ELEMENTELE SANGELUI SI ROLUL LOR IN APARITIA TUMORILOR

Sangele este un tesut fluid (care poate curge) alcatuit din celule sau elemente figurate si un lichid intercelular numit plasma.

Elementele figurate se impart in :

a) eritrocitele sau globulele rosii care sunt celule fara nucleu, de forma unor lentile biconcave. Aceasta forma le asigura o suprafata mare, cu un volum mic. Numarul eritrocitelor este de 6 000 000 - 8 000 000 pe mm3 la copiii mici si de 4 000 000 - 5 000 000 pe mm3 la adulti. Ele reprezinta cam 45% din volumul sangelui. Fiecare eritrocit contine o cantitate mare de substanta colorata, bogata in Fe, numita hemoglobina.

Datorita acestei substante care poate fixa oxigen, eritrocitele participa la functia respiratorie a sangelui. Eritrocitele poseda anumite substante numite aglutinogeni. Datorita lor, globulele rosii pot

aglutina, adica se pot ingramadi sub actiunea unor substante existente in plasma, numite aglutinine.

In sangele unui individ nu exista in mod normal aglutinine care sa poata aglutina eritrocitele proprii, deoarece ingramadirea globulelor rosii in vase ar duce la astuparea acestora si la impiedicarea circulatiei sanguine.

Eritrocitele sunt produse de maduva rosie a oaselor. La fat, ficatul si splina participa la formarea eritrocitelor. Distrugerea globulelor rosii are loc in special in splina, dupa o existenta in sange timp de 90-120 de zile;

b) leucocitele sau globulele albe sunt celule nucleate, sferice. Numarul lor este de 6 000-8 000 pe mm3 la omul adult. La copilul mic se gasesc in numar de 8 000-10 000 pe mm3.

Dupa numarul fragmentelor in care sunt divizati nucleii, leucocitele pot fi impartite in mononucleare (cu un nucleu nefragmentat) si polinucleare (cu nucleu fragmentat).

Dupa felul cum se coloreaza granulatiile din protoplasma si dupa marimea lor, polinuclearele se impart in leucocite neutrofile bazofile si eozinofile, iar mononuclearele se impart in monocite (celule mari) si limfocite (celule mici).

Leucocitele pot ingloba si digera microbi. Acest fenomen a fost descris de biologul rus Mecinikov si se numeste fagocitoza. In sange iau nastere anumite substante numite anticorpi.

Prin anticorpi, organismul impiedica actiunea vatamatoare a produsilor microbieni toxici sau a altor corpi straini care ar patrunde in sange. Limfocitele iau nastere in ganglionii limfatici. Restul leucocitelor se produc in aceleasi locuri cu eritrocitele;

c) trombocitele sau placutele sanguine sunt celule anucleate, care se distrug usor in afara vaselor, punand in libertate fermenti care produc coagularea (inchegarea)

sangelui . Ele sunt produse in acelasi loc cu eritrocitele si se gasesc in sange in numar de 250 000-300 000 pe mm3.

Leucemia

Este un cancer al celulelor sangelui. Celulele din sange sunt produse in maduva osoasa, care este un tesut prezent in majoritatea oaselor.

In leucemie, maduva osoasa incepe sa produca prea multe leucocite (celulele albe) si uneori acestea nu-si mai indeplinesc functiile. Aceste celule se inmultesc in continuu, cand ar fi normal sa se opreasca din acest proces. Ele pot avea o diviziune celulara mult mai rapida decat celelalte celule.

In timp, aceste celule anormale ajung sa inlocuiasca celulele normale - leucocitele, hematiile si trombocitele. Leucocitele au rolul de a ajuta organismul sa lupte cu infectiile. Hematiile au rolul de a asigura o buna oxigenare la nivel celular, necesara pentru o buna functionare a organismului, iar trombocitele ajuta in oprirea sangerarilor.

In momentul cand aceste celule leucemice le inlocuiesc pe cele normale, sangele nu-si mai poate indeplini functiile. Ca urmare se pot produce sangerari si echimoze (vanatai) cu usurinta, poate exista o stare de oboseala continua sau persoanele in cauza se pot imbolnavi frecvent.

Limfomul este o formă de cancer al sângelui. Există două tipuri principale de limfom: limfomul non-Hodgkin (LNH) şi limfomul Hodgkin sau boala Hodgkin. Cele două boli sunt diferite, iar în paginile acestui site se discută doar despre limfomul non-Hodgkin.

Limfomul non-Hodgkin este un tip de cancer care afectează limfocitele

Organismul dumneavostră este alcătuit din celule. Majoritatea celulelor au o viaţă scurtă înainte de a muri şi de a fi înlocuite de unele noi. Uneori, ciclul nu mai funcţionează şi celulele cresc şi se inmultesc necontrolat şi nu mai mor atunci când trebuie. Acest lucru se întâmplă în cancer.Sângele conţine două tipuri principale de celule:

Celulele roşii, care transportă oxigenul şi nutrienţii şi care dau culoarea caracteristică a sângelui

Celulele albe, componente ale sistemului natural de apărare al organismului- sistemul imunitar- şi care au rolul de a lupta împotriva infecţiilor.

În limfomul non-Hodgkin (LNH), un tip special de celule albe sangvine, numite limfocite, au început să crească necontrolat sau să se acumuleze din cauza faptului că celulele nu mor. De aceea, limfomul non-Hodgkin este un tip de cancer al limfocitelor.

Forme de cancer ale sangelui: limfom non-Hodgkin si limfom Hodgkin

Acestea sunt afectiuni ce se diferentieaza prin anumite particularitati. Ambele tipuri sunt forme de cancer ale sistemului limfatic. Afectiunile sunt diferite iar noi vom explica pe scurt in cele ce urmeaza cateva date despre limfomul non-Hodgkin, care reprezinta cea mai raspandita forma a cancerului limfatic (80-85 % din cazuri).

Despre limfomul non-Hodgkin

In limfomul non-Hodgkin, celulele albe din sange afectate, se inmultesc necontrolat, se acumuleaza in structurile sistemului limfatic si formeaza tumori, cunoscute sub numele de limfoame. Aceste tumori pot aparea aproape oriunde, deoarece sistemul limfatic traverseaza intreg organismul. Cel mai frecvent apar in ganglioni, ficat sau in splina.

Limfomul non-Hodgkin este o forma de cancer a sistemului limfatic si poate fi de doua feluri: agresiv si indolent. Exista doua tipuri de limfocite: celulele B si T-celule. B-ajuta celulele sistemului imunitar prin producerea de anticorpi pentru a elimina infectia. Celulele T sunt importante in reglarea sistemului imunitar si in lupta impotriva infectiilor. Principalele tipuri de limfom non-Hodgkin sunt clasificate in functie de limfocitele care sunt afectate: B-celule de limfom, care este cel mai frecvent, si T-celule de limfom.

Limfomul non-Hodgkin agresiv

Limfomul non-Hodgkin agresiv este o forma de limfom cu evolutie rapida. Boala raspunde de obicei bine la tratament si adesea se obtine remisia completa, acesta fiind obiectivul tratamentului. Daca insa acest lucru nu este posibil, tratamentul are ca scop imbunatatirea calitatii vietii prin controlul simptomelor, ceea ce poarta denumirea de ingrijire paleativa. Limfomul non-Hodgkin agresiv necesita tratament imediat, altfel speranta de viata se situeaza intre sase luni si doi ani.

Limfomul non-Hodgkin indolent

Limfomul non-Hodgkin indolent este o forma de limfom cu evolutie lenta. Acest tip de limfom are o probabilitate de vindecare mai mica, dar in majoritatea timpului persoana afectata se poate bucura de perioade lungi in care nu vor aparea simptome ale bolii ori acestea vor fi foarte putine. Cu ajutorul tratamentului si suportului adecvat din partea echipei medicale, pacientul poate avea o viata relativ normala timp indelungat.

In acest timp, calitatea vietii poate fi foarte buna/satisfacatoare si doar cateva schimbari minore ii despart de o viata normala. Totusi, remisiunea poate fi urmata de perioade in care simptomele revin, si aceste perioade sunt numite « recaderi ». De aceea, limfomul non-Hodgkin indolent necesita cel mai adesea tratament pe termen lung. In caz de limfom non-Hodgkin indolent, raspandirea mai lenta in organism a celulelor canceroase determina o speranta de viata mai mare, cei afectati putand trai 10 ani cu aceasta afectiune.

Semne frecvente ale limfomului non-Hodgkin

Cresterea nedureroasa frecventa a ganglionilor situati la nivelul gatului, axilei sau in zona inghinala.

 - Febra persistenta sau recurenta a carei cauza nu poate fi explicata - Transpiratii nocturne abundente - Scadere in greutate sau oboseala - Mancarimi persistente pe toata suprafata corpului - Respiratie ingreunata sau tuse

Semnele frecvente enumerate mai sus pot fi atribuite altor cauze, de aceea limfomul non-Hodgkin poate sa nu fie depistat imediat. De asemenea, celulele albe din sange cu comportament anormal (limfocitele canceroase) depistate in limfomul non-Hodgkin nu isi pot indeplini rolul in lupta impotriva infectiilor. De aceea, pacientii cu limfom non-Hodgkin se pot imbolnavi mai usor decat o persoana sanatoasa.

Deocamdata nu se cunoaste exact cauza care duce la aparitia limfomului, sunt incriminate bolile sistemului imunitar si infectiile grave. Expunerea la solventi sau la pesticide poate fi considerata un factor favorizant pentru instalarea acestei afectiuni.

Despre limfomul Hodgkin

Aceasta boala a fost descrisa pentru prima oara de Thomas Hodgkin, in anul 1832. Boala Hodgkin, sau Limfomul Hodgkin, este un tip de cancer care se dezvolta in tesutul limfatic. Un tip de celule albe din sange este numit  B-limfocite, sau B-celule. B-celulele sunt responsabile pentru crearea anticorpilor ce lupta impotriva infectiei.

Celulele canceroase in boala Hodgkin sunt numite celule Reed-Sternberg. Se crede ca celulele Reed-Sternberg sunt un tip de celule canceroase B. Intrucat celulele incep divizarea si multiplicarea, ele formeaza o tumoare. Acest tip de cancer interfereaza cu capacitatea organismului de a lupta impotriva infectiilor. Sistemul limfatic reprezinta o retea de vase si ganglioni interconectati. El dreneaza limfa si elimina o parte din produsii toxici din organism. Ganglionii limfatici sunt organizati in statii ganglionare, ce functioneaza precum niste filtre si pot opri microorganismele cu potential patogen.

Ori de cate ori organismul incearca sa faca fata unei infectii, observam ca se maresc ganglionii din regiunea afectata. Acest lucru este foarte normal si se poate considera ca imunitatea functioneaza. In cazul in care exista o afectare a sistemului imun, organismul este usor de invins de catre agentii patogeni din mediul extern, sau chiar de unele microorganisme ce nu au actiune patogena si care devin agresive. Limfomul este o forma de cancer a sistemului limfatic ce se prezinta sub forma unor tumori solide. Ele apar cand acest tip de celule denumite limfocite incep sa se multiplice haotic si scapa de sub control. Noile celule nu sunt doar mult mai numeroase, ci au si caracteristici mult mai agresive, pot invada tesuturi, evitand restul celulelor imunocompetente astfel incat sa nu fie distruse. Limfomul Hodgkin are tendinta de a se extinde de la o grupa ganglionara la urmatoarea, cuprinzandu-le pe fiecare pe rand.

Aceasta afectiune maligna are doua varfuri de incidenta: primul, in perioada 15-35 de ani, si al doilea dupa varsta de 55 de ani. Aceasta forma de cancer pare a fi mai frecventa la barbati decat la femei. Aceasta predominanta este mult mai pregnanta la varstele tinere, cand peste 85% din pacienti sunt baieti. Diagnosticarea si tratarea bolii intr-un stadiu incipient va imbunatati semnificativ supravietuirea pacientului, aceasta ajungand chiar la 90% daca tratamentul aplicat este corect, iar diagnosticarea s-a facut inca din stadiul I de boala.

Limfomul Hodgkin a fost unul din primele tipuri de cancer care au raspuns la radioterapie si ulterior la chimioterapie combinata. Se apreciaza ca in anul 2002 existau 62.000 de cazuri raportate international. Mai mult de 75%-80% dintre toti pacientii nou diagnosticati cu limfom Hodgkin poate fi vindecat cu chimioterapie asociere si / sau radioterapie.

Limfomul Hodgkin trebuie diferentiat de alte tipuri de limfoame sau alte cauze ce pot cauza marirea in volum a ganglionilor (adenopatie). Diagnosticul de certitudine se stabileste prin realizarea de biopsii ganglionare si identificarea anumitor particularitati ale tesutului analizat. Pacientului i se vor recolta si probe de sange, inainte de initierea chimioterapiei. Investigarea pacientului suspectat de limfom Hodgkin este inceputa insa cu o examinare atenta a pacientului. Pacientii cu limfom Hodgkin acuza frecvent astenie, oboseala, diminuarea capacitatii de efort, au tulburari psihoemotionale (in special anxietate sau depresie), au probleme la locul de munca sau isi gasesc cu dificultate o slujba, se confrunta cu probleme in familie si adesea apar si tulburari de natura sexuala.

Principalii factori de risc identificati de catre specialisti pentru aparitia limfomului Hodgkin sunt:

Sexul masculin; Varsta: intre 15-35 sau peste 55 de ani; Istoric famial de limfom Hodgkin; Istoric de mononucleoza infectioasa; Stari de imunodepresie marcata.