am israel · dorului statului israel, e.s. oren david, a preşedintelui bb românia, ing. josé...

AM ISRAELHAI!

PUBLICAŢIE A FEDERAŢIEI COMUNITĂŢILOR EVREIEŞTI DIN ROMÂNIA

ANUL LIVANUL LIV NR. 338-339 (1138-1139) NR. 338-339 (1138-1139) 1 – 30 APRILIE 2010 1 – 30 APRILIE 2010 17 17 NISANNISAN - - 16 YIAR16 YIAR 5770 5770 24 PAGINI – 3 LEI 24 PAGINI – 3 LEI

20 aprilie 2010

2 REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 338-339 (1138-1139) - 1 - 30 aprilie 2010

Agenda parlamentarăO lună bogată în activităţi

pentru deputatul dr. AUREL VAINERVizita viceprim-ministrului şi ministrului de externe israelian, Avigdor Lieberman

* În cadrul vizitei viceprim-ministrului şi ministrului de Externe al Israelului, Avigdor Lieberman, deputatul F.C.E.R. a participat:

- la cina oferită demnitarului israelian de Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului;

- la mic-dejunul oferit de Ambasada Statului Israel la Hotel Marriott, la care au participat reprezentanţi ai MAE român, ai Preşedinţiei, deputaţi şi senatori. Timp de două ore, Avigdor Lieberman a expus cuprinzător politica externă a Israelului, situaţia din zonă şi perspectivele evoluţiilor viitoare. În condiţiile existenţei a două state – israelian şi palestinian, prin garantarea securităţii Israelului şi asigurarea bunăstării palestinienilor;

- la întâlnirea cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Ana-stase, unde a avut loc un dialog competent şi elegant care a refl ectat cunoştinţele doamnei Anastase şi în domeniul relaţiilor internaţionale. A fost abordat, printre altele, şi viitorul Moldovei, ambele părţi fi ind deosebit de interesate de această problemă;

- la întâlnirea cu preşedintele Senatului, Mircea Geoană. A fost o primire caldă, deschisă, dialogul purtându-se la nivelul a doi diplomaţi. Au fost discutate numeroase probleme, un loc important ocupând chestiunea Iranului;

- o importanţă deosebită a avut-o întâlnirea lui Avigdor Lieberman cu conducerea F.C.E.R. (membrii Comitetului Director şi patru preşe-dinţi de Comunităţi) desfăşurată în cadrul unui dejun de lucru la sediul D.A.S.M. A fost o întâlnire fructuoasă, demnitarul israelian fi ind informat despre starea Federaţiei şi a comunităţilor evreieşti din România. În expunerea ţinută, Avigdor Lieberman a prezentat relaţiile dintre Statul Israel şi Diaspora, cu accent pe viitorul evreilor din afara Israelului. Concluzia vorbitorului a fost că acest viitor se va putea realiza numai în Israel. Totuşi, dacă evreii nu doresc să facă Alia, va trebui să pună accentul pe educaţia iudaică, proisraeliană pentru ca fl acăra iudais-mului să se menţină şi în afara Statului Evreu. Dr. A. Vainer a reiterat invitaţia adresată premierului Benjamin Netanyahu de a participa la reinaugurarea Templului Coral. Preşedintele F.C.E.R. a arătat că ideile din expunere vor fi analizate în cadrul reuniunilor Comitetului Director. Ministrul israelian de Externe şi-a manifestat satisfacţia faţă de rezultatele vizitei în România, subliniind că s-au identifi cat o serie de domenii – agricultură, turism, high tech şi altele - în care se vor putea intensifi ca relaţiile bilaterale.

Avigdor Lieberman a vizitat Sinagoga Mare, Muzeul de Istorie a Evreilor şi Şcoala Lauder-Reut.Vizita deputatului partidului Meretz, Ilan Gilon

Ca membru al Grupului Minorităţilor din Camera Deputaţilor, în cadrul vizitei deputatului israelian Ilan Gilon, dr. A. Vainer a fost orga-nizatorul a două evenimente:

- a oferit o cină la restaurantul Jariştea, cu participarea ambasa-dorului Statului Israel, E.S. Oren David, a preşedintelui BB România, ing. José Iacobescu, şi a senatorului Radu F. Alexandru, prilej cu care a fost discutată o largă paletă de probleme.

- a organizat primirea ofi cială a deputatului israelian la Cameră, la această acţiune participând ing. Paul Schwartz, vicepreşedintele F.C.E.R., şi ing. Albert Kupferberg, secretarul general al Federaţiei, precum şi Erwin Şimşensohn, preşedintele C.E.B., şi prim-rabinul Şlomo Sorin Rosen. Deputatul Ilan Gilon, împreună cu rabinul Iosef Wassermann care l-a însoţit, au propus organizarea la Dorohoi a Marşului Vieţii, cu participare israeliană şi română. Manifestându-şi deschiderea faţă de această iniţiativă, preşedintele Federaţiei a arătat că momentul (iunie 2010, 70 de ani de la Pogromul din Dorohoi) nu este bine ales din cauza pregătirilor pentru cel de-al doilea congres al F.C.E.R. În plus, trebuie identifi cate resursele fi nanciare pentru acţiune.

- Dr. A. Vainer a participat şi la primirea deputatului israelian de către preşedintele Grupului parlamentar România-Israel din Camera Deputaţilor, Petre Vlase. La prânzul de lucru oferit cu acest prilej s-a ajuns la concluzia că există premise certe ca relaţiile dintre Israel şi România să continue pe o traiectorie ascendentă, precum şi pentru un viitor parteneriat strategic între cele două ţări.

Alte acţiuni ale deputatului- A fost înaintat în plenul Camerei Deputaţilor proiectul de lege

privind aducerea la zi a Legii 189, iniţiat de deputatul F.C.E.R. Deşi avizat favorabil de Comisia pentru muncă, din cauza obiecţiei unui reprezentant al PDL privind lipsa avizului favorabil al actualului guvern, proiectul a fost retrimis Comisiei.

- Ca vicepreşedinte al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare, în perioada 26-28 aprilie a.c., dr. A. Vainer a participat la cel de-al IV-lea Forum Economic Ucraina-Uniunea Europeană de la Kiev. De asemenea, în cadrul activităţii permanente a Comisiei, a luat parte la dezbateri şi a prezentat mai multe proiecte de legi, printre care unul referitor la extinderea facilităţilor legate de realizarea de infrastructuri în turism.

- În cadrul Grupului Minorităţilor a participat la întâlnirile în care s-a analizat proiectul Legii educaţiei şi s-au formulat amendamente ale Grupului legate de învăţământul pentru minorităţi.

- Deputatul F.C.E.R. a participat la toate reuniunile plenare ale Camerei Deputaţilor, cele comune cu Senatul şi a răspuns la scrisorile care i-au fost adresate. De menţionat scrisoarea trimisă de Comunitatea Evreiască din Ucraina care a cerut deputatului să facă lobby printre parlamentarii români de la Adunarea Parlamentară a Consiliului Euro-pei în vederea alegerii reprezentantului Ucrainei în Consiliul Europei.

- Împreună cu ambasadorul Statului Israel, dr. A. Vainer a fost invitat la o reuniune a Clubului Rotary, unde a participat la o interesantă şi documentată dezbatere legată de istoria evreilor. (E.G.)

COMUNICATÎn ziua de 9 aprilie 2010, a avut loc întâlnirea Co-

mitetului Director al F.C.E.R. cu dl. Marco Maximilian Katz, membru în Comunitatea Evreilor Bucureşti, director al Centrului de Monitorizare şi Combatere a Antisemitismului în România (MCA).

Întâlnirea a fost organizată potrivit Deciziei Comitetului Director al F.C.E.R., urmare a analizei schimbului de corespondenţă pe tema alegerilor pentru delegaţii la Congresul Federaţiei Comun i-tăţilor Evreieşti din România, precum şi referitoare la propuneri de modifi cări ale Statutului Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

Având un caracter informal, întâlnirea s-a des-făşurat într-un mod democratic, deschis şi civilizat, fi ecare participant prezentând opinii privind subiec-tele discutate.

Unanim, s-a apreciat că schimbul de mesaje, maniera în care a avut loc şi comunicarea anterioară cu dl. Marco Maximilian Katz au condus la o stare confl ictuală.

Împărtăşim punctul de vedere al d-lui Marco Maxi-milian Katz care şi-a exprimat speranţa “că în cadrul întâlnirii au fost clarifi cate aspecte care, interpretate greşit, au generat situaţii dăunătoare pentru toate părţile implicate, cât şi pentru Comunitate.”

În acest context, Comitetul Director al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România consideră că publicarea, în „Realitatea Evreiască“, a Scrisorii Deschise, semnată de Comitetul Director al Fede-raţiei Comunităţilor Evreieşti din România, scrisoare în care domnul Marco Katz a fost prezentat cititorilor ca o persoană de neîncredere, a fost nepotrivită şi a adus prejudicii imaginii şi bunului renume al domniei sale.

În acelaşi timp, dorim să precizăm că Scrisoarea Deschisă a Comitetului Director al Federaţiei Comu-nităţilor Evreieşti din România a apărut ca răspuns la o scrisoare anterioară transmisă de domnul Mar-co Maximilian Katz tuturor membrilor Comunităţii Evreieşti din Bucureşti şi preşedinţilor Comunităţilor evreieşti din ţară, în care s-au invocat, neîntemeiat, din punctul de vedere al Comitetului Director al Fe-deraţiei Comunităţilor Evreieşti din România, fapte şi comportamente negative ale Conducerii Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

Totodată, folosim acest prilej pentru a ne exprima

aprecierea faţă de activitatea desfăşurată, începând cu anul 2002, de organizaţia MCA România, Centrul de Monitorizare şi Combatere a Antisemitismului, sub conducerea domnului Marco Maximilian Katz.

În raport de discuţiile purtate, de opiniile expri-mate de participanţii la întâlnire, Comitetul Director al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România doreşte încetarea unor polemici publice dăunătoare intereselor Comunităţilor Evreieşti din România, astfel încât, în viitor, este necesar să se manifeste o mai bună comunicare cu toate organizaţiile evreieşti din ţară şi faţă de opiniile membrilor acestora, având grijă să se răspundă neîntârziat la sesizări, iar în dezbaterile care vor avea loc

• să existe referiri stricte la problemele discutate, fără devieri de la tema angajată,

• polemica de idei să se desfăşoare numai pe baza argumentelor, fără jigniri, epitete, carac-terizări personale etc.

• Revista “Realitatea Evreiască”, organ de presă al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din Româ-nia, să asigure publicarea corectă şi nepărtini-toare, exprimarea liberă a opiniilor, păstrând regulile deontologice.

Referitor la activitatea revistei “Realitatea Evreiască” în campania electorală pentru alegerile organelor de conducere, la Congresul al II-lea al F.C.E.R., urmează să fi e adoptată o decizie specială a Comitetului Director. Aceasta va fi orientată mai cu seamă spre asigurarea unui cadru democratic, transparent, de exprimare pentru toţi candidaţii la organele de conducere ale Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, fără imixtiuni din partea con-ducerii în exerciţiu.

Comitetul Director al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România asigură pe toţi membrii co-munităţilor evreieşti din România că va acţiona, prin măsuri corespunzătoare, pentru desfăşurarea democratică a celui de-al II-lea Congres al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, pe baza preve-derilor statutare şi a Regulamentului aprobat, precum şi pentru libera exprimare a opiniilor şi a voturilor.

Federaţia Comunităţilor Evreieşti din RomâniaComitetul DirectorPREŞEDINTEDr. AUREL VAINER

TelegrameExcelenţei Sale,D-l Shimon Peres, Preşedintele Statului Israel

Stimate Domnule Preşedinte,Iom Haaţmaut, evenimentul pe care Statul Israel

l-a celebrat la 20 aprilie, este cel mai important mo-ment din istoria modernă a Statului Evreu. Membrii comunităţilor evreieşti din România sunt alături de Statul Israel în gândire şi simţire. Suntem mândri de realizările excepţionale în cei peste 60 de ani după proclamarea independenţei. Ne preocupă de asemenea problemele complexe legate de pacea în Israel, ţara în care sute de mii de fraţi şi surori născuţi în România au decis să trăiască.

Îmi amintesc întâlnirile speciale pe care le-aţi avut cu Preşedintele României, d-l Traian Băses-cu, în 2009. Ele s-au încheiat cu dorinţa reciprocă pentru relaţii mult mai rodnice între cele două state.

Este o onoare pentru noi să transmitem, în numele F.C.E.R., Statului Israel cele mai bune urări de prosperitate, progres, bunăstare şi PACE .

Iom Haaţmaut Sameah!Preşedinte, Aurel Vainer, deputatVicepreşedinte, Paul SchwartzSecretar general, Albert Kupferberg

Excelenţei Sale,D-l Benjamin Netanyahu, premierul Statului Israel

În numele evreilor din România, profi tăm de această ocazie să vă asigurăm, domnule prim-ministru Benjamin Netanyahu, de cele mai bune gânduri şi sentimente de solidaritate cu Statul Israel. Din nou, există o situaţie complexă şi multe probleme care trebuie soluţionate în ţara noastră strămoşească, Israel.

Vă dorim, din toată inima, să continuaţi să vă folosiţi de capacităţile dv. ca şef al guvernului, ca om politic cu o vastă experienţă, preocupat în per-manenţă de a oferi o viaţă mai bună şi securitate pentru toţi cetăţenii, pace în Ţara Sfântă.

Este o onoare pentru noi să transmitem, în nu-mele F.C.E.R., Statului Israel cele mai bune urări de prosperitate, progres, bunăstare şi PACE.


Excelenţei SaleD-l Avigdor Lieberman, ministrul Afacerilor Externe al Statului Israel

Ziua Independenţei şi renaşterii Israelului pe care evreii o celebrează în întreaga lume, ne prilejuieşte posibilitatea specială de a transmite, în numele F.C.E.R., Statului Israel cele mai bune urări de prosperitate, progres, bunăstare şi PACE.

Ne face mare plăcere să ne reamintim de vizita dv. recentă în România, precum şi de im-portantele convorbiri pe care le-am avut în timpul şederii dv. la Bucureşti. Ne exprimăm dorinţa şi certitudinea că mesajele pe care le-aţi adus din partea preşedintelui şi prim-ministrului Statului Israel, precum şi opiniile dv. constructive şi judi-cioase pe care le-aţi menţionat în timpul şederii dv., vor duce la proiecte concrete în benefi ciul atât al României cât şi al Statului Israel, pentru dez-voltarea prieteniei şi colaborării dintre cele două popoare.

Dorim, de asemenea, să vă asigurăm că vom folosi ideile pe care ni le-aţi împărtăşit în cadrul întâlnirii cu conducerea F.C.E.R. din 15 aprilie 2010 despre relaţiile dintre Statul Israel şi Di-aspora. În acest fel, vom putea dezvolta mai mult activităţile în domeniul educaţiei iudaice şi vom face cunoscute mai multe informaţii cu privire la evoluţiile din Israel.


Excelenţei SaleD-l Oren David, Ambasadorul Statului Israel

Dragă Domnule Ambasador,Iom Haaţmaut, evenimentul pe care Statul

Israel l-a celebrat pe 20 aprilie, este cel mai impor-tant moment din istoria modernă a Statului Evreu.

Este o onoare pentru noi să transmitem, în numele F.C.E.R., Statului Israel cele mai bune urări de prosperitate, progres, bunăstare şi PACE.


REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 338-339 (1138-1139) - 1 - 30 aprilie 2010 3

La iniţiativa Asociaţiei Culturale de Prietenie România–Israel, fi liala Târgovişte

Universitatea “Valahia” şi F.C.E.R. au marcat împreună Ziua Israelului

Evenimentul, desfăşurat pe 8 aprilie a.c., a fost dedicat marcării a 62 de ani de la crearea Statului Israel. Simpozionul care a avut loc cu acest prilej s-a intitulat “România-Israel: Relaţii, Confl uenţe şi Perspective” şi a avut drept organizatori F.C.E.R., Universitatea “Valahia”, în cola-borare cu Asociaţia. A fost o manifestare, am putea spune, la cel mai înalt nivel, atât ca prezenţă cât şi în ceea ce-i priveşte pe autorii referatelor prezentate la sim-pozion. Au fost de faţă E.S. Oren David, ambasadorul Statului Israel, doi foşti ambasadori ai României în Israel, E.S. dr. Mariana Stoica, preşedintele Asociaţiei, şi E.S. dr Radu Homescu, ambii şi autori ai unor comunicări, E.S. Neagu Udroiu, fost ambasador al României în Finlanda, prof.univ.dr.Ion Cucui, rectorul Universităţii “Valahia”, dr. Aurel Vainer, preşedintele F.C.E.R., şi ing. Paul Schwartz, vicepre-şedinte, Veronica Bârlădeanu, vicepreşe-dintele Asociaţiei, şi Ileana Ghenciulescu, reprezentanţi ai autorităţilor de stat şi locale, prof.univ. dr.Ionel Calafeteanu, alte

cadre didactice ale Universităţii, membri ai F.C.E.R. şi ai comunităţii evreieşti din localitate, reprezentanţi ai mass media.

În frumoasa sală a sinagogii refăcu-te, ambasadorul Israelului, preşedintele F.C.E.R., rectorul Universităţii , preşedin-tele Asociaţiei, subprefectul şi primarul oraşului au rostit scurte alocuţiuni in care au salutat acest eveniment şi au subliniat excelentele relaţii dintre Universitate şi evreii din România, interesul faţă de re-alităţile israeliene şi din Orientul Mijlociu, relaţiile ascendente româno-israeliene. Preşedintele F.C.E.R. a înmânat apoi Medalia de onoare “Prieten al evreilor din România, iubitor de oameni şi de pace” rectorului Universităţii, dr. Ion Cucui şi inginerului Ilie Valentin, care a realizat renovarea sinagogii.A fost vizitată apoi expoziţia de fotografi i “Israel azi”, precum şi o expoziţie de obiecte de cult evreieşti, prezentate în premieră. Publicul a fost in-vitat să guste din mâncărurile tradiţionale evreieşti.

Sesiunea de comunicări ştiinţifi ce s-a

desfăşurat în eleganta clădire a Recto-ratului. Organizată în condiţii deosebite şi moderată de dr.Aurel Vainer, sesiunea şi-a propus să prezinte evoluţia relaţiilor româno-israeliene (referatele prof.univ. dr. Ionel Calafeteanu, ale celor doi foşti ambasadori ai României în Israel), refl ec-tarea vieţii evreieşti din Palestina în presa din România în perioada 1881-1920 ( isto-ric dr. Lya Benjamin), problema emigrării evreilor din ţara noastră (dr.Magdalena Ionescu), importanţa studierii istoriei evre-ilor din România şi activitatea centrelor de iudaism din ţara noastră, care contribuie la cunoaşterea acestei istorii (prof.univ dr. Ion Stanciu şi dr. Felicia Waldmann), noul antisemitism, care se exprimă sub forma unor atitudini antiisraeliene (dr. Liviu Beris).

Manifestarea, transmisă live pe Inter-net (autori S. Câlţia şi S. Wexler), a fost urmărită cu atenţie şi interes de publicul care a umplut sala. În încheierea eveni-mentului, dr. A. Vainer şi dr. Ion Cucui au promis că se vor mai organiza astfel de manifestări, ,,dar la un alt nivel, respectiv internaţional”.

Succesul acestei iniţiative s-a datorat unei colaborări depline între toate părţile implicate. A fost un efort colectiv dar dorim să facem o menţiune specială d-nelor Ileana Ghenciulescu şi Janina Ilie, pre-cum şi lui Silvian Horn, şef de Cabinet al preşedintelui F.C.E.R.

MAGDALENA PORUMBARU

Istoria legăturilor dintre cele două entităţi începe când, în urmă cu aproxi-mativ patru ani, Universitatea “Valahia” a luat în comodat fosta sinagogă din Târgovişte, afl ată în degradare, în condiţiile în care în acest oraş nu mai există decât şapte evrei. Universitatea a transformat sinagoga într-o mică bijuterie şi o utilizează drept centru cultural cu referinţe iudaice. O contribuţie în dezvoltarea acestor relaţii a avut-o Asociaţia Culturală de Prietenie România-Israel, care are o fi lială în acest oraş, respectiv d-na Ileana Ghenciulescu. Târgovişteană de origi-ne, membră în conducerea Asociaţiei şi angajată a D.A.S.M., ea a iniţiat această colaborare, precum şi alte acţiuni, în numele Asociaţiei, obţinând sprijinul deplin al conducerii F.C.E.R.

Iom Hazikaron la Sinagoga Mare din Bucureşti

În seara zilei de 18 aprilie a.c., la Sinagoga Mare, am comemorat pe cei 22 684 de militari israelieni, căzuţi în luptele pentru independenţa şi păstrarea independenţei Statului Israel. Alături de ambasadorul Statului Israel, E.S. Oren David, preşedintele F.C.E.R., dr. Aurel Vainer, ataşatul militar al Ambasadei, colonel Shlomo Cohen, nume-roşi invitaţi, ataşaţi militari de la numeroase ambasade din Bucureşti, alţi reprezentanţi ofi ciali, membri ai obştii evreieşti din România, israelieni afl aţi cu diverse ocupaţii în România,am văzut o mulţime de copii, micii ambasadori ai zilei de mâine. Ei vor purta peste ani, cu mândrie, cu iubire de patria strămoşilor, acest Maghen David, steaua noastră care ne păzeşte de numeroşi neprieteni. Iosif ben Harush, rabinul Naftali Deutsch, cantorul Iosif Adler au ofi ciat serviciul religios. Au vorbit ambasadorul Oren David, vicepreşedintele F.C.E.R. ing. Paul Schwartz, ataşatul militar col. Shlomo Co-hen. Copiii din ansamblul muzical au interpretat melodii israeliene. După depunerea de coroane din partea Ambasadei Statului Israel, a F.C.E.R., a familiilor îndoliate, a Comunităţii Evreilor din Bucureşti, s-a intonat Imnul Statului Israel, HATIKVA, speranţa noastră, a tuturor evreilor, din Israel şi din Diaspora.

MORDEHAI BENIACOV

“Israelul-realizări în toate domeniile”

La Ierusalim, marcarea celei de a 62-a aniversări a Independenţei Statului Israel (Iom Haaţmaut) a început cu tradiţionala aprindere a torţelor pe Muntele Herzl, după încheierea ceremoniilor dedicate Zilei Eroilor. În discursul său, Reuven Rivlin, preşedintele Knesset-ului, a vorbit despre împlinirea proiectelor sioniştilor, citându-l pe Theodor Herzl, de la a cărui naştere se împlinesc 150 de ani - “dacă vei voi, nu va fi un vis” - şi a subliniat rolul lui în naşterea sionismului. Referindu-se la Ierusalim, el a atras atenţia asupra ten-

dinţei de separare, de izolare a diferitelor grupuri, ceea ce atrage după sine ”nu numai polarizarea politică ci şi segregarea de fi ecare zi”. El s-a referit la separarea dintre laici şi ultrareligioşi, arabi şi evrei. “Din ce în ce mai multe ghetouri, separate nu prin ziduri din ciment ci prin ziduri ale alienării”, a spus Rivlin.

În toate localităţile din ţară au fost or-ganizate serbări populare, ieşiri la iarbă verde, defi lări cu costume iar seara - fo-curi de artifi cii şi retrageri cu torţe.

AM ISRAEL HAI !

La Bucureşti, cea de a 62-a aniversare a declarării Independenţei Statului Evreu a fost sărbătorită la Ateneul Român. Sute de prieteni ai Israelului, personalităţi reprezentative din viaţa politică, socială, economică şi culturală, membri ai Cor-pului diplomatic, conducerea şi membrii comunităţii evreieşti, cetăţeni israelieni au participat la eveniment. “Este o zi de sărbătoare şi de emoţie în care putem marca realizările înregistrate de Israel timp de 62 de ani în toate domeniile- economic, social, cultural”, a declarat, într-o scurtă alocuţiune, E.S. Oren David, ambasadorul Statului Israel.

Domnia sa a califi cat relaţiile româno-israeliene drept excelente, subliniind că cele două ţări împărtăşesc multe lucruri comune, valori ale democraţiei, tradiţii în ceea ce priveşte relaţiile economice şi culturale. Toate aceste aspecte au fost re-fl ectate în vizita efectuată de preşedintele Traian Băsescu în Israel, în 2008 şi în cea recentă a lui Avigdor Liebermann, vicepre-mier şi ministru de externe al Israelului, în România. În cadrul acestei vizite, ministrul israelian a promis un sprijin special în

creşterea turismului între cele două ţări. Ambasadorul Statului Evreu şi-a exprimat speranţa că în relaţiile celor două ţări vor urma ani de succes şi împliniri, care vor duce la continuarea relaţiilor speciale şi bogate între cele două ţări.

La rândul său, Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a apreciat că Israelul este un partener de bază al României în regiunea Orientului Mijlociu. Ministrul român şi-a manifes-tat satisfacţia faţă de evoluţiile relaţiilor bilaterale şi a arătat că, în urma vizitei vicepremierului israelian Avigdor Lieber-mann, vor fi identifi cate noi domenii pentru dezvoltarea parteneriatului special dintre România şi Israel.

Un scurt program muzical a fost prezentat de elevii de la şcoala Lauder-Reut. (E.G.)

Mesajul premierului Benjamin Netanyahu Mesajul premierului Benjamin Netanyahu adresat evreilor din Diasporaadresat evreilor din Diaspora

“Iom Haaţmaut celebrează două miracole”„Ziua Independenţei Israelului celebrează două miracole în viaţa poporului evreu.

Primul miracol este restaurarea suveranităţii evreieşti. Personal, nu cunosc un alt exemplu din istoria naţiunilor, când un popor împrăştiat în toată lumea, considerat practic mort, a fost capabil să-şi refacă viaţa naţională. Cel de-al doilea miracol este ceea ce am realizat de la stabilirea statului evreu. Israelul devine rapid o pu-tere economică regională şi una din puterile tehnologice de frunte din lume. Toate capacităţile creatoare şi geniul poporului evreu explodează în toate domeniile - în ştiinţă, tehnologie, medicină, artă. Această mare explozie de creativitate promite un mare viitor pentru poporul evreu şi pentru omenire… Dublul miracol al existenţei Israelului, respectiv suveranitatea şi dezvoltarea, a fost o moştenire a forţei vitale a poporului evreu. O moştenire a profundelor surse de speranţă pe care le purtăm în noi şi legătura profundă pe care o avem cu trecutul şi prezentul. Cele două miracole care s-au întâmplat de acum reprezintă doar începutul. Dacă rămânem uniţi, dacă rămânem angajaţi destinului nostru comun, nu există vreun lucru pe care să nu-l putem realiza”.

Adunarea Generală Ordinară şi Extraordinară a F.C.E.R.

În zilele de duminică, 2 mai şi luni, 3 mai 2010, vor avea loc lucrările Adunării Generale a F.C.E.R., cu următorul program:

1. Adunarea Generală Ordinară, duminică 2 mai a.c., cu următoarea agendă-proiect:

- Raportul de activitate al Consiliului de Conducere al F.C.E.R., pentru anul 2009;- Execuţia bugetară pentru anul 2009 şi Raportul Comisiei de Cenzori;- Bugetul de venituri şi cheltuieli al F.C.E.R. pentru anul 2010 (Proiect).2. Adunarea Generală Extraordinară, luni 3 mai a.c., cu următoarea agendă-

proiect:- Regulamentul de organizare şi desfăşurare al Congresului al II-lea al F.C.E.R., care

include şi stabilirea numărului de delegaţi la Congres, din fi ecare comunitate (Proiect);- Propuneri de modifi care a Statutului F.C.E.R.-Cultul Mozaic;- Alegerea Comisiei pentru organizarea şi desfăşurarea Congresului.

TELEGRAMEDomniei Sale,Domnului Dr. Aurel Vainer,Preşedintele F.C.E.R.

Stimate Domnule Preşedinte,Vă mulţumim pentru mesajul transmis

cu ocazia Sărbătorii Pesah, Sărbătoarea Libertăţii, prin care se aniversează un mo-ment cu semnifi caţii deosebite în istoria Poporului lui Israel.

Vă mulţumim, de asemenea, pentru darul tradiţional „MATZOT”, Vă adresăm felicitări şi rugăm pe Bunul Dumnezeu să Vă dăruiască sănătate, pace, putere de muncă şi multe împliniri.

Cu aleasă preţuire,DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române*

Stimate domnule Preşedinte Vainer,Vă mulţumesc pentru darul pe care

mi l-aţi trimis; prin acesta am înţeles do-rinţa de a împărtăşi din valorile poporului Dumneavoastră şi de a crea un spirit de comuniune.

Sunt onorat, cu ocazia sărbătorii Pe-sah a anului 5770 să vă transmit calde urări de sănătate, fericire şi prosperitate!

Cu binecuvântare,Mons. IOAN ROBU

Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti

* Preşedintelui F.C.E.R., Dr. Aurel Vainer

Stimate Domnule Vainer,Doresc să vă mulţumesc pentru con-

doleanţe şi solidaritatea cu poporul rus îndurerat în urma atentatelor înfi orătoare de terorism care au avut loc la Moscova în ziua de 29 martie 2010. De asemenea, îmi exprim recunoştinţa pentru invitaţia amabilă de a participa la sărbătorirea Pesah-ului evreiesc.

Sper sincer în menţinerea şi dezvol-tarea relaţiilor călduroase, stabilite între Ambasadă şi Comunitatea Evreiască din România.

Cu cele mai bune urări,A. CIURILIN

Am consemnat pentru dumneavoastră Naţional şi universal în simbolistica iudaică În ziua de 19 martie 2010, a avut loc

reuniunea lunară a Comitetului Director al F.C.E.R., fi nalizată cu o serie de decizii:

- un colectiv de specialişti va analiza posibilităţile de modifi care a Statutului F.C.E.R. - Cultul Mozaic.Se va ţine seama de faptul că nu se acceptă punctul de ve-dere privind supracentralizarea Federaţiei şi că se propune limitarea acesteia, numai cu rol de reprezentare. Nu se va accepta fragmentarea patrimoniului F.C.E.R.;

- se recomandă micşorarea numărului funcţiilor plătite în conducerile Comu-nităţilor şi implementarea sistemului de voluntariat;

- Comitetul Director a aprobat contrac-tul de predare în administrarea Muzeului Ţării Crişurilor a unei sinagogi din Oradea, pe o perioadă de 25 de ani, fără schimba-rea proprietarului. Sinagoga va fi reabili-tată şi în incintă se va amenaja un Muzeu de istorie a evreilor din Oradea şi judetul Bihor, precum şi un Centru de informare şi documentare;

- Comitetul Director însărcinează un colectiv de specialişti care să stabilească programul pentru repararea şi întreţinerea patrimoniului sacru. Fondurile de la Fun-daţia Caritatea se vor folosi cu prioritate pentru sinagogile şi cimitirele afl ate în administrarea Comunităţilor;

- Comitetul Director a aprobat progra-mul de PESAH 5770. Contribuţia membri-lor Comunităţii Evreilor din Bucureşti a fost de 30 lei/persoană;

- s-a aprobat programul de desfăşurare al alegerilor organelor de conducere în Comunităţile din Timişoara , Cluj, Oradea, Iaşi, Tulcea, Constanţa. Acestea trebuie să se ţină, în mod statutar, până la 16 mai 2010;

- Comitetul Director a luat notă de informarea privind participarea F.C.E.R. la Târgul de Turism organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Bacău - 5-7 martie 2010;

- s-a luat notă de informarea Preşe-dintelui C.E. Bucureşti privind concertele Corului cantorilor din Ierusalim, care vor avea loc la Bucureşti, Braşov şi Oradea în luna iunie 2010;

- s-a prezentat informarea privind pro-gramul de iudaism şi educaţie iudaică în 2010 al Cancelariei Rabinice;

- s-au rezolvat probleme privind acti-vitatea fi nanciară a F.C.E.R., patrimoniul existent, destinaţia fondurilor obţinute, pre-cum şi alte activităţi din reţeaua F.C.E.R.

Ing. NILU ARONOVICImembru al Comitetului Director

al F.C.E.R.

O reuniune B’nai B’rith România (BBR) cu agendă densă, prezenţă ma-sivă şi participări de calitate la discuţii, a avut loc înainte de Şabat Hagadol, fapt care i-a conferit o tentă mai puternică de spiritualitate. Preşedinte Forumului, ing. José Iacobescu, a făcut o succintă şi substanţială informare privind extinderea relaţiilor BBR cu Loji vest-europene, în urma întrevederii, la Paris, cu vicepre-şedintele B’nai B’rith Europa (BBE) şi Serenisimul Mare Maestru al Masoneriei Spaniole, unde s-au discutat, între altele, înfrăţirea BBR cu Loja din Lyon şi facili-tarea colaborării cu o Lojă din Spania. Membrii BBR au fost invitaţi la premiera musicalului „O premieră furtunoasă” (scenariul - Octavian Sava), la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. Au fost primiţi noi membri în BBR: Cătălin Nede-lcov şi Nicola Aurel Ioviţu. „Simboluri ale iudaismului”, conferinţă - punct central al întrunirii, a fost susţinută de conf. univ. dr. Otto Adler, unul dintre foarte bunii cunoscători în domeniu, pasionat de-o viaţă de dorinţa de a cunoaşte cel de-al patrulea înţeles, ezoteric, al Bibliei (pri-mele trei – ad literam, ideatic, metaforic). Pasiune insufl ată de profesori-rabini de

la liceul evreiesc din Cluj, şase la număr, dintre care cinci a fost deportaţi şi ucişi în lagărele morţii, doar unul - Rabinul Comunităţii clujene, dr. Moshe Carmilly Weinberger, supravieţuind Holocaustului. Cu darul său oratoric cunoscut, dr. Otto Adler a condensat, într-o formă atractivă şi incitantă, simboluri iudaice perene cu deschidere universală (muzica), naţiona-lă (Menora), etică (Meţora – pedeapsa pentru calomnie), a vorbit despre conti-nuitatea Torei prin „gardul din jurul Legii” (Talmud, Şulhan Aruh) şi prin mistica iudaică (Cabala). Discuţiile au evidenţiat cunoştinţe solide de fi lozofi e iudaică (Ţicu Goldstein), binevenita corelare a temei la Pesah, Sărbătoarea Libertăţii fi zice şi spirituale (dr. Aurel Vainer). Dr. Dumitru Hâncu a atras atenţia asupra semnifi caţiei primirii în Academia Franceză a Simonei Veil, supravieţuitoare a Holocaustului. Au fost păstrate momente de reculegere în memoria lui Natan Amen z.l. şi a regretatei soţii a lui Iancu Ţucărman. Preşedintele Forumului, ing. José Iacobescu, a propus invitarea pentru o conferinţă despre sim-boluri cabalistice a unei cercetătoare de la Centrul Cabalistic al Europei, cu sediul la Londra. (I.D.)


m-am străduit.– Care sunt problemele cele mai acute

ale Comunităţii şi cum puteţi să le solu-ţionaţi? Vorbiţi-ne şi despre colaborarea cu F.C.E.R.

– Problemele acute ale Comunității au rezultat din cele expuse anterior, încer-căm să le soluționăm sau cel puțin să le atenuăm. Colaborăm bine cu F.C.E.R, cu D.A.S.M., cu Editura Hasefer.

– Cum colaborează generaţiile? Care este situaţia tineretului? Dar a vârstnici-lor?

– În general, generațiile colaborea-ză bine, respectăm preceptul că pot fi diferențe de opinii, important este să nu se ajungă la divergențe ireconciliabile. Ti-neretul participă la activitățile Comunității şi la cele inițiate de F.C.E.R, JOINT, con-cursuri, tabere (Cristian, Eforie Nord, Bor-sec). Vârstnicilor în nevoie le-am întocmit dosare de asistență socială, avem cinci asistați categoria A şi unul - categoria B. C.E. se interesează mereu de starea de sănătate a acestora.

– Ştim că aveţi relaţii foarte bune cu autorităţile locale. Vorbiţi-ne puţin despre acest aspect.

– Într-adevăr, avem relații foarte bune cu autoritățile locale: Primărie, Prefectură, media. Ne invităm reciproc la activitățile ce se organizează. Găsim mereu înțelegere atunci când avem probleme la care avem nevoie de ajutor.

– Aşa cum am amintit anterior, Sighe-tul are un trecut istoric evreiesc, cu multe memoriale iudaice, printre care muzeul „Elie Wiesel”. În ce măsură toate acestea sunt cunoscute în străinătate şi ce face Comunitatea, împreună cu autorităţile lo-cale, ca să atragă cât mai mulţi vizitatori?

– Avem un lobby în străinătate, repre-zentat de “Organizația Evreilor din Israel originari din Maramureşul istoric”. Din primăvară până în toamnă, vin numeroşi turişti pentru a admira zona mirifi că Ma-ramureş cât şi pentru vestigiile iudaice. Mulți evrei sau urmaşii lor vor să îşi (re)vadă rădăcinile/tradițiile. Este bine cu-noscută tradiționala ospitalitate maramu-reşeană, condițiile de cazare şi de masă în multe locuri sunt la nivel occidental. Avem o bună colaborare cu Muzeul Et-nografi c al Maramureşului istoric.

– Dacă aveţi să transmiteţi un mesaj revistei şi cititorilor săi?

– Dorim cu acest prilej revistei dvs o activitate cât mai fructuoasă, diversi-tate, articole cât mai interesante. Urăm redactorilor sănătate, putere de muncă, inspirație, prosperitate, iar cititorilor, inte-res cît mai mare pentru R.E.

– Vă mulţumim pentru interviu.

EVA GALAMBOS

de Talmud Tora. Avem un cor intitulat Hatikva, cu un repertoriu variat, în idiş şi ivrit, care ne reprezintă şi la întâlniri inter-etnice. Avem o bibliotecă bogată, de o deosebită importanță, cu cărți vechi, scri-se acum 300-400 de ani, multe dintre ele aparținând evreilor exterminați în Holoca-ust. A rămas activă o singură sinagogă. Avem o bună distribuție a cărților Editurii Hasefer şi a revistei “Realitatea Evreias-că”. Avem o serie de simpatizanți ai C.E., care participă la acțiunile Comunității, invităm personalități, formații de muzică klezmer. Ne-au vizitat de curând Amba-sadorul Statului Israel, E.S. Oren David, E.S. Ambasadorul Suediei, împreună cu scriitoarea Hedi Fried, actriţa Maia Mor-genstern. Scriitorul Elie Wiesel a vizitat comunitatea noastră în mai multe rânduri, împreună cu preşedintele de atunci al României, Ion Iliescu. De asemenea, în Sighet s-a realizat un fi lm documentar cu Elie Wiesel, o parte din acesta fi ind fi lmat în cadrul Comunității. Căutăm, cu ajutorul unor profesori să informăm clasele de elevi cu privire la iudaism, Holocaust, Ziua europeană a culturii iudaice etc. Unii elevi au venit la comunitate să ceară informații suplimentare şi au scris materiale legate de iudaism. Unii studenți şi-au pregătit lucrarea de licență sau de masterat pe teme iudaice, comunitatea sprijinindu-i cu materiale documentare.

– Care este, după părerea dv., rolul unui preşedinte de Comunitate şi dacă dv. consideraţi că faceţi faţă dezideratelor pe care le-aţi enunţat?

– Rolul unui preşedinte de Comuni-tate este divers - administrativ, religios, tehnic, de reprezentare, de obținere de sponsorizări pentru întreținerea şi repararea sinagogii, cimitirelor, a altor imobile. Acesta trebuie să fi e un liant între membrii comunității, trebuie să cunoască legislația specifi că. Subsem-natul am reprezentat F.C.E.R., pe bază de delegație, în procese de revendicare, în care scop a trebuit să-mi însuşesc noțiuni de topografi e-topometrie şi de drept civil. Cunoaşterea unor limbi stră-ine, de circulație internațională este de asemenea necesară unui preşedinte de Comunitate. Nu mă pot pronunța dacă am făcut sau nu față dezideratelor enunțate, însă am conştiința împăcată că cel puțin

Ing. Hari Markus este şi el unul dintre preşedinţii... longevivi ai unei Comunităţi în care tradiţiile evreieşti se moştenesc din generaţie în gene-raţie, de multe secole. A fost ales prima dată în 1999 şi de atunci conduce această comunitate. Provine dintr-un tată ieşean şi o mamă bucovineancă din Rădăuţi. Cunoscător de limbă idiş, a frecventat heder-ul, la şcoala elementară a mai avut un profesor de idiş. A urmat cursurile Liceului

Naţional din Iaşi (pe atunci ”Mihail Sadoveanu”), apoi Facultatea de Chimie a Institutului Politehnic din Iaşi. A lucrat la Fabrica de antibio-tice din Iaşi, apoi, prin căsătorie, s-a transferat la Sighetu Marmaţiei,

la o fabrică unde a ajuns director adjunct. Este căsătorit, soţia fi ind medic stomatolog, are un fi u, de asemenea medic şi doctor în ştiinţe medicale, şi o nepoţică de 12 ani.

Cu ing. Hari Markus, preşedintele Comunităţii Evreilor din Sighet

ai regimului comunist”, printre care nume-roşi evrei. Comunitatea din Sighet este atestată documentar de 275 de ani, iar prima sinagogă - de 220 de ani. Trăiau evrei pe aceste meleaguri de la 1064.

Vă recomand cartea “Istoria evreilor din Sighet”, a lui J.I. Popescu, apărută re-cent. Şi în Israel au fost publicate două cărți bilingve, ivrit-engleză, despre evreii din Maramureşul istoric. Există în Țara Sfântă “Organizația evreilor originari din Maramureşul istoric”.

– Care este situaţia actuală a comuni-tăţii ? Cum reuşiţi să continuaţi menţine-rea spiritului iudaic, atât de caracteristic evreimii din Maramureş?

– Astăzi, comunitatea noastră este mică - aproximativ 120 de membri. Deci menținem spiritul iudaic cu destulă di-ficultate, păstrăm Şabatul şi celelalte sărbători. Căutăm să reactivăm cursul

E.G.: Comunitatea din Sighet se poate mândri cu o istorie şi tradiţii multise-culare. Odinioară, Sighetul a fost unul dintre cele mai importante centre ale vieţii iudaice din Europa de est. Ea a fost decimată în peri-oada Holocaustului şi apoi,

cu emigrările în Israel. Povestiţi-ne câte ceva din istoria Comunităţii.

H.M.: Sighetu Marmației, un oraş frumos, înconjurat de râuri şi munți, a fost în perioada interbelică un ştetl. 70% din populație erau evrei, ocupând toată sfera de servicii şi aducându-şi o contribuție esențială la dezvoltarea Maramureşului istoric. Numai în Sighet au existat opt sinagogi, fi ecare având o casă rabinică, un heder, o mikve. În tot Maramureşul istoric au trăit cca. 50 000 de evrei, au existat 43 de sinagogi, fi ecare condusă de rabini renumiți. Sighetul a fost LEA-GĂNUL HASIDISMULUI.

Avem 50 de cimitire evreieşti în administrare, cel mai mare fiind cel din Sighet, unde există un Monument al săpunului, două capele ale rabinilor Teitelbaum şi două capele ale rabinilor Kahan, unde în cursul fi ecărui an au loc adevărate pelerinaje rabinice. În Sighet se găseşte Casa-Muzeu şi a civilizației iudaice “Elie Wiesel”, un monument al victimelor Holocaustului (din cei 50 000 de evrei au fost exterminați în lagărele naziste 38 000, “cu sprijinul” esențial al regimului fascisto-horthyist). În cadrul muzeului etnografi c în aer liber, format din case vechi din lemn, se afl ă şi două case evreieşti. De asemenea,în Sighet se afl ă Memorialul Durerii, unde au fost întemnițați, schingiuiți şi ucişi „duşmani

CronicaB’nai B’rith

În timp ce la Bruxel-les, liderii UE se declarau drept luptători înfocaţi pentru diminuarea sără-ciei (un obiectiv central al Strategiei Europa 2020), la noi acasă, în Româ-nia, în aproape toate

reşedinţele de judeţ s-au desfăşurat ac-ţiuni de protest ale pensionarilor. Potrivit analiştilor din domeniul social (avem un Institut, extrem de serios şi competent, de Cercetare a Calităţii Vieţii), niciodată de-a lungul întregii perioade postdecembriste n-au ieşit în stradă atât de mulţi pensionari pentru a-şi apăra drepturile cucerite în zeci de ani de muncă, în calitate de plăti-tori de CAS. Obiectivul stabilit la Bruxelles pentru fi nalul acestui deceniu vizează re-ducerea numărului de săraci din UE cu 20 de milioane. Pe bună dreptate, mai mulţi participanţi la acţiunile pensionarilor din

România au spus că obiectivul li se pare cât se poate de realist: dacă se menţine rata actuală a mortalităţii din rândurile per-soanelor vârstnice, vor dispărea cele 20 de milioane de săraci „pe cale naturală”. Dar, până să se gândească la anul 2020 (pe care cei mai mulţi nu-l vor apuca), grijile sunt altele. Tot unii pensionari – par-ticipanţi la marşuri şii mitinguri – afi rmau că nimic nu-i înspăimântă mai mult decât facturile cu periodicitate lunară. Pensiile de până la 1.000 de lei (care reprezintă mai mult de 80 la sută din total) nu ajung pentru achitarea respectivelor facturi dacă „benefi ciarii” se mai încăpăţânează să-şi mai cumpere ceva „de-ale gurii”. Măcar pentru supravieţuire.

Va fi interesant de urmărit cum inten-ţionează autorităţile de la Bucureşti să aplice obligaţiile asumate la Bruxelles pentru combaterea sărăciei. Dar, până atunci, mult mai interesant va fi să se vadă

cum îi ajută pe pensionari să-şi ducă zilele de la o factură la alta. Deocamdată, se in-troduce coplata pentru serviciile sanitare, simultan cu scumpirea medicamentelor, iar numeroase autorităţi locale (între care şi Capitala) au anunţat că reduc şi chiar elimină subvenţiile pentru încălzirea locuinţelor, pentru transportul în comun şi pentru gospodărirea comunală. Efectul nu este greu de anticipat: alte zeci de mii, poate sute de mii de oameni în vârstă, care n-au alte venituri decât biata pensie, vor fi în situaţia de a renunţa la o parte din hrana zilnică, şi aşa mereu „comprimată” din pricina infl aţiei şi a majorării facturilor lunare.

Fireşte, autorităţile, care au obligaţia constituţională primordială de a asigura un trai decent tuturor cetăţenilor ţării, dis-pun de posibilitatea de a recepta nume-roase semnale privind agravarea situaţiei pensionarilor. Reacţiile au fost palide,

dacă nu chiar inexistente. Nu ne referim la solidaritatea socială, fără de care nu poate exista prosperitate, ci la interesul politicienilor de a avea, în pensionari, cea mai importantă susţinere electorală. E drept, alegerile vor fi peste mai bine de doi ani. Mulţi dintre protestatarii actuali nu vor mai fi în viaţă, dar pensionarii – cei care vor mai vieţui – sunt şi alegătorii cei mai conştiincioşi. Pe ei au mizat şi mizează cei care le solicită votul. S-ar cuveni să ţină seama de avertismentul, potrivit căruia poţi păcăli o dată, de două ori, de zece ori, dar nu la infi nit. Facturile lunare sunt cel mai convingător argument că, fără o ameliorare semnifi cativă a con-diţiilor de trai ale persoanelor vârstnice, oricât de ademenitoare vor fi promisiunile politicienilor, aproape nimeni nu le va mai da crezare.

Dr. TEODOR BRATEŞ

O spaimă numită facturăPe ce se duc banii…

Şi abia plecă bătrânul… vor-ba poeziei… că regizorul mi-o tăie scurt… - ”Numai Nathan poate să creadă că un scriitor poate să lucreze în orice condi-ţii… te las până mâine. Progra-mul nostru de lucru va începe la ora douăsprezece… îi voi cere lui Nathan să ne dea o cameră cu aer condiţionat la el, la fi rmă, pe Alenby, în Tel Aviv. Col tuv, haver… ”, asta însemnând „toa-te bune, camarade”… şi plecă.

Rămas singur, ce credeţi că am făcut? Singur în camera mea… copilul îşi aranja averea de gumă de mestecat în camera lui, iar nevasta gângurea fericită în baie… consumând din apa scumpă a ţării, iar eu sin-gur, singur… am luat teancul de bani şi am început să-i număr încet, rar, uitându-mă lung după fi ecare dintre cele 70 de bancnote de 100 de dolari… şi negândind la ceva anume. Arătam ca Gobseck, al lui Balzac, care îşi număra banii seara de seară, chiar dacă nu cheltuise sau câştigase ceva în ziua respectivă. Eram fericit. Pă-şisem în noua viaţă cu dreptul. Dar stângul, pe care îl întindeam pentru a păşi mai departe, stătea deasupra prăpastiei… exact aşa!!! Încă nu avusesem timp fi zic

pentru a mă gândi la adevărata mea situaţie… aveam de făcut atât de mult şi de multe încât, atunci când am încercat să mă gândesc m-a apucat ameţeala. Nu, nu… să nu mai aud de ameţeală… aveam 33 de ani. Se spune şi se scrie în literatura medicală, fi lozofi co-medi-cală, că în jurul acestei vârste, bărbaţii fac o reaşezare hormonală, iar această adevărată furtună din organism aduce tot felul de stări ciudate, gânduri stranii, senzaţii supradimensionate, percepţii deformate. În ceea ce mă priveşte, începând de pe la 30 de ani, am fost zguduit de un adevărat ”uragan hormonal”. Într-o bună zi, aşa din senin, am simţit pe propria mea piele interiorul picturilor lui Salvador Dali. Eram obiectul de studiu ce se scurgea sub scaunul de troleibuz pe care mă afl am. Încercam să mă ridic, dar picioarele nu mă ascultau. Încercam să privesc în sus, dar ochii refuzau. Cu un efort uriaş, m-am smuls de pe scaun, dar am simţit că totul se învârte în jurul meu, că-mi pierd echilibrul, că mi se întoarce stomacul pe dos, că obiectele capată contururi duble, că transpir rece şi pulsul mi se accelerează. Simţeam că mor. Stăteam faţă în faţă cu Moartea! Dacă viaţa ar însemna un mare tablou electric în care fi ecare dintre noi

ar fi conectat la o priză, ei bine, cineva mă scosese din priza aceasta! Eram scos din mediu şi totuşi aveam sen-zaţii de hiperacuzie. Parcă un amplifi cator uriaş prelucra toate sunetele ce veneau spre mine. Am înnotat prin aerul ce avea parcă o densitate mult mai mare decât cea obişnuită şi, cu mare difi cultate, m-am prelins pe scara troleibuzului până am atins pământul cu picioarele. De abia atunci am realizat că pot sta în picioare, că ameţesc, dar nu mă prăbuşesc, că mi-e greaţă, dar nu vomit, că văd dublu fl acăra brichetei cu care îmi aprind ţigara, dar că am toate refl exele neurologice nealterate. Realizez că strada mi se pare prea largă pentru a o traversa şi că mă sperie imensitatea şoselei, dar, închizând ochii, o trec într-o clipită.

Toate aceste acuze le-am părăsit şi m-au lăsat în pace în clipa când am păşit pe scara avionului care m-a purtat spre libertate. De ce? N-aş putea să vă spun, dar era cert că nu mă simţisem aşa de bine de dinainte de simptomele puternicei nevroze pe care o lăsasem în România!!! Defi nitiv. Eram „ole hadaş”, hadaş de tot!

EUGEN ROTARU

O l e H a d a ş î n I s r a e l (episodul 6)

Amos Oz despre: Scriitorul şi cititorii săiNEPOATA DE LA PAGINaa

„Nepoata” din acest număr este Dana Scântei. Ea are aproape şapte ani, a ate-rizat anul trecut din Israel la Constanţa şi de-acum vorbeşte foarte bine româneşte, spre bucuria şi a părinţilor – Sorin şi Alina Scântei, născută Verteş – dar mai ales a bunicilor – familia Scântei şi Maria şi Adam Verteş, precum şi a mătuşii, Eva Galambos, deoarece, în sfârşit, pot să converseze cu ea. Dana are şi un frate mai mare, Roy, pe care-l vom putea ve-dea în curând.

Ce se întâmplă oare cu „prietenia” care se naşte între un scriitor şi cititorul său, în acele ceasuri de comunicare spirituală în care citi-torul se lasă captat de forţa de a crea lumi, şi oameni şi sentimente a condeierului? Cartea rămâne în tine, scriitorul este cel care devine un

mister. Chiar, cum o fi în realitate omul dotat cu un asemenea har? Inventează întruna sau relatează şi situaţii din existenţa sa personală? Notorietatea excesivă nu-i fracturează cumva caracterul? Egocentrismul nu-i transformă sensibilitatea într-un permanent spectacol? Şi cum e în viaţa prozaică, de fi ecare zi? E zgârcit sau risipitor? Scrie de mână sau s-a dedat la facilităţile calculatorului? Chiar aşa, şi-a părăsit deja două soţii? Şi cât câştigă dumnealui de pe urma unei cărţi?

De aici, din această curiozitate insaţiabilă a citi-torilor, să se fi născut acele „întâlniri literare” în care scriitorul se dă pe mâna „consumatorilor” săi, împins desigur şi de dorinţa orgolioasă de a auzi elogii, poate şi ceva linguşeli? Şi poate şi pentru a-şi vinde mai direct şi provocator „marfa”, cu atât mai preţioasă când deţine şi autograful creatorului. Nu de asta a folosit simpaticul nostru poet-moşier Mircea Dinescu prilejul lansării concomitente a celui mai recent volum al său de versuri împreună cu lăudatul său vin de Cetate? Chiar, cine l-o fi vândut mai bine pe celălalt?

Iată-l însă şi pe celebrul scriitor israelian Amos Oz (crescut în cunoscuta mentalitate chibuţnică, neobsedată de interese mercantile) tentat de această comunicare „de la om la om”. Într-o seară fi erbinte de vară i se organizează o întâlnire cu cititorii săi la casa de cultură „Shunia Shor” din Ierusalim. Iar ce rezultă e acest roman, de 175 de pagini, pe care îl am acum în mâini, fi reşte, tradus într-o seducătoare limbă română. E, de fapt, un roman ironic, sau mai curând autoironic, vibrând de senzualitate dar şi de o anume nesiguranţă bărbătească, de neîncrederea omului în sine, de tristeţile şi nenoroacele vieţii. Un roman care porneşte de la realitate dar se petrece mai ales în închipuirea scriitorului, când pleacă pe jos, spre casă, de la acea întâlnire de seară cu cititorii. Un roman virtual, deci. Cu un titlu care nu benefi ciază, la drept vorbind, de cine ştie ce atractivitate comercială: „Rime despre viaţă şi moarte”. Aşadar, în 2007, la cinci ani după apariţia capodoperei sale (şi a lite-raturii mondiale) „Poveste despre dragoste şi întuneric”, una dintre cele mai puternice construcţii epico-documentare, dar şi o confesie autobiografi că plină de o neobişnuită tandreţe pentru

un asemenea condei viril, domnul Klausner (care-şi luase încă de la vârsta de 23 de ani pseudonimul de Oz – curajos, în ivrit) scria acest mic şi ciudat roman. Să fi e răspunsul uşor zefl emist la anii săi de aşteptare a Premiului Nobel, la care fusese nominalizat zadarnic pentru a treia oară? Mă rog, ne putem imagina orice scenariu vrem. Mare senior cu e, Amos Oz a facut o plecăciune elegantă de recunoaştere a talentului tragic, apocaliptic al scriitoarei germane Herta Müller (cea care a recunoscut României în care şi-a trăit tinereţea mai ales fap-tul că i-a oferit prilejul de a cunoaşte, detesta şi scrie cu o ură

patologică despre securitatea română comunistă).A felicitat-o pentru premiul primit şi îşi aşteaptă,

calm, noua sa nominalizare. Oricum, capodopera sa „Poveste despre dragoste şi întuneric” îşi în-cântă, între timp, milioanele de cititori care o citesc în zecile de limbi în care a fost tradusă. Iar marele scriitor scrie, scrie mereu altfel, mereu proaspăt, în formule mereu uimitoare. În acest scurt roman despre întâlnirea sa cu cititorii, Amos Oz „porneşte la vânătoare”: fi ecare om afl at în sală e un „vânat”, un posibil personaj de carte. O frază a acestuia, un fel de a râde sau de a rânji, de a-şi mişca muşchii feţei declanşează în mintea scriitorului o întreagă poveste. Totul se învolburează în tăcerea din min-

tea aceasta genială. Sigur că fărâmarea continuă a acţiunii şi mulţimea de personaje schiţate fac lectura mai difi cilă. Numai că, până la urmă, autorul îşi coagulează materia epică în jurul unei poveşti de amor carnal (trăită, desigur, numai ca posibili-tate), un capitol de un erotism exploziv, fi erbinte, pe care îl mai potoleşte niţel doar sfi ala şi neputinţele psiho-fi zice ale celor doi protagonişti: scriitorul bătrâior şi domnişoara copticică (cea care i-a citit din paginile cărţii la întâlnirea respectivă!). Îmi vine să zic că marii practicieni ai scrisului erotic – cum ar fi Pascal Bruckner, de pildă, l-ar putea invidia pe Oz pentru asemenea curaj (şi delicateţe!) în evocarea unui act amoros.

SANDA FAUR

P.S. Cartea a apărut în editura Humanitas fi ction, directoarea Denisa Comănescu fi ind, cum bine se ştie, o mare „fană” a lui Amos Oz, şi este tradusă de foarte tânăra şi talentata Ioana Pe-tridean, care demonstrează cu fi ecare nouă carte tălmăcită cât de bine a învăţat limba ebraică la Universitatea din Bucureşti.

Profesiuneade a citi



şi apoi să se spu-nă că toţi ceilalţi au oferit aceleaşi lucruri... Un prim

motiv este – bineînţeles – faptul că alegerea acelui „prim prinţ” ar fi fost problematică. Cine? Cel mai mare în vârstă? Primul la alfabet? Cel care conducea cel mai numeros dintre triburi? S-ar fi putut isca probleme, gelozii, şi poate că Dum-nezeu a dorit să le evite. Un alt motiv este acela că fi ecare doreşte ca numele să îi fi e menţionat în Tora şi – deoarece toţi cei doisprezece şi toate cele douăsprezece triburi erau importante – Dumnezeu a decis să îi onoreze pe toţi la fel. Un al treilea motiv este că, poate, pentru cititor este benefi că menţionarea numelor celor 12 triburi şi ale căpeteniilor, de-oarece Tora este, în fond, şi o carte de istorie. Însă motivul suprem (cel puţin în viziunea comentatorilor) este acela că pentru fi ecare dintre cei 12 prinţi darurile – deşi identice – însemnau altceva. Fiecare avea opţiunea de a înţelege cei 70 de şekeli ca simbolizând cele 70 de limbi ale omenirii sau cei 70 de ani la care Avraham a încheiat primul legământ cu Dumnezeu sau vârsta de 70 de ani la care (conform Talmu-dului) un om este considerat înţelept. Alţii vorbeau poate de cei 70 de judecători ai Sanhedrinului sau cele 70 de sufl ete cu care Iaacov a coborât în Egipt în vremea lui Iosef. Cu alte cuvinte, un model de pluralism pe care Tora ni-l înfăţişează schiţat, însă sufi cient de conturat pentru a ne invita chiar şi pe noi, cei de astăzi, la o serioasă refl ecţie...

PERICOPA BEALOTHA (Numeri 8:1-12:16)[Se citeşte sâmbătă, 29 mai 2010]Un verset deosebit de interesant din pericopa acestei

săptămâni ne vorbeşte despre Moşe Rabeinu: „Omul Moşe era foarte modest, mai modest decât orice alt om de pe faţa pământului.” (Numeri 12:3). Însă unul din ultimele versete ale Torei, în capitolul 34 din Deuteronom, oferă o idee diametral opusă: „Nu se va ridica niciodată un alt profet precum Moşe, care L-a cunoscut pe Dumnezeu faţă în faţă.” (Deut. 34:10). Conform versetului din pericopa noastră, Moşe este cel mai modest om din lume. Conform versetului din Deuteronom, Moşe este un om inegalabil. Cum pot fi oare reconciliate aceste două idei? Desigur, prima variantă este aceea în care facem o clară dinstincţie între om şi profet: Moşe a fost un om modest, însă un profet remarcabil. O a doua variantă este să înţelegem că, de fapt, o idee o completează pe cealaltă... Pentru a fi un clarvărzător, un profet şi un lider, Moşe avea nevoie de modestie şi umilinţă. Pentru a putea conduce poporul, el avea nevoie de „îndrumarea” divină, pe care o putea primi numai dacă îşi supunea, modest, propria identitate voinţei lui Dumnezeu. Iar o a treia idee ne poate sugera conexiunea inversă: atunci când un om Îl cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu, atunci când se apropie de acel „panim el panim” („faţă în faţă”) pe care ni-l descrie Tora – atunci un om devine cu adevărat conştient de propriile limite şi de propria condiţie, în mod implicit devenind şi modest. Este o dovadă de perfectă înţelegere a psihologiei pe care Tora ne-o oferă pentru a ne călăuzi şi pe noi, cei de astăzi, pe drumul accederii spirituale şi al transformării în bine a condiţiei umane.

12 aprilie 2010 – Iom HaşoaZiua Internaţională a Holocaustului a

fost stabilită în urma propunerii lui Ben Gurion, prim-ministru al Israelului, în 1959, propunere aprobată de Knesset şi

de preşedintele Ben Zvi. Comemorarea este legată de Răscoala din ghetoului Varşoviei, din data de 19 aprilie 1943, care a coincis cu 15 Nisan, dar, din cauza suprapunerii cu sărbătoarea de Pesah, comemorarea a fost stabilită pentru 27 Nisan, conform calendarului iudaic.

19 aprilie 2010 - Iom HazikaronEste Ziua Eroilor, când se comemorează moartea

soldaţilor căzuţi pentru Independenţa Israelului şi a civililor-victime ale terorismului. Corespunde cu 4 Yiar din calendarul iudaic, fi ind stabilită în 1963, ca o zi ce precede Iom Haaţmaut, Ziua Independenţei. În ajunul Zilei Eroilor steagul Israelului este arborat la jumătatea catargului, iar ceremonia ofi cială are loc dimineaţa, lângă Zidul Plângerii.

20 aprilie 2010 – Iom HaaţmautZiua Independenţei Israelului ca stat. Prima zi a

fost la 5 Yiar 5708 (1948). Marele Rabinat a declarat această zi drept sărbătoare religioasă, care este înso-ţită de rugăciuni în sinagogi. Oricare altă sărbătoare se suspendă, în afara Şabatului, în care caz, Iom Haaţmaut se serbează în joia aceleiaşi săptămâni.

12 mai 2010 – Iom IeruşalaimEste ziua unifi cării Ierusalimului, ca urmare a

victoriei în războiul din 1967. Evenimentul a avut loc

la 28 Yiar 5727 (1967). În sinagogile din Israel şi din Diaspora se rostesc rugăciuni de mulţumire pentru reîntregirea Oraşului Sfânt.

Aprilie-iunie 2010 – În această perioadă se come-morează în diverse comunităţi din Nordul Ardealului, dar şi de întreaga obşte evreiască, martirii deportărilor şi asasinării evreilor de către regimul fascist maghiar în anul 1944.

Sărbători religioase2 mai 2010- LAG BAOMER – Cuvântul „omer”

înseamnă „snop”, dar este şi perioada dintre Pesah şi Şavuot. Este a 33-a zi a Omerului (literele L şi G formând cifra 33). Se consideră că este sărbătorit sfârşitul unei epidemii în rândul luptătorilor din timpul răscoalei lui Bar Kochba, alături de care se afl a Rabi Akiva (132 e.a.). Iosephus Flavius aminteşte de o victorie anterioară, din războiul cu Vespasian (66 e.a.). Cabala mai aduce şi alte interpretări. Sărbătoarea este însoţită de rugăciuni în sinagogă.

19-20 mai 2010 - ŞAVUOT- Una dintre sărbătorile importante, de pelerinaj, cuvântul înseamnând „săp-tămâni”. În Diaspora se ţine la 6-7 Sivan, în Israel – numai prima zi, la şapte săptămâni de la Pesah. Se mai consideră şi „sărbătoare a secerişului” ( Hag Ha Kaţir), „a primelor roade” (Bikurim). Este legată de interpreţi şi de revelaţia divină de pe Muntele Sinai, de primirea Torei. Cu această ocazie se citeşte din Cartea lui Rut, soţia lui Boaz şi străbuna regelui David.

MORDEHAI BEN IAACOV

PERICOPA EMOR (Leviticul 21:1 – 24:23)[Se citeşte sâmbătă, 1 mai 2010]Pericopa acestei săptămâni prezintă mai multe reguli

referitoare la kohen (preot). Printre acestea este şi legea care interzice orice contact cu o persoană decedată. În afara rudelor de gradul întâi, kohenul nu poate atinge un corp ne-însufl eţit, nu poate fi prezent la înmormântare şi nici măcar în aceeaşi cameră cu persoana decedată. Care este motivul acestei interdicţii atât de bizare? De fapt şi poate spre deo-sebire de alte religii şi fi losofi i în care singurul scop al acestei vieţi este acela de a asigura un loc în lumea următoare, Tora promovează acţiunile şi comportamentul din această lume, din lumea celor vii. După cum este scris în Psalmi: „Nu voi muri, ci voi trăi şi voi proclama mareţia lui Dumnezeu” (Psalmi 118:17) sau „Cei morţi nu-L pot slăvi pe Dumnezeu..., dar noi [cei vii] Îl vom binecuvânta pe Dumnezeu acum şi pe vecie” (Psalmi 115:17-18). Pentru a ilustra această idee, kohenul (învăţător şi, prin defi niţie, lider religios şi persoană care – în vechime – îndeplinea ritualurile divine în Templul din Ierusa-lim) este obligat să nu aibă nici un fel de contact cu moartea. Cu alte cuvinte, sfi nţirea supremă a lui Dumnezeu nu este prin moarte, ci prin viaţă. O idee la care putem refl ecta cu toţii...

PERICOPELE BEHAR ŞI BEHUKOTAI (Leviticul 25:1-26:2 şi 26:3-27:34)

[Se citesc sâmbătă, 8 mai 2010]De sute bune de ani, lumea vorbeşte despre evrei ca

despre „Poporul lui Dumnezeu”. Uneori Popor Ales pentru a fi or lagoim, alteori ales pentru suferinţe – însă întotdeauna aproape de Dumnezeu şi de Învăţătura Sa. Există în peri-copele Behar şi Behukotai câteva versete care ilustrează această relaţie şi conexiune de o manieră incontestabilă... „Voi merge împreună cu voi, voi fi Dumnezeu pentru voi şi voi veţi fi popor pentru Mine.” (Lev. 26:12) sau „Dacă în ciuda acestor lucruri nu Mă veţi asculta şi vă veţi împotrivi Mie, Mă voi împotrivi şi Eu vouă cu mânie. Vă voi certa, chiar şi Eu, de şapte ori pentru păcatele voastre.” (Lev. 26:27-28) Aidoma relaţiei între părinţi şi copii... E greu de spus ce înseamnă că Dumnezeu ne este Dumnezeu şi că noi suntem poporul Său. Însă parte din explicaţie este cu siguranţă şi alăturarea sintagmelor din versetul pericopei noastre: „Dumnezeu pentru voi” şi „popor pentru Mine”. Rela-ţia nu este doar „pe hârtie”, relaţia trebuie să fi e reală! Dacă Dumnezeu nu ar simţi că suntem poporul Său şi noi nu am simţi că El ne este Dumnezeu, restul nu mai contează. Iar al doilea verset vorbeşte exact despre relaţia aceasta unică: „Va voi certa, chiar şi Eu, [...] pentru păcatele voastre.” Baal Şem Tov, unul din marii rabini ai secolelor trecute, spunea: „Când un părinte ceartă un copil, suferinţa pe care o simte el însuşi este mai mare decât orice suferinţă pe care o simte copilul. La fel este şi cu Dumnezeu: durerea Lui este mai mare decât durerea noastră.” „Chiar şi Eu” este acea durere, acea dezamăgire fără margini, pe care o simt părinţii atunci

când sunt nevoiţi să îşi certe sau să îşi pedepsească copiii. Este durerea pe care o resimţim şi noi când prietenii ne tră-dează sau când ştim că ar fi putut fi bine şi nu este pentru că sfatul pe care l-am oferit a fost nesocotit. „Chiar şi eu”, cel care ţi-am voit binele, chiar şi eu sunt acum nevoit să te cert şi să te pedepsesc şi sufăr nespus când fac asta... Iar dacă vrem ca dezamăgirea sau suferinţa să fi e înlocuită de mândrie şi bucurie – ei bine, în mâinile noastre este aceasta! Avem ocazia ca relaţiile pe care le avem, cu semenii noştri şi cu Dumnezeu, să fi e reale, sincere şi bine intenţionate. Avem ocazia să mergem alături de El, aşa cum merge şi El, etern, alături de noi.

PERICOPA BAMIDBAR (Numeri 1:1-4:20)[Se citeşte sâmbătă, 15 mai 2010]Deoarece în limba română cartea pe care o începem

odată cu această pericopă, Sefer Bamidbar, se traduce prin Cartea Numeri, pare fi resc să vorbim puţin şi despre nume-re... Un celebru pasaj din Zohar Hadaş (Şir Haşirim 74d) ne spune că „ieş şişim riba otiot laTora” – „Tora are 600.000 de litere”. Din punct de vedere matematic, acest lucru este incorect, Tora având de fapt 304.805 litere grupate în 79.847 de cuvinte. Însă din punct de vedere fi losofi c, metafi zic, ideea din Zohar Hadaş, în strânsă legătură cu recensămintele pe care Tora ni le prezintă în pericopa Bamidbar (şi care tota-lizează aproape 600.000 de evrei), este aceea că fi ecărui evreu îi corespunde câte o literă în Tora. Şase sute de mii, numărul „magic” al poporului evreu, numărul care a însemnat naşterea naţiunii (Ieşirea din Egipt), formarea spirituală a acesteia (Primirea Torei) şi interacţiunea ei cu lumea încon-jurătoare (fi nalul Cărţii Numeri), concretizează de fapt ideea că suntem cu adevărat Poporul Cărţii. Fiecare literă din Tora este un secret şi fi ecare persoană este un secret. Fiecare om este un individ aparte, care însă interacţionează cu alţii pentru a forma „cuvinte”, adică societăţi, grupări de oameni, astfel încât mesajul pe care îl transmit împreună este unul coerent. Fiecare dintre noi are ocazia să îşi „revendice” litera sa în Tora prin propriul comportament şi prin modul în care se integrează în societatea evreiască şi în societatea umană în ansamblul său. Iar Dumnezeu, cunoscător al tuturor secre-telor şi conexiunilor, haham harazim, după cum Îl numeşte o memorabilă binecuvântare iudaică, ne va ajuta pe toţi să scriem de fapt povestea lumii aşa cum este ea în realitate...

PERICOPA NASO (Numeri 4:21-7:89)[Se citeşte sâmbătă, 22 mai 2010]O porţiune foarte lungă din această pericopă vorbeşte

despre darurile pe care fi ecare dintre liderii triburilor lui Israel le-au adus la inaugurarea Mişkanului, a Tabernacolului por-tabil din deşert. Iar ceea ce este de-a dreptul straniu este că toate aceste daruri erau identice şi totuşi Tora le menţionează pe fi ecare în detaliu! „Oare de ce?”, se întreabă comentatorii. S-ar fi putut descrie darurile primului dintre prinţii lui Israel

REFLECŢII BIBLICEde Prim Rabin

ŞLOMO SORIN ROSEN

I U D A I C ABreviar iudaic

Din acest număr, vom include în breviarul iudaic şi numele unor personaje, personalităţi din Biblie, din tradiţia şi din istoria evreilor, desigur, de primă importanţă

Abadon - numele unui loc blestemat, dar şi al unui personaj, „prinţ al Infernului”; provine din verbul ebraic care înseamnă „a distruge”

Abigail – apare şi ca soră vitregă şi ca soţie a Regelui David; se pare, două personaje diferite

Abimeleh – rege fi listinean, care a cerut-o pe Sara în căsătorie, neştiind că este soţia lui Abraham. Acelaşi nume l-a purtat fi ul lui Gideon, care şi-a ucis fraţii pentru a ajunge rege

Abracadabra – noţiune cabalistică, pornind de la numele AbrahamAbsalom- al treilea fi u al Regelui David, care şi-a pedepsit fratele,

pe Amnon, pentru agresiunea faţă de sora sa, Tamar, apoi a devenit un adversar al propriului tată. Mormântul său este în Valea Kidron, din Ierusalim

Abu – corespondentul, în limba arabă, al aramaicului abba şi ab, din limba ebraică, adică tată, iar la sefarzi, abu a intrat în componenţa multor nume evreieşti

Ahad – unul; se mai pronunţă şi Ehad, referitor la DumnezeuAharonim- ultimii; se referă la învăţaţi, la ştiri, etc. Ahdut- unire, asociereAhusa - un fel de cooperativă; astăzi nu mai există această formăAdir Hu – Atotputernic este El, cântec popular şi religios, la sfâr-

şitul sărbătorii de PesahAdon Olam - Domnul Lumii, UniversuluiAdonia – al patrulea fi u al Regelui David, care a fost îndepărtat

de Solomon, apoi ucis Had Gadia – literal, înseamnă un ied; este un cântec de Pesah,

interpretat de obicei de copiiPirke Avot – Cartea Părinţilor, parte din Mişna, implicit din Tal-

mud, cu pilde, din care se citeşte la mai toate ocaziile importante, sub formă de rugăciuni

BORIS MEHR

Aprilie: Date importante


Scurt2 (Scurt pe doi)

Aaron Cohen de la NASAAaron Cohen a

murit la vârsta de 79 de ani. El a fost un timp director al Centrului Spaţ ial Johnson, al NASA, agenţie în care a în-ceput să lucreze ca inginer în programul Apollo. Un timp a fost al doilea om în ierarhia NASA şi a avut un rol important în lansarea progra-mului Navetei spaţiale. A plecat de la NASA în 1993 şi a predat proiectarea tehnologică la Universitatea din Texas.

Sinagoga lui Maimonidedin Egipt

După un an şi jumătate de şantier pentru restaurare, la Cairo s-a redeschis Sinagoga lui Maimonide. Ea este construită abia în sec. 19 şi avea alăturată o ieshiva. Totuşi, o explicaţie pentru numele ei există: pe acest loc s-a afl at acum 800 de ani o mică sinagogă în care a ofi ciat Maimonide. Terenul pe care se afl ă sinagoga a fost cumpărat de Ibn Ben Ezra, din Ierusalim, în anul 882 e.n. Consilulul Suprem pentru Anti-chităţi din Egipt, care a alocat pentru Sinagoga lui Maimonide două milioane de dolari, are un plan de restaurare a majorităţii sinagogilor din această ţară.

Un program pe termen lung pentru atragerea

oamenilor de ştiinţăCa şi România - dar şi ca alte ţări europe -

ne -, şi Israelul suferă de fenomenul ”fugii creierelor”, cei mai mulţi cercetători plecând în Statele Unite, unde au condiţii de lucru mai bune. Pentru a contracara acest curent, guvernul israelian a alocat un fond de 500 de milioane de dolari destinat construirii de laboratoare modern echipate. În 2008, guvernul israelian şi-a propus un program ambiţios de atragere din străinătate a 2.000 de oameni de ştiinţă. Deocamdată, au venit ...30, dar speranţele în succesul acestei iniţiative nu au scăzut.

Einstein 131Cu prilejul împlinirii a 131 de ani de la

naşterea lui Albert Einstein, Academia de Ştiinţe din Israel a expus pentru prima dată manuscrisul, de 46 de pagini, al Teoriei relativităţii generali-zate. Trebuie reamintit că întreaga moştenire a marelui savant, donată de el însuşi şi conţinând peste 70.000 de piese, se afl ă în Israel. Şi tot cu acest prilej comemorativ, o serie de fi zicieni - cercetători şi profesori - au urcat în trenuri care mergeau la Haifa şi au ţinut călătorilor prelegeri despre opera ştiinţifi că a lui Einstein.

Kirill Gerstein: Vă spune ceva numele lui?

Premiul Gilmore, în valoare de 300.000 de dolari, se acordă în Statele Unite odată la patru ani unui pianist tânăr. Membrii juriului asistă în aceşti ani, incognito, la sute de concerte pentru a-l selecţiona pe câştigător. La fi nele lui 2009, premiul i-a fost acordat lui Kirill Gerstein (30 de ani), consacrându-l astfel printre cei mai im-portanţi pianişti contemporani. Din aceşti bani laureatul poate cheltui 50.000 de dolari cum îi place dar restul poate fi cheltuit numai pentru promovarea carierei sale. Kirill Gerstein, năs-cut la Voronej, a emigrat din Rusia cu familia.La reşedinţa sa din Newton, Mass, el are cinci piane, dintre cele mai scumpe şi celebre mărci. Dar locuieşte mult timp şi la Stuttgart, unde este profesor la Conservator. În 2001, a câştigat Pre-miul Arthur Rubinstein, în Israel.

Dintr-o sursă mai puţin obişnuită putem afl a

CUM TRĂIAU EVREII DIN DOROHOI, ÎN 1914Nu ştiu dacă sociologii, printre nu-

meroasele lor surse, au folosit şi pro-cese verbale de la diferite evenimente. În ce mă priveşte, am descoperit că cercetarea lor ne poate oferi date cu ajutorul cărora putem schiţa o imagine diversifi cată a unei societăţi, aşa cum am încercat să facem şi să prezentăm aici viaţa evreiască din Dorohoi, de-acum aproape 100 de ani, pe baza proceselor verbale ale întrunirilor con-ducerii comunităţii evreieşti (epitropie) din perioada 1914-1916.

Un caiet gros, cu pagini multe, destinat din tipar întocmirii proceselor verbale, cu specifi carea participanţilor, a problemelor discutate, a concluziilor (Natura chestiunilor şi Rezultatele deliberării). Însemnările - scrise, nu la maşină ci de mână; autorul - ales probabil cu multă grijă dintre oamenii care aveau un scris frumos, foarte lizibil şi care folosea... o cerneală atât de bună încât nici până acum nu s-a şters. Este totul notat, şi semnat, de la prezenţă şi până la deciziile luate.

Existau şi pe-atun-cea... chiulangii

Din procesele verbale reie-se că dacă la început şedinţele conducerii comunităţii aveau loc o dată pe lună, necesită-ţile şi problemele au impus organizarea lor cel puţin de două ori pe lună, uneori chiar săptămânal. Nu se precizează numărul membrilor comunită-ţii, dar trebuie să fi fost mare din moment ce conducerea era compusă dintr-un preşedinte (Adolf Wittner), un vicepreşe-dinte (L.I. Bercovici) şi nouă membri. Dacă de-alungul celor trei ani nu se menţionează decât existenţa a doi rabini (poate ceilalţi erau ofi cianţi de cult), în schimb, activau cel puţin opt-nouă hahami şi, din când în când, se mai angajau alţii. Interesant este că funcţia de haham fi e se moştenea, fi e, dacă nu exista moştenitor bărbat, dreptul se putea vinde, fi ind cumpărat de obicei de comunitate. Epitropii au dezbătut de mai multe ori valabilitatea acestui procedeu. Mărimea comunităţii se putea vedea şi după numărul copiilor care urmau să fi e înscrişi la cele două şcoli- de băieţi şi fete, în anul 1915, 200 de copii rămânând neînscrişi din lipsă de spaţiu. Dezbaterile la reuniu-nile epitropiei erau adesea furtunoase, membrii discutau în contradictoriu, dar de la egal la egal, deciziile fi ind luate cu majoritate, indiferent de opinia preşedintelui. Dar, se consemnează de mai multe ori în procesele verbale, uneori, epitropiii lipseau şi, neexistând cvorumul (nu era folosit acest cuvânt), deciziile trebuiau amânate. Autorul proceselor verbale îi dojeneşte pe chiulangii, arătând că împiedică bunul mers al comunităţii.

În această perioadă s-a înregistrat şi demisia preşedintelui Comunităţii, Adolf Wittner, care a argumentat prin „motive personale”, dar primele lui două cereri au fost respinse de co-mitet. Totuşi, insistenţa acestuia s-a soldat cu acceptarea demisiei, funcţia lui fi ind preluată de vicepreşedinte, până la numirea (în procesul-verbal nu se vorbeşte de alegere) unei alte persoane.

Anual se întocmea bugetul, cu foar-te multe capitole. Nu se menţionează direct sursele de venituri, dar se pare că şi atunci membrii lăsau moştenire bunuri pentru comunitate, aceasta avea terenuri, case, alte clădiri şi,

probabil, încasa cotizaţii deşi acest lu-cru nu este amintit deoarece nu repre-zenta o problemă. Se acordau, contra cost, şi anumite drepturi productive, de exemplu, anual se punea la lici-taţie fabricarea azimei. Din dezbateri referitoare, de pildă, la funcţionarea şcolilor, reiese că şi primăria oferea fonduri.

Umbra războiuluiDeşi România nu intrase încă

în primul război mondial, umbra războiului se putea percepe în viaţa comunităţii. În numeroase întruniri s-a dezbătut situaţia celor concen-traţi, respectiv ajutorarea familiilor unde tatăl sau soţul fuseseră chemaţi

la concentrare şi al căror număr era mare. De asemenea, multe iniţiative care necesitau fonduri mai mari (con-struirea unei grădiniţe, azil de bătrâni, spital) au fost amânate, motivându-se că erau „vremuri tulburi”, „nu ştim ce ne aşteaptă”, „să fi m economi”. Şcoala ducea lipsă de profesori, au fost cău-taţi în alte oraşe, de pildă la Iaşi, dar au existat cazuri de refuz pe motiv că „nu se ştie ce se va întâmpla în viitor”.

Starea socială a membrilor comunităţiiDin procesele verbale nu reiese

câţi evrei bogaţi existau în Dorohoi, nefi ind o preocupare a epitropiei, în schimb, cei săraci erau menţionaţi nominal. Nu exista şedinţă în care conducerea comunităţii să nu pună în discuţie cereri de ajutor venite din par-tea săracilor. Numărul acestora creş-tea exploziv iarna, când se acordau ajutoare pentru încălzire, iar lista nu se termina. În plus, se acordau pensii - de fapt, tot un fel de ajutoare deoa-rece aşa-numitele pensii se dădeau pentru o lună, două, trei, completări la salarii, bani pentru cei săraci, bolnavi, internaţi la spital, pentru şcolari, uneori burse. Sumele variau de la 4 la 20 de lei. Fondurile din capitolul bugetar de ajutoare, pensii se epuizau foarte repede, de aceea era necesară un fel de rectifi care, respectiv trecerea unor fonduri de la capitolele unde existau excedente (şi existau). Se pare că atunci aceste mişcări fi nanciare nu erau ilegale.

Şcoala, în centrul atenţiei epitropilor

Unul dintre subiectele cel mai frec-vent dezbătute era cel al şcolii. Existau două şcoli primare - de băieţi şi de fete. Dacă planul de învăţământ nu fi gura pe ordinea de zi, angajarea şi salariul cadrelor didactice erau o preocupare constantă. Se căutau institutori, învă-ţători şi profesori, se stabileau salariile şi se majorau dacă era cazul sau, dacă profesorii o cereau, se acordau fonduri pentru întreţinerea, zugrăvi-rea şcolilor, pentru reparaţii, pentru construirea unor clase noi deoarece, aşa cum am mai amintit anterior, mulţi copii rămâneau neînscrişi din lipsă de

spaţiu. A fost creată o cantină pentru şcolari. S-a propus înfi -inţarea unei clase de gimnaziu şi a unei clase de învăţământ profesional. O grădiniţă a funcţionat, la cererea Primări-ei, doar câteva luni, vara, dar s-a renunţat la ea din lipsă de cadre didactice (cele care au fost au cerut salarii prea mari după opinia epitropilor), dar şi deoarece se dorea să se facă economii. Exista o taxă şcolară în funcţie de veniturile părinţilor dar copiii săraci nu plăteau.

Celelalte preocupări ale conducerii nu difereau mult faţă de cele de astăzi, un subiect frecvent fiind cel al cimitirelor. Ele trebuiau în-treţinute, şi se şi întreţineau, existau grădinari care plantau pomi, se reparau gardurile sau se proiecta construirea unora noi, primăria cerând epitropilor să împrejmuiască cimitirele. Tot la cererea Primăriei, s-a achiziţionat un car funerar. Se cumpărau şi se vindeau locuri. Paznicii aveau locuinţa în cimi-tir, dar epitropii au decis să dă-râme “coşmelia” în care stătea paznicul unuia dintre cimitire şi să i se construiască un nou

„pavilion”. S-a proiectat şi construirea unui azil şi a unui spital, ambele fi ind necesare pentru comunitate. După dezbateri îndelungate, legate de locul şi costurile construirii şi întreţinerii azilului, epitropii au aprobat proiectul dar l-au respins pe cel legat de spital („timpurile sunt nesigure”) , limitându-se la crearea unui ambulatoriu. Zeci de alte subiecte mai mărunte au fost dezbătute de epitropi. Am amintit la început despre cel legat de funcţia de haham. Această problemă, respectiv dacă văduva hahamului are dreptul de a vinde funcţia, s-a discutat în cel puţin patru şedinţe, epitropii decizând să se adreseze rabinilor sau altor comunităţi ca să vadă cum s-a rezolvat problema. Rabinii nu s-au pronunţat, în schimb, au intervenit din cauza calităţii cărnii caşer.

În concluzie, putem spune că aceste procese verbale nu au repre-zentat nişte texte aride, nişte scrieri „de serviciu”. Ele pulsează de viaţă şi sunt dovada existenţei unei comunităţi viguroase, bine organizate, care se gândea la viitor. Epitropii s-au dovedit oameni cu iniţiativă, cu păreri diferi-te, care, chiar dacă s-au confruntat, până la urmă s-au supus principiului democratic al votului majoritar. Încă o observaţie. În cei trei ani pentru care există procesele verbale, nu a fi gurat nici o observaţie legată de vreo ma-nifestare antisemită. Aceasta a venit mai târziu, Dorohoiul urmând să fi e locul primului pogrom din ajunul celui de-al doilea război mondial.

MAGDALENA PORUMBARU

Aniversări

• SABETAY CORNEL, preşedinte C.E. Craiova, s-a născut la 1 aprilie 1944.

• DAVIDOVICI AUREL, preşedinte C.E. Piteşti, s-a născut la 2 aprilie 1938.

• GILDA LORINZ, preşedinte C.E. Deva, s-a născut la 6 aprilie 1966.

• ROTMAN LIVIU, director Centrul de Istorie, s-a născut la 11 aprilie 1947.

• STĂNCESCU OLGA, analist progra-mator Oficiul de informatizare, s-a

năs cut la 19 aprilie 1947.

• HALER BEATRICE FLORETA, şef Oficiu juridic, s-a născut la 19 aprilie

1950.

• HERIVAN DORINA, documentarist Centrul de Istorie, s-a născut la 25

aprilie 1934.

• AUSCH ALEXANDRU, preşedinte C.E. Târgu Mureş, s-a născut la 24

aprilie 1927.

C O M U N I T A T IÎ n s e a r a d e S e d e r

Am retrăit călătoria evreilor spre libertate

Ofensivă de tinereţe la alegerile comunităţii

Ca niciodată, sala în care a avut loc şedinţa de alegeri pentru noua conducere a Comunităţii timişorene (21 martie 2010) a fost dominată de tineri. Se discuta aprins şi entuziast despre perspectivele candidaţilor şi despre ce va urma după alegeri. La masa de la intrare erau mici pliante cu CV-uri ale candidaţilor, însoţite de poze zâmbitoare de tinere şi tineri.

Şedinţa propriu-zisă, condusă de un prezidiu de seniori, în frunte cu veteranul cenzor Paul Sterescu, a dat dovadă de operativitate şi calm. Discuţiile de după raportul conducerii au fost dominate de luări de cuvânt entuziaste, combătând în acelaşi timp încercările de denigrare la adresa unor persoane din fruntea unor servicii sau acţiuni.

În fi nal, cu o majoritate incontestabilă, a fost aleasă preşedinte doamna Luciana Friedmann şi ca vicepreşedinte domnul dr. Gheorghe Sebök.

Prof. FRANCISC SCHNEIDER

Monument închinat memoriei evreilor din Jibou

Sărbători iudaice, pline de semnifi caţii multimilenare...

Seder cu 70 de persoane

La 23 martie a.c., la Bacău, 70 de persoane au sărbătorit împreună prima seară de Seder. Despre sem-nifi caţia perenă a acestei sărbători a vorbit Hari Vigdar, preşedintele Comu-nităţii din Bacău. Ing. Briff Hainrich, ofi ciantul de cult, a citit şi explicat ru-găciunile specifi ce şi a pus întrebările din Hagada. A urmat o masă festivă în timpul căreia corul de copii şi tineret a interpretat, împreună cu enoriaşii din sală, cântece ale sărbătorii de Pesah.

Supravieţuitori ai Holocaustului au vorbit copiilor

La 25 ianuarie 2010, în incinta Si-nagogii Beth Israel a avut loc o întâl-nire a elevilor Şcolii „Toma Caragiu” din Ploieşti cu câţiva supravieţuitori ai Holocaustului.

Eleva David Sheila Alexandra , iniţiatoarea acestei întâlniri, a pre-gătit pentru colegii ei, împreună cu doamna profesoară de istorie, un material bine documentat cu privire la evenimentele din timpul celui de-al doilea război mondial şi suferinţele evreilor în acea perioadă.

Şi-au depănat amintiri, din timpu-rile grele trăite de ei, dnii Gilu Iufta-riu, Toma Kassovits, Sergiu Brandt. S-a pus accentul pe cunoaşterea acestor triste evenimente, astfel încât elevii să înţeleagă că aseme-nea fapte nu trebuie să se repete, că evreii sunt oameni ai unei etnii asemenea tuturor etniilor. Elevii interesaţi să cunoască mai multe amănunte despre religia mozaică, despre obiceiuri şi tradiţii evreieşti au pus numeroase întrebări. S-a as-cultat muzică tradiţonală evreiască şi israeliană.

Elevii şi profesorii şi-au exprimat dorinţa de a reveni în comunitatea noastră, pentru a cunoaşte mai bine etnia noastră şi a participa la sărbă-torile evreieşti.

ADELA HERDANpreşedinta Comunităţii

În prima seară de Seder, sala mare de la Centrul Comunitar Evreiesc din Bucureşti a fost arhiplină cu membrii comunităţii care au dorit să sărbătoreas-că împreună eliberarea evreilor din robia egipteană, cât şi cu invitaţi, prieteni ai evreilor. Erwin Şimşensohn, preşedintele C.E.B., organizatoarea Sederului, n-a prididit să-i enumere pe aceştia din urmă. El şi-a cerut de mai multe ori scuze an-ticipat în cazul în care va uita pe cineva. Au fost de faţă, între alţii, ambasadorul SUA cu soţia, reprezentantul Ambasadei ruse, acad.prof.dr. Ionel Haiduc, preşe-dintele Academiei Române, acad.prof dr. Eugen Segal, E.S. Mariana Stoica,

fost ambasador al Românei în Israel, preşedinţii SRR şi TVR, reprezentanţi ai Cultelor, fraţii Andrei şi Sorin Dimitriu, directorul Filarmonicii Române, respec-tiv, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, scriitorul George Asztalos, José Iacobescu, preşedintele BB, conducerea şi membri ai F.C.E.R., ai C.E.B. şi mulţi alţii. În acelaşi timp, preşedintele C.E.B. a mulţumit tuturor celor ce au contribuit la realizarea serii de Seder. Preşedintele F.C.E.R., deputat dr. Aurel Vainer, i-a salutat pe cei prezenţi şi a vorbit despre semnifi caţia Pesah-ului, reînnoire spirituală şi morală a evreilor o dată cu reînnoirea naturii. Trăim în istoria

poporului evreu şi ne bucurăm de istoria poporului evreu, a menţionat domnia-sa.

Apoi, de-alungul serii, prim rabin Sorin Şlomo Rosen ne-a condus în lunga că-lătorie a evreilor de la sclavie la libertate, explicând gesturile şi simbolurile care se găseau aşezate pe masa de Seder. Eroii acestei seri au fost copiii care au pus în-trebările iniţiale ce au declanşat ceremo-nia de Seder. Cuvintele prim rabinului au fost punctate de cântecele interpretate în slava Celui de Sus, care a deschis drumul reîntoarcerii poporului Său în Ţara Sfântă. Aceste cântece au răsunat până târziu în noapte, când a luat sfârşit călătoria spirituală a participanţilor. (E.G.)

Purim, povestea Esterei, sărbătoare veselă... Urmează Pesah, Hagada, ieşirea evreilor din robia egipteană...În comunita-tea noastră au fost organizate două seri de Seder, s-a citit Hagada. La fi ecare din aceste două seri au participat cam 50 de persoane. A fost respectată tradiţia, inclusiv cina tradiţională.

Dar nu trăim numai într-o dulce feerie, ca-n basme. Întâmpinăm şi evenimente concrete, precum:

- vizita Excelenţei Sale dl Ambasador al Suediei, împreună cu scriitoarea Hédi

Fried, originară din Sighet, supravieţuitoare a Holocaustului. Au fost prezenţi ziarişti, între care şi un reporter de la BBC;

- jurnalistul local Ioan J. Popescu a lansat, la Casa Radio, o carte foarte docu-mentată: “O istorie a evreilor din Sighet”;

- s-au comemorat 275 de ani de ates-tare documentară a Comunităţii Evreieşti din Sighet şi 220 de ani de la construirea primei sinagogi aici.

Şi multe altele. Viaţa curge în ritm alert.HARI MARKUS

Preşedintele Comunităţii din Sighet

Bucureşti

Timişoara

Ploieşti

Sighet Bacău

Eveniment deosebit O sărbătoare în comunitate

La Sederul din Craiova, pe lângă cei 33 de evrei, au participat numeroşi invitaţi, în total 65 de persoane.Săr-bătoarea a fost deschisă de cuvântarea prof.dr. Corneliu Sabetay, preşedintele Comunităţii, după care ofi ciantul Ozias Cojocaru, venit de la Oradea, a rostit rugăciunile tradiţionale de Pesah.

În primele şi ultimele două zile, în sinagoga din Tg. Mureş s-au oficiat de către preşe-dintele Comunităţii, dl. Ausch Alexandru, slujbele religioase.

În primele două zile au avut loc Sedere colective la sediul Comunităţii, unde Hagada a fost

citită în ivrit şi tradusă în limbile română şi maghiară.Desigur, au fost servite bunătăţile de Pesah,pregătite de către doam-nele noastre, toate bucuroase că au putut participa la acest eveniment.

Ec. TEODOR SCHVARTZ

Târgu Mureş Craiova

Prin generozitatea unor sponsori

Vor fi refăcute Cimitirul Giurgiului şi Sinagoga din

MediaşRecent, F. C.E.R. a semnat un acord cu

„Heritage Foundation”, din Statele Unite, care a oferit o donaţie de 46.000 de dolari pentru reabilitarea totală a celor 131 de monumente vandalizate din Cimitirul Giurgiului din Bucu-reşti. Acţiunea se va încheia în trei luni.

De asemenea, Fundaţia „Mihai Emi-nescu”, patronată de prinţul Charles al Marii Britanii, va restaura, în întregime, Sinagoga din Mediaş, un minunat lăcaş de cult evreiesc. Spre deosebire de alte sinagogi din Transilva-nia, aici pereţii, plafonul şi altarul sunt ornaţi cu picturi specifi ce, culoarea dominantă fi ind asemănătoare cu albastrul de Voroneţ.

Scrisoarea Rabinului din Buhuşi Iacov Friedman către

preşedintele F.C.E.R.

Conducerea Instituţiilor Buhuşi din Bnei Brak a trimis următoarea scrisoare F.C.E.R.:

Stimate domnule preşedinte Vainer,Domnul Rabin Iacov Friedman din

Buhuşi m-a delegat ca, în numele lui, să vă predau trei Maţot de Pesah, precum şi binecuvântarea domniei sale care vă urează Pesah kasher şi Sameah, multă sănătate, fericire, bucurie cu întreaga familie şi să aveţi reuşită la noile alegeri pentru că sunteţi îndreptăţit de a conti-nua activitatea dumneavoastră, având un rol foarte important şi pentru evreii din România şi pentru evreii din Israel. Alăturat vă predau cheile sinagogii din Buhuşi.

Cu cele mai bune urări,În numele Domnului Rabin,

ASHER KONIG

În cimitirul evreiesc din Jibou există un monument funerar închinat evreilor din această localitate, deportaţi în 1944, în tim-pul ocupaţiei horthyste a Ardealului de nord, în lagărele morţii din Auschwitz-Birkenau. La ora actuală, la Jibou nu mai există nici un evreu, dar, îndrumaţi de oameni de sufl et, cetăţenii oraşului se îngrijesc de păstrarea memoriei celor pieriţi în Holocaust. Anual, elevi din diferite şcoli se duc la cimitir cu prilejul unor evenimente comemorative şi depun fl ori.Profesorul Ion Ivănescu, de ase-menea implicat în astfel de acţiuni, a avut amabilitatea să ne trimită imagini despre acest monument. Îi mulţumim.(R.E.)



De la Galaţi în Knesset

Deputatul Ilan Gilon încearcă să promoveze o iniţiativă de pace în Orientul Mijlociu

Baruch Tercatin – „un iubitor de oameni”

Dl. ing. B a r u c h Tercat in, preşedin-t e l e d e onoare al „Jurnalului săptămâ-nii”, a fost recent la Bucureşti.

Dl. Ter-catin a fost

invitat pentru a primi, în semn de înaltă preţuire, o medalie şi un brevet din par-tea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. Distincţia de onoare i-a fost conferită în cadrul unei festivităţi, pentru meritele sale deosebite în studiul cărţilor sfi nte şi pentru comentariile sale.

Dl. Baruch Tercatin a fost descris drept un „iubitor de pace şi iubitor de oameni”. „Jurnalul săptămânii” se simte onorat cu prilejul acordării distincţiilor d-lui ing. Baruch Tercatin şi-l felicită din toată inima. Preşedintele nostru de onoare s-a întors recent dintr-o vizită de lucru la Cernăuţi, unde a adunat un nou material documentar în vederea publi-cării în ebraică a monumentalului său volum „Prezenţe rabinice în perimetrul românesc”.

DOINA MEISELES

Anunţ ImportantF.C.E.R. scoate la concurs postul

de COORDONATOR AL ACTIVITĂŢII GENERAŢIEI DE MIJLOC.

Condiţii minime:Membru al unei comunităţi, formare

şcolară şi profesională, activitate apreci-ată, disponibilitate de a lucra în program prelungit şi pentru deplasări în comuni-tăţi, pregătire iudaică, capacitate de or-ganizator, spirit de iniţiativă, creativitate, disponibilitate de a lucra în echipă.

Cunoaşterea limbilor engleză şi ebra-ica reprezintă un avantaj.

Depunerea CV-ului şi a scrisorii de intenţie, până luni, 10 mai 2010, la se-cretariatul F.C.E.R.

Cei 2 000 de descendenţi ai Yittei Schwartz

Regele Ţării de Foc a venit din România

Iuliu Popper (1857-1893) nu a fost un om obişnuit. Sunt unii care îi cunosc viaţa aventuroasă din diverse cărţi, reviste, dar contribuţia sa la civilizaţie, condiţiile, unele misterioase, în care a trăit şi a murit merită atenţia noastră. Tatăl său era fondator al primului colegiu evreiesc şi al primului ziar liberal „Die Zeit”, din Bucureşti. Era şi librar-anticar pe Calea Victoriei, profesor. A avut mai mulţi co-pii, dintre care unii s-au afi rmat în alte domenii. Iuliu (Julio era trecut în acte) a studiat la Paris, la Şcoala Politehnică, s-a angajat la Compania Canalului de Suez, care era în construcţie, făcând excursii în Extremul Orient (India, China, Japonia). Revenit în ţară, ia contact şi cere sprijin lui V.A.Urechia, ministru al Învăţământului, şi lui George Lahovary, secretarul Societăţii

de Geografi e. Pleacă în expediţii în Asia, Alaska, America de Nord, se opreşte la New Orleans, unde este angajat ca in-giner constructor, şef de şantier, apoi în Cuba, la Havana, pentru lucrări portuare. Fire neliniştită, se stabileşte temporar în Mexic, unde conduce un ziar, trece în Bra-zilia, apoi în Argentina, care va fi ultima şi cea mai glorioasă etapă a vieţii sale.

Este angajat de o companie pentru a găsi şi exploata aur în America de Sud. La 7 septembrie 1886 este numit şef al lucrărilor de prospectare în Ţara de Foc, ţinut de dincolo de Strâmtoarea Magellan. Se preocupă de descrierea ge-ografi că a acestor locuri puţin cunoscute, de relaţiile cu băştinaşii, care vedeau pri-ma oară europeni cu căciuli de dorobanţ (Popper adusese cu el şi concetăţeni), dar suspiciunea amerindienilor nu s-a risipit, fi ind păstrate în memoria lor masacrele celor veniţi înaintea lui Popper. În 1887, în baza prospectării, se inaugurează exploatările de aur în Ţara de Foc, unde, peste noapte, apar ateliere, bănci, locu-inţe, depozite,o linie ferată, un port. Re-zervele s-au dovedit mai mici decât cele preconizate. Au apărut bande de jefuitori, care au trecut la maltratarea indigenilor, Popper fi ind nevoit să preia funcţia de administrator - guvernator pentru a resta-bili ordinea. Se autointitulează monarh al ţinutului şi emite o monedă unică de aur, de cinci grame, cu efi gia sa şi un însemn specifi c, ca şi un timbru care reprezenta Ţara de Foc.

Este chemat în faţa instanţei de jude-cată, la Buenos Aires, pe motive false, calomnii ale celor care nu reuşiseră ceea ce a realizat Popper. Avea şanse de a fi achitat, dar este ucis, nici astăzi nu se ştie de cine, la 6 iunie 1893. Varianta ofi cială a fost – atac de cord, dar presa a

vorbit despre asasinat. Popper devenise o personalitate de talie internaţională. Ca patriot a dat unor localităţi denumiri geografi ce din România, ca şi nume ale membrilor Casei Regale, care privea cu bunăvoinţă activitatea sa. De pildă: Monte Lahovary, Monte Manu, Rio Rosetti, Rio Urechia, Punta Sinaia, ş.a. În Bucureşti apărea un jurnal cu numele său, sub patronajul Societăţii de Geografi e. A lă-sat moştenire o bogată corespondenţă, jurnale personale, cu observaţii ştiinţifi ce. Familia Roudinesco, stabilită la Paris, era înrudită cu Popper şi a păstrat ceva din moştenirea sa.

BARUH MAIER

Doamna pe care o vedeţ i în fotografie a murit în ianuarie a.c., la vârsta de 93 de ani.Yitta Schwartz a avut 18 copii (din care doi, morţi în Holocaust) şi peste 200 de nepoţi, astfel că fa-milia ei a calculat că în prezent, la dispariţia ve-nerabilei «mame», trăiesc cca 2.000 de descendenţi ai ei. Yitta făcea parte din curtea hasidică Satmar, în care media de copii ai unei femei este 9. Majoritatea descendenţilor ei locuiesc în colectivităţi Satmar din Statele Unite. Yitta însăşi a trăit ultimii 30 de ani la Kirvas Joel, în New Jersey, unul din orăşelele în care

trăiesc mulţi membri ai curţii Satmar. Nechuma Mayer, 64 de ani, este unul din cei şase copii ai Yittei încă în viaţă. Ea are, la rândul ei,16 copii şi peste 100 de nepoţi.

Yitta s-a născut în Un-garia, la Kalev, un im-portant centru hasidic.În timpul războiului, ea, soţul Joseph şi cei şase copii au fost trimişi la Bergen-Belsen. După eliberare, fa-milia s-a stabilit la Anvers, de unde în 1953 a emigrat

în America. Aveau deja 11 copii. Yitta Schwartz a refuzat să fi e fotografi ată, din considerente religioase. Această unică poză a fost făcută acum 25 de ani. (A.B.)

Ilan Gilon, deputat al partidului Meretz (centru-stânga), este singurul legiuitor de origine română în Parlamentul israelian fi ind şi preşedintele Grupului parlamentar de prietenie Israel-România din Knesset. A fost prezent la Bucureşti, invitat de Grupul parlamentar de prietenie Româ-nia-Israel din Camera Deputaţilor, s-a întâlnit cu numeroşi deputaţi, inclusiv cu dr. Aurel Vainer, preşedintele F.C.E.R., a avut convorbiri cu membri ai Comisiei de politică externă a Camerei, cu membri

ai Comisiei de muncă şi protecţie soci-ală, cu Adrian Năstase,vicepreşedintele Camerei Deputaţilor. A vizitat Institutul pentru Studierea Holocaustului din Ro-mânia ”Elie Wiesel” şi a făcut o călătorie, în „căutarea rădăcinilor”, în oraşul lui de baştină, Galaţi.

Într-o scurtă convorbire cu revista noastră, domnia-sa ne-a declarat că principalul scop al vizitei a fost să-şi promoveze o iniţiativă de pace în Ori-entul Mijlociu, susţinută de un grup de parlamentari din Knesset. Se urmăreşte formarea unui pact cu ţările NATO, inclu-siv România şi cu ţări arabe moderate care, împreună, să se opună pericolului fundamentalismului, în primul rând celui iranian. Lumea liberă din Occident trebuie să înţeleagă că limitarea şi combaterea acestuia este în interesul tuturor, că rachetele iraniene reprezintă ameninţări pentru toate ţările, a afi rmat Ilan Gilon. Domnia-sa şi-a manifestat interesul şi faţă de modalitatea în care se soluţionează în ţara noastră problemele persoanelor cu dizabilităţi, mai ales privind crearea de locuri de muncă, el fi ind membru al unei Comisii a Knessetului care se ocupă de acest aspect.

Ilan Gilon a fost însoţit în această călătorie de rabinul Iosef Wassermann.

De origine română, el este, la ora actu-ală, responsabil cu România în cadrul Asociaţiei pentru Memoria Holocaustului, creată în Knesset. Asociaţia ar dori să aibă o reprezentare în fi ecare ţară şi cei doi demnitari israelieni s-au gândit ca în ţara noastră ea să fi e condusă de preşe-dintele F.C.E.R.

La întâlnirea cu conducerea Institutu-lui “Elie Wiesel”, directorul general, gen. Mihail Ionescu, a vorbit despre diversele forme de activitate în vederea păstrării memoriei Holocaustului, menţionând ex-poziţia tinerilor pictori români participanţi la tabăra de vară din Borsec. Acolo au luat cunoştinţă de istoria Holocaustului şi au creat lucrări cu această temă. Deputatul Ilan Gilon a propus prezentarea expoziţiei la Knesset. De asemenea, s-a propus ca Ziua Holocaustului din România să fi e marcată printr-un “Marş al vieţii” la Doro-hoi, anul acesta împlinindu-se 70 de ani de la pogromul din acest oraş. Referitor la viaţa evreiască din România, după ce au avut prilejul să stea de vorbă cu Erwin Şimşensohn, preşedintele C.E.B., şi cu primrabinul Şlomo Sorin Rosen,cei doi şi-au exprimat bucuria că în comunităţile noastre există tineri evrei preocupaţi de menţinerea spiritului iudaic.

EVA GALAMBOS

Irina dragă, să ne trăieşti până… peste 120 de ani

Irina Cajal Marin şi-a sărbătorit, împreună cu familia, colegii şi prietenii, cea de a 65-a aniversare. Deşi la femei nu se spune vârsta, Irina nu a vrut să o ascundă şi a trecut-o, împreună cu statutul de bunică, pe invitaţia de ziua ei. Dragă Irina, pentru ceea ce reprezinţi tu pentru noi, pentru generozitatea şi bună-tatea ta, moştenite şi de la părinţii tăi, pentru calitatea ta de a oferi ajutor tuturor, indiferent dacă sunt evrei sau neevrei, vrem să modifi căm zicala evreiască şi să-ţi urăm să trăieşti până…peste 120 de ani! (R.E.)


Originară din Sighet şi supravieţuitoare a lagărelor morţii

Hédi Fried i-a învăţat pe suedezi ce a fost Holocaustul

Vizită în România a ministrului israelian de Externe

Un dejun de lucruJ o i 1 5

aprilie, într-un cadru elegant şi prietenos, a avut loc un dejun de lucru în cadrul că-ruia Avigdor L ieberman ,

vice-prim ministru şi ministru de Externe al Israelului, s-a întâlnit cu conducerea F.C.E.R. şi cu unele personalităţi ale vieţii iudaice, invitate la această întâlnire. Au participat preşedinţii Comunităţilor din Braşov, Craiova, Piatra-Neamţ şi Constanţa.

După ce a prezentat, pe scurt, obiec-tivele şi activitatea F.C.E.R., preşedintele Dr. Aurel Vainer i-a adresat ministrului Avigdor Lieberman invitaţia de a se adre-sa celor prezenţi. Domnul ministru, într-o alocuţiune plină de miez şi de farmec, a vorbit despre unele probleme ale israeli-enilor, despre prezentul şi viitorul Israe-lului, despre Diaspora. Expunerea a fost urmărită cu deosebită atenţie şi interes.

Au luat apoi cuvântul unii dintre invi-taţi: prof. Corneliu Sabetay, preşedintele Comunităţii din Craiova, ing. Tiberiu Roth, preşedintele Comunităţii din Braşov, dr. Liviu Beris preşedintele A.E.R.V.H., José Iacobescu, preşedintele B’nai Brith Ro-mânia, Dr. Alexandru Elias, Israel Sabag, reprezentantul Joint în România, E.S. Eduard Iosiper, ambasadorul României în Israel, Mirela Aşman, vicepreşedinta Comunităţii din Bucureşti, precum şi Zeev Schwartz, preşedintele H.O.R., membru al delegaţiei israeliene.

Dejunul de lucru s-a desfăşurat într-o atmosferă cordială. (R.E.)

Cine au fost autorii crimelor

din Transnistria? De Iom Haşoa (Ziua Holocaustului) –

12 aprilie 2010, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România a organizat o conferinţă, la care doctoran-dul ieşean Andrei Muraru a prezentat o parte din lucrarea sa de doctorat „Cine au fost ei? Spre o taxonomie a criminalilor de război din Transnistria”, conducătorul lucrării fi ind prof. dr. Ion Ciupercă (Uni-versitatea ”Alexandru Ioan Cuza”, din Iaşi). Lucrarea este excelent structurată pe capitole, pe ideea de gradualizare a vinovăţiei, pe responsabilitate a unor cadre militare, începând cu conducătorul statului, mareşalul Antonescu, generali, ofi ţeri superiori şi inferiori, gradaţi şi sol-daţi. Este evitată generalizarea absurdă a vinovăţiei unei mase, în mod nedife-renţiat, se aminteşte tendinţa de negare a crimelor, încă din vremea regimului comunist, ca şi după 1989, de către cadre universitare, oameni cu pregătire precum Petre Ţurlea, Al.Duţu, Gh. Buzatu, Ion Coja, ş.a. Crimele au fost pregătite şi prin propaganda rasistă de dinainte de război. De asemenea, ele au fost fi e comandate, fi e ca expresie a excesului de zel (cri-minal), fi e prin retribuire, fi e cu scopul jefuirii victimelor, iar participanţi au fost nu numai militari, dar şi civili, de la prefecţi la oameni simpli, isterizaţi şi manipulaţi. Primul proces al criminalilor a avut loc în mai 1945, al doilea în iunie-iulie, pe teritoriul României, în timp ce în URSS, inclusiv Basarabia, nu s-au judecat decât crimele împotriva cetăţenilor sovietici. Au participat numeroşi cercetători, istorici, personalităţi, conducerea INSHR, mem-bri ai obştii evreieşti, studenţi români, ş.a.

BORIS MARIAN

Numele scriitoarei Hédi Fried nu este necunoscut în România. A fost de mai multe ori aici, şi-a lansat trei cărţi şi, atunci când a avut prilejul, a vorbit des-pre experienţa Holocaustului. Hédi Fried este o supravieţuitoare din multe puncte de vedere, nu numai a lagărelor morţii, ci şi a adaptării la o altă viaţă, a pierderii omului drag, a luptei pentru existenţă ca mamă singură, obligată să-şi crească trei copii într-o ţară străină dar pe care ea o consideră adoptivă. Suedia a fost bună cu noi, spune ea (de fapt ideea apare şi în cărţile pe care le-a scris). Dar Hédi nu s-a mulţumit cu atât. Nu a vrut să fi e utilă numai familiei ci şi să aline suferinţele semenilor ei, ale celor care au trecut prin experienţe similare cu a ei – supravieţuito-rii Holocaustului. Ca psiholog (s-a înscris

la facultate la 50 de ani, după ce copiii au plecat de-acasă), şi-a dat seama că toţi cei ce au trecut prin iadul lagărelor morţii (inclusiv ea) rămân cu traume pishice, cu sechele şi pentru depăşirea lor este ne-voie de un specialist. Nu i-a fost uşor de-oarece, într-o primă etapă, fostele victime de care s-a apropiat, au refuzat-o. Voiau să uite. A afl at că mulţi supravieţuitori nu le-au povestit copiiilor lor prin ce-au tre-cut. Totuşi, încetul cu încetul. „Cafea 84”, cum s-a numit grupul de supravieţuitori cu care a început să lucreze (a iniţiat această activitate în 1984), a avut succes. Atunci lucra cu ei în fi ecare zi. După peste 25 de ani, se întâlnesc o dată pe lună.

Dar performanţa cu adevărat excep-ţională a acestei luptătoare (căci este o luptătoare) şi pentru care a fost declarată în 1999, în Suedia, „Omul anului”, a fost faptul că i-a învăţat pe suedezi ce a fost Holocaustul. Este drept, după eliberarea lagărelor morţii, Suedia a primit mulţi supravieţuitori bolnavi pe care i-a tratat, i-a vindecat şi le-a permis să rămână şi să-şi refacă viaţa. Dar subiectul în sine, ce a fost Holocaustul, ce s-a întâmplat cu evreii în lagăre, nu erau cunoscute în Suedia şi nici nu se dorea să fi e. Era un subiect tabu, deşi în ţară grupurile de neonazişti se manifestau şi se manifestă destul de vocal şi au avut loc incidente antisemite. Hédi Fried a fost conştientă că tânăra generaţie trebuie să cunoas-că acest capitol al istoriei, el nu poate fi ignorat şi, în afară de conferinţele pe care le-a organizat şi unde a vorbit, s-a dus la Ministerul Învăţământului şi a cerut introducerea predării Holocaustului ca obiect de studiu în şcoli. A fost refuzată politicos, spunându-i se că nu este cazul să se reînvie amintirile urâte ale trecutului. Nu s-a dat bătută şi odată cu schimbarea guvernului, şi-a reînceput demersul. De

această dată, cu succes. Începând din această toamnă, în toate şcolile suedeze se va preda istoria Holocaustului. Pentru strădaniile ei, pe lângă decernarea titlului de „Omul anului”, Comunitatea Evreiască din Stockholm i-a conferit, în 2001, „Di-ploma de excelenţă” pentru popularizarea culturii evreieşti.

Democraţia are şi slăbiciuni

Acesta a fost în mare conţinutul a ceea ce a povestit Hédi Fried la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Dialogul a con-tinuat cu întrebările puse de cei prezenţi la această întâlnire, mulţi dintre ei supra-vieţuitori ai Transnistriei, Auschwitzului, „trenurilor morţii” din Iaşi, legate mai ales de manifestările de antisemitism într-o ţară democratică, în acest caz Suedia şi mijloacele de a le combate, eventual prin legislaţie, prin sancţiuni. Hédi Fried a considerat că este vorba de o slăbiciune a democraţiei, în contextul interpretării liber-tăţii cuvântului dar, a opinat ea, este mai bine să-i laşi pe cei ce au astfel de opinii să vorbească. Nu prin interdicţie rezolvi manifestările de extremă dreaptă care, din păcate, s-au răspândit în Europa, ci prin educaţie. Ea şi-a oferit experienţa de predare a Holocaustului.

Importanţa acestei întâlniri şi învăţă-mintele ei au fost cel mai bine relevate de unul dintre vorbitori, av. Iulian Sorin, fost preşedinte interimar al F.C.E.R.: Hédi Fried, a spus domnia-sa, reprezintă capacitatea şi puterea supravieţuitorilor care au forţa de a demasca ce a fost şi de a atrage atenţia asupra a ceea ce s-a întâmplat, pentru ca să nu se mai repete.

EVA GALAMBOS

Prelegeri incitante la Institutul Elie Wiesel

S T A T I S T I C Ă

Comunică: D.A.S.M.Director ATTILA GULYAS

TES: COMUNICAT DE PRESĂ

La Teatrul Evreiesc de Stat a avut loc premiera spectacolului Păpuşarul, de Gilles Segal, în regia lui Alexander Hausvater – scenografi a (decoruri, costume şi păpuşi): Viorica Petrovici; muzica: Yves Chamberland.

Autorul piesei relatează povestea vieţii unui celebru păpuşar, supravieţuitor al unui lagăr de concentrare, care refuză să creadă că războiul şi coşmarul s-au încheiat şi care recreează, în ascunzătoarea lui, cu ajutorul păpuşilor lumea în care a trăit şi care i-a rămas vie în memorie.

Alexander Hausvater aduce pe scenă această lume a umbrelor, inventând forme teatrale noi şi recurgând cu ingeniozitate la păpuşi şi diverse obiecte neînsufl eţite. Regi-zorul însuşi spune că „spectacolul celebrează creativitatea umană, devenită unica modalitate necesară în lupta pentru supravieţuire… Refu-giat într-un apartament din Berlinul postbelic, în compania marionetelor sale, Finkelbaum, fostul păpuşar din Lodz, intenţionează să dea un magistral spectacol de adio. Prin magie, membrii trupei sale, de mult decedaţi, reapar la repetiţiile cândva faimosului său teatru de păpuşi. Astfel revine la viaţă un întreg univers în care regăseşti toate acele sentimente şi calităţi umane pe care nici un lagăr de concentrare n-a reuşit vreodată să le extermine: dragostea, curajul, onoarea, şi, mai ales, bucuria creaţiei...

„Am căutat – adaugă Alexander Hausva-ter – „să combin muzica şi coregrafi a, teatrul de marionete, înregistrările video şi proiecţiile cinematografice… Textul este interpretat în română, rusă, poloneză, engleză, idiş şi germană.“

Un spectacol energic, dinamic şi colorat, având în distribuţie 10 actori, cântăreţi, dansa-tori, mânuitori de obiecte, acompaniaţi muzical de omul-orchestră.

„Sinagoga în România”

După o aştep-tare meritată, de 14 ani, Editura Hasefer publică albumul, com-pletat şi revizuit, „Sinagoga în Ro-mânia”, prin stră-dania arhitectului Aristide Streja, care a pus ală-turi, pe copertă, şi numele regretatului coleg, arh. Lucian Schwarz. Coperta şi coordonarea artisti-că se datorează lui Done Stan, redactor este Alin Croitoru, iar realizatorul este Gh.Chiru. Acad. Răzvan Theodorescu face o frumoasă prezentare a albumului, un unicat în ultimul deceniu editorial, în România. Faţă de prima ediţie din 1996, actuala apariţie este mai boga-tă în ilustraţii, informaţii istorice şi de specialitate, date din istoria evreilor şi despre tradiţia iudaică. Este ataşat şi un CD care conţine un studiu semnat de dr. Hary Kuller, o scurtă istorie a evreilor din România, studiu care merită citit şi asimilat de oricare cititor avid de cunoaştere, indiferent de apartenenţa sa etnică. Nu putem decât să mulţumim editurii, directorului acesteia, scriitorul de mare generozitate, Ştefan Iureş şi, desigur, conducerii F.C.E.R. Autorul albumului mulţumeşte, de asemenea, în Cuvântul său, unor personalităţi care au contribuit la această merituoasă apariţie. Felicitările noastre!

BORIS MARIAN

Simone Veil a devenit membră

a Academiei Franceze

Simone Veil, de 83 de ani, supravie-ţuitoare a Holocaustului, fost ministru în guvernul francez şi primul preşedinte al Parlamentului European, a fost primită în Academia Franceză. Ea este cea de a şasea femeie din istoria multiseculară a acestei prestigioase instituţii care a deve-nit academician. Avocat de profesie, Veil este fi ica unui architect evreu din Nisa. În 1944 a fost deportată la Auschwitz, împreună cu întreaga ei familie. Mama, tatăl şi fratele ei au murit în lagăr. Simone Veil şi-a dedicat o mare parte din viaţă păstrării memoriei Holocaustului, fi ind preşedinte de onoare al Fundaţiei Şoah, din Franţa. La ceremonie au participat preşedintele Nicolas Sarkozy şi foştii preşedinţi ai Franţei, Jacques Chirac şi Valéry Giscard d’Estaing. Simone Veil şi-a înscris pe spada ceremonială, pe care o primeşte fi ecare academician, numărul ei de deţinută, tatuat pe braţ. În discursul de acceptare a titlului, ea şi-a exprimat “mirarea şi încântarea” pentru marea cinste care i s-a făcut, precizând că nu a contribuit cu nimic special la păstrarea şi cultivarea limbii franceze, principala sarcină a Academiei. Cu toate acestea, menţionează presa franceză, ea a ocupat locul nr.13, care aparţinuse dramaturgului Jean Racine. (E.G.)

Cu prilejul lansării albumului său monografi c

Pictoriţa Medi Wechsler Dinu s-a întâlnit cu admiratorii eiLume bună, atmosferă caldă şi cordia-

lă, brăzdată de emoţia unei împliniri mult aşteptate, stare de nostalgie, indusă şi de lucrările expuse şi de bătrânul anticariat devenit galerie de artă din centrul istoric al Bucureştiului. Cam aşa ar putea fi descrisă recenta întâlnire dintre pictoriţa centenară Medi Wechsler Dinu şi public, cu ocazia unui dublu eveniment al înde-lungatei şi sinuoasei existenţe a artistei.

Data de 15 martie 2010 reprezintă încă un moment important din biografi a artistică a doamnei Medi Wechsler Dinu, într-un fel o încununare a revenirii sale în viaţa culturală contemporană. La Ga-leria Anticariat Curtea Veche, plasată în Bucureştiul istoric, pe strada Franceză, numărul 54, a avut loc vernisajul expoziţiei de pictură şi grafi că ce poartă titlul: „Medi, tu nu faci Grecia…” dar şi lansarea albu-mului monografi c ”Medi Wechsler Dinu”, apărut la Editura Ars Docendi.

După cele două personale de pictură şi grafi că, deschise la Muzeele de Artă din Constanţa şi Tulcea, în 2008, după retrospectiva din 2009 de la Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă a Aca-demiei Române, prilejuită de centenarul artistei, în fi ne, albumul monografi c menit să contureze o imagine cât mai cuprinză-toare a personalităţii şi a creaţiei lui Medi Wechsler Dinu a văzut lumina tiparului.

Dublul eveniment de la Galeria An-ticariat Curtea Veche a strâns laolaltă un public numeros, alcătuit din artişti plastici, critici şi istorici de artă, dar şi din iubitori de pictură. Artista a fost asaltată de presă şi a făcut faţă cu brio mai multor

interviuri, conversaţiei cu toţi cei dornici să o cunoască şi, desigur, şi sesiunii de autografe pe albumul ce-i oglindeşte viaţa şi creaţia. Momentul vernisajului şi al lan-sării albumului monografi c a fost onorat

de prezenţa doamnei Balcica Măciucă, fi ica primarului de odinioară al Balcicului şi semnatara unei emoţionante scrisori deschise către Medi Wechsler Dinu, ce deschide albumul. I-au fost, de aseme-nea, alături artistei istoricii de artă Ioana Vlasiu şi Mihaela Varga, ambele autoare ale unor ample texte prezente în lucra-rea monografi că, domnul Ioan Crăciun, directorul Editurii Ars Docendi, precum şi subsemnata, în calitate de curator al expoziţiei şi autoare a albumului.

Apariţia grafi cianului Burschi Gruder cu puţin înainte de începerea vernisajului a fost de-a dreptul spectaculoasă. Înveş-mântat ca un adevărat Crai de Curtea Ve-che şi fl ancat de două splendide buchete de trandafi ri, artistul a oferit o imagine de neuitat a cavalerismului şi eleganţei de odinioară.

După ce, cu nobleţea şi seninătatea

ce o caracterizează, doamna Wechsler Dinu a ascultat cuvintele rostite la ver-nisaj şi lansare, a luat cuvântul spre a le mulţumi celor care şi-au arătat interesul faţă de opera ei şi pentru a sublinia, cu

modestia de la care n-a făcut niciodată rabat, că sunt mulţi alţi creatori cu mult mai importanţi, care n-au avut şansa să-şi vadă opera şi biografi a concentrate într-un album şi că ea se consideră din acest punct de vedere o privilegiată.

Cuvine-se, la fi nalul acestei consem-nări, să subliniem că expoziţia „Medi, tu nu faci Grecia…” conţine o selecţie de lucrări în ulei, acuarele şi desene realizate în anii 30 la Balcic (între 1934 – 1939) şi în Grecia, unde artista a călătorit şi a lucrat în 1937, împreună cu pictoriţa Victoria Constantinescu. La peisaj, prietena ei o tachina tot timpul, spunându-i: „Medi, tu nu faci Grecia, tu faci tot Balcic”, vrând prin aceasta să spună că fascinaţia Coas-tei de Argint era atât de puternică încât peisajul grecesc ajungea să semene pe pânză cu cel al Balcicului.

LUIZA BARCAN

Steaua lui David şi zilele GenezeiUn important for artistic din Paris şi-a propus, în urmă cu nişte ani, să organi-

zeze o expoziţie care să întruchipeze simbolurile celor trei mari religii monoteiste. Pentru capitolul iudaic, s-a apelat la pictorul Dick Ben Dor. Un an şi jumătate s-a pregătit artistul plastic israelian, ajuns la concluzia previzibilă că Steaua lui David (Magen David, Scutul lui David) este simbolul cel mai reprezentativ pentru religia mozaică.

Într-adevăr, acest vechi însemn al Hexagramei este unanim recunoscut ca simbol al identităţii iudaice. Chiar şi nazistii l-au folosit pentru recunoaşterea evreilor...Dar el există în artă şi geometrie, istorie şi hologramă, ca steag şi ele-ment decorativ, talisman şi heraldică, în sport şi fi latelie, în zodiac şi în ezoterică, ca logo, grafi tti, bijuterie şi amuletă...El reprezintă Ierusalimul antic şi sionismul modern, semnifi că echilibrul spiritului şi materiei, Holocaustul şi ajutorul medical de urgenţă, argument cosmologic şi parabolă a existenţei.

Pictorul Dick Ben Dor s-a născut la Amsterdam, în Olanda. Supravieţuitor al Holocaustului, devenit israelian în anii adolescenţei, a învăţat şi s-a format în anii severi ai consolidării statului. Rădăcinile olandeze l-au ajutat să stabilească legături cu oameni de artă din ţara natală, a organizat expoziţii comune, în cadrul Zilelor Culturii Olan- deze, în colaborare cu Ambasada Rega- tului Ţărilor de Jos. Pornind de la Cabală, în care steaua cu şase colţuri semnifi că numărul şapte (cele şase colţuri plus centrul) – pictorul şi-a însuşit concepţia celor şase zile ale Cre- aţiei şi a zilei de odihnă, cele şapte spirite ale lui Dumnezeu, cele şapte braţe ale Menorei, cele şase cuvinte din Shema, care este sinteza monoteis-mului evreu.

Seria de şapte picturi semnate de Dick Ben Dor, intitulată Genesis, ilustrând cele şapte zile ale Genezei, a căpătat în scurtă vreme răspândire şi recunoaştere internaţională. Dar artistul plastic nu s-a mulţumit numai cu reinterpretarea unui simbol preexistent. El a continuat să picteze, transformând steaua cu şase colţuri într-un leitmotiv personal, care se dovedeşte capabil de simbioza cu o inepuizabilă şi uimitoare diversitate tematică.

Şi iată cum simbolul standard cunoscut din sinagogi, diagrama mistică din amuletele ancestrale, hexagonul perfect cu semnifi caţii şi în diverse alte culturi, în astrologie, în matematică şi religie, dar devenit emblemă naţională a unui stat, pătrunde şi în domeniul generos al artelor vizuale, permiţând imaginaţiei şi spiritului creator o desfăşurare estetică nelimitată.

Dr. DOREL SCHORIsrael


AutoportretAutoportret

Portul BalcicPortul Balcic


Sărbătoare a Israelului, sărbătoare a supravieţuirii

Luna aprilie la JCC Bucureşti a fost îmbrăcată, în acest an, în culori alb-al-bastre. Ea a stat sub semnul celebrării Israelului, a relaţiei dintre Statul Evreu şi Diaspora, a supravieţuirii noastre ca popor...

Cu ocazia sărbătorii de Pesah, răs-

timp în care am rememorat trecerea de la starea şi mentalitatea de robie la cea de oameni liberi, activităţile de la JCC s-au concentrat asupra sensului perpetuu al acestei celebrări. Serile de Seder dar şi programul care a urmat au încercat să ne readucă în memorie călătoria strămoşilor noştri spre Ţara Promisă.

La finalul sărbătorii s-a celebrat, pentru prima oară la JCC, Mimouna. Tradiţie a evreilor sefarzi, provenită din Maroc, acest moment, în care reîncepem să mâncăm aluaturi dospite, a devenit o mare festivitate în Israel dar şi în alte ţări unde sunt comunităţi preponderent sefarde. Cu această ocazie, la JCC a fost un adevărat festival! Muzică evreiască nord-africană, bucate specifi ce aceleiaşi zone şi crâmpeie din cultura şi civilizaţia de acolo au fost prezente în faţa unui public căruia nu i-a fost dat să vadă până acum aşa ceva.

Diversitatea evreiască în lume este extrem de largă – nimeni nu ar putea defi ni evreii după anumite caracteristici de înfăţişare; la fel este şi în privinţa stilului, preocupărilor, artei culinare, etc. Frumuseţea unităţii noastre rezidă în Credinţă, în Tora, care ne-a ţinut uniţi de-a lungul mileniilor. La Mimouna a fost o călătorie într-un spaţiu evreiesc diferit ca formă, dar identic în esenţă – în care am putut simţi felul în care celebrează evreii orientali.

La 11 aprilie, a fost o zi dedicată co-memorării Holocaustului, fi ind în Israel şi în Diaspora Iom Haşoa. Mihnea Chelariu, realizatorul documentarului „Duminica neagră”, a venit cu acest prilej să se întâlnească cu cei doritori să comemo-reze tragedia petrecută cu mai bine de 60 de ani în urmă. Cu aceeaşi ocazie, după aprinderea celor şase lumânări în amintirea celor şase milioane de evrei

ucişi în timpul Holocaustului, participanţii au putut audia mărturii ale supravieţuito-rilor. Domnul Iancu Ţucărman le-a relatat celor prezenţi, între care erau numeroşi studenţi, despre tragedia personală trăită.

Alături de Arie Greenspan şi Israel, cu ocazia Pesahului, s-au pregătit Maţa

Şmura şi alte bunătăţi specifi ce acestei sărbători. Regulile de caşrut legate de bucatele consumate cu ocazia acestei sărbători sunt foarte stricte şi este foarte important ca ele să fi e respectate „la minut”. Aluatul începe să dospească după un număr exact de minute iar cei ce prepară alimentele „Caşer le Pesah” ştiu exact cum să procedeze. Haroset, acea pastă delicioasă care prin consistenţa ei ne aminteşte de mortarul folosit de evrei în perioada robiei la construcţiile egiptene, se face după o reţetă specială. Oaspetele a invitat peste 50 de persoane – familii cu membri de toate vârstele – să cânte împreună, să evoce semnifi caţia acestei sărbători, să se întrebe şi să afl e

mai multe despre „Ma Niştana” şi despre celelalte obiceiuri legate de Pesah.

După sesiune, studenţii din Bucureşti – printre care erau numeroşi israelieni – au avut parte de un weekend de relaxare la munte, în plăcuta atmosferă a Centrului de Educaţie şi Recreere de la Cristian. Un Şabat petrecut împreună într-un mod tradiţional, excursii, peisajul minunat din munţii din zona Braşovului şi multe alte tentaţii i-au adus pe studenţi în această plăcută atmosferă.

Cursuri pentru madrihim

„Generaţia de aur”, interesată de programele culturale

Taberele de vară ale JCC se apropie cu paşi repezi iar pentru programe este nevoie de tot mai mul-te persoane care să le sus-ţină. În acest an, Marcela Golda i-a adus împreună pe toţi cei ce doresc să se implice în aceste activităţi, să înveţe să fi e instructori, să aibă cunoştinţele nece-sare şi deschidere sufi ci-entă pentru participanţii de diverse vârste, care vor lua parte la programe.

Întâlnirea cu profesorul şi fi losoful dr. Hary Kuller a reprezentat pentru participanţii la programele Centrului de Zi, condus de Sanda Wolf, “o gustare” din tema “Iudais-mul, cultură sau religie”. După ce, la 15 aprilie dialogul cu scriitorul şi jurnalistul Boris Mehr a reprezentat o nouă călătorie în lumea creaţiei şi creatorilor, cenaclul literar, condus de Zigu Tauberg, a deschis noi teme legate de numeroşii scriitori evrei care, prin opera lor, s-au impus la nivel internaţional.

Generaţia de aur a fost prezentă la marele spectacol „Cântă pentru Israel”, o desfăşurare în forţă a arsenalului de talent şi dăruire existent în acest centru.

JCCBUCURESTI,

„ C Â N TĂ P E N T R U I S R A E L “

De Ziua Israelului s-a cântat şi s-a dansat la JCC! Două evenimente, de-dicate celor care iubesc Israelul şi celor care i-au dăruit din talentul şi munca lor...

Despre programul „Cântă pentru Israel” ne-a relatat în detaliu Shai Orny, director adjunct pentru educaţie al JDC România. Evenimentul de Iom Haaţmaut a adus împreună peste 250 de participanţi iar pe scenă au evoluat 80 de persoane. Spectacolul, al cărui director de program este Alexandra Nemţoiu, a fost pregătit săptămâni la rând, cu numeroase ore de repetiţie! Conducerea muzicală a fost asigurată de Radu Captari şi Bogdan Lifşin iar Naftali Pincovici, venit cu experienţa sa în domeniul artei spectacolului, s-a afl at mereu alături de interpreţi. O mare echipă de voluntari, din România şi din Israel, a lucrat împreună cu ei pentru această seară cu totul specială.

Încă de la intrare te întâmpina o atmosferă pur israeliană – cu muzică, mâncare şi imagini din Ţara Promisă.

Falafel, „mititei” israelieni, pita şi salate specifi ce s-au servit pentru toţi doritorii. La un shuk ad-hoc s-au putut cumpăra mici suveniruri, care amintesc de Israel.

Spectacolul în sine, în care au fost prezenţi dansatorii de la „Hora”, coriştii grupului „ Yahad” şi copiii Şcolii Lauder care compun formaţia „Bim Bam”, s-a desfăşurat la un nivel artistic excepţio-nal. Chiar ambasadorul Statului Israel, Excelenţa Sa Oren David, aprecia, la acest eveniment, că amploarea şi calita-tea spectacolului fac oricând concurenţă celor desfăşurate, cu aceeaşi ocazie, în Israel.

Cu o seară înainte, la programul „Dansează pentru Israel” a dominat aceeaşi caldă, plăcută şi îndrăzneaţă atmosferă israeliană. Decorul, cu tente misterios orientale, a sporit efectul serii. S-a consumat hot-dog caşer adus, prin bunăvoinţa unor voluntari, din Israel. Cine a vrut s-a putut delecta cu vată de zahăr alb-albastră, culori naţionale ale Israelului, prezente în sufl etul par-ticipanţilor în această zi extraordinară.

Sub impresia unei voci…Puţine sunt lucrurile care ne mai mişcă profund, care interacţionează cu esenţa

sufl etului nostru... Puţine sunt clipele când ne deconectăm de probleme şi percepem o inexplicabilă fericire momentană... Vocea lui Radu Captari – caldă, puternică, ve-nită dintr-o inteligentă dozare şi dintr-o trăire a textului şi melodiei – are darul să te transporte în acel spaţiu tot mai exclusivist.

Comunitatea Evreilor din Timişoara a avut, recent, bucuria de a primi acest cadou, cu ocazia Sărbătoririi de Iom Haaţmaut. Radu Captari, a cărui compoziţie, pe textul „Ghimpel Nebunul”, de Bashevis Singer, a întrunit recunoaşterea pe Broadway, a încântat peste 100 de persoane venite la această ocazie. Dacă profesoara Olimpia Cirimpei a evocat poeţi ai Israelului şi a recitat din versurile acestora, arhitectul Gabriel Szekely s-a referit la situaţia actuală din Israel. De la eveniment nu a lipsit mâncarea cu specifi c israelian iar decorul sălii a mărturisit clar intenţia de a ne afl a în această zi specială alături de fraţii din Israel.

Revin la Radu Captari, cu o absolută convingere: vom auzi curând foarte impor-tante şi bune lucruri despre una dintre cele mai valoroase voci existente azi pe scena românească! Muzician complex – compozitor, instrumentist, dirijor şi interpret vocal, realizator de proiecte alături de marea actriţă Maia Morgenstern şi alături de actorul şi muzicianul Ioan Gyuri Pascu – are toate datele să cucerească orice public care iubeşte muzica autentică. O spun consultând un număr considerabil de profesionişti în domeniul muzical...

Pagini realizate de LUCIANA FRIEDMANN


În colţul comemorativ al victimelor Holocaustului, amenajat de Iom Haşoa la JCC Oradea, s-au depus multe lumânări ale amintirii. Marea majoritate a co-munităţii evreieşti orădene a fost ucisă la Auschwitz, cei care frecventează azi programele fi ind descen-denţi sau chiar unii dintre puţinii supravieţuitori. Din această cauză, orice comemorare a Holocaustului la Oradea este însoţită de o mare emoţie, care aduce în memorie tragicele evenimente, întâmplate cu peste şase decenii în urmă.

O zi înainte de comemorarea Holocaustului, la Oradea a fost o celebrare fericită. Simon Erno, supravieţuitor al Holocaustului, a împlinit într-un cadru festiv, alături de membri ai comunităţii şi de familie, vârsta de 100 de ani. La această ocazie i-au fost alături Rabinul Asher Ehrenfeld, actual Rabin al Debreţinului, preşedintele Comunităţii Evreilor din Oradea, ing. Felix Koppelmann, sora sărbătoritului, numeroşi prieteni apropiaţi, de diferite vârste, pre-cum şi reprezentanţi ai Primăriei Oradea. Cu acest prilej, domnia-sa a primit un mesaj de felicitare din partea directorului Joint pentru România, Israel Sabag, a Preşedintelui F.C.E.R., dr. Aurel Vainer,

şi a directorului D.A.S.M., Attila Gulyas. Viceprimarul municipiu-lui Oradea, Gheorghe Carp, i-a înmânat sărbătoritului o diplomă de onoare şi un cadou special.

Faptul că domnul Simon Ernö reprezintă o mândrie pen-tru comunitatea evreiască oră-deană a fost subliniat atât de preşedintele Koppelmann cât şi de directorul JCC Oradea, Andrei Seidler, care a deschis reuniunea.

În încheierea manifestării, sora celui aniversat, Pauline Simon, a lansat volumul „Vieţi transformate în scrum”, în pre-zenţa unei asistenţe profund mişcate de evenimentul orga-

nizat în cel mai mic detaliu. După Iom Haşoa şi Iom Hazikaron, zile de come-

morare, a urmat o zi fericită în Calendarul Evreiesc, zi celebrată, aşa cum se cuvine, şi la JCC Oradea! O demonstraţie de Krav Maga şi vizionarea a două fi lme tematice (“Israelul de la înălţime” şi “Războaiele Israelului”) au fost organizate cu acest prilej. Nu se putea o celebrare fără falafel, cântece şi dansuri israeliene.

Celebrarea de Roş Hodeş s-a transformat, aşa cum ne relata Katalin Kövari, într-un autentic curs de gătit şi tot ea ne-a vorbit despre recenta iniţiativă pentru cei mici. În curând se va organiza grupul vocal Tikva, din care vor face parte doar copii. Pentru cei tineri, care învaţă să cânte la chitară, vor exista seri la foc de tabără.

Pentru cei ce aparţin vârstei medii şi “generaţiei de aur” continuă programele specifi ce. Întâlniri cu diverse tematici şi jocuri de societate sunt cele mai atractive dintre programele desfăşurate la JCC Oradea pentru aceştia.

Jeep Trip

JCCIASI,

JCC ORADEA

Timişoara, evenimente cu numeroşi participanţi

Prin parcurgerea pasajelor din Hagada evreii timişoreni au retrăit în acest an trecerea fi zică şi spirituală a strămoşilor lor de la robie la libertate. O sală împodobită alb-albastru, cu fl ori şi feţe de masă imaculate i-a aşteptat pe cei 150 de participanţi din prima seară şi pe cei 70 din a doua. Cele două Seder Pesah au fost ofi ciate, cu deosebită dăruire, de domnul Andrei Ghidali, ofi ciant de cult în Sinagoga din Fabric, după plecarea dintre noi a Prim Rabinului dr. Ernest Neumann z.l. Corul, con-dus de dirijoarea Jana Codreanu, şi melodiile tradiţionale, interpretate de Alexandru Fischer, au completat plăcuta atmosferă a acestor seri. Andrei Pârva – pe care participanţii l-au putut descoperi deja la Purim ca unul dintre cei mai talentaţi mici actori – a rostit “Ma Niştana” şi a fost găsitorul afi komanului.

P r e ş e d i n t e l e C o m u n i -tăţ i i Evre i lo r d in Timişoara , Luciana Friedmann, a deschis manifestarea îndemnându-i pe cei prezenţi, cu ocazia acestei cele-brări a Credinţei, să îi aprecieze şi să se alăture celor care participă la Serviciul Sinagogal, să participe la

diferitele programe ale comunităţii, asigurând astfel continuitatea unei obşti care odinioară număra peste 13.000 de sufl ete.

Cu ocazia Iom Haşoa, Clubul Comunităţii Evreilor din Timişoara a găzduit o amplă manifestare come-morativă. Peste 80 de persoane, de toate vârstele, au umplut sala la o întâlnire cu prof. univ.dr. Smaranda Vultur, autoarea a două volume inti-tulate „Memorie salvată”, compendii de interviuri cu supravieţuitori ai Holocaustului şi cu salvatori ai aces-tora, cei pe care îi numim tradiţional „Drepţi între Popoare”. Luciana Friedmann a deschis manifestarea, evocând semnificaţia acestei zile şi personalitatea Hanei Szenes, eroină evreică pierită în lupta pentru salvarea semenilor ei. Versurile ei „Eli Eli” au fost cântate minunat de israelianca Ofra Haza. Cele şase lumânări ale amintirii au fost aprinse de domnul Pavel Strausz iar domnul Solomon Rosenblum, oficiant de cult, a rostit rugăciunile pentru su-fl etele celor ucişi. Cu aceeaşi ocazie le-au mai vorbit celor prezenţi juristul Paul Sterescu şi Andrei Schwartz, referindu-se la nevoia de amintire

pentru ca niciodată cele întâmplate să nu se repete, pentru ca generaţiile actuale să cunoască atrocităţile de atunci din surse veridice şi nu prin scrieri măsluite sau cu accentuată tentă antisemită.

La Rugăciunea de Şabat, din ziua de 10 aprilie, a fost evocată perso-nalitatea Marelui Rabin dr. Ernest Neumann z.l. Domnul Andrei Ghidali a evocat personalitatea luminoasă a celui care a oblăduit timp de şase de-cenii această comunitate. La mijlocul lunii iunie, cu sprijinul şi din iniţiativa fi icei sale, Getta Neumann, va avea loc un amplu program de aducere aminte pentru această mare perso-nalitate a urbei timişorene.

„Jurnalul unei emigraţii” se inti-tulează culegerea de mărturii, ela-borată de Julia Kakucs, scriitoare, profesoară şi psiholog, care trăieşte acum în Germania. Ea a dat imbol-dul celor care au emigrat în Israel, Belgia, Canada, Germania, etc. să-şi povestească starea sufl etească şi experienţa ultimei zile dinaintea plecării. Volumul a fost lansat la Uniunea Scriitorilor din Timişoara, amfi trion fi ind chiar preşedintele fi li-alei, Cornel Ungureanu, în prezenţa a numeroşi intelectuali bănăţeni. La acest impresionant moment festiv au fost prezenţi şi unii dintre autorii mărturiilor, trasându-se o adevărată geografi e sufl etească a emigrării. Aşa cum preciza şi autoarea, trăiri intime au fost trecute cu curaj pe foaia de hârtie, gestul nefi ind unul spontan sau uşor. Multă amărăciune şi frustrare se leagă de acele mo-mente dar şi speranţe, exaltare care au însoţit părăsirea unei realităţi şi pătrunderea într-un univers diferit.

Ziua Israelului cu oaspeţi de seamă

Celebrarea de Pesah la Iaşi a avut un oaspete spe-cial – pe Shai Orni, director adjunct pentru dezvoltare evreiască al Joint România. Cu acest prilej, Comunita-tea Evreiască din capitala Moldovei a celebrat în mod tradiţional. Tineri şi vârstnici, persoane care aparţin tuturor generaţiilor s-au reunit la masa tradiţională de Pesah. S-a citit din Hagada, s-au consumat bucatele tradiţionale, s-a cântat mult şi cu veselie...

O mare sărbătoare a fost de Ziua Israelului, la Iaşi! Radu Captari a venit să-i încânte pe participanţi cu fru-moasele sale melodii. Bunătăţi ca humus sau falafel nu puteau lipsi de la această sărbătorire, atât de aşteptată.

Amintire şi celebrare

Reginele Carpaţilor

Aflasem demult că luna aprilie îmi va aduce noi prie-tene, venite în România dintr-un mic oraş din Israel numit Matan. Şi odată sosită ziua Z, am întâmpinat la aeroport 22 de femei hotărâte ca împreu-nă cu noi, cele opt românce (Serena, Carmen, Mona, Karolina, Ana, Ina, Marga şi Sanda) să petreacă cinci zile de vis pe valea Prahovei şi în Bucureşti.

Suite în şapte jeepuri, 30 de femei am plecat pe Valea Doftanei, dormind la Cristi-an, plimbându-ne la Cheile Râşnoavei,luând prânzul în vârf de munte, loc în care primăvara se îmbina minunat cu iarna care tocmai stă să plece, vizitând superbul Cas-tel Peleş şi sosind la timp în Bucureşti pentru a lua parte, într-o atmosferă tipic israelia-nă, la Oneg Şabat.

Sâmbătă, împreună cu prietenele noastre, ne-am plimbat prin Bucureşti, une-le făcând shopping, altele

vizitând Muzeul Satului sau Sinagoga Mare, de a cărei frumuseţe au fost foarte im-presionate.

Dar, din păcate, a venit şi ziua despărţirii, duminica în care, printre lacrimi de ambele părţi, ne-am spus cuvinte fru-moase, din sufl et, ne-am oferit mici amintiri, ne-am schimbat adrese de emailuri şi – foarte important! – ne-am promis reciproc că ne vom revedea sigur fi e iar în România, fi e în Israel, ca oaspeţi ai lor.

A fost o întâlnire scurtă, dar nu a fost zi în care să nu ni se întâmple tuturor câte ceva minunat, care să ne rămână la sufl et!

Eu, personal, am învăţat că important nu este vârsta pe care o ai ci tot ce porţi în inimă şi în minte.

Vă mulţumim, fetelor! Toda! Toda Shai, toda JDC şi JCC! Toda, prietene dragi! Vă aşteptăm în România cu drag, oricând!

SANDA WOLF


Richard A. LernerÎn cadrul aceleiaşi cere-

monii, profesorul Richard A. Lerner a primit diploma « Honoris Causa » a Aca-demiei Române. El este, din 1986, directorul celui mai mare institut de cercetări non-profi t din Statele Unite, Institutul Scripps, din Ca-lifornia. Este inventatorul medicamentului Humira, folosit în tratamentul artritei reumatoide.Totodată, a pri-mit aceeaşi diplomă profe-sorul Raymond Allen Dwek, şeful Departamentului de Biochimie al Universităţii din Oxford.

David Aaronovici este un reporter american, care după 30 de ani de carieră a scris o carte intitulată ”Vodoo histories”, în care discută „teoria conspiraţiilor”, demistifi când diverse bazaconii, cum ar fi cea despre faptul că aselenizarea a fost trucată şi fi lmată într-un studiou pe pământ ori diferitele teze despre asasi-narea lui John F. Kennedy. Un capitol este dedicat celebrelor „Protocoale ale înţelepţilor Sionului”, lucrare de bază a antisemitismului, consacrată unui ”com-plot mondial” al evreilor pentru a pune stăpânire pe lume. Ele sunt redactate ca o serie de prelegeri secrete ale unor rabini importanţi asupra planului lor de a distruge civilizaţia, de a pune stăpânire pe toate naţiunile şi a instaura un guvern mondial autocratic evreiesc. Hitler era convins de autenticitatea lor şi scria în „Mein Kampf”: „Ele dezvăluie cu incontes-tabilă şi înfi orătoare certitudine natura şi

activitatea poporului evreu”. Chiar atunci când ziarele germane au început să denunţe „Protocoalele” ca un fals, Hitler, ireductibil în antisemitismul său, scria că această campanie de presă „este cea mai bună dovadă a adevărului conţinut în Protocoale”.După cum arată Aarono-vici, lucrarea a apărut iniţial în 1860, ca un comentariu satiric al vieţii politice din Franţa, în discuţia dintre două mari spiri-te, italianul Machiavelli şi fi lozoful francez Montesquieu, în timp ce se prăjeau în focul Iadului.Ea nu conţinea nimic despre evrei. Dar un autor german a plagiat-o pentru o povestire despre evrei, un scrib în slujba Ohranei ţariste ruse a preluat-o, prezentând-o ca o dovadă de jurnalism de investigaţie.În 1920, „Protocoalele” circulau în toată Europa, erau recenzate cu simpatie de ziarul londonez „The Ti-mes” şi de „Christian Science Monitor” şi erau popularizate de Henry Ford, celebrul

Baruch Samuel BlumbergLa 23 martie a.c., savantul ameri-

can Baruch Samuel Blumberg, distins în 1976 cu Premiul Nobel pentru Medi-cină, a fost numit Membru de Onoare al Academiei Române. El a descoperit antigenul care generează răspunsul imun pentru virusul hepatitei B şi a re-alizat primul vaccin împotriva hepatitei. S-a născut în 1925, în familia unor evrei imigraţi din Rusia la fi nele sec. XIX, şi educaţia elementară a făcut-o la o yeshiva din oraşul natal, unde - scrie Baruch în autobiografi a sa - a învăţat Vechiul Testament în ebraică, a petre-cut multe ore cu comentarii rabinice şi a studiat Talmudul. Un început care nu anunţa cariera ştiinţifi că prodigioasă ce a urmat.

Numiri la Academia Română

ŞTIINŢAŞTIINŢA

ŞI VIAŢAŞI VIAŢA

Protocoalele Sionului - istoria completă

Dr. Horowitz şi micii omuleţi verzi

Matrix şi cerul din jurul nostru

„Matrix” este numele noului sistem de avertizare creat de aviaţia militară israeliană, unic deocamdată în lume. El conectează toate aparatele de vănâtoa-re afl ate în aer într-o reţea integrată de avertizare: o simplă apăsare de buton şi pilotul poate vedea pe ecranul lui toate aparatele inamice aflate în obiectivul celorlalte aparate israeliene. „Matrix” a fost deja instalat pe avioanele F-15 şi F-16 şi va fi montat şi pe elicopterele de transport. În faza fi nală de dezvoltare, acest sistem va permite piloţilor să iden-tifi ce şi unităţile de infanterie de la sol şi să le urmărească, pentru a le sprijini cu armamentul de la bord.

Cea mai complexă dronă

La finele lunii februarie, aviaţia israeliană a fost dotată cu cea mai complexă dronă (avion fără pilot) de până acum, numită Heron TP.Ea are aceeaşi lungime a aripilor ca un Boe-ing-737, cântăreşte 4 650 kg şi poate zbura 36 de ore, cu o sarcină utilă de câteva sute de kilograme. Heron TP poate fi e să supravegheze un teritoriu în lumină vizibilă sau în infraroşu, fi e să transporte rachete pentru lovituri de precizie ghidate cu laser.

Acum 50 de ani, astronomul american Frank Drake construia din ipoteze şi sta-tistici o formulă care ar fi permis calcula-rea şanselor pe care le are omenirea ca să poată stabili o legătură cu o altă civi-lizaţie. Aşa a luat naştere proiectul SETI, popularizat în toată lumea de serialul lui Carl Sagan „Cosmos”. De o jumătate de secol, marele radiotelescop de la Are-cibo, în Porto Rico, cu un diametru de 300 m, caută semnale radio ce ar putea veni de la fi inţe inteligente din Univers. În-tre timp, confi rmând supoziţiile lui Drake, au fost descoperite peste 400 de planete în zone apropiate din cosmos, dovadă că în jurul sutelor de miliarde de stele ar putea exista mii de miliarde de corpuri cereşti pe care, statistic, se poate sa fi

apărut viaţa, şi, tot statistic, să fi ajuns la nivelul de dezvoltare a unor fi inţe inteli-gente. Proiectul SETI a fost subvenţionat la început de statul american, care a renunţat apoi la el, dar zeci de milionari entuziaşti din SUA (unde sunt milioane de milionari) au continuat să doneze bani pentru căutarea „micilor omuleţi verzi” de pe alte planete. Unul dintre miliarda-rii americani, Paul Allen, cofondator al Microsoft, a construit propriul radiotele-scop destinat căutării semnalelor de la extratereştri. Recent, China a anunţat că va construi în provincia Guigzou un radiotelscop cu diametrul de 500 m iar în perspectivă se vor construi asemenea radiotelscoape în Africa de Sud şi în Australia. Civilizaţia noastră a presupus

că alte civilizaţii ar putea să emită pe frecvenţa de 21 kHz, cea a heliului, cea mai răspândită în Univers. Dar asta e doar o ipoteză... Poate că extratereştrii nu emit şi nu ascultă pe unde radio... Aşa că recent un fi zician de la Harvard, dr. Paul Horowitz, a propus emiterea unui semnal luminos de o mare intensitate.Lumina, explică dr. Horowitz, este un spectru de radiaţii care trebuie să fi e comun oricăror fi inţe vii. Aşa că el propune folosirea unui laser „existent“ care poate emite o lumină de 10.000 de ori mai puternică decât a Soarelui...dar numai pentru o miliardime de secundă. Dacă vom lumina Universul cu semnale luminoase repetate, s-ar pu-tea ca cineva să ne vadă !

Diagnostic pe câmpul de luptă

Un comandant trebuie să ştie în orice moment de câtă muniţie şi combustibil dispun trupele sale, spunea un ofi ţer is-raelian.Este fi resc, adăuga el, ca să ştim şi cum se simt militarii noştri, care este gradul lor de stress şi care sunt resursele lor fi zice. În acest scop, armata israeliană dezvoltă un senzor, care, purtat pe corp de militari, să transmită la punctul de comandă starea fi zică a oricărui membru al unităţii. În condiţiile din Israel, soldaţii pot suferi nu numai de oboseală dar şi de deshidratare, insolaţie etc. Piloţii de pe avioanele de vânătoare sunt dotaţi de mult timp cu asemenea senzori. De asemenea, se fac studii pentru posibili-tatea ca fi ecare militar să poarte cu el o doză din propriul sânge, congelat, pentru transfuzii imediate, pe câmpul de luptă, în cazul unei răniri. Sângele congelat poate fi lichefi at în câteva zeci de secunde cu ser fi ziologic şi injectat.

Redactorul paginii: ANDREI BANC

Zimbabwe – evreii negri din junglă

Se pare că cele 10 triburi pierdute ale lui Israel, când au pornit în pribegie au ajuns în cele mai diferite locuri de pe planeta noastră. ADN-ul lor a fost găsit în genele unor triburi Pashtune de talibani din Pakistan, în Etiopia, în Nepal. Infl u-enţe ebraice au fost sesizate în cultura japoneză şi acum... încă o surpriză: în tribul Lemba, din Zimbabwe. Deşi de religie musulmană sau creştină, aceşti negri din inima Africii poartă chipa, se roagă într-un limbaj bogat în rădăcini de cuvinte ebraice şi yemenite şi sculptează steaua lui David pe mormintele lor. Ei respectă regulile caşer, se circumcid şi nu mănâncă porc. „Creştinismul e religia mea, iudaismul e cultura mea”, spune pastorul local Perez Hamandishe.

Cercetători britanici au dovedit prin analiză genetică, după cum anunţă BBC, că Lemba sunt cu adevărat evrei, aşa cum susţin ei, având gene tipic semite. Prof. Parfi tt, de la Universitatea din Lon-dra, i-a studiat sporadic timp de 20 de ani, dar a şi locuit şase luni printre ei şi a ajuns la concluzia că Lemba sunt semiţi . Tribul, care are circa 80.000 de membri, trăieşte pe o arie destul de largă, în Zimbabwe şi în nordul Africii de Sud.Conform tradiţiei lor, străbunii Lemba au plecat din Israel acum 2.500 de ani, înainte de distrugerea celui de-al doilea Templu, au străbătut Yemenul şi au ajuns pe teritoriul actual.

magnat antisemit. Ele nu au murit odată cu nazismul ci au continuat să fi e o parte centrală a propagandei anti-israeliene, de la Idi Amin la Saddam Hussein şi Hamas şi până la mollahii iranieni. Şi în România ele au fost publicate şi republicate, fără ca autorităţile să reacţioneze...

O profesie interesantă:

Consilieră în alăptatFreda Rosenfeld (52) a ajutat până

acum peste 2000 de proaspete mame să alăpteze. Ea este „consilieră în lactaţie”, o profesie pentru care în Statele Unite se obţine o certifi care după cursuri serioase şi examene. Freda Rosenfeld a fost ates-tată în 1990. Pe glob sunt circa 20.000 de astfel de specialiste. Costul unei consulta-ţii, în SUA, este acelaşi cu cel perceput de un medic: 200 de dolari. Multe proaspete mame nu ştiu dacă bebeluşul lor suge cât trebuie şi se alarmează. Altele constată că micul omuleţ adoarme la sân şi nu mai suge. Şi iar se sperie. Cele mai recente statistici americane (unde există statistici pentru orice!) arată că 74% din mame alăptează. Nu e un procent chiar atât de fi resc: în 1985, el era de 58% iar în 1970, de numai 27%. (Însă în 1900 era practic de 100%, abia în 1950 a apărut moda hrănirii nou născuţilor cu lapte praf). Dar după trei luni, o treime renunţă iar după şase luni numai 14% din bebeluşi sunt alăptaţi la sân. Freda Rosenfeld este

consultată adesea de mame hasidice, care nu mai fac faţă alăptării la cel de al 6-lea, al 7-lea sau al 8-lea bebeluş. Ea ştie să prescrie diverse ceaiuri şi salate de plante care stimulează lactaţia. Şi, având clienţi din multe ţări, a constatat că în toată lumea există credinţa că migdalele sporesc lactaţia! Sfaturile Fredei sunt solicitate şi de mame de peste 40 de ani care, din cauză că au luat medicamente care să le sporească fertilitatea, au pier-dut capacitatea de lactaţie. Freda este o evreică religioasă ortodoxă, care în fi eca-re dimineaţă îşi face rugăciunile, urmate de exerciţii yoga şi 20 min. de sărituri pe trambulină elastică. E vegetariană şi nu se machiază niciodată.

În 1985 a fost creat „International Board of Lactation Consultant Exami-ner”, un organism care a stabilit teste de examen care sunt acum traduse în 20 de limbi şi administrate în 87 de ţări. În 2009 au absolvit aceste cursuri 4.000 de persoane.


Colette Avital, Ofiţer al Legiunii de Onoare a FranţeiExcelen ţa

Sa ambasa-dorul Franţei în Israel, dl . Cristophe Bi-got, a organizat la reşedinţa sa din strada Tou-louse nr.1, din Iaffa, în ziua de 18 martie 2010, o recepţ ie în cadrul căreia a

decernat Excelenţei Sale Ambasadoarea Colette Avital titlul de Ofi ţer al Legiunii de Onoare a Franţei.

Dl. Cristophe Bigot a povestit că, nu departe de vila în care are loc recepţia, se afl a şcoala Josef Hakadosh, în care tânara elevă Avital şi-a dobândit primele noţiuni de limba şi literatura franceză, desavârşite cu talent de-alungul întregii sale vieţi. Talentul cu care şi-a însuşit limba franceză explică poliglotismul ei (Avital vorbeşte şi scrie curent în 7 limbi). Publi-cul francez auzind-o vorbind şi afl ând că o cheamă Colette, o consideră franceză, dar Colette, spune dl. Bigot, este de origi-ne română, doar de inimă franceză, fapt dovedit de îndelungata perioadă în care a fost preşedintă a Asociaţiei de Prietenie Franco-Israeliană.

Ambasadorul Franţei expune cauzele

care au condus la hotărârea de a i se acorda înaltul titlu de Ofi ţer al Legiunii de Onoare a Franţei: 1) desăvârşitul ei talent diplomatic în lupta pentru pace; 2) devotamentul faţă de întărirea legăturilor de prietenie franco-israeliene; 3) devota-mentul cu care s-a luptat pentru drepturile supravieţuitorilor Holocaustului şi drepturi-le beduinilor din Neghev, fapt care denotă dăruirea Domniei Sale pentru cei slabi; 4) lupta pentru recunoaşterea onoarei femeii în societatea modernă; 5) succesul cu care şi-a îndeplinit funcţiile diplomatice ca ambasadoare a Israelului la Lisabona şi de Consul General la New York.

Şi referitor la acest criteriu, în ciuda momentului solemn al recepţiei, aşa cum numai francezii ştiu să ofere, spre savu-rare, un pahar de şampanie la momentul potrivit, face următoarea destăinuire publică: dna Colette Avital, în funcţia de Consul la Paris, datorită sarcinilor sale diplomatice, cucereşte prietenia primarului de atunci al Parisului, dl. Jacques Chirac. Când dl. Chirac a devenit preşedintele Franţei, a fost invitat de Preşedintele Sta-telor Unite pentru o vizită ofi cială la New York. Afl at aici, aude că dna Colette Avital a fost numită Consul General al Israelului la New-York, şi îi dă un telefon pentru a o felicita. La telefon a răspuns secretara sa, o sabra. El s-a recomandat Jacques Chirac şi i-a spus că doreşte să vorbească cu dna

Colette Avital. Sabra i-a răspuns, citez pe dl ambasador, “cu obrăznicia caracteristică a israelianului” : “Nu ştiu cine este Jacques Chirac şi vă rog să eliberaţi linia, deoare-ce avem multe convorbiri”, închizându-i telefonul. Dl. Jacques Chirac a continuat să sune la telefon, încă de trei ori, pentru ca doar la al patrulea telefon să reuşească să-i spună secretarei, foarte nervoasă de altfel, că este preşedintele Franţei şi că în această calitate doreşte să vorbească cu Consulul Israelului la New York, reuşind în sfârşit s-o obţină pe Colette…. pentru a o felicita!

În continuare, ambasadorul a elogiat dârzenia cu care Colette este devotată luptei pentru pace între palestinieni şi israelieni, şi a vorbit despre răsunetul pu-ternic pe care îl au ideile ei în Franţa. Şi menţionează că, într-un târziu, cu ocazia conferinţei de la Bar Ilan, însuşi premierul Israelului, dl Netanyahu, enunţa necesi-tatea înfi inţării unui stat palestinian. Este adevărat, spune ambasadorul, nu este vorba de o pace ca toate păcile, ci de una foarte complicată, dar totuşi posibilă, şi procesul trebuie continuat cu orice chip, aşa cum cu convingere a susţinut totdeau-na dna Avital.

Şi deşi a intenţionat ca decernarea să aibă loc în ziua de 8 Martie, Ziua interna-ţională a femeii, o face astăzi, 18 martie, în prezenţa vicepremierului Israelului şi

ministru al Apărării, dl. Ehud Barak, pre-cum şi a distinşilor oaspeţi.

În aplauzele invitaţilor, ambasadorul Cristophe Bigot o decorează cu medalia de Ofi ţer al Legiunii de Onoare a Franţei pe dna Colette Avital.

Într-o franceză impecabilă, dna Colette Avital mulţumeşte cu emoţie dlui Bigot pentru cuvintele sale, guvernului francez pentru acordarea înaltului titlu şi preşedin-telui Sarkozy, personal, exprimându-şi de-osebita recunoştinţă fostului ambasador, dl Jean Michel Caza, cel care a făcut pro-punerea pentru acordarea înaltei distincţii.

Colette mărturiseşte cu umor, privind pe generalul Ehud Barak, că acest titlu vine să-i amelioreze extrem de mediocra sa carieră militară, fi ind pentru prima oară în viaţa ei când devine “ofi ţer”.

Cunoaşterea limbii şi literaturii franceze este parte integrantă din educaţia primită şi consideră că universalitatea ideilor de libertate, egalitate şi fraternitate, care aparţin istoric poporului francez, reprezintă confesiunea de sufl et a fi ecărui om de bună credinţă. De aici şi devotamentul ei pentru prietenia israelo-franceză. Este de datoria fi ecărui Israelian să-şi amintească faptul că Franţa a întins o mână puternică de ajutor în momentele cele mai critice ale istoriei Israelului, atunci când era în joc destinul său.

Prof. JEAN ASKENASY

Zece ani de la despărţirea de

Ov.S.CrohmălniceanuLa 28 aprilie 2000,

într-o clinică din Berlin, înceta din viaţă - aproape în acelaşi timp cu soţia sa, de asemenea bolnavă - Ov.S.Crohmălniceanu, pe numele originar Moise Cohn (fi ul lui Lazăr şi al Esterei). S-a născut la 16 august 1921, la Galaţi. În 1940 a fost nevoit să-şi întrerupă studiile superi-oare tehnice, din motive rasiale, absolvind abia în 1947 Facultatea de Con-strucţii, din Bucureşti. A debutat la publicaţia „Ecoul”, în 1944. Între anii 1947-1951, a fost în conducerea publicaţiei „Contemporanul”, iar între anii 1963-1966 a fost redactor şef adjunct la „Gazeta literară”. Din 1966 a fost profesor la Facultatea de Litere din Bucureşti. În anii 80, profi lul politic al lui Crohmălniceanu s-a modi-fi cat mult, a condus cenaclul „Junimea” pentru tineri scriitori, a propulsat tinere talente, a publicat antologia „Desant 83”, prima manifestare de grup a unor tineri de orientare nepolitizată. A scris el însuşi proză SF. În 1992, a emigrat din ţară, în urma unor tracasări repetate, motivate de începuturile carierei sale de critic proletcultist, ca şi din motive de sănătate. Dintre realizările sale menţionăm: „Istoria literaturii române între cele două războaie”, „Cercul literar de la Sibiu”, o lucrare valoroasă despre o mişcare puţin cunoscută în anii dictaturii, o antologie a poeziei franceze de la Rimbaud până în zilele noastre, Crohmălniceanu fi ind un bun cunoscător al culturii şi literaturii franceze. Postum, a apărut la Ed. Hasefer „Evreii în mişcarea de avangardă din România”, lucrare pe care istoricul a scris-o, credem, pentru a compensa lipsa de înţele-gere şi atitudinea negativă faţă de avangardişti în anii de după război. Trebuie cunoscut faptul că, alături de Savin Bratu, Ion Vitner, S.Damian, Vicu Mândra, Nico-lae Moraru, ş.a., Ov.S. Crohmălniceanu a adus unele servicii proletcultismului, deservind evoluţia pozitivă a literaturii în anii totalitarismului. Este meritul său propriu că a renunţat la aceste poziţii retrograde încă în anii 80, înainte de căderea regimului. Un fost coleg al meu de liceu, care l-a avut profesor la facultate pe Ov.S. Crohmălniceanu, îmi povestea prin anii ’60 că studenţii admirau erudiţia şi deschiderea spre dialog a dascălului lor, modul cum ştia să trezească interesul pentru cultură şi să încurajeze talentele tinere. A fost un om supus vremurilor, iar contribuţia sa nu poate fi ignorată, în special de generaţia „optzeciştilor” care au fost favorizaţi prin prestigiul de care se bucura Ov. S. Crohmălniceanu.

IACOB RAMURĂ

Comunitatea germană după cel de-al doilea război mondial

20.000 de evrei haredi în capitala GermanieiNici în visurile lui cele mai

negre nu ar fi crezut Hitler că pe străzile Berlinului vor circula din nou nestingheriţi evreii hasidimi, cu hainele lor negre şi cu perciuni. Ei sunt azi 20.000 în capitala Germa-niei. Majoritatea au sosit în ultimul deceniu, mai ales din Rusia, şi s-au stabilit în mici comunităţi, în anumite carti-ere. Una dintre acestea, cu 200 de membri, din congre-gaţia Yeshurun, este sprijinită fi nanciar de Fundaţia Lauder. În Germania locuiesc acum cca 250.000 de evrei, cei mai mulţi tineri din generaţia 20-35 de ani. Dintre ei, cca. 200.000 provin din Rusia. Înainte de ascensiunea na-zismului, în această ţară trăiau 560.000 de evrei. (A.B.)

S-a redeschis Muzeul Evreiesc din Londra

După o renovare, care a costat 10 milioane de lire şi i-a mărit suprafaţa de expunere de trei ori , Mu-zeul Evreiesc din Londra s-a redeschis, în Camden Town. Muzeul are patru galerii permanente, între care şi o galerie multime-dia în care rulează fi lme despre 10 evrei diferiţi, de la un supravieţuitor al lagărului de la Auschwitz până la un soldat care a luptat în războiul de Iom Kippur, de la un milionar din industria prelucrării somonului până la un jurnalist de la ‘’The Guardian’’. O galerie expune documente despre istoria evreilor în Marea Britanie, alta se referă la stilul de viaţă al evreilor din această ţară şi o a patra galerie este consacrată culturii iudaice. O sală specială este consacrată evocării Holocaustului.

O evoluţie interesantă şi dătătoare de speranţe în ceea ce priveşte situaţia evreilor după Holocaust s-a în-registrat în Germania. După încheierea războiului, o mică parte din supravieţuitorii evrei germani ai Holocaustului a revenit în Germania. La aceasta s-au adăugat şi evrei est-europeni care nu au mai vrut să se întoarcă în ţara lor, precum şi cei care au reuşit să supravieţuiască în Germania şi nu au fost descoperiţi de nazişti. Dar numărul lor abia dacă reprezenta 5 la sută din populaţia evreiască de dinainte de război. Acest procent a mai scăzut şi din cauza emigrării în Israel, din anii ‘50. Totuşi, la jumătatea anilor ’60, comunităţile din Berlinul Occidental, München, Frankfurt, Düsseldorf, Hamburg şi Köln s-au refăcut, ajungându-se la 20.000 de evrei. În Germania de Est trăiau mai puţin de 1000 de evrei, majoritatea în Berlinul răsăritean. Existau şi evrei neafi liaţi la comunităţi dar nu se cunoaşte cu exactitate numărul lor.

Multă vreme, comunităţile erau formate din per-soane vârstnice care nu aveau mijloace de a trăi o viaţă evreiască; doar în câteva dintre comunităţi se organizau servicii religioase săptămânale. Funcţionau doar două şcoli evreieşti şi două publicaţii evreieşti, puţin răspândite. Situaţia s-a schimbat o dată cu plata despăgubirilor de către statul german supravieţuitorilor Holocaustului şi descendenţilor lor, comunităţile germane ajungând printre cele mai bogate din lume. Schimbările politice din Europa, inclusiv reunifi carea Germaniei, au modifi cat mult situaţia. Un mare afl ux de imigranţi evrei din fosta Uniune Sovietică (via Israel) a contribuit la creşterea masivă a populaţiei evreieşti din Germania şi la relansarea vieţii evreieşti. Au fost înfi inţate restaurante

şi magazine caşer şi numeroase organizaţii evreieşti. O dată cu creşterea numerică s-au făcut simţite şi nume-roase curente existente în iudaism, alături de ortodocşii tradiţionalişti - conservatorii şi reprezentanţi ai reformei.

Landul Bavaria ş i cei aproximativ 9.000 de evrei,membri ai comunităţii din München, au fi nanţat reconstruirea principalei sinagogi din oraş, «Ohel Jacob», distrusă în timpul «Nopţii de Cristal», din 1938, precum şi a unui Centru evreiesc. La 15 septembrie 2006, pentru prima dată după 64 de ani, au fost ordonaţi primii rabini care au învăţat în Germania, fi ind absolvenţi ai Institutului rabinic «Adam Geiger», din Potsdam. La revirimentul vieţii evreieşti din Germania au contribuit şi relaţiile ex-celente dintre Israel şi statul german.

(E.G., adaptare din revista «Culture Juive»).

Sinagoga „Ohel Jacob“ din MünchenSinagoga „Ohel Jacob“ din München


JURNALUL SĂPTĂMÂNII (editor Doina Meiseles)

Dintr-un recent sondaj rezultă că 63% dintre americani îşi exprimă aprobarea pentru politica Statului Israel, în ciuda unor diferenţe de păreri la nivelul Obama-Netanyahu. Circa 5000 de evrei s-au mutat din SUA în Israel, în ultimele luni, în semn de solidaritate. Turcia, cu un

guvern condus de Erdogan, a adoptat o poziţie mai puţin prietenoasă faţă de Israel, a refuzat ajutorul umanitar oferit după cutremur, a cerut cedarea Mormintelor Patriarhilor din Cisiordania către palestinieni ( oricum, în cadrul tratativelor se discută şi acest aspect). Abu Mazen, preşedintele Autorităţii Palestiniene nu se dovedeşte mai fl exibil, dimpotrivă. Ahmadinedjad şi misteriosul Bin Laden, despre care nu se ştiu multe, cer acum cu toată vehemenţa desfi inţarea Statului Israel, care nu „ar mai avea nici un rost”. Înarma-rea nucleară a Iranului continuă, în timp ce chiar Rusia a cerut sancţiuni. Un nou confl ict este pe cale de a izbucni în relaţiile turco-armene, premierul turc dorind să expulzeze 100.000 de armeni. La ora actuală, ţările UE nu susţin po-ziţia guvernului israelian. Cimitirul de la Mauthausen a fost vandalizat de neofascişti.

Dintre ştirile culturale reţinem: conferinţe, articole des-pre Marcel Iancu, arhitect evreu cunoscut din Bucureşti în interbelic, artist avangardist la Paris. El s-a stabilit în Israel şi a înfi inţat „satul artiştilor” de la Ein Hod. Sunt evocaţi Dan Mizrahi, I.Schechter. Laszlo Alexandru, de la Cluj, critică recentul volum al Martei Petreu despre Nae Ionescu şi Sebastian. Andrei Călăraşu, cunoscut regizor de fi lm în România anilor 50-60, oferă un interviu la Radio Kol Israel. Zoltan Terner comentează volumul de scrieri ale Mariei

Banuş, îngrijit de Geo Şerban. Horaţiu Mălăiele a făcut un turneu în Israel. Despre Mirodan scriu o serie de personalităţi din Israel şi din România.

În Israel, supravieţuitorii Holocaustului au primit, prin hotărâre guvernamentală , subvenţii în proporţie de 90 % pentru medicamente şi analize medicale. Citim un elogiu adus profesorului universitar din Cluj, Andrei Marga. Mai colaborează la revistă Jean Steiger, Victor Rusu, Bitti Caragiale, G. Mossari, Andrei Fischof, Teşu Solomovici, L.Z.Herşcovici, Aurel Storin, Zoltan Terner, I. Ştiru, Lică Bluthal, Thomas Lewin ( Vlad Solomon), ş.a.

VIAŢA NOASTRĂ şi ANIMA NEWS (ediţie on line, editor Nando Mario Var-ga) – Citim despre poziţia preşedintelui

iranian Ahmadinedjad, din ce în ce mai radicală şi pericu-loasă pentru pacea în Orient. Itzhak Guttman Ben-Zvi, unul dintre fi ii rabinului din vremea Pogromului legionar, prevede un război cu Iranul (Revista ISRANEX, din Canada, oferă date concrete despre înarmarea nucleară a Iranului). Auto-ritatea Hamas din Gaza a arestat un palestinian acuzat că a ucis militari israelieni. România şi Bulgaria se afl ă în raza de acţiune a rachetelor iraniene. Preşedintele Egiptului, Hosni Mubarak, s-a însănătoşit şi a devenit recent bunic. La Ierusalim au avut loc ciocniri între arabi şi israelieni. Pe internet a apărut Dicţionarul biblic român-ebraic (5000 de cuvinte) şi o rubrică de ştiri în ebraică. Mai semnalăm articole semnate de Mirel Horodi, Ivan Lungu, ş.a.

P.S.: Rugăm pe editorii publicaţiilor de limbă română din Israel să trimită pe adresa redacţiei revistei noastre, „Realitatea Evreiască” - ROMÂNIA, un exemplar la fi ecare apariţie, pentru a le putea prezenta. Mulţumim.

BORIS MEHR

Din presa israeliană de limbă română

Amintiri de la „Revista Cultului Mozaic”

...La sărbătorirea pe care şi-a organi-zat-o cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani, în prezenţa a 200 de invitaţi din ţară şi străinătate, Rabinul Rosen a afi rmat: „După soţia mea, dl. Rusu este omul care mă cunoaşte cel mai bine”. Mi-am amintit

şi de acest lucru când am început să scriu prezentul articol, gândindu-mă că sunt obligat să-l prezint pe Moses Rosen într-o lumină exactă. Şi să arăt că dacă se discută despre aspectele mai puţin agreabile ale personalităţii rabinului – or-goliul, vanitatea, nevoia de elogii, care îl caracterizau – toate acestea au fost elemente neesenţiale. Esenţial a fost faptul că activitatea îndelungată pe care a desfăşurat-o – o mare parte din timp în condiţii grele, chiar de primejdie fi zică – şi-a pus o amprentă indiscutabil favorabilă în viaţa evreilor din România.

Nahum Goldman a spus despre Moses Rosen că este „The right man in the left place”. Cred că această defi niţie este exactă. Dacă ar trebui să dau şi eu o dimensiune a acestei personalităţi în condiţiile istorice date, pot spune că el a reprezentat cu demnitate obştea sa. Îmi amintesc că la una din şedinţele Consiliului general Arlus (unde fusese inclus din ofi ciu, ca şef de cult), i s-a dat cuvântul. Primul ministru de atunci al României, Petru Groza, l-a ascultat vorbind şi ulterior şi-a exprimat admiraţia pentru limba românească pe care o stăpânea şef rabinul şi pentru ideile pe care le exprimase.

Nu toată lumea ştie – şi nu a avut cum să ştie – că în condiţiile grele de atunci au fost situaţii când rabinul Rosen nu s-a temut să înfrunte pe mai marii zilei, când cerinţele lor faţă de populaţia evreiască făceau necesară o asemenea înfruntare. Dau câteva exemple. An de an, în preajma ani-versării pogromului de la Iaşi, rabinul Rosen se deplasa în oraş pentru a organiza comemorarea. Odată, la începutul anilor ’70, în preajma acestei deplasări, Emil Bodnăraş – care era vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi răspundea de problemele cultelor religioase, i-a spus în cadrul unei audienţe: „I-aţi plâns destul. De ce trebuie să o luaţi iar de la început? Cât timp o să-i mai plângeţi?” Rabinul Rosen i-a răspuns: „1000 de ani de aici înainte!”. Supărat, Bodnăraş a continuat: „Şi, desigur că o să faceţi legătura acolo cu ce s-a întâmplat la Maalot...” (era o referire la actul terorist care a

costat viaţa a peste 20 de tineri). Rabinul a replicat prompt: „Nu văd cum aş putea să nu fac această legătură”. Bodnă-raş l-a avertizat: „În cazul acesta, veţi fi întrerupt!”. La care i-a replicat: „Iar eu o să fi u nevoit să spun de către cine am fost întrerupt...” Şi comemorarea de la Iaşi s-a desfăşurat la fel ca în anii precedenţi. Nu era puţin lucru, nu era lipsit de riscuri să duci o asemenea convorbire cu unul din şefi i regimului comunist...

O altă împrejurare. Pe la jumătatea anilor ’70, regimul hotărâse să reducă cursul dolarului de la 18 la 12 lei. Acest lucru aducea un grav prejudiciu în ceea ce priveşte sumele pe care Jointul le afecta pentru ajutarea populaţiei evreieşti din România. Rabinul a obţinut o audienţă la Cornel Burti-că, ministru al Comerţului Exterior, căruia i-a spus că el nu poate accepta acestă decizie care aduce prejudicii grave obştii evreieşti. Burtică s-a uitat la el şi i-a spus: „După câte ştiu, dumneavoastră, domnule rabin şef, sunteţi şi Membru al Marii Adunări Naţionale. Ce ar fi să treceţi alături de mine, de partea aceasta a mesei, şi să reprezentaţi interesele României şi nu interesele Jointului?” Răspunsul rabinului a fost: „Eu nu reprezint Jointul, ci interesele obştii mele, pe care o reprezint şi de care mă simt răspunzător.”

Vorbind despre Joint, vreau să spun că nici implicarea Jointului în ajutorarea populaţiei evreieşti din România nu a fost uşoară. În perioada lui Stalin, Victor Bârlădeanu, care era corespondentul ”Scânteii” la Moscova, anunţase redacţia zia-rului, şi comunicase şi Comunităţii Evreilor, câteva amănunte îngrijorătoare despre procesul medicilor evrei care se pregă-tea. Şi anume că Stalin citise comunicatul înainte de apariţia în ”Pravda” şi adăugase cu mâna lui: „Asasinii în halate albe au lucrat în slujba cunoscutei agenturi americane de spionaj Joint”. În felul acesta, Jointul devenise pentru ofi cialităţile de propagandă române un duşman al socialismului, cu care evident nu se putea colabora. Asumându-şi riscuri, şef rabinul a reuşit însă cu timpul să combată această prezentare şi să arate avantajele materiale ce ar decurge pentru economia română dacă ar fi posibilă activitatea Jointului în România.

Aşa s-a ajuns în situaţia în care Rabinul Moses Rosen a putut să afi rme, în felul lui, în ţară şi peste hotare, că în România nu există evreu care să nu aibă ce mânca sau ce îmbrăca. Nu este locul să explic aici cât de largi şi cuprinză-toare au fost efectele ajutorării evreilor de către Joint. Aş vrea să mai spun că, într-una din vizitele făcute părinţilor mei la Botoşani, tata mi-a spus că nu mai ai cui să-i dai o ofrandă, că nu mai sunt cerşetori evrei în oraş.

Despre curajul său vorbeşte şi următorul episod. Într-o convorbire cu Drăghici, temutul ministru al Securităţii, acesta i-a reproşat pe un ton acuzator că sioniştii sunt la fel ca legi-onarii. Rabinul l-a contrazis, curajos: „Cum puteţi să-i puneţi pe acelaşi plan pe sionişti cu legionarii? Câţi sionişti aţi prins cu arma în mână? Lucrul cel mai grav pe care-l reproşaţi sioniştilor este că vor să plece...”

Sunt lucruri care nu trebuie uitate de către evreii din România, care s-au bucurat de roadele activităţii Rabinului Moses Rosen. Acestea sunt lucrurile ce nu trebuie uitate, şi nu aspectele laterale sau dezagreabile ale acestui lider al Comunităţilor Evreieşti din România.

VICTOR RUSU

Aprilie 2010

Rabinul Moses Rosen, aşa cum l-am cunoscut

POŞTA POŞTA REDACŢIEI!

I a n c u Ţucărman ne informează că scrisoarea sa către Revista 22 (redactor şef - Rodica Palade) a fost publicată integral în nr.13, din 23 martie a.c., în care autorul, supra-vieţuitor al Trenului Morţii Iaşi- Podu Iloaiei, reia informaţii din revista noastră referitor la contribuţia evreilor la cultura şi civilizaţia actuală a lumii. Evreii reprezintă numai 0,2% din populaţia globului, dar 27% din laureaţii Premiului Nobel din diverse domenii sunt evrei, 37% din cei cu Oscar, ş.a.m.d. Laudabil, gestul conducerii Revistei 22.

Beno Zalmanovici, din statul New York (SUA), ne trimite frumoase elogii referitoare la regretatul Şef Rabin Moses Rosen,la Marele Rabin Menachem Hacohen, la Prim Rabinul actual Şlomo Sorin Rosen, la foştii redactori şefi ai revistei noastre, scriitorul israelian Victor Rusu, regretatul Haim Riemer, ca şi la regretatul Leo Eşanu, din Iaşi,la jurnalista ieşeană Martha Eşanu. Aminteşte de trecutul său, de sionist. Îi mulţumim pentru scrisoare şi pentru KOL HAKAVOD. Toda raba.

Abraham Devy şi Sami (din Galaţi şi, respectiv, din Târgovişte) ne comunică un reproş parţial justifi cat, anume că nu au fost contactaţi niciodată, deşi sunt supravieţu-itori ai Holocaustului. Le facem cunoscut faptul că Asociaţia Victimelor Holocaustului are sediul la Sinagoga Mare din Bucureşti, tel.0213229554. Revista noastră a relatat cu orice ocazie comemorativă, şi nu numai, prin interviuri cu diverşi supravieţuitori, tragicele momente ale Holocaustului din România. Ne exprimăm sincera participare sufl etească la cele îndurate în anii 1941-1944, de către toţi evreii din această ţară, ca şi regretul profund pentru moartea a peste 150.000 de evrei din Vechiul Regat, afl at sub administraţia anto-nesciană.

Mulţumim familiei Iosif şi Matilda Spătaru pentru felicitările de Pesah; sperăm în renaş-terea „Semnalului”, din Toronto-Canada.

G. Bruchmaier ne scrie cu multă aplicaţie despre spectacolul „Regele pomanagiilor”, după Zangwill, jucat la TES. Îi mulţumim.

Ioşca Brill, din Bacău, ne scrie despre un eveniment legat de regretatul său frate, Michel Brill, decedat în Franţa. Vervins este o comună mică în Franţa, situată în apropierea frontierei cu Belgia. În urmă cu 10 ani, acolo a fost inaugurat un Cămin destinat îngrijirii per-soanelor cu multiple handicapuri locomotorii şi neurologice, începând cu vârsta de 18 ani. El poate găzdui 40 de bolnavi, cărora li se acor-dă asistenţă medicală permanentă. Modesta instituţie de asistenţă socială a fost anonimă până în iarna acestui an, când primăria a decis să o numească în memoria doctorului Michel Brill. Semnatarul scrisorii ne-a trimis o serie de articole şi fotografi i despre acest eveniment, apărute în presa locală franceză, primite de la nepoata sa, dna Adeline Fride, fi ica doctorului Michel Brill. Michel Brill s-a născut la 12 martie 1909, la Bacău. În 1927 şi-a început studiile de medicină la Paris, după care, medic, s-a întors să practice în oraşul natal, din 1936. Acolo s-a căsătorit cu Adelina şi, după veni-rea la putere a legionarilor, s-au refugiat în Franţa , unde s-au stabilit la Vervins, în 1941. După cucerirea germană a Franţei, guvernul colaboraţionist de le la Vichy a interzis evre-ilor imigranţi practicarea medicinii, astfel că Michel a fost angajat de un prieten patron al fabricii de iută din localitate. În acelaşi timp, el a intrat în Rezistenţă, a asistat medical prizonieri francezi evadaţi din lagăre, a con-sultat gratuit persoanele sărace din comună şi, după un act de sabotaj industrial, în 1942, a fost arestat , împreună cu soţia. Amândoi au fost deportaţi la Auschwitz, unde Adelina a murit.După război, Michel Brill s-a stabilit la Margival, apoi la Paris, s-a recăsătorit şi a avut o fi ică ce poartă numele primei soţii. El a murit în martie 1983. După cum se vede, deşi a locuit şi a practicat numai doi ani la Vervins, acum 70 de ani, urmaşii pacienţilor de atunci nu l-au uitat.

R.E.

O nouă lucrare sub egida

C.S.I.E.R.Colectivul Centrului pentru

Studierea Istoriei Evreilor din România, sub coordonarea isto-ricului dr.Lya Benjamin, a realizat lucrarea „Idealul sionist în presa evreiască din România 1881-1920”. Volumul a apărut la editura Hasefer. Vom reveni


Arthur Rupin – un sionist exemplar

Arthur Rupin s-a născut cu 20 de ani înainte de apariţia, în 1896, a celebrei cărţi–manifest „Statul iudeu”, semnată de Theodor Herzl. Îna-intea lui Herzl au fost Moses Montefi ore, Charles Netter, fondatorul primei şcoli de agricultură, rabi-nii Hirsch Kalischer, Eliahu Gutmacher, adevăraţi propagatori ai ideii de revenire în Ereţ Israel. Apoi Moses Hess, un marxist care visa un Israel al egalităţii sociale, doctorul Leon Pinsker, Pereţ Smolenski, David Gordon, mai târziu Eliezer Ben Iehuda, creatorul ivritului modern.

In 1902, Arthur Rupin, doctor în Drept, se afl ă la Magdeburg, este preocupat de fi losofi e, dar şi de sionism. În 1904, participă la înfi inţarea Uniunii pentru Statistica Evreilor, etapă concretă de organizare a unei mişcări sioniste. Scrie o lucrare cu caracter demografi c „Evreii de azi”, care îl face cunoscut şi apreciat. În 1907 vizi-tează Palestina, iar în anul următor conduce o reprezentanţă permanentă sionistă la Iaffa – Tel Aviv ( oraşul era în curs de înfi inţare). Participă la construirea primelor colonii-aşezări evreieşti, în diverse zone ale Palestinei, cu ajutorul Fon-dului Naţional Evreiesc. Pe valea Iordanului, în condiţii aspre, cu totul neprielnice, se înfi inţează Degania, exemplu pentru alte colonii. Perspec-tiva, în acea perioadă, era văzută ca un plan de organizare a colectivelor agricole, de tip kibuţ, de tip moşav. Iniţiativa individuală nu s-a dovedit viabilă, în agricultura practicată pe un teren atât de arid ca al Palestinei. Următorul pas a fost atragerea evreilor din zonele Orientului arab (Yemen, la început, apoi din alte zone). În anul 1916, este obligat de autorităţi să se exileze la Istanbul, ceea ce a descurajat, un timp, mişcarea ce luase amploare în Ereţ Israel. După război, revine şi se ocupă de construcţia de drumuri, şosele. Se poate spune că Arthur Rupin este unul dintre cei ce au contribuit cel mai mult la pune-rea în practică a proiectului vizionarului Herzl.El devine profesor la Universitatea din Ierusalim, prelegerile fi indu-i publicate în anii 1930-1933, la Berlin. In aceste prelegeri se ocupă nu numai de dezvoltarea economică a viitorului stat evreu, dar şi de evoluţia demografi că a evreilor în lume, cifra acestora în 1930 fi ind de circa 16 milioane. Diaspora evreiască din SUA devine cea mai importantă.

Rupin a fost un adversar al teoriei existenţei unei rase semite şi avea dreptate. A insista pe această teorie însemna a aduce un argument defavorabil poporului evreu însuşi. Nu există rasă pură, iar evreii, care au trăit două milenii în zone geografi ce extrem de diferite, nu pot fi consideraţi o rasă. Ceea ce i-a unit a fost tradiţia culturală şi de cult, adică istoria şi religia. El a fost printre primii care a încercat să-i alerteze pe evreii din Germania asupra pericolului nazist. Din păcate, nu a fost ascultat la timp. Se stinge din viaţă în 1943, la vârsta de 67 de ani, după ce publică o ultimă lucrare, în limba ivrit, ajutat de fi ii săi, despre duplicitatea autorităţilor britanice şi nivelul socio-economic scăzut al populaţiei arabe, ceea ce ar putea crea probleme pentru viitorul ţării. Era un sionist moderat şi vedea o posibilă armonizare a relaţiilor dintre evrei - al căror număr ajunsese la circa jumătate de milion, dar care se ocupau intens de producţia agricolă - şi populaţia încă majoritară. Meritul său de organizator şi de vizi-onar cu simţ realist nu poate fi contestat.

MEIR AVRAM

Cel de al V-lea Simpozion de oncologie translaţională, terapie celulară şi virusologie

Omagiu în amintirea profesorului Nicolae Cajal

Cuvintele memorieiO prietenă şi bună colaboratoare,

de peste 20 de ani, a etniei şi Fede-raţiei noastre, doamna Stela Geor-gescu, ne-a făcut supriza şi a scris o carte, „Dincolo de cuvinte”, publicată la Editura SCRIB. Este o viaţă de om, din tinereţe până la vârsta amintirilor. Fotografi ile de familie ne fac să retră-im sau să luăm cunoştinţă de vremuri ireversibil trecute, de la părinţii autoa-rei, la problemele familiei proprii, apoi urmaşii până la nepoţei, nepoţele. Este un act de curaj şi sinceritate să împărtăşeşti din propriile trăiri unui public care fie o cunoaşte, fie nu ştie nimic despre autoare. Doamna Georgescu a colaborat cu fostul Şef Rabin Moses Rosen, cu acad. Nicolae Cajal, cu av. Iulian Sorin, fost secre-

tar general şi preşedinte interimar al F.C.E.R., cu actualul preşedinte dr. Aurel Vainer, căruia îi aduce elogii meritate spre finalul cărţii. Cartea este prefaţată de dr. Aurel Vainer, iar postfaţa este scrisă de colega de la ”Realitatea Evreiască”, Iulia Deleanu. Surpriză - cartea este frumos ilustrată chiar de autoare, fapt remarcat elo-gios de artistul plastic Albert Poch. O copilărie cu multe bucurii, într-o familie în care armonia era la ea acasă. Un botez laic, făptuit de evreul Sandu Argintaru. O viaţă de muncă, de încredere în oameni, de înţelegere a însemnătăţii unei armonii interetni-ce, acesta este nucleul valoros al unei cărţi ce merită citită.

B. MARIAN

Academicieni, profesori universitari, medici, cercetători şi studenţi au pre-zentat, timp de două zile (15-16 aprilie a.c.), rezultatele muncii lor în cadrul celei de a V-a ediţii a Simpozionului “Academician Nicolae Cajal”, dedicat oncologiei translaţionale, terapiei ce-lulare şi virusologiei. Desfăşurată la Academia Română, la manifestarea

ştiinţifică organiza-tă de Academie, de “Fundaţia Cajal” şi de Institutul de Virusolo-gie “Dr.Ştefan S. Ni-colau“, au participat personalităţi din ţară şi străinătate care, prin comunicările lor ştiinţifi ce, au indicat căi noi de abordare in domeniul lor sau au găsit terapii noi de tratare a unor boli până nu demult le-tale.

Simpozionul a fost salutat, din par-tea Academiei Ro-mâne, de acad. prof. Marius Sala, care a arătat că participarea Academiei se con-cretizează atât prin contribuţia la organi-zarea evenimentului cât şi prin prezenţa unui mare număr de academicieni. Invita-tul de onoare a fost ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, el însuşi cu-

noscut cercetător pe plan internaţional în chimia moleculară şi biochimie, membru în grupul de experţi vizând elaborarea “Strategiei cercetării din România între 2007 şi 2013”. Domnia-sa şi-a exprimat părerea de rău că a fost anunţat prea târziu şi nu a putut participa cu o comunicare dar a promis

că o va face anul viitor şi a vorbit despre necesitatea adunării la un loc, în Româ-nia, a cercetătorilor români dispersaţi pe toate continentele. Daniel Funeriu a recunoscut că în perioadele de criză cercetarea este afectată şi a subliniat eforturile făcute pentru a nu înrăutăţi şi mai mult această situaţie. “Fundaţia Cajal”, a mai spus ministrul, este un model care strânge oamenii de ştiinţă în jurul unui proiect viabil. Manifestarea a căpătat notorietate aşa cum şi-ar fi dorit academicianul Cajal, care a avut întotdeauna încredere în cercetătorii români, a afirmat Irina Cajal Marin, preşedintele Fundaţiei, mulţumind ce-lor două instituţii care au contribuit la organizarea simpozionului. Prof. univ. dr. Ştefan Constantinescu a evocat memoria acad. Nicolae Cajal, care a adunat în jurul său foarte multe talente şi a menţinut un înalt nivel intelectual şi de comunicare. Vorbitorul a subliniat rolul Institutului de Virusologie şi con-tribuţia acad. Nicolae Cajal la extinde-rea activităţii Institutului (de a fabrica vaccinuri), precum şi aportul tinerilor cercetători, propunând invitarea celor din străinătate la proiecte din Româ-nia. La rândul său, prof.univ. dr. Irinel Popescu, a evocat personalitatea prof. Nicolae Cajal care a întrevăzut cel mai periculos virus împotriva căruia nu s-a găsit nici un leac – cel al prostiei. Este un lucru de care trebuie să ne temem, a arătat el. Ca director al Institutului clinic Fundeni, prof. Irinel Popescu a explicat legătura reciprocă dintre clinicieni şi cercetarea fundamentală, El a urat succes simpozionului, exprimându-şi speranţa că va fi un prilej de lansare a unor noi idei şi ipoteze. ( E.G.).

Profesorul George Mircea Botescu – distins cu Medalia „Prieten al Evreilor”

Cu prilejul zilei sale de naştere, conducerea F.C.E.R. a înmânat Medalia de onoare „Prieten al Evreilor din Româ-nia, iubitor de oameni şi de pace” profesorului universitar dr.George Mircea Botescu. Domnia-sa este cel de-al cincilea deţinător al acestei distincţii acordate persoanelor care nu fac parte din comunitatea evreiască dar şi-au manifestat simpatia, ataşamentul şi interesul faţă de iudaism, au cău-tat să se apropie de comunitate şi să înţeleagă problemele evreilor. Au mai primit această medalie M.S. Regele Mihai I, preşedintele Traian Băsescu, prof.univ.dr.Ion Cucui, rectorul Universităţii „Valahia” din Târgovişte, şi ing. Ilie Vasile, cel care a condus lucrările de restaurare a Sinagogii din Târgo-vişte. Preşedintele F.C.E.R., dr. Aurel Vainer, i-a mulţumit dr. G.M. Botescu pentru simpatia manifestată faţă de evrei şi pentru prezenţa lui la toate evenimentele importante ale vieţii comunităţii evreieşti. La rândul său, medaliatul a subliniat că l-a marcat întâlnirea cu comunitatea evreiască şi a descris pe scurt drumul său către cunoaşterea problematicii evreieşti. El a menţionat că a participat indirect la Comisia „Wiesel”, precum şi la crearea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România şi şi-a exprimat regretul pentru impactul modest al Raportului Comisiei Wiesel asupra so-cietăţii civile din România. Manifestările antisemite, a mai

spus dr. Botescu, nu trebuie neglijate, deoarece, alături de fundamentalismul islamic, reprezintă o ameninţare la secu-ritatea statului român. (E.G.) .

Club al iubitorilor cărţiiUn grup al iubitorilor cărţii, în frunte cu istoric Lya Benjamin, doreşte să organizeze întâlniri lunare cu cei

ce n-au uitat ce înseamnă să citeşti o carte bună. Tematica dezbaterilor, care ar urma să se desfăşoare la Biblioteca „Şafran”, ar fi „Îmi prezint biblioteca”, fi ecare participant alegându-şi câte o carte pe care crede că ar merita ca şi ceilalţi să o cunoască. Cei ce doresc să facă parte din acest club să-şi trimită acceptul şi datele de contact la adresa [email protected] sau la telefonul 0722538725.

Un destin tragic – Milena Jasenska

Editura Humanitas ne oferă, ca de obicei, o carte interesantă: tragica biografi e a Milenei Jasenska.Titlul, „Ravensbrück”, locul unui sinistru lagăr nazist pentru femei, în Germania. Autorul, Steve Sem-Sand-berg, este scriitor, jurnalist suedez, născut la Oslo, în 1958.

Locuieşte alternativ la Viena şi Stockholm, a scris romane, monografii despre Lou Andreas-Salome, Rilke, Ernest Toller, ca şi despre ghetoul din Lodz, în anii Holocaustului. Este apreciat de critică, distins cu premii. In anul 2007 a fost primul laureat al Premiului ”Marin Sorescu”, acordat de ICR.

Despre Milena Jasenska ştim numai din scrisorile lui Franz Kafka. A fost o talentată jurnalistă, Kafka a găsit în ea un sprijin moral, o iubire care nu s-a împlinit, ca toate iubirile nefericitului K. decedat în 1924. Milena a trăit între anii 1896-1944, murind în primăvara pen-

ultimului an de război, în urma unei infecţii renale, în lagărul al cărui nume dă şi titlul cărţii. Soţie a filosofului Ernst Polak (1918-1824),prietenă nu numai cu Kafka (s-au văzut foarte puţin timp, în 1920)), dar şi cu alţi oameni de cultură, jur-nalişti( a avut o fi ică din relaţia cu Jaromir Krej-car), ea a militat pentru drepturi sociale, s-a des-părţit de comunişti, iar în timpul celui de al doilea război mondial a organi-zat grupuri de rezistenţă

antinazistă. Din acest motiv a fost arestată şi deportată la Ravensbrück.Pe lângă marele (şi necunoscutul, pe atunci) scriitor Kafka, apar diverse personaje, precum scriitorii Hermann Broch, Max Brod, cunoscutul jurnalist Julius Fucik, oameni din lumea artelor plastice, teatru-lui, poetul Jaroslav Seifert, un nume în literatura cehă, Franz Werfel, celebritate internaţională, Franz Xavier Schaffgotsch, iubitul Milenei, la Viena, ş.a. Cartea are valoare atât documentară (despre Praga interbelică), cât şi artistică. Gabriela Melinescu, scriitoare româno-suedeză şi poetă de valoare , a apreciat acest roman-document, comparând contribuţia autorului cu aceea a lui Danilo Kis, locuitor la Belgradului, Claudio Magris, din Triest, Peter Esterhazy, din Budapesta, care au ştiut să redea atmosfera din aceste oraşe.

IANCU KREISLER

O legendă perenă

D i s p a r i ţ i a C e l o r Z e c e T r i b u r iCând şi când apar în presă, pe alte canale de infor-

mare publică, ipoteze despre continuitatea Celor Zece Triburi de evrei antici, care ar fi dispărut în mod miste-rios. De curând s-a lansat o ipoteză fantezistă potrivit căreia talibanii din Afganistan ar fi urmaşii acelor triburi. Cândva se spunea despre anglii din Marea Britanie, apoi despre triburi din Asia Centrală, din India (casta Beit Israel) că ar fi aceşti urmaşi.

Istoria ne oferă anumite date de care trebuie ţinut seamă. În anul 928 î.e.a., la moartea regelui Solomon, ţara s-a împărţit în Iudeea şi Israel, conduse de câte unul dintre fi ii marelui rege, Rehoboam şi, respectiv, Jeroboam. În ebraică „am” înseamnă şi popor, deci numele erau compuse. Regatul de nord, Israel, era locuit de zece triburi, celelalte două locuind în Iudeea. Numărul 12 are o mare semnifi caţie în istorie şi în mistică. Acesta este numărul fi ilor Patriarhului Iaacov, numit şi Israel (cel care s-a luptat cu Domnul, întruchipat într-un înger), fi ecare fi u fi ind străbunul unui trib. Tot 12 este numărul Apostolilor din Biblie, iar grecii venerau cifra 12 pentru că preceda numărul prim 13, numărul diabolic (numărul 12 se împarte la 1, 2, 3, 4, 6, 12, iar 13 numai la el însuşi şi la 1). Dar aceste speculaţii sunt o paranteză la ceea ce urmează.

În anul 722 î.e.a., adică la circa două secole de la moartea lui Solomon, Regatul Israel este distrus de asirieni, care, sub regele Tiglat Palasar III, îi exilează pe evreii Celor Zece Triburi. Exilarea acestora a fost suc-cesivă, în funcţie de gradul de rezistenţă a fi ecărui trib. Primele etape au fost în zona Mesopotamiei. Regatul Asirian a fost la rândul său distrus de Nabucodonosor, regele babilonian. Exilul babilonian a fost mai blând, o parte dintre evrei s-au întors în patrie, dar marea majori-tate din Cele Zece Triburi au dispărut. S-au păstrat cele două triburi din fostul regat al Iudeei. Profeţii Iaşaiahu (Isaia), Irmiahu (Ieremia), Ezekiel au vorbit despre evreii exilaţii, în speranţa că ei vor reveni. Istoricul evreu din vremea romanilor (sec. I e.a.) Josephus Flavius a afi r-mat că cele zece triburi ar trăi dincolo de Eufrat, dar nu

a precizat unde. Primul care şi-a exprimat scepticismul asupra revenirii exilaţilor a fost Rabi Akiva, susţinătorul răscoalei lui Bar Kochba (132-135 e.a.). Practic, popo-rul evreu s-a păstrat din urmaşii triburilor Beniamin şi Iehuda, în timp ce triburile dispărute ar fi trecut, spune legenda, dincolo de fl uviul Sambation (fl uviu nelocalizat nici astăzi). Numele fl uviului provine de la „Şabat”, de-oarece se spunea că apele învolburate ale fl uviului se linişteau numai sâmbăta. Legenda a căpătat dimensiuni mistice. Istoricul roman Pliniu cel Bătrân (24-79 e.a.) susţine această legendă. Josephus Flavius susţinea că apele fl uviului curg numai sâmbăta.

După distrugerea Celui de al Doilea Templu din Ierusalim, în anul 70 e.a., în tradiţia iudaică profeţiile au fost înlocuite de mesianism, sub diverse aspecte, iar falşii Mesia (Eldat ha-Dani, David Reubeni ş.a) pretindeau că vin din partea triburilor dispărute pe care vor să le readucă în Ereţ Israel (Ereţ – ţară). În secolul XII, călătorul Beniamin de Tudela a povestit că a întâlnit în Persia urmaşi ai patru din cele zece triburi pierdute. În secolul XVII, celebrul Sabetay Zvi, un fals Mesia, a propovăduit revenirea Celor Zece Triburi, iar după moartea sa, discipolii au afi rmat că el a revenit la acele triburi. În secolul XIX, scriitorul Iacob Saphir a pornit în căutarea aceloraşi triburi, găsind diverse comunităţi din Yemen, Persia, în care se păstra tradiţia continuităţii triburilor perdute. Este demnă de interes şi informaţia, păstrată în arhivele Comunităţii evreieşti din Amsterdam, că în anul 1644, un călător, Aaron Levi de Montezinos, ar fi întâlnit în America de Sud, la poalele Cordilierilor, o populaţie care cunoştea rugăciunea „Şema Israel” (Ascultă, Israele), care este crezul evreului religios. Suntem înclinaţi să considerăm că acesta era efectul activităţii unui misionar evreu, deşi prozelitismul nu este practicat de evrei

De aici înainte, numai speculaţii, ipoteze. Vorba povestitorului, ce am afl at, v-am spus şi eu vouă.

I. POMERANZ


Ziua Holocaustului din Ungaria

Zeci de mii de persoane au participat

la „Marşul vieţii”Zeci de mii de persoane au participat la 18 aprilie a.c.,

la Budapesta, la tradiţionalul „Marş al vieţii”, care are loc în fi ecare an, începând din 2004, când se comemorează Ziua Holocaustului din Ungaria. La 16 aprilie 1944 a în-ceput, în Ucraina subcarpatică - afl ată, ca şi Ardealul de nord, sub ocupaţie ungară - trimiterea evreilor în ghetouri.

Ziua Holocaustului a fost marcată prin mai multe mani-festări. La un concert dedicat acestei comemorări, actualul premier Gordon Bajnai a transmis un mesaj în care se arată că nu se va mai permite niciodată ca pe străzile Ungariei să mărşăluiască fasciştii. Dar cel mai important eveniment a fost „Marşul vieţii. Acesta a început seara şi a fost organizat în comun de Fundaţia Marşul Vieţii, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din Ungaria, Cancelaria Primului Ministru, mai multe ONG-uri evreieşti şi neevre-ieşti. Se comemorează cu acest prilej, pe lângă victimele evreieşti ale Holocaustului, şi cele aparţinând comunităţii rome, membri mişcărilor de rezistenţă, prigoniţii discrimi-naţi din alte motive şi toţi cei care i-au înfruntat cu curaj pe nazişti şi nyilaşişti (fasciştii unguri).

La manifestarea din acest an s-au adunat zeci de mii de persoane, printre care cunoscuţi oameni politici atât din Partidul Socialist Ungar cât şi din Fidesz, din Partidul Creştin Democrat şi din LMP (Se Poate şi o Altă Politică), noul partid ecologisto-liberal care a intrat în Parlament. Vorbitorii, indiferent de orientarea lor politică, s-au pro-nunţat pentru respectarea drepturilor tuturor cetăţenilor şi a legalităţii, pentru respingerea brutalităţilor şi unitate. Participarea masivă la acest marş a fost o reacţie atât a clasei politice democratice cât şi a societăţii civile din Ungaria faţă de ascensiunea extremei drepte, respec-tiv faţă de victoria în alegeri a formaţiunii extremiste ”Jobbik”, care a obţinut 47 de mandate în Parlament.

Teatrul „Excelsior”, la 20 de aniSocietatea israeliană Ashrom l-a dotat cu o sală nouă

O ceremonie discretă dar plină de căldură, s-a desfăşurat într-un spaţiu, amenajat cum s-a putut, dar care, în curând (speră locatarii), va deveni cea mai modernă sală de spectacole din Bucureşti. Este vorba de Teatrul „Excelsior” care, în urmă cu câteva săptămâni, a împlinit 20 de ani. În ciuda grevei transportului în comun, prietenii au venit să-l sa-lute pe maestrul Ion Lucian, marele actor, sufl etul acestei formaţii care se adresează celui mai critic public - copiii. Erau de faţă prof. univ. Ion Toboşaru, critic, specialist în teatrul românesc, actriţa Jeanine Stava-rache, actorul Ştefan Velinciuc şi

mulţi alţi colegi de breaslă, reprezentanţi ai mass me-dia, părinţi. Copiii, publicul fi del al teatrului, au avut prilejul să marcheze acest eveniment mai devreme, participând, în pofi da difi -cultăţilor create de grevă, la un spectacol prezentat la Palatul Copiilor.

Emoţionat, maestrul Ion Lucian a evocat mo-mentul naşterii teatrului, „visul meu de o viaţă”, în vremurile tulburi ale începutului anului 1990, cu greutăţi şi obstacole, întâmpinând ostilităţi pe care până la urmă le-a depăşit. „Datorită devo-tamentului colectivului, marilor noastre ambiţii, am reuşit să ne impunem în peisajul teatrului româ-nesc”, a arătat maestrul Lucian. „Teatrul, a mai

spus el, şi-a câştigat propriul public şi pe prietenii pe care-i simţim alături de noi. Cele două decenii care au trecut au fost presărate cu piedici dar acestea ne-au dat tăria să mergem mai departe. Acum visul se apropie de realizare. Am sperat că cea de a 20-a aniversare a teatrului o vom marca în sala cea nouă. N-a fost să fi e aşa, dar măcar la a 21-a vom putea să jucăm în ea. Dorinţa mea este să-mi văd visul împlinit şi să las tinerelor generaţii un lăcaş de cultură pe măsura năzuinţelor lor”. Ion Lucian a mulţumit întregului co-lectiv - artistic, tehnic, administrativ

– pentru eforturile depuse în cele două decenii de viaţă ale Teatrului „Excelsior”.

La spectacolul care a urmat au ţi-nut să-şi aducă omagiul artişti, astăzi bine cunoscuţi, care au mărturisit că fără sprijinul maestrului Lucian nu şi-ar fi putut urma cariera. Cantautorii Nicu Alifantis, Alexandru Andrieş, Mircea Vintilă, Doru Stănculescu şi Sorin Minghiat au prezentat din creaţiile lor, atât cele cunoscute cât şi unele noi. Lor li s-au alăturat doi membri ai colectivului: actorul, poetul, compozitorul şi dansatorul Vasile Menzel şi actriţa şi cântăreaţa Natalia Guberna.

Ion Lucian pentru R.E.: „A fost un miracol”

„Faptul că voi avea una dintre cele mai frumoase săli de spectacol din Bucureşti s-a datorat unei întâm-plări de-a dreptul miraculoase. Într-o zi am fost căutat de Haim Giron, preşedinte-director general al soci-etăţii israeliene „Ashrom”, cea care a construit clădirea în care ne afl ăm. Mi-a spus că mă apreciază în mod deosebit, că a auzit despre mine de la prietenii lui israelieni de origine română. Mi-a promis că o să-mi construiască, gratuit, cea mai mo-dernă sală de spectacole. Şi iată că promisiunea aproape că s-a împlinit. Îmi pare rău că din cauza birocraţiei, nu am reuşit să întâmpinăm cea de a 20-a aniversare a teatrului în acest spaţiu nou”.

EVA ADAM


“DE TE VOI UITA, IERUSALIME…”Î n O r a şu l S f â n t n u m e r g i , c i „ u r c i “ s p i r i t u a l

Cetatea nu este însă doar „sus“, ci în altă parte. Nu urci decât exterior treptele unei scări. Interior, cu fi ecare treaptă, laşi în urmă scara, ca o dezlegare de toate câte-au fost.

Oraşul este străveziu: se anulează subit orice coordonată spaţială ori tem-porală care ne mai păstra în familiaritatea orizontală a spaţiului şi timpului nostru.

Yerushalayim are în ebraică formă de dual. Sunt, aşadar, două cetăţi: Ieru-salimul de sus şi Ierusalimul de jos, cel pământesc şi cel ceresc; de fapt, cuvântul nu indică separarea lumilor, cum ar pă-rea, ci aducerea lor împreună printr-un singur nume.

Rugăciune şi bazarOraşul acesta are aroma lui: pini şi

cedri amestecându-şi mirul cu adierea şi parfumul deşertului presimţit în fi rele de nisip. Cetatea străluceşte de fi ecare dată altfel, după cum geana soarelui atinge, în zori sau în amurg, îngerii aerului, ai pietrei, ai fi rului de iarbă: albă, aurie, roşcată, brună, curată... Şi oamenii cresc aici ca fl orile de piatră, pline de sevă, cu rădăcinile în afară, respirând sufl etul-adiere al cetăţii.

Străzi liniştite, uitate parcă, se deschid înspre uliţe vii, zgomotoase, abundente: rugăciune şi bazar, cântece de slavă şi negustori înbiindu-te cu ceai sau narghi-lele şugubeţe: „One shekel to see my shop!”

Nu este, cum s-a spus, „Cetatea

eternă”: eternitatea imprimă o anume imobilitate şi încremenire. Acestă cetate este în timpul cel fără de timp, un timp al desăvârşirii, viu, imprevizibil, miraculos. Între zidurile acestei lumi infi nite, treci dintr-un cartier într-altul cum ai parcurge atriile unei inimi: cartierul creştin, cel mu-sulman, cel evreiesc şi cel armenesc. [...]

[…] Cartierul evreiesc: oameni cu kipa, perciuni şi zulufi , înfăşuraţi în talit, cu ţiţit la brâu (fi rele care atârnă multe şi albe spre a întoarce sufl etul spre ru-găciune) – altă lume, alte sunete, alte veşminte. Cum cobori dinspre Crado, vechiul drum roman, înspre Zidul Plânge-rii, se deschide în faţă priveliştea cetăţii: Zidul de Vest şi esplanada Templului cu Domnul Rocii şi Moscheea El-Aksa. În faţă – Muntele Măslinilor acoperit cu vechile morminte şi coborând spre valea Kidronului.

La Kotel (Zidul Plângerii) îmi place să ajung noaptea: lumina nemaiîntâlnită, alb-aurie a pietrei şi rugăciunea continuă. Aici vii să te bucuri, să te tânguieşti, să te rogi, să cânţi ori să dănţuieşti înaintea Domnului... cununii, bar-mitzva, ceremo-nii de sărbătoare... Dacă ai intrat o dată în Ierusalim, rămâne în tine: erau acolo, dar nu le-ai zărit... zidurile Ierusalimului!

Poartă spre cerEle, zidurile, nu sunt însă Ierusalimul;

nici oamenii nu sunt, nici uliţele... El este poarta către ceea ce nu poate fi numit, templul, Sfânta Sfi ntelor, heruvimii de deasupra chivotului, nefi rea prezenţei

depline... Şi atunci îţi ridici cei mai curaţi ochi şi spui: „De te voi uita, Ierusali-me, uitată să fi e dreapta mea! / Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, / de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele...” (Psalmi 136, 5-6).

MADEEA AXINCIUC(Din „Adevărul literar şi artistic”

7 aprilie 2010)

R a d a r u l d e l i c h e l ePână acum câţiva ani era mai greu să detectezi lichelele

din jur. Licheaua ştie bine să disimuleze. Îţi zâmbeşte, îţi spune cât de mult te respectă şi când te-ai întors cu spatele exprimă ceea ce gândeşte.

Licheaua nu are caracterul să spună ceea ce crede despre un om privindu-i ochii. Nu ar mai fi lichea dacă ar face asta. Până acum câţiva ani, licheaua îşi vărsa frustrările oricărei alte lichele dispusă să o asculte. Şi lichelele au multe frustrări.

Una este disperarea prostului care nu pricepe ce se în-tâmplă în jur. Alta este invidia incompetentului pe cel care îşi face treaba şi expune neputinţa înnăscută a lepădăturii. Mai este ura leneşului în faţa celui harnic, duşmănia mincinosului cu adevărul şi aversiunea celui respins faţă de cel care ştie să se facă acceptat.

Murdăriile adunate în mintea unei lichele pot defula acum nestingherite, pentru că lepădăturile au mediul ideal în care

pot expune ce e mai urât în ele, fără să fi e nevoie să facă exerciţiul de curaj de a se uita în ochii celui pe care îl pone-gresc. Afl ată la distanţă, în spatele unei tastaturi, lepădătura îşi poate scuipa acum toate frustrările, fără să-şi asume nimic din ceea ce spune.

Internetul, care îi permite frustratului să facă asta, este cel mai performant radar de lichele. Aici poţi afl a ce gândesc, ce-i doare, ce urăsc. Este un radar care îţi arată cele mai ascunse cotloane ale minţii scârnăviilor şi care scoate din lepădături tot ceea ce este mai rău. Un instrument care zugrăveşte exact imaginea adevărată a lichelei, exact ceea ce licheaua nu vrea să vezi aunci când îţi zâmbeşte în faţă şi spune cât de mult te respectă.

MĂLIN BOT, redactor- şef(“Adevărul de Seară”, Timişoara

11 aprilie 2010)

În amintirea unei mari personalităţi: Edith Horowitz-SilbermannViaţa i-a fost marcată de numeroase

sfere culturale, dar cu precădere de cea a unei lumi azi dispărute, reprezentată de spiritualitatea Bucovinei. Edith Silber-mann a fost actriţă, recitatoare în limba idiş şi germană, publicistă, traducătoare şi o cunoscătoare profundă a liricii lui Paul Celan şi Rose Ausländer. S-a năs-cut în 10 noiembrie 1921, la Cernăuţi, oraşul unde se vorbeau patru limbi. A cunoscut multiculturalismul chiar din casa părintească. Tatăl ei, Karl Horowitz, care studiase la Viena, iniţial Dreptul şi apoi Germanistica şi Filologia clasică, avea o bibliotecă apreciată ca fi ind a doua ca mărime din oraş. El a fost profesor de liceu şi preda limba şi literatura germană, latina şi greaca.

Această lume a fost distrusă când oraşul a fost ocupat, în 1940, de tancurile sovietice şi, după 1941, de către fascişti. Evreii au fost în mare parte deportaţi şi cei rămaşi au fost siliţi să stea în ghetou şi să trăiască cu frica deportării peste Nistru. Când, în 1944, oraşul Cernăuţi a revenit republicii sovietice Ucraina, Edith Horowitz şi familia ei reuşesc să fugă şi să ajungă pe data de 9 mai 1945 la Bucu-reşti. După câteva luni, se reîntâlneşte cu poetul cernăuţean, Immanuel Weissglas, care-i relatează despre nou înfi inţatul teatru de artă în limba idiş „Ydishkunst-teatr” şi care o încurajează să-şi încerce aici norocul. Vestitul regizor Mansdorf îi

descoperă talentul, deşi viitorul star nu ştia bine idiş.

Concomitent cu activitatea teatrală, a urmat cursurile de germanistică şi engleză la Universitatea din Bucureşti şi devine cadru didactic. Tot atunci s-a căsătorit cu juristul dr. Ja-cob Silbermann. Deoarece acesta a refuzat să apară ca acuzator într-unul din procesele politice ale vre-mii, este exclus din Barou şi, fi ind Maestru al şahului, se ocupă în continuare de pregătirea echipei naţionale de şah.

Au trebuit să aştepte peste 10 ani pentru aproba-rea cererii de emigrare. În 1965-1966, Edith a apărut la Viena ca interpretă şi cântăreaţă de poezie idiş şi, mai târziu, ca traducătoare şi publicistă. Recitările ei, în special pe texte din Manger şi Ştainbarg, i-au adus succese remarcabile şi au făcut-o cunos-cută în lumea cultă din Germania. În fi nal, familia s-a stabilit la Düsseldorf.

Dr. Silbermann a colaborat la „Allge-meine”, un jurnal săptămânal evreiesc în limba germană, şi a scris „O istorie a şahului”. Autorul articolului de faţă i-a cunoscut pe amândoi şi i-a vizitat de mai multe ori în locuinţa lor (1966), unde i-a

întâlnit şi pe părinţi. Atunci a văzut pentru prima dată o serie de obiecte de artizanat românesc ale căror culori caracteristice – roşu şi negru – l-au impresionat plăcut şi a văzut cărţi de artă românească: Brâncuşi, Grigorescu şi Ţuculescu. Edith

Silbermann, la acea epocă, tradusese deja în germană opera lui Tudor Arghezi şi făcuse accesibilă pentru edituri renumite – Insel şi Suhrkamp – părţi semnifi -cative din opera lui Mircea Eliade cu privire la istoria religiilor şi cercetarea mi-turilor.

Noul, necunoscutul, fas-cinantul, acestea caracte-rizau multe din cele ce se puteau întâlni în Brück-enstrasse 25. Ei, care au ajuns aici după o peregri-nare plină de pericole, în-

tr-o Germanie postbelică, în plină recon-strucţie, dar încă marcată de trecutul ei îngrozitor, au creat aici punţi şi schimburi culturale între literatura germană, Buco-vina şi România.

La Düsseldorf s-a format astfel o mică insulă iudeo-germană de tip bucovinean. Acolo se rosteau nume care aparţin azi culturii generale, precum cel al poetei Rose Ausländer, acolo se pomenea cu respect numele lui Karl Kraus din vechea

Austrie, dar în special cele ale poeţilor evrei care scriau în idiş sau limba ger-mană. Dintre aceştia din urmă, Alfred Kittner, venit în acei ani din Bucureşti, şi care fusese prieten cu marele poet evreu Iţic Manger (a tradus în germană din poeziile lui) şi în tinereţe făcuse fi guraţie la vestita trupă din Vilna, era o prezenţă semnifi cativă.

Edith Silbermann i-a dedicat liricii lui Rose Ausländer numeroase comunicări ştiinţifi ce şi întâlnirea ei cu Paul Celan şi Alferd Kittner a imortalizat-o în volu-mul „Erinnerungen” (Amintiri), apărut în Editura Rimbaud, din Aachen. Ca lector universitar, a predat la Şcoala populară superioară din Düsseldorf şi, printre alte lucrări, a scos în 1975, la Tübingen/Basel, şi o Antologie de proză românească, „Die schwarze Truhe und andere rumänis-che Erzählungen” (Cufărul negru şi alte povestiri româneşti), şi a susţinut nume-roase conferinţe despre mânăstirile din Moldova, despre obiceiurile româneşti şi arta populară.

Traducere şi adaptare: Dr. MIRJAM BERCOVICI

*Din „Jiddistik Mitteilungen” nr. 40,

nov. 2008, Universitatea Trier, Germania, autor Joachim Hemmerle, jurnalist din Mannheim

Federaţia Comunităţilor

Evreieşti din România a conferit o Medalie de Onoare preşedintelui

Traian BăsescuFederaţia Comunităţilor Evreieşti

din România a conferit o Medalie de Onoare preşedintelui Traian Băsescu. Preşedintele Federaţiei, Aurel Vainer, argumentează decizia:

„Noi am hotărât să acordăm această Medalie domnului preşedinte Băsescu pentru continua înţelegere a probleme-lor micii comunităţi evreieşti care există acum în România şi sprijinul primit în mod constant, inclusiv în ceea ce în-seamnă memoria Holocaustului care a avut loc în anii de restrişte din al doilea război mondial.”

În viitor, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România va continua să confere medalii acelora care s-au dove-dit aproape de comunitatea evreiască, a mai spus Aurel Vainer. (RADOR)

Tradiţii evreieşti în Polonia

La 24 aprilie a.c., la Muzeul Ţăranului Român, în organizarea Institutului Polo-nez, a avut loc o manifestare culturală cu tema “Tradiţii evreieşti în Polonia”. După cum se ştie, până la Holocaust, Polonia a avut cea mai mare comunitate evreias-că din Europa, numărând 3 milioane de membri. Manifestarea la care ne referim a readus în atenţia publicului importanţa pe care tradiţiile evreieşti a avut-o pentru cultura poloneză. Actriţa Maia Morgen-stern a recitat din versurile laureaţilor Premiului Nobel pentru Literatură Wisla-wa Szymborska şi Czeslaw Milosz ca şi poeme ale lui Zbignew Herbert şi ale altor reprezentanţi de marcă ai liricii secolului XX. A avut loc vernisajul expoziţiei de fotografi i « Aici a fost o sinagogă », de Wojciech Wilczyk, prezent şi el la Bucu-reşti.Au urmat proiecţii de fi lme de scurt şi mediu metraj. (A.B.)

drawings realized in the 30’s in Balcic and in Greece. The album aims to present

a more complete image of the painter’s personality and creation. Tens of friends, admirers part icipated to the event, presented their perception on the artist’s work and everlasting youth (the painter is more than 100 years old). With her typical modesty, answering to the speakers, Mrs. Medi Wechsler Dinu said there are many more important creators who didn’t have the chance to see their work and biography gathered in an album and she considers herself privileged.

M a r c h 1 5 t h, 2 0 1 0 represen ted ano ther important moment of the artistic biography of Mrs. Medi Wechsler Dinu, one peak moment of her return to the contemporary cultural life. The opening of the exhibition “Medi, you don’t make Greece…” took place at the Curtea Veche Antique Gallery, as well as the release of the monograph album “Medi Wechsler Dinu”, by Luiza Barcan, ar t critic, published by “Ars Docenda ” Publ ish ing House. The exhibition presents a series of oil and watercolor paintings, and

J E W I S H R E A L I T YT H E S Y N A G O G U E I N R O M A N I A

After 14 years, the Hasefer Publishing House published the revised and completed album “The Synagogue in Romania”, through the efforts of Aristide Streja, architect, who added his late colleague, architect Lucian Schwarz’s name on the cover. The cover and the artistic coordination belong to Done Stan, Alin Croitoru is the editor, and the execution belongs to Gh. Chiru. Răzvan Theodorescu, academician, makes a beautiful presentation to the album, unique in the last editorial decennial in Romania. Compared with its fi rst edition from 1996, the present edition is

richer in illustrations, historical information, data about the Jews’ history and tradition. A CD with Dr. Hary Kuller’s work is included, a short history of the Jews from Romania, attractive for any reader interested to get more knowledge no matter his nationality. We can only thank to the publishing house, to its director, the generous writer Ştefan Iureş, and of course to the F.J.C.R. leadership. The author in his preface thanks to some personalities who contributed to this valuable apparition.

Letter of the Buhuşi Rabbi

to the president of F.J.C.R.

Mr. President Vainer,Rabbi Iacov Friedman from Buhuşi

delegated me to give you on his behalf three Pessach Matzot, as well as his blessings, wishing you Pessach Kasher and Sameach, good health, happiness and joy with the whole family, success in the new elections, because you are entitled to continue your activity, with an important role for the Jews in Romania, as well as for the Jews in Israel. I also transfer to you the keys of the Buhuşi synagogue.

Best wishes, on rabbi’s behalf, Asher Konig

From an unusual source we can fi nd out

How the Dorohoi Jews lived in 1914An image of the

Jewish life in Dorohoi in 1914-1916, with all the problems affecting it, is refl ected by the reports we received from the meetings at the time of the leaders of the Jewish communities. From these documents we realize that if in the beginning the meetings took place once a month, the needs and the problems encountered imposed meetings at least twice a month, if not weekly. Even if we have no data regarding the number of Jews, the dimension of the community is refl ected by the number of children that had to be admitted in the two schools, for boys and for girls; in 1915, 200 children remained not included due to the space problem. In the center of the leaders’ preoccupation were the school problem, the teachers and their salaries, the main issue being at the time

how to offer education to all Jewish children. Another major preoccupation was helping the poor families, including a great number of members as could be seen in the lists presented. Several types of aids were offered, the most important being the one for heating during the winter, and for the sick, in money or aid for the hospitalization. There was also an aid for the widows, for the poor children and for the families of those who left for the army. The funds from the budget chapter were rapidly spent, so that a rectifi cation of the budget

was often needed. The religious life also represented a topic of the discussions, including the cemeteries state and the necessary works needed for their maintenance, the hahams’s employment, providing of the matzot through the production concession or the effort to respect the religious commandments,

with written complaints that had already been addressed by the rabbis. Although Romania was not yet involved in the First World War, the leaders already warned the public about approaching diffi cult time and encouraged the savings.

On the occasion of the release of her monograph album

Medi Wechsler Dinu, painter, met her admirers

FACE-TO-FACE

Interview with eng. Hari Markus, president of

the Jewish Community from SighetEng. Hari Markus is one of the most

of long term presidents of a community where the Jewish traditions are inherited from generation to generation for many centuries. He was fi rst elected in 1999 and since then he is leading this community. Speaking of the past of the Jewish life in Sighet, he told us that in the inter-war period 70% from the population were Jews occupied in all the services area and with an essential contribution to the development of the historical Maramureş. Only in Sighet there were eight synagogues, each with a rabbinical house, a heder, and a mikveh. In all the Maramureş area lived about 50,000 Jews, there were 43 synagogues, each led by renowned rabbis. At present the community takes care of 50 Jewish cemeteries, the biggest in Sighet, where a Soap Monument and two chapels of Kahan rabbis exists, where a u t h e n t i c r a b b i n i c a l p i l g r i m a g e s t a k e p l a c e yearly. In Sighet t h e r e i s t h e Museum House of the Jewish c i v i l i z a t i o n “Elie Wiesel”, a monument of the Holocaust victims (from the 50,000 Jews, 3 8 , 0 0 0 w e r e ex te rm ina ted i n t h e N a z i camps). In the e thnograph ic museum in the open air with old wooden houses, there are also two Jewish houses. The Jewish community from Sighet is attested by documents for 275 years and the fi rst synagogue is dated 220 years ago. At present the community counts about 120 members, but efforts are made to maintain the Jewish spirit, to keep the Sabbath and the other holidays. There is a Yiddish and Hebrew choir and a Talmud-Torah course. The community has many sympathizers who participate to a lot of activities. The Jews from Sighet recently

received the visit of the ambassador of the State of Israel, His Excellency Oren David, of the ambassador of Sweden with the writer Hedi Fried, of the actress Maia Morgenstern. The writer Elie Wiesel visited the community several times, together with the President of Romania at the time, Ion Iliescu. A documentary movie with Elie Wiesel was also partially filmed in the community. There is a good collaboration with the Federation institutions, with the Department for Social and Medical Assistance, with other organisms. The generations also have a good collaboration. The youth participate to the community activities and to those initiated by F.J.C.R. and Joint. The elderly in need have social assistance fi les, there are 5 A category assisted people and one B category. The Jewish community

is permanently following up their health state. There are very good relations with the local authorities – municipality, prefect offi ce. A lobby from abroad, represented by the “Organization of the Jews originating from the historical Maramureş” contributes to the knowledge of the Jewish past of the city. From spring to autumn many tourists arrive to visit the Maramureş, as well as the Jewish vestiges, or their descendants wish to re-view their roots/traditions. Acrotiri SantoriniAcrotiri Santorini

Ateneul RomânAteneul Român


S-a stins din viaţă un stâlp al Comunităţii clujene –

Benjamin Müller

Dej:

Decesul prof. dr. Leon Birnbaum

E greu să-ţi imaginezi viaţa de zi cu zi a comunităţii evreieşti clujene, fără Benjamin Müller, care în ciuda celor 87 de ani împliniţi şi a sănătăţii şubrezite, te întâmpina cu surâsul pe buze şi cu un Shalom răsunător. Timp de zeci de ani a fost ofi ciantul de cult al Comunităţii Evreilor din Cluj. Întâmpina Şabatul alături de minian şi dădea onorul fi nal celor care se săvârşeau din viaţă. Fie arşiţă sau ger, Benjamin Müller era prezent la căpătâiul fraţilor săi decedaţi, pentru a intona El Male Rahamim. De Pesah citea Hagada îmbrăcat în straie albe, de Iom Kippur cânta Kol Ni-drei cu vocea sa pătrunzătoare care căpăta rezonanţe tragice în frumosul nostru templu. De Purim era vesel, cu sclipiri şăgalnice în priviri, puţin ameţit de vin, aşa cum cere datina. Oricând era dispus să spună o vorbă de duh sau de alinare, să înveţe şi să explice. Drumul său pământesc a ajuns la fi nal în 23 aprilie 2010, o zi însorită de vineri. Fie-i memoria binecuvântată şi să ni-l amintim aşa cum l-am văzut cu câţiva ani în urmă, de Şavuot, purtând Sulul Sfânt, cu chipul transfi gurat de bucurie!

ANDREA GHIŢĂ

Prof. dr. Leon Birnbaum, supravie-ţuitor al Holocaustului şi Cetăţean de Onoare al oraşului Dej, a încetat din viaţă, la vârsta de 92 de ani. Născut la Cernăuţi, a absolvit Liceul ortodox „Mitropolitul Silvestru” şi Facultatea de Matematică din oraşul bucovinean. În timpul celui de-al doilea război mondial a fost deportat, împreună cu părinţii lui,

într-un lagăr din Transnistria unde şi-a pierdut tatăl. A fost profesor de matema-tică, mai întâi la Strehaia, apoi la Dej. Între timp a mai obţinut o licenţă în limba şi literatura rusă şi diploma de inginer în tehnologia construcţiilor de maşini. Preocupat de probleme de matematică dar şi de fi lozofi e, a scris 12 cărţi dintre care au fost tipărite nouă. În paralel, a

desfăşurat şi o susţinută activitate publi-cistică de specialitate, atât în reviste din ţară cât şi din străinătate. S-a bucurat de aprecierea cercurilor ştiinţifi ce din România şi din străinătate. Îl plâng cei doi copii – Marius şi Rene, nora Iudith, ginerele Hari, precum şi nepoata Ronit şi strănepotul Meitar. Dumnezeu să-i ocrotească somnul de veci!


• La 1 aprilie 1940, s-a născut ing. PAUL SCHWARTZ, vicepreşe din tele F.C.E.R.

• La 1 aprilie 1929, s-a născut scriitorul ceh MILAN KUNDERA.

• La 1 aprilie 1925, a fost inaugurată, în prezenţa unor mari personalităţi (Albert

Einstein, lord Balfour şi alţii), Universitatea Ebraică din Ierusalim.

• La 2 aprilie 1926, s-a născut la Leipzig scriitorul EDGAR HILSENRATH. A stat un

timp în România, apoi în Palestina, revenind ulterior în Europa. Dintre scrierile sale menţionăm romanele: Noapte, Nazistul şi frizerul, Întoarcerea lui Jossel Wassermann.

• La 3 aprilie 1950, a murit la New York compozitorul KURT WEILL,

născut la Dessau. Tatăl său a fost cantor. K. Weill a compus muzica pentru Opera de trei parale, obţinând un mare succes.

• În noaptea de 4-5 aprilie 2005, a încetat din viaţă scriitorul american

SAUL BELLOW. Cel mai cunoscut roman al său este Darul lui Humboldt. În 1976, Bellow a primit Premiul Nobel.

• La 7 aprilie 1996, a murit umoristul AUREL FELEA, autorul unor

apreciate musicaluri.

• Acum 20 de ani, la 10 aprilie 1990, a luat fiinţă la Bucureşti Asociaţia

Culturală de Prietenie România-Israel.

• La 10 aprilie 1914, s-a născut la Bucureşti poeta MARIA BANUŞ. A

debutat în 1928 în „Bilete de papagal”. Este autoarea unor volume de poezii, teatru, traduceri din literatura universală. În 1989 a primit Premiul Internaţional Gottfried von Herder.

• La 13 aprilie 1885, s-a născut la Budapesta filosoful GEORG LUKACS. A fost un timp

ministrul Culturii al Ungariei.

• La Gala UNITER, din 14 aprilie 2008, Premiul Special a fost acordat scriitorului AUREL

STORIN, actualul redactor-şef al „Realităţii Evreieşti”.

• Acum 55 de ani, la 15 aprilie 1955, a murit la Princeton marele fizician ALBERT EINSTEIN,

autorul „teoriei relativităţii”. În 1922 a fost distins cu Premiul Nobel. Biografii săi îl numesc „Omul Mileniului”.

• La 15 aprilie 1945, trupele britanice au eliberat lagărul nazist de la Bergen-Belzen.

Aici a murit şi Anne Frank, autoarea celebrului Jurnal.

• La 16 aprilie 1945 s-a născut IRINA SANDA CAJAL MARIN, manager pro iect Sector

relaţii, imagine şi protocol, F.C.E.R., subsecretar de stat la Ministerul Culturii.

• La 17 aprilie 2000, a murit la Amsterdam marea cântăreaţă PAULA SALOMON

LINDBERG, născută în Germania.

• La 18 aprilie 1934, s-a născut la Baia de Criş cineastul ERICH NUSSBAUM. Este autorul a

200 de filme documentare, şi mai ales al unor filme de artă. A fost distins cu premii internaţionale.

• La 22 aprilie 1900, apare la Bârlad publicaţia ocazională Daţi ajutor, scrisă de epigramistul

H. Friedman. Ziarul publică şi o poezie intitulată „Doina emigrantului”.

• La 22 aprilie 1913, s-a născut la Craiova caricaturistul şi graficianul EUGEN TARU

(Starck). A ilustrat cărţile unor scriitori clasici şi contemporani.

• Se împlinesc 90 de ani de la naşterea (23 aprilie 1905, Bucureşti) compozitorului

EDMOND DEDA. Autor a numeroase şlagăre şi musicaluri, prezentate la „Baraşeum” şi apoi la teatrele de revistă. Este laureat al unor concursuri internaţionale.

• La 24 aprilie 1984, a murit la Tel Aviv pictorul MARCEL IANCU, născut la Bucureşti. Este

unul din fondatorii Dadaismului.

• La 24 aprilie 1970, a murit la Paris (sinucidere) poetul PAUL CELAN, născut la Cernăuţi.

Autor al unor remarcabile volume de poezii: Nisipul din urne, Trandafirul nimănui, şi altele. A fost şi un prolific traducător, mai ales din clasicii francezi, englezi, ruşi. Bun cunoscător al filozofiei iudaice.

• La 25 aprilie 1881, s-a născut la Viena cântăreaţa de renume internaţional PAULINE

LUCCA. A obţinut mari succese la Opera din Berlin.

• La 26 aprilie 1863, s-a născut la Craiova librarul şi editorul MOISE WINDWAR. A

lucrat la cunoscuta editură craioveană „A. Samitca”. În 1951 a murit în Israel.

• La 27 aprilie 2000, a murit la Bucureşti scriitorul H. BONCIU, adept al Modernismului.

• La 28 aprilie 2000, a murit istoricul literar OVID CROHMĂLNICEANU, fost profesor la

Universitatea Bucureşti.

• La 29 aprilie 1885, s-a născut la Praga scriitorul şi jurnalistul EGON ERWIN KISCH,

maestru al reportajului literar. A participat la războiul civil din Spania.

SIEGFRIED WOLF

CALENDAR

ANIVERSĂRILE ŞI COMEMORĂRILE ANIVERSĂRILE ŞI COMEMORĂRILE LUNII LUNII APRILIEAPRILIE

DECESE COMEMORĂRI Înhumaţi în cimitirele C.E.B. în luna martie 2010:

SEIDMAN NUSEN (78 de ani, Cimitirul Giurgiului), COTUNA ANA (64 de ani, Cimitirul Giurgiului), BARUCH MARCEL (81 de ani, Cimitirul Giurgiului), DIMITRIU CONSTANTIN (94 de ani, Cimitirul Giurgiului), COHN HAIM (100 de ani, Cimitirul Giurgiului), ŢUCĂRMAN CLARISA (83 de ani, Cimitirul Giurgiului), STUS TEIGA (97 de ani, Cimitirul Giurgiului), BARSCHI DAVID (94 de ani, Cimitirul Giurgiului).

Înhumaţi în cimitirele C.E. din ţară în lunile martie şi aprilie 2010: KAIN ERNO (88 de ani, Satu Mare), RIEVEL ARNOLD (84 de ani, Sibiu), BARBIERU IOSIF (68 de ani, Suceava).

In memoriam dr. Sen AlexandruDr. Sen Alexandru s-a născut la

6 iulie 1924, în oraşul Ploieşti.A urmat cursurile Universităţii din

Bucureşti, pe care a absolvit-o ca diplo-mat universitar în specialitatea pedago-gie-psihologie în anul 1950, cu Diploma de stat de merit. Aceeaşi universitate i-a acordat în 1973 titlul de Doctor pentru teza de doctorat cu titlul “Funcţia tera-peutică a actului educaţional”.

A lucrat ca preparator (1949) şi ca asistent universitar (1949-1952) la Facultatea de Pedagogie-Psihologie a Universităţii din Bucureşti, ca preparator (1953-1954) la Institutul de Fiziologie Normală şi Pedagogică (secţia de Psihologie) şi ca cercetător ştiinţific (1954-1958), la Institutul de Psihologie al Academiei Române (colectivul de psihopatologie şi sectorul de psihologie

defectologică), îndeplinind şi funcţia de secretar de redacţie al ”Revistei de Psihologie”.

Numit în anul 1960 psiholog la Spitalul de Psihiatrie, Neurologie şi Neurochirurgie “Dr. Gh. Marinescu” (ac-tual “Dr. Alexandru Obregia”), psiholog principal (1965), psiholog coordonator (1976-1990), înfi inţează Laboratorul de psihologie clinică al spitalului. A desfă-şurat timp de peste 30 de ani o muncă de pionierat în domeniul psihologiei clinice, generaţii întregi de psihologi clinicieni datorându-i formarea profesi-onală. Începând cu 1975, a organizat şi colectivul de recupe rare a limbajului în cadrul Secţiei de Recu perare a Cli-nicii de neurochirurgie. A colaborat pe parcursul a două decenii la activitatea Centrului de specializare şi perfecţiona-re a personalului superior sanitar.

A publicat monografi ile “Elemente de neuropsihologie” (în colaborare cu M.I.Botez şi I.Dobrota, Ed. Ştiinţifi că, 1971), “Laboratorul de psihologie cli-nică” (Ed. Ştiinţifi că, 1975), ”Educaţie şi terapie” (Ed. Didactică şi Pedagogi-că, 1978), ”Neurologia” (sub redacţia

M.Caragea, capitolul “Terapia psihică a integrării”, Ed. Academiei, 1981), “Arta memoriei “(Ed. Sigma, ediţia I, 1992, ed. a II-a, 1997), ”Psihologia clinică în viziunea practicianului” (Ed. Dual Tech, 2007). A lucrat până în ultimele zile ale vieţii la o carte despre adolescenţi.

A contribuit, singur sau în colabo-rare, cu cercetări şi studii la publicaţii de specialitate din ţară şi străinătate: Revista de Psihologie, Neurologia, Psihiatria, Neurochirurgia, Revue Rou-maine des Sciences Sociales-Serie Psychologie, Neurology, Psychoso-matic Medicine, Archiv fur Psichiatrie und Nervenkrankleit, Revue Roumaine de Neurologie et Psychiatrie, Studii şi Cercetari de Neurologie. Era membru al Uniunii Scriitorilor, fi ind cunoscut ca autor al unor cărţi de literatură pentru copii şi tineret.

A fost o personalitate complexă, un om de o probitate profesională exem-plară, care şi-a înţeles şi ajutat colegii şi şi-a apreciat prietenii.

Dumnezeu să-l ierte!

Dr. ELISABETA ALEXE

• La 20 martie 2010 a încetat din viaţă la Paris la vârsta de 93 de ani MATEESCU ALEXANDRU-ŞICHI. Prietenii şi cunoscuţii cărora le-a împărtăşit fi rea sa optimistă, veselă, demnă şi generoasă sânt rugaţi să-şi amintească de el. Familia.

• Cu profundă durere şi tristeţe, reamintesc celor care l-au cunoscut şi apreciat pe iubitul meu soţ IONAS ACS (PUIU) că se împlinesc 15 ani la 12 mai de la trecerea în nefi inţă. Va trăi veşnic în inima şi sufl etul meu.

• Ne exprimăm din toată inima compasiunea faţă de doamna Carmen Marcu, de a cărei bunăvoinţă şi căldură sufl etească am benefi ciat timp de zece ani în cadrul Cen-trului de zi al D.A.S.M., pentru pierderea grea suferită prin decesul soţului ei prof. univ. dr. NICOLAE MARCU. O asi-gurăm de ataşamentul şi solidaritatea noastră de totdeauna.

• Comemorăm împlinirea unui an de la încetarea din viaţă a ing. POPLINGHER JEAN. Nu te vom uita nicioda-tă. Soţia – Iosefi ne, fi ul – Mircea, nora – Eliana, întreaga familie şi prietenii.

În ziua de 25 Yiar comemorăm 16 ani de când ne-a părăsit iubita noastră soţie, mamă şi soacră SIDY RESCH. Nimic nu va putea înlocui glasul ei cald şi zâmbetul plin de blândeţe. Un pios omagiu şi un gând de recunoştinţă pentru cea care a plecat prea devreme dintre noi. Boris, Tedi, Ovidiu.

Erată Dintr-o eroare datorată ne-atenţiei, la necrologul în amintirea ing. Nathan Amen, numele său a fost scris de două ori greşit – Abel în loc de Amen. Ne cerem scuze familiei. (R.E.)

Către Comunitatea

evreilor din ClujComitetul Director al Federaţiei Comunităţi-

lor Evreieşti din România a afl at cu durere ves-tea încetării din viaţă a domnului BENJAMIN MÜLLER, membru al Comitetului de Condu-cere al Comunităţii din Cluj-Napoca.

În calitatea sa de consilier pentru proble-me de cult, domnul Benjamin Müller a fost un important factor de păstrare a tradiţiilor iuda-ice şi de promovare a activităţii sinagogale.

Ne amintim cu plăcere întâlnirile avute cu domnia sa, continua sa dedicare pentru menţinerea făcliei iudaismului în vremuri de profunde transformări sociale.

Dispariţia lui constituie o grea pierdere pentru întreaga comunitate evreiască din Cluj şi România.

Vă rugăm să transmiteţi sincere condole-anţe soţiei sale Ana şi fi ului Ladislau.

Cel Atotputernic să-l aibă în pază.Preşedinte, Dr. AUREL VAINER

Vicepreşedinte, Ing. PAUL SCHWARTZSecretar General, Ing. ALBERT

KUPFERBERG


לאחר ארבע-עשרה שנה פירסמה ההוצאה לאור ”הספר“ את המהדורה

השנייה של האלבום ”בתי כנסת ברומניה“, עם תוספות ושינויים. למהדורה המחודשת של האלבום חברו האדריכל

אריסטודה סטרז‘ה, אשר הוסיף בכריכה גם את שמו של החבר המנוח האדריכל לוציאן שוורץ, שהיה שותף

לכתיבת המהדורה הראשונה. הכריכה והעריכה האמנותית

היא של דונה סטאן, ערך אלון קרויטורו וביצע ג‘ורג‘

קירו.האקדמאי ראזוואן

תיאוטורסקו הוסיף הקדמה יפה לאלבום, וכתב דבר יוצא דופן במאה האחרונה בהוצאה

לאור ברומניה.

בהשוואה למהדורה הראשונה משנת 1996, מהדורה זו עשירה יותר בתמונות,

בידיעות היסטוריות ובנתונים ספציפיים מתולדות היהודים

והמסורת היהודית.מצורף גם דיסקט המכיל מחקר של דר‘ הרי קולר,

קיצור תולדות יהדות רומניה, מחקר שמומלץ לכל אדם

ואדם לקרוא בו, ללא קשר לדתו.

אנחנו יכולים רק להודות להוצאה לאור, למנהל

ההוצאה הסופר החשוב שטפן יורש, ובוודאי להנהלת

הפדרציה.מחבר האלבום מודה

בהקדמתו גם לאישים אשר תרמו להוצאה מפוארת זו.

איחולים.

מהפרוטוקולים של ישיבות הקהילה מצטיירת תמונה מקיפה על החיים

היהודיים בדורוהוי בשנים 1916-1914. אלה נתונים חדשים אשר הגיעו אלינו,

ומהם אנו לומדים על כל הבעיות שאיתן התמודדה הקהילה.

מהפרוטוקולים אנו לומדים שבתחילה התכנסו ראשי הקהילה אחת לחודש.

ואולם הבעיות שהועלו חייבו התכנסות לפחות פעמיים בחודש ולפעמים אפילו

מדי שבוע.למרות שאין מוצאים במסמכים את

מספרם המדויק של היהודים, על גודלה של הקהילה לומדים מתוך מספר הילדים

שנרשמו לשני בתי ספר, של בנים ושל בנות, בשנת 1915. ברישומים נתון ש-200

ילדים לא התקהלו מחוסר מקום.במרכז עיסוקם של ראשי הקהילה היה שכל ילד יהודי ילמד, שהמורים יקבלו

משכורות.בעיה אחרת של ראשי הקהילה הייתה תמיכה בעניים.

מהמסמכים עולה שהם שהיו רבים.ראשי הקהילה אישרו סוגים שונים של

תמיכות, אבל החשובה ביותר הייתה לחימום בחורף ועבור חולים, כדי שיוכלו

להתאשפז או לקבל תמיכה כספית. העזרה ניתנה גם לאלמנות, לילדים

עניים ולמשפחות שראש המשפחה נקרא לצבא.

הקרנות היו נגמרות מהר ולעתים קרובות היו צריכים להעביר כספים

מסעיף אחד לאחר.ניהול החיים הדתיים היה נושא חשוב להנהגת הקהילה – מצב בתי הקברות,

כיצד לשמרם במצב טוב, קבלת שוחטים, הבטחת אספקת מצות מדי

שנה, ותמיד הועלו לדיון תלונות הרבנים לגבי אי-סדרים מבחינה דתית. כדי לתקן

מה שניתן, למרות שרומניה עוד לא הייתה מעורבת במלחמה, הנהגת הקהילה

הייתה ממליצה לחיסכון בהוצאות.

אינג‘ הרי מרקוס הוא אחד מיושבי ראש הקהילה היהודית, שבה עובר התפקיד מדור לדור מזה כמה

דורות.לראשונה הוא נבחר בשנת 1999, ומאז הוא מנהיג את הקהילה בהתייחס לעבר של יהודי סיגט. הוא מציין שבתקופה בין המלחמות 70% מהאוכלוסייה

היו יהודים והם מילאו את כל המשרות והשפיעו על התפתחותה של מרמורש. רק בסיגט היו 8 בתי כנסת

ולכל אחד מהם רב משלו, חצר ומקווה. בכל מרמורש היו 50,000 יהודים ו-43 בתי כנסת, ובכל אחד רבנים

מפורסמים.בשעה זו הקהילה מחזיקה 50 בתי קברות והגדול ביותר הוא זה מסיגט, בו יש מצבה שבה קברו

את הסבון שהגרמנים ייצרו, שני אוהלים של רבני טייטלבוים ושני אוהלים של רבני כהן, שבמשך שנים

באים מבקרים להתפלל לפני הקברים.בסיגט יש מוזיאון על שם ”אלי ויזל“, מצבה לזכר

קרבנות השואה (מתוך ה-50,000 נספו במחנות המוות .(38,000

במסגרת מוזיאון הדתות, העשוי מבתים מעץ, נמצאים גם שני בתים יהודיים. הקהילה מסיגט קיימת לפי

המסמכים 275 שנה ובית הכנסת הראשון נבנה לפני 220 שנה.

היום מונה הקהילה כ-120 חברים, אבל נעשים מאמצים לשמר את המסורת, ומקפידים על שמירת

השבת והחגים. קיימת מקהלה ביידיש ובעברית ושיעור של תלמוד תורה.

לקהילה יש אוהדים רבים והם משתתפים בפעולות השונות. יהודי סיגט זכו לאחרונה לביקור של

שגריר ישראל ברומניה מר אורן דוד, שגריר שוודיה

ברומניה, הסופרת רודי פריד וכמו כן ביקור של מאיה מורגנשטרן.

הסופר אלי ויזל ביקר בקהילה פעמים מספר עם נשיא רומניה לשעבר יון יליאסקו.

כמו כן בסיגט עשו סרט דוקומנטרי על אלי ויזל, וחלק ממנו צולם בקהילה.

קיים שיתוף פעולה טוב עם הפדרציה, עם המחלקה הסוציאלית ושאר הארגונים. דורות הצעירים

משתפים פעולה טוב מאוד. הנוער משתתף בפעילויות הקהילה ושל הפדרציה והג‘וינט כמו תחרויות ומחנות

(קריסטיאן, אפוריה, בורסק). לזקנים הנזקקים יש תיקים בקהילה לעזרה סוציאלית, ויש חמישה סוגים

של תמיכות.הקהילה מתעניינת באופן קבוע במצבם הבריאותי של

חברי הקהילה הזקנים.יש לנו קשרים מצוינים עם השלטונות, וכדי שיכירו את עברה של העיר אנו משתפים פעולה עם ארגון

מחו“ל המיוצג על ידי יהודים בישראל שמוצאם ממרמורש. בין עונת האביב לסתיו באים תיירים

רבים לבקר במרמורש כדי לראות את החלק היהודי בה. הרבה יהודים בני הדור השני רוצים לראות את

השורשים.

הנהגת מוסדות בוהוש מבני-ברק-

ישראל שלחה מכתב לפדרציה

לכבודהיו“ר דר‘ אאורל ויינר

מבוהוש שליט“א פרידמן יעקב רבי האדמו“ר כבוד שמורות מצות שלוש בשמו לך למסור אותי הסמיך לליל הסדר, וכמו כן שלח לך את ברכתו שיהיה לכבודו פסח כשר ושמח, הרבה בריאות, עושר ואושר, שמחה שהוא היות הקרובות בבחירות ושתצליח מהמשפחה, רואה בך היחיד שמסוגל להמשיך את הפעולות לטובת היהודים ברומניה ובישראל. הוא רואה את זה כדבר

חשוב ביותר.אני גם מתכבד למסור לך את מפתחות בית הכנסת של

האדמו“ר בבוהוש לאחר גמר עבודות השיפוץ.בברכות לבביות בשם האדמו“ר,

אשר קניג

לרגל השקת האלבום של הציירת מדי

וקסלר – הציירת פגשה את ידידיה

ה-15 במרס 2010 היה יום חשוב בגיאוגרפיה האמנותית של הגב‘ מדי וקסלר דינו.

זו הייתה מעין חזרה לחיי התרבות האקטואליים. בגלריה ”אנטיקאריאט קורטיה וועקע“ הוצגה התערוכה ”מדי את לא עושה יוון“ וכמו כן הושק אלבום המונוגרפיה ”מדי וקסלר דינו“ (המחברת והמבקר האמנותי לויזה

ברקאן), אשר ראה אור בהוצאה לאור ארס דוצנדי.וציורים אקווארלים בשמן, עבודות מכילה התערוכה שציירה בשנות ה-30 בבאלצ‘יק וביוון. מטרת האלבום

לחשוף את אישיותה וכישוריה של הציירת.עשרות חברים השתתפו באירוע ומסרו את התרשמותם לעבודות של האמנית ולחיוניותה הבלתי פוסקת (הציירת

בת יותר ממאה).בדברי תשובה לאלה שדיברו בשבח צניעותה הטבעית, אמרה גב‘ מדי וקסלר דינו שישנם עוד הרבה אמנים חשובים יותר אשר לא זכו לראות את עבודתם בתוך

אלבום ולדעתה הפלו אותה לטובה.

”בתי כנסת ברומניה“

נתונים חדשים ממקור לא רגיל על איך חיו יהודי דורוהוי בשנים 1916-1914

ריאיון עם אינג‘ הרי מרקוס, יו“ר הקהילה היהודית בסיגט

zicedid ze`ivndי‘ז ניסן תש“ע –ט‘ז אייר תש“ע כתב-עת של איחוד הקהילות היהודיות ברומניה


M-am adresat, se vede bine,Cui trebuie, de-această dată!Mi-ai dat o veste minunatăCu-o simplă vorbă! Cu un simplu „Da!“Trăiască-ncuviinţarea ta!Aştept deci să se facă treaba- Tu mi-ai promis, eu te-am crezut –Şi, încântat că n-am vorbit degea-

ba,Stimată Lampă,Te salut!

Stimată lampă,Îţi mulţumesc!Cred că pe tot globul pământesc,N-aş mai putea afl aBunăvoinţă ca a ta!Sunt fericit!Îţi mulţumesc că m-ai primit Şi că m-ai ascultat cu interes,Dar mai alesIţi mulţumesc pentru speranţaCă îmi vei rezolva doleanţa,Cu care am venit la tine!

curând, acesta a fost avansat pe post de subsecretar de stat la Ministerul de Finanţe.

Când l-a văzut Aron pe Levy, l-a îmbrăţişat ca pe un frate şi i-a spus :

„– Levy, cere-mi ce vrei şi, cu funcţia pe care o am, îţi îndeplinesc orice!

– Dragă Aron, vreau nu-mai trei lucruri, pe care, bi-neînţeles, le plătesc: o haină de hermină pentru nevastă-mea, un loc la Bolşoi, când e programat Lacul lebedelor, şi să-l văd şi eu pe Lenin în mausoleu.

– Nicio problemă, într-o săptămână ţi le rezolv pe toate.“

Într-adevăr, după o săp-tămână, Aron vine la hotel la Levy, dar are un aer tare pleoştit.

„– Dragul meu prieten şi coleg de şcoală, îmi pare rău, dar cu toată funcţia mea n-am putut să-ţi fac rost de haina de hermină pentru că e monopol de stat, destinat numai exportului; la Bolşoi, biletele sunt vândute pe doi ani înainte; iar la Lenin, ca să intri, trebuie să înfrunţi coada care aşteaptă la intrare şi rişti să fi i linşat.

– Linişteşte-te, scumpul meu Aron Aronovici. Proble-mele au fost deja rezolvate.

– Ei, cum ai făcut?– Simplu. M-am dus la

vânzătoarea de la GUM şi i-am cerut să-mi vândă două mantouri de hermină. S-a uitat la mine ca la un nebun, dar eu am calmat-o: Dragă, - i-am zis - nu m-ai înţeles bine. Eu vreau un singur mantou, celălalt este al tău, şi într-un sfert de oră, am avut mantoul, frumos împachetat.

– Şi la Bolşoi, cum ai rezolvat?– I-am cerut casieriţei să-mi vândă un

rând întreg.– Şi ea s-a uitat la tine ca la un nebun!

GRECIATannentzapf a plecat în excursie în

Italia şi îi trimite amicului său Moscovici o fotografi e.

„Îţi trimit o poză cu mine alături de Apollo. Cel din stânga, în pantaloni scurţi, sunt eu.“

LA AMSTERDAMŞmilovici a ajuns în cartierul lampioa-

nelor roşii, din cunoscutul port olandez. Trimite prietenului său, rămas acasă, un comentariu:

„Le-am văzut pe alea cum stau după geam. Mare brânză! E la fel pe internet şi nici nu te costă aşa de mult deplasarea.“

LA PARIS”Dragă Sami,Am fost la Luvru. O frumuseţe. Atâtea

statui şi tablouri cu dame goale, că nu mai ştii unde să te uiţi mai întâi. Doar un lucru nu l-am priceput: într-o sală, o femeie urâţică zâmbea ca proasta din ramă şi îşi ţinea mâinile încrucişate pe burtă. De ce se zgâia atâta puhoi de lume la ea, n-am înţeles.”

LA BRUXELLES”Sărut mâna, tanti Roza,Am ajuns şi în capitala Belgiei. Au o pri-

mărie cum n-ai mai văzut de frumoasă. Deşi

mă gândesc ce comision o fi primit primarul, de a lăsat să i se ridice atâtea turnuri şi turnuleţe care nu folosesc la nimic. Dar nu asta m-a mirat cel mai mult. Închipuie-ţi că belgienii ăştia, în loc să vorbească belgiana, vorbesc mai toţi franţuzeşte, ca nişte snobi ce sunt, doar unii folosesc o alta limbă, care nici asta nu e belgiana, ci una care se cheamă fl amanda, naiba ştie de ce. Însă ce m-a uimit mai tare şi mai tare e că se mândresc cu un băieţel care face pipi în mijlocul străzii. Ba, îi mai fac şi o statuie, în loc să vină miştaraua, să-l ia de urechi şi să-l ducă la secţie. Şi cică la Bruxelles e mai curat decât la noi, la Haifa”.

LA TOKIO”Dragă domnule Nitai, Am fost la un concert de muzica tradi-

ţională japoneză. Ei bine, pot să spun că muzica japoneză e o adevărată picătură chinezească.”

LA MOSCOVALevy Nat han sohn, ajuns mare om de

afaceri în New York, s-a întors la Moscova ca să revadă cartierul Arbat , unde s-a născut, şi pe Aron Aronovici Tarabaikin, fostul său coleg de bancă, din şcoală. De

Plăcintă cu brânză de ŞavuotIngrediente: pentru cocă - ½ ceaşcă de zahăr, o ceaşcă şi trei linguri

de margarină topită, un ou, trei linguri de suc de portocale, ½ linguriţă esenţă de rom, două ceşti şi jumătate de făină cernută.

Umplutura: trei ouă, albuşurile şi gălbenuşurile separate, ¾ ceaşcă de zahăr, două ceşti de brânză de vaci, trei linguri de făină, ¼ linguriţă de sare, o lingură de margarină topită, o linguriţă de zeamă de lămâie, smântână, nuci. Cantitatea este sufi cientă pentru două foi de plăcintă, care se coc în tăvi, unse cu grăsime.

Pentru cocă: se amestecă zahărul şi margarina, se adaugă ouăle şi se omogenizează, împreună cu sucul de portocale, esenţa de rom şi făina. Se frământă bine. Coca astfel formată se pune în pergament şi se lasă în frigider o noapte. A doua zi, coca se împarte în două, se întind ambele părţi, formând două rotocoale de aproximativ 1 cm. grosime. Se aşează în tăvi, lăsând coca să depăşească puţin nivelul tăvilor pentru a se putea ridica marginile. Se coace în cuptorul dinainte încălzit până capătă culoare şi consistenţă.

Pentru umplutură: Se bat albuşurile spumă, se adaugă zahărul şi se mai bat în continuare până ce se întăresc. Separat, se amestecă găl-benuşurile cu o ceaşcă de zahăr. Se lasă deoparte. Brânza de vaci se amestecă cu făină, sare şi smântână, la care se adaugă gălbenuşurile. Într-un blender se amestecă toată compoziţia cu margarina topită şi sucul de lămâie. Se toarnă şi albuşurile, se umplu foile, se presară cu nuci şi totul se coace timp de o oră şi un sfert. (E.G.)

Gastronomica

ZAI FREIL|H!ZAI FREIL|H!Fii Fii

vesel!vesel!O pagină de arta şi de

meseria divertismentului

Dezlegarea integramei din numărul trecut, pe raster, LYA KÖNIG

Selecţioner unic: OCTAVIAN SAVA

Împrej-muire

A înţelege

Enigmatic

Omogen

În arenă!

Înjositoare ArboriCulese!

Naş

Catete!

Verighetă

Clăbuc

În nivelare!

Tren subteranTrecător

Individ

Clop

Deprimant

În sală!

Nume (foto)Ţărm

Profan

Jilav

În pliant!

Din patimă!

Cele!

Cei care acuză

Prenume (foto)

HoldăÎn cuib!

Scop

INTEGRAME IUDAICE de COSMIN MIUŢE

– Exact! Însă i-am explicat că eu vreau un singur loc şi restul sunt ale ei.

– Şi ai văzut Lacul lebedelor!– O splendoare!– Dar la mausoleu?– I-am dus soldatului care face de gardă

o sticlă de vodcă, şi i-am zis că doresc să-l văd pe Lenin. Iar soldatul m-a întrebat dacă vreau să intru înăuntru sau mi-l aduce el afară?“

Anotimpul vacanţelor turistice în străinătate

Unitate în diversitate

Salonul Naţional de Grafi că SatiricăSalonul Naţional de Grafi că SatiricăLa 23 aprilie, la Galeriile Orizont a avut loc vernisajul Salonului na-

ţional de grafi că satirică. Expun: O. Andronic, A.Şt. Alexandrescu, M. Boacă, O. Bour, G. Bratu, O. Borş, P. Botezatu, C. Ciosu, V. Chriloaie, Gh.D. Constantinescu, O. Covaci, V. Crăiţa-Mândra, F.D. Crihană, R. Dan, A. Dragomirescu, H. Mălăele, C. Marcu, E. Mirea, N. Mirodoni, N. Moldoveanu, L. Năstase, V. Olac, C. Pavel, A. Poch, Şt. Popa-Popas, R. Răileanu, C. Topan, D.S. Turculeţ. Expoziţia va fi deschisă până pe 5 mai.

Aurel Felea (1920-1996)În afară de textele aparţinând unor faimoase şlagăre de muzică uşoară, Feliuţă, cum

îi spuneau prietenii, a scris nenumărate skeciuri, cuplete şi, activitate mai puţin cunos-cută, fabule. Iată una privitoare la audienţe de altădată, dar şi de azi, când vorbeşti la...Veţi constata din conţinutul fabulei.


Da, aşa cum aţi bănu-it probabil, muzicalul „O

premieră furtunoasă”, de la „Tănase”, repovesteşte în cheie contemporană ca-podopera lui Caragiale. Să începem cu premisa intrigii inspiratului libret (text şi versuri) propus de Octavian Sava: Trupa Teatrului de Revistă „Fortuna” repetă o ver-siune (adaptată la propriul profi l) a piesei „O noapte furtunoasă”. Jupân Dumitrache urmează a fi jucat chiar de către directorul instituţiei, Amedeu Ciupicescu; Veta a revenit soţiei lui, Esmeralda, iar rolul lui Chiriac – tenorului Enrico Cucu etc... Dis-tribuţia (de familie) „a căzut” peste situaţii şi relaţii reale. Intriga lui nenea Iancu se re-găseşte pe deplin în derapajele conjugale, încurcăturile sentimentale ale interpreţilor amintiţi. Şi dacă pentru Titircă – Ciupicescu „onoarea de familist” pare mai feştelită, pătimaşa sa consoartă este gata „să intre la cremenal în caz de traducere”.

Ideea mai subtilă a acestor corespon-denţe (tipuri şi situaţii „în oglindă”) este că viaţa continuă să îl scrie pe Caragiale, con-fi rmându-i privirea critică şi cinică, verva şi acidul satiric. Cum s-ar zice: „Din aceasta nu putem ieşi!”. Ba, mai mult, năravurile s-au degradat, încă, simţitor, ”pe ici pe colo, prin părţile esenţiale”.

Un dramaturg ca Octavian Sava, cu pătrunzătoarea sa putere de observaţie (şi selecţie), cu acutul său simţ al vieţii şi al actualităţii şi, totodată, cu prompta sa „forţă de reacţie” ironico-umoristică – nu se putea limita la o simplă parafrază. Cum s-ar spune (în păsăreasca discursului cri-tic) demersul său „intertextual” este mai generos. Pe canavaua ştiută, „O premieră furtunoasă” devine un text de revistă şi muzical autonom şi original, hrănit vorace de ipochimenii, aranjamentele şi malver-saţiunile groteşti ale nesfârşitei noastre

tranziţii.„N-avem bani!” - strigă, cântă şi dan-

sează întreg ansamblul teatrului. Şi refre-nul acestui prim şlagăr, atât de dinamic şi antrenant, rezonează grozav la (şi „cu”) vociferările energice ale profesorilor, pensionarilor, agriculto-rilor, şoferilor, studenţilor – din faţa Guvernului. În goana după viaţă mondenă, relaţii, cunoştinţe utile, fi e şi pentru ca să ştii la cine să faci intervenţii şi cum să dai eficient mită (adevărata sida a timpurilor noastre!), eroii pomenesc şi de cafenelele din Dorobanţi, dar ajung, mai întâi, la locul de taină care este „La Golden Blitz” (noul „Union”). Noroc cu sponsori care îşi oferă gentil „suportul” fi nanciar în schim-bul promovării unor pubere dive (cuplul Micşunel Corboreanu şi juna Anaconda, ce aminteşte de Turnul Eiffel pe lângă Domul Invalizilor!).

Despre lumea noastră de azi vorbesc şi biografiile (chiar mai „vechi”) ale personajelor. Aşa, de pildă, Ciupicescu a ajuns activist din sculer–matriţer şi, nefi ind bun de nimic, „l-au băgat la Cultură”. „Tovarăşul” colonel Calapodescu, copil de trupă, orfan fi ind, ”n-a avut mamă, n-a avut tată”. Mai nou, „a trecut şi pe la revoluţie” (precum conu Leonida). Locul editorialistului Rică este luat de un paparazzo. Aluziile la actualitate explodează non stop. Nu se uită nimic (dar chiar nimic!) din ce constituie pâinea zil-nică a tabloidelor. De la „fl acăra violetă” la mania „summit-urilor”. De la comicii recenţi ai ecranului – Oana şi Lis, la păsăreasca lui „cool”, „trend”, „shopping”, „locaţie” – cu-vinte mâncate şi scuipate precum semin-

ţele. De la Ministerul Culturii („istenem!”) la capul Piramidei.

Tonic, dinamic, plin de poante şi vervă, caleidoscopic în ritmuri, culori şi lumini,

noul muzical românesc, regizat cu dăruire şi energie de Cezar Ghioca, cucereşte prin anvergură, veselie şi antren. (Scenografi a „feerică” şi, uneori, ironică aparţine arh. Teodora Dinulescu).

„Locomotivele” reprezen-taţiei (şi ale acţiunii) - doi invitaţi de marcă: Adriana Trandafi r, cu temperamentul ei vulcanic

şi marea ei disponibilitate ludică, şi Valentin Teodosiu, cu faconda sa in-sinuantă, inconfundabilă („Taci, tu!”). Se impun atenţiei, în mod deosebit prin cupletele cu lipici, prin aplomb şi prin haz, prin dezinvolta stilizare burlescă şi revuistică: Alexandru Lulescu (Calapodescu), Mirela Boureanu-Vaida (Ziţa – Virginica), Cristian Simion (Enrico – Chiriac), Ortansa Stănescu (Coana Miţa), Oana Ghioca (Anaconda). La sărbă-torescul atmosferei contribuie şi Nae Alexandru (Spiridon - Bâlbă), Marcel Horobeţ (Micşunel), George Ioan Hodor (Ziaristul), George Enache (Paznicul, tot bâlbâit).

Mereu prezent în scenă, foarte activ şi atrăgător, corpul de balet (co-regrafi a: Cornel Popovici) pompează neîntrerupt nerv, vigoare şi fantezie, intrând chiar „în acţiune”.

Un personaj de prim plan: muzica originală, farmecul compoziţiilor can-tabile, antrenante, pe ritmuri săltăre-ţe, pline de culoare, sau cel al „mo-mentelor” lirice – create anume prin talentul de excepţie al compozitorului Marius Ţeicu. La capitolul acesta se impune strălucit, prin calitatea vocii şi a interpretării, Daniela Cristea. Şi toate piesele sunt cântate „live” (nu „play back”) de întreaga trupă. Iar publicul pleacă fredonând cel puţin

hit-ul „La Golden Blitz” (chiar dacă ştie că locanta a fost deja demolată!).

NATALIA STANCU

Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”

„O premieră furtunoasă” – invitaţie la o nouă comedie muzicală –

Preţul unui abonament pe un an este de 30 lei. Abonamentele pentru cititorii din provincie se vor face la comunităţile evreieşti din localitatea respectivă. Pentru cei din Bucureşti – la sediul F.C.E.R. din str. Sfânta Vineri nr. 9-11, cod poştal 030202. Abonamentele se mai pot achita şi prin man-date poştale fi e pe adresa F.C.E.R. – la ofi ciile poştale din localitate, conform catalogului de presă poz. 19375 – pe cont B.C.R. RO51RNCB0074011952750001 fi liala sector 3, Bucureşti. Pentru EUROPA, un abo-nament pe un an costă 45 de Euro (cu toate taxele incluse). Pentru EXTRA EUROPA, un abonament pe un an costă 95 de dolari USA (cu toate taxele incluse).

REALITATEA EVREIASC|REDACŢIA: Bucureşti,

str. Popa Nan, nr. 70Tel. / fax: 021-322.75.60www.fcer.jewish.ro

e-mail: [email protected]@gmail.com

Serie nouă aREVISTEI CULTULUI MOZAIC

Fondată în 1956de Şef-Rabin dr. Moses Rosen

Redactor-şef: Dr. AUREL STORIN Consilier editorial onorifi c:

DOREL DORIANSecretar general de redacţie:

ELENA MARINESCURedactori: ANDREI BANC

IULIA DELEANULUCIANA FRIEDMANN

EVA GALAMBOSBORIS M. MEHR

Corectură:MIHAELA OBERSCHI

Traducători:Ebraică: SARIT BLONDERIng. B. TERCATIN (Israel)

Engleză: SANDA LEPOIEVRelaţii, administrator MIHAIL TUNSOIU

Telefon: 021-314.96.90

DTP: GABRIEL IONESCU (0726-221191)COSMIN MIUŢE

Tiparul: SC SIMPLU PRINT SRLGHEŢA ROBERT (0743-027955)

Potrivit art. 206 C.P., responsabilitatea juridică pentru conţinutul fi ecărui text aparţine auto-rului. Redacţia nu împărtăşeşte în mod obligatoriu punctele de vedere exprimate în articolele semnate de colaboratori. Redacţia nu primeşte spre publicare decât articole scrise cu diacritice.

Victor Rusu, un Homer evreu...

Drumul spre teatru

Victor Rusu a fost redactor-şef al „Revistei Cultului Mozaic” într-o perioadă când această publicaţie avea o singură eminenţă: Eminenţa Sa Rabinul-Şef Moses Rosen. Redactorii erau la fel de harnici ca şi astăzi, dar complet anonimi. N-am întâlnit în revistă nici una dintre semnăturile lor. Pe atunci semna numai cine trebuia. Sigur că, între timp, lucrurile s-au mai schimbat puţin. Astăzi, în „Realitatea Evreiască” redactorii semnează uneori de câte trei-patru ori pe aceeaşi pagină. Şi, ca să aşezăm şi cireaşa de pe tort, fi ecare semnătură este însoţită şi de o fotografi e color, ca a vedetelor de la Hollywood. E drept că n-aş vrea să-i supun pe ei obiecţiilor unora dintre dumneavoastră, aşa că voi mărturisi cinstit că această iniţiativă de trufi e jurnalistică mi-a aparţinut mie. Şi, fi ind şeful lor, nu mi s-a opus nimeni.

Probabil că pe vremea lui Victor Rusu aceste iniţiative erau considerate drept pure fantezii şi Eminenţa Sa a decis că e mai bine să nu semneze nimeni. Şi nici Lui nu i s-a opus nimeni.

Între timp „Revista Cultului Mozaic” şi-a împlinit menirea pentru care a fost creată, Victor Rusu a urcat în Israel şi acolo, încet-încet, a început să plătească efortul său de-o viaţă-ntreagă de a citi mii de cărţi şi de a parcurge, cu atenţie mărită, miile de pagini ale publicaţiei pe care a condus-o: a orbit. A orbit ca Homer.

Nu am avut prilejul să-l cunosc pe Victor Rusu. Dar acum câtva timp, mi s-a întâmplat un lucru extraordinar : abia fusesem instalat la conducerea revistei „Realitatea Evreiască” şi apăruseră, în noul format, primele două sau trei numere. Tocmai mă

întorceam, într-o maşină oficială, dintr-o vizită la o comunitate din Ardeal, când, pe mobilul meu, am fost sunat la telefon din Israel :

– Domnule dr.Storin, sunt Victor Rusu şi am citit primele numere ale „Realităţii Evreieşti”. A fost o încântare. Te felicit din toată inima şi-ţi urez mult succes în continuare.

– Le-aţi citit ? şi în aceeaşi clipă mi-am dat sea-ma de gafa impardonabilă pe care o comisesem. Dar tot Victor Rusu m-a scos din încurcătură :

– A, nu, propriu-zis nu le-am citit. Mi-au fost povestite. Soţia mea mi-a povestit fi ecare pagină şi fotografi e şi cuvânt din revistă.

Am tăcut o clipă, probabil ca să-mi şterg o lacri-mă. A fost primul cuvânt bun pe care l-am auzit şi mi s-a părut că „Realitatea Evreiască” este prima revistă din istoria presei care a fost povestită, nu citită.

Mai târziu, Victor Rusu mi-a trimis la redacţie multe din amintirile sale de la „Revista Cultului Mozaic”. I le-am publicat ca pe nişte documente de seamă. Doamne, prin câte Iliade şi Odisei evreieşti a trecut Victor Rusu! Dacă destinul îmi va da vreodată prilejul să-l întâlnesc pe Victor Rusu, îl voi îmbrăţişa ca pe un frate şi-l voi săruta pe frunte, cu admiraţie şi cu infi nită preţuire, ca pe un Homer evreu.

AUREL STORIN

Jurnal de @front

am israel · dorului statului israel, e.s. oren david, a preşedintelui bb românia, ing. josé...

Documents