afla despre trecut. ei anticii, despre stramosii nostrii dacii

of 63/63
AFLA DESPRE TRECUT EI, ANTICII … Iordanes, Getica - despre Daci "... ce mare placere, ca niste oameni viteji sa se indeletniceasca cu doctrinele filozofice, cand mai aveau putin ragaz de razboaie. Puteai sa-l vezi pe unul cercetand poezia cerului, pe altul proprietatile ierburilor si ale arbustilor, pe acesta studiind cresterea si scaderea lunii, pe celalalt observand eclipsele soarelui si cum, prin rotatia cerului, soarele vrand sa atinga regiunea orientala, este dus inapoi spre regiunea occidentala..." Strabon - Geografia, VII - Despre Zamolxis Astfel se spune ca un oarecare get, numit Zamolxis, a fost sclavul lui Pythagoras. De la filosof a obtinut oarecari informatii despre fenomenele ceresti, iar altele de la egipteni, deoarece in peregrinarile sale ajunsese chiar si in Egipt. Intors in patrie, Zamolxis a dobandit respectul carmuitorilor si al poporului, ca talmacitor al fenomenelor ceresti. In cele din urma, a izbutit sa-l convinga pe rege sa si-l faca asociat la carmuire, ca pe un om avand insusirea de a dezvlaui vointa zeilor. La inceput i s-a incredintat doar functia de sacerdot al celui mai venerat dintre zeii lor, iar apoi l-au proclamat zeu pe el insusi. Zamolxis si-a ales o anume pestera, inaccesibila tuturor celorlalti oameni, si acolo isi petrecea viata, intalnindu-se rar cu oamenii, afara de rege si de dregatorii lui. Regele il sustinea, vazand ca acum poporul i se supune mult mai bucuros decat pana atunci, in credinta ca el isi da poruncile dupa povata zeilor. Acest obicei s-a pastrat chiar pana in vremea noastra, intrucat ei au totdeauna un om de atare alcatuire, care de fapt nu este decat un sfetnic al regelui, insa la geti este venerat ca zeu. Tot astfel si muntele acesta a fost recunoscut sfant, si getii asa il numesc; numele lui, Kogaion, era acelasi cu numele raului 1

Post on 06-Jun-2015

7.067 views

Category:

Documents

12 download

Embed Size (px)

DESCRIPTION

ISTORIE

TRANSCRIPT

AFLA DESPRE TRECUT EI, ANTICII Iordanes, Getica - despre Daci "... ce mare placere, ca niste oameni viteji sa se indeletniceasca cu doctrinele filozofice, cand mai aveau putin ragaz de razboaie. Puteai sa-l vezi pe unul cercetand poezia cerului, pe altul proprietatile ierburilor si ale arbustilor, pe acesta studiind cresterea si scaderea lunii, pe celalalt observand eclipsele soarelui si cum, prin rotatia cerului, soarele vrand sa atinga regiunea orientala, este dus inapoi spre regiunea occidentala..."

Strabon - Geografia, VII- Despre Zamolxis Astfel se spune ca un oarecare get, numit Zamolxis, a fost sclavul lui Pythagoras. De la filosof a obtinut oarecari informatii despre fenomenele ceresti, iar altele de la egipteni, deoarece in peregrinarile sale ajunsese chiar si in Egipt. Intors in patrie, Zamolxis a dobandit respectul carmuitorilor si al poporului, ca talmacitor al fenomenelor ceresti. In cele din urma, a izbutit sa-l convinga pe rege sa si-l faca asociat la carmuire, ca pe un om avand insusirea de a dezvlaui vointa zeilor. La inceput i s-a incredintat doar functia de sacerdot al celui mai venerat dintre zeii lor, iar apoi l-au proclamat zeu pe el insusi. Zamolxis si-a ales o anume pestera, inaccesibila tuturor celorlalti oameni, si acolo isi petrecea viata, intalnindu-se rar cu oamenii, afara de rege si de dregatorii lui. Regele il sustinea, vazand ca acum poporul i se supune mult mai bucuros decat pana atunci, in credinta ca el isi da poruncile dupa povata zeilor. Acest obicei s-a pastrat chiar pana in vremea noastra, intrucat ei au totdeauna un om de atare alcatuire, care de fapt nu este decat un sfetnic al regelui, insa la geti este venerat ca zeu. Tot astfel si muntele acesta a fost recunoscut sfant, si getii asa il numesc; numele lui, Kogaion, era acelasi cu numele raului care curgea in preajma. Cand peste geti a domnit Burebista, impotriva caruia se pregatise sa porneasca razboi divinul Caesar, functia aceasta inalta o ocupa Deceneu. Asa sau altminteri, obiceiul pitagoreic de abtinere de la folosirea animalelor ca hrana, introdus de Zamolxis, s-a mai pastrat.

Platon - Harmides- Despre Zamolxis "(Vorbeste Socrate:) - Bine, Harmides, am zis, la fel este acum si cu descantecul nostru. Lam invatat acolo, in armata, de la unul din medicii traci ai lui Zamolxis, despre care se spune

1

ca ii face pe oameni nemuritori. Iar acel trac ma incredinta ca au dreptate confratii sai din Helada sa sprijine ceea ce ziceam adineauri. Dar, a adaugat el, Zamolxis, care-i regele nostru, dovedeste, ca zeu ce este, ca tot asa cum nu se cuvine sa incercam a vindeca ochii fara sa fi vindecat capul, nici sa tamaduim capul fara sa tinem seama de trup, cu atat mai mult nu trebuie sa incercam a vindeca trupul fara a cauta sa tamaduim sufletul; pricina pentru care cele mai multe boli nu se supun artei medicilor Heladei este ca ei nesocotesc intregul pe care s-ar cuveni sa-l ingrijeasca, iar daca acestui intreg nu-i merge bine, nu poate sa-i mearga bine nici partii. Asadar, zicea tracul meu, de la suflet pornesc cele rele si cele bune pentru corp, ca si pentru omul intreg; de acolo purced acestea, asa cum din cap purced cele privitoare la vaz. [...] Sa presupunem ca, asa cum ne incredinteaza Kritias, care este aici de fata, ai si avea intelepciune in tine si ai fi atat cat se cuvine de intelept, tu nu mai ai nevoie nici de descantecele lui Zamolxis, nici de acelea ale lui Abaris Hyperboreul; voi fi insa nevoit sa-ti dau numaidecat remediul impotriva durerii de cap." Nota: Pentru a confrunta juxtapunerea pe care o face Platon intre Zamolxis si Abaris ne lipsesc elemte esentiale, mitologic vorbind, cu privire la amandoi. Abaris era socotit un magician care traia fara a se hrani si cutreiera Grecia zburand pe o sageata de aur, daruita de zeul Apollon, ca sa vindece diferite molimi; singurul raport ar fi fost, deci, practicarea medicinei, care la Abaris, spre deosebire de Zamolxis, se efectua pe calea miracolelor.

Fascinatia comorilor daceTeritoriul Romaniei s-a bucurat din cele mai vechi timpuri de reputatia unui timut al aurului si al comorilor, asa cum pentru spanioli erau pamanturile proaspat descoperite in America. Aurul dacilor urmarit de romani in razboiul lui Traian echivaleaza cantitativ in traditia transmisa cu aurul aztecilor. Catre comorile din Carpati si-au intors de-a lungul timpului ca spre un teritoriu fabulos privirea multi aventuriei si amatori de imbogatiri subite. In Istoria Bucurestilor, Iaon Ionescu Gion ne vorbeste de existenta unor harti rare care circula printre capii ortodocsi ai bisericii constantinopolitane pe care ar fi fost insemnate manastirile la care erau ingropate comori. Harta a ajutat la exploatarea sistematica a tezaurelor ascunse, care au fost scoase din tara. De aici credinta calugarilor si patriarhilor greci ca din tarile romanesti oricati bani s-ar lua se vor gasi in continuare altii. In plin secolul XVIII, domnitorul Alexandru Ipsilanti lansa o campanie de sapaturi particulare cu conditia ca jumatate din bunurile dezgropate sa revina domniei. Cat de mari au fost aceste comori, intrate de obicei in alte maini decat cele romanesti, ne- o arata prima descoperire importanta din Transilvania din 1543, in albia raului Streiul, unde sunt descoperiti peste 400.000 de galbeni de aur cu efigia lui Lysimach.

Sumer sau istoria de dincolo de istorieSe stie ca, inaintea primei dinastii din Ur, Sumerul isi atribuia mii de ani de civilizatie neintrerupta. Listele regale scrise candva in Babilon enumerau 10 regi inainte de Potop si 19 dinastii de la Potop pana la sfarsitul celei de a treia dinastii din Ur. Dupa alta lista, 8 regi 2

antediluvieni ar fi domnit in total 241200 de ani sau 456000 ani, calculele facandu-se in sars sau cicluri de 360 de ani. Pe pamantul de langa Eufrat sumerienii intemeiaza orase ca Ur, Umma, Nippur, Lagas pe care lupte sangeroase pentru suprematie le-au macinat lent. Stramosii lor, scria Beroses in Babilon prin secolul III sau IV i.e.n., veneau dintr-o rasa de monstri, jumatate oameni, jumatate pesti, iesiti din Golful Persic si care au adus e pamant civilizatia. Pastori si agricultori, sumerienii au inventat sistemul de irigatii pentru a smulge pamantul din ghearele secetei si a-l face sa produca mai mult. Comercianti abili, si-au construit cu inteligenta bunastarea. Inceputul mileniului III i.e.n. ii gaseste cu temple impunatoare ce dominau viata oraselor. Aici erau adorati, in sanctuarele impodobite cu mozaicuri policrome, Inanna (Zeita Urukului) si Dumuzi sau Tammuz, iubitul ei divin, pastorul zeificat. Institutiile administrative, legislatia (abundenta "codicelor" de legi o dovedeste), arta - fusesera deja inventate. ca si scrisul pe placute de lut. Dupa 2800 i.e.n. templele iau forme gigantice. Ele isi ridica terasele in forma piramidala a ziguratului pana la inaltimi ametitoare. Apar cilindrii-pecete pentru a consemna si pecetlui tranzactiile comerciale. Viata comerciala a Sumerului isi intinsese ramificatiile pana in Egipt si India. Casele - patrulatere cu doua etaje - aveau dubla functie de locuinta si de cavou. Viii "locuiau" deci laolalta cu defunctii, poate dintr-un sentiment de compasiune. Dupa moarte omul trecea pentru sumerieni intr-o cumplita lume subpamanteana a tenebrelor si pulberii. Totusi, misterul eternei reintoarceri, al perpetuei deveniri, incarnat de povestea perechii mitice Inanna-Dumuzi crea o ciudata dualitate in sufletul sumerianului ingrozit de "casa pulberii" (groaza pe care nimic nu a sugerat-o mai profund decat celebrul Ghilgames) dar traind si aspiratia renasterii. Fara a avea un sens metafizic, moartea putea capata un inteles initiatic, asa cum s-a presuspus dupa descoperirea Cimitirului regilor din Ur, datat 3500 i.e.n., unde, numarul mare de persoane ingropate intr-un fast incredibil laolalta cu defunctul, a facut posibila ipoteza "casatoriei mistice". Iar viata, de o imensa tristete si lipsa de speranta, era guvernata de sfera zeilor organizati in adevarate triade - si de aceea a demonilor. Oamenii, executanti ai vointei divine, traiau intr-un politeism naturistic completat de artele magice destinate sa-i potoleasca pe demoni. Arta, expresie a colectivitatii, este inca anonima si statica - scrie Sabatino Moscati in "Vechi imperii ale Orientului" deoarece ca si in lumea egipteana aici este foarte greu sa intrevedem liniile unei evolutii, estompate pe de alta parte si de timpul imens care ne desparte. Epopeea lui Ghilgames, ecou al literaturii sumeriene, contine totusi o pecete personala - aceea a destinului ce se povesteste pe sine insusi, a unui ipotetic Ghilgames, personaj si autor totodata. Sumerienii - autorii civilizatiei cu orizontul cel mai practicist din vechime - au fost creatorii unei arte "cerebrale", "intelegand prin aceasta prevalenta gandirii asupra impresiei". Decaderea Sumerului a concis cu momentul cel mai fertil al artei sale, cand se scriu opere istorice, cosmogonii, imnuri, texte epice prelucrate ulterior de tot Prientul. O putere vecina ridicata amenintator profita de luptele dintre orasele sumeriene si de epuizarea Sumerului in urma navalirilor succesive. Hammurabi, regele Babilonului, Il cucereste iar fiul acestuia, dupa ce distruge Ur-ul, il va scoate din istorie.

3

Colosseum -simbol al Romei anticeDintre inestimabilele comori arheologice ale Romei, Colosseumul a incitat cel mai mult imaginatia contemporanilor nostri, fiind evocat in pagini literare si aparand in numeroase pelicule cinematografe. Numele sau, indicand de fapt amfiteatrul Flavian, se trage de la gigantica statuie a lui Nero, Colossus, situata in imediata sa apropiere. inceput de Vespasian in anul 72, a fost terminat de fiul sau Titus in anul 80 cand 100 de zile de festivitati i-au marcat inaugurarea. Colosseumul avea, pentru acele timpuri, o uriasa capacitate. El putea adaposti 50.000 de spectatori adunati aici pentru a urmari spectacole, adesea foarte crude, dar care erau primite cu un deosebit entuziasm. Acestea includeau lupte intre gladiatori - de obicei sclavi special antrenati -, lupte cu animale salbatice fioroase aduse la Roma din cele mai indepartate colturi ale Imperiului si chiar simulari de lupte navale, moment in care arena era umpluta cu apa. Colosseumul a fost, de asemenea, locul martiriului multor credinciosi din primii ani ai crestinismului. Cladirea este dovada neintrecutei indemanari tehnice si incredibilei inventivitati a constructorilor romani. De exemplu exista un sistem de copertine care protejau spectatorii de ploaie sau arsita soarelui. Fixate pe suporturi inalte, ele, mai exact ramasite ale lor, mai pot fi vazute in unele portiuni. Amfiteatrul este rezultatul fuziunii a doua teatre care, in vechea Grecie, reprezentau serii circulare de locuri ridicate de la scena. Rezultatul a fost crearea unui inel eliptic, avand travertine de marmura inaltate pe patru nivele. Primele trei reprezentau arcade cu jumatati de coloane in stil doric, ionic sau corintian intre ele. Nivelul de sus, mai compact decat celelalte, era perforat de ferestre si decorat cu pilastri corintieni. Ca mai toate constructiile de acest gen, Colosseumul a avut mult de suferit de pe urma ploilor sau cutremurelor si chiar datorita oamenilor care nu s-au sfiit sa-i fure marmura, dandu-i alte intrebuintari (sa fiu cinic si sa zic ca se vede cine ne-a romanizat pe noi si de ce se intampla ce se intampla in Romania? Nu...). Ingeniozitatea constructorilor a ramas insa evidenta. Intrarile si iesirile spectatorilor se faceau rapid, fiind asigurate de 80 de deschideri create in acest scop la parter. Fiecare indica sectorul si locul cautat de spectator, avand rezervari pentru diferite categorii sociale. Prima dintre acestea era detinuta de rege si vestale. Galeria din varf era pentru oamenii obisnuiti si femeile fara rang. Arena reprezenta un sistem complexcu subsoluri, diferite mecanisme si coridoare de trecere pentru gladiatori si animalele salbatice. Drumul pana la statuia lui Nero, colos de circa 30 m inaltime, este marcat de placi de marmura. Langa ea se afla Arcul lui Constantin, ridicat in anul 312 de popor si senat, pentru a sarbatori victoria lui Maxentiu. Aflat intr-o stare excelenta, arcul reprezinta numai una din numeroasele minuni in piatra care inconjoara acest simbol al anticei Rome, numit Colosseum.

Constructorii piramidelorAparitia si dezvoltarea uneia dintre cele mai lungi civilizatii din istoria omenirii - este marcata fara indoiala de Nil si desert. Nilul a jucat un rol primordial in viata oamenilor de aici. In fiecare an, malul depozitat de fluviu pe terenurile inundabile fertiliza pamanturile, permitand umplerea antrepozitelor regale cu grane. Conducatorul suprem - faraonul - zeificat

4

prin traditie, intretinea o ideologie religioasa, ale carei principii fundamentale s-au mentinut vreme de trei milenii. La randul sau, desertul constituia o bariera naturala impotriva invadatorilor iar climatul uscat a permis prezervarea unor obiecte pana in zilele noastre, obiecte -demonstrand existenta unei culturi intr-o continua imbogatire. Initial aici nu fusese decat o savana, populata de gazele si strabatuta de vanatori. In urma uscarii acestor tinuturi, populatia s-a grupat pe malurile Nilului. Initial au existat doua regate: Egiptul de Jos, cu importante centre comerciale, si Egiptul de Sus. Cele doua tari s-au unit in jurul anului 3100 i.e.n. sub regele din Sud, Narmer (sau Menes). O parte importanta din averile faraonilor a fost consacrata inaltarii mormintelor acestora. La inceput ele au fost din caramida, dar incepand cu cea de-a III a dinastie s-a trecut la ridicarea piramidelor impunatoare de piatra. Acestea erau rezervate numai faraonilor si personajelor de snage regal, iar nobilii isi construiau propriile mausolee cu peretii acoperiti de hieroglife si adunand aici, ca si regii, importante obiecte de aur sau lapislazuli. Numeroase piramide au fost construite in timpul inundatiilor, angajandu-se in acest scop si taranii care nu mai puteau lucra la camp. Numai pentru piramida lui Keops (a IV-a dinastie) au fost dislocate si transportate 2,3 milioane de blocuri de piatra de cate 2,3 tone fiecare. Incepand din a VI-a dinastie, luptele pentru tron slabesc puterea imperiului, iar poporul cunoaste mizeria si foametea, aceasta fiind o prima perioada intermediara. Din a XI-a dinastie insa, Egiptul cunoaste o adevarata renastere. Se dezvolta cultura, arta iar statul se bucura de recunoastere internationala. Este recucerita Nubia, dar din a XIII-a dinstie delta Nilului este ocupata de populatia Hyscos si Egiptul cunoaste a doua perioada intermediara. Alungarea invadatorilor din delta Nilului marcheaza o epoca de prosperitate fara precedent. Frontierele Egiptului sunt cele din Imperiul Mijlociu si popoarele puternice le devin aliati. Asiria si Babilonul platesc tribut iar faraonul Akhenaton incearca sa limiteze puterea preotilor din Teba substituindu-se soarelui si cultivand o noua religie alaturi de sotia sa Nefertiti si fiicele lor. Dupa moartea lui se revine la vechea religie restabilita de Ramses II (vezi articolul de la Personalitati) supranumit "cel Mare". Imperiul va cunoaste insa a treia perioada intermediara, va fi condus de principii libieni sau nubieni, va cadea in mainile persilor, va fi cucerit de Alexandru cel Mare si, in cele din urma de romani. Cultura sa si mai ales piramidele au ramas peste milenii imprastiind acelasi mister.

Eshatologia si cultul mortilor la egipteniVechii egipteni erau, din fire, un popor optimist. Ei iubeau viata si se simteau legati de viata de zi cu zi. In acelasi timp, insa, asa cum sublinia si Herodot in Istoriile sale, ei credeau cu tarie in nemurirea sufletului si in viata de dincolo de mormant. Probabil, tocmai de aceea, acest popor cunostea o singura notiune pentru a desemna cele "doua" vieti, respectiv ankh, care inseamna "viata". Pentru egipteni, viata viitoare nu reprezenta altceva decat o continuare a vietii de pe pamant. Singura deosebire intre cele doua stadii ale vietii era aceea ca mortii locuiau undeva in Apus, Imentet, pe cand cei vii traiau in rasarit, pe Nil. Mortii erau "poporul Apusului", Imentiu.

5

In pofida abundentei documentelor scrise si nescrise, cercetatorii sunt, totusi, foarte divizati atunci cand incearca sa explice conceptia egipteana despre suflet si nemurire sau despre cultul mortilor. Dificultatea provine din faptul ca, in atatea milenii de istorie, credintele si practicile religioase egiptene au cunoscut o evolutie consecventa, asa incat nu se poate vorbi despre o conceptie limpede si unitara cu privire la suflet si viata viitoare. a.Conceptia despre suflet In genere, din cercetarile intreprinse de multi egiptologi pare sa reiese faptul ca, pentru vechii egipteni, sufletul nu avea unitatea si personalitatea pe care noi, crestinii, obisnuim sa le conferim sufletului nemuritor. Pentru ei, sufletul era scindat, comportand o serie de "suflete" care, in sine, nu erau decat aspecte, componente sau subdiviziuni ale activitatii spirituale ale omului in general. Fiecare dintre aceste "suflete" sau subdiviziuni avea o denumire proprie. 1.Ba sau Bai reprezenta "sufletul" propriu-zis, care in timpul vietii anima trupul pentru ca dupa moarte sa treaca intr-o alta viata. El poate fi inteles, in general, ca o "putere", ca o "capacitate" a omului. Dupa moartea trupului, ba il paraseste pe om sub chipul unei pasari. Aceasta pasare mijloceste apoi legatura dintre cel raposat din mormant si cei vii. In acelasi timp, ba poate lua si alte chipuri, cum ar fi, de pilda, acela al unei lacuste, care in conceptia vechilor egipteni era tot o pasare. 2.Ka, a doua subdiviziune a activitatii spirituale, constituie, dupa parerea unor cercetatori, un fel de "dublu", de "chip invizibil" al omului, iar dupa altii o reminiscenta a conceptului de totem primitiv. Insa, cea mai plauzibila parere este aceea potrivit careia ka reprezinta un principiu vital strans legat de trup, care dupa moarte nu paraseste corpul, asemenea lui ba, ci coboara in mormant, pastrandu-se atat timp cat se pastreaza trupul. Din credinta existentei unui ka legat de trup a luat nastere preocuparea deosebita a egiptenilor pentru mumificari si piramide, ca morminte durabile. In eventualitatea ca, totusi, trupul ar fi suferit dupa imbalsamare vreo stricaciune, egiptenii au avut grija sa faca statui cat mai asemanatoare cu defunctii, pentru a oferi posibilitatea lui ka sa locuiasca in ele. In plus, ka trebuia hranit din belsug si ingrijit, pentru a nu veni ca strigoi printre cei vii. 3.Ran reprezenta, de asemenea, o existenta reala de sine, sub forma numelui celui decedat, nume ce trebuia pastrat cat mai mult timp cu putinta pe pamant in memoria descendentilor si pe pietrele funerare. A sterge numele unui raposat de pe mormantul sau echivala cu o mare crima. 4. Akh, ca ultima subdiviziune a activitatii spirituale, reprezenta inima, sediul tuturor faptelor bune sau rele comise. Din acest motiv, la judecata lui Osiris de dupa moarte, inima defunctului era cantarita pe o balanta, spre a vedea daca a savarsit mai multe fapte bune sau rele, daca se va numara printre cei buni sau rai. b. Destinul sufletului dupa moarte Se presupune ca, la inceputurile istoriei egiptene, exista o conceptie destul de grosolana despre eshatologie. Conform descoperirilor arheologice, in perioada preistorica egiptenii isi ingropau mortii in pozitia numita "chircita", punand in preajma lor unelte de lucru si provizii de mancare si bautura. "Locul de veci" al mortilor din acea perioada trebuia sa fi fost mormantul insusi. Incepand cu

6

dinastia a IV-a, insa, apare credinta potrivit careia sufletul celui decedat poate parasi mormatul pe o perioada mai mult sau mai putin indelungata, ba chiar isi poate alege alta locuinta mai placuta. Tot acum a aparut si credinta in existenta unei lumi indepartate a mortilor, in care se ajunge pe un drum greu, plin de peripetii si primejdii. Pentru calauzirea sufletului spre aceasta lume s-au compus acele Carti ale mortilor, veritabile ghiduri pentru lumea postuma. In general, izvoarele provenite din diferite centre principale ale Egiptului antic prezinta diverse variante privind destinul sufletului dupa moarte, in functie de caracterul special al divinitatii locale. De pilda, la Memfis se credea ca sufletele mortilor vor merge intr-un loc trist, spre Apus, in desertul Libiei; potrivit teologiei heliopolitane, sufletele vor calatori fericite, impreune cu zeul Re, pe barca aestuia, de asemenea spre Apus, iar la Abydos se credea ca intrarea in lumea de dincolo se afla la apus de acel oras, acolo unde barca Soarelui disparea in fiecare seara, in imparatia mortilor, printr-o crapatura a muntelui. Versiunea eshatologica predominanta, insa, in tot Egiptul a fost cea osiriana. Potrivit acesteia, regele defunct si, mai tarziu, fiecare raposat se identifica dupa moarte cu Osiris si primeste o noua viata. Asemenea vietii plantelor care se reinnoieste in fiecare an, tot la fel se reinnoieste si viata lui Osiris si, totodata, si a defunctului transformat in Osiris. Astfel, intr-un text din sarcofage se spune: "Eu traiesc, eu mor, eu sunt Osiris Eu traiesc, eu mor, eu sunt orzul; eu nu dispar". Dupa cum Osiris, dupa moartea sa, a fost declarat drept si a primit demnitatea sa de rege in lumea subpamanteana, tot la fel regele defunct este "justificat", "indreptat", iar urmasul sau apare ca mostenitorul sau de drept al lui Horus. Ulterior, fiecare defunct devine un Osiris si primeste epitetul de "justificat": "Tu esti pe tronul lui Osiris, ca reprezentant al Celui dintai intre cei aflati la Apus (respectiv Osiris). Impartaseste-te din puterea lui, primeste coroana lui." Calatoria sufletului dupa moarte avea ca tinta imparatia lui Osiris, Campiile lui Iaru sau Imentet, unde sufletele duceau o viata fericita, unde se bucurau de conditii mult mai favorabile decat in viata de aici, intrucat fertilitatea Campiilor lui Irau era mult mai mare decat aceea a regiunii Nilului, granele crescand mai inalte decat omul si dand roade mai bogate. Imparatia mortilor apare, insa, plasata in lumea subpamanteana, strabatuta de Soare in timpul noptii. Aici persista tot felul de primejdii, iar scopul textelor din Cartea mortilor este tocmai acela de a-l ajuta pe defunct sa le evite sau sa le biruiasca. Exista drumuri gresite, care trebuie evitate, exista ape care trebuie traversate cu ajutorul unui ghid, exista monstri ingrozitori, care pot fi biruiti cu ajutorul unor formule magice. In acelasi timp, cel decedat trebuie sa cunoasca, de pilda, numele monstrului, pentru a avea putere asupra lui, sau sa se identifice cu o divinitate puternica sau alta, pentru a iesi biruitor. Este, deci, evident faptul ca aici conceptiile si practicile magice joaca un rol deosebit. Luata in sens strict, chiar si judecata lui Osiris face parte dintre aceste pericole. In fata tribunalului lui Osiris si a celor 42 de judecatori ai sai, defunctul trebuia sasi sustina cauza, sa faca acea "confesiune negativa", sa-si dovedeasca nevinovatia, pentru ca altfel era devorat indata de judecatori, de monstru sau era obligat sa se intoarca pe pamant la o viata mizerabila, intrupandu-se chiar in animale necurate. c. Rituri de inmormantare Eshatologia atat de bogata a vechilor egipteni avea un corespondent pe masura in ceea ce priveste riturile de inmormantare. In perioada preistorica, vechii

7

egipteni isi ingropau mortii intr-un mod similar tuturor popoarelor cu o civilizatie inferioara. Astfel, consemnam inmormantarile in pozitie "chircita", cadavrul fiind culcat pe partea stanga, cel mai frecvent cu capul spre sud si cu fata spre apus. In anumite cazuri, trupul defunctului era taiat in bucati si capul asezat deoparte, pentru ca mortul sa nu devina periculos pentru cei vii, venind printre ei ca strigoi. De retinut este faptul ca in acea perioada inca nu exista practica mumificarii. Insa, incepand chiar din perioada Regatului Vechi, a inceput sa se practice tehnica mumificarii sau imbalsamarii cadavrelor, care avea sa devina in mod treptat o adevarata arta. Acest procedeu demonstreaza, in primul rand, faptul ca vechii egipteni considerau absolut necesara conservarea trupului. In viziunea lor, viata viitoare nu era decat o continuare a celei de pe pamant, ea fiind, de asemenea, legata de trup. Insusi Osiris, asa cum s-a vazut, n-a putut invia, inainte ca trupul sau sa fi fost reconstituit din partile taiate si imprastiate in urma luptei cu Seth. Pregatirea mumiei incepea cu extragerea creierului si a viscerelor care, impregnate cu parfumuri, se pastrau in patru urne. In locul inimii sau, uneori, chiar pe mumie in dreptul inimii se punea un scarabeu, ca simbol al invierii si reinnoirii, din argila sau dintr-o piatra dura, avand gravata o formula magica ce pleda in favoarea raposatului, atunci cand acesta va ajunge in fata tribunalului lui Osiris. Apoi, corpul era umplut cu produse rasinoase si aromate; in continuare, i se reconstituia forma cu paie sau cu tampoane de stofa, dupa care era tinut timp de 70 de zile intr-o solutie de carbonat de sodiu si, in fine, infasurat dupa spalare in foarte multe panze de in imbibate intr-un ulei aromat. In mainile mortului si intre benzile mumiei erau asezate texte sacre, rugaciuni si mai ales Cartea mortilor care il ajuta sa invinga dificultatile calatoriei in lumea cealalta si sa poata raspunde cum trebuie in fata judecatii lui Osiris. In cele din urma, mumia era inchisa intr-un sicriu de lemn de forma trupului. Acest sicriu era pictat in interior cu figuri si scene simbolice in culori, avand si un text religios-funerar in hieroglife, iar in exterior era pictat cu portretul celui decedat. Tot la fel, mormintele in care erau asezate mumiile dispuneau de o serie de desene si picturi pe peretii lor, incercand sa-l redea pe defunct si pe viitoarea sa familie, inconjurati de slujitori si animale domestice. Probabil ca toate aceste reprezentari vroiau sa creeze pentru cel decedat o atmosfera de viata si ambianta similare celor de pe pamant. In plus, incepand cu perioada Regatului Mediu, apare tot mai frecvent obiceiul de a aseza in mormant langa mumie si anumite statuete din lemn, lut sau metal, care-l reprezentau pe mort. Mai ales din perioada Regatului Nou devine tot mai limpede ce rost aveau aceste statuete. Practic, ele se doreau sa fie un substitut aal trupului celui decedat, in eventualitatea ca respectiva mumie n-ar fi fost bine conservata, servind ca salas lui ka, fie ar fi reprezentat un slujitor in mormant pentru defunct. Conceptia vechilor egipteni potrivit careia existenta dupa moarte nu este decat o continuare a vietii actuale presupunea faptul ca orice activitate, orice munca necesara in viata de pe pamant ramanea, de asemenea, absolut necesara si in imparatia mortilor. Ogorul trebuie ingrijit, semanat si recoltat pe mai departe si acolo, animalele trebuie ingrijite, iar hrana pregatita. Iar pentru aceasta, mai ales cei bogati aveau nevoie si in imparatia mortilor de ajutorul unor slujitori. Astfel, in capitolul 6 din Cartea mortilor exista un loc in care un defunct constrange o asemenea figurina, numita uschebti, prin intermediul unei formule magice, sa lucreze in locul sau.

8

Fireste, orice inmormantare presupunea un ceremonial cu totul special. De retinut, intre altele, ar fi faptul ca preotul, imbracat intr-o blana de pantera, atingea fata si gura mortului cu un topor si cu o foarfeca, in credinta ca acesta ar redobandi puterea de a se misca si de a vorbi. La sfarsit, preotul sacrifica un animal, inainte de a fi introdus cadavrul in mormant si de a inchide mormatul. d. Mormintele Inca din cele mai vechi timpuri, dar si mai tarziu, "locul de veci" pentru oamenii simpli era o groapa obisnuita, nu prea adanca, sapata in nisip, sau o scobitura intr-o stanca, astupata apoi cu o piatra mare, pentru a nu patrunde acolo sacalii. Mormintele regale si nobiliare, in schimb, aveau inca din cele mai vechi timpuri infatisarea unor adevarate fortarete cu peretii oblici spre centru, purtand astazi denumirea araba de mastaba. Intr-o astfel de mastaba, chiar deasupra mormantului, se afla o capela in care se celebrau riturile funerare, mobilata cu o masa pentru ofrande; alaturi era o stela pictata sau gravata, in dosul careia se afla "coridorul", zidit, continand statuile defunctului. Acesta comunica prin statuile care il reprezentau cu familia sa care, prin niste fierastruici mici, ii aduceau ofrande si fumul de tamaie. Capela era decorata cu scene pictate sau sculptate in basorelief, reprezentand diferite activitati din viata care, pe cale magica, il mentineau pe cel raposat "in viata". Mastabele erau grupate, regulat, in jurul piramidei faraonului. O mastaba a unui defunct foarte bogat putea avea si alte incaperi, comunicand intre ele prin diferite coridoare. Un alt tip, mai evoluat de morminte, aparut in timpul dinastiei a III-a, il reprezenta piramida in trepte, care aminteste ca aspect de ziguratul babilonian sau de piramidele in trepte ale aztecilor si mayasilor. Primul mormant de acest fel a fost construit de vizirul si arhitectul Imhotep pentru regele Djoser, fondatorul dinastiei a III-a, la Sakkara. Aceasta piramida, reprezentand o suprapunere in diferite etape peste o mastaba patrata, are dimensiuni impresionante: laturile bazei dreptunghiulare de 109 m si 121 m, iar inaltimea de 61 m. In timpul dinastiei urmatoare au fost construite marile piramide de la El Giseh, inaltate pentru a adaposti mumiile a trei regi din dinastia a IV-a: Kheops, Khefren si Mykerinos, dupa ortografia greceasca, Hufu, Hafra si Menkaura, dupa denumirea egipteana. Piramida construita de Kheops si considerata una dintre "cele sapte minuni ale lumii antice" are o inaltime de 137 de metri, aceea a lui Khefren de 136 m si cea a lui Mykerinos de numai 62 m. constructia acestor monumente presupune eforturi si o imaginatie incredibile. De pilda, gigantica opera de constructie a marii piramide a lui Kheops a durat 30 de ani, timp in care, asa cum consemneaza Herodot in Istoriile sale, "au muncit fara intrerupere cate o suta de mii de oameni". Blocurile de piatra unele de 20 de tone au fost aduse la mari distante, pe tavalugi, pe sanii trase pe nisip sau intre doua barci; ridicate cu ajutorul parghiilor si a unor puternice balansoare de lemn, pe rampe si planuri inclinate, ele erau inaltate pe terase succesive de pamant si caramida, terase inlaturate apoi, dupa terminarea constructiei. Incepand cu dinastia a XVIII-a, insa, datorita faptului ca jefuitorii de morminte incepusera sa opereze intr-un mod din ce in ce mai ingrijorator, faraonii au adoptat tipul de mormant complet subteran, cu mai multe incaperi, sapate in pereti de stanca, in asa numita Vale a Regilor, la vest de orasul Teba. Aceste sapaturi erau foarte adanci, trecand de 100 de metri, si aveau peretii decorati cu diferite scene si texte ce prezentau viata regelui defunct in lumea de dincolo. In aceasta perioada, templele funerare erau construite departe de aceste

9

morminte, respectiv in apropierea Nilului, unde erau aduse si sacrificiile funerare.

Descpoeriri arheologice -armuri romaneCel mai mare depozit de armuri romane descoperit in Marea Britanie in ultimii 40 de ani, a fost adus la lumina recent, la Carlisle, unde s-a aflat fortul roman Luguvallium, la capatul vestic al Zidului lui Adrian, scrie revista Archeology. In depozitul de armuri a fost gasita si o aparatoare de umar care - afirma Thom Richardson, Custode al Oriental and European Armour at the Royal Armouries - poate fi "o piesa cruciala pentru intelegerea modului in care erau construite armurile in acea vreme". Pina in prezent, explica specialistul, au mai fost descoperite astfel de elemente de armura, dar modul de confectionare al ansamblului nu a fost clarificat.

Aparatoarea de umar este alcatuita din solzi de fier, prinsi impreuna cu fire de bronz si seamana foarte mult cu cea infatisata intr-o statuie a unui legionar roman descoperita la Alba Iulia, fosta colonie Apulum. Legionarul de la Alba Iulia poarta o combinatie de platosa si armura cu solzi, cu aparatori de brate laminate, asemanatoare cu alte piese descoperite la Carlisle. Platosa era prinsa de trup de obicei cu benzi interioare de piele, in timp ce camasa de zale era asigurata cu mai multe fire de metal, infasurate impreuna. Depozitul de armuri de la Carlisle a fost descoperit intr-o cladire care a fost probabil atelierul unui armurier, in partea de nord a fortului Luguvallium. Richardson a mai precizat ca spera ca datorita locului mai uscat in care au fost gasite armurile sa se fi pastrat benzile interioare de piele, care sa ofere mai multe date despre articulatiile placilor de metal. Legaturile de piele s-au distrus la cele mai multe elemente de armura, din orice perioada. Potrivit estimarilor specialistilor, armurile de la Carlisle dateaza din anii 120 - 130 d.H.. In iunie 122, imparatul Adrian, insotit de cavaleria grea si membri ai elitei Garzii Pretoriene, a vizitat Britania, in cadrul turului granitelor de nord ale imperiului. Atunci el a decis constructia zidului, ca limita a jurisdictiei civile romane.

10

"Ganditorul" de la Hamangia si Piramida lui KeopsUna dintre capodoperele culturilor neolitice si eneolitice (epoca pietrei slefuite) de pe teritorul tarii noaste este celebra staueta "Ganditorul", apartinand Culturii Hamangia (mileniul IV i.e.n.) - descoperita, impreuna cu perechea sa feminina, langa Cernavoda. Ca vechime, "Ganditorul" precede Piramida lui Keops (a carei constructie a inceput, se pare, in prima jumatate a mileniului III i.e.n.). Poate ca pe multi ii surprinde aceasta alaturare dintre o sculptura si un monument arhitectonic al altei civilizatii. Dar primul lucru care a atras atentia la "Ganditor" a fost lungimea anormal de mare a gatului acelui barbat meditativ. Raspunsul la intrebarea care ar fi putut fi talcul (daca exista unul) al acestui gat mai lung, se leaga de forma geometrica pe care o formeaza bratele, umerii si capul. Este vorba de un echilibru spatial de tip piramida cu baza patrata (unul din cele mai "stabile" si mai regulate poliedre, dupa forma cubica). Astfel, forma superioara a corpului barbatului pare conceputa dupa aceeasi "regula" (conceptie, viziune) dupa care a fost proeictata si Piramida lui Keops pentru care egiptologii folosesc sintagma "geometrie sacra". Practic, elementele superioare ale trupului "Ganditorului" reprezinta o mini-piramida, sau, mergand pana la capat pe firul acestei idei, o "mini-piramida a lui Keops". Pentru a face o comparatie care tine mai mult de spiritualitatea celor doua opere, putem aminti ca Piramida lui Keops nu are "cap" (varf). De ce? Poliedrul conceput de vechii egipteni trebuia sa respecte religia politeista a acelor vremuri, care punea in fruntea panteonului zeul Soare (Ra). Razele luminoase, considerate a fi sapientale si fertilizatoare, trebuiau sa patrunda prin varf spre interior, pe directia unei anume camere secrete a Piramidei. Pe de alta parte, in sens opus, tot cu ajutorul razelor solare, sufletul faraonului urma sa urce pana la zeul Ra si sa revina pentru o probabila reincarnare. La "Ganditor", varful piramidal este, in deplina normalitate morfologica, capul. Numai ca acesta are o dimensiune mai mica, pentru a se incadra perfect in forma piramidala si pentru ca mainile sa cuprinda tamplele si nu sa sprijine barbia (o alta varianta a echilibrului acelei pozitii). Coincidenta? S-ar putea ca unii dintre cei ce citesc aceste randuri sa considere aceasta comparatie drept pura speculatie. Dar sa nu ne desconsideram stramosii si sa acceptam ca viziunea sculpturala a "artistului de la Hamangia" de acum sase milenii a fost similara celei a proiectantilor Piramidei lui Keops. Inca un argument in acest sens: numeroase statuete datand in mileniile IV-V-VI i.e.n., descoperite in Romania, au trasate pe tot corpul meridiane (linii_ intrerupte de puncet bizare. Specialistii au facut imediat o comparatie cu meridianele energiilor vitale omenesti si acupuntura - ambele conceptii despre metabolism apartinand vechilor chinezi. Este uluitor, dar se pare ca si in civiliaztiile stramosilor nostri existau aceste preocupari (cunostinte) medical-filosofice.

Intre Babilon si NiniveLumea babiloniana si asiriana, intr-un cuvant civilizatia akkadiana, s-a contruit pe acel strat de civilizatie fertil care a fost Sumerul, gigantizand tot ceea ce absorbise. Din babilon si pana la Ninivve, mai bine de doua mii de ani, aproape orice opera arhitectonica, sculpturala, picturala, a fost destinata parca in primul rand sa impresioneze si nu atat sa placa. Suntem intr-o lume care traieste cu obsesia colosalului, acel colosal obligat parca sa umple vidul vietii - viata terorizata cu ritualuri, de lupte cumplite, de o clima secetoasa, de inundatiile Tigrului si 11

Eufratului, de vanturi sufocante. Alaturi de zeii si ritualurile Sumerului, aici se infrunta zeii semiti Marduk si Tiamat - emblema a insecuritatii si permanentelor dezchilibre. Dualitatea se reflecta si plan moral si spiritual. Lumea reala nu putea fi decat un corespondent al uneia celeste; orice obiect nu constituie decat o copie palida a unui model ceresc, prefigurand, la un mod rudimentar, celebrul model platonician. Urmand exemplul fortelro cosmice, alchimistii aspirau la transmutatia metalelor. Templele trebuiau si ele sa simbolizeze lumea si diviziunile Universului iar magia nu constituia decat un mod neintrerupt de comunicatie dintre cele doua lumi. Considerand ca elementele au un suflet, babilonienii operau un animism cu implicatii metafizice. Sa intelegem ca la ei colosalul juca rolul superlativului, tinea locul abstractizarii. Nu vom intalni de aceea aici efortul spre sistematizare a credintelor ci un efort al vietii reale de a se suprapune, printro stranie metafizica a colosalului, celei divine, unui model celest. Turnul Babel a dorit stergerea granitelor dintre contingent si transcendent pentru a realiza deci comunicarea absoluta a unui flux de gandire uman cu divinul. Gradinile suspendate doreau o modificare geografica rivalizand cu fortele zeiesti prin proiect si grandoare. Planul orasului Ninive se considera proiectat dupa o "scriere cereasca", dupa omologul sau transcedental. In aceasta lume bibliotecile cuprind totusi zeci de mii de tablite cu semne cuneiforme, se rescrie, se copiaza, mai putin insa se creeaza, scarile si zidurile palatelor sunt gigantice, ca si fortificatiile crenelate. Portile sunt monumentale; reprezentarile de animale au talii colosale; basoreliefurile gigantice acopera peretii edificiilor; opulenta regala devine sufocanta. Palatele lui Assurnasirpal, Asarhaddon, Assurbanipal, Sargon, Sennaserib au uluit pe arheologii secolului 19. Descifrarea tablitelor a luminat apoi si enigma acestor mormane de lut: aflate intr-o lupta pe viata si pe moarte, Babilonul si Asiria au reusit o sinteza care a consemnat chiar dezastrul lor. Nici o lume nu a imortalizat vreodata cu atata sange rece in literatura si in arta ei momentele sale de cruzime ca acesti obsedati de suprematie, contopire, dominatie. Arta reflecta cruzimea cuceritorilor: de un realism bizar ea concureaza cu fotografia. "Tara negustorilor" nu cunostea seninatatea. Arta si fastul, actele ei de cultura slujeau puterii opulente si autoritar iar artistul nu insemna aproape nimic, fiind redus la postura de executant anonim.

Imperiul IncaImperiul Inca, vast imperiu in Muntii Anzi din America de Sud, creat de catre incasi, un popor bastinas american, in secolul al XV-lea si cucerit de catre spanioli in secolul al XVI-lea. Incasii au construit o bogata si complexa civilizatie care a stapanit peste noua milioane de oameni. Sistemul incas de guvernare era unul dintre cele mai complexe organizatii politice dintre toate popoarele americii. Cu toate ca incasii s-au lipsit de un limbaj scris si de faptul ca nu cunosteau roata si bronzul, ei au realizat inovatii de inginerie fara seaman in alte parti ale americii, intrecandu-le pana si pe cele europene. Au construit structuri de piatra imense, au construit drumuri si poduri suspendate pentru a putea traversa vaile inguste si abrupte ale muntilor Anzi. Incasii au cucerit un mare numar de oameni din vecinatati. In timpul in care imperiul a ajus la apogeul dezvoltarii sale, avea o suprafata mai mare de 906.000 km patrati. Acest teritoriu a fost centralizat pe culmile Anzilor, insa s-a extins pana spre Pacific si bazinul Amazonului. Centrul politic al imperiului era situat in Peru de astazi si cuprindea parti din: ecuadorul de azi, Bolivia, nordul Chile, si nordvestul Argentinei. Teritorul includea platouri inalte cu iarba, jungle, deserturi si vai fertile pe marginea raurilor.

12

Originea incasilorOamenii, cunoscuti mai tarziu ca incasi, erau organizati la inceput intr-un mic grup razboinic care vorbea limba "Quechuana" si traiau langa lacul Titicaca in sud-estul Perului, in secolul XII-XIII. Conform legendei incase, primul imparat incas, Manco Capac, impreuna cu trei frati si patru surori au iesit din pamant, din pesteri. In jurul anului 1200, Manco Capac conducea zece ayllus, sau clanuri, de la lacul Titicaca nord catre valea fertila din Cusco. Incasii au cucerit valea si au supus poporul. Au intemeiat orasul Cusco, capitala lor. Manco Capac s-a casatorit cu una din surorile sale pentru a stabili dinastia regala. El si succesorii sai au marit puterea imperiului prin casatorii, aliante si cucerirea popoarelor vecine. In timpul domniei lui Viracocha Inca, al optalea imparat, incasii stapaneau un teritoriu de 40km in jurul orasului Cusco. Incasii si-au extins simtitor teritoriile dupa cucerirea Chancasilor, sub domnia fiului lui Virachocha, Pachacuti Inca Yupanqui. El a reorganizat sistemul Inca social si politic. Impreuna cu fiul sau, Topa Inca Yupanqui, a extins Imperiul de la nordul Ecuadorului de astazi pana in centrul Chilelui. Acesti conducatori au adus civilizatia incasa la apogeul dezvoltarii, au transformat capitala Cusco intr-un centru incas de societate si guvern, au dezvoltat o religie de stat si au instaurat un sistem administrativ pentru a putea controla largile vai si numerosii supusi.

Civilizatia Inca - Organizarea politicaSocietatea incasilor a fost organizata strict, de la imparat si familia regala la simplii tarani si oameni de rand. Imparatul era considerat descendent al zeului soarelui, Inti, si conducea ca autoritate divina. Toata puterea statea in mainile sale. Numai influenta obiceiurilor si frica de revolta contracarau puterea imparatului. Imparatul alegea pe cei mai importanti administratori dintre fiii sai. Urmatoara clasa sociala dupa imparat era aristrocratia, care cuprindea descendenti si rude ale imparatilor. Acestia detineau cele mai importante posturi din: guvernare, religie si armata. Nobilii dintre popoarele cucerite faceau si ei parte din aristocratie si erau considerati "Incasi adoptati". Din motive administrative, imperiul a fost impartit in mai multe organizatii, cunoscute ca: "Cele patru suyus (sfert) ale lumii", cu capitala Cusco in centru. Incasii si-au numit imperiul "Tahuatinsuyu", care insemna "Taramul celor patru sferturi". Un suyu, Antisuyu se intindea la est de Cusco si continea vai adanci, acoperite cu paduri, care se prelungeau pana la junglele bazinului Amazon. Unele grupuri de indieni din aceasta regiune, nefiind impacate cu incasii dupa ce fura cucerite, continuau sa-i atace pe incasi. Contisuyu continea toate pamanturile de la vest de Cusco, pana la Arequipa. Collasuyu era cea mai mare parte. Era situat la sud de Cusco si continea lacul Titicaca si regiunile din Bolivia, Chile si Argentina. Chincosuyu continea toate pamanturile ramase din nord de Cusco. Mai tarziu, incasii au impartit fiecare parte in unitati mai mici, progresive, fiecare cu oficiali care supravegheau activitatile locuitorilor acestor unitati. Fiecarui guvernator ii serveau inca zece guvernatori districti, fiecare dominand peste un district de zece mii de tarani. Alt oficial, conducatorul unui sat mare care domnea peste o suprafata mai mica, care continea aproximativ 1000 de tarani. La cel mai jos nivel de organizare, un oficial supraveghea un grup de zece tarani. In total, pentru fiecare zece mii de tarani erau 1331 de oficiali. Problemele de stat ale incasilor erau bine controlate. Intregi populatii locale erau cateodata mutatein alte comunitati. Deseori, grupurile erau stabilite in locuri unde era nevoie de oameni pentru agricultura si minerit. Uneori, stabilirile reau motivete de catre stat. Plasarea vorbitorilor de Quechuana in zonele noi cucerite, dezvantaja abilitatea grupurilor locale de a se uni impotriva incasilor. Aceste restabiliri usurau modul de a raspandi ideile si cultra incasilor si mai ales uniunia imperiului. Ca sa se poata dascurca cu aceste probleme,

13

guvernantii pastrau date stricte in legatura cu numarul populatiei, aurului, pamanturilor, recoltelor si proiectele imperiului. Cum incasii nu cunosteau scrisul, ei pastrau aceste date cu ajutorul quipului- o serie de fire inodate agtate la numite intervale pe un alt fir lung. Prin varietatea culorilor, tipurile de fire care le foloseau si spatiul dintre fire si noduri ei inregistrau datele. Dupa cucerirea lor de catre spanioli, incasii si-au pierdut abilitatea de a citi quipusuri.

Cladiri publiceCladirile publice ale incasilor au fost construite datorita unei taxe numita mit'a. aceasta taxa constituia ca marea majoritate a incasilor sa munceasca pentru construirea cladirilor publice in timpul unei parti a anului. Taxa muncii a suportat constructii de scara mare, care necesitau un mare efort de munca, cladiri cum ar fi: forturile, drumurile sau podurile. Construirea drumurilor era importanta pentru stabilirea cominicatilor prin tot imperiul. Imparatii incasilor au construit o retea de drumuri pavate cu piatra pe o distanta de 16000km. Alergatori antrenati duceau mesajele, lucrand ca stafete, alergand o distanta de 400km pe zi. Pentru a traversa apele adanci ale raurilor, incasii au construit poduri suspendate cu franghii, care uneori chiar depaseau 100 de metri in lungime. Pentru a creste productia agriculturii, s-au construit terase de piatra in trepte, pe ingustele si dificilele vai ale Anzilor. Alte impresionante cladiri ale incasilor sunt maretele temple si palate, cum ar fi Templul Soarelui din orasul Cusco, care era aproape complet din aur.

Societatea Baza societatii incase era ayllu-ul, un fel de clan format din mai multe familii care traiau impreuna, pe o suprafata limitata, si care isi imparteau pamantul, animalele si recoltele. Ayllu-ul varia in marime, de la simple ferme de tarani, la orase mari. Toata lumea apartinuea unui ayllu. Daca cineva se nastea intr-un ayllu, acolo murea. Daca un barbat dintr-un ayllu nu era casatorit pana la varsta de 20 de ani, conducatorul ayllu-ului ii alegea o sotie. Cei mai multi dintre incasi erau fermieri care lucrau pamantul. Imparatul era stapanul tuturor teritoriilor din imperiu. El conducea si repartiza ayllu-urile astfel incat o familie avea o ferma. Viata de zi de zi a incasilor varia in functie de clasa sociala. Imparatul locuia intr-un superb palat de aur si argint. Desi paturile sale erau create din blana fina, el dormea pe podea, ca si oricare alt servitor sau supus de-al sau. Cu toate ca avea mai multe sotii, ca sotie oficiala era recunoscuta sora sa. Familia regala si nobilii erau scutiti de impozite si aveau numeroase privilegii. Insa, viata taranilor era total diferita de cea imparatului si de cea a nobililor. Dupa ce, la micul dejun bea o bautura specifica icasilor, chicha, un fel de bere facuta din grau fermentat, toata familia lucra pana la amiaza pe camp. Taranii, si incasii care nu erau nobili, aveau dreprul la o singura sotie. Imbracamintea incasilor era foarte modesta, hainele imparatului nu erau foarte diferite fata de hainele taranilor simpli.

RelgiaDumnezeul suprem al incasilor era Virachocha, dar ei venerau si zeul soarelui, Inti. Incasii mai credeau ca unele locuri si obiecte sunt sfinte, numindu-le haucas. Un huaca putea fi un mare templu construit de oameni, un obiect gasit in natura: undeal, etc.

14

Incasii mai credeau si zintr-o a doua viata si venerau spiritele stramosilor lor. Trupurile si mormintele mortilor erau tratate ca haucas. Dupa moartea unui incas familia sa mergea la inmormantare timp de opt zile si trebuiau sa poarte haine negre timp de un an, iar femeile trebuiau sa-si taie in fiecare dimineata cate o suvita de par. La unele sarbatori mai importante, sau la evenimente mai importante se sacrificau animale si oameni.

Cucerirea de catre spanioliIn jurul anului 1493, in timpul cand Imperiul Inca era la apogeul dezvoltarii sale, spaniolii apareau pe coastele Americii de Sud. La sfarsitul unui razboi civil din imperiu, in anul 1532, spaniolul Francisco Pitzarro, a organizat o expeditie impotriva imperiului. Profitand de faptul ca tocmai se terminase un crunt razboi civil si de faptul ca incasii nu cunosteau caii, cu numai 180 de oameni, el reuseste sa rapeasca regele Atahualpa, si sa nimiceasca garda sa personala, si alti oameni nevinovati, in total aproximativ 10.000 de oameni. Incasii incearaca sa-si rascumpere imparatul, insa, cu tot aurul si bogatiile oferite spaniolilor, nu reusesc. In final, spaniolul, primind intariri si rapind si pe principalul general al armatei, reuseste sa cucereasca capitala si, odata cu ea, aproape tot imperiul. Insa, el nu reuseste sa gaseasca unul dintre cele mai stralucite si bogate orase ale incasilor, Machu Picchu. Astazi, mai mult de 8 milioane de descendenti ai imperiului, se gasesc pe fostile teritorii ale marelui imperiu.

Machu PichuPatru secole au fost necesare pentru descoperirea unei fantastice fortarete ascunse printre piscurile de 4000 de metri ale anzilor peruvieni. Nu i se cunoaste adevaratul nume, ce destinatie avea si de ce a fost parasita de bastinasi in secolul XVI, fara a fi atacata de conchistadori. A scapat neobservata de europeni pana in secolul XX, cand a primit si numele de Machu Pichu. In secolul XII, enigmatica populatie ce-si spunea Inca (Fii Soarelui) cucerea un vast teritoriul in nordul si vestul Americii de Sud, venind de undeva din zona meridionala a continentului - nu se stie nici acum cu precizie de unde. La fel de razboinici si necrutatori ca aztecii, incasii au supus nu mai putin de 500 de alte etnii amerindiene. Nu s-au impus prin cultura (nu cunosteau nici o scriere), ci printr-o temeinica, chiar spartana organizare sociallegislativa. Dar, mai presus de toate, aveau "obsesia" constructiilor de drumuri pavate si de cetati-fortarete (inclusiv in jungla) menite sa reziste vesnic in fata oricaui inamic. Capitala incasilor, Cuzco, era -arhitectural- comparabila cu Roma cezarilor. Dar la numai 130 de kilometri de Cuzco, printre crestele andine, se afla cetatea Machu Pichu. Gasita abia in 1911, aceasta citadela a fost conceputa ca un labirint citadin inexpugnabil. La peste 4000 de metri, lemnul era o raritate si totul a fost durat in patra: terase, fotificatii, palate regale, locuinte simple, bazine de acumulare a apei de ploaie, caramizi, piete si un sofisticat sistem de parcele agricole pentru cultura principala, porumbul. Totul se incadreaza intr-un plan urbanistic aparent "intortocheat", menit sa deruteze eventualii invadatori. Este un unicat arhitectural impresionant si abia fotografiile facute din avion i-au pus in evidenta toate insusirile. De fapt, ceea ce ii frapeaza cel mai mult pe cercetatorii istoriei amerindienilor este incredibila coincidenta dintre opera mitica a lui Dedal ("inginerul" care a construit Labirintul de incarcerare a Minotaurului, sau, in alta varianta, palatul-labirint al regelui cretan Minos din 15

Knossos). Labirintul Machu Pichu reflecta la randu-i simbolul vietii pline de meandre si in care drumul nu duce niciodata inapoi, ci mereu inainte, spre moarte. Inspirat din spiralele scoicilor (asa cum afirma poetul grec Theodorides), Labirintul - fie el amerindian, grec sau egiptean (cel al reginei Hawara din Krokodilopolis, de exemplu) - are deci conotatia luptei cu timpul, el este adevaratul prizonier. Si inca o enigma: retelele de drumuri facute de cei care nu au cunoscut roata! 16.000 de km de drumuri pavate (a doua, ca lungime, dupa reteaua romana de 90 de mii de km), inclusiv poduri suspendate in zonele mlastinoase si nisipoase! De ce acest efort de taiere de "autostrazi" in coastele anzilor, daca incasii nu au avut vehicule, necunoscand roata? Nu lipseau borne indicatoare din 7 in 7 km si locuri de odihna din 20 in 20 de km. Ideea utilizarii drept piste de aterizare-decolare a fost avansata de foarte multi cercetatori, dar nu exista dovezi credibile... nu inca.. (Vom mai gasi astfel de ipoteze si de situatii "bizare" si in alte articole ale site-ului). Nici un drum special amenajat nu ducea catre Machu Pichu. Aceasta enclava (probabil a preotilor, putand adaposti doar 500 de persoane) exista parca in afara timpului si spatiului, ascunzand mistere ince de nepatruns.

Micenienii IliadeiDe mai bine de 3000 de ani, citind Iliada lui Homer, oamenii sunt fascinati inca de la primul vers: "Canta-mi, zeita, mania ce-aprinse pe Achile Peleianul". Versiunea ultima, terminata in secolul al VIII-lea i.e.n. a fost atribuita lui Homer supranumit "divinul". Cei mai multi cercetatori ai epocii bronzului au studiat perioada din punct de vedere strict istoric si nu pentru a elucida misterele Iliadei. Nici unul dintre acesti cercetatori nu au cantat cetatile troiene din nord-estul Turciei de astazi, intariturile uriase ale cetatilor Micene, aurul sau faimos, vasele de razboi, armele si limba celor de atunci. De fapt, Iliada este un fel de "povestea celor doua orase", daca ar fi sa imprumutam un titlu din Charles Dickens. Unul dintre orase era "Troia cea batuta de vanturi" dominand Dardanelele si celalalt Micene, incarcat de aur si conducand coalitia greaca pana la portile Troiei. De cate ori este evocata in Iliada aceasta cetate, ii este subliniata puterea. Chiar ruinele ei de astazi ii conserva un aer majestuos, celebra poarta a zeilor deschizandu-ti parca o lume plina de maretie. Cetatea Micene era un veritabil centru administrativ asa cum se vede din ruinele sanctuarelor, a magazinelor, palatelor imperiale. In Iliada, Agamemnon, regele din Micene, era conducatorul suprem al armatei grecesti. Istoric vorbind, cetatea sa domina Argolida si controla comertul din Marea Egee. In cautarile sale, Schliemann a localizat o duzina de cetati miceniene. Printre obiectele funerare gasite de acesta la Micene si expuse la muzeul arheologic national din Atena figureaza o gravura miniaturala reprezentand un razboinic in spatele unui scut amintindu-l pe acela purtat de eroul lui Hommer, Aiax. Un coif, asemanator aceluia al lui Ulysse, are gravat un razboinic purtand jambiere de bronz si sabia cu maner de argint frumos impodobit asa cum apar razboinicii in toate statuetele si gravurile gasite aici. Se pare ca principii micenieni stransesera averi importante, iar cetatea era in acelasi timp un important centru cultural. Au fost gasite multe masti mortuare printre care si cea pe care Schliemann i-a atribuit-o lui Agamemnon, dar de o mare importanta sunt se pare cele 1200 de tablete din Rylos, descoperite in 1939 de arheologul american Carl Blegen, asteptand sa fie descifrate. Distrus complet in secolul V i.e.n. de Argosul vecin, Micene a jucat la randul sau un rol important in distrugerea Troiei, cazand ulterior victima lacomiei vecinilor.

16

Civilizatia MocheO extraordinara descoperire arheologica, privitoare la Civilizatia Moche a fost facuta in siteul Dos Cabezas din Peru. Dspre aceasta civilizatie, care a cunoscut inaintea incasilor cateva secole de inflorire, se stiu foarte putine lucruri. Nu i se cunoaste nici originea, nici destinul, de aceea o masca funerara de arama, admirabil conservata, a fost un pas important in cercetarile care au urmat. Acest "bol" de metal care acum o mie cinci sute de ani a acoperit fata unui om mort a dus la dezgroparea celor mai bogate morminte descoperite vreodata in Peru. Acesti "moche" se stabilisera in vaile fluviale de-a lungul coastelor peruane de nord intre anii 100 si 800. Principalele lor surse de hrana erau agricultura si pescuitul. Erau constituiti intr-un sistem ierarhic destul de strict si au construit canale, palate si temple. In ciuda absentei unui sistem de scriere, ei au lasat multe dovezi ale gustului lor artistic: vase de ceramica, tesaturi colorate, picturi murale, indraznet colorate, misterioase obiecte de aur, argint si arama. intr-o regiune unde jefuitorii de morminte au devastat totul, vreme de patru secole, s-au gasit inca trei locase funerare unde acestia n-au putut ajunge. In exterior fiecare camera mortuara are o mica statuie de arama reprezentand ocupantul principal al mormantului. Studiindu-se resturile scheletelor s-au gasit si trei adevarati "uriasi". fata de locuitorii obisnuiti care aveau intre 1,47-1,67 m, acestia aveau intre 1,75-1,82 m si o varsta in jur de 22 de ani. Murisera probabil la interval de o luna unul de altul si cercetatorii presupun ca sufereau de o boala genetica ducand la alungirea oaselor. Principalii ocupanti ai mormintelor erau insotiti de slujitori sacrificati, capete de lama, urcioare si alte vase de ceramica, figurine de arama. Ei purtau masti, bastoane, sulite si alte insemne ale puterii, iar vasele din jur aveau de multe ori forme fantastice de oameni sau animale. Dominante erau imaginile liliecilor, importante simboluri Moche, care apar mai ales acolo unde este vorba de sacrificii umane. Masca funerara cu ornamentele ei de scoici, cea care a dus la descoperirea mormintelor, apartinea fara indoiala unei persoane importante care asistase la ritualul sacrificiului. O dovedesc armele gasite in mormantul sau, resturile tunicii pe care apare o silueta brodata avand capul, mainile si picioarele aurite, bijuteriile si coifurile cu forme diferite. Razboinic sau demnitar, omul cu masca reprezinta una dintre multele enigme ale unei civilizatii apuse inainte de a-si dezvalui tainele.

Piramida lui KeopsConstitue piramida lui Kheops un mesaj peste veacuri asa cum ne sugera Diderot nca de acum 200 de ani? Piramida a fost construita n timpul dinastiei a IV-a (acum 4500-4700 de ani),si face parte din

17

complexul de la Giseh, oras egiptean situat in apropierea orasului Cairo. Alaturi de Marea Piramida, din complex mai fac parte: piramidele lui Khefren si Mykerinos si Marele Sfinx. Printre interesantele caracteristici ale Marii Piramide este situarea ei precisa fata de punctele cardinale: laturile de N-S au o abatere de numai 2'28", cele de la V-E de 5'30" si respectiv 2'30". Cel caruia i se atribuie deschiderea piramidei lui Kheops este fiul lui Harun al Rasid, califul arab al-Mamum, care a adus la poalele piramidei, pe atunci inca placata cu stralucitoare placi lustruite, o intreaga armata de cioplitori, arhitecti si forta de munca. Se spune ca intre placile invelisului piramidei nu putea fi introdusa nici macar varful unei lame damaschinate. Scopul califului era sa descopere tezaurul faraonilor, dar mai ales, armele inoxidabile, sticla incasabila si alte minuni despre care se credea ca ar fi abundat in camera mortuara. Desi Strabon spunea ca pentru a intra in piramida trebuia sa:"ridica lespedea de pe partea laterala a piramidei, la o inaltime nu prea mare de sol, si sub ea ai sa dai de intrarea care duce la mormant", lucrurile nu au fost atat de simple. Au durat luni de zile de munca asidua pana cand au perforat in piramida un culoar de treizeci de metri. Iar culoarul relizat ducea intr-un coridor ingust ce facea parte dintr-un adevarat labirint, care ia condus, pana la urma, la un sarcofag gol, din granit, asezat in camera mortuara. Unii cronicari arabi afirmau insa ca sarcofagul continea "corpul unui barbat acoperit cu o cuirasa de aur, incrustata cu diferite pietre pretioase; pe piept era asezata o sabie de o valoare inestimabila, iar in apropierea capului se gasea un rubin cat un ou de gaina", iar altii ca ar fi continut doar"un cadavru descompus de timp". Dar cei mai multi oameni de stiinta considera aceste afirmatii nefondate. Una din ipotezele emise ar fi ca mormantul sa fi fost jefuit inca din timpul construirii sale. Dar faptul ca ii lipsea capacul si ca nu existau urme de efractie in jur, ar indica mai bine ca mormantul n-ar fi fost folosit niciodata. Alti faraoni din dinastia a patra (2600-2480 i.C.) - Khefren si Mykerinos - si-au construit piramide proprii, inconjurate, dupa modelul Marii Piramide, cu altele mai mici pentru sotii si cu morminte destinate marilor dregatori. Cele trei mari piramide seamana nu numai la infatisarea exterioara, dar si prin structura interna, cel putin in ceea ce priveste culoarul descendent si camera subterana. In piramida lui Kheops ea are o destinatie necunoscuta, in cea a lui Khefren serveste drept capela mortuara, la fel ca si in piramida lui Snefru (intemeietorul dinastiei a V-a 2723-2563 i.C.), construita in jurul anului 2600 i.C. Dar cea mai complicata arhitectura interioara, prin dispunerea complexa a spatiului este tocmai Piramida lui Kheops. Schema interiorului, aceeasi pentru cateva din cele mai importante piramide, ridica indoieli serioase in ceea ce priveste parerea generala, dupa care ele ar fi monumente funerare inaltate deasupra unui mic cavou si avand scopul de a proteja ramasitele pamantesti ale faraonului, pentru ca spiritul (corpul astral) - Ka - sa nu paraseasca trupul. Pare bizara, astfel, lipsa de inventivitate in gasirea unei solutii de inchidere a incaperilor mortuare, care se multumesc sa copieze modelul celei mai vechi piramide, a lui Snefru; si cel mai curios este ca nu au zidit macar culoarul catre camera mortuara. Amplasarea intrarilor, pare de altfel dictata de considerente rituale, mai mult decat de ratiuni de securitate. Inca de la prima piramida - de tip mastaba - construita in jurul anului 2700 i.C.

18

de Imhotep pentru faraonul Zoser, culoarele de acces si cele de iesire erau orientate spre Steaua Polara Ipoteza conform careia piramidele ar fi fost "observatoare astronomice perfectionate, cu temperatura constanta, create in camera mortuara", nu sunt foarte reusite, locul neoferind lucruri cu adevarat interesante. Mai corecta pare totusi ideea piramide=monumente funerare extrem de fastuoase. Mai ales ca, dupa vechile credinte egiptene (ipotetic), in lumea de dincolo muritorul ar fi putut lua cu el tot confortul posibil: servitorii (sub forma unor statuete care, insuflandu-li-se viata, puteau sa-l serveasca pe raposat), obiecte uzuale si de fast, sau alimente de cea mai buna calitate. Conform estimarilor, construirea piramidelor ar fi costat foarte mult, dar numai in mormantul din Valea Regilor a faraonului, nu foarte important, Tutankhamon, s-a descoperit o imensa cantitate de obiecte pretioase: numai valoarea sicriului interior, facut in intregime din aur. Daca acest rege, in timpul domniei caruia: decazuse credinta in zei, existau numeroase conflicte interne, si alte catastrofe, valoarea tezaurului era atat de mare, dar la ceilalti faraoni, mai bogati si mai puternici? Un argument contra ipotezei mai sus numite este acela ca in nici o piramida nu s-au gasit ramasitele pamantesti ale faraonului, nici chiar atunci cand se sconta pe prezenta lor. Astfel, in Marea Piramida a disparut capacul sarcofagului, si nu sarcofagul in sine care este din granit rosu. Sau poate nu a fost niciodata asezat la locul sau. In piramida lui Khefren, in care a patruns, in 1818, se credea pentru prima data cineva, tot printr-o deschizatura, Giovani Bathista Belzoni, desi mormantul era acoperit pe jumatatede o placa grea de piatra, se gaseau inauntru cateva vase si o inscriptie araba care dovedea ca nu Belzoni fusese primul. Dar camera mortuara era goala, iar sarcofagul cu greu ar fi putut fi scos prin usa pe jumatate zidita, si nici nu existau urme de efractie. Egiptologul Zaharie Gonem, directorul santierului arheologic din Saqqara a descoperit in noiembrie 1953 o piramida noua, necunoscuta pana atunci, a unui faraon necunoscut. Pe drumul pana la camera mortuara s-au gasit o multime de obiecte de cult si podoabe, cara ar fi putut fi luate de jefuitorii de morminte care ar fi putut intra mai inainte in piramida, fapt ce a intarit speranta descoperirii unui mormant nejefuit. Dupa cartusul din jurul semnelor hieroglife parea sa fie vorba intr-adevar de un faraon: Sekemkhet. Culoarul principal se termina in fata unui zid intact, in spatele caruia a aparut camera mortuara cu "un splendid sarcofag alb din alabastru transparent, care stralucea ca soarele", care la prima vedere parea un monolit. Pa acesta se mai vedeau inca resturi din "coroana de inmormantare". Dar, la deschidere, s-a dovedit ca sarcofagul era gol. Ipoteza inmormantarii simbolice in sarcofag doar a spiritului faraonului Ka, ridica numeroase semne de intrebare, izvorate mai ales din interpretarea credintei vechi egiptene. Desi credinta ca imbalsamarea se facea tocmai pentru a asigura existenta lui Ka, faptul ca invelisul fizic, trupul, cu creierul, si organele interne depuse in "canope", este descompus morfologic, inseamna ca nu poate exista nici Ka, trupul astral. Egiptologul ceh Lexa spune ca:"Afirmatia lui Herodot, potrivit careia spiritul - in credinta vechilor egipteni - traieste cata vreme cadravul ramane intact, este inexacta. Nu am gasit pana acum nici o referire in acest sens in

19

vechile texte egiptene. Ca existenta spiritului nu depinde de starea trupului lipsit de viata, ne-o arata textul Pir.653..." Dupa credinta vechilor egipteni, se putea ca spiritul sa fie insuflat, prin ritualuri magice, unei statui, ce ar fi reprezentat persoana defuncta. Dovada o gasim pe peretele de nord al piramidei lui Zoser, intr-o incapere de mici dimensiuni, "serdab", unde se afla statuia faraonului. De ce atunci o piramida? Sub piramida lui Zoser, in labirintul coridoarelor, se afla un basorelief ce-l reprezinta pe faraon alergand. Este vorba probabil de reprezentarea artistica a sarbatorii "seda", initiata cu prilejul comemorarii jubiliare a 30 de ani de domnie a unei dinastii, prilej cu care fiecare faraon, dupa scurgerea "mandatului de functionare", trebuie sa faca dovada conditiei sale fizice si a fertilitatii sale. In epoci mai vechi, faraonul care nu facea fata la probele respective era suprimat. In timpul lui Zoser se renuntase la acest obicei. Desi cei care "sponsorizau" construirea piramidelor, erau preotii, tot ei erau cei carora le era supusa aprobarea construirii, si acceptau. De ce? Pe masura ce Egiptul si istoria sa devin tot mai cunoscute, piramidele sunt considerate, pe rand: un "bilant de piatra" al succeselor curtezanei Rhodopis", iubitii ei trebuind sa contribuie fiecare cu cate o piatra; ca monumente in memoria atragerii lui Sufis(Kheops) la dreapta credinta (idee venita pustnicului Syncellus in secolul 8); ca hambare de cereale ale biblicului Iosef; ca monument al victoriei tribului hicsosilor asupra Egiptului; ca o previziune cifrata a viitorului lumii; ca sculpturi de proportii desavarsite; ca observatoare astronomice. Pornind de la constatarea ca erau mai multe piramide decat faraoni-domnitori in perioada construirii acestor monumente, fizicianul englez Kurt Mendelsohn apreciaza ca motivele trebuie sa fi fost de ordin economic. Prin construirea continua s-au evitat crizele economice, framantarile sociale, si eventual, participarea la o lucrare comuna, unifica si centralizeaza triburile. S-a ajuns mai apoi la intrebarea daca mumificarea nu avea ca scop conservarea unor tesuturi, intr-o anumita stare care sa permita clonarea acestei culturi de tesuturi pe un individ, in primul rand faraonul. Dupa ce s-a dat publicitatii stirea, mai putin demna de incredere, dupa care biologii de la Universitatea din Oklahoma ar fi descoperit in luna martie a anului 1963, la mumia printesei egiptene Mene, celule epiteliale capabile de a fi revitalizate. Ritualurile de inmormantare ale tuturor popoarelor, totusi, nu urmaresc si nu incearca sa asigure defunctului o viata fizica viitoare, ci dimpotriva, vor sa previna revenirea lui, orice forma ar fi imbracat ea. Cu atat mai putin o dinastie domnitoare al carei urmas abia asteapta sa ajunga pe tron. Interpretarea autorului arab Abdul Ali Masudi atribuie actiunea de construire a piramidelor regelui Surid, caruia astrologii i-ar fi destainuit taina unei proorociri asupra viitorului sumbru al lumii. Astfel el a dat ordin sa se ridice piramidele, adaposturi rezistente chiar si incazul impactului cu stele cazatoare. Ca in tainite ascunse ar fi depozitate: tezaurul vechii intelepciuni egiptene, al aritmeticii si geometriei, astrologiei si medicinii, instrumente din otel inoxidabil, sticla flexibila, licoarea nemuririi si otravuri groaznice, a fost o urmare fireasca a evolutiei ipotezei.

20

Tocmai in scopul descoperirii acestor tainite au fost amplasate sub piramida lui Kheops calculatoare ultrasensibile, actionate de particule de radiatie cosmica, ce inlocuiau intr-o anumita masura razele roentgen. Astfel s-a obtinut imaginea tridimensionala a interiorului piramidei. Sectiunea prin Marea piramida prezinta un mare interes. Felul in care sunt dispuse incaperile din interior fac dovada celei mai mari ingeniozitati si complexitati: interiorul ei destinat dupa pareri unanime - a adaposti trupul faraonului mort, sau macar a simula acest lucru, demonstreaza cu totul altceva: spatiile interioare erau construite pentru a servi unor oameni vii. Ele sunt aerisite prin doua guri de ventilatie, ce comunica la nord si la sud cu cele mai spatioase incaperi interioare, desi pastrarea lor ridica o problema serioasa constructorilor. In plus, daca prototipul, piramida din Meidum, are doar un coridor simplu care respectand schema initiala, porneste din extremitatea nordica, trece exact pe sub centrul bazei si de aici, urmand o linie ascendenta, da intr-o incapere spatioasa la nivelul bazei piramidei, Marea Piramida prezinta un mecanism foarte complicat, compus in esenta din 3 nivele: unul la mare adancime, sub baza piramidei, altul putin deasupra bazei si al treilea cam la jumatatea inaltimii. Ipotezele dupa care aceste spatii ar constitui un labirint ce ar avea ca scop ratacirea, si in ultima instanta moartea eventualului profanator, sunt putin romantice. Astfel s-a adoptat ipoteza unanima ca ar fi vorba de spatii construite in interiorul piramidei din motive pur tehnice, acelea de a micsora suprasolicitarea. Ludvik Soucek sustine ca din contra acestea ar fi ridicat probleme pe care o piramida compacta nu le-ar fi pus. Astfel ca afirmatia lui Masudi poate contine si un graunte de adevar - poate ca piramida ar fi trebuit sa salveze viata faraonului in caz de primejdie. Acest fapt ar explica si amplasarea pirmidelor in imediata apropiere a palatelor faraonilor. Constructii asemanatoare mai sunt in imprejurimile Egiptului si in zona Marii Mediterane, dand nastere unei ipoteze conform careia ar fi aparut in urma socului provocat in trecut de o catastrofa a carei recidiva ameninta ca sabia lui Damocles. Se mai vehiculeaza ideea conform careia coridorul de acces in Marea Piramida are un unghi de inclinatie astfel incat sa se orienteze spre Alfa Dragonis, fapt care ar fi putut sa se intample sau in 3400 i.C. sau in 2100 i.C., ambele date fiind departe de anii domniei dinastiei a patra. Problema deschisa (daca intr-adevar orientarea era dupa Alfa Dragonis). Despre piramide s-au emis si ipoteze mai simpliste, si poate de aceea mai adevarate. Se afirma ca acestea precizeaza pentru prima oara n istoria agriculturii aparitia unor norme, "legiferari", bazate pe o ndelungata practica agricola, obligatorii pentru intreaga populatie: "In ziua in care locuitorii din Delta Nilului vedeau in timpul pranzului ca fata de nord a piramidei este umbrita, insemna ca se putea incepe semanatul. Fenomenul se petrecea la 14 octombrie, data care si astazi determina in Egipt inceputul muncilor campului" (dupa lucrarea arhitectilor Georgeta si Traian Chitulescu: "Sapte monumente celebre"). In aprilie 1977 la congresul de astronomie de la Acapulco profesorul J.J.Hurtak a prezentat pentru prima oara in public 2 imagini senzationale, facand parte din setul trimis de sonda spatiala americana Mariner 9, inca din 1972, dar uitate. Obtinute la un interval de 6 luni, sub unghiuri diferite dovedeau ca pe solul martian se afla un ansamblu de 4 piramide tetraedrice, cu fetele si muchiile regulate, identice ca aspect cu piramida lui Kheops, insa de 10 ori mai

21

mari. Langa ele, un chip uman urias, sculptat intr-o stanca avand 1500 m. diametru si 500 m. inaltime, care priveste spre cer cu un zambet prietenesc. Explicatiile oferite de NASA atunci au fost: aglomerare de stanci sculptate de vant. In 1976 statia automata Viking-Orbiter a fotografiat "complexul piramide-sfinx" sub un unghi diferit si de la o inaltime mai mica. Richard Hoagland spune ca fotografiile reprezinta "indicii serioase privind prezenta unor vechi civilizatii martiene"

Noi secrete ale piramidei lui Keops

Articol preluat de pe site-ul Yahoo, versiunea franceza! Piramida lui Keops, cea mai mare dintre cele trei piramide de la Ghizeh, ar putea dezvalui noi secrete. O echipa de cercetatori francezi afirma ca a localizat cu precizie intrarea in galeriile necunoscute, a caror existenta a fost doar dedusa si unde se banuieste ca ar exista alte morminte regale, informeaza AFP. Galerii si camere ascunse Cei doi arheologi, Jacques Bardot si Francine Darmon, s-au folosit de noi metode de investigatie pentru a incerca sa dezlege acest misterul piramidei si sa dejoace planurile de inselare a ochiului si mintii, concepute de arhitectii faraonului. "Toata lumea stie ca in piramida lui Keops mai exista si alte galerii si camere, dar nimeni nu a reusit pina in prezent sa le localizeze. Daca ar exista un mormint in interiorul piramidei, ar trebui sa putem sa determinam calea de acces cu o eroare de maximum o piatra", a explicat Jacques Bardot. Folosind tehnici de macrofotografie, cei doi arheologi au cercetat sute de metri de galerii frecventate de turisti ajungind la concluzia ca multe dintre inbinari sint false, ele fiind acoperite de constructorii antici cu mortar si gips. "Nici un arheolog nu si-a dat seama pina in prezent ca se afla in fata unui sistem de machiaj unic in istoria arheologiei egiptene", a explicat Jacques Bardot. Arhitectii faraonului au pacalit istoria In a doua etapa, prin aceleasi proceduri macrofotografice si de imagine negativa, arheologii au stabilit ca anumite imbinari adevarate au fost tratate intr-un mod special. Ansamblul descoperirilor a permis localizarea pietrelor plasate pentru a inchide accesul la camere sau galerii secrete. Ca indiciu suplimentar, autorii au descoperit pe o piatra o mica hieroglifa destinata sa precizeze destinatia pietrei si pe care zidarul antic a uitat sa o sterga. Arheologii francezi au mai ajuns la concluzia ca nisipul descoperit in timpul forajelor realizate de compania Electricit de France in 1987 in aceste galerii servea la izolarea fonica: odata umplute coridoarele cu nisip, era mult mai greu ca prin ciocanire sa poata fi deosebite zonele pline de cavitati. 22

Ipoteza trebuie verificata In opinia arheologilor francezi, tot acest sistem de protectie era destinat mascarii accesului la un ansamblu de trei camere, situat in apropiere de camera regelui, si unde se afla un al doilea mormint de rezerva, care ar putea adaposti chiar sarcofagul faraonului sau al mamei sale, Htep-Eres sau ar putea fi goala. "Dar nu exista nici un motiv sa credem faraonul ar fi construit toate acestea pentru nimic", estimeaza Jacques Bardot. Deocamdata, rezultatele acestor lucrari vor fi oficial prezentate autoritatilor egiptene si abia mai tirziu, dupa obtinerea autorizatiilor necesare, vor avea loc sapaturi franco-egiptene pentru verificarea acestui ansamblu de teorii.

Saharienii, stramosii constructorilor de piramideSahara a fost, cu 3-4 mii de ani inainte de Marile Piramide (ridicate in mileniul III i.e.n.), un ospitalier "atelier de arta" pentru triburile nomade pre-egiptene. Cu ajutorul radarelor unor sateliti artificiali specializati - procedeul denumit arheologie spatialala - au fost facute exceptionale descoperiri in zonele Bir-Safsaf ( la 900 km sud-vest de Cairo) si Nabta (200 de mile de Bir-Safsaf). Nomazii saharieni se bucurau, acum 6-7 mii de ani, de o clima mai agreabila. Abundenta precipitatiilor de atunci este confirmata de aducerea la lumina a unor autentice bazine de acumulat apa ploilor, avand pereti de pamant inalti de 2 metri si laturi de 100-500 de metri. De-a lungul traseelor nord-sud si retur, strabatute o data sau de doua ori pe an, saharienii au lasat gravate in piatra o bizara scriere pictografica (probabil precursoare a hieroglifelor) si nenumarate blocuri stancoase (de 70-100 kg) cu desene zoomorfe si antropomorfe. Initial arheologii doreau sa gaseasca urmele unui vechi fluviu saharian, disparut in urma cu 7-8 milioane de ani. Civilizatia sahariana, considerata a fi pre-egipteana, cunostea probabil fosta albie a fluviului, rutele migrarilor ei fiind insemnate cu un fel de borne-indicatoare de oaze, unde reuseau sa cultive pamantul. Dar poate ca cea mai spectaculoasa descoperire este aceea ce rastoarna cronologia constructiilor megalitice (pietre gigantice delimitand un spatiu sacru). Insusi Mircea Eliade aprecia ca inaintea complexelor de la Stonehenge, Carnac sau Ashdown, datate mileniul IV-III i.e.n., nu exista nimic asemanator in Egipt. Iata ca megalitii saharo-egipteni de la Nabta ansamblu astronomic si de cult - au fost ridicati in mileniul V i.e.n.! Aceasta senzationala informatie a anului 2000 pune in evidenta doua aspecte esentiale: 1. inainte de Piramide, proto-egiptenii stiau sa manevreze blocuri de piatra de peste 100 de tone; 2. este confirmat pe deplin sensul influentelor cultului mortilor si al observarii astrale, dinspre Mediterana orientala, Malta, si pana in Irlanda de astazi.

23

BuddhaIstoricii si biografii celor mai reprezentative personalitati ale lumii spirituale si ale doctrinelor ezoterice incearca sa elucideze o problema doar aparent normala: de ce in una din cele mai raspandite (populare) carti cu acest profil, si anume "Mari initiati" de Eduard Schure, lipseste tocmai Buddha, intemeietorul unei religii foarte importante in Asia (si nu numai)? Schure ne vrobeste despre Rama, Krisna, Hermes, Moise, Orfeu, Pitagora, Platon si Isus, dar de ce l-a "ocolit" pe Marele Fiu al Himalayei? In prima parte a vietii lui Buddha exista un moment de rascruce inexplicabil (in mod logic) al tanarului ce traia imparateste la Curtea unuia dintre statele tribale din nordul Indiei. Numele adevarat al viitorului intelept a fost Siddhartha Gautama; el s-a nascut in anul 566 i.e.n., intro familie de conducatori ai statului indian Sakya, situat chiar la poalele masivului Himalaya. La varsta de 27-28 de ani, Siddhartha ajunsese deja sa fie numit Sakyamuni, adica "inteleptul celor din Sakya". Putinele lucruri certe ale acestei perioade - istoriceste vorbind sunt legate de patul ca tatal sau, Shuddhodana, l-a tinut intr-un fel de prizonierat de lux in palatul-inchisoare al familiei domnitoare. Viitorul Buddha avea la dispozitie orice pentru educatia, instruirea si distractia sa, in afara de libertate. Cand a venit vremea, i s-au prezentat mai multe fete fermecatoare, iar el a ales-o pe rapitoarea Yashodhara. Urmatorul eveniment sigur este nasterea unicului sau fiu, Rahula. Ei bine, acesta ar fi putut fi momentul in care s-a produs ruptura. In jurul varstei de 30 de ani, Siddharta Gautama se plictiseste de fericire! Expresia apartine istoricului englez John Shnelling si este cea mai potrivita pentru aceasta enigma impenetrabila. Istoriografia spune ca Sidharta Gautama - Budha ar fi trait 80 de ani. Schimbarea radicala a conditiei lui existentiale s-ar fi petrecut intre 30 si 35 de ani. Aici cercetatorii sunt impartiti in doua "tabere". Unii sustin ca filosoful s-a format in interiorul palatului-inchiasoare, initiat de cei pusi de tatal sau sa-l instruiasca (asa cum s-a petrecut cu Alexandru Macedon, al carui perceptor a fost Aristotel). Altii afirma ca pur si simplu Siddharta a luat-o "de la zero", devenind din print, cersetor. Dar nu orice fel de zdrentaros hranindu-se cu invatatura renuntarii de sine a yoghinilor pe care i-a frecventat asiduu, ci unul care dorea de la experienta vietii simple, izolate, sa atraga stiinta purificarii si perfectionarii spirituale prin reincarnari succesive (samsara) pana la iluminare... Sa nu uitam, ne aflam cu cinci secole inainte de Christos cand acest misterios (totusi) personaj al marii istorii a lumii vorbea despre simplitatea vietii si existenta unui ideal de comportament uman in fata necunoscutului care ne-a zamislit. Buddha nu mentiona faptul ca aparitia copiilor este un pacat, ci vorbea despre faptul ca oricare om poate atinge stadiul ultim de iluminare (de la Boddisathva, adica preIluminatul, la Buddha, adica Iluminatul) printr-o viata cat mai decenta, plina de renuntari. Practic, Buddha a fost precursorul a ceea ce crestinatatea numeste in mod curent conditia de calugar in civilie, anahoretul sau cenobitul. Corespondentul la noi este binecunoscuta conditie de sihastru. Inainte de incheierea acestui succint capitol vreau sa prezint una dintre cele mai interesante pilde buddhiste. Maestrul i-a cerut discipolului Kisogotami sa-i aduca trei boabe de mustar din trei case in care "moartea nu a intrat niciodata. Invatacelul si-a dat seama ca el insusi va muri de batranete si tot nu va reusi asa ceva. Suntem simpli muritori, voia sa spuna Buddha, dar si perfectibili.

24

Hammurabi/HammurapiHammurabi, rege al Babilonului (1792-1749 i.e.n.). Al saselea suveran al dinastiei amorite intemeiate in 1894 i.e.n. de Sumuabum ("prima dinastie babiloniana"), ii succede la varsta de 25 tatalui sau Sin-muballit (1812-1792 i.e.n.), devenind stapanul unui mic regat din Mesopotamia centrala cu o suprafata de circa 20000 km patrati; radial, frontierele orasuluistat nu se aflau mai departe de 70-80 km de Babilon. Descoperirile arheologice ale ultimelor decenii, descifrarea arhivei din Mari a lui Zimrilim, prin bogatele informatii puse in circulatie, au modificat imaginea lui Hammurabi, reducand din soclul pe care acest vestit suveran fusese ridicat de istoriografia si literatura moderna. Astfel, trei sferturi din domnia sa, Hammurabi nu a fost decat unul dintre cei 4-5 despoti pretendenti la hegemonia mozaicului de orase-state care alcatuiau Mesopotamia, abia in ultimii 10 ani de guvernare reusind sa-si elimine adversarii si sa constituie un imperiu (si acesta nu atat de vast precum se credea pana nu demult); unii cercetatori inclina chiar sa vada in Hammurabi din primul deceniu de domnie un simplu vasal al suveranului asirian SamsiAdad I (1813-1780 i.e.n.). Descoperirea pe doua tablite de lut a "legilor din Esnunna" (cu doua secole mai vechi decat Codul lui Hammurabi), ca si a fragmentelor din legislatia lui Lipit-Istar din Isin (1934-1923 i.e.n.), a dovedit ca opera legislativa a regelui babilonian nu este atat de izolata si originala precum se credea. Corespondenta diplomatica si administrativa a lui Samsi-Adad I si Zimrilim, doi dintre contemporanii lui Hammurabi, se dovedeste superioara celei a lui Hammurabi. Imperiul creat de Hammurabi este departe de a fi durabil, urmasii sai raman in scurt timp stapani doar peste nucleul acestuia, reprezentat de Babilonia. Nu este insa mai putin adevarat ca Hammurabi a fost o personalitate energica, un om politic inteligent si lucid, un artizan neintrecut al combinatiilor diplomatice rafinate, un administrator care dirija personal aparatul de guvernamant centralizat, un comandant militar indraznet si talentat, astfel ca, la sfarsitul domniei sale Babilonia reprezenta cea mai importanta putere a Orientului Mijlociu. printr-un abil joc al aliantelor, Hammurabi isi consolideaza in primii ani de la urcarea pe tron pozitia in Mesopotamia; in anul 7 de domnie sunt schitati primii pasi ai unei politici expansioniste prin ocuparea vechilor cetati Uruk si Isin, iar in anii 10-11, prin cucerirea oraselor Malgium, Rapiqum si Salibi. Urmatoarele doua decenii sunt consacrate consolidarii economiei, realizarii de mari canale, construirii sau repararii unor edificii civile si religioase; relatii pasnice sunt intretinute cu Regatul Mari, cu statele Larsa, Esnunna si Asiria (slabita dupa disparitia lui Samsi-Adad I). Anii 29 si 30 de domnie consmneaza campanii victorioase la hotarele de nord si nord-est, in cursul carora sunt infrante coalitii ale Elamului, Asiriei, Gutium si Esnuna. In anul 31, Hammurabi il invinge pe Rim-sin, dinastul Larsei, vecinul sau din sud, anexand astfek intregul Sumer, Zimrillim, regele din Mari, aliat statornic de peste doua decenii, este infrant in cel de-al 33 lea an al domniei lui Hammurabi, iar doi ani mai tarziu, Mari, metropola de pe malul Eufratului dispare definitiv din istorie dupa un mileniu de neintrerupta existenta. In anul 38 este supus orasul-stat Esnunna, iar Asiria este constransa sa recunoasca suzeranitatea babiloneana. Puterea lui Hammurabi se afla acum la zenit, titlul de "Rege al Sumerului, al Akkadului si al celor patru parti ale lumii" tradand aspiratiile sale spre o monarhie universala. O realizare majora a lui Hammurabi o constituie tentativa de unificare a jurisdictiei mesopotamiene prin redactarea celui mai vechi cod de legi din istorie ajuns pana la noi; stela de diorit pe care acesta este gravat in cel de-al 34-lea an de domnie a fost descoperita in 1901 la Susa si se afla astazi la muzeul Luvru din Paris. Cele 282 articole sau paragrafe vizeaza uniformizarea dreptului civil, penal si comercial pe intinsul noului imperiu si impresioneaza 25

prin concizia si claritatea enunturilor, prin nivelul de sistematizare, precum si prin modernitatea spiritului in care au fost gandite. Prin opera sa politica si legislativa Hammurabi ramane cel mai prestigios suveran al Mesopotamiei mileniului II i.e.n. Cei 43 de ani de domnie reprezinta o epoca de aur a civilizatiei babiloneene; akadiana inlocuieste treptat, ca limba culta a Mesopotamiei, sumeriana; acum se cristalizeaza cele doua mari eposuri Poemul creatiunii si Epopeea lui Ghilgames. Cultul zeului Marduk, divinitatea locala a Babilonului, este ridicat la statutul de mare zeu al Mesopotamiei. Centrul de greutate al istoriei mesopotamiene se muta acum definitiv din Sumer in Babilonia, iar Babilonul se impune ca unul dintre cele mai stralucite metropole ale Orientului. Urmasii lui Hammurabi se mentin inca un secol si jumatate (pana in 1595 i.e.n.) pe tronul Babiloniei. Faima Babilonului face ca acest oras sa devina simbolul intregii tari, astfel incat jumatatea meridionala a Mesopotamiei (intre Bagdad si Golful Persic) este desemnata incepand cu izvoarele grecesti antice cu termenul de Babilonia.

Itzamk An-Ahk, un rege MayaUn rege intelept, puternic si longeviv, inconjurat de o armata de scribi (biografi) sarguincioasi. Acesta a fost suveranul maya Itzamk An-Ahk, cu o domnie fabuloasa de 47 de ani (639-686), in plina perioada de gloire (secolele III-X) a neamului sau. O inscriptie in piatra (stela) de peste 1,5 tone greutate, cu peste 500 de mii de caractere (hieroglife) maya, a fost descoperita intamplator in cetatea Piedras Negras (guatemala), in plina jungla, la 150 de km de celebrul oras-stat Tikal. Ea vorbeste despre "luminoasa venire la putere", la numai 13 ani, a lui Itzamk. N-a fost un feroce "rege-jaguar|, nu a fost "trimisul Sarpelui cu pene" printre muritori. A fost un diplomat pacifist de tip solomonian, caci in primii 25 de ani de domnie s-a preocupat de bunastarea si securitatea supusilor sai. Au urmat - spune cronica litografica- 17 ani de tulburari provocate de furia razboinica a aztecilor, de uzurpatori mayasi ce intrezareau crearea unei dinastii invincibile. Itzamk a tinut piept tuturor, cu o oaste putin numeroasa, dar bine antrenata si devotata. In ultimii 5 ani la putere a fost liniste. Bogat si glorios, Itzamk a cazut si el in patima cultului personalitatii. A inceput constructia propriului monument funerar (piramida-templu), si-a pregatit fiul, Yo Nalak, pentru succesiune. "Putul sacrificiilor" (umane) era folosit tot mai des, semn ca Itzmak incepuse sa se teama de moarte. Pentru el si pentru neamul sau. Intr-adevar, "dupa mine potopul" se aplica si lui. Dupa numai un veac, civilizatia maya incepea sa decada. Ca o paranteza: enigmatica familie lingvistica mayasa ( 28 de "dialecte") foloseste un "alfabet" de 900-1200 semne tip logosilabice (uneori cu rol semantic, alteori doar fonetic). Semnul "kin" - floare cu 4 petale - inseamna Soare, perioad, sanatate, varsta, calendar, mama, iubire..., dupa caz.

26

Pericle/PeriklesPericle/Perikles (490-429 i.e.n.), om politic atenian. Fiu al generalului Xanthippos (Invingatorul de la Mycale) si al Agaristei (nepoata lui Clistene) din familia Alemeonizilor. Pericle apare in 472 in calitate de choreg la premiera piesei Persii a lui Eschil. In 463 se afirma in viata politica a cetatii ca acuzator in procesul intentat lui Cimon, liderul partidei aristocratice, marturie a apartenentei sale la tabara democratica. Dupa asasinarea lui Efialte (461), Pericle devine pentru trei decenii conducatorul democratilor radicali, realizand intregul program politic al acestuia, democratia ateniana cunoscand in aceasta epoca apogeul infloririi ei. Pericle initiaza cinstructia zidurilor lungi dintre Atena si porturile Pireu si Faleron (462445), lupta impotriva Spartei si a Persiei (sprijinind printr-un corp expeditionar atenian incercarea Egiptului de a se emancipa de sub domintaia ahemenida), participa ca strateg la batalia de la Tanagra (457) si