“Blondă, simpatică, puţin frivolă, mai mult curioasă decât senzuală, îţi întreţii cu bucurie egoismul tău personal, care se hrăneşte din adoraţia câtorva oameni destul de diverşi, femei şi bărbaţi, cărora tu le ceri să te placă fără patetism, şi le dai în schimb un surâs fără dificultate. Eşti un mic monstru drăguţ, faţă de care toate gândurile mele de până acum au fost ridicol disproporţionate.”

“Prezenţa ei pe scenă aducea un nedefinit val de poezie, pe care nimic nu-l putea degrada, nici râsul publicului, nici ritmul de farsă al piesei. Nu verva este definitorie pentru jocul acestei actriţe, ci GRAŢIA. LENY CALER este pe scenă fantezistă şi agitată. În realitate arta ei

este străbătută de un fir de melancolie, pe care încearcă să-l acopere cu o ploaie de gesturi. Are un suflet de adolescentă tulburată de presentimente. Un amestec de reverie şi luciditate, de romantism şi ironie, de candoare şi gravitate.”

Acest portret al actriţei Leny Caler se potriveşte oare Rodicăi Mandache?

Marius Manole

“Marius Manole este un actor foarte tânăr. Care joacă 30 de spectacole pe lună. E fragil, scutit încă de maturitate, deşi el se crede târşit prin toate relele existenţialului. Nu e premiantul clasei, nu e insolentul leneş şi rău. Dar e printre cei mai buni în faţă, lângă Rebengiuc şi Maia.

Adică e întotdeauna în faţă. Nu primeşte premii pentru că cei care sunt cu adevărat buni trebuie să ispăşească. Un frumos-urât. Are performanţe nu tocmai de începător. Are o ironie tânără care dă repede în sarcasm.

Îi văd ochii când, cu un ton neutru, povesteşte o grozăvie. Dar adaugă onomatopeic un oh, ah, iha, care-i dezgoleşte o secundă inima rănită. Suferă de o oboseală cronică în orice moment al zilei – de aceea pe scenă are energie atomică. Îşi expune viaţa la mari riscuri. Dar Dumnezeu are grijă de copiii lui trişti.” Rodica Mandache

Scriitorul şi publicistul Aurel Storin mi-a aruncat într-o zi o nadă: “De ce nu joci tu Marea dragoste a lui Sebastian – Leny Caler ?”Nu ştiam mai nimic despre Leny Caler, dar îl iubeam pe Mihail Sebastian. Am început sa adun vorbele acestui spectacol. Într-un spectacol shakespearean l-am intalnit pe Marius Manole, care m-a fascinat. Şi astăzi asta se-ntamplă rar. Şi, într-o dimineaţă ne-am întâlnit noi doi. I-am dat să citească, spunându-i că eu fac oricum spectacolul. Dacă şi el ar vrea… Mi-a răspuns cu o maturitate greu întâlnită la un actor tânăr: mie nu mi-ar da nimeni să joc aşa ceva. Daca ratez momentul, pierd mult…Şi am început această odisee fantastă pentru noi doi. Ne-am îndrăgostit de personaje, de viaţa strălucitoare a Bucureştiului interbelic, de dragoste care poate fi atât de puternică încât să schimbe cursul destinului. Regizoarea Diana Maria Mihailopol a lucrat cu noi ciudat. Indicaţiile ei au fost stranii pentru mine: - Nu vă atingeţi! Relaţionaţi din spaţii depărtate, dar foarte fierbinte. Arderi intense. Şi trebuie să fie totul foarte curat, pur.- Marius Manole, avem mare noroc, pentru că esti foarte compatibil actoriceşte cu Rodica Mandache. Nimeni n-o să-şi pună problema vârstei în relaţia voastră de dragoste fierbinte şi perversă.- În faţa morţii, Leny Caler râde ca o eroină din Cehov. Astfel de reacţii o definesc.- Trebuie să aveţi puterea să activaţi spaţiile diferite, pentru ca spectatorul să le trăiască odată cu textul.- Trebuie să rămână la stadiul de lectură, voi fiind cei care dirijaţi inimile spectatorilor.- Nu jucaţi mai mult decât trebuie, lăsaţi şi publicul să joace!

***

Primul spectacol a fost la Festivalul Babel. Erau acolo toţi cronicarii de teatru. Şi-au fost şi-n sală. Eu şi Marius Manole eram atât de vulnerabili. Mirarea noastră a fost că oameni care nu ne răspundeau de obicei la “bună ziua”, acum ne atingeau fermecaţi. Am jucat rău acest spectacol. Dar de fiecare dată am câştigat noi teritorii sufleteşti. Am răvăşit inimi. ***

Pentru că rar se întâmplă să găsesti această chimie perfectă a cuplului actoricesc. Sunt câteva valori globale care nu pot fi distruse şi nici cumpărate: sănătatea, credinţa, iubirea şi TIMPUL. Despre aceste lucruri este vorba în acest eseu.Trăim o perioadă de viaţă cu comportamente deviante în care numai “dragostea schimbă oamenii”. Dragostea topeşte carapacea de gheaţă în care supravieţuim Răului.Spectacolul total atipic – de fapt un eseu – oblige (oh! Ce termen dur) publicul la atenţie, concentrare, generozitate şi dragoste.Este într-adevăr eseu… o cruzime pentru Noi, cei doi actori.Cruzime pentru noi, condamnaţi de noi înşine la dezgolire de forme, la nemişcare, la severitate de mijloace.Daca veţi fi cu sufletul deschis, vom trăi împreună o stare de graţie.

Povestea acestui spectacol

Marea iubire a lui Mihail Sebastian

Un spectacol despre dragoste, despre teatru, despre umilinţa artistului, despre public, despre armonia între relaţiile interumane, armonie pe care nu avem voie s-o uităm…Doi ACTORI şi un Sebastian din vremea când era dependent ca de un drog de prezenţa actriţei Leny Caler.

Diana Maria Mihailopol(regizorul spectacolului)

Rodica Mandache intră sub pielea acestei femei la apus, Leny Caler şi reînvie şi retrăieşte amorul ei cu Mihail Sebastian. Intimitatea este registrul care îi aduce împreună într-o experienţă pe cei doi actori. Un joc matur, extraordinar de profund, plin de conţinut, de sensuri secunde. Sensibilitate, fragilitate…abilitate…Un nou soi de smerenie faţă de atitudinea actorilor din spectacolul semnat de Diana Maria Mihailopol. Interesant este faptul că un om tânăr, cum este regizoarea Diana Maria Mihailopol, este preocupat cu adevărat de un univers îndepărtat, pierdut cumva în umbra timpului. Pare uşor utopic să te preocupi astăzi de iubirile de altădată, de ceea ce se numeau atunci frivolităţi, trişare.

Personajul Leny Caler are o anumită temperare, un soi de melancolie şi de înţelegere totodată, pe care distanţa în timp o oferă. Si personajul Sebastian – tânărul care ardea pentru nuanţe.Liniştea ei de acum şi tumultul lui de atunci.

Marina Constantinescu