VULNERABILITATEA

8. ETIOPATOGENEZA- VulnerabilitateaTeoria vulnerabilitate/stresAvansat initial sub aceast expresie de ctre Zubin (1977) pentru schizofrenie notiunea de vulnerabilitate/ stres s-a impus pentru majoritatea strilor psihopatologice, de la tulburarea afectiv (monopolar si bipolar), la cea anxioas, suicid, alcoolism, psihopatii etc. (Zuckerman, 1998).

n esent modelul vulnerabilitate/stres avanseaz urmtoarele ipoteze:a) Terenul joac un rol important n aparitia strilor maladive; persoanele cu un teren vulnerabil (predispus) pentru diferite suferinte somatice si psihice n general (sau pentru unele anume), ajung ca n anumite mprejurri s realizeze mult mai repede si usor dect altele (n aceleasi circumstante sau n circumstante specifice) o stare de reactivitate maladiv si apoi de boal. Vulnerabilitatea unei persoane pentru tulburri (boli, decompensri) psihice se constituie de-a lungul biografiei, prin cumularea si conjunctia unor factori somatici, genetici, bio-psiho-sociali si cultural-spirituali (determinism non-liniar) n sensul lui Prigogine. La persoanele vulnerabile pot fi identificate o serie de markeri bio-psihologici ce pot fi prezenti si naintea primului episod maladiv precum si dup remisiune fiind prezenti uneori la rudele sale. Vulnerabilitatea oscileaz de-a lungul timpului, datorit unor conditionri extrinseci (cumulare de stresori si epuizare, reducerea retelei de suport social) si intrinseci, (oscilatia bio-psiho-ritmurilor; crize ale ciclurilor vietii), astfel nct, exist perioade cu vulnerabilitate crescut sau sczut (non-vulnerabilitate).b) O persoan vulnerabil ajunge la o stare de tulburare patologic somatic si/sau psihic, n urma interventiei unor factori circumstantiali-situationali; acestia pot fi determinanti, favorizanti, sau doar declansatori. Factorii situationali conjuncturali joac un rol important si n ntretinerea strii maladive, a defectului si handicapului, precum si n reaparitia unor noi episoade. Exist un raport invers proportional ntre vulnerabilitate si factorii situationali: adic stresorii. Cu ct vulnerabilitatea este mai mare cu att acestia pot fi mai putin intensi, si invers. Dar exist si o dinamic temporal, intentional si de interrelatie ntre cele dou clase de factori. De exemplu, situatiile nefavorabile pot fi induse de nsusi subiect, prin proiectele si initiativele sale. n urma fiecrui episod psihopatologic-maladiv individul rmne mai sensibil-vulnerabil la factori tot mai minori. Paradigma vulnerabilitate/stres poate constitui n prezent un suport important pentru ntelegerea problematicii anormalitate - boal psihic. n mod special ea atrage atentia asupra cazurilor cu risc crescut pentru tulburri psihice, fapt important n perspectiva psihiatriei comunitare ce-si formuleaz drept unul din obiective supervizarea acestui grup populational. Se acord astfel important persoanelor particulare sau dizarmonice. Este readus n discutie viziunea holist si gradual asupra tulburrilor psihice care era prezent n medicina psihiatrico-galenic n cadrul creia aspectul tipologico- temperamental (sanguinic, coleric, melancolic, flegmatic) era nteles ca o verig ntre normalitate si patologie. Conceptia bio-tipologic privitoare la personalittile anormale pe care a dezvoltat-o Kretschmer n secolul nostru este ntr-un fel reactualizat. Doctrina vulnerabilitate/stres s-a dezvoltat n paralel cu conceptia american a diagnosticului pe axe. Starea psihopatologic este codificat pe axa I, iar personalitatea (trsturi constante rigide ale caracterului = traits) pe axa II. Multiple studii sistematice au artat frecventa mare a corelatiilor dintre axa I si II (a se vedea Zuckerman, 1998), astfel nct n multe cazuri se poate considera c tulburarea personalittii exprim fixarea - sau oprirea temporar - la nivelul structurii psihice a procesului de vulnerabilitate. Pe lng trsturile specifice fiecrui tip de personalitate particular-patologic care o caracterizeaz prin stilul specific de relationare interpersonal-social prin comportament si expresivitate n general, n cele mai multe cazuri se pot identifica si un ansamblu de caracteristici ce indic tocmai vulnerabilitatea subiectului nteleas ca nedezvoltare armonioas (Lzrescu, 1994). Dintre acestea am putea enumera: 1) Nerealizarea unei autonomii psihice suficiente (n sens de independent, n corelatie cu o bun intercomunicare, identificare reciproc, colaborare interpersonal); 2) o insuficient si echilibrat identitate cu sine (si de asemenea stim fat de sine n conjunctie cu deschiderea si dialogul fat de altii); 3) o tolerant redus la frustrare att n perspectiva tririi subiective ct si a reactivittii; 4) o insuficient spontaneitate si intentionalitate n raportarea fat de ambianta proxim, fat de altii si lumea uman, cu dificultti n relationarea cu ceilalti; 5) capacitate redus n rezolvarea problemelor practice si n faptul de a face fat coping-ului la situatiile de viat stresante inevitabile;6) insuficient capacitate de autocontrol al impulsurilor si proiectelor de actiune, ca perseverent si finalizare; 7) o insuficient capacitate de relaxare, de obtinere a unor satisfactii de viat, a capacittii de a se bucura; 8) o constiint moral neechilibrat n contextul cultural si ideologic dat. ntreaga list enumerat mai sus - si care poate fi prezentat si n alte modalitti - nu are n prezent un suport suficient de obiectivare, lipsind definitii operationale si mijloace de evaluare cantitative pentru ceea ce nseamn bun sau suficient, acceptabil. Dar, dac aceste caracteristici (trsturi, calitti) sunt evident (pronuntat) deficitare, faptul sugereaz o vulnerabilitate a persoanei. Este de la sine nteles c un individ va putea avea diverse capacitti si abilitti care i pot creste non-vulnerabilitatea si deci normalitatea n functie de experienta sa de viat dobndit, fapt care uneori se coreleaz cu vrsta. Si aceasta, dincolo de inteligenta nativ a persoanei, si de educatia pe care a primit-o. n plus, rezistenta sa fat de solicitrile stresante - deci non-vulnerabilitatea sa - va fi dependent si de caracteristicile mediului uman proxim care-l nconjoar. Deci de nisa sa ecologic-uman. Aspectul esential al acesteia l constituie reteaua sa social si n special reteaua de suport social. Prin intermediul acestor retele inter-umane un individ inhibat poate fi sprijinit, stimulat, protejat, i se pot asigura conditii de afirmare si mplinire, satisfactii de viat, concomitent cu filtrarea si ndeprtarea situatiilor stresante. Reteaua de suport social poate juca un rol benefic si de tampon. Lipsa ei poate expune direct individul la stresuri majore frustrndu-l de suport si satisfactii. Dar n acelasi timp din nssi mijlocul retelei sociale proxime pot emana si factori stresanti, fapt ce complic problema si invit la analize psihopatologice minutioase. Acelasi lucru se poate spune si despre afirmarea subiectului prin roluri sociale, aspect care se afl n strns interrelatie cu tocmai - comentata retea social. Rolurile sociale, mai ales cele profesionale se afl ntr-un alt plan dect cel al legturilor interpersonale nemijlocite care stau la baza retelei de suport social. Totusi ele se articuleaz cu acestea, oferind n acelasi timp o sans de afirmare si satisfactie, de identitate si sens. Sau, prin esuarea performantei la acest nivel, favorizeaz trirea frustrrii, nemplinirii, esecului, lipsa de sens; deci, un cmp al posibilelor afirmri pozitive sau negative ale persoanei, cu toate consecintele psihopatologice ce ar putea decurge din acestea.