METODE DE EVALUARE A PRINCIPALELOR CLASE DEACTIVE DIN BILANŢUL ÎNTREPRINDERII

1. Evaluarea terenurilor

Pământul reprezintă o importantă parte din avuţia lumii şi poate fi utilizat în scopuri diferite cum sunt : agricultura, industria, pentru recreere etc.

Din punctul de vedere al evaluarii, terenurile pot fi evaluate ca:1. Terenuri neamanajate utilizate pentru agricultură cu destinaţia de dezvoltare sau nu.2. Terenuri care constituie un amplasament care sunt racordate la sistemele de alimentare

cu energie şi cu apă sau care au fost supuse unor lucrări de amenajare, împrejmuire etc.3. Terenuri componente ale unei proprietăţi construite.

Se evaluează terenurile care sunt în proprietatea societăţii comerciale de evaluat iar dreptul de proprietate este transferabil integral la data tranzacţiei.

Pentru evaluarea terenului există următoarele abordări ale valorii:1. comparaţia directă de piaţă,2. metoda alocării (proporţiei), 3. metoda extracţiei,4. metoda parcelării,5. metoda reziduală,6. capitalizarea chirirei brute.

1.Metoda comparaţiei directeEste metoda de evaluare uzuală pentru evaluarea terenurilor neagricole libere (neocupate

de construcţii) sau considerate a fi libere. Preţurile şi informaţiile referitoare la loturi similare sunt analizate, comparate şi corectate în funcţie de asemănări şi diferenţieri.

Ca elemente de comparaţie pot fi :- drepturile de proprietate- restricţiile legale - condiţiile pieţei (şi data vânzării)- localizare- caracteristici fizice respectiv suprafaţa şi forma, lungimea faţadei etc.- zonarea şi cea mai bună utilizare.

Se menţionează faptul că este de preferat să se coreleze rezultatele a două sau mai multe comparaţii. De asemenea, se va avea în vedere faptul că data şi localizarea în general sunt mai importante ca elemente de comparaţie decât suprafaţa.

În anumite localităţi urbane unde amplasamentele libere sunt mai rare sau în localităţi rurale izolate unde loturile libere sunt tranzacţionate mai rar, valorile nu pot fi estimate prin comparaţie directă. În asemenea situaţii se poate folosi metoda proporţiei sau metoda extracţiei. 2.Metoda alocării (proporţiei)

Metoda alocării are la bază principiul echilibrului şi conceptul contribuţiei care presupune că în mod normal există un raport tipic între valoarea terenului şi valoarea proprietăţii imobiliare. Este utilizată în cazul terenurilor construite pentru care nu există bază de comparaţie.

Pentru anumite tipuri de proprietăţi în anumite localizări se precizează că acest raport

este mai sigur în cazul construcţiilor noi.

Metoda presupune cunoaşterea coeficientului k stabilit pe piaţă pentru terenuri şi proprietăţi identice şi cunoaşterea valorii proprietăţii.

1

- valoarea terenului - valoarea proprietăţii

La construcţiile mai vechi raportul are tendinţă de creştere. Poate

ajunge chiar la 20-30% din valoarea proprietăţii totale.Estimarea este grosieră deoarece pot fi ridicate construcţii mai scumpe sau mai ieftine pe

terenuri de valoare egală.

3. Metoda extracţiei Este o variantă a metodei precedente şi anume valoarea terenului este extrasă din preţul

de vânzare al unei proprietăţi prin scăderea contribuţiei construcţiilor exprimată prin costuri şi prin depreciere.

Valoarea terenului=valoarea proprietăţii - (CÎC - Deprecierea construcţiei)CÎC- costul de înlocuire al construcţiei

Se utilizează pentru proprietăţile rurale care conţin şi construcţii, dar care au o valoare relativ mică. Valoarea terenului dată de această metodă poate fi folosită pentru comparaţie cu preţurile din tranzacţiile terenurilor libere.

4. Metoda parcelăriiO parcelare bine planificată poate crea o proprietate mai bună acolo unde zonarea,

utilităţile comunale, accesul şi alte elemente sunt într-o combinaţie favorabilă iar metoda parcelării este utilizată în cazul terenurilor pentru care parcelarea reprezintă cea mai bună utilizare şi dacă există date de comparaţie pentru acceste tipuri de parcele.

Precizia metodei este determinată de precizia ratei de actualizare, a retei de absorţie a costurilor indirecte şi pentru servicii.

5. Metoda valorii rezidualeSe utilizează când lipsesc datele referitoare la loturi similare de teren liber .Se bazează pe principiul contribuţiei celor două tipuri de capital investit – clădiri şi teren

– la obţinerea şi deci defalcarea profitului net al afacerii, rezultat după finalizarea unei proprietăţi deţinute ca invetiţie şi plasată pe terenul supus evaluării..

Pentru aplicare este necesar :- să se cunoască sau să se poată estima cu o precizie corespunzătoare valoarea clădirilor ;- să se cunoască sau să poată fi estimat venitul anual net generat de societate ;- să fie posibilă extragerea de pe piaţă a ratelor de capitalizare separat pentru clădiri şi pentru venituri.

Metoda poate fi utilizată în cazul proprietăţilor generatoare de venit şi mai ales în cazul proprietăţilor noi.

În esenţă, metoda constă în scăderea din venitul net al proprietăţii a venitului alocat remunerării construcţiilor. Venitul rămas este considerat ca venit rezidual al terenului şi este capitalizat.

6. Metoda capitalizării chiriei brute Se utilizează în cazul evaluărilor terenurilor închiriate şi constă în capitalizarea chiriei

încasate. Pentru a utiliza această procedură trebuie să existe informaţii de pe piaţa închirierilor imobiliare iar dacă renta curentă corespunde cu cea de pe piaţă atunci valoarea obţinută prin capitalizarea cu o rată de pe piaţă este echivalentă cu valoarea de piaţă.

2

2 . Evaluarea construcţiilor

Clădirile pot fi definite ca nişte construcţii arhitecturale care delimitează un spaţiu amenajat în scopul desfăşurări unor activităţi cu caracter economic, social, de agrement etc.

Evaluarea construcţiilor presupune derularea unei faze preliminare care implică desfăşurarea următoarelor activităţi:1. Verificarea listei de inventariere şi identificarea fiecărei construcţii pe baza numerelor de

inventar din evidenţele contabile. Lista de inventar trebuie să conţină numărul de inventar, data punerii în funcţiune, denumirea, valoarea de inventar, valoarea rămasă de amortizat la data evaluării şi dacă este posibil evoluţia scriptică a valorii de inventar conform HG.

2. Punerea la dispoziţia evaluatorului de către beneficiar a documentaţiilor de construcţie respectiv a planurilor construcţiilor dată fiind importanţa informaţiilor cu privire la dimensiunile reale ale construcţiilor (suprafeţe construite şi desfăşurate, înălţimi etc.).

3. În baza listei de inventariere şi a planului de situaţie se trece la operaţiunea de identificare şi corelare a acestora.

Evaluarea construcţiilor poate fi efectuată prin metode înscrise în cele trei abordări, respectiv:

- abordări pe bază de costuri- abordări pe bază de venituri- abordarea prin comparaţia de piaţă

A. Abordarea prin costuriLa baza evaluării costurilor stau două principii de bază şi anume:

- stabilirea valorii construcţiei noi (valoarea de înlocuire sau valoarea de reconstrucţie)- stabilirea deprecierii acumulate. Prin scăderea acestora rezultă valoarea rămasă actualizată a construcţiei la data evaluării.

Costul de reconstrucţie este costul estimat pentru a construi la preţurile curente la data evaluării o copie, o replică exactă a clădirii evaluate folosind aceleaşi materiale normative de construcţie, arhitectură, planuri, calitate, manoperă şi înglobând toate deficienţele, supradimensionarea şi deprecierea clădirii evaluate.

Eliminarea deficienţelor funcţionale şi de gabarit, introducerea unor materiale moderne la estimarea de nou conduce la obţinerea unui cost de reconstrucţie pentru un subsistem modern cu utilitate echivalentă numit costul de înlocuire.

Deprecierea este o pierdere de valoare faţă de costul de reconstrucţie sau de înlocuire a construcţiilor. Cauzele deprecierilor pot fi fizice, funcţionale sau externe.

În analiza de deprecieri se utilizează o serie de termeni specifici cu semnificaţiile următoare:

1. Deprecierea contabilă (amortizarea) reprezintă alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe durata de viaţă utilă a acesteia.

2. Durata de viaţă economică este perioada de timp în care construcţiile contribuie la valoarea proprietăţi imobiliare deci reprezintă perioada în care se estimează că un bun este utilizabil şi economic.

3. Durata de viaţă economică rămasă este perioada de timp estimată în care construcţiile vor continua să contribuie la valoarea proprietăţi imobiliare.

4. Vârsta scriptică sau vârta istorică sau calendaristică este dată de numărul de ani trecuţi de la terminarea construcţiei.

5. Vârsta efectivă este dată de starea tehnică şi utilitatea construcţiei. Aceasta poate fi diferită de vârsta scriptică în funcţie de calitatea lucrărilor de întreţinere realizate în trecut.

3

Pentru a avea o estimare corectă a deprecierii cumulate folosind oricare dintre metodele utilizate trebuie să se ia în considerare toate elementele care ar putea diminua valoarea, dar fiecare element să fie folosit o singură dată.

Metodele de estimare a deprecierii cele mai utilizate sunt:- metoda duratei de viaţă economică- metoda modificată a duratei de viaţă economică

1. Metoda duratei de viaţă economică

Prin această metodă pentru determinarea deprecierii cumulate (DC) se aplică la costul construcţiilor (la costul brut de reconstrucţie CR respectiv costul brut de înlocuire CI) un raport calculat între vechimea efectivă (VE) şi durata de viaţă economică a construcţiilor (DE).

Această metodă tratează deprecierea globală adică durata de viaţă economică are semnificaţie numai pentru uzura globală fără a face o diferenţiere între tipurile de uzuri amintite.

Limitele metodei constau în lipsa unei considerări distincte a elementelor recuperabile de depreciere şi în ignorarea unor elemente ce pot avea o durată fizică de viaţă mai redusă decât durata de viaţă economică a clădirii.

2. Metoda duratei de viaţă economică modificată

Metoda se caracterizează prin faptul că înainte de aplicarea raportului se deduce din

CR respectiv CI costul recuperării eventualelor elemente recuperabile ale uzurii fizice apărute ca urmare a întreţinerii necorespunzătoare precum şi cele ale neadecvării funcţionale.

Remedierea eventualelor elemente recuperabile de uzură fizică sau funcţională poate influenţa durata de viaţă economică rămasă prelungind-o şi reducând în schimb vechimea efectivă. Această metodă nu ia în considerare diferitele durate de viaţă rămase pentru diferite componente ale clădirii.

B. Abordarea construcţiilor pe bază de venituriPrincipiul de bază în abordarea pe bază de venituri este anticiparea. Această metodă este

utilizată mai ales pentru clădirile care generază venituri (clădiri comerciale, industriale, depozite etc.). Această evaluare se poate face în cazul în care clădirea este deţinută de proprietar şi participă la afacere, venitul fiind determinat pentru utilizarea existentă.

Proprietarul va obţine venitul net pentru o perioadă dată, venit care poate fi convertit în valoarea a clădirii. Pentru evaluarea clădirilor catalogate ca investiţii imobiliare abordarea pe bază de venit este determinată de mărimea chiriei.

Chiriile trebuie analizate în legătură cu venitul brut, apoi urmând să fie determinată chiria netă pe baza gradului de ocupare şi a cuantumului cheltuielilor fixe şi a celor variabile.

De asemenea evaluatorul trebuie să determine rata de capitalizare în baza tranzacţiilor de vânzare-cumpărare sau pe baza unui raţionament deductiv.

Documentarea pentru evaluare pe bază de venit permite ca estimarea valorii să fie mai convingătoare pentru că la baza ei se află o analiză temeinică a venitului brut, a cheltuielilor şi a ratei de capitalizare.

C. Abordarea prin metoda comparaţieiMetoda comparaţiei directe sau metoda comparaţiei de piaţă permite obţinerea celei mai

credibile valori a unei construcţii, în condiţiile existenţei unor informaţii de piaţă suficiente asupra tranzacţiilor cu construcţii similare.

O analiză corectă bazată pe un volum suficient de informaţii face posibilă aprecierea diferenţelor dintre clădiri prin corecţii asupra preţurilor de tranzacţionare.

Aceste corecţii se pot efectua pentru următoarele elemente de comparaţie:

4

- drepturile de proprietate- condiţii de finanţare- restricţiile legale - condiţiile pieţei (şi data vânzării)- localizare- caracteristici fizice, respectiv: materiale de construcţii, mărime, stil arhitectural, calitatea finisajelor etc.- caracteristici economice (veniturile obţinute de construcţiile destinate închirierilor)- utilizare- dotări non-imobiliare: instalaţii, mobilier etc.

3. Evaluarea echipamentelor

Maşinile, utilajele, instalaţiile şi celălalte obiecte şi accesorii denumite generic echipamente cuprinse în activele imobilizate din bilanţul contabil constituie, alături de construcţii, componenta mijloacelor fixe sau patrimoniul unei societăţi comerciale.

Baza de pornire în evaluarea maşinilor şi utilajelor o constituie analiza tehnică din cadrul diagnosticului operaţional prin informaţiile date şi fişele tehnice întocmite pentru principalele utilaje. La acestea se adaugă informaţii privind piaţa secundară de maşini şi utilaje.

Ca şi în cazul evaluării altor active metoda de evaluare a maşinilor şi echipamnetelor sunt înscrise în cele trei abordari, respectiv:

- prin comparaţie- prin costuri- pe bază de venit

Toate cele trei abordări se bazează pe principiul substituţiei, care consideră că dacă sunt disponibile pentru vânzare mai multe bunuri sau servicii similare sau asemănătoare, cele cu preţul cel mai mic atrag cea mai mare cerere. În funcţie de scopul evaluării (vânzare, lichidare etc.) se vor selecta valorile considerate adecvate şi metodele de evaluare.

A. Abordarea prin comparaţieValoarea ce poate fi aplicată în evaluarea acestor mijloace fixe sunt:

- valoarea de piaţă- valoarea de utilizare- valoarea de lichidare sau valoarea de vânzare forţată- valoarea de recuperare- valoarea de înlocuire (costul de înlocuire brut)

Se recomandă ca evaluarea echipamentelor să se facă pe următoarele baze (tipuri de valoare):

- valoarea de piaţă în cazul mijloacelor fixe individuale aflate în funcţiune şi necesare exploatării.

- valoarea de piaţă sau dacă este adecvat valoarea de vânzare forţată sau valoarea de recuperare în cazul mijloacelor fixe în suplus faţă de necesităţile de exploatare.

- costul de înlocuire net (CIN) care este un tip de valoare nonpiaţă în cazul evaluării mijloacelor fixe specializate care se vând sporadic sau se tranzacţionează pe piaţă.

B. Abordarea prin costPrincipala metodă folosită este costul de înlocuire net care reprezintă o procedură în

afara pieţei, rezultatul trebuind să fie condiţionat de o profitabilitate potenţială corespunzătoare şi de o fiabilitate pe termen mediu sau lung.

Principiul care stă la baza evaluării pe baza acestei metode constă în stabilirea valorii de înlocuire şi estimarea deprecierii.

5

Procedura standard de determinare a deprecierii (uzurii) constă în estimarea duratei de funcţionare minime rămase şi calcularea gradului de uzură.

, unde: a este vechimea utilajului evaluat sau durata de viată consumată

în ani iar b durata estimată de viaţă economică utilă rămasă.x - reprezintă deprecierea totală exprimată procentual sau deducerea procentuală din

costul de înlocuire brut respectiv CIB.Costul de înlocuire net se calculează după relaţia:

În situaţia în care se estimează cheltuieli de încadrare în normele de protecţie a mediului acestea vor fi deduse din costul de înlocuire depreciat.

O evaluare corectă este dată de analiza individuală a fiecărui mijloc fix şi nu de o abordare globală pe grupe de mijloace fixe.

Practic în acest ultim caz poate fi aplicată doar ultima variantă din modalităţile de determinare a valorii de înlocuire iar rezultatele au un grad ridicat de subiectivism.

C. Abordarea pe bază de venitAceastă abordare se bazează pe principiul anticipării şi are ca fundament capacitatea

echipamentului supus evaluării de a genera profit.Metodele de evaluare utilizate sunt:1. Metoda capitalizării unui venit anual din exploatare.2. Actualizarea fluxului de venit obtenabil într-o perioadă de timp viitoare (metoda

casg-flow-ului net actualizat).Această abordare nu se aplică de obicei maşinilor şi echipamentelor individuale, cu

excepţia situaţiei în care acestea se află angrenate într-un contract de leasing. Totuşi pot fi utilizate frecvent pentru a evalua un grup de active sau unităţi de maşini individuale, utilizate împreună pentru a realiza un produs vandabil. Acest lucru generază un flux de venit.

Aplicaţie:Există oportunitatea dobândirii unui imobil care necesită reparaţia şi modernizarea după

cumpărare. Să se stabilească care este preţul maxim pe care-l poate plăti investitorul pe baza următoarelor date:

- după reparare şi modernizare clădirea va adăposti 180 metri pătraţi birouri şi 2 magazine fiecare de 60 metri pătraţi;

- costul lucrărilor de reparaţie şi modernizare este de 60 mil lei;- după modernizare chiria lunară care se obţine este de 7000 lei/metru pătrat birou şi

25000 lei/metru pătrat magazine;- costul aferent proprietăţii (impozit, asigurare) 30%;- rata de capitalizare în cazul activităţilor desfăşurate în clădire este de 10%;- investitorul care achiziţionează imobilul doreşte obţinerea unui profit de 20%.- pierderea datorită necumpărării de chiriaşi este estimată la 10%;- reparaţia şi modernizarea durează 1 an ;- dobânda pentru creditul preluat pentru reparaţie este de 45%;

Chiria anuală = 12 luni *( 180*7.000 + 2*60*25.000 )= 51.120.000 leiChiria anuală efectiva = 51.120.000*(1-0,1)= 46.008.000 leiCheltuieli de exploatare = 46.008.000 * 0,3= 13.802.400 leiVenit net = 46.008.000 – 13.802.400 = 32.205.600 lei

Valoarea proprietăţii = lei

6

Cost reparaţii+dobândă = 60* *(1+0,45)= 87.000.000 leiProfitul investitorului = 322.056.000* 0,2= 64.411.200 leiPreţul maxim = 322.056.000 – 64.411.200 – 87.000.000= 170.644.800

Datorită volumului mare de muncă, evaluatorul are posibilitatea de a-şi simplifica munca astfel:

- selectarea pentru evaluare a mijloacelor fixe cu valoare mare şi a căror pondere în valoarea totală a acestora este de peste 80%;

- gruparea poziţiilor de mijloace fixe identice, achiziţionate la aceeaşi dată şi cu aceeaşi valoare, şi evaluarea lor globală.

4. Evaluarea imobilizărilor financiare

Criteriile de evaluare a titlurilor de participare se referă la:- valoarea de piaţă a acţiunilor- calitatea activelor deţinute- profitul net al societăţii- previziunile privind încasările viitoare generate de plasamentul respectiv- restricţiile în distribuirea profitului net - restricţiile legate de transferul titlurilor

5. Evaluarea stocurilor şi creanţelor

În numeroase cazuri ponderea activelor circulante în activul bilanţier este semnificativă, astfel că se impune evaluarea cu corectitudine a acestora.

Uneori specialiştii nu dau acestora importanţa cuvenită, ca urmare a faptului că ele sunt înregistrate în contabilitate, de cele mai multe ori, la valori apropiate de valoarea de piaţă a acestora datorită lichidităţii lor caracteristice.

Stocurile de materii prime şi materiale, combustibili, piese de schimb, consumabileDintre cauzele care duc la existenţa unor diferenţe între valorile în contabilitate şi

valorile economice ale unor stocuri pot fi amintite:- deteriorarea fizică (avarierea ) stocului- uzura morală, totală sau parţială a stocurilor datorită mişcării lente- scăderea preţului de piaţă pentru anumite produse sub nivelul costului de achiziţie sau

prosucţiePe baza documentelor contabile şi a inventarului, evaluatorul îşi formează o opinie şi

face o distincţie clară între stocurile cu mişcare lentă evaluate la un preţ mai scăzut şi stocurile cu mişcare normală evaluate la costul lor.

Se aplică valoarea de piaţă exprimată prin costul unitar de înlocuire la data evaluării ţinând cont de starea fizică de depreciere, vechimea lor şi posibilitatea de a mai fi utilizate în procesul de producţie.

Stocurile de producţie neterminată sau în curs de execuţieEvaluarea acestor stocuri se poate realiza prin aprecierea costurilor de producţie

înregistrate până la data evaluării, dar este de preferat să se estimeze prin valoarea de piaţă a bunurilor din a căror categorie fac parte şi din care se vor deduce cheltuielile totale de finalizare a producţiei şi de marketing în vederea desfaceri .

Stocurile de mărfuri şi produse finite Acestea se evaluează pe baza valorii curente de piaţă.

7

Se vor mai lua în considerare factori legaţi în principal de evoluţia şi tendinţele înregistrate în piaţa produselor respective, vechimea acestora, starea fizică de depreciere şi gradul în care mai asigură satisfacerea necesităţilor cumpărătorilor.

Stocul de produse finite necesită corecţii determinate de: renunţarea la unele comenzi din partea clienţilor, returnarea unor produse, costul din contabilitate egal sau superior preţului de vânzare cu amănuntul, termenul de garanţie expirat, inexistenţa unei cereri şi deprecierea sau degradarea totală sau parţială a bunului respectiv.

Evaluarea creanţelor

Corecţiile aplicabile creanţelor sunt generate de termenul de încasare depăşit al acestora. Astfel, se apelează fie la eliminarea acestora din bilanţ, fie preluarea lor în bilanţul cumpărătorului întreprinderii proporţional cu procentul estimat de recuperare (dacă există un angajament referitor la acestă tranzacţie).

Probleme propuse:

Problema 1: Societatea X prezintă următoarea situaţie la momentul evaluării întreprinderii (valorile sunt extrase din bilanţul contabil şi sunt exprimate în lei):

Imobilizări necorporale:1. cheltuieli de constituire: 60;2. programe informatice: 130, care au o valoare de piaţă de 270, durată rămasă de utilitate 1

an, durată consumată 2 ani;Imobilizări corporale:

1. construcţii: 570, care au o suprafaţă totală de 260 mp. Costul de înlocuire stabilit la momentul evaluării este 10lei/mp. Durata totală de utilitate 40 ani, durata rămasă 25 ani;

2. utilaje: 120, pentru care valoarea de piaţă este 300. Deprecierea medie este de 60% iar utilizarea utilajului oferă un randament de 85%.

Imobilizări financiare: titluri de participare 80(10 titluri*8lei/acţiune). Cursul bursier la momentul evaluării este 11 lei/acţiune.Stocuri: 60, din care 15% sunt inutilizabile (degradate)Creanţe: 90, pentru care se consideră un grad de neîncasare de 10%Disponibil la bancă: 150, din care 35 reprezintă contravaloarea a 10 euro la un curs de 3.5lei/euroDatorii comerciale: 260Credite bancare pe termen lung: 400 (125euro*3.2lei/euro)Capital social: 550Rezerve: 50

Să se determine activul net contabil şi activul net contabil corijat pe baza informaţiilor prezentate. Cursul valutar la momentul evaluării este 3.4lei/euro.

Problema 2:

La 31.12.N societatea X prezintă următoarele informaţii:

A. ACTIVE IMOBILIZATE 1.300

1. IMOBILIZĂRI NECORPORALE- Cheltuieli de cercetare- Cheltuieli de dezvoltare

1005050

2. IMOBILIZĂRI CORPORALE- Terenuri

1.000100

8

- Clădiri- Maşini şi instalaţii

300600

3. IMOBILIZĂRI FINANCIARE – titluri de participare A 200B. ACTIVE CIRCULANTE 1.200

1. STOCURI- Materii prime şi materiale- Produse finite

600400200

2. CREANŢE - Clienţi 3003. INVESTIŢII FINANCIARE PE TERMEN SCURT – titluri de plasament B 1004. CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI 200C. CHELTUIELI ÎNREGISTRATE ÎN AVANSD. DATORII CE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MICĂ DE UN AN- Împrumuturi- Furnizori

1.300700600

E. ACTIVE CIRCULANTE NETE RESPECTIV DATORII CURENTE NETE (FOND DE RULMENT)

F. TOTAL ACTIV MINUS DATORII CURENTE (CAPITALURI PERMANENTE)G. DATORII CE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN

H. PROVIZIOANE 200 I. VENITURI ÎNREGISTRATE ÎN AVANS

J. CAPITALURI ŞI REZERVE- Capital social- Prime de capital- Rezerve din reevaluare- Rezultatul exerciţiului

1.000400100400100

1. Cheltuielile de dezvoltare au o probabilitate de realizare de 50%, estimându-se un profit suplimentar de 200u.m.

2. terenurile sunt evaluate la 500u.m.3. clădirile sunt evaluate la 600u.m.4. rata de amortizare a maşinilor şi utilajelor pentru anul în curseste 20%, iar în anii precedenţi

a fost de 25% ca şi cea propusă pentru aceeaşi ramură. Rata de actualizare brută 50%. Uzura morală a utilajelor este evaluată printr-un coeficient de 40%

5. societatea A este deţinută 75% şi are un activ net corectat de 400u.m.6. produsele finite pot fi vândute cz 250u.m., 25% din acestea fiind nevandabile7. 50% din clienţi sunt în termen, restul au depăşit cu un an scadenţa normală8. capitalizarea bursieră pebtruu societatea B este 50u.m.9. probabilitatea de producere a riscurilor pentru care sunt constituite provizioane este de 25%.

Să se determine:a. activul net contabilb. activul net corijatc. capitalurile permanente necesare în exploatare

9