24 - ieremia

111
Cap. 1 1 Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, unul din preoþii din Anatot, din þara lui Beniamin. Ios 21.18;1Cron 6.60;Ieremia 32.7-9; 2 Cuvîntul Domnului i-a vorbit pe vremea lui Iosia, fiul Amon, împãratul lui Iuda, în al treisprezecelea an al domniei lui, 3 ºi pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împãratul lui Iuda, pînã la sfîrºitul anului al unsprezecelea al lui Zedechia, fiul lui Iosia, împãratul lui Iuda, pînã pe vremea cînd a fost dus Ierusalimul în robie, în luna a cincea. Ieremia 25.3;Ieremia 39.2;Ieremia 52.12-15;2Imp 25.8; 4 Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel: 5 Mai bine înainte ca sã te fi întocmit în pîntecele mamei tale, te cunoºteam, ºi mai înainte ca sã fi ieºit tu din pîntecele ei, Eu te pusesem deoparte , ºi te fãcusem prooroc al neamurilor." Isa 49.1-5;Exod 33.12-17;Luc 1.15-41;Gal 1.15-16; 6 Eu am rãspuns: Ah! Doamne Dumnezeule, vezi cã eu nu ºtiu sã vorbesc, cãci sînt un copil." 7 Dar Domnul mi-a zis: Nu zice: Sînt un copil, cãci te vei duce la toþi aceia la cari te voi trimete, ºi vei spune tot ce-þi voi porunci. Num 22.20-38;Mat 28.20; 8 Nu te teme de ei; cãci Eu sînt cu tine ca sã te scap, - zice Domnul. - Ezec 2.6;Ezec 3.9;Ieremia 1.17;Exod 3.12;Deut 31.6-8;Ios 1.5;Ieremia 15.20;Fapt 26.17;Evr 13.6; 9 Apoi Domnul ªi-a întins mîna, ºi mi-a atins gura. ªi Domnul mi-a zis: Iatã, pun cuvintele Mele în gura ta. Isa 6.7;Isa 51.16;Ieremia 5.14; 10 Iatã, astãzi te pun peste neamuri ºi peste împãrãþii, ca sã smulgi ºi sã tai, sã dãrîmi, ºi sã nimiceºti, sã zideºti ºi sã sãdeºti. 1Imp 19.17;Ieremia 18.7;2Cor 10.4-5; 11 Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel: Ce vezi, Ieremio? Eu am rãspuns: Vãd un veghetor. 12 ªi Domnul mi-a zis: Bine ai vãzut; cãci Eu veghez asupra Cuvîntului Meu, ca sã-l împlinesc." 13 Cuvîntul Domnului mi-a vorbit a doua oarã, astfel: Ce vezi?" Eu am rãspuns: Vãd un cazan clocotind, dinspre miazã-noapte." Ezec 11.3-7;Ezec 24.3; 14 ªi Domnul mi-a zis: Dela miazãnoapte va izbucni nenorocirea peste toþi locuitorii þãrii. Ieremia 4.6;Ieremia 6.1; 15 Cãci iatã, voi chema toate popoarele împãrãþiilor dela miazãnoapte, zice Domnul; ele vor veni, ºi îºi vor aºeza fiecare scaunul de domnie la

Upload: tudose-ioan

Post on 23-Dec-2015

30 views

Category:

Documents


6 download

DESCRIPTION

ieremia

TRANSCRIPT

Page 1: 24 - Ieremia

Cap. 1

1 Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, unul din preoþii din Anatot, din þara lui Beniamin. Ios 21.18;1Cron 6.60;Ieremia 32.7-9; 2 Cuvîntul Domnului i-a vorbit pe vremea lui Iosia, fiul Amon, împãratul lui Iuda, în al treisprezecelea an al domniei lui,3 ºi pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împãratul lui Iuda, pînã la sfîrºitul anului al unsprezecelea al lui Zedechia, fiul lui Iosia, împãratul lui Iuda, pînã pe vremea cînd a fost dus Ierusalimul în robie, în luna a cincea. Ieremia 25.3;Ieremia 39.2;Ieremia 52.12-15;2Imp 25.8; 4 Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:5 Mai bine înainte ca sã te fi întocmit în pîntecele mamei tale, te cunoºteam, ºi mai înainte ca sã fi ieºit tu din pîntecele ei, Eu te pusesem deoparte , ºi te fãcusem prooroc al neamurilor." Isa 49.1-5;Exod 33.12-17;Luc 1.15-41;Gal 1.15-16; 6 Eu am rãspuns: Ah! Doamne Dumnezeule, vezi cã eu nu ºtiu sã vorbesc, cãci sînt un copil."7 Dar Domnul mi-a zis: Nu zice: Sînt un copil, cãci te vei duce la toþi aceia la cari te voi trimete, ºi vei spune tot ce-þi voi porunci. Num 22.20-38;Mat 28.20; 8 Nu te teme de ei; cãci Eu sînt cu tine ca sã te scap, - zice Domnul. - Ezec 2.6;Ezec 3.9;Ieremia 1.17;Exod 3.12;Deut 31.6-8;Ios 1.5;Ieremia 15.20;Fapt 26.17;Evr 13.6; 9 Apoi Domnul ªi-a întins mîna, ºi mi-a atins gura. ªi Domnul mi-a zis: Iatã, pun cuvintele Mele în gura ta. Isa 6.7;Isa 51.16;Ieremia 5.14; 10 Iatã, astãzi te pun peste neamuri ºi peste împãrãþii, ca sã smulgi ºi sã tai, sã dãrîmi, ºi sã nimiceºti, sã zideºti ºi sã sãdeºti. 1Imp 19.17;Ieremia 18.7;2Cor 10.4-5; 11 Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel: Ce vezi, Ieremio? Eu am rãspuns: Vãd un veghetor.12 ªi Domnul mi-a zis: Bine ai vãzut; cãci Eu veghez asupra Cuvîntului Meu, ca sã-l împlinesc."13 Cuvîntul Domnului mi-a vorbit a doua oarã, astfel: Ce vezi?" Eu am rãspuns: Vãd un cazan clocotind, dinspre miazã-noapte." Ezec 11.3-7;Ezec 24.3; 14 ªi Domnul mi-a zis: Dela miazãnoapte va izbucni nenorocirea peste toþi locuitorii þãrii. Ieremia 4.6;Ieremia 6.1; 15 Cãci iatã, voi chema toate popoarele împãrãþiilor dela miazãnoapte, zice Domnul; ele vor veni, ºi îºi vor aºeza fiecare scaunul de domnie la intrarea porþilor Ierusalimului, împotriva tuturor zidurilor lui dejur împrejur, ºi împotriva tuturor cetãþilor lui Iuda. Ieremia 5.15;Ieremia 6.22;Ieremia 10.22;Ieremia 25.9;Ieremia 39.3;Ieremia 43.10; 16 Îmi voi rosti judecãþile împotriva lor, din pricina întregei lor rãutãþi, pentrucã M-au pãrãsit ºi au adus tãmîie altor dumnezei ºi s-au închinat înaintea lucrãrii mînilor lor. Deut 28.20;Ieremia 17.13;

Page 2: 24 - Ieremia

17 Dar tu, încinge-þi coapsele, scoalã-te, ºi spune-le tot ce-þi voi porunci. Nu tremura înaintea lor, ca nu cumva sã te fac sã tremuri înaintea lor. 1Imp 18.46;2Imp 4.29;2Imp 9.1;Iov 38.3;Luc 12.35;1Pet 1.13;Exod 3.12;Ieremia 1.8;Ezec 2.6; 18 Iatã cã în ziua aceasta te fac o cetate întãritã, un stîlp de fier ºi un zid de aramã, împotriva întregei þãri, împotriva împãraþilor lui Iuda, împotriva cãpeteniilor lui, împotriva preoþilor lui ºi împotriva poporului þãrii. Isa 50.7;Ieremia 6.27;Ieremia 15.20; 19 Ei vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui; cãci Eu sînt cu tine, dar nu te vor birui; cãci Eu sînt cu tine, ca sã te scap, zice Domnul." Ieremia 1.8;

Cap. 2

1 Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:2 Du-te, ºi strigã la urechile cetãþii Ierusalimului: Aºa vorbeºte Domnul: Mi-aduc aminte încã de dragostea pe care o aveai cînd erai tînãrã, de iubirea ta, cînd erai logoditã, cînd Mã urmai în pustie, într-un pãmînt nesãmãnat. Ezec 16.8-60;Ezec 23.3.8-19;Osea 2.15;Deut 2.7; 3 Atunci Israel era închinat Domnului, era cele dintîi roade ale lui; toþi cei ce mîncau din ele se fãceau vinovaþi ºi venea nenorocirea peste ei, zice Domnul." Exod 19.5-6;Iac 1.18;Apoc 14.4;Ieremia 12.14;Ieremia Ieremia;Ieremia 50.7; 4 Ascultaþi Cuvîntul Domnului, casa lui Iacov, ºi voi, toate familiile casei lui Israel!5 Aºa vorbeºte Domnul: Ce nelegiuire au gãsit pãrinþii voºtri în Mine, de s-au depãrtat de Mine, ºi au mers dupã nimicuri ºi au ajuns ei înºiºi de nimic? Isa 5.4;Mic 6.3;2Imp 17.15;Iona 2.8; 6 Ei n-au întrebat: Unde este Domnul, care ne-a scos din þara Egiptului, care ne-a povãþuit prin pustie, printr-un pãmînt uscat ºi plin de gropi, printr-un pãmînt unde domneºte seceta ºi umbra morþii, printr-un pãmînt pe unde nimeni nu trece ºi unde nu locuieºte nici un om? Isa 63.9-13;Osea 13.4;Deut 8.15;Deut 32.10; 7 V-am adus într-o þarã ca o livadã de pomi, ca sã-i mîncaþi roadele ºi bunãtãþile; dar voi aþi venit, Mi-aþi spurcat þara ºi Mi-aþi prefãcut moºtenirea într-o urîciune. Num 13.27;Num 14.7-8;Deut 8.7-9;Lev 18.25-28;Num 35.33-34;Ps 78.58-59;Ps 106.38;Ieremia 3.1;Ieremia 16.18; 8 Preoþii n-au întrebat: Unde este Domnul? Pãzitorii Legii nu M-au cunoscut, pãstorii sufleteºti Mi-au fost necredincioºi, proorocii au proorocit prin Baal, ºi au alergat dupã cei ce nu sînt de niciun ajutor. Mal 2.6-7;Rom 2.20;Ieremia 23.13;Ieremia 2.11;Hab 2.18; 9 De aceea, Mã voi mai certa cu voi, zice Domnul, ºi Mã voi certa cu copiii copiilor voºtri. Ezec 20.35-36;Mic 6.2;Exod 20.5;Lev 20.5; 10 Treceþi în ostroavele Chitim, ºi priviþi! Trimeteþi la Chedar, uitaþi-vã bine, ºi vedeþi dacã s-a întîmplat acolo aºa ceva:

Page 3: 24 - Ieremia

11 ºi-a schimbat vreodatã un popor dumnezeii, mãcarcã ei nu sînt dumnezei? Dar poporul Meu ºi-a schimbat Slava, cu ceva care nu este de niciun ajutor! Mic 4.5;Ps 115.4;Isa 37.19;Ieremia 16.20;Ps 106.20;Rom 1.23;Ieremia 2.8; 12 Miraþi-vã de aºa ceva, ceruri, înfioraþi-vã de spaimã ºi groazã, zice Domnul. Isa 1.2;Ieremia 6.19; 13 Cãci poporul Meu a sãvîrºit un îndoit pãcat: M-au pãrãsit pe Mine, Izvorul apelor vii, ºi ºi-au sãpat puþuri, puþuri crãpate, cari nu þin apã. Ps 36.9;Ieremia 17.13;Ieremia 18.14;Ioan 4.14; 14 Este Israel un rob cumpãrat, sau fiu de rob nãscut în casã? Atunci pentru ce a ajuns de pradã? Exod 4.22; 15 Niºte pui de lei mugesc ºi strigã împotriva lui, ºi-i pustiesc þara; cetãþile îi sînt arse ºi fãrã locuitori. Isa 1.7;Ieremia 4.7; 16 Chiar ºi cei din Nof ºi Tahpanes îþi vor zdrobi creºtetul capului. Ieremia 43.7-9; 17 Nu þi-ai fãcut tu singur lucrul acesta pentru cã ai pãrãsit pe Domnul, Dumnezeul tãu, cînd te îndrepta pe calea cea bunã? Ieremia 4.18;Deut 32.10; 18 ªi acum, ce cauþi sã te duci în Egipt, sã bei apa Nilului? Ce cauþi sã te duci în Asiria, sã bei apa rîului? Isa 30.1-2;Ios 13.3; 19 Tu singur te pedepseºti cu rãutatea ta ºi tu singur te loveºti cu necredincioºia ta, ºi vei ºti ºi vei vedea ce rãu ºi amar este sã pãrãseºti pe Domnul, Dumnezeu tãu, ºi sã n-ai nici o fricã de Mine, zice Domnul, Dumnezeul oºtirilor. Isa 3.9;Osea 5.5; 20 De mult þi-ai sfãrîmat jugul, þi-ai rupt legãturile, ºi ai zis: Nu mai vreau sã slujesc ca un rob! Cãci pe orice deal înalt ºi supt orice copac verde, te-ai întins ca o curvã. Exod 19.8;Ios 24.18;Jud 10.16;1Sam 12.10;Deut 12.2;Isa 57.5-7;Ieremia 3.6;Exod 34.15-16; 21 Te sãdisem ca o vie minunatã ºi de cel mai bun soi: cum te-ai schimbat ºi te-ai prefãcut într-o coardã de viþã sãlbaticã? Exod 15.17;Ps 44.2;Ps 80.8;Isa 5.1;Isa 60.21;Mat 21.33;Marc 12.1;Luc 20.9;Deut 32.32;Isa 1.21;Isa 5.4; 22 Chiar dacã te-ai spãla cu silitrã, chiar dacã ai da cu multã sodã, nelegiuirea ta tot ar rãmînea scrisã înaintea Mea, zice Domnul, Dumnezeu. Iov 9.30;Deut 32.34;Iov 14.17;Osea 13.12; 23 Cum poþi sã zici: Nu m-am spurcat, ºi nu m-am dus dupã Baali? Priveºte-þi urma paºilor în vale, ºi vezi ce ai fãcut, dromaderã iute la mers ºi care baþi drumurile ºi le încruciºezi! Prov 30.12;Ieremia 7.31;Iov 39.5-8;Ieremia 14.6; 24 Mãgãriþã sãlbaticã, deprinsã cu pustia, care gîfãie în aprinderea patimei ei, cine o va împiedeca sã-ºi facã pofta? Toþi cei ce o cautã n-au nevoie sã se osteneascã: o gãsesc în luna ei.25 Nu te lãsa cu picioarele goale, nu-þi usca gîtlejul de sete! Dar tu zici: Degeaba, nu! Cãci iubesc dumnezeii strãini, ºi vreau sã merg dupã ei. Ieremia 18.12;Deut 32.16;Ieremia 3.13;

Page 4: 24 - Ieremia

26 Cum rãmîne uluit un hoþ cînd este prins, aºa de uluiþi vor rãmînea cei din casa lui Israel, ei, împãraþii lor, cãpeteniile lor, preoþii lor ºi proorocii lor.27 Ei zic lemnului: Tu eºti tatãl meu! ªi pietrei: Tu mi-ai dat viaþa! Cãci ei Îmi întorc spatele ºi nu se uitã la Mine. Dar cînd sînt în nenorocire, zic: Scoalã-Te ºi scapã-ne! Jud 10.10;Ps 78.34;Isa 26.16-; 28 Unde sînt dumnezeii tãi, pe cari þi i-ai fãcut? Sã se scoale ei, dacã pot sã te scape în vremea nenorocirii! Cãci cîte cetãþi ai, atîþia dumnezei ai, Iuda! Deut 32.37;Jud 10.14;Isa 45.20;Ieremia 11.13; 29 Pentruce vã certaþi cu Mine? Toþi Mi-aþi fost necredincioºi, zice Domnul. - Ieremia 2.23-35; 30 Degeaba v-am lovit copiii; n-au luat seama la certare; sabia voastrã a mîncat pe proorocii voºtri, ca un leu nimicitor. Isa 1.5;Isa 9.13;Ieremia 5.3;2Cron 36.16;Neem 9.26;Neem Mat;Neem 23.29;Fapt 7.52;1Tes 2.15; 31 O, neam rãu de oameni, uitaþi-vã bine la Cuvîntul Domnului, care zice: Am fost Eu o pustie pentru Israel, sau o þarã plinã de întunerec besnã? Pentruce zice atunci poporul Meu: Sîntem slobozi, nu voim sã ne întoarcem la Tine? Ieremia 2.5;Ps 12.4;Deut 32.15; 32 κi uitã fata podoabele, sau mireasa brîul? Dar poporul Meu M-a uitat de zile fãrã numãr. Ps 106.21;Ieremia 13.25;Osea 8.14; 33 Ce bine ºtii sã-þi întocmeºti cãile cînd este vorba sã cauþi ce iubeºti! Chiar ºi la nelegiuire te deprinzi.34 Pînã ºi pe poalele hainei tale se aflã sîngele sãrmanilor nevinovaþi, pe cari nu i-ai prins fãcînd nicio spargere. Ps 106.38;Ieremia 19.4; 35 ªi cu toate acestea, tu zici: Da, sînt nevinovat! Sã se întoarcã acum mînia Lui dela mine! Iatã, Mã voi certa cu tine, pentrucã zici: N-am pãcãtuit! Ieremia 2.23-29;Ieremia 2.9;Prov 28.13;1Ioan 1.8-10; 36 Pentruce atîta grabã ca sã-þi schimbi drumul? Din Egipt îþi va veni ruºinea, cum þi-a venit ºi din Asiria! Ieremia 2.18;Ieremia 31.22;Osea 5.13;Osea 12.1;Isa 30.3;Ieremia 37.7;2Cron 28.16-21; 37 Tot deacolo vei ieºi, cu mîinile pe cap; cãci Domnul leapãdã pe aceia în cari te încrezi, ºi nu vei izbuti cu ei." 2Sam 13.19;

Cap. 3

1 El zice: Cînd se desparte un bãrbat de nevastã-sa, pe care o pãrãseºte, ºi ea ajunge nevasta altuia, se mai întoarce bãrbatul acesta la ea? N-ar fi chiar ºi þara aceea spurcatã? ºi tu, ai curvit cu mulþi ibovnici, ºi sã te întorci iar㺠la Mine?- zice Domnul." - Deut 24.4;Ieremia 2.7;Ieremia 2.20;Ezec 16.26-29;Ieremia 4.1;Zah 1.3;

Page 5: 24 - Ieremia

2 Ridicã-þi ochii spre înãlþimi, ºi priveºte: unde n-ai curvit? Te þineai la drumuri, ca Arabul în pustie, ºi ai spurcat þara prin curviile tale ºi cu rãutatea ta! Deut 12.2;Ieremia 2.20;Gen 38.14;Prov 23.28;Ezec 16.24-25;Ieremia 2.7;Ieremia 3.9; 3 Mãcar cã ploile au fost oprite, ºi ploaia de primãvarã a lipsit, totuº tu þi-ai pãstrat fruntea de curvã, ºi n-ai vrut sã ai ruºine! Lev 26.19;Deut 28.23-24;Ieremia 9.12;Ieremia 14.4;Ieremia 5.3;Ieremia 6.15;Ieremia 8.12;Ezec 3.7;Þef 3.5; 4 Acum, nu-i aºa? strigi la Mine: Tatã! Tu ai fost Prietenul tinereþii mele! Prov 2.17;Ieremia 2.2;Osea 2.15; 5 κi va þinea El mînia pe vecie? O va pãstra El totdeuna? Iatã, aºa ai vorbit, ºi totuº ai fãcut lucruri nelegiuite, cît ai putut!" Ps 77.7;Ps 103.9;Isa 57.16;Ieremia 3.12; 6 Domnul mi-a zis, pe vremea împãratului Iosia: Ai vãzut ce a fãcut necredincioasa Israel? S-a dus pe orice munte înalt ºi supt orice copac verde, ºi a curvit acolo. Ieremia 3.11-14;Ieremia 7.24;Ieremia 2.20; 7 Eu ziceam cã dupãce a fãcut toate aceste lucruri, se va întoarce la Mine. Dar nu s-a întors. ªi sora ei, vicleana Iuda, a fost martorã la aceasta. 2Imp 17.13;Ezec 16.46;Ezec 23.2-4; 8 ªi cu toate cã a vãzut cã M-am despãrþit de necredincioasa Israel, din pricina tuturor preacurviilor ei, ºi i-am dat cartea ei de despãrþenie, totuº soru-sa, vicleana Iuda, nu s-a temut, ci s-a dus sã curveascã la fel. Ezec 23.9;2Imp 17.6-18;Ezec 23.11; 9 ªi astfel, prin necurãþia ei strigãtoare, Israel a spurcat þara, a preacurvit cu piatra ºi lemnul. Ieremia 2.7;Ieremia 3.2;Ieremia 2.27; 10 Cu toate acestea, vicleana Iuda, sora ei, nu s-a întors la Mine din toatã inima ei, ci cu prefãcãtorie, zice Domnul." 2Cron 34.33;Osea 7.14; 11 Domnul mi-a zis: Necredincioasa Israel pare nevinovatã faþã de vicleana Iuda. Ezec 16.51;Ezec 23.11; 12 Du-te de strigã aceste cuvinte spre miazãnoapte, ºi zi: Întoarce-te, necredincioasa Israel, zice Domnul." Nu voi arunca o privire întunecoasã împotriva voastrã, cãci sînt milostiv, zice Domnul, ºi nu þin mînie pe vecie. 2Imp 17.6;Ps 86.15;Ps 103.8-9;Ieremia 3.5; 13 Recunoaºte-þi numai nelegiuirea, recunoaºte cã ai fost necredincioasã Domnului, Dumnezeului tãu, cã ai alergat încoace ºi încolo la dumnezei strãini , supt orice copac verde, ºi cã n-ai ascultat glasul Meu, zice Domnul." Lev 26.40;Deut 30.1;Prov 28.13;Ieremia 3.2;Ezec 16.15-25;Ieremia 2.25;Deut 12.2; 14 Întoarceþi-vã, copii rãzvrãtiþi, zice Domnul; cãci Eu sînt Stãpînul vostru, Eu vã voi lua, pe unul dintr-o cetate, pe doi dintr-o familie, ºi vã voi aduce înapoi în Sion. Ieremia 31.32;Osea 2.19-20;Rom 11.5; 15 Vã voi da pãstori dupã inima Mea, ºi vã vor paºte cu pricepere ºi cu înþelepciune.

Page 6: 24 - Ieremia

Ieremia 23.4;Ezec 34.23;Efes 4.11;Fapt 20.28; 16 Cînd vã veþi înmulþi ºi veþi creºte în þarã, în zilele acelea, zice Domnul, nu se va mai vorbi de chivotul legãmîntului Domnului, ºi nu-i va mai veni nimãnui în gînd, nu-ºi vor mai aduce aminte de el, nu-i vor mai simþi lipsa, ºi nici nu vor mai face altul. Isa 65.17; 17 În vremea aceea, Ierusalimul se va numi scaunul de domnie al Domnului; toate neamurile se vor strînge la Ierusalim, în Numele Domnului, ºi nu vor mai urma pornirile inimii lor rele. Isa 60.9;Ieremia 11.8; 18 În zilele acelea, casa lui Iuda va umbla cu casa lui Israel ºi vor veni împreunã din þara dela miazãnoapte, în þara pe care am dat-o în stãpînire pãrinþilor voºtri. Isa 11.13;Ezec 37.16-22;Osea 1.11;Ieremia 3.12;Ieremia 31.8;Amos 9.15; 19 Eu ziceam: Cum sã te pun printre copiii Mei, ºi sã-þi dau o þarã plãcutã, o moºtenire, podoabã între podoabele neamurilor? Mã gîndeam cã Mã vei chema: Tatã! ªi nu te vei mai abate dela Mine. Ps 106.24;Ezec 20.6;Dan 8.9;Dan 11.16-45;Isa 63.16; 20 Dar, cum este necredincioasã iubitului sãu o femeie, aºa Mi-aþi fost necredincioºi voi, casa lui Israel, zice Domnul!" Isa 48.8;Ieremia 5.11; 21 Un vuiet se aude pe înãlþimi: sînt plînsetele ºi rugãminþile de iertare ale copiilor lui Israel; cãci ºi-au sucit calea, ºi au uitat pe Domnul, Dumnezeul lor. Isa 15.2; 22 Întoarceþi-vã, copii rãzvrãtiþi, ºi vã voi ierta abaterile. - Iatã-ne, venim la Tine, cãci Tu eºti Domnul, Dumnezeul nostru. Ieremia 3.14;Osea 14.1;Osea 6.1;Osea 14.4; 23 În adevãr, zãdarnic se aºteaptã mîntuire dela dealuri ºi dela mulþimea munþilor; în adevãr, în Domnul, Dumnezeul nostru, este mîntuirea lui Israel. Ps 121.1-2;Ps 3.8; 24 Idolii, dimpotrivã, au mîncat rodul muncii pãrinþilor noºtri, din tinereþa noastrã, oile ºi boii lor, fiii ºi fiicele lor. Ieremia 11.13;Osea 9.10; 25 Sã ne culcãm în ruºinea noastrã, ºi sã ne învelim cu ocara noastrã, cãci am pãcãtuit împotriva Domnului, Dumnezeului nostru, noi ºi pãrinþii noºtri, din tinereþa noastrã ºi pînã în ziua de azi, ºi n-am ascultat glasul Domnului, Dumnezeului nostru." Ezra 9.7;Ieremia 22.21;

Cap. 4

1 Israele, de te vei întoarce, dacã te vei întoarce la Mine, zice Domnul, dacã vei scoate urîciunile tale dinaintea Mea, nu vei mai rãtãci. Ieremia 3.1-22;Joel 2.12; 2 Dacã vei jura: Viu este Domnul! cu adevãr, cu neprihãnire ºi cu dreptate, atunci neamurile vor fi binecuvîntate în El, ºi se vor fãli cu El Deut 10.20;Isa 45.23;Isa 65.16;Ieremia 5.2;Isa 48.1;Zah 8.8;Gen 22.18;Ps 72.17;Gal 3.8;Isa 45.25;1Cor 1.31;

Page 7: 24 - Ieremia

3 Cãci aºa vorbeºte Domnul cãtre oamenii din Iuda ºi din Ierusalim: Desþeleniþi-vã un ogor nou, ºi nu sãmãnaþi între spini! Osea 10.12;Mat 13.7-22; 4 Tãiaþi-vã împrejur pentru Domnul, tãiaþi-vã împrejur inimile, oamenii lui Iuda ºi locuitori ai Ierusalimului, ca nu cumva sã izbucneascã mînia Mea ca un foc, ºi sã se aprindã, fãrã sã se poatã stinge, din pricina rãutãþii faptelor voastre!" Deut 10.16;Deut 30.6;Ieremia 9.26;Rom 2.28-29;Col 2.11; 5 Daþi de ºtire în Iuda, vestiþi la Ierusalim, ºi spuneþi: Sunaþi din trîmbiþã în þarã! Strigaþi în gura mare, ºi ziceþi: Strîngeþi-vã ºi haidem în cetãþile întãrite!" Ieremia 8.14; 6 Înãlþaþi un steag spre Sion, fugiþi ºi nu vã opriþi! Cãci dela miazãnoapte aduc nenorocirea ºi un mare prãpãd. Ieremia 1.13-15;Ieremia 6.1-22; 7 Leul se aruncã din tufarul sãu, nimicitorul neamurilor a pornit, ºi-a pãrãsit locul, ca sã-þi pustiiascã þara, sã-þi dãrîme cetãþile, ºi nimeni sã nu mai locuiascã în ele. 2Imp 24.1;Ieremia 5.6;Dan 7.4;Ieremia 25.9;Isa 1.7;Ieremia 2.15; 8 De aceea, acoperiþi-vã cu saci, plîngeþi ºi gemeþi; cãci mînia aprinsã a Domnului nu se abate dela noi. Isa 22.12;Ieremia 6.26; 9 În ziua aceea, zice Domnul, împãratul ºi cãpeteniile îºi vor pierde inima, preoþii vor rãmînea încremeniþi, ºi proorocii uimiþi.10 Eu am zis: Ah! Doamne, Dumnezeule! Ai înºelat în adevãr pe poporul acesta ºi Ierusalimul, cînd ai zis: Veþi avea pace! ªi totuº sabia le ameninþã viaþa. Ezec 14.9;2Tes 2.11;Ieremia 5.12;Ieremia 14.13; 11 În vremea aceea, se va zice poporului acestuia ºi Ierusalimului: Un vînt arzãtor suflã din locurile înalte ale pustiei pe drumul fiicei poporului Meu, nu ca sã vînture nici ca sã cureþe grîul. Ieremia 51.1;Ezec 11.17;Osea 13.15; 12 Ci un vînt nãpraznic vine de acolo pînã la Mine! Acum le voi rosti hotãrîrea! Ieremia 1.16; 13 Iatã, nimicitorul înainteazã ca norii; carãle lui sînt ca un vîrtej, caii lui sînt mai uºori decît vulturii. Vai de noi, cãci sîntem prãpãdiþi! - Isa 5.28;Deut 28.49;Plîn 4.19;Osea 8.1;Hab 1.8; 14 Curãþeºte-þi inima de rãu, Ierusalime, ca sã fii mîntuit! Pînã cînd vei pãstra gînduri nelegiuite în inima ta? Isa 1.16;Iac 4.8; 15 Cãci un glas care porneºte dela Dan ºi vesteºte nenorocirea, o vesteºte dela muntele lui Efraim. Ieremia 8.16; 16 Spuneþi lucrul acesta neamurilor, faceþi-l cunoscut Ierusalimului. Vin niºte împresurãtori dintr-o þarã depãrtatã, ºi strigã împotriva cetãþilor lui Iuda. Ieremia 5.15; 17 Ca cei ce pãzesc un ogor, ei înconjoarã Ierusalimul, cãci s-a rãzvrãtit împotriva Mea, zice Domnul. - 2Imp 25.1-4; 18 Acesta este rodul cãilor ºi faptelor tale, este vina rãutãþii tale, dacã este aºa de amar, ºi te pãtrunde pînã la inimã.

Page 8: 24 - Ieremia

Ps 107.17;Isa 50.1;Ieremia 2.17-19; 19 Mãruntaiele mele! Mãruntaiele mele! Cum mã doare înlãuntrul inimii mele! Îmi bate inima, nu pot sã tac! Cãci auzi, suflete, sunetul trîmbiþei, ºi strigãtul de rãzboi. Isa 15.5;Isa 16.11;Isa 21.3;Isa 22.4;Ieremia 9.1-10;Luc 19.42; 20 Se vesteºte dãrîmare peste dãrîmare, cãci toatã þara este pustiitã; colibele îmi sînt pustiite deodatã, ºi corturile într-o clipã! Ps 42.7;Ezec 7.26;Ieremia 10.20; 21 Pînã cînd voi vedea steagul fîlfãind ºi voi auzi sunetul trîmbiþei?" -22 Cãci poporul Meu este nebun, nu Mã cunoaºte; sînt niºte copii fãrã minte ºi lipsiþi de pricepere; sînt meºteri sã facã rãul, dar nu ºtiu sã facã binele." - Rom 16.19; 23 Mã uit la pãmînt, ºi iatã cã este pustiu ºi gol; mã uit la ceruri, ºi lumina lor a pierit! Isa 24.19;Gen 1.2; 24 Mã uit la munþi, ºi iatã cã sînt zguduiþi; ºi toate dealurile se clatinã! Isa 5.25;Ezec 38.20; 25 Mã uit, ºi iatã cã nu este niciun om; ºi toate pãsãrile cerurilor au fugit! Þef 1.3; 26 Mã uit, ºi iatã, Carmelul este un pustiu; ºi toate cetãþile sale sînt nimicite înaintea Domnului, ºi înaintea mîniei Lui aprinse!"27 Cãci aºa vorbeºte Domnul: Toatã þara va fi pustiitã; dar nu o voi nimici de tot. Ieremia 5.10-18;Ieremia 30.11;Ieremia 46.28; 28 Din pricina aceasta, þara este în jale, ºi cerurile sus sînt întunecate; cãci Eu am zis, am hotãrît lucrul acesta, ºi nu-Mi pare rãu de el, nu Mã voi întoarce. - Osea 4.3;Isa 5.30;Isa 50.3;Num 23.19;Ieremia 7.16; 29 La vuietul cãlãreþilor ºi arcaºilor, toate cetãþile fug; se ascund în pãduri ºi se suie pe stînci; toate cetãþile sînt pãrãsite, nu mai au locuitori.30 ªi tu, pustiito, ce vei face? Te vei îmbrãca în cîrmîz, te vei împodobi cu podoabe de aur, îþi vei sulimeni ochii; dar degeaba te vei înfrumuseþa: ibovnici tãi te dispreþuiesc, ºi vor sã-þi ia viaþa. 2Imp 9.30;Ezec 23.40;Ieremia 22.20-22;Plîn 1.2-19; 31 Cãci Eu aud niºte þipete ca ale unei femei în chinurile naºterii, þipete de durere ca la cea dintîi facere. Este glasul fiicei Sionului, care suspinã ºi întinde mîinile, zicînd: Nenorocita de mine! Mor din pricina ucigaºilor!" Isa 1.15;Plin 1.17;

Cap. 5

1 Cutreieraþi uliþele Ierusalimului, uitaþi-vã, întrebaþi ºi cãutaþi în pieþe, dacã se gãseºte un om, dacã este vreunul care sã înfãptuiascã ce este drept, care sã se þinã de adevãr, ºi voi ierta Ierusalimul. Ezec 22.30;Gen 18.23;Ps 12.1;Gen 18.26; 2 Chiar cînd zic: Viu este Domnul! ei jurã strîmb. Tit 1.16;Ieremia 4.2;Ieremia 7.9;

Page 9: 24 - Ieremia

3 Doamne, nu vãd ochii Tãi adevãrul? Tu-i loveºti ºi ei nu simt nimic; îi nimiceºti, ºi nu vor sã ia învãþãturã; iau o înfãþiºare mai tare de cît stînca, nu vor sã se întoarcã la Tine." 2Cron 16.9;Isa 1.5;Isa 9.13;Ieremia 2.30;Ieremia 7.28;Þef 3.2; 4 Eu ziceam: Numai cei mici sînt aºa; ei lucreazã fãrã minte, pentru cã nu cunosc calea Domnului, Legea Dumnezeului lor! Ieremia 8.7; 5 Mã voi duce deci la cei mari, ºi le voi vorbi; cãci ei cunosc calea Domnului, Legea Dumnezeului lor! Dar toþi au sfãrîmat jugul, ºi au rupt legãturile. Mic 3.1;Ps 2.3; 6 De aceea îi omoarã leul din pãdure, ºi-i nimiceºte lupul din pustie. Stã la pîndã pardosul înaintea cetãþilor lor: toþi cei ce vor ieºi din ele vor fi sfîºiaþi; cãci fãrãdelegile lor sînt multe, abaterile lor s-au înmulþit!" Ieremia 4.7;Ps 104.20;Hab 1.8;Þef 3.3;Osea 13.7; 7 Cum sã te iert? - zice Domnul - Copiii tãi M-au pãrãsit, ºi jurã pe dumnezei cari n-au fiinþã. ªi dupã ce le-am primit jurãmintele, se dedau la preacurvie, ºi aleargã cu grãmada în casa curvei! Ios 23.7;Þef 1.5;Deut 32.21;Gal 4.8;Deut 32.15; 8 Ca niºte cai bine hrãniþi, cari aleargã încoace ºi încolo, fiecare necheazã dupã nevasta aproapelui sãu." Ezec 22.11;Ieremia 13.27; 9 Sã nu pedepsesc Eu aceste lucruri, zice Domnul, sã nu-Mi rãzbun Eu pe un asemenea popor?" Ieremia 5.29;Ieremia 9.9;Ieremia 44.22; 10 Suiþi-vã pe zidurile ei ºi dãrîmaþi , dar nu nimiciþi de tot! Luaþi-i butucii aceºtia, cãci nu sînt ai Domnului! Ieremia 39.8;Ieremia 4.27;Ieremia 5.18; 11 Cãci casa lui Israel ºi casa lui Iuda Mi-au fost necredincioase, zice Domnul." Ieremia 3.20; 12 Ei tãgãduiesc pe Domnul ºi zic: Nu este El! ªi nu va veni nenorocirea peste noi; nu vom vedea nici sabia nici foametea. 2Cron 36.16;Ieremia 4.10;Isa 28.15;Ieremia 14.13; 13 Proroocii sînt vînt, ºi nu Dumnezeu vorbeºte în ei. Aºa sã li se facã ºi lor!"14 Deaceea aºa vorbeºte Domnul, Dumnezeul oºtirilor: Pentrucã aþi zis lucrul acesta, iatã, Cuvîntul Meu îl fac foc în gura ta, ºi poporul acesta lemne, ca sã-i ardã focul acesta. Ieremia 1.9; 15 Iatã, aduc de departe un neam împotriva voastrã, casã a lui Israel, - zice Domnul - un neam tare, un neam strãvechi, un neam a cãrui limbã n-o cunoºti, ºi ale cãrui vorbe nu le pricepi. Deut 28.49;Isa 5.26;Ieremia 1.15;Ieremia 6.22;Isa 39.3;Ieremia 4.16; 16 Tolba lui cu sãgeþi este ca un mormînt deschis; toþi sînt niºte viteji.17 El îþi va mînca seceriºul ºi pînea, îþi va mînca fiii ºi fiicele, îþi va mînca oile ºi boii, îþi va mînca via ºi smochinul; ºi îþi va trece prin sabie cetãþile întãrite, în cari te încrezi. Lev 26.16;Deut 28.31-33; 18 Dar, ºi în zilele acelea, zice Domnul, - nu vã voi nimici de tot. Ieremia 4.27;

Page 10: 24 - Ieremia

19 Dacã veþi întreba atunci: Pentruce ne-a fãcut toate acestea Domnul, Dumnezeul nostru?" Aºa le vei rãspunde: Dupã cum voi M-aþi pãrãsit ºi aþi slujit unor dumnezei strãini în þara voastrã, tot aºa, acum veþi sluji unor strãini într-o þarã care nu este a voastrã!" Deut 29.24;1Imp 9.8-9;Ieremia 23.22;Ieremia 16.10;Ieremia 2.13;Deut 28.48; 20 Spuneþi lucrul acesta casei lui Iacov, vestiþi-l în Iuda, ºi ziceþi:21 Ascultaþi lucrul acesta, popor fãrã minte, ºi fãrã inimã, care are ochi ºi nu vede, urechi ºi n-aude! Isa 6.9;Ezec 12.2;Mat 13.14;Ioan 12.40;Fapt 28.26;Rom 11.8; 22 Nu voiþi sã vã temeþi de Mine, zice Domnul, nu voiþi sã tremuraþi înaintea Mea? Eu am pus mãrii ca hotar nisipul, hotar vecinic, pe care nu trebuie sã-l treacã. ªi chiar dacã valurile ei se înfurie, totuº sînt neputincioase; urlã, dar nu-l trec. Apoc 15.4;Iov 26.10;Iov 38.10-11;Ps 104.9;Prov 8.29; 23 Poporul acesta însã are o inimã dîrzã ºi rãzvrãtitã; se rãscoalã, ºi pleacã,24 ºi nu zic în inima lor: Sã ne temem de Domnul, Dumnezeul nostru, care dã ploaie la vreme, ploaie timpurie ºi tîrzie, ºi ne pãstreazã sãptãmînile hotãrîte pentru seceriº. Ps 147.8;Ieremia 14.22;Mat 5.45;Fapt 14.17;Deut 11.14;Ioel 2.23;Gen 8.22; 25 Din pricina nelegiuirilor voastre n-au loc aceste orînduiri, pãcatele voastre vã lipsesc de aceste bunãtãþi. Ieremia 3.3; 26 Cãci în poporul Meu sînt oameni rãi; ei pîndesc ca pãsãrarul care întinde laþuri, întind curse, ºi prind oameni. Prov 1.11-18;Hab 1.15; 27 Cum se umple o colivie de pãsãri, aºa se umplu casele lor prin vicleºug; aºa ajung ei puternici ºi bogaþi.28 Se îngraºã, lucesc de grãsime; întrec orice mãsurã în rãu, nu apãrã pricina, pricina orfanului, ca sã le meargã bine , nu fac dreptate celor lipsiþi. Deut 32.15;Isa 1.23;Zah 7.10;Iov 12.6;Ps 73.12;Ieremia 12.1; 29 Sã nu pedepsesc Eu aceste lucruri, zice Domnul, sã nu-Mi rãzbun Eu pe un asemenea popor?" Ieremia 5.9;Mal 3.5; 30 Grozave lucruri, urîcioase lucruri se fac în þarã. Ieremia 23.14;Osea 6.10; 31 Proorocii proorocesc neadevãruri, preoþii stãpînesc cu ajutorul lor, ºi poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veþi face la urmã? Ieremia 14.14;Ieremia 23.25-26;Ezec 13.6;Mic 2.11;

Cap. 6

1 Fugiþi, copii ai lui Beniamin, fugiþi din mijlocul Ierusalimului, sunaþi din trîmbiþã la Tecoa, ridicaþi un semn la Bet-Hacherem! Cãci dela miazã-noapte se vede venind o nenorocire ºi un mare prãpãd. Neem 3.14;Ieremia 1.14;Ieremia 4.6; 2 Pe frumoasa ºi supþirica fiicã a Sionului, o nimicesc!3 La ea vin pãstorii cu turmele lor, îºi întind corturile în jurul ei, ºi îºi pasc fiecare partea lui. - 2Imp 25.1-4;Ieremia 4.17;

Page 11: 24 - Ieremia

4 Pregãtiþi-vã s-o bateþi! Haidem! Sã ne suim ziua nameaza mare!... Vai de noi, cãci ziua scade, ºi umbrele de searã se lungesc." Ieremia 51.27;Ioel 3.9;Ieremia 15.8; 5 Haidem sã ne suim noaptea! ªi sã-i dãrîmãm casele împãrãteºti!" -6 Cãci aºa vorbeºte Domnul oºtirilor: Tãiaþi copaci, ºi ridicaþi ºanþuri împotriva Ierusalimului! Aceasta este cetatea care trebuie pedepsitã; cãci în mijlocul ei este numai apãsare.7 Cum þîºnesc apele dintr-o fîntînã, aºa þîºneºte rãutatea ei din ea; nu se aude în ea decît sîlnicie ºi prãpãd; durerea ºi rãnile Îmi izbesc fãrã curmare privirile. Isa 57.20;Ps 55.9-11;Ieremia 20.8;Ezec 7.11-23; 8 Ia învãþãturã, Ierusalime, ca nu cumva sã Mã depãrtez de tine, ºi sã fac din tine un pustiu, o þarã nelocuitã!" Ezec 23.18;Osea 9.12; 9 Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor: Vor culege rãmãºiþele lui Israel cum se culeg ciorchinile rãmase dintr-o vie. Puneþi din nou mîna pe ea, ca ºi culegãtorul pe mlãdiþe. -10 Cui sã vorbesc, ºi pe cine sã iau martor ca sã m-asculte? Urechea lor este netãiatã împrejur, ºi nu sînt în stare sã ia aminte. Iatã, Cuvîntul Domnului este o ocarã pentru ei, ºi nu le place de el. Ieremia 7.26;Fapt 7.51;Exod 6.12;Ieremia 20.8; 11 Eu sînt aºa de plin de mînia Domnului, cã n-o pot opri." - Toarnã-o peste copilul de pe uliþã, ºi peste adunãrile tinerilor. Cãci ºi bãrbatul ºi nevasta vor fi prinºi, ºi bãtrînul ºi cel încãrcat de zile. Ieremia 20;Ieremia 9.21; 12 Casele lor vor trece în stãpînirea altora, ogoarele ºi nevestele lor deasemenea, cînd Îmi voi întinde mîna asupra locuitorilor þãrii, zice Domnul." Deut 28.30;Ieremia 8.10; 13 Cãci dela cel mai mic pînã la cel mai mare, toþi sînt lacomi de cîºtig; dela prooroc pînã la preot, toþi înºalã. Isa 56.11;Ieremia 8.10;Ieremia 14.18;Ieremia 23.11;Mic 3.5-11; 14 Leagã în chip uºuratic rana fiicei poporului Meu, zicînd : Pace! Pace! ªi totuº nu este pace! Ieremia 8.11;Ezec 13.10;Ieremia 4.10;Ieremia 14.13;Ieremia 23.17; 15 Sînt daþi de ruºine, cãci sãvîrºesc urîciuni; ºi totuº nu roºesc, ºi nu ºtiu de ruºine. De aceea vor cãdea împreunã cu ceice cad, vor fi rãsturnaþi, cînd îi voi pedepsi, zice Domnul." Ieremia 3.3;Ieremia 8.12; 16 Aºa vorbeºte Domnul: Staþi în drumuri, uitaþi-vã, ºi întrebaþi cari sînt cãrãrile cele vechi, care este calea cea bunã: umblaþi pe ea, ºi veþi gãsi odihnã pentru sufletele voastre!" Dar ei rãspund: Nu vrem sã umblãm pe ele!" Isa 8.20;Ieremia 18.15;Mal 4.4;Luc 16.29;Mat 11.29; 17 Am pus niºte strãjeri peste voi: Fiþi cu luare aminte la sunetul trîmbiþei!" Dar ei rãspund: Nu vrem sã fim cu luare aminte!" Isa 21.11;Isa 58.1;Ieremia 25.4;Ezec 3.17;Hab 2.1; 18 Deaceea, ascultaþi, neamuri, ºi luaþi seama la ce li se va întîmpla, adunare a poporelor!19 Ascultã ºi tu, pãmîntule! Iatã, voi aduce peste poporul acesta o nenorocire, care va fi rodul gîndurilor lui; cãci n-au luat aminte la Cuvintele Mele, ºi au nesocotit Legea Mea. Isa 1.2;Prov 1.31;

Page 12: 24 - Ieremia

20 Ce nevoie am Eu de tãmîia care vine din Seba, de trestia mirositoare dintr-o þarã depãrtatã? Arderile voastre de tot nu-Mi plac, ºi jertfele voastre nu-Mi sînt plãcute." Ps 40.6;Ps 50.7-9;Isa 1.11;Isa 63.3;Amos 5.21;Mic 6.6;Isa 60.6;Ieremia 7.21; 21 Deaceea, aºa vorbeºte Domnul: Iatã, voi pune înaintea poporului acestuia niºte pietre de poticnire, de cari se vor lovi împreunã pãrinþi ºi fii, vecini ºi prieteni, ºi vor pieri."22 Aºa vorbeºte Domnul: Iatã cã vine un popor din þara dela miazã-noapte, un neam mare se ridicã dela marginile pãmîntului. Ieremia 1.15;Ieremia 5.15;Ieremia 10.22;Ieremia 50-43; 23 Ei poartã arc ºi suliþã; sînt cumpliþi ºi fãrã milã; glasul lor urlã ca marea; sînt cãlãri pe cai, ºi gata de luptã ca un om pregãtit de rãzboi, împotriva ta, fiicã a Sionului! Isa 5.30; 24 La vuietul apropierii lor, mîinile ni se slãbesc, ne apucã groaza, ca durerea unei femei care naºte." Ieremia 4.31;Ieremia 13.21;Ieremia 49.24;Ieremia 50.43; 25 Nu ieºiþi în ogoare, ºi nu mergeþi pe drumuri! Cãci acolo este sabia vrãjmaºului, rãspîndind spaima de jur împrejur!26 Fiica poporului meu, acopere-te cu un sac ºi tãvãleºte-te în cenuºã, jãleºte-te ca dupã singurul tãu fiu, varsã lacrãmi, lacrãmi amare! Cãci pe neaºteptate vine pustiitorul peste noi." Ieremia 4.8;Ieremia 25.34;Mic 1.10;Zah 12.10; 27 Te pusesem de pazã peste poporul Meu, ca o cetãþuie, ca sã le cunoºti ºi sã le cercetezi calea. Ieremia 1.18;Ieremia 15.20; 28 Toþi sînt niºte rãzvrãtiþi, niºte bîrfitori, aramã ºi fer, toþi sînt niºte stricaþi. Ieremia 5.23;Ieremia 9.4;Ezec 22.18; 29 Foalele ard, plumbul este topit de foc; degeaba curãþesc, cãci zgura nu se deslipeºte."30 De aceea se vor numi argint lepãdat, cãci Domnul i-a lepãdat." Isa 1.22;

Cap. 7

1 Iatã cuvîntul vorbit lui Ieremia din partea Domnului: Ieremia 26.2; 2 ªezi la poarta Casei Domnului, vesteºte acolo cuvîntul acesta, ºi spune: Ascultaþi Cuvîntul Domnului, toþi bãrbaþii lui Iuda, cari intraþi pe aceste porþi, ca sã vã închinaþi înaintea Domnului!"3 Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Îndreptaþi-vã cãile ºi faptele, ºi vã voi lãsa sã locuiþi în locul acesta. Ieremia 18.11;Ieremia 26.13; 4 Nu vã hrãniþi cu nãdejdi înºelãtoare, zicînd: Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului! Mic 3.11; 5 Cãci numai dacã vã veþi îndrepta cãile ºi faptele, dacã veþi înfãptui dreptatea unii faþã de alþii, Ieremia 22.3;

Page 13: 24 - Ieremia

6 dacã nu veþi asupri pe strãin, pe orfan ºi pe vãduvã, dacã nu veþi vãrsa sînge nevinovat în locul acesta, ºi dacã nu veþi merge dupã alþi dumnezei, spre nenorocirea voastrã, Deut 6.14-15;Deut 8.19;Deut 11.28;Ieremia 13.10; 7 numai aºa vã voi lãsa sã locuiþi în locul acesta, în þara pe care am dat-o pãrinþilor voºtri, din vecinicie în vecinicie. Deut 4.40;Ieremia 3.18; 8 Dar iatã cã voi vã hrãniþi cu nãdejdi înºelãtoare, cari nu slujesc la nimic. Ieremia 7.4;Ieremia 5.31;Ieremia 14.13-14; 9 Cum? Furaþi, ucideþi, preacurviþi, juraþi strîmb, aduceþi tãmîie lui Baal, mergeþi dupã alþi dumnezei pe cari nu-i cunoaºteþi!... 1Imp 18.21;Osea 4.1-2;Þef 1.5;Exod 20.3;Ieremia 7.6; 10 ªi apoi veniþi sã vã înfãþiºaþi înaintea Mea, în Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu ºi ziceþi: Sîntem izbãviþi!... ca iar㺠sã faceþi toate aceste urîciuni! Ezec 23.39;Ieremia 7.11-30;Ieremia 32.34;Ieremia 32.34;Ieremia 34.15; 11 Este Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu, o peºterã de tîlhari înaintea voastrã?Eu însumi vãd lucrul acesta, zice Domnul!" Isa 56.7;Mat 21.13;Marc 11.12;Luc 19.46; 12 Duceþi-vã dar la locul care-Mi fusese închinat la Silo, unde pusesem sã locuiascã odinioarã Numele Meu, ºi vedeþi ce i-am fãcut , din pricina rãutãþii poporului Meu Israel! Ios 18.1;Jud 18.31;Deut 12.11;1Sam 4.10-11;1Sam Ps;1Sam 78.60;Ieremia 26.6; 13 ªi acum, fiindcã aþi fãcut toate aceste fapte, zice Domnul, fiindcã v-am vorbit dis de dimineaþã, ºi n-aþi ascultat, fiindcã v-am chemat ºi n-aþi rãspuns, 2Cron 36.15;Ieremia 7.25;Ieremia 11.7;Prov 1.24;Isa 65.12;Isa 66.4; 14 voi face Casei peste care este chemat Numele Meu, în care vã puneþi încrederea, ºi locului pe care vi l-am dat vouã ºi pãrinþilor voºtri, le voi face întocmai cum am fãcut lui Silo. 1Sam 4.10-11;Ps 78.60;Ieremia 26.6; 15 ªi vã voi lepãda dela Faþa Mea, cum am lepãdat pe toþi fraþii voºtri, pe toatã sãmînþa lui Efraim!" 2Imp 17.23;Ps 78.67-68; 16 Tu însã nu mijloci pentru poporul acesta, nu înãlþa nici cereri, nici rugãciuni pentru ei, ºi nu stãrui pe lîngã Mine; cãci nu te voi asculta! Exod 32.10;Ieremia 11.14;Ieremia 14.11;Ieremia 15.1; 17 Nu vezi ce fac ei în cetãþile lui Iuda ºi pe uliþele Ierusalimului?18 Copiii strîng lemne, pãrinþii aprind focul, ºi femeile frãmîntã plãmãdeala, ca sã pregãteascã turte împãrãtesei cerului, ºi sã toarne jertfe de bãuturã altor dumnezei, ca sã Mã mînie." Ieremia 44.17-19;Ieremia 19.13; 19 Pe Mine Mã mînie ei oare? zice Domnul; nu pe ei înºiºi, spre ruºinea lor?" Deut 32.16-21; 20 De aceea, aºa vorbeºte Domnul, Dumnezeu: Iatã, mînia ºi urgia Mea se vor vãrsa peste locul acesta, peste oameni ºi dobitoace, peste copacii de pe cîmp ºi peste roadele pãmîntului; ºi va arde, ºi nu se va stinge."21 Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Adãugaþi arderile voastre de tot la jertfele voastre, ºi mîncaþi-le carnea! Isa 1.11;Ieremia 6.20;Amos 5.21;Osea 8.13;

Page 14: 24 - Ieremia

22 Cãci n-am vorbit nimic cu pãrinþii voºtri ºi nu le-am dat nici o poruncã, cu privire la arderi de tot ºi jertfe, în ziua cînd i-am scos din þara Egiptului. 1Sam 15.22;Ps 51.16-17;Osea 6.6; 23 Ci iatã porunca pe care le-am dat-o: Ascultaþi glasul Meu, ºi Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veþi fi poporul Meu; umblaþi pe toate cãile pe cari vi le-am poruncit, ca sã fiþi fericiþi. Exod 15.26-;Deut 6.3;Ieremia 11.4-7;Exod 19.5;Lev 26.12; 24 Dar ei n-au ascultat, ºi n-au luat aminte, ci au urmat sfaturile ºi pornirile inimii lor rele, au dat înapoi ºi n-au mers înainte. Ps 81.11;Ieremia 11.8;Deut 29.19;Ps 81.12;Ieremia 2.27;Ieremia ;Ieremia 32.33;Osea 4.16; 25 Din ziua cînd au ieºit pãrinþii voºtri din Egipt, pînã în ziua de azi, v-am trimes pe toþi slujitorii Mei, proorocii, i-am trimes în fiecare zi, de dimineaþã. 2Cron 36.15;Ieremia 25.4;Ieremia 29.19;Ieremia 7.13; 26 Dar ei nu M-au ascultat, n-au luat aminte; ºi-au înþepenit gîtul, ºi au fãcut mai rãu de cît pãrinþii lor. Ieremia 7.24;Ieremia 11.8;Ieremia 17.23;Ieremia 25.3-4;Neem 9.17-29;Neem Ieremia;Neem 19.15;Ieremia 16.12; 27 ªi chiar dacã le vei spune toate aceste lucruri, tot nu te vor asculta; ºi dacã vei striga la ei, nu-þi vor rãspunde. Ezec 2.7; 28 De aceea, spune-le: Acesta este poporul care n-ascultã glasul Domnului, Dumnezeului sãu, ºi care nu vrea sã ia învãþãturã; s-a dus adevãrul, a fugit din gura lor. Ieremia 5.3;Ieremia 32.33;Ieremia 9.3; 29 Acum, tunde-þi pãrul, Ierusalime, ºi aruncã-l departe; suie-te pe înãlþimi, ºi fã o cîntare de jale! Cãci Domnul lapãdã ºi îndepãrteazã neamul de oameni, care I-a aþîþat urgia. Iov 1.20;Isa 15.2;Ieremia 16.6;Ieremia 48.37;Mic 1.16; 30 Cãci copiii lui Iuda au fãcut ce este rãu înaintea Mea, zice Domnul; ºi-au aºezat urîciunile lor în Casa peste care este chemat Numele Meu, ca s-o spurce. 2Imp 21.4-7;2Cron 33.4-7;Ieremia 23.11;Ieremia 32.34;Ezec 7.20;Ezec 8.5;Dan 9.27; 31 Au zidit ºi locuri înalte la Tofet, în valea Ben-Hinom, ca sã-ºi ardã în foc pe fiii ºi fiicele lor: lucru pe care Eu nu-l poruncisem , ºi nici nu-Mi trecuse prin minte." 2Imp 23.10;Ieremia 19.5;Ieremia 32.35;Ps 106.38;Deut 17.3; 32 De aceea iatã, vin zile, zice Domnul, cînd nu se va mai zice Tofet ºi valea Ben-Hinom, ci se va zice valea mãcelului, ºi se vor îngropa morþii la Tofet, din lipsã de loc. Ieremia 19.6;2Imp 23.10;Ieremia 19.11;Ezec 6.5; 33 Trupurile moarte ale acestui popor vor fi hrana pãsãrilor cerului ºi a fiarelor pãmîntului; ºi nimeni nu le va speria. Deut 28.26;Ps 79.2;Ieremia 12.9;Ieremia 16.4;Ieremia 34.20; 34 Voi face astfel sã înceteze în cetãþile lui Iuda ºi pe uliþele Ierusalimului, strigãtele de bucurie ºi strigãtele de veselie, cîntecele mirelui ºi cîntecele miresei, cãci þara va ajunge un pustiu!" Isa 24.7-8;Ieremia 16.9;Ieremia 25.10;Ieremia 33.11;Ezec 26.13;Osea 2.11;Apoc 18.23;Lev 26.23;Isa 1.7;Isa 3.26;

Page 15: 24 - Ieremia

Cap. 8

1 În vremea aceea, zice Domnul, se vor scoate din mormintele lor oasele împãraþilor lui Iuda, oasele cãpeteniilor lui, oasele preoþilor, oasele proorocilor, ºi oasele locuitorilor Ierusalimului.2 Le vor întinde în faþa soarelui, în faþa lunii, ºi în faþa întregei oºtiri a cerurilor, pe cari i-au iubit ei, cãrora le-au slujit, pe cari i-au urmat, pe cari i-au cãutat ºi înaintea cãrora s-au închinat. Nu le vor mai strînge, nici nu le vor mai îngropa, ºi se vor face gunoi pe pãmînt. 2Imp 23.5;Ezec 8.16;Ieremia 22.19;2Imp 9.36;Ps 83.10;Ieremia 9.22;Ieremia 16.4; 3 Toþi ceice vor rãmînea din acest neam rãu, vor dori mai degrabã moartea de cît viaþa, în toate locurile unde îi voi izgoni, zice Domnul oºtirilor." Iov 3.21-22;Iov 7.15-16;Apoc 9.6; 4 Spune-le: Aºa vorbeºte Domnul: Cine cade ºi nu se mai scoalã? Sau cine se abate fãrã se se întoarcã iarãº?"5 Pentruce dar poporul acesta al Ierusalimului se lasã dus în necurmate rãtãciri, stãruiesc în înºelãtorie, ºi nu vor sã se întoarcã la Dumnezeu? Ieremia 7.24;Ieremia 9.6;Ieremia 5.3; 6 Cãci Eu sînt cu luare aminte, ºi aud cã ei nu vorbesc cum ar trebui; niciunul nu se cãieºte de rãutatea lui, ºi nu zice: Ce am fãcut? Ci toþi îºi încep din nou alergarea, ca un cal care se aruncã la luptã. 2Pet 3.9; 7 Chiar ºi cocostîrcul îºi cunoaºte vremea pe ceruri; turtureaua, rîndunica ºi cocorul îºi pãzesc vremea venirii lor; dar poporul Meu nu cunoaºte Legea Domnului! Isa 1.3;Cînt 2.12;Ieremia 5.4-5; 8 Cum puteþi voi sã ziceþi: Sîntem înþelepþi, ºi Legea Domnului este cu noi? Cu adevãrat, degeaba s-a pus la lucru pana mincinoasã a cãrturarilor. Rom 2.17; 9 Înþelepþii sînt daþi de ruºine, sînt uimiþi, sînt prinºi; cãci au nesocotit Cuvîntul Domnului, ºi ce înþelepciune au ei? Ieremia 6.15; 10 De aceea, pe nevestele lor le voi da altora, ºi ogoarele lor altor stãpîni. Cãci dela cel mai mic pînã la cel mai mare, toþi sînt lacomi de cîºtig mîrºav, dela prooroc pînã la preot, toþi înºalã! Deut 28.30;Ieremia 6.12;Amos 5.11;Þef 1.13;Isa 56.11;Ieremia 6.13; 11 Leagã în chip uºuratic rana fiicei poporului Meu, zicînd: Pace! Pace! ªi totuº pace nu este. Ieremia 6.14;Ezec 13.10; 12 Vor fi daþi de ruºine, cãci sãvîrºesc astfel de urîciuni; nu roºesc, ºi nu ºtiu de ruºine; de aceea, vor cãdea împreunã cu ceice cad, ºi vor fi rãsturnaþi, cînd îi voi pedepsi , zice Domnul." Ieremia 3.3;Ieremia 6.15; 13 Vreau sã isprãvesc cu ei, zice Domnul. Nu vor mai fi struguri în vie, nici smochine în smochin, ºi frunzele se vor vesteji. Le voi da celor ce vor trece peste ele." - Isa 5.1;Ioel 1.7;Mat 21.19;Luc 13.6; 14 Pentruce ºedem jos?" Strîngeþi-vã, ºi haidem în cetãþile întãrite, ca sã pierim acolo! Cãci Domnul, Dumnezeul nostru, ne sorteºte la moarte, ne dã sã bem ape otrãvite, pentrucã am pãcãtuit împotriva Domnului.

Page 16: 24 - Ieremia

Ieremia 4.5;Ieremia 9.15;Ieremia 23.15; 15 Aºteptam pacea, ºi nu vine nimic mai bun; o vreme de vindecare, ºi iatã groaza!" - Ieremia 14.19; 16 Sforãitul cailor sãi se aude dinspre Dan ºi de vuietul nechezatului lor se cutremurã toatã þara; vin, mãnîncã þara ºi ce cuprinde ea, cetatea ºi pe cei ce o locuiesc." Ieremia 4.15;Jud 5.22;Ieremia 47.3; 17 Cãci iatã cã trimet între voi niºte ºerpi, niºte basilici, împotriva cãrora nu este niciun descîntec, ºi vã vor muºca, zice Domnul." Ps 58.4-5;Ecl 10.11; 18 Aº vrea sã-mi alin durerea; dar mã doare inima în mine.19 Iatã, strigãtele fiicei poporului meu rãsunã dintr-o þarã depãrtatã." Nu mai este Domnul în Sion?" Nu mai este în ea împãratul ei?" - Pentru ce M-au mîniat ei cu chipurile lor cioplite, cu idoli strãini?" - Isa 39.3;Deut 32.21;Isa 1.4; 20 Seceriºul a trecut, vara s-a isprãvit, ºi noi tot nu sîntem mîntuiþi!" -21 Sînt zdrobit de durerea fiicei poporului meu, mã doare, m-apucã groaza. Ieremia 4.19;Ieremia 9.1;Ieremia 14.17;Ioel 2.6;Nah 2.10; 22 Nu este nici un leac alinãtor în Galaad? Nu este niciun doftor acolo? Pentruce nu se face dar vindecarea fiicei poporului meu?" - Gen 37.25;Gen 43.11;Ieremia 46.11;Ieremia 51.8;

Cap. 9

1 O! de mi-ar fi capul plin cu apã, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrãmi, aº plînge zi ºi noapte pe morþii fiicei poporului meu! Isa 22.4;Ieremia 4.19;Ieremia 13.17;Ieremia 14.17;Plîn 2.11;Plîn 3.48; 2 O! dac-aº avea un han de cãlãtori în pustie, aº pãrãsi pe poporul meu, ºi m-aº depãrta de el! Cãci toþi sînt niºte preacurvari ºi o ceatã de miºei."- Ieremia 5.7-8; 3 Au limba întinsã ca un arc ºi aruncã minciuna; ºi nu prin adevãr sînt ei puternici în þarã; cãci merg din rãutate în rãutate, ºi nu Mã cunosc, zice Domnul." Ps 64.3;Isa 59.4-15;1Sam 2.12;Osea 4.1; 4 Fiecare sã se pãzeascã de prietenul lui, ºi sã nu se încreadã în niciunul din fraþii sãi; cãci orice frate cautã sã înºele, ºi orice prieten umblã cu bîrfeli. Ieremia 12.6;Mic 7.5-6;Ieremia 6.28; 5 Se trag pe sfoarã unii pe alþii, ºi nu spun "adevãrul; îºi deprind limba sã mintã, ºi se trudesc sã facã rãu." -6 Locuinþa ta este în mijlocul fãþãrniciei, ºi, de fãþarnici ce sînt, nu vor sã Mã cunoascã, - zice Domnul." -7 De aceea, aºa vorbeºte Domnul oºtirilor: Iatã, îi voi topi în cuptor, ºi îi voi încerca. Cãci cum aº putea sã mã port altfel cu fiica poporului Meu? Isa 1.25;Mal 3.3;Osea 11.8; 8 Limba lor este o sãgeatã ucigãtoare, nu spun de cît minciuni; cu gura vorbesc aproapelui lor de pace, ºi în fundul inimii îi întind curse.

Page 17: 24 - Ieremia

Ps 12.2;Ps 120.3;Ieremia 9.3;Ps 28.3;Ps 55.21; 9 Sã nu-i pedepsesc Eu pentru aceste lucruri, zice Domnul, sã nu-mi rãzbun Eu pe un asemenea popor?" Ieremia 5.9-29; 10 Munþii vreau sã-i plîng ºi sã gem pentru ei, pentru cîmpiile pustiite vreau sã fac o jãlanie; cãci sînt arse de tot, ºi nimeni nu mai trece prin ele; nu se mai aude în ele behãitul turmelor; pãsãrile cerului ºi dobitoacele au fugit ºi au pierit. - Ieremia 12.4;Ieremia 23.10;Osea 4.3;Ieremia 4.25; 11 Voi face ºi Ierusalimul un morman de pietre, o vizuinã de ºacali, ºi cetãþile lui Iuda le voi preface într-un pustiu fãrã locuitori. Isa 25.2;Isa 13.22;Isa 34.13;Ieremia 10.22; 12 Unde este omul înþelept care sã înþeleagã aceste lucruri? Sã spunã acela, cãruia i-a vorbit gura Domnului, pentruce este nimicitã þara, arsã ca un pustiu pe unde nu mai trece nimeni? Ps 107.43;Osea 14.9; 13 Domnul zice: Pentrucã au pãrãsit Legea Mea, pe care le-o pusesem înainte; pentrucã n-au ascultat glasul Meu, ºi nu l-au urmat;14 ci au umblat dupã aplecãrile inimii lor, ºi au mers dupã Baali, cum i-au învãþat pãrinþii lor." Ieremia 3.17;Ieremia 7.24;Gal 1.14; 15 Deaceea, aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Iatã, voi hrãni poporul acesta cu pelin, ºi-i voi da sã bea ape otrãvite. Ps 80.5;Ieremia 8.14;Ieremia 23.15;Plîn 3.15-19; 16 Îi voi risipi printre niºte neamuri pe cari nu le-au cunoscut nici ei, nici pãrinþii lor, ºi voi trimite sabia în urma lor, pînã-i voi nimici." Lev 26.33;Deut 28.64;Lev 26.33;Ieremia 44.27;Ezec 5.2.12; 17 Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor: Cãutaþi, ºi chemaþi plîngãtoarele sã vinã! Trimeteþi la femeile iscusite, ca sã vinã! 2Cron 35.25;Iov 3.8;Ecl 12.5;Amos 5.16;Mat 9.23; 18 Sã se grãbeascã sã facã o cîntare de jale asupra noastrã ca sã ne curgã lacrãmile din ochi, ºi sã curgã apa din pleoapele noastre! Ieremia 14.17; 19 Cãci strigãte de jale se aud din Sion: Cît sîntem de prãpãdiþi! Cît de jalnic sîntem acoperiþi de ruºine! Trebuie sã pãrãsim þara, cãci ne-au surpat locuinþele!" - Lev 18.28;Lev 20.22; 20 Ascultaþi, femeilor, cuvîntul Domnului, ºi sã prindã urechea voastrã ce spune gura Lui! Învãþaþi pe copiii voºtri cîntece de jale, învãþaþi-vã plîngeri unele pe altele!21 Cãci moartea s-a suit pe ferestrele noastre, a pãtruns în casele noastre împãrãteºti; a nimicit pe copii pe uliþã, ºi pe tineri în pieþe." Ieremia 6.11; 22 Spune: Aºa vorbeºte Domnul: Trupurile moarte ale oamenilor vor cãdea ca gunoiul pe cîmpii, cum cade înapoia secerãtorului un snop, pe care nu-l strînge nimeni!" Ieremia 8.2;Ieremia 16.4; 23 Aºa vorbeºte Domnul: Înþeleptul sã nu se laude cu înþelepciunea lui, cel tare sã nu se laude cu tãria lui, bogatul sã nu se laude cu bogãþia lui. Ecl 9.11; 24 Ci cel ce se laudã sã se laude cã are pricepere ºi cã Mã cunoaºte, cã ºtie cã Eu sînt Domnul, care fac milã, judecatã ºi dreptate pe pãmînt! Cãci în acestea gãsesc plãcere Eu, zice Domnul."

Page 18: 24 - Ieremia

1Cor 1.31;2Cor 10.17;Mic 6.8;Mic 7.18; 25 Iatã, vin zilele, zice Domnul, cînd voi pedepsi pe toþi ceitãiaþi împrejur, cari nu sînt tãiaþi împrejur cu inima, Rom 2.8-9; 26 pe Egipteni, pe Iudei, pe Edomiþi, pe Amoniþi, pe Moabiþi, pe toþi cei ce îºi rad colþurile bãrbii, pe cei ce locuiesc în pustie; cãci toate neamurile sînt netãiate împrejur, ºi toatã casa lui Israel are inima netãiatã împrejur." Ieremia 25.23;Ieremia 49.32;Lev 26.41;Ezec 44.7;Rom 2.28-29;

Cap. 10

1 Ascultaþi Cuvîntul pe care vi-l vorbeºte Domnul, casa lui Israel!2 Aºa vorbeºte Domnul: Nu vã luaþi dupã felul de vieþuire al neamurilor, ºi nu vã temeþi de semnele cerului, pentrucã neamurile se tem de ele. Lev 18.3;Lev 20.23; 3 Cãci obiceiurile popoarelor sînt deºerte. Taie un lemn din pãdure; mîna meºterului îl lucreazã cu securea; Isa 40.19-20;Isa 44.9;Isa 45.20; 4 îl împodobeºte cu argint ºi aur, ºi ei îl þintuiesc cu cuie ºi ciocane, ca sã nu se clatine. Isa 41.7;Isa 46.7; 5 Dumnezeii aceºtia sînt ca o sperietoare de pãsãri într-un ogor de castraveþi (Sau: ca un stîlp tras la strung), ºi nu vorbesc; sînt duºi de alþii, pentrucã nu pot sã meargã." Nu vã temeþi de ei, cãci nu pot sã facã niciun rãu, ºi nu sînt în stare sã facã niciun bine." Ps 115.5;Ps 135.16;Hab 2.19;1Cor 12.2;Ps 115.7;Ps Isa;Ps 46.1-7;Isa 41.23; 6 Niciunul nu este ca Tine, Doamne! Mare eºti Tu, ºi mare este Numele Tãu prin puterea Ta. Exod 15.11;Ps 86.8-10; 7 Cine sã nu se teamã de Tine, Împãrate al neamurilor? Þie se cuvine teama; cãci între toþi înþelepþii neamurilor ºi în toate împãrãþiile lor, niciunul nu este ca Tine. Apoc 15.4;Ps 89.6; 8 Toþi laolaltã, sînt proºti ºi fãrã minte, ºtiinþa idolilor nu este decît deºertãciune, e lemn! Ps 115.8;Isa 41.29;Hab 2.18;Zah 10.2;Rom 1.21-22; 9 Ei aduc din Tarsis foiþe de argint ºi aur din Ufaz; meºterul ºi mîna argintarului le pun în lucru; hainele acestor dumnezei sînt de materii vãpsite în albastru ºi în purpurã, toate sînt lucrate de meºteri iscusiþi. - Dan 10.5;Ps 115.4; 10 Dar Domnul este Dumnezeu cu adevãrat, este un Dumnezeu viu ºi un Împãrat vecinic. Pãmîntul tremurã de mînia Lui, ºi neamurile nu pot sã sufere urgia lui." 1Tim 6.17;Ps 10.16; 11 Aºa sã le vorbiþi: Dumnezeii, cari n-au fãcut nici cerurile, nici pãmîntul, vor pieri depe pãmînt ºi de supt ceruri. Ps 96.5;Ieremia 10.15;Isa 2.18;Zah 13.2; 12 Dar El a fãcut pãmîntul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înþelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui.

Page 19: 24 - Ieremia

Gen 1.1-9;Ps 136.5-6;Ieremia 51.15;Ps 93.1;Iov 9.8;Ps 104.2;Isa 40.22; 13 La tunetul Lui, urlã apele în ceruri; El ridicã norii dela marginile pãmîntului, dã naºtere fulgerelor ºi ploii, ºi scoate vîntul din cãmãrile Lui. Iov 38.34;Ps 135.7; 14 Atunci se aratã omul cît este de prost cu ºtiinþa lui, ºi orice argintar rãmîne de ruºine cu chipul lui cioplit; cãci idolii lui nu sînt decît minciunã, ºi nu este nicio suflare în ei; Ieremia 51.17-18;Prov 30.2;Isa 42.17;Isa 44.11;Isa 45.16;Hab 2.18; 15 sînt un lucru de nimic, o lucrare înºelãtoare, ºi vor pieri, cînd va veni pedeapsa. Ieremia 10.11; 16 Dar Cel ce este partea lui Iacov, nu este ca ei; cãci El a întocmit totul, ºi Israel este seminþia moºtenirii Lui: Domnul oºtirilor este Numele Lui." Ps 16.5;Ps 73.26;Ps 119.57;Ieremia 51.19;Plîn 3.24;Deut 32.9;Ps 74.2;Isa 47.4;Isa 51.15;Isa 54.5;Ieremia 31.35;Ieremia 32.18;Ieremia 50.34; 17 Ia din þarã legãtura cu ce este al tãu, tu, care eºti în strîmtorare!" Ieremia 6.1;Ezec 12.3; 18 Cãci aºa vorbeºte Domnul: Iatã, de data aceasta, voi arunca departe pe locuitorii þãrii. Îi voi strînge de aproape, ca sã simtã." - 1Sam 25.29;Ieremia 16.13;Ezec 6.10; 19 Vai de mine! Sînt zdrobitã! Mã doare rana!" Dar eu zic: O nenorocire a dat peste mine ºi o voi suferi! Ieremia 4.19;Ieremia 8.21;Ieremia 9.1;Ps 77.10;Mic 7.9; 20 Cortul îmi este dãrîmat, toate funiile îmi sînt rupte, fiii mei m-au pãrãsit, nu mai sînt; n-am pe nimeni, care sã-mi întindã cortul din nou, sau sã-mi ridice pînzele! Ieremia 4.20; 21 Pãstorii s-au prostit, n-au cãutat pe Domnul; pentru aceea n-au propãºit, ºi li se risipesc toate turmele.22 Iatã, se aude un vuiet! O mare zarvã vine de la miazãnoapte sã prefacã cetãþile lui Iuda într-un pustiu, într-o vizuinã de ºacali. - Ieremia 1.15;Ieremia 4.6;Ieremia 5.15;Ieremia 6.22;Ieremia 9.11; 23 ªtiu, Doamne, cã soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stã în puterea omului, cînd umblã, sã-ºi îndrepte paºii spre þintã. Prov 16.1;Prov 20.24; 24 Pedepseºte-mã, Doamne, dar cu mãsurã, ºi nu în mînia Ta, ca sã nu mã nimiceºti! Ps 6.1;Ps 38.1;Ieremia 30.11; 25 Varsã-Þi urgia peste neamurile cari nu Te cunosc, ºi peste popoarele cari nu cheamã Numele Tãu! Cãci mãnîncã pe Iacov, îl înghit, îl topesc, ºi-i pustiesc locuinþa." Ps 79.6;Iov 18.21;1Tes 4.5;2Tes 1.8;Ieremia 8.16;

Cap. 11

1 Iatã Cuvîntul Domnului care a vorbit lui Ieremia din partea Domnului, astfel:

Page 20: 24 - Ieremia

2 Ascultaþi cuvintele acestui legãmînt, ºi spuneþi-le oamenilor lui Iuda ºi locuitorilor Ierusalimului!3 Zi-le: Aºa vorbeºte Domnul, Dumnezeul lui Israel: Blestemat sã fie omul care n-ascultã cuvintele legãmîntului acestuia, Deut 27.26;Gal 3.10; 4 pe care l-am poruncit pãrinþilor voºtri, în ziua cînd i-am scos din þara Egiptului, din cuptorul de fer, zicînd: Ascultaþi glasul Meu, ºi faceþi tot ce vã voi porunci; ºi veþi fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul vostru; Deut 4;Deut 20;1Imp 8.51;Lev 26.3-12;Ieremia 7.23; 5 atunci voi împlini jurãmîntul pe care l-am fãcut pãrinþilor voºtri, cã le voi da o þarã în care curge lapte ºi miere, cum vedeþi astãzi." - ªi eu am rãspuns: Amin, Doamne! Deut 7.12-13;Ps 105.9-10; 6 Domnul mi-a zis iarãº: Vesteºte toate cuvintele acestea în cetãþile lui Iuda ºi pe uliþele Ierusalimului, ºi zi: Ascultaþi cuvintele legãmîntului acestuia, ºi împliniþi-le! Rom 2.13;Iac 1.22; 7 Cãci am înºtiinþat pe pãrinþii voºtri, din ziua cînd i-am scos din þara Egiptului ºi pînã în ziua de azi; i-am înºtiinþat în toate dimineþile, zicînd: Ascultaþi glasul Meu! Ieremia 7.13-25;Ieremia 35.15; 8 Dar ei n-au ascultat, n-au luat aminte, ci au urmat fiecare pornirile inimii lor rele. De aceea am împlinit asupra lor toate cuvintele legãmîntului acestuia, pe care le poruncisem sã-l pãzeascã, ºi pe care nu l-au pãzit." Ieremia 7.26;Ieremia 3.17;Ieremia 7.24;Ieremia 9.14; 9 Domnul mi-a zis: Este o uneltire între bãrbaþii lui Iuda ºi între locuitorii Ierusalimului. Ezec 20.25;Osea 6.9; 10 S-au întors la nelegiuirile celor dintîi pãrinþi ai lor, cari n-au vrut sã asculte cuvintele Mele, ºi s-au dus ºi ei dupã alþi dumnezei ca sã le slujeascã. Casa lui Israel ºi casa lui Iuda au cãlcat legãmîntul Meu, pe care-l fãcusem cu pãrinþii lor." Ezec 20.18; 11 Deaceea, aºa vorbeºte Domnul: Iatã, voi aduce peste ei niºte nenorociri din cari nu vor putea sã scape. Vor striga la Mine, dar nu-i voi asculta! Ps 18.41;Prov 1.28;Isa 1.15;Ieremia 14.12;Ieremia ;Ezec 8.18;Mic 3.4;Zah 7.13; 12 Cetãþile lui Iuda ºi locuitorii Ierusalimului se vor duce sã cheme pe dumnezeii cãrora le aduc tãmîie, dar nu-i vor scãpa la vremea nenorocirii lor. Deut 32.37-38; 13 Cãci cîte cetãþi ai, atîþia dumnezei ai, Iuda! ªi cîte uliþi are Ierusalimul, atîtea altare aþi ridicat idolilor, altare ca sã aduceþi tãmîie lui Baal!... Ieremia 2.28; 14 Tu însã, nu mijloci pentru poporul acesta, nu înãlþa nici cereri nici rugãciuni pentru ei; cãci nu-i voi asculta nicidecum, cînd Mã vor chema din pricina nenorocirii lor. Exod 32.10;Ieremia 7.16;Ieremia 14.11;1Ioan 5.16;

Page 21: 24 - Ieremia

15 Ce ar putea sã facã prea iubitul Meu popor în Casa Mea? Sã facã o mulþime de nelegiuiri în ea? Vor îndepãrta juruinþele ºi carnea sfîntã , rãutatea dinaintea ta? Atunci ai putea sã te bucuri! Ps 50.16;Isa 1.11;Ezec 16.25;Hag 2.12-14;Tit 1.15;Prov 2.14; 16 Mãslin verde, gras ºi cu roade frumoase ºi plãcute este numele pe care þi-l dãduse Domnul, dar cu vuietul unei mari troznituri, îl arde cu foc, ºi ramurile lui sînt sfãrîmate. Ps 52.8;Rom 11.17; 17 Cãci Domnul oºtirilor, care te-a sãdit, cheamã nenorocirea peste tine, din pricina rãutãþii casei lui Israel ºi a casei lui Iuda, pe care au fãcut-o ca sã Mã mînie, aducînd tãmîie lui Baal." Isa 5.2;Ieremia 3.21; 18 Domnul mi-a dat de ºtire, ºi am ºtiut; atunci Tu mi-ai arãtat faptele lor.19 Dar eu eram ca un miel blînd pe care-l duci la mãcelãrie, ºi nu ºtiam planurile rele, pe cari le urzeau ei împotriva mea, zicînd: Sã nimicim pomul cu rodul lui, sã-l stîrpim din pãmîntul celor vii, ca sã nu i se mai pomeneascã numele." - Ieremia 18.18;Ps 83.4;Ps 27.13;Ps 116.9;Ps 142.5; 20 O, Doamne, Dumnezeul oºtirilor, Tu, care eºti un judecãtor drept, care cercetezi rãrunchii ºi inimile: fã-mã sã vãd rãzbunarea Ta împotriva lor, cãci Þie îþi încredinþez pricina mea!" 1Sam 16.7;1Cron 28.9;Ps 7.9;Ieremia 17.10;Ieremia 20.12;Apoc 2.23; 21 Deaceea aºa vorbeºte Domnul împotriva oamenilor din Anatot, cari vor sã-þi ia viaþa, ºi zic: Nu prooroci în Numele Domnului, cãci vei muri ucis de mîna noastrã!" Ieremia 12.5-6;Isa 30.10;Amos 2.12;Amos 7.13-16;Mic 2.6; 22 Deaceea aºa vorbeºte Domnul oºtirilor: Iatã, îi voi pedepsi; tinerii vor muri uciºi de sabie, iar fiii ºi fiicele lor vor muri de foamete.23 ªi niciunul din ei nu va scãpa, cãci voi aduce nenorocirea peste oamenii din Anatot, în anul cînd îi voi pedepsi." Ieremia 23.12;Ieremia 46.21;Ieremia 48.44;Ieremia 50.27;Luc 19.44;

Cap. 12

1 Tu eºti prea drept, Doamne, ca sã mã cert cu Tine; vreau totuº sã Te întreb asupra orînduirilor Tale. Pentruce propãºeºte calea celor rãi, ºi toþi miºeii trãiesc în pace? Ps 51.4;Iov 12-6;Iov 21.7;Ps 37.1-35;Ps 73.3;Ieremia 5.28;Hab 1.4;Mal 3.15; 2 I-ai sãdit, au prins rãdãcinã, cresc, fac rod. Ce-i drept, eºti aproape de gura lor, dar departe de inima lor! Isa 29.13;Mat 15.8;Marc 7.6; 3 Totuº, Tu, Doamne, mã cunoºti, mã vezi, îmi cercetezi inima ºi vezi cã este cu Tine. Ia-i ca pe niºte oi, cari trebuiesc tãiate, ºi pregãteºte-i pentru ziua mãcelului! Ps 17.3;Ps 139.1;Ieremia 11.20;Iac 5.5; 4 Pînã cînd sã se jãleascã þara, ºi sã se usuce iarba de pe toate cîmpiile? Pier vitele ºi pãsãrile din pricina rãutãþii locuitorilor. Cãci ei zic: El, (Ieremia) n-are sã ne vadã sfîrºitul!" - Ieremia 23.10;Osea 4.3;Ieremia 4.25;Ieremia 7.20;Ieremia 9.10;Osea 4.3;Ps 107.34;

Page 22: 24 - Ieremia

5 Dacã alergînd cu cei ce aleargã pe picioare, ei te obosesc, cum vei putea sã te iei la întrecere cu niºte cai? ªi dacã nu te crezi la adãpost decît într-o þarã liniºtitã, ce vei face pe malurile îngîmfate ale Iordanului? Ios 3.15;1Cron 12.15;Ieremia 48.19;Ieremia 50.44; 6 Cãci chiar fraþii tãi ºi casa tatãlui tãu te vînd, ei înºiºi strigã în gura mare dupã tine. Nu-i crede cînd îþi vor spune vorbe prietenoase." Ieremia 9.4;Ieremia 11.19.21;Prov 26.25; 7 Mi-am pãrãsit casa, ºi Mi-am lãsat moºtenirea, Mi-am dat pe iubita Mea în mîinile vrãjmaºilor ei.8 Moºtenirea Mea a ajuns pentru Mine ca un leu în pãdure, a mugit împotriva Mea; ºi de aceea o urãsc.9 A ajuns oare moºtenirea Mea pentru Mine o pasãre de pradã pestriþã, în jurul cãreia se strîng pãsãrile de pradã?" Duceþi-vã, ºi strîngeþi toate fiarele cîmpului, ºi aduceþi-le ca s-o mãnînce!" Isa 56.9;Ieremia 7.33; 10 Un mare numãr de pãstori îmi pustiesc via, îmi calcã ogorul în picioare; ogorul meu cel plãcut îl prefac într-un pustiu pãrãsit. Ieremia 6.3;Isa 5.1.5;Isa 63.18; 11 Îl pustiesc, ºi el stã trist ºi pustiit înaintea mea. Toatã þara este pustiitã, cãci nimeni nu ia seama la ea. Ieremia 12.4;Isa 42.25; 12 Peste toate înãlþimile pustiei vin pustiitori, cãci sabia Domnului mãnîncã þara dela un capãt la altul; ºi nimeni nu-i lãsat în pace.13 Au semãnat grîu, ºi secerã spini, s-au ostenit fãrã folos." Sã vã fie ruºine de ce culegeþi, în urma mîniei aprinse a Domnului!" Lev 26.16;Deut 28.38;Mic 6.15;Hag 1.6; 14 Aºa vorbeºte Domnul despre toþi vecinii mei cei rãi, cari se ating de moºtenirea pe care am dat-o poporului Meu Israel: Iatã, îi voi smulge din þara lor, ºi voi smulge casa lui Iuda din mijlocul lor. Zah 2.8;Deut 30.3;Ieremia 32.37; 15 Dar dupã ce-i voi smulge, voi avea iar㺠milã de ei, ºi-i voi aduce înapoi pe fiecare în moºtenirea lui, ºi pe fiecare în þara lui. Ezec 28.25;Amos 9.14; 16 ªi dacã vor învãþa cãile poporului Meu, dacã vor jura pe Numele Meu, zicînd: Viu este Domnul! cum au învãþat pe poporul Meu sã jure pe Baal, atunci vor fi fericiþi în mijlocul poporului Meu. Ieremia 4.2;Efes 2.20-21;1Pet 2.5; 17 Dar dacã nu vor asculta nimic, voi nimici cu desãvîrºire pe un astfel de popor, îl voi nimici ºi îl voi pierde, zice Domnul." Isa 60.12;

Cap. 13

1 Aºa mi-a vorbit Domnul: Du-te de cumpãrã-þi un brîu de in, ºi pune-l în jurul coapselor tale; dar sã nu-l moi în apã!2 Am cumpãrat brîul, dupã porunca Domnului, ºi l-am pus în jurul coapselor mele.3 Apoi Cuvîntul Domnului mi-a vorbit a doua oarã, astfel:4 Ia brîul, pe care l-ai cumpãrat, ºi pe care l-ai pus în jurul coapselor tale, scoalã-te, du-te la Eufrat, ºi ascunde-l acolo în crãpãtura unei stînci.5 M-am dus, ºi l-am ascuns la Eufrat, cum îmi poruncise Domnul.

Page 23: 24 - Ieremia

6 Dupã mai multe zile, Domnul mi-a zis: Scoalã-te, du-te la Eufrat, ºi ia de acolo brîul, pe care-þi poruncisem sã-l ascunzi acolo!7 M-am dus la Eufrat, am sãpat, ºi am luat brîul din locul în care-l ascunsesem; dar iatã cã brîul era stricat ºi nu mai era bun de nimic.8 Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:9 Aºa vorbeºte Domnul: Aºa voi nimici mîndria lui Iuda ºi mîndria peste mãsurã de mare a Ierusalimului. Lev 26.19; 10 Poporul acesta este un popor rãu: nu vrea sã asculte cuvintele Mele, urmeazã pornirile inimii lui, ºi merge dupã alþi dumnezei, ca sã le slujeascã ºi sã se închine înaintea lor; de aceea va ajunge întocmai ca brîul acesta, care nu mai este bun de nimic! Ieremia 9.14;Ieremia 11.8;Ieremia 16.12; 11 Cãci, cum se lipeºte brîul de coapsele unui om, aºa Îmi lipisem Eu toatã casa lui Israel ºi toatã casa lui Iuda, zice Domnul, ca sã fie poporul Meu, Numele Meu, lauda Mea ºi slava Mea; dar nu M-au ascultat. Exod 19.5;Ieremia 33.9; 12 De aceea spune-le cuvintele acestea: Aºa vorbeºte Domnul, Dumnezeul lui Israel: Toate vasele se vor umplea cu vin! ªi ei îþi vor zice: Crezi cã noi nu ºtim, cã toate vasele se vor umplea cu vin?13 Atunci spune-le: Aºa vorbeºte Domnul: Iatã, voi umplea pe toþi locuitorii þãrii acesteia, pe împãraþii cari stau pe scaunul de domnie al lui David, pe preoþi, pe prooroci, ºi pe toþi locuitorii Ierusalimului, îi voi umplea de beþie. Isa 51.17-51;Isa 63.6;Ieremia 25.27;Ieremia 51.7; 14 Îi voi sfãrîma pe unii de alþii, pe pãrinþi ºi pe fii laolaltã, zice Domnul. Nu-i voi cruþa, nu voi avea milã de ei, nu Mã voi îndura de ei, nimic nu Mã va împedeca sã-i nimicesc." Ps 2.9; 15 Ascultaþi ºi luaþi aminte! Nu fiþi mîndri, cãci Domnul vorbeºte!16 Daþi slavã Domnului, Dumnezeului vostru, pînã nu vine întunerecul, pînã nu vi se lovesc picioarele de munþii nopþii! Veþi aºtepta lumina , dar El o va preface în umbra morþii, ºi o va preface în negurã adîncã. Ios 7.19;Isa 5.30;Isa 8.22;Amos 8.9;Isa 59.9;Ps 44.19; 17 Iar dacã nu vreþi sã ascultaþi, voi plînge în ascuns, pentru mîndria voastrã; mi se vor topi ochii în lacrãmi, pentrucã turma Domnului va fi dusã în robie. Ieremia 9.1;Ieremia 14.17;Plîn 1.2-16;Plîn 2.18; 18 Spune împãratului ºi împãrãtesei: ªedeþi pe pãmînt! Cãci v-a cãzut de pe cap cununa împãrãrteascã ce vã slujea ca podoabã." 2Imp 24.12;Ieremia 22.26; 19 Cetãþile dela miazãzi sînt închise, ºi nu-i cine sã deschidã. Tot Iuda este dus în robie, da, în întregime este dus în robie."20 Ridicã-þi ochii ºi priveºte pe ceice vin dela miazãnoapte. Unde este turma care-þi fusese datã, turma de care erai aºa de mîndru? Ieremia 6.22; 21 Ce vei zice cînd va pune mai mari peste tine pe strãinii aceia pe cari i-ai obicinuit sã-þi fie prieteni de aproape? Nu te vor apuca durerile, cum apucã pe o femeie la naºtere? Ieremia 6.24; 22 ªi dacã vei zice în inima ta: Pentruce mi se întîmplã lucrul acesta?" - Din pricina mulþimii nelegiuirilor tale, þi s-au ridicat poalele hainelor, ºi þi se dezgolesc cãlcîile cu sila.

Page 24: 24 - Ieremia

Ieremia 5.19;16.10Isa 3.17;16.10Isa 47.2-3;Ieremia 13.26;Ezec 16.37-39;Nah 3.5; 23 Poate un Etiopian sã-ºi schimbe pielea, sau un pardos sã-ºi schimbe petele? Tot aºa, aþi putea voi sã faceþi binele, voi, cari sînteþi deprinºi sã faceþi rãul?24 De aceea, îi voi risipi, ca pleava luatã de vîntul pustiei. Ps 1.4;Osea 13.3; 25 Iatã-þi soarta, partea pe care þi-o mãsor, zice Domnul, pentrucã M-ai uitat, ºi þi-ai pus încrederea în minciunã. Iov 20.29;Ps 11.6;Ieremia 10.14; 26 De aceea îþi voi ridica poalele ºi þi le voi da peste cap, ca sã þi se vadã ruºinea. Ieremia 13.22; 27 Am vãzut preacurviile ºi nechezãturile tale, curviile nelegiuite pe dealuri ºi în ogoare, þi-am vãzut urîciunile! Vai de tine, Ierusalime! Nu vrei sã te curãþi? Cît vei mai zãbovi?" Ieremia 5.8;Isa 65.7;Ieremia 2.20;Ieremia 3.2-6;Ezec 6.13;

Cap. 14

1 Cuvîntul Domnului, spus lui Ieremia, cu prilejul secetei.2 Iuda jãleºte, cetãþile lui sînt pustiite, triste, posomorîte, ºi strigãtele Ierusalimului se înalþã." Isa 3.36;Ieremia 8.21;1Sam 5.12; 3 Cei mari trimet pe cei mici sã aducã apã, dar cei mici, cînd se duc la fîntîni, nu gãsesc apã, ºi se întorc cu vasele goale: ruºinaþi ºi roºiþi, îºi acopãr capul. Ps 40.14;2Sam 15.30; 4 Pãmîntul crapã, pentrucã nu cade ploaie în þarã, ºi plugarii, înºelaþi în nãdejdea lor, îºi acopãr capul.5 Chiar ºi cerboaica de pe cîmp naºte ºi îºi pãrãseºte puii, pentrucã nu gãseºte verdeaþã.6 Mãgarii sãlbatici stau pe locuri înalte ºi pleºuve, trãgînd aier ca niºte ºerpi; li se topesc ochii, pentrucã nu este iarbã." Ieremia 2.24; 7 Dacã nelegiuirile noastre mãrturisesc împotriva noastrã, lucreazã, pentru Numele Tãu, Doamne! Cãci abaterile noastre sînt multe, am pãcãtuit împotriva Ta. Ps 25.11; 8 Tu, care eºti nãdejdea lui Israel, Mîntuitorul lui la vreme de nevoie: pentruce sã fii ca un strãin în þarã, ca un cãlãtor, care intrã doar sã petreacã noaptea în ea? Ieremia 17.13; 9 De ce sã fii ca un om încremenit, ca un viteaz, care nu ne poate ajuta? ªi totuº, Tu eºti în mijlocul nostru, Doamne, ºi Numele Tãu este chemat peste noi. De aceea nu ne pãrãsi!" Isa 59.1;Exod 29.45-46;Lev 26.11-12; 10 Iatã ce spune Domnul despre poporul acesta: Le place sã alerge încoace ºi încolo. Nu-ºi cruþã picioarele; de aceea Domnul n-are plãcere de ei; acum îºi aduce aminte de nelegiuirile lor, ºi le pedepseºte pãcatele!" Ieremia 2.23-25;Osea 8.13;Osea 9.9; 11 ªi Domnul mi-a zis: Nu mijloci pentru poporul acesta! Exod 32.10;Ieremia 7.16;Ieremia 11.14;

Page 25: 24 - Ieremia

12 Cãci, chiar dacã vor posti, tot nu le voi asculta rugãciunile, ºi chiar dacã vor aduce arderi de tot ºi jertfe de mîncare, nu le voi primi; ci vreau sã-i nimicesc cu sabia, cu foametea ºi cu ciuma." Prov 1.28;Isa 1.15;Isa 58.3;Ieremia 11.11;Ezec 8.18;Mic 3.4;Zah 7.13;Ieremia 6.20;Ieremia 7.21-22;Ieremia 9.16; 13 Eu am rãspuns: Ah! Doamne Dumnezeule! Iatã cã proorocii lor le zic: Nu veþi vedea sabie, ºi nu veþi avea foamete; ci Domnul vã va da în locul acesta o pace trainicã. Ieremia 4.10; 14 Dar Domnul mi-a rãspuns: Proorocii lor proorocesc minciuni în Numele Meu; Eu nu i-am trimes, nu le-am dat poruncã, ºi nu le-am vorbit; ci ei vã proorocesc niºte vedenii mincinoase, proorociri deºerte, înºelãtorii ºi închipuiri scoase din inima lor. Ieremia 27.10;Ieremia 23.21;Ieremia 27.15;Ieremia 29.8-9; 15 De aceea aºa vorbeºte Domnul despre proorocii cari mãcar cã nu i-am trimes Eu, proorocesc totuº în Numele Meu, ºi zic: Nu va fi nici sabie, nici foamete în þara aceasta. - Proorocii aceºtia vor pieri uciºi de sabie ºi de foamete! Ieremia 5.12-13; 16 Iar aceia, cãrora le proorocesc ei, vor fi întinºi pe uliþele Ierusalimului, de foamete ºi sabie; nu va avea cine sã-i îngroape, nici pe ei, nici pe nevestele lor, nici pe fiii lor, nici pe fiicele lor; voi turna astfel rãutatea lor asupra lor." Ps 79.3; 17 Spune-le lucrul acesta: Îmi varsã lacrãmi ochii zi ºi noapte, ºi nu se opresc. Cãci fecioara, fiica poporului meu este greu lovitã cu o ranã foarte usturãtoare. Ieremia 9.1;Ieremia 13.17;Plîn 1.16;Plîn 2.18;Ieremia 8.21; 18 Dacã ies la cîmp, dau peste oameni strãpunºi de sabie. Dacã intru în cetate, dau peste niºte fiinþe sleite de foamete; chiar ºi proorocul ºi preotul cutreierã þara, fãrã sã ºtie unde merg." Ezec 7.15; 19 Ai lepãdat Tu de tot pe Iuda, ºi a urît suflet Tãu atît de mult Sionul? Pentru ce ne loveºti aºa, cã nu mai este nici o vindecare pentru noi? Trãgeam nãdejde de pace, ºi nu vine nimic bun, aºteptam o vreme de vindecare, ºi nu-i de cît groazã!" Plîn 5.22;Ieremia 15.18Ieremia; 20 Doamne, ne recunoaºtem rãutatea noastrã, ºi nelegiuirea pãrinþilor noºtri; cãci am pãcãtuit împotriva Ta. Ps 106.6;Dan 9.8; 21 Pentru Numele Tãu, nu nesocoti, nu necinsti scaunul de domnie al slavei Tale! Nu uita, nu rupe legãmîntul Tãu cu noi! Ps 74.2-20;Ps 106.45; 22 Este oare printre idolii neamurilor vreunul care sã aducã ploaie? Sau poate cerul sã dea ploaie? Nu dai Tu ploaie, Doamne, Dumnezeul nostru? Noi nãdãjduim în Tine, cãci Tu ai fãcut toate aceste lucruri!" Zah 10.1-2;Deut 32.21;Ps 135.7;Ps 147.8;Isa 30.23;Ieremia 5.24;Ieremia 10.13;

Cap. 15

Page 26: 24 - Ieremia

1 Domnul mi-a zis: Chiar dacã Moise ºi Samuel s-ar înfãþiºa înaintea Mea, tot n-aº fi binevoitor faþã de poporul acesta. Izgoneºte-l dinaintea Mea, ducã-se! Ezec 14.14;Exod 32.11-12;Ps 99.6;1Sam 7.9; 2 ªi dacã-þi vor zice: Unde sã ne ducem? sã le rãspunzi: Aºa vorbeºte Domnul: La moarte cei sortiþi la moarte, la sabie cei sortiþi sãbiei, la foamete cei sortiþi foametei, la robie, cei sortiþi robiei! Ieremia 43.11;Ezec 5.2-12;Zah 11.9; 3 Cãci voi trimete împotriva lor patru feluri de nenorociri, zice Domnul: sabia, ca sã-i ucidã, cînii ca sã-i sfîºie, pãsãrile cerului ºi fiarele pãmîntului, ca sã-i mãnînce ºi sã-i nimiceascã. Lev 26.16;Deut 28.26;Ieremia 7.33; 4 Îi voi face de pominã pentru toate împãrãþiile pãmîntului, din pricina lui Manase, fiul lui Ezechia, împãratul lui Iuda, ºi pentru tot ce a fãcut el în Ieruslim. Deut 28.25;Ieremia 24.9;Ezec 23.46;2Imp 21.11;2Imp 23.26;2Imp 24.3-4; 5 Cãci cine sã aibã milã de tine, Ierusalime, cine sã te plîngã? Cine sã meargã sã te întrebe de sãnãtate?" Isa 51.19; 6 M-ai pãrãsit, zice Domnul, ai dat înapoi; de aceea Îmi întind mîna împotriva ta ºi te nimicesc: sînt sãtul de milã. Ieremia 2.13;Ieremia 7.24;Osea 13.14; 7 Îi vîntur cu lopata, la porþile þãrii; îi lipsesc de copii, pierd pe poporul Meu, cãci nu s-au abãtut dela cãile lor. Isa 9.13;Ieremia 5.3;Amos 4.10-11; 8 Vãduvele lor sînt mai multe de cît boabele de nisip din mare; peste mama tînãrului, aduc un pustiitor ziua nameaza mare; fac sã cadã deodatã peste ea necazul ºi groaza.9 Cea care nãscuse ºapte fii tînjeºte, îºi dã sufletul; soarele ei apune cînd este încã ziuã: este roºie, acoperitã de ruºine. Pe cei ce mai rãmîn, îi dau pradã sãbiei înaintea vrãjmaºilor lor, zice Domnul." 1Sam 2.5;Amos 8.9; 10 Vai de mine, mamã, cã m-ai nãscut, pe mine, om de ceartã ºi de pricinã pentru toatã þara! Nu iau cu împrumut, nici nu dau cu împrumut, ºi totuº toþi mã blastãmã! Iov 3.1;Ieremia 20.14; 11 Domnul a rãspuns: Da, vei avea un viitor fericit; da, voi sili pe vrãjmaº sã te roage, la vreme de nenorocire ºi la vreme de necaz! Ieremia 39.11-12;Ieremia 40.4-5; 12 Poate ferul sã frîngã ferul dela miazãnoapte ºi arama?13 Averile ºi comorile tale le voi da pradã fãrã despãgubire, din pricina tuturor pãcatelor tale, pe tot þinutul tãu. Ps 44.12;Ieremia 17.3; 14 Te voi duce rob la vrãjmaºul tãu într-o þarã, pe care n-o cunoºti, cãci focul mîniei Mele s-a aprins ºi arde peste voi!" Ieremia 16.13;Ieremia 17.4;Deut 32.22; 15 Tu ºtii tot, Doamne! Adu-þi aminte de mine, nu mã uita, rãzbunã-mã pe prigonitorii mei! Nu mã lua, dupã îndelunga Ta rãbdare. Gîndeºte-Te cã sufãr ocara din pricina Ta! Ieremia 12.3;Ieremia 11.20;Ieremia 20.12;Ps 69.7; 16 Cînd am primit cuvintele Tale, le-am înghiþit; cuvintele Tale au fost bucuria ºi veselia inimii mele, cãci dupã Numele Tãu sînt numit, Doamne, Dumnezeul oºtirilor!

Page 27: 24 - Ieremia

Ezec 3.1-3;Apoc 10.9-10;Iov 23.12;Ps 119.72.111; 17 N-am ºezut în adunarea celor ce petrec, ca sã mã veselesc cu ei: de frica puterii Tale, am stat singur la o parte, cãci mã umplusei de mînie. Ps 1.1;Ps 26.4-5; 18 Pentruce nu mai conteneºte suferinþa mea? Pentruce mã usturã rana ºi nu vrea sã se vindece? Sã fii Tu pentru mine ca un izvor înºelãtor, ca o apã , care seacã?" Ieremia 30.15;Ieremia 1.18-19;Iov 6.15; 19 Deaceea aºa vorbeºte Domnul: Dacã te vei lipi iar㺠de Mine, îþi voi rãspunde iarãº, ºi vei sta înaintea Mea; dacã vei despãrþi ce este de preþ de ce este fãrã preþ, vei fi ca gura Mea. Ei sã se întoarcã la tine, nu tu sã te întorci la ei! Zah 3.7;Ieremia 15.1;Ezec 22.26;Ezec 44.23; 20 Te voi face pentru poporul acesta ca un zid tare de aramã; ei se vor rãzboi cu tine, dar nu te vor birui; cãci Eu voi fi cu tine, ca sã te scap ºi sã te izbãvesc, zice Domnul." Ieremia 1.18;Ieremia 6.27;Ieremia 20.11-12; 21 Te voi izbãvi din mîna celor rãi, ºi te voi scãpa din mîna asupritorilor."

Cap. 16

1 Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:2 Sã nu-þi iei nevastã, ºi sã n-ai în locul acesta nici fii nici fiice!3 Cãci aºa vorbeºte Domnul despre fiii ºi fiicele cari se vor naºte în locul acesta, despre mamele cari-i vor naºte, ºi despre taþii lor cari le vor da naºtere în þara aceasta:4 vor muri doborîþi de boala rea. Nimeni nu-i va plînge, nici nu-i va îngropa, ci vor fi ca un gunoi pe pãmînt; vor pieri de sabie ºi de foamete; ºi trupurile lor moarte vor sluji ca hranã pãsãrilor cerului ºi fiarelor pãmîntului." Ieremia 15.2;Ieremia 22.18-19;Ieremia 25.33;Ps 83.10;Ieremia 8.2;Ieremia 9.22;Ps 79.2;Ieremia 7.33;Ieremia 34.20; 5 Cãci aºa vorbeºte Domnul: Sã nu intri în nici o casã de jale, sã nu plîngi în ea, ºi nici sã nu te boceºti cu ei, cãci Mi-am luat înapoi dela poporul acesta pacea Mea, zice Domnul, bunãtatea ºi îndurarea Mea. Ezec 24.17-23; 6 ªi mari ºi mici, toþi vor muri în þara aceasta, ºi nu vor fi îngropaþi: nimeni nu-i va plînge, nimeni nu-ºi va face tãieturi din pricina lor, ºi nu se va rade pentru ei. Ieremia 22.18;Lev 19.28;Deut 14.1;Ieremia 41.5;Ieremia 47.5;Isa 22.12;Ieremia 7.29; 7 Nimeni nu le va pune masa în timpul jãlirii ca sã-i mîngîie pentru cel mort; ºi nimeni nu le va întinde paharul mîngîierii pentru tatãl sau pentru mama lor. Prov 31.6-7; 8 Sã nu intri nici într-o casã de petrecere, ca sã te aºezi cu ei, sã mãnînci ºi sã bei."9 Cãci aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Iatã, voi face sã înceteze în locul acesta, supt ochii voºtri ºi în zilele voastre, strigãtele de bucurie ºi strigãtele de veselie, cîntecele mirelui ºi cîntecele miresei."

Page 28: 24 - Ieremia

Isa 24.7-8;Ieremia 7.34;Ieremia 25.10;Ezec 26.13;Osea 2.11;Apoc 18.23; 10 Cînd vei vesti poporului acestuia toate aceste lucruri, ei îþi vor zice: Pentru ce ne ameninþã Domnul cu toate aceste mari nenorociri? Ce nelegiuire ºi ce pãcat am fãcut împotriva Domnului, Dumnezeului nostru?" Deut 29.24;Ieremia 5.19;Ieremia 13.22;Ieremia 22.8; 11 Atunci sã le rãspunzi: Pãrinþii voºtri M-au pãrãsit, zice Domnul, s-au dus dupã alþi dumnezei, le-au slujit ºi s-au închinat înaintea lor; iar pe Mine M-au pãrãsit, ºi n-au pãzit Legea Mea! Deut 29.25;Ieremia 22.9; 12 ªi voi aþi fãcut ºi mai rãu de cît pãrinþii voºtri; cãci iatã cã fiecare umblaþi dupã pornirile inimii voastre rele, ºi nu m-ascultaþi. Ieremia 7.26;Ieremia 13.10; 13 De aceeea, vã voi muta din þara aceasta într-o þarã, pe care n-aþi cunoscut-o, nici voi, nici pãrinþii voºtri; ºi acolo, veþi sluji altor dumnezei, zi ºi noapte, cãci nu vã voi ierta!" Deut 4.26-28;Deut 28.36-65;Ieremia 15.14; 14 De aceea iatã, vin zile, zice Domnul, cînd nu se va mai zice: Viu este Domnul, care a scos din þara Egiptului pe copiii lui Israel! Isa 43.18;Ieremia 23.7-8; 15 Ci se va zice: Viu este Domnul, care a scos pe copiii lui Israel din þara de la miazã-noapte ºi din toate þãrile unde-i izgonise! Cãci îi voi aduce înapoi în þara lor, pe care o dãdusem pãrinþilor lor." Ieremia 24.6;Ieremia 30.3;Ieremia 32.37; 16 Iatã, trimet o mulþime de pescari, zice Domnul, ºi-i vor pescui; ºi dupã aceea, voi trimete o mulþime de vînãtori, ºi-i vor vîna pe toþi munþii ºi pe toate dealurile, ºi în crãpãturile stîncilor. Amos 4.2;Hab 1.15; 17 Cãci ochii Mei sînt cu luare aminte la toate cãile lor; ele nu sînt ascunse înaintea Feþii Mele, ºi nelegiuirea lor nu este ascunsã de privirile Mele. Iov 34.21;Prov 5.21;Prov 15.3;Ieremia 32.19; 18 De aceea le voi rãsplãti mai întîi îndoit nelegiuirea ºi pãcatul lor, pentrucã Mi-au spurcat þara, pentrucã Mi-au umplut moºtenirea cu trupurile moarte ale jertfelor aduse idolilor lor ºi cu urîciunile lor. Isa 40.2;Ieremia 17.18;Ezec 43.7-9; 19 Doamne, tãria, cetãþuia ºi scãparea mea în ziua necazului! Neamurile vor veni la Tine dela marginile pãmîntului, ºi vor zice: Pãrinþii noºtri n-au moºtenit decît minciunã, idoli deºerþi, cari nu sînt de niciun ajutor! Ps 18.2;Ieremia 17.17;Isa 44.10;Ieremia 2.11;Ieremia 10.5; 20 Cum poate omul sã-ºi facã dumnezei, cari nu sînt dumnezei? - Isa 37.19;Ieremia 2.11;Gal 4.8; 21 De aceea iatã cã le arãt, de data aceasta, ºi-i fac sã ºtie puterea ºi tãria Mea; ºi vor cunoaºte cã Numele Meu este Domnul." Exod 15.3;Ieremia 33.2;Amos 5.8;

Cap. 17

1 Pãcatul lui Iuda este scris cu un priboi de fer, cu un vîrf de diamant; este sãpat pe tabla inimii lor, ºi pe coarnele altarelor lor. Iov 19.24;Prov 3.3;2Cor 3.3;

Page 29: 24 - Ieremia

2 Cum se gîndesc la copiii lor, aºa se gîndesc la altarele lor, ºi la idolii ºi Astartele lor lîngã copacii verzi, pe dealurile înalte. Jud 3.7;2Cron 24.18;2Cron 33.3-19;Isa 1.29;Isa 17.8;Ieremia 2.20; 3 Eu dau la pradã muntele Meu ºi ogoarele lui, avuþiile tale, toate vistieriile ºi înãlþimile tale, din pricina pãcatelor tale, pe tot þinutul tãu! Ieremia 15.13; 4 Din vina ta vei perde moºtenirea, pe care þi-o dãdusem; te voi fac sã slujeºti vrãjmaºului tãu într-o þarã, pe care n-o cunoºti, cãci aþi aprins focul mîniei Mele, care va arde totdeauna." Ieremia 16.13;Ieremia 15.14; 5 Aºa vorbeºte Domnul: blestemat sã fie omul care se încrede în om, care se sprijineºte pe un muritor ºi îºi abate inima dela Domnul! Isa 30.1-2;Isa 31.1;Isa 31.3; 6 Cãci este ca un nenorocit în pustie, ºi nu vede venind fericirea; locuieºte în locurile arse ale pustiei, într-un pãmînt sãrat ºi fãrã locuitori. Ieremia 48.6;Iov 20.17;Deut 29.23; 7 Binecuvîntat sã fie omul, care se încrede în Domnul, ºi a cãrui nãdejde este Domnul! Ps 2.12;Ps 34.8;Ps 125.1;Ps 146.5;Prov 16.20;Isa 30.18; 8 Cãci el este ca un pom sãdit lîngã ape care-ºi întinde rãdãcinile spre rîu; nu se teme de cãldurã, cînd vine, ºi frunziºul lui rãmîne verde; în anul secetei, nu se teme, ºi nu înceteazã sã aducã roadã." Iov 8.16;Ps 1.3; 9 Inima este nespus de înºelãtoare ºi de desnãdãjduit de rea; cine poate s-o cunoascã?10 Eu, Domnul, cercetez inima, ºi cerc rãrunchii, ca sã rãsplãtesc fiecãruia dupã purtare lui, dupã rodul faptelor lui." 1Sam 16.7;1Cron 28.9;Ps 7.9;Ps 139.23-24;Prov 17.3;Ieremia 11.20;Ieremia 20.12;Rom 8.27;Apoc 2.23;Ps 62.12;Ieremia 32.19;Rom 2.6; 11 Ca o potîrnichie, care cloceºte niºte ouã pe cari nu le-a ouat ea, aºa este celce agoniseºte bogãþii pe nedrept; trebuie sã le pãrãseascã în mijlocul zilelor sale, ºi la urmã nu este decît un nebun. Ps 55.23;Luc 12.20; 12 Scaun de domnie plin de slavã, înãlþat dela început, loc al sfîntului nostru Locaº,13 Doamne, nãdejdea lui Israel! Toþi ceice Te pãrãsesc vor fi acoperiþi de ruºine." - Ceice se abat dela Mine vor fi scriºi pe pãmînt, cãci pãrãsesc pe Domnul, izvorul de apã vie." Ieremia 14.8;Ps 73.27;Isa 1.28;Luc 10.20;Ieremia 2.13; 14 Vindecã-mã, Tu, Doamne, ºi voi fi vindecat; mîntuieºte-mã Tu, ºi voi fi mîntuit; cãci Tu eºti slava mea! Deut 10.21;Ps 109.1;Ps 148.14; 15 Iatã, ei îmi zic: Unde este Cuvîntul Domnului? Sã se împlineascã dar!" Isa 5.19;Ezec 12.22;Amos 5.18;2Pet 3.4; 16 ªi eu, ca sã Te ascult, n-am vrut sã nu fiu pãstor; nici n-am dorit ziua nenorocirii, ºtii; ºi ce a ieºit din buzele mele, este descoperit înaintea Ta. Ieremia 1.4; 17 De aceea, nu fi o pricinã de groazã pentru mine, cãci Tu eºti scãparea mea în ziua nenorocirii! Ieremia 16.19;

Page 30: 24 - Ieremia

18 Prigonitorii mei sã fie acoperiþi de ruºine, dar sã nu fiu ruºinat eu; sã tremure ei, dar sã nu tremur eu! Adu peste ei ziua nenorocirii, loveºte-i cu o îndoitã urgie!" Ps 35.4;Ps 40.14;Ps 70.2;Ps 25.2;Ieremia 11.20; 19 Aºa mi-a vorbit Domnul: Du-te, ºi stai la poarta copiilor poporului, pe care intrã ºi ies împãraþii lui Iuda, ºi la toate porþile Ierusalimului,20 ºi spune-le: Ascultaþi Cuvîntul Domnului, împãraþi ai lui Iuda, tot Iuda, ºi toþi locuitorii Ierusalimului, cari intraþi pe aceste porþi!" Ieremia 19.3;Ieremia 22.2; 21 Aºa vorbeºte Domnul: Luaþi seama, în sufletele voastre, sã nu purtaþi nici o povarã în ziua Sabatului, ºi sã n-o aduceþi înlãuntru pe porþile Ierusalimului. Num 15.32;Neem 13.19; 22 Sã nu scoateþi din casele voastre nici o povarã în ziua Sabatului, ºi sã nu faceþi nici o lucrare, ci sfinþiþi ziua Sabatului, cum am poruncit pãrinþilor voºtri." Exod 20.8;Exod 23.12;Exod 31.13;Ezec 20.12; 23 Dar ei n-au ascultat ºi n-au luat aminte: ci ºi-au înþepenit gîtul, ca sã n-asculte ºi sã nu ia învãþãturã. Ieremia 7.24-26;Ieremia 11.10; 24 Dacã Mã veþi asculta în adevãr, zice Domnul, ºi nu veþi aduce nici o sarcinã înlãuntru pe porþile acestei cetãþi, în ziua Sabatului, ci veþi sfinþi ziua Sabatului, ºi nu veþi face nici o lucrare în ziua aceasta,25 atunci pe porþile acestei cetãþi vor intra împãraþi ºi voivozi, cari vor ºedea pe scaunul de domnie al lui David; ei vor veni în carã ºi cãlãri pe cai, ei ºi voivozii lor, oamenii lui Iuda ºi locuitorii Ierusalimului, ºi cetatea aceasta va fi locuitã în veci. Ieremia 22.4; 26 Vor veni din cetãþile lui Iuda ºi din împrejurimile Ierusalimului, din þara lui Beniamin, din vale, de pe munte ºi dela miazãzi, ca sã aducã arderi de tot ºi jertfe , sã aducã daruri de mîncare ºi tãmîie, ºi sã aducã jertfe de mulþãmire în Casa Domnului. Ieremia 32.44;Ieremia 33.13;Zah 7.7;Zah 7.7;Ps 107.22;Ps 116.17; 27 Dar dacã nu veþi asculta cînd vã poruncesc sã sfinþiþi ziua Sabatului, sã nu duceþi nici o povarã, ºi n-o aduceþi înlãuntru pe porþile Ierusalimului, în ziua Sabatului, atunci voi aprinde un foc la porþile cetãþii, care va arde casele cele mari ale Ierusalimului ºi nu se va stinge." Ieremia 21.14;Ieremia 49.27;Plîn 4.11;Amos 1.4-12;Amos 2.2-5;2Imp 25.9;Ieremia 52.13;

Cap. 18

1 Cuvîntul vorbit de Ieremia din partea Domnului ºi care sunã astfel:2 Scoalã-te ºi pogoarã-te în casa olarului; acolo te voi face sã auzi cuvintele Mele!"3 Cînd m-am pogorît în casa olarului, iatã cã el lucra pe roatã.4 Vasul pe care-l fãcea n-a izbutit, - cum se întîmplã cu lutul în mîna olarului. Atunci el a fãcut un alt vas, cum i-a plãcut lui sã-l facã.5 ªi Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

Page 31: 24 - Ieremia

6 Nu pot Eu sã fac cu voi ca olarul acesta casã a lui Israel? zice Domnul. Iatã, cum este lutul în mîna olarului, aºa sînteþi voi în mîna Mea, casã a lui Israel! Isa 45.9Rom;Isa 64.8; 7 Deodatã zic despre un neam, despre o împãrãþie, cã-l voi smulge, cã-l voi surpa, ºi cã-l voi nimici. Ieremia 1.10; 8 dar dacã neamul acesta, despre care am vorbit astfel, se întoarce dela rãutatea lui, atunci ºi Mie Îmi pare rãu de rãul pe care Îmi pusesem în gînd sã i-l fac. Ezec 18.21;Ezec 33.11;Ieremia 26.3;Iona 3.10; 9 Tot aºa însã, deodatã zic despre un neam, sau despre o împãrãþie, cã-l voi zidi sau cã-l voi sãdi.10 Dar dacã neamul acesta face ce este rãu înaintea Mea, ºi n-ascultã glasul Meu, atunci Îmi pare rãu ºi de binele, pe care aveam de gînd sã i-l fac."11 De aceea, vorbeºte acum oamenilor lui Iuda ºi locuitorilor Ierusalimului, ºi zi: Aºa vorbeºte Domnul: Iatã, pregãtesc o nenorocire împotriva voastrã, ºi fac un plan împotriva voastrã. De aceea, întoarceþi-vã fiecare dela calea voastrã cea rea, îndreptaþi-vã umbletele ºi faptele!" 2Imp 17.13;Ieremia 7.3;Ieremia 25.5;Ieremia 26.13;Ieremia 35.15; 12 Dar ei zic: Degeaba! Cãci noi ne vom urma gîndurile noastre, ºi vom lucra fiecare dupã pornirile inimii noastre rele!" Ieremia 2.25; 13 De aceea, aºa vorbeºte Domnul: Întrebaþi pe neamuri! Cine a auzit vreodatã asemenea lucruri? Fecioara lui Israel a fãcut grozave blestemãþii. Ieremia 2.10;1Cor 5.1;Ieremia 5.30; 14 Pãrãseºte zãpada Libanului stînca ogoarelor? Sau se vãd secînd apele cari vin de departe proaspete ºi curgãtoare?15 Totuº poporul Meu M-a uitat ºi aduce tãmîie idolilor; s-a abãtut din cãile lui, a pãrãsit vechile cãrãri , ºi a apucat pe cãrãri ºi drumuri nebãtute, Ieremia 2.13-32;Ieremia 3.21;Ieremia 13.25;Ieremia 17.13;Ieremia 10.15;Ieremia 16.19;Ieremia 6.16; 16 fãcînd astfel din þara lor, o pustietate, o vecinicã batjocurã; toþi ceice trec prin ea sînt uimiþi ºi dau din cap. Ieremia 19.8;Ieremia 49.13;Ieremia 50-13;1Imp 9.8;Plîn 2.15;Mic 6.16; 17 Ca vîntul de la rãsãrit, îi voi risipi înaintea vrãjmaºului; iar în ziua necazului lor, le voi întoarce spatele ºi nu Mã voi uita la ei!" Ps 48.7;Ieremia 13.24;Ieremia Ieremia;Ieremia 2.27; 18 Atunci ei au zis: Veniþi, sã urzim rele împotriva lui Ieremia! Cãci doar nu va pieri Legea din lipsã de preoþi, nici sfatul din lipsã de înþelepþi, nici cuvîntul din lipsã de prooroci. Haidem sã-l ucidem cu vorba, ºi sã nu luãm seama la toate vorbirile lui!" Ieremia 11.19;Lev 10.11;Mal 2.7;Ioan 7.48-49; 19 Ascultã-mã, Doamne, ºi auzi glasul protivnicilor mei!20 Cu rãu se rãsplãteºte binele? Cãci au sãpat o groapã ca sã-mi ia viaþa. Adu-Þi aminte cã am stat înaintea Ta, ca sã vorbesc bine pentru ei, ºi sã abat mînia Ta de la ei. Ps 109.4-5;Ps 35.7;Ps 57.6;Ieremia 18.22;

Page 32: 24 - Ieremia

21 De aceea, dã pe copiii lor pradã foametei, ºi doboarã-i cu sabia! Nevestele lor sã fie lipsite de copii ºi sã rãmînã vãduve, ºi bãrbaþii lor sã fie luaþi de ciumã; tinerii lor sã fie uciºi de sabie în luptã! Ps 109.9-10; 22 Sã se audã strigãte ieºind din casele lor, cînd cetele aduse de Tine vor cãdea deodatã peste ei! Cãci au sãpat o groapã, ca sã mã prindã, ºi mi-au întins laþuri supt picioare. Ieremia 18.20; 23 Dar Tu, Doamne, cunoºti toate uneltirile lor fãcute ca sã mã omoare. Nu le ierta nelegiuirea, ºi nu le ºterge pãcatul dinaintea Ta: ci sã fie doborîþi în Faþa Ta! Lucreazã împotriva lor la vremea mîniei Tale!" Ps 35.4;Ps 109.14;Ieremia 11.20;Ieremia 15.15;

Cap. 19

1 Aºa a vorbit Domnul: Du-te de cumpãrã de la un olar un vas de pãmînt, ºi ia cu tine pe cîþiva din bãtrînii poporului ºi din bãtrînii preoþilor.2 Du-te în valea Ben-Hinom, care este la intrarea porþii olãriei, ºi acolo sã vesteºti cuvintele pe cari þi le voi spune. Ios 15.8;2Imp 23.10;Ieremia 7.31; 3 Sã spui: Ascultaþi Cuvîntul Domnului, împãraþi ai lui Iuda, ºi locuitori ai Ierusalimului!Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Iatã, voi aduce peste locul acesta o nenorocire, care va face sã þiuie urechile oricui va auzi vorbindu-se de ea. Ieremia 17.20;1Sam 3.11;2Imp 21.12; 4 Pentrucã M-au pãrãsit, au spurcat locul acesta, au adus în el tãmîie altor dumnezei, pe cari nu-i cunoºteau nici ei, nici pãrinþii lor, nici împãraþii lui Iuda, ºi au umplut locul acesta cu sînge nevinovat. Deut 28.20;Isa 65.11;Ieremia 2.13.17-19;Ieremia 15.6;Ieremia 17.13;2Imp 21.16;Ieremia 2.34; 5 Au zidit ºi înãlþimi lui Baal, ca sã ardã pe copiii lor în foc ca arderi de tot lui Baal: lucru, pe care nici nu-l poruncisem, nici nu-l rînduisem, ºi nici nu-Mi trecuse prin minte." Ieremia 7.31-32;Ieremia 32.35;Lev 18.21; 6 De aceea, iatã, vin zile, zice Domnul, cînd locul acesta nu se va mai numi Tofet, nici Valea Ben-Hinom, ci se va numi Valea Mãcelului! Ios 15.8; 7 În locul acesta voi zãdãrnici sfatul lui Iuda ºi al Ierusalimului, îi voi face sã cadã uciºi de sabie înaintea vrãjmaºilor lor, ºi de mîna celor ce vor sã le ia viaþa. Trupurile lor moarte le voi da hranã pãsãrilor cerului ºi fiarelor pãmîntului. Lev 26.17;Deut 28.25;Ps 79.2;Ieremia 7.33.16.4;Ieremia 34.20; 8 Voi face din cetatea aceasta o groazã ºi o batjocurã; aºa cã toþi ceice vor trece pe lîngã ea, se vor îngrozi ºi vor ºuera, cînd vor vedea toate rãnile ei. Ieremia 18.16;Ieremia 49.13;Ieremia 50.13; 9 Îi voi face sã mãnînce carnea fiilor ºi fiicelor lor, aºa cã îºi vor mînca unii carnea altora, în mijlocul necazului ºi strîmtorãrii, în care-i vor aduce vrãjmaºii lor, ºi ceice vor sã le ia viaþa. Lev 26.29;Deut 28.53;Isa 9.20;Plîn 4.10; 10 Sã spargi apoi vasul, supt ochii oamenilor cari vor merge cu tine. Ieremia 51.63-64;

Page 33: 24 - Ieremia

11 ªi sã le spui: Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor: Tocmai aºa voi zdrobi pe poporul acesta ºi cetatea aceasta cum se sparge vasul unui olar, fãrã sã poatã fi fãcut la loc. ªi morþii vor fi îngropaþi în Tofet, din lipsã de loc pentru îngropare. Ps 2.9;Isa 30.14;Plîn 4.2;Ieremia 7.32; 12 Aºa voi face locului acestuia - zice Domnul - ºi locuitorilor lui, ºi voi face cetatea aceasta ca Tofetul.13 Casele Ierusalimului, ºi casele împãraþilor lui Iuda vor fi necurate ca Tofetul, toate casele pe acoperiºul cãrora se aducea tãmîie întregei oºtiri a cerurilor, ºi se turnau jertfe de bãuturã altor dumnezei!" 2Imp 23.10;2Imp 23.12;Ieremia 32.29;Þef 1.5;Ieremia 7.18; 14 Ieremia s-a întors din Tofet, unde-l trimisese Domnul sã prooroceascã. Apoi a stãtut în curtea Casei Domnului, ºi a zis întregului popor: 2Cron 20.5; 15 Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Iatã, voi aduce peste cetatea aceasta ºi peste toate cetãþile cari þin de ea, toate nenorocirile pe cari i le-am vestit mai dinainte, pentrucã ºi-au înþepenit gîtul ca sã n-asculte cuvintele Mele." Ieremia 7.26;Ieremia 17.23;

Cap. 20

1 Paºhur, fiul lui Imer, preot ºi priveghetor de cãpetenie în Casa Domnului, a auzit pe Ieremia proorocind aceste lucruri. 1Cron 24.11; 2 ªi Paºhur a lovit pe proorocul Ieremia, ºi l-a aruncat în temniþa cu butuci, care era la poarta de sus a lui Beniamin, în Casa Domnului.3 Dar a doua zi, Paºhur a scos pe Ieremia din temniþã. ªi Ieremia i-a zis: Domnul nu te mai numeºte Paºhur" (Noroc din toate pãrþile), ci Magor-Misabib (Spaimã din toate pãrþile).4 Cãci aºa vorbeºte Domnul: Iatã, te voi face de groazã, pe tine ºi pe toþi prietenii tãi; ei vor cãdea uciºi de sabia vrãjmaºilor lor, ºi ochii tãi vor vedea lucrul acesta. Voi da de asemenea pe tot Iuda în mînile împãratului Babilonului, care-i va duce robi la Babilon ºi-i va ucide cu sabia.5 Toate bogãþiile cetãþii acesteia, tot rodul muncii ei, tot ce are ea mai scump, ºi toate vistieriile împãraþilor lui Iuda le voi da în mîinile vrãjmaºilor lor; aceºtia le vor jãfui, le vor lua ºi le vor duce la Babilon. 2Imp 20.17;2Imp 24.12-16;2Imp 25.13;Ieremia 3.24; 6 Chiar ºi tu, Paºhur, ºi toþi ceice locuiesc în casa ta, veþi merge la Babilon în robie; acolo vei muri ºi acolo vei fi îngropat, tu ºi toþi prietenii tãi, cãrora le-ai proorocit minciuni." Ieremia 14.13-14;Ieremia 28.15;Ieremia 29.21; 7 M-ai înduplecat, Doamne, ºi m-am lãsat înduplecat; ai fost mai tare decît mine îºi m-ai biruit! În fiecare zi sînt o pricinã de rîs, toatã lumea ºi bate joc de mine. Ieremia 1.6-7;Plîn 3.14; 8 Cãci ori de cîte ori vorbesc, trebuie sã strig: Sîlnicie ºi apãsare!" Aºa încît cuvîntul Domnului îmi aduce numai ocarã ºi batjocurã toatã ziua. Ieremia 6.7;

Page 34: 24 - Ieremia

9 Dacã zic: Nu voi mai pomeni de El, ºi nu voi mai vorbi în Numele Lui!" iatã cã în inima mea este ca un foc mistuitor, închis în oasele mele. Caut sã-l opresc, dar nu pot. Iov 32.18-19;Ps 39.3;Iov 32.18;Fapt 18.5; 10 Cãci aud vorbele rele ale multora, spaima care domneºte împrejur. - Învinuiþi-l", strigã ei; haidem sã-l învinuim!" Toþi ceice trãiau în pace cu mine, pîndesc sã vadã dacã mã clatin, ºi zic: Poate cã se va lãsa prins, vom pune mîna pe el, ºi ne vom rãzbuna pe el!" Ps 31.13;Iov 19.19;Ps 41;Ps 9;Ps 55.13.14;Luc 11.53-54; 11 Dar Domnul este cu mine ca un viteaz puternic; deaceea, prigonitorii mei se vor poticni ºi nu vor birui. Se vor umplea de ruºine cã n-au lucrat cu chibzuinþã: de o vecinicã ruºine , care nu se va uita! Ieremia 1.8-19;Ieremia 15.20;Ieremia 17.18;Ieremia 23.40; 12 ªi acum, Doamne, Dumnezeul oºtirilor, care încerci pe cel neprihãnit, care pãtrunzi rãrunchii ºi inimile, fã-mã sã vãd rãzbunarea Ta împotriva lor! Cãci Þie îmi încredinþez pricina. Ieremia 11.20;Ieremia 17.10;Ps 54.7;Ps 59.10; 13 Cîntaþi Domnului, lãudaþi pe Domnul! Cãci El izbãveºte sufletul celui nenorocit din mîna celor rãi." Ps 35.9.10;Ps 109.30.31; 14 Blestematã sã fie ziua cînd m-am nãscut! Ziua în care m-a nãscut mama, sã nu fie binecuvîntatã! Iov 3.3;Ieremia 15.10; 15 Blestemat sã fie omul care a adus vestea aceasta tatãlui meu: Þi s-a nãscut un copil de parte bãrbãteascã", ºi l-a umplut de bucurie cu ea!16 Omul acela sã ajungã ca cetãþile, pe cari le-a nimicit Domnul fãrã milã! Sã audã gemete dimineaþa, ºi strigãte de rãzboi la amiazã! Gen 19.25;Ieremia 18.22; 17 De ce n-am fost omorît în pîntecele mamei, ca sã-mi fi fost ea mormîntul meu!" De ce n-a rãmas ea vecinic însãrcinatã cu mine? Iov 3.10.11; 18 Pentruce am ieºit din pîntecele mamei ca sã vãd numai suferinþã ºi durere, ºi sã-mi isprãvesc zilele în ruºine? Iov 3.20;Plîn 3.1;

Cap. 21

1 Cuvîntul spus lui Ieremia din partea Domnului, cînd i-a trimes împãratul Zedechia pe Paºhur, fiul lui Malchia, ºi pe Þefania, fiul lui Maaseia, preotul, ca sã-i zicã: Ieremia 38.1;2Imp 25.18;Ieremia 29.25;Ieremia 37.3; 2 Întreabã pe Domnul pentru noi; cãci Nebucadneþar, împãratul Babilonului, este în rãzboi cu noi! Poate cã Domnul va face pentru noi vreuna din minunile Lui, ca sã-l depãrteze dela noi." Ieremia 37.3-7; 3 Ieremia le-a rãspuns: Sã spuneþi lui Zedechia:4 Aºa vorbeºte Domnul, Dumnezeul lui Israel: Iatã, voi întoarce armele de rãzboi cari sînt în mînile voastre, ºi cu cari vã luptaþi în afarã de ziduri, împotriva împãratului Babilonului ºi împotriva Haldeilor cari vã împresoarã, ºi le voi strînge în mijlocul cetãþii acesteia. Isa 13.4; 5 Apoi Eu însumi voi lupta împotriva voastrã, cu mîna întinsã ºi cu braþ tare, cu mînie, urgie, ºi mare supãrare.

Page 35: 24 - Ieremia

Exod 6.6; 6 Voi lovi pe locuitorii cetãþii acesteia, atît oameni cît ºi dobitoace, ºi vor muri de o ciumã grozavã.7 Dupã aceea - zice Domnul - voi da pe Zedechia, împãratul lui Iuda, pe slujitorii lui, pe popor, ºi pe ceice vor scãpa în cetatea aceasta de ciumã, de sabie ºi de foamete, îi voi da în mînile lui Nebucadneþar, împãratul Babilonului, în mînile vrãjmaºilor lor, în mînile celor ce vor sã le ia viaþa; ºi Nebucadneþar îi va trece prin ascuþiºul sãbiei, nu-i va cruþa, nu va avea nici o milã de ei, ºi nra de ei. Ieremia 37.17;Ieremia 39.5;Ieremia 52.9;Deut 28.50;2Cron 36.17; 8 Iar poporului acestuia sã-i spui: Aºa vorbeºte Domnul: Iatã cã vã pun înainte calea vieþii ºi calea morþii.9 Cine va rãmînea în cetatea aceasta, va muri ucis de sabie, de foamete sau de ciumã; dar cine va ieºi sã se ducã la Haldeii, cari vã împresoarã, va scãpa cu viaþã, care va fi singura lui pradã. Ieremia 38.2-18;Ieremia 39.18;Ieremia 45.5; 10 Cãci Eu Îmi îndrept privirile împotriva cetãþii acesteia cã sã-i fac rãu, nu bine, zice Domnul; ea va fi datã în mînile împãratului Babilonului, care o va arde cu foc." Lev 17.10;Ieremia 44.11;Amos 9.4;Ieremia 38.3;Ieremia Ieremia;Ieremia 34.2-22;Ieremia 37.10;Ieremia 38.18-23;Ieremia 52.13; 11 ªi sã spui casei împãratului lui Iuda: Ascultaþi Cuvîntul Domnului,12 casã a lui David! Aºa vorbeºte Domnul: Faceþi dreptate disdedimineaþã, ºi scoateþi pe cel asuprit din mînile asupritorului, ca sã nu izbucneascã mînia Mea ca un foc, ºi sã se aprindã, fãrã sã se poatã stinge, din pricina rãutãþii faptelor voastre! Ieremia 22.3;Zah 7.9;Ps 101.8; 13 Iatã, am necaz pe tine, cetate aºezatã în vale, pe stînca din cîmpie, zice Domnul, pe voi cari ziceþi: Cine se va pogorî împotriva noastrã? Cine va intra în locuinþele noastre?" Ezec 13.8;Ieremia 49.4; 14 Vã voi pedepsi dupã rodul faptelor voastre, zice Domnul; - voi pune foc pãdurii voastre, ºi-i va mînca toate împrejurimile." Prov 1.31;Isa 3.10-11;2Cron 36.19;Ieremia 52.13;

Cap. 22

1 Aºa vorbeºte Domnul: Pogoarã-te în casa împãratului lui Iuda, ºi acolo rosteºte cuvintele acestea.2 Sã spui: Ascultã Cuvîntul Domnului, împãrat al lui Iuda, care stai pe scaunul de domnie al lui David, tu, slujitorii tãi, ºi tot poporul, cari intraþi pe porþile acestea! Ieremia 17.20; 3 Aºa vorbeºte Domnul: Faceþi dreptate ºi judecatã; scoateþi pe cel asuprit din mînile asupritorului; nu chinuiþi pe strãin, pe orfan ºi pe vãduvã; nu apãsaþi, ºi nu vãrsaþi sînge nevinovat în locul acesta! Ieremia 21.12;Ieremia 22.17; 4 Cãci dacã lucraþi dupã cuvîntul acesta, vor intra pe porþile casei acesteia împãraþi cari stau pe scaunul de domnie al lui David, suiþi în carã ºi cãlãri pe cai, ei, slujitorii lor ºi poporul lor. Ieremia 17.25; 5 Dar dacã nu veþi asculta cuvintele acestea, pe Mine însumi jur, zice Domnul cã aceastã casã va ajunge o dãrîmãturã!

Page 36: 24 - Ieremia

Evr 6.13-17; 6 Cãci aºa vorbeºte Domnul asupra casei împãratului lui Iuda: Tu eºti pentru Mine ca Galaadul, ca vîrful Libanului; dar, cu adevãrat, voi face din tine un pustiu, o cetate fãrã locuitori!7 Pregãtesc împotriva ta niºte nimicitori, fiecare cu armele lui: ei vor tãia cei mai frumoºi cedri ai tãi, ºi-i vor arunca în foc. Isa 37.24;Ieremia 21.14; 8 Multe neamuri vor trece pe lîngã cetatea aceasta, ºi vor zice unul altuia: Pentruce a fãcut Domnul aºa acestei cetãþi mari? Deut 29.24-25;1Imp 9.8-9; 9 ªi se va rãspunde: Pentrucã au pãrãsit legãmîntul Domnului, Dumnezeului lor, pentrucã s-au închinat înaintea altor dumnezei ºi le-au slujit! 2Imp 22.17;2Cron 34.25; 10 Nu plîngeþi pe cel mort, ºi nu vã bociþi pentru el; ci plîngeþi mai de grabã pe cel ce se duce, care nu se va mai întoarce, ºi nu-ºi va mai vedea þara de naºtere! 2Imp 22.20;Ieremia 22.11; 11 Cãci aºa vorbeºte Domnul despre ªalum, fiul lui Iosia, împãratul lui Iuda, care domnea în locul tatãlui sãu Iosia, ºi care a ieºit din locul acesta: Nu se va mai întoarce în el; 1Cron 3.15;2Imp 23.30;2Imp 23.34; 12 ci va muri în locul unde este dus rob, ºi nu va mai vedea þara aceasta.13 Vai de cel ce îºi zideºte casa cu nedreptate, ºi odãile cu nelegiuire; care pune pe aproapele sãu sã lucreze de geaba, fãrã sã-i dea plata; 2Imp 23.35;Ieremia 22.18;Lev 19.13;Deut 24.14-15;Mic 3.10;Hab 2.9;Iac 5.4; 14 care zice: Îmi voi zidi o casã mare, ºi odãi încãpãtoare; ºi-i face ferestre multe, o cãptuºeºte cu cedru, ºi o vãpseºte cu roº!15 Împãrat eºti tu oare, de te întreci în cedri? Nu mînca tatãl tãu, ºi nu bea ºi el? ªi totuº el fãcea dreptate ºi judecatã, ºi era fericit! 2Imp 23.25;Ps 128.2;Isa 3.10; 16 Judeca pricina sãracului ºi a celui lipsit, ºi era fericit. Nu înseamnã lucrul acesta a Mã cunoaºte? zice Domnul.17 Dar tu n-ai ochi ºi inimã decît ca sã te dedai la lãcomie, ca sã verºi sînge nevinovat, ºi sã întrebuinþezi asuprire ºi sîlnicie. Ezec 19.6; 18 De aceea, aºa vorbeºte Domnul despre Ioachim, fiul lui Iosia, împãratul lui Iuda: Nu-l vor plînge, zicînd: Vai, fratele meu! Vai, sora mea! Nici nu-l vor plînge, zicînd: Vai doamne! Vai, mãria sa! Ieremia 16.4-6;1Imp 13.30; 19 Ci va fi înmormîntat ca un mãgar, va fi tîrît ºi aruncat afarã din porþile Ierusalimului!" 2Cron 36.6;Ieremia 36.30; 20 Suie-te pe Liban, ºi strigã! Înalþã-þi glasul de pe Basan! ªi strigã de pe înãlþimea Abarim! Cãci toþi cei ce te iubeau sînt zdrobiþi!21 Þi-am vorbit cînd îþi mergea bine; dar tu ziceai: Nu pot s-ascult! Aºa ai lucrat din tinereþea ta, ºi n-ai ascultat glasul Meu. Ieremia 3.25;Ieremia 7.23; 22 Pe toþi pãstorii tãi îi va paºte vîntul, ºi cei ce te iubesc vor merge în robie. Atunci vei fi acoperit de ruºine ºi vei roºi, din pricina întregei tale rãutãþi. Ieremia 23.1;Ieremia 22.20;

Page 37: 24 - Ieremia

23 Tu, care locuieºti pe Liban acum, care îþi ai cuibul în cedri, cum vei geme cînd te vor ajunge durerile, dureri ca ale unei femei în munci." Ieremia 6.24; 24 Pe viaþa Mea, zice Domnul, cã, ºi chiar dacã Ieconia (Sau Ioiachim) fiul lui Ioiachim, împãratul lui Iuda, ar fi un inel de pecetluit în mîna Mea cea dreaptã, te-aº scoate ºi de acolo. 2Imp 24.6-8;1Cron 3.16;Ieremia 37.1;Cînt 8.6;Hag 2.23; 25 Te voi da în mînile celor ce vor sã-þi ia viaþa, în mînile acelora înaintea cãrora tremuri, în mînile lui Nebucadneþar, înpãratul Babilonului, în mînile Haldeilor. Ieremia 34.20;2Imp 24.15;2Cron 36.10; 26 Te voi arunca, pe tine ºi pe mamã-ta care te-a nãscut, într-o altã þarã, unde nu v-aþi nãscut, ºi acolo veþi muri!27 Dar în þara în care vor dori sã se întoarcã, nu se vor mai întoarce!28 Este un vas dispreþuit, sfãrîmat, acest Ieconia? Este el un lucru, cãruia nu-i dai niciun preþ? Pentruce sînt aruncaþi oare, el ºi sãmînþa lui, ºi asvîrliþi într-o þarã, pe care n-o cunosc?" - Ps 31.12;Ieremia 48.38;Osea 8.8; 29 Þarã, þarã, þarã, ascultã glasul Domnului! Deut 32.1;Isa 1.2;Isa 34.1;Mic 1.2; 30 Aºa vorbeºte Domnul: Scrieþi pe omul acesta ca lipsit de copii, ca un om cãruia nu-i va merge bine toatã viaþa lui; cãci niciunul din urmaºii lui nu va izbuti sã ºadã pe scaunul de domnie a lui David ºi sã domneascã peste Iuda." 1Cron 3.16-17;Mat 1.12;Ieremia 36.30;

Cap. 23

1 Vai de pãstorii cari nimicesc ºi risipesc turma pãºunei mele, zice Domnul." Ieremia 10.21;Ieremia 22.22;Ezec 34.2; 2 De aceea, aºa vorbeºte Domnul, Dumnezeul lui Israel, împotriva pãstorilor cari pasc pe poporul meu: Pentrucã Mi-aþi risipit oile, le-aþi izgonit, ºi nu v-aþi îngrijit de ele, iatã cã vã voi pedepsi din pricina rãutãþii faptelor voastre, zice Domnul." Exod 32.34; 3 ªi Eu însumi voi strînge rãmãºiþa oilor Mele din toate þãrile, în cari le-am izgonit; le voi aduce înapoi în pãºunea lor, ºi vor creºte ºi se vor înmulþi. Ieremia 32.37;Ezec 34.13; 4 Voi pune peste ele pãstori cari le vor paºte; nu le va mai fi teamã, nici groazã, ºi nu va mai lipsi niciuna din ele, zice Domnul." Ieremia 3.15;Ezec 34.23; 5 Iatã vin zile, zice Domnul, cînd voi ridica lui David o Odraslã, neprihãnitã. El va împãrãþi, va lucra cu înþelepciune, ºi va face dreptate ºi judecatã în þarã. Isa 4.2;Isa 11.1;Isa 40.10-11;Ieremia 33.14-16;Dan 9.24;Zah 3.8;Zah 6.12;Ioan 1.45;Ps 72.2;Isa 9.7;Isa 32.1-18; 6 În vremea Lui, Iuda va fi mîntuit, ºi Israel va avea liniºte în locuinþa lui; ºi iatã Numele pe care i-L vor da: Domnul, Neprihãnirea noastrã!" Deut 33.28;Zah 14.11;Ieremia 32.37;Ieremia 33.16;1Cor 1.30;

Page 38: 24 - Ieremia

7 De aceea iatã, vin zile, zice Domnul, cînd nu se va mai zice: Viu este Domnul, care a scos din þara Egiptului pe copiii lui Israel! Ieremia 16.14-15; 8 Ci se va zice: Viu este Domnul, care a scos ºi a adus înapoi sãmînþa casei lui Israel din þara dela miazã noapte ºi din toate þãrile în cari îi risipisem! ªi vor locui în þara lor. Isa 43.5-6;Ieremia 23.3; 9 Asupra proorocilor. Inima îmi este zdrobitã în mine, toate oasele îmi tremurã; sînt ca un om beat, ca un om ameþit de vin, din pricina Domnului ºi din pricina sfintelor Lui cuvinte. Hab 3.16; 10 Cãci þara este plinã de preacurvii, ºi þara se jãleºte din pricina jurãmintelor; cîmpiile pustiei sînt uscate." Toatã alergãtura lor þinteºte numai la rãu, ºi toatã vitejia lor este pentru nelegiuire! Ieremia 5.7-8;Ieremia 9.2;Osea 4.2-3;Ieremia 9.10;Ieremia 12.4; 11 Proorocii ºi preoþii sînt stricaþi; le-am gãsit rãutatea chiar ºi în Casa Mea, zice Domnul." Ieremia 6.13;Ieremia 8.10;Þef 3.4;Ieremia 7.30;Ieremia 11.15;Ieremia 32.34;Ezec 8.11;Ezec 23.39; 12 De aceea, calea lor va fi lunecoasã ºi întunecoasã, vor fi împinºi ºi vor cãdea; cãci voi aduce nenorocirea peste ei în anul cînd îi voi pedepsi, zice Domnul." Ps 35.6;Prov 4.19;Ieremia 13.16;Ieremia 11.23; 13 În proorocii Samariei am vãzut urmãtoarea nebunie: au proorocit pe Baal, ºi au rãtãcit pe poporul Meu Israel! Ieremia 2.8;Isa 9.16; 14 Dar în proorocii Ierusalimului am vãzut lucruri grozave. Sînt preacurvari, trãiesc în minciunã; întãresc mînile celor rãi, aºa cã nici unul nu se mai întoarce dela rãutatea lui; toþi sînt înaintea Mea ca Sodoma , ºi locuitorii Ierusalimului ca Gomora." Ieremia 29.23;Ieremia 23.26;Ezec 13.22;Deut 32.32;Isa 1.9-10; 15 De aceea, aºa vorbeºte Domnul oºtirilor despre prooroci: iatã, îi voi hrãni cu pelin, ºi le voi da sã bea ape otrãvite; cãci prin proorocii Ierusalimului s-a rãspîndit nelegiuirea în toatã þara." Ieremia 8.14;Ieremia 9.15; 16 Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor: N-ascultaþi cuvintele proorocilor cari vã proorocesc! Ei vã leagãnã în închipuiri zãdarnice; spun vedenii ieºite din inima lor, nu ce vine din gura Domnului. Ieremia 14.14;Ieremia 23.21; 17 Ei spun celor ce Mã nesocotesc: Domnul a zis: Veþi avea pace; ºi zic tuturor celor ce trãiesc dupã aplecãrile inimii lor: Nu vi se va întîmpla niciun rãu. Ieremia 6.14;Ieremia 8.11;Ezec 13.10;Zah 10.2;Mic 3.11; 18 Cine a fost de faþã la sfatul Domnului ca sã vadã ºi sã asculte cuvîntul Lui? Cine a plecat urechea la cuvîntul Lui ºi cine l-a auzit? Iov 15.8;1Cor 2.16; 19 Iatã cã furtuna Domnului, urgia izbucneºte, se nãpusteºte vijelia ºi cade peste capul celor rãi! Ieremia 25.32;Ieremia 30.23; 20 Mînia Domnului nu se va potoli, pînã nu va împlini ºi va înfãptui planurile inimii Lui. Veþi înþelege în totul lucrul acesta în cursul vremilor. Ieremia 30.24;Gen 49.1;

Page 39: 24 - Ieremia

21 Eu n-am trimes pe proorocii aceºtia, ºi totuº ei au alergat; nu le-am vorbit, ºi totuº au proorocit. Ieremia 14.14;Ieremia 27.15;Ieremia 29.9; 22 Dacã ar fi fost faþã la sfatul Meu, ar fi trebuit sã spunã cuvintele Mele poporului Meu, ºi sã-i întoarcã dela calea lor rea, dela rãutatea faptelor lor!" Ieremia 23.18;Ieremia 25.5; 23 Sînt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, ºi nu sînt Eu ºi un Dumnezeu de departe?24 Poate cineva sã stea într-un loc ascuns fãrã sã-l vãd Eu? zice Domnul. Nu umplu Eu cerurile ºi pãmîntul? zice Domnul. Ps 139.7;Amos 9.2-3;1Imp 8.27;Ps 139.7; 25 Am auzit ce spun proorocii, cari proorocesc minciuni în Numele Meu, zicînd: Am avut un vis! Am visat un vis!26 Pînã cînd vor prooroci aceºtia sã proorocescã minciuni, sã prooroceascã înºelãtoriile inimii lor?27 Cred ei oare cã pot face pe poporul Meu sã uite Numele Meu prin visurile pe cari le istoriseºte fiecare din ei aproapelui sãu, cum Mi-au uitat pãrinþii lor Numele din pricina lui Baal? Jud 3.7;Jud 8.33.34; 28 Proorocul, care a avut un vis, sã istoriseascã visul acesta, ºi cine a auzit Cuvîntul Meu, sã spunã întocmai Cuvîntul Meu! Pentruce sã amesteci paiele cu grîul? zice Domnul."29 Nu este Cuvîntul Meu ca un foc, zice Domnul, ºi ca un ciocan care sfãrîmã stînca?"30 De aceea, iatã, zice Domnul, am necaz pe proorocii cari îºi ascund unul altuia cuvintele Mele." Deut 18.20;Ieremia 14.14-15; 31 Iatã, zice Domnul, am necaz pe proorocii cari iau cuvîntul lor ºi-l dau drept cuvînt al Meu."32 Iatã, zice Domnul, am necaz pe cei ce proorocesc visuri neadevãrate, cari le istorisesc ºi rãtãcesc pe poporul Meu, cu minciunile ºi cu îndrãzneala lor; nu i-am trimes Eu, nu Eu le-am dat poruncã, ºi nu sînt de niciun folos poporului acestuia, zice Domnul." Þef 3.4; 33 Dacã poporul acesta, sau un prooroc, sau un preot te va întreba: Care este ameninþarea Domnului? sã le spui care este aceastã ameninþare: Vã voi lepãda, zice Domnul." Mal 1.1;Ieremia 23.39; 34 ªi pe proorocul, pe preotul, sau pe acela din popor care va zice: O ameninþare a Domnului, îl voi pedepsi, pe el ºi casa lui!35 Aºa sã spuneþi însã, fiecare aproapelui sãu, fiecare fratelui sãu: Ce a rãspuns Domnul? Sau: Ce a zis Domnul?36 Dar sã nu mai ziceþi: O ameninþare a Domnului, cãci cuvîntul fiecãruia va fi o ameninþare pentru el, dacã veþi suci astfel cuvintele Dumnezeului Celui viu, cuvintele Domnului oºtirilor, Dumnezeului nostru!37 Aºa sã zici proorocului: Ce þi-a rãspuns Domnul? Sau: Ce a zis Domnul?38 Dar dacã veþi mai zice: O ameninþare a Domnului, atunci aºa vorbeºte Domnul: Pentrucã spuneþi cuvintele acestea:O ameninþare a Domnului, mãcar cã am trimes sã vã spunã: Sã nu mai ziceþi: O ameninþare a Domnului,39 din pricina aceasta, iatã, vã voi uita, ºi vã voi lepãda, pe voi ºi cetatea, pe care v-o dãdusem vouã ºi pãrinþilor voºtri, vã voi arunca dinaintea Mea; Osea 4.6;Ieremia 23.33;

Page 40: 24 - Ieremia

40 ºi voi pune peste voi o vecinicã ocarã, ºi o vecinicã necinste, care nu se va uita." Ieremia 20.11;

Cap. 24

1 Domnul mi-a arãtat douã coºuri cu smochine, puse înaintea Templului Domnului, dupã ce Nebucadneþar, împãratul Babilonului, strãmutase din Ierusalim ºi dusese în Babilon, pe Ieconia , fiul lui Ioiachim, împãratul lui Iuda, pe cãpeteniile lui Iuda, pe lemnari ºi ferari. Amos 7.1-4;Amos 8.1;2Imp 24.12;2Cron 36.10;Ieremia 22.24.etc; 2 Unul din coºuri avea smochine foarte bune, ca smochinele cari se coc întîi, iar celalt coº avea smochine foarte rele, cari nu se puteau mînca de rele ce erau.3 Domnul mi-a zis: Ce vezi, Ieremio?" Eu am rãspuns: Niºte smochine! Smochinele cele bune sînt foarte bune, iar cele rele sînt foarte rele ºi, de rele ce sînt, nu se pot mînca."4 Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:5 Aºa vorbeºte Domnul, Dumnezeul lui Israel: Cum deosebeºti tu aceste smochine bune, aºa voi deosebi Eu, ca sã le dau îndurare, pe prinºii de rãzboi ai lui Iuda, pe cari i-am trimes din locul acesta în þara Haldeilor;6 Îi voi privi cu un ochi binevoitor, ºi-i voi aduce înapoi în þara aceasta: îi voi aºeza ºi nu-i voi mai nimici, îi voi sãdi ºi nu-i voi mai smulge. Ieremia 12.15;29.10Ieremia 32.41;29.10Ieremia 33.7;29.10Ieremia 42.10; 7 Le voi da o inimã ca sã înþeleagã cã Eu sînt Domnul. Ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor, dacã se vor întoarce la Mine cu toatã inima lor. Deut 30.6;Ieremia 32.39;Ezec 11.19;Ezec 36.26-27;Ieremia 30.22;Ieremia 31.33;Ieremia 32.38;Ieremia 29.13; 8 ªi ca smochinele cele rele cari, de rele ce sînt, nu se pot mînca, zice Domnul, aºa voi face sã ajungã Zedechia, împãratul lui Iuda, cãpeteniile lui, ºi rãmãºiþa Ierusalimului, cei ce au rãmas în þara aceasta ºi cei ce locuiesc în þara Egiptului. Ieremia 29.17;Ieremia 43;Ieremia 44; 9 Îi voi face de pominã, o pricinã de nenorocire pentru toate împãrãþiile pãmîntului, de ocarã, de batjocurã, de rîs, ºi de blestem , în toate locurile unde îi voi izgoni. Deut 28.25-37;1Imp 9.7.2Cron;Ieremia 15.4;Ieremia 29.18;Ieremia 34.17;Ps 44.13-14;Ieremia 29.18-22; 10 Voi trimete în ei sabia, foametea ºi ciuma, pînã vor pieri din þara pe care le-o dãdusem lor ºi pãrinþilor lor."

Cap. 25

1 Cuvîntul, care a fost spus lui Ieremia despre tot poporul lui Iuda, în al patrulea an al Ioiachim, fiul lui Iosia, împãratul lui Iuda - acesta era cel dintîi an al lui Nebucadneþar, împãratul Babilonului - Ieremia 36.1;

Page 41: 24 - Ieremia

2 cuvînt, pe care l-a rostit Ieremia înaintea întregului popor al lui Iuda ºi înaintea tuturor locuitorilor Ierusalimului, zicînd:3 De la al treisprezecelea an al lui Iosia, fiul lui Amon, împãratul lui Iuda, sînt douãzeci ºi trei de ani de cînd mi-a vorbit Cuvîntul Domnului; v-am vorbit de dimineaþã, ºi n-aþi ascultat. Ieremia 1.2;Ieremia 7.13;Ieremia 11.7-10;Ieremia 13.10-11;Ieremia 16.12;Ieremia 17.23;Ieremia 18.12;Ieremia 19.15;Ieremia 22.21; 4 Domnul v-a trimes pe toþi slujitorii Sãi proorocii, i-a trimes disdedimineaþã; ºi n-aþi ascultat, n-aþi plecat urechea sã ascultaþi. Ieremia 7.13-25;Ieremia 26.5;Ieremia 29.19; 5 Ei au zis: Întoarceþi-vã fiecare dela calea voastrã cea rea ºi dela rãutatea faptelor voastre, ºi veþi rãmînea în þara pe care v-am dat-o vouã ºi pãrinþilor voºtri, din vecinicie în vecinicie; 2Imp 17.13;Ieremia 18.11;Ieremia 35.15;Iona 3.8; 6 nu vã duceþi dupã alþi dumnezei, ca sã le slujiþi ºi sã vã închinaþi înaintea lor, nu Mã mîniaþi prin lucrarea mînilor voastre, ºi nu vã voi face niciun rãu!7 Dar nu M-aþi ascultat, zice Domnul, ci M-aþi mîniat prin lucrarea mînilor voastre, spre nenorocirea voastrã." Deut 32.21;Ieremia 7.19;Ieremia 32.30; 8 De aceea, aºa vorbeºte Domnul oºtirilor: Pentru cã n-aþi ascultat cuvintele Mele,9 iatã, voi trimete sã aducã toate popoarele dela miazãnoapte, zice Domnul; ºi voi trimete la robul Meu Nebucadneþar, împãratul Babilonului; îi voi aduce împotriva acestei þãri ºi împotriva locuitorilor ei, ºi împotriva tuturor acestor neamuri de jur împrejur, ca sã le nimiceascã cu desãvîrºire ºi sã facã din ele un pustiu ºi o pricinã de batjocurã, niºte dãrîmãturi vecinice. Ieremia 1.15;Ieremia 27.1;Ieremia 43.10;Isa 44.28;Isa 45.1;Ieremia 40.2;Ieremia 18.16; 10 Voi face sã înceteze între ei strigãtele de bucurie ºi strigãtele de veselie, cîntecele mirelui ºi cîntecele miresei, uruitul morii ºi lumina lãmpii. Isa 24.27;Ieremia 2.24;Ieremia 15.9;Ezec 16.13;Osea 2.11;Osea Apoc;Osea 18.23;Ecl 12.4; 11 Toatã þara aceasta va fi o paraginã, un pustiu, ºi neamurile acestea vor fi supuse împãratului Babilonului timp de ºaptezeci de ani.12 Dar cînd se vor împlini aceºti ºaptezeci de ani, voi pedepsi pe împãratul Babilonului ºi pe neamul acela, zice Domnul, pentru nelegiuirile lor; voi pedepsi þara Haldeilor, ºi o voi preface în niºte dãrîmãturi vecinice. 2Cron 36.21-22;Ezra 1.1;Ieremia 29.10;Dan 9.2;Isa 13.19;Isa 14.23;Isa 21.1;Isa 47.1;Ieremia 50.3-45;Ieremia 51.25-26; 13 Voi aduce peste þara aceea toate lucrurile pe cari le-am vestit despre ea, tot ce este scris în cartea aceasta, tot ce a proorocit Ieremia despre toate neamurile.14 Cãci neamuri puternice ºi împãraþi mari le vor supune ºi pe ele, ºi le voi rãsplãti dupã faptele ºi lucrarea mînilor lor." Ieremia 50.9;Ieremia 51.27-28;Ieremia 50.41;Ieremia 51.27;Ieremia 27.7;Ieremia 50.29;Ieremia 51.6-21; 15 Cãci aºa mi-a vorbit Domnul, Dumnezeul lui Israel: Ia din mîna Mea, acest potir plin cu vinul mîniei Mele ºi dã-l sã bea toate neamurile la cari te voi trimite. Iov 21.20;Ps 75.8;Isa 51.17;Apoc 14.10;

Page 42: 24 - Ieremia

16 Vor bea, ºi se vor ameþi ºi vor fi ca niºte nebuni, la vederea sãbiei, pe care o voi trimite în mijlocul lor! Ieremia 51.7;Ezec 23.34;Nah 3.11; 17 Eu am luat potirul din mîna Domnului, ºi l-am dat sã-l bea toate neamurile la cari mã trimitea Domnul:18 Ierusalimului ºi cetãþilor lui Iuda, împãraþilor ºi cãpeteniilor sale, ca sã le prefacã în dãrîmãturi, într-un pustiu, sã-i facã de batjocurã ºi de blestem, cum se vede lucrul acesta astãzi; Ieremia 25.9-11;Ieremia 24.9; 19 lui Faraon, împãratul Egiptului, slujitorilor lui, cãpeteniilor lui, ºi tot poporului lui; Ieremia 46.2-25; 20 la toatã Arabia, tuturor împãraþilor þãrii Uþ, tuturor împãraþilor þãrii Filistenilor, Ascalonului, Gazei, Ecronului, ºi celor ce au mai rãmas din Asdod; Ieremia 25.24;Iov 1.1;Ieremia 47.1-7;Isa 20.1; 21 Edomului, Moabului, ºi copiilor lui Amon ; Ieremia 49.7;Ieremia 48.1;Ieremia 49.1; 22 tuturor împãraþilor Tirului, tuturor împãraþilor Sidonului, ºi împãraþilor ostroavelor cari sînt dincolo de mare; Ieremia 47.4;Ieremia 49.23; 23 Dedanului, Temei, Buzului, ºi tuturor celor ce îºi rad colþurile bãrbii, Ieremia 49.8; 24 tuturor împãraþilor Arabiei, ºi tuturor împãraþilor Arabilor cari locuiesc în pustie; 2Cron 9.11;Ieremia 25.20;Ieremia 49.31;Ieremia 50.37;Ezec 30.5; 25 tuturor împãraþilor Zimrei, tuturor împãraþilor Elamului, ºi tuturor împãrãþilor Mediei; Ieremia 49.34; 26 tuturor împãraþilor dela miazãnoapte, de aproape sau de departe, ºi unora ºi altora, ºi tuturor împãraþiilor lumii cari sînt pe faþa pãmîntului. Iar împãratul ªeºacului va bea dupã ei. Ieremia 50.9;Ieremia 51.41; 27 Sã le spui: Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Beþi, îmbãtaþi-vã, ºi vãrsaþi, ºi cãdeþi fãrã sã vã mai ridicaþi, la vederea sãbiei pe care o voi trimite în mijlocul vostru! Hab 2.16;Isa 51.21;Isa 63.6; 28 ªi dacã nu vor vrea sã ia din mîna ta potirul ca sã bea, spune-le: Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor: Beþi!29 Cãci iatã cã în cetatea peste care se cheamã Numele Meu, încep sã fac rãu: ºi voi sã rãmîneþi nepedepsiþi? Nu veþi rãmînea nepedepsiþi, cãci voi chema sabia peste toþi locuitorii pãmîntului, zice Domnul oºtirilor. Dan 9.18.19;Prov 11.31;Ieremia 49.12;Ezec 9.6;Obad 16;Luc 23.31;1Pet 4.17;Ezec 38.21; 30 ªi tu, sã le prooroceºti toate aceste lucruri, ºi sã le spui: Domnul va rãcni de sus; din Locaºul Lui cel sfînt va face sã-I rãsune glasul; va rãcni împotriva locului locuinþei Lui; va striga , ca cei ce calcã în teasc, împotriva tuturor locuitorilor pãmîntului. Isa 42.13;Ioel 3.16;Amos 1.2;Ps 11.4;Ieremia 17.12;1Imp 9.3;Ps 132.14;Isa 16;Isa 9;Ieremia 48.33; 31 Vuietul ajunge pînã la marginea pãmîntului; cãci Domnul Se ceartã cu neamurile, intrã la judecatã împotriva oricãrei fãpturi, ºi dã pe cei rãi pradã sãbiei, zice Domnul."

Page 43: 24 - Ieremia

Osea 4.1;Mic 6.2;Isa 66.16;Ioel 3.2; 32 Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor: Iatã, nenorocirea merge din popor în popor, ºi o mare furtunã se ridicã dela marginile pãmîntului. Ieremia 23.19;Ieremia 30.23; 33 Cei pe cari-i va ucide Domnul în ziua aceea vor fi întinºi de la un capãt al pãmîntului pînã la celalt; nu vor fi nici jãliþi, nici adunaþi , nici îngropaþi, ci vor fi un gunoi de pãmînt. Isa 66.16;Ieremia 16.4-6;Ps 79.3;Ieremia 8.2;Apoc 11.9; 34 Gemeþi, pãstori, ºi strigaþi! Tãvãliþi-vã în cenuºã, povãþuitori ai turmelor! Cãci au venit zilele junghierii voastre. Vã voi zdrobi, ºi veþi cãdea la pãmînt ca un vas de preþ. Ieremia 4.8;Ieremia 6.26; 35 Nu mai este niciun loc de adãpost pentru pãstori! Nu mai este nici o scãpare pentru povãþuitorii turmelor!36 Se aud strigãtele pãstorilor, ºi gemetele povãþuitorilor turmelor, cãci Domnul le pustieºte locul de pãºune,37 ºi colibele cele liniºtite sînt nimicite de mînia aprinsã a Domnului.38 El ªi-a pãrãsit locuinþa, ca un pui de leu vizuina; aºa cã þara le este prefãcutã în pustie de urgia nimicitorului ºi de mînia lui aprinsã." Ps 76.2;

Cap. 26

1 La începutul domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împãratul lui Iuda, a fost rostit urmãtorul cuvînt din partea Domnului:2 Aºa vorbeºte Domnul: Stai în curtea Casei Domnului, ºi spune acelora cari vin din toate cetãþile lui Iuda sã se închine în Casa Domnului, toate cuvintele pe cari-þi poruncesc sã li le spui; nu lãsa niciun cuvînt din ele. Ieremia 19.14;Ezec 3.10;Mat 28.20;Fapt 20.27; 3 Poate cã vor asculta, ºi se vor întoarce fiecare dela calea lui cea rea; atunci Mã voi cãi de rãul, pe care mã gîndisem sã li-l fac din pricina rãutãþii faptelor lor." Ieremia 36.3;Ieremia 18.8;Iona 3.8-9; 4 Sã le spui: Aºa vorbeºte Domnul: Dacã nu Mã ascultaþi cînd vã poruncesc sã urmaþi Legea Mea, pe care v-am pus-o înainte; Lev 26.14;Deut 28.15; 5 dacã nu ascultaþi cuvintele robilor Mei prooroci, pe cari vi-i trimet, pe cari vi i-am trimes disde dimineaþã, ºi pe cari nu i-aþi ascultat, Ieremia 7.13-25;Ieremia 11.7;Ieremia 25.3-4; 6 atunci voi face Casei acesteia ca lui Silo, ºi voi face din cetatea aceasta o pricinã de blestem pentru toate neamurile pãmîntului." 1Sam 4.10-11;Ps 78.60;Ieremia 7.12-14;Isa 65.15;Ieremia 24.9; 7 Preoþii, proorocii, ºi tot poporul, au auzit pe Ieremia rostind aceste cuvinte în Casa Domnului.8 ªi cînd a isprãvit de spus Ieremia tot ce-i poruncise Domnul sã spunã întregului popor, preoþii, proorocii, ºi tot poporul, au pus mîna pe el, ºi au zis: Trebuie sã mori negreºit!"9 Pentruce prooroceºti în Numele Domnului, ºi zici: Casa aceasta va ajunge ca Silo, ºi cetatea aceasta va fi pustiitã ºi lipsitã de locuitori?" Tot poporul s-a îngrãmãdit în jurul lui Ieremia în Casa Domnului.

Page 44: 24 - Ieremia

10 Cînd au auzit cãpeteniile lui Iuda aceste lucruri, s-au suit din casa împãratului la Casa Domnului, ºi au ºezut la intrarea porþii celei noi a Casei Domnului.11 Atunci preoþii ºi proorocii au vorbit cãpeteniilor ºi întregului popor: Omul acesta este vinovat de pedeapsa cu moartea; cãci a proorocit împotriva cetãþii acesteia, cum aþi auzit voi înºivã cu urechile voastre!" Ieremia 38.4; 12 Ieremia a zis tuturor cãpeteniilor ºi întregului popor: Domnul m-a trimes sã proorocesc împotriva Casei acesteia ºi împotriva cetãþii acesteia toate lucrurile pe cari le-aþi auzit voi.13 Acum îndreptaþi-vã cãile ºi faptele, ascultaþi glasul Domnului, Dumnezeului vostru, ºi Domnul Se va cãi de rãul pe care l-a rostit împotriva voastrã! Ieremia 7.3;Ieremia 26.3-19; 14 Cît despre mine, iatã-mã în mînile voastre; faceþi-mi ce vi se va pãrea cã este bine ºi drept! Ieremia 38.5; 15 Numai sã ºtiþi cã , dacã mã veþi omorî vã veþi face vinovaþi de sînge nevinovat, voi, cetatea aceasta ºi locuitorii ei; cãci Domnul m-a trimes în adevãr la voi sã rostesc în auzul vostru toate aceste cuvinte!"16 Cãpeteniile ºi tot poporul au zis preoþilor ºi proorocilor: Omul acesta nu este vinovat de pedeapsa cu moartea; cãci ne-a vorbit în Numele Domnului, Dumnezeului nostru!"17 ªi unii din bãtrînii þãrii s-au sculat, ºi au zis întregei adunãri a poporului: Fapt 5.34; 18 Mica din Moreºet proorocea pe vremea lui Ezechia, împãratul lui Iuda, ºi spunea întregului popor al lui Iuda: Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor: Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre, ºi muntele Casei Domnului o înãlþime acoperitã cu pãduri. Mic 1.1;Mic 3.12; 19 L-a omorît însã oare Ezechia, împãratul lui Iuda, ºi tot Iuda? Nu s-a temut Ezechia de Domnul? Nu s-a rugat el Domnului? ªi atunci Domnul S-a cãit de rãul pe care-l rostise împotriva lor. ªi noi sã ne împovãrãm sufletul cu o nelegiuire aºa de mare?" 2Cron 32.26;Exod 32.14;2Sam 24.16;Fapt 5.39; 20 (A mai fost însã un om care proorocea în Numele Domnului: Urie, fiul lui ªemaia, din Chiriat-Iearim. El a proorocit împotriva cetãþii acesteia ºi împotriva þãrii acesteia tocmai aceleaºi lucruri ca Ieremia.21 Împãratul Ioiachim, toþi vitejii lui, ºi toate cãpeteniile lui, au auzit cuvintele lui, ºi împãratul a cãutat sã-l omoare. Dar Urie, care a fost înºtiinþat de lucrul acesta, s-a temut, a fugit, ºi s-a dus în Egipt.22 Împãratul Ioiachim a trimes niºte oameni în Egipt ºi anume: Pe Elnatan, fiul lui Acbor, ºi pe alþii împreunã cu el în Egipt.23 Aceºtia au scos din Egipt pe Urie ºi l-au adus la împãratul Ioiachim, care l-a omorît cu sabia, ºi i-a aruncat trupul mort în mormintele copiilor poporului.) -24 Totuº mîna lui Ahicam, fiul lui ªafan, a fost cu Ieremia, ºi el n-a lãsat sã fie dat pe mîna poporului ca sã fie omorît. 2Imp 22.12-14;Ieremia 30.14;

Page 45: 24 - Ieremia

Cap. 27

1 La începutul domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împãratul lui Iuda, a fost rostit cãtre Ieremia din partea Domnului , urmãtorul cuvînt: Ieremia 27.3.12-20;Ieremia 28.1; 2 Aºa mi-a vorbit Domnul: Fã-þi niºte legãturi ºi niºte juguri, ºi puneþi-le la gît. Ieremia 28.10-12;Ezec 4.1;Ezec 12.3;Ezec 24.3; 3 Trimete-le împãratului Edomului, împãratului Moabului, împãratului copiilor lui Amon, împãratului Tirului ºi împãratului Sidonului, prin trimeºii cari au venit la Ierusalim la Zedechia, împãratul lui Iuda.4 ªi spune-le sã spunã stãpînilor lor: Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, împãratul lui Israel: Iatãce sã spuneþi stãpînilor voºtri:5 Eu am fãcut pãmîntul, pe oameni, ºi dobitoacele cari sînt pe pãmînt, cu puterea Mea cea mare ºi cu braþul Meu întins, ºi dau pãmîntul cui Îmi place. Ps 115.15;Ps 146.6;Isa 45.12;Ps 115.16;Dan 4.17-32; 6 Acum dau toate aceste þãri în mîinile robului Meu Nebucadneþar, împãratul Babilonului; îi dau chiar ºi fiarele cîmpului ca sã-i fie supuse. Ieremia 28.14;Ieremia 25.9;Ieremia 43.10;Ezec 29.18-20;Ieremia 28.14;Dan 2.38; 7 Toate neamurile vor fi supuse lui, fiului sãu, ºi fiului fiului sãu, pînã va veni ºi vremea þãrii lui, ºi o vor supune neamuri puternice ºi împãraþi mari. 2Cron 36.20;Ieremia 25.12;Ieremia 50.27;Dan 5.26;Ieremia 25.14; 8 Dar dacã un popor sau o împãrãþie nu se va supune lui Nebucadneþar, împãratul Babilonului, ºi nu-ºi va pleca grumazul supt jugul împãratului Babilonului, voi pedepsi pe poporul acela cu sabie, cu foamete ºi cu ciumã, zice Domnul, pînã îl voi nimici prin mîna lui.9 De aceea, sã n-ascultaþi pe proorocii voºtri, pe ghicitorii voºtri, pe visãtorii voºtri, pe cititorii voºtri în stele, ºi pe vrãjitorii voºtri, cari vã zic: Nu veþi fi supuºi împãratului Babilonului!10 Cãci ei vã proorocesc minciuni, ca sã fiþi depãrtaþi din þara voastrã, ca sã vã izgonesc ºi sã pieriþi. Ieremia 27.14; 11 Dar pe poporul care îºi va pleca grumazul supt jugul împãratului Babilonului, ºi care-i va fi supus, îl voi lãsa în þara lui, zice Domnul, ca s-o lucreze ºi sã locuiascã în ea.12 Am spus întocmai aceleaºi lucruri lui Zedechia, împãratul lui Iuda: Plecaþi-vã grumazul supt jugul împãratului Babilonului, supuneþi-vã lui ºi poporului lui, ºi veþi trãi. Ieremia 28.1;Ieremia 38.17; 13 Pentruce sã muriþi, tu ºi poporul tãu, de sabie, de foamete ºi de ciumã, cum a hotãrît Domnul asupra poporului care nu se va supune împãratului Babilonului? Ezec 18.31; 14 N-ascultaþi de cuvintele proorocilor cari vã zic: Nu veþi fi supuºi împãratului Babilonului! Cãci ei vã proorocesc minciuni; Ieremia 14.14;Ieremia 23.21;Ieremia 29.8-9; 15 Nu i-am trimes Eu, zice Domnul, ci proorocesc minciuni în Numele Meu, ca sã izgonesc ºi sã pieriþi, voi ºi proorocii cari vã proorocesc!16 Am vorbit ºi preoþilor ºi întregului popor ºi le-am spus: Aºa vorbeºte Domnul: N-ascultaþi de cuvintele proorocilor voºtri, cari vã proorocesc

Page 46: 24 - Ieremia

ºi zic: Iatã cã uneltele Casei Domnului vor fi aduse în curînd din Babilon! Cãci ei vã proorocesc minciuni. 2Cron 36.7-10;Ieremia 28.3;Dan 1.2; 17 Nu-i ascultaþi; supuneþi-vã împãratului Babilonului, ºi veþi trãi. Pentruce sã ajungã cetatea aceasta o dãrîmãturã?18 Dacã sînt ei prooroci ºi dacã este cu ei Cuvîntul Domnului, sã mijloceascã la Domnul oºtirilor, pentruca uneltele cari au mai rãmas în Casa Domnului, în casa împãratului lui Iuda, ºi în Ierusalim, sã nu se ducã în Babilon.19 Cãci aºa vorbeºte Domnul oºtirilor cu privire la stîlpi, la marea de aramã, la temelii ºi la toate celelalte unelte cari au mai rãmas în cetatea aceasta, 2Imp 25.13;Ieremia 52.17-21; 20 ºi cari n-au fost ridicate de Nebucadneþar, împãratul Babilonului, cînd a luat robi din Ierusalim în Babilon pe Ieconia, fiul lui Ioiachim, împãratul lui Iuda, ºi pe toþi mai marii lui Iuda ºi Ierusalimului; 2Imp 24.14.15;Ieremia 24.1; 21 aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel, despre uneltele, cari au mai rãmas în Casa Domnului, în casa împãratului lui Iuda, ºi în Ierusalim:22 Ele vor fi duse în Babilon, ºi vor rãmînea acolo pînã în ziua, cînd le voi cãuta Eu - zice Domnul - cînd le voi ridica iar㺠ºi le voi aduce înapoi în locul acesta." 2Imp 25.13;2Cron 36.18;2Cron 36.21;Ieremia 29.10;Ieremia 32.5;Ezra 1.7;Ezra 7.19;

Cap. 28

1 În acelaº an, la începutul domniei lui Zedechia, împãratul lui Iuda, în luna a cincea a anului al patrulea, Hanania, fiul lui Azur, prooroc din Gabaon, mi-a zis în Casa Domnului, în faþa preoþilor ºi a întregului popor: Ieremia 27.1; 2 Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Eu sfãrîm jugul împãratului Babilonului! Ieremia 27.12; 3 Peste doi ani, voi aduce înapoi în locul acesta toate uneltele Casei Domnului, pe cari le-a ridicat Nebucadneþar, împãratul Babilonului, din locul acesta, ºi le-a dus în Babilon. Ieremia 27.16; 4 ªi voi aduce înapoi în locul acesta, zice Domnul, pe Ieconia, fiul lui Ioiachim, împãratul lui Iuda, ºi pe toþi prinºii de rãzboi ai lui Iuda, cari s-au dus în Babilon; cãci voi sfãrîma jugul împãratului Babilonului."5 Proorocul Ieremia a rãspuns proorocului Hanania, în faþa preoþilor ºi a întregului popor, cari stãteau în Casa Domnului.6 Ieremia, proorocul, a zis: Amin! Aºa sã facã Domnul! Sã împlineascã Domnul cuvintele, pe cari le-ai proorocit tu, ºi sã aducã înapoi din Babilon în locul acesta uneltele Casei Domnului ºi pe toþi prinºii de rãzboi! 1Imp 1.36; 7 Numai ascultã cuvîntul pe care-l rostesc eu în auzul tãu ºi în auzul întregului popor:

Page 47: 24 - Ieremia

8 Proorocii, cari au fost înaintea mea ºi înaintea ta, din vremile strãvechi, au proorocit rãzboi, foamete ºi ciumã împotriva unor þãri puternice ºi unor împãrãþii mari.9 Dar, dacã un prooroc prooroceºte pacea, numai dupã împlinirea celor ce prooroceºte, se va cunoaºte cã este cu adevãrat trimes de Domnul." Deut 18.22; 10 Atunci proorocul Hanania a ridicat jugul de pe grumazul proorocului Ieremia ºi l-a sfãrîmat. Ieremia 27.2; 11 ªi Hanania a zis în faþa întregului popor: Aºa vorbeºte Domnul: Aºa voi sfãrîma, peste doi ani de pe grumazul tuturor neamurilor jugul lui Nebucadneþar, împãratul Babilonului!" Proorocul Ieremia a plecat. Ieremia 27.7; 12 Dupã ce a sfãrîmat proorocul Hanania jugul de pe grumazul proorocului Ieremia, Cuvîntul Domnului a vorbit lui Ieremia, astfel:13 Du-te, ºi spune lui Hanania: Aºa vorbeºte Domnul: Ai sfãrîmat un jug de lemn, dar cu aceasta ai fãcut în locul lui un jug de fer!14 Cãci aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Pun un jug de fer pe grumazul tuturor acestor neamuri, ca sã fie subjugate de Nebucadneþar, împãratul Babilonului, ºi-i vor sluji, ºi-i dau chiar ºi fiarele cîmpului!" Deut 28.48;Ieremia 27.7;Ieremia 27.6; 15 ªi proorocul Ieremia a zis proorocului Hanania: Ascultã, Hanania! Domnul nu te-a trimes, ci tu însufli poporului o încredere mincinoasã. Ieremia 29.31;Ezec 13.22; 16 De aceea, aºa vorbeºte Domnul: Iatã, te izgonesc de pe pamînt, ºi vei muri chiar în anul acesta; cãci cuvintele tale sînt o rãzvrãtire împotriva Domnului." Deut 13.5;Ieremia 29.32; 17 ªi proorocul Hanania a murit chiar în anul acela, în luna a ºaptea.

Cap. 29

1 Iatã cuprinsul epistolei, pe care a trimis-o proorocul Ieremia, din Ierusalim, cãtre rãmãºiþa bãtrînilor din robie, preoþilor, proorocilor, ºi întregului popor, pe cari-i dusese în robie Nebucadneþar, din Ierusalim la Babilon,2 dupã ce împãratul Ieconia, împãrãteasa, famenii dregãtori, cãpeteniile lui Iuda ºi ale Ierusalimului, lemnarii ºi ferarii au pãrãsit Ierusalimul. 2Imp 24.12;Ieremia 22.26;Ieremia 28.4; 3 Le-a trimes-o prin Eleasa, fiul lui ªafan, ºi prin Ghemaria, fiul lui Hilchia, trimeºi la Babilon de Zedechia, împãratul lui Iuda, la Nebucadneþar, împãratul Babilonului. Ea cuprindea urmãtoarele:4 Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel, cãtre toþi prinºii de rãzboi, pe cari i-am dus din Ierusalim la Babilon:5 Zidiþi case, ºi locuiþi-le; sãdiþi grãdini ºi mîncaþi din roadele lor! Ieremia 29.28; 6 Luaþi-vã neveste, ºi faceþi fii ºi fiice; însuraþi-vã fiii, ºi mãritaþi-vã fetele, sã facã fii ºi fiice, ca sã vã înmulþiþi acolo unde sînteþi, ºi sã nu vã împuþinaþi.7 Urmãriþi binele cetãþii, în care v-am dus în robie, ºi rugaþi-vã Domnului pentru ea, pentrucã fericirea voastrã atîrnã de fericirea ei!

Page 48: 24 - Ieremia

Ezra 6.10.1;Tim 2.2; 8 Cãci aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Nu vã lãsaþi amãgiþi de proorocii voºtri, cari sînt în mijlocul vostru, nici de ghicitorii voºtri; n-ascultaþi nici de visãtorii voºtri, ale cãror visuri voi le pricinuiþi! Ieremia 14.14;Ieremia 23.21;Ieremia 27.14-15;Efes 5.6; 9 Cãci ei vã proorocesc minciuni în Numele Meu. Eu nu i-am trimes, zice Domnul." Ieremia 29.31; 10 Dar iatã ce zice Domnul: De îndatã ce vor trece ºaptezeci de ani ai Babilonului, Îmi voi aduce aminte de voi, ºi voi împlini faþã de voi fãgãduinþa Mea cea bunã, aducîndu-vã înapoi în locul acesta. 2Cron 36.21-22;Ezra 1.1;Ieremia 25.12;Ieremia 27.22;Dan 9.2; 11 Cãci Eu ºtiu gîndurile, pe cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gînduri de pace ºi nu de nenorocire, ca sã vã dau un viitor ºi o nãdejde.12 Voi Mã veþi chema, ºi veþi pleca; Mã veþi ruga, ºi vã voi asculta. Dan 9.3; 13 Mã veþi cãuta, ºi Mã veþi gãsi, dacã Mã veþi cãuta cu toatã inima. Lev 26.39-;Lev etc;Deut 30.1;Deut Ieremia;Deut 24.7; 14 Mã voi lãsa sã fiu gãsit de voi, zice Domnul, ºi voi aduce înapoi pe prinºii voºtri de rãzboi; vã voi strînge din toate neamurile ºi din toate locurile, în cari v-am izgonit, zice Domnul, ºi vã voi aduce înapoi în locul de unde v-am dus în robie." Deut 4.7;Ps 32.6;Ps 46.1;Isa 55.6;Ieremia 23.3-8;Ieremia 30.3;Ieremia 32.37; 15 Totuº voi ziceþi: Dumnezeu ne-a ridicat prooroci în Babilon!"16 Aºa vorbeºte Domnul asupra împãratului, care ºade pe scaunul de domnie al lui David, asupra întregului popor, care locuieºte în cetatea aceasta, asupra fraþilor voºtri, cari n-au mers cu voi în robie:17 aºa vorbeºte Domnul oºtirilor: Iatã, voi trimete între ei sabie, foamete ºi ciumã, ºi-i voi face ca niºte smochine grozave cari, de rele ce sînt , nu se pot mînca. Ieremia 24.10;Ieremia 24.8; 18 Îi voi urmãri cu sabie, cu foamete ºi cu ciumã, îi voi face o pricinã de spaimã pentru toate împãrãþiile pãmîntului, de blestem, de pustiire, de batjocurã ºi de ocarã printre toate neamurile pe unde îi voi izgoni, Deut 28.25;2Cron 29.8;Ieremia 15.4;Ieremia 24.9;Ieremia 34.17;Ieremia 26.6;Ieremia 42.18; 19 pentru cã n-au ascultat cuvintele Mele, zice Domnul, ei, cãrora în nenumãrate rînduri le-am trimes pe robii Mei proorocii; dar n-aþi vrut sã ascultaþi, zice Domnul." Ieremia 25.4;Ieremia 32.33; 20 Voi însã, ascultaþi Cuvîntul Domnului, voi toþi, prinºii de rãzboi, pe cari v-am trimes din Ierusalim în Babilon!21 Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel, despre Ahab, fiul lui Colaia, ºi despre Zedechia, fiul lui Maaseia, cari vã proorocesc minciuni în Numele Meu: Iatã, îi dau în mînile lui Nebucadneþar, împãratul Babilonului; ºi-i va omorî supt ochii voºtri.22 Vor sluji ca prilej de blestem, între toþi prinºii de rãzboi ai lui Iuda cari sînt la Babilon. ªi se va zice: Sã-þi facã Domnul ca lui Zedechia ºi ca lui Ahab, pe cari împãratul Babilonului i-a fript în foc! Gen 48.20;Isa 65.15;Dan 3.6; 23 ªi lucrul acesta se va întîmpla pentru cã au fãcut o miºelie în Israel, preacurvind cu nevestele aproapelui lor, ºi pentru cã au spus

Page 49: 24 - Ieremia

minciuni în Numele Meu, cînd Eu nu le dãdusem nici o poruncã. ªtiu lucrul acesta, ºi sînt martor, zice Domnul." Ieremia 23.14; 24 Iar lui ªemaia, Nehelamitul, sã-i spui:25 Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Tu ai trimes în numele tãu întregului popor din Ierusalim, lui Þefania, fiul lui Maaseia, preotul, ºi tuturor preoþilor, o scrisoare cu urmãtorul cuprins: 2Imp 25.18;Ieremia 21.1; 26 Domnul te-a pus preot în locul preotului Iehoiada, ca sã priveghezi în Casa Domnului peste toþi nebunii ºi peste toþi cei ce se dau drept prooroci, cã sã-i arunci în butuci ºi în fiare. Ieremia 20.1;2Imp 9.11;Fapt 26.24;Ieremia 20.2; 27 Acum, pentruce nu pedepseºti pe Ieremia din Anatot, care prooroceºte printre voi?28 Ba încã a trimes chiar sã ne spunã în Babilon: Robia va fi lungã; zidiþi case, ºi locuiþi-le; sãdiþi grãdini, ºi mîncaþi din roadele lor!" - Ieremia 29.5; 29 (Preotul Þefania citise în adevãr scrisoarea aceasta în faþa proorocului Ieremia.) -30 ªi Cuvîntul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel:31 Trimete sã spunã tuturor celor din robie: Aºa vorbeºte Domnul despre ªemaia, Nehelamitul: Pentrucã ªemaia vã prooroceºte, fãrã sã-l fi trimes Eu, ºi vã însuflã o încredere mincinoasã, Ieremia 28.15; 32 iatã ce zice Domnul: Voi pedepsi pe ªemaia, Nehelamitul, ºi sãmînþa lui: niciunul din ai lui nu va locui în mijlocul poporului acestuia, ºi nu va vedea binele pe care-l voi face poporului Meu, zice Domnul; cãci el a propovãduit rãzvrãtire împotriva Domnului." Ieremia 28.16;

Cap. 30

1 Iatã Cuvîntul rostit lui Ieremia din partea Domnului:2 Aºa vorbeºte Domnul, Dumnezeul lui Israel: Scrie într-o carte toate cuvintele pe cari þi le-am spus.3 Iatã, vin zile, zice Domnul, cînd voi aduce înapoi prinºii de rãzboi ai poporului Meu Israel ºi Iuda, zice Domnul; îi voi aduce înapoi în þara, pe care am dat-o pãrinþilor lor, ºi o vor stãpîni." Ieremia 30.18;Ieremia 32.44;Ezec 39.25;Amos 9.14-15;Ieremia 16.15; 4 Iatã însã cuvintele pe cari le-a rostit Domnul asupra lui Israel ºi asupra lui Iuda.5 Aºa vorbeºte Domnul: Auzim strigãte de groazã; e spaimã, nu este pace!6 Întrebaþi ºi vedeþi dacã nu cumva naºte vreun bãrbat! Pentru ce vãd pe toþi bãrbaþii cu mîinile pe coapse, ca o femeie la facere? Pentru ce s-au îngãlbenit toate feþele? Ieremia 4.31;Ieremia 6.24; 7 Vai! cãci ziua aceea este mare; nici una n-a fost ca ea? Este o vreme de necaz pentru Iacov; dar Iacov va fi izbãvit din ea. Ioel 2.11-31;Amos 5.18;Þef 1.14;Dan 12.1; 8 În ziua aceea, zice Domnul oºtirilor, voi sfãrîma jugul de pe grumazul lui, îi voi rupe legãturile ºi strãinii nu-l vor mai supune.

Page 50: 24 - Ieremia

9 Ci vor sluji Domnului, Dumnezeului lor, ºi împãratului lor David, pe care li-l voi scula. Isa 55.3-4;Ezec 34.23;Ezec 37-24;Osea 3.5;Luc 1.69;Fapt 2.30;Fapt 13.23; 10 De aceea, nu te teme, robul Meu Iacov, zice Domnul; ºi nu te speria, Israele! Cãci te voi izbãvi din þara cea depãrtatã, ºi îþi voi izbãvi sãmînþa din þara în care este roabã; Iacov se va întoarce iarãº, va avea odihnã ºi liniºte; ºi nu-l va mai tulbura nimeni. Isa 41.13;Isa 43.5;Isa 44.2;Ieremia 46.27-28;Ieremia 3.18; 11 Cãci Eu sînt cu tine, zice Domnul, ca sã te izbãvesc; voi nimici pe toate neamurile printre cari te-am risipit, dar pe tine nu te voi nimici; te voi pedepsi cu dreptate , nu pot sã te las nepedepsit." Amos 9.8;Ieremia 4.27;Ps 6.1;Isa 27.8;Ieremia 10.24;Ieremia 46.28; 12 Aºa vorbeºte Domnul: Lovitura ta este de nevindecat, ºi rana ta este usturãtoare. 2Cron 36.16;Ieremia 15.18; 13 Niciunul nu-þi apãrã pricina, ca sã-þi lege rana; nu-i niciun leac, niciun mijloc de vindecare! Ieremia 8.22; 14 Toþi cei ce te iubeau te uitã, niciunuia nu-i pasã de tine; cãci te-am lovit cum lovesc pe un vrãjmaº, te-am pedepsit cu putere , din pricina mulþimii nelegiuirilor tale, ºi al marelui numãr al pãcatelor tale. Plîn 1.2;Iov 13.24;Iov 16.9;Iov 19.11;Iov 30.21;Ieremia 5.6; 15 De ce te plîngi de rana ta, de durerea, pe care þi-o pricinuieºte boala ta? Pentru mulþimea nelegiuirilor tale, pentru marele numãr al pãcatelor tale, te-am fãcut sã suferi aceste lucruri! Ieremia 15.18; 16 Totuº, toþi cei ce te mãnîncã vor fi mîncaþi, ºi toþi vrãjmaºii tãi, toþi, vor merge în robie; cei ce te jãfuiesc vor fi jãfuiþi, ºi voi da pradã pe toþi cei ce te prãdeazã. Exod 23.22;Isa 33.1;Isa 41.11;Ieremia 10.25; 17 Dar te voi vindeca, ºi îþi voi lega rãnile, zice Domnul. Cãci ei te numesc: Cel izgonit, Sionul acela de care nimãnui nu-i pasã." Ieremia 33.6; 18 Aºa vorbeºte Domnul: Iatã, aduc înapoi pe prinºii de rãzboi ai corturilor lui Iacov, ºi Mi-e milã de locaºurile lui; cetatea va fi ziditã iar㺠pe dealurile ei, ºi casa împãrãteascã va fi locuitã iar㺠cum era. Ieremia 30.3;Ieremia 33.7-11;Ps 102.13; 19 Din mijlocul lor se vor înãlþa mulþãmiri ºi strigãte de bucurie; Îi voi înmulþi, ºi nu se vor împuþina; îi voi cinsti, ºi nu vor fi dispreþuiþi. Isa 35.10;Isa 51.11;Ieremia 31.4-13;Ieremia 33.10-11;Zah 10.8; 20 Fiii lui vor fi ca altãdatã, adunarea lui va rãmînea înaintea Mea, ºi voi pedepsi pe toþi asupritorii lui. Isa 1.26; 21 Cãpetenia lui va fi din mijlocul lui, ºi stãpînitorul lui va ieºi din mijlocul lui; îl voi apropia, ºi va veni la Mine; cãci cine ar îndrãzni sã se apropie din capul lui de Mine? zice Domnul." Gen 49.10;Num 16.5; 22 Voi veþi fi poporul Meu, ºi Eu voi fi Dumnezeul vostru." Ieremia 24.7;Ieremia 31.1-33;Ieremia 32.38;Ezec 11.20;Ezec 36.28;Ezec 37.27;

Page 51: 24 - Ieremia

23 Iatã, furtuna Domnului, urgia izbucneºte, se nãpusteºte vijelia ºi cade peste capul celor rãi! Ieremia 23.19-20;Ieremia 25.32; 24 Mînia aprinsã a Domnului nu se va potoli, pînã ce va împlini ºi va înfãptui gîndurile inimii Lui. Veþi înþelege în totul lucrul acesta în cursul vremilor." Gen 49.1;

Cap. 31

1 În vremea aceea, zice Domnul, Eu voi fi Dumnezeul tuturor seminþiilor lui Israel, ºi ei vor fi poporul meu." Ieremia 30.24;Ieremia 30.22; 2 Aºa vorbeºte Domnul: Poporul celor ce-au scãpat de sabie, a cãpãtat trecere în pustie: Israel merge spre locul lui de odihnã." Num 10.33;Deut 1.33;Ps 95.11;Isa 63.14; 3 Domnul mi Se aratã de departe: Te iubesc cu o iubire vecinicã; deaceea îþi pãstrez bunãtatea Mea! Mal 1.2;Rom 11.28-29;Osea 11.4; 4 Te voi aºeza din nou, ºi vei fi aºezatã din nou, fecioara lui Israel! Te vei împodobi iar㺠cu timpanele tale, ºi vei ieºi în mijlocul jocurilor voioase. Ieremia 33.7;Exod 15.20;Jud 11.34;Ps 149.3; 5 Vei sãdi iar㺠vii pe înãlþimile Samariei; ceice le vor sãdi, le vor culege ºi roadele. Isa 65.21;Amos 9.14; 6 Cãci vine ziua, cînd strãjerii vor striga pe muntele lui Efraim: Sculaþi-vã, sã ne suim în Sion, la Domnul, Dumnezeul nostru! Isa 2.3;Mic 4.2; 7 Cãci aºa vorbeºte Domnul: Strigaþi de bucurie asupra lui Iacov, chiuiþi de veselie în fruntea neamurilor! Înãlþaþi-vã glasurile, cîntaþi laude, ºi ziceþi: Doamne, izbãveºte pe poporul Tãu, pe rãmãºiþa lui Israel!" Isa 12.5-6; 8 Iatã, îi aduc înapoi din þara dela miazãnoapte, îi adun dela marginile pãmîntului: între ei este ºi orbul ºi ºchiopul, femeia însãrcinatã ºi cea în durerile naºterii; o mare mulþime se întoarce înapoi aici! Ieremia 3.12-18;Ieremia 23.8;Ezec 20.34-41;Ezec 34.13; 9 Plîngînd vin, ºi îi duc în mijlocul rugãciunilor lor; îi duc la rîuri de apã, pe un drum neted pe care nu se poticnesc. Cãci Eu sînt Tatãl lui Israel, ºi Efraim este întîiul Meu nãscut . Ps 126.5-6;Ieremia 50.4;Isa 35.8;Isa 43.19;Isa 49.10-11;Exod 4.22; 10 Ascultaþi Cuvîntul Domnului, neamuri, ºi vestiþi-l în ostroave depãrtate! Spuneþi: Celce a risipit pe Israel îl va aduna, ºi-l va pãzi cum îºi pãzeºte pãstorul turma. Isa 40.11;Ezec 34.12-14; 11 Cãci Domnul rãscumpãrã pe Iacov, ºi-l izbãveºte din mîna unuia mai tare decît el. Isa 44.23;Isa 48.20;Isa 49.24-25; 12 Ei vor veni, ºi vor chiui de bucurie pe înãlþimile Sionului; vor alerga la bunãtãþile Domnului, la grîu, la must, la untuldelemn, la oi ºi boi, sufletul le va fi ca o grãdinã bine udatã, ºi nu vor mai tînji. Ezec 17.23;Ezec 20.40;Osea 3.5;Isa 58.11;Isa 35.10;Isa 65.19;Apoc 21.4;

Page 52: 24 - Ieremia

13 Atunci fetele se vor veseli la joc, tinerii ºi bãtrînii se vor bucura ºi ei; le voi preface jalea în veselie, ºi-i voi mîngîia, le voi da bucurie, dupã necazurile lor.14 Voi sãtura de grãsime sufletul preoþilor, ºi poporul Meu se va sãtura de bunãtãþile Mele, zice Domnul."15 Aºa vorbeºte Domnul: Un þipãt se aude la Rama, plîngeri ºi lacrãmi amare: Rahela îºi plînge copiii; ºi nu vrea sã se mîngîie pentru copiii ei, cãci nu mai sînt!" Mat 2.17-18;Ios 18.25;Gen 42.13; 16 Aºa vorbeºte Domnul: Opreºte-þi plînsul, opreºte-þi lacrãmile din ochi; cãci truda îþi va fi rãsplãtitã, zice Domnul; ei se vor întoarce iar㺠din þara vrãjmaºului. Ieremia 31.4-5;Ezra 1.5;Osea 1.11; 17 Este nãdejde pentru urmaºii tãi, zice Domnul; copiii tãi se vor întoarce în þinutul lor!18 Aud pe Efraim bocindu-se: M-ai pedepsit, ºi am fost pedepsit, ca un junc nedeprins la jug; întoarce-mã Tu, ºi mã voi întoarce, cãci Tu eºti Domnul, Dumnezeul meu! Plîn 5.21; 19 Dupã ce m-am întors, m-am cãit; ºi dupã ce mi-am recunoscut greºelele, mã bat pe pulpã; sînt ruºinat ºi roº de ruºine, cãci port ocara tinereþei mele. - Deut 30.2; 20 Îmi este Efraim un fiu scump, un copil iubit de Mine? Cãci cînd vorbesc de el, Îmi aduc aminte cu gingãºie de el, de aceea Îmi arde inima în Mine pentru el, ºi voi avea milã negreºit de el, zice Domnul. - Deut 32.36;Isa 63.15;Osea 11.8;Isa 57.18;Osea 14.4; 21 Ridicã semne pe drum, pune stîlpi, ia seama la calea, la drumul pe care l-ai urmat... Întoarce-te, fecioara lui Israel, întoarce-te în cetãþile acestea cari sînt ale tale! Ieremia 50.5; 22 Pînã cînd vei fi pribeagã, fiicã rãtãcitã? Cãci Domnul face un lucru nou pe pãmînt: femeia va peþi pe bãrbat. Ieremia 2.18-26;Ieremia 3.6-22; 23 Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Iatã ce se va zice iar㺠în þara lui Iuda ºi în cetãþile sale, cînd voi aduce înapoi pe prinºii lor de rãzboi: Domnul sã te binecuvinteze, locaº al neprihãnirii, munte sfînt!24 Iuda va locui acolo fãrã teamã în toate cetãþile lui, plugarii ºi cei ce umblã cu turmele la pãºune. Ieremia 33.12-13; 25 Cãci voi rãcori sufletul însetat, ºi voi sãtura orice suflet lihnit de foame. -26 La aceste lucruri m-am trezit, ºi am privit; ºi somnul îmi fusese dulce. -27 Iatã, vin zile, zice Domnul, cînd voi însãmînþa casa lui Israel ºi casa lui Iuda cu o sãmînþã de oameni ºi o sãmînþã de dobitoace. Ezec 36.9-11;Osea 2.23;Zah 10.9; 28 ªi cum am vegheat asupra lor ca sã-i smulg, sã-i tai, sã-i dãrîm, sã-i nimicesc ºi sã le fac rãu, tot aºa voi veghea asupra lor cã sã-i zidesc ºi sã-i sãdesc, zice Domnul." Ieremia 44.27;Ieremia 1.10;Ieremia 18.7;Ieremia 24.6; 29 În zilele acelea, nu se va mai zice: Pãrinþii au mîncat aguridã, ºi copiilor li s-au sterpezit dinþii,

Page 53: 24 - Ieremia

Ezec 18.2-3; 30 ci fiecare va muri pentru nelegiuirea lui; oricãrui om, care va mînca aguridã, i se vor sterpezi dinþii! Gal 6.5-7; 31 Iatã, vin zile, zice Domnul, cînd voi face cu casa lui Israel ºi cu casa lui Iuda un legãmînt nou. Ieremia 32.40;Ieremia 33.14;Ezec 37.26;Evr 8.8-12;Evr 10.16-17; 32 Nu ca legãmîntul, pe care l-am încheiat cu pãrinþii lor, în ziua cînd i-am apucat de mînã, sã-i scot din þara Egiptului, legãmînt, pe care l-au cãlcat, mãcarcã aveam drepturi de soþ asupra lor, zice Domnul." Deut 1.31; 33 Ci iatã legãmîntul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, dupã zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înlãuntrul lor, o voi scrie în inima lor; ºi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Ieremia 32.40;Ps 40.8;Ezec 11.19-20;Ezec 36.26-27;2Cor 3.3Ieremia;2Cor 30.22;2Cor 32.38; 34 Niciunul nu va mai învãþa pe aproapele, sau pe fratele sãu, zicînd: Cunoaºte pe Domnul! Ci toþi Mã vor cunoaºte, dela cel mai mic pînã la cel mai mare, zice Domnul; cãci le voi ierta nelegiuirea, ºi nu-Mi voi mai aduce aminte de pãcatul lor. Isa 54.13;Ioan 6.45;1Cor 2.10;1Ioan 2.20;Ieremia 33.8;Ieremia 50.20;Mic 7.18;Fapt 10.43;Fapt 13.39;Rom 11.27; 35 Aºa vorbeºte Domnul, care a fãcut soarele sã lumineze ziua, care a rînduit luna ºi stelele sã lumineze noaptea,care întãrîtã marea ºi face valurile ei sã urle, El, al cãrui Nume este Domnul oºtirilor: Gen 1.16;Ps 72.5-17;Ps 89.2-37;Ps 119.91;Isa 51.15;Ieremia 10.16; 36 Dacã vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, ºi neamul lui Israel va înceta pe vecie sã mai fie un neam înaintea Mea!" Ps 148.6;Isa 54.9-10;Ieremia 33.20; 37 Aºa vorbeºte Domnul: Dacã cerurile sus pot fi mãsurate, ºi dacã temeliile pãmîntului jos pot fi cercetate, atunci voi lepãda ºi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a fãcut, zice Domnul." Ieremia 33.22; 38 Iatã, vin zile, zice Domnul, cînd cetatea va fi ziditã iar㺠în cinstea Domnului, dela turnul lui Hananeel pînã la poarta unghiului. Neem 3.1;Zah 14.10; 39 Frînghia de mãsurat va trece încã pe dinaintea ei, pînã la dealul Gareb, ºi de acolo va face un ocol în spre Goat. Ezec 40.8;Zah 2.1; 40 Toatã valea unde se aruncã trupurile moarte ºi cenuºa, ºi toate ogoarele pînã la pîrîul Chedron, pînã la unghiul porþii cailor la rãsãrit, vor fi închinate Domnului ºi nu vor mai fi niciodatã nici surpate nici nimicite." 2Cron 23.15;Neem 3.28;Ioel 3.17;

Cap. 32

1 Iatã cuvîntul spus lui Ieremia din partea Domnului, în al zecilea an al lui Zedechia, împãratul lui Iuda. - Acesta era anul al optsprezecelea al lui Nebucadneþar. 2Imp 25.1-2;Ieremia 39.1;

Page 54: 24 - Ieremia

2 Oastea împãratului Babilonului împresura pe atunci Ierusalimul, ºi proorocul Ieremia era închis în curtea temniþei, care þinea de casa împãratului lui Iuda. Neem 3.25;Ieremia 33.1;Ieremia 37.21;Ieremia 38.6;Ieremia 39.14; 3 Zedechia, împãratul lui Iuda, pusese sã-l închidã, ºi-i zisese: Pentru ce prooroceºti, ºi zici: Aºa vorbeºte Domnul: Iatã, dau cetatea aceasta în mînile împãratului Babilonului, ºi o va lua; Ieremia 34.2; 4 Zedechia, împãratul lui Iuda, nu va scãpa de Haldei, ci va fi dat în mînile împãratului Babilonului, îi va vorbi gurã cãtre gurã, ºi se vor vedea faþã în faþã. Ieremia 34.3;Ieremia 38.18-23;Ieremia 39.5;Ieremia 52.9; 5 Împãratul Babilonului va duce pe Zedechia la Babilon, unde va rãmînea pînã cînd Îmi voi aduce Eu aminte de el, zice Domnul. Chiar dacã vã bateþi împotriva Haldeilor, nu veþi avea izbîndã." Ieremia 27.22Ieremia;Ieremia 33.5; 6 Ieremia a zis: Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:7 Iatã cã Hanameel, fiul unchiului tãu ªalum, va veni la tine sã-þi spunã: Cumpãrã ogorul meu care este la Anatot, cãci tu ai drept de rãscumpãrare ca sã-l cumperi. Lev 25.24.25.32;Rut 4.4; 8 ªi Hanameel, fiul unchiului meu, a venit la mine, dupã Cuvîntul Domnului, în curtea temniþei, ºi mi-a zis: Cumpãrã ogorul meu, care este la Anatot, în þara lui Beniamin, cãci tu ai drept de moºtenire ºi de rãscumpãrare, cumpãrã-l! Am cunoscut cã era cuvîntul Domnului.9 ªi am cumpãrat dela Hanameel, fiul unchiului meu, ogorul dela Anatot, ºi i-am cîntãrit argintul, ºaptesprezece sicli de argint. Gen 23.16;Zah 11.12; 10 Am scris un zapis, pe care l-am pecetluit, am pus martori, ºi am cîntãrit argintul într-o cumpãnã.11 Am luat apoi zapisul de cumpãrare, pe cel care era pecetluit dupã lege ºi obiceiuri, ºi pe cel ce era deschis;12 ºi am dat zapisul de cumpãrare lui Baruc, fiul lui Neriia, fiul lui Mahseia, în faþa lui Hanameel, fiul unchiului meu, în faþa martorilor, cari iscãliserã zapisul de cumpãrare, ºi în faþa tuturor Iudeilor cari se aflau în curtea temniþei. Ieremia 36.4;Isa 8.2; 13 ªi am dat lui Baruc înaintea lor urmãtoarea poruncã:14 Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Ia zapisurile acestea de cumpãrare, cel pecetluit ºi cel deschis, ºi pune-le într-un vas de pãmînt, ca sã se pãstreze multã vreme!15 Cãci aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Iar㺠se vor mai cumpãra case, ogoare ºi vii, în þara aceasta. Ieremia 32.37.43; 16 Dupãce am dat zapisul de cumpãrare lui Baruc, fiul lui Neriia, am fãcut Domnului aceastã rugãciune:17 Ah! Doamne Dumnezeule, iatã, Tu ai fãcut cerurile ºi pãmîntul cu puterea Ta cea mare ºi cu braþul Tãu întins: nimic nu este de mirat din partea Ta! 2Imp 19.15;Gen 18.14;Ieremia 32.27;Luc 1.37; 18 Tu dai îndurare pînã la al miilea neam de oameni, ºi pedepseºti nelegiuirea pãrinþilor în sînul copiilor lor dupã ei. Tu eºti Dumnezeul cel mare, cel puternic, al cãrui Nume este Domnul oºtirilor! Exod 20.6;Exod 34.7;Deut 5.9-10;Isa 9.6;Ieremia 10-16;

Page 55: 24 - Ieremia

19 Tu eºti mare la sfat ºi puternic la faptã, Tu ai ochii deschiºi asupra tuturor cãilor copiilor oamenilor, ca sã dai fiecãruia dupã cãile lui, dupã rodul faptelor lui. Isa 28.29;Iov 34.21;Ps 33.13;Prov 5.21;Ieremia 16.17;Ieremia 17.10; 20 Tu ai fãcut minuni ºi semne mari în þara Egiptului ºi pînã în ziua de azi, ºi în Israel ºi printre oameni, ºi Þi-ai fãcut un Nume aºa cum este astãzi. Exod 9.16;1Cron 17.21;Isa 63.12;Dan 9.15; 21 Ai scos din þara Egiptului pe poporul tãu Israel, cu minuni ºi semne mari, cu mînã tare ºi cu braþ întins, ºi cu o mare groazã. Exod 6.6;2Sam 7.23;1Cron 17.21;Ps 136.11-12; 22 Tu le-ai dat þara aceasta, pe care jurasei pãrinþilor lor cã le-o vei da, þarã în care curge lapte ºi miere. Exod 3.8.17;Ieremia 11.5; 23 Ei au venit, ºi au luat-o în stãpînire. Dar n-au ascultat de glasul Tãu, n-au pãzit Legea Ta, ºi n-au fãcut tot ce le poruncisei sã facã. ªi atunci ai trimes peste ei toate aceste nenorociri! Neem 9.26;Ieremia 11.8;Dan 9.10-14; 24 Iatã, ºanþurile de apãrare se înalþã împotriva cetãþii ºi o ameninþã; cetatea va fi datã în mînile Haldeilor cari luptã împotriva ei, biruitã de sabie, de foamete ºi de ciumã. Ce ai spus Tu s-a întîmplat: Tu însuþi vezi! Ieremia 32.25.36;Ieremia 14.12; 25 ªi totuº, Doamne, Dumnezeule, Tu mi-ai zis: Cumpãrã-þi un ogor cu argint, ºi pune ºi martori!... cînd totuº cetatea este datã în mînile Haldeilor!" Ieremia 32.24; 26 Cuvîntul Domnului a vorbit atunci lui Ieremia, astfel:27 Iatã, Eu sînt Domnul, Dumnezeul oricãrei fãpturi. Este ceva de mirat din partea Mea?" Num 16.22;Ieremia 32.17; 28 Deaceea, aºa vorbeºte Domnul: Iatã, dau cetatea aceasta în mînile Haldeilor, ºi în mînile lui Nebucadneþar, împãratul Babilonului, ºi o va lua. Ieremia 32.3; 29 Haldeii, cari luptã împotriva cetãþii acesteia vor întra, îi vor pune foc, ºi o vor arde, împreunã cu casele pe acoperiºul cãrora au adus tãmîie lui Baal ºi au turnat jertfe de bãuturã altor dumnezei, ca sã Mã mînie. Ieremia 12.10;Ieremia 37.8-10;Ieremia 52.13;Ieremia 19.13; 30 Cãci copiii lui Israel ºi copiii lui Iuda n-au fãcut din tinereþa lor, de cît ce este rãu înaintea Mea; copiii lui Israel numai M-au mîniat într-una cu lucrarea mînilor lor, zice Domnul." Ieremia 2.7;Ieremia 3.25;Ieremia 7.22-26;Ieremia 22.21;Ezec 20.28; 31 Cãci cetatea aceasta Îmi aþîþã mînia ºi urgia, din ziua cînd s-a zidit ºi pînã azi; de aceea, vreau s-o iau dinaintea Feþei Mele, 2Imp 23.27;2Imp 24.3; 32 din pricina tot rãului pe care l-au fãcut copiii lui Israel ºi copiii lui Iuda ca sã Mã mînie, ei, împãraþii lor, cãpeteniile lor, preoþii lor ºi proorocii lor, oamenii lui Iuda ºi locuitorii Ierusalimului. Isa 1.4.6;Dan 9.8; 33 Mi-au întors spatele, nu s-au uitat la Mine; i-am învãþat, i-am învãþat într-una, dar n-au ascultat ºi nu s-au învãþat. Ieremia 2.27;Ieremia 7.24;Ieremia 7.13;

Page 56: 24 - Ieremia

34 Ci ºi-au pus urîciunile idoleºti în Casa peste care este chemat Numele Meu, ºi au spurcat-o. Ieremia 7.30-31;Ieremia 23.11;Ezec 8.5-6; 35 Au zidit înãlþimi lui Baal în valea Ben-Hinom, ca sã treacã prin foc lui Moloc pe fiii ºi fiicele lor: lucru pe care nu li-l poruncisem; ºi nici nu-Mi trecuse prin gînd, cã au sã facã asemenea grozãvii ca sã ducã pe Iuda în pãcat." Ieremia 7.31;Ieremia 19.5;Lev 18.21;1Imp 11.33;Ieremia 7.31; 36 ªi acum, aºa vorbeºte Domnul, Dumnezeul lui Israel, despre cetatea aceasta, despre care ziceþi: Va fi datã în mînile împãratului Babilonului, biruitã prin sabie, prin foamete ºi prin ciumã": Ieremia 32.24; 37 Iatã, îi voi strînge din toate þãrile unde i-am izgonit, în mînia Mea, în urgia Mea, ºi în marea Mea supãrare; îi voi aduce înapoi în locul acesta, ºi-i voi face sã locuiascã în liniºte acolo. Deut 30.3;Ieremia 23.3;Ieremia 29.14;Ieremia 31.10;Ezec 37.21;Ieremia 23.6;Ieremia 33.16; 38 Ei vor fi poporul Meu, ºi Eu voi fi Dumnezeul lor. Ieremia 24.7;Ieremia 30.22.31.33; 39 Le voi da o inimã ºi o cale, ca sã se teamã de Mine totdeauna, spre fericire lor ºi a copiilor lor dupã ei. Ieremia 24.7;Ezec 11.19-20; 40 Voi încheia cu ei un legãmînt vecinic, cã nu Mã voi mai întoarce dela ei, ci le voi face bine, ºi le voi pune în inimã frica de Mine, ca sã nu se depãrteze de Mine. Isa 55.3;Ieremia 31.31;Ieremia 31.33; 41 Mã voi bucura sã le fac bine, îi voi sãdi cu adevãrat în þara aceasta, din toatã inima ºi din tot sufletul Meu." Deut 30.9;Þef 3.17;Ieremia 24.6;Ieremia 31.28;Amos 9.15; 42 Cãci aºa vorbeºte Domnul: Dupã cum am adus peste poporul acesta toate aceste mari nenorociri, tot aºa voi aduce peste ei tot binele, pe care li-l fãgãduiesc. Ieremia 31.28; 43 Se vor cumpãra iar㺠ogoare în þara aceasta, despre care ziceþi cã este o pustie fãrã oameni ºi fãrã dobitoace, ºi cã este datã în mînile Haldeilor. Ieremia 32.15;Ieremia 33.10; 44 Se vor cumpãra iar㺠ogoare pe argint, se vor scrie zapisuri, se vor pecetlui, se vor pune martori, în þara lui Beniamin ºi în împrejurimile Ierusalimului, în cetãþile lui Iuda, în cetãþile dela munte, în cetãþile dela cîmpie ºi în cetãþile dela miazã-zi, cãci voi aduce înapoi pe prinºii lor de rãzboi, zice Domnul." Ieremia 17.26;Ieremia 33.7-26;

Cap. 33

1 Cuvîntul Domnului a vorbit lui Ieremia a doua oarã, pe cînd era încã închis în curtea temniþei: Ieremia 32.2.3; 2 Aºa vorbeºte Domnul, care face aceste lucruri, Domnul, care le urzeºte ºi le înfãptuieºte , El, al cãrui Nume este Domnul : Isa 37.26;Esod 15-3;Amos 5.8;Amos 9.6;

Page 57: 24 - Ieremia

3 Cheamã-Mã, ºi-þi voi rãspunde; ºi îþi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe cari nu le cunoºti. Ps 91.15;Ieremia 29.12; 4 Cãci aºa vorbeºte Domnul, Dumnezeul lui Israel, despre casele cetãþii acesteia, ºi despre casele împãraþilor lui Iuda, cari vor fi surpate ca sã facã loc pentru ºanþurile de întãrire ºi pentru sãbii, Ieremia 32;Ieremia 24; 5 cînd vor înainta sã lupte împotriva Haldeilor, ºi cînd se vor umplea cu trupurile moarte ale oamenilor, pe cari-i voi lovi în mînia Mea ºi în urgia Mea, ºi din pricina rãutãþii cãrora Îmi voi ascunde Faþa de aceastã cetate: Ieremia 32.5; 6 Iatã, îi voi da vindecare ºi sãnãtate, îi voi vindeca, ºi le voi deschide un izvor bogat în pace ºi credincioºie. Ieremia 30.17; 7 Voi aduce înapoi pe prinºii de rãzboi ai lui Iuda ºi pe prinºii de rãzboi ai lui Iuda ºi pe prinºii de rãzboi ai lui Israel, ºi-i voi aºeza iar㺠ca odinioarã. Ieremia 30.3;Ieremia 32.44;Ieremia 33.11;Isa 1.26;Ieremia 24.6;Ieremia 30.20;Ieremia 31.4.28;Ieremia 42.10; 8 Îi voi curãþi de toate nelegiuirile, pe cari le-au sãvîrºit împotriva Mea, le voi ierta toate nelegiuirile prin cari M-au supãrat, ºi prin cari s-au rãzvrãtit împotriva Mea. Ezec 36.25;Zah 13.1;Evr 9.13-14;Ieremia 31.34;Mic 7.18; 9 Cetatea aceasta va fi pentru Mine o pricinã de laudã ºi de slavã, printre toate neamurile pãmîntului. Ele vor afla tot binele pe care li-l voi face, vor rãmînea mirate ºi uimite de toatã fericirea, ºi de toatã propãºirea pe care le-o voi da." Isa 62.7;Ieremia 13.11;Isa 60.5; 10 Aºa vorbeºte Domnul: Se vor mai auzi iar㺠în locul acesta despre care ziceþi cã este pustiu, cã nu mai are oameni nici dobitoace, se vor mai auzi iar㺠în cetãþile lui Iuda ºi pe uliþele Ierusalimului, pustiite, lipsite de oameni, de locuitori, de dobitoace, Ieremia 32.43; 11 strigãtele de bucurie ºi strigãtele de veselie, cîntecele mirelui ºi cîntecele miresei, glasul celor ce zic: Lãudaþi pe Domnul oºtirilor, cãci Domnul este bun, cãci în veac þine îndurarea Lui! Glasul celor ce aduc jertfe de mulþãmire în Casa Domnului. Cãci voi aduce înapoi pe prinºii de rãzboi ai þãrii, ºi îi voi aºeza iar㺠ca odinioarã, zice Domnul." Ieremia 7.34;Ieremia 16.9;Ieremia 25.10;Apoc 18.23;1Cron 16.8-34;2Cron 5.13;2Cron 7.3;Ezra 3.11;Ps 136.1;Isa 12.4;Lev 7.12;Ps 107.22;Ps 116.17;Ieremia 33.7; 12 Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor: În locul acesta pustiu, fãrã oameni ºi fãrã dobitoace, ºi în toate cetãþile lui, vor mai fi iar㺠locuinþe de pãstori, cari-ºi vor odihni turmele. În cetãþile de la munte, Isa 65.10;Ieremia 31.24;Ieremia 50.19;Ieremia 17.26;Ieremia 32.44; 13 în cetãþile din cîmpie, în cetãþile de la miazã zi, în þara lui Beniamin ºi în împrejurimile Ierusalimului, ºi în cetãþile lui Iuda, vor mai trece iar㺠oile pe supt mîna celui ce le numãrã, zice Domnul." Lev 27.32; 14 Iatã, vin zile, zice Domnul", cînd voi împlini cuvîntul cel bun, pe care l-am spus despre casa lui Israel ºi despre casa lui Iuda. Ieremia 23.5;Ieremia 31.27-31;Ieremia 29.10;

Page 58: 24 - Ieremia

15 În zilele acelea ºi în vremile acelea voi face sã rãsarã lui David o Odraslã neprihãnitã, care va înfãptui dreptatea ºi judecata în þarã. Isa 4.2;Isa 11.1;Ieremia 23.5; 16 În zilele acelea, Iuda va fi mîntuit, ºi Ierusalimul va locui în liniºte. ªi iatã cum Îl vor numi: Domnul, Neprihãnirea (Sau: Starea noastrã dupã voia lui Dumnezeu.) noastrã." Ieremia 23.6; 17 Cãci aºa vorbeºte Domnul: David nu va fi lipsit niciodatã de un urmaº, care sã stea pe scaunul de domnie al casei lui Israel. 2Sam 7.16;1Imp 2.4;Ps 80.29-36;Luc 1.32-33; 18 Nici preoþii ºi Leviþii, nu vor fi lipsiþi niciodatã înaintea Mea de urmaºi cari sã aducã arderidetot, sã ardã tãmîie împreunã cu darurile de mîncare, ºi sã aducã jertfe în toate zilele!" Rom 12.1;Rom 15.16;1Pet 2.5-9;Apoc 1.6; 19 Cuvîntul Domnului a vorbit lui Ieremia, astfel:20 Aºa vorbeºte Domnul: Dacã puteþi sã rupeþi legãmîntul Meu cu ziua, ºi legãmîntul Meu cu noaptea, aºa încît ziua ºi noaptea sã nu mai fie la vremea lor, Ps 89.37;Isa 54.9;Ieremia 31.36;Ieremia 33.25; 21 atunci se va putea rupe ºi legãmîntul Meu cu robul Meu David, aºa încît sã nu mai aibã fii, cari sã domneascã pe scaunul lui de domnie, ºi legãmîntul Meu cu Leviþii, preoþii, cari Îmi fac slujba. Ps 89.34; 22 Ca oºtirea cerurilor, care nu se poate numãra, ºi ca nisipul mãrii, care nu se poate mãsura, aºa voi înmulþi sãmînþa robului Meu David, ºi pe Leviþii, cari-Mi slujesc." Gen 13.16;Gen 15.5;Gen 22.17;Ieremia 31.37; 23 Cuvîntul Domnului a vorbit lui Ieremia, astfel:24 N-ai bãgat de seamã ce zic oamenii aceºtia: A lepãdat Domnul cele douã familii, pe cari le alesese? Atît de mult dispreþuiesc ei pe poporul Meu cã nu-l mai privesc ca un popor. Ieremia 33.21.22; 25 Aºa vorbeºte Domnul: Dacã n-am fãcut legãmîntul Meu cu ziua ºi cu noaptea, dacã n-am aºezat legile cerurilor ºi ale pãmîntului, Ieremia 33.20;Gen 8.22;Ps 74.16-17;Ps 104.19;Ieremia 31.35-36; 26 atunci voi lepãda ºi sãmînþa lui Iacov ºi a robului Meu David, ºi nu voi mai lua din sãmînþa lui pe cei ce vor stãpîni peste urmaºii lui Avraam, lui Isaac ºi lui Iacov, cãci voi aduce înapoi pe prinºii lor de rãzboi, ºi voi avea milã de ei!" Ieremia 31.37;Ieremia 33.7.11;Ezra 2.1;

Cap. 34

1 Iatã cuvîntul spus lui Ieremia din partea Domnului, cînd Nebucadneþar, împãratul Babilonului, cu toatã oºtirea sa, ºi toate împãrãþiile pãmîntului de supt stãpînirea lui, ºi toate popoarele, fãceau rãzboi împotriva Ierusalimului ºi împotriva tuturor cetãþilor cari þineau de el: 2Imp 25.1;Ieremia 39.1;Ieremia 52.4;Ieremia 1.15; 2 Aºa vorbeºte Domnul, Dumnezeul lui Israel: Du-te de spune lui Zedechia, împãratul lui Iuda, ºi zi-i: Aºa vorbeºte Domnul: Iatã, dau cetatea aceasta în mînile împãratului Babilonului, ºi o va arde cu foc. Ieremia 21.10;Ieremia 32.3-28;Ieremia 32.29;Ieremia 34.22;

Page 59: 24 - Ieremia

3 ªi tu nu vei scãpa din mînile lui, ci vei fi luat ºi dat în mîna lui, vei da ochi cu împãratul Babilonului, el îþi va vorbi gurã cãtre gurã, ºi vei merge la Babilon. Ieremia 32.4; 4 Numai, ascultã Cuvîntul Domnului, Zedechia, împãratul lui Iuda! Aºa vorbeºte Domnul despre tine: Nu vei muri ucis de sabie,5 ci vei muri în pace: ºi cum au ars mirezme pentru pãrinþii tãi, vechii împãraþi, cari au fost înaintea ta, tot aºa vor arde ºi pentru tine, ºi te vor jãli, zicînd: Vai, doamne! Cãci Eu am rostit cuvîntul acesta, zice Domnul." 2Cron 16.14;2Cron 21.19;Dan 2.46;Ieremia 22.18; 6 Proorocul Ieremia a spus toate aceste cuvinte lui Zedechia, împãratul lui Iuda, la Ierusalim,7 pe cînd oastea împãratului Babilonului lupta împotriva Ierusalimului ºi împotriva tuturor celorlalte cetãþi ale lui Iuda, împotriva Lachisului ºi Azechei, cãci acestea erau cetãþile, cari mai rãmãseserã din toate cetãþile întãrite ale lui Iuda. 2Imp 18.13;2Imp 19.8;2Cron 11.5-9; 8 Iatã cuvîntul spus lui Ieremia din partea Domnului, dupã ce împãratului Zedechia fãcuse o învoialã cu tot poporul Ierusalimului, ca sã vesteascã slobozenia robilor, Exod 21.2;Lev 25.10;Ieremia 34.14; 9 pentru ca fiecare sã lase slobozi pe robul ºi roaba sa, pe Evreu ºi pe Evreicã, ºi nimeni sã nu mai þinã în robie pe fratele sãu Iudeu. Neem 5.11;Lev 25.39-46; 10 Toate cãpeteniile ºi tot poporul, cari fãcuserã învoiala, s-au legat sã lase slobozi fiecare pe robul ºi roaba lui, ºi sã nu-i mai þinã în robie. Ei au ascultat, ºi le-au dat drumul.11 Dar mai pe urmã s-au rãsgîndit, au luat înapoi pe robii ºi roabele, pe cari-i sloboziserã, ºi i-au silit sã le fie iar㺠robi ºi roabe. Ieremia 34.21;Ieremia 37.5; 12 Atunci cuvîntul Domnului a vorbit lui Ieremia din partea Domnului, astfel:13 Aºa vorbeºte Domnul, Dumnezeul lui Israel: Eu am fãcut un legãmînt cu pãrinþii voºtri, în ziua cînd i-am scos din þara Egiptului, din casa robiei ºi le-am zis:14 Dupã ºapte ani, fiecare din voi sã lase slobod pe fratele sãu evreu care i se vinde lui; ºase ani sã-þi slujeascã, ºi apoi sã-l laºi slobod dela tine. Dar pãrinþii voºtri nu M-au ascultat ºi n-au luat aminte la Mine. Exod 21.2;Exod 23.10;Deut 15.12; 15 Voi v-aþi întors astãzi în voi înºivã, aþi fãcut ce este bine înaintea Mea, vestind fiecare slobozenia pentru aproapele sãu, ºi aþi fãcut o învoialã înaintea Mea, în Casa peste care este chemat Numele Meu. 2Imp 23.3;2Împ Neem;2Imp 10.29;Ieremia 7.10; 16 Dar pe urmã v-aþi luat vorba îndãrãt, ºi Mi-aþi pîngãrit Numele, luînd iar㺠înapoi fiecare pe robii ºi roabele, pe cari-i sloboziserãþi, ºi-i lãsaserãþi în voia lor, ºi i-aþi silit sã vã fie iar㺠robi ºi roabe." Exod 20.7;Lev 19.12; 17 De aceea aºa vorbeºte Domnul: Nu M-aþi ascultat ca sã vestiþi slobozenia fiecare pentru fratele sãu, fiecare pentru aproapele sãu. Iatã, Eu vestesc împotriva voastrã, zice Domnul, slobozenia sãbiei, ciumii ºi foametei, ºi vã voi face de pominã printre toate împãrãþiile pãmîntului.

Page 60: 24 - Ieremia

Mat 7.2;Gal 6.7;Iac 2.13;Ieremia 32.24-36;Deut 28.25-64;Ieremia 29.18; 18 ªi pe oamenii, cari au cãlcat legãmîntul Meu, cari n-au pãzit îndatoririle învoielii pe care o fãcuserã înaintea Mea, tãind un viþel în douã ºi trecînd printre cele douã jumãtãþi ale lui, Gen 15.10-17; 19 ºi anume pe cãpeteniile lui Iuda ºi pe cãpeteniile Ierusalimului, pe famenii dregãtori, pe preoþi, ºi pe tot poporul þãrii, cari au trecut printre bucãþile viþelului,20 îi voi da în mînile vrãjmaºilor lor, în mînile celor ce vor sã le ia viaþa, ºi trupurile lor moarte vor sluji ca hranã pãsãrilor cerului ºi fiarelor cîmpului. Ieremia 7.33;Ieremia 16.4;Ieremia 19.7; 21 Dar pe Zedechia, împãratul lui Iuda, ºi pe cãpeteniile lui, îi voi da în mînile vrãjmaºilor lor, în mînile celor ce vor sã le ia viaþa, în mînile oºtirii împãratului Babilonului, care a plecat dela voi! Ieremia 37.5-11; 22 Iatã, voi da poruncã, zice Domnul, ºi-i voi aduce înapoi împotriva cetãþii acesteia; o vor bate, o vor lua, ºi o vor arde cu foc. ªi voi preface cetãþile lui Iuda într-un pustiu fãrã locuitori." Ieremia 37.8-10;Ieremia 38.3;Ieremia 39.1-8;Ieremia 52.7-13;Ieremia 9.11;Ieremia 44.2-6;

Cap. 35

1 Cuvîntul rostit cãtre Ieremia din partea Domnului, pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împãratul lui Iuda, sunã astfel:2 Du-te la casa Recabiþilor, vorbeºte cu ei, ºi adu-i în Casa Domnului, în una din chilii ºi dã-le sã bea vin!" 2Imp 10.15;1Cron 2.55;1Imp 6.5; 3 Am luat pe Iaazania, fiul lui Ieremia, fiul lui Habazinia, pe fraþii sãi, pe toþi fiii sãi, ºi toatã casa Recabiþilor,4 ºi i-am dus la Casa Domnului, în chilia fiilor lui Hanan, fiul lui Igdalia, omul lui Dumnezeu, lîngã chilia cãpeteniilor, deasupra chiliei lui Maaseia, fiul lui ªalum, uºierul. 2Imp 12.9;2Imp 25.18;1Cron 9.18-19; 5 Am pus înaintea fiilor casei Recabiþilor niºte vase pline cu vin, ºi pahare, ºi le-am zis: Beþi vin!6 Dar ei au rãspuns: Noi nu bem vin! Cãci Ionadab, fiul lui Recab, tatãl nostru, ne-a dat urmãtoarea poruncã: Sã nu beþi niciodatã vin, nici voi, nici fiii voºtri; 2Imp 10.15; 7 ºi nici sã nu zidiþi case, sã nu semãnaþi nicio sãmînþã, sã nu sãdiþi vii, nici sã nu stãpîniþi vii, ci toatã viaþa voastrã sã locuiþi în corturi, ca sã trãiþi multã vreme în þara, în care sînteþi strãini. Exod 20.12;Efes 6.2-3; 8 Astfel, noi ascultãm tot ce ne-a poruncit Ionadab, fiul lui Recab, tatãl nostru; nu bem vin toatã viaþa noastrã, nici noi, nici nevestele noastre, nici fiii, nici fiicele noastre;9 nu zidim nici case ca locuinþe pentru noi, ºi nu stãpînim nici vii, nici ogoare, nici pãmînturi însãmînþate:10 ci locuim în corturi, ºi urmãm ºi împlinim tot ce ne-a poruncit tatãl nostru Ionadab.

Page 61: 24 - Ieremia

11 Cînd s-a suit însã Nebucadneþar, împãratul Babilonului, împotriva þãrii acesteia, am zis: Haidem, sã fugim la Ierusalim, de oastea Haldeilor ºi de oastea Siriei. Aºa se face cã acum locuim la Ierusalim."12 Atunci Cuvîntul Domnului a vorbit lui Ieremia, astfel:13 Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Du-te ºi spune oamenilor lui Iuda ºi locuitorilor Ierusalimului: Nu voiþi sã luaþi învãþãturã ca sã ascultaþi de cuvintele Mele? zice Domnul. Ieremia 32.33; 14 Cuvintele lui Ionadab, fiul lui Recab, care a poruncit fiilor sãi sã nu bea vin, sînt pãzite; cãci ei nu beau vin pînã în ziua de azi, ºi ascultã astfel de porunca tatãlui lor. Iar Eu v-am vorbit, ºi de vreme ºi tîrziu, ºi nu M-aþi ascultat! 2Cron 36.15;Ieremia 7.13;Ieremia 25.3; 15 V-am trimes pe toþi slujitorii Mei proorocii, i-am trimes într-una la voi, sã vã spunã: Întoarceþi-vã fiecare dela calea voastrã cea rea, îndreptaþi-vã faptele, nu mergeþi dupã alþi dumnezei, ca sã le slujiþi, ºi veþi rãmînea în þara, pe care v-am dat-o vouã ºi pãrinþilor voºtri! Dar voi n-aþi luat aminte ºi nu M-aþi ascultat. Ieremia 7.25;Ieremia 25.4;Ieremia 18.11;Ieremia 25.5-6; 16 Da, fiii lui Ionadab, fiul lui Recab, pãzesc porunca pe care le-a dat-o tatãl lor, însã poporul acesta nu M-ascultã!"17 De aceea, aºa vorbeºte Domnul, Dumnezeul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Iatã, voi aduce peste Iuda ºi peste toþi locuitorii Ierusalimului toate nenorocirile, pe cari, le-am vestit cu privire la ei, pentrucã le-am vorbit ºi nu M-au ascultat, pentrucã i-am chemat ºi n-au rãspuns!" - Prov 1.24;Isa 65.12;Isa 66.4;Ieremia 7.13; 18 ªi Ieremia a zis casei Recabiþilor: Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Pentrucã aþi ascultat de poruncile tatãlui vostru Ionadab, pentrucã aþi pãzit toate orînduirile lui ºi aþi fãcut tot ce v-a poruncit el;19 pentru aceasta, aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Ionadab, fiul lui Recab, nu va fi lipsit niciodatã de urmaºi cari sã stea înaintea Mea! Ieremia 15.19;

Cap. 36

1 În al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împãratul lui Iuda, urmãtorul cuvînt a fost rostit cãtre Ieremia din partea Domnului:2 Ia un sul de carte, ºi scrie în ea toate cuvintele, pe cari þi le-am spus cu privire la Israel ºi cu privire la Iuda, ºi cu privire la toate neamurile, din ziua cînd þi-am vorbit, pe vremea lui Iosia , pînã în ziua de azi! Isa 8.1;Ezec 2.9;Zah 5.1;Ieremia 30.2;Ieremia 25.15;Ieremia 25.3; 3 Poate cã dacã va auzi casa lui Iuda tot rãul pe care am de gînd sã i-l fac, se vor întoarce fiecare dela calea lor cea rea, ºi le voi ierta astfel nelegiuirea ºi pãcatul." Ieremia 36.7;Ieremia 26.3;Ieremia 18.8;Iona 3.8; 4 Ieremia a chemat pe Baruc, fiul lui Neriia; ºi Baruc a scris într-o carte dupãcum spunea Ieremia, toate cuvintele pe cari le spusese lui Ieremia Domnul. Ieremia 32.12;Ieremia 45.1;

Page 62: 24 - Ieremia

5 Apoi Ieremia a dat urmãtoarea poruncã lui Baruc: Eu sînt închis, ºi nu pot sã merg la Casa Domnului.6 De aceea, du-te tu însuþi, ºi citeºte din carte ce ai scris în ea dupã spusele mele, ºi anume, cuvintele Domnului, citeºte-le în auzul poporului, în Casa Domnului, în ziua postului: sã le citeºti ºi în auzul tuturor acelora din Iuda, cari vor veni din cetãþile lor. Lev 16.29;Lev 23.27-32;Fapt 27.9; 7 Poate cã se vor smeri cu rugãciuni înaintea Domnului, ºi se vor întoarce fiecare dela calea sa cea rea. Cãci mare este mînia ºi urgia, cu care a ameninþat Domnul pe poporul acesta!" Ieremia 36.3; 8 Baruc, fiul lui Neriia, a fãcut tot ce-i poruncise proorocul Ieremia, ºi a citit din carte cuvintele Domnului, în Casa Domnului.9 În al cincilea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împãratul lui Iuda, în luna a noua, au chemat la un post înaintea Domnului pe tot poporul Ierusalimului ºi pe tot poporul venit din cetãþile lui Iuda la Ierusalim.10 Atunci Baruc a citit din carte cuvintele lui Ieremia, în auzul întregului popor, în Casa Domnului, în chilia lui Ghemaria, fiul lui ªafan, logofãtul, în curtea de sus, la intrarea porþii celei noi a Casei Domnului. Ieremia 26.10; 11 Însã Mica, fiul lui Ghemaria, fiul lui ªafan, auzind toate cuvintele Domnului cuprinse în carte,12 s-a pogorît la casa împãratului, în odaia de scris a logofãtului, unde stãteau toate cãpeteniile, logofãtul Eliºama, Delaia, fiul lui ªemaia, Elnatan, fiul lui Acbor, Ghemaria, fiul lui ªafan, Zedechia, fiul lui Hanania, ºi toate celelalte cãpetenii.13 ªi Mica le-a spus toate cuvintele pe cari le auzise, cînd citea Baruc în carte, în auzul poporului.14 Atunci toate cãpeteniile au trimes la Baruc pe Iehudi, fiul lui Netania, fiul lui ªelemia, fiul lui Cuºi, sã-i spunã: Ia în mînã cartea din care ai citit, în auzul poporului, ºi vino!" Baruc, fiul lui Neriia, a luat cartea în mînã, ºi s-a dus la ei.15 Ei i-au zis: ªezi ºi citeºte-o în auzul nostru." Astfel Baruc a citit-o în auzul lor.16 Cînd au auzit ei toate cuvintele, s-au uitat cu groazã unii la alþii, ºi au zis lui Baruc: Vom spune împãratului toate cuvintele acestea."17 ªi au mai pus lui Baruc urmãtoarea întrebare: Spune-ne cum ai scris toate cuvintele acestea dupã spusele lui!"18 Baruc le-a rãspuns: El îmi spunea cu gura lui toate cuvintele acestea, ºi eu le-am scris în cartea aceasta cu cernealã."19 Cãpeteniile au zis lui Baruc: Du-te de te ascunde, tu ºi Ieremia, ca sã nu ºtie nimeni unde sînteþi."20 Ei s-au dus apoi la împãratul în curte, lãsînd cartea în odaia de scris a logofãtului Eliºama, ºi au spus toate cuvintele din ea în auzul împãratului.21 Împãratul a trimes pe Iehudi sã ia cartea, Iehudi a luat-o din odaia logofãtului Eliºama, ºi a citit-o în auzul împãratului ºi în auzul tuturor cãpeteniilor cari stãteau împrejurul împãratului.22 Împãratul ºedea în casa de iarnã, - cãci era în luna a noua - ºi înaintea lui era un foc de cãrbuni aprinºi. Amos 3.15;

Page 63: 24 - Ieremia

23 Dupã ce Iehudi a citit trei sau patru foi, împãratul a tãiat cartea cu briceagul logofãtului, ºi a aruncat-o în jãratecul de cãrbuni, unde a fost arsã de tot.24 Împãratul ºi toþi slujitorii lui, cari au auzit toate cuvintele acelea, nu s-au spãimîntat ºi nu ºi-au sfîºiat hainele. 2Imp 22.11;Isa 36.22;Isa 37.1; 25 Elnatan, Delaia ºi Ghemaria stãruiserã de împãrat sã nu ardã cartea; dar el nu i-a ascultat.26 Ci împãratul a poruncit lui Ierahmeel, fiul împãratului, lui Seraia, fiul lui Azriel, ºi lui ªelemia, fiul lui Abdel, sã punã mîna pe logofãtul Baruc ºi pe proorocul Ieremia. Dar Domnul i-a ascuns.27 Dupãce a ars împãratul cartea, care cuprindea cuvintele, pe cari le scrisese Baruc dupã spusele lui Ieremia, cuvîntul Domnului a vorbit astfel lui Ieremia:28 Ia din nou o altã carte, ºi scrie în ea toate cuvintele, cari erau în cea dintîi carte, pe care a ars-o Ioiachim, împãratul lui Iuda.29 ªi despre Ioiachim, împãratul lui Iuda, spune: Aºa vorbeºte Domnul: Tu ai ars cartea aceasta, zicînd: Pentruce ai scris în ea cuvintele acestea: Împãratul Babilonului va veni, va nimici þara aceasta, ºi va nimici din ea oamenii ºi dobitoacele?30 Deaceea, aºa vorbeºte Domnul despre Ioiachim, împãratul lui Iuda: Nici unul din ai lui nu va ºedea pe scaunul de domnie al lui David. Trupul lui mort va fi lãsat la cãldurã ziua ºi la frig noaptea. Ieremia 22.30;Ieremia 22.19; 31 Îl voi pedepsi, pe el, sãmînþa lui, ºi pe slujitorii lui, pentru nelegiuirea lor, ºi voi aduce peste ei, peste locuitorii Ierusalimului ºi peste oamenii lui Iuda, toate nenorocirile cu cari i-am ameninþat, fãrã ca ei sã fi vrut sã Mã asculte!"32 Ieremia a luat o altã carte ºi a dat-o lui Baruc, fiul lui Neriia, logofãtul. Baruc a scris în ea, dupã spusele lui Ieremia, toate cuvintele din cartea pe care o arsese în foc Ioiachim, împãratul lui Iuda. Multe alte cuvinte de felul acesta au mai fost adãugate la ea.

Cap. 37

1 În locul lui Ieconia, fiul lui Ioiachim a început sã domneascã Zedechia, fiul lui Iosia. El a fost pus împãrat în þara lui Iuda de Nebucadneþar, împãratul Babilonului. 2Imp 24.17;2Cron 36.10;Ieremia 22.24; 2 Dar nici el, nici slujitorii lui, nici poporul din þarã, n-au ascultat cuvintele, pe cari le-a rostit Domnul prin proorocul Ieremia. 2Cron 36.12-14; 3 Împãratul Zedechia a trimes pe Iucal, fiul lui ªelemia, ºi pe Þefania, fiul lui Maaseia, preotul, la proorocul Ieremia, sã-i spunã; Mijloceºte pentru noi la Domnul, Dumnezeul nostru." Ieremia 21.1-2;Ieremia 29.25;Ieremia 52.24; 4 Pe atunci Ieremia umbla slobod prin popor: nu-l aruncaserã încã în temniþã.5 Oastea lui Faraon ieºise din Egipt; ºi Haldeii, cari împresurau Ierusalimul, cînd auziserã vestea aceasta, plecaserã din Ierusalim. 2Imp 24.7;Ezec 17.15;Ieremia 37.11;Ieremia 34.21; 6 Atunci cuvîntul Domnului a vorbit proorocului Ieremia astfel:

Page 64: 24 - Ieremia

7 Aºa vorbeºte Domnul, Dumnezeul lui Israel: Iatã ce sã spuneþi împãratului lui Iuda, care v-a trimes la Mine sã Mã întrebaþi: Iatã cã oastea lui Faraon, care pornise sã vã ajute, se întoarce în þara ei, în Egipt; Ieremia 21.2; 8 iar Haldeii se vor întoarce, vor bate iar㺠cetatea aceasta, o vor lua, ºi o vor arde cu foc." Ieremia 34.22; 9 Aºa vorbeºte Domnul: Nu vã înºelaþi, zicînd: Haldeii se vor depãrta dela noi! Cãci nu se vor depãrta!10 ªi chiar dacã aþi bate toatã oastea Haldeilor, cari se rãzboiesc cu voi, chiar dacã n-ar mai rãmînea din ei decît vreo cîþiva oameni rãniþi, tot s-ar ridica fiecare din cortul lui, ºi ar arde cetatea aceasta cu foc." Ieremia 21.4-5; 11 Pe cînd se depãrtase oastea Haldeilor de Ierusalim, de frica oastei lui Faraon, Ieremia 37.5; 12 Ieremia a vrut sã iasã din Ierusalim, ca sã se ducã în þara lui Beniamin, ºi sã scape din mijlocul poporului.13 Cînd a ajuns însã la poarta lui Beniamin, cãpitanul strãjerilor, numit Ireia, fiul lui ªelemia, fiul lui Hanania, era acolo, ºi a pus mîna pe proorocul Ieremia, zicînd: Tu vrei sã treci la Haldei!"14 Ieremia a rãspuns: Nu este adevãrat! Nu vreau sã trec la Haldei!" Dar Ireia n-a vrut sã-l creadã, ci a apucat pe Ieremia ºi l-a dus înaintea cãpeteniilor.15 Cãpeteniile, mîniate pe Ieremia, l-au lovit, ºi l-au aruncat în temniþã în casa logofãtului Ionatan, cãci o prefãcuserã în temniþã. Ieremia 38.26; 16 Aºa a intrat Ieremia în temniþã ºi în gherlã, unde a stat multã vreme. Ieremia 38.6; 17 Împãratul Zedechia a trimes sã-l aducã, ºi l-a întrebat în tainã la el acasã. El a zis: Ai vreun cuvînt din partea Domnului?" Ieremia a rãspuns: Da". ªi a a dãugat: Vei fi dat în mîinile împãratului Babilonului!"18 Ieremia a mai spus împãratului Zedechia: Cu ce am pãcãtuit eu împotriva ta, împotriva slujitorilor tãi, ºi împotriva poporului acestuia, de m-aþi aruncat în temniþã?19 ªi unde sînt proorocii voºtri, cari vã prooroceau, ºi ziceau: Împãratul Babilonului nu va veni împotriva voastrã, nici împotriva þãrii acesteia?20 Acum ascultã, te rog, împãrate, domnul meu! Fie bine primite înaintea ta rugãminþile mele! Nu mã trimete iar㺠în casa logofãtului Ionatan, ca nu cumva sã mor acolo!"21 Împãratul Zedechia a poruncit sã pãzeascã pe Ieremia în curtea temniþei, ºi sã-i dea în fiecare zi o pîne din uliþa brutarilor, pînã s-a sfîrºit toatã pînea din cetate. Astfel Ieremia a rãmas în curtea temniþei. Ieremia 32.2;Ieremia 38.13-28;Ieremia 38.9;Ieremia 52.6;

Cap. 38

Page 65: 24 - Ieremia

1 ªefatia, fiul lui Matan, Ghedalia, fiul lui Paºhur, Iucal, fiul lui ªelemia, ºi Paºhur, fiul lui Malchia, au auzit cuvintele, pe cari le spunea Ieremia întregului popor, zicînd: Ieremia 21.1;Ieremia 21.8;Ieremia 37.3; 2 Aºa vorbeºte Domnul: Cine va rãmînea în cetatea aceasta va muri ucis de sabie, de foamete sau de ciumã; dar cine va ieºi ºi se va duce la Haldei, va scãpa cu viaþã, va avea ca pradã viaþa lui, ºi va trãi. Ieremia 21.9; 3 Aºa vorbeºte Domnul: Cetatea aceasta va fi datã în mîna oºtirii împãratului Babilonului, ºi o va lua! Ieremia 21.10;Ieremia 32.3; 4 Atunci cãpeteniile au zis împãratului: Omul acesta ar trebui omorît! Cãci moaie inima oamenilor de rãzboi cari au mai rãmas în cetatea aceasta, ºi a întregului popor, þinîndu-le asemenea cuvîntãri; omul acesta nu urmãreºte binele poporului acestuia, ºi nu-i vrea de cît nenorocirea." Ieremia 26.11; 5 Împãratul Zedechia a rãspuns: Iatã-l cã este în mînile voastre; cãci împãratul nu poate nimic împotriva voastrã!"6 Atunci ei au luat pe Ieremia, ºi l-au aruncat în groapa lui Machia, fiul împãratului, care se afla în curtea temniþei, ºi au pogorît în ea pe Ieremia cu funii. În groapã nu era apã, dar era noroi; ºi Ieremia s-a afundat în noroi. Ieremia 37.21; 7 Ebed-Melec, Etiopianul, famen-dregãtor la curtea împãratului, a auzit cã Ieremia fusese aruncat în groapã. Împãratul stãtea la poarta lui Beniamin. Ieremia 39.16; 8 Ebed-Melec a ieºit din casa împãratului, ºi a vorbit împãratului astfel:9 Împãrate, domnul meu, oamenii aceºtia au fãcut rãu de s-au purtat aºa cu proorocul Ieremia, aruncîndu-l în groapã; are sã moarã de foame acolo unde este, cãci în cetate nu este pîne!"10 Împãratul a dat urmãtoarea poruncã lui Ebed-Melec, Etiopianul: Ia de aici treizeci de oameni cu tine, ºi scoate din groapã pe proorocul Ieremia, pînã nu moare!"11 Ebed-Melec a luat cu el pe oamenii aceia, ºi s-a dus la casa împãratului, într-un loc dedesuptul vistieriei; a luat de acolo niºte petece de haine purtate ºi niºte trenþe de haine vechi, ºi le-a pogorît lui Ieremia în groapã, cu niºte funii.12 Ebed-Melec, Etiopianul, a zis lui Ieremia: Pune aceste petece purtate ºi aceste trenþe supt subsiori, supt funii." ªi Ieremia a fãcut aºa.13 Au tras astfel pe Ieremia cu funiile, ºi l-au scos afarã din groapã. Ieremia a rãmas în curtea temniþei. Ieremia 38.6;Ieremia 37.21; 14 Împãratul Zedechia a trimes dupã proorocul Ieremia, ºi l-a adus la el la intrarea a treia a Casei Domnului. ªi împãratul a zis lui Ieremia: Am sã te întreb ceva, sã nu-mi ascunzi nimic!"15 Ieremia a rãspuns lui Zedechia: Dacã þi-l voi spune, mã vei omorî; iar dacã-þi voi da un sfat, nu mã vei asculta."16 Împãratul Zedechia a jurat în tainã lui Ieremia, ºi a zis: Viu este Domnul, care ne-a dat viaþa, cã nu te voi omorî ºi nu te voi lãsa în mînile oamenilor acestora, cari vor sã-þi ia viaþa!" Isa 57.16;

Page 66: 24 - Ieremia

17 Ieremia a zis atunci lui Zedechia: Aºa vorbeºte Domnul, Dumnezeul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Dacã te vei supune cãpeteniilor împãratului Babilonului, vei scãpa cu viaþã, ºi nici cetatea aceasta nu va fi arsã cu foc, iar tu vei trãi împreunã cu casa ta. 2Imp 24.12;Ieremia 39.3; 18 Dar dacã nu te vei supune cãpeteniilor împãratului Babilonului, cetatea aceasta va fi datã în mînile Haldeilor, cari o vor arde cu foc; iar tu nu vei scãpa din mînile lor!" Ieremia 32.4;Ieremia 34.3;Ieremia 38.23; 19 Împãratul Zedechia a zis lui Ieremia: Mã tem de Iudeii cari au trecut la Haldei; mã tem sã nu mã dea în mînile lor, ºi sã mã batjocoreascã." 1Sam 31.4; 20 Ieremia a rãspuns: Nu te vor da." Ascultã glasul Domnului în ce-þi spun, cãci o vei duce bine, ºi vei scãpa cu viaþã.21 Dar dacã nu vrei sã ieºi, iatã ce mi-a descoperit Domnul:22 Toate nevestele cari au mai rãmas în casa împãratului lui Iuda, vor fi luate de cãpeteniile împãratului Babilonului, ºi vor zice jãlind: Prietenii tãi cei buni te-au înºelat ºi te-au înduplecat; dar cînd þi s-au afundat picioarele în noroi, ei au fugit!23 Toate nevestele tale ºi copiii tãi vor fi luaþi de Haldei; ºi nu vei scãpa de mînile lor, ci vei fi prins de mîna împãratului Babilonului, ºi cetatea aceasta va fi arsã cu foc." Ieremia 39.6;Ieremia 41.10;Ieremia 38.18; 24 Zedechia a zis lui Ieremia: Sã nu ºtie nimeni nimic din cuvintele acestea, ºi nu vei muri!25 Dar dacã vor auzi cãpeteniile cã þi-am vorbit, ºi dacã vor veni ºi-þi vor zice: Spune-ne ce ai spus împãratului, ºi ce þi-a spus împãratul, nu ne ascunde nimic, ºi nu te vom omorî, -26 sã le rãspunzi: Am rugat pe împãrat sã nu mã trimeatã iarãº, în casa lui Ionatan, ca nu cumva sã mor acolo!" Ieremia 37.20;Ieremia 37.15; 27 Toate cãpeteniile au venit la Ieremia ºi l-au întrebat. El le-a rãspuns întocmai cum poruncise împãratul. Ei au tãcut atunci, ºi au plecat, cãci nimeni n-auzise nimic.28 Ieremia însã a rãmas în curtea temniþei pînã în ziua luãrii Ierusalimului." Ieremia 37.21;Ieremia 39.14;

Cap. 39

1 Ierusalimul a fost luat. În al nouãlea an al lui Zedechia, împãratul lui Iuda, în luna a zecea, a venit Nebucadneþar, împãratul Babilonului, cu toatã oºtirea lui înaintea Ierusalimului, ºi l-a împresurat; 2Imp 25.1-4;Ieremia 52.4-7; 2 iar în anul al unsprezecelea al lui Zedechia, în ziua a noua a lunii a patra, au pãtruns în cetate.3 Atunci au înaintat toate cãpeteniile împãratului Babilonului, ºi au cuprins poarta dela mijloc. Erau: Nergal-ªareþer, Samgar-Nebu, Sarsechim, cãpetenia famenilor dregãtori, Nergal-ªareþer, cãpetenia magilor, ºi toate celelalte cãpetenii ale împãratului Babilonului. Ieremia 38.17; 4 Zedechia, împãratul lui Iuda, ºi toþi oamenii de rãzboi, cum i-au vãzut, au fugit, ºi au ieºit noaptea din cetate, pe drumul grãdinii

Page 67: 24 - Ieremia

împãratului, pe poarta dintre cele douã ziduri, ºi au apucat pe drumul cîmpiei. 2Imp 25.4;Ieremia 52; 5 Dar oastea Haldeilor i-a urmãrit, ºi a ajuns pe Zedechia în cîmpiile Ierihonului. L-au luat, ºi l-au dus la Nebucadneþar, împãratul Babilonului, la Ribla, în þara Hamatului; el a dat o hotãrîre împotriva lui. Ieremia 32.4;Ieremia 38.18-23;2Imp 23.33; 6 Împãratul Babilonului a pus sã junghie la Ribla pe fiii lui Zedechia înaintea lui, împreunã cu toþi mai marii lui Iuda.7 Apoi a pus sã scoatã ochii lui Zedechia, ºi a pus sã-l lege cu lanþuri de aramã, ca sã-l ducã la Babilon. Ezec 12.13;Ieremia 32.4; 8 Haldeii au ars cu foc casa împãratului ºi casele poporului, ºi au dãrîmat zidurile Ierusalimului. 2Imp 25.9;Ieremia 38.18;Ieremia 52.13; 9 Nebuzaradan, cãpetenia strãjerilor, a luat robi la Babilon, pe aceia din popor cari rãmãseserã în cetate, pe cei ce se supuseserã lui, ºi pe rãmãºiþa poporului. 2Imp 25.11;Ieremia 52.15; 10 Dar Nebuzaradan, cãpetenia strãjerilor, a lãsat în þara lui Iuda pe unii din cei mai sãraci din popor, pe ceice n-aveau nimic; ºi le-a dat atunci vii ºi ogoare.11 Nebucadneþar, împãratul Babilonului, dãduse porunca urmãtoare cu privire la Ieremia, prin Nebuzaradan, cãpetenia strãjerilor:12 Ia-l , poartã grijã de el, ºi nu-i face niciun rãu, ci fã-i ce-þi va cere!"13 Nebuzaradan, cãpetenia strãjerilor, Nebuºazban, cãpetenia famenilor-dregãtori, Nergal-ªareþer, cãpetenie magilor, ºi toate cãpeteniile împãratului Babilonului,14 au trimes sã aducã pe Ieremia din curtea temniþei, ºi l-au încredinþat lui Ghedalia, fiul lui Ahicam , fiul lui ªafan, ca sã-l ducã acasã. ªi a rãmas în mijlocul poporului. Ieremia 38.28;Ieremia 40.5;Ieremia 26.24; 15 Cuvîntul Domnului vorbise astfel lui Ieremia, pe cînd era închis în curtea temniþei:16 Du-te de vorbeºte lui Ebed-Melec, Etiopianul, ºi spune-i: Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Iatã, voi aduce peste cetatea aceasta lucrurile, pe cari le-am vestit în rãu ºi nu în bine; în ziua aceea ele se vor întîmpla înaintea ochilor tãi. Ieremia 38.7-12;Dan 9.12; 17 Dar pe tine te voi izbãvi în ziua aceea, zice Domnul, ºi nu vei fi dat în mînile oamenilor de cari temi.18 Te voi scãpa, ºi nu vei cãdea supt sabie, ci viaþa îþi va fi prada ta de rãzboi, pentrucã ai avut încredere în Mine, zice Domnul." Ieremia 21.9;Ieremia 45.5;1Cron 5.20;Ps 37.40;

Cap. 40

1 Iatã cuvîntul spus lui Ieremia din partea Domnului, dupã ce Nebuzaradan, cãpetenia strãjerilor, i-a dat drumul din Rama. Cînd a trimes sã-l aducã, Ieremia era încã legat cu lanþuri, împreunã cu toþi

Page 68: 24 - Ieremia

prinºii de rãzboi din Ierusalim ºi din Iuda, cari aveau sã fie duºi în Babilon. Ieremia 39.14; 2 Cãpetenia strãjerilor a trimes sã aducã pe Ieremia, ºi i-a zis: Domnul, Dumnezeul tãu, a vestit mai dinainte aceste nenorociri împotriva locului acestuia; Ieremia 50.7; 3 Domnul a adus ºi a împlinit ce spusese; ºi lucrurile acestea vi s-au întîmplat pentrucã aþi pãcãtuit împotriva Domnului ºi n-aþi ascultat glasul Lui. Deut 29.24-25;Dan 9.11; 4 Acum, iatã, te izbãvesc astãzi din lanþurile, pe cari le ai la mîni; dacã vrei sã vii cu mine la Babilon, vino, ºi voi îngriji de tine. Dar, dacã nu-þi place sã vii cu mine la Babilon, nu veni. Iatã, toatã þara este înaintea ta, du-te unde vei crede, ºi unde-þi place sã te duci!" Ieremia 39.12;Gen 20.15; 5 Însã fiindcã el zãbovea sã rãspundã, Întoarce-te," a adãugat el, la Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui ªafan, pe care l-a pus împãratul Babilonului peste cetãþile lui Iuda, ºi rãmîi cu el în mijlocul poporului; sau, du-te ori unde vei vrea sã te duci!" Cãpetenia strãjerilor i-a dat merinde ºi daruri, ºi i-a dat drumul. 2Imp 25.22; 6 Ieremia s-a dus la Ghedalia, fiul lui Ahicam, la Miþpa, ºi a rãmas cu el în mijlocul poporului, care rãmãsese în þarã. Ieremia 39.14;Jude 20.1; 7 Cînd au aflat toate cãpeteniile oºtirilor cari rãmãseserã pe cîmp, cu oamenii lor, cã împãratul Babilonului a pus ca dregãtor al þãrii pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, ºi cã i-a încredinþat bãrbaþii, femeile, copii, ºi pe aceia din sãracii þãrii, cari nu fuseserã luaþi robi în Babilon, 2Imp 25.23;Ieremia 39; 8 s-au dus la Ghedalia la Miþpa; ºi anume: Ismael, fiul lui Netania, Iohanan ºi Ionatan, fiul lui Careah, Seraia, fiul lui Tanhumet, fiii lui Efai din Netofa, ºi Iezania, fiul unui Maacatit, ei ºi oamenii lor. Ieremia 41.1; 9 Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui ªafan, le-a jurat, lor ºi oamenilor lor, zicînd: Nu vã temeþi sã slujiþi Haldeilor; rãmîneþi în þarã, slujiþi împãratului Babilonului, ºi o veþi duce bine!10 Iatã cã eu rãmîn la Miþpa, ca sã fiu la porunca Haldeilor, cari vor veni la noi. Voi strîngeþi deci vinul, poamele de varã ºi untdelemnul, puneþi-le în vasele voastre, ºi locuiþi în cetãþile, în cari vã aflaþi!"11 Toþi Iudeii cari erau în þara Moabului, la Amoniþi, în þara Edomului, ºi în toate þãrile, au auzit cã împãratul Babilonului lãsase o rãmãºiþã în Iuda, ºi cã le dãduse ca dregãtor pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui ªafan.12 ªi toþi Iudeii aceºtia, s-au întors din toate locurile, pe unde erau împrãºtiaþi, au venit în þara lui Iuda la Ghedalia, la Miþpa, ºi au avut un mare belºug de vin ºi de poame de varã.13 Iohanan, fiul lui Careah, ºi toate cãpeteniile oºtilor cari mai erau pe cîmp, au venit la Ghedalia, la Miþpa,14 ºi i-au zis: ªtiþi cã Baalis, împãratul Amoniþilor, a însãrcinat pe Ismael, fiul lui Netania, sã te omoare?" Dar Ghedalia, fiul lui Ahicam, nu i-a crezut. Ieremia 41.10;

Page 69: 24 - Ieremia

15 ªi Iohanan, fiul lui Careah, a spus în tainã lui Ghedalia, la Miþpa: Dã-mi voie sã mã duc sã omor pe Ismael, fiul lui Netania. Nimeni n-are sã ºtie. Pentru ce sã te omoare el, ºi sã se risipeascã toþi cei din Iuda, cari s-au strîns la tine, ºi sã piarã rãmãºiþa lui Iuda?"16 Ghedalia, fiul lui Ahicam, a rãspuns lui Iohanan, fiul lui Careah: Nu face lucrul acesta: cãci ce spui tu despre Ismael, nu este adevãrat!"

Cap. 41

1 În luna a ºaptea, Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Eliºama, din neamul împãratului, a venit cu mai marii împãratului ºi cu zece oameni la Ghedalia, fiul lui Ahicam, la Miþpa. ªi au mîncat împreunã acolo, la Miþpa. 2Imp 25.25;Ieremia 40.6-8; 2 Atunci Ismael, fiul lui Netania, s-a sculat cu cei zece oameni de cari era însoþit, ºi au lovit cu sabia pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui ªafan, ºi au omorît astfel pe acela, pe care îl pusese împãratul Babilonului dregãtor peste þarã. 2Imp 25.25; 3 Ismael a mai omorît pe toþi Iudeii, cari erau cu Ghedalia la Miþpa, ºi pe Haldeii, cari se aflau acolo, oameni de rãzboi.4 A doua zi, dupã omorîrea lui Ghedalia, pe cînd nimeni nu ºtia nimic,5 au venit din Sihem, din Silo ºi din Samaria, optzeci de oameni, cu barba rasã ºi cu haine sfîºiate, cari îºi fãcuserã tãieturi în piele; aveau daruri de mîncare ºi tãmîie, ca sã le aducã la Casa Domnului. Lev 19.27-28;Deut 14.1;Isa 15.2;1Sam 1.7;1Sam 2Împ;1Sam 25.9; 6 Ismael, fiul lui Netania, le-a ieºit înainte din Miþpa, ºi mergea plîngînd. Cînd i-a întîlnit, le-a zis: Veniþi la Ghedalia, fiul lui Ahicam!"7 ªi cînd au ajuns ei în mijlocul cetãþii, Ismael, fiul lui Netania, i-a junghiat ºi i-a aruncat în groapã, cu ajutorul oamenilor, cari-l însoþeau.8 Dar s-au gãsit printre ei zece oameni cari au zis lui Ismael: Nu ne omorî, cãci mai avem merinde ascunse în cîmp: grîu, orz, untdelemn ºi miere!" Atunci el i-a cruþat, ºi nu i-a omorît împreunã cu fraþii lor.9 Groapa în care a aruncat Ismael toate trupurile moarte ale oamenilor pe cari i-a ucis, afarã de Ghedalia, este groapa aceea mare pe care o fãcuse împãratul Asa, cînd se temea de Baeºa, împãratul lui Israel; groapa aceasta a umplut-o Ismael, fiul lui Netania, cu cei uciºi. 1Imp 15.22;2Cron 16.6; 10 Ismael a luat prinºi de rãzboi pe toi ceice mai rãmãseserã la Miþpa din popor, pe fiicele împãratului ºi pe toþi aceia din popor, cari locuiau acolo, ºi pe cari-i încredinþase Nebuzaradan, cãpetenia strãjerilor, lui Ghedalia, fiul lui Ahicam; Ismael fiul lui Netania, i-a luat prinºi de rãzboi, ºi a plecat ca sã treacã la Amoniþi. Ieremia 43.6;Ieremia 40.7;Ieremia 40.14; 11 Dar Iohanan, fiul lui Careah, ºi toate cãpeteniile oºtirilor, cari erau cu el, au fost înºtiinþaþi de tot rãul, pe care-l fãcuse Ismael, fiul lui Netania. Ieremia 40.7-13; 12 Au luat pe toþi oamenii, ºi au pornit sã batã pe Ismael, fiul lui Netania, pe care l-au gãsit lîngã apele cele mari ale Gabaonului. 2Sam 2.13;

Page 70: 24 - Ieremia

13 Cînd a vãzut tot poporul, care era cu Ismael, pe Iohanan, fiul lui Careah, ºi pe toate cãpeteniile oºtirilor, cari erau cu el, s-a bucurat;14 ºi tot poporul, pe care-l luase Ismael din Miþpa, s-a întors ºi a venit de s-a unit cu Iohanan, fiul lui Careah.15 Dar Ismael, fiul lui Netania, a scãpat de Iohanan cu opt oameni, ºi s-a dus la Amoniþi.16 Iohanan, fiul lui Careah, ºi toate cãpeteniile oºtirilor, cari erau cu el, au luat toatã rãmãºiþa poporului, pe care l-au izbãvit din mînile lui Ismael, fiul lui Netania, cînd îl ducea din Miþpa, dupã ce ucisese pe Ghedalia, fiul lui Ahicam. ªi anume pe oamenii de rãzboi, pe femei, pe copii, pe famenii-dregãtori, pe cari i-a adus Iohanan înapoi din Gabaon.17 Au pornit, ºi s-au oprit la hanul lui Chimham lîngã Betleem, ca sã plece apoi în Egipt, 2Sam 19.37-38; 18 departe de Haldei, de cari se temeau, pentrucã Ismael, fiul lui Netania, ucisese pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, pe care-l pusese împãratul Babilonului dregãtor peste þarã. Ieremia 40.5;

Cap. 42

1 Toate cãpeteniile oºtilor, Iohanan, fiul lui Careah, Iezania, fiul lui Hosea, ºi tot poporul dela cel mai mic pînã la cel mai mare, au înaintat, Ieremia 40.8-13;Ieremia 41.11; 2 ºi au zis proorocului Ieremia: Fie bine primitã înaintea ta rugãmintea noastrã! Mijloceºte pentru noi la Domnul, Dumnezeul tãu, pentru toþi cei ce au mai rãmas, cãci eram mulþi, dar am mai rãmas numai un mic numãr, cum bine vezi tu însuþi cu ochii tãi. 1Sam 7.8;1Sam 12.19;Isa 37.4;Iac 5.16;Lev 26.22; 3 Binevoiascã Domnul, Dumnezeul tãu, sã ne arate drumul pe care trebuie sã mergem ºi sã ne spunã ce avem de fãcut!" Ezra 8.21; 4 Proorocul Ieremia le-a zis: Am auzit! Iatã cã mã voi ruga Domnului Dumnezeului vostru, dupã cererea voastrã, ºi vã voi face cunoscut, fãrã sã vã ascund ceva, tot ce vã va rãspunde Domnul!" 1Sam 3.18;Fapt 20.20;1Imp 22.14; 5 Atunci ei au zis lui Ieremia: Domnul sã fie un martor adevãrat ºi credincios împotriva noastrã, dacã nu vom face tot ce-þi va porunci Domnul, Dumnezeul tãu, sã ne spui! Gen 31.50; 6 Fie bine, fie rãu, noi vom asculta de glasul Domnului, Dumnezeului nostru, la care te trimetem, ca sã fim fericiþi, ascultînd de glasul Domnului, Dumnezeului nostru!" Deut 6.3;Ieremia 7.23; 7 Dupã zece zile, cuvîntul Domnului a vorbit lui Ieremia.8 ªi Ieremia a chemat pe Iohanan, fiul lui Careah, pe toate cãpeteniile oºtilor, cari erau cu el, ºi pe tot poporul, dela cel mai mic pînã la cel mai mare,9 ºi le-a zis: Aºa vorbeºte Domnul, Dumnezeul lui Israel, la care m-aþi trimes, sã-I aduc înainte rugãciunile voastre:10 Dacã veþi rãmînea în þara aceasta, vã voi face sã propãºiþi în ea, ºi nu vã voi nimici, vã voi sãdi ºi nu vã voi smulge; cãci Îmi pare rãu de rãul, pe care vi l-am fãcut!

Page 71: 24 - Ieremia

Ieremia 24.6;Ieremia 31.28;Ieremia 33.7;Deut 32.36;Ieremia 18.8; 11 Nu vã temeþi de împãratul Babilonului, de care vã este fricã; nu vã temeþi de el, zice Domnul, cãci Eu sînt cu voi, ca sã vã scap ºi sã vã scot din mîna lui. Isa 43.5;Rom 8.31; 12 Îi voi insufla milã de voi, ºi se va îndura de voi, ºi vã va lãsa sã locuiþi în þara voastrã. Ps 106.45-46; 13 Dar dacã nu veþi asculta de glasul Domnului, Dumnezeului vostru, ºi dacã veþi zice: Nu vrem sã rãmînem în þara aceasta, Ieremia 44.16; 14 nu, ci vom merge în þara Egiptului, unde nu vom vedea nici rãzboiul, nici nu vom auzi glasul trîmbiþei, nici nu vom duce lipsã de pîne, ºi acolo vom locui! -15 atunci, ascultaþi Cuvîntul Domnului, rãmãºiþe ale lui Iuda: Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Dacã vã veþi îndrepta faþa sã mergeþi în Egipt, dacã vã veþi duce sã locuiþi pentru o vreme acolo, Deut 17.16;Ieremia 44.12-14;Luc 9.51; 16 sabia de care vã temeþi vã va ajunge acolo, în þara Egiptului, foametea de care vã este fricã se va lipi de voi acolo în Egipt ºi veþi muri acolo. Ezec 11.8; 17 Toþi ceice îºi vor îndrepta faþa sã meargã în Egipt ca sã locuiascã pentru o vreme acolo, vor muri de sabie, de foamete sau de ciumã; niciunul nu va rãmînea, ºi nu va scãpa de nenorocirile, pe cari le voi aduce peste ei!" Ieremia 24.10;Ieremia 42.22;Ieremia 44.14-28; 18 Cãci aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Cum s-a vãrsat mînia ºi urgia Mea peste locuitorii Ierusalimului, aºa se va vãrsa urgia Mea ºi peste voi, dacã veþi merge în Egipt; veþi fi o pricinã de afurisenie, de groazã, de blestem ºi de ocarã, ºi nu veþi mai vedea niciodatã locul acesta! Ieremia 7.20;Ieremia 18.16;Ieremia 24.9;Ieremia 26.6;Ieremia 29.18-22;Ieremia 44.12;Zah 8.13; 19 Rãmãºiþe ale lui Iuda, Domnul vã zice: Nu vã duceþi în Egipt! Bãgaþi bine de seamã cã vã opresc lucrul acesta astãzi. Deut 17.16; 20 Cãci vã înºelaþi singuri, dacã m-aþi trimes la Domnul, Dumnezeul vostru, zicînd: Mijloceºte pentru noi la Domnul, Dumnezeul nostru, fã-ne cunoscut tot ce va spune Domnul, Dumnezeul nostru, ºi vom face! Ieremia 42.2; 21 Eu v-am spus astãzi; dar voi n-ascultaþi glasul Domnului, Dumnezeului vostru, nici tot ce m-a însãrcinat El sã vã spun.22 De aceea sã ºtiþi cã veþi muri de sabie, de foamete sau de ciumã, în locul unde voiþi sã vã duceþi sã locuiþi!" Ieremia 42;Ezec 6.11;

Cap. 43

1 Cînd a isprãvit Ieremia de spus întregului popor toate cuvintele Domnului, Dumnezeului lor, toate cuvintele pe cari-l însãrcinase Domnul, Dumnzeul lor, sã le spunã,

Page 72: 24 - Ieremia

2 Azaria, fiul lui Hosea, Iohanan, fiul lui Careah, ºi toþi oamenii aceia îngîmfaþi, au zis lui Ieremia: Minþi! Nu Domnul, Dumnezeul nostru, te-a însãrcinat sã ne spui: Nu vã duceþi în Egipt ca sã locuiþi acolo pentru o vreme!3 Ci Baruc, fiul lui Neriia, te aþîþã împotriva noastrã, ca sã ne dai în mînile Haldeilor, sã ne omoare sau sã ne ducã robi la Babilon!"4 Astfel, Iohanan, fiul lui Careah, toate cãpeteniile oºtilor, ºi tot poporul, n-au ascultat de glasul Domnului, care le poruncea sã rãmînã în þara lui Iuda.5 ªi Iohanan, fiul lui Careah, ºi toate cãpeteniile oºtilor, au luat pe toate rãmãºiþele lui Iuda, cari din împrãºtiaþi cum erau printre toate neamurile, se întorseserã sã locuiascã în þara lui Iuda, Ieremia 40.11-12; 6 ºi anume pe bãrbaþii, femeile, copiii, fiicele împãratului, ºi pe toate sufletele, pe cari le lãsase Nebuzaradan, cãpetenia strãjerilor, cu Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui ªafan, precum ºi pe proorocul Ieremia, ºi pe Baruc, fiul lui Neriia. Ieremia 41.10;Ieremia 39.10;Ieremia 40.7; 7 Au plecat dar în þara Egiptului, - cãci n-au ascultat de porunca Domnului, - ºi au ajuns pînã la Tahpanes. Ieremia 2.16;Ieremia 44.1; 8 Cuvîntul Domnului a vorbit lui Ieremia, la Tahpanes, astfel:9 Ia în mînã niºte pietre mari, ºi ascunde-le, în faþa Iudeilor, în lutul cuptorului de cãrãmizi care este la intrarea casei lui Faraon din Tahpanes.10 ªi spune Iudeilor: Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Iatã, voi trimete sã aducã pe robul Meu Nebucadneþar, împãratul Babilonului, ºi voi pune scaunul lui de domnie peste aceste pietre, pe cari le-am ascuns, ºi îºi va întinde covorul peste ele. Ieremia 25.9;Ieremia 27.6;Ezec 29.18-20; 11 El va veni, ºi va lovi þara Egiptului: va omorî pe cei sortiþi sã moarã, va duce în robie pe cei sortiþi robiei, ºi va ucide cu sabia pe cei sortiþi la sabie! Ieremia 44.13;Ieremia 46.13;Ieremia 15.2;Zah 11.9; 12 Voi pune foc caselor dumnezeilor Egiptului; Nebucadneþar le va arde, va duce robi pe idoli, se va înveli cu þara Egiptului cum se înveleºte pãstorul cu haina lui, ºi va ieºi în pace din ea. Ieremia 46.25; 13 Va sfãrîma stîlpii din Bet-ªemeº, din þara Egiptului, ºi va arde cu foc casele dumnezeilor Egiptului."

Cap. 44

1 Iatã cuvîntul spus lui Ieremia cu privire la toþi Iudeii, cari locuiau în þara Egiptului, la Migdol, la Tahpanes, la Nof ºi în þara Patros: Exod 14.2;Ieremia 46.14;Ieremia 43.7;Isa 19.13; 2 Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Aþi vãzut toate nenorocirile, pe cari le-am adus asupra Ierusalimului ºi asupra tuturor cetãþilor lui Iuda: iatã cã astãzi ele nu mai sînt decît niºte dãrîmãturi, ºi nimeni nu mai locuieºte în ele, Ieremia 9.11;Ieremia 34.22;

Page 73: 24 - Ieremia

3 din pricina rãutãþii, cu care au lucrat, ca sã Mã mînie, ducîndu-se sã tãmîieze ºi sã slujeascã altor dumnezei, cari nu erau cunoscuþi nici de ei, nici de voi, nici de pãrinþii voºtri. Ieremia 19.4;Deut 13.6;Deut 32.17; 4 V-am trimes într-una pe toþi slujitorii Mei proorocii, ca sã vã spunã: Nu faceþi aceste urîciuni, pe cari le urãsc. 2Cron 36.15;Ieremia 7.25;Ieremia 25.4;Ieremia 26.5;Ieremia 29.19; 5 Dar ei n-au vrut s-asculte, n-au luat aminte, nu s-au întors dela rãutatea lor, ºi n-au încetat sã aducã tãmîie altor dumnezei.6 De aceea s-a vãrsat urgia Mea ºi a izbucnit mînia Mea, ºi în cetãþile lui Iuda ºi în uliþele Ierusalimului, cari nu mai sînt decît niºte dãrîmãturi ºi un pustiu, cum se vede astãzi. Ieremia 42.18; 7 Acum, aºa vorbeºte Domnul, Dumnezeul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Pentru ce vã faceþi voi singuri un rãu atît de mare, ca sã se nimiceascã din mijlocul lui Iuda bãrbaþi, femei, copii ºi prunci, ºi sã nu mai rãmînã nici o rãmãºiþã din voi? Num 16.38;Ieremia 7.19; 8 Pentruce Mã mîniaþi voi prin lucrãrile mînilor voastre, aducînd tãmîie altor dumnezei ai þãrii Egiptului, unde aþi venit sã locuiþi pentru o vreme, ca sã fiþi nimiciþi ºi sã ajungeþi o pricinã de blestem ºi de ocarã printre toate neamurile pãmîntului? Ieremia 25.6-7;Ieremia 42.18;Ieremia 44.12; 9 Aþi uitat nelegiuirile pãrinþilor voºtri, nelegiuirile împãraþilor lui Iuda, nelegiuirile nevestelor lor, nelegiuirile voastre ºi nelegiuirile nevestelor voastre, sãvîrºite în þara lui Iuda ºi pe uliþele Ierusalimului?10 Ei nu s-au smerit nici pînã în ziua de azi, n-au fricã, nu urmeazã Legea Mea ºi poruncile Mele, pe cari le-am pus înaintea voastrã ºi înaintea pãrinþilor voºtri. Prov 28.14; 11 De aceea, aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Iatã, Îmi întorc Faþa împotriva voastrã, ca sã vã fac rãu, ºi sã nimicesc pe tot Iuda. Lev 17.10;Lev 20.5-6;Ieremia 21.10;Amos 9.4; 12 Voi lua rãmãºiþele lui Iuda, cari ºi-au îndreptat faþa ca sã meargã în þara Egiptului, sã locuiascã acolo pentru o vreme: toþi vor fi nimiciþi, ºi vor cãdea în þara Egiptului; vor fi nimiciþi de sabie, de foamete, dela cel mai mic pînã la cel mai mare; vor pieri de sabie ºi de foamete; ºi vor fi o pricinã de afurisenie, de spaimã, de blestem ºi de ocarã. Ieremia 42.15-17.22;Ieremia 42.18; 13 Voi pedepsi astfel pe ceice locuiesc în þara Egiptului, cum am pedepsit Ierusalimul, cu sabie, cu foamete ºi cu ciumã. Ieremia 43.11; 14 Nu va rãmînea ºi nu va scãpa niciunul din rãmãºiþele lui Iuda, cari au venit sã locuiascã pentru o vreme în þara Egiptului, cu gînd sã se întoarcã iar㺠în þara lui Iuda, unde doresc sã se întoarcã iar㺠sã se aºeze: nu se vor mai întoarce decît vreo cîþiva, cari vor scãpa!" Ieremia 44;Ieremia 28; 15 Toþi bãrbaþii, cari ºtiau cã nevestele lor aduceau tãmîie altor dumnezei, toate femeile cari se aflau acolo în mare numãr, ºi tot poporul care locuia în þara Egiptului, la Patros, au rãspuns aºa lui Ieremia:16 Nu te vom asculta în nimic din cele ce ne-ai spus în Numele Domnului. Ieremia 6.16;

Page 74: 24 - Ieremia

17 Ci voim sã facem cum am spus cu gura noastrã, ºi anume: sã aducem tãmîie împãrãtesei cerului, ºi sã-i turnãm jertfe de bãuturã, cum am fãcut, noi ºi pãrinþii noºtri, împãraþii noºtri ºi cãpeteniile noastre, în cetãþile lui Iuda ºi în uliþele Ierusalimului. Atunci aveam pîne de ne sãturam, eram fericiþi, ºi nu treceam prin nici o nenorocire! Num 30.12;Deut 23.23;Jud 11.36;Ieremia 44.25;Ieremia 7.18; 18 Dar, de cînd am încetat sã aducem tãmîie împãrãtesei cerului, ºi sã-i turnãm jertfe de bãuturã, am dus lipsã de toate, ºi am fost nimiciþi de sabie ºi de foamete..."19 De altfel, cînd aducem tãmîie împãrãtesei cerului ºi-i turnãm jertfe de bãuturã, oare fãrã voia bãrbaþilor noºtri îi pregãtim noi turte ca s-o cinstim fãcîndu-i chipul, ºi-i aducem jertfe de bãuturã?" Ieremia 7.18; 20 Ieremia a zis atunci întregului popor, bãrbaþilor, femeilor ºi tuturor celor ce-i dãduserã rãspunsul acesta:21 Nu ªi-a adus aminte Domnul, ºi nu I-a venit Lui în minte tãmîia, pe care aþi ars-o în cetãþile lui Iuda ºi în uliþele Ierusalimului, voi ºi pãrinþii voºtri, împãraþii voºtri ºi cãpeteniile voastre, ºi poporul din þarã?22 Domnul n-a putut sã mai sufere lucrul acesta, din pricina rãutãþii faptelor voastre, din pricina urîciunilor pe cari le-aþi sãvîrºit; ºi de aceeaþara voastrã a ajuns o paraginã, un pustiu, o pricinã de blestem, cum vedeþi astãzi. Ieremia 25.11-38;Ieremia 44.6; 23 Tocmai pentru cã aþi ars tãmîie ºi aþi pãcãtuit împotriva Domnului, pentru cã n-aþi ascultat glasul Domnului, ºi n-aþi pãzit Legea, poruncile ºi învãþãturile Lui, tocmai pentru aceea vi s-au întîmplat aceste nenorociri, cum se vede astãzi."" - Dan 9.11-12; 24 Ieremia a mai zis întregului popor ºi tuturor femeilor: Ascultaþi Cuvîntul Domnului, voi toþi cei din Iuda, cari sînteþi în þara Egiptului! Ieremia 43.7;Ieremia 44.15; 25 Aºa vorbeºte Domnul, Dumnezeul lui Israel: Voi ºi nevestele voastre aþi mãrturisit cu gurile voastre ºi aþi împlinit cu mînile voastre ce spuneþi: Vrem sã împlinim juruinþele pe cari le-am fãcut, sã aducem tãmîie împãrãtesei cerului, ºi sã-i turnãm jertfe de bãuturã! Ieremia 44.15; 26 De aceea, acum, dupãce v-aþi împlinit juruinþele, ºi v-aþi înfãptuit fãgãduinþele, ascultaþi Cuvîntul Domnului, voi toþi cei din Iuda, cari locuiþi în þara Egiptului! Iatã, jur pe Numele Meu cel mare, zice Domnul,- cã Numele Meu nu va mai fi chemat de gura niciunuia din oamenii lui Iuda, ºi în toatã þara Egiptului niciunul nu va zice: Viu este Domnul, Dumnezeu! Gen 22.16;Ezec 20.39; 27 Iatã, voi veghea asupra lor ca sã le fac rãu ºi nu bine; ºi toþi oamenii lui Iuda, cari sînt în þara Egiptului, cari sînt în þara Egiptului, vor fi nimiciþi de sabie ºi de foamete pînã vor pieri de tot. Ieremia 1.10;Ieremia 31.28;Ezec 7.6;Ieremia 44.12; 28 Aceia, în mic numãr, cari vor scãpa de sabie, se vor întoarce din þara Egiptului în þara lui Iuda. Dar toatã rãmãºiþa lui Iuda, toþi cei ce au venit sã locuiascã în þara Egiptului, vor vedea dacã se va împlini Cuvîntul Meu sau al lor. Ieremia 44;Ieremia 14;Isa 27.13;Ieremia 44.17-26;

Page 75: 24 - Ieremia

29 ªi iatã, zice Domnul, un semn, dupã care veþi cunoaºte cã vã voi pedepsi în locul acesta, ca sã ºtiþi cã vorbele Mele se vor împlini peste voi, spre nenorocirea voastrã. Ps 33.11; 30 Aºa vorbeºte Domnul: Iatã, voi da pe Faraon Hofra, împãratul Egiptului, în mînile vrãjmaºilor lui, în mînile celor ce vor sã-l omoare, cum am dat pe Zedechia, împãratul lui Iuda, în mînile lui Nebucadneþar, împãratul Babilonului, vrãjmaºul sãu, care voia sã-l omoare." Ieremia 46.25-26;Ezec 29.3;Ezec 30.21;Ieremia 39.5;

Cap. 45

1 Cuvîntul pe care l-a spus proorocul Ieremia cãtre Baruc, fiul lui Neriia, cînd a scris într-o carte cuvintele acestea, dupã spusele lui Ieremia, în al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împãratul lui Iuda, sunã astfel: Ieremia 36.1-32; 2 Aºa vorbeºte Domnul, Dumnezeul lui Israel, despre tine, Baruc:3 Tu zici: Vai de mine! cãci Domnul a adus întristare peste durerea mea; îmi sleiesc puterile suspinînd, ºi nu gãsesc odihnã!4 Spune-i: Aºa vorbeºte Domnul: Iatã cã ce am zidit, voi dãrîma; ce am sãdit, voi smulge, ºi anume þara aceasta. Isa 5.5; 5 ªi tu umbli dupã lucruri mari? Nu umbla dupã ele! Cãci iatã, voi aduce nenorocirea peste orice fãpturã, zice Domnul, dar þie îþi voi da ca pradã de rãzboi viaþa ta, în toate locurile unde vei merge." Ieremia 25.26;Ieremia 21.9;Ieremia 38.2;Ieremia 39.18;

Cap. 46

1 Cuvîntul Domnului spus proorocului Ieremia asupra neamurilor: Ieremia 25.15; 2 asupra Egiptului, împotriva oastei lui Faraon Neco, împãratul Egiptului, care era lîngã rîul Eufratului, la Carchemiº, ºi care a fost bãtutã de Nebucadneþar, împãratul Babilonului, în al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împãratul lui Iuda: 2Imp 23.29;2Cron 35.20; 3 Pregãtiþi scutul ºi pavãza, ºi mergeþi la luptã; Ieremia 51.11-12;Nah 2.1;Nah 3.14; 4 înhãmaþi caii, ºi încãlecaþi, cãlãreþi; arãtaþi-vã cu coifurile voastre, lustruiþi-vã suliþele, îmbrãcaþi-vã cu platoºa!...5 Ce vãd? Li-i fricã, dau înapoi; vitejii lor sînt bãtuþi; fug fãrã sã se mai uite înapoi... Groaza se rãspîndeºte în toate pãrþile - zice Domnul.- Ieremia 6.25;Ieremia 49.29; 6 Cel mai iute nu scapã prin fugã, cel mai viteaz nu poate scãpa! La miazã-noapte, pe malurile Eufratului, se clatinã ºi cad! Dan 11.19; 7 Cine este acela care înainteazã ca Nilul, ºi ale cãrui ape se rostogolesc ca rîurile? Isa 8.7-8;Ieremia 47.2;Dan 11.22;

Page 76: 24 - Ieremia

8 Este Egiptul. El se umflã ca Nilul, ºi apele lui se rostogolesc ca rîurile. El zice: Mã voi sui, voi acoperi þara, voi nimici cetãþile ºi pe locuitorii lor.9 Suiþi-vã, cai! Nãpustiþi-vã, carã! Sã iasã vitejii, cei din Etiopia ºi din Put, cari mînuiesc scutul, ºi cei din Lud, cari mînuiesc ºi întind arcul!10 Aceastã zi este a Domnului, Dumnezeului oºtirilor; este o zi de rãzbunare, în care Se rãzbunã El pe vrãjmaºii Sãi. Sabia mãnîncã, se saturã, ºi se îmbatã cu sîngele lor. Cãci Domnul, Dumnezeul oºtirilor, are o jertfã în þara dela miazã-noapte, pe malurile Eufratului. Isa 13.6;Ioel 1.15;Ioel 2.1;Deut 32.42;Isa 34.6;Ezec 39.17; 11 Suie-te în Galaad, ºi adu leac alinãtor, fecioarã, fiica Egiptului! Degeaba întrebuinþezi atîtea leacuri, cãci nu este vindecare pentru tine! Ieremia 8.22;Ieremia 51.8;Isa 47.1;Ezec 30.21; 12 Neamurile aud ruºinea ta, ºi este plin pãmîntul de strigãtele tale; cãci rãzboinicii se poticnesc unul de altul, cad cu toþii laolaltã."13 Iatã cuvîntul spus de Domnul cãtre proorocul Ieremia, despre venirea lui Nebucadneþar, împãratul Babilonului, ca sã loveascã þara Egiptului: Isa 19.1;Ieremia 43.10-11;Ezec 29;Ezec 30;Ezec 32; 14 Daþi de ºtire în Egipt, daþi de veste la Migdol, ºi vestiþi la Nof ºi la Tahpanes! Ziceþi: Scoalã-te, pregãteºte-te, cãci sabia mãnîncã în jurul tãu! Ieremia 46.3.4;Ieremia 46.10; 15 Pentruce þi-au cãzut vitejii tãi? Nu pot sã þinã piept, cãci Domnul îi rãstoarnã!16 El face pe mulþi sã se poticneascã; cad unul peste altul, ºi zic: Haidem sã ne întoarcem la poporul nostru, în þara noastrã de naºtere, departe de sabia nimicitorului! Lev 26.27; 17 Acolo strigã: Faraon, împãratul Egiptului, nu este decît un pustiu, cãci a lãsat sã treacã clipa potrivitã.18 Pe viaþa Mea! zice Împãratul, al cãrui Nume este Domnul oºtirilor: Ca Taborul printre munþi, cum înainteazã Carmelul în mare, aºa va veni. Isa 47.4;Isa 48.2;Ieremia 48.15; 19 Fã-þi calabalîcul pentru robie, locuitoare, fiica Egiptului! Cãci Noful va ajunge un pustiu, va fi pustiit ºi nu va mai avea locuitori. Isa 20.4;Ieremia 48.18; 20 Egiptul este o juncanã foarte frumoasã... Nimicitorul vine dela miazã noapte peste ea... Osea 10.11;Ieremia 1.14;Ieremia 47.2;Ieremia 46.6-10; 21 Simbriaºii lui deasemenea sînt ca niºte viþei îngrãºaþi în mijlocul lui. Dar ºi ei dau dosul, fug toþi fãrã sã poatã þine pept. Cãci vin peste ei ziua nenorocirii lor, ziua pedepsirii lor! Ps 37.13;Ieremia 50.27; 22 I se aude glasul ca fîºiitul unui ºarpe! Cãci ei înainteazã cu o oºtire, ºi vin cu topoare împotriva lui, ca niºte tãietori de lemne." Isa 29.4; 23 Tãiaþi-i pãdurea, zice Domnul, mãcar cã este fãrã capãt! Cãci sînt mai mulþi decît lãcustele, ºi nu-i poþi numãra! Isa 10.34;Jud 6.5; 24 Fiica Egiptului este acoperitã de ruºine, ºi este datã în mînile poporului dela meazã-noapte. Ieremia 1.15;

Page 77: 24 - Ieremia

25 Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel, zice: Iatã, voi pedepsi pe Amon din No, pe Faraon ºi Egiptul, pe dumnezeii ºi împãraþii lui, pe Faraon ºi pe cei ce se încred în el. Ezec 30.14-16;Nah 3.8;Ieremia 43.12-13;Ezec 30.13; 26 Îi voi da în mînile celor ce vor sã-i omoare, în mînile lui Nebucadneþar, împãratul Babilonului, ºi în mînile slujitorilor lui. Dupã aceea, însã, Egiptul va fi locuit ca în zilele de altã datã, zice Domnul." Ieremia 44.30;Ezec 32.11;Ezec 29.11-14; 27 Iar tu, robul Meu Iacov, nu te teme, ºi nu te spãimînta, Israele! Cãci te voi izbãvi din pãmîntul depãrtat, ºi-þi voi izbãvi sãmînþa din þara în care este roabã. Iacov se va întoarce iarãº, va locui liniºtit ºi fãrã teamã; ºi nu-l va mai tulbura nimeni." Isa 41.13-14;Isa 43.5;Isa 44.2;Ieremia 30.10-11; 28 Nu te teme, robul Meu Iacov, zice Domnul; cãci Eu sînt cu tine. Voi nimici toate neamurile printre cari te-am împrãºtiat, dar pe tine nu te voi nimici; ci Te voi pedepsi cu dreptate, nu pot sã te las nepedepsit." Ieremia 10.24;Ieremia 30.11;

Cap. 47

1 Iatã cuvîntul Domnului, spus proorocului Ieremia cu privire la Filisteni, înainte ca Faraon sã batã Gaza. Ieremia 25.20;Ezec 25.15-16;Þef 2.4-5;Amos 1.6-8; 2 Aºa vorbeºte Domnul: Iatã, se ridicã niºte ape dela miazã noapte, cresc ca un rîu ieºit din matcã; îneacã þara ºi ce cuprinde ea, cetatea ºi locuitorii ei. Þipã oamenii, ºi se bocesc toþi locuitorii þãrii. Isa 8.7;Ieremia 46.7-8;Ieremia 1.14;Ieremia 46.20; 3 de tropãitul copitelor cailor lui puternici, de uruitul carãlor lui ºi de scîrþãitul roatelor; pãrinþii nu se mai întorc spre copiii lor, atît le sînt de slãbite mînile, Ieremia 8.16;Wah 3.2; 4 pentrucã vine ziua cînd vor fi nimiciþi toþi Filistenii, ºi stîrpiþi toþi ceice slujeau ca ajutoare Tirului ºi Sidonului. Cãci Domnul va nimici pe Filisteni, rãmãºiþele ostrovului Caftor. Ieremia 25.22;Ezec 25.16;Amos 1.8;Amos 9.7;Gen 10.14; 5 Gaza a ajuns pleºuvã, Ascalonul piere cu rãmãºiþa vãilor lui!" Pînã cînd îþi vei face tãieturi de jale în piele?" - Amos 1.7;Mic 1.16;Þef 2.4-7;Zah 9.5;Ieremia 25.20;Ieremia 16.6;Ieremia 41.5;Ieremia 48.37; 6 Ah! Sabie a Domnului, cînd te vei odihni odatã? Întoarce-te în teacã, opreºte-te ºi fii liniºtitã!" - Deut 32.41;Ezec 21.3-5; 7 Dar cum ar putea sã se odihneascã? Cînd Domnul doar îi porunceºte, ºi o îndreaptã împotriva Ascalonului ºi coastei mãrii." Ezec 14.17;Mic 6.9;

Cap. 48

1 Asupra Moabului. Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Vai de Nebo, cãci este pustiit! Chiriataimul este acoperit de ruºine, este luat; cetãþuia este acoperitã de ruºine ºi zdrobitã!

Page 78: 24 - Ieremia

Isa 15;Isa 16;Ieremia 25.21;Ieremia 27.3;Ezec 25.9;Amos 2.1-2;Amos Num;Amos 32.38;Amos 33.47;Isa 15.2;Num 32.37; 2 S-a dus fala Moabului, la Hesbon i se pune la cale pieirea: Haidem, sã-l nimicim din mijlocul neamurilor! ªi tu vei fi nimicit Madmenule, sabia va merge dupã tine! Isa 16.4;Isa 15.4; 3 Se aud strigãte din Horonaim : prãpãd ºi nimicire! Ieremia 48.5; 4 Moabul este zdrobit! Chiar ºi cei mici ai lui strigã.5 Cãci într-un plîns necurmat suie suiºul Luhitului, ºi se aud strigãte de durere la pogorîºul Horonaimului, din pricina nimicirii!" Isa 15.5; 6 Fugiþi, scãpaþi-vã viaþa, ºi fiþi ca un nevoiaº desþãrat în pustie! Ieremia 51.6;Ieremia 17.6; 7 Cãci, pentrucã te-ai încrezut în faptele ºi în vistieriile tale, vei fi luat ºi tu, ºi Chemoºul va merge în robie, cu preoþii ºi cãpeteniile lui. Num 21.29;Jud 11.24;Isa 46.1-2;Ieremia 43.12;Ieremia 49.3; 8 Pustiitorul va intra în fiecare cetate, ºi nicio cetate nu va scãpa. Valea va pieri ºi cîmpia va fi nimicitã, cum a spus Domnul. Ieremia 6.26;Ieremia 48.18; 9 Daþi aripi Moabului, sã plece în sbor! Cetãþile lui sînt prefãcute în pustie, nu vor mai avea locuitori. Ps 55.6;Ieremia 48.28; 10 Blestemat sã fie cel ce face cu nebãgare de seamã lucrarea Domnului, blestemat sã fie celce îºi opreºte sabia dela mãcel! Jud 5.23;1Sam 15.3-9;1Imp 20.42; 11 Moabul, era neturburat din tinereþa lui, ºi se odihnea fãrã teamã pe drojdiile lui, nu era turnat dintr-un vas în altul, ºi nu era dus în robie. De aceea i s-a pãstrat gustul, ºi nu i s-a schimbat mirosul." Þef 1.12; 12 De aceea iatã, vin zile, zice Domnul, cînd îi voi trimete oameni cari-l vor pritoci; îi vor goli vasele ºi vor face sã-i plesneascã burdufurile.13 Moabul va fi dat de ruºine cu Chemoº, cum a fost dat de ruºine casa lui Israel cu Betel , în care îºi punea încrederea. Jud 11.24;1Imp 11.7;Osea 10.6;1Imp 12.29; 14 Cum puteþi sã ziceþi: Sîntem viteji, ostaºi gata de luptã?" Isa 16.6; 15 Moabul este pustiit, cetãþile lui se înalþã în fum, floarea tinerimii lui este jungheatã, zice Împãratul , al cãrui Nume este Domnul oºtirilor." Ieremia 48.8-18;Ieremia 50.27;Ieremia 46.18;Ieremia 51.57; 16 Peirea Moabului este aproape sã vinã, nenorocirea lui vine în graba mare.17 Bociþi-l, toþi ceice-l înconjuraþi, toþi cari-i cunoaºteþi numele! ªi ziceþi: Cum a fost sfãrîmat acest puternic toiag de cîrmuire, acest toiag mãreþ!" Isa 9.4;Isa 14.4-5; 18 Pogoarã-te din locaºul slavei, ºezi jos pe pãmîntul uscat, locuitoare, fiica Dibonului! Cãci pustiitorul Moabului se suie împotriva ta, ºi-þi nimiceºte cetãþuile. Isa 47.1;Ieremia 46.19;Num 21.30;Isa 15.2;Ieremia 48.8; 19 Stai pe drum ºi pîndeºte, locuitoarea Aroerului! Întreabã pe fugar ºi pe cel scãpat, ºi zi: Ce s-a întîmplat?

Page 79: 24 - Ieremia

Deut 2.36;1Sam 4.13-16; 20 Moabul este acoperit de ruºine, cãci este zdrobit. Gemeþi ºi strigaþi! Vestiþi în Arnon cã Moabul este pustiit! Isa 16.7;Num 21.13; 21 A venit pedeapsa ºi peste þara cîmpiei, peste Holon, peste Iahaþ, peste Mefaat, Ieremia 48;Ieremia 8; 22 peste Dibon, peste Nebo, peste Bet-Diblataim,23 peste Chiriataim, peste Bet-Gamul, peste Bet-Meon,24 peste Cheriiot, peste Boþra, peste toate cetãþile din þara Moabului, fie depãrtate, fie apropiate. Ieremia 48.41;Amos 2.2; 25 Tãria (Evreieºte: cornul) Moabului este frîntã, ºi braþul lui zdrobit, zice Domnul." Ps 75.10;Ezec 30.21; 26 Îmbãtaþi-l, cãci s-a semeþit împotriva Domnului! De aceea, prãvãleascã-se Moabul în vãrsãtura lui, ºi sã ajungã de rîs ºi el! Ieremia 25.15-27; 27 N-a fost Israel de rîsul tãu? A fost prins el oare printre hoþi, de dai din cap, ori de cîte ori vorbeºti de el? Þef 2.8;Ieremia 2.26; 28 Pãrãsiþi cetãþile, ºi locuiþi în stînci, locuitori ai Moabului! ªi fiþi ca porumbeii, cari îºi fac cuibul pe marginea peºterilor! Ps 55.6-7;Ieremia 48.9;Cînt 2.14; 29 Am auzit de fudulia mîndrului Moab, de înfumurarea lui, de trufia lui, de semeþirea lui, ºi de inima lui îngîmfatã." Isa 16.6; 30 Cunosc, zice Domnul, înfumurarea lui, lãudãroºeniile lui deºarte, ºi faptele lui de nimic." Isa 16.6;Ieremia 50.36; 31 De aceea gem pentru Moab, ºi mã jãlesc pentru tot Moabul; oamenii suspinã pentru cei din Chir-Heres. Isa 15.5;Isa 16.7-11; 32 Vie din Sibma, te plîng mai mult de cît Iaezerul; ramurile tale se întindeau dincolo de mare, se întindeau pînã la marea Iaezerului; dar pustiitorul s-a aruncat peste strîngerea roadelor tale ºi peste culesul viilor tale. Isa 16.8-9; 33 ªi astfel, s-a dus bucuria ºi veselia din cîmpiile ºi din þara roditoare a Moabului." Am secat vinul din teascuri - zice Domnul- ; nimeni nu mai calcã teascul cu strigãte de bucurie; sînt strigãte de rãzboi, nu strigãte de bucurie. Isa 16.10;Ioel 1.12; 34 Strigãtele Hesbonului rãsunã pînã la Eleale, ºi glasul lor se aude pînã la Iahaþ, dela Þoar pînã la Horonaim, pînã la Eglat-ªeliºia ; cãci ºi apele Nimrimului sînt prefãcute în pustiu. Isa 15.4.5-6;Isa 15.5-6;Ieremia 48.5; 35 Vreau s-o isprãvesc în Moab, zice Domnul, cu cel ce se suie pe înãlþimile de jerfã, ºi aduce tãmîie dumnezeului sãu. Isa 15.2;Isa 16.12; 36 De aceea îmi jãleºte inima ca un fluer pentru Moab, îmi jãleºte inima ca un fluer pentru oamenii din Chir-Heres pentrucã toate avuþiile pe cari le-au strîns, sînt perdute. Isa 15.5;Isa 16.11;Isa 15.7;

Page 80: 24 - Ieremia

37 Cãci toate capetele sînt rase, toate bãrbile sînt tãiate; pe toate mînile sînt tãieturi de jale, ºi pe coapse saci." Isa 15.2.3;Ieremia 47.5;Gen 37.34; 38 Pe toate acoperiºurile Moabului ºi în pieþe, sînt numai bocete, pentrucã am sfãrîmat Moabul ca pe un vas fãrã preþ, zice Domnul." Ieremia 22.28; 39 Cît este de sfãrîmat Moabul! Gemeþi! Cît de ruºinos întoarce Moabul spatele! Moabul ajunge astfel de rîs ºi de pominã pentru toþi cei ce-l înconjoarã.40 Cãci aºa vorbeºte Domnul: Iatã cã vrãjmaºul sboarã ca vulturul, ºi îºi întinde aripile asupra Moabului! Deut 28.49;Ieremia 49.22;Dan 7.4;Osea 8.1;Hab 1.8;Isa 8.8; 41 Cheriiotul este luat, cetãþuile sînt cucerite, ºi în ziua aceea, inima vitejilor Moabului este ca inima unei femei în durerile naºterii. Ieremia 48.24;Isa 13.8;Isa 21.3;Ieremia 30.6;Ieremia 49.22-24;Ieremia 50.43;Ieremia 51.30;Mic 4.9; 42 Astfel Moabul va fi nimicit de tot, ºi nu va mai fi un popor, cãci s-a semeþit împotriva Domnului. Ps 83.4;Isa 7.8; 43 Groaza, groapa ºi laþul sînt peste tine, locuitor al Moabului, zice Domnul." Isa 24.17-18; 44 Cel ce fuge de groazã, cade în groapã, ºi cel ce se ridicã din groapã, se prinde în laþ; cãci aduc asupra lui, asupra Moabului, anul pedepsei lui, zice Domnul." Ieremia 11.23; 45 Fugarii se opresc sleiþi de puteri la umbra Hesbonului; dar din Hesbon iese un foc, o flacãrã iese din mijlocul Sihonului, ºi mistuie laturile Moabului ºi creºtetul capului celor ce se fãlesc." Num 21.28;Num 24.17; 46 Vai de tine, Moabule! Poporul din Chemoº este pierdut! Cãci fiii tãi sînt luaþi prinºi de rãzboi, ºi fiicele tale prinse de rãzboi. Num 21.29; 47 Dar în vremile de apoi, voi aduce înapoi pe prinºii de rãzboi ai Moabului, zice Domnul."Aceasta este judecata asupra Moabului. Ieremia 49.6-39;

Cap. 49

1 Asupra copiiilor lui Amon. Aºa vorbeºte Domnul: N-are Israel fii? ªi n-are moºtenitori? Atunci pentruce stãpîneºte Malcom Gadul, ºi locuieºte poporul lui în cetãþile lui? Ezec 21.28;Ezec 25.2;Amos 1.13;Þef 2.8-9;Amos 1.13; 2 De aceea, iatã cã vin zile, zice Domnul, cînd voi face sã rãsune strigãtul de rãzboi împotriva Rabei copiilor lui Amon. Ea va ajunge un morman de dãrîmãturi, ºi satele sale vor fi arse de foc. Atunci Israel va izgoni, pe cei ce-l izgoniserã, zice Domnul." Ezec 25.5;Amos 1.14; 3 Gemi, Hesbonule, cãci Ai este pustiit! Strigaþi, fiicele Rabei, îmbrãcaþi-vã cu saci, ºi bociþi-vã alergînd încoace ºi încolo dealungul zidurilor! Cãci Malcom se duce în robie, cu preoþii ºi cãpeteniile sale! Isa 32.11Ieremia;Isa 6.26;Ieremia 48.7;Amos 1.15;

Page 81: 24 - Ieremia

4 Ce te lauzi cu vãile?" Valea ta se scurge, fiicã rãzvrãtitã, care te încredeai în vistieriile tale, ºi ziceai: Cine va veni împotriva mea?" Ieremia 3.14;Ieremia 7.24;Ieremia 21.13; 5 Iatã, voi aduce groaza peste tine, zice Domnul, Dumnezeul oºtirilor; ea va veni din toate împrejurimile tale, fiecare din voi va fi izgonit drept înainte, ºi nimeni nu va strînge pe fugari!6 Dar dupã aceea, voi aduce înapoi pe prinºii de rãzboi ai copiilor lui Amon, zice Domnul." Ieremia 49.39;Ieremia 48.47; 7 Asupra Edomului.Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor: Nu mai este înþelepciune în Teman? A pierit chibzuinþa dela oamenii pricepuþi? S-a dus înþelepciunea lor?" Ezec 25.12;Amos 1.11;Obad 8;Isa 19; 8 Fugiþi, daþi dosul, plecaþi în peºteri, locuitori ai Dedanului! Cãci voi aduce nenorocirea peste Esau, la vremea cînd îl voi pedepsi." Ieremia 49.30;Ieremia 25.23; 9 Oare, dacã ar veni niºte culegãtori de struguri la tine, nu þi-ar lãsa nimic de cules pe urma culegãtorilor?" Dacã ar veni niºte hoþi noaptea, n-ar pustii decît pînã s-ar sãtura! Obad 5; 10 Dar Eu însumi voi despoia pe Esau, îi voi descoperi ascunzãtorile, ºi nu va putea sã se ascundã. Copiii lui, fraþii lui, vecinii lui, vor pieri, ºi el nu va mai fi! Mal 1.3;Isa 17.14; 11 Lasã pe orfanii tãi! Eu îi voi þinea în viaþã, ºi vãduvele tale sã se încreadã în Mine!"12 Cãci aºa vorbeºte Domnul: Iatã cã cei ce nu trebuiau sã bea potirul totuºi îl vor bea; ºi tu sã rãmîi nepedepsit? Nu, nu vei rãmînea nepedepsit, ci îl vei bea ºi tu! Ieremia 25.29;Obad 16; 13 Cãci pe Mine însumi jur, zice Domnul, cã Boþra va fi datã pradã pustiirii, ocãrii, nimicirii ºi blestemului, ºi toate cetãþile ei se vor preface în niºte dãrîmãturi vecinice." Gen 22.16;Isa 45.23;Amos 6.8;Isa 34.6;Isa 63.1; 14 Am auzit o veste dela Domnul, ºi un sol a fost trimes printre neamuri: Strîngeþi-vã, ºi porniþi împotriva ei! Sculaþi-vã pentru rãzboi! Obad 1.2-3; 15 Cãci iatã, te voi face mic printre neamuri, dispreþuit printre oameni.16 Înfumurarea ta, îngîmfarea inimii tale te-a rãtãcit, pe tine care locuieºti în crãpãturile stîncilor, ºi care stai pe vîrful dealurilor. Dar chiar dacã þi-ai aºeza cuibul tot atît de sus ca al vulturului, ºi de acolo te voi prãbuºi, zice Domnul." Obad 4;Iov 39.27;Amos 9.2; 17 Edomul va fi pustiit; toþi cei ce vor trece pe lîngã el se vor mira ºi vor fluera pentru toate rãnile lui. Ieremia 18.16;Ieremia 50.13; 18 Ca ºi Sodoma ºi Gomora ºi cetãþile vecine, cari au fost nimicite, zice Domnul, nici el nu va mai fi locuit, ºi nimeni nu se va mai aºeza acolo... Gen 19.25;Deut 29.23;Ieremia 50.40;Amos 4.11; 19 Iatã, vrãjmaºul se suie ca un leu de pe malurile îngîmfate ale Iordanului împotriva locuinþei tale tari; deodatã voi face Edomul sã fugã

Page 82: 24 - Ieremia

de acolo ºi voi pune peste el pe acela pe care l-am ales. Cãci cine este ca Mine? Cine-Mi va porunci? Cine-Mi va sta împotrivã?" Ieremia 50.44;Ieremia 12.5;Exod 15.11;Iov 41.10; 20 De aceea, ascultaþi hotãrîrea pe care a luat-o Domnul împotriva Edomului, ºi planurile, pe cari le-a fãcut împotriva locuitorilor din Teman: Cu adevãrat, îi vor tîrî ca pe niºte oi slabe, cu adevãrat li se va pustii locuinþa! Ieremia 50.45; 21 De vuietul cãderii lor se cutremurã pãmîntul; strigãtul lor se aude pînã la marea Roºie... Ieremia 50.46; 22 Iatã, ca vulturul înainteazã vrãjmaºul ºi sboarã, îºi întinde aripile peste Boþra, ºi în ziua aceea inima vitejilor Edomului este ca inima unei femei în durerile naºterii." Ieremia 4.13;Ieremia 48.40-41; 23 Asupra Damascului.Hatmanul ºi Arpadul sînt roºi de ruºine, cãci au auzit o veste rea ºi tremurã; frica lor este ca o mare înfuriatã, care nu se poate potoli. Isa 17.1;Isa 37.13;Amos 1.3;Zah 9.1.2;Isa 57.20; 24 Damascul este topit, se întoarce sã fugã, îl ia groaza, îl apucã neliniºtea ºi durerile, ca pe o femeie în durerile naºterii. - Isa 13.8;Ieremia 4.31;Ieremia 6.24;Ieremia 30.6;Ieremia 48.41;Ieremia 49.22; 25 Ah! cum nu este cruþatã cetatea slãvitã, cetatea bucuriei mele!" - Ieremia 33.9;Ieremia 51.41;Ieremia 50.30;Ieremia 51.4; 26 De aceea tinerii ei vor cãdea pe uliþe, ºi toþi bãrbaþii ei de rãzboi vor pieri în ziua aceea, zice domnul oºtirilor." Amos 1.4; 27 Voi pune foc zidurilor Damascului, ºi va mistui casele împãrãteºti din ben-Hadad." Isa 21.13; 28 Asupra Chedarului ºi împãrãþiilor Haþorului, pe cari le-a bãtut Nebucadneþar, împãratul Babilonului.Aºa vorbeºte Domnul: Sculaþi-vã, suiþi-vã împotriva Chedarului, ºi nimiciþi pe fiii Rãsãritului! Jud 6.3;Iov 1.3; 29 Le vor lua corturile ºi turmele, le vor ridica pînzele, tot calabalîcul ºi cãmilele, ºi le vor striga: Spaimã, de jur împrejur! Ps 120.5;Ieremia 6.25;Ieremia 46.5; 30 Fugiþi, fugiþi din toate puterile voastre, cãutãþi o locuinþã deoparte, locuitori ai Haþorului! zice Domnul: cãci Nebucadneþar, împãratul Babilonului, a luat o hotãrîre împotriva voastrã, a fãcut un plan împotriva voastrã." Ieremia 49.8; 31 Sculaþi-vã, suiþi-vã împotriva unui neam liniºtit, care locuieºte fãrã teamã, zice Domnul; n-are nici porþi, nici zãvoare, ºi locuieºte singur. Ezec 38.11;Num 23.9;Deut 33.28;Mic 7.14; 32 Cãmilele lor vor fi de jaf, ºi mulþimea turmelor lor vor fi o pradã. Voi risipi în toate vînturile pe ei cei ce-ºi rad colþurile bãrbii, ºi le voi aduce pieirea din toate pãrþile, - zice Domnul. - Ieremia 49.36;Ezec 5.10;Ieremia 9.26;Ieremia 25.23; 33 Haþorul va fi astfel vizuina ºacalilor, un pustiu pe vecie; nimeni nu va locui în el, ºi niciun om nu va ºedea în el." Ieremia 9.21;Ieremia 10.22;Mal 1.3;Ieremia 49.18;

Page 83: 24 - Ieremia

34 Cuvîntul Domnului, care a fost spus proorocului Ieremia, asupra Elamului, la începutul domniei lui Zedechia, împãratul lui Iuda, sunã astfel: Ieremia 25.25; 35 Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor: Iatã, voi sfãrîma arcul Elamului, puterea lui de cãpetenie. Isa 22.6; 36 Voi aduce asupra Elamului cele patru vînturi dela cele patru margini ale cerului, îi voi risipi în toate vînturile acestea, ºi nu va fi niciun popor, la care sã n-ajungã fugari din Elam. Ieremia 49.32; 37 Voi face ca locuitorii Elamului sã tremure înaintea vrãjmaºilor lor, ºi înaintea celor ce vor sã-i omoare. Voi aduce nenorociri peste ei, mînia Mea aprinsã, zice Domnul, ºi-i voi urmãri cu sabia, pînã ce îi voi nimici. Ieremia 9.16;Ieremia 48.2; 38 Îmi voi aºeza scaunul de domnie în Elam, ºi-i voi nimici împãratul ºi cãpeteniile, zice Domnul." Ieremia 43.10; 39 Dar în zilele de apoi voi aduce înapoi pe prinºii de rãzboi ai Elamului, zice Domnul." Ieremia 48.47;Ieremia 49.6;

Cap. 50

1 Iatã cuvîntul rostit de Domnul asupra Babilonului, asupra þãrii Haldeilor, prin proorocul Ieremia: Isa 13.1;Isa 21.1;Isa 47.1; 2 Daþi de ºtire printre neamuri, daþi de veste ºi înãlþaþi un steag! Vestiþi, n-ascundeþi nimic! Spuneþi: Babilonul este luat! Bel este acoperit de ruºine, Merodac este zdrobit! Idolii lui sînt acoperiþi de ruºine, idolii lui sînt sfãrîmaþi! Isa 46.1;Ieremia 51.44;Ieremia 43.12.13; 3 Cãci împotriva lui se suie un neam dela meazã-noapte, care-i va preface þara într-o pustie, ºi nu va mai fi locuitã: atît oamenii cît ºi dobitoacele fug ºi se duc." Isa 13.17-20;Ieremia 50.39.40;Ieremia 51.48; 4 În zilele acelea, în vremile acelea, zice Domnul, copiii lui Israel ºi copiii lui Iuda se vor întoarce împreunã; vor merge plîngînd ºi vor cãuta pe Domnul, Dumnezeul lor. Osea 1.11;Ezra 3.12-13;Ps 126.5-6;Ieremia 31.9;Zah 12.10;Osea 3.5; 5 Vor întreba de drumul Sionului, îºi vor întoarce privirile spre el, ºi vor zice: Veniþi sã ne alipim de Domnul, printr-un legãmînt vecinic care sã nu fie uitat niciodatã!" Ieremia 31.31;Ieremia 32.40; 6 Poporul Meu era o turmã de oi pierdute; pãstorii lor îi rãtãceau, îi fãceau sã cutreiere munþii; treceau de pe munþi pe dealuri, uitîndu-ºi staulul. Isa 53.6;Ieremia 50.17;1Pet 2.25;Ieremia 2.20;Ieremia 3.6.23; 7 Toþi cei ce-i gãseau îi mîncau, ºi vrãjmaºii lor ziceau: Noi nu sîntem vinovaþi, fiindcã au pãcãtuit împotriva Domnului, Locaºul neprihãnirii , împotriva Domnului, Nãdejdea pãrinþilor lor.

Page 84: 24 - Ieremia

Ps 79.7;Ieremia 40.2.3;Zah 11.5;Ieremia 2.3;Dan 9.16;Ps 90.1;Ps 91.1;Ps ;Ps 22.4; 8 Fugiþi din Babilon, ieºiþi din þara Haldeilor, ºi mergeþi ca niºte þapi în fruntea turmii! Isa 48.20;Ieremia 51.6-45;Zah 2.6-7;Apoc 18.4; 9 Cãci iatã cã voi ridica ºi voi aduce împotriva Babilonului o mulþime de neamuri mari din þara dela miazãnoapte; se vor înºirui în ºiruri de bãtaie împotriva lui, ºi vor pune stãpînire pe el; sãgeþile lui sînt ca ale unui rãzboinic iscusit, care nu se întoarce cu mînile goale. Ieremia 25.14;Ieremia 51.27;Ieremia 50.3.41;Ieremia 50.14.29;2Sam 1.22; 10 Astfel va fi datã pradã jafului, Haldea, ºi toþi ceice o vor jãfui se vor sãtura de jaf, zice Domnul." Apoc 17.16; 11 Cãci voi v-aþi bucurat ºi v-aþi veselit, cînd Mi-aþi jãfuit moºtenirea Mea! Da, sãreaþi ca o juncanã în iarbã, nechiezaþi ca niºte armãsari focoºi!" Isa 47.6;Osea 10.11; 12 Mama voastrã este acoperitã de ruºine, cea care v-a nãscut roºeºte de ruºine; iatã, ea este coada neamurilor, este un pustiu, un pãmînt uscat ºi fãrã apã!13 Din pricina mîniei Domnului nu va mai fi locuitã, ºi va fi o pustietate. Toþi ceice vor trece pe lîngã Babilon, se vor mira ºi vor fluiera pentru toate rãnile lui. Ieremia 25.12;Ieremia 49.17; 14 Înºiruiþi-vã de bãtaie împrejurul Babilonului, voi toþi, arcaºii! Trageþi împotriva lui, nu faceþi economie de sãgeþi! Cãci a pãcãtuit împotriva Domnului. Ieremia 50.9;Ieremia 51.2;Ieremia 49.35;Ieremia 50.29; 15 Scoateþi din toate pãrþile un strigãt de rãzboi împotriva lui! El întinde mînile; temeliile i se prãbuºesc; zidurile i se surpã. Cãci este rãzbunarea Domnului. Rãzbunaþi-vã pe el! Faceþi-i cum a fãcut ºi el! 1Cron 29.24;2Cron 30.8;Plîn 5.6;Ezec 17.18;Ieremia 51.58;Ieremia 51.6-11;Ps 137.8;Ieremia 50.29;Apoc 18.6; 16 Nimiciþi cu desãvîrºire din Babilon pe celce samãnã, ºi pe cel ce mînuieºte secerea la vremea seceriºului! Înaintea sãbiei nimicitorului, fiecare sã se întoarcã la poporul sãu, fiecare sã fugã spre þara lui. Isa 13.14;Ieremia 51.9; 17 Israel este o oaie rãtãcitã pe care au gonit-o leii; împãratul Asiriei a mîncat-o cel dintîi; ºi acesta din urmã i-a zdrobit oasele, acest Nebucadneþar , împãratul Babilonului." Ieremia 50.6;Ieremia 2.15;2Imp 17.6;2Imp 24.10-14; 18 De aceea aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Iatã, voi pedepsi pe împãratul Babilonului ºi þara lui, cum am pedepsit pe împãratul Asiriei.19 Voi aduce înapoi pe Israel în pãºunea lui; va paºte pe Carmel ºi pe Basan, ºi îºi va potoli foamea pe muntele lui Efraim ºi în Galaad. Isa 65.10;Ieremia 33.12;Ezec 34.13-14; 20 În zilele acelea, în vremea aceea, - zice Domnul - se va cãuta nelegiuirea lui Israel, ºi nu va mai fi, ºi pãcatul lui Iuda, ºi nu se va mai gãsi; cãci voi ierta rãmãºiþa, pe care o voi lãsa." Ieremia 31.34;Isa 1.9;

Page 85: 24 - Ieremia

21 Suie-te împotriva þãrii de douã ori rãzvrãtitã, împotriva locuitorilor ei, ºi pedepseºte-i! Urmãreºte, mãcelãreºte, nimiceºte-i! - zice Domnul - ºi împlineºte în totul poruncile Mele! Ezec 23.23;2Sam 16.11;2Imp 18.25;2Cron 36.23;Isa 10.6;Isa 44.28;Isa 48.14;Ieremia 34.22; 22 Strigãte de rãzboi rãsunã în þarã, ºi prãpãdul este mare. Ieremia 51.54; 23 Cum s-a rupt ºi s-a sfãrîmat ciocanul întregului pãmînt! Babilonul este nimicit în mijlocul neamurilor! Isa 14.6;Ieremia 51.20; 24 Þi-am întins o cursã, ºi ai fost prins, Babilonule, fãrã sã te aºtepþi." Ai fost ajuns, apucat, pentrucã ai luptat împotriva Domnului. Ieremia 51.8-57;Dan 5.30-31; 25 Domnul ªi-a deschis casa de arme, ºi a scos din ea armele mîniei Lui; cãci aceasta este o lucrare a Domnului, Dumnezeul oºtirilor, în þara Haldeilor." Isa 13.5; 26 Pãtrundeþi din toate pãrþile în Babilon, deschideþi-i grînarele, faceþi-le niºte mormane ca niºte grãmezi de snopi, ºi nimiciþi-le. Nimic sã nu mai rãmînã din el!27 Ucideþi-i toþi taurii ºi junghiaþi-i! Vai de ei! Cãci le-a venit ziua, vremea pedepsirii lor! Ps 22.12;Isa 34.7;Ieremia 46.21;Ieremia 48.44;Ieremia 50.31; 28 Ascultaþi strigãtele fugarilor, ale celorce scapã din þara Babilonului, ca sã vesteascã în Sion rãzbunarea Domnului, Dumnezeului nostru, rãzbunarea pentru Templul Sãu! Ieremia 51.10-11; 29 Chemaþi împotriva Babilonului pe arcaºi, voi toþi cari încordaþi arcul! Tãbãrîþi în jurul lui, ca nimeni sã nu scape, rãsplãtiþi-i dupã faptele lui, faceþi-i întocmai cum a fãcut ºi el! Cãci s-a semeþit împotriva Domnului, împotriva Sfîntului lui Israel!" Ieremia 50.14;Ieremia 50.15;Ieremia 51.56;Apoc 18.6;Isa 47.10; 30 De aceea, tinerii lui vor cãdea pe uliþe, ºi toþi oamenii lui de rãzboi vor pieri în ziua aceea, zice Domnul." Ieremia 49.26;Ieremia 51.4; 31 Iatã, am necaz pe tine, îngîmfatule! zice Domnul, Dumnezeul oºtirilor; cãci þi-a sosit ziua, vremea pedepsirii tale! Ieremia 50.27; 32 Îngîmfatul acela se va poticni ºi va cãdea, ºi nimeni nu-l va ridica, voi pune foc cetãþilor lui, ºi-i va mistui toate împrejurimile." Ieremia 21.14; 33 Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor: Copiii lui Israel ºi copiii lui Iuda sînt apãsaþi împreunã; toþi cei ce i-au dus robi îi opresc ºi nu vor sã le dea drumul.34 Dar puternic este Rãzbunãtorul lor, El, al cãrui Nume este Domnul oºtirilor. El le va apãra pricina, ca sã dea odihnã þãrii, ºi sã facã pe locuitorii Babilonului sã tremure. Apoc 18.8;Isa 47.4; 35 Sabia împotriva Haldeilor! - zice Domnul, - împotriva locuitorilor Babilonului, împotriva cãpeteniilor ºi înþelepþilor lui! Dan 5.30;Isa 47.13; 36 Sabia împotriva proorocilor minciunii, ca sã ajungã ca niºte oameni fãrã minte! Sabia împotriva vitejilor lui, ca sã rãmînã încremeniþi! Isa 44.25;Ieremia 48.30;

Page 86: 24 - Ieremia

37 Sabia împotriva cailor ºi carãlor lui, împotriva oamenilor de tot felul cari sînt în mijlocul lui, ca sã ajungã ca femeile! Sabia împotriva vistieriilor lui, ca sã fie jãfuite! Ieremia 25.20-24;Ezec 30.5;Ieremia 51.30;Nah 3.13; 38 Seceta peste apele lui, ca sã sece! Cãci este o þarã de idoli, ºi au înebunit cu idolii lor. Isa 44.27;Ieremia 51.32-36;Apoc 16.12;Ieremia 50.2;Ieremia 51.44-52; 39 Deaceea fiarele pustiei se vor aºeza acolo împreunã cu ºacalii, ºi struþii vor locui acolo; nu va mai fi locuit niciodatã, ci vecinic va rãmînea nelocuit. Isa 13.21-22;Isa 34.14;Ieremia 51.37;Apoc 18.2;Isa 13.20;Ieremia 25.12; 40 Ca ºi Sodoma ºi Gomora ºi cetãþile vecine, pe cari le-a nimicit Dumnezeu, zice Domnul, aºa nu va mai fi locuit nici el, ºi nimeni nu se va mai aºeza acolo. - Gen 19.25;Isa 13.19;Ieremia 49.18;Ieremia 51.26; 41 Iatã, vine un popor dela miazãnoapte, ºi un neam mare ºi niºte împãraþi puternici se ridicã dela marginile pãmîntului. Ieremia 50.9;Ieremia 6.22;Ieremia 25.14;Ieremia 51.27;Apoc 17.16; 42 Poartã arc ºi suliþã, sînt necruþãtori ºi fãrã milã; glasul le mugeºte ca marea; sînt cãlãri pe cai, ca un om gata de luptã, împotriva ta, fiica Babilonului! Ieremia 6.23;Isa 13.18;Isa 5.30; 43 Împãratul Babilonului aude vestea, mîinile i se slãbesc, ºi îl apucã groaza, ca durerea pe o femeie care naºte... Ieremia 49.24; 44 Iatã, vrãjmaºul se suie ca un leu, depe malurile îngîmfate ale Iordanului împotriva locuinþei tale tari; deodatã îi voi izgoni de acolo, ºi voi pune peste ei pe acela, pe care l-am ales. Cãci cine este ca Mine? Cine-Mi va porunci? ªi care cãpetenie Îmi va sta împotrivã?" Ieremia 49.19;Iov 41.10;Ieremia 49.19; 45 Deaceea, ascultaþi hotãrîrea pe care a luat-o Domnul împotriva Babilonului, ºi planurile pe cari le-a fãcut El împotriva þãrii Haldeilor! Cu adevãrat, îi vor tîrî ca pe niºte oi slabe, cu adevãrat, le vor pustii locuinþa. Isa 14.24;Ieremia 51.11; 46 De strigãtul luãrii Babilonului se cutremurã pãmîntul, ºi se aude un strigãt de durere printre neamuri." Apoc 18.9;

Cap. 51

1 Aºa vorbeºte Domnul: Iatã, ridic împotriva Babilonului, ºi împotriva locuitorilor Haldeii, un vînt nimicitor. 2Imp 19.7;Ieremia 4.11; 2 Trimet împotriva Babilonului niºte vînturãtori cari-l vor vîntura, ºi-i vor goli þara. Vor veni din toate pãrþile asupra lui, în ziua nenorocirii. Ieremia 15.7;Ieremia 50.14; 3 Sã se întindã arcul împotriva celui ce îºi întinde arcul, împotriva celui ce se mîndreºte în platoºa lui!" Nu cruþaþi pe tinerii lui! Nimiciþi cu desãvîrºire toatã oºtirea lui!

Page 87: 24 - Ieremia

Ieremia 50.14;Ieremia 50.21; 4 Sã cadã uciºi în þara Haldeilor, strãpunºi de lovituri pe uliþele Babilonului! Ieremia 49.26;Ieremia 50.30-37; 5 Cãci Israelul ºi Iuda nu sînt pãrãsiþi de Dumnezeul lor, de Domnul oºtirilor, ºi þara Haldeilor este plinã de nelegiuiri împotriva Sfîntului lui Israel.6 Fugiþi din Babilon, ºi fiecare sã-ºi scape viaþa, ca nu cumva sã pieriþi în pieirea lui! Cãci aceasta este o vreme de rãzbunare pentru Domnul! El îi va rãsplãti dupã faptele lui. Ieremia 50.8;Apoc 18.4;Ieremia 50.15-28;Ieremia 25.14; 7 Babilonul era în mîna Domnului un potir de aur, care îmbãta tot pãmîntul; Neamurile au bãut din vinul lui; deaceea au fost neamurile ca într-o nebunie. Apoc 17.4;Apoc 14.8;Ieremia 25.16; 8 Deodatã cade Babilonul ºi este zdrobit! Vãitaþi-l, aduceþi leac alinãtor pentru rana lui; poate cã se va vindeca!" -9 Am voit sã vindecãm Babilonul, dar nu s-a vindecat! Pãrãsiþi-l, ºi haidem fiecare în þara noastrã, cãci pedeapsa lui a ajuns pînã la ceruri, ºi se înalþã pînã la nori." Isa 25.14;Isa Ieremia;Isa 50.16;Apoc 18.5; 10 Domnul scoate la luminã dreptatea pricinii noastre: veniþi sã istorisim în Sion lucrarea Domnului, Dumnezeului nostru." Ps 37.6;Ieremia 50.28; 11 Ascuþiþi sãgeþile, prindeþi scuturile! Domnul a aþîþat duhul împãraþilor Mediei, pentru cã vrea sã nimiceascã Babilonul; cãci aceasta este rãzbunarea Domnului, rãzbunarea pentru Templul Sãu. Ieremia 46.4;Isa 13.17;Ieremia 51.28;Ieremia 50.45;Ieremia 50.28; 12 Înãlþaþi un steag împotriva zidurilor Babilonului! Întãriþi-i strãjile, puneþi caraule, întindeþi curse! Cãci Domnul a luat o hotãrîre, ºi aduce la îndeplinire ce a rostit împotriva locuitorilor Babilonului." Nah 2.1;Nah 3.14; 13 Tu, care locuieºti lîngã ape mari, ºi care ai vistierii nemãrginite, þi-a venit sfîrºitul ºi lãcomia ta a ajuns la capãt!" Apoc 17.1-15; 14 Domnul oºtirilor a jurat pe Sine însuº: Da, te voi umplea de oameni ca de niºte lãcuste, ºi vor scoate strigãte de rãzboi împotriva ta." Ieremia 49.13;Amos 6.8;Nah 3.15;Ieremia 50.15; 15 El a fãcut pãmîntul cu puterea Lui, a întemeiat lumea cu înþelepciunea Lui, a întins cerurile cu priceperea Lui. Gen 1.1-6;Ieremia 10.12;Iov 9.8;Ps 104.2;Isa 40.22; 16 De glasul Lui, urlã apele în ceruri; El ridicã norii dela marginile pãmîntului, dã naºtere la fulgere ºi ploaie, ºi scoate vîntul din cãmãrile lui. Ieremia 10.13;Ps 135.7; 17 Atunci orice om se vede cît este de prost cu ºtiinþa lui, orice argintar rãmîne ruºinat de chipurile lui cioplite; cãci idolii lui nu sînt decît minciunã, ºi n-au nicio suflare în ei! Ieremia 10.14;Ieremia 50.2; 18 Sînt o nimica toatã ºi o lucrare de rîs: cînd le vine pedeapsa, pier cu desãvîrºire! Ieremia 10.15;

Page 88: 24 - Ieremia

19 Dar Cel ce este partea lui Iacov nu este ca ei; cãci El a întocmit totul, ºi Israel este seminþia moºtenirii Lui: Domnul oºtirilor, este Numele Lui. Ieremia 10.16; 20 Tu Mi-ai fost un ciocan ºi o unealtã de rãzboi. Am zdrobit neamuri prin tine, am nimicit împãrãþii prin tine. Isa 10.5-15;Ieremia 50.23; 21 Prin tine am sfãrîmat pe cal ºi pe cãlãreþul lui;22 prin tine am sfãrîmat carul ºi pe cel ce ºedea în el. Prin tine am sfãrîmat pe bãrbat ºi pe femeie; prin tine am sfãrîmat pe bãtrîn ºi pe copil; prin tine am sfãrîmat pe tînãr ºi pe fatã. 2Cron 36.17; 23 Prin tine am sfãrîmat pe pãstor ºi turma lui; prin tine am sfãrîmat pe plugar ºi boii lui; prin tine am sfãrîmat pe cîrmuitori ºi pe cãpeteniile lui.24 Dar acum, voi rãsplãti Babilonului ºi tuturor locuitorilor Haldeii, tot rãul, pe care l-au fãcut Sionului, supt ochii voºtri, zice Domnul." Ieremia 50.15-29; 25 Iatã, am necaz pe tine, munte nimicitor, zice Domnul, pe tine, care nimiceai tot pãmîntul! Îmi voi întinde mîna peste tine, te voi prãvãli dela înãlþimea stîncilor, ºi te voi preface într-un munte aprins. Isa 13.2;Zah 4.7;Apoc 8.8; 26 Nu se vor mai scoate din tine nici pietre din capul unghiului clãdirii, nici pietre pentru temelii; cãci vei fi o dãrîmãturã vecinicã, zice Domnul... Ieremia 50.40; 27 Înãlþaþi un steag pe pãmînt! Sunaþi din trîmbiþã printre neamuri! Pregãtiþi neamurile împotriva lui, chemaþi împotriva lui împãrãþiile Araratului, Miniului ºi Aºchenazului!Puneþi cãpetenii de oaste împotriva lui! Faceþi sã înainteze caii ca niºte lãcuste sbîrlite! Isa 13.2;Ieremia 25.14;Ieremia 50.41; 28 Pregãtiþi împotriva lui pe neamuri, pe împãraþii Mediei, pe cîrmuitorii lui ºi pe toate cãpeteniile lui, ºi toatã þara supt stãpînirea lor! Ieremia 51.11; 29 Se clatinã pãmîntul, se cutremurã; cãci planul Domnului împotriva Babilonului se împlineºte; ºi El va face din þara Babilonului un pustiu nelocuit. Ieremia 50.13-40;Ieremia 51.43; 30 Vitejii Babilonului nu mai luptã, ci stau în cetãþui; puterea le este sleitã, ºi au ajuns ca niºte femei. Vrãjmaºii pun foc locuinþelor lor ºi le sfãrîmã zãvoarele! Isa 19.16;Ieremia 48.41;Ieremia 50.37;Plîn 2.9;Amos 1.5;Nah 3.13; 31 Se întîlnesc alergãtorii, se încruciºeazã solii, ca sã vesteascã împãratului Babilonului, cã cetatea lui este luatã din toate pãrþile, Ieremia 50.24; 32 cã trecãtorile sînt luate, bãlþile cu trestie sînt uscate de foc, ºi oamenii de rãzboi îngroziþi. Ieremia 50.38; 33 Cãci aºa vorbeºte Domnul oºtirilor, Dumnezeul lui Israel: Fiica Babilonului este ca o arie pe vremea cînd este cãlcatã cu picioarele: încã o clipã, ºi va veni pentru ea vremea seceriºului." Isa 21.10;Amos 1.3;Mic 4.13;Isa 41.15;Hab 3.12;Isa 17.5;Osea 6.11;Ioel 3.13;Apoc 14.15-18;

Page 89: 24 - Ieremia

34 Nebucadneþar, împãratul Babilonului, m-a mîncat, m-a nimicit; m-a fãcut ca un vas gol; m-a înghiþit, ca un balaur, ºi-a umplut pîntecele cu ce aveam mai scump, ºi m-a izgonit. Ieremia 50.17; 35 Sîlnicia fãcutã faþã de mine ºi faþã de carnea mea sfîºiatã sã se întoarcã asupra Babilonului, zice locuitoarea Sionului. Sîngele meu sã cadã asupra locuitorilor Haldeii! zice Ierusalimul. -36 De aceea, aºa vorbeºte Domnul: Iatã, îþi voi apãra pricina, ºi te voi rãzbuna! Voi seca marea Babilonului, ºi-i voi usca izvorul. Ieremia 50.34;Ieremia 50.38; 37 Babilonul va ajunge un morman de dãrîmãturi, o vizuinã de ºacali, un pustiu ºi o batjocurã, ºi nu va mai avea locuitori. Isa 13.22;Ieremia 50.39;Apoc 18.2;Ieremia 25.9-18; 38 Vor rãcni împreunã ca niºte lei, vor þipa ca niºte pui de lei.39 Cînd vor fi încãlziþi de vin, le voi da sã bea, ºi-i voi îmbãta, ca sã se veseleascã, ºi apoi sã adoarmã somnul cel de veci, ca sã nu se mai scoale, zice Domnul." Ieremia 51.57; 40 Îi voi pogorî ca pe niºte miei la tãiere, ca pe niºte berbeci ºi niºte þapi.41 Cum s-a luat ªeºacul! Cum a fost cucerit acela a cãrui slavã umplea tot pãmîntul! Cum a fost nimicit Babilonul din mijlocul neamurilor! Ieremia 25.26;Isa 13.19;Ieremia 49.25;Dan 4.30; 42 Marea s-a înãlþat peste Babilon: Babilonul a fost acoperit de mulþimea valurilor sale. Isa 8-8; 43 Cetãþile lui au ajuns un pustiu; un pãmînt fãrã apã ºi pustiu, o þarã unde nimeni nu locuieºte ºi pe unde niciun om nu trece. Ieremia 50.39-40;Ieremia 51.29; 44 Voi pedepsi pe Bel în Babilon, îi voi smulge din gurã ce a înghiþit, ºi neamurile nu se vor mai îngrãmãdi în el: chiar ºi zidul Babilonului va cãdea! Isa 46.1;Ieremia 50.2;Ieremia 51.58; 45 Ieºiþi din mijlocul lui, poporul Meu, ºi fiecare sã-ºi scape viaþa, scãpînd de mîni aprinsã a Domnului! Ieremia 51.6;Ieremia 50.8;Apoc 18.4; 46 Sã nu vi se turbure inima, ºi nu vã spãimîntaþi de zvonurile cari se rãspîndesc în þarã; cãci anul acesta va veni un zvon, iar anul urmãtor un alt zvon; în þarã va domni sîlnicia, ºi un stãpînitor se va ridica împotriva altui stãpînitor. 2Imp 19.7; 47 De aceea, iatã, vin zile cînd voi pedepsi idolii Babilonului: atunci toatã þara lui va fi acoperitã de ruºine, ºi toþi morþii lui vor cãdea în mijlocul lui. Ieremia 50.2;Ieremia 51.52; 48 Cerurile ºi pãmîntul cu tot ce cuprind ele, vor striga de bucurie asupra Babilonului, cãci pustiitorii se vor arunca dela meazãnoapte asupra lui, zice Domnul." Isa 44.23;Isa 49.13;Apoc 18.20;Ieremia 50.3-41; 49 Chiar ºi Babilonul va cãdea, o morþi ai lui Israel, cum a fãcut ºi el sã cadã morþii din toatã þara.50 Cei cari aþi scãpat de sabie, plecaþi, nu zãboviþi! Cei din pãmntul depãrtat, gîndiþi-vã la Domnul, ºi Ierusalimul sã fie în inimile voastre!" -

Page 90: 24 - Ieremia

Ieremia 44.28; 51 Ne ruºinam, cînd auzeam ocara; ne ascundeam feþele de ruºine, cînd au venit niºte strãini în sfîntul locaº al Casei Domnului." Ps 44.15-16.79.4; 52 De aceea, iatã, vin zile, zice Domnul, cînd îi voi pedepsi idolii, ºi în toatã þara lui vor geme rãniþii. Ieremia 51.47; 53 Chiar dacã Babilonul s-ar înãlþa pînã la ceruri, chiar dacã ar face cu neputinþã de ajuns cetãþuile lui cele înalte, tot voi trimete pe pustiitori împotriva lui, zice Domnul"... Ieremia 49.16;Amos 9.2;Obad 4; 54 Rãsunã strigãte din Babilon, ºi un mare prãpãd în þara Haldeilor. Ieremia 50.22; 55 Cãci Domnul pustieºte Babilonul, ºi face sã-i înceteze zarva cea mare. Valurile pustiitorilor urlã ca niºte ape mari, al cãror vuiet tulburat se aude.56 Da, pustiitorul se aruncã asupra lui, asupra Babilonului; vitejii Babilonului sînt prinºi, ºi li se sfãrîmã arcurile. Cãci Domnul este un Dumnezeu care rãsplãteºte! El va da negreºit fiecãruia plata cuvenitã lui! Ps 94.1;Ieremia 50.29;Ieremia 51.24; 57 ªi anume, voi îmbãta pe voivozii ºi înþelepþii lui, pe cîrmuitorii, pe cãpeteniile ºi vitejii lui; vor adormi somnul cel de veci, ºi nu se vor mai trezi, zice Împãratul, al cãrui Nume este Domnul oºtirilor." Ieremia 51.39;Ieremia 46.18;Ieremia 48.15; 58 Aºa vorbeºte Domnul oºtirilor: Zidurile cele largi ale Babilonului vor fi surpate, ºi porþile lui cele înalte vor fi arse cu foc. Astfel popoarele muncesc degeaba, ºi Neamurile se trudesc pentru foc!" Ieremia 51.44;Hab 2.13; 59 Iatã porunca, datã de proorocul Ieremia, lui Seraia, fiul lui Neriia, fiul lui Mahseia, cînd s-a dus la Babilon cu Zedechia, împãratul lui Iuda, în al patrulea an al domniei lui Zedechia. Seraia era cel mai mare cãmãraº.60 Ieremia a scris într-o carte toate nenorocirile, cari aveau sã vinã asupra Babilonului, toate cuvintele acestea scrise asupra Babilonului.61 Ieremia a zis lui Seraia: Cînd vei ajunge la Babilon, vezi sã citeºti toate cuvintele acestea,62 ºi sã zici: Doamne, Tu ai spus cã locul acesta are sã fie nimicit, ºi cã n-are sã mai fie locuit nici de oameni nici de dobitoace, ci are sã ajungã un pustiu pentru totdeauna. Ieremia 50.3-39;Ieremia 51.29; 63 ªi cînd vei isprãvi citirea cãrþii acesteia, sã legi de ea o piatrã, ºi s-o arunci în Eufrat, Apoc 18.21; 64 ºi sã zici: Aºa va fi înecat Babilonul, ºi nu se va mai ridica din nenorocirile, pe cari le voi aduce asupra lui; vor cãrea sleiþi de puteri!"Pînã aici sînt cuvintele lui Ieremia. Ieremia 51.58;

Cap. 52

Page 91: 24 - Ieremia

1 Zedechia avea douãzeci ºi unu de ani cînd a ajuns împãrat, ºi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. Mamã-sa se chema Hamutal, fiica lui Ieremia, din Libna. 2Imp 24.18; 2 El a fãcut ce este rãu înaintea Domnului, întocmai cum fãcuse Ioiachim.3 ªi lucrul acesta s-a întîmplat din pricina mîniei Domnului împotriva Ierusalimului ºi împotriva lui Iuda, pe cari voia sã-i lepede dela Faþa Lui. ªi Zedechia s-a rãsculat împotriva împãratului Babilonului.4 În al nouãlea an al domniei lui Zedechia, în ziua a zecea a lunii a zecea, a venit Nebucadneþar, împãratul Babilonului, cu toatã oºtirea lui, împotriva Ierusalimului; au tãbãrît înaintea lui, ºi au ridicat ºanþuri de apãrare dejur împrejurul lui. 2Imp 25.1-27;Ieremia 39.1;Zah 8.19; 5 Cetatea a stat împresuratã pînã în anul al unsprezecelea al împãratului Zedechia.6 În ziua a noua a lunii a patra, era mare foamete în cetate, aºa cã poporul þãrii nu mai avea pîne de loc.7 Atunci s-a fãcut o spãrturã în cetate; ºi toþi oamenii de rãzboi au fugit, ºi au ieºit din cetate noaptea, pe drumul porþii dintre cele douã ziduri de lîngã grãdina împãratului, pe cînd înconjurau Haldeii cetatea. Fugarii au apucat pe drumul cîmpiei.8 Dar oastea Haldeilor a urmãrit pe împãrat, ºi au ajuns pe Zedechia în cîmpiile Ierihonului, dupãce toatã oºtirea lui se risipise dela el.9 Au pus mîna pe împãrat, ºi l-au dus la împãratul Babilonului la Ribla, în þara Hamatului; ºi el a rostit o hotãrîre împotriva lui. Ieremia 32.4; 10 Împãratul Babilonul a pus sã junghie pe fiii lui Zedechia în faþa lui; a pus sã taie la Ribla ºi pe toate cãpeteniile lui Iuda. Ezec 12.13; 11 Apoi a pus sã scoatã ochii lui Zedechia, ºi a pus sã-l lege cu lanþuri de aramã. Apoi împãratul Babilonului l-a dus la Babilon, ºi l-a þinut în temniþã pînã în ziua morþii lui.12 În ziua a zecea a lunii a cincea, în al nouãsprezecelea an al domniei lui Nebucadneþar, împãratul Babilonului, - a venit la Ierusalim Nebuzaradan, cãpetenia strãjerilor, care era în slujba împãratului Babilonului. Zah 7.5;Zah 8.19;Ieremia 52.29;Ieremia 39.9; 13 El a ars casa Domnului, casa împãratului, ºi toate casele casele Ierusalimului; a dat foc tuturor caselor mai mari.14 Toatã ostea Haldeilor, care era cu cãpetenia strãjerilor, a dãrîmat de asemenea toate zidurile dimprejurul Ierusalimului.15 Nebuzaradan, cãpetenia strãjerilor, a luat prinºi de rãzboi o parte din cei mai sãraci din popor, pe aceia din popor cari rãmãseserã în cetate, pe ceice se supuseserã împãratului Babilonului, cealaltã rãmãºiþã a mulþimii. Ieremia 39.9; 16 Totuº Nebuzaradan, cãpetenia strãjerilor, a lãsat ca vieri ºi ca plugari pe unii din cei mai sãraci din þarã.17 Haldeii au sfãrîmat stîlpii de aramã cari erau în casa Domnului, temeliile, marea de aramã care era în Casa Domnului, ºi toatã arama lor au dus-o în Babilon. Ieremia 27.19;1Imp 7.15.23-27.50; 18 Au luat oalele, lopeþile, cuþitele, potirele, ceºtile ºi toate uneltele de aramã cu cari se fãcea slujba.

Page 92: 24 - Ieremia

Exod 27.3;2Imp 25.14-16; 19 Cãpetenia strãjerilor a mai luat ºi lighenele, tãmîietoarele, potirele, cenuºarele, sfeºnicele, ceºtile ºi paharele, tot ce era de aur ºi ce era de argint.20 Cei doi stîlpi, marea, ºi cei doisprezece boi de aramã cari slujeau drept temelie, ºi cari-i fãcuse împãratul Solomon pentru Casa Domnului, toate aceste unelte de aramã aveau o greutate care nu se putea cîntãri. 1Imp 7.47; 21 Înãlþimea unuia din stîlpi era de optsprezece coþi, ºi un fir de doisprezece coþi îl cuprindea; era gol ºi gros de patru degete; 1Imp 7.15;2Imp 25.17;2Cron 3.15; 22 deasupra lui era un coperiº de aramã, ºi înãlþimea unui coperiº era de cinci coþi; împrejurul coperiºului era o reþea ºi rodii, toate de aramã; tot aºa era ºi al doilea stîlp, ºi avea ºi el rodii.23 Erau nouãzeci ºi ºase de rodii de fiecare parte, ºi toate rodiile dimprejurul reþelei erau în numãr de o sutã. 1Imp 7.20; 24 Cãpetenia strãjerilor a luat pe marele preot Seraia, pe Þefania, al doilea preot, ºi pe cei trei uºieri. 2Imp 25.18;Ieremia 21.1-20.25; 25 ªi din cetate a luat pe un famen care avea supt poruncca lui pe oamenii de rãzboi, ºapte oameni din ceice fãceau parte din sfetnicii împãratului ºi cari au fost gãsiþi în cetate, apoi pe logofãtul cãpeteniei oºtirii, care era însãrcinat sã scrie la oaste poporul din þarã, ºi ºasezeci de oameni din poporul þãrii, cari se aflau în cetate.26 Nebuzaradan, cãpetenia strãjerilor, i-a luat, ºi i-a dus la împãratul Babilonului la Ribla.27 Împãratul Babilonului i-a lovit ºi i-a omorît la Ribla în þara Hamatului.Astfel a fost dus rob Iuda departe de þara lui.28 Iatã poporul pe care l-a dus Nebucadneþar în robie: în al ºaptelea an: trei mii douãzeci ºi trei de Iudei; 2Imp 24.2;2Imp 24.12;2Imp 24.14; 29 în al optsprezecelea an al lui Nebucadneþar, a luat din Ierusalim opt sute treizeci ºi doi de inºi; Ieremia 52.12;Ieremia 39.9; 30 în al douãzeci ºi treilea an al lui Nebucadneþar, Nebuzaradan, cãpetenia strãjerilor, a luat ºapte sute patruzeci ºi cinci de Iudei; de toþi: patru mii ºase sute de inºi.31 În al treizeci ºi ºaptelea an al robiei lui Ioiachin, împãratul lui Iuda, în a douãzeci ºi cincea zi a lunii a douãsprezecea , Evil-Merodac, împãratul Babilonului, în anul întîi al domniei lui, a înãlþat capul lui Ioiachin, împãratul lui Iuda, ºi l-a scos din temniþã. 2Imp 25.27-30;Gen 40.13.20; 32 I-a vorbit cu bunãtate, ºi i-a aºezat scaunul lui de domnie mai pe sus de scaunul de domnie al împãraþilor cari erau cu el la Babilon.33 A pus sã-i schimbe hainele de temniþã, ºi Ioiachin a mîncat totdeauna la masa împãratului în tot timpul vieþii sale. 2Sam 9.12; 34 Împãratul Babilonului a purtat grijã necontenit de hrana lui zilnicã, pînã în ziua morþii lui, în tot timpul vieþii sale.