Text 1. NATURA BINELUI ŢINE DE LUMEA INTELIGIBILĂ

Pornind de la lectura activă a textului identificaţi conceptele cheie, principalele idei ale textului şi argumentaţia din spatele acestora.

Precizaţi într-o compoziţie scrisă la alegere de ce este importantă, conform textului, cunoaşterea Binelui, care este legătura între adevăr, frumos şi bine în text şi prin ce diferă concepţia platonică despre bine de cea cotidană;

Ideea Binelui este cunoaşterea supremă din care derivă cunoaşterea altor valori

Fiindcă de multe ori ai auzit de la mine că ideea Binelui este cunoaşterea supremă, ideea prin care si cele drepte şi toate celelalte bunuri devin utile şi de folos. Or, acum îţi dai seama că despre aceasta voi vorbi si că, în plus, noi nu o cunoaştem suficient. Iar dacă n-o cunoaştem, chiar dacă am şti tot restul cît se poate de bine, iarăşi înţelegi că, în absenţa ei, nu ne este cunoaşterea tuturor celorlalte de nici un folos, dtrpă cum nu am putea poseda ceva cu adevărat în absenţa Binelui. Sau crezi că e de vreun preţ a poseda totul, cînd nu posezi Binele ? Ori a avea idei despre toate cele, lipsind Binele, deci a nu gîndi nimic frumos şi bun ?"[...] mulţimea vede în plăcere Binele, iar cei mai subtili [...] „Dar mai ştii si că oamenii care văd lucrurile în ultimul fel nu pot arăta la ce gîndire anume se referă; ei sînt siliţi, pînă la urmă, să declare că se referă la gîndirea Binelui." [...] „Dar ce să mai spunem despre cei care definesc Binele drept plăcerea ? Rătăcesc ei cumva mai puţin decît primii ? Sau nu sînt nevoiţi si aceştia să accepte că există şi plăceri rele?" [...] „Dar nu este limpede si lucrul următor : că mulţi oameni ar alege cele ce par drepte si frumoase, chiar dacă ele nu ar fi, si totuşi ar voi sa le săvîrşească, să le posede şi să le opineze, însă ca nimănui nu-i ajunge să dobîndească ceea ce pare a fi bun, ci toţi le caută pe cele-ce-sînt bune, fiecare dispreţuind, în acest caz, simpla părere ?"„Ba da."„Aşadar, iată ceva pe care orice suflet îl urmăreşte e şi pentru care el face poate, bănuind că e ceva important ; e însă în încurcătură si nu poate să priceapă îndeajuns ce anume este, nici să se slujească de o credinţă stabilă în privinţa lui, precum o face în celelalte cazuri ; din această pricină eşuează şi în alte situaţii, cînd ar putea fi vorba despre vreun a folos. Oare să afirmăm că cei mai buni din cetate, cărora le vom încredinţa totul, trebuie să răinînă în beznă în legătură cu un subiect atît de însemnat ?"„Cîtusi de puţin" — răspunse.„Cred — am zis — că cele drepte si frumoase, despre care însă nu se ştie în ce fel ele sînt şi bune, nu ar putea fi prea bine păzite de către cel ce ignoră acest aspect. Presupun că nici unele dintre acestea nu vor fi cunoscute îndestulător înainte de cunoaşterea Binelui."„E corectă presupunerea ta."Aşadar, orînduirea noastră politică va fi desâvîrşit pusă în ordine, doar cînd un astfel de paznic, ştiutor al Binelui, se va ocupa de ea?", Necesar — spuse el. Dar după părerea ta, Socrate Binele e ştiinţă, plăcere, ori ce altceva în afara acestora?" [...]

Binele se găseşte într-un loc inteligibil şi este asemenea soarelui care face posibilă lumina „Dar nu ai văzut că opiniile lipsite de ştiinţă sînt, toate, rele ? Iar dintre acestea cele mai bune rămîn, totuşi, oarbe. Sau ţi se par a se deosebi de orbii ce merg drept la drum aceia

care opinează ceva adevărat, fără înţelegere ?"[...] Aşadar, primiţi acum „puiul" şi odrasla Binelui însuşi, însă fiţi atenţi să nu vă înşel cumva fără de voie, oferindu-vă un discurs fals despre odraslă !"[...],,Ai atunci în atenţie — am spus eu — că eu îl numesc pe soare odrasla Binelui, odraslă pe care Binele a zămislit-o asemănătoare cu el însuşi. Căci ceea ce Binele este în locul inteligibil, în raport atît cu inteligenţa, cît şi cu inteligibilele, acelaşi lucru este soarele iată de vedere si de lucrurile vizibile.",,Cum aşa? — zise. Mai explica-mi!"„Ştii că ochii, atunci cînd cineva nu i-ar îndrepta spre obiectele scăldate în lumina zilei, ci spre cele luminate doar de lucirile nopţii, îşi pierd din puterea vederii şi par a ii aproape orbi, ca şi cînd ar fi lipsiti de autentica vedere?"„Desigur.",,Dar cînd ochii s-ar îndrepta asupra obiectelor luminate de soare, ei văd plini de siguranţă si, înaceiaşi ochi, apare existînd vederea cea adevărata."„Ei bine?"„Gîndeşte-te în acelaşi chip şi în privinţa ochiului sufletesc : Cînd ar străluci adevărul si ceea-ee-este, el se va bizui pe acestea ; el gîndeste şi le cunoaşte şi e vădit că are inteligenţă. Dar cînd ar privi către lumina amestecată cu întuneric, către ceea ce naşte şi piere, atunci el va opina şi va pierde din puterea văzului, plimbîndu-şi de sus în jos părerile, şi apărînd lipsit de inteligenţă."„Aşa apare, într-adevăr."„Admite că această entitate, ce oferă adevărul pentru obiectele de cunoscut şi putinţa de a cunoaşte pentru cunoscător este ideea Binelui. Gîndeşte-te la ea ca fiind cauza cunoaşterii şi a adevărului, înţeles ca obiect al cunoaşterii. Astfel, ambele, şi cunoaşterea şi adevărul sînt frumoase ; dar dacă ai avea în vedere ceva încă mai frumos decît ele, ai judeca cum trebuie. Căci, după cum, dincolo, lumina şi vederea, chiar dacă e drept să fie privite ca asemănătoare soarelui, nu trebuie socotite a fi soarele, tot aşa si aici. Este drept ca acestea două — adevărul şi cunoaşterea — să fie socotite asemănătoare Binelui, nefiind drept ca una sau alta să fie socotite Binele, ci rangul Binelui trebuie socotit vrednic de o cinste mai înaltă.",,O frumuseţe de nespus — zise el — ai în vedere, dacă Binele oferă cunoaştere şi adevăr, dar le depăşeşte pe acestea prin frumuseţe. E vădit că nu numeşti o plăcere ca fiind Binele ."'„Ssst, ai grijă cum vorbeşti! — am spus eu. Mai degrabă însă, cercetează încă imaginea Binelui şi în felul următor."„Cum?"„Vei afirma că soarele nu oferă lucrurilor vizibile doar putinţa de a fi văzute, ci si devenirea, creşterea si hrana, fără ca el să fie devenire."„Cum ar putea fi?"„Atunci afirmă că obiectelor cognoscibile le vine din partea Binelui nu doar capacitatea de a fi cunoscute, ci si cea de a fi, ca şi fiinţa lor ; acestea purced tot de la el, dar Binele nu este fiinţă, ci o depăşeşte pe aceasta prin vîrstă, rang şi putere".[...]

1

Călătoria sufletului / minţii către domeniul inteligibil şi zărirea Ideii Binelui „Cugetă aşadar — am spus eu — că, după cum ziceam, există două principii şi unul domneşte peste ordinul si domeniul inteligibil, celălalt peste cel vizibil, ca să nu-ti par că fac jocuri dibace de cuvinte, zicînd «peste cer ». Ai, aşadar, în minte aceste două ordine : vizibilul şi inteligibilul ?",,Le am.",,După cum, luînd o linie divizată în două părţi egale , dacă împarţi iarăşi fiecare parte conformaceleiaşi proporţii, obţii, o dată, ordinul vizibilului, şi apoi pe cei al inteligibilului. Iar în sînul ordinului vizibilului vei avea, raportîndu-se reciproc, în baza clarităţii şi a neclarităţii dintre ele, o primă parte reprezentînd imaginile — numesc imagini mai întîi umbrele, apoi reflexiile din apă si în obiectele cu suprafaţă compactă, netedă si strălucitoare, şi tot ce-î astfel, dacă pricepi."„Pricep."„Cealaltă subdiviziune socoteşte-o a fi domeniul cu care acest domeniu al reflexiilor seamănă: animalele din jurul nostru, plantele şi toate obiectele."„Aşa o socotesc."„Ai putea afirma că ordinul vizibilului se divide în raport cu ceea ce e adevărat şi ce nu e ; că, precum se comportă opinabilul faţă de cognoscibil, la fel şi asemănătorul faţă de lucrul cu care seamănă." „Afirm."„Cercetează acum si diviziunea inteligibilului, în felul în care trebuie ea să fie subdivizată."„Cum?"„Iată : pe una dintre subdiviziuni sufletul este nevoit să o cerceteze folosindu-se de obiectele mai înainte imitate de către reflexii şi umbre drept imagini; el porneşte de la anumite postulate şi nu se îndreaptă spre principiu, ci spre capăt. Dar el cercetează cealaltă diviziune — este vorba despre ceea ce, nefiind postulat, are valoare de principiu — pornind de la un postulat, fără să se slujească de imagini ca în celălalt caz, ci croindu-şi drumul prin ideile însele."„N-am înţeles destul ce vrei să zici." ,,Bun, reiau: vei pricepe degrabă cele spuse înainte. Cred că tu ştii că geometrii, aritmeticienii şi cei ce se îndeletnicesc cu astfel de lucruri, după ce postulează imparul şi parul, formele şi cele trei feluri de unghiuri, cît şi celelalte înrudite cu acestea, potrivit cu fiecare dintre metode, le consideră pe acestea «postulate », presupunîndu-le cunoscute şi nu cred de cuviinţă să le explice nici lor înşişi, nici celorlalţi, socotindu-le cu totul evidente. Pornind de la acestea, parcurg tot restul şi sfîrşesc prin a cădea de acord asupra chestiunii pe care intenţionează s-o cerceteze. „Asta cunosc bine" — zise.''Atunci ştii şi că ei se folosesc de figuri vizibile şi că.discută despre ele, fără însă a raţiona asupra lor, ci de fapt asupra acelor entităţi cu care figurile doar seamănă : în vederea pătratului însuşi şi a diagonalei iui discută şi nu în vederea figurii pe care o desenează ; si la fel procedează şi în celelalte cazuri. Ba se folosesc de ele figurile pe care le alcătuiesc şi le desenează — figuri ce au imagini în apă şi umbre — dar se folosesc de aceste figuri în calitate de imagini la rîndul lor, căutînd să vadă acele realităţi ele însele, care nu ar putea fi altfel văzute decît prin intermediul raţiunii". „Adevărat."„Am spus că sufletul este nevoit să cerceteze în această diviziune a inteligibilului, cu ajutorul «postulatelor ». El nu se îndreaptă către principiu, deoarece nu poate să se înalţe dincolo de postulate ; el utilizează drept imagini chiar obiectele imitate de către altele inferioare lor, folosindu-se de aceste imagini drept entităţi ce se impun opiniei cu

claritate şi greutate, pentru cunoaşterea celorlalte realităţi supraordonate."„Înţeleg — spuse — că vorbeşti de ceea ce cade sub incidenţa geometriei şi a artelor înrudite."„Înţelege atunci şi ceea ce spun în legătură cu cealaltă diviziune a inteligibilului, cu care raţiunea însăşi are contact prin puterea dialecticii ; ea nu socoteste «postulatele » drept principii, ci drept ceea ce, în realitate, sînt: mijloace de a ataca, de a aborda ceva, pentru ca, mergînd pînă la ceea ce nu este postulat, la principiul tuturor, intrînd în contact cu acesta şi apoi, avînd de-a face, din nou, cu acele entităţi ce ţin de acesta, să coboare astfel către capăt, fară să se slujească de vreun obiect sensibil, ci doar de Ideile ca atare, pentru ele însele şi prin ele şi să încheie, îndreptîndu-se spre Idei."„Înţeleg — vorbi el — nu complet, căci mi se pare că ai în vedere o operă lungă de tot. Vrei să afirmi că ceea ce este contemplat de către ştiinţa dialecticii, cu referire la ceea-ce-este şi la inteligibil rămîne mai sigur, mai clar decît orice-i contemplat de către numitele «arte ». Pentru acestea, «postulatele » reprezintă principiile, iar cei ce contemplă sînt siliţi să. privească ajutîndu-se de inteligenţa analitică şi de simţuri; numai că, deoarece ei nu privesc înălţări la nivelul principiului, ci pornind de Ia «postulate >>„ îţi apar ţie a nu dispune de intelectul pur, faţă în fată cu acele realităţi, deşi acestea, fiind inteligibile, se află laolaltă cu principiul lor. Mi se pare că tu numeşti inteligentă analitică facultatea geometrilor şi a altora asemenea lor si nu intelect pur, aflîndu-se această inteligenţă analitică între opinie si intelectul pur."„Ai prezentat lucrurile în chipul cel mai adecvat. Mai socoteşte, în raport cu cele patru diviziuni, patru reflectări în suflet, intelectul pur corespunde diviziunii superioare, inteligenta analitică celei de-a doua, e acordă credinţa celei de-a treia si reprezentarea ultimei şi aşeaza-le conform proporţiei amintite. In felul în care participă la adevăr realităţile asupra cărora ele se îndreaptă, în acelaşi fel socoteşte că şi aceste reflectări interioare au parte de certitudine."

Platon - Republica

2