Contribuţiile lui Socrate, Platon şi Aristotel la dezvoltarea gândirii

psihologice

Cei trei pun bazele epistemologieiorigineanaturametodelelimitele

cunoaşterii umane

1. Viaţa lui Socrate (469-399 î.Chr.)

obârşie modestă, mama moaşă, tatăl sculptor

probabil elev al lui Anaxagora

soldat infanterist în trei campanii militare

căsătorit cu Xantippa

nu a lăsat nimic scris

2. Concepţia despre om

considerat un foarte bun observator şi totodată unul sceptic (vezi viaţa)căutător neobosit al cunoaşterii, îşiaxează interesul asupra omului care

se caută pe sine(“ştiu că nu ştiu nimic”)

exigenţa unui adevăr mai înalt

înlocuieşte termenii materiali (apă, aer, focşi pământ) cu anumite calităţi interne ale omului

întrebări adresate trecătorilor, răspunsurileanalizate din perspectivă raţionalistă

dualismul psiho-fizic“Suntem datori să-i sacrificăm lui Asclepios un

cocoş!”

“Cunoaşte-te pe tine însuţi” (gnothi seauton) tendinţa de a ne autoamăgi

adevărul nu este ceea ce o autoritate afirmă, ci este ascuns în fiecare conştiinţă (vezi maieutica sau arta interogaţiei)

rolul profesorului este de a scoate la iveală adevărul, nu de a-l implanta (învăţarea prin descoperire)

Antiphon, contemporan al lui Socrate, utilizează metoda pentru a trata persoanele îndoliate

condamnat în faţa a 501 juraţi, condamnat cu o majoritate de 60 (asebeia, ateismul, coruperea tineretului)

3. Platon (427-347 î.Chr.)discipol al lui Socratefuge din Atena; prietenia cu Dionsclaviafondatorul Academiei din Atena, cuo existenţă de 916 anica şi Socrate, scopul său nu era de a

transmite o serie de fapte

• cunoaşterea nu se bazează pe simţuri, care pot fi înşelătoare, ci pe raţionamentul despre simţuri

• diferenţa dintre cunoaşterea senzorială şi forme (structuri eterne)

singura modalitate de a creşte acurateţea cunoaşterii: prin măsurare şi raţionament deductiv

în Republica descrie o societate utopicădiferenţele dintre oameni sunt produse de zei,

dar societatea trebuie să le controleze prin controlul căsătoriilor şi al reproducerii

susţine dualismul psihofizic “ştii, pentru că ai mai ştiut”; “a învăţa înseamnă a-ţi reaminti”

concepţia despre sufletul uman:calităţile umane pot fi măsurate

raţionamentul este localizat în capcurajul în pieptapetitul în abdomensufletul este alcătuit aşadar din trei părţi; virtuţile sunt înţelepciunea, voinţa, cumpătarea

Rafael, Şcoala din Atena

4. Aristotel (385-322 î.Chr)student devotat al lui Platon pentru 20 de ani

forţat să părăsească Atena, devine mentorul lui Alexandru cel Mare

la întoarcerea în Atena înfiinţează o şcoală de filozofie, Lyceum; a încercat să unifice într-un sistem întreaga cunoaştere din vremea sa

părăseşte Atena după căderea lui Alexandru cel Mare

(“Nu trebuie să i se permită Atenei să păcătuiască de două ori împotriva filosofiei”)

unirea dintre corp şi suflet 3 etape/regnuri:

vegetal - îndeplineşte facultăţile de a se hrăni, creşte şi înmulţi;

animal – funcţiile anterioare + posibilitatea de mişcare şi cea de simţire

uman - funcţiile anterioare +inteligenţa şi raţiunea

spiritul uman se naşte tabula rasa, în care se imprimă experienţa câştigată

intelectul pasiv şi intelectul activ

de Memoria et Reminiscentiamemoria se bazează pe trei reguli de asociere:

contrastsimilaritatecontingenţămemoria reflectă experienţa, care este

conţinutul minţii

mintea este formată prinexperienţă (empirism)

influenţate suplimentar de frecvenţă şi uşurinţă

erori în gândire:creierul are rolul de a răci sângele, sediul

minţii fiind în inimăalbinele nu produc miere, ci aceasta cade din

cer pe aripile lorciocurile păsărilor din colivii cresc mai lungi

pentru că într-o viaţă anterioară nu au fost ospitaliere

De anima punctul de plecare pentru predarea ideilor

psihologice în universităţiconstituită din 3 mari părţi (cărţi)

Cartea I:-> reflexiile filosofice asupra naturii;-> o serie de ipoteze asupra naturii, afecţiunilor şi

interpretărilor psihologice ale sufletului;->critică gândirea celorlalţi filosofi care au

abordat psihicul uman.

Cartea a II- a:-> funcţiile psihicului de hrănire, simţire, mişcare

şi gândire;-> tratează simţurile cu particularităţile, tipurile

şi modurile lor de funcţionare, precum şi pragurile senzoriale (ex. pipăitul);

-> memoria se referă la trecut, senzaţiile la prezent;

-> imaginaţia este plasată între senzaţie şi raţiune;

-> corolarul sensibilităţii este socotit gândirea, care îi furnizează imaginile;

-> limbajul este considerat o condiţie a instruirii

Cartea a III- a:-> Aristotel respinge ideile lui Democrit,

neadmiţând un al şaselea simţ;-> „simţul comun” de care vorbeşte Democrit nu

este altceva decât percepţie;-> 3 niveluri ale cunoaşterii: simţire,

reprezentare şi cugetare, abordând în acest context existenţa unui

- intelect pasiv (presupune perceperea repetată a aceluiaşi obiect)

- intelect activ (operează asupra primului şi îl determină să elaboreze forme inteligibile)