15_proiect_model.doc

35
EcoTânăr Creşterea responsabilităţii ecologice a tinerilor DESCRIERE PROIECT: Educaţia pentru mediu dezvoltă sensul responsabilităţii faţă de mediu, motivaţia şi abilităţile de a participa la îmbunătăţirea stării mediului. Promovează dorinţa şi capacitatea de a aborda un stil de viaţă compatibil cu conceptele dezvoltării durabile. Educaţia pentru mediu nu este doar o formă de educaţie, un instrument în rezolvarea problemelor de mediu sau în gestionarea resurselor naturale. Este vorba de o dimensiune esenţială a educaţiei fundamentale care implică dezvoltarea personală şi socială a tânărului. Ideea proiectului este de a promova formarea aptitudinilor şi atitudinilor necesare pentru a înţelege inter-relaţiile dintre oameni, cultură şi mediul înconjurător, pentru dezvoltarea activităţii conştiente, creative şi responsabile, care are drept scop îmbunătăţirea calităţii mediului. 1. Obiectivele proiectului Educarea ecologică a 400 tineri din oraşul Moreni cu vârsta cuprinsă între 15-18 ani, într-o perioadă de 10 luni, începând cu 1 ianuarie 2010 2. Resurse umane implicate Manager de proiect: o persoană Asistent: o persoană Achizitor: o persoană Contabil: o persoană Facilitatori: patru persoane 3. Bugetul estimat al 777.130 lei, 189.544 euro

Upload: andrei-mirea

Post on 10-Sep-2015

215 views

Category:

Documents


2 download

TRANSCRIPT

Lucrare practic pentru

Cursul de Manager proiect

EcoTnrCreterea responsabilitii ecologice a tinerilor

DESCRIERE PROIECT:

Educaia pentru mediu dezvolt sensul responsabilitii fa de mediu, motivaia i abilitile de a participa la mbuntirea strii mediului. Promoveaz dorina i capacitatea de a aborda un stil de via compatibil cu conceptele dezvoltrii durabile. Educaia pentru mediu nu este doar o form de educaie, un instrument n rezolvarea problemelor de mediu sau n gestionarea resurselor naturale. Este vorba de o dimensiune esenial a educaiei fundamentale care implic dezvoltarea personal i social a tnrului. Ideea proiectului este de a promova formarea aptitudinilor i atitudinilor necesare pentru a nelege inter-relaiile dintre oameni, cultur i mediul nconjurtor, pentru dezvoltarea activitii contiente, creative i responsabile, care are drept scop mbuntirea calitii mediului.1. Obiectivele proiectuluiEducarea ecologic a 400 tineri din oraul Moreni cu vrsta cuprins ntre 15-18 ani, ntr-o perioad de 10 luni, ncepnd cu 1 ianuarie 2010

2. Resurse umane implicateManager de proiect: o persoanAsistent: o persoan

Achizitor: o persoan

Contabil: o persoan

Facilitatori: patru persoane

3. Bugetul estimat al proiectului777.130 lei, 189.544 euro

4. Durata proiectului10 luniData de nceput: 4 ianuarie 2010

Data de sfrit: 29 octombrie 2010

5. Rol cursantManager de proiect

6. ParticipaniSponsor: O.N.G. ul EcoTnr, Liceul A i Liceul BPromotor: George MihiClient: O.N.G. ul EcoTnr, Finanatorul ANPCDEFP Iniiative ale tinerilorConsumator: 400 tineri cu vrste cuprinse ntre 14-18 ani.

Rezumatul proiectului

Proiectul EcoTnr - Creterea responsabilitii ecologice a tinerilor urmrete educarea pentru mediu a 400 de tineri cu vrste cuprinse n intervalul 14 18 ani, din oraul Moreni, ntr-o perioad de 10 luni, ncepnd cu 4 ianuarie 2010.

Atingerea obiectivului proiectului se va realiza prin organizarea a patru tipuri de evenimente i anume:

Eveniment pentru informare, contientizare, identificare de idei; Eveniment de educaie non formal (utilizarea unei metode creative de abordare a problemei comunitii);

Eveniment de plantare de puiei specifici zonei pe terenuri publice aparinnd comunitii locale.

Eveniment de ecologizare a anumitor spaii publice, aparinnd comunitii locale.

Proiectul va determina tinerii s devin creativi i mai implicai n viaa de zi cu zi, stimulndu-i n a-i exprima nevoile i interesele la nivel local.

Creterea responsabilitii ecologice a tinerilor va fi determinat de nvarea non formal, lucru cu i pentru comunitate, dezvoltarea abilitilor de comunicare, transfer de informaii, experien i bune practici, participare voluntar, flexibil, deschis, oportuniti de mbuntire a abilitilor de via, activiti de lucru n echip, schimb de idei geniale. 1. Justificarea proiectului

n cadrul comunitii locale din oraul Moreni s-a constatat o lips de preocupare n ceea ce privete problemele legate de protecia mediului. Din 1990 un mare numr de activiti de educaie ecologic ca i multe campanii publice au fost conduse de ONG-uri. Totui, nc muli oameni nu cunosc importana conservrii capitalului natural. Mai multe aspecte referitoare la protecia mediului trebuie vehiculate de mass - media i introduse chiar n curriculum colar la diferite niveluri.n anul 2009, a fost realizat un studiu privind nivelul de informare cu privire la necesitatea i modalitile n care mediul nconjurtor poate fi protejat, viznd populaia oraului Moreni, precum i a 10 comune apropiate cu vrste cuprinse ntre 14 50 ani. Concluziile acestuia au fost urmtoarele:

60% din respondeni considerau c lipsa activitilor de protejare a mediului nu le afecteaz viaa; 80% din respondeni au apreciat c informaiile pe care le dein despre protecia mediului nu exist sau sunt foarte sczute; 82% din respondenii cu vrsta cuprins ntre 14-18 ani au declarat c doresc s intre n posesia informaiilor cu privire la protecia mediului; 67% din respondenii apreciau c educaia pentru natur ar trebui introdus n curricula colar; 71% din respondenii cu vrsta cuprins ntre 14-18 ani considerau c organizarea de licee a unor activiti practice de protecia mediului ar fi benefice.Informaiile privind caracterul, starea i cauzele ce produc schimbri asupra mediului sunt elemente primordiale n definirea unor msuri eficiente de protecia mediului. Informarea populaiei i n special a tinerilor asupra problemelor de mediu i a soluiilor lor este primul pas n contientizarea i participarea acestora n luarea deciziilor. Dreptul oamenilor de a avea acces la informaiile de mediu este unul dintre cele mai puternice mecanisme de conservare a capitalului natural. Cunoscnd n mod real situaia, ulterioarele informaii primite pot fi evaluate cu mai mult eficien i mai mult discernmnt.Administraia public local este de acord c ceva trebuie fcut n acest sens, efectele fiind deosebit de grave, dar ntotdeauna lipsa resurselor financiare i umane pun piedici realizrii oricrui demers.Bucurndu-ne de susinerea autoritilor locale, i venind n sprijinul nevoilor tinerilor care reprezint publicul int ne propunem s cretem gradul de responsabilitate ecologic a tinerilor

2. Beneficiarii proiectului

Beneficiarii direci: 400 tineri din oraul Moreni, cu vrsta cuprins ntre 14 - 18 ani.Beneficiarii indireci: comunitatea local

3. Analiza SWOT

Mediul intern

Puncte tari

Puncte slabe

Experien n educarea tinerilor; Relaiile bune cu conducerea liceelor vizate;

Reputaia obinut n urma implementrii altor proiecte.

Lipsa spaiului adecvat desfurrii activitilor; Resurse financiare sczute.

Mediul extern

Oportuniti

Ameninri

Oportunitate de finanare prin diverse fonduri destinate programelor pentru tineri i mediu; Singurul ONG din Moreni cu acest specific.

Posibila schimbare a conducerii liceelor vizate;

Schimbarea legislaiei i a procedurilor de accesare a fondurilor.

4. Scopul proiectului

Proiectul i propune s informeze, s contientizeze, s implice activ tinerii n protecia mediului.

5. Obiectivele proiectului

Educarea ecologic a 400 tineri din oraul Moreni cu vrsta cuprins ntre 14-18 ani, ntr-o perioad de 10 luni, ncepnd cu 4 ianuarie 2010

6. Rezultatele proiectului

Educarea a 400 de tineri n sensul dezvoltrii contiine ecologice pentru a se implica activ n protejarea mediului; Organizarea a 20 evenimente de contientizare;

Organizarea a 16 evenimente de ecologizare;

Organizarea a patru evenimente de plantare puiei specifici zonei; 2000 de puiei specifici zonei plantai; 16 zone ale oraului Moreni salubrizate;

Stimularea muncii n echip.

7. Activitile proiectului

Cod WBSActivitiCod WBSSubactiviti Resurse necesare

(materiale, umane)Durata

1.Stabilirea unui acord cu liceele implicate1.1.Prezentarea proiectuluiUmane:- manager de proiect;

- asistent.Materiale:

- telefon;

- laptop;

- material informativ;- fax;

- imprimant;

- consumabile

- servicii transport2

1.2.Negocierea acorduluiUmane:

- manager de proiect;

- asistent.

Materiale:

- telefon;

- laptop;

- fax;

- imprimant;

- consumabile

- servicii transport2

1.3.ncheiere acord Umane:

- manager de proiect;

- asistent.

Materiale:

- telefon;

- laptop;

- fax;

- imprimant;

- consumabile

- servicii transport1

2.Stabilirea unor acorduri cu administraia public local2.1.Prezentarea proiectuluiUmane:

- manager de proiect;

- asistent.

Materiale:

- telefon;

- laptop;

- material informativ;

- fax;

- imprimant;

- consumabile

- servicii transport2

2.2.Negocierea acorduluiUmane:

- manager de proiect;

- asistent.

Materiale:

- telefon;

- laptop;

- fax;

- imprimant;

- consumabile

- servicii transport15

2.3.ncheiere acord Umane:

- manager de proiect;

- asistent.

Materiale:

- telefon;

- laptop;

- fax;

- imprimant;

- consumabile

- servicii transport3

3.Achiziionarea dotrilor necesare3.1.Achiziie aparaturUmane:

- achizitor;

- contabil.

Materiale:

- telefon, internet;

- laptop;

- fax;

- imprimant;

- consumabile20

3.2.Achiziie consumabileUmane:

- achizitor;

- contabil.

Materiale:

- laptop;

- fax;

- imprimant;

- consumabile;- telefon, internet.5

3.3.Materiale necesare ecologizriiUmane:

- achizitor;

- contabil

Materiale:

- telefon, internet;

- servicii consultan silvic;

- laptop;

- fax;

- imprimant;

- consumabile;- telefon, internet.15

4. Realizarea analizei nevoilor de instruire, educare4.1.Elaborarea metodologiei de realizare a analizeiUmane:

- manager de proiect;

- trainer 1Materiale:

- laptop;

- imprimant;

- consumabile;- telefon, internet.5

4.2.Administrarea chestionarelorUmane:

- manager de proiect;

- asistent;

- trainer 1 ;

- trainer 2;

Materiale:

- laptop;

- imprimant;

- consumabile

- servicii transport;- telefon, internet.10

4.3.Organizare dou workshop-uriUmane:

- manager de proiect;

- asistent;

- trainer 1 ;

- trainer 2;

Materiale:

- laptop;

- videoproiector;

- flipchart;

- ecran;

- imprimant;

- consumabile

- servicii transport;- gustri;- telefon, internet.5

4.4.Interpretarea rezultatelorUmane:

- trainer 1

Materiale:

- laptop;

- imprimant;

- consumabile;- telefon, internet.5

5.Organizarea evenimentelor5.1.Planificarea evenimentelorUmane:

- manager de proiect;

- asistent;

- trainer 1;

- trainer 2.

Materiale:

- laptop;

- imprimant;

- consumabile;- telefon, internet.5

5.2.Realizarea materialelorUmane:

- trainer 1;

- trainer 2.

Materiale:

- laptop;

- imprimant;

- consumabile;- telefon, internet.5

5.3.Organizare seminarii de informare i contientizare Umane:

- manager de proiect;

- asistent;

- trainer 1;

- trainer 2;

Materiale:

- laptop;

- videoproiector;

- flipchart;

- ecran;

- imprimant;

- consumabile

- servicii transport;

- gustri;- telefon.100

5.4. Organizare eveniment non-formalUmane:

- manager de proiect;

- asistent;

- trainer 3;

- trainer 4;

Materiale:

- laptop;

- videoproiector;

- ecran;

- imprimant;

- consumabile

- servicii transport;

- gustri;- locaie;- materiale pentru decor eco;- telefon.100

5.5. AOrganizare eveniment de plantareUmane:

- manager de proiect;

- asistent;

- trainer 3;

- trainer 4;

Materiale:

- echipament de lucru;- puiei;

- servicii transport;

- gustri;

- locaie;- telefon.20

5.5. BOrganizare eveniment de ecologizareUmane:

- manager de proiect;

- asistent;

- trainer 3;

- trainer 4;

Materiale:

- echipament de lucru;

- servicii transport;

- gustri;

- locaie;

- telefon.80

6.Realizarea studiului de impact6.1.Elaborarea metodologiei de realizare a studiuluiUmane:

- trainer 1

Materiale:

- laptop;

- imprimant;

- consumabile;- telefon, internet.5

6.2.Realizarea studiuluiUmane:

- manager de proiect;

- asistent;

- trainer 1;

- trainer 2;

Materiale:

- laptop;

- imprimant;

- consumabile

- servicii transport;- telefon, internet.10

6.3.Interpretarea rezultatelor studiului i elaborarea unui plan de aciuneUmane:

- trainer 1

Materiale:

- laptop;

- imprimant;

- consumabile;- telefon, internet.5

7.Management de proiectUmane:

- manager de proiect;

- asistent.Materiale:

- laptop;

- imprimant;

- consumabile

- telefon, internet.215

8. Bugetul

Categorie de cheltuieliUnitateNumr de unitiCost/unitateCosturi

Resurse umane din care:349.000

- management de proiectLun10600060.000

- asistentLun10300030.000

- achizitorZile lucrate4030012.000

- contabilLun10400040.000

- trainer 1Zile lucrate15530046.500

- trainer 2Zile lucrate13530040.500

- trainer 3Zile lucrate20030060.000

- trainer 4Zile lucrate20030060.000

Cheltuieli bunuri i servicii428.130

- laptopBuc 4350014.000

- multifuncionalBuc 1780780

- videoproiector

Buc 118201820

- ecran

Buc 110001000

- flipchart

Buc 1370370

- hrtie Top 15091.350

- rechiziteBuc 2000510.000

- toner

Buc 154006.000

- aparat faxBuc 1300300

- servicii telefonieBuc 75003500

- servicii internetLun 1060600

- servicii consultan silvicOre 660360

- servicii transportPersoane 404500202.000

- servicii de mas

Persoane 40042501000100.0004.000

- puieiBuc 2.0003060.000

- hrleBuc 3015450

- materiale ecologizareBuc 4205021.000

- locaieZi 203006.000

Total:777.130 lei

9. Analiza riscurilor

9.1. Identificarea riscurilor

Activ. Risc Input Prob. IxP

1.Nencheierea acordului515

2.Nencheierea acordului212

3.1.----

3.2.----

3.3.Lipsa produsului de pe pia313

4.1.----

4.2.Lipsa disponibilitii respondenilor428

4.3.Lipsa disponibilitii respondenilor428

4.4.----

5.1.----

5.2.----

5.3.Lipsa interesului manifestat326

5.4.----

5.5.ALipsa terenului din domeniul publicLipsa puieilor de pe piaa specific

Lipsa interesului manifestat

Condiii climaterice nefavorabile55

5

531

2

4155

10

20

5.5.BLipsa interesului manifestat5210

6.----

7.----

9.2. Msuri de minimizare a risculuiActivitateaRisc Msur

5.5.ACondiii climaterice nefavorabilenlocuirea activitii cu activitatea de ecologizare

5.5.ALipsa terenului din domeniul publicIdentificarea altor parteneri

4.2.Lipsa disponibilitii respondenilorAtragere prin promovarea aciunii, premii

4.3.Lipsa disponibilitii respondenilorAtragere prin promovarea aciunii, premii

5.5.ALipsa interesului manifestatAtragere prin promovarea aciunii, premii

5.5.BLipsa interesului manifestatAtragere prin promovarea aciunii, premii

5.3.Lipsa interesului manifestatAtragere prin promovarea aciunii, premii

1.Nencheierea acorduluiAtragerea tinerilor spre activitile ecologice n afara colii

5.5.ALipsa puieilor de pe piaa specificColaborarea cu alte ONG-uri de profil

3.3.Lipsa produsului de pe piaIdentificarea unor alternative

2.Nencheierea acorduluiIdentificarea altor colaboratori

10. Planul de management al proiectului

Pentru organizarea eficient a echipei de proiect, se vor stabili edine lunare, pe data de 1 a fiecrei luni.

Ordinea de zi a edinelor de echip va fi comunicat de asistentul manager pe adresele de mail a membrilor sau pe telefon i va fi programat pe timpi de alocare cu cel puin 2 zile nainte de data stabilit.

Fiecare membru al echipei afl n ce stadiu se afl realizarea activitilor programate, ndeplinirea parametrilor timp i cost, i poate veni cu soluii la diversele problemele ivite pe parcursul derulrii proiectului.

10.1. Fiele posturilor

10.1.1. Manager de proiectDENUMIREA POSTULUI: MANAGER PROIECT

CLASIFICARE COR : 241919LOCUL DE MUNCA: sediul O.N.G.COMPARTIMENTUL: Implementare proiecteCERINELE POSTULUI:STUDII: superioare

SPECIALIZARI: formari suplimentare specifice domeniului de activitate al postului managemet, marketing, planificare strategica s.a.ALTE CERINTE: cunostinte bune de operare PC ,cunoasterea unei limbi de circulatie internationala (engleza, franceza, germana)

VECHIME IN SPECIALITATE: 4 aniSARCINILE SI RESPONSABILITATILE POSTULUI:

-Este responsabil pentru implementarea cu success a activitatilor proiectului si atingerii rezultatelor planificate in proiect;-Supravegheaza desfasurarea zilnica a proiectului si gestioneaza echipa proiectului;

-Participa la diferite sedinte si la toate evenimentele proiectului, asigurand pregatirea adecvata a acestora;-Este responsabil pentru managementul zilnic al proiectului organizational si conceptual;

-Asigura un circuit informational adecvat, discutii si feedback dintre diferiti actori-Intocmeste planuri detaliate de lucru trimestriale (pentru 3 luni) si de a monitoriza respectarea implementarii acestora;

-Asigura executarea la timp a activitatilor;-Organizeaza si coordoneaza procurarea de bunuri si servicii in cadrul proiectului;

-Ghideaza lucrul consultantilor si contractantilor, supraveghind desfasurarea activitatilor conform planului de lucru negociat;-Faciliteaza cooperarea dintre si intre consultantii/ expertii pe termen scurt si partenerii proiectului;

10.1.2. AsistentFISA DE POST - ASISTENT MANAGER

LOCUL DE MUNCA: sediul O.N.G.

COMPARTIMENTUL: Implementare proiecte

Se subordoneaza: Managerului de proiect;

Relatii functionale:

- cu toate entitatile din unitate, cel putin la nivelul reprezentantilor acestora

Pregatirea si experienta:

Studii:

-absolvent al unei forme de invatamant superioare;

Aptitudini:

-inteligenta (gandire logica, memorie);

-corectitudine, seriozitate, atitudine principiala in relatiile cu oamenii;

Atitudini:

- sincer, dispus la colaborare

Responsabilitati si sarcini:

-cunostinte bune operare PC MSOffice WORD, EXCEL, navigare internet

- limba engleza scris/vorbit

- capacitate de organizare a timpului, sarcinilor si locului de munca

- capacitatea de a se concentra pe realizarea mai multor sarcini in acelasi timp

- capacitate de a respecta termene limita

- atentie catre detalii

- placere si abilitate de a invata lucruri noi

- responsabilitate, ordine, corectitudine si seriozitate

- indeplinirea activitatilor zilnice de secretariat

- preluarea si directionarea apelurilor telefonice

- primirea vizitatorilor si anuntarea persoanelor de contact din societate

- asigurarea protocolului in cadrul intalnirilor, in conformitate cu cerintele zilnice

- preluarea, inregistrarea, distribuirea la compartimentele implicate, indosariere si arhivarea corespondentei si a mesajelor primite din partea partenerilor, clientilor si a celorlalti angajati

- redactarea corespondentei de afaceri necesara desfasurarii activitatii zilnice

- asigurarea transmiterii documentelor prin posta, fax, e-mail

- actualizarea bazei de date documente

- rezervari hotel parteneri externi, etc.

- elaborarea si redactarea documentelor si situatiilor cerute de management

- asigurarea suportului administrativ pentru toate departamentele firmei

Semnaturi:

Data semnarii:

10.1.3. Contabil

FISA POSTULUI CONTABIL

LOCUL DE MUNCA: sediul O.N.G.

COMPARTIMENTUL: Implementare proiecte

Se subordoneaza: Managerului de proiect;

Relatii functionale:

- cu toate entitatile din unitate, cel putin la nivelul reprezentantilor acestora

Pregatirea si experienta:

Vechimea in specialitate necesara Minim 1 an in contabilitate Studii:

Studii de specialitate de preferat absolvent al unei scoli postliceale economice sau absolvent al unei facultati cu profil economic

Cunostinte de operare pe calculator WORD,EXCEL,aplicatii de contabilitate si gestiune utilizate de catre societate(de preferat WINMENTOR si ABSTRACT)

Limbi straine De preferat engleza;

Aptitudini:

-inteligenta (gandire logica, memorie);

-corectitudine, seriozitate, atitudine principiala in relatiile cu oamenii;

Atitudini:

- sincer, dispus la colaborare

Responsabilitati si sarcini:

Inregistreaza in evidenta contabila facturile de prestari servicii emise de terti

Verifica modul in care au fost inregistrate in evidentele gestiunii materiile prime si materialele provenite din import in vederea stabilirii corecte a pretului de achizitie si a TVA ului in vama

Verifica existenta setului complet de documente aferente importului

Verifica concordanta intre TVA-ul inregistrat in declaratia vamala de import si facturile emise de catre comisionarul vamal pentru TVA-ul in vama achitat de acesta in contul societatii si urmareste ca facturile amintite anterior sa fie achitate

Verifica daca persoana desemnata pentru intocmirea receptiilor a inregistrat si scadenta la plata a facturilor emise.

Verifica daca documentele primite de la furnizori respecta cerintele de forma impuse de lege si daca sunt corecte din punct de vedere aritmetic

Verifica zilnic daca persoana desemnata cu efectuarea operatiunilor de trezorerie a inregistrat corect platile catre furnizori

Verifica lunar concordanta soldurilor inregistrate la cei mai importanti furnizori cu evidentele acestora

Intocmeste cecurile si biletele la ordin,dupa ce a verificat respecatrea formalitatilor de eliberare, si tine evidenta acestora,comunicand zilnic conducerii societatii cecurile scadente

Prezinta saptamanal conducerii societatii situatia contului 401 Furnizori

Urmareste modul de formare a soldului conturilor 462 si 455 si comunica saptamanal conducerii societatii situatia acestora

Intocmeste formalitatile cerute de platile catre furnizorii externi

Verifica lunar concordanta dintre evidenta analitica a furnizorilor si balanta de verificare

Intocmeste jurnalul de cumparari,pe care il preda spre verificare sefului de serviciu

Primeste si arhiveaza corespondenta cu furnizorii

Urmareste modul de formare a soldului conturilor 408,409

Semnatura:

Data:

10.1.4. Achizitor

FISA POSTULUI ACHIZITOR

LOCUL DE MUNCA: sediul O.N.G.

COMPARTIMENTUL: Implementare proiecte

Se subordoneaza: Managerului de proiect;

Relatii functionale:

- cu toate entitatile din unitate, cel putin la nivelul reprezentantilor acestora

Vechimea n specialitate necesar: min. 5 ani;

Condiii specifice privind ocuparea postului:

1.Studii: studii superioare absolvite cu diplom de licen sau echivalent n domeniul tehnic, economic sau juridic;

2.Perfecionri (specializri): studii de masterat sau cursuri postuniversitare n domeniul administraiei publice, n ar sau strintate;

3.Cunotine de operare: Windows, Microsoft Office (Word, Excel, Power Point);

4.Limbi strine: cunoaterea la nivel foarte bun a unei limbi strine de circulaie european;

5.Abiliti, caliti i aptitudini necesare:

Capacitatea de a ndeplini atribuiile corespunztoare funciei, a atribuiilor delegate, a activitilor cu caracter neplanificat;

Capacitatea de a pune eficient n practic soluiile proprii i pe cele dispuse n scopul realizrii obiectivelor;

Implicarea n realizarea obiectivelor att n mod independent, ct i prin munca n echip;

Dorina permanent de perfecionare profesional, de mbuntire a activitii curente;

Capacitatea de a previziona cerinele,oportunitile i constrngerile viitoare, posibilele riscuri i asumarea eventualelor consecine ale acestora;

Atitudine activ n soluionarea problemelor, atitudine pozitiv fa de idei noi;

Capacitatea de a identifica i de a valorifica constantele noi, de a selecta aspectele eseniale pentru domeniul analizat;

Capacitatea de a anticipa soluii i ncadrarea n timp util a activitilor;

Aptitudinea de a transmite i recepta cu uurin informaiile, n scris i verbal;

Cunoaterea legislaiei n domeniu;

Susinerea obiectivelor instituiei prin promovarea unei imagini pozitive;

Respectarea normelor de disciplin i a normelor etice n relaiile cu funcionarii publici, cu cetenii;

Respectarea codului de etic n achiziii publice.

Atribuii

Realizeaz programul achiziiilor;

Elaboreaz documentaiile necesare iniierii procedurilor de achiziie;

Colaboreaz cu personalul de conducere a celorlalte compartimente n vederea stabilirii persoanelor care vor elabora caietele de sarcini;

Colaboreaz cu Compartimentul juridic n vederea elaborrii contractelor;

Activitatea de publicitate n Sistemul Electronic de Achiziii Publice (SEAP);

Aplic procedurile;

Propune, n colaborare cu celelalte compartimente, managerului de proiect persoanele necesare constituirii comisiilor de evaluare;

Elaboreaz i transmite comunicrile privind rezultatul procedurilor de achiziie public;

Coordoneaz, cu sprijinul Compartimentului juridic, activitatea de administrare a contestaiilor;

nainteaz spre semnare contractele de achiziie public;

Administreaz realizarea cumprrilor directe;

Dispune constituirea i pstrarea dosarului achiziiei publice;

ncredineaz compartimentelor beneficiare contractele de achiziie public n vederea urmririi ndeplinirii acestora;

Limitele de competen

Delegarea de atribuii: efii ierarhic superiori pot delega i alte atribuii n funcie de necesiti.

Semnatura:

Data:

FI POST FORMATOR

LOCUL DE MUNCA: sediul O.N.G.

COMPARTIMENTUL: Implementare proiecte

Se subordoneaza: Managerului de proiect;

Relatii functionale:

- cu toate entitatile din unitate, cel putin la nivelul reprezentantilor acestora

Vechimea n specialitate necesar: min. 2 ani;

Condiii specifice privind ocuparea postului:

1.Studii: studii superioare absolvite cu diplom de licen sau echivalent n domeniul tehnic, economic , juridic, sociologie, psihologie, ecologie;

2.Perfecionri (specializri): curs formare formatori acreditat de CNFPA;

3.Cunotine:

de operare: Windows, Microsoft Office (Word, Excel, Power Point);

cunotine de protecia mediului, ecologie .a.

4.Limbi strine: cunoaterea la nivel foarte bun a unei limbi strine de circulaie european, preferabil englez;

5.Abiliti, caliti i aptitudini necesare:

Capacitatea de a ndeplini atribuiile corespunztoare funciei, a atribuiilor delegate, a activitilor cu caracter neplanificat;

Capacitatea de a pune eficient n practic soluiile proprii i pe cele dispuse n scopul realizrii obiectivelor;

Implicarea n realizarea obiectivelor att n mod independent, ct i prin munca n echip;

Dorina permanent de perfecionare profesional, de mbuntire a activitii curente;

Capacitatea de a previziona cerinele,oportunitile i constrngerile viitoare, posibilele riscuri i asumarea eventualelor consecine ale acestora;

Atitudine activ n soluionarea problemelor, atitudine pozitiv fa de idei noi;

Capacitatea de a identifica i de a valorifica constantele noi, de a selecta aspectele eseniale pentru domeniul analizat;

Capacitatea de a anticipa soluii i ncadrarea n timp util a activitilor;

Aptitudinea de a transmite i recepta cu uurin informaiile, n scris i verbal;

Susinerea obiectivelor instituiei prin promovarea unei imagini pozitive;

Respectarea normelor de disciplin i a normelor etice n relaiile cu funcionarii publici, cu cetenii;

Atribuii

realizeaz analiza nevoilor de instruire;

elaboreaz designul de curs;

realizeaz materialele de instruire;

susine cursul de formare;

realizeaz instrumentele de evaluare i le aplic;

realizeaz raportul cursului de formare.

Limitele de competen

Delegarea de atribuii: efii ierarhic superiori pot delega i alte atribuii n funcie de necesiti.

Semnatura:

Data:

10.2. Matricea de alocare a responsabilitilor

ActivitateaManag Asist Achiz Contab Tr.1Tr.2Tr.3Tr.4

1.1.RP------

1.2.RP------

1.3.RP------

2.1.RP------

2.2.RP------

2.3.RP------

3.1.CIRP----

3.2.CIRP----

3.3.CIRP----

4.1.CI-IR---

4.2.CP-IRP--

4.3.CI-IRP--

4.4.CI-IR---

5.1.CI-IPR--

5.2.CI-IPR--

5.3.CI-IPR--

5.4.CI-I--RP

5.5.ACI-I--RP

5.5.BCI-I--PR

6.1.CI-IRP--

6.2.CI-IPR--

6.3.CI-IRP--

7.RC-C----