1

DESPRE ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII

1

Suport teoretic

1.1 Câteva precizări de ordin legislativ

Literatura despre întreprinderile mici şi mijlocii devine tot mai bogată. Aproape toate

cărţile dedicate întreprinderilor mici şi mijlocii prezintă rolul acestora în economie, evoluţia

cantitativă şi calitativă, disputele pe marginea criteriilor de definire.

Aici vom spune doar atât: în România, asemenea Uniunii Europene, întreprinderile mici şi

mijlocii sunt definite după un singur criteriu: numărul de salariaţi. Desigur, existenţa unui singur

criteriu reprezintă un compromis, însă unul necesar, mai ales prin prisma facilităţilor fiscale

acordate acestui tip de întreprindere.

Astfel, după numărul de salariaţi, întreprinderile se împart, indiferent de domeniul de

activitate, cifra de afaceri, rata profitului sau alt indicator de performanţă economico-financiară,

în:

întreprinderi mici, până la 49 de salariaţi, inclusiv;

întreprinderi mijlocii, între 50 şi 249 de salariaţi;

întreprinderi mari, de la 250 de salariaţi.

În România, domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii este reglementat în principal de

Legea 133 din 20 iulie 1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi

dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii1.

1 Legiuitorul defineşte mai întâi întreprinderea ca reprezentând „orice formă de organizare a unei activităţi economice, autonomă patrimonial şi autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte şi fapte de comerţ, în scopul obţinerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestări de servicii, din vânzarea acestora pe piaţă, în condiţii de concurenţă“.

Conform prevederilor acestei legi, întreprinderile mici şi mijlocii care îşi desfăşoară

activitatea în sfera producţiei de bunuri materiale şi servicii, se definesc, în funcţie de numărul

mediu scriptic anual de personal, după cum urmează:

până la 9 salariaţi: microîntreprinderi;

între 10 şi 49 salariaţi: întreprinderi mici;

între 50 şi 249 salariaţi: întreprinderi mijlocii.

Legea 133/1999 nu se aplică societăţilor bancare, societăţilor de asigurare şi reasigurare,

societăţilor de administrare a fondurilor financiare de investiţii, societăţilor de valori mobiliare,

societăţilor cu activitate exclusivă de comerţ exterior, precum şi societăţilor comerciale care au

ca acţionar sau asociat persoane juridice care îndeplinesc cumulativ următoarele două condiţii: a)

au peste 250 de angajaţi şi b) deţin peste 25% din capitalul social.

De prevederile acestei legi beneficiază întreprinderile mici şi mijlocii cu o cifră de afaceri

anuală echivalentă cu până la 8 milioane euro.

Microîntreprinderile sunt supuse unor reglementări speciale. Noutatea în ceea ce priveşte

modalitatea de impozitare a fost adusă de Ordonanţa Guvernului 24/2001 privind impunerea

microîntreprinderilor, aprobată de Legea 111/12.04.2003.

Conform acestor reglementări, în categoria microîntreprinderilor intră persoanele juridice

care îndeplinesc cumulativ, la 31 decembrie anul precedent, următoarele condiţii:

a) sunt producătoare de bunuri materiale, prestatoare de servicii şi/sau desfăşoară activitate

de comerţ;

b) au de la 1până la 9 salariaţi inclusiv;

c) au realizat venituri reprezentând echivalentul în lei de până la 100000 euro inclusiv;

d) au capital integral privat.

Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 1,5% asupra sumei totale a veniturilor

trimestriale obţinute din orice sursă. Rămâne de văzut cât timp va rezista această facilitate,

existând indicii că nu este agreată de organismele specializate pe aceste probleme în Uniunea

Europeană.

1.2 Câteva caracteristici ale întreprinderilor mici

În general, despre o întreprindere mică se spune că este viabilă numai dacă a reuşit să

supravieţuiască primilor 5 ani de la înfiinţare. Deşi natura problemelor de importanţă vitală poate

să varieze, atât statisticile oficiale, cât şi studiile întreprinse de alte organizaţii ne dau o imagine

destul de clară a tipurilor de probleme cu care se confruntă întreprinderile mici1.

Dificultăţile majore apar din următoarele cauze:

i) probleme de constituire (în primii unu-doi ani de activitate: găsirea de clienţi,

dezvoltarea de produse etc.);

ii) probleme de consolidare (în următorii doi-trei ani: găsirea de personal, delegarea

autorităţii, controlul întreprinderii);

iii) probleme de expansiune (în faza următoare: găsirea de finanţare, concurenţa pe piaţă cu

întreprinderi mult mai mari).

Din dimensiunile mici ale acestor întreprinderi decurg mai multe „minusuri“:

• număr mic de angajaţi;

• resurse financiare limitate;

• un colectiv de conducere restrâns, compus mai ales din asociaţii firmei; în foarte multe

cazuri, aceştia învaţă „din mers“ care sunt principalele probleme pe care le presupune

activitatea economică;

• un sector de activitate destul de restrâns economic şi geografic;

• spaţii de activitate care nu sunt în totalitate corespunzătoare tipului de operaţiuni

desfăşurate.

Toţi aceşti factori – şi lista rămâne deschisă – accentuează fragilitatea întreprinderii mici.

De exemplu, dacă unul dintre angajaţii valoroşi părăseşte întreprinderea, efectul poate fi cu mult

mai mare – chiar catastrofal – decât plecarea lui dintr-o întreprindere mare. La fel, o criză de

proporţii poate fi declanşată de întârzierea plăţii din partea unui client semnificativ.

Având în vedere toate aceste elemente, cele mai grave probleme cu care se confruntă o

întreprindere mică pot fi sintetizate ca în lista de mai jos.

1) Echipa managerială – de cele mai multe ori doar întreprinzătorul – nu dispune de

competenţele necesare într-un număr de domenii-cheie. Cazul cel mai întâlnit, poate, este al

inginerului care începe să se confrunte cu probleme de finanţare, promovare, vânzare.

2) Întreprinzătorul nu are timp să ducă la îndeplinire multe din sarcinile complexe pe care

le va presupune evoluţia întreprinderii, iar, din cauza resurselor financiare limitate, nu poate să

recruteze personalul calificat în rezolvarea acelor probleme. Este o experienţă comună multor

1 West, A., Planul de afaceri, Editura Teora, Bucureşti, 2000, p. 71

întreprinderi ca echipa managerială să-şi consume mult timp cu „stingerea incendiilor“ şi să nu

acorde suficientă atenţie aspectelor legate de dezvoltare.

3) Întreprinzătorul reacţionează la probleme atunci când apar şi mai puţin încearcă să le

prevadă şi să planifice măsuri profilactice.

4) De regulă, întreprinderile mici nu au experienţa necesară pentru a se dezvolta dincolo

de graniţele sectorului de activitate. Se apreciază că procentul exporturilor în cifra de afaceri a

întreprinderilor mici este, de obicei, mai mic de 11.

5) Profunda implicare a întreprinzătorului face ca judecata obiectivă să fie adesea dificilă.

Dincolo de aceste probleme, întreprinderile mici deţin şi o serie de atuuri care, exploatate

eficient, pot înlătura multe din minusurile aduse de caracterul limitat al resurselor acestor

întreprinderi:

1. deciziile pot fi luate mai rapid fiindcă structurile sunt mai simple iar întreprinderea îşi

poate schimba repede direcţia de acţiune pentru a valorifica oportunităţile mediului;

2. odată luată o decizie, aceasta poate fi mai repede pusă în aplicare iar rezultatele pot fi

vizibile mai rapid în comparaţie cu o întreprindere mai mare;

3. relaţiile dintre întreprinzătorul-manager şi angajaţi au şansă să fie mai echitabile iar

comunicarea poate fi destul de directă; relaţiile profesionale tind să fie mai flexibile, ceea ce ar

putea avea un efect benefic asupra moralului angajaţilor (mediul profesional fiind mai destins);

4. mediul de muncă are şanse să fie mai bun, angajaţii reuşind să vadă mai repede şi mai

clar care sunt rezultatele muncii lor; acest aspect se poate transforma într-un factor motivator

foarte puternic, mai ales pentru a încuraja angajaţii să vină cu idei;

5. întreprinzătorul-manager este aproape de clienţi şi de piaţă, în general, acest fapt

permiţând o reacţie mai rapidă la schimbări.

Publicaţiile de specialitate prezintă chiar opinii ale unor întreprinzători care aduc

argumente în favoarea ideii că „mai mare nu înseamnă întotdeauna mai bine“, păstrarea

dimensiunilor mici ale întreprinderii prezentând avantaje obiective: răspuns rapid la solicitările

clienţilor, posibilitatea clienţilor de a discuta cu însuşi managerul întreprinderii (situaţie bine

apreciată de aceştia). În plus, clienţii sunt trataţi în mod egal, indiferent de statutul şi bugetul lor,

fapt care, de regulă, nu este valabil şi în întreprinderile mari în care o solicitare a unui client este

repartizată unei persoane mai mult sau mai puţin experimentate, în funcţie de mărimea profitului

implicat. De asemenea, o întreprindere mică are mai multă disponibilitate pentru clienţii săi,

dedicând mai mult timp relaţiilor publice (fapt, de asemenea, bine apreciat de clienţi).

1 idem, p.83

Un alt avantaj al întreprinderilor mici îl reprezintă varietatea proiectelor (în funcţie,

desigur, şi de obiectul de activitate). Dacă în întreprinderile mari proiectele se aleg, de regulă, în

funcţie de profitul pe care îl aduc, o întreprindere mică poate accepta orice proiect interesant,

fapt ce conduce la stimularea creativităţii angajaţilor săi şi evitarea monotoniei.

Nu este de neglijat nici faptul că, de multe ori, întreprinzătorul-manager are posibilitatea de

a practica el însuşi activitatea de care este pasionat şi pentru care este pregătit.

Toate argumentele de mai sus nu încearcă să minimizeze avantajele dezvoltării şi extinderii

unei întreprinderi, ci să prezinte şi cealaltă faţă a monedei, oferind celor aflaţi în dubiu dacă să-şi

extindă sau nu afacerea câteva motive de a medita înainte de luarea unei decizii.

1.3 Posibile tendinţe pentru micile afaceri

Identificarea tendinţelor a fost iniţial preocuparea marilor întreprinderi ca disciplină a

managementului afacerii. Însă şi micile întreprinderi pot beneficia de pe urma identificării

tendinţelor. Importantă pentru micile întreprinderi este alegerea corectă a momentului de

pătrundere pe o piaţă caracterizată de o anumită tendinţă. Cel mai bun moment de a intra pe o

piaţă este acela în care tendinţa respectivă a pătruns în conştiinţa maselor, astfel încât educarea

pieţei este mai puţin costisitoare.

Un posibil top al tendinţelor actuale de care pot beneficia întreprinderile mici este

prezentat în continuare.

1. Dezvoltarea „pieţelor“ adresate tinerilor. Aceasta este o tendinţă observabilă pe plan

mondial, dar şi în România. Generaţia actuală a tinerilor (numită „generaţia Y“ în Statele Unite)

reprezintă o adevărată forţă observabilă în situaţii de multe ori inexplicabile la prima vedere.

Această forţă ar putea explica de ce o senzaţie pop a unui orăşel (de exemplu, Câmpia Turzii)

poate trece de la obscuritate la cea mai prezentă persoană în topuri sau în emisiuni TV.

Sau un alt exemplu, în ţările occidentale, producătorii de autoturisme au previziuni foarte

optimiste în ceea ce priveşte numărul cumpărătorilor tineri de astfel de vehicule.

Un întreprinzător (cu spirit de observaţie) poate face o plimbare în tihnă până la chioşcul de

ziare şi reviste din colţul străzii. O privire rapidă asupra pieţei se poate realiza analizând

grosimea publicaţiilor. Numeroase reviste despre artă, afaceri şi chiar computere au dispărut sau,

cel puţin, s-au rărit în lipsa cererii pentru produsele promovate în astfel de reviste. În schimb,

sunt tot mai multe reviste despre muşchi şi fitness, în bună măsură ca urmare a dezvoltării pieţei

„bodybuilding“-ului adresat tinerilor.

Oportunităţile care decurg din această tendinţă pot fi variate: servicii conexe personalizate

adresate tinerilor dornici să devină conducători auto. Cum ar arăta o şcoală auto în care să se

utilizeze pentru „lecţii“ un Porsche?

De asemenea, cererea tinerilor pentru suplimente sportive pare a fi în creştere iar

concurenţa în acest domeniu se va întări. O combinaţie pentru viitorul apropiat ar putea fi

produsele pentru fitness şi sporturile extreme.

2. Mediul înconjurător (tendinţă cunoscută peste tot în lume drept „Green Power“). Un

sondaj efectuat în Statele Unite a arătat, de curând, că peste 74% din americanii adulţi cred teoria

încălzirii globale şi aprobă înţelegerile între ţări referitoare la limitarea emisiilor de monoxid de

carbon şi gaze generatoare ale efectului de seră.

Oportunităţi: această tendinţă (îngrijorarea cu privire la mediul înconjurător) poate fi

sprijinită prin activităţi care să se bazeze mai puţin pe consumul de petrol şi gaze şi mai mult pe

noi forme de energie cum ar fi energia eoliană. De asemenea, multe întreprinderi au ca obiect de

activitate ajutarea altor întreprinderi să diminueze consumul de energie prin produse

economicoase sau bazate pe forme alternative de energie.

3. Calitatea vieţii. Grija pentru bunăstare şi sănătate reprezintă o tendinţă care de mulţi ani

nu dă semne de încetinire. Această tendinţă a apărut ca rezultantă a creşterii costului sănătăţii şi a

îmbătrânirii populaţiei, a dorinţei de menţinere a tinereţii şi a speranţei de viaţă.

Oportunităţi: o gamă largă de produse şi servicii precum băuturi energizante, creme

împotriva ridurilor şi creme „hrănitoare“ pentru ten, produse „naturiste“, alimente „sănătoase“

etc.

4. Internetul. Utilizarea internetului continuă să ia amploare, ceea ce aduce mai multe

tranzacţii on line.

Oportunităţi: multe mici întreprinderi cu vânzări on line au nevoie de asistenţă în refacerea

website-urilor şi în optimizarea motoarelor de căutare; de asemenea, e-learning-ul sau jocurile on

line pot lua amploare. Nu trebuie uitată securitatea computerelor.

Lista tendinţelor poate continua, acestea fiind identificabile prin analizarea atentă a

comportamentului uman. De exemplu, omul modern este caracterizat de emancipare, fapt care

accentuează dorinţa de a gusta cât mai mult din libertatea individuală; de asemenea, se poate

vorbi despre consumatorul justiţiar care revendică şi acţionează pentru a-şi înlătura frustrările, de

consumatorul egocentric care are nevoi de a se afirma şi de a fi bine servit. În plus, omul

contemporan doreşte să se auto-recompenseze cu luxuri abordabile şi şi-a accentuat dorinţa de

libertate, de a gusta din „fructul oprit“.

Impactul acestor tendinţe (şi al altora neindicate aici) va continua să modeleze pieţe şi

domenii de activitate. Noii întreprinzători trebuie să măsoare de aproape piaţa pe care vor să

pătrundă. Un întreprinzător care îşi dezvoltă afacerea trebuie să caute pieţe complementare celor

deservite în mod curent. Pentru afacerile în derulare dar fără planuri de dezvoltare este necesară

observarea şi planificarea modului în care aceste tendinţe vor impacta respectivul domeniu de

activitate.

În concluzie, viitorul întreprinzător are posibilitatea de a crea o întreprindere şi de a

propune servicii care să corespundă dezideratelor consumatorilor potenţiali. De exemplu, pentru

o mai bună poziţionare în domeniul hotelier şi turistic în general, anumite tendinţe consumeriste

pot veni în ajutor: gustul libertăţii, dorinţa de a umbla pe „cărări bătătorite“, fără asumarea nici

unui risc, apartenenţa la un grup, dorinţa de a trăi mai simplu, dorinţa de a fi răsfăţat, întoarcerea

la valori tradiţionale, plăcerea de a se recompensa cu luxuri abordabile şi de a profita de o nouă

artă de a trăi graţie metodelor de sporire a longevităţii.

Loisir-ul, cultura, transporturile sunt în progres continuu. Specialiştii în previziuni au

studiat „valorile sporite“ ale acestor ani; de aici decurg câteva oportunităţi de reuşită1.

Valori sporite Oportunităţi în hotelărie şi turism Sănătatea, formă fizică bună, bunăstare

Moda turismului termal, cure de refacere a formei fizice, regimuri dietetice, nutriţionale, vacanţe sportive…

Rapiditate, acţiuni practice, eficiente Livrarea produselor alimentare la domiciliu, la birou, la coafor…

Proximitatea Hoteluri, restaurante, cafenele de cartier, livrări la domiciliu…

Evadarea din obişnuinţă Călătorii în străinătate, restaurante tematice, foto-safari…

Împlinirea de sine Călătorii tematice, culturale… Autenticitatea Restaurante dietetice, bucătărie tradiţională, produse

„ale pământului“, vacanţe „verzi“… Comfortul Hoteluri şi restaurante cu calitate ridicată a serviciilor Convivialitate Cluburi de vacanţă, parcuri de distracţie, voiaje

organizate, animarea seratelor la domiciliu…

Normele anilor viitori par a fi constituite de profitarea de un timp liber sporit şi de o

longevitate mai importantă. Însă riscul vidului intelectual şi moral este acela care îl face pe om să

caute întotdeauna un sens pentru viaţa sa şi să-l exprime, de multe ori, prin cumpărăturile sale.

1 Revista Entreprendre, Paris, iunie 1996.

Dorinţa de a da un sens vieţii… …se exprimă prin cumpărăturile efectuate • A economisi devine o virtute Sunt căutate cumpărăturile „abile“, eficiente. Ex.:

voiaje cu discount. • Rapiditatea devine un mod de viaţă Este apreciat orice produs sau serviciu care permite

câştigarea timpului. Ex.: restauraţie rapidă, produse semipreparate.

• Este căutat „sensul“ cumpără(tu)rilor Consumatorul apreciază produsele sau serviciile cu conotaţii morale sau culturale. Ex.: vacanţe tematice, voiaje culturale, sejururi expo, cafenele filosofico-literare…

• Căutarea tuturor aspectelor legate de sănătate

Căutarea bună-stării se repercutează în alimente, sport sau distracţie. Ex.: restaurante „light“, loisir sportiv, centre de vacanţă.

• Puterea în creştere a ecologiei Dorinţa de a trăi într-un mediu natural şi nepoluat. Ex.: lungi plimbări pedestre, vacanţe verzi, circuite în aer liber…

• Persoanele vârstnice (în funcţie de puterea de cumpărare)

Se dezvoltă anumite produse sau servicii. Ex.: voiaje şi sejururi pentru vârsta a treia, cluburi de vacanţă adaptate (tendinţă vizibilă mai mult în occident deocamdată).

• Nevoia de siguranţă se dezvoltă Căutarea securităţii şi confortului se accentuează. Ex: restaurantele propun produse naturale etichetate în acest sens, circuitele organizate pun accent pe securitate, loisir fără riscuri, prestaţii de calitate.

Sursa: L’Entreprise, Paris, iunie 1996.

Adesea se aud refrene tânguitoare: „Totul este deja făcut“, „Ce mai poate fi conceput în

plus?“, „Ce se mai poate face cu adevărat inovant?“. Nimic nu este mai puţin adevărat.

Multitudinea produselor şi în special a serviciilor propuse zilnic, ca şi înnoirea lor

cvasipermanentă nu pot face decât onoare inventivităţii umane, creând şi răspunzând nevoilor

nelimitate ale consumatorilor.

De aceea, un bun întreprinzător trebuie să aibă, printre cele mai importante calităţi,

imaginaţie, spirit de observaţie şi capacitate analitică.

2

Întrebări şi teme pentru dezbateri

1. Care sunt actele normative cele mai importante referitoare la întreprinderile mici şi mijlocii

din România, emise începând cu anul 2000? (Activitate individuală de informare şi analiză a

cadrului legislativ).

2. Care sunt aspectele cele mai importante care v-ar determina să alegeţi statutul de

microîntreprindere pentru noua dumneavoastră afacere? (Trebuie analizate toate implicaţiile,

pornind de la avantajele fiscale, dar luând în calcul şi caracterul limitat al resurselor, în special

numărul de salariaţi?).

3. Indicaţi alte exemple de probleme de constituire, consolidare şi expansiune ale

întreprinderilor mici şi mijlocii decât cele indicate în Text.

4. Dezvoltaţi, prin găsirea altor exemple, tendinţele de care pot beneficia în prezent

întreprinderile mici şi mijlocii.

3

Exerciţii

Exerciţiul 1

Întrebări cu alegeri multiple

1. Pot beneficia de facilităţile acordate microîntreprinderilor persoanele juridice care:

a) produc bunuri şi servicii realizând venituri de cel puţin 100000 euro şi au cel mult 9

angajaţi;

b) produc bunuri şi servicii, realizează venituri de cel mult 100000 euro şi au cel puţin 9

angajaţi;

c) produc bunuri şi servicii, realizează venituri de până la 100000 euro inclusiv, au cel mult 9

angajaţi şi capital integral privat;

d) realizează cel mult 100000 euro din orice fel de activitate licită, au cel mult 9 angajaţi şi

capital integral privat.

2. Găsirea de clienţi reprezintă pentru o întreprindere mică:

a) o problemă de consolidare;

b) o problemă de constituire;

c) o problemă de expansiune;

d) o preocupare a specialiştilor în marketing.

3. Judecata obiectivă mai dificilă reprezintă o problemă a întreprinderilor mici şi mijlocii în

special ca urmare a:

a) implicării majore a întreprinzătorului;

b) lipsei de experienţă pentru dezvoltarea activităţii;

c) lipsei de previziune şi planificare a activităţii;

d) lipsei de timp cu care se confruntă întreprinzătorul.

4. Cererea pentru călătorii tematice sau culturale este consecinţa nevoii consumatorilor de:

a) îngrijire a sănătăţii;

b) confort;

c) evadare din cotidian;

d) împlinire de sine.

Exerciţiul 2

Potriviţi fiecare concept din coloana stângă cu exemplul corespunzător din coloana dreaptă:

1. Atitudine A. Senzaţia de foame

2. Cultură B. Căsătorit / copil / adolescent

3. Influenţă C. Chelnerul care te sfătuieşte să bei vin Riesling

Italian într-un restaurant

4. Căutarea informaţiilor D. Funcţionar din categoria gulere albe

5. Etapa din ciclul de viaţă E. Puritanism

6. Ocupaţie F. Şovinism

7. Problema recunoaşterii G. Lecturarea revistelor de film înainte de a merge la

cinematograf

Exerciţiul 3

Aceeaşi cerinţă ca mai sus:

1. Convingere A. Tinerii Y (Yuppie) locuiesc în vile situate în

suburbii şi joacă tenis

2. Stil de viaţă B. Să auzi clopoţei la radio în timp ce conduci către

serviciu

3. Motivaţie C. Să opreşti la cea mai apropiată staţie de încărcare

deoarece rezervorul se va goli curând

4. Percepţie D. Maşinile Peugeot sunt cele mai bune

5. Comportament post-cumpărare E. Nevoia de recunoaştere

6. Grup de referinţă F. Să fii încântat de un produs care este mai bun

decât te aşteptai

7. Răspuns rutinier G. Directorii generali ai întreprinderilor mici şi

mijlocii