1. comicul la primii noștri dramaturgi _ din volumul primii noștrii dramaturgi, de citit Și de...

2
Procesul evolutiv în continuă intensificare, transformările de tot felul, nou și vechiul, adevărata înnoire sau preluările superficiale ofereau material și impuneau teme specifice creatorilor de comedii. De aici denotă, de altfel, o anumită frecvență în problematică și o evidentă similitudine a unor personaje. Toate explicabile și firești, începând cu o comedie de imitație, cum este Comodia vremii, piesă în trei acte, cunoscută și sub numele de Franțuzitele, mult îndatorată comediei lui Moliere, Prețioasele rdicole, dar cu meritul că aducea pentru prima dată la noi conflicte șo tipuri frecvente ăn epocă. Comodia vremii satiriza, ca pe un rău caracteristic, maimuțărirea moravurilor protipendadei (PROTIPENDÁDĂ s. f. Marea boierime, care se bucura, în Evul Mediu, de privilegii speciale; p. ext. elită socială. [Var.: (înv.) protipendá s. f.] – Din ngr. próti pendádha.), care se infiltrau atunci nu numai în rândurile micii boierimi – așa cum este cazul în piesă – ci chiar în mijlocul unei părți a burgheziei. În comedia lui Facca (Costache Facca), efectele sunt arătate prin cuconița Elenca și cuconița Luxandra, fetele cuconului Ianache, „mahalagiu,boier bătrân”. După origine, cele două fete fac parte din mica boierime, aspirațiile însă le mână către lumea de sus, de la care adoptă maniere, gânduri, expresii devenind ridicole și antipatice. Facca satirizează și un personaj care, față de superficialitate, de imitație și de înstrăinare, are un rol critic. Chiar dacă Ianache disprețuiește „franțuzoaica”, bontonul, și nu vrea casă deschisă , felul în care se poartă în casă, atitudinea față de cei care depind de el, argumentele folosite îl arată și pe el în postură ridicolă. G. Călinescu despre Comodia vremii „În ce constă valoarea piesei? În veselia verbală, în caricatura limbajului, însoțită de gesticulații adecvate, manierate la tineri, scorțoase la bătrâni. Parodia nu e vulgară și purtările tinerilor nu sunt grotești, sunt numai umflate.” Scriitorul folosește pentru relevarea comicului modalități diferite în funcție de personaje, fetele sunt ridicole prin pretențiile lor, prin limbajul stropșit, Ianache însă este comic prin aspecte care țin de structura sa. Piesa Un poet romantic, Matei Millo, se caracterizează prin calitatea observației și evidența obiectivului urmărit care depășesc aspectul de rol, scris de un dramaturg actor. Prin Un poet romantic tânărul scriitor Millo n-a oferit actorului Millo un rol, ci a reținut un rău al timpului poezele romantice maladive. A ridiculizat prezența halucinantă a pretinsului poet al suferinței căruia nu-i este străină o situație de evidentă contradicție cu declarațiile program. Poetul este în același timp un profitor. Costache Caragiale este primul comediograf român a cărui operă, a cărui operă, atât prin numărul lucrărilor cât și prin unele calități, permite analiza mai amplă, duce cître generalizari, impune concluzii. A avut în vedere dezvăluirea caracterului, a ceea ce știa sau voia să pară că știe. Costache Bălăcescu își construiește comedia după scheme în circulație pe atunci, ceea ce face să pară mai curând o prelucrare. Remarcăm însă realizarea personajului Eliza. Ea știe ce vrae și are curajul afirmării deschise a sentimentelor sale, are personalitate bine definită și remarcabilă putere de a acționa..

Upload: marcela-nistor

Post on 17-Sep-2015

16 views

Category:

Documents


2 download

DESCRIPTION

istoria teatrului romanesc

TRANSCRIPT

Procesul evolutiv n continu intensificare, transformrile de tot felul, nou i vechiul, adevrata nnoire sau prelurile superficiale ofereau material i impuneau teme specifice creatorilor de comedii. De aici denot, de altfel, o anumit frecven n problematic i o evident similitudine a unor personaje. Toate explicabile i fireti, ncepnd cu o comedie de imitaie, cum este Comodia vremii, pies n trei acte, cunoscut i sub numele de Franuzitele, mult ndatorat comediei lui Moliere, Preioasele rdicole, dar cu meritul c aducea pentru prima dat la noi conflicte o tipuri frecvente n epoc.Comodia vremii satiriza, ca pe un ru caracteristic, maimurirea moravurilor protipendadei (PROTIPENDD s. f. Marea boierime, care se bucura, n Evul Mediu, de privilegii speciale; p. ext. elit social. [Var.: (nv.) protipend s. f.] Din ngr. prti penddha.), care se infiltrau atunci nu numai n rndurile micii boierimi aa cum este cazul n pies ci chiar n mijlocul unei pri a burgheziei. n comedia lui Facca (Costache Facca), efectele sunt artate prin cuconia Elenca i cuconia Luxandra, fetele cuconului Ianache, mahalagiu,boier btrn. Dup origine, cele dou fete fac parte din mica boierime, aspiraiile ns le mn ctre lumea de sus, de la care adopt maniere, gnduri, expresii devenind ridicole i antipatice. Facca satirizeaz i un personaj care, fa de superficialitate, de imitaie i de nstrinare, are un rol critic. Chiar dac Ianache dispreuiete franuzoaica, bontonul, i nu vrea cas deschis , felul n care se poart n cas, atitudinea fa de cei care depind de el, argumentele folosite l arat i pe el n postur ridicol. G. Clinescu despre Comodia vremii n ce const valoarea piesei? n veselia verbal, n caricatura limbajului, nsoit de gesticulaii adecvate, manierate la tineri, scoroase la btrni. Parodia nu e vulgar i purtrile tinerilor nu sunt groteti, sunt numai umflate. Scriitorul folosete pentru relevarea comicului modaliti diferite n funcie de personaje, fetele sunt ridicole prin preteniile lor, prin limbajul stropit, Ianache ns este comic prin aspecte care in de structura sa.Piesa Un poet romantic, Matei Millo, se caracterizeaz prin calitatea observaiei i evidena obiectivului urmrit care depesc aspectul de rol, scris de un dramaturg actor. Prin Un poet romantic tnrul scriitor Millo n-a oferit actorului Millo un rol, ci a reinut un ru al timpului poezele romantice maladive. A ridiculizat prezena halucinant a pretinsului poet al suferinei cruia nu-i este strin o situaie de evident contradicie cu declaraiile program. Poetul este n acelai timp un profitor.Costache Caragiale este primul comediograf romn a crui oper, a crui oper, att prin numrul lucrrilor ct i prin unele caliti, permite analiza mai ampl, duce ctre generalizari, impune concluzii. A avut n vedere dezvluirea caracterului, a ceea ce tia sau voia s par c tie.Costache Blcescu i construiete comedia dup scheme n circulaie pe atunci, ceea ce face s par mai curnd o prelucrare. Remarcm ns realizarea personajului Eliza. Ea tie ce vrae i are curajul afirmrii deschise a sentimentelor sale, are personalitate bine definit i remarcabil putere de a aciona..Cu toate c pleac de la situaii i personaje de fars clasic, vodevilul Crlanii (Constantin Negruzzi) ni se pare demn de remarcat prin dorena dramaturgului de a sublinia calitile femeilor simple, 2 rnci Domnica, soia lui Miron i Voichia, soia lui Terinte. n faa acetor femei se frng asalturile amoroase ale lui Lionescu, tnr boier. Desfurarea piesei lui Negruzzi este specific vodevilului, interveniile din clopotnia unde stau ascuni cei 2 brbai, plecai n ora s ncerce fidelitatea nevestelor sunt de natur s strneasc rsul chiar n afar de coninutul replicilor, la fel ca i palmele pe care le primesc pentru bnuial. n Muza de la Burdujni, Negruzzi se inspir din Goldoni prin procedeul ce ine de concurena ndrgostiilor de naiuni diferitei cteva explicaii i tipuri de comedie:SATR, satire, s. f. Scriere n versuri sau n proz n care sunt criticate defecte morale ale oamenilor sau aspecte negative ale societii, cu intenii moralizatoare; p. gener. scriere sau discurs cu caracter batjocoritor, vehement. Categorie estetic din sfera comicului, care critic cu violen i caricatural pe cineva sau ceva. [Acc. i: stir] Din fr. satire, lat. satira.PARODE, parodii, s.f 1. Creaie literar n care se preiau temele, motivele i mijloacele artistice ale altei opere literare sau ale unui autor n scopul de a obine un efect satiric sau comic. 2. Imitaie neizbutit, inferioar sau caricatural a unui prototip, a unui original. P. ext. Btaie de joc. Din fr. parodie.FRS, farse, s. f. 1. Comedie n care sunt cultivate ndeosebi comicul uor, de situaie, bufoneria, intriga amuzant i replica spiritual. 2. Faptul de a pcli pe cineva cu scopul de a se amuza; mijloc folosit n acest scop; pcleal, fest. Din fr. farce.VODEVL, vodeviluri, s. n. Specie de comedie uoar sau de fars (ntr-un act), n textul creia sunt intercalate cuplete care se cnt pe melodii cunoscute i cu acompaniament orchestral. Din fr. vaudeville.