1 camera de conturi prahova raport privind

41
1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND FINANȚELE PUBLICE LOCALE PE ANUL 2012 la nivelul județului PRAHOVA I. Prezentare generală 1. Sfera și competențele de activitate Constituţia României, republicată, şi Legea nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, prevăd că exercitarea controlului asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public se face de către Curtea de Conturi, care îşi desfăşoară activitatea în mod autonom, atât la nivel central, cât şi prin camerele de conturi la nivel judeţean şi în municipiul Bucureşti. Curtea de Conturi, prin structurile sale teritoriale, elaborează şi transmite autorităţilor publice deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale rapoarte referitoare la finanţele publice locale. Structurile Curţii de Conturi, în cadrul competenţelor stabilite de lege, au efectuat, cu prioritate şi preponderenţă, misiuni de audit financiar şi de audit al performanţei. De asemenea, s-au desfăşurat acţiuni de control tematice la societăţi comerciale cu capital majoritar al unităţilor administrativ-teritoriale și la alte entități. Obiectivul principal al acţiunilor de control/audit la instituţiile publice a fost acela de a obţine asigurarea că modul de administrare a patrimoniului public şi privat al unităţilor administrativ - teritoriale, execuţia bugetelor locale sunt în concordanţă cu scopul, obiectivele şi atribuţiile entităţilor verificate şi respectă principiile legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficienţei şi eficacităţii, iar situaţiile financiare sunt întocmite în conformitate cu cadrul de raportare financiară din România şi oferă o imagine fidelă a poziţiei şi performanţei financiare a entităţilor. 2. Domeniul supus auditării/controlului Misiunile de audit şi acţiunile de control tematic efectuate conform legii au avut ca obiective următoarele: auditul financiar asupra conturilor de execuţie pe anul 2012 ale unor unităţi administrativ-teritoriale; auditul performanţei; auditul financiar asupra conturilor de execuţie pe anul 2012 al unor instituţii publice; controlul bugetelor unor unităţi administrativ-teritoriale; controale desfăşurate la societăţile comerciale cu capital majoritar al unităţi lor administrativ-teritoriale.

Upload: vuongquynh

Post on 15-Dec-2016

226 views

Category:

Documents


4 download

TRANSCRIPT

Page 1: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

1

CAMERA DE CONTURI PRAHOVA

RAPORT PRIVIND FINANȚELE PUBLICE LOCALE PE ANUL 2012

la nivelul județului PRAHOVA

I. Prezentare generală

1. Sfera și competențele de activitate

Constituţia României, republicată, şi Legea nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, prevăd că exercitarea controlului asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public se face de către Curtea de Conturi, care îşi desfăşoară activitatea în mod autonom, atât la nivel central, cât şi prin camerele de conturi la nivel judeţean şi în municipiul Bucureşti.

Curtea de Conturi, prin structurile sale teritoriale, elaborează şi transmite autorităţilor publice deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale rapoarte referitoare la finanţele publice locale.

Structurile Curţii de Conturi, în cadrul competenţelor stabilite de lege, au efectuat, cu prioritate şi preponderenţă, misiuni de audit financiar şi de audit al performanţei.

De asemenea, s-au desfăşurat acţiuni de control tematice la societăţi comerciale cu capital majoritar al unităţilor administrativ-teritoriale și la alte entități.

Obiectivul principal al acţiunilor de control/audit la instituţiile publice a fost acela de a obţine asigurarea că modul de administrare a patrimoniului public şi privat al unităţilor administrativ - teritoriale, execuţia bugetelor locale sunt în concordanţă cu scopul, obiectivele şi atribuţiile entităţilor verificate şi respectă principiile legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficienţei şi eficacităţii, iar situaţiile financiare sunt întocmite în conformitate cu cadrul de raportare financiară din România şi oferă o imagine fidelă a poziţiei şi performanţei financiare a entităţilor.

2. Domeniul supus auditării/controlului

Misiunile de audit şi acţiunile de control tematic efectuate conform legii au avut ca obiective următoarele:

auditul financiar asupra conturilor de execuţie pe anul 2012 ale unor unităţi administrativ-teritoriale;

auditul performanţei;

auditul financiar asupra conturilor de execuţie pe anul 2012 al unor instituţii publice;

controlul bugetelor unor unităţi administrativ-teritoriale;

controale desfăşurate la societăţile comerciale cu capital majoritar al unităţilor administrativ-teritoriale.

Page 2: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

2

Acest Raport prezintă principalele constatări, concluzii şi recomandări consemnate în actele de verificare încheiate ca urmare a activităţilor de audit şi control desfăşurate de către auditorii publici externi ai Camerei de Conturi Prahova la entităţile publice locale, în limitele competenţelor stabilite prin legea de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi.

Structura şi execuţia bugetului pe ansamblul judeţului Prahova în anul 2012 mii lei

Venituri

(încasări)

Cheltuieli

(plăţi)

Excedent/

Deficit

1. Bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, judeţelor 1.509.840 1.536.983 - 27.143

2. Bugetele instituţiilor publice și activităților finanţate integral sau parțial din venituri proprii

505.532 504.016 1.516

3. Bugetele creditelor externe - - -

4. Bugetele creditelor interne - 82.645 -

5. Bugetele fondurilor externe nerambursabile 1.153 284 869

Din datele prezentate în tabel, rezultă că veniturile şi cheltuielile bugetelor locale deţin o pondere importantă în totalul execuţiei bugetare (74,87% din totalul veniturilor încasate şi 72,37% din totalul cheltuielilor), în cazul celorlalte bugete veniturile reprezentând numai 25,13% din totalul veniturilor încasate, iar cheltuielile rămânând 27,63% din totalul bugetelor pe ansamblul judeţului.

Din analiza deficitului înregistrat la nivelul judeţului de 27.143 mii lei, aşa cum rezultă din datele prezentate, se observă nivelul ridicat al acestuia, în condiţiile în care la încheierea exerciţiului financiar al anului 2011 execuţia bugetelor locale înregistrează un excedent de 37.056 mii lei.

Această construcție bugetară a fost impusă de modificările aduse Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, deficitele fiind finanțate din excedentul anului precedent.

Astfel, din analiza datelor centralizate înscrise de unităţile administrativ-teritoriale în bugetele de venituri şi cheltuieli a reieșit că pentru anul 2012 la nivelul judeţului Prahova, încă din faza de fundamentare, s-a prevăzut un deficit bugetar în sumă totală de 122.547 mii lei .

Majoritatea entităţilor care au elaborat bugete cu deficit au avut la începutul anului disponibilităţi înregistrate din excedentul anilor precedenţi. Este de remarcat faptul că veniturile totale încasate în anul 2012 de 2.016.525 mii lei sunt superioare celor înregistrate în anul 2011 de 1.977.720,03 mii lei, situaţie care se înregistrează atât în execuţia bugetelor locale (încasările anului 2012 de 1.509.840 mii lei, faţă de încasările anului 2011 de 1.489.500,52 mii lei), cât şi în cea a bugetelor instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii (încasările anului 2012 de 505.532 mii lei, faţă de încasările anului 2011 de 484.209 mii lei).

Bugetele fondurilor externe nerambursabile au înregistrat scăderi (încasările anului 2012 de 1.153 mii lei faţă de încasările anului 2011 de 4.009 mii lei), cauza acestui aspect înregistrat la nivelul judeţului fiind, în principal, insuficienta preocupare a autorităţilor locale pe linia atragerii şi încasării la buget de astfel de resurse financiare.

Execuţia sintetică a veniturilor şi cheltuielilor bugetelor locale, pe anul 2012

La nivelul judeţului Prahova există un număr de 105 bugete locale a căror execuţie este

asigurată de ordonatorii principali de credite, din care un buget propriu al Consiliului Judeţean, 2 bugete ale municipiilor, 12 bugete ale oraşelor, 90 bugete ale comunelor, precum şi 322 bugete ale instituţiilor ai căror conducători au calitatea de ordonatori secundari sau terţiari de credite ai bugetelor locale.

Page 3: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

3

Veniturile bugetelor locale mii lei

Prevederi inițiale

Prevederi definitive

Încasări

% încasări

din prevederi

inițiale

% încasări

din prevederi definitive

1.Venituri din impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte, alte venituri

342.429

381.931

330.203

96,4

86,5

2.Cote și sume defalcate din impozitul pe venit

449.395 474.363 464.229 103,3 97,9

3.Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată

433.469 460.854 459.095 105,9 99,6

4.Subvenţii de la alte nivele ale administrației publice

182.878 228.202 195.334 106,8 85,6

5.Sume primite de la UE/alți donatori în contul plăţilor efectuate și prefinanțări

95.375 99.566 60.979 63,9 61,2

VENITURI - TOTAL (1+2+3+4+5) 1.503.546 1.644.916 1.509.840 100,4 91,8

Veniturile realizate la nivelul ordonatorilor principali de credite au fost de 1.509.840 mii lei, sub nivelul celor prognozate, acestea reprezentând 91,8% din nivelul prevederilor definitive. De remarcat este faptul că prevederile definitive (1.644.916 mii lei) au fost mult inferioare drepturilor constatate (1.857.944 mii lei), entităţile înregistrând un grad de neîncasare de 15,7% din drepturile constatate (291.145 mii lei drepturi constatate de încasat în sumă absolută). Veniturile din impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte şi alte venituri realizate de unităţile administrativ - teritoriale deţin o pondere de doar 21,9% din totalul veniturilor încasate, comparativ cu nivelul celorlalte surse de finanţare care reprezintă 78,1%, din care: cote defalcate din impozitul pe venit (30,7%), sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată (30,4%), subvenţii primite de la bugetul de stat şi de la alte bugete (12,9%) şi sume primite de la UE/alţi donatori în contul plăţilor efectuate (4,1%). Atât prevederile definitive, cât şi volumul încasărilor totale ale anului 2012 au înregistrat creşteri faţă de cele din anul 2011 cu 30.115 mii lei la prevederi definitive şi cu 20.339 mii lei la încasări, în structură înregistrându-se diminuări ale fondurilor provenite de la bugetul de stat şi creşteri în cazul celorlalte surse de finanţare (proprii şi atrase). Astfel: veniturile din impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte și alte venituri au crescut la 330.203 mii lei în anul 2012 faţă de 308.431 mii lei în anul 2011 (107,1%), cotele defalcate din impozitul pe venit au scăzut la 464.229 mii lei în anul 2012 faţă de 481.508 mii lei în anul 2011 (96,4%), sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată au crescut la 459.095 mii lei în anul 2012 faţă de 417.745 mii lei în anul 2011 (109,9%), subvenţiile primite de la bugetul de stat şi de la alte bugete au înregistrat o scădere, de la 221.249 mii lei în anul 2011 la 195.334 mii lei în anul 2012 (88,3%), în timp ce sumele primite de la UE/alţi donatori în contul plăţilor efectuate se menţin relativ constante: 60.979 mii lei în anul 2012, respectiv 60.568 mii lei în anul 2011. Se remarcă faptul că, faţă de prevederile iniţiale, veniturile bugetului local înregistrează realizări cuprinse între 63,9% si 106,8%, grad de realizare care se diminueaza comparativ cu prevederile definitive.

Page 4: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

4

Cheltuielile bugetelor locale

mii lei

Prevederi inițiale

Prevederi definitive

Plăți efectuate

% plăți din prevederi

inițiale

% plăți din prevederi definitive

1.Cheltuieli de personal 357.388 371.522 368.265 103,1 99,1

2.Bunuri şi servicii 301.248 404.103 350.522 116,4 86,7

3. Dobânzi 24.034 23.406 20.793 86,5 88,8

4. Subvenţii 71.470 83.729 83.711 117,1 99,9

5. Fonduri de rezervă 8.160 1.508 - - -

6. Transferuri între unități ale administrației publice

233.605

252.300

246.268

105,4

97,6

7. Alte transferuri 17.575 26.810 19.574 111,4 73,0

8. Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

119.559

132.534

80.556

67,4

60,8

9. Asistență socială 49.375 52.026 46.704 94,6 89,8

10. Alte cheltuieli 19.194 19.384 18.010 93,8 92,9

11.Cheltuieli de capital 374.442 368.186 272.614 72,8 74,0

12. Operaţiuni financiare 41.324 42.913 41.030 99,3 95,6

13. Plăți efectuate în anii precedenți și recuperate în anul curent

-370

-10.958

-11.064

2990,3

100,9

CHELTUIELI-TOTAL (1+…+13) 1.617.004 1.767.463 1.536.983 95,1 86,9

Din datele prezentate în tabel rezultă că fondurile publice utilizate au fost sub nivelul creditelor bugetare, gradul de realizare fiind de 86,9%, nivelul cel mai scăzut fiind înregistrat la categoria „proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile”, urmată de categoria „alte transferuri” şi „cheltuieli de capital”. Utilizarea aproape integrală s-a realizat la categoria „subvenţii”, urmată de categoria „cheltuieli de personal” şi „transferuri între unități ale administrației publice”. Comparativ cu exerciţiul bugetar al anului 2011, volumul plăţilor totale în anul 2012 a înregistrat ca şi în cazul veniturilor, o creștere la 1.536.983 mii lei în anul 2012 faţă de 1.452.444 mii lei. În structură au existat variaţii ale categoriilor de cheltuieli, astfel că volumul plăţilor pentru bunuri şi servicii a crescut la 350.522 mii lei în anul 2012 faţă de 306.765 mii lei în anul 2011 (114,3%), înregistrându-se creşteri şi la categoriile: subvenţii 83.711 mii lei în anul 2012 faţă de 77.859 mii lei în anul 2011 (107,5%), proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile 80.556 mii lei în anul 2012 faţă de 79.836 mii lei în anul 2011 (100,9%), dobânzi 20.793 mii lei în anul 2012 faţă de 20.471 mii lei în anul 2011 (101,6%), alte cheltuieli 18.010 mii lei în anul 2012 faţă de 17.901 mii lei în anul 2011 (100,6%), cheltuieli de personal 368.265 mii lei în anul 2012 faţă de 349.365 mii lei în anul 2011 (105,4%), transferuri între unităţi ale administraţiei publice 246.268 mii lei în anul 2012 faţă de 226.638 mii lei în anul 2011 (108,7%), cheltuieli de capital 272.614 mii lei în anul 2012 faţă de 263.271 mii lei în anul 2011 (103,5%). Creşterile de mai sus au fost compensate pe total de scăderile înregistrate la 3 categorii de cheltuieli: asistenţă socială 46.704 mii lei în anul 2012 faţă de 48.152 mii lei în anul 2011 (cu 3,0%), alte transferuri 19.574 mii lei în anul 2012 faţă de 28.751 mii lei în anul 2011 (cu 31,9%) şi operaţiuni financiare 41.030 mii lei în anul 2012 faţă de 46.693 mii lei în anul 2012 (cu 12,1%). Se constată că pentru categoriile de cheltuieli mai sus prezentate, în anul 2012 nu se înregistrează variaţii semnificative comparativ cu anul 2011, ceea ce arată o insuficientă

Page 5: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

5

preocupare a entităţilor locale în atragerea şi cheltuirea atât a fondurilor proprii, cât şi a fondurilor atrase pentru realizarea unor obiective de investiţii.

II. Prezentarea rezultatelor acțiunilor de audit/control desfăşurate la nivelul județului

1. Informații relevante cu privire la rezultatele acțiunilor de audit/control

din care:

Total Audit financiar

Acțiuni de control

Audit al performanței

1.Acțiuni desfășurate la nivelul județului 112 37 74 1

2.Certificate de conformitate - - - -

3.Rapoarte de control/audit 46 37 8 1

4.Procese verbale de constatare 38 37 - 1

5.Note de constatare 19 19 - -

6.Decizii emise 42 33 8 1

7.Măsuri dispuse prin decizii 709 633 59 17

În anul 2013 a fost cuprins în programul de activitate al Camerei de Conturi Prahova, aprobat de Plenul Curţii de Conturi a României, un număr de 123 acţiuni de control/audit, din care au fost finalizate 112 acţiuni de control/audit (37 acţiuni de audit financiar, 8 acţiuni de control, 51 acţiuni control privind modul de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizie, 15 acţiuni de control privind verificarea realităţii argumentelor invocate de conducerea entităţii în susţinerea solicitării de prelungire a termenului stabilit prin decizie şi o acţiune de audit al performanţei), 11 acțiuni aflându-se în procedura de valorificare.

Odată cu verificarea ordonatorilor principali de credite s-au desfăşurat şi 28 acţiuni ce au vizat verificarea transferurilor către entităţi subordonate ordonatorului principal, acţiuni necuprinse în programul de activitate pe anul 2013.

Pentru acţiunile finalizate s-au întocmit 115 acte de control (38 procese - verbale de constatare, 46 rapoarte de audit/control, 19 note de constatare, 12 note unilaterale) pentru care au fost emise 42 decizii, 4 rapoarte fiind în procedura de valorificare.

În urma acțiunilor de audit/control au fost formulate în 3 cazuri obiecțiuni împotriva constatărilor auditorilor publici externi și 16 contestații împotriva unor măsuri dispuse prin decizii ale conducerii Camerei de Conturi Prahova.

De asemenea, pentru evaluarea impactului măsurilor dispuse prin deciziile emise în anul 2013, au fost programate și efectuate 3 acțiuni pentru care au fost întocmite un raport de control actualizat și două note unilaterale.

În 15 situații a fost solicitată de către entitățile verificate în mod justificat prelungirea termenului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizii.

Prin deciziile emise s-a dispus un număr de 709 de măsuri pentru înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar - contabilă, iar în situaţia în care s-a constatat existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate care au determinat producerea unor prejudicii, s-a transmis conducerii entităţii această stare de fapt, cu precizarea că stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestora devin obligaţia acesteia.

Pentru un număr de 35 de măsuri din totalul de 709 dispuse prin decizii s-au formulat de către conducerile entităţilor verificate 16 contestaţii, din care 14 au fost soluţionate de comisiile constituite în acest sens. Prin încheierile pronunţate, contestaţiile au fost respinse în totalitate, cu excepţia unei singure măsuri pentru care contestaţia a fost admisă.

Page 6: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

6

2. Informații privind categoriile de entități verificate la nivelul județului

Categorii de entităţi verificate la nivelul

unităţilor administrativ-teritoriale

Entități existente

Entităţi verificate

%

1.Ordonatori de credite la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, din care:

427 79 18,5

1.1. ordonatori principali de credite, din care: 105 49 46,7 - consilii județene 1 1 100,0 - municipii 2 1 50,0 - orașe 12 6 50,0 - comune 90 41 45,6

1.2. ordonatori secundari de credite 1 1 100,0 1.3. ordonatori terţiari de credite, din care: 321 29 9,1

- verificați prin acțiune distinctă X - verificați odată cu ordonatorul principal

de credite X 28

2. Regii autonome de interes local 1 1 100,0 3. Societăţi comerciale de interes local 37 5 13,5 4.Alte entități TOTAL 465 85 18,3

Din totalul de 105 unităţi administrativ-teritoriale, în anul 2013 Camera de Conturi

Prahova a cuprins în Programul de activitate aprobat un număr de 49 entităţi ai căror conducători au calitatea de ordonatori principali de credite. De asemenea, au fost cuprinse în program: un ordonator secundar de credite, 29 entităţi ai căror conducători au calitatea de ordonatori terţiari de credite (din care 28 au fost verificări efectuate odată cu ordonatorul principal de credite), o regie autonomă de interes local şi 5 societăţi comerciale de interes local.

În toate acţiunile de audit/control au fost constatate abateri de la legalitate şi regularitate, unele producătoare de prejudicii, şi cazuri de nerespectare a principiilor de economicitate, eficienţă şi eficacitate în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public şi privat al statului.

3. Structura și sumele estimate ale abaterilor constatate

mii lei

Estimări abateri

constatate

Accesorii Total estimări

1.Venituri suplimentare 38.032 9.019 47.051

2.Prejudicii 10.809 850 11.659

3.Abateri financiar-contabile 266.451 - 266.451

Total sume 315.292 9.869 325.161

Din verificările efectuate asupra conturilor anuale de execuţie încheiate la 31.12.2012 la

cele 46 entităţi supuse auditului/controlului până la data de 31.10.2013, au rezultat venituri totale suplimentare estimate la 47.051 mii lei, din care 9.019 mii lei accesorii, precum şi prejudicii totale estimate de 11.659 mii lei, din care 850 mii lei foloase nerealizate.

În rapoartele de control/audit întocmite s-au reţinut şi abateri financiar-contabile de la legalitate şi regularitate, precum şi cazuri de nerespectare a principiilor de economicitate, eficienţă şi eficacitate în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public şi privat al statului, cuantificate la un nivel estimat de 266.451 mii lei.

Aspectele şi sumele estimate ale abaterilor constatate au făcut obiectul măsurilor transmise prin decizii în vederea înlăturării acestora, şi/sau stabilirii întinderii prejudiciilor şi

Page 7: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

7

dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestora, şi/sau suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor legale în domeniul financiar, contabil şi fiscal.

4. Sumele estimate ale abaterilor constatate la nivelul entităților verificate mii lei

Venituri

suplimentare Prejudicii Abateri

financiar contabile

1. U.A.T.J. Prahova 224 558 -

- Activitatea proprie 224 261 -

- Ordonatorul terțiar – Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti

- 297 -

2. U.A.T.M. Ploieşti 1.740 442 45.830

- Activitatea proprie 1.739 373 45.830

- Ordonatorul terțiar – Administraţia Parcului Memorial C. Stere

- 65 -

- Ordonatorul terțiar – Poliţia Locală - 3 -

3. U.A.T.O. Breaza - 21 7.793

- Activitatea proprie - 21 7.793

4. U.A.T.O. Buşteni 4.430 873 8.892

- Activitatea proprie 4.430 852 8.891

- Ordonatorul terțiar – Centrul Cultural A. Stroe Buşteni

- 21 1

5. U.A.T.O. Comarnic 944 225 7.534

- Activitatea proprie 944 225 7.534

6. U.A.T.O. Mizil 7 380 70.803

- Activitatea proprie 7 281 70.803

- Ordonatorul terțiar – Liceul Teoretic Grigore Tocilescu

- 14 -

- Ordonatorul terțiar – Serviciul Public de Asistenţă Socială

- 25 -

- Ordonatorul terțiar – Serviciul Public Poliţie Locală Mizil

- 56 -

- Ordonatorul terțiar – Liceul Tehnologic Tase Dumitrescu

- 4 -

7. U.A.T.O. Plopeni 122 - 1.434

- Activitatea proprie 122 - 1.434

8. U.A.T.O. Sinaia 419 64 4.219

- Activitatea proprie 419 64 4.219

9. U.A.T.C. Adunaţi 2 159 -

- Activitatea proprie 2 159 -

10. U.A.T.C. Ariceşti - Rahtivani 1.059 - 636

- Activitatea proprie 1.059 - 636

11. U.A.T.C. Bătrâni - 86 186

- Activitatea proprie - 86 186

12. U.A.T.C. Balta Doamnei 15 58 8

- Activitatea proprie 15 58 8

13. U.A.T.C. Bălţeşti 130 366 496

- Activitatea proprie 130 366 496

14. U.A.T.C. Băneşti 82 15 915

- Activitatea proprie 82 15 915

15. U.A.T.C. Berceni *

16. U.A.T.C. Bertea 2 211 627

Page 8: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

8

- Activitatea proprie 2 211 627

17. U.A.T.C. Blejoi 458 3 627

- Activitatea proprie 458 3 627

18. U.A.T.C. Brazi 21 189 725

- Activitatea proprie 21 189 725

19. U.A.T.C. Călugăreni 47 670 1.672

- Activitatea proprie 47 670 1.672

20. U.A.T.C. Cărbuneşti 30 2.430 80

- Activitatea proprie 30 2.430 80

21. U.A.T.C. Ceraşu 181 37 754

- Activitatea proprie 181 37 754

22. U.A.T.C. Cosminele 89 64 18.297

- Activitatea proprie 89 64 18.297

23. U.A.T.C. Drajna 1.898 466 8.029

- Activitatea proprie 1.898 466 8.029

24. U.A.T.C. Drăgăneşti 71 136 2.149

- Activitatea proprie 71 132 2.149

-Ordonatorul terțiar – Şcoala Gimnazială Drăgăneşti

- 4

-

25. U.A.T.C. Dumbrăveşti *

26. U.A.T.C. Floreşti 63 355 11

- Activitatea proprie 63 118 11

- Ordonatorul terțiar – Şcoala Gimnazială Floreşti

- 237

-

27. U.A.T.C. Gherghiţa 108 94 -

- Activitatea proprie 108 94 -

28. U.A.T.C. Gorgota *

29. U.A.T.C. Gornet 43 89 3.003

- Activitatea proprie 43 89 3.003

30. U.A.T.C. Gornet – Cricov 248 44 379

- Activitatea proprie 248 44 379

31. U.A.T.C. Iordăcheanu 809 462 464

- Activitatea proprie 809 462 464

32. U.A.T.C. Izvoarele 116 216 31

- Activitatea proprie 116 205 31

- Ordonatorul terțiar – Şcoala Gimnazială Izvoarele

- 10

- Ordonatorul terțiar – Centrul Cultural - 1

33. U.A.T.C. Lapoş - 46 167

- Activitatea proprie - 46 167

34. U.A.T.C. Lipăneşti *

35. U.A.T.C. Măgurele *

36. U.A.T.C. Măneşti 76 230 5.326

- Activitatea proprie 76 226 5.326

- Ordonatorul terțiar - Şcoala gimnazială Gheorghe Dibos Măneşti

- 4 -

37. U.A.T.C. Păcureţi 58 671 841

- Activitatea proprie 58 671 841

38. U.A.T.C. Păuleşti 31.176 31 27.929

- Activitatea proprie 31.176 31 27.929

39. U.A.T.C. Plopu *

40. U.A.T.C. Poienarii Burchii 122 52 624

- Activitatea proprie 122 52 624

41. U.A.T.C. Puchenii Mari 800 334 65

- Activitatea proprie 800 328 65

Page 9: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

9

- Ordonatorul terțiar – Şcoala Gimnazială, comuna Puchenii Mari

- 6 -

42. U.A.T.C. Râfov 69 234 105

- Activitatea proprie 69 234 105

43. U.A.T.C. Sălciile 132 125 265

- Activitatea proprie 132 123 265

- Ordonatorul terțiar - Şcoala Gimnazială, comuna Sălciile

- 2 -

44. U.A.T.C. Secăria 71 66 3.237

- Activitatea proprie 71 65 3.237

- Ordonatorul terțiar - Şcoala Gimnazială, comuna Secăria

- 1 -

45. U.A.T.C. Şotrile 7 214 132

- Activitatea proprie 7 214 132

46. U.A.T.C. Surani 5 176 3.612

- Activitatea proprie - 173 3.612

- Ordonatorul terțiar – Şcoala Gimnazială, comuna Surani

- 3 -

47. U.A.T.C. Talea 70 68 22

- Activitatea proprie 70 68 22

48. U.A.T.C. Tîrgşorul Vechi 1.027 361 37.146

- Activitatea proprie 1.027 361 37.146

49. U.A.T.C. Valea Doftanei 58 91 897

- Activitatea proprie 56 81 897

- Ordonatorul terțiar – Grupul şcolar CAROL I Valea Doftanei

2 10 -

50. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova

- 14 78

51. R.A. de Termoficare şi Servicii Publice Ploieşti *

*

52. S.C. Apacons S.R.L. Drajna - 18 411

53. S.C. Hale şi Pieţe S.A. Ploieşti *

54. S.C. Hidro Prahova S.A. *

55. S.C. Prahova Industrial Parc S.A. Vălenii de Munte *

56. S.C. Servicii de Gospodărie Urbană S.R.L. Ploieşti *

57. Spitalul Municipal Câmpina 22 215 -

Total sume 47.051 11.659 266.451

Notă: „* ” - acțiunea se află în procedura de valorificare.

III. Obiectivele urmărite şi principalele constatări rezultate din acțiunile de audit/control desfășurate la nivelul unităților administrativ-teritoriale

A . Cu privire la acţiunile de audit financiar

A.1. Elaborarea şi fundamentarea proiectului bugetului pe anul 2012 şi autorizarea, legalitatea şi necesitatea modificărilor aduse bugetului aprobat Obiectivele urmărite cu ocazia misiunilor de audit-control au avut în vedere:

elaborarea şi fundamentarea proiectului de buget;

legalitatea, necesitatea şi oportunitatea modificărilor aduse bugetului iniţial aprobat;

Page 10: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

10

efectuarea virărilor de credite bugetare pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare;

organizarea evidenţei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenţi acestora.

Constatările Camerei de Conturi identificate cu ocazia auditului financiar asupra contului de execuţie a bugetului local pe anul 2012, au fost:

a) estimarea nerealistă a veniturilor cuprinse în bugetele locale iniţiale, fără constatarea şi evaluarea materiei impozabile şi a bazei de impozitare, în funcţie de care se calculează impozitele şi taxele aferente, fără evaluarea serviciilor prestate şi a veniturilor obţinute din acestea

La U.A.T.C. Gornet Cricov compartimentul “Impozite şi taxe” nu a înscris în fundamentarea impozitelor şi taxelor ce urmează a fi aprobate, ordonatorul principal de credite nu a propus, iar Consiliul Local nu a aprobat venituri aferente bugetului local, dintre care enumerăm:

- “taxa pentru folosinţa clădirilor/terenurilor proprietate publică şi privată a statului sau a localităţii”; - majorarea impozitului datorat de persoanele fizice ce deţin în proprietate două sau mai multe clădiri;

- impozitarea cu o cotă de impunere cuprinsă între 30% şi 40% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de referinţă;

- taxa pentru eliberarea diverselor autorizaţii; - impozitul pe spectacole;

- pentru impozitul/taxa pe terenul intravilan/extravilan au fost utilizaţi, în mod eronat, coeficienţii de corecţie aferenţi zonei D în locul celor pentru zona B şi zona A.

Omisiuni în ceea ce priveşte cuprinderea tuturor surselor de venituri în bugetele locale s-au constatat şi la: U.A.T.C. Valea Doftanei („taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare”, „alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor şi desfăşurarea de activităţi”, „venituri din prestări servicii”, „taxa hotelieră”).

Neefectuarea inventarierii materiei impozabile s-a constatat şi la U.A.T.O. Mizil, U.A.T.O. Comarnic, U.A.T.C. Drajna, U.A.T.C. Gherghiţa, U.A.T.C. Izvoarele, U.A.T.C. Poienarii Burchii, U.A.T.C. Mănești, U.A.T.C. Târgşoru Vechi, U.A.T.C. Valea Doftanei, U.A.T.C. Sălciile, U.A.T.C. Călugăreni, U.A.T.C. Gornet, U.A.T.C. Surani, U.A.T.C. Florești, U.A.T.C. Râfov, U.A.T.C. Bănești, U.A.T.C. Drăgănești, U.A.T.C. Cerașu, U.A.T.C. Păcureți, U.A.T.C. Secăria, U.A.T.C. Păulești.

b) subevaluarea sau supraevaluarea veniturilor înscrise în bugetul local La majoritatea comunelor înscrierea în buget a veniturilor proprii în anul 2012, s-a făcut

la valori subevaluate, pornind, în principal, de la lista de rămăşiţă la 31.12.2011 şi situaţia încasărilor anului 2011, fără a se avea în vedere prognozele principalilor indicatori macroeconomici şi sociali, politicile fiscale şi bugetare.

La U.A.T.C. Cosminele au fost supraevaluate prevederile la sursele: “Impozit/taxa pe clădiri” (14 mii lei prevederi definitive, 10 mii lei încasări realizate), “Impozit/taxa pe teren” (42 mii lei prevederi definitive, 29 mii lei încasări realizate).

Aceleaşi abateri au fost întâlnite şi la U.A.T.C. Drajna, U.A.T.C. Târgşoru Vechi, U.A.T.C. Sălciile, U.A.T.C. Gornet, U.A.T.C. Păcureți.

c) cuprinderea cheltuielilor în bugetele locale s-a făcut fără existenţa unor fundamentări La U.A.T.C. Şotrile înscrierea în buget a cheltuielilor de personal nu a avut la bază o notă de fundamentare privind numărul maxim de posturi şi fondul de salarii aferent salariilor de bază, pornind de la numărul maxim de posturi şi nivelul salariilor medii realizate la 31.12.2011, pentru fiecare capitol de finanţare, corespunzător organigramei proprii şi a unităţilor de învăţământ finanţate prin bugetul instituţiei. Cheltuielile cu reparaţiile curente înscrise în buget nu au fost fundamentate în baza unui program anual de reparaţii, iar pentru titlul II ,,cheltuieli cu bunurile şi serviciile” nu s-a realizat o fundamentare detaliată pe structura clasificaţiei bugetare, în funcţie de necesităţile concrete de funcţionare a entităţii.

Page 11: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

11

La U.A.T.C. Gornet au fost prevăzute cheltuieli pentru servicii recreative şi sportive de 21 mii lei, fără ca între autoritatea locală şi structura sportivă finanţată (echipa de fotbal locală Asociaţia Sportivă Voinţa 2009 Gornet) să existe un contract privind finanţarea. Aceeaşi abatere s-a constatat şi la U.A.T.O. Mizil, U.A.T.O. Bușteni, U.A.T.C. Gornet Cricov, U.A.T.C. Blejoi, U.A.T.C. Gherghiţa, U.A.T.C. Izvoarele, U.A.T.C. Surani, U.A.T.C. Florești, U.A.T.C. Râfov, U.A.T.C. Bănești, U.A.T.C. Drăgănești.

d) includerea în buget a obiectivelor de investiţii fără existenţa documentaţiilor tehnico-economice

La U.A.T.C. Drajna nu au fost nominalizate obiectivele (străzile) supuse reparaţiilor capitale în cazul lucrărilor de ,,amenajare drumuri locale” şi natura amenajărilor – pietruire, asfaltare etc., şi nici tronsoanele care urmează să fie modernizate sau extinse în cazul lucrărilor de alimentare cu apă şi canalizare.

Pentru secţiunea de dezvoltare a bugetului U.A.T.C. Mănești, înscrierea cheltuielilor de capital în proiectul de buget s-a făcut în baza unui program de investiţii întocmit, fără că obiectivele să fie fundamentate în scopul finanţării, fără ca pentru aceste obiective să fie stabiliţi indicatori de rezultate şi de eficiență, iar obiectivele nu au fost însoţite de estimarea anuală a performanţelor fiecărui program, prin care să fie precizate: acţiunile, costurile asociate, obiectivele urmărite, rezultatele obţinute şi estimate pentru anii următori, măsurate prin indicatori precişi, a căror alegere să fie justificată.

Aceeaşi abatere s-a constatat şi la U.A.T.O. Bușteni, U.A.T.C. Şotrile, U.A.T.C. Gornet. e) aprobarea nelegală a unor transferuri către activităţi finanţate din venituri

proprii În perioada noiembrie 2012 - mai 2013 din bugetul local al U.A.T.C. Iordăcheanu s-au

aprobat nelegal “transferuri către instituţii publice”, respectiv către Serviciul public de alimentare cu apă în sumă de 472 mii lei pentru finanţarea cheltuielilor de operare necesare funcţionării şi exploatării serviciului public de alimentare cu apă finanţate din sume defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale – 276 mii lei şi venituri proprii – 49 mii lei (în anul 2013), fiind efectiv transferată suma de 465 mii lei.

f) neînscrierea în buget de credite bugetare destinate stingerii plăţilor restante înregistrate la finele anului 2011 La elaborarea bugetului U.A.T.C. Gornet Cricov pentru anul 2012 creditele bugetare destinate stingerii plăţilor restante înregistrate la finele anului 2011 au fost în suma de doar 10,67 lei, deşi conform situaţiilor financiare obligaţiile restante ale entităţii au fost de 17 mii lei.

Aceeaşi abatere s-a constatat şi la U.A.T.C. Talea, U.A.T.C. Drăgănești, U.A.T.C. Păcureți.

g) efectuarea virărilor de credite bugetare pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare în afara perioadelor legale

La U.A.T.C. Mănești virările de credite de la un capitol la altul, precum şi de la un articol la altul în cursul exerciţiului bugetar, s-au efectuat în mod eronat încă din trimestrul I al anului 2012.

h) înscrierea cheltuielilor în buget fără asigurarea concordanţei cu clasificaţia economică şi funcţională a indicatorilor privind finanţele publice

La U.A.T.C. Gornet nu a fost prevăzut în buget cap. 74.02 „Protecţia mediului” unde trebuiau evidenţiate cheltuielile de salubritate, iar cheltuielile aferente acestui capitol au fost prevăzute la cap. 70.02 „Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică”. În ceea ce priveşte clasificaţia funcţională, serviciile de iluminat ce trebuiau prevăzute la art. bug. 20.01.03 au fost eronat prevăzute la articolul bugetar 20.01.09 „Materiale şi prestări servicii cu caracter funcţional”.

i) neconstituirea fondului de rezervă bugetară de până la 5% din totalul cheltuielilor, la dispoziţia consiliului local

Nu s-a prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli fondul de rezervă de până la 5% din totalul cheltuielilor la U.A.T.O. Mizil, U.A.T.C. Gornet Cricov, U.A.T.C. Valea Doftanei, U.A.T.C. Gornet.

A.2. Exactitatea şi realitatea datelor reflectate în situaţiile financiare Obiectivele urmărite cu ocazia misiunilor de audit-control au fost:

organizarea şi conducerea contabilităţii în conformitate cu legislaţia în vigoare;

Page 12: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

12

înregistrarea veniturilor şi a cheltuielilor pe structura clasificaţiei bugetare;

concordanţa datelor înregistrate în evidenţa tehnico-operativă cu cele din evidenţa financiar - contabilă şi cu cele preluate în balanţele de verificare şi înscrise în situaţiile financiare;

reflectarea reală şi exactă a operaţiunilor financiar-contabile în bilanţul contabil şi contul anual de execuţie bugetară;

încheierea exerciţiului bugetar;

prezentarea la termen a situaţiilor financiare privind situaţia patrimoniului aflat în administrare şi privind execuţia bugetară;

selectarea şi aplicarea politicilor contabile adecvate. Au fost constatate abateri cuantificate la suma totală de 1.028.752 mii lei, care au

condus la denaturarea situaţiei patrimoniale raportată prin situaţiile financiare încheiate la 31.12.2012 după cum urmează:

a) neînregistrarea în evidenţa contabilă a unor elemente patrimoniale de natura activelor şi datoriilor

În contul 103 „Fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale” la data de 31.12.2012 U.A.T.O. Bușteni avea înregistrată valoarea de 1.098.865 mii lei, mai mică cu 886.875 mii lei față de valoarea bunurilor aparţinând domeniului public aprobată de Consiliul Local al oraşului Buşteni prin Hotărârea nr. 56/22.05.2009. Aceeaşi abatere a fost constatată și la U.A.T.C. Drajna, unde diferenţa neînregistrată a fost de 2.106 mii lei.

Bunuri aparţinând domeniului public al U.A.T.O Mizil în valoare de 24.837 mii lei, aflate în administrarea ordonatorilor terțiari de credite, au fost eronat înregistrate în evidenţa utilizatorilor, în loc de a fi evidenţiate la titularul dreptului de proprietate - ordonatorul principal al U.A.T.O. Mizil.

U.A.T.M. Ploieşti nu a înregistrat în evidenţa contabilă bunuri (teren, clădire şi alte mijloace fixe mobile) preluate cu titlu gratuit şi libere de sarcini în proprietatea municipiului Ploieşti, în baza contractului de sponsorizare autentificat prin încheierea nr. 954/20.12.2012 încheiat cu S.C. OMV Petrom S.A. în calitate de sponsor, în vederea înfiinţării Spitalului Public de Pediatrie, valoarea contractului fiind stabilită de părţi la suma de 43.406 mii lei.

Au mai fost constatate abateri privind neînregistrarea în contabilitate a activelor fixe în curs de execuţie (U.A.T.C. Târgşoru Vechi – 5.007 mii lei, U.A.T.C. Bertea – 19 mii lei), a creanţelor din impozite şi taxe locale (U.A.T.C. Blejoi – 305 mii lei, U.A.T.C. Gornet Cricov – 76 mii lei, U.A.T.C. Surani – 36 mii lei, U.A.T.C. Drajna – 5 mii lei, U.A.T.C. Secăria – 4 mii lei), a veniturilor din chirii (U.A.T.C. Râfov – 15 mii lei), a obligaţiilor din impozite şi taxe locale (U.A.T.C. Păulești – 74 mii lei, U.A.T.O. Mizil – 60 mii lei, U.A.T.C. Târgşoru Vechi – 31 mii lei, U.A.T.C. Blejoi – 0,5 mii lei, U.A.T.C. Gornet Cricov - 4 mii lei, U.A.T.C. Izvoarele – 9 mii lei, U.A.T.C. Mănești – 3 mii lei, U.A.T.C. Balta Doamnei – 8 mii lei), a altor creanţe în legătură cu personalul (U.A.T.C. Valea Doftanei –5 mii lei), a creanţelor fiscale pentru care s-a declarat starea de insolvabilitate a debitorului (U.A.T.C. Păulești – 2.478 mii lei, U.A.T.C. Brazi – 546 mii lei, U.A.T.O. Plopeni – 423 mii lei, U.A.T.C. Târgşoru Vechi – 177 mii lei, U.A.T.C. Gornet Cricov - 60 mii lei, U.A.T.C. Călugăreni – 43 mii lei, U.A.T.C. Blejoi – 141 mii lei), a creanţelor aferente contribuabililor radiaţi (U.A.T.C. Valea Doftanei – 76 mii lei), a penalităţilor contractuale (U.A.T.M. Ploieşti – 2.424 mii lei), a cheltuielilor înregistrate în avans (U.A.T.C. Râfov – 2 mii lei), a materialelor aflate la terţi (U.A.T.O. Mizil – 124 mii lei), a facilităţilor fiscale acordate persoanelor fizice în anul 2012 (U.A.T.O. Mizil – 995 mii lei, U.A.T.C. Blejoi – 134 mii lei, U.A.T.C. Păulești – 133 mii lei U.A.T.C. Brazi – 96 mii lei, U.A.T.C. Drajna – 22 mii lei, U.A.T.C. Izvoarele – 21 mii lei, U.A.T.C. Râfov – 19 mii lei, U.A.T.C. Drăgănești – 25 mii lei, U.A.T.C. Mănești – 4 mii lei, U.A.T.C. Valea Doftanei – 10 mii lei).

b) neînregistrarea în evidenţa contabilă a terenurilor aparţinând domeniului public său privat al entităţilor reflectat în unităţi naturale U.A.T.C. Târgşoru Vechi nu a evaluat, evidenţiat şi înregistrat în contabilitate terenul în suprafaţa de 207,2443 hectare (197,6899 hectare domeniul privat şi 9,5544 hectare domeniul public), evaluat în timpul controlului de o comisie desemnată de ordonatorul de credite la nivelul sumei de 26.665 mii lei. În mod similar, U.A.T.O. Bușteni, U.A.T.C. Cerașu și U.A.T.C. Păcureți

Page 13: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

13

nu au înregistrat în evidenţă contabilă suprafaţa totală de 7,25 ha, 2,951 ha, respectiv 339,5955 ha.

c) înregistrarea eronată a unor operaţiuni patrimoniale În urma auditului la U.A.T.C. Cosminele s-a constatat că în contul 103 “Fondul bunurilor

care alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale” au fost înregistrate eronat terenurile aparţinând domeniului privat în valoare de 18.019 mii lei.

La U.A.T.O. Mizil nu s-a asigurat evidenţierea în conturile de fonduri, corespunzător regimului juridic al proprietăţii, a unor active fixe în valoare totală de 40.176 mii lei, care prin natura lor reprezentau bunuri aparţinând domeniului public sau privat al entităţii.

Au mai fost constatate abateri privind înregistrarea eronată în contabilitate: a capitalurilor proprii (U.A.T.C. Mănești – 67 mii lei, U.A.T.C. Cosminele – 18.019 mii lei), a activelor necorporale (U.A.T.O. Comarnic – 330 mii lei, U.A.T.C. Surani – 155 mii lei, U.A.T.C. Gornet – 8 mii lei), a activelor corporale (U.A.T.C. Şotrile – 3 mii lei, U.A.T.C. Gornet – 45 mii lei, U.A.T.O. Comarnic – 38 mii lei, U.A.T.O. Mizil – 1.965 mii lei), a activelor fixe în curs de execuţie (U.A.T.O. Plopeni – 986 mii lei, U.A.T.O. Bușteni – 730 mii lei, U.A.T.C. Călugăreni - 582 mii lei, U.A.T.C. Drăgănești – 337 mii lei, U.A.T.C. Şotrile – 54 mii lei, U.A.T.C. Gornet – 48 mii lei), a terenurilor (U.A.T.C. Gornet – 58 mii lei, U.A.T.O. Comarnic – 91 mii lei, U.A.T.C. Bănești – 3 mii lei), a împrumuturilor interne și externe contractate de autorităţile administraţiei publice locale (U.A.T.C. Bănești – 793 mii lei, U.A.T.C. Drăgănești – 916 mii lei), a dobânzilor aferente datoriei publice (U.A.T.C. Drăgănești – 443 mii lei), a bunurilor în custodie sau în consignaţie la terţi (U.A.T.C. Florești – 361 mii lei), a obiectelor de inventar (U.A.T.C. Râfov – 29 mii lei, U.A.T.C. Drăgănești – 13 mii lei), a stocurilor (U.A.T.O. Plopeni – 24 mii lei), a furnizorilor (U.A.T.C. Drăgănești – 34 mii lei), a clienţilor (U.A.T.O. Bușteni – 1.606 mii lei).

d) înregistrări în contabilitate fără documente justificative La U.A.T.O. Bușteni în luna decembrie a fost scăzută din contul 103 „Fondul bunurilor

care alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale” fără a se prezenta un document justificativ, suma de 42.111 mii lei cu menţiunea „reglare sold cont 103”.

e) neînregistrarea în conturi analitice distincte a bunurilor cu o valoare de înregistrare sub 2 mii lei

La U.A.T.C. Talea nu s-au evidenţiat în analitice distincte, ca mijloace fixe de natura obiectelor de inventar, acele mijloace fixe neamortizate a căror valoare de înregistrare este sub 2 mii lei, limita stabilită prin H.G. nr.105/2007, respectiv nu au fost transferate la obiecte de inventar în folosinţă acele bunuri aflate în evidenţă cu durata normală expirată cu o valoare sub cea minimală prevăzută prin hotărâre, de 2 mii lei, pentru a fi înregistrate la categoria de imobilizări corporale.

f) neîntocmirea şi/sau necompletarea registrelor contabile conform prevederilor legale s-au constatat la U.A.T.C. Drajna, U.A.T.C. Valea Doftanei, Liceul Tehnologic „Tase Dumitrescu” Mizil.

g) nerespectarea limitei creditelor bugetare în efectuarea plăţilor La U.A.T.C. Târgşoru Vechi în structura „cheltuielilor de personal” şi a „bunurilor şi

serviciilor” la unele articole şi alineate plăţile au depăşit prevederile definitive cu suma totală de 119 mii lei. Aceeaşi abatere s-a înregistrat şi la U.A.T.C. Cosminele.

h) efectuarea înregistrărilor contabile fără respectarea principiilor contabile Înregistrarea în contabilitatea U.A.T.C. Bertea a veniturilor din închirieri şi concesiuni s-a

efectuat pe măsură şi numai la nivelul creanţelor efectiv încasate şi nu la termenul, în cuantumul şi potrivit clauzelor contractuale.

Abateri privind nerespectarea principiilor contabile s-au înregistrat şi la U.A.T.C. Poienarii Burchii.

i) neîntocmirea contului de execuţie bugetară în structura prevăzută de lege La U.A.T.C. Râfov s-a constatat reflectarea eronată în contul de execuţie al bugetului

local – cheltuieli încheiat la data de 31.12.2012 a unui deficit în suma de 202 mii lei, deoarece la finele anului instituţia a înregistrat, potrivit contului de execuţie al bugetului local emis de Trezoreria Brazi, un excedent în suma de 99 mii lei.

j) neîntocmirea formularelor financiar-contabile comune pe economie conform prevederilor legale

Page 14: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

14

Pentru contractele de închiriere/concesiune aflate în derulare în anul 2012 la U.A.T.C. Mănești nu s-au emis facturi la termenele de plată prevăzute în contracte, iar înregistrarea creanţelor bugetare în evidenţele fiscale ale instituţiei publice s-a făcut pe măsura încasării sumelor şi nu pe baza documentelor care atestă crearea dreptului de creanţă. Aceeaşi abatere s-a înregistrat şi la Liceul Tehnologic „Tase Dumitrescu” Mizil.

k) neorganizarea evidenței formularelor cu regim special și a altor documente obligatorii

În cadrul U.A.T.C. Drajna nu a fost organizată corespunzător evidența formularelor cu regim special, nu a fost emisă de către primar decizia privind persoanele care întocmesc şi utilizează imprimate cu regim special şi nu a fost stabilită plajă de numere în anul 2012.

U.A.T.J. Prahova nu a condus evidenţa activităţii privind lucrările de întreţinere a drumurilor pe timp de iarnă cu ajutorul registrelor numerotate şi ştampilate, documente primare care să ateste că serviciile au fost prestate, respectiv “Registrul cu Jurnalele de activitate pe timp de iarnă privind combaterea poleiului şi înzăpezirii pe drumurile din administrare” şi “Registrul cu Buletinele meteo-rutiere”.

l) nerespectarea clasificaţiei bugetare privind încadrarea cheltuielilor La U.A.T.C. Cosminele s-a reţinut că lucrări de reparaţii capitale, modernizări şi de

investiţii în valoare de 20 mii lei au fost eronat angajate, executate şi plătite de la titlul II „Bunuri şi servicii”, din care, bunuri în valoare de 980 mii lei evidenţiate ca reparaţii curente, deşi după natura lor reprezintă lucrări de natura investiţiilor.

În contul de execuţie al bugetului local întocmit la 31.12.2012 de U.A.T.C. Balta Doamnei, veniturile evidenţiate în contul 07.02.03 „taxe judiciare de timbru” nu au reprezentat taxe pentru acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti.

Abateri privind nerespectarea clasificaţiei bugetare s-au constatat şi la U.A.T.O. Plopeni, U.A.T.O. Bușteni, U.A.T.C. Gornet, U.A.T.C. Râfov, U.A.T.C. Drăgănești, U.A.T.C. Secăria, Liceul Tehnologic ”Tase Dumitrescu” Mizil.

m) neorganizarea evidenţei contabile analitice În anul 2012, la U.A.T.C. Cărbuneşti, înregistrarea cheltuielilor în evidenţa contabilă s-a

făcut cu ajutorul aplicaţiei informatice numai în conturi sintetice de grad I, fără a fi dezvoltate pe conturi în analitic pe structura clasificaţiei bugetare. Aceeaşi abatere s-a înregistrat şi la U.A.T.C. Cosminele. Abateri privind neorganizarea evidenței analitice s-au constatat şi la U.A.T.O. Mizil (veniturile și cheltuielile bugetului local), U.A.T.O. Bușteni (veniturile și cheltuielile bugetului local), U.A.T.C. Drajna (active fixe, investiţii în curs, materiale şi obiecte de inventar), U.A.T.C. Mănești (fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, clienţi din chirii şi concesiuni), U.A.T.C. Valea Doftanei (fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul public/privat al unităţii administrativ - teritoriale, rezerve din reevaluare, alte active fixe necorporale, materiale de natura obiectelor de inventar, avansuri acordate personalului), U.A.T.C. Sălciile (creanţe), U.A.T.C. Gornet (active fixe, obligaţiilor din impozite şi taxe locale, creanţele din închirieri şi concesiuni, veniturile din amenzi), U.A.T.C. Balta Doamnei (creanţele bugetului local), U.A.T.C. Cerașu (active fixe în curs de execuţie), U.A.T.C. Păcureți (creanţele bugetului local), U.A.T.C. Secăria (veniturile și cheltuielile bugetului local);

n) neconcordanţe între datele înregistrate în evidenţa fiscală şi cele consemnate în evidenţa contabilă

La U.A.T.C. Târgşoru Vechi la data de 01.01.2012 din evidența fiscală nu a fost preluată şi înregistrată în contabilitate suma de 294 mii lei, fiind preluată şi înregistrată numai suma de 858 mii lei, faţă de rămăşiţa anului 2011 în valoare totală de 1.153 mii lei (din care debit în suma de 927 mii lei şi accesorii în sumă de 225 mii lei). La data de 31.12.2012 au fost calculate, dar nu au fost evidenţiate şi înregistrate analitic în contabilitate, creanţe ale bugetului local reprezentând majorările de întârziere aferente debitelor restante neplătite la termen în valoare de 248 mii lei.

La U.A.T.C. Cosminele s-au constatat diferenţe semnificative între datele raportate prin situaţiile financiare la data de 31.12.2012 şi datele din evidențele fiscale. Astfel, impozitele şi taxele pe proprietate (clădiri şi teren) raportate prin situaţiile financiare la data de 31.12.2012 au fost mai mari cu 110 mii lei faţă de cele din evidența fiscală, în timp ce amenzile, penalităţile şi confiscările au fost mai mari cu 41 mii lei faţă de cele din evidența fiscală.

Page 15: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

15

La U.A.T.C. Mănești, majorările de întârziere aferente debitelor restante neplătite la termen, în valoare de 2.383 mii lei, deşi au fost calculate în evidenţa fiscală, nu au fost înregistrate în contabilitate.

Diferenţe s-au regăsit şi la U.A.T.O. Bușteni – 428 mii lei, U.A.T.C. Drăgănești – 380 mii lei, U.A.T.C. Sălciile – 265 mii lei, U.A.T.C. Gornet Cricov – 85 mii lei, U.A.T.C. Bertea – 105 mii lei, U.A.T.C. Blejoi – 91 mii lei, U.A.T.C. Râfov – 15 mii lei, U.A.T.O. Mizil – 14 mii lei.

o) neconcordanţe între datele înregistrate în evidenţa tehnico-operativă şi cele consemnate în evidenţa contabilă

Potrivit datelor din balanţa de verificare la 31.12.2012 soldul creditor al contului 103 “Fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale” a fost de 18.110 mii lei, cu 17.724 mii lei mai mult decât valoarea bunurilor de 386 mii lei din patrimoniul public al U.A.T.C. Blejoi înscrisă în lista anexa 1 la H.G. nr. 1359/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Prahova, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Prahova de 386 mii lei. Aceeaşi abatere s-a înregistrat şi la U.A.T.O. Plopeni, U.A.T.O. Bușteni, U.A.T.C. Izvoarele, U.A.T.C. Călugăreni, U.A.T.C. Brazi, U.A.T.C. Gornet, U.A.T.C. Balta Doamnei, U.A.T.C. Drăgănești, U.A.T.C. Cerașu, U.A.T.C. Păulești.

La U.A.T.C. Gornet Cricov au fost constatate neconcordanțe între evidența încasărilor consumului de apă ţinută extracontabil de persoana cu atribuţii în domeniu şi sumele raportate în contul de execuţie bugetară în perioada 2010-2012, în valoare de 32 mii lei.

p) neorganizarea contabilităţii angajamentelor şi a elementelor extrabilanţiere cu ajutorul conturilor speciale din clasa a 8-a

U.A.T.C. Valea Doftanei nu a organizat în mod corespunzător evidența angajamentelor în afara bilanţului prin conturile 8066 „Angajamente bugetare” şi 8067 „Angajamente legale”, a activelor fixe şi obiectelor de inventar primite în administrare prin contul specific 8030 „Active fixe şi obiecte de inventar primite în folosinţă/administrare”, a abonamentelor la diverse publicaţii prin contul 8042 “Abonamente la publicaţii care se urmăresc până la primire”, a garanţiilor bancare de bună execuţie prin contul 8049 “Garanţie bancară pentru bună execuţie”.

Abateri privind neorganizarea contabilităţii angajamentelor şi a elementelor extrabilanţiere cu implicaţii în modul de prezentare al situaţiilor financiare s-au întâlnit şi la U.A.T.O. Mizil, U.A.T.C. Drajna, U.A.T.C. Râfov, U.A.T.C. Balta Doamnei, U.A.T.C. Drăgănești, U.A.T.C. Cerașu, U.A.T.C. Păcureți, Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” Mizil, Serviciul Public de Asistenţă Socială Mizil, Spitalul orăşenesc ”Sf. Filofteia” Mizil, Serviciul Public Poliţia Locală Mizil, Liceul Tehnologic „Tase Dumitrescu” Mizil.

q) neanalizarea componenţei soldurilor conturilor la finele anului, astfel că în unele conturi se regăsesc valori care nu corespund conţinutului economic, conducând la denaturarea situaţiei reale a patrimoniului prezentată în situaţiile financiare.

U.A.T.C. Drajna nu a înregistrat în patrimoniul public obiectivele de investiţii puse în funcţiune în perioada 2010 – 2012 în valoare de 7.533 mii lei, în baza proceselor-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor şi a proceselor verbale de recepţie finală, fiind eronat menţinute în conturilor de active fixe corporale în curs de execuţie.

La U.A.T.C. Mănești au fost menţinute nejustificat în şoldul contului 231 „Active fixe corporale în curs” lucrări executate şi finalizate atât în anul 2012, dar şi în perioadele anterioare anului auditat, pentru care au fost încheiate procese-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor în valoare de 3.000 mii lei.

De asemenea, au fost menţinute ca active corporale în curs de execuţie investiţii terminate şi recepţionate şi la U.A.T.C. Secăria (active fixe în valoare de 3.099 mii lei), U.A.T.C. Surani (active fixe în valoare de 3.420 mii lei), U.A.T.C. Râfov (active fixe în valoare de 1.791 mii lei), U.A.T.C. Târgşoru Vechi (active fixe în valoare de 1.528 mii lei), U.A.T.C. Cosminele (active fixe în valoare de 200 mii lei), U.A.T.C. Valea Doftanei (active fixe în valoare de 768 mii lei), U.A.T.C. Gornet (active fixe în valoare de 553 mii lei), U.A.T.C. Bănești (active fixe în valoare de 118 mii lei), U.A.T.C. Brazi (active fixe în valoare de 76 mii lei) U.A.T.C. Șotrile (active fixe în valoare de 43 mii lei), U.A.T.C. Păcureți (active fixe în valoare de 118 mii lei).

r) neconcordanţe între datele din contabilitate şi cele preluate în situaţiile financiare

La U.A.T.C. Blejoi s-au constatat diferenţe între datele înregistrate în balanţa de verificare şi cele preluate în contul de execuţie la conturile de creanţe ale bugetului local. Astfel,

Page 16: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

16

drepturile totale constatate reprezentând venituri proprii au fost de 13.894 mii lei, faţă de totalul creanţelor bugetului local evidenţiate prin balanţa de verificare de 8.180 mii lei (rulaj cumulat cont 464 „creanţe buget local”). Neconcordanţe între datele din contabilitate şi cele preluate în situaţiile financiare s-au constatat şi la U.A.T.C. Drajna.

s) raportarea eronată în situaţiile financiare a plăţilor restante Potrivit anexei la situaţiile financiare, U.A.T.C. Drajna a raportat plăți restante în sumă de

181 mii lei, cu o vechime sub 30 de zile. În evidenţa contabilă toate plăţile restante înregistrate au vechime mai mare de 30 zile, din acestea 48 mii lei reprezentând arierate (plăți restante mai vechi de 90 zile).

t) neînregistrarea în contabilitate şi neraportarea prin situaţiile financiare a valorii amortizării activelor fixe

La U.A.T.C. Drajna corespunzător bunurilor amortizabile (mijloace de transport, echipamente tehnologice, mobilier şi birotică) în anul 2012 nu a fost calculată şi înregistrată pe cheltuieli amortizarea.

S-a constatat aceeaşi abatere şi la U.A.T.C. Mănești, U.A.T.C. Gornet, U.A.T.C. Drăgănești, U.A.T.C. Secăria, Liceul Teoretic ”Grigore Tocilescu” Mizil, Serviciul Public de Asistenţă Socială Mizil, Spitalul orăşenesc ”Sf. Filofteia” Mizil, Serviciul Public Poliţia Locală Mizil, Liceul Tehnologic ”Tase Dumitrescu” Mizil. A.3. Organizarea, implementarea şi menţinerea sistemelor de management şi control intern (inclusiv audit intern)

Cu ocazia misiunilor de audit financiar al conturilor de execuţie bugetară la entităţile auditate un obiectiv avut în vedere a fost evaluarea sistemelor de control şi audit intern ca instrumente ale conducerii care să asigure prevenirea, detectarea şi corectarea erorilor din activitatea entităţii cu privire la gestionarea necorespunzătoare a patrimoniului, utilizarea nelegală şi nerespectarea principiilor de economicitate, eficienţă şi eficacitate în utilizarea fondurilor. Pentru înţelegerea modului în care este proiectat şi funcţionează în practică sistemul de control intern în vederea planificării şi abordării eficiente a auditurilor financiare desfăşurate, au fost utilizate de echipele de audit chestionarul privind evaluarea sistemului de control intern şi chestionarele privind evaluarea sistemului contabil şi informatic. Pe baza datelor şi informaţiilor rezultate din aceste chestionare verificate şi a probelor de audit obţinute echipele de audit au concluzionat că nu se pot baza pe sistemele de control şi audit intern şi drept urmare riscurile de control au fost evaluate ca fiind ridicate. În general, ordonatorii de credite nu au dispus măsurile necesare pentru elaborarea unui sistem de control managerial al activităţii şi a procedurilor formalizate pe activităţi şi nu au asigurat sub nicio formă îndeplinirea obligaţiilor conducătorului instituţiei în realizarea controlului intern, astfel cum sunt stipulate la art. 4 din OG nr. 119/1999, cu modificările şi completările ulterioare. A rezultat că fie nu a fost proiectat sistemul de control intern, fie acolo unde a fost proiectat nu a fost implementat şi nu s-a asigurat funcţionalitatea acestuia. În urma acţiunilor desfăşurate în anul 2013 s-a constatat apariţia unui fenomen în ceea ce priveşte controlul intern: externalizarea proiectării şi implementării acestuia prin încheierea de contracte de prestări servicii cu diferite firme de consultanţă, care deşi furnizează manual şi proceduri de lucru, nu se angajează şi în monitorizarea funcţionarii sistemelor de control intern. La U.A.T.C. Bertea au fost furnizate de Faxmedia Consulting Ploieşti în baza unui contract, servicii pentru implementarea standardelor de control intern/managerial. Angajarea acestor servicii s-a făcut fără să se ţină cont de prevederea din OG nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, art. 4, alin. (1) care stipulează că organizarea controlului intern este atributul exclusiv al conducătorului entităţii. Contractul încheiat nu s-a realizat, întrucât serviciile prestate de furnizor nu au corespuns celor angajate prin oferta tehnică, documentele predate de prestator fiind de fapt destinate altor entităţi (UATC Păuleşti, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului – Sector 2 Bucureşti, la UATC Chirnogeni – jud. Constanța). Şi la U.A.T.C. Râfov au fost constatate deficienţe în derularea contractului de prestări servicii pentru implementarea standardelor de control intern/managerial încheiat cu acelaşi prestator.

Page 17: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

17

Deficienţele în exercitarea controlul financiar preventiv propriu la nivelul entităţilor auditate au fost, în principal, următoarele:

- necuprinderea tuturor operaţiunilor în sfera controlului financiar preventiv în special a celor privind angajarea şi a celor privind formarea veniturilor, abatere constatată la U.A.T.O. Plopeni, U.A.T.C. Blejoi, U.A.T.C. Gornet Cricov, U.A.T.C. Poienarii Burchii, U.A.T.C. Șotrile, U.A.T.C. Iordăcheanu, U.A.T.C. Valea Doftanei, U.A.T.C. Surani, U.A.T.C. Bănești, U.A.T.C. Drăgănești, U.A.T.C. Cerașu, U.A.T.C. Păcureți, U.A.T.C. Secăria, U.A.T.C. Păulești;

- la numirea persoanelor care exercită controlul financiar preventiv nu s-a avut în vedere segregarea atribuţiilor, în special la primăriile comunale condiţionate de numărul restrâns de personal, U.A.T.O. Mizil, U.A.T.C. Gherghiţa, U.A.T.C. Gornet Cricov, U.A.T.C. Poienarii Burchii, U.A.T.C. Șotrile, U.A.T.C. Gornet, U.A.T.C. Bănești, U.A.T.C. Drăgănești, U.A.T.C. Păcureți, U.A.T.C. Secăria;

- inexistenta vizei de compartiment pe documentele supuse controlului financiar preventiv: U.A.T.C. Blejoi, U.A.T.C. Mănești, U.A.T.C. Iordăcheanu, U.A.T.C. Gornet, U.A.T.C. Surani, U.A.T.C. Cerașu, U.A.T.C. Păulești;

- prezentarea la viză de control financiar preventiv propriu a unor proiecte de operaţiuni s-a făcut fără ca acestea să fie însoţite de note justificative, din care să rezulte oportunitatea, eficacitatea, eficiența şi legalitatea operaţiunilor respective (U.A.T.C. Mănești, U.A.T.C. Șotrile, U.A.T.C. Valea Doftanei, U.A.T.C. Drăgănești);

- neînregistrarea operaţiunilor prezentate la viză de control financiar preventiv în registrul aferent (U.A.T.C. Valea Doftanei);

- prin decizia de control financiar preventiv nu s-a aprobat lista cu obiectivele supuse controlului financiar preventiv (U.A.T.C. Gornet Cricov, U.A.T.C. Bănești, U.A.T.C. Drăgănești);

- nu au fost detaliate, prin liste de verificare, obiectivele verificărilor pentru fiecare operaţiune cuprinsă în cadrul specific al entităţii publice (U.A.T.C. Gornet Cricov, U.A.T.C. Mănești, U.A.T.C. Șotrile, U.A.T.C. Valea Doftanei, U.A.T.C. Râfov, U.A.T.C. Păcureți, U.A.T.O. Mizil).

În anul 2012, conform datelor furnizate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, din cele 105 entităţi publice (1 consiliu judeţean, 2 municipii, 12 oraşe şi 90 comune) ai căror conducători au calitatea de ordonatori principali de credite pentru bugetele locale şi care au obligaţia organizării structurii de audit public intern potrivit Legii nr. 672/2002 privind auditul intern, cu modificările şi completările ulterioare, numai la un număr de 24 s-a exercitat efectiv activitatea prin compartiment propriu de audit intern.

Un număr de 17 entităţi a încheiat contracte cu persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice, un număr de 26 entităţi a încheiat contracte de colaborare cu Asociaţia Comunelor din România – filiala Prahova, iar 38 de entităţi nu au avut asigurată această funcţie.

În urma misiunilor de audit desfăşurate în anul 2013 s-au constatat următoarele: - în anul 2012, la U.A.T.C. Cosminele, activitatea de audit intern s-a desfăşurat fără a se

realiza o planificare bazată pe o analiză a activităţilor desfăşurate la nivelul entităţii publice (inclusiv asupra activităţilor entităţilor subordonate) care să cuprindă toate domeniile obligatoriu a fi auditate cel puţin o dată la 3 ani, iar constatările, atât cele cu caracter pozitiv, cât şi cele cu caracter negativ, nu sunt prezentate astfel încât să facă referire la respectarea sau nerespectarea ansamblului principiilor, regulilor procedurale şi metodologice, conform normelor legale, aspecte cerute de un audit de regularitate. - rapoartele de audit întocmite de auditorul cu care U.A.T.C. Poienarii Burchii a avut încheiat contract de prestări servicii nu au respectat structura prevăzută de O.M.F.P. nr.38/2003 pentru aprobarea Normelor generale privind exercitarea activităţii de audit public intern. Desfăşurarea necorespunzătoare a activităţii de audit intern pe bază de contract de prestări servicii s-a constatat şi la U.A.T.O. Bușteni, U.A.T.C. Puchenii Mari, U.A.T.C. Gornet, U.A.T.C. Surani. A.4. Modul de stabilire, evidenţiere şi urmărire a încasării veniturilor bugetului local general consolidat, în cuantumul şi la termenele stabilite de lege, precum şi identificarea cauzelor care au determinat nerealizarea acestora Valoarea estimativă a veniturilor suplimentare constatate cu ocazia misiunilor de audit/control desfăşurate la instituţii publice locale în anul 2013, însumează 47.051 mii lei, inclusiv accesorii, din care s-au încasat operativ 2.658 mii lei.

Page 18: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

18

Principalele constatări rezultate în urma acţiunilor de verificare la nivel local privind modul de formare a veniturilor unităţilor administrativ-teritoriale au fost:

a) necalcularea, neevidenţierea şi neîncasarea veniturilor fiscale privind impozitul pe clădiri ca urmare a aplicării unor cote eronate de impozitare pentru clădirile nereevaluate în ultimii trei ani fiscali

La U.A.T.C. Păulești s-a constatat diminuarea veniturilor proprii cu suma de 31.021 mii lei (25.049 mii lei diferenţe debit și 5.972 mii lei accesorii), urmare aplicării eronate a cotei de impunere asupra valorii impozabile a clădirii în cazul a doi contribuabili persoane juridice.

Din verificarea modului de constituire a veniturilor bugetului local provenite din sursa “impozit pe clădiri datorat de persoane juridice”, s-a constatat că pentru un număr de patru contribuabili, în perioada 2008 – 2012, U.A.T.C. Puchenii Mări a stabilit obligaţii bugetare diminuate cu suma de 98 mii lei, ca urmare a aplicării unei cote de impunere mai mici decât cea legală pentru clădiri nereevaluate în ultimii trei ani anteriori anului fiscal de referinţă. Pentru veniturile suplimentare constatate în timpul auditării au fost calculate majorări de întârziere în suma totală de 69 mii lei.

Au mai fost constatate venituri suplimentare având ca sursă impozitul pe clădiri datorat de persoane juridice la U.A.T.C. Izvoarele (80 mii lei), U.A.T.C. Poienarii Burchii (66 mii lei), U.A.T.C. Gherghiţa (26 mii lei), U.A.T.C. Florești (24 mii lei), U.A.T.C. Sălciile (21 mii lei), U.A.T.C. Gornet Cricov (19 mii lei), U.A.T.C. Balta Doamnei (14 mii lei), U.A.T.C. Valea Doftanei (5 mii lei), U.A.T.C. Bănești (5 mii lei).

b) necalcularea, neevidenţierea şi neîncasarea veniturilor fiscale privind impozitul pe clădiri ca urmare a nedeclarării de către contribuabili a materiei impozabile

La U.A.T.C. Păulești s-a constatat că nu au fost calculate și încasate venituri estimate la suma de 86 mii lei, pentru clădiri edificate de un contribuabil, dar nedeclarate în vederea impunerii.

În perioada 2009 – 2013 şase contribuabili nu au depus declaraţii pentru stabilirea impozitului pe clădiri la expirarea termenelor prevăzute în autorizaţiile de construire, fapt ce a determinat necalcularea și neîncasarea de către U.A.T.O. Comarnic a unui impozit pe clădiri în suma de 134 mii lei, pentru neplata căruia s-au calculat penalităţi în sumă de 33 mii lei.

La U.A.T.C. Drăgănești s-a constatat stabilirea unui nivel inferior al impozitului pe clădiri cu suma de 41 mii lei, determinată de nedeclararea de către un contribuabil a creşterilor de valoarea clădirilor, ca urmare a finalizării unor investiţii. Pentru debitul suplimentar, au fost estimate majorări de întârziere în sumă de 21 mii lei. Abateri similare s-au constatat şi la U.A.T.C. Drajna (4 mii lei), U.A.T.C. Cărbuneşti (4 mii lei), U.A.T.C. Șotrile (6 mii lei), U.A.T.C. Bănești (6 mii lei), U.A.T.O. Mizil (3 mii lei), U.A.T.C. Drăgănești (2 mii lei), U.A.T.C. Brazi (1 mie lei), U.A.T.C. Surani (1 mie lei), U.A.T.C. Păcureți (1 mie lei).

c) necalcularea, neevidenţierea şi neîncasarea veniturilor fiscale privind impozitul pe clădiri pentru clădirile cu destinaţie turistică

La U.A.T.C. Blejoi s-a constatat diminuarea veniturilor proprii cu suma de 250 mii lei ( 212 mii lei diferenţe debit şi 38 mii lei majorări de întârziere), urmare aplicării eronate a cotei de impunere asupra valorii impozabile a clădirii cu destinaţie turistică în cazul a doi contribuabili persoane juridice. Abaterea s-a menţinut şi în anul 2013, diferenţa de debit suplimentar estimat fiind de 152 mii lei.

d) necalcularea, neevidenţierea şi neîncasarea veniturilor fiscale urmare a aplicării eronate a prevederilor legale privind zonarea localităţilor

În perioada 2010-2012, pentru calculul impozitului pe teren extravilan au fost utilizaţi, în mod eronat, coeficienţii de corecţie aferenţi zonei B în locul celor pentru zona A, iar în ierarhizarea funcţională a satelor componente ale comunei U.A.T.C. Târgşoru Vechi eronat le-a fost atribuit rangul IV în loc de rangul V, cu implicaţii fiscale în stabilirea impozitului pe terenul intravilan şi a impozitului pe clădiri, fapt care a condus la diminuarea veniturilor cuvenite bugetului local cu suma totală de 39 mii lei.

Au mai fost constatate venituri suplimentare având ca sursă impozitul pe clădiri datorat de persoane juridice la U.A.T.C. Cosminele (37 mii lei), U.A.T.C. Poienarii Burchii (32 mii lei), U.A.T.C. Mănești (18 mii lei), U.A.T.C. Gornet Cricov (4 mii lei) şi la U.A.T.C. Talea (4 mii lei).

e) necalcularea, neevidenţierea şi neîncasarea veniturilor fiscale din impozitul pe teren

Page 19: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

19

U.A.T.C. Balta Doamnei nu a stabilit şi nu a încasat contravaloarea impozitului pe teren pentru o suprafaţă de 243 ha, necuprinsă în evidenţa fiscală. Şi la U.A.T.C. Drăgănești s-a constatat o diferenţă de 635,48 ha neînregistrată şi neimpozitată în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

La U.A.T.C. Valea Doftanei au fost estimate venituri suplimentare în valoare totală de 869 lei (742 lei diferenţe debit şi 127 lei majorări de întârziere), datorate aplicării eronate a nivelului impozitului pe rangul localităţii, cu consecinţe în stabilirea impozitului aferent anului 2012 la un nivel inferior faţă de cel legal aprobat.

Venituri suplimentare având ca sursă impozitul pe teren s-au constatat la U.A.T.C. Bertea – 3 mii lei, U.A.T.C. Păulești – 1 mie lei.

f) nestabilirea, neevidenţierea şi neîncasarea în cuantumul şi la termenele prevăzute de lege a taxelor pe clădiri/teren din cedarea folosinţei imobilelor (clădiri, terenuri) proprietate publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale

În perioada 01.03.2011 - 30.09.2013, organele de specialitate din cadrul U.A.T.O. Buşteni nu au impus clădirile aparţinând domeniului public și privat al oraşului, aflate în folosința S.C. Kalinderu Service S.R.L. Buşteni, în timpul auditului fiind stabilită o diferență de taxă pe clădiri de 280 mii lei.

La U.A.T.C. Blejoi nu au fost stabilite, evidenţiate şi încasate obligaţiile fiscale aferente bunurilor imobile date în folosinţă în baza a 20 contracte de închiriere/concesionare încheiate cu diverşi agenţi economici reprezentând ”impozit pe clădiri de la persoane juridice” în sumă de 55 mii lei şi „impozit pe teren de la persoane juridice” în sumă de 0,6 mii lei.

U.A.T.C. Cerașu nu a stabilit, evidenţiat şi încasat venituri în sumă totală de 46 mii lei reprezentând taxă pe terenuri amplasate în extravilan date în folosinţă prin închiriere, pentru care la control au fost calculate dobânzi în suma totală de 8 mii lei.

Venituri suplimentare din taxa teren/clădiri s-au constatat și la U.A.T.O. Comarnic (47 mii lei), U.A.T.C. Sălciile (13 mii lei), U.A.T.C. Cărbuneşti (16 mii lei), U.A.T.C. Gornet Cricov (1 mie lei), U.A.T.C. Brazi (1 mie lei), U.A.T.C. Râfov (5 mii lei).

g) necalcularea, neevidenţierea şi neîncasarea veniturilor fiscale din taxa pe mijloacele de transport

UATC Băneşti a stabilit eronat veniturile din taxa asupra mijloacelor de transport, urmare neincluderii în baza de impozitare a unor bunuri sau scăderea eronată din baza a unor mijloace de transport, fiind estimate venituri nerealizate în sumă de 7.612 lei și accesorii de 1.128 lei.

h) necalcularea, neevidenţierea şi neîncasarea veniturilor fiscale din taxa pentru autorizaţiile de construire

Neevaluarea de către personalul de specialitate al U.A.T.C. Valea Doftanei a stadiului de realizare a unor construcţii în baza autorizaţiilor de construire eliberate şi pentru care termenul de finalizare a lucrărilor a expirat, a determinat nerealizarea unor venituri la bugetul local din regularizarea taxelor de autorizare şi din taxa de prelungire reprezentând 30% din taxa iniţială, estimate la audit la nivelul de 17 mii lei.

La U.A.T.C. Târgşoru Vechi s-a constatat existenţa unui număr de 6 construcţii de tip “locuinţă” începute sau finalizate fără autorizaţie de construire şi existenţa unui “complex de agrement şi alimentaţie publică” funcţional alcătuit dintr-un ansamblu de clădiri (restaurant - hotel, terasa - bar, piscină, teren de fotbal - tenis şi 11 căsuţe - tip camping) realizate fără autorizaţie de construire, taxele de autorizare stabilite la control fiind de 6 mii lei.

Venituri suplimentare s-au constatat la U.A.T.C. Gherghița (8 mii lei), U.A.T.C. Florești (7 mii lei), U.A.T.C. Drăgănești (5 mii lei), U.A.T.C. Bănești (4 mii lei), U.A.T.C. Drajna (1,5 mii lei), U.A.T.C. Șotrile (1 mii lei), U.A.T.C. Surani (1 mie lei), U.A.T.C. Râfov (1 mie lei), U.A.T.C. Cerașu (1 mie lei), U.A.T.C. Păulești (1 mie lei).

i) necalcularea, neevidenţierea şi neîncasarea veniturilor fiscale privind impozitul pe spectacole

U.A.T.C. Drajna nu a stabilit, evidenţiat şi încasat venituri din impozitul pe spectacole în suma de 7 mii lei, datorat de o societate care desfăşoară activităţi artistice (discotecă) într-un spaţiu aparţinând unităţii administrativ-teritoriale, în baza unui contract de parteneriat public privat. Corespunzător impozitului pe spectacole restant s-au estimat accesorii în suma de 2 mii lei.

Venituri suplimentare s-au constatat şi la U.A.T.C. Surani – 3 mii lei.

Page 20: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

20

j) necalcularea, neevidenţierea şi neîncasarea veniturilor fiscale privind taxa hotelieră

La U.A.T.C. Valea Doftanei s-au constatat venituri suplimentare din sursa „taxă hotelieră”, cuantumul acestora fiind estimat la 0,2 mii lei.

k) necalcularea, neevidenţierea şi neîncasarea veniturilor din chirii şi concesiuni Aferent contractelor de concesiune şi închiriere în derulare, U.A.T.C. Drajna nu a stabilit,

înregistrat în contabilitate şi nu a încasat venituri în suma totală de 298 mii lei, din care 8 mii lei venituri din concesiuni şi 290 mii lei venituri din închirierea păşunilor şi golurilor alpine. Potrivit clauzelor contractuale s-au estimat majorări de întârziere de 1.297 mii lei, din care 2 mii lei aferente contractelor de concesiune şi 1.259 mii lei aferente contractelor de închiriere a păşunilor şi golurilor alpine.

U.A.T.M. Ploieşti, prin Direcţia de Gestiune Patrimoniu, nu a stabilit, urmărit şi încasat până la data auditului redevenţa datorată pentru anul 2012 de S.C. Rosal Grup S.A. în baza contractelor de delegarea gestiunii prin concesiune a serviciului de salubritate în Municipiul Ploieşti nr. 15221/24.08.2011 - lotul 1 – zona A şi nr. 15222/24.08.2011 - lotul 2 – zona B, în sumă totală de 1.363 mii lei.

În perioada 08.02.2010 – 30.09.2013 U.A.T.O. Comarnic nu a calculat și încasat venituri din închirierea unor spaţii comerciale în suma de 518 mii lei, pentru imobilizarea sumei fiind calculate în timpul misiunii de audit financiar, penalităţi contractuale în sumă de 156 mii lei.

La U.A.T.C. Puchenii Mari s-a constatat necalcularea, neînregistrarea şi neîncasarea în perioada 30.06.2010 – 27.05.2011 a penalităţilor de întârziere în valoare de 11 mii lei rezultate din derularea unui contract de închiriere. De asemenea, pentru chiria achitată cu întârziere în lunile august, septembrie şi decembrie 2010, aferentă perioadei ianuarie 2007-noiembrie 2010, au fost calculate şi înregistrate în evidenţa entităţii penalităţi de întârziere în suma de 39 mii lei, neîncasate până la data acțiunii de audit, în condiţiile în care chiriașul a intrat în insolvență din data de 27.05.2011 şi entitatea nu a înscris creanţa în tabelul definitiv al creanţelor.

Venituri suplimentare s-au constatat şi la U.A.T.C. Sălciile (89 mii lei), U.A.T.C. Cosminele (39 mii lei), U.A.T.C. Valea Doftanei (30 mii lei), U.A.T.C. Blejoi (23 mii lei), U.A.T.C. Râfov (21 mii lei), U.A.T.C. Cerașu (20 mii lei), U.A.T.C. Gornet Cricov (9 mii lei), U.A.T.C. Păulești (6 mii lei), U.A.T.C. Șotrile (3 mii lei), U.A.T.C. Păcureți (3 mii lei), U.A.T.O. Mizil (3 mii lei), U.A.T.C. Adunaţi (2 mii lei), U.A.T.C. Secăria (2 mii lei), U.A.T.C. Balta Doamnei (1 mii lei), U.A.T.C. Bănești (1 mie lei), U.A.T.C. Drăgănești (1 mie lei), Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” (1 mie lei).

l) nevirarea la bugetele locale a cotei parte din închirierea bunurilor proprietate publică de către titularii dreptului de administrare a acestor bunuri

U.A.T.J. Prahova nu a stabilit, evidenţiat, urmărit şi încasat la bugetul propriu al judeţului venituri în sumă totală de 203 mii lei, reprezentând sume încasate din închirierea bunurilor proprietate publică a judeţului Prahova de către titularii dreptului de administrare a acestor bunuri, respectiv de către unităţile sanitare de interes judeţean, în condiţiile în care nu a fost aprobată prin hotărâre a consiliului judeţean cotă parte din chirie pe care aceşti titulari au dreptul să o rețină.

m) necalcularea, neevidenţierea şi neîncasarea veniturilor fiscale privind taxa pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizaţiei pentru desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică s-a constatat la U.A.T.C. Gherghița fiind estimată ca neîncasată suma de 8 mii lei, pentru care au fost calculate majorări de întârziere în sumă de 2 mii lei.

Venituri suplimentare din această sursă s-au constatat şi la U.A.T.C. Poienarii Burchii (9 mii lei), U.A.T.C. Izvoarele (3 mii lei), U.A.T.C. Valea Doftanei (3 mii lei), U.A.T.C. Brazi (1 mie lei).

n) necalcularea, neevidenţierea şi neîncasarea veniturilor fiscale privind taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări În perioada 2010 – 2012 la U.A.T.C. Târgşoru Vechi nu a fost declarată, calculată, înregistrată şi încasată de la societăţile care au prestat activităţi de extracţie a resurselor minerale (nisip şi pietriş) taxa pentru eliberarea autorizaţiei de excavare în valoare totală de 398 mii lei, aferent căreia până la data de 30.03.2013 au fost calculate accesorii (majorări de întârziere) în suma de 164 mii lei. La U.A.T.C. Cerașu, în perioada 2010-2013, nu a fost declarată, stabilită, înregistrată și încasata taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări pentru exploatări de carieră

Page 21: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

21

în valoare totală de 65 mii lei, pentru care până la data controlului au fost calculate dobânzi de întârziere în sumă totală de 41 mii lei. Venituri suplimentare din această sursă s-au constatat şi la U.A.T.C. Mănești – 58 mii lei, U.A.T.C. Florești - 22 mii lei.

o) necalcularea, neevidenţierea şi neîncasarea veniturilor fiscale din taxe speciale

În perioada septembrie 2012 - martie 2013, la U.A.T.C. Târgşoru Vechi nu au fost calculate, evidenţiate şi înregistrate în contabilitate creanţe ale bugetului local reprezentând taxa specială de salubritate în valoare de 127 mii lei şi majorări de întârziere aferente debitelor restante neplătite la termen în valoare de 7 mii lei.

Cuantumul taxei speciale de salubrizare nu a fost debitat de U.A.T.C. Talea la începutul anului 2012, nestabilindu-se venituri cuvenite bugetului local estimate la 66 mii lei.

p) neîncasarea veniturilor din prestarea de servicii publice În perioada mai 2010 - aprilie 2013, veniturile serviciului public de gospodărie comunală

aflat în subordinea Consiliului Local Iordăcheanu, ce are ca obiect principal de activitate administrarea alimentarii cu apă pe teritoriul comunei, au fost diminuate cu suma de 253 mii lei, reprezentând contravaloarea cantităţii de 100.375 m.c. de apă potabilă distribuită şi nefacturată locuitorilor satelor Iordăcheanu, Moceşti, Plavia şi Valea Cucului.

U.A.T.C. Gornet Cricov nu a realizat în perioada 2010-2012 venituri proprii de 216 mii lei prin nefacturarea a 61.847,22 mc apa distribuită către populaţie.

q) acordarea nelegală de facilităţi La U.A.T.O. Mizil s-a constatat că în anul 2012 au fost acordate necuvenit scutiri de

impozite și taxe în sumă de 1 mie lei pentru care au fost calculate majorări de 2% în valoare de 0,6 mii lei.

r) nu a fost urmărită în mod constant încasarea veniturilor datorate de contribuabili

În anul 2010 la U.A.T.C. Iordăcheanu nu s-au aplicat modalităţile de executare silită pentru încasarea debitelor neachitate la termenul de scadență şi stingerea creanţelor fiscale, acesta rezumându-se doar la emiterea de somaţii însoţite de titluri executorii şi, în cazuri izolate, la înfiinţarea de popriri, deşi veniturile neîncasate au fost de 3.214 mii lei.

Aferent debitelor restante ale unui contribuabil încă din anul 2008, în sumă totală de 296 mii lei, la U.A.T.C. Drajna au fost demarate măsuri de executare silită abia în luna octombrie 2012.

La U.A.T.O. Bușteni doi contribuabili au fost înscrişi în lista de insolvabili, cu toate că pe site-ul Ministerului de Finanţe figurează cu declaraţii depuse în anul 2013, iar în cazul a două societăţi, deşi au fost radiate, organele de specialitate nu au solicitat scăderea debitelor din activ.

Situaţii similare de creanţe neîncasate la 31.12.2012 s-au constatat la U.A.T.O. Plopeni, U.A.T.O. Mizil, U.A.T.O. Comarnic, U.A.T.C. Valea Doftanei, U.A.T.C. Blejoi, U.A.T.C. Izvoarele, U.A.T.C. Mănești, U.A.T.C. Șotrile, U.A.T.C. Brazi, U.A.T.C. Gornet, U.A.T.C. Surani, U.A.T.C. Râfov, U.A.T.C. Bănești, U.A.T.C. Drăgănești, U.A.T.C. Păcureți, U.A.T.C. Secăria, U.A.T.C. Păulești.

s) necalcularea, neevidenţierea şi neîncasarea veniturilor din aplicarea prescripţiei extinctive

U.A.T.C. Bănești a menţinut în mod nejustificat în conturi de disponibil în afara bugetului local suma de 44 mii lei, reprezentând obligaţii ale entităţii către terţe persoane juridice, nerevendicate în termenul de prescripţie de 3 ani, dreptul acestora la acţiune fiind stins.

La U.A.T.M. Ploieşti s-a constatat existenţa în Soldul contului 4622 “creditori peste 1 an” a sumei de 43 mii lei reprezentând taxe de participare la licitaţii, garanţii de bună execuţie pentru lucrări, nesolicitate a se restitui de depunători, cu o vechime mai mare de 3 ani, pentru care s-a prescris termenul de restituire.

Aceeaşi abatere s-a constatat şi la U.A.T.J. Prahova – 21 mii lei, U.A.T.C. Blejoi - 10 mii lei, U.A.T.C. Râfov – 1 mie lei, Poliţia locală a municipiului Ploieşti – 1 mie lei.

t) prescrierea dreptului de a cere executarea silită a creanţelor bugetare Urmare auditării, s-a constatat că la nivelul U.A.T.C. Iordăcheanu s-a creat un prejudiciu

în suma totală de 260 mii lei provenit din neurmărirea în termenele legale de prescripţie a veniturilor din amenzile contravenţionale aplicate persoanelor fizice.

Page 22: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

22

Aceeaşi abatere s-a constatat la U.A.T.O. Bușteni – 150 mii lei, U.A.T.C. Puchenii Mari – 82 mii lei, U.A.T.C. Păcureți – 54 mii lei, U.A.T.C. Gornet – 29 mii lei, U.A.T.C. Poienarii Burchii – 14 mii lei, U.A.T.C. Sălciile – 9 mii lei, U.A.T.C. Gornet Cricov – 6 mii lei, U.A.T.C. Cosminele – 3 mii lei.

u) neasigurarea inspecţiei fiscale în vederea verificării legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor fiscale de către contribuabilii persoane fizice şi juridice în cursul anului 2012 s-a constatat la majoritatea comunelor auditate.

v) neregularizarea sumelor defalcate din TVA cu destinaţie specială şi a subvenţiilor La încheierea exerciţiului bugetar 2012 U.A.T.C. Gherghița nu a restituit la bugetul de stat fonduri neutilizate din sume defalcate din TVA, în valoare totală de 59 mii lei.

Din auditarea sumelor primite în anul 2012 din sume defalcate din TVA de la bugetul de stat, la U.A.T.C. Cosminele s-a constatat nerestituirea la finele anului a sumei de 10 mii lei, utilizată nelegal pentru plata cheltuielilor pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă în localitatea de reşedinţă a personalului didactic din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat. Abateri privind neregularizarea sumelor defalcate din TVA cu destinaţie specială sau a subvenţiilor s-au constatat și la U.A.T.O. Comarnic (46 mii lei), Centrul Cultural Aurel Stroe Buşteni (1 mie lei).

w) menţinerea nelegală a unor disponibilităţi în regim extrabugetar La U.A.T.C. Drajna s-a constatat existența la 31.12.2012 în contul de trezorerie 50.10

„disponibil al instituţiilor publice subvenţionate de la bugetul local” a sumei de 305 mii lei rezultată prin constituirea nelegală de fonduri în regim extrabugetar având ca sursa de finanţare veniturile din închirierea păşunilor şi taxa racord branşament apă, fără ca aceste activităţi să fie organizate ca activităţi finanţate din venituri proprii, precum şi sume acordate de APIA, care nu au fost virate în contul bugetului local contrar prevederilor legale. Până la data auditului au fost efectuate plăți şi încasări, iar la data de 19.03.2013 contul prezenta un Sold în sumă de 287 mii lei.

U.A.T.O. Bușteni în anul 2012 a încasat venituri în regim extrabugetar de 774.361 lei, la data de 31.12.2012 menţinând disponibilităţi în afara bugetului de 39 mii lei. Aceeaşi abatere s-a constatat la U.A.T.C. Izvoarele – 31 mii lei, U.A.T.C. Brazi – 19 mii lei, U.A.T.C. Drăgănești – 17 mii lei, U.A.T.C. Florești – 15 mii lei, U.A.T.C. Bănești – 10 mii lei.

x) utilizarea nelegală a sumelor primite din Fondul de Intervenţie la dispoziţia Guvernului şi din Fondul de rezervă

În luna decembrie 2012 a fost utilizată nelegal de U.A.T.C. Cărbuneşti suma de 9 mii lei pentru prestări de servicii de întreţinere a drumurilor pe timp de iarnă (“combaterea lunecuşului şi înzăpezirii”) din subvenţiile primite din fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de căderile masive de zăpadă și viscol din luna februarie 2012.

În perioada noiembrie 2012 - mai 2013, din bugetul local al U.A.T.C. Iordăcheanu, s-au aprobat “transferuri către instituţii publice”, respectiv către Serviciul public de alimentare cu apă în sumă de 464 mii lei pentru finanţarea cheltuielilor de operare, în condiţii de încălcare a dispoziţiilor legale care privesc finanţarea serviciilor publice de apă şi canalizare, având ca surse sume defalcate din T.V.A. pentru echilibrarea bugetelor locale, sume defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale şi venituri proprii.

Urmare verificării modului de utilizare a sumelor alocate prin H.G. 255/2012 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru plata de arierate aferente unor cheltuieli curente şi de capital, precum şi pentru cofinanţarea unor proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile prin suplimentarea sumelor defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, s-au constatat sume utilizate nelegal prin schimbarea destinaţiei la U.A.T.C. Puchenii Mari – 500 mii lei, U.A.T.C. Iordăcheanu – 296 mii lei, U.A.T.C. Lipăneşti – 423 mii lei, U.A.T.C. Târgşoru Vechi – 290 mii lei, U.A.T.O. Plopeni – 122 mii lei, U.A.T.C. Secăria – 70 mii lei, U.A.T.C. Florești – 9 mii lei.

y) organizarea și conducerea necorespunzătoare a evidenței fiscale Din verificarea evidenței fiscale organizată la UATC Băneşti s-au constatat următoarele: - nu au fost emise decizii de impunere și înştiinţări de plată;

Page 23: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

23

- nu au fost depuse în toate cazurile declaraţii privind dobândirea, înstrăinarea, demolarea clădirilor de către contribuabili;

- au fost scăzute din evidenta fiscală creanţe fără documente justificative; - nu există o metodologie pentru acordarea de eşalonări și scutiri la plata impozitelor și

taxelor locale; - nu au fost transmise contribuabililor titluri de creanţă cuprinzând calculul de penalităţi

pentru întârzieri înregistrate la plata creanţelor bugetare. A.5. Calitatea gestiunii economico-financiare, obiectiv care a avut în vedere:

efectuarea inventarierii şi a reevaluării tuturor elementelor patrimoniale la termenul prevăzut de lege, înregistrarea în evidenţa contabilă a rezultatelor acestora, precum şi înregistrarea în evidenţele cadastrale şi de publicitate imobiliară; asigurarea integrităţii bunurilor patrimoniale;

modul de aplicare a prevederilor legii privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, precum şi a reglementărilor privind inventarierea bunurilor din domeniul public al statului;

constituirea şi utilizarea fondurilor pentru desfăşurarea de activităţi conform scopului, obiectivelor şi atribuţiilor prevăzute de actele normative prin care a fost înfiinţată entitatea;

angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor bugetare conform reglementărilor legale şi în concordanţă cu prevederile legii bugetare şi cu destinaţia stabilită;

acordarea şi utilizarea conform destinaţiilor stabilite a alocaţiilor bugetare;

respectarea prevederilor legale referitoare la contractarea împrumuturilor şi rambursarea ratelor scadente şi plata dobânzilor şi comisioanelor aferente;

obligaţiile statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale;

vânzarea şi/sau scoaterea din funcţiune a activelor corporale, concesionarea sau închirierea de bunuri proprietate publică şi privată a statului şi a U.A.T.-urilor, concesionarea de servicii cu caracter public şi asocierea în participaţiune;

respectarea de către entitate a principiilor economicităţii, eficienţei şi eficacităţii în utilizarea fondurilor publice şi administrarea patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale. Valoarea estimativă a abaterilor cauzatoare de prejudicii constatate cu ocazia misiunilor de audit/control desfăşurate în anul 2013 la instituţii publice însumează 11.659 mii lei, din care recuperate operativ 3.085 mii lei.

Principalele abateri privind calitatea gestiunii economico - financiare constatate în activitatea anului 2012 la entităţile verificate s-au referit la:

a) acordarea unor drepturi de natură salarială personalului din cadrul primăriilor cu încălcarea prevederilor legale care reglementează sistemul de stabilire a salariilor pentru personalul din sistemul bugetar

- includerea în salariile de bază a unor sporuri salariale pentru membrii Comisiilor locale de fond funciar

În perioada 2010 – aprilie 2013 U.A.T.C. Bertea a angajat cheltuieli şi a efectuat plăți nelegale din creditele aprobate la cap. 51.02, titlul I, art. bug. 10.01, în suma de 100 mii lei pentru plata sporului de dificultate membrilor Comisiei de fond funciar, contribuţiile angajator aferente fiind de 27 mii lei. În mod similar, în aceeaşi perioadă, U.A.T.C. Puchenii Mări a plătit nelegal pentru un număr de şapte salariaţi suma de 104 mii lei, reprezentând sporuri de dificultate pentru participarea în cadrul comisiilor locale, fiind calculate dobânzi în suma de 8 mii lei.

Plăţi nelegale s-au constatat la U.A.T.O. Bușteni – 96 mii lei, U.A.T.C. Florești – 117 mii lei, U.A.T.C. Talea – 68 mii lei, U.A.T.C. Secăria – 65 mii lei, U.A.T.C. Adunaţi – 49 mii lei, U.A.T.C. Izvoarele – 30 mii lei, U.A.T.C. Râfov – 40 mii lei, U.A.T.C. Valea Doftanei – 26 mii lei, U.A.T.C. Cărbuneşti – 13 mii lei, U.A.T.C. Șotrile – 13 mii lei şi U.A.T.C. Gornet Cricov – 11 mii lei.

- plata unor ajutoare sociale în baza contractelor/acorduri colective de muncă

Page 24: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

24

În anul 2012, U.A.T.C. Adunaţi a plătit în mod nelegal funcţionarilor publici din entitate suma de 75 mii lei drept ajutoare băneşti acordate cu ocazia zilelor de 24 Ianuarie, 8 Martie, Paște, Crăciun, zilei localităţii, ajutor bănesc pentru toamna şi ajutor bănesc pentru procurarea ţinutei. Plăţi nelegale similare s-au constatat și la U.A.T.C. Izvoarele – 13 mii lei, U.A.T.C. Drajna – 4,5 mii lei, U.A.T.C. Surani – 6 mii lei.

- plata unor sporuri nelegale fără bază legală Din verificarea efectuată în timpul misiunii de audit s-a constatat că U.A.T.C. Cărbuneşti

a efectuat plăți nelegale pentru “spor acordat conform Legii 330/2009” fără documente justificative în susţinere (buletine de determinare sau expertizare emise de către autorităţi abilitate) în suma netă de 24 mii lei, pentru care s-au virat contribuţii angajat şi angajator în suma de 20 mii lei.

În anul 2012, persoanelor care au ocupat funcţii de demnitate publică, respectiv primarului și viceprimarului la U.A.T.O. Mizil le-au fost incluse în statul de plată și plătite nelegal drepturi brute de natura salarială în sumă totală de 13 mii lei, reprezentând spor pentru lucru în condiţii determinate de acţiunea câmpurilor electromagnetice, aferent cărora s-au calculat și virat contribuţiile unităţii în valoare de 4 mii lei. În aceleaşi condiţii au fost efectuate plăți nelegale și la U.A.T.M. Ploieşti (5 mii lei).

- plata unor drepturi salariale fără bază legală În perioada 01.01.2011 - 31.08.2013 U.A.T.O. Bușteni a acordat nelegal fiecărui membru al echipei de implementare a unui proiect finanţat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare majorări de 50%, 75%, respectiv 25 de clase de salarizare, aplicate la salariul de bază lunar, peste majorarea legală corespunzătoare timpului efectiv în care salariaţii puteau să desfăşoare activităţile specifice implementării proiectului, plăţile nelegale fiind de 373 mii lei. În perioada ianuarie 2011 – februarie 2013 U.A.T.C. Puchenii Mări a acordat nelegal o majorare de 20 de clase de salarizare suplimentară aplicată la salariul de bază lunar pentru fiecare membru al echipei de implementare a unui proiect finanţat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, valoarea plăţilor nelegale efectuate fiind de 79 mii lei, pentru care au fost calculate şi virate contribuţii angajator în sumă de 22 mii lei.

Din verificarea datelor raportate prin balanţa de verificare încheiată la 31.12.2012 de U.A.T.C. Valea Doftanei s-a constatat că în contul 425 „Avansuri acordate personalului” au fost înregistrate şi menţinute în mod nelegal avansuri acordate salariaţilor în cursul anului 2011, precum şi din anii anteriori, în suma de 24 mii lei, iar la 31.12.2012 a fost raportată în mod eronat suma de 12 mii lei.

S-au mai constatat prejudicii ca urmare a acordării nelegale a unor drepturi la U.A.T.C. Drajna – 15 mii lei, U.A.T.M. Ploieşti – 6 mii lei.

- plata nelegală a indemnizaţiei de dispozitiv prin includerea acesteia în salariile de încadrare ale angajaţilor

În anul 2012 s-au angajat cheltuieli și s-au efectuat plăți nelegale din creditele aprobate în sumă de 149 mii lei pentru plata sporului de dispozitiv salariaţilor U.A.T.O. Mizil, pentru care au fost calculate contribuţii angajator de 41 mii lei. Plăţi nelegale similare s-au constatat și la U.A.T.C. Izvoarele – 48 mii lei, Serviciul Public Poliţia Locală Mizil – 55 mii lei, Serviciul Public de Asistenţă Socială Mizil – 25 mii lei.

- plata nelegală în favoarea salariaţilor a unor asigurări mixte de viaţă În anul 2012 U.A.T.O. Comarnic a plătit în mod nejustificat pentru “asigurări mixte de

viaţă, cu acumulare de capital și acoperire în caz de diagnosticare cu o afecţiune medicală gravă” încheiate pentru tot personalul, suma totală de 49 mii lei, pentru imobilizarea sumei fiind calculate foloase nerealizate în sumă de 2 mii lei.

b) plăţi peste normele, cotele sau baremurile aprobate, preţurile unitare și tarifele din devizele ofertă

La U.A.T.C. Șotrile au fost efectuate plăți nelegale în sumă totală de 128 mii lei pentru obiectivul de investiţii “Alimentare cu apă satele Lunca Mare şi Plaiul Câmpinei, comună Şotrile” către constructor care a înscris în situaţiile de plată materiale la preţuri mai mari decât cele ofertate.

U.A.T.C. Drăgănești a acceptat la plată situaţii de lucrări care au conţinut tarife la manopera mai mari decât cele ofertate cu suma 37 mii lei, constructorul majorând artificial numărul de ore efectiv lucrate.

Page 25: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

25

Plăţi nelegale s-au constatat şi la U.A.T.C. Brazi – 90 mii lei, U.A.T.C. Gornet – 50 mii lei, U.A.T.C. Surani – 48 mii lei, U.A.T.O. Comarnic – 54 mii lei, U.A.T.C. Iordăcheanu – 31 mii lei, U.A.T.M. Ploieşti – 8 mii lei, U.A.T.C. Poienarii Burchii – 7 mii lei, Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti – 6 mii lei, U.A.T.C. Râfov – 15 mii lei, U.A.T.C. Balta Doamnei – 14 mii lei, U.A.T.C. Bănești – 2 mii lei, U.A.T.C. Păulești – 5 mii lei, Școala Gimnazială Drăgănești – 3 mii lei.

c) remunerarea nelegală a unor membri în comisiilor locale de fond funciar prin intermediul unei societăţi comerciale de subordonare locală

Au fost efectuate plăţi în valoare de 50 mii lei către S.C. Apacons SRL Drajna (societate la care U.A.T.C. Drajna are calitatea de acţionar unic), în baza unor facturi însoţite de situaţii de lucrări întocmite similar celor pentru lucrări de construcţii (cu închideri de deviz) pentru ,,muncitori gospodărie comunală Agapie Dumitru şi Cremeneanu Dumitru”, fără ca entitatea să aibă organizată activitate de gospodărie comunală şi fără să existe un angajament legal. În fapt, cele două persoane erau nominalizate ca reprezentanţi ai proprietarilor în comisiile locale de fond funciar, însă potrivit prevederilor legale nu puteau fi remunerați pentru aceste activităţi.

d) efectuarea de cheltuieli fără contraprestaţie În luna decembrie 2012 U.A.T.C. Gherghița a efectuat plata fără contraprestaţie a

lucrărilor contractate în vederea realizării obiectivului de investiţii “Lucrări de construire tribună la bază sportivă din comuna Gherghiţa”, în valoare de 72 mii lei.

În anul 2012 U.A.T.C. Iordăcheanu, în cadrul derulării contractului de servicii nr.527/26.01.2011 având ca obiect “Ridicare topografică asupra tarlalelor impuse de primărie, parcelarea suprafeţei rezultate în urma ridicării şi refacerea tarlalelor existente în baza de date din extravilan şi intravilan” a efectuat plăți nelegale în sumă totală de 48 mii lei urmare a decontării unor servicii neexecutate, pentru care au fost calculate dobânzi în suma de 3 mii lei.

De asemenea, au fost constatate plăţi nelegale la: U.A.T.C. Păcureți – 52 mii lei, U.A.T.C. Drajna – 21 mii lei, U.A.T.C. Drăgănești – 25 mii lei, U.A.T.C. Târgşoru Vechi – 15 mii lei, U.A.T.C. Mănești – 2 mii lei, U.A.T.C. Șotrile – 3 mii lei.

e) plăţi nelegale pentru lucrări supradimensionate prin înscrierea unei cantităţi mai mari decât cele real executate, rezultate din măsurători

La U.A.T.C. Păcureți în perioada 2011-2012, în cadrul derulării contractului având drept obiect executarea și finalizarea „Sistemului de alimentare cu apa comuna Păcureţi”, au fost efectuate plăți nelegale către executant în sumă de 463 mii lei, ca urmare a decontării unor situaţii de plată în care, contrar clauzelor contractuale, valoarea din contract și oferta au fost majorate prin indexare (17 mii lei) și a decontării unor situaţii de plată în care s-au inclus și lucrări neexecutate și articole de lucrări ce nu pot fi justificate (446 mii lei). Contravaloarea dirigenţiei de şantier plătita nelegal de entitate pentru urmărirea lucrărilor la aceasta investiţie a fost de 11 mii lei.

La U.A.T.J. Prahova au fost lichidate, ordonanţate şi plătite nelegal cheltuieli în sumă totală de 59 mii lei, ca urmare a acceptării la plată a unor situaţii de lucrări, la obiectivul de investiţii “Sistem microzonal de alimentare cu apă a comunelor Ceraşu, Drajna, Bătrâni, Starchiojd şi Poseşti”, în care au fost înscrise articole de deviz mai mari decât cele real executate.

U.A.T.M. Ploieşti a efectuat plăţi nelegale în valoare totală de 55 mii lei pentru obiectivul de investiţii „Amenajare accese şi parcări zona Str. Soldat Erou Arhip Nicolae” reprezentând contravaloarea unor cantităţi de lucrări neexecutate, înscrise şi încasate în mod nejustificat de constructor prin situaţiile de plată facturate, pentru care la audit au fost calculate dobânzi în sumă totală de 2 mii lei.

U.A.T.C. Drajna a plătit nejustificat cantitatea de 6.733 m ţeava în valoare de 50 mii lei pusă în operă la obiectivul „Modernizare şi extindere alimentare cu apă” şi 9,252 to confecţii metalice în valoare de 18 mii lei puse în operă la obiectivul „Punte pietonală accidental carosabila - Voinari”, în condiţiile în care materialele au fost procurate şi plătite de entitate şi predate pentru montaj executantului cu titlu gratuit.

Plăţi nelegale s-au constatat şi la U.A.T.O. Bușteni – 102 mii lei, U.A.T.C. Mănești – 88 mii lei, U.A.T.C. Puchenii Mari – 88 mii lei, U.A.T.C. Surani – 77 mii lei, U.A.T.C. Șotrile – 62 mii lei, U.A.T.C. Brazi – 61 mii lei, U.A.T.C. Râfov – 52 mii lei, U.A.T.J. Prahova – 41 mii lei, U.A.T.C. Iordăcheanu – 26 mii lei, U.A.T.C. Adunaţi – 21 mii lei, Centrul Cultural Aurel Stroe Buşteni – 20 mii lei, U.A.T.O. Comarnic – 17 mii lei, U.A.T.C. Poienarii Burchii – 14 mii lei,

Page 26: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

26

U.A.T.C. Drăgănești – 12 mii lei, U.A.T.O. Mizil – 9 mii lei, U.A.T.C. Gherghița – 7 mii lei, U.A.T.C. Călugăreni – 4 mii lei, U.A.T.C. Cosminele – 4 mii lei, U.A.T.C. Mănești – 3 mii lei, Poliţia locală a municipiului Ploieşti – 2 mii lei, U.A.T.C. Cerașu – 2 mii lei, Școala Gimnazială Secăria – 1 mie lei.

f) plăţi efectuate fără documente justificative În perioada 2010-2012 U.A.T.C. Târgşoru Vechi a decontat nelegal lucrări în valoare

totală de 287 mii lei fără a avea la baza documente justificative în susţinere, respectiv 270 mii lei reprezentând “diferenţa preţ materiale” şi dotări de produse (rezervoare metalice) asupra cărora au fost aplicate nelegal închideri de deviz (cheltuieli indirecte şi profit) în valoare de 17 mii lei cu TVA.

În anul 2012 U.A.T.O. Comarnic a plătit nejustificat unui prestator suma de 74 mii lei drept contravaloare a serviciilor de închiriere utilaje, pentru imobilizarea sumei fiind calculate penalităţi contractuale în sumă de 24 mii lei.

U.A.T.C. Drajna a plătit nejustificat suma de 37 mii lei pentru lucrări de asfaltare şi servicii de săpătură cu excavatorul, care au fost decontate de două ori.

Plăţi nelegale s-au constatat şi la U.A.T.C. Păulești – 25 mii lei, U.A.T.C. Adunaţi – 10 mii lei, U.A.T.C. Călugăreni – 24 mii lei.

g) plăţi pentru lucrări şi servicii supraevaluate sau nerealizate La U.A.T.C. Cărbuneşti pentru lucrările de investiţii la obiectivul “Sistemul de alimentare

cu apă potabilă în comună Cărbuneşti, jud. Prahova” s-au constatat, pe de o parte, plăți nelegale către constructor în sumă totală de 2.090 mii lei reprezentând contravaloarea unor lucrări contractate nerealizate (pavaj, sprijinire maluri, reţea aducţiune) şi a unor lucrări supraevaluate (ţeavă reţea distribuţie, foraje puţuri de apă), iar pe de altă parte, existenţa unor lucrări suplimentare (zid de sprijin gospodărire apă, extindere reţea de distribuţie, cămine apometre etc.) în valoare de 1.459 mii lei şi a unor lucrări contractate, realizate, dar nefacturate de executant şi neplătite de beneficiar în valoare totală de 218 mii lei, rezultând astfel o sumă necuvenită constructorului, plătită de entitate de 413 mii lei. Pentru plăţile nelegale au fost calculate dobânzi penalizatoare până la data de 13.06.2013 în valoare totală de 168 mii lei. Contravaloarea dirigenţiei de şantier încasată necuvenit de societatea prestatoare de servicii a fost de 27 mii lei.

În mod similar la U.A.T.C. Călugăreni, pentru obiectivul de investiţii “Alimentare cu apă potabilă în comună Călugăreni, jud. Prahova” (investiţie nerecepţionată şi neterminată), executantul a solicitat necuvenit suma totală de 1.065 mii lei reprezentând: lucrări neexecutate; lucrări neexecutate integral, lucrări care au mai fost decontate anterior, lucrări nefuncţionale care nu au fost realizate în baza unor studii, proiecte tehnice, dispoziții de şantier; echipamente şi utilaje supraevaluate faţă de preţurile ofertate. Entitatea a efectuat până la data auditului plăți nelegale de la capitolul 70.02 “Locuinţe servicii şi dezvoltare publică” în sumă totală de 540 mii lei pentru care au fost calculate dobânzi penalizatoare până la data de 26.07.2013 în valoare totală de 50 mii lei.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti a achiziţionat două instalaţii de climatizare şi tratare a aerului pentru blocurile operatorii, finanţate din fonduri alocate de Consiliul Judeţean Prahova, la preţuri supraevaluate cu suma estimată de 279 mii lei, urmare nerespectării prevederilor legale privind atribuirea contractelor de achiziţie publică şi a principiilor de economicitate, eficienţă şi eficacitate a utilizării fondurilor publice.

Plăţi nelegale s-au constatat şi la U.A.T.C. Florești – 238 mii lei, U.A.T.J. Prahova – 133 mii lei, U.A.T.C. Păcureți – 75 mii lei, Administraţia Parcului Memorial ,,Constantin Stere” Ploieşti – 63 mii lei, U.A.T.C. Balta Doamnei – 44 mii lei, U.A.T.O. Bușteni – 37 mii lei, U.A.T.C. Cerașu – 34 mii lei, U.A.T.C. Gornet Cricov - 31 lei, U.A.T.C. Drăgănești – 32 mii lei, U.A.T.C. Surani – 22 mii lei, U.A.T.C. Valea Doftanei –16 mii lei, U.A.T.M. Ploieşti – 6 mii lei, U.A.T.C. Iordăcheanu – 5 mii lei, U.A.T.O. Comarnic – 5 mii lei, U.A.T.C. Cărbuneşti – 4 mii lei, U.A.T.C. Gherghița – 3 mii lei, U.A.T.C. Mănești – 1 mie lei.

h) plăţi nelegale pentru servicii de proiectare, studii Pentru obiectivul “Sistem de alimentare cu apă potabilă în comuna Cărbuneşti, jud.

Prahova”, U.A.T.C. Cărbuneşti a plătit nelegal suma de 71 mii lei către un proiectant, reprezentând contravaloarea unor documentaţii tehnice (ridicări topo) care erau parte integrantă a unui contract angajat şi achitat anterior (elaborarea proiectului tehnic - P.T.). Pentru plăţile

Page 27: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

27

nelegale au fost calculate dobânzi penalizatoare, până la data de 13.06.2013, în valoare de 9 mii lei.

U.A.T.C. Râfov a plătit nelegal servicii de elaborare a unui studiu de mediu în valoare de 54 mii lei, ca urmare a suplimentarii nelegale, prin AA nr. 5/2011, a valorii iniţiale a contractului de ”Actualizare PUG şi RPU” cu suma de 60 mii lei, deşi aceste servicii erau incluse în contractul iniţial şi trebuiau executate, fără să fie plătite suplimentar.

În anul 2010 U.A.T.C. Surani a efectuat plăți nelegale în sumă totală de 14 mii lei către un proiectant, fără angajament legal, în cadrul realizării lucrărilor de „reabilitare şi modernizare cămin cultural Surani”, reprezentând contravaloare „Proiect reabilitare şi modernizare cămin cultural Surani”, inoportun şi inutil, fiind realizat în condiţii de încălcare a dispoziţiilor legale, după executarea lucrărilor în lipsa proiectului şi a autorizaţiilor legale.

În mod similar U.A.T.C. Râfov a plătit servicii de reproiectare Cămin Cultural Mălăieşti în valoare de 12 mii lei, servicii contractate după finalizarea construcţiei.

i) plăţi nelegale pentru lucrări neofertate La U.A.T.C. Râfov s-au constatat plăți nelegale în valoare de 51 mii lei pentru lucrări

neofertate şi necontractate la obiectivul de investiţii “Extindere şi reparaţie Şcoală cu clasele V-VIII Râfov”.

j) plăţi nelegale pentru achiziţia de apă, făcute în favoarea utilizatorilor În perioada 2009 – aprilie 2013 U.A.T.C. Iordăcheanu nu a pretins, facturat şi recuperat

de la populaţie sumă totală de 346 mii lei reprezentând apă industrială furnizată de S.C. PETROM S.A. locuitorilor satului Vărbila, în sumă de 270 mii lei şi penalităţile de întârziere în sumă de 76 mii lei achitate furnizorului pentru neplata la termen a facturilor.

k) plăţi pentru bunuri a căror achiziţie a fost interzisă prin OG 34/2009 s-au constatat la U.A.T.C. Râfov – 2 mii lei.

l) cheltuieli neprevăzute de legislaţia pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe suportate nelegal din bugetul local s-au constatat la U.A.T.O. Bușteni unde au fost decontate instalaţii interfon în suma de 116 mii lei.

m) plăţi pentru cheltuieli care nu sunt strict legate de activitatea instituţiilor publice U.A.T.C. Drajna a efectuat plăți nelegale în sumă de 28 mii lei reprezentând

contravaloarea a 214 apometre decontate în condiţiile în care acestea trebuiau suportate potrivit prevederilor legale de operatorul serviciului de alimentare cu apă S.C. Apacons SRL Drajna.

Plăţi nelegale s-au constatat şi la U.A.T.C. Gornet Cricov – 3 mii lei, U.A.T.C. Mănești – 4 mii lei, U.A.T.C. Valea Doftanei – 5 mii lei, U.A.T.C. Gornet – 8 mii lei.

n) plăţi nelegale pentru finanţarea unor activităţi sportive La U.A.T.C. Mănești s-a constatat că în anul 2012 au fost efectuate plăți fără bază

legală în valoare de 28 mii lei, din care 15 mii lei către Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova, reprezentând barem arbitraj şi 13 mii lei reprezentând echipament sportiv şi materiale de construcţii care au fost predate asociaţiilor sportive din cele 4 sate ale comunei Măneşti.

În anul 2012 U.A.T.C. Poienarii Burchii a efectuat plăţi în valoare de 19 mii lei către 3(trei) asociaţii sportive fără personalitate juridică, înfiinţate sub forma unor societăţi civile particulare, reprezentând cheltuieli de transport sportivi şi arbitrii şi indemnizaţii arbitrii, fără a se respecta prevederile legale în vigoare cu privire la regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

Plăţi nelegale s-au constatat şi la U.A.T.C. Bănești – 10 mii lei, U.A.T.C. Gherghița – 7 mii lei, U.A.T.C. Drăgănești – 5 mii lei.

o) alocaţii bugetare pentru investiţii acordate ca sprijin financiar efectuate către unităţile de cult, utilizate nelegal

La U.A.T.C. Târgşoru Vechi s-a constatat că a fost transferată din bugetul local unităţilor de cult religios suma totală de 47 mii lei, fără o documentaţie de solicitare care să conţină elemente de fundamentare, care să probeze necesitatea completării fondurilor proprii, fără că bunurile, lucrările sau prestările de servicii pretinse a fi achiziţionate/realizate să fie însoţite de documente care să certifice exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor, executarea lucrărilor şi serviciilor.

S-a constatat că în anul 2012 Consiliul local al UATC Gornet a aprobat prin buget, fără îndeplinirea cerinţelor legale, credite în valoare de 32 mii lei, iar autoritatea executivă a efectuat cheltuieli pentru lucrări de construcţie şi diverse materiale pentru lăcașe de cult de 32 mii lei de

Page 28: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

28

la cap. 67.02 „Cultură, recreere şi religie”, art. bug. 59.12 „Susţinerea cultelor”. Plăţi nelegale s-au constatat şi la U.A.T.O. Mizil – 10 mii lei.

p) plăţi nelegale pentru pregătirea profesională a angajaţilor În anul 2012 U.A.T.C. Bertea a plătit nelegal suma de 21 mii lei reprezentând cheltuieli

de pregătire profesională aferente participării personalului la cursuri în alte domenii decât cele care se regăsesc în fişa postului şi cele identificate ca necesare la evaluarea performanţelor profesionale individuale şi care nu se regăsesc în planul anual de perfecţionare şi deplasări aferente peste nivelul acceptat de legislaţia în vigoare privind decontarea acestor cheltuieli.

Aceeaşi abatere s-a constatat şi la U.A.T.O. Mizil (8 mii lei), U.A.T.C. Blejoi (2 mii lei). q) acordarea fără bază legală de subvenţii din bugetul local

U.A.T.M. Ploieşti a plătit nelegal suma estimată de 223 mii lei reprezentând parte din decontul întocmit de Regia Autonomă de Transport Public Ploieşti pentru acordarea de gratuităţi de transport pe mijloacele de transport în comun ce aparţin acestei regii unor beneficiari care nu îndeplineau condiţiile de acordare.

Din bugetul local al U.A.T.C. Izvoarele în anul 2012 s-a efectuat o plată nelegală de 81 mii lei către un prestator fără să se asigure urmărirea, încasarea veniturilor cu destinaţie specială, reprezentând taxa pentru colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor menajere de la populaţie (taxa de habitat).

r) plăţi pentru servicii aferente unor bunuri care beneficiau de întreținere gratuită în perioada de garanţie

La U.A.T.C. Bănești au fost au fost efectuate plăți nejustificate de 3 mii lei pentru achiziţionarea unor servicii de întreţinere, în condiţiile în care furnizorul bunurilor se angajase prin contract să asigure service-ul gratuit în perioada de garanţie.

s) plăți nelegale de penalităţi ca urmare a omisiunii la înregistrare a unor documente de achiziţie

Din verificarea efectuată s-a constatat că în mod nelegal U.A.T.C. Mănești a achitat din bugetul local suma de 94 mii lei din care: 10 mii lei reprezintă contravaloare servicii de licenţiere neexclusivă aplicaţie electronică SEA şi licenţă secundară înscrise într-o factură care nu a fost înregistrată în registrul de intrări al entităţii şi prin urmare nici în evidenţa contabilă, iar 84 mii lei reprezintă penalităţi de întârziere şi cheltuieli de executare silită generate de neachitarea datoriilor faţă de furnizor.

În mod identic, U.A.T.C. Sălciile a efectuat plăți nelegale în sumă totală de 72 mii lei către acelaşi furnizor.

t) acordarea de avansuri care au fost menţinute peste termenul legal de justificare U.A.T.C. Drajna a acordat unor societăţi comerciale avansuri în valoare de 66 mii lei,

menţinute peste termenul legal de justificare, în timpul auditului fiind calculate majorări de întârziere în suma de 62 mii lei.

U.A.T.M. Ploieşti, în cazul lucrării de investiţii “Amenajare parcări în municipiul Ploieşti Bd. Republicii şi str. Ghe Doja, tronson I şi tronson II”, a efectuat plăţi nelegale pentru lucrări , nerealizate la data plăţii, în valoare totală de 88 mii lei la care ulterior s-a renunţat prin stornare din ultima situaţie de plată, fără a se percepe penalităţi în valoare de 3 mii lei.

În mod asemănător, U.A.T.J. Prahova pentru plăţi în valoare totală de 162 mii lei nu a calculat penalităţi de 1 mie lei.

u) efectuarea de vărsăminte la capitalul social, înregistrate ca aport după o perioadă de doi ani

La U.A.T.C. Drajna au fost constatate deficienţe cu privire la constituirea şi efectuarea vărsămintelor la capitalul social al S.C. Apacons S.R.L. al cărui asociat unic este Consiliul local al comunei Drajna, care au condus la utilizarea temporară de către societate a sumei de 221 mii lei sub formă de împrumut neautorizat de Consiliul local, majorarea de capital realizându-se la aproape doi ani de la transferul fondurilor. Pentru împrumutul temporar de 221 mii lei pe perioada 31.08.2010 – 27.06.2012 au fost calculate majorări de întârziere în suma de 97 mii lei.

v) efectuarea de cheltuieli pentru achiziţionarea şi/sau elaborarea studiilor de prefezabilitate, a studiilor de fezabilitate şi a altor studii aferente obiectivelor de investiţii U.A.T.C. Cosminele a efectuat plăți nelegale de la Capitolul 84.02.71 “Transporturi” pentru achiziţionarea de studii de fezabilitate în valoare totală de 32 mii lei în condiţii de nerespectare a prevederilor O.U.G. nr. 26/06.06.2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare.

Page 29: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

29

w) efectuarea de cheltuieli provenite din angajamente încheiate fără a exista prevederi bugetare

La U.A.T.C. Păcureți s-a constatat că pentru suma de 77 mii lei reprezentând contravaloare reparaţii capitale efectuate în anul 2010, achitată în anul 2013, angajamentele legale încheiate în anul 2010 s-au făcut fără prevederi bugetare și surse de finanţare.

x) necalcularea de penalităţi pentru neîndeplinirea clauzelor contractuale În cazul lucrării de investiţii “C+M lucrări de modernizare şi extindere Şcoală cu clasele I-

VIII sat Brazii de Sus, Comuna Brazi”, derulate de U.A.T.C. Brazi, s-a constatat că prestatorul nu a respectat termenul contractual de finalizare a lucrării, în timpul misiunii de audit fiind calculate penalităţi de întârziere în suma de 34 mii lei.

Studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic aferente obiectivului de investiţii “Proiectare tehnică şi execuţie lucrări pentru modernizare drumuri comunale asfaltare în comună Târgşoru Vechi, judeţul Prahova (10 km)” au fost realizate şi predate la 11 luni de la data începerii lucrărilor, fapt pentru care au fost calculate dobânzi penalizatoare în suma de 12 mii lei. Penalităţi pentru nerespectarea clauzelor contractuale s-au calculat şi la U.A.T.C. Râfov – 42 mii lei, U.A.T.C. Cosminele - 27 mii lei, U.A.T.M. Ploieşti – 4 mii lei.

y) nerespectarea prevederilor legale cu privire la disciplină de casă În anul 2012, personalul cu atribuţii gestionare din cadrul UATC Poienarii Burchii nu a

respectat prevederile legale în vigoare cu privire la disciplină de casă, depunând cu întârziere de până la 7 zile, atât în casierie, cât şi în trezoreria statului, numerarul încasat reprezentând venituri proprii ale bugetului local colectate de la persoanele fizice şi/sau juridice din comună, în timpul auditului calculându-se penalităţi în suma de 384 lei.

z) nerecuperarea plăţilor efectuate din bugetul local pentru prefinanțarea unor proiecte a căror finanţare trebuia asigurată din fonduri externe nerambursabile

S-a constatat că au fost utilizate fonduri din bugetul local în valoare de 158 mii lei pentru efectuarea unor cheltuieli aferente proiectului ,,Constituirea Grupului de acţiune locală Drumul Fructelor”, a cărui finanţare trebuia asigurată din fonduri externe nerambursabile în baza unui Contract de Finanţare încheiat cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, finanţare care nu a mai fost obţinută din vina U.A.T.C. Drajna, care nu a finalizat proiectul în termenele prevăzute de contractul de finanţare nerambursabilă.

aa) necuprinderea în operaţiunile de inventariere a tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii

La majoritatea entităţilor verificate s-a constatat că efectuarea inventarierii a avut un caracter formal, abaterile referindu-se la:

- neîntocmirea corectă a documentelor inventarierii; - neinventarierea tuturor elementelor de activ şi pasiv; - neîntocmirea listelor de inventariere separate, cu înscrierea tuturor elementelor

prevăzute de actul normativ pentru bunurile din domeniul public al statului, domeniul privat al U.A.T.-urilor, active necorporale, active fixe corporale, precum şi active închiriate/concesionate, bunurile aflate asupra angajaţilor la data inventarierii.

Astfel de abateri s-au consemnat la U.A.T.O. Mizil, U.A.T.O. Comarnic, U.A.T.O. Bușteni, U.A.T.C. Valea Doftanei, U.A.T.C. Târgşoru Vechi, U.A.T.C. Talea, U.A.T.C. Iordăcheanu, U.A.T.C. Puchenii Mari, U.A.T.C. Șotrile, U.A.T.C. Mănești, U.A.T.C. Drajna, U.A.T.C. Cosminele, U.A.T.C. Adunaţi, U.A.T.C. Călugăreni, U.A.T.C. Brazi, U.A.T.C. Gornet, U.A.T.C. Florești, U.A.T.C. Râfov, U.A.T.C. Balta Doamnei, U.A.T.C. Bănești, U.A.T.C. Drăgănești, U.A.T.C. Cerașu, U.A.T.C. Păcureți, U.A.T.C. Secăria, Serviciul Public de Asistenţă Socială Mizil.

bb) neefectuarea reevaluării tuturor elementelor patrimoniale la termenul prevăzut de lege s-a constatat la U.A.T.O. Plopeni, U.A.T.O. Mizil, U.A.T.O. Bușteni, U.A.T.C. Blejoi, U.A.T.C. Drajna, U.A.T.C. Mănești, U.A.T.C. Valea Doftanei, U.A.T.C. Gornet, U.A.T.C. Surani, U.A.T.C. Secăria, U.A.T.C. Păulești, Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” Mizil.

cc) nerespectarea prevederilor referitoare la achiziţiile publice Principalele abateri în legătură cu activitatea de achiziţii publice descoperite în urma

misiunilor de audit/control au fost: - neîntocmirea sau întocmirea necorespunzătoare a programului de achiziţii

publice pe anul 2012 s-a constatat la U.A.T.O. Mizil, U.A.T.C. Drajna, U.A.T.C. Mănești, U.A.T.C. Iordăcheanu, U.A.T.C. Gornet, U.A.T.C. Râfov, U.A.T.C. Păcureți, U.A.T.C. Secăria.

Page 30: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

30

- divizarea achiziţiilor cu acelaşi cod CPV în mai multe contracte, pentru evitarea organizării de proceduri de achiziţie

U.A.T.C. Iordăcheanu a divizat unele contracte de achiziţie publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică, efectul fiind evitarea aplicării prevederilor legale, astfel încât, pe fondul distorsionării sistemului concurenţial, au fost încheiate contracte de lucrări prin achiziţii directe, a căror derulare a adus prejudicii bugetului local, ca urmare a practicării unor preţuri exagerat de mari la manoperă, materiale şi/sau decontarea unor cantităţi de lucrări mai mari decât cele reale sau lucrări neexecutate.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti a divizat contractul de furnizare instalaţii de purificare – tratare aer şi evacuare aer viciat, produse care necesită şi lucrări de instalare şi punere în funcţiune, în două contracte distincte (achiziţie produse şi achiziţie lucrări montaj şi punere în funcţiune), evitând aplicarea prevederilor legale care instituiau obligaţii ale autorităţii contractante în raport cu pragul valoric de 130.000 euro.

Abateri similare s-au constatat şi la U.A.T.C. Surani, U.A.T.C. Florești, U.A.T.O. Mizil. - neconstituirea garanţiilor de bună execuţie s-a constatat la U.A.T.C. Păcureți (226

mii lei), U.A.T.C. Târgşoru Vechi (177 mii lei), U.A.T.C. Mănești (120 mii lei), U.A.T.C. Surani (15 mii lei), U.A.T.C. Gornet.

dd) încălcarea prevederilor legale referitoare la administrarea şi gestionarea patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale

În anul 2008, U.A.T.C. Puchenii Mari, în condiţii de nerespectare a reglementărilor legale, a garantat cu imobilul aflat în domeniul privat al comunei compus din teren în suprafaţa de 1.500 mp şi construcţiile C2 şi C3, cu suprafaţa totală construită la sol de 769 mp, contractarea unui împrumut de la Banca Comercială Română SA de către o firmă privată.

Bunurile aparţinând domeniului public al U.A.T.C Măneşti, U.A.T.C. Gornet reprezentând construcţii şi terenuri în care îşi desfăşoară activitatea ordonatorii terţiari de credite (unităţi de învăţământ) nu au fost date în folosinţă prin contracte de dare/primire în folosinţă, în baza unor hotărâri ale consiliului local.

Bunuri de natura activelor fixe şi materiale de natura obiectelor de inventar prin care se realizează obiectul de activitate al Şcolii cu clasele I - VIII din comună Măneşti sunt reflectate din punctul de vedere gestionar la şcoala din Măneşti şi satele componente Băltița, Coada Izvorului şi Zalhana, iar din punctul de vedere contabil acestea sunt în evidenţa U.A.T.C. Măneşti.

La U.A.T.C. Păulești, deşi nu au fost respectate clauzele unui contract de concesiune prin care concesionarul se obliga la amenajarea unei pieţe agro-alimentare cu parcare auto, precum și amenajarea de terenuri de sport, locuri de joacă pentru copii și a unui ştrand, nu au fost luate măsuri de reziliere unilaterală a contractului de concesiune cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului. La aceeaşi entitate s-a constatat producerea unei pagube bugetului local prin nerealizarea unor venituri din redevenţa de 62 mii lei pentru un teren a cărui folosinţă a fost cedată unei firme în mod nelegal.

La U.A.T.O. Bușteni s-a constatat vânzarea nelegală a unor suprafeţe de teren prin negociere directă, fără ca pe acestea să fie edificate construcţii, existența construcţiilor pe un teren propus spre vânzare fiind singura derogare legală de la aplicarea procedurilor de licitaţie publică, valoarea abaterii fiind de 150 mii lei. De asemenea, fără a avea bază legală au fost atribuite în folosinţă gratuită două suprafeţe de teren de 1,25 ha unui număr de 2 persoane.

La U.A.T.O. Mizil nu s-a urmărit respectarea clauzelor contractelor de concesiune în toate cazurile de concesiuni.

La U.A.T.O. Mizil, U.A.T.C. Drajna, U.A.T.C. Gornet Cricov, U.A.T.C. Valea Doftanei, U.A.T.C. Gornet, U.A.T.C. Râfov în contractele de concesiune nu a fost prevăzută clauza privind garanţia în sumă fixă reprezentând o cotă-parte din suma obligaţiei de plată către concedent, stabilită şi datorată pentru primul an de exploatare de către concesionari.

La U.A.T.O. Mizil, U.A.T.C. Blejoi, U.A.T.C. Drajna, U.A.T.C. Gornet Cricov, U.A.T.C. Izvoarele, U.A.T.C. Poienarii Burchii, U.A.T.C. Brazi, U.A.T.C. Gornet, U.A.T.C. Râfov, U.A.T.C. Drăgănești nu au fost întocmite Registrele “Oferte” şi “Concesiuni”.

ee) neconstituirea şi nereţinerea garanţiilor gestionare, abatere constatată la U.A.T.C. Mănești, U.A.T.C. Valea Doftanei, U.A.T.C. Drăgănești, U.A.T.C. Păcureți, U.A.T.C. Secăria determinată de neactualizarea contractelor privind garanţia gestionară a persoanelor cu funcţii gestionare.

Page 31: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

31

ff) neplata obligaţiilor unităţilor administrativ-teritoriale către bugetul consolidat S-a constatat că în perioada 01.01.2008 - 30.09.2013 au fost efectuate operaţiuni

reprezentând vânzări de bunuri imobile, respectiv terenuri construibile din domeniul privat al localităţii Buşteni, pentru care entitatea nu a fost înregistrată în scopuri de TVA. în urma verificării aspectelor fiscale de către organele de control ale D.G.R.F.P. Ploieşti la solicitarea Camerei de Conturi Prahova, s-a stabilit suplimentar TVA colectată în sumă de 2.299 mii lei, aferent căreia au fost calculate accesorii în sumă de 1.571 mii lei.

Din verificarea efectuată privind modul cum au fost calculate, înregistrate și virate contribuţiile aferente fondului de salarii, datorate de U.A.T.O. Mizil s-a constatat că entitatea nu a efectuat plata vărsămintelor pentru persoane cu handicap neîncadrate, în sumă de 19 mii lei.

gg) abateri de la respectarea principiilor economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în administrarea patrimoniului public şi privat U.A.T.J. Prahova a utilizat fondurile alocate la finele anului 2012 din fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, în sumă de 3.254 mii lei, pentru achiziţia unor grupuri electrogene, fără a asigura eficacitatea utilizării resurselor publice, respectiv fără a se asigura că efectul proiectat, respectiv asigurarea unei minime funcţionări a instituţiilor vitale (spitale, şcoli, grădiniţe, sedii administrative etc.) în cazul producerii de fenomene meteorologice nefavorabile, corespunde rezultatelor efective. Astfel, la data misiunii de audit (iunie 2013), din cele 140 de generatoare achiziţionate, numai 26 sunt puse în funcţiune (legate la reţeaua de electricitate), în timp ce 80 nu sunt puse în funcţiune, iar 34 se află în diferite stadii ale procesului de cuplare la reţeaua electrică (obţinere avize, contactare firme autorizate etc.). U.A.T.M. Ploieşti nu s-a asigurat, în cazul contractelor de delegare a gestiunii serviciilor comunitare de utilităţi publice, că angajarea creditelor bugetare respectă principiile unei bune gestiuni financiare şi ale unui management financiar sănătos, în sensul că:

- au fost imobilizate fonduri pe o perioadă de cca. 6 luni reprezentând redevenţă ca element de cost aferent tarifelor practicate de concesionar pentru servicii care au ca unic beneficiar primăria Ploieşti şi pentru care nu există niciun risc de exploatare preluat de operator, ca urmare a inexistenţei unor clauze contractuale care să stabilească momentul încasării redevenţei de la operator într-un un termen cât mai scurt faţă de momentul plăţii tarifului serviciilor menţionate mai sus;

- în cazul anumitor activităţi, s-a plătit necuvenit suma de 43 mii lei (fără TVA) reprezentând diferenţa dintre redevenţa cuprinsă în cost, mai mare, şi cea datorată conform contractelor de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciilor comunitare de utilităţi publice.

La U.A.T.C. Drajna: 1. În anul 2010 a fost construit un adăpost pentru câinii comunitari în valoare de 25 mii

lei, care nu a fost utilizat până în prezent; 2. În perioada anilor 2010 – 2011, U.A.T.C. Drajna a achiziţionat cantităţi mari de lemn

de foc cu preţul de 170 lei /mc, fără TVA, peste necesarul real de consum al primăriei, al unităţilor şcolare, al căminelor culturale şi al unităţilor sanitare. La data auditului se afla pe stoc o cantitate imobilizată de circa 300 mc, în valoare de 63 mii lei (cu TVA), care, potrivit estimărilor funcţie de consumurile anterioare, acoperă necesarul de consum şi pentru iarna 2013 – 2014;

3. Au fost efectuate cheltuieli semnificative pentru organizarea zilei comunei Drajna, din care:

- 25 mii lei în anul 2011, pentru care prin HCL nr.28/26.05.2011 s-a aprobat alocarea sumei de 40 mii lei;

- 37 mii lei în anul 2012, fără aprobarea expresă a Consiliului local privind alocarea unor fonduri cu această destinaţie. Ponderea cheltuielilor cu organizarea zilei comunei Drajna o reprezintă contravaloarea meselor şi cazării asigurate delegaţiilor din localităţile înfrăţite cu comuna Drajna (Ex. Chiscăreni Republica Moldova, Stei judeţul Bihor), precum şi altor invitaţi: 18 mii lei în anul 2011 şi 21 mii lei în anul 2012.

În anul 2012, U.A.T.C. Poienarii Burchii nu a respectat principiile economicităţii, eficienţei şi eficacităţii utilizării fondurilor publice, achitând în mod nelegal şi neeconomic către o firmă, suma de 10 mii lei, reprezentând contravaloarea unor cursuri organizate pentru membrii Comisiei pentru monitorizarea, coordonarea şi îndrumarea metodologică a dezvoltării sistemului de control/managerial din cadrul unităţii administrativ-teritoriale, care făceau obiectul etapei a 3-

Page 32: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

32

a din Contractul de Consultanţă nr.7503/06.11.2012 în valoare de 12 mii lei (inclusiv TVA), aflat în derulare.

La U.A.T.C. Măneşti în cadrul obiectivului de investiţii “Modernizare drumuri în comuna Măneşti” s-a constatat că valoarea lucrărilor a fost supraevaluată încă din faza de ofertare, urmare nerespectării preţurilor înscrise în proiectul tehnic şi în devizul general întocmit de proiectant.

U.A.T.C. Brazi a încheiat un contract de prestări servicii cu o persoană fizică autorizată în valoare de 26 mii lei pentru un “studiu privind consultarea şi identificarea aşteptărilor locuitorilor comunei Brazi în ce priveşte activitatea Primăriei comunei Brazi”. Prin simpla instituire a unei condici la intrarea primăriei cu întrebări despre ce aşteptări au cetăţenii de la noua conducere cheltuielile puteau fi minimizate.

În patrimoniul U.A.T.C. Râfov există obiective de investiţii cu destinaţie de utilitate publică, recepţionate, dar care nu sunt utilizate, pentru care entitatea a plătit sume importante („Extindere Şcoală cu cls. V-VIII Râfov” cu o valoare de 500 mii lei şi „Cămin Cultural Mălăieşti” cu o valoare de 680 mii lei).

La U.A.T.C. Păulești au fost efectuate plăţi în contul unor cabinete de avocatură în sumă totală de 371 mii lei reprezentând cheltuieli de consultanţă juridică fără întocmirea de documente justificative referitoare la situaţia concretă a prestaţiilor efectuate, fără o legătură cu performanţa rezultatelor înregistrate. Și la U.A.T.O. Mizil s-au efectuat cheltuieli din bugetul propriu în suma de 37 mii lei pentru reprezentare juridică, fără ca în angajarea lor să se urmărească respectarea cerințelor de economicitate și eficiență în utilizarea fondurilor publice, precum și plata sumei de 32 mii lei reprezentând contravaloarea publicaţiei „Poştalionul”.

Liceul Tehnologic “Tase Dumitrescu” din Mizil are în concesiune de la Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, suprafaţa de 23 ha din care: 20 ha teren arabil și 3 ha teren neagricol (construcţii și instalaţii zootehnice) care nu au fost utilizate în condiţii de eficiență în vederea obținerii de venituri în anii 2010 – 2012.

B. Cu privire la acţiunile de control B.1 Acţiuni tematice

B.1.1 Verificarea modului de gestionare şi utilizare a mijloacelor materiale şi

băneşti, precum şi asigurarea integrităţii patrimoniului public şi privat în anul 2012 la U.A.T.O. Sinaia

1. Exactitatea şi realitatea datelor reflectate în situaţiile financiare a) neconcordanţe între datele înregistrate în evidenţa fiscală şi cele consemnate

în evidenţa contabilă, creanţele înregistrate în evidenţă fiscală la data de 31.12.2012 fiind mai mari cu 344 mii lei decât creanţele înregistrate în evidenţa contabilă.

b) organizarea necorespunzătoare contabilităţii angajamentelor şi a elementelor extrabilanţiere

Entitatea a înregistrat în conturile 8066 „Angajamente bugetare” şi 8067 „Angajamente legale” doar valoarea bunurilor livrate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate, după caz, şi nu valoarea contractelor încheiate de entitate.

Totodată, s-a constatat că în contul de execuţie al cheltuielilor încheiat la 31.12.2012 rubricile angajamente bugetare şi legale au fost completate cu valoarea creditelor aprobate prin fila de buget şi nu reprezintă suma creditelor rezervate, respectiv a cheltuielilor angajate în procesul execuţiei bugetare.

c) nerespectarea clasificaţiei bugetare privind încadrarea cheltuielilor La U.A.T.O. Sinaia s-a constatat că, eronat au fost înregistrate pe cheltuieli lucrări de

întreţinere şi reparaţii la cap. 84.02 “Transporturi” art. 20.02 “Reparaţii curente” în sumă totală de 3.875 mii lei, întrucât aceasta reprezintă cheltuieli de capital, în sensul că, în realitate au fost executate lucrări de modernizare la străzile Walter Mărăcineanu, Horia, Cloşca şi Crişan, Aleea Peleşului, Sportului, Aleea Dreptăţii, Calea Bucureşti, Badea Cârțan, Drumul Cotei, Prundului, Piaţa Unirii, 1 Mai, Toporaşilor, Aleea Kușadasi, Avram Iancu şi Platou Izvor.

Page 33: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

33

2. Organizarea, implementarea şi menţinerea sistemelor de management şi control intern (inclusiv audit intern)

În perioada supusă controlului, controlul intern nu a funcţionat corespunzător, deoarece

ordonatorul de credite nu a asigurat elaborarea, aprobarea, aplicarea şi perfecţionarea structurilor organizatorice, reglementarilor metodologice, procedurilor şi criteriilor de evaluare, pentru a satisface cerinţele generale şi specifice de control intern, după cum urmează: nu au fost identificate riscurile, nu există un registru al riscurilor şi nu a fost elaborată o procedură privind managementul riscurilor, nu au fost stabilite funcţiile sensibile, instituţia nu are întocmite proceduri formalizate pentru toate activităţile desfăşurate care trebuie să asigure un echilibru între sarcini, competenţe şi responsabilităţi în vederea monitorizării, coordonării şi îndrumării metodologice cu privire la sistemele proprii de control intern.

3. Modul de stabilire, evidenţiere şi urmărire a încasării veniturilor bugetului local

general consolidat, în cuantumul şi la termenele stabilite de lege, precum şi identificarea cauzelor care au determinat nerealizarea acestora

a) necalcularea, neevidenţierea şi neîncasarea veniturilor fiscale din taxa pentru

amenajarea şi întreţinerea domeniului schiabil În anul 2012, U.A.T.O. Sinaia nu a urmărit, evidenţiat şi încasat suma totală de 74 mii lei

reprezentând taxa pentru amenajarea şi întreţinerea domeniului schiabil în cota de 2% din veniturile lunare realizate din activitatea de transport pe cablu, reţinută de la persoanele fizice transportate, pentru care în timpul controlului au fost calculate majorări de întârziere de 10 mii lei.

b) nestabilirea, neevidenţierea şi neîncasarea în cuantumul şi la termenele prevăzute de lege a taxelor pe clădiri/teren din cedarea folosinţei imobilelor (clădiri, terenuri) proprietate publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale

U.A.T.O. Sinaia, pentru suprafaţa totală de 1.033,67 ha păşune, proprietate publică a Consiliului Local al oraşului Sinaia, aflată în regim de închiriere (7 contracte de închiriere cu persoane fizice) nu a stabilit, evidenţiat şi încasat impozitul/taxa pe terenurile amplasate în extravilan în condiţii similare impozitului pe teren în suma totală de 46 mii lei, pentru care la control au fost calculate majorări de întârziere în sumă totală de 6 mii lei. De asemenea, nu a stabilit, evidenţiat şi încasat taxa pe clădiri în sumă totală de 25 mii lei, pentru clădirile proprietate publică sau privată a unităţii administrativ teritoriale, date în administrare ori în folosinţă S.C. Sinaia Forever S.R.L, pentru care la control au fost calculate majorări de întârziere în suma totală de 4 mii lei.

c) necalcularea, neevidenţierea şi neîncasarea veniturilor din concesiuni U.A.T.O. Sinaia nu a încasat venituri în valoare totală de 187 mii lei reprezentând

redevenţa datorată de S.C. Sinaia Forever S.R.L. în baza contractului de delegare a gestiunii nr.20383/31.08.2010, pentru care au fost calculate majorări de întârziere în suma totală de 36 mii lei.

d) necalcularea, neevidenţierea şi neîncasarea veniturilor fiscale privind impozitul pe spectacole în suma totală de 7 mii lei, pentru care la control au fost calculate majorări de întârziere pentru neplata la termen în suma de 683,55 lei.

e) necalcularea, neevidenţierea şi neîncasarea veniturilor fiscale din impozitul pe clădiri

S-a constatat că datorită introducerii de date incorecte în aplicaţia informatică de stabilire şi urmărire a impozitelor şi taxelor locale, entitatea nu a stabilit, evidenţiat şi încasat la sursa „Impozit pe clădiri persoane fizice” – cod 07.02.01.01 – venituri în sumă totală de 5 mii lei, pentru care la control au fost calculate majorări de întârziere de 2 mii lei.

f) necalcularea, neevidenţierea şi neîncasarea veniturilor fiscale din impozitul pe teren

Din verificările efectuate asupra modului de stabilire, evidenţiere şi urmărire a încasării impozitelor şi taxelor pe terenurile amplasate în intravilan în cuantumul şi la termenele prevăzute de lege s-a constatat că pentru suprafaţa de 14,0744 ha înregistrată în registrul agricol şi declaraţia fiscală de impunere la categoria de folosinţă „Păşune”, unui contribuabil - persoana fizică - nu i-a fost stabilită, evidenţiată şi încasată contravaloarea taxei pe terenurile

Page 34: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

34

amplasate în intravilanul localităţii în sumă totală de 4 mii lei, la control fiind calculate majorări de întârziere în suma totală de 3 mii lei.

g) necalcularea, neevidenţierea şi neîncasarea veniturilor fiscale din taxa mijloace de transport

S-a constatat că, în cazul autovehiculelor de transport marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, impozitul pe mijloacele de transport nu a fost stabilit, începând cu data de 01.01.2012, la nivelul sumelor corespunzătoare în funcţie de numărul de axe şi greutatea brută încărcată maximă admisă, fiind estimate venituri în suma totală de 8.501 lei, pentru care în timpul controlului au fost calculate majorări de întârziere în suma de 1 mie lei.

4. Calitatea gestiunii economico-financiare a) plăţi pentru lucrări şi servicii supraevaluate La obiectivul de investiţii “Lucrări de extindere instalaţie de înzăpezit artificial pe Pârtia

Nouă Sinaia” s-a constatat plata nelegală a sumei totale de 23 mii lei, reprezentând cantităţi de lucrări la preţuri supraevaluate, înscrise şi încasate nejustificat de constructor prin devizele de lucrări întocmite pentru lucrările suplimentare, pentru care în timpul misiunii de control au fost calculate dobânzi în suma totală de 1 mii lei. De asemenea, din verificarea modului de derulare şi decontare a lucrărilor de „Reparaţii strada Walter Maracineanu” s-a constatat că au fost decontate nejustificat situaţii de plată cuprinzând lucrări supraevaluate cu suma totală de 33 mii lei, dobânzile penalizatoare fiind de 1 mie lei.

Urmare verificării cheltuielilor cu serviciile de întreţinere spaţii verzi înregistrate în anul 2012 s-au constatat plăți nelegale în sumă totală de 6 mii lei reprezentând contravaloare servicii supraevaluate.

b) nereevaluarea activelor fixe corporale Un număr de 164 construcţii (străzi) înregistrate în evidenţa contabilă a entităţii ca plus

de inventar în noiembrie 2007 la valoarea simbolică de 1 leu/activ, au fost reevaluate la 31.12.2010 la un preţ mediu unitar reevaluat de 0,4925 lei/mp, care nu reflectă valoarea justă a activelor fixe respective.

B.1.2 Controlul respectării prevederilor legale privind angajarea, lichidarea,

ordonanţarea şi plata cheltuielilor publice efectuate în anul 2012 de către Spitalul Municipal Campina și Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova

a) nerecuperarea cheltuielilor cu utilităţile efectuate în favoarea unor firme private În perioada 01.07.2009 - 31.12.2012 Spitalul Municipal Câmpina a efectuat şi înregistrat

în evidenţa contabilă plăţi în sumă de 196 mii lei reprezentând energia electrică consumată de o societate privată pentru producerea oxigenului medicinal, fără a lua măsuri de recuperare a acestei sume şi nu a înregistrat în evidenţă şi nu a încasat de la aceasta chiria în sumă de 20 mii lei aferentă spaţiului de 16 mp pus la dispoziţie, foloasele nerealizate fiind de 17 mii lei. Nici contravaloarea utilităţilor asigurate pentru funcţionarea unui spaţiu închiriat de entitate unei firme private în sumă de 3 mii lei nu a fost încasată de la chiriaș.

b) plăţi pentru lucrări şi servicii supraevaluate sau nerealizate La Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova s-a constatat

plata nelegală, în anul 2012, a sumei de 14 mii lei reprezentând diferenţa rezultată din facturarea unor materiale nepuse în operă, a manoperei aferente acestora şi majorarea artificială a cantităţilor de lucrări aferente unor investiţii şi reparaţii curente, pentru imobilizarea căreia au fost calculate foloase necuvenite de 580,04 lei.

c) neemiterea actelor administrative În cazul punerii în plata, a modificărilor sau a încetărilor în acordarea drepturilor de

prestaţii sociale, directorul executiv nu a emis dispoziţii pentru stabilirea, suspendarea ori încetarea plății prestaţiilor sociale.

d) nereținerea garanţiei de bună execuţie prevăzută în contractele încheiate cu prestatorii/furnizorii de servicii s-a constatat la D.G.A.S.P.C. Prahova.

e) neelaborarea de proceduri operaţionale pentru toate activităţile desfăşurate de D.G.A.S.P.C. Prahova.

Page 35: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

35

B.1.3 Controlul modului de utilizare a alocaţiilor bugetare pentru investiţii în

unităţile administrativ – teritoriale în perioada 1990 – 2012 la U.A.T.O. Brează, U.A.T.C. Bălțești, U.A.T.C. Bătrâni și U.A.T.C. Lapoș

a) efectuarea de investiţii neperformante fără utilitate publică În perioada 1999 – 2004 U.A.T.O. Breaza a realizat obiectivul de investiţii „Alimentare cu

apă a oraşului Breaza din sursa Paltinu”, pentru proiectarea şi realizarea căruia a efectuat plăţi în suma de 5.667 mii lei, obiectiv care nu a funcţionat niciodată şi nici nu poate fi utilizat în viitor, datorită construirii defectuoase şi stării de degradare în care se află.

Lucrările la obiectivul de investiţii “Alimentare cu apă şi pod peste pârâul Bătrâneanca în punctul Negoiță pe DC34 km 3+400” efectuate de U.A.T.C. Bătrâni au fost abandonate, ultima factură fiind depusă de executantul lucrării la data de 20.12.2011. Lucrările executate sunt utile doar în proporţie de 57,72%, în condiţiile în care Consiliul Judeţean Prahova a demarat lucrările la obiectivul de investiţii „Sistem microzonal de alimentare cu apă a comunelor Ceraşu, Drajna, Poseşti, Starchiojd şi Bătrâni” care presupune aducţiunea apei de la barajul Măneciu până la rezervorul de 500 mc din amplasamentul Poiana Mare, comună Bătrâni. Rezultă că suma de 1.004 mii lei (42,28%) a fost cheltuială pentru lucrări care nu îşi mai găsesc utilitatea.

b) fundamentarea necorespunzătoare a secţiunii de dezvoltare a bugetelor locale În lista obiectivelor de investiţii anexă la bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 a

U.A.T.C. Bălțești nu se regăsesc toate obiectivele de investiţii realizate în anul respectiv, pentru obiectivul “Lucrări de proiectare şi execuţie trotuare pietonale în comuna Bălţeşti, judeţul Prahova” contractul de lucrări aferent fiind încheiat fără credite bugetare aprobate. Pe de altă parte au fost cuprinse în bugetul local obiective de investiţii care nu au avut asigurată sursa de finanţare.

Pentru obiectivele de investiţii “Lucrări de proiectare şi execuţie miniteren de fotbal” şi “Asfaltare căi de acces în comuna Bălţeşti”, valoarea contractelor de proiectare şi execuţie depăşeşte valoarea creditelor de angajament aprobate de autoritatea deliberativă prin bugetul de venituri şi cheltuieli cu 177 mii lei, iar în cazul primului obiectiv executantul nu a constituit garanţia de bună execuţie în valoare totală de 59 mii lei într-un cont distinct. Aceeaşi abatere s-a constatat și la U.A.T.C. Bătrâni pentru obiectivul de investiţii “Lucrări de proiectare şi execuţie punte pietonală parţial carosabilă punctul Satu Nou”.

În cazul a 6 obiective de investiţii pentru care au fost achiziţionate studii topografice, studii geologice, studii de fezabilitate sau proiecte tehnice în valoare totală de 615 mii lei, U.A.T.C. Bătrâni nu a avut asigurate sursele de finanţare necesare executării obiectivelor respective.

Din verificarea modului de utilizare a alocaţiilor bugetare pentru obiectivele de investiţii “Asfaltare drum principal Lapoş – linie, comuna Lapoş” şi “Asfaltare drum principal în satul Lapoșel – 0,9 km” s-au constatat următoarele:

- documentaţiile tehnico-economice nu au fost supuse aprobării autorităţii deliberative a U.A.T.C. Lapoş;

- contractele de lucrări au fost încheiate la o valoare care depăşeşte nivelul creditelor aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli al entităţii;

- garanţiile de bună execuţie constituite nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă a entităţii în conturile speciale din clasa 8.

c) necunoaşterea situaţiei exacte a investiţiilor în curs de execuţie ca urmare a efectuării necorespunzătoare a inventarierii patrimoniului

La U.A.T.O. Breaza au fost menţinute în mod eronat în conturile de imobilizări corporale în curs unele obiective de investiţii terminate în valoare totală de 2.126 mii lei, pentru care au fost întocmite procese – verbale de recepţie finală.

La U.A.T.C. Bălțești, U.A.T.C. Bătrâni și U.A.T.C. Lapoș s-a constatat că imobilizările corporale aflate în curs de execuţie au fost inventariate scriptic fără a avea la baza constatări la faţa locului pe obiecte de execuţie şi valori determinate potrivit stadiului de execuţie, pe baza valorii din documentaţia existenta (devize), precum şi în funcţie de volumul lucrărilor realizate la data inventarierii.

S-a constatat că U.A.T.C. Bălțești și U.A.T.C. Bătrâni nu au condus contabilitatea analitică a contului 231 „Active fixe corporale în curs de execuţie”.

Page 36: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

36

d) plăţi pentru lucrări nerealizate În anul 2012 U.A.T.O. Breaza a plătit în mod nejustificat constructorului suma de 15 mii

lei pentru cantităţi de lucrări neexecutate, în timpul controlului pentru imobilizarea sumei fiind calculate penalităţi de 6 mii lei.

La U.A.T.C. Bălțești s-a constatat că la obiectivul de investiţii “Lucrări de proiectare şi execuţie miniteren de fotbal, parc de joacă pentru copii, iluminat şi asfaltare cai de acces în comuna Bălţeşti” a fost înregistrată nejustificat pe cheltuieli de capital suma totală de 261 mii lei reprezentând cantităţi de lucrări neexecutate.

Din verificarea în teren a realităţii lucrărilor executate de U.A.T.C. Bătrâni la obiectivele de investiţii “Lucrări de proiectare şi execuţie punte pietonală parţial carosabilă punctul Satu Nou” şi “Alimentare cu apă şi pod peste pârâul Bătrâneanca în punctul Negoiță pe DC34 km 3+400” s-au constatat plăți nelegale în sumă totală de 77 mii lei, reprezentând cantităţi de lucrări neexecutate, pentru care la control au fost calculate dobânzi penalizatoare în suma totală de 8 mii lei.

Şi la U.A.T.C. Lapoș au fost efectuate plăți nelegale în valoare totală de 45 mii lei reprezentând cantităţi de lucrări neexecutate şi acceptate nejustificat de beneficiar la obiectivele de investiţii “Asfaltare drum principal Lapoş – linie, comuna Lapoş” şi “Asfaltare drum principal în satul Lapoșel – 0,9 km”, pentru care la control au fost calculate dobânzi penalizatoare în suma 1 mie lei.

e) utilizarea nelegală a sumelor primite din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului

Din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012 pentru plata unor arierate aferente cheltuielilor curente şi de capital, precum şi pentru cofinanţarea unor proiecte cu finanţare externă nerambursabilă, prin H.G. nr.255/2012 a fost alocată U.A.T.C. Bălțești suma de 150 mii lei, la control constatându-se că o parte, respectiv 130 mii lei, a fost utilizată pentru alte destinaţii decât cele legale.

f) necalcularea de penalităţi pentru neîndeplinirea clauzelor contractuale S-a constatat că, în cazul obiectivului de investiţii “Lucrări de proiectare şi execuţie

trotuare pietonale în comuna Bălţeşti, judeţul Prahova”, deşi termenul de execuţie ofertat de 30 de zile şi termenul prevăzut în contract de 12 luni nu au fost respectate de executant, U.A.T.C. Bălțești nu a solicitat penalităţi de întârziere pentru lucrările neexecutate la termen în valoare totală de 149 mii lei.

La acelaşi obiectiv de investiţii s-a constatat că au fost efectuate plăți nelegale în valoare totală de 67 mii lei reprezentând cantităţi de lucrări neexecutate şi supraevaluate, pentru care la control au fost calculate dobânzi penalizatoare în sumă de 3 mii lei.

g) desemnarea eronată a câştigătorului procedurii de achiziţie Din verificările efectuate asupra modului de derulare a procedurilor de atribuire a

contractului de achiziţie publică la obiectivul de investiţii “Lucrări de proiectare şi execuţie trotuare pietonale în comună Bălţeşti, judeţul Prahova” s-a constatat că entitatea a desemnat eronat câştigătorul procedurii organizate, cu impact în majorarea cheltuielilor entităţii pentru realizarea acestui obiectiv.

B.2 Societăţi comerciale de interes local (S.C. Apacons S.R.L. Drajna) 1. S-au efectuat vărsăminte la capitalul social al S.C. Apacons S.R.L. al cărui asociat

unic este Consiliul local al comunei Drajna de 221 mii lei, pentru care majorarea capitalului s-a făcut cu o întârziere de doi ani, determinând utilizarea temporară de către societate a sumei sub formă de împrumut neautorizat de Consiliul local. Constatarea a fost valorificată cu ocazia misiunii de audit financiar desfăşurată la U.A.T.C. Drajna, fiind calculate majorări de întârziere în suma de 97 mii lei.

2. Din controlul efectuat s-a constatat că prin statutul entităţii s-a prevăzut că “societatea nu are calitate de operator economic în sensul legislaţiei privind achiziţiile publice, activitatea sa fiind restricţionată doar la lucrările şi prestările de servicii de interes public încredinţate de asociatul unic”, situaţie în care asociatul unic i-a încredinţat direct contracte de achiziţii, lucrări şi

Page 37: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

37

servicii, obstrucționându-se astfel concurența, în contradicţie cu legislaţia privind achiziţiile publice şi cea privind concurenţa.

3. Din compararea activităţii principale şi a celor secundare, aşa cum au fost înscrise în actul constitutiv, respectiv declarate la Registrul Comerţului şi a operaţiunilor efectuate în perioada 2008 – 2012, s-a constatat că SC Apacons SRL Drajna a derulat în contul primăriei şi operaţiuni care nu au fost acoperite de obiectul de activitate. Astfel, faţă de activităţile autorizate a fi derulate, entitatea verificată a achiziţionat în perioada 2008 – 2012, în numele primăriei, bunuri şi/sau lucrări de 692 mii lei (lemne de foc), operaţiuni refacturate primăriei la aceleaşi preţuri (valori fără TVA) din facturile furnizorilor, respectiv prestatorilor.

4. Două persoane angajate cu contracte individuale de muncă pe funcţia de muncitor, pe perioadă determinată cu fracţiune de normă de 6 ore/zi şi-au desfăşurat în mod nelegal activitatea în cadrul primăriei comunei Drajna, pe posturi prevăzute în organigramă instituţiei publice, cu atribuţii specifice acestor posturi. Recuperarea salariilor de către societatea de subordonare locală s-a făcut pe baza situaţiilor de plată transmise primăriei comunei, rezultând clar o finanţare nelegală de către instituţia publică a două posturi, pentru eludarea prevederilor legale privind salarizarea personalului bugetar. Constatarea a fost valorificată cu ocazia misiunii de audit financiar desfăşurată la U.A.T.C. Drajna, fiind stabilite prejudicii în valoare de 50 mii lei.

5. Deşi SC Apacons SRL Drajna a încheiat un contract individual de muncă în data de 04.10.2010 cu o persoană (administrator public al U.A.T.C. Drajna) pentru funcţia de planificare, evaluare, urmărire lucrări în cadrul entităţii, angajat cu fracţiune de normă de 4 ore/zi, i-a achitat acesteia drepturi salariale în suma brută de 12 mii lei pe o perioadă anterioară încheierii contractului de muncă, respectiv 01.01 – 04.10.2010.

Mai mult decât atât, în contractul individual de muncă nu a fost specificat programul de lucru, iar în data de 04.04.2011 directorul societăţii a încheiat cu angajată un protocol, în sensul desfăşurării activităţii la domiciliu.

6. În condiţiile în care unele contracte încheiate cu un furnizor nu au prevăzute clauze de acordare avansuri, la data controlului, aferent perioadei 2009 – 2011, s-a constatat acordarea de avansuri necuvenite şi justificate ulterior prin contraprestaţii, respectiv livrări de materiale, pentru care la control au fost calculate majorări în suma de 11 mii lei, până la data stingerii avansului.

C. Auditul performantei asupra modului de previzionare şi realizare de către unităţile administrativ-teritoriale a veniturilor bugetare şi de planificare a cheltuielilor în raport cu veniturile estimate la nivelul UAT- urilor în perioada 2009- 2012, desfăşurat la U.A.T.C. Ariceștii-Rahtivani

1. Din verificarea modului de elaborare şi fundamentare a proiectului de buget propriu,

precum şi autorizarea, legalitatea şi necesitatea modificărilor aduse prevederilor iniţiale ale bugetului local s-a constatat că unele surse nu au fost fundamentate corect, iar altele nu au fost incluse în vederea aprobării, fapt ce a condus la supradimensionarea în majoritatea cazurilor a veniturilor proprii.

În perioada 2009-2011 nu au fost stabilite şi înscrise în hotărârile consiliului local toate impozitele şi taxele prevăzute de Codul Fiscal:

- în anii 2011 şi 2012, pentru impozitul/taxa pe terenul intravilan/extravilan au fost utilizaţi, în mod eronat, coeficienţii de corecţie aferenţi zonei B şi C în locul celor pentru zona A şi zona B (numai pentru satele Nedelea, Târgșorul Nou, Stoienești şi Buda) ;

- prin H.C.L. nr.63/19.12.2011 pentru aprobarea impozitelor şi taxelor locale pe anul 2012 au fost stabilite nivelurile aplicabile ale taxelor asupra mijloacelor de transport (suma în lei pentru fiecare grupă de 200 cmc sau fracţiune din aceasta pentru autovehicule) şi impozitului în lei pentru autovehiculele de transport marfă cu masa totală autorizată de peste 12 tone, la valori inferioare celor legale.

2. În urma auditului performanţei s-au constatat următoarele: - nu au fost calculate, evidenţiate şi înregistrate în contabilitate creanţe ale bugetului

local provenite din majorările de întârziere aferente debitelor restante în valoare de 402 mii lei (la data de 31.12.2012);

Page 38: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

38

- nu au fost înregistrate şi evidenţiate în contabilitate amenzile anterioare anului 2009 în valoare de 142 mii lei;

- nu au fost înregistrate şi evidenţiate în contabilitate sumele încasate în plus de la contribuabili (suprasolvirile) care în anul 2012 au fost în valoare de 265 mii lei;

- nu au fost evidenţiate şi înregistrate în contabilitate stingerile prin compensare a creanţelor administrate de primărie cu creanţele debitorilor reprezentând sume de restituit de la bugetul local;

- au fost scăzute nelegal din evidența fiscală, fără a se înregistra şi evidenţia în contabilitate creanţele fiscale pentru care s-a declarat starea de insolvabilitate a debitorului, care la data de 31.12.2012 au fost în valoare de 252 mii lei;

- nu a fost reflectată în contabilitate şi a fost scăzută nejustificat din evidența fiscală în anul 2012 suma de 119 mii lei reprezentând obligaţii ale contribuabililor din taxa de autorizare pentru excavare;

- a fost scăzută din evidența fiscală în anul 2012 suma de 150 mii lei, fără a se reflecta şi înregistra în evidenţa contabilă, fără a se avea la baza documente justificative legal întocmite, fără ca borderourile de scădere să fie vizate de control financiar preventiv şi aprobate de ordonatorul de credite şi fără ca în programul informatic să se specifice tipul, natura şi explicaţia operaţiunilor;

3. Urmare verificării modului de stabilire şi colectare a veniturilor bugetului local au fost constatate venituri suplimentare în valoare totală de 98 mii lei, din care: 71 mii lei (71 mii lei debit şi 124 lei majorări de întârziere) aferent impozitului pe clădiri şi 26 mii lei (din care 25 mii lei debit şi 1 mie lei majorări de întârziere) diferenţa rezultată în urma regularizării taxei pentru eliberarea autorizaţiei de construire.

4. S-a constatat că un contribuabil, pentru perioada 2009 - 2013, datorează un impozit pe clădiri (recalculat în timpul auditului performanţei) cu accesoriile aferente în valoare totală de 432 mii lei. 5. Au fost constatate venituri suplimentare în valoare totală de 8 mii lei, diferenţă rezultată datorită neregularizării taxei pentru eliberarea autorizaţiei de construire (5 mii lei debit şi 3 mii lei majorări de întârziere). 6. Au fost constatate venituri suplimentare în valoare totală de 14 mii lei (10 mii lei debit şi 3 mii lei majorări de întârziere calculate până la data de 28.02.2013), ca urmare a aplicării în mod eronat a scutirii aferente prestatorilor de servicii de transport public de pasageri în regim suburban.

7. Au fost stabilite venituri suplimentare în valoare totală de 2 mii lei (1 mie lei diferenţe debit şi 1 mie lei majorări de întârziere), datorate încadrării eronate în zona a unui teren extravilan de către Consiliului Local al comunei Ariceştii Rahtivani şi stabilirii impozitului prin utilizarea nivelului aplicabil zonei C în loc de zona A. 8. Din verificarea modului de stabilire şi colectare a veniturilor bugetului local la sursa venituri din chirii şi concesiuni s-a constatat că la un contract de închiriere clădiri şi 6 contracte de concesiune terenuri nu a fost calculată, debitată şi încasată taxa aferentă clădirii/terenului închiriat/concesionat pentru care în timpul auditului a fost stabilită o diferenţă de taxă pe clădiri închiriate neevidenţiată, neurmărită şi neîncasată în sumă de 443 lei (348 lei diferenţe debit şi 95 lei majorări de întârziere) şi o diferenţă de taxă pe teren concesionat în sumă de 726 lei (566 lei diferenţe debit şi 160 lei majorări de întârziere).

9. S-a constatat scăderea nelegală din evidența fiscală în anul 2012 a drepturilor de încasat în valoare de 4 mii lei (3 mii lei debit şi 1 mie lei penalităţi de întârziere) reprezentând venituri din chirii/concesiuni, urmare unei declaraţii depuse de către administratorul unei societăţii prin care acesta motivează ca terenul concesionat nu a fost folosit. 10. În urma auditării contractelor de închiriere şi concesiune aflate în derulare la nivelul U.A.T.C. Ariceştii Rahtivani în perioada 2009-2012, încheiate cu persoane fizice şi persoane juridice, s-a constatat că la data de 31.12.2012 figurează neîncasate venituri din chirii şi concesiuni în valoare totală de 84 mii lei urmare neaplicării clauzelor contractuale; entitatea nu a emis facturi la termenele de plată prevăzute în contractele de închiriere/concesiune; înregistrarea creanţelor bugetare în contabilitatea instituţiei publice s-a făcut pe măsura încasării sumelor şi nu pe baza documentelor care atestă crearea dreptului de creanţă, aşa cum prevăd dispoziţiile cap. IV pct. 2.2 din O.M.F.P. 1917/2005.

Page 39: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

39

11. În urma verificării modului în care au fost declarate şi finalizate lucrările de construire executate de către persoane fizice, s-a constatat că pentru lucrările de construire care nu au fost executate integral până la data expirării termenului de valabilitate, nu s-a solicitat încasarea taxei pentru prelungirea autorizaţiei de construire, cuantificată în timpul auditării la nivelul sumei de 7 mii lei, aferentă unui număr de 40 cazuri.

12. S-a constatat că nu în toate cazurile unitatea a aplicat conform prevederilor legale măsurile de executare silită în vederea recuperării debitelor restante, fiind emise titluri executorii pentru debite restante fără a se continua măsurile de executare silită, abatere cuantificată în timpul auditării la nivelul sumei de 434 mii lei aferent unui număr de trei debitori, consecința fiind creşterea veniturilor de încasat (lista de rămăşiţă).

13. Deşi a fost creată structura specializată în cadrul Serviciului de Buget-finanțe pentru atingerea unor obiective de administrare a creanţelor fiscale, acestea şi-au găsit un loc mai redus în cadrul structurii organizatorice, funcţionând cu un număr redus de personal, în timp ce alte compartimente a căror activitate are un impact mai redus în atingerea obiectivelor ce ţin de realizarea misiunii entităţii sunt organizate în structuri cu număr de personal mai ridicat.

14. Calculul şi stabilirea eronată a impozitului pe clădiri pentru contribuabilii persoane juridice au fost cauzate, în principal, de lipsa de la dosarul fiscal a documentelor justificative în susţinerea datelor şi elementelor înscrise în declaraţiile fiscale şi în declaraţiile fiscale rectificative, respectiv: procese-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor, fişele mijloacelor fixe, notele de înregistrare în contabilitate în concordanţă cu datele din balanţa de verificare şi bilanţul contabil.

IV - Concluzii și propuneri

Colectarea fondurilor publice, ca element primordial în asigurarea autonomiei financiare a unităţilor administrativ – teritoriale, a fost deficitară în anul 2012 reliefând insuficienta capacitate a structurilor executive locale de administrare corespunzătoare a veniturilor proprii. Acest aspect este întărit de valoarea însemnată a veniturilor suplimentare constatate de peste 47.051 mii lei, în creștere cu aproximativ 40.000 mii lei față de anul precedent. Între cauzele care au determinat disfuncționalitățile în zona de colectare a taxelor și impozitelor locale pot fi amintite atât restricțiile bugetare în domeniul personalului, în foarte multe comune activitatea de constatare, colectare și urmărire a taxelor și impozitelor locale făcându-se cu 1-2 persoane, cât și pregătirea profesională insuficientă a personalului angrenat. Gestionarea deficitara a fondurilor publice are ca punct de plecare dimensionarea incorectă a veniturilor proprii încă din faza de fundamentare a bugetului, majoritatea entităților sărind peste etapa inventarierii materiei impozabile, care le-ar permite să cunoască adevărata dimensiune și structură a bunurilor și activităților generatoare de impozite locale și ar reduce considerabil încercările unor contribuabili de eludare a pății impozitelor și taxelor locale. Satisfacerea unor necesități ale comunităților locale este strâns legată de modul cum autoritățile publice alocă fondurile în aceasta direcție, dar și de preocuparea acestora pentru cheltuirea banilor în condiții de eficiență, economicitate și eficacitate. Controalele derulate de Camera de Conturi Prahova în anul 2013 au reținut numeroase cazuri în care fondurile publice au fost atribuite în condiții netransparente, fără o implicare a autorităților contractante în urmărirea derulării contractelor de achiziții publice, consecința fiind prejudicierea bugetelor locale.

Deși un control intern performant are menirea să asigure prevenirea, detectarea şi corectarea erorilor determinate de gestionarea necorespunzătoare a patrimoniului, utilizarea nelegală şi nerespectarea principiilor de economicitate, eficienţă şi eficacitate în utilizarea fondurilor preocuparea reală a managementului entităţilor pentru proiectarea, implementarea şi funcţionarea sistemelor de control intern este redusă, fiind privită mai mult ca o obligație legislativă, decât ca o necesitate.

Concluzia principală care se desprinde în urma neregulilor constatate cu ocazia misiunilor de audit/control derulate în anul 2012 de către Camera de Conturi Prahova este că situaţiile financiare încheiate la 31.12.2011, prezentate de unităţile administrativ – teritoriale, nu au fost întocmite în conformitate cu cadrul de raportare financiar aplicabil în România, nu au

Page 40: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

40

oferit o imagine fidelă a poziţiei şi performanţei financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale şi nu au respectat principiile legalităţii şi regularităţii.

În țara noastră susținerea autonomiei locale prin mijloace economice și financiare este motivată cel puțin de următoarele argumente:

- în prezent, deși administrațiile locale au potențial, acesta nu este integral valorificat, gradul de autofinanțare fiind relativ scăzut, caracteristica generală a managementului autorităților locale constituind-o nivelul redus al performanței;

- experiența celorlalte țări ale comunității europene a demonstrat că descentralizarea și reformele finanțelor publice au dat rezultate în planul dezvoltării economico-sociale locale. Esența reformei administrative, a descentralizării și a perfecționării sistemelor de finanțe publice locale trebuie să fie eficiența, fiind imperios necesar să se asigure un cadru favorabil creșterii performanțelor administrațiilor locale. Aplicarea unei strategii coerente, adecvată condițiilor de dezvoltare a unităților administrativ-teritoriale din țara noastră ar putea asigura succesul transferurilor structurale. Până în prezent, multitudinea de schimbări de direcție, lipsa de continuitate și realizarea unor obiective fundamentale, nu au putut crea un suport solid pentru descentralizarea administrativă, și implicit financiară. Prin urmare, pe termen scurt și mediu este necesară găsirea de soluții pentru sporirea resurselor administrațiilor locale, în vederea creșterii autonomiei locale, prin crearea unor mecanisme economice și financiare adecvate, flexibile, moderne, care să încurajeze performanța. Pe termen lung, considerăm că obiectivul strategic este dezvoltarea economico-socială durabilă a colectivităților locale, care să asigure administrațiilor locale resurse comparabile cu responsabilitățile acestora. O altă concluzie care se desprinde este aceea că aplicarea unor indicatori de performanță ar fi un instrument indispensabil de management într-o administrație publică modernă. Societatea civilă solicită mai multă calitate în prestarea serviciilor publice și o mai eficientă gestionare a resurselor publice. Pentru aceasta este necesar să se măsoare performanța. Cuantificarea performanței în sine nu poate obliga pe nimeni, însă acest instrument important de management la îndemâna instituțiilor publice îi poate convinge, în cele din urmă determina la performanță, acest lucru depinzând de credibilitatea pe care o au toți cei implicați în acest proces. Principiile care ghidează procesul și regulile trebuie să fie prezentate, discutate și agreate de către toți participanții în viața urbei în care își desfășoară activitatea instituția publică. Din analiza globală a performanței gestionării fondurilor publice locale pe anul 2012, s-au formulat următoarele recomandări: a. elaborarea de proceduri operaţionale şi asigurarea implementării și funcţionării acestora privind fundamentarea bugetului inițial și a modificărilor aduse pe parcursul exercițiului bugetar pe cele două secțiuni (secțiunea de funcționare și secțiunea de dezvoltare), având la bază:

- pentru partea de venituri: constatarea, evaluarea şi inventarierea materiei impozabile şi a bazei de impozitare, evaluarea serviciilor prestate şi a veniturilor obţinute din acestea, precum şi pe alte elemente specifice;

- pentru partea de cheltuieli: dimensionarea cheltuielilor cu respectarea cerințelor de legalitate, în condiții de eficiență și economicitate și în stricta legătură cu activitatea instituției.

b. inventarierea bunurilor aparținând domeniului public sau privat al unităţilor administrativ – teritoriale în vederea cunoașterii situației reale a patrimoniului public;

c. corectarea erorilor contabile care au condus la denaturarea informaţiilor prezentate în situaţiile financiare încheiate la 31.12.2012;

d. respectarea principiilor şi politicilor contabile a normelor care stau la baza înregistrării documentelor în contabilitate şi a întocmirii situaţiilor financiare;

e. perfecţionarea proiectării, implementării şi asigurarea funcţionării tuturor componentelor sistemului de control intern, inclusiv a controlului financiar preventiv propriu;

f. utilizarea tuturor formelor de executare silită până la stingerea integrală a creanţelor restante cuvenite bugetelor locale, atât pentru cele existente în evidența fiscală a entităților la data verificării, cât şi pentru cele constatate suplimentar în timpul misiunilor de audit;

Page 41: 1 CAMERA DE CONTURI PRAHOVA RAPORT PRIVIND

41

g. acţionarea pentru recuperarea sumelor restante din contracte comerciale (chirii, concesiuni etc.) prin utilizarea tuturor căilor legale, inclusiv prin acţionare în instanţă şi rezilierea contractelor de închiriere în cazul chiriaşilor care înregistrează datorii;

h. elaborarea unor proceduri operaționale astfel încât deciziile manageriale luate pe linia achiziţiilor publice să asigure utilizarea fondurilor publice în condiţii de eficienţă, eficacitate şi economicitate;

i. stabilirea întinderii prejudiciilor estimate cu ocazia misiunilor de audit/control şi recuperarea acestora;

j. angajarea cheltuielilor bugetare numai după ce ordonatorii de credite s-au asigurat ca măsura luată respectă principiile unei bune gestiuni financiare, ale unui management financiar sănătos, în special ale economiei şi eficienței cheltuielilor.

k. administrarea patrimoniului public şi privat al unităţilor administrativ – teritoriale în condiţii de eficienţă, eficacitate şi economicitate care să conducă la satisfacerea într-un grad cât mai înalt a nevoilor colectivităţilor locale.