0ellagradifaraanexe
TRANSCRIPT
UNIVERSITATEA PETROL – GAZE PLOIEŞTI
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA
PERSONALULUI DIDACTIC
LUCRARE METODICO-ŞTIINŢIFICĂ
PENTRU OBŢINEREA GRADULUI DIDACTIC I
ANCORAREA ÎN REALITATEA
ÎNCONJURĂTOARE A MICULUI ŞCOLAR CU
AJUTORUL DISCIPLINEI CUNOAŞTEREA
MEDIULUI
COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:
Conf. Univ. Dr. ADINA PESCARU
AUTOR:
Inst. POPEZ ELENA ŞTEFANIA
Şcoala cu clasele I-VIII “Ioan Moga”
Diteşti - Filipeştii de Pădure
2010
CUPRINS
Motivarea alegerii temei.................................................................................................................3
CAPITOLUL I
Importanţa disciplinei cunoaşterea mediului şi implicaţia ei în dezvoltarea personalităţii
elevului
1.1. Noi accente curriculare în abordarea disciplinelor cunoaşterea mediului şi ştiinţe ale
naturii........................................................................................................................................... ...5
1.2. Specificul demersului didactic la disciplina cunoaşterea mediului.........................................7
1.3. Specificul dezvoltării psihice a şcolarului pentru formarea gândirii ştiinţifice în cadrul
obiectului cunoaşterea mediului......................................................................................................9
1.4. Centrarea demersului didactic asupra elevului.......................................................................11
1.5. Rolurile învăţătorului în desfăşurarea lecţiei de cunoaşterea mediului………………….....13
1.6. Importanţa cunoaşterii mediului înconjurător în şcoală.........................................................16
1.7. Cultivarea interesului copiilor pentru cunoaşterea mediului înconjurător şi ocrotirea
lui......................................................................................................................................20
CAPITOLUL II
Ancorarea în realitatea înconjurătoare a micului şcolar cu ajutorul disciplinei
cunoaşterea mediului
2.1. Metode şi strategii de activizare a elevilor în cadrul orelor de cunoaşterea mediului............25
2.1.1. Observaţia................................................................................................................26
2.1.2. Conversaţia..............................................................................................................30
2.1.3. Demonstraţia............................................................................................................33
2.1.4. Modelarea................................................................................................................36
2.1.5. Problematizarea.......................................................................................................38
2.1.6. Jocul didactic...........................................................................................................39
2.1.7. Exerciţiul..................................................................................................................50
2.1.8. Experimentul............................................................................................................56
2.2. Metode, activităţi şi tehnici de învăţare specifice gândirii critice aplicabile în predarea
cunoaşterii mediului…………………………………………………………………………..….59
2.2.1. Braimstorming-ul………………………………………………………………….60
2.2.2. Ciorchinele………………………………………………………………………...62
2.2.3. Metoda pălăriilor gânditoare………………………………………………………65
2.2.4. Cvintetul…………………………………………………………………………...71
2.2.5. Metoda cubului………………………………………………………………..…..73
2.2.6. Ştiu, vreau să ştiu, am învăţat……………………………………………………..75
2.2.7. Diagrama Venn…………………………………………………………………....77
2.2.8. Copacul ideilor…………………………………………………………….............78
2.2.9. Proiectul tematic …………………………………………………………………79
2.3. Activităţile extracurriculare, mijloc de educaţie ecologică………………………………....85
CAPITOLUL III
Importanţa protejării mediului
3.1. Noţiunea de mediu înconjurător ............................................................................................92
3.2. Poluarea şi formele de poluare a mediului ………………………………………………....93
3.3. Impactul poluării asupra sănătăţii vieţuitoarelor....................................................................97
3.4. Zile internaţionale dedicate mediului înconjurător.................................................................98
3.5.Protejarea mediului înconjurător .........................................................................................98
3.6. 5 Iunie" Ziua Mondială a Mediului”.....................................................................................100
3.7.Educaţia ecologică realizată în şcoală……………………………………………………...101
CAPITOLUL IV
Metodologia elaborării lucrării
4.1. Obiectivele lucrării...............................................................................................................106
4.2. Ipoteze de lucru…………………………………………………………………………….107
4.3. Metodologia de cercetare......................................................................................................108
Concluzii……………………………………………………………………………………..…133
Bibliografie……………………………………………………………………………………..136
Anexe …………………………………………………………………………………………..138
1. Motivarea alegerii temei
Învăţământul actual înclină balanţa de la informativ spre formativ, de la cantitate spre
calitatea cunoştinţelor, permite şcolii pregătirea şi formarea noilor generaţii de tineri potrivite
unor nevoi sociale specifice, legate de economia de piaţă, de noile tipuri de profesionalizare.
Considerând că dezideratele majore ale învăţământului formativ pot fi folosite şi bine
realizate prin aportul ce-l aduc lecţiile de cunoaşterea mediului, prin activitatea de observare
practică, de experimentare, de lucrări practice iniţiate în cadrul acestui tip de activităţi, cât şi prin
activităţi extraşcolare m-a preocupat găsirea celor mai elocvente aspecte ale educării elevilor
pentru cunoaşterea mediului.
Alegerea acestei teme a fost determinată de faptul cǎ lecţiile de cunoaşterea mediului, de
ştiinţe ale naturii, contribuie la formarea gândirii ştiinţifice, la cunoaşterea obiectivă a realităţii;
într-un cuvânt, la realizarea scopului învăţământului actual.
Prin conţinutul lui, prin valenţele sale educative, acest obiect contribuie la formarea
personalităţii elevilor, la lărgirea orizontului de cunoaştere a naturii, la formarea deprinderilor
practice necesare viitorului adult.
Copilul de astăzi va fi cel care va duce cercetarea mai departe, va descoperi noi taine ale
universului. Cărţile citite, filmele vizionate (chiar şi cele ştiinţifico-fantastice), cunoştinţele
predate şi învăţate le asigură baza pentru asimilarea celorlalte noţiuni. Aceste lucruri îi determină
pe copii să devină mai curajosi, le dezvoltă curiozitatea, îi face să înţeleagă ce reprezinta mediul
înconjurător, să cunoască Pământul. Drumeţiile, vizitele, excursiile le trezesc şi mai mult
curiozitatea, imaginaţia şi le stimulează voinţa, ambiţia de a cunoaşte cât mai multe despre
mediul înconjurător.
Degradarea continuă a mediului înconjurător ce se petrece sub ochii noştri, este un
element major al unei "crize de civilizaţie" şi care se datorează tocmai intervenţiei omului în
natură.
Acţiunile nefaste pe care le întreprinde omul: tăierea neraţională a pădurilor, distrugerea
livezilor, viilor, rezervaţiilor naturale, poluarea aerului, parcarea autovehiculelor în spaţii verzi şi
spălarea lor cu detergenţi pot fi înlăturate numai printr-o educaţie a generaţiilor actuale ce
determină formarea unei concepţii ecologice.
Motivaţia alegerii acestei teme este determinată şi de starea actuală a mediului
înconjurător.
De aceea, am considerat că trebuie conştientizată necesitatea protecţiei mediului, a
ocrotirii vieţii în cele mai variate forme ale sale.
Pentru aceasta am încercat să organizez şi să desfăşor cu multă atenţie întreaga mea
activitate instructiv-educativă, punând accent pe formarea deprinderilor practic-aplicative,
formarea unui comportament pozitiv în mediul înconjurător, precum şi formarea premiselor
concepţiei ecologice.
Experienţa la clasă şi practica cercetării m-au făcut să înţeleg că, dacă îmi aleg
instrumentele adecvate, pot ajunge la sufletul elevului şi al celor ce vin în contact cu el zilnic.
Doresc ca elaborând această lucrare să demonstrez că, atunci când învăţătorul
organizează multiple activităţi ce antrenează şi stârnesc interesul elevilor în cadrul orelor de
cunoaşterea mediului, orizontul de cunoaştere al acestora se lărgeşte permanent, trasăturile
morale ale acestuia se accentueazǎ.
Prin activităţi extraşcolare ce implică contactul direct cu natura, interesul copiilor pentru
univers, pentru natură se dezvoltă necontenit şi orele desfăşurate ulterior devin mai eficiente.
Numai astfel se poate forma o concepţie ştiinţifică despre lume şi viaţă, copilul devenind
participant activ la propria sa instruire.
CAPITOLUL I
Importanţa disciplinei cunoaşterea mediului şi influenţa sa în dezvoltarea personalităţii
elevului
1.1. Noi accente curriculare în abordarea disciplinelor cunoaşterea mediului
şi ştiinţe ale naturii
Odată cu introducerea reformei, învăţământul românesc e angajat într-o permanentă
căutare de soluţii, recomandări, oferte care să contribuie la îmbunătăţirea procesului instructiv-
educativ.
S-au stabilit şi încă se stabilesc direcţii prioritare ale ridicării calităţii învăţământului
primar.
Revizuirea curriculum-ului şcolar de Ştiinţe ale naturii pentru ciclul primar a fost
determinată de următoarele aspecte:
- introducerea la clasa I şi a II-a începând cu anul şcolar 2003-2004 în aria curriculară
„Matematică şi Ştiinţe ale naturii” a disciplinei „Cunoaşterea mediului” vine să realizeze o punte
de legătură între elementele de cunoaştere a mediului acumulate de copii în grădiniţe şi
disciplina „Ştiinţele naturii” studiată la clasele a III-a şi a IV-a,
- prin introducerea disciplinei cunoaşterea mediului se preiau o parte din cunoştinţele
prevăzute de programele şcolare anterioare de Ştiinţele naturii pentru clasa a III-a şi a IV-a,
precum şi a Geografiei, asigurându-şi astfel o continuitate între cele două cicluri curriculare;
- dificultăţi de înţelegere şi aplicare a cunoştinţelor din domeniul ştiinţelor naturii;
- slab interes pentru studiul ştiinţelor în treptele următoare;
- slabe conexiuni interdisciplinare;
- insuficienta conectare a curriculum-ului anterior la dinamica pieţei ştiinţifice.
Toate aspectele prezentate sunt repere suficiente care să conducă la o selecţie adecvată a
modalităţilor de abordare a disciplinei, la structurarea unei didactici eficiente a acesteia.
Ştiinţele naturii, ca disciplină de învăţământ vizează observarea şi perceperea lumii în
întregul său, cu componentele, procesele şi fenomenele caracteristice.
Astfel Ştiinţele naturii pun bazele unei didactici centrate pe experimentarea şi exersarea
învăţării prin ceea ce elevul face, construieşte, produce, având ca unul din principalele scopuri
transformarea elevului din spectator în actor al activităţii ştiinţifice. Cunoaşterea mediului are
rolul de a crea doar fundamentul de la care acest deziderat se poate realiza.
Predarea- învăţarea ştiinţelor naturii într-o manieră integrată la clasa a III-a şi a IV-a
permite o structurare a problemelor pornind de la o serie de teme integratoare, mai apropiate de
capacitatea de înţelegere a copilului. Se urmăreşte de asemenea nu o acumulare de fapte şi
informaţii ştiinţifice, ci raportarea copilului la mediul în care trăieşte.
Prin intermediul prezentului curriculum, elevii sunt îndrumaţi să-şi dezvolte cunoaşterea
pornind de la explorarea şi investigarea lumii înconjurătoare către reprezentarea unor lumi
îndepărtate.
Elevul trebuie de asemenea familiarizat cu limitele de acţiune a omului asupra mediului
în scopul realizării unei educaţii ecologice adecvate. De aici rezultă importanţa unei abordări
interdisciplinare.
Programa de Ştiinţe ale naturii urmăreşte structura celorlalte programe a disciplinelor
pentru învăţământul primar. Tematica propusă are în vedere relaţionarea conţinuturilor atât în
interiorul ariei curriculare Matematică şi Ştiinţe ale naturii, cât şi posibilităţile de relaţionare cu
celelalte discipline, în special cu Geografia, întrucât între acestea două există o legătură organică,
legătură care constituie premisa fundamentală a predării interdisciplinare, insuficient valorificată
în actul învăţării.
Această premisă îşi are baza în obiectivele educaţionale ale celor două discipline, în
programe şi strategii didactice specifice.
Prin studiul celor două obiecte contopite se ajunge la educarea şi formarea unei conduite
ecologice, care presupune acţiuni pentru conservarea, gospodărirea, ocrotirea şi protecţia naturii.
Metodica predării Cunoaşterii mediului şi Ştiinţelor naturii în ciclul primar cuprinde un
sistem complex de metode şi procedee folosite de învăţător axate pe conţinutul ştiinţific deja
descoperit.
Atât metodica predării Cunoaşterii mediului cât şi cea Ştiinţelor naturii sunt ramuri ale
didacticii aplicate care prezintă metode de predare ale acestui obiect de învăţământ. Pedagogia
generală pune la dispoziţia celor două obiecte: principii, metode, procedee de predare, forme de
organizare, indicaţii metodologice în legătură cu activitatea de transmitere a cunoştinţelor către
elevi, etc.
Predarea celor două discipline ridică nişte probleme majore: baza tehnico- materială
precară din şcoli, necesitatea pregătirii permanente a învăţătorului în cunoaşterea metodelor
moderne de predare şi experimentare. Soluţia primei probleme este recurgerea la experimentul
simplu, nesofisticat, utilizând materiale din mediul familiar. Pregătirea învăţătorilor în abordarea
corectă a acestor materii necesită efort din punctul de vedere al concepţiei, structurii şi metodelor
didactice de aplicare, cât şi al compatibilizării conţinutului ştiinţific cu particularităţile de vârstă
ale copiilor cărora li se adresează.
1.2. Specificul demersului didactic la disciplina cunoaşterea mediului
Pentru realizarea integrală şi eficientă a procesului instructiv- educativ este necesar un
sistem cât mai cuprinzător al formelor sale de desfăşurare. În acest sistem al formelor de
desfăşurare, lecţia are un rol important, constituind principala formă de activitate a relaţiei
învăţător- elev.
Lecţia este unitatea didactică fundamentală, o formă a procesului de învăţământ prin care
o cantitate de informaţii este percepută activ de elevi, într-un timp determinat pe calea unei
activităţi intenţionate, sistematice, cu autoreglare, provocând în sfera biopsihică a acestora o
modificare în sensul formării dorite.
Pentru predarea- învăţarea Cunoaşterii mediului în ciclul primar, forma de bază a
organizării procesului instructiv-educativ o constituie lecţia. Însă, specificul acestor discipline
impune şi folosirea altor forme: observaţiile în natură, la colţul viu, drumeţii, vizite, excursii
tematice, activităţi în sala specializată, activităţi în laborator, activităţi practice în natură, la colţul
naturii vii şi la punctul geografic, concursuri tematice, orientări turistice, etc.; sunt folosite toate
tipurile fundamentale de lecţii, dar concepute în diferite variante determinate de specificul
acestei discipline şi de particularităţile şcolarilor.
Fără a da un set rigid de reguli, învăţătorul îşi poate structura o lecţie de tip constructivist
utilizând o serie de criterii formulate de Yager:
- să angajeze interesul elevului asupra unui subiect care are la bază un concept general;
- să pună întrebări cu caracter deschis pentru a identifica concepte anterioare ale elevului
cu privire la subiect şi caracterul de validitate şi completitudine ale acestora;
- să încurajeze dezbaterile în grupuri, pentru ca elevii să-şi poată formula ipoteze şi
imagina experimente care să reconcilieze modelul mintal preexistent cu noile informaţii;
Rolul învăţătorului este acela de a coordona prin întrebări elevii spre înţelegerea temei
studiate. De asemenea, după experimentare:
- să organizeze clasa în vederea împărtăşirii de către elevi a ideilor rezultate din discuţiile
de grupuri,
- să coordoneze discuţiile astfel încât să se atingă consensul în problema vizată;
- să încurajeze elevii în a sugera cauze posibile ale unui fenomen sau să prevadă
consecinţe ale acestuia;
- să identifice ideile elevilor despre un subiect înainte de a expune el însuşi ideile
ştiinţifice;
- să încurajeze dezbaterile între elevi privind temele în discuţie;
- să lase elevilor un timp suficient de reflecţie şi analiză şi să utilizeze ideile generate de
elev;
- să încurajeze analiza, strângerea de probe/ dovezi de către elevi pentru susţinerea,
reformularea sau infirmarea unei idei în lumina noilor cunoştinţe;
- să utilizeze resursele locale ca surse de informaţii ce pot duce la rezolvarea problemei
formulate;
- să implice elevii în căutarea de informaţii ce pot duce la rezolvarea unor probleme
concrete din mediul acestora;
- să extindă învăţarea dincolo de timpul acordat la clasă.
În aceste lecţii se accentuează caracterul practic, elevii completând scheme, desene
lacunare; se pot realiza modelaje din plastilină sau din alte materiale, albume tematice.
c) Varianta, utilizarea mijloacelor de învăţământ - în care se alternează ilustrarea cu
sinteza problemelor teoretice.
d) Lecţie sinteză sau schemă- cu antrenarea elevilor în sistematizare pe baza unui plan.
e) Lecţie vizită sau excursie - folosind observarea independentă pentru realizarea
studiului respectiv; poate fi organizată după predarea- învăţarea unui capitol sau a unei teme, dar
şi pentru recapitularea finală.
În lecţiile de recapitulare se pot completa scheme, hărţi tematice, se pot rezolva exerciţii
de identificare, de descriere, de comparare, de clasificare, de observare a elementelor şi
fenomenelor geografice, se pot formula idei, ipoteze, aprecieri personale, se pot elebora
compuneri, rebusuri geografice, călătorii imaginare, etc.
Lecţia de formare de priceperi şi deprinderi
a) Varianta clasică cu etapele specifice:
- organizarea condiţiilor;
- prezentarea temei, explicaţia, descrierea sarcinilor;
- reactuializarea celor necesare;
- demonstraţia model;
- executarea independentă a sarcinilor;
- analiza, aprecierea lucrărilor;
- tema pentru acasă.
b) Varianta în atelier, cabinet, lot - prin care se rezolvă anumite sarcini cu materiale noi:
lucrări de cultivare şi de îngrijire a plantelor, lucrări de întreţinere a spaţiilor verzi, , amenajarea
colţului viu al naturii, a unor puncte muzeale cu diferite tematici (etnografie, geologie),
proiectarea şi organizarea unei drumeţii sau a unei excursii.
c) Excursii, vizite, drumeţii:
Concepute în aceste forme, lecţiile de Cunoaşterea mediului au o valoare formativă
deosebită, vizând deprinderi de explorare elementară a mediului înconjurător (identificarea,
compararea, clasificarea unor fenomene, colectarea şi organizarea unor materiale), dar şi
formarea unui comportament ecologic. Pot fi organizate în cadrul oricărui capitol.
1.3. Specificul dezvoltării psihice a şcolarului pentru formarea gândirii
ştiinţifice în cadrul disciplinei cunoaşterea mediului
Un rol important în dezvoltarea proceselor intelectuale îl au şi metodele de predare
folosite de învăţători în funcţie de particularităţile de vârstă ale elevilor.
Reevaluarea metodologiei didactice nu se poate realiza dacă nu se iau în seamă cele mai
noi achiziţii ale psihologiei şi pedagogiei contemporane, precum şi a altor date cu semnificaţie
educaţională din domeniul sociologiei, al informaţiei, al comunicaţiei care, valorificate
constructiv, aduc un suport teoretic practicii şcolare.
,,Dezvoltarea optimă a elevului în procesul de învăţământ, din punct de vedere
intelectual, presupune folosirea intensă a forţelor lui de cunoaştere, în aşa fel încât fiecare copil
să obţină într-o anume perioadă de evoluţie, performanţe cognitive maxime, adică o perfecţiune
sau desăvârşire stadială optimă"1, potrivit cu vârsta, dar fără a-i periclita sănătatea.
Însuşirea de către elevi a unor cunoştinţe despre natură şi om, alături de dezvoltarea
operaţiilor intelectuale, are ca rezultat final formarea unor reprezentări şi noţiuni.
„Studierea vârstei la care este posibilă formarea primelor noţiuni ştiinţifice are o
importanţă principală. Ea pune în evidenţă faptul că vârsta la care începe acest proces nu trebuie
să fie neapărat înaintată, iar pe de altă parte atrage atenţia asupra eforturilor ce trebuie depuse la
clasele mici"2.
Dacă ne referim la gândire, omul poate depăşi informaţiile oferite nemijlocit de simţuri,
poate pătrunde în esenţa fenomenelor, poate să prevadă desfăşurarea lor viitoare.
De aceea putem afirma că gândirea este activitatea constructivă cu ajutorul căreia, în baza
experienţei anterioare, ajungem la cunoaşterea unor fapte din lumea înconjurătoare. Operaţiile
gândirii sunt: analiza, sinteza, comparaţia, abstractizarea, generalizarea.
Funcţiile psihologice ale elevilor din clasele I şi a II-a permit constatări simple în legătură
cu unele fenomene din natură: „ este zăpadă şi frig pentru că este iarnă", „ se mişcă frunzele
copacilor fiindcă bate vantul". Cu ajutorul disciplinei Cunoaşterea mediului, elevii sunt puşi să
descopere anumite fenomene, să observe legături esenţiale între cauză şi efect, să completeze
conţinutul unor noţiuni despre natura înconjurătoare.
1 Zlate, M - „ Empiric şi ştiinţific în învăţare", Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998, pag.793 Zlate, M - „ Empiric şi ştiinţific în învăţare", Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998, pag.792
Cu elevii clasei I am început munca prin înlocuirea treptată a noţiunilor empirice cu
noţiuni ştiinţifice, folosind angajarea lor permanentă: ,,observă”, ,,compară”, ,,explică de ce”,
stimulându-le atenţia, interesul şi judecata.
Procesul instructiv-educativ deţine cea mai mare pondere în sistematizarea, ordonarea
informaţiilor dobândite de elevi. Între 7 - 10 ani apar caracteristici ale sistemului nervos care
favorizează desfăşurarea proceselor psihice mai evoluate, creierul are 1200 de grame şi
activitatea lui capătă o nouă bază funcţională, se realizează „căi funcţionale complexe între
analizatorii vizual-auditiv, motor şi motor-verbal pe planul semnalizării complexe superioare”3
Cunoscând aceste aspecte ale psihologiei copilului, voi încerca să prezint posibilităţile de
însuşire a cunoştinţelor ştiinţifice despre natură şi om, despre mediul geografic, concomitent cu
formarea unor reprezentări şi noţiuni din acest domeniu.
Perceperea prin simţuri a naturii reprezintă prima treaptă a cunoaşterii ştiinţifice, a
observării caracterului material al lumii, care trebuie urmată de activitatea gândirii.
Observarea directă în natură a unor fenomene (vânt, zăpadă, ploaie, polei, tunet, fulger), a
unor forme de relief (câmpie, deal, munte), chiar dacă nu realizează raportul de cauzalitate între
ele, are însă meritul înzestrării gândirii ştiinţifice.
Este absolut necesar să insistăm în mod deosebit ca elevii să fie îndrumaţi să gândească,
să examineze lucrurile, obiectele, fenomenele naturii - nu izolat unul de celălalt, ci într-o
legatură reciprocă, să se străduiască a afla cauzele fenomenelor pe care le observă, întrebându-se:
cum se poate explica aceasta, din ce cauză? Etc. Faptul cǎ ei posedă mai multe noţiuni cu
caracter empiric, incomplete ca sferă şi conţinut, face necesară corectarea acestora. Majoritatea
copiilor consideră ca făcând parte din lumea vie numai animalele. Este necesar să îi convingem
că şi plantele intra în sfera noţiunii de vieţuitoare, ca şi păsările.
Formarea gândirii ştiinţifice la elevii din clasele I -IV se poate obţine cu uşurinţă dacă
învăţătorul reuşeşte să trezească la elevi interesul pentru obiect. Stimulând activitatea
intelectuală, îi ajutăm pe elevi să înţeleagă relaţiile dintre fenomene: “Primavara, razele călduţe
ale soarelui topesc zăpada, care se adună în pâraie, râuri, toate revărsându-se în Dunăre. Bogăţia
de apă face să meargă hidrocentralele, să avem curent electric, să irigăm culturile” etc.
Concepţiile ştiinţifice despre natură s-au materializat urmând schema:
a) materializarea fenomenelor:
b) conexiunea fenomenelor:
c) unitatea dintre organism şi mediu:
d) circuitul continuu al materiei în univers: circuitul apei în natură.
Prin munca de educare ştiinţifică, elevii se ridică de la viziunea empirică despre lume la
viziunea raţional ştiinţifică; cunoştinţele de calitate achiziţionate în mod activ şi conştient
3 Ursula Şchiopu - ,,Psihologia copilului", E.D.P., Bucureşti, 1988, p.202
parcurg drumul de la cunoştinţe independente la sisteme de cunoştinţe, care fac apoi saltul de
transformare în convingeri, pe baza cărora se formează concepţia ştiinţifică despre lume şi viaţă.
1.4. Centrarea demersului didactic asupra elevului
Într-o abordare recentă a problematicii teoriei şi managementului curriculum-ului este
formulată o nouă viziune asupra acestuia: „Raţiunea de a fi a curriculum-ului nu este conţinutul,
ci elevul, cu tot ceea ce trebuie să reprezinte el ca „produs” al unui demers educaţional”4
Educaţia devine centrată pe elevca persoană cu caracteristicile sale specifice,
diferenţiatoare ce trebuie valorizate maximal.
Această schimbare de perspectivă asupra educaţiei determină modificări în ceea ce
priveşte procesul de predare-învăţare şi implicit o nouă viziune asupra rolului profesorului,
precum şi al elevului care devine participant activ la propria formare.
Elevul se află într-un permanent proces de devenire, de construire a statusului şi rolurilor
sale, de asimilare a competenţelor necesare. Competenţa se naşte şi evoluează la confluenţa
verbelor: a şti, a şti să faci, a şti să fii, a ştii să devii; aşadar nu este rezultatul acţiunii educative
doar pe domeniul cognitiv, ci se raportează şi la cel afectiv, atitudinal şi psihomotor.
Relaţia educaţională se transformă într-o relaţie în care cadrele didactice şi elevii au
statusuri de „coechipieri” în procesul educativ.
Orientarea demersului didactic asupra elevului este susţinută de mai multe elemente
prezente în programele şcolare. Acestea presupun orientarea demersului didactic asupra elevului
prin obiectivele cadru şi cele de referinţă specificate, prin activităţile de învăţare propuse, prin
conţinuturile sugerate, prin resursele didactice necesare studierii disciplinei cunoaşterea
mediului. Concepţia care a stat la baza elaborării programelor acordă roluri cheie obiectivelor şi
activităţilor de învăţare: acestea contribuie la transformarea elevului din obiect şi/ sau subiect al
demersului didactic în actor principal al acestuia.
OBIECTIVELE celor două discipline vizează dezvoltarea capacităţilor de observare,
explorare şi înţelegere a realităţii mediului înconjurător (de la localitate la planetă, de la
universul apropiat, la cel îndepărtat, de la simplu la complex), terminologia şi vocabularul de
specialitate, stimularea interesului faţă de păstrarea unui mediu echilibrat şi exersarea unor
deprinderi de ocrotire şi îngrijire a acestuia.
Obiectivele contribuie la formarea unei atitudini pozitive, deschise spre acţiune prin
punerea elevului în contact nemijlocit cu realităţile lumii înconjurătoare.
4 Niculescu, R. M., Teoria şi managementul curriculum-ului, Braşov, Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 2003, p. 45
Obiectivele sunt dezvoltate în activităţi de învăţare. Ele se asociază cu ideea de învăţare
activă, de deplasare a demersului de învăţare de la expozitiv (în care învăţătorul este actor
principal) la acţional (în care elevul participă la învăţare).
Activităţile de învăţare sugerate de programă oferă posibilitatea unor abordări flexibile şi
deschise elementelor de conţinut, creează motivaţie şi oferă satisfacţie în învăţare.
Învăţătorului i se dă oportunitatea de a orienta demersul didactic spre realizarea unor
tipuri variate de activităţi, precum: stabilirea unor relaţii intra- şi interdisciplinare, care să
determine realizarea de transferuri de cunoştinţe, organizarea unor activităţi de învăţare
diferenţiată care să permită desfăşurarea sarcinilor de lucru în ritmuri diferite, introducerea
conţinuturilor utilizând modalităţi variate de antrenare a gândirii elevilor.
CONŢINUTURILE reprezintă suportul informaţional prin care pot fi realizate
obiectivele. Prin modul de organizare, acestea se detaşează de o abordare de tip enciclopedic în
favoarea unei oferte diverse, organizată tematic.
Conţinuturile învăţării sunt apropiate de practica învăţării eficiente a cunoaşterii
mediului. În demersul didactic centrul acţiunii este elevul şi nu predarea noţiunilor ştiinţifice ca
atare. Accentul trece de la „ce se învaţă?” la „de ce se învaţă?”, „în ce scop?”.
În contextul educaţional al utilizării programelor şcolare, conceperea şi proiectarea
demersului didactic presupune apelarea la resurse didactice: materiale, procedurale, de timp şi de
loc, forme de organizare a colectivului de elevi.
Referindu-ne la resursele materiale putem afirma că, elevul trăieşte o experienţă de
cunoaştere mai directă, prin contact personal cu lumea obiectelor şi fenomenelor reale, acesta va
reuşi să-şi formeze imagini clare asupra realităţii.
Nu întotdeauna însă o lecţie se poate realiza pe baza unor realităţi naturale. În aceste
situaţii se recurge la substitutele realităţii, mijloace, materiale în măsură să redea obiecte şi
fenomene cu care elevii urmează să ia cunoştinţă.
În predarea cunoaşterii mediului sunt utilizate: instrumente şi aparate: busolă, lupă,
microscop; modele: globuri terestre, machete, mulaje, planşe în relief, colecţie de minerale şi
roci, ierbare, fragmente de trunchiuri de copaci; material grafic: atlase, hărţi, planşe, tablouri;
mijloace şi echipamente tehnice audio- vizuale: filme didactice, diapozitive, folii pentru
retroproiector; mijloace de comunicare în masă: calculator, radio- televiziune, reviste periodice.
În ceea ce priveşte resursele procedurale acestea trebuie alese în funcţie de ritmul de
învăţare, de particularităţile psiho-individuale ale elevilor; trebuie să fie esenţial centrate pe
universul copilului.
În acest sens, demersul didactic actual este orientat spre:
- accentuarea caracterului formativ al metodelor de instruire (în scopul dezvoltării capacităţii de
a opera cu informaţiile asimilate, de a aplica cunoştinţele dobândite);
- aplicarea metodelor centrate pe stimularea structurii cognitive şi operatorii (în scopul
transformării elevului în subiectul propriei instruiri);
- folosirea metodelor care să favorizeze intervenţia nemijlocită a elevului în realizarea
experimentului.
În ceea ce priveşte formele de organizare a colectivului de elevi se pune accentul pe
colaborare, nu pe competiţie. Foarte des întâlnite în realizarea traseului instructiv-educativ sunt
activităţile în echipe, în perechi.
Identificarea sau conceperea de către învăţător şi elevii săi a unor resurse didactice
reprezintă un exerciţiu necesar în formarea şi dezvoltarea unor capacităţi şi atitudini esenţiale.
Noile practici educaţionale conferă educaţiei o viziune mai proaspătă şi mai puţin
canonizată.
1.5. Rolurile învăţătorului în desfăşurarea lecţiei de cunoaşterea mediului
Pregătirea ştiinţifică a învăţătorului trebuie să fie la curent cu toate noutăţile ştiinţifice
apărute pe plan mondial şi să fie corelate cu pregătirea psihopedagogică a elevilor din ciclul
primar.
Prin studiul celor două obiecte contopite se ajunge la educarea şi formarea unei conduite
ecologice, care presupune acţiuni pentru conservarea, gospodărirea, ocrotirea şi protejarea
naturii. Învăţătorul are rolul, în etapa iniţială, de a pregăti elevii printr-o educaţie permanentă în
acest scop, în vederea cunoaşterii naturii şi a descifrării tainelor ei; vor înţelege importanţa
acesteia şi necesitatea de a o păstra sănătoasă pentru ei şi pentru generaţia viitoare. Astfel,
învăţătorul trebuie să aibă o bună pregătire cultural-ştiinţifică şi să contribuie la însuşirea de
către elevi a unor informaţii de bază din domeniul: ştiinţelor naturii, geografiei, geologiei,
istoriei, etc., ajungând ca elevii nu numai să le cunoască, dar să opereze cu ele, să le aplice în
practică sau în asimilarea altor cunoştinţe, fiindcă altfel nu pot deveni operaţionale.
Modul de predare a învăţătorului trebuie să fie adecvat nivelului de evoluţie al elevilor,
determinat de maturizarea lor psihofizică şi de avansarea în creştere şi de cunoaştere a acestor
noţiuni ştiinţifice.
Iată cât de importantă este această cunoaştere a particularităţilor psihice ale elevilor de
către învăţător, pentru că în raport cu ele să stimuleze şi să dezvolte posibilităţile lor de gândire,
de asimilare, de aplicare în practică, de creare şi de cercetare a noilor cunoştinţe.
În ciclul primar, trebuie avut în vedere faptul că în procesul de învăţământ participă doi
factori care se intercondiţionează: învăţătorul şi elevul. Rezultatul corelaţiei depinde în mare
măsură de modul în care învăţătorul – ca factor coordonator – reuşeşte să pună de acord acţiunea
sa cu particularităţile psihice ale elevului din clasele mici. Perfecţionarea predării depinde şi de
gradul de stăpânire de către învăţător a cunoştinţelor de psihologie generală şi educaţională.
Învăţătorul trebuie să aibă în vedere realizarea obiectivelor care urmăresc:
- perceperea fenomenelor şi a proceselor din realitatea înconjurătoare prin contactul
elevilor cu lumea vie (plante, animale) şi lumea neînsufleţită (sol, subsol, relief, ape, etc.);
- înţelegerea, formarea şi asimilarea unor noţiuni ştiinţifice precise;
- formarea şi dezvoltarea capacităţilor elevilor de a surprinde realităţile, interrelaţiile şi
transformările din natură, observarea schimbărilor ce au loc în natură într-un timp îndelungat;
- dirijarea proceselor de observare spre ceea ce este esenţial, cu accent pe formarea unei
atitudini ecologice, în crearea înţelegerii factorilor perturbatori şi stabilizatori ai mediului biotic
şi abiotic şi a adaptării comportamentului de ocrotire a mediului înconjurător.
Învăţătorul prin predarea cunoaşterii mediului urmează:
- să dezvolte curiozitatea elevilor prin angajarea lor în acţiuni concrete de explorare;
- să dirijeze discuţiile dintre elevi în scopul descoperirii semnificaţiei unor fenomene
ştiinţifice;
- să determine elevii să-şi asume responsabilităţi şi să fie cooperanţi;
- să încurajeze elevii în a se autoevalua;
- să asigure elevilor material didactic necesar investiţiilor;
- să identifice şi să folosească resurse din afara sălii de clasă;
- să manifeste respect faţă de ideile, deprinderile şi experienţele colegilor.
Noul curriculum este astfel conceput încât să nu îngrădească prin concepţie sau mod de
redactare stilul cadrului didactic, să ofere acestuia libertate de alegere şi de organizare a unor
activităţi de învăţare, considerate a fi cele mai adecvate atingerii obiectivelor propuse. Astfel
fiecare învăţător are libertatea de a repartiza orele alocate prin planul- cadru de învăţământ, după
cum consideră necesar, respectând condiţia parcurgerii integrale a conţinuturilor obligatorii ale
curriculum-ului.
Totodată, cadrul didactic poate decide cu privire la succesiunea cea mai adecvată a
temelor, acordând o atenţie specială păstrării logicii interne a disciplinei.
Învăţătorul poate face legături intradisciplinare şi interdisciplinare care au rolul pe de o
parte de a consolida informaţia anterioară, iar pe de altă parte, de a clădi o nouă grupare de
elemente.
Prin predarea lecţiilor de cunoaşterea mediului, ştiinţe ale naturii şi geografiei, învăţătorul
trebuie să urmărească să dezvolte capacitatea creatoare şi imaginaţia elevilor.
Cadrului didactic i se impune o bună cunoaştere a conţinutului programei şcolare, a
manualului după care se parcurge materia clasei respective şi nu în ultimul rând a structurii
personalităţii elevului pe plan intelectual la fiecare vârstă şi nivel de învăţământ, pentru ca
însuşirea cunoştinţelor să poată fi adecvată şi să dea rezultatele aşteptate.
Permanent, în activitatea pe care o desfăşoară învăţătorul trebuie să fie preocupat de
rezolvarea următoarelor probleme prin studiul geografiei patriei:
Ce predau elevilor şi cum expun în faţa acestora?
Ce obiective urmăresc să realizez prin predarea subiectului respectiv?
Ce metode şi procedee voi folosi în vederea însuşirii cu uşurinţă a noului material?
Ce material didactic pot să prezint în vederea însuşirii cunoştinţelor de geografie şi a
formării priceperilor şi deprinderilor la elevi?
Unul dintre rolurile importante ale învăţătorului este acela de a dirija discret întreaga
activitate în centrul căreia să anime dominant elevul.
Introducerea manualelor alternative instituie un prim pas de exigenţă a calităţii în
domeniu. Astfel învăţătorului îi revine rolul de a alege din toate ofertele manualul cu cele mai
multe valenţe formative. Un manual bun poate stimula elevul, îi stârneşte interesul, îi captează
atenţia, mai cu seamă în cazul cunoaşterii mediului, al cărui conţinut specific oferă cadrul de
atracţie începând de la cei mai mici şcolari.
În vederea realizării unor scopuri instructiv-educative legate de o serie de teme prevăzute
în programa şcolară, învăţătorul organizează drumeţii, vizite şi excursii.
O preocupare deosebită a învăţătorului este aceea de a-i învăţa pe elevi să se
autoaprecieze.
Trebuie găsit timp şi create condiţii pentru experienţele de gândire critică. Explorarea
gândurilor, a ideilor, a convingerilor şi a experienţelor, formularea acestora în propriile cuvinte,
comunicarea reflexivă cu ceilalţi solicită timp suficient pentru a primi un feed- back constructiv
din partea elevilor, într-o atmosferă care încurajează comunicarea.
Respectarea de către învăţători a ideilor şi convingerilor pe care le au elevii îi va
determina pe aceştia din urmă să arate mai mult respect faţă de propria lor gândire şi faţă de
procesul de învăţare în care sunt implicaţi. Trebuie acordată încrederea în capacitatea fiecărui
elev de a gândi critic.
De asemenea, este esenţial să comunicăm elevilor că opinia lor are valoare, şi nu numai
reproducerea orală sau scrisă a ceea ce li s-a predat anterior; că gândirea critică este apreciată, iar
opiniile lor contribuie la o mai bună înţelegere a conceptelor discutate. Fără încredere în propria
lor valoare şi demnitate, elevii vor refuza să se implice în activităţi ce solicită gândirea critică.
Nu în ultimul rând, învăţătorul are rolul de evaluator, deoarece propune criterii de
evaluare, monitorizează activitatea de evaluare a produselor activităţii, proiectează demersuri
diagnostice.
În activitatea curentă a învăţătorului poate fi identificat şi rolul de model pentru că se
comportă exemplar în acţiunea de proiectare, structurare şi valorificare a curriculum-ului.
În constructivism au loc schimbări importante ale demersului didactic, a logicii existenţei
şi implicării învăţătorului în această activitate.
1.6. Importanţa cunoaşterii mediului înconjurător în şcoală
“Prin funcţiile ei culturale şi socio-pedagogice, educaţia pune în valoare cea mai
preţioasă energie - energia umană, furnizând un agent al dezvoltării care, prin calitatea lui, are un
impact direct asupra calităţii vieţii sociale şi a productivităţii muncii, în toate sectoarele de
activitate.”5
Mediul înconjurător în care copiii îşi desfăşoară activitatea, prin variatele lui aspecte,
constituie un prilej permanent de influenţare asupra personalităţii acestora.
Pentru copil, mediul -prin condiţiile materiale şi culturale pe care le oferă- constituie un
cadru necesar dezvoltării lui şi în acelaşi timp, principala sursă de impresii, care vor sta la baza
procesului de cunoaştere a realităţii.
Cunoaşterea mediului înconjurător de către copiii reprezintă o importanţă deosebită în
dezvoltarea lor multilaterală, precum şi o sarcină de bază a procesului instructiv-educativ
desfăşurat în şcoală. În acest sens, orele de cunoaşterea mediului contribuie în mod deosebit la
educaţia intelectuală a şcolarilor.
Mai întâi de toate, mediul ambiant oferă copilului posibilitatea de a veni mereu în contact
cu ceva nou pentru el, care îi stârneşte curiozitatea, dorinţa de a-l cunoaşte. Astfel, din contactul
cu obiectele şi jucăriile sale, cu lucrurile personale şi cele ale adulţilor, apar diferite întrebări din
care rezultă că elevul se interesează de denumirea, calităţile sau provenienţa lor. Adulţii în
familie, precum şi învăţătorul la şcoală, trebuie să satisfacă aceste interese. Prin răspunsul dat se
transmit atât cunoştinţele solicitate de copil, cât şi atitudinea pe care trebuie să o aibă copilul faţă
de fiecare lucru sau fiinţă. Cu alte cuvinte, concomitent cu transmiterea de cunoştinţe, se
formează copilului o atitudine corespunzătoare, un anumit mod de comportare.
Astfel, se înlesneşte cunoaşterea treptată a mediului înconjurător, ca şi integrarea din ce
în ce mai corectă a copilului în acest mediu. Totodată, noile cunoştinţe dobândite devin un
îndreptar preţios al acţiunilor întreprinse ulterior.
Curiozitatea pe care copiii o manifestă faţă de fenomenele naturii trebuie menţinută şi
transformată într-o puternică dorinţă de a o cunoaşte şi înţelege din ce în ce mai bine. Observarea
sistematică a dezvoltării şi schimbării în timp a plantelor, a creşterii şi îngrijirii animalelor educă
atenţia, spiritul de observaţie, deprinderea de a sesiza schimbările din natură şi dorinţa de a 5 Vaideanu, G - « Educaţia la frontiera dintre milenii » , Editura Politică Bucureşti, 1988, pag. 20
cunoaşte cauzele acestora. Noile cunoştinţe transmise copiilor cu prilejul observării diferitelor
fenomene ale naturii sunt înţelese şi memorate cu multă uşurinţă.
Răspunzând la întrebările elevilor, invăţătorul trebuie să le explice fenomenele respective
în raport cu capacitatea lor de înţelegere.
Astfel, orizontul de cunoaştere al copiilor se îmbogăţeşte treptat, ceea ce permite să
înţeleagă că plantele şi animalele au nevoie de anumite condiţii de dezvoltare (hrană, căldură,
lumină, adăpost), că trebuie îngrijite de om; sau că fiecare fenomen este rezultatul unei cauze, că
fenomenele sunt legate între ele şi depind unele de altele.
Înţelegerea treptată, pe baza cunoştinţelor transmise de învăţător, a fenomenelor naturii, a
interdependenţei dintre ele, a cauzelor care le-au provocat contribuie din plin la însuşirea de către
copii a unor elemente ştiinţifice despre natură.
Observarea sistematică a naturii de către copii, sub îndrumarea învăţătorului contribuie la
îmbogăţirea cunoştinţelor lor, la înţelegerea adecvată a fenomenelor naturii, la dezvoltarea
spiritului de observaţie, a gândirii şi limbajului. Observând natura, copiii pot, de asemenea, sub
îndrumarea adultului să sesizeze frumuseţile ei şi să o îndrăgească. În felul acesta li se educă
simţul estetic, sentimentul de admiraţie, de dragoste şi mândrie pentru bogăţiile şi frumuseţile
naturii patriei noastre.
De asemenea, mediul înconjurător oferă copiilor şi alte posibilităţi de cunoaştere. Este
vorba de cunoaşterea muncii oamenilor, a diferitelor meserii, a rezultatelor activităţii umane în
diferite domenii. Prin însuşirea de noi cunoştinţe despre aceste aspecte ale vieţii sociale, copiii îşi
lărgesc orizontul, îşi dezvoltă interesul pentru cunoaşterea activităţii omului, li se educă
dragostea şi respectul faţă de om şi de rezultatele muncii lui.
În contact cu obiectele şi fenomenele naturii şi societăţii, se dezvoltă şi se perfecţionează
sensibilitatea unor analizatori, se adânceşte şi se îmbogăţeşte conţinutul senzaţiilor şi
percepţiilor, se formează reprezentările corespunzătoare şi se lărgeşte sfera lor.
Prin participarea sistematică la orele de cunoaşterea mediului, copiii au prilejul de a
percepe procesele şi fenomenele din realitatea înconjurătoare. Astfel ei intră în contact direct cu
lumea vieţuitoarelor şi corpurilor lipsite de viaţă (apă, aer, sol), cu procesele şi fenomenele din
mediul înconjurător. Prin intermediul acestor activităţi, elevii îşi formează capacitatea de a sesiza
transformările din natură, relaţiile dintre vieţuitoare, unitatea dintre organism şi mediu.
O mare însemnătate a importanţei orelor de cunoaşterea mediului rezidă în faptul că prin
acestea se reuşeşte cultivarea unei atitudini active de ocrotire a naturii şi de protejare a mediului
înconjurător, a unei conduite ecologice în relaţiile copiilor cu natura şi mediul. În aceste activităţi
elevii exersează deprinderile de îngrijire şi ocrotire a mediului înconjurător, educând atitudinea
pozitivă faţă de natură şi în acelaşi timp stimulând curiozitatea pentru investigarea acesteia.
O deosebită însemnătate o prezintă fenomenele naturii, care oferă copiilor prilejul de a
comunica în cadrul clasei descoperirile lor şi de a interpreta date şi simboluri din care ei extrag
informaţii – este vorba aici de calendarul naturii, tabelul responsabilităţilor, jurnalul clasei, cu
care copiii operează zilnic.
Orele de cunoaşterea mediului prezintă o importanţă deosebită, deoarece oferă copiilor
şansa de a descrie aspectele generale ale celor patru anotimpuri, de a clasifica elementele
componente ale mediului natural, de a recepta frumosul din natură.
Însuşirile unei personalităţi sunt sintetizate astfel de scopul educaţiei:
- un larg orizont de cunoaştere ;
- capacitatea de a participa activ la transformarea societăţii;
- concepţia ştiinţifică înaintată ;
- spirit creator, receptivitate, sensibilitate pentru frumos.
Toate aceste trăsături se realizează şi prin predarea disciplinei cunoaşterea mediului.
În funcţie de conţinuturi şi de domeniile de cunoaştere, în cadrul orelor de cunoaştere a
mediului, se pot aborda teme ca:
NATURA:
- apa, aerul, solul;
- fenomenele specifice celor patru anotimpuri;
- mamifere, păsări, insecte, peşti, reptile, broaşte;
- plante, fructe, legume, păduri, livezi;
- factori poluanţi, măsuri de protejare a mediului;
- comportamentul adecvat al omului în relaţiile cu natura.
OMUL:
- înfăţişare şi condiţii de viaţă;
- îmbrăcăminte, hrana omului;
- corpul omenesc şi îngrijirea lui;
- activităţile omului.
FAMILIA, GRĂDINIŢA, ŞCOALA:
- membrii familiei, mijloace de transport;
- aşezarea şcolii, interiorul şi curtea şcolii;
- viaţa copiilor în şcoală;
- activităţi desfăşurate în şcoală, vestimentaţie, rechizite, laboratoare.
UNIVERSUL:
- pământul, mişcările de rotaţie şi de evoluţie;
- orientarea în timp;
- corpurile cereşti- soarele, stelele, luna.
ŢARA:
- localitatea/ oraşul natal;
- obiective social- economice, culturale, religioase, istorice;
- patria, stema, steagul, imnul;
- harta, relieful ‚ţării;
- tradiţii, obiceiuri religioase şi culturale,;
- evenimente istorice importante;
ACTIVITĂŢI PRACTIC-EXPERIMENTALE:
- activităţi practice în curtea şcolii sau în sala de clasă;
- amenajarea straturilor, realizarea unor colecţii- frunze, flori, fructe;
- pregătirea răsadurilor, îngrijirea plantelor;
- pregătirea conservelor, a salatelor.
- plutirea şi scufundarea unor corpuri;
- dizolvarea unor substanţe- sare, zahăr- în apă;
- focul- producerea focului, evitarea pericolului;
- îngrijirea animalelor mici, a peştilor;
- reguli de igienă personală, măsuri de preîntâmpinare a unor accidente;
- acordarea primului ajutor în caz de accidente.
Din practica didactică, am constatat că elevii vin din familie cu o serie de noţiuni eronate
despre vieţuitoare, fenomene ale naturii şi cauzalitatea producerii acestora.
Pentru depăşirea acestor dificultăţi am căutat să proiectez şi să realizez demersuri
didactice eficiente, având drept obiective:
- să identifice elementele de mediului, pe baza observării realităţii obiective
înconjurătoare;
- să dobândească un sistem coerent de cunoştinţe despre mediul înconjurător;
- să perceapă caracterul unitar al mediului;
- să utilizeze diferite aparate şi instrumente de lucru, în scopul formării deprinderii;
- să dobândească deprinderi de îngrijire a mediului, a sănătăţii;
- să apere şi să ocrotească natura;
- să conştientizeze că atât creşterea, cât şi dezvoltarea plantelor şi animalelor sunt
determinate de anumite cauze materiale (hrană, lumină, căldură, aer etc) şi nu de alte forţe
necunoscute;
- elevii să se raporteze corect faţă de realitatea obiectivă înconjurătoare, ca parte
integrantă a ei.
Pentru a demonstra ipoteza formulată, am pornit de la premisa că trebuie cunoscut nivelul
iniţial al copiilor, din punctul de vedere al cunoştinţelor dobândite, priceperilor şi deprinderilor
formate despre mediu, deoarece numai formându-şi o imagine clară şi corectă despre mediu, îl
pot proteja şi ocroti.
În cadrul acestor ore se educă sentimentul de dragoste pentru natură, în spiritul ocrotirii
naturii şi al protejării mediului înconjurător - problemă vitală pentru omenire.
Şcoala trebuie să pregătească elevul pentru integrarea viitoare în societate. Aşadar, şcolii
îi revine misiunea de a forma primele deprinderi de muncă ale elevilor, dar şi sentimentul de a-şi
iubi cu pasiune şi dăruire ţara. Educarea copiilor pentru muncă şi trezirea dragostei pentru
anumite meserii se realizează foarte bine atunci cand îi punem în contact cu mediul respectiv.
Acest contact nemijlocit este facilitat de vizite, drumeţii şi excursii.
1.7. Cultivarea interesului copiilor pentru cunoaşterea mediului înconjurător
şi ocrotirea lui
În epoca contemporană, o problemă de stringentă actualitate este formarea şi educarea
elevilor în spiritul unor responsabilităţi umane ce vizează protecţia mediului înconjurător.
Absenţa sau ignorarea măsurilor necesare de apărare a mediului poate declanşa o criză ecologică
cu consecinţe catastrofale pentru omenire. Iată de ce socotim că formarea conştiinţei şi a
conduitei ecologice devine o cerinţă deoseosebit de importantă pentru orice demers educativ,
şcolar şi extraşcolar.
Educaţia ecologică se face începând cu primii ani de viaţă, în familie, atunci când mama
sau alt membru al familiei îi arată o floare, o pasăre, un animal sau un fir de iarbă ; se continuă la
grădiniţă şi, apoi, la şcoală.
La intrarea în şcoală copiii au o serie de reprezentări despre mediul natural, social şi
familial în care traiesc. Pe măsură ce cresc, educaţia lor ecologică se aprofundează, dispunând de
un orizont mai larg de cunoştinţe şi de posibilităţi de înţelegere mai mari. Şcoala este chemată să
determine nu numai sentimente de admiraţie faţă de frumuseţile naturii, ci şi convingeri şi
deprinderi de protejare a mediului înconjurător. O obligaţie primordială, o datorie de onoare a
tuturor cetăţenilor planetei este cunoaşterea ansamblului de măsuri de ocrotire a acesteia.
Elevii trebuie să înţeleagă că natura nu este numai locul de odihnă, de recreere a
oamenilor sau izvor de inspiratie pentru poeţi, prozatori şi pictori, ci că ecosistemele naturale
sunt izvoare de oxigen necesare omului, asigură condiţii de hrană pentru întreaga omenire, care
este în plină expansiune, că trebuie să le protejeze, să le ocrotească.
Sarcina unui bun învăţător este de a face ca orele de cunoaşterea mediului înconjurător să
fie mai interesante şi mai atractive.
Trebuie subliniat faptul că, pentru a realiza obiectivele instructiv-educative ce se cer
îndeplinite prin predarea orelor de cunoaşterea mediului, este necesar să se pună accent pe
activitatea elevilor, pe contactul nemijlocit cu plantele, animalele, fenomenele din mediul
înconjurător, pe activităţile extraşcolare, pe lucrările de laborator.
În toate activităţile privind cultivarea interesului copiilor pentru cunoaşterea naturii,
inclusiv în desfăşurarea excursiilor-lecţii, învăţătorul trebuie să se străduiască pentru captarea
atenţiei acestora.
“Captarea atenţiei este una din cheile didacticii practice, a artei de a preda cu succes(...)
Daca vreţi să captaţi atenţia celor pe care îi învăţati, străduiţi-vă să gândiţi cu mintea lor”6.
Cunoaşterea naturii integrează copilul în mediul său de viaţă, îi trezeste curiozitatea,
spiritul de observaţie şi dragostea pentru feluritele ei aspecte.
“Oriunde v-aţi găsi, peste tot, omul, ca să trăiască, are nevoie de unele condiţii esenţiale
mediului uman: sol, apă, aer, hrană. Terra, acesta mică planetă, trebuie privită de voi, nu
contemplativ, ci ecologic, într-o interdependenţă, într-o interacţiune continuă între grupările de
organisme, populaţii, biocenoze şi reacţia lor faţă de variaţia condiţiilor de mediu, întrebându-vă
continuu : când ?, ce ?, unde ? sau de ce ? pot exista vieţuitoarele într-un mediu...
.... Mediul înconjurător este format dintr-o componentă naturală- mediul natural,
vieţuitoarele, lumina, aerul, apa, solul şi o componentă antropică, adică mediul social şi mediul
tehnic, care sunt în strânsă acţiune, asigurând echilibrul ecologic şi determinând condiţiile de
viaţă pentru om şi dezvoltarea societăţii. Realitatea demonstrează neîndoielnic pentru voi
transformările ce se petrec în natură şi, dacă sunteţi observatori atenţi şi obiectivi, vedeţi că, pe
lângă factorii naturali, şi omul influenţează natura între anumite limite, modificând-o, supunând-
o nevoilor sale, dar perturbând adesea echilibrul ecologic.
Atenţia elevilor, ca observatori ai naturii, va fi îndreptată spre aceste două medii (natural
şi antropic), cu studiul tuturor influenţelor care se repercutează asupra organismului nostru, a
funcţiilor vitale, ce trebuie ferite de influenţele dăunatoare ale mediului, provocate de acţiunea
omului”.7
Iată câteva modalităţi prin care se poate realiza, încă de la vârsta şcolară mică, educarea
spiritului de protejare a mediului de viaţă:
1. Prin diferite discipline incluse în procesul de învăţământ trebuie să convingem elevii
de necesitatea apărării mediului înconjurător împotriva poluării şi să le formăm conduita
ecologică modernă. Acest lucru se realizează îndeosebi în cadrul lecţiilor de cunoaşterea
mediului/ştiinţe ale naturii, menite să înlesnească înţelegerea organismelor vegetale şi animale, a
proceselor esenţiale de întreţinere a vieţii, a legăturilor indisolubile dintre plante – animale –
6 Ioan Jinga – “Inspecţia Şcolară”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 19897 Tatiana Tofan-Burac, “A.B.C.-ul ocrotirii naturii”, Colecţia Natura
mediu, a lecţiilor de geografie, dar şi, ocazional, în cadrul unor lecţii de educaţie civică, limba
română, educaţie muzicală, educaţie plastică, educaţie tehnologică sau istorie.
2. Introducerea unei discipline opţionale, sub genericul ,,Natura, prietena mea”, este o
modalitate deosebit de eficientă în acest scop.
3. Desfăşurarea de activităţi extraşcolare ce pot contribui la cultivarea spiritului de
protejare a mediului de viaţă.
4. Desfăşurarea de activităţi în afara sălii de clasă, în contact nemijlocit cu mediul
înconjurător. Aşa cum îi învăţăm pe copii să vorbească, să se comporte în familie, la şcoală şi în
societate, să respecte normele de igienă, tot aşa trebuie să-i învăţăm să se poarte cu mediul în
care trăim. Dornici de a cunoaşte, de a şti, de a investiga, de a vedea cu ochii minţii frumuseţea
naturii, elevii trebuie sensibilizaţi prin organizarea a cât mai multor plimbări, drumeţii şi
excursii. Ele constituie o modalitate preţioasă de educaţie ecologică, deoarece copiii văd plantele
şi animalele în mediul lor de viaţă, percep natura în toată varietatea ei, cu bogăţia de culori,
imagini şi sunete.
5. Prin convorbirile şi conversaţiile euristice despre vieţuitoare, despre plante, despre
felul cum ne comportăm cu ele, despre elementele primare (sol, apă, aer, lumină, caldură),
stimulăm atât curajul în exprimarea propriilor idei, dar mai ales le sădim în suflet seriozitatea de
a privi problemele mediului înconjurător şi de a participa cu posibilităţile lor la menţinerea
sănătăţii naturii.
6. Concursurile pe teme ecologice ,,Cel mai frumos colţ ecologic”, ,,Să învăţăm de la
natură!”, ,,Ştiaţi că ...?” constituie nu numai momente de bună dispoziţie, dar şi un minunat prilej
de sistematizare a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor învăţate pe această temă.
7. Prin activităţile cu caracter practic de tipul ,,Aranjamente florale”, ,,Săptămâna micilor
ecologişti” se consolidează informaţiile ecologice primite în activităţile frontale şi li se formează
copiilor atitudini pozitive faţă de mediu, ce vor fi aplicate în viaţa de zi cu zi.
Dintre modalităţile folosite de mine, în afara clasei, în scopul educării ecologice,
amintesc:
- excursii şi vizite pentru a constata situaţia în care se află mediul local şi de a
întreprinde, pe măsura puterilor noastre, acţiuni în sprijinul măsurilor adoptate de organele de
stat pentru apărarea mediului;
- acţiuni de igienizare şi înfrumuseţare a clasei, a şcolii şi a împrejurimilor;
- crearea unui colţ viu în clasă sau în şcoală; copiii seamănă seminţe, le creează condiţii
optime de viaţă, urmăresc primele încolţiri, apariţia mlădiţelor, a primelor frunzuliţe şi flori, apoi
efectuează primele operaţii de îngrijire, formându-şi deprinderi de comportament ecologic
adecvat faţă de plante;
- acţiuni de colectare a hârtiei, sticlei, ambalajelor din materiale sintetice şi a deşeurilor
textile;
- acţiuni de popularizare a Zilei Internaţionale a Protecţiei Mediului (5 iunie): program
artistic, diverse acţiuni de ecologizare a mediului local, expoziţie cu desene şi creaţii ale elevilor
inspirate din vasta problematică a protejării mediului.
Am încercat în toate împrejurările să satisfac curiozitatea copiilor, manifestată prin
întrebările: de ce ?, pentru ce ?, cum ? şi chiar să-i încurajez pe cei mai îndrăzneţi, conducându-i
la primele forme ale descoperirii. Am insistat asupra observării atente a plantelor, a animalelor
şi a diferitelor fenomene naturale, în diverse ipostaze şi anotimpuri.
Prin vizitele efectuate prin localitate, prin drumeţiile făcute în afara localităţii, în locurile
din jurul comunei, elevii au observat formele de relief, legătura care există între altitudine,
vegetaţie şi faună; au putut observa diverse specii de plante, albia unui râu care curge în
apropiere.
Prin contactul nemijlocit cu aspectele mediului am oferit elevilor mei posibilităţi
multiple de înţelegere, acestea constituind principala sursă de impresii care stă la baza procesului
de cunoaştere a realităţii.
În întreaga muncă de educaţie ecologică cu şcolarii mici trebuie să ajungem la
convingerea că mediul natural nu poate fi apărat numai într-o zi – 5 iunie – numai de ecologi,
biologi şi silvicultori, numai prin protejarea plantelor şi a animalelor declarate monumente ale
naturii, ci în toate cele 365 de zile ale fiecărui an, în fiecare clipă a fiecărei zile, de către toţi
locuitorii planetei. Totul depinde de noi, cadrele didactice, de imaginaţia şi voinţa noastră, de
modalităţile şi mijloacele folosite, în lecţiile desfăşurate cu elevii, prin care sădim germenii
gândirii ecologice. Rezultatele muncii noastre în acest domeniu al educaţiei ecologice se verifică
în timp, deoarece copiii, oamenii de mâine, vor valorifica ceea ce au primit de la noi, potrivit
temperamentului şi sensibilităţii sufleteşti a fiecăruia.
În şcoală, toate obiectele de învăţământ îl ajută pe elev să capete competenţa necesară
pentru:
- a înţelege că omul este inseparabil de mediul său şi că, mai devreme sau mai târziu,
efectele negative ale acţiunilor sale se răsfrâng asupra sa;
- a obţine cunoştinţele de bază necesare înţelegerii şi soluţionării problemelor mediului
său apropiat;
- a dezvolta instrumentele de analiză, reflecţie şi acţiune în scopul de a înţelege, preveni
şi corecta neajunsurile provocate mediului;
- a judeca corect responsabilităţile individuale şi colective şi a se angaja în obţinerea
cooperării pe linia rezolvării unor probleme de mediu.
Dobândirea acestor competenţe de către elevi mi se pare firească pentru că şcoala -ca
instituţie - are specialiştii necesari acestui tip de educaţie. Astfel se va putea ajunge la realizarea
interesului naţional – protejarea mediului, cu tot ce are mai valoros, pentru reuşita
principiului ,,dezvoltării durabile“.
Ne aflăm într-un moment al istoriei în care trebuie să orientăm acţiunile noastre de
educaţie a copiilor în direcţia înţelegerii, apărării şi îmbunătăţirii mediului înconjurător pentru a
crea, pentru noi şi pentru generaţiile viitoare, condiţii de viaţă mai bune într-un mediu mai bine
adaptat la nevoile şi aspiraţiile umanităţii.
Astfel, în cadrul orelor de cunoaşterea mediului, geografie, educaţie civică, noi, dascălii,
putem realiza obiectivul principal de cultivare a interesului faţă de menţinerea unui mediu
natural echilibrat şi propice vieţii, a unui comportament favorabil ameliorării relaţiilor dintre om
si natură .
De aceea, consider că încă din clasele primare elevii trebuie să cunoască formele existente
de viaţă în mediul înconjurător şi să înveţe să le ocrotească.
Particularităţile de vârstă ale elevilor din clasele I – IV permit formarea şi dezvoltarea
conştiinţei ecologice şi a unui comportament adecvat. Întreaga activitate de educaţie în domeniul
ocrotirii mediului ambiant am realizat-o prin lecţii la toate obiectele de învăţământ. Obiectivele
în jurul cărora s-au grupat cunoştinţele au fost:
- să prezinte activităţi ale omului care conduc la poluarea mediului;
- să explice care sunt urmările poluării mediilor de viaţă (sol, aer, apă );
- să motiveze de ce trebuie ocrotit mediul înconjurător;
- să enumere activităţi prin care putem ocroti mediul şi menţine viaţa pe Pământ;
- să enumere zilele mai importante ale calendarului ecologic în scopul participării lor
directe la evenimentele majore ale lumii înconjurătoare.
Participarea copiilor la aceste activităţi sporeşte eficienţa demersului educaţional, dat
fiind cunoscută marea disponibilitate a celor mici de a descoperi tot ceea ce le stârneşte
curiozitatea. Aceste activităţi îşi găsesc finalitatea în comportamentul copiilor care devin mai
buni, mai sensibili faţă de mediul apropiat, mai protectori, disciplinaţi, responsabili, plini de
iniţiativă şi prompţi în ocrotirea a tot ce-i înconjoară.
Frumuseţea naturii sensibilizează copilul, îl apropie de plante şi vieţuitoare, îl îndeamnă
să iubească şi să preţuiască frumosul.
Este firesc ca şcoala să rămână un partener de bază în efortul general de înfăptuire a
protejării mediului înconjurător. În acest sens s-au pus în aplicare Programele naţionale de
educaţie ecologică ,,Eco-Şcoala“ şi ,,Eco-Pădurea“.
Trebuie să apărăm Planeta Albastră, leagăn al civilizaţiei şi al vieţii, ea fiind casa noastră
şi a tuturor vieţuitoarelor!
CAPITOLUL II
Ancorarea în realitatea înconjurătoare a micului şcolar cu ajutorul disciplinei
cunoaşterea mediului
2.1. Metode şi strategii de activizare a elevilor în cadrul orelor de
cunoaşterea mediului
În sens larg, învăţarea poate fi definită ca „un proces evolutiv, de esenţă formativ-
informativă, constând în dobândirea (recepţionarea, stocarea şi valorificarea internă) de către
fiinţa vie, într-o manieră activă, explorativă a experienţei proprii de viaţă şi, pe această bază, în
modificarea selectivă şi sistematică a conduitei, în ameliorarea şi perfecţionarea controlată şi
continuă sub influenţa acţiunilor variabile ale mediului ambiant”.8
Metodologia didactică nu reprezintă doar ansamblul metodelor de învăţământ ci, este
teoria care are menirea de a cerceta şi descoperi principiile care au la bază mărirea eficienţei lor.
Epoca modernă, caracterizată prin dezvoltarea în ritm rapid a ştiinţei şi tehnicii, impune o
nouă orientare în formarea omului capabil să se adapteze uşor şi rapid la situaţiile frecvente cu
care se confruntă. Astfel se modifică şi concepţia privind locul şi rolul copilului în procesul de
instruire şi educare. Se pune accent pe activitatea personală, copilul devenind agent principal.
Noua metodologie pune accent pe metodele care măresc potenţialul intelectual al copilului, prin
angajarea lui la un efort personal în actul instruirii şi educării. În noua concepţie, educatorul are
menirea de a ajuta elevii să găsească ei înşişi calea de parcurs în vederea redescoperirii unor
adevăruri demonstrate, cunoscute.
Mediul înconjurător, natural şi social, rămâne o „carte” veşnic deschisă învăţării. Nu
rămâne decât să deprindem elevii să o „citescă” cu vie curiozitate, interes, pasiune şi acest lucru
îl putem face folosind metodele cele mai eficiente.
În procesul de predare-învăţare a cunoştinţelor despre mediu, metodele trebuie astfel
combinate încât să constituie strategii de învăţare, instrumente de muncă ale elevului în procesul
de cunoaştere, de formare de priceperi şi deprinderi.
Din cercetările întreprinse, precum şi din experienţele desfăşurate, am ajuns la concluzia
că cele mai eficiente metode sunt metodele activ-participative, care asigură procesului de
învăţământ un caracter practic-aplicativ. Ţinând seama de scopul pe care l-am urmărit, de
condiţiile concrete în care mi-am desfăşurat activitatea, de particularităţile psihopedagogice ale
elevilor, de complexitatea obiectivelor urmărite, am ales metode adecvate, cu accent pe latura
formativă.
8 Golu T., Verza E., Zlate M. - “Psihologia copilului”, E.D.P., Bucureşti, 1995
Specificul lecţiilor de cunoaşterea mediului, precum şi particularităţile psihice ale elevilor
impun utilizarea mai largă a metodelor: observatia, demonstraţia, exerciţiul, experimentul,
conversaţia, modelarea, jocul didactic. Dinamismul timpului istoric actual impune învăţarea de
tip inovator (care are drept caracteristici esenţiale: caracterul activ şi participativ).
Învăţămantul modern atribuie o mare însemnatate utilizării unor metode activ-
participative. Ele plasează elevul într-o situaţie de subiect activ al învăţării, de coparticipant lucid
şi direct la opera propriei sale formări.
Metodele de explorare organizată a realităţii (metode de explorare nemijlocită) folosite în
cadrul diferitelor ore de învăţământ şi mai ales la cunoaşterea mediului, ajută elevul să înţeleagă
cunoştinţele care i se transmit, procesul de învăţare fiind mult uşurat prin perceperea directă a
realităţii înconjurătoare.
Modalităţile prin care elevii percep direct, activ şi sistematic obiectele şi fenomenele
lumii din realitatea înconjurătoare au la bază observaţia.
2.1.1. Observaţia
Observaţia în natură şi în activitatea economică a oamenilor, constituie unul din
principalele izvoare de cunoaştere. A observa înseamnă a percepe fenomenele şi obiectele în
condiţii naturale, în scop de a descoperi legăturile lor interne.
"Observaţia este o metodă prin care elevii percep direct, activ şi sistematic obiectele şi
fenomenele lumii înconjurătoare în scopul cunoaşterii unor trăsături esenţiale ale acestora;
descriu şi explică datele esenţiale sesizate prin raportarea la noţiunile cunoscute; integrează
cunoştinţele noi în ansamblul celor deja asimilate"9.
Observaţia constituie forma elementară de activitate didactică prin care se asigură
antrenarea proceselor de cunoaştere ale copilului, pe drumul trecerii la acumularea calitativă,
exprimată în grupări, sistematizări, generalizări.
Ca proces psihic, observaţia este definită ca fiind o percepţie independentă, sistematică şi
oraganizată, îndreptată către un scop.
Funcţia principală a activităţii de observare este de a forma reprezentări şi noţiuni simple,
corecte, cu un conţinut ştiinţific accesibil vârstei şcolare din ciclul primar, valorificând datele
ulterioare şi integrându-le într-un sistem deschis de imagini cu privire la mediul înconjurător al
copilului.
Activitatea de observare este cea mai importantă sursă de impresii pe care elevii le
acumulează şi le valorifică în viitor.
9 Cerghit Ioan - "Didactica" - manual pentru Scoli Normale Ed. 1992;1993, E.D.P Bucuresti
Pe plan formativ, contribuţia observării constă în adâncirea contactului direct cu
realitatea înconjurătoare, în antrenarea stimulatorilor capacităţilor perceptive, în verbalizarea
corectă a celor percepute.
În calea observaţiei apar multe dificultăţi. Nu întâmplător elevii se opresc în observaţiile
lor la lucruri neesenţiale, întâmplătoare, nesemnificative. Adesea, ei „nu văd” anumite aspecte
esenţiale, sau inventează lucruri pe care nu le-au văzut.
Observaţia trebuie organizată în aşa fel încât să-şi îndeplinească funcţia ei de cunoaştere.
Spre a evolua de la o observaţie empirică la una ştiinţifică sunt necesare a fi cunoscute măsuri de
ordin metodologic.
Observaţia trebuie să cuprindă obiectul din mai multe perspective, să-1 surprindă în
diferite ipostaze şi în diferitele lui aspecte, compartimente, părţi constitutive.
În predarea cunoştinţelor despre natură această modalitate de cunoaştere se foloseşte în
două variante: observaţia de scurtă durată şi observaţia de lungă durată.
1) Observaţia de scurtă durată urmăreşte observarea directă, imediată, pe material viu
(din natură) sau conservat, a caracteristicilor unor vieţuitoare, într-o anumită etapă a dezvoltării
lor. În funcţie de acestea, observaţia se realizează cu ochiul liber sau cu ajutorul unor instrumente
optice (lupă, microscop), dezvoltând astfel şi deprinderi practice de mânuire a microscopului,
executarea unor preparate pentru baloane de sticlă, lămpi de spirt, etc.
2) Observaţia de lungă durată are ca scop analizarea transformărilor mai importante care
au loc şi modul de viaţă al vieţuitoarelor (plante şi animale) în raport cu anumiţi factori ai
mediului înconjurător.
Observaţia se poate efectua pe terenul experimental al şcolii, în gradină sau în livadă, la
coltul naturii.
Drumeţiile, vizitele, excursiile, pe langă completarea şi sistematizarea cunoştinţelor,
incită privirea, încântă sufletul cu darurile fără pereche ale naturii, care cer să fie observate şi
ocrotite.
Eficienţa acestor modalităţi este dată de respectarea unor condiţii:
- precizarea cu claritate a scopului urmărit;
- stabilirea criteriilor de observaţie;
- stabilirea unei succesiuni logice a etapelor observaţiei pe baza unui plan de acţiune;
- stabilirea materialului care se va folosi pentru efectuarea observaţiei;
- folosirea unor procedee didactice care mobilizează gândirea (analiza, comparaţia,
analogia, sinteza);
- elaborarea unor fişe pe care să fie înscrise sarcinile de lucru şi care să permită, în acelaşi
timp, consemnarea rezultatelor observate;
- prezentarea, în formă orală sau scrisă a rezultatelor şi concluziilor la care s-a ajuns;
- stabilirea formelor de activitate a elevilor (frontală, de grup sau individuală);
- desfăşurarea întregii activităţi sub îndrumarea permanentă a învăţătorului.
La vârsta şcolară asistăm la o mare extensie a spaţiului în care "se mişcă copilul". Cum
noile spaţii de viaţă conţin multe obiecte incitante, încep să fie percepute o serie de trebuinţe
psihologice ale copilului, dintre acestea, trebuinţa de cunoaştere, de investigare, fiind extrem de
importante.
Dar, pentru satisfacerea trebuinţei de cunoaştere, copilul trebuie să fie instrumentat din
punct de vedere psihic, adică să dispună de procese, funcţii, însuşiri şi capacităţi psihice care să-i
permită a lua în "stăpânire" noile obiecte şi fenomene.
Ca urmare, procesele senzorial-perceptive atât de strâns legate de cele motorii şi acţionale
sunt obligate să suporte o serie de transformări, să se cizeleze, să se modeleze, să se
perfecţioneze în conformitate cu particularităţile de vârstă.
Cunoaşterea pe cale senzorială este prima cale de cunoaştere, gândirea micului şcolar
născându-se şi formându-se în procesul perceperii active a obiectelor şi fenomenelor din mediul
înconjurător.
Prin contactul direct cu natura, cu frumuseţile şi transformările ei, copiii au posibilitatea
să vadă totul de aproape.
Încă din clasa I, prin studierea câtorva animale domestice şi sălbatice, în paralel, am
urmărit un plan logic, care să indice elevilor succesiunea sarcinilor de cunoaştere, şi pentru
iniţierea în cunoaşterea faunei din ţara noastră.
Pentru observarea animalelor (efectuată cu ocazia vizitării grădinii zoologice de la
Târgovişte) s-a stabilit următoarea schemă:
- încadrarea animalului în mediul său de viaţă specific;
- înfăţişarea animalului;
- hrănire;
- înmulţire;
- foloasele sau daunele pe care le aduce omului;
- particularităţi morfo-funcţionale determinate de condiţiile de viaţă, de caracterele clasei
din care face parte.
În cadrul observaţiei am considerat ca o regulă generală trecerea de la întreg la parte şi
reîntoarcerea la întreg, pe baza prelucrărilor raţionale ale gândirii, analiza, sinteza, folosindu-se
comparaţia, abstractizarea şi generalizarea.
Ţinând seama de faptul că gândirea şcolarului mic este concret-intuitivă, se impune ca
învăţarea să se realizeze prin intuiţie, dar nu o intuiţie pasivă. Este necesară o învăţare activă, în
care să existe contactul cu obiectul sau fenomenul pe care elevul este condus să-1 observe, să fie
utilizată experienţa proprie, empirică, să se facă comparaţie cu alte obiecte sau fenomene
cunoscute.
Observaţiile spontane şi de lungă durată asupra schimbării vremii în cele patru
anotimpuri au fost consemnate de către elevi chiar din clasa I, în “Calendarul naturii”. Prin
calendarul naturii, în general, se întelege ţinerea evidenţei schimbărilor din natură într-un tabel
cu atâtea rubrici câte zile are luna pentru care se alcătuieşte şi în care elevul de serviciu sau unul
desemnat anume pentru ziua respectivă, prin semne convenţionale, indică starea vremii.
Folosind date din calendarul oficial, se notează orele la care apune şi la care răsare
soarele. Completarea calendarului naturii îi obligă pe elevi să foloseasca termometrul şi
calendarul oficial şi să completeze cu regularitate şi responsabilitate, exact şi ritmic, datele.
Concomitent, elevii sunt familiarizaţi cu o serie de termeni şi, bineînţeles, cu noţiunile respective
corespunzatoare fenomenelor meteorologice pe care le observă (vreme frumoasă, călduroasă,
schimbătoare, cer senin, variabil, noros, acoperit, ploaie, burniţă, lapoviţă, ninsoare, chiciură,
grindină, polei etc)
La sfârşitul lunii, sau pentru a caracteriza un anumit anotimp, este necesar să se revadă
aceste notiţe şi să se tragă concluzii, în care să se coreleze observaţiile asupra naturii vii:
plantele, animalele, oamenii. Astfel, pe baza propriilor observaţii de lungă durată, elevii ajung la
concluzii absolut necesare în studiul ştiinţelor naturii. (Se poate face calendarul şi pentru o
perioadă mai scurtă).
Iată câteva exemple:
- la începutul toamnei zilele sunt mai lungi, însorite şi calde, iar la sfârşitul toamnei ele
sunt mai scurte, nopţile mai lungi, cerul este mai tot timpul acoperit, plouă des şi mărunt,
temperatura este în scădere ;
- din cauza scăderii temperaturii frunzele copacilor se îngălbenesc şi cad bătute de vânt,
iar celelalte plante se ofilesc şi mor;
- lipsa de căldură şi de hrană face ca insectele să dispară;
- aceasta atrage după sine şi migrarea unor păsări, rămânând numai cele care îşi găsesc,
deşi cu multă greutate, hrana, în special pe lângă aşezările omeneşti( vrabia, ciocănitoarea,
cioara, sticletele, piţigoiul).
2.1. 2. Conversaţia
Se consideră că una dintre cele mai active şi eficiente modalităţi de instruire şi educare,
conversaţia constă într-un dialog dintre cadrul didactic şi copil, pe baza unei succesiuni de
întrebări şi răspunsuri care pornesc de la cunoştinţele dobândite anterior de copii şi care sunt
legate de conţinutul noii teme propuse.
Metoda conversaţiei are o valoare formativa importantă în procesul de dobândire de
cunoştinţe despre mediul înconjurător deoarece se bazează pe întrebări stimulatorii şi
exploratorii. Se caracterizează prin aceea că declanşează procesul de cunoaştere, răspunsurile
fiind rodul frământărilor individuale, al căutărilor, al explorărilor, fără a fi impuse de cadrul
didactic.
Conversaţia nu se desfăşoară numai între învăţător şi copil, ci şi între copiii înşişi. Prin
intermediul dialogului învăţător-copil, prin efort propriu, copilul trece mai uşor de la reţinerea
informaţiilor despre alcătuirea unei plante sau a unui animal, caracteristicile unui fenomen din
natură, la înţelegerea relaţiilor dintre acestea şi factorii de mediu care au determinat apariţia şi
particularităţile alcătuirii lor, interdependenţa care există în natura între organism şi mediu, a
legăturilor şi cauzalitatea dintre diferiţi agenţi ai mediului înconjurător în dinamica lor şi
organizarea generală a vieţuitoarelor.
În cadrul procesului de dobândire de cunoştinţe am căutat să folosesc toate variantele
conversaţiei: euristică de clasificare, aprofundare, de fixare, consolidare şi sistematizare, de
verificare şi apreciere.
Practica mi-a demonstrat că forma euristică a conversaţiei, modalitatea de învăţare prin
descoperire contribuie în cea mai mare măsură la realizarea obiectivelor formative ale instruirii şi
educării. Ea constă într-o succesiune de întrebări care urmăresc stimularea gândirii copiilor în
descoperirea caracteristicilor unui grup de vieţuitoare.
De exemplu, în cazul animalelor de pădure se urmăreşte descoperirea trăsăturilor lor
comune, dar şi specifice.
Prin intermediul întrebărilor adresate elevilor am căutat să-i solicit la realizarea unor
acţiuni, a unor operaţii intelectuale, să le trezesc curiozitatea, dorinţa de cunoaştere, să le sugerez
diferite operaţii ce vor fi efectuate, să le facilitez sesizarea unor relaţii cauzale.
De exemplu, la studierea unităţii de învăţare "Natura", tema "Animale sălbatice” am
formulat întrebări ca:
- Unde trăieşte ursul?, Dar vulpea? Prin ce se deosebeşte locul lor de dezvoltare de cel al
animalelor domestice? Ce alcătuire are ursul? Dar vulpea? Prin ce se deosebesc? Prin ce se
deosebesc aceste animale de cele domestice? Din ce cauză au apărut aceste deosebiri?
Apreciez faptul că întrebările "deschise" au oferit copiilor mai multă libertate de căutare,
de formulare a soluţiilor. De exemplu: "Cum caracterizaţi transformările apei în natură? ( de la
tema "Apa şi stările ei" )".
Am verificat inteligenţa şi volumul de cunoştinţe însuşite de elevi, aceştia formulând
răspunsuri bogate în conţinut.
Valoarea formativă a metodei conversaţiei este condiţionată de tehnica elaborării şi
adresării întrebărilor. Am manifestat o grijă deosebită pentru elaborarea, ordonarea şi
ierarhizarea întrebărilor într-o succesiune logică, care să contribuie la înţelegerea conţinutului
temei şi la realizarea obiectivelor propuse. Întrebările au fost adresate frontal, pentru ca toţi
elevii să fie antrenaţi în rezolvarea lor. Aceeaşi exigenţă am acordat-o şi răspunsurilor copiilor.
Am insistat ca răspunsurile să fie clare, complete, exprimate într-o formă corectă şi personală.
Am urmărit ca răspunsurile lor să cuprindă analiza cunoştinţelor, sublinierea relaţiilor dintre ele ,
şi nu simpla reproducere mecanică a textului propus.
Un rol important în descoperirea noilor cunoştinţe de către elevi îl are conversaţia purtată
de învăţător cu aceştia, dar construirea conversaţiei euristice necesită pricepere, măiestrie
pedagogică din partea învăţătorului.
Conversaţia euristică am folosit-o cerând copiilor să adreseze întrebări pentru o
cunoaştere mai bună, mai profundă şi mai exactă a condiţiilor în care se poate dezvolta o plantă
sau un animal, cauzele apariţiei sau dispariţiei unor vieţuitoare. Aceste conversaţii contribuie de
asemenea la formarea interesului elevilor pentru cunoaşterea mediului înconjurător.
De exemplu, la studierea lecţiei „Vieţuitoare dispărute şi pe cale de dispariţie”, având ca
suport de observaţie o aplicaţie Microsoft PowerPoint ce conţinea imagini cu vieţuitoare
dispărute şi pe cale de dispariţie, elevii au participat cu mare interes la un dialog despre acestea.
Adresând nenumărate întrebări în legătură animalele sau plantele prezentate, elevii au aflat
cauzele dispariţiei acestora, ce se poate face în sprijinul protejării celor pe cale de dispariţie.
Conversaţia are rol de fixare, consolidare şi sistematizare, de verificare şi apreciere a
cunoştinţelor copiilor; constă în întrebări care vizează în special reţinerea de către elevi a unor
informaţii despre caracteristicile specifice vieţuitoarelor (plante sau animale), influenţa diferiţilor
factori de mediu asupra înfăţişării, alcătuirii şi modului de viaţă al acestora. De aceea, în orice
activitate, pe lângă întrebările care urmăresc să consolideze în memoria elevilor anumite
informaţii despre particularităţile de organizare a vieţuitoarelor, am folosit întrebări cu ajutorul
cărora aceştia să motiveze răspunsurile, să compare diferite aspecte de organizare a
vieţuitoarelor, în raport cu mediul în care trăiesc, întrebări care să le stimuleze gândirea.
Conversaţia folosită în lecţiile de cunoaşterea mediului de la sfârşitul anului şcolar
dezvăluie legătura dintre temele studiate pe parcursul anului, duce la înţelegerea
interdependenţei dintre mediul geografic, biologic şi viaţa economică. Cu acest prilej, elevii
înţeleg necesitatea ocrotirii tuturor acestor elemente ale mediului, precum şi păstrarea
echilibrului natural.
În procesul de predare-învăţare a cunoştinţelor despre mediul înconjurător este frecvent
utilizată comparaţia. În procesul instruirii, ea apare ca moment al cunoaşterii şi ca procedeu
didactic special care facilitează instruirea conştientă şi tematică a cunoştinţelor, relaţiilor,
legilor, deci ca un procedeu de activizare a gândirii copiilor.
Iată câteva exemple de folosire a comparaţiei în dobândirea, fixarea, consolidarea,
sistematizarea şi valorificarea cunoştinţelor elevilor.
1. Dobândirea cunoştinţelor despre legume am realizat-o prin intermediul comparaţiei
dintre alcătuirea roşiei şi ardeiului, cepei şi usturoiului, pe baza căreia s-au evidenţiat foarte clar
caracteristicile legumelor.
2. În fixarea cunoştinţelor am utilizat comparaţia pentru evidenţierea caracterelor
comune, unor categorii de plante şi animale şi a celor prin care se deosebesc. Astfel, la tema
"Localitatea natală", după ce copiii au descoperit pe baza observaţiei cunoştinţele despre tema
propusă, în etapa finală a activităţii am dat ca sarcină individuală de lucru să deseneze "Satul
nostru”.
3. În scopul sistematizării şi consolidării cunoştinţelor, comparaţia se poate utiliza atât
pentru stabilirea unor criterii de grupare a plantelor, animalelor studiate în vederea unor
clasificări a acestora şi pentru evidenţierea caracterelor grupelor de vieţuitoare.
Astfel, în sistematizarea cunoştinţelor despre plante, am pornit de la cerinţa adresată
elevilor de a grupa plantele (pe fişe de lucru individual), pe baza asemănărilor şi deosebirilor pe
care le-au observat în înfăţişarea şi alcătuirea lor.
4. În aprecierea cunoştinţelor am utilizat comparaţia prin:
a) verificări orale, prin comparaţie între animale sălbatice şi animale domestice, între păsări
sălbatice şi păsări domestice
b) fişe de lucru individuale
În toate cazurile, pe baza discutării cu întreaga clasă, am stabilit cauzele care au
determinat apariţia acestor deosebiri, evidenţiind rolul factorilor de mediu.
În folosirea comparaţiei, ca procedeu didactic am ţinut seama de faptul că la aceea vârstă,
copiii sesizează mai greu asemănările dintre obiecte şi fenomene şi cu mai multă uşurinţă
deosebirile; de aceea, am căutat situaţii de învăţare care să le dezvolte capacitatea de a stabili
asemănările dintre plantele şi animalele studiate.
2.1.3. Demonstraţia
Dintotdeauna, învăţământul a căutat să aducă elevii în faţa realităţii să-i ajute să studieze
pe viu lumea obiectelor şi fenomenelor reale. Există obiecte de mari dimensiuni, spaţii
geografice îndepărtate, lucruri şi fapte ce aparţin trecutului. În cazul acesta, se recurge la
imagini, fotografii, planşe.
A demonstra, a însemna, a arăta, a prezenta elevilor obiecte şi fenomenele reale sau
înlocuitoarele acestora, în scopul uşurării efortului de explorare a realităţii, a asigurării unui
suport perceptiv suficient de sugestiv pentru a face accesibile cunoştinţele respective presupune
folosirea unei game largi de material didactic.
Demonstraţia este metoda prin care se prezintă elevilor , în mod nemijlocit sau
mijlocit (prin substituire), obiectele şi fenomenele realităţii obiective cu scopul de a asigura
activităţii de învăţare o bază perceptivă (concret senzorială).
Datorită diversităţii foarte mari a materialului intuitiv care poate fi utilizat în predare-
învăţare în cadrul orelor de cunoaşterea mediului, metoda demonstraţiei poate îmbrăca forme
variate şi anume:
- Prezentarea plantelor şi animalelor în starea lor naturală de existenţă şi de
manifestare;
- Prezentarea plantelor şi animalelor conservate (uscate, umede în alcool, formol,
sulfat de cupru, sare de bucătărie, în vase închise ermetic);
- Demonstraţia cu ajutorul experienţelor;
- Demonstraţia cu ajutorul modelelor: mulaje, planşe, scheme, desene;
-Demonstraţia cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale: diafilme, diapozitive, emisiuni tv şi
radio (instructiv-educative);
- Demonstraţia prin simulare (imitarea) unor procese, fenomene, evenimente;
- Demonstraţia cu ajutorul materialului natural (plante, animale, roci);
- Demonstraţie prin experienţă;
- Demonstraţie cu ajutorul materialelor figurative (tablouri, scheme, desen);
- Demonstraţie cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale.
- Demonstraţie cu ajutorul acţiunii.
Cerinţele didactice ale folosirii metodei demonstraţiei sunt:
- selectarea şi organizarea materialului reprezentativ, pentru fiecare capitol sau lecţie,
în raport cu obiectivele cadru şi de referinţă, din programă;
- materialul didactic confecţionat să fie bine executat, iar prin culori vii şi linii
îngroşate să fie subliniate elementele esenţiale de observat;
- situarea materialului într-un loc vizibil pentru toţi elevii;
- prezentarea generală a materialului şi a scopului acestuia, pentru crearea motivaţiei;
- explicarea şi analizarea prin întrebări a materialului, dirijând observarea de către
elevi a elementelor esenţiale;
- perceperea materialului cu ajutorul mai multor analizatori: vizual, auditiv, tactil;
- sinteza observării materialului, marcând elementele esenţiale.
În timpul demonstrării, copilul trebuie stimulat să urmărească obiectele şi fenomenele nu
numai cu simţurile, ci şi cu mintea, să gândească, să interpreteze, să încadreze în sisteme, să
realizeze o explorare perceptivă, mobilizând intelectul şi declanşând toate formele de acţiune,
prin care se poate pătrunde în esenţa lucrărilor.
Pentru ca demonstraţia să asigure realizarea obiectivelor propuse am respectat
următoarele cerinţe:
- stabilirea de la începutul activităţii a principalelor puncte de reper (probleme-idei) ce
urmează să orienteze percepţia;
- prezentarea fenomenelor şi vieţuitoarelor în dinamismul lor (diferite stadii de
dezvoltare);
- asigurarea unui ritm corespunzător demonstraţiei pentru a avea posibilitatea ca elevii să-
şi însuşească corect problemele;
- evitarea excesului de material demonstrativ, asigurând o dozare justă a acesteia în raport
cu experienţa cognitivă acumulată de copii.
În activitatea de dobândire de cunoştinţe, pentru ca înţelegerea să se facă mai uşor am
folosit materiale conservate.
Astfel, la lecţia „Alcătuirea unei plante" am demonstrat alcătuirea plantelor cu ajutorul a
două plante întregi. În acest fel, şcolarii au avut ocazia să observe: rădăcina, tulpina, frunzele,
florile, seminţele. Ei au înţeles anumite caracteristici morfologice precum şi principalele
particularităţi ale plantelor.
Introducerea progresivă şi constantă a demonstraţiei cu ajutorul experienţelor, în
activitatea practică a copiilor se transformă de-a lungul anilor în cunoştinţe ştiinţifice.
Fără a necesita condiţii speciale am demonstrat rolul rădăcinii de a fixa plantele prin
ridicarea unei flori din ghiveciul de la fereastră, ţinând de tulpina acesteia. Planta a tras după sine
şi ghiveciul demonstrând faptul că rădăcina fixează plata în sol. Aceeaşi experienţa am realizat-o
cu o altă plantă căreia i-am tăiat rădăcina, am plantat-o în pământ. Am încercat să ridicăm
ambele plante observând că planta fără rădăcină s-a smuls din pământ, ceea ce demonstrează
rolul de fixare al rădăcinii. De asemenea şcolarii au observat că planta fără rădăcină era uscată,
demonstrând rolul rădăcinii de hrănire a plantei cu apă şi substanţe hrănitoare.
O altă demonstraţie a constat în acoperirea unei plante cu un clopot de sticlă. Copiii au
observat pereţii aburiţi ai clopotului, confirmându-se noţiunea de "transpiraţie" şi apoi cea de
"respiraţie", atunci când planta s-a ofilit în câteva zile din lipsa aerului. Rupând frunzele unei
plante, elevii au constatat uscarea tulpinii, deducând rolul frunzelor de "bucătar" pentru plantă.
Unitatea dintre organism şi mediu a fost demonstrată printr-o experienţă realizată cu o
plantă pe care am ţinut-o la întuneric. S-a putut observa că în aceste condiţii culoarea frunzelor s-
a schimbat, planta s-a ofilit, apoi a murit.
Demonstrarea cu ajutorul modelelor a fost demonstrată prin folosirea în cadrul orelor a
mulajelor, planşelor. Foarte utile au fost mulajele şi planşele care evidenţiază mai clar acele părţi
mai greu de observat pe materialul biologic, copiii au avut posibilitatea să observe anumite
detalii de alcătuire externă a vieţuitoarelor, a mediului în general.
De un real folos s-au dovedit mijloacele audio-vizuale; prin utilizarea lor, valorificându-
se virtuţile imaginii îmbinate cu cuvântul şi mişcarea.
Mijloacele audio-vizuale folosite în cadrul orelor de cunoaşterea mediului sunt: diafilme,
diapozitive, benzi magnetice, emisiuni radio T.V., discuri, video-proiectoare etc.
Mijloacele audio-vizuale contribuie la sporirea bagajului de cunoştinţe despre mediu ,
astfel încât să fie subordonate obiectelor şi conţinutului acestora, precum şi sistemul de metode şi
procedee utilizate.
Integrarea corectă a lor în structura activităţilor, a fost realizată respectând cerinţele:
- selectarea corectă a lor pe baza vizionarii prealabile, în raport cu obiectivele şi
conţinutul ştiinţific al lecţiilor, fără să se repete imaginile proiectate;
- stabilirea, în funcţie de conţinutul activităţilor şi al mijloacelor audio-vizuale respective,
a etapei în care trebuie să fie utilizate: la începutul, pe parcursul sau la sfârşitul activităţii;
- stabilirea duratei demonstraţiei cu ajutorul lor să se facă ţinând seama de
particularităţile de vârstă ale elevilor;
- crearea unui fond psihologic adecvat, prin stimularea interesului şi curiozităţii acestora
pentru problema care va fi prezentată, înainte de prezentarea mijloacelor audio-vizuale;
- stabilirea din timp a modului de valorificare a mesajului prezentat (comentariu,
prezentare de probleme care trebuie urmărite de elevi, sarcini de lucru care se dau spre
rezolvare);
- stabilirea rezolvării sarcinilor care se impun pe baza vizionarii.
Pentru cunoaşterea unor aspecte caracteristice lumii vii, cum ar fi unele relaţii care se
stabilesc între vieţuitoare, între acestea şi mediu, unele fenomene din natură, am prezentat
diafilmul "Ce se întâmplă iarna, sub zăpadă?" Pentru ca eficienţa acestuia să se ridice la nivelul
cerinţelor, am avut în vedere să pun accent pe elaborarea unei tematici, pe care elevii să o
urmărească în natură şi care să-i orienteze în înţelegerea fenomenelor prezentate.
Din emisiunile de radio şi televiziune, copiii au aflat lucruri interesante din lumea
plantelor şi animalelor, a mediului înconjurător, a diferitelor zone geografice de pe Pământ. Am
utilizat exemple de la emisiunile "Teleenciclopedia", "Universul cunoaşterii", "Din tainele
naturii", „Animal Planet”.
„Animal Planet” a oferit şcolarilor posibilitatea să cunoască formele de viaţă existente în
mediul înconjurător, modul în care ei pot contribui la ocrotirea acestora.
Demonstrarea cu ajutorul acţiunii am folosit-o prin organizarea cu elevii a lucrărilor de
îngrijire a spaţiilor verzi din jurul şcolii, plantarea de panseluţe în jardiniere (folosite pentru
înfrumuseţarea clasei), colectarea deşeurilor de pe stradă etc. Aceştia au fost instruiţi cum să
planteze flori, cum să plivească rondurile, cum să folosească materialele de protecţie.
Şcolarii manifestă interes pentru activităţile de acest fel, zilnic făcând de serviciu, cu
rândul, atât la colţul viu al clasei, cât şi în gradina cu flori. Am demonstrat cu acest prilej că o
plantă are nevoie de apă, lumină, căldură pentru a se dezvolta.
Am avut în vedere organizarea activităţii extraşcolare pe timpul vacanţei de vară.
În timpul verii se pot desfăşura activităţi valoroase în ceea ce priveşte conţinutul
instructiv-educativ şi aspectul practic al acestora.
Am pus accent deosebit pe diverse activităţi din gospodăria părintească, recomandând
copiilor să desfăşoare activităţi în care ei pot fi de mare folos:
- îngrijirea puilor de găină;
- tocatul verdeţurilor pentru boboci;
- îngrijirea grădiniţei de flori;
- plivitul buruienilor din gradina de zarzavat;
- culesul unor plante medicinale;
- recoltatul fructelor pentru a nu se deprecia.
De asemenea, am cerut copiilor să urmărească acele aspecte ale verii care nu pot fi
cunoscute în perioada anului şcolar: căldura mare, se coc fructele, se recoltează cerealele, cresc
puii tuturor păsărilor, animalelor, zborul şi viaţa albinelor etc.
Scopul fundamental pe care l-am urmărit, folosind metoda demonstraţiei, a fost formarea
unui bagaj de cunoştinţe cât mai bogat, în imagini şi reprezentări corecte, ştiinţifice,
familiarizarea elevilor cu efectuarea şi împlinirea corectă a acţiunilor motorii.
2.1.4. Modelarea
Modelarea reprezintă orientarea didactică prin care gândirea copiilor este condusă la
descoperirea adevărului cu ajutorul unor modele, prin antrenarea raţionamentului analogic.
Modelul şi modelarea reprezintă o direcţie metodologică de mare eficienţă în procesul de
învăţământ, pentru formarea la elevi a deprinderilor de instruire, de investigare, de cercetare,
pentru a-i înarma cu instrumente de cunoaştere.
Modelul este un analog simplificat, o reproducere, o construcţie materială sau vitală a
obiectelor şi fenomenelor realităţii. Modelul nu reprezintă o copie a originalului, el este
asemănător cu acesta, nu prin totalitatea însuşirilor sale ci, numai prin cele esenţiale, tipice.
Modelul didactic îndeplineşte o funcţie demonstrativă prin aceea că include informaţii pe
care copiii urmează să le reproducă; mediază înţelegerea unor fenomene şi procese greu
accesibile elevilor.
Folosirea metodei modelarii în procesul de învăţământ, a oferit elevilor posibilitatea
dezvoltării deprinderilor practice, proceselor de analiză, sinteză, comparaţie, deducţie, inducţie.
În procesul de învăţământ, ca şi în tehnică şi ştiinţă, se folosesc mai multe feluri de
modele:
- obiectuale ( materiale)
- figurative
- simbolice
Particularităţile dezvoltării intelectuale a elevilor şi specificul lecţiilor de cunoaşterea
mediului impun să se utilizeze cu prioritate modelarea similară, realizată prin intermediul
modelelor materiale.
Modelele materiale reproduc cu ajutorul diferitelor materiale, obiectele şi fenomenele
lumii reale.
După gradul de simplificare şi schematizare a originalului, modelele materiale sunt de
mai multe tipuri:
- izomorfe (similare)
- substitutive
- materiale, analogice
La majoritatea activităţilor despre plante şi animale, am folosit mulaje de diferite tipuri
izomorfe, similare, care, deşi se diferenţiau de obiectul original prin dimensiuni, au fost de un
real folos, în sensul că mulajul reproducea forma exterioară.
De exemplu, utilizarea mulajului florilor de varză, le-a dat posibilitatea să cunoască
modul de înmulţire a acestei plante, fenomen care nu se poate înţelege pe deplin pe baza
observaţiei directe asupra plantei, pentru că, fiind o plantă bienală, produce flori şi fructe -
seminţe în al doilea an de viaţă.
Am utilizat în cadrul lecţiilor şi modele substitutive, constituite din diferite materiale şi
structurate într-un alt mod decât originalul, cu scopul de a evidenţia unele caracteristici
funcţionale ale acestuia.
Modelele materiale analogice care reproduc într-o formă simplificată şi în grade diferite
de esenţializare - obiecte, procese, etc, mai greu accesibile şcolarilor, le-am utilizat în cadrul
tuturor activităţilor. Din aceasta categorie fac parte planşele, desenele, schemele.
Astfel, în clasa I, după ce copiii au observat "Pomişorul" sau alte teme propuse, au primit
sarcina să realizeze modele din plastilină sau să le reprezinte prin pictură sau desen.
Construirea, mânuirea şi interpretarea unui model constituie o bază explicativă asupra
originalului, dă posibilitatea gândirii să avanseze în direcţia rezolvării unor probleme de
cunoaştere şi acţiune.
2.1.5. Problematizarea
Învăţarea pe bază de problemă, problematizarea. este o variantă a metodei euristice, o altă
modalitate a învăţării prin descoperire, care se poate aplica la toate nivelele procesului de
învăţământ, la toate grupele de discipline, fiind utilă acolo unde apar situaţii contradictorii, ce
urmează a fi soluţionate. De altfel, crearea situaţiei problemă constitute începutul activităţii de
cunoaştere.
Problematizarea orientează şi activizează gândirea elevilor în procesul învăţării
dirijate a cunoştinţelor despre natură şi om, prin faptul că îi conduce la rezolvarea unor
situaţii conflictuale, reale sau aparente, între cunoştinţele dobândite anterior şi noile
informaţii despre fenomenul studiat. Această metodă presupune crearea, în mintea elevului, a
unor contradicţii, a unor aşa numite ,,situaţii problemă” care să conducă la descoperirea
întregului conţinut de idei al temei .
O întrebare devine problemă numai în cazul în care trezeşte în mintea elevilor o
contradicţie neaşteptată, o tensiune, o incertitudine, o uimire, care le stimulează interesul, le
mobilizează capacităţile psihice şi îi determinăo atitudine activă până la găsirea soluţiei.
Totodată soluţionarea problemei noi presupune elaborarea unui plan de acţiune în care este
implicată, în special şi într-un mod deosebit, gândirea elevilor. Folosirea problematizării la
acest obiect înseamnă ca dificultăţile conţinutului să nu fie dezvăluite ,,de-a gata”ci să se
prezinte elevilor doar câteva informaţii, puncte de reper care să-i conducă la rezolvarea
problemei date. Metoda solicită elevilor selectarea, prelucrarea, ierarhizarea cunoştinţelor
dobândite anterior şi folosirea lor în condiţii noi.
Folosind această modalitate, învăţătorul nu mai comunică pur şi simplu concluziile finale,
gata elaborate, ci, punând probleme, conduce gândirea elevilor spre descoperirea adevărurilor,
spre construcţia unor noi structuri mintale.
Prima misiune a învăţătorului este aceea de a crea şi a prezenta situaţii problematice.
Aceasta se face în două moduri diferite: determinând elevii să observe obiecte şi fenomene
existente în mediul înconjurător şi prin intermediul materialului demonstrativ. Urmează apoi ca
elevii să definească problema, adică să distingă caracteristicile esenţiale ale situaţiei. Învăţătorul
are rolul de a orienta cu discreţie atenţia elevilor spre “identificarea” contradicţiilor, spre
conştientizarea lor, trezind în ei dorinţa de a formula întrebări şi de a trece la analiza situaţiilor
date. Învăţătorul poate interveni pentru a face mai clare datele problemei, pentru a modifica, a
reorganiza, ajutându-i pe elevi să elucideze contradicţia.
Utilizarea problematizării în conţinutul disciplinei cunoaşterea mediului contribuie la
trezirea interesului şi a curiozităţii pentru cunoaşterea particularităţilor lumii vii, a modului de
existenţă a vieţuitoarelor, la dezvoltarea spiritului de observaţie şi a unei motivaţii pozitive
pentru învăţare.
În cadrul lecţiilor s-au pus diferite probleme ca :
1) “Ce s-ar întâmpla dacă porumbul ar fi cultivat în zonele de munte ?”, “Dar dacă
porumbul nu ar înflori ?”. Elevii, cunoscând mediul de viaţă al plantei, condiţiile de temperatură
şi umiditate de care planta are nevoie pentru a creşte, făcând corelaţii între cunoştinţe, au găsit
răspunsul la întrebări.
2) Elevii au în faţă o fişă cu un rebus pe care îl vor complete găsind soluţiile la ghicitorile
despre animale. Aceştia completează individual în timp ce învăţătorul completează rebusul pe
tablă. Pe verticala de la A la B se va obţine un cuvânt, ANIMALE, cuvântul cheie al întregii
lecţii.
Rezolvarea unor situaţii-problemă nu este un simplu exerciţiu de aplicare a unor
cunoştinţe anterioare, ci este “o căutare activă, de observare critică, creativă, de incitare la
investigaţie”10 sau, cum spunea R.M. Gagne, “este un proces care generează o nouă învăţare”.
2.1.6. Jocul didactic
În activitatea de fiecare zi a copilului, jocul ocupă, evident, locul preferat. Dar jucându-
se, el îşi satisface nevoia de activitate, de a acţiona cu obiecte reale sau imaginare, de a se
transpune în diferite roluri şi situaţii care îl apropie de realităţile înconjurătoare.
La nivelul învăţământului primar jocurile didactice oferă un cadru propice pentru
învăţarea activă, participativă, stimulând iniţiativa şi creativitatea elevilor. Jocurile didactice
reprezintă o formă de învăţare accesibilă, plăcută şi atractivă, ce corespunde particularităţilor
psihice ale micilor şcolari.
„Copilul – spunea marele pedagog elvetian Ed. Claparede – este o fiinţă a cărei principală
trebuinţă este jocul.”
Jocul este puntea ce poate uni şcoala cu viaţa, activitatea ce-i permite copilului să se
manifeste conform naturii sale, să treacă pe nesimţite la munca serioasă.
Activitatea de învăţare este o activitate dificilă care necesită un efort gradat. Ea trebuie să
fie susţinută permanent cu elemente de sprijin, cum sunt jocurile didactice.
10 loan Cerghit - « Metode de învăţământ», Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1987
Încorporat în activitatea didactică, jocul imprimă acesteia un caracter mai viu şi mai
atrăgător, aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie, de veselie, de destindere ; fapt ce previne
apariţia monotoniei a plictiselii, a oboselii.
Eficienţa jocului didactic depinde de cele mai multe ori de felul în care învăţătoarea ştie
să asigure o concordanţă între tema jocului şi materialul didactic existent, de felul în care ştie să
folosească cuvântul ca mijloc de îndrumare a elevilor prin întrebări, indicaţii, explicaţii,
aprecieri.
Folosirea jocului în predarea cunoaşterii mediului oferă numeroase avantaje pedagogice,
cum ar fi:
- constituie o admirabilă modalitate de a-i determina pe copii să participe activi la lecţie;
- antrenează la lecţie atât pe copiii timizi (care devin mai volubili, mai activi, mai
curajoşi, capătă mai multă încredere în capacităţile lor, mai multă siguranţă şi tenacitate în
răspunsuri) cât şi pe cei slabi;
- dezvoltă spiritul de cooperare;
- dezvoltă la elevi iscusinţa, spiritul de observaţie, ingeniozitatea, inventivitatea;
- constituie o tehnică atractivă de exploatare a realităţii.
Jocul didactic are bogate resurse de stimulare a creativităţii. Prin libertatea de gândire şi
acţiune, prin încrederea în puterile proprii, prin iniţiativă şi cutezanţă, jocurile didactice devin pe
cât de valoroase, pe atât de plăcute. Prin joc se dezvoltă curajul, perseverenţa, dârzenia,
corectitudinea, disciplina prin supunere la regulile jocului, precum şi spiritul de cooperare, de
viaţă în colectiv, de comportare civilizată.
Jocul declanşează momente de veselie, dar şi de tensiune cu încărcătură afectivă şi se
încheie prin aprecieri colective sau individuale (aplauze, mici recompense) privind rezolvarea
sarcinii de realizare propuse.
Pentru a deveni joc, o activitate didactică trebuie să includă elemente proprii jocului :
surpriza, aşteptarea, ghicirea, întrecerea.
Una din condiţiile esenţiale pentru ca jocul să dea cele mai bune rezultate este buna
pregătire a lui în prealabil, în ceea ce priveste proiectarea, organizarea, desfăşurarea lui
metodică, locul şi spaţiul ocupat în lecţie, materialele folosite în realizarea lui.
Spre deosebire de alte tipuri de jocuri, jocul didactic are o structură aparte.
Elementele componente ale acestuia sunt:
- obiectivele;
- conţinutul;
- sarcina didactică;
- regulile jocului;
- elementele de joc;
- materialul didactic.
Obiectivele - trebuie formulate concret, operaţional şi urmărite pe întreg parcursul
jocului didactic.
Conţinutul este format din totalitatea cunoştinţelor, deprinderilor, priceperilor de care
dispun copiii şi care sunt activate pe parcursul jocului, în funcţie de sarcinǎ, precum şi
din capacităţile pe care şi le formează şi/sau consolidează în cadrul acestuia.
Sarcina didactică reprezintă problema centrală de gândire / de acţiune pusă în faţa
copilului ( de a identifica, de a descrie, de a compara, de a grupa, de a formula, de a
despărţi, de a ordona). Sarcinile didactice se regăsesc în formularea cerinţei jocului, sunt
corelate cu obiectivele vizate şi trebuie formulate clar, în termeni operaţionali.
Regulile jocului – au rolul de a arăta copiilor cum să se joace, cum să rezolve
problema respectivă, ele concretizând sarcina didactică, modalităţile de organizare a
activităţii ludice.
Elementele de joc trebuie să fie prezente atât în scopuri de relaxare a copiilor, de
recompensă finală, cât şi ca mijloc de rezolvare a sarcinii de joc: întrecere, încurajare ,
stări de tensiune.
Materialul didactic trebuie să fie variat, în concordanţă cu obiectivele şi sarcina
didactică, să dispună de calităţi şi valenţe pedagogice, estetice, igienice. 11
Pentru a putea realiza obiectivele programei specifice cunoaşterii mediului înconjurător,
atunci când am organizat jocuri didactice am avut în vedere:
- să fie bine pregătite;
- conţinutul lor tematic să fie cunoscut;
- valenţe instructiv -educative - bine stabilite;
- mijloace de învăţământ asigurate din timp;
-folosirea unor elemente de joc în vederea realizării sarcinii propuse (întrecerea
individuală sau pe grupe, recompensarea rezultatelor bune sau penalizarea greşelilor comise,
aplauzele etc.);
-să fie prezentat accesibil, atractiv şi recreativ, fie prin forme de desfăşurare, fie prin
materialul didactic sau mijloacele folosite;
-pentru stabilirea rezultatelor competitive am folosit reguli de joc care să fie aduse la
cunoştinţă elevilor.
Jocul didactic poate fi introdus în orice moment al lecţiei mai ales când observăm o stare
de oboseală, când atenţia nu mai poate fi captată prin alte mijloace didactice. Pot fi organizate
lectii-joc, în care jocul să domine, urmărind fixarea, consolidarea şi sistematizarea cunoştinţelor.
11 Dumitriu Constanţa– „ Psihopedagogia jocului”, 2008
Inclus inteligent în structura lectiei, jocul didactic poate să satisfacă nevoia de joc a
copilului, dar poate în acelaşi timp să uşureze înţelegerea, asimilarea cunoştinţelor despre mediul
înconjurător în formarea unor priceperi şi deprinderi, realizând o îmbinare între învăţare şi joc.
Jocul didactic este o formă de muncă independentă utilizată în rezolvarea exerciţiilor şi în
acelaşi timp, permite controlul înţelegerii şi al învăţării, în condiţii de individualizare a
învăţământului.
Se înţelege că jocurile didactice nu reprezintă un scop în sine, ci doar o metodă de lucru
alături de celelalte, la care învăţătorul – fara a abuza de ele – apelează în diversele etape ale
lecţiei şi eventual în afara orelor de clasă, în cadrul activităţilor şcolare.
Într-un asemenea joc, copiii sunt dornici să-şi pună la încercare iscusinţa şi urmăresc cu
perseverenţă atingerea performanţei. În consecinţă, consider că alcătuirea de jocuri didactice şi
alternarea lor cu grijă în cadrul celorlalte metode euristice de învăţare constituie unul dintre cele
mai active procedee didactice.
Putem constata că jocul didactic este o prezenţă activă în realizarea unei tehnologii
didactice activ-participative, în predarea-învăţarea oricăror noţiuni despre diferite aspecte ale
mediului înconjurător, indiferent de gradul lor de abstractizare.
În funcţie de felul în care copiii respectă regulile de joc se pot emite aprecieri de valoare
cu privire la educaţia primită ( în familie, grădiniţă, şcoală) şi se pot face referiri la
particularităţile caracteriale. Adulţii trebuie să manifeste preocupare pentru încurajarea cinstei, a
sincerităţii şi onestitaţii în joc, a spiritului de echipă şi de cooperare. Sunt momente importante
nu numai pentru reuşita jocului, dar mai ales în scopul formării personalităţii infantile.
Prin jocul didactic am încercat să cultiv elevilor dragostea pentru studiul disciplinei
cunoaşterea mediului, să le stimulez efortul susţinut şi să îi determin să lucreze cu plăcere, cu
interes, atât în timpul orei, precum şi în afara ei.
În cadrul lecţiilor de cunoaştere a mediului, am utilizat jocul didactic ca mijloc de
dobândire a cunoştinţelor, de consolidare a lor sau ca mijloc de verificare a acestora.
Voi prezenta în continuare exemple de jocuri didactice organizate la clasă în timpul
lecţiilor de cunoaştere a mediului:
Broasca ţestoasă
Scop: captarea atentiei, dezvoltarea capacităţii de orientare în spaţiu.
Sarcina didactică: găsirea drumului prin labirint pentru ca broasca să ajungă la căpşună.
Material didactic: fişe individuale de lucru,
Regulile şi desfăşurarea jocului: elevii au de trasat drumul broscuţei spre căpşună. De
aici se porneşte o discuţie despre broasca ţestoasă şi despre faptul că aceasta ............
Săculeţul fermecat
Scop: verificarea cunoştinţelor despre fructe;
Sarcina didactică: identificarea şi denumirea corectă a unor obiecte doar prin pipăit şi
miros.
Material didactic: mere, pere, nuci, prune, struguri, gutui, portocale, banane, mandarine,
ki-wi, lămâi, săculeţ, o basma sau un fular.
Regulile şi desfăşurarea jocului: Învăţătoarea va arăta elevilor fructele pe care le va pune
în săculeţ. Ea va lega la ochi câte un elev şi îi va cere să ia în mână câte un fruct, să-l pipăie, să-l
denumească şi apoi să-l scoată afară din săculeţ pentru a putea fi verificat de cei din clasă dacă a
denumit corect fructul. Dacă a ghicit denumirea fructului va fi dezlegat şi va continua jocul un
alt elev; dacă nu a ghicit mai are dreptul la două încercări. după care este eliminat din joc. După
ce toţi elevii au fost legaţi la ochi şi puşi să denumească fructele, elevii care au fost eliminaţi din
joc vor primi pedepse hazlii.
Jocul se poate organiza şi sub formă de concurs, pe grupe. La fiecare răspuns corect,
grupa primeşte un punct, la fiecare răspuns incorect i se scade câte un punct. Câştigă grupa care
totalizează mai multe puncte.
Gustă şi ghiceşte!
Scop: verificarea cunoştinţelor despre fructele şi legumele de toamnă; dezvoltarea
sensibilităţii gustative.
Sarcina didactică: copiii trebuie să identifice fructele şi legumele de toamnă, tăiate, să le
descrie şi să ghicească denumirea acestora.
Material didactic: Coşuleţ cu fructe şi legume,
Regulile şi desfăşurarea jocului: Coşuleţul cu fructe şi legume, tăiate şi amestecate, trece
de la un copil la altul pe versurile: „Iată ţi-am adus mâncare/Spune-mi cum se chemă oare?”.
Copilul în dreptul căruia s-a oprit coşuleţul la recitarea versurilor , va gusta şi descrie fructul sau
leguma aleasă şi va întreba: „Foaie verde lemn uscat /Spune-mi te rog ce-am gustat?”.
Răspunsurile corecte vor fi formulate în propoziţii fiind apreciate prin stimulente.
m a c d e a r i p t u r b o i x l o s y a t n r f s a
Răspunsurile greşite vor fi sancţionate cu o „pedeapsă” hazlie.
Cine sunt?
Scop: sistematizarea cunoştinţelor despre animalele sălbatice; recunoaşterea animalelor
sălbatice în funcţie de caracteristici date.
Sarcina didactică: elevii trebuie să citească descrierile animalelor, să ghicească animalul
descris, să caute în căsuţe fiecare a treia literă pentru a afla dacă răspunsul este corect.
Material didactic: fişă- joc cu caracteristicile animalelor ce trebuie ghicite şi căsuţele cu
litere, fişă cu imagini de animale sălbatice dintre care elevii au de selectat pe cele prezentate.
Regulile şi desfăşurarea jocului: Răspunsul la fiecare întrebare se află în casuţa alăturată
după regula alăturării literelor –fiecare a treia literă este cea căutată; prin alăturarea lor se găseşte
răspunsul corect. Elevii trebuie mai întâi să dea răspunsul propriu şi apoi li se explică felul în
care îl pot verifica.
Fiecărei descrieri îi corespunde un animal, iar elevii care termină primii pot identifica şi
decupa imaginile animalelor descrise şi le pot lipi la locul potrivit, în căsuţa corespunzătoare.
Cu ochii rotunzi şi mari, blana scurtă şi mătăsoasă am pasul uşor
şi sprinten, alerg iute, caut poieniţe cu apă dulce de izvor şi sunt foarte spe-
rioasă.
Eu sunt ......................................................................................
n i u b o r e a s l o u m c l p y b w v r n t u g i n
Sunt mare şi puternic, cu blana maronie, ochi mici şi urechi rotunde,
prefer pădurile de la munte şi râurile repezi în care pot pescui după voia inimii.
Eu sunt ......................................................................................
Sunt sprinten, mic, pufos şi jucăuş. Alerg foarte repede la deal căci
am picioarele din faţă mai scurte, iar cele din spate mai lungi. La ochi nu
am pleoape, iar lumea zice că dorm cu ochii deschişi.
Eu sunt ......................................................................................
Prin introducerea jetoanelor cu animale se respectă ritmul de lucru net diferenţiat, mai
ales în primii ani de studiu- cei ce termină mai repede sunt ocupaţi, iar ceilalţi au ocazia să
continue în linişte, netulburaţi, dar dornici să ajungă şi ei la etapa următoare. Astfel, toţi cei 20
de elevi au lucrat în ritm propriu şi au rezolvat sarcinile date.
Prin ce se aseamănă?
Scop: consolidarea cunoştinţelor referitoare la caracteristicile înfăţişării, a hranei
animalelor şi a foloaselor aduse de ele; dezvoltarea capacităţii de a efectua clasificări pe baza
unui criteriu dat.
Sarcina didactică: copiii trebuie să identifice cu ajutorul unor imagini animale domestice
şi sălbatice, să găsească elemente caracteristice acestora, clasificându-le după un criteriu dat.
Material didactic: imagini cu animale domestice şi sălbatice.
Regulile şi desfăşurarea jocului: Copilul desemnat alege imaginea animalului preferat,
identifică, descrie şi stabileşte o caracteristică specifică (gheare, copite, blană, coadă, coarne
etc.);
Răspunsurile trebuie să fie formulate în propoziţii;
Învăţătoarea enunţă un criteriu de asemănare pentru un grup de animale, iar copiii
trebuie le denumească alegând imaginea corespunzătoare pentru a fi afişată la panou;
Răspunsurile corecte sunt recompesate printr-un medalion cu animalul preferat;
Răspunsurile greşite vor fi sancţionate cu o „pedeapsă” hazlie adecvată temei
(onomatopee, diferite mişcări specifice animalelor).
a s i o k e l b p j h u e v r c u a m b ş t z u q i l
Ce-i lipseşte?
Scop: fixarea cunoştintelor despre părţile componente ale plantelor, animalelor,
legumelor; dezvoltarea capacităţii de analiză şi sinteză prin descompunerea şi recompunerea unui
întreg; dezvoltarea atenţiei.
Sarcina didactică: elevul va trebui să fie foarte atent pentru a recompune planta, animalul,
pasărea, etc;
Material didactic: planşe cu plante, animale, pasări; flipchart.
Regulile şi desfăşurarea jocului: Jocul se desfăsoară individual. Planşa va fi aranjată în
aşa fel încât să nu se observe că este tăiată în părţile ei componente. La o bătaie din palme, copiii
îşi vor acoperi ochii cu mâinile. Învăţătoarea va lua una din părţile componente.Copilul care va
răspunde corect, va aranja partea ce lipseşte la locul ei şi va primi 10 puncte.
Cuvântul interzis „Primăvara”
Scop: dezvoltarea vocabularului, dezvoltarea atenţiei voluntare şi a imaginaţiei,
verificarea cunoştinţelor despre anotimpuri;
Sarcina didactică: - formularea unor întrebări care cer răspuns cuvântul interzis;
Material didactic: jetoane cu întrebări.
Regulile şi desfăşurarea jocului: Jocul se poate desfăşura în colectiv sau în perechi . Se
cere elevilor ca la întrebările învăţătorului să răspundă în aşa fel încât un anumit cuvânt stabilit
anterior să nu fie folosit , ci să se găsească alte formulări , care să constituie totuşi răspunsul la
întrebarea pusă . Aceasta trebuie constituită în aşa fel încât să ceară în răspuns cuvântul interzis .
După ce clasa a fost organizată , se explică cum se va desfăşura jocul şi se arată că pentru
fiecare răspuns au la dispoziţie un minut de gândire . Dacă se consideră necesar, înainte de joc se
va face o mică pregătire a elevilor dându – se 1-2 exemple de răspunsuri în care să nu fie inclus
cuvântul interzis . Se dau elevilor exemple de întrebări care cer în răspuns un anumit cuvânt .
Întrebare : - Când se topeşte zăpada ?
Răspuns : - Zăpada se topeşte în anotimpul cînd înfloresc ghioceii .
Întrebare : - Când înfloresc ghioceii ?
Răspuns : - Când se topeşte zăpada .
Întrebare : - Despre ce anotimp se vorbeşte în această poezie ?
“ Primăvară , primăvară,
Vino iar la noi în ţară ! ”
Răspuns : -Despre anotimpul care urmează după iarnă .
Întrebare : - Când vin păsările călătoare ?
Răspuns : - Când încep să înflorească pomii .
Cuvântul interzis se poate schimba de 2-3 ori în cursul jocului. La sfârşitul jocului vor fi
evidenţiaţi elevii care au formulat răspunsurile corect şi au dat dovadă de multă fantezie .
Recunoaşte anotimpul
Scop: consolidarea cunoştinţelor despre caracteristicile fiecărui anotimp.
Sarcina didactică: recunoaşterea anotimpului după caracteristicile sau indicaţiile date în
propoziţii.
Material didactic: 4 jetoane pe care sunt scrise denumirile anotimpurilor, biletele pe care
sunt scrise propoziţii ce conţin caracteristici despre anotimpuri.
Regulile şi desfăşurarea jocului: Pe fiecare bileţel este scrisă o singură propoziţie. Se
vor scrie atâtea biletele câţi elevi sunt în clasă.
Exemple de propozitii:Liliacul a înflorit.
Am împodobit bradul.
Mustul ne place.
Frunzele au îngălbenit.
Zapada e albă şi pufoasă.
Elevii se impart în două echipe care-şi aleg câte un reprezentant. Acesta extrage un jeton
de pe catedră, anunţă numele anotimpului şi cere colegilor să citească propoziţia care
corespunde anotimpului respectiv.
Pentru un răspuns corect se acordă un punct. Câştigă echipa care a acumulat cele mai
multe puncte.
Anotimpurile
Scop: consolidarea cunoştinţelor despre lunile anului.
Sarcina didactică: copiii trebuie să recunoască ordinea cronologică a lunilor şi
anotimpurilor.
Material didactic: jetoane pe care sunt scrie lunile şi anotimpurile, imagini cu cele 4
anotimpuri.
Regulile şi desfăşurarea jocului: Clasa se împarte în 4 echipe, fiecare echipă
reprezentând un anotimp. Jetoanele se împart elevilor. Învăţătoarea rosteşte numele unui
anotimp, de exemplu “Primăvara”. Elevii care au jetoane cu numele anotimpului sau cu
numele lunilor acestui anotimp ies în faţă şi se aşază în ordine cronologică . La fel se
procedează şi în cazul celorlalte anotimpuri.
Câştigă echipa /echipele care au lucrat corect.
Micii Meteorologi
Scop: consolidarea cunoştinţelor referitoare la formele de relief şi fenomenele
meteorologice
Sarcina didactică: copiii trebuie să afişeze pe hartă imagini cu diferite fenomene
meteorologice, în funcţie de fiecare anotimp.
Material didactic: jetoane pe care sunt reprezentate diferite fenomene meteorologice,
harta României.
Regulile şi desfăşurarea jocului: Clasa se împarte în 4 echipe, fiecare echipă
reprezentând un anotimp. Jetoanele se împart elevilor. Învăţătoarea cere elevilor să îşi imagineze
că sunt prezentatorii rubricii meteo al unui post de televiune, să afişeze jetoanele pe hartă în
funcţie de fenomenele meteorologice specifice anotimpurilor, apoi să prezinte vremea. Se
rosteşte numele unui anotimp, de exemplu “Iarna”. Fiecare echipă îşi alege un reprezentant
pentru a prezenta vremea. Câştigă echipa /echipele care au lucrat corect.
Cine ştie câştigă!
Scop: verificarea cunoştinţelor acumulate pe parcursul unei unităţi de învăţare,
dezvoltarea atenţiei şi a vitezei de reacţie.
Sarcina didactică: să rezolve corect exerciţiile propuse la joc.
Material didactic: dispozitiv special pentru joc, bilete cu exerciţiile propuse, diplome.
Regulile şi desfăşurarea jocului: Se împarte clasa în două echipe. Elevii vor ieşi pe rând
în faţa clasei, câte unul de la fiecare echipă, răspund la întrebările concursului, cu ajutorul
dispozitivelor. Elevul care ştie răspunsul va apăsa pe butonul dispozitivului. În momentul
apăsării, dispozitivul îl identifica vizual şi acustic pe elevul care va răspunde la întrebare. Se
notează răspunsurile corecte cu 5 puncte. La sfârşit se face totalul pentru fiecare echipă, se
stabileşte câştigătorul şi se împart diplome.
Se pot folosi culori / flori / animale / personaje din poveşti diferite pentru cele trei rânduri
de bănci.
Cerinţele vor fi formulate diferenţiat, oferindu-i fiecărui elev şansa de a rezolva cerinţa şi
de a se putea bucura de joc.
Secretul rebusului sau aritmogrifului
Scop: verificarea cunoştinţelor.
Sarcina didactică: să rezolve corect exerciţiile propuse în vederea dezlegării rebusului/
aritmogrifului.
Material didactic: planşă cu rebus/ aritmogrif, marker.
Regulile şi desfăşurarea jocului: se cere elevilor să iasă în faţa clasei, să răspundă corect
la întrebări, să scrie răspunsul în căsuţele corespunzătoare fiecărei întrebări, să citească cuvântul
sau cuvintele care se formează în urma dezlegării corecte a rebusului/ aritmogrifului.
Pentru a dezlega corect un rebus, elevii trebuie să ţină cont de faptul că literele din
pătrăţele trebuie citite astfel: A = Â = Ă; I = Î; S = Ş; T = Ţ.
Ghemul de ace
Completând coloanele vei descoperi pe orizontala colorata denumirea unui animal sălbatic.
1. Cu el coase mama nasturii cămăşii!
2. Care parte a plantei poartă denumirea de „bucătăria plantei”?
3. Fixeazǎ planta în pǎmânt…
4. Forma de relief mai joasa decat dealul este…….
5. Cum se numesc acele plantelor?
3
5
2
1 4
Prin toate jocurile propuse, prin toate activităţile întreprinse se urmăreşte ca elevii să
perceapă caracterul unitar al mediului înconjurător, să perceapă realitatea înconjurătoare ca
mediu de viaţă al existenţei proprii, să se raporteze corect faţă de realitatea obiectivă
înconjurătoare, ca parte a ei, să nu deterioreze natura înconjuratoare.
Utilizarea unei game variate de jocuri, alese cu discernământ, în funcţie de condiţiile
concrete ale fiecărei clase de elevi, în funcţie de scopul şi sarcina didactică propusă, duce cu
certitudine la formarea unor deprinderi trainice, proprii învăţării, şi implicit la un progres evident
al proceselor psihice, al nivelului intelectual al copiilor. Organizând jocuri şi activităţi cât mai
interesante, mereu noi, exerciţii a căror soluţionare reclamă „ mintea ageră” am încercat să
trezesc şi să întreţin un climat care generează curiozitate, dragoste pentru investigaţie, favorizând
totodată descătuşarea tuturor forţelor intelectuale şi a motivaţiei intrinseci.
2.1.7. Exerciţiul
Alături de marea varietate de metode şi procedee didactice, la realizarea obiectivelor
studierii "Cunoaşterii mediului", contribuie şi exerciţiul, prin care copiii sunt puşi în situaţia de a
acţiona direct, de a efectua unele activităţi sistematice.
Exerciţiul reprezintă o metodă de învăţământ, în care predomină acţiunea
practică/operaţională reală. Această metodă implică automatizarea acţiunii didactice prin
consolidarea şi perfecţionarea operaţiilor de bază care asigură realizarea unei sarcini didactice la
niveluri de performanţă prescrise şi repetabile, eficiente în condiţii de organizare pedagogică
relativ identice. Ea susţine însuşirea cunoştinţelor şi capacităţilor specifice fiecărei trepte şi
discipline de învăţământ prin formarea unor deprinderi care pot fi integrate permanent la nivelul
diferitelor activităţi de predare-învăţare-evaluare.
Pe parcursul desfăşurării lecţiilor de cunoaşterea mediului am propus spre rezolvare
exerciţii de tipul următor:
1. Completează desenul cu denumirea anotimpului:
2. Adevărat ( A ) sau Fals ( F ):
- Fructele şi legumele conţin multe vitamine .
- Animalele sălbatice aduc omului atât foloase, cât şi pagube.
- Toamna toate păsările pleacă spre ţările calde.
decembrie
octombrie
noiembrie
septembrie
iunie
august
aprilie
mai
martieianuarie
februarie
iulie
- Vara zilele sunt mai scurte, iar nopţile sunt mai lungi.
- Temperaturile cele mai scăzute sunt iarna.
3. Găseşte şi încercuieşte cuvântul care nu se potriveşte:
o cireşe, curcubeu, zăpadă, semănat, tunete
o ghiocel, hibernare, Paşte, însămânţare, muguri
o viscol, brad împodobit, păsări călătoare, colinde, zăpadă
o frunze ruginii, recolte, ceaţă, cer senin, nuci.
4. Alcătuiţi câte o propoziţie în care să folosiţi: natura, prietenii, raze blânde:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
5. Atribuiţi însuşiri următoarelor cuvinte:
ramură - ___________ soare - ________________ primăvara- ______________
6. Compară!
o IARNA PRIMĂVĂRA
o o
o o
o o
o o
o o
o o
o o
o o
7. Bifează doar regulile pe care trebuie să le respectăm pentru păstrarea curăţeniei:
ACASĂ ÎN CLASĂ
aerisim camerele zilnic
schimbăm săptămânal lenjeria
aerisim clasa în fiecare
dimineaţă
aspirăm covoarele
lăsăm hainele împrăştiate
aruncăm gunoiul la întâmplare
ne spălăm zilnic cu apă şi
săpun
ştergem tabla
alergăm prin clasă
udăm florile
sărim pe bănci
ducem coşul de gunoi
8. Alege răspunsul corect :
Igiena înseamnă
a. curăţenie b. îngrijire c. murdărire
Curăţenia se face
a. zilnic b. săptămânal c. lunar
Bucătăria este locul unde
a. scriu b. mănânc c. mă joc
În camera mea
a.mănânc b. învăţ c. dorm
În clasă trebuie să
a. alerg b. arunc hârtii pe jos c. pǎstrez curǎţenia
9. Colorează casetele : 1.rosie- cap, verde-trunchi, albastră –membre ; 2.rosie-rădăcina,
maro-tulpina, albastră- floarea verde-frunza, galbenă-fructul.
2
1
10. În ţara noastră cresc diferite animale domestice ca: _________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
11. Uneşte printr-o linie animalul şi adăpostul care îi aparţine :
urs cuib
vulpe bârlog
barză vizuină
12. Grupează în tabel următoarele animale : curcan,căprioară, cangur, mistreţ,
privighetoare, pinguin, porc, vacă, gâscă, leu ,urs, lup.
Animale domestice din ţară Animale sălbatice din ţară Animale din alte zone
13. Scrie câte două exemple de animale:
a) domestice, de la noi din ţară:_________________________________;
b) sălbatice, de la noi din ţară : _________________________________ ;
c) sălbatice, din alte zone: _____________________________________
14. Răspunde la ghicitori:
Iarna-n frig, vara la soare, Stă burtosul pe câmpie Am cămăşi nenumărate,
Neschimbat e la culoare! Năsturei în el o mie. Plângi de le dezbraci pe toate!
……………………….. ……………………….. ………………………
15. Cum preţuieşte omul natura? Încercuieşte răspunsurile corecte:
a. curăţă malurile apelor, aruncând gunoaiele în apă
b. spală maşinile în apele râurilor
c. ocroteşte plantele şi animalele rare
d. ia ca “amintiri”din excursii flori rare
e. participă la plantare de pomi şi amenajare a spaţiilor verzi
f. admiră, fără a distruge frumuseţile naturale
16. . Scrie trei drepturi ale pământului:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
__________________________________________________
17. Potriveşte fenomenele naturii cu imaginea potrivită.
ploaie fulger ninsoare vânt
18. Dă exemple de animale care:
au blană:..................................................................................................................
au pene:................................................................................................................
mănâncă numai carne:....................................................................................
produc pagube-stricăciuni-:....................................................................................
se hrănesc cu plante:.............................................................................................
îşi hrănesc puii cu lapte:.....................................................................................
19. Scrie 3 animale din ţara noastră care sunt ocrotite de lege:
..........................................,......................................,.......................................................
..........................................................................................................................................
20. Alege modificările pe care le suportă plantele în absenţa factorilor de mediu :
apă îngheaţă,
aer se îngălbenesc
căldură nu respiră
lumină moare
2.1.8. Experimentul
„Cunoaşterea mediului” ca disciplină de învăţământ are ca scop observarea şi perceperea
lumii în ansamblul său, cu componentele, procesele şi fenomenele specifice, dar şi învăţarea prin
înţelegere şi aplicare, încercând evitarea teoretizării excesive.
Se impune ca încă de la venirea copilului în şcoală să fie ajutat să cunoască formele de
viaţă existente în mediul înconjurător şi să înveţe să le ocrotească. Astfel, micul elev va găsi
răspunsuri la întrebările de forma: De ce ninge? De ce plouă? Unde se ascunde soarele? Cum
apar norii?; pentru ca mai târziu să încerce el însuşi să înţeleagă raporturile atât de complexe
dintre om şi natură.
Un scop important al activităţii conştiente de învăţare este cultivarea intereselor şcolarilor
pentru mediu, dezvoltarea spiritului de observaţie, înarmarea cu unele deprinderi de observare
corectă şi sistematică a realităţii înconjurătoare.
Pornind de la premisa că „elevul se dezvoltă prin exerciţiile pe care le face şi nu prin
acelea care se fac în faţa lui” ( Marc Gabaude), activităţile de învăţare din orele de cunoaşterea
mediului antrenează elevii în acţiuni de observare, în experimentarea unor lucrări practice pe
măsura posibilităţilor lor. Acestea determină elevii să desfăşoare o activitate creatoare,
formându-le tehnici de investigare a realităţii înconjurătoare: urmărirea fenomenelor naturii
specifice fiecărui anotimp, observarea creşterii plantelor şi animalelor, influenţa factorilor de
mediu asupra acestora, etc.
Principalul mijloc prin care se poate asigura accesibilitatea cunoştinţelor despre natură
este contactul direct, nemijlocit şi organizat cu obiecte şi fenomene din mediul apropiat de viaţă,
pentru ca pe această bază să se realizeze progresiv cunoaşterea mediului mai îndepărtat şi a
fenomenelor generale.
Ancorată într-o permanentă căutare de soluţii care să contribuie la îmbogăţirea procesului
instructiv –educativ, noua metodologie a predării acestei discipline readuce pe primul plan
metoda experimentului şi exersarea învăţării prin ceea ce face elevul, transformându-l din simplu
spectator într-un mic cercetător, dornic să exploreze lumea înconjurătoare.
Experimentul se defineşte “ca un procedeu de cercetare în ştiinţă, care constă în
provocarea intenţionată a unor fenomene în condiţiile cele mai propice pentru studierea lor şi a
legilor care le guvernează; observaţie provocată; experienţă”.12
Lucrările experimentale constau în observarea, provocată şi dirijată, a unor fenomene ce
urmează să fie verificate experimental. Au un pronunţat caracter activ- participativ: în primul 12 Paul Popescu- Neveanu, Dicţionar de psihologie
rând, elevii vor fi curioşi momentul desfăşurării experimentului, de către învăţător, iar apoi se
vor implica, prin propriile acţiuni, la realizarea acestuia.
“Experimentul ca metoda activă, are mai multă forţă de convingere decât oricare altă
metodă şi deci posibilităţi sporite de înrâurire asupra formării concepţiei ştiinţifice despre natură
la elevi”13.
Procesul de predare a disciplinei „Cunoaşterea mediului”are la bază experimentul atât ca
metodă de investigaţie ştiinţifică, cât şi ca metodă de învăţare.
Experimentarea şi observarea nemijlocită a realităţii constituie cei doi stâlpi de susţinere
ai unei metodologii active în predarea ştiinţelor, deziderat exprimat încă de la sfârşitul secolului
al XIX-lea.
Primul pas în cercetarea naturii se face prin organizarea observaţiilor în mijlocul acesteia
(vizite, excursii, drumeţii).
Contactul direct cu natura contribuie la dezvoltarea spiritului de observaţie, suscită
curiozitatea, stimulează imaginaţia creatoare a elevului, dezvoltând în acelaşi timp operaţiile
gândirii ( analiza, sinteza, abstractizarea, generalizarea).
În clasele primare, la această disciplină este necesar să se organizeze experienţe legate de
viaţa plantelor şi animalelor, insistându-se asupra aspectelor mai greu sesizabile.
Chiar din clasa I le formăm elevilor deprinderea de a observa mediul înconjurător. Pentru
formarea oricăror noţiuni noi, am pornit de la ceea ce este apropiat elevului, de la ceea ce-l
înconjoară şi-i este accesibil (plante, animale, fenomene ale naturii, schimbări determinate de
anotimpuri în floră şi faună, evoluţia plantelor şi animalelor în raport cu acestea, relaţii simple
care se stabilesc între acestea sau între acestea şi natură).
Învăţătorul trebuie să antreneze elevii nu numai în observarea directă a unui experiment,
ci şi în executarea individuală a experimentelor.
Interesant s-a dovedit a fi pentru elevi următorul experiment desfăşurat în urma studierii
plantelor de cultură din zona de câmpie: La sfârşitul lunii noiembrie, de Sfântul Andrei, elevii
au pus pe o farfurie mai multe boabe de grâu pe o bucată de vată îmbibată cu apă. Au aşezat
farfuria la lumină şi au udat-o zilnic. După trei zile, s-a observat că seminţele care au stat la
căldură au încolţit. În maxim 14 zile se puteau admira plantele.
Pentru a trăi şi a se dezvolta plantele au nevoie de aer, apă, lumină şi căldură. Pentru a
demonstra acest lucru, am organizat şi desfăşurat următorul experiment:
Elevii au aşezat ghivece în care au fost plantate boabe de porumb şi de fasole, în diferite
condiţii:
- fără apă,
- cu apă curată,
- cu apă poluată (detergent),13 Ioan Cerghit, Metode de învăţământ, E.D.P., Bucureşti, 1980
- la întuneric,
- în frig,
- fără aer.
Ghivecele au fost puse într-un dulap cu vitrină, de unde puteau fi observate zilnic de către
fiecare copil, iar săptămânal am organizat o observare dirijată cu întreaga grupă.
După o săptămână, s-a putut observa că în ghivecele fără apă, seminţele erau aşa cum le-
au pus, în cele cu apă curată bobul de porumb s-a umflat şi a scos firişoare albe, iar în cele cu
apă poluată seminţele erau neîncolţite.
După câteva zile, s-a observat că seminţele care au stat la căldură au încolţit şi au dat
naştere la plante cu rădăcină, tulpină, frunze.
Am comparat ghivecele care au stat la căldură cu cele care au stat la frig şi am constatat
că seminţele, pentru a încolţi au nevoie de umezeală şi căldură.
Copiii au observat că seminţele care au avut apă curată şi căldură au încolţit, dând naştere
la plante viguroase. Ei au sesizat că tulpinile au frunze verzi şi se îndreaptă spre lumină.
S-a observat că seminţele de fasole care au stat la frig, au încolţit greu şi nu au crescut.
Observarea am încheiat-o cu întrebarea:
- De ce au nevoie seminţele pentru a da naştere la plante? (apă curată şi căldură).
Pentru a putea demonstra că plantele au nevoie de aer, am acoperit un ghiveci cu un vas
de sticlă. Copiii au observat cum plantele au început să se îngălbenească, iar pereţii vasului s-a
aburit. Activitatea am încheiat-o cu întrebarea:
- De ce plantele s-au îngălbenit şi n-au crescut? (sub vas nu au avut aer).
În urma conversaţiilor despre animalele din alte zone ale lumii, în special despre uriaşele
balene albastre, un elev a adresat următoarea întrebare. „Cum plutesc balenele în apă şi nu se
scufundă pe fundul oceanelor atât de adânci?”
O simplă explicaţie orală n-ar fi fost suficientă pentru înţelegerea acestui fenomen, de
aceea, în următoarea oră am realizat următorul experiment:
Elevii au fost împărţiţi în 4 grupe , două având pahare cu apă sărată , iar celelalte două-
pahare cu apă de la robinet şi câte un ou. S-a cerut elevilor să introducă oul în paharul cu apă.
Aceştia au observat că oul scufundat în apa sărată pluteşte, fapt ce demonstrează că apa sărată
împiedică scufundarea vieţuitoarelor care populează mările şi oceanele.
Din activităţile desfăşurate am observat că elevii de vârstă şcolară mică învaţă şi înţeleg
cel mai bine ştiinţele naturii prin experiment şi investigaţie. Chiar dacă învăţarea prin experiment
consumă mai mult timp, s-a demonstrat ştiinţific faptul că gradul de reţinere a informaţiei creşte
până la 80-85% în cazul experimentului desfăşurat de elev comparativ cu doar 5-10% în cazul
expunerii învăţătorului. Dezvoltarea interesului elevilor pentru metoda experimentului este la
îndemâna fiecărui învăţător, prin crearea acelui colţ viu al clasei, atât de îndrăgit de elevi.
Existenţa unor plante în ghiveci, a unor jardiniere cu seminţe semănate, a unui acvariu, etc de
care elevii sa aiba grija cu multă pasiune, stau la baza dezvoltării simţului responsabilităţii pentru
natură, făcându-i pe elevi pasionaţi de mediu, plante şi animale.
Metoda experimentală are mai multă forţă de convingere decât oricare altă metodă şi, în
acest fel, posibilităţi sporite asupra formării concepţiei ştiinţifice la elevi. Dirijându-i pe elevi să
observe lumea înconjurătoare, să mânuiască materialul biologic şi să interpreteze ştiinţific
fenomenele naturii, îi învăţăm să cunoască natura, s-o preţuiască şi s-o ocrotească.
2.2. Metode, activităţi şi tehnici de învăţare specifice gândirii critice
aplicabile în predarea cunoaşterii mediului
Dinamismul timpului istoric actual impune învăţarea de tip inovator (care are drept
caracteristici esenţiale: caracterul activ şi participativ).
Conceptul de învăţare activă presupune un stil de învăţare autentică, durabilă. Elevul este
implicat în toate etapele învăţării care apelează la experienţa acestuia.
Modelul învăţării eficiente şi active este un ciclu specific ce presupune:
a învăţa= a conceptualiza, a înţelege (generalizarea, integrarea observaţiilor într-o
structură logică);
a învăţa= a aplica.
Metodele trebuie atent selectate şi aplicate adecvat specificului disciplinei Cunoaşterea
mediului.
Printre metodele care activizează predarea-învăţarea sunt şi cele prin care elevii lucrează
productiv unii cu alţii, îşi dezvoltă abilităţi de colaborare şi ajutor reciproc. Ele pot avea un
impact extraordinar asupra elevilor datorită denumirilor foarte uşor de reţinut, caracterului ludic
şi oferind alternative de învăţare cu “priză” la copii.
Pentru aceasta este nevoie de un demers didactic adecvat care necesită parcurgerea celor
trei etape aflate în interdependenţă: evocarea, realizarea sensului, reflecţia.
În cadrul lecţiilor de cunoaşterea mediului putem folosi atât metode clasice, însă cu
valenţe participative cum ar fi: experimentul, munca cu harta, observaţia, conversaţia euristică;
metode stimulative: jocul şi metode activ- participative: Metoda Pălăriilor Gânditoare, Cubul,
Cvintetul, Ciorchinele, Diagrama Venn, Copacul ideilor, Ştiu/ Vreau să ştiu/ Am învăţat etc.
În vederea dezvoltării gândirii critice la elevi, trebuie să utilizăm, cu precădere
unele strategii activ-participative, creative. Acestea nu trebuie rupte de cele tradiţionale,
ele marcând un nivel superior în spirala modernizării strategiilor didactice.
2.2.1. Brainstorming-ul
Brainstorming-ul, în traducere directă "furtună în creier" sau "asalt de idei", este o
metodă utilizată pentru a-i ajuta pe copii să emită cât mai repede, cât mai multe idei, fără a se lua
iniţial în consideraţie valoarea acestor idei.Reprezintă un mod simplu şi eficient de a genera idei
noi.
Este o metodă de stimulare a creativităţii în cadrul activităţii în grup. Se poate practica
oral şi se foloseşte pentru a găsi cât mai multe soluţii pentru o problemă.
Metoda poate fi folosită începând cu clasa a doua, într-o fază uşoară, pentru ca în clasele
a III-a şi a IV-a să fie o metodă de bază în formarea gândirii critice a elevilor.
Etapele de desfăşurare:
- Alegerea temei şi a sarcinii de lucru;
- Solicitarea exprimării într-un mod cât mai rapid, în fraze scurte şi concrete, fără
cenzură, a tuturor ideilor. Nu se vor admite referiri critice.
- Înregistrarea tuturor ideilor în scris (pe tabla, flipchart);
- Anunţarea unei pauze pentru aşezarea ideilor ( de la 15 minute până la o zi);
- Reluarea ideilor emise pe rând şi gruparea lor pe categorii, simboluri, cuvinte cheie,
imagini care reprezintă diferite criterii etc.;
- Analiza critică, evaluarea, argumentarea, contraargumentarea ideilor emise anterior, la
nivelul clasei sau al unor grupuri mai mici;
- Selectarea ideilor originale sau a celor mai apropiate de soluţii aplicabile pentru
problema supusă atenţiei;
- Afişarea ideilor rezultate în forme cât mai variate şi originale: cuvinte, propoziţii,
colaje, imagini, desene, cântece, joc de rol etc.
Avantajele folosirii metodei:
- Participarea activă a tuturor participanţilor;
- Dezvoltarea capacităţilor de a trăi anumite situaţii, de a le analiza, de a lua decizii
privind alegerea soluţiei optime;
- Exprimarea personalităţii;
- Eliberarea de prejudecăţi;
- Exersarea creativităţii şi a unor atitudini deschise la nivelul grupului;
- Dezvoltarea relaţiilor interpersonale, prin valorificarea ideilor fiecăruia;
- Realizarea unei ambianţe pline de prospeţime şi de emulaţie.
În lecţiile desfăşurate la clasă am folosit metoda brainstorming-ului cu scopul de a capta
atenţia elevilor, de a stimula interesul pentru viitoarele cunoştinţe, de a da frâu liber imaginaţiei
acestora, de a activiza elevii.
Astfel, în cadrul lecţiei „La munte” am organizat următorul brainstorming : sarcina de
lucru a fost: „Spuneţi ce cuvinte vă vin în minte când vă gândiţi la munte.”
La lecţia “Igiena lociunţei”, sarcina de lucru a fost aceeaşi, schimbându-se decât cuvântul
cheie în “igienă”.
MUNTE animale
înălţime
frumuseţe
flori de colţ
stânci
apă
peşteri
bogăţiepăduri
detergenti
drumeţii
2.2.2. Ciorchinele
Ciorchinele reprezintă o metodă de predare–învăţare care-i încurajează pe elevi să
gândească liber şi deschis. Prin această metodă se stimulează evidenţierea conexiunilor între
ideile unei teme luate în discuţie. De asemenea, ciorchinele este şi o tehnică de căutare a căilor
de acces spre propriile cunoştinţe, evidenţiind modul propriu de a înţelege o anumită temă, un
anumit conţinut. Ajută cadrul didactic să înţeleagă maniera în care fiecare elev înţelege noţiunile
şi îi oferă posibilitatea de a interveni diferenţiat.
Este o tehnică de predare – învăţare care încurajează elevii să gândească liber şi deschis.
Este un „brainstorming necesar” prin care se stimulează evidenţierea legăturilor dintre idei; o
modalitate de a construi/ realiza asociaţii noi de idei sau de a releva noi sensuri ale ideilor”.14
Paşii de urmat sunt următorii:
1. Se scrie un cuvânt sau o propoziţie nucleu în mijlocul tablei sau al unei foi de bloc mare
de desen.
2. Se scriu cât mai multe cuvinte, propoziţii legate de tema propusă.
3. Se trasează o linie între cuvintele scrise anterior în vederea evidenţierii unor conexiuni
dintre aceste idei.
4. Nu se limitează numărul ideilor, dar trebuie oferit un timp de lucru pentru această
activitate.
Astfel, la recapitularea cunoştinţelor însuşite pe parcursul unităţii de învăţare
“Animalele”, am organizat cu elevii următorul ciorchine:
14Steele, J., Meredith, K., Temple, C., „Lectura şi scrierea pentru dezvoltarea gândirii critice”- Ghid I, Casa de Editură şi Tipografia Gloria, 2000
IGIENĂ aspirator
curăţenie
mop
mătură
sănătate
săpun apă
În cadrul lecţiei “Acţiuni care dăunează mediului înconjurător” , am realizat următorul
ciorchine:
ANIMALE
membre
Părţile corpului
cap trunchi corpului
foloaselapte
pene
piele
carne
ouă
păr
Nevoiaer
apă
hrană
lumină
căldură
înmulţirea
prin pui
prin ouă
sălbatice
domestice
din alte zone
ursul
cerbul
vulpea
oaia
câinele
cangurul
leul
poluarea apei
petrol
substanţe toxice
pescuitul excesiv
2.2.3. Metoda pălăriilor gânditoare
Acest nou tip de metodă de predare–învăţare este un joc în sine. Copiii se împart în şase
grupe – pentru şase pălării. Ei pot juca şi câte şase într-o singură grupă. Împărţirea elevilor
depinde de materialul studiat. Pentru succesul acestei metode este important însă ca materialul
didactic să fie bogat, iar cele şase pălării să fie frumos colorate, să-i atragă pe elevi.
Etapele aplicării metodei:
1. Pălăria poate fi purtată de un singur elev sau de un grup de elevi;
2. Prezentarea problemei/ situaţiei;
Acţiuni care dăunează mediului
înconjurător
poluarea aerului
poluarea solului
gunoi menajer
incendii
substanţe toxice
vânatul excesiv
tăierea pădurilor
fum
gaze
gunoi menajer
substanţe toxice
3. Investigarea problemei pe baza caracteristicilor fiecărei „pălării”;
4. Prezentarea argumentată a rezultatelor.
Ca material vor fi folosite 6 pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roşu,
galben, verde, albastru şi negru. Participanţii fiind liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord
cu rolul pe care îl joacă. Fiecare culoare reprezintă un rol.
Pălăria albă (povestitorul)
Deţine informaţii despre tema pusa în dezbatere.
Gândeşte obiectiv , nu este părtinitoare.
Observă şi identifică rapid informaţii, fapte, conexiuni.
Rămâne neutră indiferent de influenţele colegilor uneori intenţionate conform rolului
jucat , alteori reale.
Cunoaşte traseul, drumul, soluţiile şi materialele ce pot fi folosite pentru rezolvare.
Este purtătoare de informaţii şi dornică de a descoperi altele noi, utile problemelor puse
în dezbatere.
Caută soluţii care o pot duce la obţinerea informaţiilor cheie.
Celelalte pălăriuţe apelează la capacităţile ei de reţinere a informaţiilor.
Oferă informaţia brută, nu o interpretează şi nu are opinii de niciun fel.
Pălăria roşie (psihologul)
Este pălăriuţa cu multă imaginaţie şi empatie faţă de problemele cotidiene.
Priveşte şi analizează problemele, temele, evenimentele, situaţiile emotionale. De aceea
se înfurie, se supără când celelalte pălării rămân insensibile la soluţiile propuse de ea.
Trăieşte stări afective contrastante: emoţii, empatie, furie, afecţiune, blândeţe, îngrijorare
, etc.
O caracterizează sinceritatea. Spune ce simte fără să se gândeasca la consecinţă.
E interesată să ştie ce simt, ce cred, cum ar acţiona celelalte pălăriuţe. Le cere să-şi
motiveze soluţiile, informaţiile.
E un stimulator pentru ceilalţi, mobilizator prin întrebările pe care le adresează.
Se bazează pe intuiţie, îşi exteriorizează emotiile şi sentimentele. Manifestă şi temeri, îşi
prezintă propriile viziuni, sentimente şi nemultumiri.
Priveşte soluţionarea problemelor prin prisma propriei intuiţii.
Este şi un explorator al sentimentelor celorlalti; investighează părerea celorlalţi din punct
de vedere emoţional şi afectiv.
Nu se justifică şi nu dă explicaţii, gândeşte prin prisma emoţiilor pe care le provoacă
problema pusă, evenimentul trăit.
Pălăria neagră (criticul)
• Gândeşte negativ, dar logic şi critic.
• Judecă cu prudenţă cazul/ problema/ evenimentul.
• Exprimă perspectiva întunecată, sumbră, tristă.
• Scoate în evidenţă răul, erorile, incorectitudinile.
• Prezintă posibilele pericole, riscuri, greşeli la soluţiile propuse.
• Încearcă obiectiv să tragă un semnal asupra aspectelor negative ce ar urma.
• Pentru fiecare soluţie propusă găseşte erori, pericole, obstacole.
• Selectează greşelile cu precizie.
• Este pălăriuţa care atentionează asupra implicaţiilor, riscurilor, încălcării regulilor.
• Exprimă prudenţa, grija, avertismentul, judecata.
• Reprezintă perspectiva gândirii negative, pesimiste.
Pălăria galbenă (creatorul)
• Culoarea galbenă simbolizează lumina soarelui, strălucirea, optimismul.
• Gândeşte pozitiv, constructiv şi logic.
• E strălucitoare, prezintă aspecte pozitive.
• Ia în consideraţie beneficiile, posibilităţile, informaţiile oferite şi exprimă speranţa de
rezolvare a problemei.
• Este o luptătoare. Caută până găseşte suporturi raţionale şi practice.
• Formulează sugestii, propuneri reale, concise.
• Cere celorlalte pălăriuţe un efort mai mare de gândire pentru soluţionarea problemelor.
• Caută beneficii pe care nu le întrevede de la început.
• Studiază ideile, materialele, soluţiile creative oferite de pălăriuţa verde.
• E realistă prin posibilităţile de realizare a soluţiilor formulate de alte pălăriuţe.
Pălăria verde (gânditorul)
• Este simbolul fertilităţii, al producţiei de idei noi, inovatoare.
• Formulează o abundenţă de idei noi, soluţii posibile creative, inovatoare.
• Caută alternative.
• Cu ajutorul ei se ajunge la noi concepte, noi soluţii, noi raţionamente, variante,
posibilităţi.
• Antrenează gândirea pentru soluţionarea problemelor.
• Combină ideile şi creează variante de rezolvare, gândeşte resursele, metodele pe care le
explică convingător.
• Abundenţa ideilor imaginate de ea creează oportunităţi de rezolvare prin selecţie,
combinare, adăugare.
• Nu are reţineri, explodează şi emană idei noi, neaşteptate.
Pălăria albastră (moderatorul)
• Albastrul e rece; este culoarea cerului care este deasupra tuturor.
• Are rolul conducător.
• Sobră, rece, vede tot, supraveghează şi dirijează desfăşurarea activităţii / jocului,
discuţiei, analizează şi clarifică.
• Controlează şi organizează derularea demersului de rezolvare a problemei.
• Este recunoscută de ceilalţi şi se ţine cont de intervenţiile ei.
• Explorează subiectul. Este dirijorul orchestrei pălăriuţelor şi cere ajutorul celorlalte
pentru a duce la armonie în soluţionarea cazului.
• Ea defineşte problema, conduce întrebările, face sinteze parţiale şi finale. Monitorizează
jocul şi urmăreşte respecatrea regulilor prin simple interjecţii.
• Rezolvă conflictele care apar.
• Cunoaşte foarte bine rolul fiecărei pălăriuţe.
• Intervine când este cazul şi formulează sintezele.
• Celelalte pălăriuţe pot face comentarii şi oferi sugestii chiar dacă nu sunt conducătorii
jocului.
• Alege soluţia corectă şi dă semnalul de continuare a jocului şi de finalizare. Se înţelege
că sub aceeaşi pălăriuţă albastră va sta şi învăţătoarea.
• Dirijează pas cu pas demersul jocului.
• Urmăreşte eliminarea timpilor morti, abaterea de la rol.
Participanţii trebuie să cunoască foarte bine semnificaţia fiecărei culori şi să-şi reprezinte
fiecare pălărie, gândind din perspectiva ei. Nu pălăria în sine contează, ci ceea ce semnifică ea,
ceea ce induce culoarea fiecăreia.
Cele 6 pălării gânditoare pot fi privite în perechi:
pălăria albă – pălăria roşie
pălăria neagră – pălăria galbenă
pălăria verde – pălăria albastră
Pălăria albastră → clarifică
Pălăria albă → informează
Pălăria verde → generează ideile noi şi efortul
Pălăria galbenă → aduce beneficii creative
Pălăria neagră → identifică greşelile
Pălăria roşie → spune ce simte despre
Un exemplu de întrebări / comportamente posibile în acest joc este:
Pălăria albă Pălăria roşiePălăria
galbenă
Pălăria
neagră
Pălăria
albastră
Pălăria
verde
Ce
informaţii
avem?
Ce
informaţii
lipsesc?
Ce
informaţii am
vrea să avem?
Cum putem
obţine
informaţiile?
Punându-mi
pălăria roşie,
uite
cum privesc
eu lucrurile…
Sentimentul
meu e că…
Nu-mi place
felul cum s-a
procedat.
Pe ce se
bazează
aceste idei?
Care sunt
avantajele?
Pe ce drum
o luăm?
Dacă
începem
aşa… sigur
vom ajunge
la rezultatul
bun!
Care sunt
erorile?
Ce ne
împiedică?
La ce riscuri
ne expunem?
Ne permite
regulamentul?
Putem să
rezumăm?
Care e
următorul pas?
Care sunt
ideile
principale?
Să nu
pierdem
timpul şi să
ne
concentrăm
asupra…, nu
credeţi?
Şansa
succesului
este dacă…
Cum
poate fi
altfel atacată
problema?
Putem
face asta şi
în alt mod?
Găsim şi o
altă
explicaţie?
Marele avantaj al acestei metode este acela că dezvoltă competenţele inteligenţei
lingvistice, inteligenţei logice şi inteligenţei interpersonale.
Am folosit metoda în cadrul lecţiei “Protejarea mediului înconjurător”, la care au
participat şi elevii clasei a III-a, colegii care ne-au ajutat în desfăşurarea proiectului” Satul
nostru, curat ca lacrima!”.
Protejarea mediului
Pălăriuţa albă
• Ce informaţii avem despre “poluarea mediului?” Dar despre oameni?
• Ce informaţii lipsesc?
- Mediul înconjurător este tot mai bolnav.
- Zilnic este poluat: în aer, în apa , pe pământ…
- Bolile de care suferă oamenii sunt tot mai multe şi mai grave.
- În principal omul este vinovat de ceea ce se întâmplă rău în mediul înconjurător.
- Nu ştim care este motivul pentru care oamenii sunt aşa neglijenţi.
• Cum putem afla aceste informaţii?
- Urmărind emisiuni dedicate acestui fenomen, povestind întâmplări văzute sau transmise
despre comportamentul oamenilor în acest sens.
Pălăriuţa roşie
• Uite cum privesc eu aceasta situatie!
- Oamenii de foarte multe ori nu ştiu cum să se comporte: ei aruncă resturi pe unde trec sau
poposesc, care omoară peştii şi celelalte vieţuitoare; distrug pădurile pentru a-şi construi case
sau pentru a vinde lemnul; vânează păsări şi animale doar din plăcerea de a se distra ; nu se
gândesc că generaţiile următoare vor avea de suferit…
- Eu sunt foarte supărată pe astfel de oameni şi îmi pare rău că din cauza lor omenirea va
avea de suferit.
• Vă imaginaţi că mulţi copii se nasc bolnavi din cauza poluarii? Cât suferă ei şi părinţii
lor?
- Cei ce fac asemenea fapte - voit sau nevoit -sunt cei mai răi.
- Mă tem că deja în scurt timp va fi prea târziu ca pământul să mai poată fi salvat.
• Voi ce credeti că e de făcut? Copiii raspund.
- Chiar eu am văzut cum un grup de turişti (la munte) a lăsat în poiana unde a poposit toate
resturile, ba mai mult, a lăsat şi focul aprins acolo unde a făcut grătar şi nimeni nu le-a atras
atenţia.
• Voi sunteţi de acord cu această atitudine?
- Astfel degradarea mediului se va accentua.
Pălăriuţa verde
• Oamenii ar trebui să conştientizeze mai mult că ei sunt principala sursă de poluare şi în
puterea lor stă salvarea mediului prin :
- plantarea unor noi păduri acolo unde au fost distruse;
- depozitarea deşeurilor în locuri special amenajate;
- ocrotirea vieţuitoarelor, mai ales a celor pe cale de dispariţie.
- captarea gazelor toxice cu ajutorul diferitelor instalaţii;
- apărarea pădurilor de incendii prin grija mai mare faţă de folosirea focului.
• Ne putem implica şi noi copiii prin acţiuni de plantări, curăţarea mediului, dând astfel
exemplu celor mari, care sigur se vor simţi ruşinaţi.
• Ne vom propune de pe acum ca atunci când vom fi mari să cercetăm mai mult decât
părinţii noştri şi să găsim soluţii pentru menţinerea unui mediu sănătos de care să se
bucure şi generaţiile ce vor veni după noi.
• Putem cere noi, copiii, legi mai aspre pentru cei care nu ştiu sau nu vor să păstreze un
mediu sănătos.
• Ce credeti, putem găsi şi alte modalităţi de rezolvare a acestei probleme care nu mai
suportă amânare?
Pălăriuţa galbena
• Cred că soluţiile propuse sunt necesare şi foarte potrivite.
• Prin implicarea noastră acum vom ajuta într-un fel mediul înconjurător şi vom fi fericiti
că exemplul nostru va fi urmat de adulţi. Chiar ei ne vor ajuta la îndeplinirea obiectivelor
ce ni le-am propus şi astfel vom fi apreciaţi în acest sens.
• Dacă ne planificăm încă de pe acum să găsim soluţii noi de protejarea mediului, când
vom fi mari sigur ne vom ţine de promisiuni.
• Oare dacă cerem acum să se facă ceva pentru însănătoşirea mediului, guvernanţii nostri
ne vor lua în seamă pâna nu este prea târziu?
Pălăriuţa neagră
• Sunt prea multe probleme legate de protejarea mediului.
• Este prea târziu pentru a mai fi salvat; s-a ajuns prea departe cu greşelile şi neglijenţa
omului.
• Nu toţi oamenii înţeleg erorile comise şi nici soluţiile propuse pentru eliminarea lor.
• Nu toti oamenii îşi iubesc semenii şi nu se gândesc nici la generaţiile următoare.
• S-ar putea să se greşească prin intervenţiile lor, chiar dacă au intenţii bune.
• Până vom fi noi mari, poate alţii chiar vor distruge mediul şi nu vom mai avea ce salva.
• Cei mari nu ne vor lua pe noi în seamă şi deci, nici nu ne vor ajuta.
Pălăriuţa albastră
• Putem să tragem o concluzie?
- Mediul înconjurător poate şi trebuie să fie ocrotit prin grija tuturor.
• Ce putem să facem noi?
- Să dăm o mână de ajutor atât cât ne ţin puterile.
- Să tragem cât mai multe semnale de alarmă.
- Să ne interesăm pe diverse căi şi să prezentăm pericolele care ne pasc cu un mediu
bolnav.
- Să sesizăm organele în drept.
• Ce putem reţine din tot ce s-a spus?
- Să cerem organelor în drept să ia măsuri în acest sens.
• Cum să procedăm ca să fim siguri că multe dintre probleme se vor ameliora sau chiar
rezolva?
• Noi vom continua acţiunile de plantare, curăţire a spaţiilor, ocrotirea plantelor şi
animalelor şi nu vom uita :
- Să nu rupem copacii!
- Să nu lovim vietăţile!
- Să nu aruncăm gunoaie!
- Să plantăm flori şi pomişori!
- Să dăm exemple de bună purtare!
2.2.4. Cvintetul (Cinquain)
Capacitatea de a rezuma informaţiile, de a surprinde complexitatea ideilor, sentimentelor
şi convingerilor în câteva cuvinte este o deprindere importantă. Ea necesită o reflecţie adâncă
bazată pe înţelegerea nuanţată a sensurilor. Un cvintet este o poezie care necesită sintetizarea
informaţiei şi materialelor în exprimări concise, care descriu sau exprimă reflecţii asupra
subiectului.
Termenul de cinquain vine de la cuvântul franţuzesc pentru cinci. Un cvintet este, deci, o
poezie de cinci versuri. Când se introduce cvintetul la clasă, se prezintă mai întâi regulile de
scriere a acestei poezii, apoi se prezintă căteva mostre. Se cere apoi grupului să-şi scrie propriile
poezii de cinci versuri. La început, unora li se va părea greu. Este bine, de aceea, să se lucreze în
perechi. Se anunţă un subiect pentru poezii şi ca timp de lucru, elevii au cinci până la şapte
minute să le scrie.
Varianta iniţială trebuie să fie individuală, după care fiecare pereche va reţine din cele
două poezii ceea ce le place mai mult şi vor rescrie un cvintet final. Aceasta stimulează discuţia
despre motivele pentru care au scris ce au scris, permiţând continuarea şi adâncirea reflecţiei
critice asupra subiectului.
Activitatea se poate desfăşura individual, în perechi, în echipă.
Structura cvintetului:
1. Primul vers este un singur cuvânt- cheie (de obicei un substantiv);
2. Al doilea vers este format din două adjective care descriu subiectul;
3. Al treilea vers este format din trei verbe ( eventual la gerunziu);
4. Al patrulea vers este format din patru cuvinte şi exprimă păreri, sentimente faţă de subiectul în
cauză (propoziţie);
5. Al cincilea vers este un cuvânt care exprimă esenţa subiectului.
Astfel, la sfârşitul orei în care am studiat „Animale din alte zone ale lumii”, după ce
clasa a fost împărţită în două echipe, am cerut elevilor să îşi aleagă un animal şi să realizeze un
cvintet. Aceştia au propus ca teme „Leul” şi „Balena”.
a) „Leul”
Leul
puternic impunător
vânează rage atacă
Este regele tuturor animalelor.
animal
b) „Balena”
Balena
uriaşă albastră
înoată mănâncă respiră
Este ameninţată cu dispariţia.
animal
2.2.5. Cubul
Cubul este o strategie de predare care ajută la studierea unei teme din mai multe
perspective în scopul lărgirii viziunii copiilor şi a aprofundării acesteia.
Este o tehnică prin care se evidenţiază activităţile şi operaţiile de gândire implicate în
învăţarea unui conţinut. Presupune rezolvarea unor sarcini de lucru diferite, pe aceeaşi temă, de
grupe diferite de elevi şi presupune colaborarea elevilor din aceeaşi grupă.
Etape:
- Realizarea unui cub care are feţele numerotate de la 1 la 6;
- Anunţarea subiectului pus în studiu;
- Împărţirea clasei în 6 grupe care examinează tema din perspectiva cerinţei de pe una
din feţele cubului.
1. Descrie! Explică! 4. Analizează!
2. Compară! 5. Aplică!
3. Asociază! 6. Argumentează!
În cazul copiilor de ciclul primar, acţiunile şi operaţiile solicitate sunt însoţite de cerinţe
suplimentare cu caracter concret. Este foarte important cum se implică cadrul didactic în
realizarea unei activităţi folosind metoda cubului, cât de bine îşi cunoaşte clasa de elevi pentru ca
fiecărui elev să îi revină acele sarcini de lucru care corespund potenţialului intelectual dobândit
până în prezent.
Pentru realizarea acestei secvenţe a lecţiei am construit cu ajutorul elevilor un cub din
cutiile de carton în care erau ambalate pacheţelele de lapte de la gustarea acestora, apoi l-am
îmbrăcat în coală colorată. Elevii au fost încântaţi de cubul realizat, conştientizând faptul că au
folosit un material reciclabil în construirea lui şi că vor folosi „jucăria lor” în desfăşurarea
lecţiilor viitoare.
Astfel, în lecţia „La munte”, am împărţit copiii în 6 grupe de câte 3 şi am atribuit în
cadrul fiecărui grup câte un rol fiecărui copil astfel: sportivul va mânui cubul şi va transporta
cubul de la grupa precedentă la grupa lui şi apoi la grupa următoare; secretarul va ţine la curent
membrii grupului cu sarcina care îi revine grupului respectiv; purtătorul de cuvânt va comunica
clasei concluziile la care s-a ajuns în urma discuţiilor în grupul respectiv.
Pe feţele cubului am lipit sarcinile specifice acestei tehnici.
Descrie - Descrie vegetaţia din zonele de munte (de deal, de
câmpie).
Compară - Compară pădurea de fag cu pădurea de brad şi molid.
Asociază - Asociază animalele sălbatice, formelor de relief.
Analizează - Dovedeşte cum s-au adaptat la mediu unele animale.
Aplică - Ce puteţi face voi pentru protejarea plantelor şi
animalelor pe cale de dispariţie?
Argumentează pro şi
contra
Care este părerea ta despre căile de protejare a plantelor
şi animalelor?
Am realizat un cadru de construire a învăţării pe cele trei momente specifice promovării
gândirii critice: evocare – realizarea sensului – reflecţie, pentru ora de recapitulare a
cunoştinţelor dobândite pe parcursul unităţii de învăţare „Animalele”.
Pe feţele cubului am lipit:
imagini cu animale domestice la sarcina descrie;
imagini cu animale salbatice la sarcina compară;
imagini cu foloase de la animalele domestice la sarcina asociază;
imagini cu o pasăre de curte şi un animal patruped la sarcina analizează;
imagini cu animale salbatice la sarcina aplicaţii;
imagini cu Globul Pământesc la sarcina argumentează pro sau contra (poate trăi omul
singur pe Pământ?).
Descrie Descrie animalele!
Compară Găseşte asemănări si deosebiri între animale domestice
şi cele sălbatice!
Asociază De la ce animale avem aceste foloase?
Analizează Din ce este alcătuit corpul fiecărui animal?
Aplică Colorează animalele care trăiesc şi la noi în ţară!
Argumentează pro şi
contra
Sunt dăunătoare şi folositoare animalele. De ce?
2.2.6. Ştiu / Vreau să ştiu / Am învăţat
Acest model de predare, elaborat de Donna M.Ogle în 1986 porneşte de la premisa că
informaţia anterioară a elevului trebuie luată în considerare atunci când se predau noi informaţii.
Un instrument important de învăţare îl reprezintă lectura, acest model reprezentând şi o grilă de
lectură pentru textul non-funcţional.
Aplicarea modelului Ştiu / Vreau să ştiu / Am învăţat presupune parcurgerea a trei etape:
- accesarea a ceea ce elevii ştiu;
- determinarea a ceea ce se doreşte a se învăţa;
- reactualizarea a ceea ce s-a învăţat.
Primele două etape se pot realiza oral, pe bază de conversaţie, iar cea de-a treia etapă se
realizează în scris.
Autoarea a construit o fişă de lucru, pe care elevii o completează prin activităţi de grup
sau individuale:
Ştiu Vreau să ştiu Am învăţat
Structura acţiunii:
1. Se solicită elevilor să completeze prima rubrică a tabelului cu tot ceea ce
ştiu / cred că ştiu despre tema abordată. Se poate lucra individual, în perechi sau în grupuri mici.
2. În timp ce elevii realizează lista, profesorul construieşte pe tablă tabelul de
mai sus.
3. Se cere elevilor să spună ce au scris, iar învăţătorul va completa la tablă
informaţiile cu care toţi elevii sunt de acord.
4. Se solicită elevilor să analizeze ceea ce ştiu deja şi să observe pe cele care
au puncte comune şi pot fi incluse într-o categorie mai generală.
5. Se solicită elevilor să completeze a doua rubrică a tabelului cu tot ce ar
dori ei să înveţe despre tema dată. Se poate lucra individual, în perechi sau în grupuri mici.
6. Elevii spun întrebările pe care le au despre subiectul abordat, iar
învăţătorul le va lista în a doua coloană a tabelului. Aceste întrebări vor evidenţia nevoile de
învăţare ale elevilor în legătură cu tema dată.
Etapa Ştiu, realizată în faza de evocare, implică două nivele ale accesării cunoştinţelor
anterioare: un brainstorming cu rol de anticipare şi o activitate cu rol de categorizare Pentru că
elevii sunt provocaţi să se gândească la ceea ce ştiu îi ajută să-şi îndrepte atenţia asupra a ceea ce
nu ştiu. Învăţarea şi înţelegerea cunoştinţelor noi vor fi mai uşoare, tocmai prin faptul că elevii
sunt motivaţi să-şi verifice cunoştinţele pe care au susţinut că le ştiu despre subiectul în cauză.
Metoda apelează la memoria elevilor, fiind nevoiţi să spună şi să scrie tot ce-şi amintesc despre
un subiect dat. Elimină timiditatea, stresul, pentru că ei comunică într-un mod natural atunci
când fac cunoscute colegilor ideile notate. Nu se ridiculizează afirmaţiile greşite, ci se pun în
dezbatere pentru a-l determina pe cel care le-a emis să mediteze, să analizeze şi apoi să-şi
schimbe afirmaţia ori, dacă are destule argumente , să si-o păstreze. Se formează desprinderi de
comunicare, scriere, citire, iar în clasă se creează o atmosferă de lucru intens bazată pe
cooperare.
Vreau să ştiu este următorul pas, în care elevii îşi exprimă în mod deliberat curiozităţile
privind tema pe care urmează să o înveţe şi să o dezbată. Curiozitatea se satisface formulând
întrebări în legătură cu ceea ce ar dori ei să afle. Elevii devin conştienţi de propriile lor nevoi de
formare – „vreau să ştiu = nu ştiu”. Ei au permisiunea să întrebe tot ce gândesc în legătură cu
tema respectivă, fără a fi obstrucţionaţi, cenzuraţi. Această libertate îi ajută la conştientizarea şi
familiarizarea cu tehnica formulării întrebărilor. Elevii se află în situaţia de a-şi cenzura ei înşişi
unele întrebări care i-ar face ridicoli. Sarcina îi activizează şi le îmbogăţeşte vocabularul, elevii
îşi formează deprinderi de construire a enunţurilor interogatorii orale şi scrise, dobândesc
curiozitate pentru tema de învăţat. Urmează desfăşurarea lecţiei propiu-zise, realizarea de
investigaţii, respectiv dobândirea de cunoştinţe legate de tema propusă.
Etapa Am învăţat se realizează în scris. Informaţiile dobândite sunt sistematizate,
rearanjate conform categoriilor identificate anterior, un mare accent punându-se pe originalitatea
produselor realizate individual sau în grup ( postere, afişe, scheme ale lecţiei). Se formează
deprinderea de selectare şi organizare a informaţiilor, de prezentare orală a acestora.
Aplicând această metodă în predare, se obţin: o lectură activă, rată crescută a retenţiei
informaţiei, creşterea capacităţii de a realiza categorizări, chiar de la vârste mici, interes pentru
lectură şi învăţare, durabilitatea cunoştinţelor ce sunt dobândite prin efort propriu.
În lecţia “Anotimpurile şi vieţuitoarele”, am folosit această tehnică pentru anotimpul
Primăvara.
Ştiu Vreau să
ştiu
Am învăţat
-primavara începe în luna
martie
-care sunt
sǎrbǎtorile
de
primǎvarǎ
-sǎrbǎtorile de primǎvarǎ sunt:
Mǎrţişorul, Ziua Internaţionalǎ a Femeii,
Floriile, Paştele.
-care sunt
lunile de
primǎvarǎ
-lunile acestui anotimp sunt: martie,
aprilie ,mai.
-vestitorul primăverii este
ghiocelul
- pomii sunt înfloriţi
- alte flori
de
primǎvarǎ
- florile de primăvară sunt: lǎcrămioara,
laleaua, panseluţa,
zambila
-sǎ nu rupem florile pomilor, pentru cǎ din
ele vor ieşi fructe
-apar gâzele, se întorc
păsările cǎlǎtoare
-de ce
trebuie
ocrotite
pǎsǎrile ?
- ocrotim păsările, pentru cǎ ele curǎţǎ
pomii de omizi
-animalele îşi cautǎ hranǎ şi -ce au fǎcut - au iernat
se înmulţesc animalele
-afară se încălzeşte -ce se
întǎmplǎ în
naturǎ
- totul se trezeşte la viaţǎ.
-soarele răsare mai devreme.
-plantele înmuguresc,
înfrunzesc şi
înfloresc
-ce conţin
fructele
-fructele conţin multe vitamine, necesare
organismului
2.2.7. Diagrama Venn:
Diagrama Venn-Euler pune în evidenţă trăsăturile comune şi pe cele diferite a două idei,
concepte, evenimente, obiecte etc.
Se reprezintă sub forma a două cercuri intersectate. În primul cerc se notează trăsăturile
primului termen al comparaţiei, în cel de-al doilea cerc se notează trăsăturile celuilalt termen al
comparaţiei, iar în zona de intersecţie se notează elementele comune celor doi termeni.
Diagrama Venn este o tehnică ce se aplică cu succes în etapa de reflecţie sau chiar în
procesul de evaluare a cunoştinţelor.
Această tehnică presupune un mare efort de gândire din partea elevilor, care identifică
asemănări şi deosebiri între două idei, concepte, în funcţie de criterii cunoscute sau elaborate de
ei. De asemenea, elevii sunt implicaţi activ într-un proces de reflecţie asupra cunoştinţelor
însuşite. Este o bună tehnică de evaluare formativă a cunoştinţelor elevilor.
Metoda se potriveşte în lecţiile de consolidare. Activitatea se poate desfăşura în grup,
perechi sau individual. Poate fi şi o activitate frontală.
Am aplicat această tehnică prin activitate frontală, în lecţia de consolidare a
cunoştinţelor despre elemente ale mediului înconjurător. Am solicitat elevilor să enumere
caracteristicile fiecărei forme de relief, apoi trăsăturile comune.
CÂMPIA- joasă- plană- ierburi înalte- rozătoare- ierni blânde, veri secetoase
MUNTELE- înalt- creste ascuţite- păduri de conifere- ierni aspre, veri răcoroase
- forme de relief-străbătute de ape- păduri de foiose- animale
2.2.8. Copacul ideilor
Copacul ideilor este un organizator grafic în care cuvântul cheie este înscris într-un
dreptunghi situat la baza foii, în partea centrală. De la acest dreptunghi se ramifică spre partea
superioară, asemenea crengilor unui copac, toate cunoştinţele evocate. Copacul ideilor poate fi
completat individual, în perechi, pe grupe sau frontal. Dacă este completat de către membrii unui
grup, foaia pe care este desenat copacul trece de la un membru la altul şi fiecare elev are
posibilitatea să citească ce au scris colegii lui.
AN
OTIM
PU
RI
IARNA
PRIMĂVARAVARA
TOAMNA
decembrie
ianuarie
februarie
martiemai
iunie
iulieaugust
septembrie
octombrie noiembri
e
aprilie
2.2.9. Proiectul tematic
Proiectul tematic vine în sprijinul îmbunătăţirii calităţii educaţiei; este o nouă abordare
de învăţare prin descoperire şi experimentare, prin implicarea directă şi activă a elevului în
propria sa formare.
Proiectul este o metodă complexă, care necesită o perioada mare de timp (una sau mai
multe săptămâni ).
Solicită elevului să realizeze planul unor activităţi desfăşurate în şcoală, dar, mai
ales, în afara şcolii, sub conducerea învăţătorului, pornind de la identificarea unei probleme.
Reprezintă o metodă de instruire prin care elevii efectuează o cercetare orientată spre
un scop anume, ea îmbină cunoştinţele asimilate şi activitatea practică. Realizarea unui
proiect pe o temă dată sau o temă la alegere presupune: documentarea, emiterea unor ipoteze,
anumite desene ataşate, părerea personală.
Acest tip de activitate îi apropie pe elevi de situaţiile reale, contribuie la maturizarea
gândirii, dezvoltă simţul responsabilităţii. Chiar dacă elevii nu au realizat de la început un
proiect bun, ei trebuie încurajaţi, stimulaţi, deoarece din greşeli se învaţă – atâta timp cât
elevii sunt interesaţi de acest lucru.
Reprezintă o abordare inter/ transdisciplinarǎ, o extindere, o investigare a unei teme
către care copilul îşi concentrează atenţia şi energia, cu atât mai mult cu cât are oportunitatea de
a-şi personaliza cunoştinţele dobândite prin mijloace artistice: desen, modelaj, colaje, poveşti,
dramatizări, albume, creaţii „literare”. Caracteristica unui proiect este aceea că el constă într-un
efort deliberat de cercetare a elevilor.
Proiectul implică contribuţia şi participarea părinţilor, dar şi a altor factori, realizând o
cooperare educaţională.
Proiectul se poate realiza în grup sau individual.
Organizarea în grup ( dar în grupuri mici ) aduce mai multe beneficii, sarcinile trebuie
bine individualizate, pentru a se putea măsura mai uşor performanţele şi progresul înregistrat.
Grupul creează un nou tip de învăţare: învăţarea reciprocă, puţin valorificată în şcoală.
Portofoliul cuprinde rezultatele relevante, obţinute prin celelalte metode şi tehnici de
evaluare: probe scrise, orale, practice, proiecte sau prin activităţi extracurriculare.
Acesta reprezintă „ cartea de vizită „ a elevului, urmărindu-i progresul pe o perioadă
de timp.
Structura şi elementele portofoliului sunt stabilite de învăţător, dar elevul are
libertatea de a cuprinde în portofoliu şi materiale pe care le consideră necesare sau care îl
reprezintă.
Unele elemente ale portofoliului sunt evaluate separat, la momentul respectiv, de
către învăţător, dar, în final, se face o apreciere globală a acestuia. Învăţătorul stabileşte de la
început criterii clare de evaluare, pe care le comunică elevilor. Elevii nu vor fi evaluaţi unii
în raport cu ceilalţi, scopul nu este de a ierarhiza, ci de a vedea evoluţia, progresul fiecăruia
în parte.
Cele două metode, proiectul şi portofoliul, promovează dezvoltarea globală a
personalităţii, stimulează responsabilitatea elevului, prin libertatea de selectare a temelor şi a
mijloacelor de realizare, evaluează elevii în acţiune, adică în procesul de învăţare; pun accent
pe găsirea problemelor şi apoi pe rezolvarea lor, promovează o şcoală „ activă „ , stimulează
crearea unor relaţii de colaborare şi respect reciproc între elevi, dar şi între aceştia şi
învăţător; elevul nu se simte controlat, ci sprijinit; încurajează autoevaluarea.
Avantajele folosirii proiectului tematic:
proiectul oferǎ un context flexibil de organizare a învǎţǎrii;
valorizeazǎ experienţa cotidianǎ a fiecǎrui elev;
elevul se deprinde de timpuriu cu strategia cercetǎrii învǎţând sǎ lucreze
productiv;
dezvoltǎ abilitǎţi de comunicare, colaborare şi ajutor reciproc;
elevul va regǎsi în clasa I o parte din universul familiar al preşcolaritǎţii;
maximalizeazǎ probabilitatea ca fiecare sǎ înveţe în ritmul propriu, oferindu-i
posibilitatea de a se manifesta plenar în domeniile în care capacitǎţile sale sunt cele mai
evidente;
oferǎ oportunitǎţi pentru realizarea unei cooperǎri educaţionale.
Proiect tematic
„Satul nostru, curat ca lacrima!”
Am realizat acest proiect tematic cu elevii clasei mele, clasa a II-a B şi elevii clasei a III-
a B, în cadrul disciplinei de învăţământ Cunoaşterea mediului.
1.Primul pas în demararea proiectului a fost stabilirea titlului sau a temei. Aş
asemăna acest demers cu etapa de discuţii pregătitoare de la orice lecţie.
Deoarece eram la ora de Cunoaşterea mediului, am supus spre dezbatere aspectul satului
nostru, din punctul de vedere al curăţeniei.
Am ajuns la concluzia că pe străzile satului, pe malul pârâului Roşioara (străbate un
număr de 250 gospodării ale locuitorilor comunei), în curtea şcolii sunt foarte multe deşeuri
menajere (hârtii, ambalaje de plastic, pet-uri).
La întrebarea „ Ce-i de făcut?”, le-am răspuns că, încă de mici, ei trebuie să înveţe să
cunoască regulile de comportare civică şi să-şi formeze deprinderea de a le aplica în vederea
protejării mediul înconjurător.
Zi de zi repetăm reguli sau aplicăm pedepse pentru cei care le încalcă, dar, poate, nu
creăm destule situaţii de învăţare a normelor de comportare pentru a proteja mediul înconjurător.
Astfel am ajuns la tema proiectului tematic „Satul nostru, curat ca lacrima!”.
După ce le-am explicat elevilor despre această metodă de învăţare, dar şi de evaluare, am
început pregătirea propriu-zisă a proiectului, în cadrul disciplinei cunoaşterea mediului. Toată
clasa a primit metoda de lucru cu entuziasm.
2. Elevii şi-au notat tema, disciplina şi perioada de lucru: 30 aprilie 2009 - 31Mai 2009.
3. Deoarece în clasă există elevi cu lipsă de respect faţă de colegi, am impus ca modalitatea
de realizare a proiectului să fie munca pe grupe şi nu cea individuală.
4. Am notat pe tablă şi în caiete tema fiecărei grupe. Împreună am stabilit câteva materiale de
sprijin, în elaborarea proiectului, care urmau să fie adunate într-un portofoliu.
5. Am precizat scopul principal al acestei metode de lucru:
- îmbunătăţirea relaţiilor dintre ei prin stimularea muncii pe grupe, cu toate implicaţiile
pe care le are acest mod de lucru asupra formării lor;
- eliminarea manifestărilor negative, mai ales a celor amintite mai sus, din cadrul
colectivului;
- dobândirea de cunoştinţe prin efort propriu;
- valorificarea aptitudinilor şi înclinaţiilor;
- iniţierea elevilor în muncă de investigare.
- cunoaşterea şi înţelegerea de către elevi a problemelor lumii contemporane, a
posibilităţilor de ocrotire şi conservare a naturii ca cea mai simplă soluţie pentru o viaţă
sănătoasă ;
- realizarea de către elevi a unor lucrări de creaţie literară, de educaţie plastică sau
educaţie tehnologică, toate cu tema ,, Satul nostru, curat ca lacrima! “, realizarea materialului de
lucru şi colectarea hârtiilor, peturilor, ambalajelor de pe străzile principale ale satului şi din
curtea şcolii;
- formarea elevilor pentru a deveni buni cetăţeni, capabili să-şi îndeplinească îndatoririle
civice, să manifeste atitudini responsabile faţă de mediu şi protejarea lui.
6. Execuţia poiectului sau faza de lucru.
Le-am explicat elevilor că această temă va fi studiată şi în clasă, la orele de cunoaşterea
mediului, dar, în principal, acasă, în întâlnirile de proiect, care vor avea loc o dată sau de două
ori pe săptămână, la unii dintre ei.
Cu ocazia acestor întâlniri ei trebuie să înveţe să colaboreze, să se ajute reciproc, să-şi
aleagă sarcini după puterile fiecăruia şi, în primul rând, să înveţe ce-nseamnă democraţia, să se
asculte unul pe altul, să se supună părerii majorităţii grupului, să se respecte, indiferent de
cantitatea sau calitatea muncii. În cadrul grupului se dau sugestii, se fac propuneri şi nu se dau
porunci.
Fiecare membru trebuie să ştie ce sarcini are, pe care să le ducă la bun sfârşit,
contribuind, astfel, la reuşita grupei lui.
Lucrările pot fi de grup sau individuale.
7. Evaluarea muncii.
- realizarea în holul şcolii a unei expozitii cu toate lucrările elevilor, inclusiv participarea
la actiunile de ecologizare a satului;
- realizarea unui portofoliu cu lucrările elevilor în vederea ataşării lui la dosarul Comisiei
de educaţie ecologică din şcoală;
- realizarea unor pliante cu scopul activităţilor şi derularea lor, pliante ce vor fi împărţite
tuturor cetăţenilor ce se află pe străzile satului în ziua respectivă.
Toate grupele au prezentat materiale potrivite temei date, făcând dovada că sunt capabili
să caute şi să selecteze;
Fiecare portofoliu are o caracteristică personală, originalitatea fiind dată de înclinaţiile şi
pasiunile membrilor grupei sau al şefilor de grupă: unii pentru compuneri, alţii pentru desene,
alţii pentru lectură;
Cred că ceea ce i-a atras foarte mult a fost noutatea activităţii
În realizarea proiectului au colaborat şi părinţii, prin punerea la dispoziţie a unui spaţiu
pentru întâlniri sau chiar sugestii în elaborarea unor material; le-au oferit ajutor în confecţionarea
ustensilelor folosite în desfăşurarea activităţii de ecologizare a satului, chiar au participat la
această acţiune. Cei mai mulţi au apreciat modul lor de colaborare, urmărindu-i la întâlniri,
relaţiile de prietenie care s-au legat între ei, dar au fost şi părinţi dezinteresaţi.
ARGUMENTUL PROIECTULUI:
Deşi teoria despre ecologie este cunoscută, regulile acesteia nu sunt respectate. Copiii nu
sunt conştienţi de faptul că nu este suficient “să ştii“, ci este necesar să “aplici“ ceea ce ştii. E
important să-şi schimbe mai întâi ei propriul comportament, apoi, dacă reuşesc, să-i convingă pe
cei apropiaţi lor (familie, colegi, prieteni, cunoştinţe) să facă acelaşi lucru.
Plecând de la problemele mediului şi sănătăţii oamenilor din jur, proiectul îşi
concentrează atenţia pe aspecte ce se află în relaţie cu calitatea vieţii şi a mediului, în sensul
responsabilităţii, a spiritului de iniţiativă, autonomiei, colaborării şi solidarităţii.
Colaborarea dintre învăţător şi elevi, elevi-elevi, membrii comunităţii şi factorii de
decizie locali poate să inspire elevii să înveţe să utilizeze toate resursele proprii şi locale pentru
protejarea naturii, a păsărilor şi a oamenilor în special.
Considerăm că şcoala, fiind o componentă de bază a comunităţii este aptă să acţioneze ca
un agent al schimbării şi dezvoltării locale, pentru că are un statut de instituţie cheie în
comunitate prin rolul esenţial pe care îl are, acela de a pregăti generaţii de viitori locuitori ai
comunei.
SCOPUL PROIECTULUI:
- INFORMATIV : cunoaşterea şi înţelegerea de către elevi a problemelor lumii
contemporane, a posibilităţilor de ocrotire şi conservare a naturii ca cea mai simplă
soluţie pentru o viaţă sănătoasă ;
- FORMATIV : realizarea de către elevi a unor lucrări de creaţie literară, de educaţie
plastică sau educaţie tehnologică, toate cu tema ,, Satul nostru, curat ca lacrima! “,
realizarea materialului de lucru şi colectarea hârtiilor, pet-urilor, ambalajelor de pe
străzile principale ale satului şi din curtea şcolii;
- EDUCATIV : formarea elevilor pentru a deveni buni cetăţeni, capabili să-şi
îndeplinească îndatoririle civice, să manifeste atitudini responsabile faţă de mediu şi
protejarea lui.
OBIECTIVELE PROIECTULUI:
- stimularea interesului copiilor pentru protejarea mediului înconjurător;
- identificarea unor avantaje de care se pot bucura copiii dacă trăiesc într-un mediu
curat, admiţând astfel rolul pe care il joaca acest aspect al mediului in viata lor ;
- indrumarea şi dezvoltarea înclinaţiilor individuale, a talentului şi aptitudinilor pentru
literatură, educaţie plastică sau educatie tehnologică;
- realizarea de lucrari care să ilustreze părerea şi atitudinea elevilor faţă de poluarea
mediului înconjurător ;
- stimularea în prevenirea şi combaterea atitudinilor negative de distrugere, de
neglijenţă, de nepăsare în acţiunile lor din mediul înconjurător ;
- conştientizarea elevilor că au o şansă în plus să fie sănătoşi dacă au în vedere
protejarea mediului.
GRUP ŢINTĂ : elevii claselor a II-a B şi a III-a B de la Şcoala cu clasele I-VIII « Ioan
Moga » Diţeşti, Filipeştii de Pădure, Prahova
DURATA PROIECTULUI: 30 aprilie 2009 - 31Mai 2009
COORDONATORII PROIECTULUI: inst. Popez Elena Ştefania şi inst. Stoian Alina
de la Şcoala cu clasele I-VIII « Ioan Moga » Diţeşti, Filipeştii de Pădure, Prahova
PARTENERI: părinţii elevilor, conducerea şcolii, reprezentanţii administraţiei publice
locale.
LOC DE DESFĂŞURARE: în incinta şcolii, în curtea şcolii, pe străzile satului.
DERULAREA PROIECTULUI. CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR:
- 30.04.2009- informarea tuturor resurselor umane implicate în proiect cu activităţile şi modul de
desfăşurare a acestora;
- 3.05.2009-30.05.2009- realizarea de către copii a lucrărilor necesare întocmirii portofoliului, a
pliantelor, a ustensilelor fofosite în activitatea de ecologizare a satului, sub îndrumarea
învăţătoarelor; excursii şi drumeţii în jurul localităţii, actiuni de ecologizare a satului;
- 31.05.2009 evaluarea lucrărilor, finalizarea activităţii.
EVALUARE:
- realizarea în holul şcolii a unei expozitii cu toate lucrările elevilor, inclusiv
participarea la actiunile de ecologizare a satului;
- realizarea unui portofoliu cu lucrările elevilor în vederea ataşării lui la dosarul
Comisiei de educaţie ecologică din şcoală;
- realizarea unor pliante cu scopul activităţilor şi derularea lor, pliante ce vor fi
împărţite tuturor cetăţenilor ce se află pe străzile satului în ziua respectivă.
2.3. Activităţile extracurriculare, mijloc de educaţie ecologică
Şcoala, oricât de bine ar fi organizată, oricât de bogat ar fi conţinutul cunoştinţelor pe
care le comunicăm elevului, nu poate da satisfacţie setei de investigare şi cutezanţă creatoare,
trăsături specifice copiilor.
Ei au nevoie de acţiuni care să le lărgească lumea lor spirituală, să le împlinească setea
lor de cunoaştere, să le ofere prilejul de a se emoţiona puternic, de a fi în stare să iscodească
singuri pentru a-şi forma convingeri durabile.
Timpul liber al copiilor devine din ce în ce mai mult o oportunitate cu eficienţă sporită în
scopul folosirii mai eficiente a acestuia în procesul educativ al copiilor. Copiii au nevoie de
activităţi de joc, de sport. Este şi motivul pentru care învăţătorul trebuie să acorde toată atenţia
bunei organizări a timpului liber al copiilor din şcoală, îmbinând armonios, munca şi învăţarea
cu distracţia şi jocul.
Activităţile extracurriculare contribuie la adâncirea şi completarea procesului de
învăţământ, la dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor elevilor, la organizarea raţională şi plăcută
a timpului lor liber. Ele prezintă unele particularităţi prin care se deosebesc de activităţile din
cadrul lecţiilor. Aceasta se referă la conţinutul activităţilor, durata lor, la metode folosite şi la
formele de organizare a activităţilor.
Conţinutul acestor activităţi nu este stabilit de programa şcolară, ci de către cadrele
didactice, în funcţie de interesele şi dorinţele elevilor.
Participarea copiilor la aceste activităţi sporeşte eficienţa demersului educaţional, dat
fiind cunoscută marea disponibilitate a celor mici de a descoperi tot ceea ce le stârneşte
curiozitatea. Aceste activităţi îşi găsesc finalitatea în comportamentul copiilor care devin mai
buni, mai sensibili faţă de mediul apropiat, mai protectori, disciplinaţi, responsabili, plini de
iniţiativă şi prompţi în ocrotirea a tot ce-i înconjoară.
Conştientizând aceste aspecte, am făcut demersurile necesare pentru derularea unor
activităţi extracurriculare
Scopul activităţilor extracurriculare desfăşurate a fost stabilit ca fiind formarea şi
dezvoltarea conştiinţei ecologice şi a comportamentului ecologic, stimularea curiozităţii faţă de
mediul înconjurător, cunoaşterea şi înţelegerea frumosului din natură şi a modului în care copiii
pot contribui la ocrotirea şi protejarea naturii, promovarea dialogului şi-a comunicării între elevii
din şcoli şi medii diferite ( urban- rural), dezvoltarea cooperării şi a colaborării între cadre
didactice din unităţi diferite de învăţământ.
Obiectivele urmărite au fost: să observe şi să descopere caracteristicile lumii vii corelate
cu condiţiile de mediu, să investigheze şi să emită ipoteze simple cu privire la rolul mediului
natural în evoluţia vieţuitoarelor , să lege noi prietenii, să-şi consolideze priceperi şi deprinderi
de muncă, să-şi dezvolte gustul artistic, să sesizeze importanţa mediului natural în viaţa omului
şi să înţeleagă necesitatea protejării lui.
Activităţile extracurriculare au fost realizate în comun, cu elevii altor clase sau organizate
la nivelul clasei pe care o conduc.
Dintre aceste activităţi amintesc:
„Satul meu în prag de toamnă” - drumeţie în jurul localităţii Diţeşti, vizitele efectuate
prin localitate şi în afara acesteia. Cu această ocazie elevii au observat formele de relief, legătura
care există între altitudine, vegetaţie şi faună, au putut ubserva diferite specii de plante, albia
unui râu care curge în apopiere de şcoală, au aflat că pădurea este numită şi „ aurul verde” pentru
frumuseţea ei şi pentru bogăţia pe care o reprezintă. Datorită lor aerul este mai curat şi mai
proaspăt. Datoria noastră este de a ocroti pădurea. Elevii au putut observa, compara, constata şi
înţelege anumite cunoştinţe transmise în orele de cunoaşterea mediului. Elevii au înţeles şi
necesitatea protejării pădurilor, a mediului înconjurător şi menţinerea în mediu a unui echilibru
normal între toţi factorii care îl compun: vieţuitoare, aer, apă, sol.
Excursiile, vizitele, drumeţiile, plimbările, ca forme adiacente de organizare a procesului
de învăţământ, dau învăţătorului şi elevului, posibilităţi multiple de redare, respectiv de însuşire,
consolidare, fixare a cunoştinţelor.
Excursia este o activitate deosebit de plăcută şi dorită de elevi. Ea ajută la dezvoltarea
intelectuală şi fizică a copilului, la educarea lui cetăţenească şi patriotică, îl reconfortează pe
copil, îi prilejuieşte însuşirea unei experienţe sociale importante, dar şi îmbogăţirea orizontului
cultural ştiinţific.
„Excursia şi vizita cu caracter didactic reprezintă forme auxiliare de organizare a
procesului de predare a cunoştinţelor despre natură şi om”.15
Orice prilej oferit de activităţile de observare a plantelor şi animalelor, prin intermediul
excursiilor trebuie folosit pentru a forma o gândire intuitivă şi deductivă a copiilor în raport cu
natura, pentru a le dezvolta dragostea şi respectul faţă de acestea, dorinţa de a o ocroti.
Cu prilejul oricăror ieşiri în natură elevii clasei cunosc îndemnul:
- Nu distrugeţi natura!
- Reciclaţi şi conservaţi plante şi animale numai în scopuri ştiinţifice!
- Ocrotiţi vieţuitoarele şi mediul înconjurător pentru a păstra echilibrul atât de necesar al
omului!
Aşa cum îi învăţăm pe copii să vorbească, să se comporte în familie, la şcoală şi în
societate, să respecte normele de igienă, tot aşa trebuie să-i învăţăm să se poarte cu mediul în
care trăim. Dornici de a cunoaşte, de a şti, de a investiga, de a vedea cu ochii minţii frumuseţea
naturii, elevii trebuie sensibilizaţi prin organizarea a cât mai multor plimbări, drumeţii şi
excursii. Ele constituie o modalitate preţioasă de educaţie ecologică, deoarece copiii văd plantele
15 Tudor V., Bărbuleanu R., Burtea E., “Metodica predării cunoştinţelor despre natură şi om la clasele I-IV”, E.D.P., Bucureşti, 1981
şi animalele în mediul lor de viaţă, percep natura în toată varietatea ei, cu bogăţia de culori,
imagini şi sunete.
Excursia reprezintă finalitatea unei activităţi îndelungate de pregătire psihologică a
elevilor, pentru a-i face să înţeleagă excursiile nu numai din perspectiva evadării, din atmosfera
de muncă, ci şi ca un act de ridicare a nivelului cultural.
Drumeţiile, vizitele, excursiile, pe lângă completarea şi sistematizarea cunoştinţelor,
incită privirea, încântă sufletul cu darurile fără pereche ale naturii, care cer să fie observate şi
ocrotite.
Eficienţa acestor modalităţi este dată de respectarea unor condiţii:
- precizarea cu claritate a scopului urmărit;
- stabilirea criteriilor de observaţie;
- stabilirea unei succesiuni logice a etapelor observaţiei pe baza unui plan de acţiune;
- stabilirea materialului care se va folosi pentru efectuarea observaţiei;
- folosirea unor procedee didactice care mobilizează gândirea (analiza, comparaţia, analogia,
sinteza);
- elaborarea unor fişe pe care să fie înscrise sarcinile de lucru şi care să permită, în acelaşi timp,
consemnarea rezultatelor observate;
- prezentarea, în forma orală sau scrisă a rezultatelor şi concluziilor la care s-a ajuns;
- stabilirea formelor de activitate a elevilor (frontală, de grup sau individuală);
- desfăşurarea întregii activităţi sub îndrumarea permanentă a învăţătorului.
Încă din clasa I, prin studierea câtorva animale domestice şi sălbatice, în paralel, am
urmărit un plan logic, care să indice elevilor succesiunea sarcinilor de cunoaştere, şi pentru
iniţierea în cunoaşterea faunei din ţara noastră.
Pentru observarea animalelor (efectuată cu ocazia vizitării Grădinii zoologice de la
Târgovişte şi a Muzeului „Grigore Antipa”, din Bucureşti) s-a stabilit următoarea schemă:
- încadrarea animalului în mediul său de viaţă specific ;
- înfăţişarea animalului;
- hrănire;
- înmulţire;
- foloasele sau daunele pe care le aduce omului;
- particularităţi morfo-funcţionale determinate de condiţiile de viaţă, de caracterele clasei
din care face parte.
Prin observaţie directă copiii au descris - alcătuirea corpului, statura, culoarea, blana,
mediul de viaţă, deplasarea, reuşind să exprime foarte bine caracterul activ şi relativ al
animalelor.
Prin metoda comparaţiei, copiii au evidenţiat mai bine ceea ce este caracteristic
animalelor observate, deoarece faptele ies în evidenţă şi ne atrag mai ales prin contraste.
Pentru ca observarea să nu fie monotonă, i-am lăsat să se exprime liber. Se percep vizual
părţile componente ale acestor animale, copiii analizând, transpunând în cuvinte cele observate.
Cu ajutorul senzaţiilor vizuale, copiii au obţinut informaţii despre animale, de la distanţa,
fără să le pipăie.
Strigătul leului, perceptibil auditiv de către copii, le-a orientat privirea spre cuşca unde
erau ţinute cele două animale, în captivitate.
Prin observaţie, analizatorii copiilor au început să distingă forma, mărimea, părţile
componente, să le individualizeze, să stabilească similitudinea cu celelalte animale ţinute în
captivitate.
Toţi copiii văd acelaşi animal, dar scopurile lor sunt diferite şi în funcţie de scopul lor, ei
vor înregistra ca esenţiale unele aspecte: mişcarea animalului, rapiditatea cu care reacţionează la
diferite situaţii şi zgomote. În toate s-au dovedit a fi buni observatori, ştiind să îşi însuşească
repede ceea ce este esenţial pentru observarea noastră.
Din nou în clasă. Etapa pe care am numit-o "Prelungiri" - unde am evaluat pe baza unui
plan bine stabilit tot ceea ce şi-au însuşit copiii cu ocazia excursiei, obiectivul principal fiind
acela de a solicita din partea copiilor sinteze, generalizări, clarificări. Ştiind că reprezentarea este
o punte de legătură între percepţie şi noţiune, iar moto-ul învăţării îl constituie motivaţia, am
căutat ca ceea ce a fost însuşit de către copii să nu fie ceva întâmplător.
Copiii care cu greu se lăsau antrenaţi în desfăşurarea altor activităţi, au răspuns uimitor
de bine, dovadă că această lecţie-plimbare le-a oferit condiţii prielnice de a percepe activ
animalele, de a-şi forma reprezentări clare despre animale, de a le dezvolta interesul de
cunoaştere şi de a găsi soluţia la problemă.
Am organizat împreună cu elevii excursii şi drumeţii pe traseele:
- Diţeşti – Slănic - Cheia
- Diţeşti – Ploieşti – Bucureşti
- Diţeşti – Floreşti
- Diţeşti – Câmpina
- Diţeşti – Filipeştii de Pădure (drumeţie)
În timpul desfăşurării activităţilor turistice pe aceste trasee, elevii au putut observa
trecerea de la o formă de relief la alta, feluri de plante, rase de animale, râurile, lacurile, felul
aşezărilor în funcţie de forma de relief, diferite fenomene ale naturii etc
Excursiile au oferit posibilitatea consolidării cunoştinţelor despre: formele de relief,
vegetaţia specifică acestora, fiind ocazii în care s-au pus diferite probleme ca: „Ce s-ar întâmpla
dacă porumbul ar fi cultivat în zonele de munte?”, „Dar dacă porumbul nu ar înflori?”. Elevii,
cunoscând mediul de viaţă al plantei, condiţiile de temperatură şi umiditate de care planta are
nevoie pentru a creşte, au făcut corelaţii între cunoştinţe şi au găsit răspunsul la întrebări.
Elevii au reţinut că pe munte trebuie să fii cu sufletul liniştit şi cu inima deschisă, plin de
voie bună şi de blândeţe pentru tot ce te înconjoară. Nu călcăm în picioare fâneţele şi poienile,
sunt numeroase cărări şi poteci. Un iubitor al naturii nu va strica nimic din ce a creat ea; va ocoli
cu băgare de seamă o ciupercă frumoasă, nu va speria păsările sau alte animale cu ţipetele lui, nu
va călca micile insecte ce îi ies în cale.
Tot cu ocazia desfăşurării acestor excursii, drumeţii, plimbări elevii au sesizat unele
aspecte neplăcute ale poluării mediului în care trăim. Am încercat să le arăt cauzele poluarii; cine
poluează mediul şi chiar unele urmări ale influenţei nesăbuite a omului asupra a tot ceea ce ne
înconjoară.
Mai mult, ne-am adus şi noi contribuţia la ceea ce se cheamă “ lupta împotriva poluării “ ,
participând la unele acţiuni de curăţenie a curţii şcolii, a satului în care locuim. Această activitate
a fost propusă în cadrul proiectului tematic “Satul nostru, curat ca lacrima!. Am avut sprijinul
părinţilor, colegilor mai mari, al conducerii şcolii şi a administraţiei publice locale, reprezentată
prin Primăria comunei Filipeştii de Pădure.
Vizionarea unor filme pentru copii, diafilme, desene animate, spectacole de teatru, serbări
constituie « un izvor de informaţii », dar în acelaşi timp şi un punct de plecare în organizarea
unor acţiuni interesante
Desenele animate sunt cele mai gustate de către copii datorită, mai ales, liniei stilizate pe
care o au imaginile. Învăţătorul are un rol deosebit de important în alegerea spectacolelor,
recomandarea emisiunilor de televiziune pentru copii şi selecţionarea emisiunilor, programelor
distactive care au o influenţă pozitivă mai evident conturată.
Vizionarea desenelor animate “The land before time II”, (Pământul dinainte de timp),
“Ice Age I”, “Ice Age II” i-a ajutat pe elevi să conştientizeze faptul că dinozaurii, mamuţii, tigrii
cu colţi sabie, sunt animale dispărute cu foarte mult timp în urmă. S-a urmărit: aspectul
animalelor, mărimea impresionantă, vegetaţia specifică acelor perioade de timp, modul de
hrănire, cauzele ce au determinat dispariţia acestora.
Aceste activităţi au fost foarte utile, având în vedere faptul că în lecţiile de la
Cunoaşterea mediului am discutat şi despre animalele dispărute şi pe cale de dispariţie.
Serbările, prin specificul lor de activitate extracurriculară, reprezintă un nesecat izvor de
satisfacţii, bucurii, creează buna dispoziţie, favorizează dezvoltarea copiilor din punct de vedere
fizic si psihic. Importanţa lor educativă constă în conţinutul artistic, precum şi în atmosfera
sărbătorească, deschisă ce se instalează cu acest prilej. Prin organizarea serbărilor dezvoltăm
copiilor dragostea pentru artă, pentru frumos.
Serbarea dedicată anotimpului primăvara a adus bucurie în sufletul elevilor. Poeziile
memorizate, cântecele, costumele confecţionate (diferite flori de primăvară) au impulsionat
elevii în desfăsurarea activităţii.
Lectura artistică, dansul, cântecul devin puternice stimulări ale sensibilităţii estetice.
Valoarea estetică este sporită şi de cadrul organizatoric: sala de festivităţi, un colţ din natură
(parcul sau grădina şcolii) amenajate în chip sărbătoresc.
Contribuţia copilului la pregătirea şi realizarea unui spectacol artistic nu trebuie privită ca
un scop în sine, ci prin prisma dorinţei de a oferi ceva spectatorilor: distracţie, înălţare
sufletească, plăcerea estetică, satisfacţie-toate acestea îmbogăţindu-le viaţa, făcând-o mai
frumoasă, mai plină de sens.
Este un succes extraordinar, o trăire minunată, când reuşeşte să trezească o emoţie în
sufletul spectatorilor. Reuşita spectacolului produce ecou în public, iar reacţia promptă a
spectatorilor îi stimulează pe copii să dea tot ce sunt în stare.
Cu toate că această activitate a fost privită de către elevi ca o sărbătoare în cinstea
anotimpului primăvara, fără să vrea, fără să îşi dea seama, elevii şi-au reactualizat cunoştinţele
dobândite în cadrul orelor de cunoaşterea mediului despre acest anotimp.
Prin realizarea machetei „Primăvara a intrat în clasă”, elevii şi-au înfrumuseţat sala în
care învăţă, dar şi-au remintit caracteristicile anotimpului primăvara: înflorirea copacilor,
întoarcerea păsărilor călătoare, apariţia primelor flori.
Expoziţia de mărţişoare şi de felicitări realizate de elevi a purtat denumirea de „Mireasma
primăverii”. Astfel, cele două evenimente (1 Martie şi 8 Martie) au fost reţinute ca sărbători
importante ale primăverii, prima - marcând începutul acestui anotimp.
Creativitatea copiilor este stimulată încă de la vârsta preşcolară şi este continuată la
şcoală prin practicarea unor jocuri specifice.
Prin organizarea unor concursuri între clasele aceleiaşi şcoli sau între şcoli diferite (pe
diferite faze, pe diferite teme) dezvoltăm dragostea şi interesul copiilor pentru frumos.
Sensibilitatea şi personalitatea lor suferă modificări pozitive,. Se pot uşor depista tinere talente
artistice în vederea cultivării şi promovării lor.
Concursurile pe diferite teme sunt, de asemenea, momente deosebit de atractive pentru
cei mici. Acestea dau posibilitatea copiilor să demonstreze practic ce au învăţat la şcoală, acasă,
să deseneze diferite aspecte, să demonteze jucării.
Acest tip de activităţi finalizat cu premii sunt necesare în dezvoltarea creativităţii copiilor
şi presupun o cunoaştere aprofundată a materiei învăţate. Întrebările pot cuprinde: interpretare,
recitare, priceperi şi deprinderi formate în activităţile practice.
„Natura, prietena mea” a fost titlul sub care s-a desfăşurat jocul - concurs între elevii
claselor a II-a, având ca scpo, reactualizarea cunoştinţelor dobândite în orele de cunoaşterea
mediului. Regulile concursului au fost următoarele: elevii au ieşit pe rând, câte unul de la fiecare
echipă în faţa clasei, au răspuns la întrebările concursului, cu ajutorul dispozitivelor.
Acest lucru mi-a permis sa-mi ating scopul fiecarei activitati si sa-i fac pe elevi sa
inteleaga influenta mediului asupra omului, dar si invers.De aceea dupa multe teme predate sau
uneori,chiar inainte de predare am facut cu elevii multe iesiri- excursii in natura, in afara
orasului, pentru ca ei sa sesizeze influenta reciproca a omului asupra mediului.
În cadrul activităţilor desfăşurate elevii au participat cu plăcere, şi-au îmbogăţit
cunoştinţele despre natură, au fost creativi şi interesaţi în a căuta soluţii în rezolvarea sarcinilor.
Au învăţat să fie mai toleranţi, mai cooperanţi, să descopere eficienţa lucrului în echipă, să fie
mai ordonaţi şi mai disciplinaţi; au înţeles necesitatea protejării pădurilor şi a mediului
înconjurător.
Toate activităţile extracurriculare s-au bucurat de aprecierea elevilor, a cadrelor didactice
şi a conducerii şcolii.
CAPITOLUL III
Importanţa protejării mediului
3.1. Noţiunea de mediu înconjurător
Mediul în sens larg poate fi asimilat cu acele forme de materie şi energie situate în
imediata vecinătate a sistemelor biologice vii. Organismele vii şi mediul de viaţă al acestora sunt
sisteme functionale unitare, legatura inseparabilă a acestora exprimandu-se genetic, prin formele
biotice existente, iar fiziologic prin schimburile de substanţe dintre ele şi mediu.
Prin mediu înconjurător sau mediu ambiant se înţelege ansamblul de elemente şi
fenomene naturale şi artificiale de la exteriorul Terrei, care condiţionează viaţa în general şi pe
cea a omului în special. Sensul dat acestei noţiuni în cadrul Uniunii Europene este cel al unui
ansamblu de elemente care, în complexitatea relaţiilor lor, constituie cadrul, mijlocul şi condiţiile
de viaţă ale omului, cele care sunt ori cele care nu sunt resimţite.
O altă definiţie o găsim în Legea protecţiei mediului, în care mediul înconjurător este
ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul şi subsolul, toate straturile
atmosferei, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în
interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv, valorile materiale şi spirituale.
Noţiunea de “mediu înconjurător” nu trebuie confundată cu aceea de natură, care îi este
anterioară şi are un conţinut diferit. Conceptul de “mediu înconjurător” are caracter de sistem;
este vorba de un sistem complex, dar unitar, format dintr-un număr foarte mare de elemente şi de
legături, având o anumită capacitate de autoreglare şi în care factorul cel mai activ îl reprezintă
comunităţile omeneşti.
Continuţul mediului înconjurător reprezintă o îmbinare de elemente naturale întrepătrunse şi
dinamic corelate între ele. Aceste elemente pot fi grupate în trei categorii:
a. componente primare - fundalul fizic, neînsufleţit;
b. componente derivate - dezvoltate pe seama celor primare, reprezentând mediul biotic;
c. componente antropice - introduse de om prin activităţi conştiente.
Mediul înconjurător reprezintă un element esenţial al existenţei umane şi reprezintă rezultatul
interferenţelor unor elemente naturale – sol, aer, apa, climă, biosferă – cu elemente create prin
activitatea umană. Toate acestea interacţionează şi influenţează condiţiile existenţiale şi
posibilităţile de dezvoltare viitoare a societăţii.
Mediul natural, ca parte a mediului înconjurător este reprezentat de factorii naturali aflaţi
într-un echilibru relativ cu rol important în crearea condiţiilor de viaţă pentru regnul vegetal,
animal şi om.
Mediul înconjurător este constituit din factori ca aerul, apa, alimentele, locuinţa, solul,
elemente neînsufleţite sau vii, naturale sau artificiale cu proprietăţile lor fizice: temperatură,
umiditate, radiaţii cu compoziţie şi proprietăţi chimice. În acest mediu, fiecare organism uman
trebuie să-şi armonizeze existenţa cu diferiţi factori de mediu, păstrându-şi în acelaşi timp
integritatea fizico-chimică şi independenţa individuală. El trebuie să se modeleze faţă de
caracteristicile mediului, conservându-şi totodată structura, compoziţiile şi funcţiile.
3.2. Poluarea şi formele de poluare a mediului
Poluarea reprezintă modificarea componentelor naturale prin prezenţa unor componente
străine, numite poluanţi, ca urmare a activităţii omului, şi care provoacă prin natura lor, prin
concentraţia în care se găsesc şi prin timpul cât acţionează, efecte nocive asupra sănătăţii,
creează disconfort sau împiedică folosirea unor componente ale mediului esenţiale vieţii.
(Conferinţa Mondială a O.N.U., Stockholm, 1972)
Din cuprinsul definiţiei se poate constata clar că cea mai mare responsabilitate pentru
poluarea mediului o poartă omul, poluarea fiind consecinţa activităţii social – economice a
acestuia.
Privită istoric, poluarea mediului a apărut odată cu omul, dar s-a dezvoltat şi s-a
diversificat pe măsura evoluţiei societăţii umane, ajungând astăzi una dintre importantele
preocupări ale specialiştilor din diferite domenii ale ştiinţei şi tehnicii, ale statelor şi guvernelor,
ale întregii populaţii a pământului. Aceasta, pentru că primejdia reprezentată de poluare a crescut
şi creşte neîncetat, impunând măsuri urgente pe plan naţional şi internaţional, în spiritul ideilor
pentru combaterea poluării.
Principalele forme de poluare a mediului
Poluarea mediului privită îndeosebi prin prisma efectelor nocive asupra sănătăţii a
îmbrăcat de-a lungul timpului mai multe aspecte concretizate în diferite tipuri de poluare şi
anume:
I. Poluarea biologică, cea mai veche şi mai bine cunoscută dintre formele de poluare, este
produsă prin eliminarea şi răspândirea în mediul înconjurător a germenilor microbieni
producători de boli. Astfel, poluarea bacteriană însoţeşte deopotrivă omul, oriunde s-ar găsi şi
indiferent pe ce treaptă de civilizaţie s-ar afla, fie la triburile nomade, fie la societăţile cele mai
evoluate. Pericolul principal reprezentat de poluarea biologică constă în declanşarea de epidemii,
care fac numeroase victime. Totuşi, putem afirma că, datorită măsurilor luate în prezent,
poluarea biologică – bacteriologică, virusologică şi parazitologică, are o frecvenţă foarte redusă.
II. Poluarea chimică constă în eliminarea şi răspândirea în mediul înconjurător a
diverselor substanţe chimice. Poluarea chimică devine din ce în ce mai evidentă, atât prin
creşterea nivelului de poluare, cât mai ales prin diversificarea ei. Pericolul principal al poluării
chimice îl reprezintă potenţialul toxic ridicat al acestor substanţe.
III. Poluarea fizică este cea mai recentă şi cuprinde, în primul rând, poluarea radioactivă
ca urmare a extinderii folosiri izotopilor radioactivi în ştiinţă, industrie, agricultură, zootehnie,
medicină etc.. Pericolul deosebit al substanţelor radioactive în mediu şi în potenţialul lor nociv
chiar la concentraţii foarte reduse. Poluării radioactive i se adaugă poluarea sonoră, tot ca o
componentă a poluării fizice. Zgomotul, ca şi vibraţiile şi ultrasunetele sunt frecvent prezente în
mediul de muncă şi de viaţă al omului modern, iar intensităţile poluării sonore sunt în continuă
creştere. Supraaglomerarea şi traficul, doi mari poluanţi fonici, au consecinţe serioase asupra
echilibrului psihomatic al individului. Un număr tot mai mare de persoane din oraşele
aglomerate recurge la specialiştii psihiatri pentru a găsi un remediu pentru starea lor proastă
(anxietate, palpitaţii, amnezii neşteptate, lipsa puterii de concentrare, dureri de cap). În sfârşit nu
putem trece cu vederea poluarea termică, poate cea mai recentă formă de poluare fizică cu
influenţe puternice asupra mediului înconjurător, în special asupra apei şi aerului, şi, indirect,
asupra sănătăţii populaţiei. Marea varietate a poluării fizice, ca şi timpul relativ scurt de la
punerea ei în evidenţă, o face mai puţin bine cunoscută decât pe cea biologică şi chimică,
necesitând eforturi deosebite de investigare şi cercetare pentru a putea fi stăpânită în viitorul nu
prea îndepărtat.
Însă cele mai des întâlnite forme de poluare sunt: poluarea apei, poluarea solului,
poluarea aerului (atmosferică). Aceste elemente de bază vieţii omeneşti se pare că sunt şi cele
mai afectate de acţiunile iresponsabile ale fiinţei omeneşti.
Solul, ca şi aerul şi apa este un factor de mediu cu influenţă deosebită asupra sănătăţii. De
calitatea solului depinde formarea şi protecţia surselor de apă, atât a celei de suprafaţă cât mai
ales a celei subterane. Poluarea solului este considerată ca o consecinţă a unor obiceiuri
neigienice sau practici necorespunzătoare, datorată îndepărtării şi depozitării la întâmplare a
reziduurilor rezultate din activitatea omului, a deşeurilor industriale sau utilizării
necorespunzătoare a unor substanţe chimice în practica agricolă. Ţinând seama de provenienţa
lor, reziduurile pot fi clasificate în:
- reziduuri menajere, rezultate din activitatea zilnică a oamenilor în locuinţe şi localuri
publice;
- reziduuri industriale, provenite din diversele procese tehnologice care pot fi formate din
materii brute, finite sau intermediare şi au o compoziţie foarte variată în funcţie de ramura
industrială şi de tehnologia utilizată (în industria alimentară – predominant componente
organice, pe când în industria chimică, metalurgică, siderurgică, minieră – predominant substanţe
chimice organice sau anorganice);
- reziduuri agro – zootehnice, legate îndeosebi de creşterea şi îngrijirea animalelor;
Elementele poluante ale solului sunt de două categorii:
- elemente biologice, reprezentate de organisme (bacterii, virusuri, paraziţi), eliminate de
om şi de animale, fiind în cea mai mare parte patogene. Ele fac parte integrantă din diferitele
reziduuri (menajere, animaliere, industriale);
- elemente chimice, sunt în cea mai mare parte, de natură organică. Importanţa lor este
multiplă: ele servesc ca suport nutritiv pentru germeni, insecte şi rozătoare, suferă procese de
descompunere cu eliberare de gaze toxice, pot fi antrenate în sursele de apă, pe care le
degradează etc.
Ca măsuri de prevenire şi combatere a poluării solului sunt: colectarea igienică a
reziduurilor menajere în recipiente speciale, îndepărtarea organizată şi la perioade cât mai scurte
a reziduurilor colectate în afara localităţilor, depozitarea controlată sau tratarea corespunzătoare
a reziduurilor îndepărtate prin neutralizarea lor, utilizarea în agricultură, ca îngrăşământ natural,
a reziduurilor, incinerarea reziduurilor uscate, recuperarea şi reutilizarea (reciclarea) reziduurilor
etc.
Apa este un factor de mediu indispensabil vieţii. Ea îndeplineşte în organism multiple
funcţii, fără apă toate reacţiile biologice devenind imposibile. Lipsa de apă sau consumul de apă
poluată are multiple consecinţe negative asupra omului şi sănătăţii sale.
La poluarea apei contribuie un număr mare de surse, care sunt clasificate în:
Surse organizate:
- apele reziduale comunale, care rezultă din utilizarea apei în locuinţe şi instituţii publice,
bogate în microrganisme, dintre care multe patogene;
- apele reziduale industriale, provenite din diverse procese de fabricaţie care sunt
utilizate la transport, ca solvent sau separator, la purificarea şi spălarea materiilor prime,
semifinite şi finite, sau a ustensilelelor şi instalaţiilor, şi au o compoziţie heterogenă.
- apele reziduale agro – zootehnice, provenite mai ales ca urmare a utilizării apei în
scopuri agricole (irigaţii), cât şi pentru alimentarea animalelor şi salubritatea crescătoriilor de
animale.
Sursele neorganizate, sunt reprezentate de apele meteorice (ploaie, zăpadă), reziduurile
solide de tot felul, diversele utilizări necorespunzătoare (topirea inului sau cânepii).
Multitudinea şi variabilitatea surselor de poluare a apei conduc la pluralitatea
elementelor poluante, împărţite în:
- elemente biologice, reprezentate, în principal, de microorganismele patogene;
- elemente chimice, reprezentate de substanţe chimice organice sau anorganice;
Ca măsuri de prevenire a poluării apei sunt: interzicerea îndepărtării la întâmplare a
reziduurilor de orice fel care ar putea polua apa, organizarea corectă a sistemelor de canalizare şi
a instalaţiilor locale, construirea de staţii de epurare, construirea de staţii sau sisteme de epurare
specifice pentru apele reziduale ale întreprinderilor industriale, înzestrarea cu sisteme de reţinere
şi colectare a substanţelor radioactive din apele reziduale ale unităţilor unde se produc sau se
utilizează radionuclizi, controlul depozitării reziduurilor solide;
Aerul formează învelişul gazos al Pământului, reprezentând şi el un element
indispensabil vieţii. Poluarea aerului constă din modificarea compoziţiei sale normale (78% N,
21% O2, 0.03 CO2, 0.01% ozonul şi alte gaze, vapori de apă, pulberi) în mod deosebit prin
pătrunderea în atmosferă a unor elemente străine şi cu efecte nocive. Sursele de poluare a aerului
sunt:
Surse naturale, reprezentate de diversele procese care se petrec în natură sunt:
- solul, care suferă fenomene de eroziune şi măcinare cu eliberare de particule foarte
fine;
- plantele şi animalele, care pot elimina în aer diverse elemente(fulgi,polen,păr)
- erupţiile vulcanice, care aruncă în aer mari cantităţi de gaze, particule solide;
Sursele artificiale, reprezentate de activităţile omului:
- procesele de combustie, de la încălzirea locuinţelor şi până la combustibilul utilizat
pentru producerea de energie în scopuri industriale;
- procesele industriale, constituite din răspândirea în aer a diverşilor poluanţi eliminaţi
de întreprinderile industriale;
- transporturile, constând în transporturi de tip feroviar, naval şi aerian şi în special
rutier;
Ca elemente poluante principale sunt:
- suspensiile, reprezentate de particulele solide sau lichide dispersate în atmosferă;
- gazele sub formă de poluanţi în stare gazoasă, răspândiţi în atmosferă;
Măsurile cele mai importante pentru împiedicarea poluării masive a atmosferei sunt:
construirea de întreprinderi în afara zonelor de locuit, tratarea prealabilă a combustibilului folosit
sau a unor materii prime pentru reducerea concentraţiei de poluanţi, asigurarea unor arderi
complete a combustibililor utilizaţi în industrie, înzestrarea întreprinderilor industriale cu
instalaţii de reţinere a poluanţilor, reglarea corespunzătoare a arderilor la autovehicule pentru
reducerea eliminării poluanţilor, înlocuirea combustibilului inferior cu cel superior, mai puţin
poluant, amenajarea cât mai multor spaţii verzi etc.
Formele de poluare sunt foarte diverse şi afectează multe aspecte ale Terrei. Unele din
efectele devastatoare ale poluanţilor nu pot fi observate în momentul poluării însă, în timp,
consecinţele majore vor afecta întreaga planetă şi în acelaşi timp şi pe cel care dă naştere aceastei
situaţii : omul. Deşi o parte din poluarea mediului este rezultatul unor fenomene naturale cum ar
fi erupţiile vulcanice, cea mai mare parte este cauzată de activităţile umane.
3.3. Impactul poluării asupra sănătăţii vieţuitoarelor
Acţiunea mediului poluant asupra organismului uman este foarte variată şi complexă. Ea
poate merge de la simple incomodităţi în activitatea omului, disconfortul, până la perturbări
puternice ale stării de sănătate şi chiar pierderea de vieţi omeneşti. Aceste efecte au fost sesizate
de multă vreme, însă omul a rămas tot iresponsabil faţă de natură. Efectele acute au fost primele
asupra cărora s-au făcut observaţii şi cercetări privind influenţa poluării mediului asupra sănătăţii
populaţiei. Ele se datorează unor concentraţii deosebit de mari ale poluanţilor din mediu, care au
repercusiuni puternice asupra organismului uman. Efectele cronice reprezintă formele de
manifestare cele mai frecvente ale acţiunii poluării mediului asupra sănătăţii. Acestea se
datorează faptului că în mod obişnuit diverşii poluanţi existenţi în mediu nu ating nivele foarte
ridicate pentru a produce efecte acute, dar prezenţa lor, continuă chiar la concentraţii mai
scăzute, nu este lipsită de consecinţe nedorite. Efectele cronice au însă o deosebită importanţă şi
sub aspect economic şi social.
Încărcarea organismului populaţiei expuse cu anumiţi poluanţi cunoscuţi a avea calităţi
de depozitare în anumite organe reprezintă un alt aspect important al influenţei poluării mediului
asupra sănătăţii. Este vorba, în special, de plumb, de cadmiu, de pesticide organo – clorurate, de
unele substanţe radioactive şi alţi poluanţi care intră în această categorie.
Efectele indirecte ale poluării constau însă şi din înfluenţele asupra faunei şi florei, care
uneori sunt mult mai sensibile decât organismul uman la acţiunea diverşilor poluanţi. Se ştie
astfel că animalele, păsările, insectele, unele organisme acvative, ca şi plantele suferă înfluenţa
poluanţilor până la dispariţia sau distrugerea lor.
Cunoaşterea acestor efecte ale poluării mediului asupra sănătăţii a condus la necesitatea
instituirii unor măsuri de protecţie a mediului înconjurător. S-a afirmat că toate efectele asupra
sănătăţii oamenilor arătate mai sus sunt rezultatul ruperii echilibrului dintre organismul uman şi
mediuul înconjurător. În anumite situaţii de poluare s-au înregistrat numeroase cazuri de:
bronhopneumopatii, bronşite, cancer pulmonar (poluarea aerului), febră tifoidă, dizenteria,
holera, poliomelita, hepatita epidemică, amibiaza, lambliazafascioloza, intoxicaţii (poluarea
apei).
În concluzie, se pare că poluarea mediului înconjurător dăunează foarte mult sănătăţii
omului şi de aceea ar trebui să ne îndreptăm cu toţii atenţia asupra acestei consecinţe a poluării.
3.4. Zile internaţionale dedicate mediului înconjurător
Întrucât mediul ne oferă condiţiile de trai de care avem necesară nevoie, la nivel
internaţional au fost stabilite unele zile pentru a fi dedicate mediului înconjurător:
22 martie – Ziua mondială a protecţiei apelor
27 martie – Ziua internaţională a apei
1 aprilie – Ziua internaţională a păsărilor
15 aprilie – Ziua pădurii
22 aprilie – Ziua Pământului
5 iunie – Ziua mondială a mediului
8 iunie – Ziua mondială a oceanelor
16 septembrie – Ziua internaţională a ozonului
4 octombrie – Ziua internaţională a protecţiei animalelor
6 octombrie – Ziua mondială a habitatului
Aceste zile oficiale recunoscute la nivel internaţional, formează “calendarul
ecologistului”, şi fiecare pământean ar trebui să-şi amintească, în aceste momente, importanţa
faptului de a trăi într-un mediu nepoluat, curat, şi totodată să-şi dea seama cât de esenţial este
acest lucru pentru viaţa sa. În aceste zile, numerose organizaţii nonguvernamentale şi organisme
internaţionale, încearcă, pe diferite căi, să atragă atenţia populaţiei asupra efectelor majore pe
care le-ar avea traiul într-un mediu poluat, murdar şi plin de substanţe toxice.
3.5. Protejarea mediului înconjurător
Protejarea mediului înconjurător a apărut ca problemă a omenirii numai în zilele noastre,
respectiv atunci când omul a cucerit întreg spaţiu al Terrei, prielnic vieţii. Acum, bogăţiile şi
resursele de energie au fost afectate în aşa măsură încât se întrevede epuizarea rapidă a unora
dintre ele, iar unele condiţii esenţiale existenţei umane, ca apa sau aerul, dau semne de otrăvire.
Se deduce astfel posibilitatea ca viitorul omenirii să fie pus sub semnul întrebării, dacă
bineînţeles nu se iau măsuri energice de protecţie a planetei. Omul a înţeles că face şi el parte din
natură, că Terra şi resursele ei sunt limitate, că această planetă funcţionează ca un sistem şi că
dereglările produse într-un loc pot avea repercusiuni pentru un întreg circuit, inclusiv pentru om.
Omenirea nu poate renunţa însă la ritmurile înalte ale dezvoltării economice. Calea pentru
realizarea acestor ritmuri, cu menţinerea unei bune calităţi a mediului, este exploatarea acestuia
în aşa fel încât să se poată regenera şi conserva în permanenţă.
Primele iniţiative de ocrotire a mediului au apărut acum aproximativ 200 de ani, din
necesitatea salvării unor specii pe cale de dispariţie. Cu timpul, motivele care au impus ocrotirea
naturii s-au diversificat. Începând din 1970, au apărut semne clare de îmbolnăvire a planetei :
subţierea stratului de ozon, încălzirea globală, ploile acide, poluarea apelor, a aerului şi a solului.
Oamenii au început să înţeleagă necesitatea adoptării unui comportament responsabil faţă de
natură. Însă responsabilitatea omului pentru ocrotirea mediului înconjurător este atât individuală,
dar mai ales colectivă: protecţia naturii angajează colaborare şi sprijin reciproc pe plan local,
judeţean, naţional şi mai ales internaţional.
Construind fabrici şi uzine, dezvoltând oraşele şi transporturile, defrişând pădurile pentru
a folosi lemnul şi a mări suprafeţele agricole, aruncând nepăsător în apă şi în aer cantităţi mari de
deşeuri toxice omul a stricat echilibrul natural existent în mediul înconjurător, aşa încât uneori şi-
a pus în pericol însăşi viaţa lui. În asemenea situaţie, fiinţa umană s-a văzut nevoită să ia
atitudine pentru înlăturarea răului pe care l-a produs şi să treacă urgent la luarea unor măsuri
pentru protecţia mediului înconjurător, pentru menţinerea în natură a unui echilibru normal între
toţi factorii care compun mediul.
Pentru ca Pământul să rămână o planetă vie, interesele oamenilor trebuiesc corelate cu
legile naturii. Organizaţii nonguvernamentale au luat fiinţă la nivel local, naţional şi internaţional
pentru combaterea poluării din lumea întreagă. În lume există numerose organizaţii de acest tip,
dintre care se disting: FEEE (Fundaţia Europeană de Educaţie pentru Mediu), GREENPEACE,
POWERFULL INFORMATION (Marea Britanie), UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite
pentru educaţie, ştiinţă şi cultură), PNUE (Programul Naţiunilor Unite pentru mediul
înconjurător).
La nivel naţional există de asemenea numeroase organizaţii al căror scop este de a atrage
interesul populaţiei asupra protecţiei mediului: Ministerul apelor, pădurilor şi protecţiei
mediului, Comisia pentru ocrotirea monumentelor naturii din cadrul Academiei Române,
ECOSENS (Bucureşti), ALBAMONT (Alba Iulia), ECOTUR (Sibiu), MARENOSTRUM
(Constanţa), PRIETENII PĂMÂNTULUI (Galaţi), CENTRUL CARPATO – DANUBIAN DE
GEOECOLOGIE (Bucureşti) : coord. proiect ECO – SCHOOLS , OAMENII ŞI MEDIUL
ÎNCONJURĂTOR (Tg. Mureş), FOCUS ECO CENTER (Ploieşti), ECO – LIFE (Bacău).
Totodată, există şi câteva organizaţii care acţionează pentru ocrotirea mediului în judeţ:
Agenţia de supraveghere şi protecţie a mediului, ECO – TERRA (Vaslui), Prietenii Naturii
(Bârlad), Ecos (Bârlad), Montana (Bârlad), Concordia (Bârlad).
Mediul înconjurător ne asigură condiţiile necesare vieţii, însă depinde de noi dacă dorim
să folosim aceste elemente esenţiale cât mai util sau dacă vrem să ocolim acest aspect al vieţii
noastre. Poluarea planetei se agravează pe zi ce trece şi se pare că populaţia nu acordă interes
acestui proces nociv. Convingerea că această problemă este doar a specialiştilor şi a forurilor
internaţionale, este tot atât de eronată, pe cât este şi de gravă. Ocrotirea planetei este o problemă
mondială, şi, tocmai de aceea, fiecare om trebuie să-şi asume această responsabilitate.
Trecerea ecologiei de la stadiul de simplă disciplină ştiinţifică la cea de problemă a
conştiinţei comune, naţionalã şi internaţională, reprezintă o realitate tristă în zilele noastre, când
distrugerea echilibrului natural al întregii planete este iminentă. Lupta împotriva poluării întregii
planete solicită colaborare şi cooperare internaţională şi de aceea depinde de noi dacă vom trăi
într-un mediu curat, sănătos şi nepoluat. Stă în puterea omului să ia măsuri eficiente şi să
găsească soluţii pentru a opri continuarea şi agravarea acestui proces dăunător.
3.6. 5 Iunie “Ziua Mondială a Mediului”
În fiecare an, la 5 Iunie, pe întreg globul pământesc, se sărbătoreşte " Ziua Mondială a
Mediului”. În acest an tema stabilită de Organizaţia Naţiunilor Unite este “Deşertul si
deşertificarea”, iar sloganul, “NU LĂSAŢI PAMÂNTUL SĂ SE TRANSFORME ÎN
DEŞERT“- temă stabilită în relaţie directă cu schimbările climatice şi încălzirea globală.
Ziua Mondialaă a Mediului (Ecologiei) - 5 Iunie – a fost instituită în 1972 de Adunarea
Generală a Naţiunilor Unite pentru celebrarea Conferinţei “Ecologia Umană” de la Stockholm şi
reprezintă elementul cel mai important al Programului Ecologic al Naţiunilor Unite (UNEP).
Această zi se sărbătoreşte în data de 5 iunie a fiecărui an şi constituie un prilej pentru
instituţiile guvernamentale, administraţiile locale, asociaţiile de tineri, organizaţiile
nonguvernamentale, întreprinzatori, industriaşi, inclusiv mass-media de a se mobiliza prin
manifestări comune menite să atraga atenţia asupra necesităţii protejării factorilor de mediu.
Marcarea acestei zile reprezintă un binevenit semnal şi un îndemn de a acţiona unitar
pentru salvarea patrimoniului nostru natural pe care avem datoria de a-l lăsa nealterat generaţiilor
viitoare.
Mondializarea s-a extins asupra întregii planete, aducând beneficii pentru jumătate din
populaţie. Cealaltă jumatate continuă sa supravieţuiască cu doi dolari pe zi şi neavând probabil
şansa de a se bucura de o cană de apă curată. Noi trebuie să facem în aşa fel, ca mondializarea să
devină benefică pentru toata lumea, nu doar pentru unii oameni.
Manifestările dedicate Zilei Mondiale a Mediului se înscriu în efortul comun de
transmitere către generaţiile viitoare a unui mediu curat şi sănătos, cu respectarea celor trei
dimensiuni ale dezvoltării durabile: economică, ecologică şi socială, constituind un exemplu
activ de colaborare între autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi societatea civilă,
pentru ca, în final, să poată oferi o imagine favorabilă şi celorlalte ţări membre ale Uniunii
Europene, unde protecţia mediului constituie o prioritate a dezvoltării economico-sociale.
Ziua Mondială a Protecţiei Mediului, se înscrie în efortul comun de a promova
dezvoltarea durabilă a oraşelor. În agenda evenimentelor sunt incluse activităţi care ar contribui
la promovarea principiilor ecologice şi dezvoltării durabile a vieţii umane în centrele urbane în
scopul asigurării unui viitor prosper şi sigur din punct de vedere ecologic.
Ziua Mediului este o sărbătoare a tuturor cetăţenilor indiferent de ţară, rasă sau de altă
natură. Poate fi marcată pe mai multe căi şi anume: parade ale biciclistilor, raliuri stradale,
concerte ecologice, concursuri şcolare de eseuri şi postere, plantare a arborilor, eforturi de
reciclare, campanii de colectare a deşeurilor şi multe altele. Acest eveniment este utilizat pentru
a atrage atenţia populaţiei asupra problemelor de mediu existente pe plan local, naţional şi
regional.
Astfel, se reaminteşte anual omenirii cât de grave pot deveni lucrurile dacă nu se
manifestă grijă pentru patrimoniul natural. Se desfăşoară în această perioadă activităţi care ţin de
managementul şi dezvoltarea durabilă a oraşelor, în context ecologic.
Spaţiile verzi din oraşe, grădinile şi parcurile sunt adevărate refugii pentru mulţi dintre
noi. Ceea ce facem în direcţia protejării acestora facem, în primul rând, pentru noi, pentru
sănătatea noastră şi a generaţiilor care ne vor urma.
Este important a sadi în mintea şi sufletul fiecărui cetăţean al societăţii, conceptul că
omul, ca specie biologică, este dependent de natură şi nu poate trăi în afara ei.
Fiecare dintre noi poate contribui semnificativ la ameliorarea şi protejarea parcurilor, a
spaţiilor verzi sau a grădinilor, precum şi la celebrarea acestei sărbători prin participare şi
susţinere.
3.7. Educaţia ecologică realizată în şcoală
Educaţia ecologică are un caracter interdisciplinar şi pluridisciplinar. Ea cuprinde în aria
sa de responsabilitate toată realitatea ambientală cu cele mai diverse aspecte ale sale. Sistemul de
cunoştinţe se acumulează treptat. Elevii trebuie să înţeleagă faptul că mediul, raporturile
om/natură şi om/mediu social sunt absolut vitale pentru fiecare persoană în parte , dar şi pentru
societate.
Natura este foarte dinamică, iar starea diferitelor sisteme ecologice este determinată de
accidente ale istoriei inclusiv influenţele umane, modificările climatului şi altele. Natura are
limite de rezistenţă şi o capacitate mică de revenire după o perturbare majoră.
Înţelegerea proceselor şi fenomenelor care determină starea sistemelor ecologice, cu alte
cuvinte înţelegerea ecologiei în sine induce pentru cei implicaţi drepturi, dar şi responsabilităţi.
O responsabilitate deosebită revine mijloacelor de comunicare în masă care au accesul la
informaţia ştiinţifică.
Scopul esenţial al educaţiei privind protecţia mediului înconjurător este de a oferi
posibilitatea fiecăruia să-şi manifeste atitudinea personală, responsabilitatea faţă de mediul în
care trăieşte. Acest lucru începe cu mediul familial unde importante şi relevante sunt puterea
exemplului şi cea a cuvântului .”Nu frazele moralizatoare, nici poveţele pline de sens sunt cele
care au efect asupra copilului , ci tot ce săvârşesc, sub privirea sa adulţii, în mediul înconjurător”.
(R. Steiner , 1994)
Manifestarea unei atitudini responsabile faţă de mediul înconjurător apare la copii ca
urmare a desfăşurării unor acţiuni variate din punct de vedere al temei, conţinutului şi strategiilor
utilizate care pun copiulul în situaţia de a exersa numeroase acţiuni de îngrijire şi ocrotire a
mediului, copiii fiind prietenii naturii.
Ocrotirea naturii, păstrarea şi protejarea mediului în care trăim trebuie să fie o preocupare
majoră a tuturor, mai ales a noastră, a dascălilor, care prin specificul activităţii noastre, avem
datoria şi posibilitatea de a forma viitorii adulţi în spiritul respectului pentru mediul înconjurător.
Fiecare dintre noi ar trebui să cunoască şi să înţeleagă acest proverb chinezesc : ,,Dacă te
gândeşti la ziua care va urma ,ia-ţi mâncare. Dacă te gândeşti la anul ce va urma –plantează un
copac. Dacă te gândeşti la secolul ce va urma –educă copiii”.
Dacă privim cu atenţie în jurul nostru şi încercăm să înţelegem pericolele care pândesc
mediul înconjurător, ne vom da seama de importanţa educării despre mediu a tinerei generaţii.
Prin educaţia ecologică putem să cultivăm dragostea şi interesul elevilor pentru lumea
care ne înconjoară, putem să formăm atitudini de aprobare sau dezaprobare privind rezultatele
pozitive sau negative ale acţiunii omului asupra mediului.
Educaţia elevilor despre mediu necesită cunoaşterea interacţiunii om-mediu,
conştientizarea de către micul cetăţean a necesităţii implicării în protecţia mediului, participarea
lui directă la activităţi care conduc la rezolvarea problemelor de mediu, deoarece ei sunt
gestionarii şi consumatorii de mâine al resurselor.
În şcoala primară elevii sunt foarte receptivi la ce li se arată şi li se spune în legătură cu
mediul, fiind dispuşi să acţioneze în acest sens. Menirea şcolii este să ofere în mod gradat şi în
acord cu particularităţile de vârstă, cunoştinţele ştiinţifice care motivează conduitele şi normele
eco-civice, să creeze şi să organizeze activităţi educative privind protejarea mediului
înconjurător: întreţinerea şi curăţarea parcului, a mediului de joacă, ocrotirea unor animale,
amenajarea „colţului naturii” în clasă, desfăşurarea de activităţi care să ofere elevilor
posibilitatea de a intra în contact direct cu ceea ce ne înconjoară, de a amenaja , îngriji şi menţine
în bună stare ceea ce au. În aceste cadre se pot face diverse activităţi sau experimente, pot urmări
evoluţia plantelor sau chiar a unor păsări (papagali), peşti (acvarii)etc. Astfel capătă cunoştinţe
noi sau aprofundează ceea ce ştiu.
Învăţarea trebuie să se dezvolte în mod natural, pornind de la ce ştie elevul în sensul
descoperirii varietăţii formelor şi a fenomenelor naturii, pe cale experimentală. O învăţare
eficientă va da copilului posibilitatea să redescopere natura printr-un contact direct cu aceasta, în
care învăţătorul joacă rolul unui ghid . Educatia ecologica trebuie inceputa inca de la varstele
cele mai mici, tocmai pentru a reusi in timp formarea unei conduite adecvate; omul de mâine sa
fie capabil să discernă asupra binelui si a răului, să acţioneze in folosul naturii şi a sa.
Astfel se impune crearea condiţiilor favorabile elevilor de a-şi forma şi dezvolta
competenţele într-un ritm individual, de a putea să-şi transfere cunoştinţele acumulate într-un
domeniu de studiu în alt domeniu. Gândirea elevilor poate fi antrenată în moduri variate de
prelucrare a informaţiilor realizându-se corelaţii intra- şi interdisciplinare, dar şi formarea
deprinderilor de a utiliza independent diverse surse de informare, in afara manualului(reviste,
diapozitive, enciclopedii, internetul). Este benefic să se realizeze activităţile şi în echipă, fiecare
membru având anumite sarcini pe care trebuie să le respecte şi să le ducă la bun sfârşit. De aici
rezultă respectul pentru munca depusă de fiecare, atingerea scopului propus, colaborarea între
membrii fiecărei echipe , exprimarea liberă şi puterea de a lua cea mai bună decizie şi a o aplica
în cadrul activităţii. Orice activitate ce se desfăşoară în afara sălii de clasă înseamnă activitate în
contact nemijlocit cu mediul înconjurător. Aşa cum îi învăţăm pe copii să vorbească, să se poarte
în familie, la şcoală şi în societate, să respecte normele de igienă, tot aşa trebuie să-i învăţăm să
se poarte cu mediul în care trăim.
Abordarea ecologică prezintă anumite particularităţi metodologice. Având în vedere că
scopul final al acestui demers educativ este adoptarea unui comportament adecvat, precum şi
acţiuni concrete de protecţie a mediului înconjurător se pot surprinde câteva modalităţi de trecere
de la informarea teoretică, prin implicarea individuală, spre activitatea concretă. Sub îndrumarea
cadrului didactic elevii vor percepe vizual , auditiv, olfactiv, tactil, mediul înconjurător în timpul
observării naturii. Acest lucru se realizează în timpul excursiilor sau ieşirilor în natură, în parc,
într-o livadă, etc. Elevii pot completa fişe de observaţie, care să cuprindă denumirea locului unde
se fac observaţiile, plantele şi animalele din zonă, gradul de poluare a zonei sau nepoluarea
acesteia, sursele de poluare (după caz). Prin documentarea din diverse şi variate surse de
informare se pot realiza proiecte pe teme date sau portofolii care pot cuprinde sarcini de lucru,
fotografii, compuneri literare, afişe ,postere, desene, colaje, etc.
Dacă tuturor activităţilor le vom găsi o formă de organizare atractivă în care elevii să fie
realizatorii acţiunii, atunci, cu sigurantă, micii ecologisti de astăzi vor fi cetăţenii responsabili de
mâine ai Terrei.
Adevărata educaţie ecologică îşi va atinge scopul numai atunci când se va reuşi ca elevii
de azi – cetăţenii de mâine să fie absolut convinşi de necesitatea ocrotirii naturii; implicându-se
activ în procesul de „consiliere” a omului cu natura.
Mediul înconjurător este un mecanism viu cu o complexitate deosebită, de a cărui
integritate si bună funcţionare depinde întreaga activitate umană. A înţelege natura înseamnă a
înţelege viitorul, dar a face ceva pentru salvarea naturii atât de ameninţată astăzi înseamnă a
contribui la fericirea omenirii.
Iată câteva sfaturi practice pe care le putem urma în propria locuinţă, fără mare dificultate
pentru a proteja mediul înconjurător. Multe dintre acestea au fost propuse de către elevi:
1. Economiseşte apa! Când te speli pe dinţi, opreşte robinetul! Renunţă la băile prelungite
si optează pentru duşuri scurte! Dacă nu ai băut toată apa din pahar, nu o arunca in chiuvetă.
Foloseşte-o pentru a uda o floare! Gândeste-te că pe planetă aceasta sunt milioane de oameni
care suferă de sete; sunt copii cărora parinţii nu le pot oferi un pahar cu apă. Apa este o resursă
preţioasă a cărei calitate se modifică dacă nu este protejată! Nu iţi bate joc de ea!
2. Nu arunca uleiul sau mâncarea în chiuvetă sau în toaletă; în felul acesta contaminezi
apele curgătoare si distrugi organismele vii, deoarece uleiul nu mai lasă oxigenul să pătrunda in
apă!
3. Foloseşte produse de curăţat ecologice!. Resursele de apă nu vor mai avea de suferit
de pe urma detergenţilor chimici care ajung să ne afecteze si sănătatea!
4. Plantează flori în ghivece, jardiniere pe care să le aşezi pe balcon, pervazul exterior al
ferestrei; acestea vor atrage albinele şi fluturii a căror existenţă este afectată de distrugerea
pajistilor, dar şi de aplicarea ingrăşămintelor chimice în agricultură;
5. Realizează în camera un colţ verde: plante care să oxigeneze locuinţa; în felul acesta
vei trăi într-un mediu sănătos;
6. Participă la acţiuni de ecologizare, plantare împreuna cu familia; copiii trebuie să aibă
un model bun, demn de urmat;
7. Circulă cât mai puţin cu maşina personală şi numai în caz de necesitate majoră; mergi
mai mult pe jos, mai ales daca distanţa este mică sau cu mijloacele de transport în comun; gazele
de eşapament sufocă oraşele şi ne îmbolnăvesc; poluarea aerului datorită traficului auto este una
dintre cauzele cancerului de plămâni;
8. Învaţă să reciclezi! Sortează gunoiul şi depune-l în locurile special amenajate pe
sortimente! Economisind resursele planetei ne prelungim existenţa; o tonă de hârtie pe care o
reciclăm poate salva de exemplu 17 arbori; iar aceştia produc oxigenul atat de necesar vieţii;
9. Să ne opunem transformării spaţiilor verzi în spaţii betonate; copiii noştri au nevoie de
aer curat şi de locuri verzi unde să se poată juca în siguranţă; niciun părinte nu işi doreşte să-şi
vadă copilul expus pericolelor în timp ce se joacă printre maşinile parcate mai mult sau mai puţin
corect;
10. Alege de Crăciun un brad artificial! Mofturile de tipul „vreau să simt miros de brad în
casă” sau „Crăciunul fără brad natural nu are valoare” fac ca în fiecare an sute de mii de brazi să
fie tăiaţi şi după câteva zile aruncaţi; gânditi-vă că unui brad îi sunt necesari peste 20 de ani să
ajungă la mărimea necesară tăierii ca pom de Crăciun; în felul acesta suprafeţe întinse de pădure
sunt decimate! Spiritul Crăciunului nu stă în mirosul de brad!
11. Economiseşte energia electrică: scoate încărcatoarele de la telefoane din priză după ce
bateria s-a încărcat, scoate aparatele electrocasnice din priză când nu le foloseşti,
deoarece acestea consumă energie electrică chiar dacă sunt în stand by, nu ţine lumina aprinsă în
cameră sau televizorul deschis dacă nu e nimeni în cameră respectivă; gândeste-te că pentru
producerea energiei electrice se folosesc mai mult resurse neregenerabile şi care poluează
distrugând astfel stratul de ozon; iar găurile din stratul de ozon sunt vinovate de topirea
gheţarilor şi de moartea animalelor polare;
Şi lista ar putea continua...
CAPITOLUL IV
Metodologia elaborării lucrării
4.1. Obiectivele lucrării
Ca organism viu şi suplu, şcoala modernă îşi exprimă în totalitatea componentelor ei
superioritatea, în continuă tendinţa de adecvare la tumultul vieţii, la dinamismul şi ascensiunea
fără egal a întregii dezvoltări social-economice şi culturale a ţării noastre. În raport cu acest
dinamism, spre deosebire de trecut, când principala misiune a învăţământului era aceea de
transmite şi de a conserva tradiţii culturale, el îşi asumă astăzi noi funcţii şi răspunderi sociale.
Cerinţele realizării unui salt calitativ în dezvoltarea învăţământului de toate gradele, constituie
imperativul unei optimizări a întregii activităţi şcolare, a schimbării calitative a metodologiei
didactice şi educative, în aşa fel încât aceasta să asigure o creştere substanţială a randamentulul
în activitatea învăţătorului, precum şi a elevului.
Sporirea randamentului este o cerinţă a oricărei activităţi în societatea noastră şi cu atât
mai mult în învăţămant, care este chemat să asigure tocmai compeţentele profesionale şi
conştiinţele social-morale necesare unei asemenea angajari, cu randament mărit, în realizarea
sarcinilor de muncă ce revin fiecărui individ în parte şi fiecărui colectiv, în ansamblu.
Învăţămantul românesc, fiind un organism dinamic, în continuă înnoire, capabil de
adaptări la schimbările ce se produc în viaţa socială, are menirea de a găsi metodele şi procedeele
cele mai adecvate în vederea stimulării şi activizării elevilor, a voinţei de a munci stăruitor şi
independent.
În aplicarea programelor, învăţătorii vor avea în vedere realizarea funcţiilor
instrumentale, formative şi informative. Cadrele didactice au libertatea de a căuta, după
experienţa şi competenţa lor profesională, metode adecvate, recurgând la practica pedagogică
diferenţiată, adaptarea ritmurilor, particularităţilor fizice şi psihice, astfel încât elevul să
îndeplinească un rol activ în învăţare, iar învăţarea să fie privită nu numai ca rezultat, ci mai ales
ca proces provocat, organizat şi îndrumat nemijlocit de învăţător.
Atât în timpul cercetării, precum şi în prelucrarea datelor observate, în elaborarea lucrării
am urmărit realizarea următoarelor obiective:
- reliefarea modalităţilor de împletire a metodelor tradiţionale cu cele moderne, în
vederea ancorării în realitatea înconjurătoare a micului şcolar cu ajutorul disciplinei cunoaşterea
mediului;
- evidenţierea rolului hotărâtor al învăţătorului în dezvoltarea sentimentelor de
apartenenţă la mediu şi de ocrotire a acestuia;
- urmărirea progreselor înregistrate de elevi pe linia activităţii independente şi
diferenţiate;
- optimizarea randamentului elevilor;
4.2. Ipoteze de lucru
Arta de a conştientiza, de a dezvolta interesele, de a face să înţeleagă cunoştinţele
privitoare la mediul înconjurător este condiţionată de măiestria cu care învăţătorul conduce
gândirea elevilor prin întrebări adecvate. Esenţa măiestriei pedagogice, rezidă în capacitatea
învăţătorului de a găsi forme şi mijloace de activitate, de natură să corespundă diverselor situaţii
educaţionale determinate de particularităţile anumitor elevi, pentru ca astfel să fie, în final,
asigurată reuşita la învăţătură a tuturor. Învăţătorului îi revine sarcina de a organiza activitatea
copilului în mod judicios, pentru ca acesta să aibă încredere în propriile forţe. Trebuie de
asemenea sa-l stimuleze pornind de la probleme accesibile.
De aceea lucrarea porneşte de la ipotezele:
1. Dacă are loc o îmbinare armonioasă între metodele tradiţionale şi cele moderne, a
plăcutului cu utilul în cadrul orelor de cunoaşterea mediului, atunci se asigură o participare
conştientă în procesul de instruire, o ancorare în realitatea înconjurătoare a micului şcolar ;
2. Dacă în procesul instructiv- educativ se utilizează modalităţi de activizare şi de
aplicare practică a cunoştinţelor, ţinând cont de particularităţile de vârstă, de specificul fiecărei
lecţii, atunci este firesc ca randamentul şcolar să crească;
3. Dacă se valorifică în mod corect materialele didactice, manualul, mijloacele audio-
vizuale, cunoştinţele obţinute pe baza observării dirijate din timpul excursiilor, al vizitelor, al
drumeţiilor, al tuturor activităţilor extracurriculare, atunci se optimizează procesul însuşirii
informaţiilor, diminuându-se efortul de învăţare al elevilor.
4.3. Metodologia de cercetare
Timpurile moderne, revoluţia tehnico-ştiinţifică şi programul social, cu implicaţiile lor în
modernizarea învăţământului solicită dascălului, de la toate nivelurile de învăţământ - preşcolar,
primar, gimnazial, liceal, să-şi completeze şi dubleze profilul şi comportamentul de asimilator şi
transmiţător de cunoştinţe, cu cel de investigator (cercetător al fenomenelor educaţionale ) şi pe
această bază de "creator" de idei, cu care să sporească patrimoniul teoriei psihopodagogice şi să
optimizeze practica educaţională.
"Experienţa pedagogică înaintată - spune Stanciu Stoian - este experienţa ce răsare în
însuşi procesul practicii, din căutarea şi găsirea, uneori aproape spontană a unor procedee şi
metode noi de învăţământ şi educaţie"16.
Întregul arsenal de metode, procedee şi tehnici de cercetare folosite trebuie adaptate
continuu, în funcţie de caracteristicile, de evoluţia şi modificările ce intervin în cadrul
fenomenului real.
Cadrul cel mai direct al experienţei pedagogice este activitatea zilnică la clasă, contactul
cu şcolarii, dându-ne posibilitatea să-i verificăm tehnicile de lucru, să alegem soluţiile eficiente.
În cadrul activităţilor la clasă, în activităţile practico-aplicative, în lucrul cu elevii am
urmărit să transmit cunoştinţele, să formez priceperi şi deprinderi, să dezvolt gândirea ştiinţifică,
să cultiv sentimente, să dezvolt spiritul de colectivitate.
Pentru elaborarea lucrării, am folosit următoarele metode:
a) observaţia;
b) convorbirea;
c) chestionarul;
d) metoda bibliografică;
e) analiza produselor activităţii;
f) testul.16 Stanciu Stoian - "Cercetarea pedagogica" - E.D.P.Bucuresti 1969
Observaţia
În cadrul lecţiilor de cunoaşterea mediului am observat modul de participare a copiilor,
capacitatea de efort intelectual, ritmul de lucru, interesul şi îndemânarea, curiozitatea, influenţa
aprecierilor, implicarea lor în proiectele propuse, proiecte ce au vizat cunoaşterea amănunţită a
problemelor de ecologie şi protecţia mediului.
Consemnând datele în mod sistematic şi în ordinea desfăşurării lor în caietul
învăţătorului, notă fidelă a datelor observaţiei, am putut întocmi corect fişa psiho-pedagogică a
elevilor. Observaţiile au fost făcute, în cadrul activităţilor teoretice, practice, a activităţilor intra-
şi extracurriculare, în timpul recreaţiilor, a drumeţiilor, a excursiilor, a vizitelor la muzee; au fost
surprinse: activitatea intelectuală a elevilor, capacitatea lor de efort, îndemânarea, interesul,
satisfacţiile, curiozitatea.
Prin intermediul jocurilor didactice, am urmărit să dezvolt capacităţile intelectuale ale
elevilor, am depistat elevii cu aptitudini şi pe cei cu dificultăţi în învăţarea cunoştinţelor
ştiinţifice.
Convorbirea
O altă metodă utilizată a fost convorbirea cu elevii, dar nu ca metodă de sine stătătoare, ci
integrată altor metode (observaţia).
Convorbirile au fost fie individuale, fie colective. Cele colective le-am folosit mai mult
în timpul orelor de curs (înţelegerea/neînţelegerea noţiunilor, ce anume le-a plăcut mai mult
etc.). Convorbirile individuale le-am orientat cǎtre depistarea atitudinii elevului faţă de
cunoaşterea mediului.
Am făcut tot posibilul ca în aceste convorbiri să le trezesc elevilor motivaţia învăţării,
necesitatea învăţării cunoaşterii mediului pentru a ne orienta mai uşor în viaţă.
Prin convorbirile pe care le-am avut cu elevii, ascultându-i cu interes sau adresându-le
întrebări, am aflat dacă sunt atraşi de cunoaşterea mediului etc. Pentru a obţine răspunsurile
dorite am avut o atitudine de deschidere şi înţelegere, am evitat o intervenţie bruscă, de
condamnare sau dojenire.
În timpul orelor de cunoaşterea mediului, am purtat dialoguri cu elevii; în unele cazuri au
fost necesare convorbiri individuale pentru ca elevii să înţeleagă anumite sarcini (am avut în
vedere principiul tratării diferenţiate a elevilor).
Acest tip de convorbiri a fost desfăşurat în pauze, înaintea începerii orelor, după ore, în
momentul deplasării cu elevii în excursii, vizite. Copiii, în general, sunt sinceri, uşor de provocat
la discuţii, unii având şi un vocabular frumos, alţii sunt sfătoşi şi critici ca nişte bătrâni, îţi
respectă îndrumările, sunt mai docili şi de aceea am avut o deosebită plăcere de a comunica cu
ei. Erau importante preferinţele lor, interesul lor pentru disciplina cunoaşterea mediului, pentru
modul cum se desfăşoară lecţiile şi multe alte aspecte specifice acestui obiect.
Vizitele la domiciliul elevilor prilejuiesc convorbiri cu ambii părinţi, uneori fiind de
faţă şi elevul; de aceea trebuie să fim foarte atenţi asupra modului de desfăşurare a acestor
convorbiri. Acestea trebuie să se desfăşoare sub forma unor discuţii naturale, fireşti, nu ca nişte
interogatorii pentru că interlocutorii se pot inhiba şi pot da răspunsuri neaşteptate şi mai puţin
convingătoare.
Avantajul convorbirii este că permite recoltarea informaţiilor într-un timp relativ scurt şi
fără a necesita materiale speciale.
Folosind această metodă de cercetare, am reuşit să-i cunosc mai bine pe elevi, să-i
înţeleg, să răspund cerinţelor imediate ale vârstei lor, prin crearea unor situaţii şi probleme vii,
prin abordarea unor teme în cadrul lecţiilor de cunoaşterea mediului care să-i provoace, să le
stârnească interesul pentru această disciplină şi spiritul de responsabilitate pentru mediu, pentru
semenii lor.
Chestionarul
Am realizat un chestionar pentru determinarea viziunii elevilor asupra desfăşurării orelor
de cunoaşterea mediului, pe care l-am aplicat celor de clasa a II-a.
Prezint în continuare modelul de chestionar aplicat:
1. Te simţi bine în clasa ta?
a) da
b) nu
2. Îţi place modul în care se desfăşoară orele de cunoaşterea mediului?
a) da
b) nu
3. Ce povestesc elevii din alte clase despre modul în care desfăşoară aceste ore?
a) sunt plictisitoare
b) sunt interesante
4. Sub ce formă ai dori să se desfăşoare orele de cunoaşterea mediului ?
a) să se folosească mai multe imagini
b) să se discute mai mult
c) să se realizeze mai multe activităţi practice, experimente
5. Te simţi liber să vorbeşti în clasă?
a) da
b) nu
6. Doreşti să ai în clasă o bibliotecă cu diferite cărţi despre mediul înconjurător, dicţionare
pentru a le consulta?
a) da
b) nu
7. Îţi place
a) să lucrezi mai mult pe fişe
b) să discuţi despre ceea ce înveţi
8. Preferi să lucrezi
a) singur
b) împreună cu alţi colegi
Am interpretat răspunsurile elevilor la chestionar, iar analiza acestora se regăseşte în
tabelul de mai jos:
Iniţiale
elevilor
I 1 I 2 I 3 I 4 I 5 I 6 I 7 I 8
A. M. a a b a a a a b
A.G. a a b a a a a b
B.L. a a b a a a a b
B.C. a a a b a a b b
B.E. a a b a a b a a
B.G. a a b b a a b b
C.E. a a b a a a a a
C.G. a a b b a a a b
C.L. a a a a a a a a
D.M. a a b a a a a a
D.A. a a a a a a a b
D.V. a a b a a a a b
D.D. a a b b a a b a
M.I. a a a b a a b b
P.M. a a b a a a a b
T.N. a a b a a a a b
T.C. a a b b a a a b
Z.L. a a b a a a a b
În urma aplicării acestui chestionar am constatat că toti elevii se simt bine în clasă şi le
place modul în care se desfăşoară orele de cunoaşterea mediului; majoritatea au aflat de la
colegii de la alte clase că lecţiile sunt interesante; 12 dintre ei ar dori să se folosească mai multe
imagini în ore, iar 6 ar dori să se discute mai mult; toţi elevii se simt liberi să vorbească în clasă;
aproape toti şi-ar dori să aibă în clasă o bibliotecă cu diferite cărţi şi dicţionare; la 14 dintre elevi
le place să lucreze mai mult pe fişe, iar la 4 dintre ei le place să discute despre ceea ce învaţă; 5
elevi preferă să lucreze singuri, iar 13 preferă să lucreze împreună cu alţi colegi.
În urma statisticii realizate am constatat cǎ elevii lucreazǎ şi învaţǎ mai bine în grup, au
posibilitatea sǎ-şi exprime propria personalitate, relaţiile dintre ei se îmbunǎtǎţesc, se dezvoltǎ
relaţiile de prietenie, sentimentul de întrajutorare reciprocǎ se accentueazǎ.
Fişele de lucru rezolvate în clasǎ îi ajutǎ pe elevi sǎ înţeleagǎ mult mai repede ceea ce li
se comunicǎ, ceea ce li se predǎ, totodatǎ fixarea cunoştinţelor este mult mai eficace.
În urma chestionarului am constatat cǎ majoritatea elevilor au nevoie de cǎrţi, dicţionare
în biblioteca personalǎ.
Metoda bibliografică
Metoda bibliografică am folosit-o în strânsă legătură cu metoda convorbirilor, datele
culese prin această metodă fiindu-mi necesare la întocmirea fişei psihopedagogice a fiecărui
elev. Această metodă mi-a oferit o serie de informaţii privind evoluţia psiho-fizică a elevului, în
strânsă legătură cu influenţa condiţiilor şi factorilor externi de dezvoltare. Datele biografice le-
am colectat în cursul discuţiilor cu părinţii elevilor, cu educatoarele care au avut în grupă actualii
elevi, cu asistenta medicală care a urmărit evoluţia lor până la intrarea în şcoală şi după aceea.
Prezint în continuare un model de fişă individuală a elevului, fişă pe care o folosesc cu
succes în activitatea mea la catedră.
FIŞA DE CARACTERIZARE PSIHOPEDAGOGICĂ
I. DATE PERSONALE:
1. Numele şi prenumele:_________________________________________________
2. Locul şi data naşterii__________________________________________________
3. Domiciliul__________________________________________________________
4. Şcoala şi clasa în care învaţă____________________________________________
II. DATE FAMILIALE:
1. Ocupaţia şi locul de muncă al părinţilor
Tatăl______________________________________________________________
Mama_____________________________________________________________
2. Structura şi componenţa familiei
a) Tipul familiei:
ambii pǎrinţi
tatăl (mama) decedat
părinţi despărţiţi
părinţi vitregi (unul, amândoi)
b)Fraţi (surori) mai mici, mai mari.
Nr.
crt.
Numele Vârsta Ocupaţia
Alte situaţii____________________________________________________________
Alte persoane (rude) apropiate în familie_____________________________________
3. Atmosfera şi climatul educativ:
raporturi armonioase, de înţelegere între părinţi şi între părinţi şi copii;
mici conflicte, trecătoare;
dezacorduri puternice în familie, conflicte frecvente;
familie destrămată sau pe cale de destrămare.
4. Condiţii de viaţă şi de muncă ale elevului:
foarte precare;
la limită;
acceptabile;
bune;
foarte bune.
5. Influenţe din afara familiei (vecini, prieteni, colegi):
reduse;
ample;
frecvente;
întâmplătoare.
III. DEZVOLTAREA FIZICĂ ŞI STAREA SĂNĂTĂŢII:
1. Caracteristici ale dezvoltării fizice
2. Îmbolnăviri:
_____________________________________________________________________
a) anterioare intrării în şcoală
_____________________________________________________________________
b) pe parcursul şcolarităţii
_____________________________________________________________________
3. Deficienţe, handicapuri (senzoriale, motorii)
_____________________________________________________________________
IV. PARTICULARITĂŢI ALE DEBUTULUI ŞCOLARITĂŢII:
1. Pregătirea copilului pentru a deveni şcolar
a) dezvoltarea motivelor şi intereselor de cunoaştere __________________________
_____________________________________________________________________
b) capacitatea de a efectua acţiuni practice şi mentale
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
c) capacitatea verbalizării reprezentărilor
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
d) gradul de independenţă al proceselor intelectuale
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
2. Simptomatologii ale conduitei:
pozitivă, adecvată începerii şcolarităţii;
negativă, neadecvată începerii şcolarităţii.
3. Inserţia în fluxul solicitărilor şcolare:
a) caracteristici favorabile de integrare a copilului în activitatea şcolară ____________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
b) caracteristici nevaforabile de integrare a copilului în activitatea şcolară__________
_____________________________________________________________________
____________________________________________________________________
V. REZULTATE OBŢINUTE DE ELEV
1. Rezultate la învăţătură
Grafic global ( pe clase) I II III IV
2. Cercuri frecventate de elev:
Clasa – cercul Rezultate:
3. Participarea la concursuri şcolare şi extraşcolare:
Clasa – concursul Rezultate
4. Activitatea independentă a elevului:
citeşte suplimentar din manual
citeşte şi alte cărţi
rezolvă probleme în plus
alte ocupaţii (plastice, muzicale, sportive, coregrafice).
VI. PROCESELE COGNITIVE ŞI STILUL DE MUNCĂ INTELECTUALĂ
1. Caracteristici ale funcţiei senzorio-perceptive:
predomină modalitatea vizuală de recepţie a informaţiei;
predomină modalitatea auditivă de recepţie a informaţiei;
percepţie difuză, superficială a materialului de învăţare;
percepţie complexă (spirit de observaţie).
2.Nivelul de inteligenţă:
Inteligenţă
foarte bună
Inteligenţă
bună
Inteligenţă
medie
Inteligenţă
scăzută
Inteligenţă
sub limită
3. Memoria:
foarte bună bună medie scăzută sub limită
4. Imaginaţia:
săracă; reproductivă; pentru activităţi tehnice;
bogată reproductiv-creativă; pentru activităţi literar-artistice.
5. Limbajul:
-Vocabular foarte
dezvoltat;
-exprimare frumoasă
şi corectă.
Vocabular dezvoltat;
-exprimare uşoară şi
corectă;
-Vocabular redus;
-exprimare greoaie.
-Vocabular foarte
sărac;
-exprimare incorectă
6. Stilul de muncă:
a) Modul de lucru:
sistematic, ritmic, organizat,
neglijent, copiază temele de la alţii, aşteaptă să i le facă părinţii;
inegal;
mari lacune în cunoştinţe, rămâneri în urmă la învăţătură;
alte menţiuni___________________________________________________
b) Perseverenţǎ
Foarte silitor Silitor Mai puţin silitor Delǎsǎtor
c) Autonomie, creativitate:
inventiv, cu manifestări de crativitate;
manifestă uneori iniţiativă, independenţă;
se conformează de regulă modelului, procedează rutinier;
nesigur, dependent, fără iniţiativă;
alte caracteristici__________________________________________________
VII. CONDUITA ELEVULUI LA LECŢIE ŞI ÎN CLASĂ
1. Conduita la lecţie:
atent, participă activ, cu interes;
atenţia şi interesul inegale, fluctuante;
de obicei pasiv, aşteaptă să fie solicitat;
prezent numai fizic, cu frecvente distrageri.
2. Purtarea în general:
exemplară, ireproşabilă;
corectă, cuviincioasă, bună;
cu abateri comportamentale relativ frecvente, dar nu grave;
abateri comportamentale grave, devianţă.
VIII. CONDUITA ÎN GRUP, INTEGRAREA SOCIALĂ A ELEVULUI
1. Participarea la viaţa de grup:
mai mult retras, rezervat, izolat, puţin comunicativ;
participă la activitatea de grup numai dacă este solicitat;
este în contact cu grupul, se integrează, dar preferă sarcinile executive;
caută activ contactul cu grupul, sociabil, comunicativ, stabileşte uşor relaţii, vine cu idei şi
propuneri;
activ, sociabil, cu iniţiativă, bun organizator al grupului.
2. Cum este văzut de colegi:
bun coleg, sensibil, te înţelegi şi te împrieteneşti uşor cu el;
bun coleg, săritor la nevoie, te poţi bizui pe el;
preocupat mai mult de sine, individualist, egoist.
3. Colegii îl apreciază pentru:
rezultatele la învăţătură;
performanţele extraşcolare;
pentru că este prietenos, apropiat.
IX. TRĂSĂTURI DE PERSONALITATE
1. Temperamentul:
puternic exteriorizat, impulsiv, nestăpânit, inegal, iritabil, uneori agresiv, rezistent la solicitări,
cu tendinţe de dominare a altora;
exteriorizat, energic, vioi, mobil, echilibrat, uşor adaptabil, vorbăreţ, guraliv, nestatornic;
calm, controlat, reţinut, lent, uneori nepăsător, mai greu adaptabil, rezistent la solicitări
repetitive;
hipersensibil, interiorizat, retras, nesigur, anxios;
tip combinat.
2. Emotivitate:
foarte emotiv, excesiv de timid, emoţiile îi perturbă activitatea;
emotiv, dar fără reacţii dezadaptative;
neemotiv, îndrăzneţ.
3. Dispoziţie afectivă predominantă:
vesel, optimist;
mai mult trist, deprimat.
4. Însuşiri aptitudinale:
lucrează repede, rezolvă uşor şi corect sarcinile de învăţare;
rezolvă corect, dar consumă mai mult timp şi investeşte mai multă energie;
lucrează greoi, cu erori, nu se încadrează în timp.
5. Trăsături de caracter în devenire:
a) Atitudini faţă de muncă:
pozitive;
negative.
b) Atitudini faţă de alţii:
pozitive;
negative
c) Atitudini faţă de sine:
pozitive;
negative.
Fişa este întocmită după Mielu P. Zlate, Verza Emil.17
Analiza produselor activităţii
Pentru a realiza o comparaţie între produsele activităţii aceluiaşi elev, în vederea stabilirii
progresului sau regresului şcolar şi a înregistrării trăsăturilor sale de personalitate, am realizat o
serie de portofolii împreunǎ cu elevii.
Portofoliul include rezultatele relevante obţinute prin diverse metode şi tehnici de
evaluare (probe orale, scrise, practice, observarea sistematică a comportamentului elevului,
proiectul, autoevaluarea), precum şi sarcini specifice fiecărei discipline. Portofoliul reprezintă
„cartea de vizită” a elevului, urmărindu-i progresul de la un semestru la altul, de la un an şcolar
la altul şi chiar de la un ciclu de învăţământ la altul.
Testul
Metoda testelor este prezentată în literatura de specialitate ca metodă de sine stătătoare a
cercetării.
17 Mielu P. Zlate, Verza Emil, "Psihologia copilului", E.D.P., Bucureşti, 1991
Prezint testele aplicate pe semestrul I în anul şcolar 2008-2009:
Probă de evaluare sumativă Nr. 1
Unitatea de învăţare “Elemente ale mediului natural”
1. Desenaţi:
a) un munte b) o câmpie c) un deal
2. Încercuiţi varianta corectă:
Muntele este: Muntele are: Câmpia este: Câmpia are:
a) un deal
b) o formă de
relief
c) o apă
a) culmi domoale
b) teren întins
c) vârfuri ascuţite
a) mai înaltă ca
muntele
b) mai joasă
decât dealul
c) mai joasă ca
muntele
a) culmi domoale
b) teren întins
c) vârfuri
ascuţite
Muntele se colorează
pe hartă cu:
Câmpia se colorează
pe hartă cu:
La munte întâlnim: La câmpie întâlnim:
a) albastru
b) roşu
c) maro
a) portocaliu
b) verde
c) galben
a) cereale
b) păduri de
sălcii
c) păduri de brad
a) păduri de
molid
b) cereale
c) păduri de pini
3.Notaţi cu adevărat (A) sau fals(F) următoarele afirmaţii:
La munte şi la câmpie se întâlnesc aceleaşi animale.
Cerealele se cultivă la munte.
Porumbul, orzul, grâul, ovăzul sunt cereale.
Bradul, fagul, stejarul sunt arbori întâlniţi în zonele de câmpie.
Teiul, salcia, salcâmul se întâlnesc în zonele de câmpie.
Capra neagră, şoimul sunt animale de la poalele muntelui.
Ursul este un animal întâlnit pe crestele munţilor.
Câmpia este o formă de relief joasă.
Bujorul românesc, floarea de colţ, narcisele sunt plante ocrotite de lege.
Muntele este cea mai înaltă formă de relief.
4. Scrieţi patru plante necultivate de om care cresc în zona de câmpie: ……………………
…………………………………………………………………………………………………..
5. Scrieţi patru animale întâlnite în zona de munte: ………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………..
Obiective operaţionale:
Elevul este capabil:
- să reprezinte prin desen cele trei forme de relief;
- să recunoască caracteristici ale formelor de relief;
- să noteze valoarea de adevăr a unor propoziţii date;
- să enumere plantele specifice anumitor forme de relief;
- să enumere animale specifice anumitor forme de relief.
Descriptori de performanţă:
Ite
mi
CALIFICATIVE
Foarte bine Bine Suficient
1. Reprezintă prin desen cele trei
forme de relief
Reprezintă prin desen două
din cele trei forme de relief
Reprezintă prin desen una
din cele trei forme de relief
2. Bifează corect toate variantele
de răspuns.
Bifează corect şase variante
de răspuns.
Bifează corect patru variante
de răspuns.
3. Recunoaşte valoarea de adevăr
a enunţurilor;
Recunoaşte valoarea de
adevăr la şase enunţuri;
Recunoaşte valoarea de
adevăr la trei enunţuri;
4. Scrie patru plante necultivate
de om care cresc în zona de
câmpie;
Scrie două plante
necultivate de om care cresc
în zona de câmpie;
Scrie o plantă necultivată
de om care creşte în zona de
câmpie;
5. Scrie patru animale întâlnite în
zona de munte;
Scrie două animale întâlnite
în zona de munte;
Scrie un animal întâlnit în
zona de munte;
Acordarea punctajului Convertirea punctajului în calificative:
Între 25 - 30 de puncte: Foarte bine,
Între 17 – 25 de puncte: Bine,
Între 10 – 17 de puncte: Suficient
Observaţie: Se acordă un punct din oficiu
În urma aplicării testului de evaluare sumativă Nr. 1 au fost obţinute următoarele
date:
Nr.
Crt.
Iniţialele
elevilor
Itemi vizaţi Calificativ
obţinut
I.
1
I.
2
I.
3
I.
4
I.
5
Total
Punc.
1. A. M. 3 8 6 2 3 23 Bine
2. A.G. 1 1 3 0 1 7 Insuficient
3. B.L. 3 7 9 3 4 27 Foarte Bine
4. B.C. 3 6 7 1 2 20 Suficient
5. B.E. 1 2 4 0 1 9 Insuficient
6. B.G. 3 6 7 1 2 20 Bine
7. C.E. 2 4 5 1 2 15 Suficient
8. C.G. 3 6 5 1 1 17 Suficient
9. C.L. 1 2 4 0 1 9 Insuficient
10. D.M. 3 8 8 2 4 26 Foarte Bine
11. D.A. 3 2 4 1 1 12 Suficient
12. D.V. 3 8 10 4 4 30 Foarte Bine
ITEM Nr. puncte
1 32 83 104 45 4
13. D.D. 3 5 5 1 2 17 Suficient
14. M.I. 3 5 4 1 1 15 Suficient
15. P.M. 3 5 7 2 3 21 Bine
16. T.N. 3 8 9 4 4 29 Foarte Bine
17. T.C. 3 6 7 1 2 20 Suficient
18. Z.L. 3 8 10 4 4 30 Foarte Bine
REZULTATELE OBŢINUTE
Calificativ Nr. Elevi Procent
I 3 16,66%
S 7 38,88%
B 3 16,66%
FB 5 33,33%
Probă de evaluare sumativă Nr. 2
Unitatea de învăţare “Plantele”
1. Recunoaşte părţile din care este alcătuită planta:
2. Grupează în tabel următoarele plante, după mediul în care cresc:
stejar, varză, cireş, brad, prun, cartof, mesteacăn, castravete, măr.
grădină livadă pădure
3. Notează A în dreptul propoziţiilor adevărate şi F în dreptul celor false:
De la pomii fructiferi se consumă florile. (…..)
Pădurile de brad se întâlnesc în zona de munte. (…..)
Legumele se consumă pentru că nu conţin vitamine. (…..)
Grâul, secara şi orzul sunt cereale. (…..)
De la morcov se consumă rădăcina. (……)
Pentru a trăi, plantele au nevoie de apă, lumină, căldură, aer şi îngrăşământ. (……)
4. Completează enunţurile:
Legumele se consumă deoarece conţin ………………………………. .
Cerealele se cultivă mai ales în zona de ………………………… .
Omul consumă de la pomii fructiferi mai ales …………………. .
5. Alege varianta corectă!
Morcovul, ţelina, gulia, pătrunjelul, varza sunt:
a) fructe b) cereale c) legume.
Grâul, secara, porumbul, orzul, orezul sunt:
a) fructe b) cereale c) legume.
Făina de mălai se obţine din:
a) grâu b) porumb c) legume.
6. Potriveşte ce modificări suportă plantele în absenţa factorilor de mediu :
apă îngheaţă, mor
aer nu respiră
căldură se ofilesc, nu cresc
lumină se îngălbenesc
7. Răspunde la ghicitori:
Iarna-n frig, vara la soare, El e paznic în gradină Am cămăşi nenumărate,
Neschimbat e la culoare Cu caţei la rădăcină. Plângi de le dezbraci pe toate!
........................................ ......................................... ………………………………
Obiective operaţionale:
Elevul este capabil:
- să recunoască părţile unei plante ;
- să precizeze plantele după mediul în care cresc;
- să noteze valoarea de adevăr a unor propoziţii date;
- să enumere care sunt condiţiile de care are nevoie o plantă pentru a creşte ;
- să precizeze care sunt plantele specifice anumitor forme de relief;
- să răspundă corect la ghicitorile propuse.
Descriptori de performanţă:
Ite
mi
CALIFICATIVE
Foarte bine Bine Suficient
1. Recunoaşte şi scrie corect toate Recunoaşte şi scrie corect Recunoaşte şi scrie corect
părţile plantei; trei părţi ale plantei; două părţi ale plantei;
2. Grupează corect cele nouă
plante;
Grupează corect şase plante; Grupează corect trei plante;
3. Recunoaşte valoarea de adevăr
la şase enunţuri;
Recunoaşte valoarea de
adevăr la patru enunţuri;
Recunoaşte valoarea de
adevăr la două enunţuri;
4. Completează corect trei
enunţuri;
Completează corect două
enunţuri;
Completează corect un
enunţ;
5. Bifează toate variantele
corecte;
Bifează două variante
corecte;
Bifează o variantă corectă;
6. Potriveşte toate relaţiile dintre
factori de mediu şi efectele
acestora asupra plantelor ;
Potriveşte relaţiile dintre
factori de mediu şi efectele
acestora asupra plantelor, cu
o omisiune;
Potriveşte relaţiile dintre
factori de mediu şi efectele
acestora asupra plantelor, cu
două omisiuni;
7. Recunoaşte trei plante. Recunoaşte două plante. Recunoaşte o plantă.
Acordarea punctajului Convertirea punctajului în calificative:
Între 30 - 34 de puncte: Foarte bine,
Între 20 – 30 de puncte: Bine,
Între 10 – 20 de puncte: Suficient
Observaţie: Se acordă un punct din oficiu
În urma aplicării testului de evaluare sumativă Nr. 2 au fost obţinute următoarele
date:
Nr.
Crt.
Iniţialele
elevilor
Itemi vizaţi Calificativ
obţinutI.
1
I.
2
I.
3
I.
4
I.
5
I.
6
I.
7
Total
Punc.
1. A. M. 5 9 6 3 3 4 3 34 Foarte Bine
2. A.G. 2 3 1 1 1 0 1 9 Insuficient
3. B.L. 5 9 5 3 2 4 3 32 Foarte Bine
ITEM Nr. puncte
1 52 93 64 35 36 47 3
4. B.C. 3 5 3 2 2 1 1 18 Suficient
5. B.E. 2 4 1 2 1 1 1 15 Suficient
6. B.G. 4 6 6 3 2 2 3 27 Bine
7. C.E. 2 4 1 2 1 1 1 15 Suficient
8. C.G. 4 7 6 3 3 4 3 31 Foarte Bine
9. C.L. 2 2 2 2 2 1 1 13 Suficient
10. D.M. 5 9 5 3 2 4 3 32 Foarte Bine
11. D.A. 3 5 3 2 2 1 1 18 Suficient
12. D.V. 5 9 6 3 3 4 3 34 Foarte Bine
13. D.D. 5 8 3 2 2 2 2 25 Bine
14. M.I. 4 6 6 3 2 2 3 27 Bine
15. P.M. 5 9 6 3 3 4 3 34 Foarte Bine
16. T.N. 5 9 6 3 3 4 2 33 Foarte Bine
17. T.C. 5 7 6 3 3 2 3 30 Bine
18. Z.L. 5 9 6 3 3 4 3 34 Foarte Bine
REZULTATELE OBŢINUTE
Calificativ Nr. Elevi Procent
I 1 5.55%
S 5 27,77%
B 4 22.22%
FB 8 44.44%
Probă de evaluare sumativă Nr. 3
Unitatea de învăţare “Animalele”
1.Completează:
Animalele domestice sunt
animalele ...................................................................................... .............................................
....................................................................................................
Animalele sălbatice sunt animalele ........................................................................................
……………………………………………………………………………………………….
Pentru a trăi şi a se dezvolta animalele au nevoie de ………………………………………
………………………………………………………………………………………………
2.Care este alcătuirea berzei?
3.Grupează în tabel următoarele animale: căprioară, cangur, mistreţ, vulpe, pinguin, cal,
vacă, elefant, câine, lup, girafă, porc.
Animale domestice din ţară Animale sălbatice din ţară Animale din alte zone
4. Denumeşte puii următoarelor animale domestice:
porc - cal - capră -
oaie - vacă - pisică -
raţă - găină - căine -
5. Scrie câte două exemple de animale care:
au blană: ...................................................................................................
au pene: ....................................................................................................
mănâncă numai carne: ..............................................................................
produc pagube-stricăciuni-: ......................................................................
se hrănesc cu plante: .................................................................................
îşi hrănesc puii cu lapte: …………………………………………………
6. Scrie trei proverbe în care se foloseşte un nume de animal:
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
Obiective operaţionale:
Elevul este capabil:
- să definească corect noţiunile de animal domestic şi animal sălbatic;
- să enumere care sunt condiţiile de care are nevoie un animal pentru a trăi şi a se
dezvolta;
- să recunoască toate părţile din care este alcătuit un animal;
- să recunoască animalele domestice, animalele sălbatice care trăiesc în ţara noastră;
- să recunoască animalele sălbatice care trăiesc în alte zone;
- să denumească puii animalelor precizate;
- să enumere diferite animale în funcţie de criteriile date;
- să scrie proverbe ce amintesc de animale.
Descriptori de performanţă:
Ite
mi
CALIFICATIVE
Foarte bine Bine Suficient
1. Completează corect toate
enunţurile.
Completează corect două
enunţuri.
Completează corect un
enunţ.
2. Recunoaşte şi scrie corect toate
părţile animalului.
Recunoaşte şi scrie corect
trei părţi ale animalului.
Recunoaşte şi scrie corect
două părţi ale animalului.
3. Grupează corect toate
animalele.
Grupează corect opt
animale.
Grupează corect patru
animale.
4. Denumeşte corect puii tuturor
animalelor;
Denumeşte corect puii a
şase animale;
Denumeşte corect puii a trei
animale;
5. Enumeră corect doisprezece
animale în funcţie de cerinţă;
Enumeră corect opt animale
în funcţie de cerinţă;
Enumeră corect patru
animale în funcţie de
cerinţă;
6. Scrie corect trei proverbe. Scrie corect două proverbe. Scrie corect un proverb.
Acordarea punctajului Convertirea punctajului în calificative:
Între 45 - 50 de puncte: Foarte bine,
Între 30 – 45 de puncte: Bine,
Între 15 – 30 de puncte: Suficient
Observaţie: Se acordă un punct din oficiu
În urma aplicării testului de evaluare sumativă Nr. 3 au fost obţinute următoarele date:
Nr.
Crt.
Iniţialele
elevilor
Itemi vizaţi Calificativ
obţinutI.
1
I.
2
I.
3
I.
4
I.
5
I.
6
Total
punct
ITEM Nr. puncte
1 62 43 124 95 126 6
e
1. A. M. 6 4 11 9 10 6 47 Foarte Bine
2. A.G. 2 4 7 3 6 2 25 Suficient
3. B.L. 6 4 12 9 10 6 48 Foarte Bine
4. B.C. 5 3 4 5 8 4 30 Suficient
5. B.E. 5 4 4 3 4 2 23 Suficient
6. B.G. 6 4 10 7 8 6 42 Bine
7. C.E. 5 3 7 6 10 4 35 Bine
8. C.G. 6 4 10 7 9 6 43 Bine
9. C.L. 4 4 4 2 4 2 21 Suficient
10. D.M. 6 4 11 9 12 6 49 Foarte Bine
11. D.A. 5 3 7 6 10 4 36 Bine
12. D.V. 6 4 12 9 12 6 50 Foarte Bine
13. D.D. 6 4 10 7 8 6 42 Bine
14. M.I. 5 3 4 5 8 4 30 Suficient
15. P.M. 6 4 12 9 12 6 50 Foarte Bine
16. T.N. 6 4 12 9 12 6 50 Foarte Bine
17. T.C. 5 3 7 6 8 4 34 Bine
18. Z.L. 6 4 12 9 12 6 50 Foarte Bine
REZULTATELE OBŢINUTE
Calificativ Nr. Elevi Procent
S 5 27,77%
B 6 33,33%
FB 7 38,88%
Pe baza rezultatelor obţinute de elevi la fişele de evaluare sumativă şi a interpretării
datelor obţinute am realizat următorul studiu de progres şcolar:
Nr.crt. Numele şi prenumele
Teste de evaluare aplicateT1 T2 T3
1. ALDEA
MIHAIB FB FB
2. ANTIMIU
GABRIELI I S
3. BACA
ŞTEFANFB FB FB
4. BADOI
CĂTĂLIN S S S
5. BONCEA
ELENA I S S
6. BONDILĂ
GEORGIANA B B B
7. CĂLIN
ELENA S S B
8. COMĂNESCU
GEORGES FB B
9. CRISTEA
LEONARDI S S
10. DINU
ALBERTO FB FB FB
11. DINU
ALEXANDRUS S B
12. DOROBANŢU
VALENTINFB FB FB
13. DUMITRACHE
DALINA S B B
14. MISLEANU
ION S B S
15. POPA
MARIANAB FB FB
16. TĂNASE
NICOLETAFB FB FB
17. TURCU CIPRIANS B B
18. ZANFIR
LAURENŢIU FB FB FB
Este de remarcat uşurinţa cu care putem urmări evoluţia cognitivă a fiecărui elev în
funcţie de rezultatele evaluării curente formative, ca şi punctele nevralgice pe care aceştia le au
în învăţare şi astfel putem acţiona pentru ameliorarea lacunelor şi stimularea progresului real al
elevilor. Nu putem ignora existenţa unor discontinuităţi (vezi elevul COMĂNESCU GEORGE,
respectiv MISLEANU ION), datorate învăţării în “salturi” ori a unor stagnări (vezi elevul BADOI
CĂTĂLIN).
În urma celor constatate am realizat un program de recuperare. Informaţiile care au pus în
dificultate elevii au fost reluate şi explicate într-o nouǎ manierǎ, astfel încât ele sǎ fie asimilate,
conştientizate mult mai uşor de aceştia.
Metodele prezentate nu au fost folosite izolat, ci în corelaţie, pornind de la premisa că ele
nu se exclud, ci se completează şi se condiţionează reciproc; doar astfel se poate surprinde
fenomenul în toată diversitatea şi complexitatea manifestărilor sale.
CONCLUZII
Predarea cunoaşterii mediului în ciclul primar răspunde unor sarcini şi scopuri instructiv-
educative precise, cu caracter specific acestui obiect de învăţământ, care contribuie la educarea,
instruirea şi formarea elevilor.
Cunoaşterea mediului înconjurător îi educă pe copii în spiritul dragostei faţă de pământul
românesc şi le formează deprinderi practice privind munca lor, precum şi aprecierea şi
respectarea muncii altora, aprecierea fenomenelor meteorologice, hidrologice sau de protejare şi
ameliorare a mediului natural în care trăiesc.
În lucrarea de faţă, am încercat să reliefez modul în care am aplicat în cadrul activităţilor
desfăşurate, metode şi procedee active, mijloace de învăţământ adecvate, menite să contribuie la
uşurarea înţelegerii noţiunilor ştiinţifice, la însuşirea cunoştinţelor, fenomenelor, cât şi la
formarea priceperilor şi deprinderilor de muncă prin efort propriu, vizând o bună pregătire pentru
viaţă.
Am constatat că deprinderile de muncă, cu caracter activ ale colectivului de elevi se
formează gradat, în funcţie de particularităţile de vârstă.
Obiectivele urmărite au fost realizate în special, în timpul activităţilor desfăşurate la clasă
dar şi prin plimbări, excursii, vizite, drumeţii, concursuri.
În întreaga mea activitate, am constatat că folosirea celor mai eficace metode moderne,
îmbinarea modernului cu tradiţionalul, folosirea mijloacelor audio-video, activizează întregul
colectiv de copii, spre a-şi însuşi temeinic cunoştinţele.
Pentru realizarea obiectivelor specifice disciplinei cunoaşterea mediului mi-am propus să
îmbogăţesc unele conţinuturi, să adaptez strategii didactice cu accent pe formarea deprinderilor
practic - aplicative precum şi schimbări privind stilul meu de muncă.
Astfel, pentru formarea unor noţiuni clare şi corecte despre lumea înconjurătoare, am
organizat un mare număr de activităţi de observare, direct în mediu cât şi în viaţa socială. Am
redus numărul activităţilor statice, dăunătoare dezvoltării fizice şi psihice a şcolarului mic,
urmărind îndeaproape latura educativă şi formativă a acestuia.
Am căutat să îmbogăţesc conţinutul lecţiilor de cunoaştere a mediului cu noi teme şi
mijloace de realizare pentru a forma la copii, pe de o parte deprinderi, atitudini faţă de mediu,
faţă de locurile natale, iar pe de altă parte reprezentări, noţiuni corecte, ştiinţifice.
De asemenea, am avut în vedere să adopt o atitudine receptivă faţă de toate întrebările
copiilor, referitor la tot ceea ce era nou pentru ei, să introduc în structura lecţiilor noţiuni noi,
interesante, care să stârnească interes şi curiozitate, pentru a asigura fiecărui copil şansa de a
cunoaşte ceea ce pentru el era necunoscut.
Pentru ca elevii să-şi dezvolte interesele de cunoaştere, spiritul de observaţie, imaginaţia
creatoare, am căutat să realizez un echilibru perfect între procesele afective, cognitive şi volitive
în cadrul orelor de cunoaşterea mediului.
Fişele variate folosite au avut un grad sporit de eficacitate, au constituit veriga principală
a activităţilor pentru dobândirea, fixarea şi aplicarea cunoştinţelor.
În cadrul lecţiilor efectuate, am constatat că rezultatele didactice, în majoritate, sunt
pozitive. Punctez câteva dintre acestea:
- utilizarea adecvată a resurselor didactice moderne duce la îmbunătăţirea asimilării
cunoştinţelor de către elevi, contribuind la ridicarea calităţii învăţământului
- metodele şi procedeele folosite dezvoltă spiritul de iniţiativă, flexibilitatea intelectului,
cât şi formarea unor deprinderi practice
- introducerea unor modalităţi practice de lucru fac ca elevul să devină un element activ
- în timpul aplicării lor, copiii învaţă să-şi organizeze munca.
Lecţia rămâne procesul de creaţie prin care învăţătorul modelează personalităţi
originale, creative. Aici îşi arată el adevarata măiestrie, tactul pedagogic, începând cu
descoperirea şi cunoaşterea grupului de elevi şi continuând cu adaptarea demersului
didactic la particularităţile de vârstă ale clasei şi ale fiecărui elev în parte. Pentru aceasta
este necesară crearea unei atmosfere permisive participării afective ale elevilor la procesul
învăţării, atmosferă care să încurajeze comunicarea, conlucrarea, consultarea, formularea de
întrebări de către elevi, care să îi elibereze de o anumită stare tensionată, de teamă chiar.
Prin cercetările întreprinse, s-a demonstrat că pe parcursul unei activităţi poate exista loc
pentru organizarea unei activităţi didactice în care elevii să lucreze activ, însuşindu-şi prin efort
propriu cunoştinţe, priceperi şi deprinderi. Îi pun să judece, să ia decizii, să exprime opinii
personale, să organizeze, să caute soluţii, să coopereze, dobândind astfel deprinderi esenţiale
pentru viaţă.
Apreciez că elevii şi-au format premisele unei cunoaşteri ştiinţifice a mediului, cât şi cele
ale unei cunoaşteri ecologice, reuşind astfel să-i fac să privească critic orice tentativă care ar
încerca să le zdruncine convingerile ştiinţifice formate despre lume şi viaţă.
Le-am format ideea că omul poate cunoaşte lumea prin căutare, studiu personal,
observare, prin muncă el rămânând în centru naturii, iar prin munca sa devine producătorul de
bunuri materiale şi spirituale. El trebuie să cunoască natura pentru a o stăpâni.
Numai în mijlocul naturii, bazându-se pe cunoştinţele predate în clasă, elevii vor reuşi
aceste performanţe şi numai din dorinţa de a le insufla elevilor mei dragostea pentru cunoaşterea
mediului înconjurător i-am oferit acestui obiect de studiu rolul cuvenit în preocupările mele
profesionale şi individuale şi, în special, m-am aplecat cu pasiune asupra cunoaşterii directe a
mediului, deoarece consider că un bun pedagog nu poate informa şi nu poate forma decât în
contact direct cu realitatea.
Bibliografie:
Anca Neagu, „Terra-planeta vie“, Casa Editorială Regina, Iaşi, 2002.
Anghel Valeriu - "Idealul pedagogic","Tribuna învǎţǎmântului" nr.16 din 28 aprilie 1994
Cerghit Ioan - "Procesul de învǎţǎmânt şi sinteze pe teme de didacticǎ modernǎ", "Tribuna
şcolii" ( supliment ) 1986
Cerghit Ioan ( coordonator ) - "Didactica" - manual pentru Scoli Normale Ed. 1992;1993,E.D.P
Bucureşti
Creţu Elvira - "Aspecte metodologice privind proiectarea didacticǎ"/Revista de pedagogie nr.
5/95
Drǎgan Ion - "Cercetarea psihopedagogicǎ" - ghid pentru elaborarea lucrǎrilor metodico-
ştiinţifice în vederea obţinerii gradului didactic I, Ed.Tipomur 1993
Dumitriu Constanţa– „ Psihopedagogia jocului”, 2008
Erabu I. - "Natura - aerul vieţii" - Ed.Ştiinţificǎ - Bucureşti 1989
Galperin P.J. - "Studii de psihologia învǎţǎrii " - traducere E.D.P.Bucureşti 1975
Georgescu Bostina, Maria Ioana - "Calendarul naturii, mijloc de corelare a cunoştinţelor",
Revista de pedagogie nr.2/1073
Golu Pantelimon - "Psihologia copilului ",manual cls.a IX-a, E.D.P.Bucureşti 1975
Golu T., Verza E., Zlate M. - “Psihologia copilului”, E.D.P., Bucureşti, 1995
Ieremie, Zenaida - ,,Educaţie pentru sănătate”, Editura CORINT, Bucureşti, 2005
Ioan Cerghit, - “Metode de învăţământ”, E.D.P., Bucureşti, 1980
Ioan Jinga – “Inspecţia Şcolară”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1989
Ion Drăgan, Pavel Petroman- ,,Educaţia noastră cea de toate zilele“, Editura EUROBIT,
Timişoara 1992;
Joiţa Elena - "Didactica aplicatǎ" - E.D. Craiova 1994
Lungu I, Stoica N - "Contribuţia şcolii în realizarea educaţiei elevilor, în scopul protejǎrii şi
conservǎrii mediului înconjurǎtor", Revista "Natura" nr.3/1989
Marcela Meraru şi Valeria Oprişoreanu, Educaţie ecologică – „Scrisoarea copilului către
pământ”, Editura Emia, 2004.
Movileanu, Lenuţa - ,,Cum să cresc sănătos!”, Editura CORINT, Bucureşti, 2005
Nicola Ioan - "Pedagogie" E.D.P.Bucuresti 1992
Nicolaescu Nadia - "Permanenta întrepǎtrundere a educaţiei în formarea şi cizelarea
personalitǎţii" - Revista de pedagogie nr.1/1972
Niculescu, R. M., “Teoria şi managementul curriculum-ului”, Braşov, Editura Universităţii
Transilvania din Braşov, 2003
Oprea Olga - "Tehnologia învǎţǎmântului" - E.D.P.Bucureşti 1972
Oprescu Nicolae - "Metode şi mijloace de ţnvǎţǎmânt", Revista de pedagogie nr.1-2/1995
Parvu Constantin - "Îndrumǎtor pentru cunoaşterea mediului "- Bucureşti 1982
Paul Popescu -Neveleanu - "Dictionar de psihologie", Ed.Albatros, Bucuresti 1978
Piaget Jean - "Psihologia inteligenţei" - E.D.Ştiinţificǎ - Bucureşti 1965
Planchard Emil - "Cercetarea în pedagogie" - E.D.P.Bucureşti 1972
Radu T Ioan - "Învǎţǎmântul diferenţiat, concepţie şi strategie", E.D.P.Bucureşti 1975
Revista - "Educaţia ecologicǎ" nr.2/1997
Revista dedicată cadrelor didactice „Învăţământul primar”/nr.1, Editura MINIPED, Bucureşti
2004
Revistă dedicată cadrelor didactice - ,,Învăţământul primar”/nr. 4, Editura MINIPED, Bucureşti,
2003
Roşca Al. - "Psihologia generalǎ", E.D.P.Bucureşti 1980
Roşca Mariana - "Metode de psihodiagnosticǎ", E.D.P.Bucureşti 1969
Stanciu Stoian - "Cercetarea pedagogicǎ" - E.D.P.Bucureşti 1969
Steele, J., Meredith, K., Temple, C., „Lectura şi scrierea pentru dezvoltarea gândirii critice”-
Ghid I, Casa de Editură şi Tipografia Gloria, 2000
Stoica Dumitru - "Folosirea mijloacelor de învǎţǎmânt în lecţii în scopul creşterii nivelului de
pregǎtire al elevilor", E.D.P.Bucureşti 1980
Stoica Marin - "Pedagogie şcolarǎ", Ed.Gh.Cotu Alexandru Craiova 1995
Stoica Marin - "Psihopedagogia şcolarǎ", Ed. "Scrisul romanesc"Craiova 1989
Stoica Marin - "Sinteze de pedagogie şi psihologie" - Editura "Universitaria" Craiova 1992
Tatiana Tofan-Burac, “A.B.C.-ul ocrotirii naturii”, Colecţia Natura
Tudor V., Bărbuleanu R., Burtea E., “Metodica predării cunoştinţelor despre natură şi om la
clasele I-IV”, E.D.P., Bucureşti, 1981
Ursula Şchiopu - ,,Psihologia copilului", E.D.P., Bucureşti, 1988
Vaideanu, G - « Educaţia la frontiera dintre milenii » , Editura Politică Bucureşti, 1988
Zlate, M - „ Empiric şi ştiinţific în învăţare", Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998