07_societatea greaca

LECT.UNIV. DR. IULIAN MOGA

Viaţa socială în lumea greacă

Reforme instituţionale în Grecia.Legiuitorii (Aristotel, Politica, II, 12, 1-

14)

Reforme instituţionale în Grecia.Legiuitorii (Aristotel, Politica, II, 12, 1-14)

Reforme instituţionale în Grecia.Rhetra lui Lycurg (Xenofon, Statul spartan, I)

Reforme instituţionale în Grecia.Rhetra lui Lycurg

Conceptul de eunomie la Lycurg

Lycurg este cel care, conform tradiţiei, reuşeşte să impună conceptul de eunomie în viaţa publică spartană, caracterizat prin respectul legii şi al ordinii în viaţa politică, în relaţiile de familie şi în relaţiile dintre diferitele categorii sociale. Se căuta astfel inducerea unei anumite conduite sociale prin:– respectul autorităţii;– pedepsirea laşităţii;– interdicţia de a se căsători în cazul celor care au suferit o formă de atimie;–scutirea de serviciul militar a spartanilor care dispuneau de familii numeroase.


Acest concept al eunomiei implica pentru membrii aristocraţiei renunţarea la privilegiile conferite de originea nobilă şi de avere. Rezultă aşadar trei paliere de implementare a acestui concept în viaţa publică (Humbert, 1999, 59-61), corespunzătoare unor principii bine definite:

A. Egalitatea de avere1. Lotificarea teritoriului;2. Întrebuinţarea bunurilor în comun şi lipsa diferenţierilor personale în privinţa averilor;3. Participarea la mesele colective (syssitiai sau phiditia)


B. Egalitatea în privinţa regimului educaţiei1. Statul era cel care se ocupa de educaţia minorului;2. Un rol fundamental îl aveau iniţierile prin intermediul criptiilor;3. Tinerii mai destoinici beneficiau de favoruri şi iniţiere din partea celor mai experimentaţi.

C. Egalitatea în privinţa exercitării drepturilor şi a obligaţiilor politice şi militare1. Înfiinţarea gerusiei;2. Caracterul suveran al deciziilor poporului. Participarea tuturor cetăţenilor cu drepturi depline la sesiunile adunării poporului (apella sau ekklesia); 3. Controlul reciproc al instituţiilor în stat (ex. controlul regalităţii de către efori)4. Reforma armatei.

Reforme instituţionale în Grecia.Rhetra lui Lycurg (Plutarh, Lycurg, V, 5-6)

Reforme instituţionale în Grecia.Dracon (621 î.Hr.)

Conceptul de eunomie la Dracon

a. Impunerea principiului legalităţii– fixarea în scris a dispoziţiilor legale şi înlăturarea caracterului cutumiar al legii;– înlăturarea caracterului arbitrar al deciziilor marilor proprietari.

b. Impunerea principiului răspunderii individuale pentru fapta comisă

Reforme instituţionale în Grecia.Legile draconice (Aristotel, Statul atenian, IV)

Reforme instituţionale în Grecia.Legile draconice (Aristotel, Statul

atenian, IV)

Reforme instituţionale în Grecia.Solon (594 î.Hr.)

În jurul anului 600, familiile nobiliare, încă dețineau puterea legală în Atena. Guvernarea era asigurată pe de o parte de nouă magistrați, cunoscuți sub denumirea de arhonți, aleși anual în funcție de data nașterii și starea de sănătate și pe de altă parte de consiliul Areopagului, constituit din toți foști arhonți și ținea locul Curții de Justiție din toate privințele. Teoretic, nobilimea și-a asigurat pârghiile puterii în favoarea sa, însă în Constituția atenienilor al lui Pseudo-Aristotel (Statul atenian) găsim următoarea relatare (în capitolele al II-lea și al VI-lea):

„După aceea a izbucnit o răscoala a poporului împotriva aristocraților. Răscoala a ținut multă vreme. Pricina ei era constituția oligarhică în vigoare, pe atunci pretutindeni, pe temeiul căreia săracii, împreună cu femeile și copiii lor erau robiți celor bogați, purtând numele de clăcași și șesari – căci a șasea parte din recoltă era răsplata lor pentru munca pe care o făceau pe moșiile bogaților. Tot pământul era atunci în mâna câtorva.


Această stare de robie care era consfințită de Constituție apăsa foarte greu asupra norodului. Acesta era întărâtat însă și de alte neajunsuri căci nu avea de fapt niciun drept (...) ajungând Solon la putere, el eliberează poporul (...), atât în timpul său, cât și pentru viitor, desființând legea care obliga pe debitor să răspundă de plată cu propria lui persoană. El veni cu legi noi și șterse atât datoriile către stat cât și față de particulari, operație care se numește «descărcare» (seisachteia) ca și cum, prin aceasta (datornicii) și-ar scutura povara (de pe umeri). Din pricina acestor măsuri au și început unii să-l calomnieze”.

Ca o paranteză, constituția atenienilor a fost atribuită în mod tradițional lui Aristotel, dar în general nu este considerată ca fiind lucrarea sa. De asemenea, poate fi folosită cu o anumită precauție, ca o dovadă pentru secolul al V-lea, îndeosebi în privința celei de-a doua jumătăți, care începe cu secțiunea 42.


Imaginea se aseamănă în anumite privințe cu o dispută din perioada contemporană: două tabere opuse și ireconciliabile care se află în dispută numesc un arbitru pentru medierea conflictului. Solon și-a jucat bine rolul de mediator, cu toate că, deși era de origine aristocratică din naștere, nu era un propietar de terenuri, ci un negustor. El a devenit arhonte în 594 î.Hr., iar primul lucru pe care l-a făcut, a fost de a pune capăt oricărei posibilități ca un atenian să poată fi robit de către un altul ca urmare a datoriilor. Apoi a trecut la reorganizarea cadrului politic și tocmai aici se regăsesc bazele viitoarei democrații.

Solon a împărțit populația în patru clase, în funcție de avere, ținând astfel cont de cei care și-au format averea din activități comerciale și punând astfel, teoretic, capăt privilegiilor celor care pur și simplu erau avantajați din naștere. Cea mai bogată clasă, cea a celor cu 500 de măsuri (în gr. pentakosiomedimnoi erau cei a căror proprietate putea produce 500 de măsuri adică de medimne de grâne, ulei de măsline și vin, ceea ce era o cantitate considerabilă) era singura din care puteau fi aleși arhonții. Aceste funcții rămâneau cele mai importante în stat. Magistraturile inferioare erau accesibile și claselor a doua și a treia, cele ale cavalerilor și zeugiților. Ultima clasă, fără îndoială cea mai numeroasă, cea a theților, putea doar să asiste la lucrările Adunării și a Curților de justiție (Aristotel, Politica, II, 12, 5-6).


Numele clasei Venitul Drepturile politice Rolul militar

Pentakosiomedimnoi 500 de măsuri de grâne,

ulei și vin

membri ai Areopagului, arhontatul, alte funcții

politice

Cavalerii 300 de măsuri funcții politice altele decât arhontatul înrolați în calitate de

cavaleri

Zeugiți 200 de măsuri funcții publice altele decât arhontatul serviciul militar al

hopliți

Theți < 200 de măsuri frecventau Adunarea precum și curțile de justiție

în calitate de jurați

în infanteria ușoară sau

ca marinari


Dreptul de a asista la lucrările Adunării (Ekklesia) nu era un lucru extraordinar. O adunare de acest gen exista și în cadrul societății aristocratice precedente. Problema este cu siguranță ce puteri erau acordate de către Solon Adunării, iar răspunsul pare destul de limpede, că erau foarte puține. Însă era un pas înainte către putere absolută acordată acesteia, întrucât la momentul respectiv era specificat în scris faptul că toți cetățenii, oricât de săraci ar fi fost, aveau dreptul de a frecventa Ekklesia. În mod similar, nu știm exact ce anume intenționa Solon să înfăptuiască acordând theților dreptul de a juca un rol în cadrul curților de justiție, însă ceea ce știm cu siguranță este faptul că acest drept a devenit mai târziu o caracteristică importantă a societății democratice întrucât, atunci când poporul controlează aceste curți, are puterea de a judeca și condamna, este mult mai greu pentru conducători să scape basma curată din activități necinstite.

Situația era foarte diferită, de exemplu la Roma în ultimii ani ai Republicii. Acolo curțile de justiție, atunci când se aflau în mâna nobilimii, aproape că slujeau ca modalitate de protejare a guvernatorului provincial (care comitea acte ilegale). El putea să fure sau să jefuiască mai mult sau mai puțin după bunul său plac, stând fără grijă că va fi judecat de către numeroși apropiați care nu aveau niciun interes să-l trimită după gratii, pentru o activitate pe care ei înșiși sperau să o întreprindă la un moment dat, atunci când urmau să devină guvernatori ai unei provincii bogate.

Reforme instituţionale în Grecia.Solon (Aristotel, Politica, II, 12, 2)


Solon nu a creat democrația ateniană. Nimeni nu a făcut acest lucru deodată. Ea s-a înfăptuit treptat. Însă el i-a pus bazele, a îndepărtat tiparul tradițional conform căruia superioritatea era dobândită prin naștere. A pus capăt înrobirii cetățenilor, a stabilit prin lege faptul că toți cetățenii trebuiau să beneficieze de drepturi, iar celor săraci le-a dat anumite drepturi, care ulterior se vor dovedi foarte importante pentru aceștia. El nu s-a situat de nicio parte a baricadei, însă principala grijă a fost aceea de a stabiliza o situație revoluționară și de a conferi avantaje fiecăreia dintre părți. Din păcate, toți au rămas nemulțumiți. Nobilimea proprietară de pământ, era intrigată de faptul că pierduse controlul și superioritatea, iar cei săraci pentru că nu considerau că li s-ar fi dat destul. Atunci când Solon a părăsit Atena pentru a pleca în călătorie, orașul a rămas iarăși într-o stare de confuzie.

Reforme instituţionale în Grecia.Solon (Aristotel, Statul atenian, 6-9)

Reforme instituţionale în Grecia.Clistene (507 î.Hr.)

La puțin timp după plecarea lui Solon, ordinea a fost restabilită în oraș de Pisistrate, care s-a dovedit a fi însă un tiran. El a fost urmat de fii săi, Hippias și Hipparchos, iar atunci când ultimul a fost ucis, Hippias a apelat la teroare, și a devenit și el un conducător dur și impopular. Resentimentul pe care populația îl simțea în privința sa, a reprezentat una dintre oportunitățile pe care nu trebuiau scăpate de una dinte familiile ateniene. Este vorba despre familia Alcmeonizilor care l-au expulzat din Atena pe Pisistrates, probabil datorită faptului că i se opuseseră și deveniseră prea puternici pentru a putea fi ignorați. Ei s-au întors acum cu sprijinul unei armate spartane și l-au îndepărtat pe Hippias.

Cel care devenise liderul Alcmeonizilor, era Clistene (Cleisthenes). El a trecut la revizuirea constituției ateniene, însă nu așa cum ne-am fi așteptat, în interesul nobilimii. Dimpotrivă, sprijinindu-se pe înfăptuirile lui Solon, Clistene a mers mai departe în aceeași direcție, iar măsurile sale în plan politic au devenit punctul nodal al sistemului democratic ce s-a dezvoltat rapid, imediat după moartea sa.


Clistene a fost nepotul tiranului omonim din Siciona şi unul dintre cei mai importanţi leguitori ai Atenei. După căderea Pisistratizilor, acesta luptă pentru apărarea valorilor democratice şi se pronunţă împotriva aristocraţilor susţinuţi de Sparta. Îndepărtat de Isagoras, el ridică poporul, îl alungă pe regele spartan Cleomenes şi restabileşte constituţia lui Solon, modificând-o în sens şi mai democratic. Reformele sale au stabilit cadrul politic durabil al democraţiei ateniene.

Modificările întreprinse mergeau însă prea departe și îi deranjau pe mulți dintre cei cu vederi tradiționaliste. Până în vremea sa, populația fusese împărțită în patru triburi, fiecare dintre acestea având un întemeietor legendar.

Un trib era format din numeroase fratrii, fiecare dintre acestea fiind compus din ginți, fiecare gintă cuprindea un număr de câteva familii (oikoi). Structura fiecărui trib ajungea să semene cu o piramidă și teoretic, toți membri ei erau legați unii de alții prin grade de rudenie. Fără îndoială că pe măsură ce populația creștea, importanța acestui tip de structură se diminua. La o populație de 30.000 de familii, este puțin probabil ca cineva să se simtă apropiat din punct de vedere identitar cu un străin care se întâmplă să fie în același trib cu el, însă datorită mobilității în creștere a populației, putea locui la kilometri întregi depărtare.


Clistene trebuie să fi cauzat anumite temeri atunci când, după mărturia lui pseudo-Aristotel, a reîmpărțit întreaga populație în 10 noi triburi, în speranța că, prin amestecul de populație, un mai mare număr de oameni să poată ajunge în aparatul politico-administrativ. Era vorba așadar, despre 10 noi triburi create artificial, care nu aveau nicio legătură cu legătura de rudenie propriu-zisă.

Clistene a împărțit Attica în 30 de părți, numite tritii, din care 10 erau situate în zonele de lângă coastă, 10 în interiorul peninsulei, iar 10 chiar în oraș. Fiecare trib era împărțit în trei părți, câte una pentru fiecare dintre aceste zone. Aceasta înseamnă că fiecare trib cuprindea o populație cu interese și moduri de viață diferite, cei care locuiau în interiorul peninsulei, erau preponderent fermieri și crescători de animale, cei de pe coastă, pescari, iar cei din cetate se ocupau îndeosebi cu activități artizanale, meșteșuguri și comerț („activități industriale” unele dintre ele). În plus, fiecare dintre cetățeni trebuia să se recomande nu ca „fiind al lui cutare din neamul lui cutare”, ci, de atunci înainte, ca „provenind din cutare oraș sau sat (demă)”, ceea ce constituia un indiciu în privința intenției de a slăbi legăturile de rudenie. Împărțirea populației, așa cum o efectuase Solon, în patru clase, ținând cont de criteriul economic, a fost păstrată, iar arhontatul era în continuare disponibil doar pentru clasa cea mai bogată (pentakosiomedinenoi). În plus Areopagul continua să fie un organism influent. Clistene a mai făcut două modificări importante.


Conform anumitor surse, Solon crease Sfatul (Boulē) care era compus din 400 de cetățeni. Însă această mărturie nu este pe deplin sigură și nu se cunoaște nimic despre activitatea unei asemenea boulē în perioada soloniană. Clistene a făcut ca această adunare să aibă 500 de membri, fie mărind numărul membrilor Sfatului solonian, fie creând acest organism din nimic. Fiecare dintre aceste 10 noi triburi, trebuia să aleagă 50 de membri care să reprezinte tribul pentru anul respectiv în boulē. Fiecare dintre cetățeni, în vârstă de peste 30 de ani, putea fi ales și de vreme ce nimănui nu-i era permis să fie delegat de mai mult de 2 ori, orice cetățean se putea aștepta să primească această însărcinare pe durata vieții. Fiecare grup de 50 de membri ai unui trib asigurau președinția (prytaneia) acestui organism într-una dintre cele 10 luni ale anului. Membrii acestui grup purtau denumirea de pritani (prytaneis) în acea perioadă din an. Zilnic, un alt membru al grupului pritanilor primea cheile edificiilor publice ale cetății și avea autoritatea unui fel de șef suprem (epistotēs). Iată ce spune pseudo-Aristotel despre funcționarea Sfatului la mijlocul secolului al V-lea: „pritanii se ospătează în comun, în Tholos, pe cheltuială statului. Ei convoacă consiliul și adunările comunale: pe primul zilnic, în afară de zilele libere, pe celelalte de 4 ori în timpul unei pritanii. Tot ei stabilesc prin ordinea de zi numărul și natura afacerilor pe care are să le rezolve consiliul în fiecare zi, cât și locul unde are să-și țină ședința. Ei mai convoacă adunările poporului.

Reforme instituţionale în Grecia.Clistene (Aristotel, Statul atenian, 21-22)

Structura demografică şi densitatea populaţiei

De-a lungul timpului, au existat mai multe încercări de a realiza o estimare plauzibilă a populației și a modului în care aceasta a variat. Însă toate aceste încercări s-au lovit de același obstacol: numărul mic al informațiilor obținute și nivelul mediocru de credibilitate a surselor privind cifrele furnizate, iar pe de altă parte, obligativitatea de a aborda aceste cifre aplicând criterii fără îndoială anacronice. Singurul progres constă doar în precizarea erorilor care s-au făcut și a limitelor în care ne putem încadra. Dispunem mai ales de cifre ale combatanților din războaie. Atunci când avansăm cifre relative la populația din orașele din Grecia secolului al V-lea trebuie să ținem cont de faptul că există importante variații sociologice regionale.

P. Salmon estimează că teritoriile greceşti puteau fi departajate în cinci grupe regionale din punctul de vedere al densităţii populaţiei care locuia în aceste zone şi anume (Ruzé, Amouretti, Jockey, 2011, 170):


Beoţia, un teritoriu eminamente rural, fără debușee maritime, dispunea de puțini străini, dar și de puțini sclavi: 16-18% din populația totală în secolul al V-lea, 18-21% în sec. al IV-lea. Dimpotrivă, numărul hiloților din statul spartan îl depășea cu mult pe cel al spartanilor. În acest caz, nu știm care era numărul sclavilor aparținând periecilor. La Atena, unde sclavii erau cumpărați din exterior și unde activitățile erau mult mai diversificate ca în Beoţia, găsim în același timp variații ale numărului acestora, dar și o creștere semnificativă a procentajului lor, comparativ cu ansamblul populației; în medie între 26-37%. Trebuie arătat că populația ateniană variază numeric foarte mult, numărul cetățenilor a crescut simțitor în euforia celor 50 de ani care au urmat bătăliei de la Salamina, metecii și sclavii au devenit foarte numeroși. Însă războiul din Peloponez a modificat radical situația prin fuga sclavilor, plecarea comercianților, moartea unui însemnat număr de cetățeni. Apoi numărul sclavilor a redevenit numeros.


În realitate, totul se petrecea ca și cum fecunditatea naturală nu ar fi admis depășirea anumitor limite (chiar și la Sparta). S-au încercat diverse explicații privind această natalitate scăzută, iar rezultatele, chiar dacă parțiale, ne sunt de folos. Din motive care țin de fiziologie, igienă și alimentație, femeia greacă se pare că nu putea aduce pe lume mai mulți de 1-2 copii, mortalitatea feminină în momentul nașterii era foarte ridicată. Grija de a nu îngreuna situația financiară a familiei sau eventual refuzul de a crește bastarzi au determinat pe mulți să renunțe la copii în număr mare. Mai era vorba și de frecvente avorturi precum și de expunerea nou-născutului în fața casei. Cel mai adesea nici căsătoriile nu mai erau din dragoste, ci aranjate. Homosexualitatea masculină era de asemenea un obstacol. Aceste cifre reprezintă doar simple simple estimări în privința situației demografice din lumea greacă, din moment ce cifrele nu ne permit un studiu științific precis.

V. Ehrenberg propune o diferenţiere regională în funcţie de proporţiile existente între categoriile sociale, raportat la numărul total al populaţiei (Ruzé, Amouretti, Jockey, 2011, 170):

Structura demografică şi densitatea populaţieiAtena (Ed. Lévy, 1998, 120)

07_societatea greaca

Documents