– 0x01 graphic: StrangeNoGraphicData –

BRASOV

-2008-

1

Cuprins:

·

2

ARGUMENT

Aparitia simbolismului trebuie pusa în legatura, dincolo de conditionarea lui sociala, sicu o atmosfera diferita de cultura, cu miscarea contemporana a ideilor, cu progresele iration-alismului. Parerile cercetatorilor asupra esentei conceptiei estetice a curentului sunt împartite,dar ceea ce ramâne indiscutabil este faptul ca simbolismul a marcat o etapa superioara înevolutia poeziei europene si chiar universale. Apropiind poezia de substanta ei, folosind sug-estia si simbolul, descoperind corespondente subiective ale realului, simbolismul a contribuitla elaborarea unei poezii capabile sa surprinda cu exactitate ceva, esential însa, din sen-surile unei alte etape istorice: sfârsitul veacului trecut si prima jumatate a veacului nostru.

Ceea ce impresioneaza din primul moment pe orice cititor alpoeziei lui G. Bacovia estemarea ei unitate. Poet simbolist, Bacovia retine în opera sa, în ciuda efectelor poetice care netimit la expresionism, temele simbolismului european, francez în special – simbolismul lui Verlainesi al celorlalti decadenti, covârsiti de ploi nesfâr¸site si de plictisul provincial, cu un orizont cazut.Bacovia adauga imaginea bolii, a tuberculozei – boala sfârsitului dar si a începutului de veac –sau a abatorului, a alienatilor si vagabonzilor, în sfârsit, un imaginar în care miscarea oamenilore ireala prin mecanica ei si în care formele timpului însu¸si se prabusesc, amestecând trecutul siprezentul într-o imagine de o schizofrenie continua, careeste, în fond, oglinda lumii moderne.

• ORIGINILE SIMBOLISMULUI

[I.] [1.] SFÂRSITUL SECOLULUI AL XIX-LEA SI ÎNCEPUTUL SECOLULUI

AL XX-LEA

Literatura noastra cunoaste spre sfârsitulsecolului al XIX-lea si începutul secolului al XX-lea o perioada de multiple diversifcari de ordin artisticsi ideologic care îi confera un caracter particular. În acel moment coexistau multe directii, tendinte siformule literare foarte diferite. Scriitori deja afirmatica Slavici, Cosbuc, Caragiale, Delavrancea continuasa scrie, se afirma noua generatie a „Convorbirilor literare” prin Duiliu Zamfirescu, Bratescu Voinesti siîn critica, Mihail Dragomirescu. La întoarcerea lui Macedonski din Franta se iveste o noua generatiede simbolisti (Mircea Demetriad, Traian Demetrescu, Iuliu Cezar Savescu, Al. Petroff, Gh.Orleanu,Cincinat Pavelescu, Al. T. Stamadiat). În „Evenimentul literar” apar primele idei ale poporanismului,îsi încep activitatea C. Stere, G. Ibraileanu, Raicu Ionescu-Rion, iar la Iasi, in 1981, îsi termina studiileN. Iorga, care începea sa scrie aproape de pe bancile facultatii studii istorice, articole de directie etc.Continua sa apara „Literatorul”, dar apar si reviste noi: „Curentul nou” allui Saniclevici, la Galati, „ViataRomâneasca”, la Iasi, „Semanatorul”, la Bucuresti. În afara sau chiar împotriva gruparii macedonskieneapar si alte reviste simboliste dintre care cea mai importanta este „Viata noua” a lui Ovid Densusianu.

3

Cei mai multi poeti simbolisti ai acestei perioade au un fond comunde nemutumire, sentimentul relatarii lor sociale fiind formulat de Macedonski înNoaptea de ianuarie.Mare parte a simbolistilor: Traian Demetrescu, Stefan Petica, Iuliu Cezar Stavescu descind dintr-o lumesarmana. Instabilitatea pozitiei materiale si sociale, concretizata intr-o tinerete plina de privatiuni, deaspiratii neîmplinite, se traduce printr-un fond generalde nemutumire, de neacceptare a unei societatiostile sau dezinteresata de arta. În lirica simbolistilor domina tonul intimist confesiv. Universul poezieilor implica o categorie mai larga, suferinta lor este a unei întregi generatii, a unei lumi, însa peisajulconcret al acestei lirici se restrânge la drama propriului lor eu. Simbolistii si poetii noii tendinte în carese amesteca si influente parnasiene sau chiar neoclasice (de tip Moreas) cultiva o serie de teme romantice,însa cele mai frecvente ramân motivele melancoliei, tristetii si crizei sufletesti. Poezia lor aduce sugestiaunor teritorii sufletesti obscure, neexprimate înca si greu de exprimat, a starilor de spirit nehotarâte.

Bacovia ilustreaza una dintrecele mai rare directii ale simbolismului nostru de la începutul secolului. S-a vazut uneori în Bacovia unsimplu produs al unor creatori straini. Este, de aceea, usor sa afirmi ca de exemplu ironia antiromantica siburgheza, pianele sau clavirele vin din Laforgue, alcoolurile, toamnele si ploile din Verlaine, melancoliaprovinciala din Rodenbach etc. Bacovia este un creator autentic a carui marca de originalitate, pentruca este dificila de surprins, nu înseamna ca lipseste. Sensibilitatea sa aparte poate fi înteleasa mai binedecât prin citarea surselor literare, prin analiza, fie ea si sumara, a unor împrejurari biografice si istorice.

[I.] [1.]

4

SIMBOLISMUL ÎN LITERATURA EUROPEAN A

Simbolismul este un curent literar-artistic de mare amploare în literatura universala,nascut in Franta la mijlocul penultimului deceniu al secolului al XIX-lea ca o reactie împotriva roman-tismului retoric, naturalismului pozitivist si plat si aparnasianismului rigid. Simbolismul constituie oreactie ideologica (împotriva pozitivismului si rationalismului burghez, o aderare la filozofia lui Berg-son; curentul îsi gaseste o justificare filozofica în teoria elanului vital al lui Bergson, lipsa de stabilitate,înnoirea, concretizarea lirismului în forme cât mai variate sunt ecouri ale bergsonismului); sociala (îm-potriva valului reactiunii dupa înabusirea comunei din Paris); estetica (împotriva parnasianismului si oreluare, paradoxal, în profunzime a romantismului). Numele curentului (de la gr. „symbolon”, „semn derecunoastere”; lat. „symbolum”) este dat de poetul Jean Moreas in 1885 ca o disociere fata de decadenti.«Nu suntem decadenti, ci un grup de poeti – declara Jean Moreas – care doresc sa interpreteze prin sim-boluri lumea reala si care cauta, înainte de toate, în arta lor, „Conceptul pur” si „Simbolul etern”». Pealta parte Paul Verlaine, raspunzând unei anchete, spunea:„Ne-a fost aruncat ca pe o insulta acest epitet(„decadent”); l-am cules ca pe un strigat de batalie; darel nu înseamna nimic special, pe cât stiu”.

Simbolismul pune accent pe eliberarea de severitatea regulilor. Curentul îsi reclama descen-denta de la înaintasi ca Poe, Novalis, Baudelaire, de la predecesori ca Lautreamont, Mallarme si poeti:Corbiere, Laforgue, Rimbaud, Verlaine. În miscarea literara franceza de sfârsit de secol se contureazadoua directii: una decadenta revendicându-se de la Paul Verlaine si cealalta simbolista revendicându-sede la Mallarme. Amintita dihotomie „simbolist-decadent” va functiona la nivelul tematic al textelor po-etice. Simbolistii puneau accent pe citadin, necesitateaevadarii din real («La „simbolisti”, influentatimai mult de Mallarme decât de Verlaine, constatam tendinta evadarii din real, a negarii realitatii»),parcuri (Albert Samain), visul, fantasticul, exoticul, apropierea muzicii, teoretizarea versului liber.

Decadentii, nu pun accent pe lumea citadina periferica, evoca orasemonstruoase si haotice care îsi întind cartierele marginase ca tentaculele unei imense caracatite (EmileVerhaeren), cafenelele sarace, cârciumi, mansarde, femei pierdute, spitale, ospicii, fiinte atinse de ftizie(Jules Laforgue), nebuni alcoolici etc.:«Ce caracterizeaza lirica „decadentilor” (Verlaine, Rimbaud,Charles Cros, Tristan Corbiere, Jules Laforgue), peste toate firestile diferentieri individuale, e perma-nenta contactului cu lumea înconjuratoare, vazuta maiales în ceea ce are diform, întristator si oribil.Înruditi în unele privinte cu naturalistii, „decadentii” îsi cauta materialul de inspiratie în lumea citadin˘aperiferica, evocând cafenele sarace, cârciumi sordide,mansarde igrasioase, localuri rau famate, spi-tale, ospicii, bâlciuri, circuri darapanate, populându-si versurile cu vagabonzi, ftizici, femei pierdute, al-coolici, nebuni, cu acrobati, saltimbanci, dansatoare palide, clorotice, cu Arlechini, Colombine, Pierrots,creionând peisaje dezolante, cu plopi si neguri, comunicând în genere tristeti mistuitoare, cu aerul, une-ori, de a le lua în râs, de a se amuza de propriile lacrimi».Predomina sentimentele de tristete si deziluzie.

Al aturi de un simbolism alreveriilor si misterelor se afirma un simbolism militant: Emile Verhaerene, Apollinaire, Ady Endre, Blok,Brinsov, Maiakovski s.a. Spre deosebire de poezia cu simbol, simbolistii opereaza prin intuitii si revelatii,

5

prin stabilirea unor corespondente estetice având o preferinta pentru cuvintele de mare sugestie muzicla.Un cercetator al poeziei simboliste, Guy Michaud, demonstreaza ca unitatea simbolismului este data depromovarea unui alt tip de cunoastere decât cea logica, o cunoastere sprijinita pe „gândirea analogica”.Simbolismul intuieste ca în univers toate lucrurile comunica ca exista o comunicare secreta între lume siel, ca stabilind anumite analogii simbolismul ajunge la„unitatea originala a creatiei” („Poetul intuiesteca totul se tine în univers, ca exista o coniventa secreta între lume si el, si iata-l determinat de propriaexperienta sa purceada nu de la multiplicitatea aparentelor, ci de la unitatea originara a creatiei”).

Noutatea pe care o aduce simbolismul este cultivarea simboluluiplurivoc, a simbolului cu multiple sensuri, descifrate în functie de sensibilitatea cititorului, dat fiind caaceste simboluri sunt receptate afectiv. Definitorie pentru simbolism este sinestezia, adica percepereasintetica, integratoare a unui ansamblu de senzatii (vizuale, auditive, olfactive etc.). Simbolul întemeiatpe sinestezie apare în celebrul sonet al lui Baudelaire,Corespondente: „parfum, culoare, sunet se-ngânasi-si raspund...”. Arthur Rimbaud stabileste raporturi între vocale si culori în sonetulVoyelles(Vocale):

„A noir, E blanc, I rouge, U vert, O bleu; voyelles”.

(A negru, E alb, I rosu, U verde, O albastru: vocale)

O trasatura definitorie asimblismului o constituie respingerea prozaismului (adica a ceea ce e comun, plat si banal) si a expresieidiscursive, poezia fiind definita ca arta de a simti. O alta trasatura o constituie cultivarea simbolismuluicare sa exprime corespondentele, afinitatile invizibile între diferitele elemente ale universului: natura-sentimente umane. Poetul simbolist intuieste corespondentele peste tot si încearca sa le descifreze.

Sugestia devine mijloc poetic de exprimare a corespondentelor, a legaturilorascunse dintre lucruri, prin cultvarea senzatiilor coloristice, muzicale, olfactive. Mallarme spunea:„Anumi un obiect este a suprima trei din patru parti din placerea poemei facuta din fericirea de a ghici,încetul cu încetul. Sa-l sugerezi este visul, sa-l evoci încetul cu încetul pentru a crea o stare sufleteasca”.Simbolistilor le este caracteristica înclinatia spre starile sufletesti nedefinite, predispozitia pentru reverie,pentru proiectia dinafara, nedefinita în timp si spatiu. Preferinta pentru imagini vagi, fara contur, fluide.„Nimic mai frumos decât cântecul gri în care indecisul se îmbina cu decisul”, considera Paul Verlaine.

Muzicalitatea interioara, înteleasaca senzatie interioara, poate fi exprimata prin folosirea refrenului, laitmotivului, sau a anumitorsunete(vocale, consoane). Muzicalitatea sau sonoritatea cuvintelor strâns legate de tonul emotional si realizateprin cadenta, ritm launtric, repetitii, refrene, armonii. Verlaine scria:„De la musique avant toute chose// De la musique encoreet toujours”(„Înainte de orice muzica // Muzica mereu si întotdeauna”). PentruMallarme„Poezia nu este decât muzica prin excelenta”iar Macedonski nu se îndoia de faptul ca „artaversurilor nu este nici mai mult nici mai putin decât arta muzicii” . Se remarca preferinta pentru anumiteteme si motive: iubire – motiv de revenire, nevroza – târgul provincial ca element al izolarii, natura– loc al corespondentelor. Obsesia culorilor alb, violet,a unor instrumente ale caror sunete exprimastari sufletesti: clavirul, vioara, fluierul, armonica, pianul, harfa. Folosirea unui limbaj cu multe resurse

6

sugestive este de asemenea specifica simbolismului. Urmarind muzicalitatea, poezia simbolista utilizeazaversul liber. Simbolistii au acordat atentie versificatiei, cultivând ritmuri originale, combinari de cuvinte.

Reprezentantii de seama ai curentului simbolist în Franta sunt:precursorul Charles Baudelaire, autorul poezieiCorespondente,considerata o adevarata arta poeticapentru simbolismul francez, Arthur Rimbaud, Paul Verlaine(cu a saArt poetique), Stephane Mallarme.

Întâiul precursor al simbolismului este Charles Baudelaire (1821-1867), influentat, la rândul sau, de opera lui Edgar Allan Poe, dar si de înrâurirea gruparii englezeThePre-Raphaelite Brotherhood. Considerat dupa moarte vizionar, poetii tineri au intuit în poemulCorre-spondancesun îndemn la utilizarea simbolului cu ajutorul caruia ar fi posibil sa se stabileasca un sistemde corespondente între lumea universului fizic, lumea materiala si fenomenele lumii morale, spirituale.

Stephane Mallarme (1842-1898) dezvaluia independent ideea misiunii poetului,consecinta directa a propriei sale experiente: el însusi gasise un refugiu în speculatiile abstracte, pure.

Opera lui Arthur Rimbaud (1854-1891) reprezinta o identica tentativa de a atinge inexprimabilul,întruchipat în ceea ce poetul numeste Verbul, Cuvântul, Logosul. În volumulUne Saison en enfer(Unanotimp în infern ) publicat în anul 1873, Rimbaud a încercat sa creeze un limbaj apt sa exprime totul.

Paul Verlaine(1844-1896), care debutase în umbra parnasienilor cuPoemes Saturniens, 1866, si-a restructurat, cuL’Art poetique conceptia despre poezie. Elaborata între anii 1871-1874 si inclusa în volumulJadis etnaguere(Odinioar a si altadata, 1874),Arta Poetica a echivalat cu o revelatie pentru cercurile literare.

Muzica lui Richard (1813-1883) si filozofialui Henri Bergson (1859-1941) au contribuit la cristalizarea noului curent literar. Wagner si-a expusconceptia despre arta în studiulOpera si drama, 1852. Oferindu-ne revelatia unei lumi tulburatoare prinadâncurile dezvaluite, muzica are trasaturi comune cu miscarile sufletului omenesc si, sub scest aspect,se înrudeste cu poezia. Simbolismul si-a gasit suportul filozofic în opera tânarului Bergson. StudiileDatele imediate ale constiintei, 1889, împreuna cuMaterie si memorie, 1897, fundamentau conceptulde intuitie. Intuitia, demonstra Bergson, este apta sa patrunda si sa dezvaluie tainele vietii, deoarece arescop cercetarea interioara a organicului, a miscarii spiritului; cunoasterea coincide cu obiectul.

Simbolismul s-a manifestat în literatura româna aproape sincronic cusimbolismul european, avându-l ca teoretician pe Alexandru Macedonski, conducator al cercului revistei„Literatorul”. Initial respins de reprezentantii junimii, de scriitorii de la „Contemporanul”, ca si deorientarile traditionaliste (semanatorismul si poporanismul), simbolismul românesc s-a impus prin poetireprezentativi, dupa anul 1900: Dimitrie Anghel, Stefan Petica, Ion Minulescu si George Bacovia.

[I.] [1.] [1.]

7

Reprezentanti în literatura universala:

Literatura francez a: Stephane Mallame, Arthur Rimbaud, Tristan Corbiere, Paul Verlaine (carecultiva misterul dureros, reveria nelinistita), Rene Ghil, Jules Laforgue, Albert Samain, Fran-cis Jammes – în poezie; Villiers de L’Isle Adam – în proza; Paul Claudel – în teatru.

Literatura belgian a: E. Verhaeren, G.Rodenbach, M. Maeterlink.

Literatura de limb a germana: Austria si Germania: R. M. Rilke, Hugo von Hofmannsthal, G.Trakl.

Liraratura de limb a engleza: W. B. Yeats, T. S. Elliot, E. Pound.

Literatura rus a: A. A. Blok, S. Esenin, V. Briusov, B. Pasternak, A. Ahmatova.

Literatura italian a: G. Pascoli, G. Ungaretti, E. Montale.

Alte literaturi: J. R. Jimenez, R. Dario, partial F. G. Lorca siN. Guillen (poezia de limba spaniola); Ady Endre (Ungaria).

[I.] [1.]

8

SIMBOLISMUL ÎN LITERATURA ROMÂN A

O definire a simbolismului românesc a dat Tudor Vianu:„... simbolismul aînsemnat, din momentul în care, pe la sfârsitul veacului trecut, Macedonski a introdus notiunea si cuvân-tul în circulatia literaturii noastre, un curent inovator, cu consecinte însemnate pentru toata dezvoltareaulterioara a literaturii. Contributia simbolistilor la extinderea tematicii si a mijloacelor de expresie alepoeziei a fost destul de mare, încât nu este posibil a întelege pe vreunul din poetii mai de seama aiultimei jumatati de secol, în frunte cu Tudor Arghezi, f˘ara sa nu tinem seama de influenta simbolista.”

O prima etapa asimbolismului românesc este cea teoretica – estetica, momentul experientelor, al tatonarilor: AlexandruMacedonski (1854-1920) si revista „Literatorul” (etapa 1880-1892), primul teoretician al simbolismu-lui românesc. Macedonski sustine ca poetul nu este decât un instrument al senzatiilor primitede lanatura, pe care le transmite apoi în formulari inedite; poezia îi apare ca o revarsare a sentimentului.

În articolul „Arta versurilor”, 1881, el releva ca poeziaare o muzica interioara, care este altceva decât muzicalitatea prozaica. Ideea o reia înPoezia viitorului,1892, în care afirma ca poezia este muzica si imagine, „forma” si „muzica”, iar originea ei este misteruluniversal. Poezia are o logica proprie, iar domeniul poeziei este departe de a fi al cugetarii. El este alimaginatiuni. În articolul „Despre poema” acelasi autor sustine ca poezia trebuie sa destepte cugetarea,sa nu fie ea însasi cugetare. Poezia sa fie însasi inima omului si sa cuprinda stari spirituale limite.

Creatia poetica a lui Macedonski îmbina tendinte diverse: romantice (ciclulNoptilor , stabatute deironie si sarcasm), romantic parnasiene (Noaptea de decemvrie– capodopera sa, care ofera o imaginea confruntarii geniului cu vicisitudinile existentei marunte), simboliste. Prin motive si prin perfecti-unea versurilor, rondelurile sale (Poema rondelurilor) pot fi considerate parnasiene. Unele dintre ele(Rondelul lucrurilor , Rondelul crinilor , Rondelul rozelor) sunt simboliste, prin cultivarea corespon-dentelor, sugestiei si simbolului. Poezia lui Macedonski este expresia unui spirit al contrastelor (dintresublim si grotesc, tragedie si farsa). Alti poeti care se arata receptivi fata de experientele simboliste sunt:Mircea Demetrid, Tudor Arghezi, Traian Demetrescu, Iuliu Stavescu, Stefan Petica, Dimitrie Anghel.

Dimitrie Anghel (1872-1914), poet de structuraromantica, se apropie de poezia simbolista prin rafinamentul senzatiilor olfactiv-muzicale, predispozitiapentru reverie, pornind de la asemenea senzatii (ceea ce sevede în volumulÎn gr adina, 1905), si prefer-inta pentru starile vagi, nedefinite (Franta,1909). Poetul stabilestecorespondente între om si elemente aleuniversului (flori mai ales). Poezii precum:Fantezie, Moartea narcisului, Paharul fermecat, Reveriesunt ilustrative pentru atributele simboliste mentionate. Iata doua strofe dinMoartea narcisului:

„Traieste înca floarea, dar inima mea bate,

Vazând-o cum paleste din ce în ce mai tare.

Sunt albe flori desigur mai mândre si bogate;

Dar numai eu stiu taina narcisului ce moare.

9

Traieste floarea înca, dar mâine-ncet va plânge

Alaturarea de cupa, petala cu petala.

Si flacara ce arde în mine se va stinge,

Ca focul care-l uita pe vatra o vestala...”

În scrierile în proza Dimitrie Anghel manifesta preferinta pentru poemul în proza,cultivat de simbolisti, în care descrierea se împletestecu naratiunea simbolica, asa cum se poate vedea înCulegatorul de stele(eroul fiind un „nebun”, care vrea sa-si construiasca o casa din resturi de meteoriti).

Etapa experimentala este pseudosimbolista: Ovid Densusianu (1873-1938) sirevista „Viata noua” (1905-19159). Ovid Densusianu opune poeziei de orientare samanatorista o poeziecitadina. Este primul apologet al orasului în cultura româna: „De ce numai ce e la tara ar fi cu adevaratromânesc? Dar n-avem si o viata oraseneasca, nu gasim si în ea ceva caracteristic, care sa aiba dreptulsa fie trecut în arta?”El nu agrea starile depresive, nevroza în poezie, se simtea atras de energia oraselor.În articolul „Poezia oraselor” cere o arta care sa reflecte viata în totalitatea ei, gasind specificul nationalsi în viata oraselor, nu numai la tara. D. Micu afirma ca „Poezia orasului presupunea mijloace de expre-sie noi. Înnoirea vocabularului, a materialului imagistic, a registrului sensibilitatii era o necesitate”.

Plenitudinea curentului (1908-1916) o reprezinta simbolismul „exterior” reprezentat de Ion Min-ulescu (1881-1944) si simbolsmul autentic reprezentat deGeorge Bacovia (1881-1957). Minulescu man-ifesta o deosebita atractie fata de tehnica si motivele simboliste. Foloseste numarul fatidic (povestitor) –Romanta celor trei romante; este ispitit de mirajul departarilor – Romanta celor trei corabii; îl pre-ocupa efectele sonore, obtinute prin utilizarea neologismelor cantabile (matelot, prora, solemn, orgoliu,cupola, preludiu, nandola, ca înCânta un matelot la prora) si a numelor proprii exotice, frapante prinsonoritate (Corint , Ninive, Babilon, Alicante). Mai aproape de simbolismul adevarat este tristetea, notagrava, plina de sugestii, în care se stinge, uneori, fovialitatea si proza retorica, precum înUltima oara:

„La circ...

Un accident banal -

Un acrobat,

Un salt mortal

Si...

Acrobatul nu s-a mai sculat...

povestea lui? Hm!...

Povestea mea -

A mea,

10

A ta

Si-a altora!

Acelasi accident de circ, banal...

O zi relâche,

Si-apoi, la fel,

cu aceeasi balerina lânga el

Alt acrobat...

Alt salt mortal!”

Oricât ni s-ar parea de ciudat, apropierea lui Minulescu de Bacovia ni se impune. Sunt motivecare fac parte din recuzita simbolismului si revin frecvent atât la unul cât si la celalalt: sicriul, cavoul,cadavrele, cârciuma, corbii, culoarea violet. La Ion Minulescu,„si violetele apusuri ce triste-ti par cândn-ai cui spune”, „Într-un amurg de toamna, orchestrata / În violet”; la George Bacovia,„amurg detoamna violet”, „Marsul funebru”, „muzica lui Chopin” – completeaza circulatia temelor dintre acestidoi poeti contemporani, colaboratori ai acelorasi reviste, apartinând aceluiasi curent simbolist, dar atâtde diferiti prin structura lor. Bacovia, un izolat, Minulescu, un om al spectacolului; Bacovia, retragându-se în sine, Minulescu, exteriorizând cu voluptate. Minulescu, privind marile plecari ale vapoarelor sitrenurilor, desfasurând orice act al vietii în decoruri de cele mai multe ori somptuoase; Bacovia, la careboala si moartea sunt omniprezente, Minulescu manifestând o adevarata frenezie a vietii; Bacovia care îsiafla iubita într-un„târg mizerabil / de glod si coceni”, Minulescu cel care situeaza întâlnirile amoroaseîn parcuri,„în care nimfele de marmora privesc / Cu ochii întrebatori” . Se pare ca totul îi despartepe cei doi poeti, desi în versurile amândurora circula imagini si motive specifice curentului simbolist.

Simbolismul autentic este reprezentat de George Bacovia (1881-1957). Creatia lui estereprezentata de volumele:Plumb (1916),Scântri galbene(1926),Cu voi... (1930),Comedii în fond(1936),Stante burgheze(1946). Poezia sa are mai toate trasaturile esentiale, specifice simbolismului.

Cea mai rapida lectura a poeziilor dinPlumb si Scântei Galbenene intro-duce într-un decor ale carui elemente se înscriu traditionalei recuzite simboliste. Experienta de viata sisociala a poetului se consuma în obisnuitul perimetru citadin: parcul cu banci, statui albe, strazile pustii,cartierele marginase, cafeneaua, abatorul, casa iubitei, camera sa, cimitirul, cavoul etc. Pesonajele cepopuleaza acest cadru sunt: fata ftizica, un convoi mortuar, un elev palid, o cântareata etc. VolumeleCuvoi (1930) siComedii în fond (1936) continua sa zugraveasca viziunea de infern, lumea absurda si halu-cinanta, prezente si în volumele anterioare,Plumb si Scântei galbene. Ultimul volum,Stante burgheze(1946), cultiva cotidianul, biograficul, stereotipia actelor umane, vocabularul prozaic, ironia indiscreta.

11

În primeledoua volume, poetul reia obsesiv, cu insistenta si luciditate, limbajul, motivele, si imaginarul simbolist,recurenta având ca efect monotonia, artificialitatea si uzura formelor. Din lumea bacoviana nu se poatefugi, este o lume închisa, fara iluzia unei transcendente salvatoare, sensul existentei fiind vidul, nimicul.

Privindu-lpe Bacovia din perspectiva simbolismului românesc, trebuie subliniat, fara îndoiala, rolul decisiv al luiAl. Macedonski, cenaclul acestuia, unde poetul a citit si afost apreciat, ca în revista „Literatorul”, care-iera cunoscuta înca din anii liceului. Pentru a întelege mai nuantat simbolismul bacovian, în raport pe deo parte cu simbolismul autohton si european, iar pe de alta parte cu poetii postbacovieni si modernisti,se impune examinarea câtorva motive lirice vehiculate, precum si a tehnicii discursului liric bacovian.

Bacovia cultiva frecvent simbolul,ca modalitate de surprindere a corespondentelor eu-lui culumea, natura, universul. ÎnPlumb, citim:

„Dormeau adânc sicriele de plumb

Si flori de plumb si funerar vestmânt -

Stam singur în cavou... si era vânt...

Si scârtâiau coroanele de plumb.”

Bacoviapare a stabili aici o corespondenta (analagie) între o anumita stare sufleteasca depresiva si un aspect alnaturii. Aceasta corespondenta este exprimata poetic prin folosirea repetata a cuvântului „plumb”, carecapata valoarea unui simbol (al izolarii). Poetul evoca idei, sentimente, senzatii pe calea sugestiei:

„Amurg de iarna, sumbru, de metal,

Câmpia alba - un imens rotund –

Vâslind, un corb încet vine din fund,

Taind orizontul, diametral.”

(Amurg de iarna)

Întâlnim, la Bacovia, teme si motive tipic simboliste: târgul provincial, element al claustarii (izolarii,însingurarii); nevroza (Nevroza, Ploua); descompunerea materiei (Cuptor ); peisajul interiorizat:

„Amurg de toamna violet...

Doi plopi, în fund, apar în siluete:

(a)(a)i.(a)• Apostoli în odajdii violete –

Orasul tot e violet.”

(Amurg violet )Exista la Bacvia preocupari serioase de simbolist, cum e cea pentru culoare. Ca urmare,

negrul îi da senzatii funerare, violetul este amurgul, culoarea plumbului sugereaza toamna, iar galbenul,

12

langoarea si anemia. Interesul pentru mediul citadin, evocarea atmosferei dezolante a parcurilor, stareade „spleen”, de nevroza sunt doar câteva teme simboliste care se regasesc frecvent în lirica bacoviana.

Simbolismul literar s-amanifestat sincronic cu cel pictural si muzical. În pictura, curentul simbolist a fost marcat de afirmareaimpresionistilor si a postimpresionistilor univesalisi nationali precum: Eduart Manet, Edgar Degas, P.A. Renoir, Paul Cezanne, Henri Matisse, Vincent van Gogh. Dintre pictorii nostri, îi amintim pe: Nico-lae Grigorescu, Ion Andreescu, Theodor Aman. Simbolismul s-a manifestat si în muzica, impunândcompozitori precum: Johannes Brahms, Bedrich Smetana, Manuel de Falla, Edvard Grieg, CharlesGounod, J. Massenet, Claude Debussy, iar dintre cei nationali – Gheorghe Dima si Ciprian Porumbescu.

Declinul simbolismuluiîncepe dupa primul razboi mondial. Simbolismul românesc are o serie de particularitati care-i conferao indiscutabila personalitate. El este o reactie împotriva epiginismului eminescian. În egala masura,este o reactie împotriva samanatorismului si a poporanismului. Asimilând obictivitatea lirismului de laparnasieni, continua actiunea eminesciana de împrospatare a limbajului poetic. De asemenea, prin unelecreatii (Alexandru Macedonski,Imn la Satan) continua romantismul epigonic: byronismul, macabrul,demonismul etc. Reprezentantii de seama ai simbolismului românesc sunt Alexandru Macedonski, Dim-itrie Anghel, George Bacovia, Stefan Petica, Iuliu Cezar Savescu, Emil Isac, Elena Farago, I. M. Rascu.

Peisajul literar românesc de la începutul secolului al XX-lea era extrem dedivers, scriitorii revendicându-si apartenenta la grupuri si reviste de orientari diverse, unele traditionaliste(„Viata româneasca”, „Samanatorul”), altele cu o tenta simbolista declarata („Literatorul”, „Viata noua”,„Românul literar” etc.). Aerul înnoitor al schimbarilor nu putea fi, însa, oprit, iar faptul ca si unele sialtele dintre revisetele amintite începea sa publice traduceri din Fr. James, Henri de Regnier, Verlaine,Samain, Charles Guerin demonstreaza ca simbolismul îsi facea tot mai mult loc în viata literara de la noi.

Cautand „radacinile” acestui curent literar si-ncercând sa-i defineascarolul avut în epoca, Lidia Bote noteaza: « Teoretizat de Macedonski, la început sporadic si tangen¸tial,de fapt, intuitiv, înca din 1880, apoi cu deplina constiinta a formulei, în 1892, 1895, 1899, de Peticaîn 1900, de Tudor Arghezi în Linia dreapta, în 1904, de Ovid Densusianu, începând din 1905, în ViataNoua, simbolismul românesc precede, în mare, sub raport estetico-ideologic, creatia poetica propriu-zisa. Simbolismul macedonskian este intermitent si fragmentar, al lui Traian Demetrescu la fel. Primulvolum oarecum integral simbolist este Fecioara în alb a lui ¸Stefan Petica. El dateaza din 1902, ceea cear face sa coincida începutul simbolismului românesc cu începutul secolului nostru. Totusi, raspândi-rea formulei nu se costata imediat, si generatia propriu-zis simbolista, aceea a lui Ion Minulescu, nuezita sa vada în Stefan Petica, I. C. Savescu si mai ales în Macedonski decât niste „precursori” ».

Tot Lidia Bote, costatând ca simbolismul,ca formula de creatie este derivat din romantism si ca realizeza o formula noua: aceea a întrepatrun-derii dintre subiect si obiect (care conduce, în cele din urma, la disparitia cu desavârsire a separatieiplanurilor -facilitând eului poetic o infinitate de analogii si revelatii) opineaza ca „Simbolistii descopera,

13

cei dintâi, poezia aglomerarilor urbane, a vietii tumultuoase sau apasatoare, triste, melancolice, cacistadiul intermediar este înca pentru multi micul târg provincial, plictisitor, glodos, bacovian. Mareleoras cu parcuri stilizate, cu localuri de noapte, produs altehnicii si civilizatiei, viata moderna si mon-dena, începe a fi prefigurat si el, cu elemente la Pillat , Minulescu, Saulescu, N. Davidescu. Simbolismulabate poezia româna de la contemplarea exclusiva, pur romantica, sentimentala si eugenica a naturii.”

[I.] [1.] [1.]

14

Teoreticieni români ai simbolismului:

Întâile idei simboliste în literara noastra, chiar înainteacristalizarii simbolismului ca miscare literara în Franta, au fost teoretizate de Al. Macedonski. El însu¸sicolaborator, în 1886, al revisteiLa Wallonie, editata de Albert Mockel, avea sa reaminteasca propriilorcontemporani meritele lui de precursor. Textele sale sunt printre primele în care poezia este înteleasaîn specifcul ei. Ideile formulate în studiulDespre logica poezieianticipau pe Mallarme si Verlaine.

Stefan Petica a contribuitla impunerea simbolismului. ÎnNoul corent literer , St. Petica sublinia rolul inovator al revistei lui Al.Macedonski si se declara discipolul maestrului. ÎnPoezia noua, I, II, autorul Fecioarei în albstabileaprecursorii simbolismului; contributia lui Rimbaud, Mallarme si Verlaine era, de asemenea, mentionata.

În studiileVersul liber si dezvoltarea estetica a limbii literaresi Sufletul nou în poezie, Ovid Densusianu realizeza întâia sinteza referitoare la semnificatiile simbolis-mului si transformarile petrecute în universul liricii moderne; schitând istoria simbolismului francez, elaccentueaza continuitatea dintre curentul simbolist si valentele sufletului latin, analizeaza efectele re-generatoare exercitate asupra poeziei, comenteaza inovatiile savârsite în tehnica versificatiei, contureazatemele si motivele imaginarului simbolist si expune modalit atile stilistice si preceptele noii estetici.

[I.] [1.] [1.]

15

Reviste simboliste românesti:

„Literatorul” a fost editatde Al. Macedonski la Bucuresti, cu mari intreruperi, din ianuarie 1880 pâna în martie 1919. Initial, întreanii 1880-1885, revista a avut o periodicitate saptamânala, apoi bilunara si lunara, sub directa conducerea lui Macedonski; în anul 1886, au aparut doar câteva numere; între anii 1892-1894, alaturi de Al. Mace-donski, la conducerea revistei a participat si Cincinat Pavelescu, prim-redactor; în 1899, „Literatorul” areaparut timp de sase luni, având ca secretar de redactie pe Stefan Petica; în anul 1900, a fost editat unsingur numar si alte câteva în 1904; ultima serie, saptamânala, a reaparut în iunie 1918 pâna în martie1919, sub directia lui Al. Macedonski; prim-redactor era Al. T. Stamatiad, iar redactor, Tudor Vianu.

Sub influenta „Literatorului” s-au aflat saptamânal „Revista literara” (7 aprilie 1885-20noiembrie 1885), ce si-a propus, sub conducerea lui Stefan Velescu, sa continue traditiile simbolismu-lui, si „Forta morala” (28 octombrie 1901-17 februarie 1902), care a strâns în paginile sale, de aseme-nea saptamânal, câtiva poeti simbolisti: Al. Macedonski, Mircea Demetriad, Cincinat Pavelescu etc.

„Viata noua” a apaut la Bucuresti, bilunar, apoi lunar, de la 1 februarie 1905pâna în ianuarie-februarie 1925, sub directoratul lui Ovid Densusianu. „Viata noua” a strâns în pagnilesale, critici si istorici literari: G. Bogdan–Duica, D. Caracostea, P. V. Hanes, Pompiliu Eliade, N. Da-videscu, Ovid Densusianu, D. Iacobescu, B. Nemteanu, Alexandru Gherghel, Alfred Mosoiu, Oreste etc.

„Simbolismul, scrie Dinu Pillat, ajunge sa capete la noi o constiinta de sine abia dupa 1905, când începesa apara Viata noua a lui Ovid Densusianu, revista cu o ¸tinuta surprinzator de academica pentru unorgan de avangarda literara. (...) Evocarea prin aluzii,fara organizare logica, având la baza un procesde alchimie a senzatiilor, se substituie configurarii descriptive sau anecdotice a lucrurilor. Simbolul nuse mai desemneaza ca o alegorie conventionala (...), ci capata o acceptiune mai subtila, urmând a sugeramai eliptic. Considerându-se exprimarea inefabilului, r˘amâne în ultima instanta o problema de ocultismeuforic, se cere poeziei, dupa dezideratul lui Mallarme, sa reia din muzica ceea ce îi este propriu”

Sub înrâurirea „Vietii noi”, s-au aflat „Versuri si proza”, editatala Iasi de I. M. Rascu, bilunar cu intermitente, de la 15 septembrie 1911 la 23 iulie 1916, si „Farul”,al carui director a fost Ovid Densusianu; în cele zece numere aparute între 24 februarie-27 aprilie 1912,„Farul” si-a propus sa popularizeze poetii „Vietii noi” si articolele de directiva literara din aceeasi revista.

Alte periodice simboliste au avuto existenta efemera. „Revista celorlalti”, editata la Bucuresti, în trei numere, de la 20 martie la 10 aprilie1908, si „Insula”, aparuta tot în trei numere, între 18 martie si 5 aprilie 1912, amândoua conduse de IonMinulescu, au fost publicatii autentic simboliste; printre colaboratori, G. Bacovia, N. Davidescu, EmilIsac. Revista „Gradina Hesperidelor” a aparut într-un singur numar dublu, în aprilie 1912, cu poeme deIon Minulescu si Dimitrie Anghel. Prin cele patru numere din „Simbolul”, 25 octombrie-25 decembrie1912, a intrat în literatura generatia lui Tristan Tzara si Ion Vinea. Articole teoretice si poeme simbolisteîntâlnim în multe alte periodice ale epocii: „Flacara”, „Viata sociala” si „Noua Revista Româna”.

16

[I.] [1.] [1.]

17

Poeti simbolisti români:

Perioada de maxima dezvoltare a simbolismu-lui românesc, aflata la confluenta celor doua etape istorice, poate fi segmentata aproximativ între 1895,anul aparitiei volumuluiExcelsior, de Al. Macedonski, si 1916, anul editarii de catre Ion Pillat al volu-mului Plumb, semnat de G. Bacovia. În acest spatiu temporal, au fost publicate operele reprezentativevaloric ale simbolistilor români:Solii pacii, tragedie în cinci acte, 1901,Fecioara în alb, 1902,Cân-tecul toamnei si serenade demonice, 1909, de Stefan Petica; În gr adina, 1905,Fantome si Oglindafermecata, amândoua aparute în 1911, semnate de Dimitrie Anghel,Romante pentru mai târziu,1908, siDe vorba cu mine însumi, 1913, de Ion Minulescu;Visari budiste, de Ion Pillat;Salomeea,1915, de Adrian Maniu; în aceeasi perioada temporala, au publicat în periodice poeme simboliste TudorArghezi si G. Bacovia. Realizarile semnificative ale simbolismului românesc s-au concretizat în poezie.

În universul liric imagianat de Stefan Peticapredomina muzica viorilor si a chitarelor. Reprezentarii muzicale a lumii, poetul îi adauga predilectiapentru senzatiile olfactive, obsesia parfumurilor si a nevrozei. Dimitrie Anghel a fost un poet de tranzitie,care a contribuit la autohtonizarea coventiei, a folosit corespondentele si simbolurile. Ion Minulescu acunoscut simbolismul din interior, fiind, în adolescenta, un familiar al cercurilor literare pariziene.

Simbolist pur, prin temperamentsi structura sufleteasca, G. Bacovia a imaginat un univers liric dominat de singuratate. Spatiul poezieisale este sufocat de ploile nesfârsite; orizontul, srabatut de corbi singuratici, pare fara iesire, trairilepsihice dominante sunt nevrozele, natura este mâncata de cancer si ftizie, materia se afla în dezagregare.

Pe un plan valoric secund se situeaza poemele în proza ale luiStefan Petica si Dimitrie Anghel si romanulThalassa, de Al. Macedonski, publicat initial în franceza,sub titlul Le calvaire de Feu, la Paris, în 1906. Însa ecourile simbolismului se prelungesc mult dincolode limitele temporale ale curentului, prin creatiile lirice semnate de poetii: G. Bacovia (Scântei galbene,1926,Cu voi..., 1930,Comedii în fond, 1936,Stante burgheze, 1946), Ion Minulescu (Spovedanii,1927, Strofe pentru toata lumea, 1930, Nu sunt ce par a fi..., 1936), Al. T. Stamatiad s.a. Subincidenta esteticii simboliste se situeaza romanulCraii de Curte-Veche, de Mateiu Caragiale, 1929,piesaManechinul sentimental, 1926, de Ion Minulescu, basmele dramatizate de Victor Eftimiu s.a.

În prima etapa, simbolismul a provocatreactii negative în mediile literare. Titu Maiorescu si junimistii au respins poezia simbolista în numeleprincipiilor clasicismului; I. L. Caragiale a ironizat siparodiat poemele lui Al. Macedonski sub pretextulfacilitatii tematice si a expresiei lingvistice; „Contemporanul” lui Dobrogeanu-Gherea a criticat esteticasimbolista din perspectiva ideologica. Dupa 1905, simbolismul a continuat sa fie repudiat de intelectualiide formatie junimista, ca Mihail Dragomirescu, dar mai cu seama de teoreticienii samanatorismului siai poporanismului (N. Iorga, Ilarie Chendi, G. Ibrailenu), reprosându-i-se îndepartarea, prin tematica,motive si modalitati stilistice, de traditie si de specificul national. Desi, în genere, au fost criticati poetii

18

simbolisti minori si ironizat mai ales Ion Minulescu, prin parodiile lui G. Topârceanu în cercul „Vietiiromânesti”, simbolismul si realizarile lui au fost privite cu excesiva raceala. În perioada interbelica,E. Lovinescu si G. Calinescu au analizat simbolismul ca pe un eveniment de istorie literara. Dupa in-staurarea totalitarismului comunist, simbolismul a fost etichetat ca un curent literar decadent, iar poeziasimbolista interzisa; abia dupa 1964, simbolismul a reînceput sa fie studiat de critica si istoria litarara.

i.i.i.• OPERA LUI GEORGE BACOVIA

[I.] [1.] TEHNICA POEZIEI

Poezia lui George Bacovia a impresionat de la început prin transpunereaîn vers a tensiunilor interioare, ca si printr-o compozitie neobisnuita a poeziilor sale. Serban Cioculescuafirma ca: „Trebuie precizat ca Bacovia e un poet elementar, dar cu mentionarea puterii sale primitive desugestie cu totul exceptionala. Din demontarea mecanismului reactiunilor sale reiese limpede un lucru.Desi nimic nu e deliberat logic în poezia sa, sentimentele au o impresionanta logica fireasca, interna,implicita.” De o opinie contrara este George Calinescu, care vede în Bacovia triumful artificiului:„Poezialui G. Bacovia a fost socotita în chip curios, ca lipsita deorice artificiu poetic, ca o poezie simplafara mestesug. Si tocmai artificiul te izbeste si-i formeaza în definitiv valoarea.”Eugen Lovinescu asocotit poezia bacoviana ca o poezie simpla „lipsita de orice artificiu poetic.” Ion Caraion acorda unrol important artificiului: „Limbajul sau este limbajul unui simbolism intelectualizat, care se reclamade la foarte multe artificii. Cuvântul trebuie prizat si urmarit în asociatiile, în complicatiile pe care leimplica, altminteri ar parea ca mormaie stupiditatisi impresia ar fi falsa, dezavantajând atât lectorul câtsi poetul. Depinde cum citesti, cum vrei sa citesti si cum stii sa citesti.”Un poet care prilejuieste atâteaopinii divergente este o personalitate artistica complexa, iar poezia sa ascunde o mare bogatie interioara.

Eugen Lovinescu vorbeste despre poezia lui George Bacovia: „e expresia celei mai elementarestari sufletesti, e poezia cinesteziei imobile, încropite, care nu se intelectualizeaza, nu se spiritualizeaza,nu se rationalizeaza; cinestezie profund animalica; secretiune a unui organism bolnav, dupa cum igrasiae lacrima zidurilor umede; cinestezie diferentiata de natura putreda de toamna, de ploi si de zapada, cucare se contopeste. O astfel de dispozitie sufleteasca e prin esenta muzicala; i s-ar putea tagadui intere-sul, nu i se poate tagadui însa realitatea primara; în easalutam, poate, cea dintâi licarire de constiintaa materiei ce se însufleteste.”Vianu scrie si el ca poezia lui Bacovia„pare mai putin o lucrare literara,cât un document psihologic, depozitia nefalsificata a unui suflet ulcerat, sucombânt sub greutatea de aexista.” Criticul considera ca „opera a absorbit în întregime pe poet”, omul fiind în întrgime în opera sa.

Pentru Lovi-nescu, poezia dinPlumb ilustra„cea dintâi licarire de costiinta a materiei ce se însufleteste”. VladimirStreinu preia sugestia si o rastoarna. El vede la Bacovia:«Sentimentalitatea specific difuza îl coboara în

19

zumzetul obscur al organelor si de aici îl împrastie sub forma unui plumb universalizat în viata materiei.[...] Bacovia se rupe, liberat, din robia analogiilor, prinabdicarea de la viata spiritului ce i se ia înschimbul vietii materiei si prin sensul gravitatiei, cadeterminanta a materiei, pe care îl urmeaza ca opiatra. Unanimitatea gânditoare se anuleaza la acest poet în simple acte de adaptare, ca în ordinea veg-etala, sau, cel mai adesea, în fenomene de geotropism ale universului inert. Drumul sau launtric pleacadin constiinta si, trecând prin organic, patrunde adânc în anorganic, a carui viata dreapta o traieste.Directia coborâtoare catre primordialitate îl obliga sa încalce limita extrema a prabusirii sufletesti. [...]Dincolo de rutina sufletului si mai jos de fruntaria a ceea ceeste silnic articulabil, începe jelania fiziolo-giei: foamea, frigul, umezeala, iar apoi inertia materieiprimordiale. Iubire, instinct, afinitate: treptecare coboara pe Bacovia din sufletesc-uman în fiziologie animala, iar de aici, în traiul orb al materiei, alprimordialitatii concrete. Iata pentru ce nu socotim c˘a am putea saluta în Plumb „cea dintâi licarire deconstiinta a materiei care se însufleteste”, dupa cumse exprima Lovinescu. Miscarea poeziei bacovienenu se ridica din amorfism spre organizare, ci, dimpotriva,se înscrie ca o cadere din uman în mineral.»

Pompiliu Costantinescu a observat, într-o cronica pe marginea volumului deOpere din 1944, caîn poezia bacoviana „materia în dezagregare are un fel de constiinta de sine,vizibila în însusi propriulei proces de dezatomizare (...) constiinta umana se prabuseste în reactii fiziologice, dizlocate”; Bacoviasugereaza „golirea de orice constiinta umana, înregistrând numai constiinta fizica de sine.”GheorgheGrigurcu afirma în monografia lui:„Bacovia înregistreaza fortele obiective ale lumii cu o impasibilitateabsoluta. Netulburat la suprafata, adica anafectiv, poetul îsi rezerva o rezonanta în adâncuri, într-oordine esentiala (...) Incapabil pe de o parte de a se confesa, nepregatit pe de alta parte pentru deplinarezerva a tacerii, autorul Plumbului a ales calea torturata a unei expresii impersonale (caci ironia, formaa respingerii, e straina de palpitantele miezuri lirice,e rece ca o crusta) (...) nu exista la Bacovia o altaevocare a mortii decât figurarea neutrala a dezagregarii, sub sensul unui vid moral, a unei nespus dedureroase insensibilitati (poezia fiind ea însasi un anestezic). Chiar daca nu ne propunem, e dificil caatunci când actionam asupra unei materii sa nu-i lasamo urma de intentionalitate, cu alte cuvinte obiec-tul vizat adauga la propriile sale calitatii pe aceea de afi semnal al unui impuls, al unei macar minimeintenti. La Bacovia, thanatosul e prins printr-o totala inaderenta afectiva, printr-o pura identitate culucrurile” ; singuratatea e la autorul nostru„saraca, aproape biologica, închircita ca o frunza vesteda”.

Raportul dintre biografia si opera lui George Bacoviaa fost interpretat de Mihail Petroveanu, care pornea de la etimologia termenului de „persoana”: «Pentrunoi, astazi, lirismul constituie formula de arta cea mai putin artistica, cea mai intima, mai individuala,mai personala. [...] Or, sensul primitiv al notiunii de „persoana” (persona) contrazice aproape sensulcontemporan al cuvântului. În tragedia greaca, persona desemna rolul cuvenit fiecarui protagonist, siera prescris, fixat printr-o masca-tip. A fi personal, putemspune, era a te identifica cu masca, cu per-soana identificata. Ceea ce face si Bacovia, cu un dublu adaos. Omul Bacovia, frustrat de eul sau, eraobsedat de fantoma acestuia, pe de o parte, iar pe de alta, artistul Bacovia este constient de sine, însensul introdus de Baudelaire, ca o achizitie definitiva aartei, dupa care modern înseamna, înainte deorice, a fi constient de calitatea de artist. Bacovia alcatuit dintr-un minus si un plus de personalitate,

20

dintr-o exacerbare în plan poetic a unui eu frustrat pe planul vital, îsi exercita rolul tragic cu cosecventablând încapatânata, si întraga lui poezie este vazuta, sub acest raport, ca o tragedie muta, o mimodramaa eului deficitar, coplexat. [...] Problema sinceritatiisau artificialitatii nu se mai pune în aceasta per-spectiva».Argumente de un asemenea tip îndreptatesc o abordare a operei pornind dinspre autorul ei.Agatha Bacovia înfatiseaza întreaga viata a poetului drept una de privatiuni si de frustrari. Aceasta damereu explicatii scolaresti poeziilor bacoviene, legându-le de locuri si împrejurari mult prea cocrete.

Existenta chinuita a lui Bacovia,macinata de boala si lipsuri, chircita de singuratate, tradeaza imediat izvoarele poeziei pe care a creat-o. Târgul uitat, cu ploi, cu noroaie, cu moima, cu piete pustii, târgul tristetelor autumnale, al mizerieitacute este târgul copilariei sale. Dezolarea locurilor în care nu se petrece nimic l-a urmarit toata viata:

„Prin târgu-nvaluit de saracie

Am întâlnit un popa, un soldat...

De-acum pe carti voi adormi uitat,

Pierdut într-o provincie pustie.”

(Plumb de toamna)

S-a vorbit chiar de„aspectul de riguroasa costructie”al acestei poezii. Baconsky a contrazis parereaca Bacovia a scris putin„El a concentrat, a condensat, a sublimat - si oricare dintre poeziile sale poatefi supusa procesului contrariu. În fiecare poezie a adunat unamplu poem, un ciclu. Universul creat deel e unic încât citindu-l si recitindu-l ai uneori impresiaca întregul volum e un poem, un singur poem,ale carui capitole sunt poeziile însiruite în pagini”.Eugen Simion a semnalat uriasul decalaj dintreomul Bacovia si creatia bacoviana: „Viata lui Bacovia nu explica în nici un fel poezia sa: scriitorulnu are o biografie si e o eroare a încerca sa-i compui una. El nu e la înaltimea versurilor sale...”.

ExaminândPlumbul, Perpessicius a vorbit despre„Însusiri ce se întâlnesc siîn a doua culegere, Scântei galbene”, nici o nota diferentiatoare nefiind remarcata în cronica. Ulterior,criticul va creiona subtiri repere ale unei „evolutii”:„Abia în Scântei galbene [...] poetul schiteaza unzâmbet de critica, acea discreta ironie în care poet si provincie se contopesc în dunga aceluiasi rictus,de Pierrot fardat, de teama sa nu i se vada sufletul”.Impresia ca nimic nu s-a schimbat se datoreaza înparte faptului ca destule poeme dateaza din etapa precedenta: Singur („Odaia mea ma înspaimânta”),Amurg („Crai-nou verde pal, si eu singur”), Ecou de serenada, Balet, Pastel, Nocturna, Vals detoamna, Toamna („Clavirele plâng în oras”). Repertoriul sau tematic (toamna, singuratate, doliu) nuera facut sa se schimbe. Multe texte au aspectul unor rescrieri: putem compara versurile dinNevrozacu cele dinMars funebru („Afara ninge prapadind”, / Iubita cânta la clavir” cu „ningea bogat, si tristningea; era târziu / Când m-a oprit, în drum, la geam clavirul” ), „vibrarile de violet” din Nervi deprim avara devin „vibrare de violete” în Nervi de primavara. Cu voi... e un volum mai sumar si detranzitie. Cuprinde texte valoroase: cunoscutulLiceu si Proza („Amorul, hidos ca un satir”). Scrie încadespre vânt, ploaie, toamna, moarte etc. DinComedii în fond (1936), doar doua poezii fusesera tipariteîn periodice înainte de 1930:Sfârsit de toamna (în „Curentul”, 1929) si debutul din 1899,Si toate.

21

Bacovia, ca om, era un personaj cu fobii, cu com-plexe, dar totodata era omul unor izbucniri spontane, al unor atitudini simple, firesti. I. M. Rascu, carel-a cunoscut în tinerete, în perioada în care Bacovia era student la Iasi, povesteste ca l-a gasit într-o searaîn tovarasia unui poet uitat si rizibil de a carui discutie parea încântat si pentru care manifesta o„slabi-ciune vadita.” Bacovia vede, în general, universul înconjurator sub lumina crepusculara a stingerii, adezagregarii, a sfârsitului. Îl fascineaza moartea, descompunerea materiei organice, universul vazut într-o perspectiva catastrofica. Atmosfera launtrica particulara este, cum spunea E. Lovinescu, deprimanta:„de toamne reci, cu ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitat într-un peisagiu de mahala de oras provin-cial, între cimitir si abator (...) atmosfera de plumb (...) în care pluteste obsesia mortii si a neantului”.

Creatia artistica a lui Bacovia ilustreaza principiile estetice ale curentului simbolist, aparut la noi lasfârsitul secolului trecut si începutul secolului nostru. Prin cromatica si predilectia pentru muzicalitateaversului, prin motive, tematica si o anume atmosfera, creatia poetica bacoviana tradeaza existenta unormodele din patrimoniul simbolismului francez, cum ar fi: Baudelaire, Verlaine, Rollinat, Laforgue etc.În spiritul esteticii simboliste, poezia lui G. Bacovia dezvaluie o realitate a sufletului, a trairii, exprimataîn simboluri si sugestii, în datele unui bogat registru psihologic.

Gasim în poezia lui George Bacovia infuente din E. Poe si dinsimbolismul francez: Rollinat,Laforgue, Baudelaire, Verlaine prin atmosfera de nevroza, gustul petru satanic, ideea mortii, cromaticasi predilectia pentru muzica. Impresiile sunt sugerate prin corespondente muzicale,dar si prin culoare,poetul fiind influentat de pictori impresionisti, ca Renoir si Degas. George Bacovia este poetul toam-nelor dezolante, al iernilor ce dau sentimentul de sfârsitde lume, al caldurilor toride, în care cadavreleintra în descompunere, al primaverilor iritante si nevrotice (Decembre, Lacusra, Cuptor, Nervi deprim avara). Cadrul este orasul de provincie, cu parcuri solitare, cufanfare militare, cu cafenele sarace.

Fara îndoiala, din punct de vedere al atmosferei, al unor motive etc., poezia luiBacovia prezinta adeseori înrudiri de mentaliate, de temperament, de obsesii, si uneori chiar de clisee culirica vremii. Cele mai directe asociatii le trezeste Rollinat. Gustul pentru oribil si satanic vine îndeosebide la el.Amanta macabra a lui Rollinat, scheletele lui cântând la clavir marsuri funebre,Bautoarea deabsint, Cei doi tuberculosi, „albi , cu pometii rosii”, imaginile înspaimântatoare descoperite în oglinziledin salon, ploile infinite si obsesia cavourilor („tombe d’un ciel funebre et noir comme un caveau”),atmosfera mereu încarcata de nevroze, precum si alte motive ale lui Rollinat se regasesc la Bacovia.

Liric a subiectiva, prin excelenta, poezialui George Bacovia se circumscrie, prin limbaj poetic, temesi motive, prin atmosfeta „de plumb în carepluteste obsesia mortii si a neantului”viziunii estetice simboliste. Prin simbolism poezia româneascase modernizeaza si devine contemporana cu peisajul liric occidental. Ea ofera „o atmosfera, o am-bianta, un stil poetic... Fondul sau este sentimentul deizolare si inadaptare, producator de melancolie,nostalgie si spleen; si dorinta de eliberare si evaziune, complicitate cu forme de adevarata nevroza”.

Universul simbolist s-a remarcat prin urmatoarele teme simotive lirice: motivul citadin al orasului sau al târguluiprovincial, ale caror monotonie si viata mediocra

22

provoaca nevoia de evadare; tema naturii, receptata nu ca peisaj exterior, ci ca stare sufleteasca; motivulploii si al toamnei, care apare în mod constant la toti simbolistii; motivul iubirii întelese nu ca împlinireideala, ci resimtite ca nevroza; motivul instrumentelor muzicale care acompaniaza melancolia sufleteascasi exprima emotii grave (vioara, mandolina, harfa) ori violente (fluierul, fanfara); motivul solitudinii caredescinde din poezia romantica. Efectele singuratatii sunt melancolia si spleen-ul, un amestec de tristete,dezolare si plictiseala profunda. Spleen-ul simbolist a fost exprimat, prima oara în literatura universala,de Ch. Baudelaire, iar la noi, de Stefan Petica, Traian Demetrescu si, mai ales, de George Bacovia.

Lirica bacoviana e într-adevar lovita de o singuratateînfioratoare. Din ea însa omenescul nu dispare. Poetul umbla în nestire pe strazi, cutreiera târgul, de la uncapat la altul, ca o umbra. E „...solitarul pustiilor piete” / Cu tristele becuri cu pala lumina - ” (Palind).

Casi „nervii de primavara”, „nervii de toamna” exprima aceeasi lipsa de armonie a universului unei fiintecare se izoleza de realitate. Toamna este asociata fosnetului, o ipoteza semnificativa a sunetelor care nuse mai armonizeaza , si somnul ca alterare treptata a constiintei reflectând lumea. Sentimentul de tristeteeste produs de „constiinta” ca într-o lume ce se epuizeaza sub semnul târziului si al caderii, gesturileexemplare nu mai sunt posibile. Pierderea sensului lumii este evidenta si la nivelul individului, în ambelesituatii alterarea ordinii (a naturii sau cea interioara) fiind vizibila. Bacovia insista asupra atributeloracelui univers în care eul îsi consuma izolarea si în care traieste sentimentul ruperii de întreg. La Bacovia,cuvântul sau sintagma care se repeta contine mesajul în sine si, daca restul poeziei s-ar pierde, sensul eiesential s-ar pastra pentru ca logica poeziei lui Bacovia are o esenta muzicala, ea transmite mesajul einu doar la nivelul lexicului, ci dincolo de el, prin sugestii„cinestezice” cum le numea Lovinescu.

În Ploua,refrenul „Oh, plânsul talangii când ploua”se verifica în fiecare dintre cele patru strofe ale poeziei:

„Da, ploua cum n-am mai vazut...

Si grele talangi adormite,

Cum suna sub suri învechite!

Cum suna în sufletu-mi mut!”

Imaginea este îmbogatita costant, dar dominanta ramâne obsesia sunetului:

„Si ce enervare pe gând!

Ce zi primitiva de tina!

O bolnava fata vecina

Racneste la ploaie râzând...”

Acelasi lucru se întâmpla si cu celelalte poezii în care refrenul propriu-zis,absent e înlocuit cu repetitia obsedanta a unui cuvânt sau a unei sintagme: plumbul, violetul, alternantaalb-negru („copacii albi, copacii negrii”, „cu pene albe, pene negre”,„Si frunze albe, frunze negre”–Decor). Este explicata în acest fel si impresia de monotonie pe care o lasa poezia sa la o prima lectura.

23

Iesinddintr-o cârciuma unde ascultase o cântareata cu o voce care-i„jignise auzul” Bacovia exclama: „Barbarcanta femeia aceea”. PoeziaSeara trist a se nascuse de fapt în acest moment. Tot dupa marturisireasotiei, care cunoaste din familie numeroase episoade semnificative ale copilariei poetului, la origineamultora dintre aceste chei ale poeziei sale stau astfel de întâmplari reale. Cunoscuta poezieVobiscum:

„...Dar vai, acei învinsi, pe veci pierduti...

Ori în taverne, ori în mansarde;

Si acei nebuni, ratacitori, tacuti,

Gesticulând pe bulevarde...”

are la origine o întâmplare reala, Bacovia, copil, vazuse de multe ori pe strazile Bacaului un vet-eran de la 1877, înnebunit în urma unui soc:„Un capitan veteran din razboiul de la 1877. Lu-ase parte la asediul Grivitei, cucerise o reduta, capatase trei decoratii de brav comandant de batal-ioane. A luptat si a rezistat gloantelor, pâna a fost si el împuscat. Aproape mort la dus am-bulanta la un spital de raniti. Dupa ce i s-au vindecat r˘anile doctorii au costatat ca-si ratacisemintea, iar când a iesit din spital, reformat si trimis la vatra, gesticula, vorbea fara sir... Co-manda osteni nevazuti...”Astfel de puncte de plecare sunt cunoscute si pentruLiceu si pentru altele.

[I.] [1.]

24

TIPURI DE LECTUR A A OPEREI BACOVIENE

„Temperament existentialist”, scrie Alexan-dra Indries, Bacovia îsi prefigureaza universul propriu din elementele preluate din realitateaimediata(provincia pustie, orasul dominant, cenusiul vietii cotidiene, nervii de toamna sau de primavara etc.),pentru a exprima o„singularitate a traitului” : «Ceea ce este deosebit la Bacovia este faptul ca exprimaaceasta „singularitate a traitului” recurgând în alcatuirea imaginarului sau la elemente luate numai sinumai din realitatea imediata, deci din sfera restrânsa a„traitului” în sens pragmatic. Este si acesta unmod de a duce la ultimile consecinte temperamental existentialist, cum îl denumim, desigur, întru-câtvasumar, dar pentru a-l putea opune unei alte linii, pline de noblete, în dezvoltarea litaraturii, care apartinetemperamentelor metafizice, din care fac parte ceilalti doi mari „B” ai poeziei române , Blaga si Barbu.(...) Iar faptul ca Bacovia îsi ia si elementele de figura¸tie din sfera experientei imediate de viata esteo explicatie, din multe posibile, a caracterului inconfundabil al artei sale. Evadarea în sine a reusit.»

Bacovia a fost citit din perspectiva existentialista. Marturia cea maiclara a unei astfel de lecturi e capitolul final al monografiei lui Mihail Petroveanu, referintele sunt aici înprimul rând Camus, apoi Kafka si Beckett:„poezia bacoviana detine, prin postulatul ei tragic, o virtu-alitate profund contemporana, justificând confruntarea cu câtiva din marii martori ai aceleiasi tensiuni,care sunt Kafka, Camus, Beckett”.Temele sunt oboseala tragica, alienarea, esecul, suferinta fara vina,spatiul închis, infernul cotidian, evadarea dostoievskiana din sine, psihodrama eului. Lectura existential-ista se baza pe sugestiile unei lecturi expresioniste. Reperulacestei interpretari e îndeosebi Trakl:„Nucristalizarea, ci disolutia eului, odata cu aceea a universului, alcatuieste substanta poeziei sale, obsesia,focarul spaimelor ce-l devora si împotriva carora se încordeaza cu succes alternativ. Pozitia e Trakliana,expresionista, dar Trakl si expresionismul sunt vestitorii de electie ai sensibilitatii contemporane”.

În Literatura român a si expresionismul, Ov. S. Crohmalniceanu aaratat ca implicatia expresionista e firava în lirismul bacovian, pentru ca lipseste tenta obscur-demonicaa destramarii eului, sensul catastrofic al sfârsitului si exacerbarea dinamica a tensiunii. Fenomenul deautonomizare al culorii fata de obiect tine clar de o tehnica expresionista. Negrul, violetul, rosul, gal-benul au violenta subiectiva în compozitia peisagista. În poemulCuptor , descompunerea e resimtita:

„Pe catafalc, de caldura-n oras, -

Încet, cadavrele se descompun.

Cei vii se misca si ei descompusi,

Cu lutul de caldura asudat;

E miros de cadavre, iubito,

Si azi, chiar sânul tau e mai lasat”.

În Istoria literaturii române de la origini pân a în prezent, GeorgeCalinescu îl prezinta pe Bacovia ca fiind un poet printre altii: Stefan Petica, Iuliu C. Savescu, Dimitrie

25

Anghel, Ion Minulerscu, N. Davidescu, Al. T. Stamatiad, M. Cruceanu, I. M. Rascu, Barbu Nemteanu,D. Iacobescu etc. Calinescu considera ca poezia bacoviana, „luata în total, este o transplantare,uneori pâna la pastisa, a simbolismului francez, însa pe temperamentul lui Traian Demetrescu”.

În Serenada munci-torului putem observa cea mai clara rabufnire socialista din poezia lui Bacovia. Se remarca aspiratiaspre înalt („Voi urca spre soare în zbor sublim de aeroplan”) si o unda de speranta. În ultimul capitol(Viitorul ) al cartii saleAlternative bacoviene, Alexandra Indries vorbeste despre o adevarata sete deviitor care strabate întreaga opera bacoviana, aceasta sub influenta operei literaturii socialiste. Motivulsperantei si al viitorului comporta o alta interpretare înPoema în oglinda („Eu prevad poema roza aiubirii viitoare...” ) cât si înPoema finala („O, vino odata, maret viitor”) sau înPumb de iarna („O,vis... o libertate...”). Motivul viitorului apare si înPerpetuum mobile(din volumulStante burgheze):

„Compozitor de vorbe...,

Lumea se schimba.

Egalitate,

Idei tumultoase.

Organzarea

Viitorul întrevazut.

Sunt grade,

Sunt

Posturi de raspundere...”

Putem observa un scenariu socialist si în poemulVizit a:

„Veacul m-a facut

Atâta de cult

Încât ma uit

Peste oameni.

Am învatat atâtea

În timpul din urma,

Ca suntem

La un punct însemnat.

S-ar putea face

Multe reforme.

Ma gândeam singur.

Eram fara nimeni.

Si tocmai azi

26

Au venit musafiri.

- Tu ce dai, eu ce dau...

A, de când nu ne-am vazut.”

În anii urmatori celui de-al doilea razboimondial, poezia bacoviana a fost abordata sub latura ei sociala. A. E. Baconsky vorbeste despre Bacoviaca despre unul„dintre cei mai de seama poeti pe care i-a cunoscut în secolul al XX-lea tara noastra”.În acelasi paragraf aflam ca autorulPlumbului „incomoda pe exponentii literari si extraliterari ai mariiburghezii, ca un ecou al propriilor crime”, în jurul lui agitându-se cum se spune mai departe,„miciburghezi filistini, snobi, facând mult zgomot cu palavr˘ageala lor”. Serenada muncitoruluieste anlizatape trei pagini drept moment de vârf al creatiei bacoviene („Tonul este aici mai degraba al unei compozitiihilare de ostentatie eroi-comica”, scria Dinu Flamând). Tema implicarii sociale va fi reluata ulterior.M. Petroveanu, Gheorghe Grigurcu continua sa constate în poezia bacoviana preocuparea socialista.

[I.] [1.]

27

PROZA

Câteva cuvinte despre putina proza pe care ne-a lasat-o George Bacovia.Prima culegere,Bucati de noapte, compusa din scurte texte nepublicate în presa, a aparut într-o carte,de 48 de pagini, în 1926, editata cu eforturile chiar materiale, ale Agathei Grigorescu. Mai târziu, fiindretiparita în editiaOpere. Urmatoarea si ultima selectie,Cântec târziu, incluzând fagmente publicate înperiodice si reproduse, în patru foiletoane, de Cezar Petrescu, în 1928, în „Curentul”, a aparut în ansambluabia în cadrul aceleiasi editii,Opere. Cântec târziu (titlul initial) devine aici Dintr-un text comun .

Bucati de noaptepar a fi fragmente dintr-un cosmar al sfârsitului.Episodul dinCuibul negru este cât se poate de semnificativ: el este marturisirea unui individ„enervatde aceasta lunga agonie a unui veac suspect”. Noianul de negrualcatuieste scenografia acestui episod.Insul fara identitate al poemului în proza primeste un plic cu o invitatie scrisa pe fond negru, care fixa oîntâlnire bizara spre miezul noptii. La locul propus (pe un pod) era asteptat de doi necunoscuti îmbracatiîn negru, care îl conduc în salonul unui palat. Cineva cânta Corbul de Edgar Poe, acompaniindu-se de ochitara neagra. Urmeaza un dans feminin „fantastic, lenes, decadent”. Momentul senzational al noptii îlconstituie aparitia unei fantasme:„Deodata, lumina fu stinsa si umbra lui Karl Marx aparu în noapteacubului negru, cu ajutorul unei lanterne”. PoemulCuibul negru imagineaza „cuibul negru al uitarii”.

MihailPetroveanu observa ca, la Bacovia, poemul în proza se apropie mai curând de maniera primei generatiide simbolisti (Stefan Petica, Cezar Savescu), strânsi în jurul lui Macedonski si a precursorului TraianDemetrescu. Tot Mihail Petroveanu afirma ca „De dimensiuni reduse, poemul în proza porneste fie de lao impresie iscata de un stimul extern sau intern nelocalizabil, fie de la o scena, un eveniment fugar, spre acladi pe el o stare de spirit fundamentala, un raport decisiv între eu si lume, o atitudine de viata.”Prozabacoviana are aceleasi teme si aceeasi atmosfera ca în poezia scriitorului. „Treceam pe acel platou melan-colic, în plimbarile singuratice, acolo, în provincia departata, în zilele de vara, în ravasirile de toamna,unde golul ma absorbea pentru a ma contopi cu neantul departarilor senine sau închise”(Undeva).

Recunoastem elementele de constructieale viziunii bacoviene: melancolie, singuratate, provincia departata, ravasirile, golul, neantul, pustiul.Putem observa, la Bacovia, retragerea în camera pustie, surprinderea relatiilor cu umanitatea si banalul:

„Astfel nu a fost niciodata... pâna ce soarele dezvaluiesi aici o sentinela obosita, a singuratatilor de-spretuite...

Dimineata friguroasa cu vânt... camera goala...pasind, podelele suna; scriind, penita plânge pe hâr-tie... poate s-a scris... ce vremuri... ce sens... nouri întunecosi astupa fereastra... gardurile silemnaria ude... nouri întunecosi întuneca ochii... sivrea sa ploua din nou... Ceasul s-a oprit numai vrea sa însemne timpul... niste bani stau pe coltul mesei, si gândul e închis...” (Târziu ).

Începânddin 1929, Bacovia republicaCântec târziu în „Viata literara”, al carei director, I. Valerian este si autorul

28

interviului preliminar. În autoprezentarea romanului, poetul afirma:„E un roman, daca vrei, liric. Unpoet nu poate fi decât astfel. Eroul se numeste Sensitif [...]. E lesne de înteles de ce zadarnicia îl urmeazaca umbra si este mereu învins. Ca sa înfloreasca acelasi nume, eroul meu vibreaza dureros de câte orilumea interioara vine în atingere cu cea dinafara. Corni¸tele de melc ale sufletului traiesc continuu întremur nervos, pâna la deznodamântul final. Omul de idei sezbate în lume ca într-o camera de plumb.”Retinând si comparatia finala, ce fixeaza situatia morala a eroului, putem atrage atentia asupra sensuluinegativ al voiajului acestuia:„în Orient, de unde se întoarce mai întelept, dar si mai deznadajduit.”

„Romanul”Dintr-un text comun (cel intitulat la primele tipariri Cântec târziu)începe banal, în maniera de roman realist, cu pasaje tipice, impersonale, cliseizate: „În camera mica aunui hotel modest, la lumina slaba a unei lumânari, ramassingur, sedea pe marginea patului, obositde gânduri si de drum”. Întreaga poveste a lui Sensi (Sensitif), profesorul de provincie îndragostit defemeia delicata la care sta în gazda, pare desprinsa dintr-o bucata melodramatica de gen, unde personajele,cum spunea la un moment dat naratorul,„împrumutasara un fel artistic de a trai, din unele romane” .Mai departe, discursul e cedat perspectivei narative a personajului, apropiindu-se de stilul jurnalului.

Ideea de confort, de caldura, de liniste, de dragoste catre care sufletul poetului aspira, aparesi în putinele fragmente de proza. În Cântec târziu, eroul Sensitif, („un visator idealist, sosise într-unoras unde era numit profesor de cunostinte literare, la un liceu particular, dupa multi ani de munca si deasteptari”), descopera o casa izolata, linistita („Singur în noile odai; o cafea adusa si încercarea de a sefamiliariza cu zidurile atât de curând parasite de altii. Cine au fost ceilalti? Cine ar fi el?... Intereseaza,oare, când viata e atât de grabita pentru unii? În doua trei – zile, intimitatea locuintei devenii familiara...La o masa întorcea foi dupa foi scrise, urmarea sfârsitul unui manuscris ce era discutat de mult [...] Cesatisfactie ar fi meritat si cum putea sa o ceara?... De lacine? De aceea îsi vedea de munca lui de visator,singurul îndemn ce-i mai ramasese”.), si dragostea calma, maternala, a Marietei, o vaduva melancolica:

„Îsi spuneau, apoi, printre altele, daca s-ar putea gasi, mai târziu, o altfel de viata sociala, sau un con-cediu.

Erau ascunsi. Se învaluiau în mister. Din când în cund, seauzeau pasi pe afara, de la ceilalti care locuiau în aceeasi curte.

Ei însa vorbeau despre cartile aduse si despre alte carti, ce astep-tau la ea, pentru o mângâiere, când vor fi plictisiti...”

Tema are o deschidere existentiala, cum a remarcat Mihail Petroveanu,dar tensiunea ei intelectuala se consuma la modul excesiv liric – sentimental. Sensitif se comporta caun singuratic, duce o viata de decadentism si simbolism. Orasul dominat din poezia bacoviana estesi aici prezent. În episodul prezentei în Capitala a lui Sensitif remarca includerea elementului poetic:„Bucuresti... Îti vine sa râzi... cu toate ca îti vine sa râzi... Capitala, studii, predispozitiuni directespre matematica, pe de alta parte spre literatura... Drepturi sociale... Femei care vorbesc. Curios! Nustiu pentru a câta oara sunt pe aici. Se spune ca mai sunt unfel de savanti, care îsi respecta maseria,pentru afectiuni neurosimpatice... Rezultatele, adevarate minuni... Pare ca se afla cam multe carute

29

cu motor, ceea ce ne arata ca sunt multi oameni bogati...Socialism... Cluburi... pace... liniste.”

Proiectat în timpul ultimuluirazboi si chiar început în 1944,Împresii de roman a fost redactat, dupa declaratiile sotiei poetului, prinanii 1948-1949.Impresii de roman reprezinta o ipostaza, s-ar putea spune politica, a scrieriiDintr-untext comun. Autorul, schimbându-si înfatisarea, chipul lui Sensitif înspaimântat de viata din Cântectârziu , ia acum masca Maestrului, situat în atentiile presei literare si ale cercurilor politice locale.

În postumeleImpresii de roman personajele sunt botezate simplist: Liberal, Conservator,Democrat si Proletar (Prin scrisul lor întâlneai:„individualism, tovarasism, libationism etc. Dorindafi liberi, o libertate culta, ei erau sociali educatori”). Numele alese, evocând anii dinaintea primuluirazboi, reprezinta un detaliu semnificativ pentru autoritatea epocii asupra memoriei poetului. Maestrul,refuzând atât rolul de instanta artistica suprema, cât si cel de notabilitate într-una dintre gruparile con-curente politic, el se recunoaste poet solitar, si, cu toate simpatiile socialiste, un „individualist anarhic”.Remarcam si aici prezenta elementului politic. Celor patru li seadauga si Poetul, zis si Maestrul. Pasajulfinal merita o atentie speciala: „Duminici, cântece, de scripcari, melancolice sau de jale... Îngeri cazuti,reabilitând pentru un paradis pierdut... Parea un socialism... daca nu se poate pronunta usor, prob-abil ca ar fi comunism. A, ce moment de a apartine dreptatii pe care, întrucâtva, o concepea, fata defericirea negasita nici în turnul de ivorin. Da, era însaîmpacat. Pleca înaintea altora... O lumânareardea lânga un cadavru, nu era decât Maestru.”Gasim aici o echivalare a viitorului cu moartea.

Frapeata unitatea de motive, de teme sistructuri, de tehnica chiar, analogia universului prozei sale. În ce priveste calitatea prozei sale, ea trebuieraportata nu numai la poezia bacoviana în sine, dar si la valoarea prozei lirice românesti din primeledecenii ale veacului, la proza simbolista în special. Simbolismul marcheaza nu numai primele proze dinBucati de noapte si Dintr-un text comun , dar si pe cea scrisa în anii ’48-’49, Impresii de roman.

În proza lui DimitrieAnghel amintirea trecutului organizeaza imagini înfiorate de lirism, iar la Stefan Petica senzatia timpuluitrecut e tradusa mereu liric, la Bacovia prezentul genereaza senzatiile cele mai persistente. În timpce Dimitrie Anghel exalta plinatatea clipelor traite, Bacovia melancolizeaza prezentul, îl dramatizeazatrecându-l în categorii de senzatii negative: în„ecou de pustiu si tacere”, de„taceri si singuratati”, înforme ale unei muzici dizarmonice. Întâlnim frcvent peisajul autumnal, parcuri goale, devastate de vânt,lume rafinata sau vulgara, interlopa, fiinte ratacite, melancolice, baruri, cafenele, muzica militara etc.

Dinu Flamând observaca, în aceasta proza, „Ceea ce trebuie subliniat este faptul ca mecanismele psihologice ale lui Bacovianu mai dau aici ambivalenta, nici derutanta psihologie care este atât de proprie pooeziei bacoviene.În proza, situatiile tipice sunt radicale, aproape lipsite de nuante.” Sub alt aspect, proza lui Bacoviamarcheaza o noua etapa a prozei poematice românesti;„ea traduce lipsa de coerenta a lumii exterioareîntr-o incongruenta a frazei, în interferenta diferitelor universuri moleculare la nivelul aceleiasi fraze”.

(a)(a)(a)• ARTA POETIC A

30

[I.] [1.] ORIGINALITATEA POETULUI

Conditia petului Bacovia este însingurarea. Poezia sa este saturatade motive si teme simboliste si în special de cele care releva un eu solitar, angoasant. Bacovia n-a iesitniciodata din matca lui, fiecare poezie fiind un mod de adâncire, de esentializare a eului sau poetic.

Lovinescu deduce originalitateaPlumbului prinînlaturarea completa a oricarui alt artificiu poetic si identificarea poeziei ca expresie a unei stari de dezor-ganizare sufleteasca, de descompunere a fiintei organice, într-un cuvânt, o nimicire a vietii nu numai înformele ei spirituale, ci si animale:«Bacovia a adus totusi o nota originala. N-a creat, desigur, poezia deatmosfera; întrebuintând-o, cu înlaturarea oricaruialt artificiu poetic, s-a confundat însa cu ea. Existao alta atmosfera bacoviana: o atmosfera de coplesitoare dezolare, de toamna cu ploi putrede, cu arboricangrenati, limitata intr-un peisagiu de mahala de orasprovincial, între cimitir si abator, cu casutele cin-chite în noroaie eterne cu gradina publica ravasita, cu melancolia caterincilor si bucuria panoramelor încare „princese ofteaza mecanic în racle de sticla”; si înaceasta atmosfera de plumb, o stare sufleteascaidentica: o abrutizare de alcool, o deplina dezorganizare sufleteasca prin gândul mortii si al neantului,un vag sentimentalism banal, cu tonul caterincilor, si macabru, în tonul papusilor de ceara ce se topesc,o descompunere a fiintei organice la miscari silnice si halucinante, într-un cuvânt, o nimicire a vietiinu numai în formele ei spirituale, ci si animale. Poezia luiBacovia este deci, expresia unei nevroze.»

Despre Bacovia, Simion Stolnicu, se exprima:„Am învatat de la Bacovia cum sa imitam, elînsusi fiind cel mai deliberat si iscusit executant de retele ale... altora. El ne-a învatat cum se compuneo figura, o masca tragica, un fard, un maquillage.”Însusi Simion Stolnicu aspira, la un moment dat, la„un tip de poezie cu mijloace de patetism bacoviene - dar ridicata pâna la sentiment (caractere), la idee,eventual un Bacovia nu cinestezic, ci ideizat, în fine, ridicat acolo unde ar fi vrut el poate sa ajunga...”

Omul Bacovia a fost mai toata viata ros de nevroze, dovedindu-se de aceeaca poet foarte receptiv la lirica decadenta si simbolista a lui Baudelaire, Laforgue, Verlaine, Rollinat s.a.:„Prototipurile sunt Rodenbach, Rimbaud si Verlaine. De laBaudelaire vin cadavrele in putrefactie, sâniisurpati ai iubitei, iar de la tuberculosul Jules Laforgue toamnele insalubre, tusea si ftizia, în timp cenevrozele, macabrul, sentimentalismul morbid, claviristele, care cânta marsuri funebre de Chopin isi auoriginea în Maurice Rollinat.”Motivul nevrozelor, frecvent la toti acestia si cu deosebire la Rollinat,al solitudinii, al spleenului, al ploilor nesfârsite si al tristetii se întâlnesc formând un univers funebru.

S-a spus, si pe buna dreptate, capoezia lui Bacovia sta sub influenta liricii simboliste franceze. N. Manolescu afirma: „Poezia lui Bacoviapleaca neîndoielnic din simbolism, mai ales din Rollinat,Corbiere, Laforgue, din Poe sau Baudelaire,dar aproape deloc din Mallarme si ceilalti. Cam totul - atmosfera, procedee - se poate identifica. Ex-ista totusi diferente importante.”Simbolistii scriu o poezie de conceptie. Sinestezia, corespondentelebaudelairiene sunt adeseori procedee intelectuale. Culorile, sunetele, vocalele sunt tratate ca notiuni.

La Bacovia, conceptele se gasesc în substanta însasi a lirismului. Simbolismul bacovian

31

e, fata de celalalt, ca o lume asemanatoare si paralela. Sunt, însa, suficient de multe note distinctive sipersonale care-l îndeparteaza pe poetul nostru de simbolistii din tara lui Voltaire si-l situeaza printre ceimai originali si mai importanti poeti ai literaturii române. Ceea ce la Verlaine si Baudelaire, ca si la ceilaltisimbolisti urmarea, alaturi de semnificatii, muzica si armonia, la Bacovia, dimpotriva, e dizarmonic.

Se pare ca nimic din finetea simbolistilor nostri: Dimitrie Anghel, Stefan Petica,Iuliu Cezar Savescu sau Al. Obedenaru nu se mai pastreaza la Bacovia. Peisajul sau este întunecat, cutuse îngrosate. Si la simbolisti apar circul, bâlciul,carnavalul, dar, de obicei, ca manifestari pitorestiori tragi-comice ale lumii. La Bacovia, circul, bâlciul sunt lumea însasi. Bacovia nu mai compuneversuri despre iubiri lugubre, ca Rollinat, nu mai regaseste coerenta într-o veselie trista ca Laforgue.

Impresia pe care ti-o da primul contact cu poezia bacoviana este a unei spontaneitati. TudorVianu constata:„mijloacele ei deliberate, care nu sunt deloc absente, chiar daca accentele rezultate neangajeaza într-un chip atât de direct si patrunuator.”George Calinescu a vorbit de „poza”, de „artifi-ciul”care te izbeste si-i formeaza în definitiv valoarea, dar care provoaca uneori impresia unui„manierisminsuportabil.” Este în aceste idei o aluzie la parerea lui Eugen Lovinescu care vazuse în poezia lui Ba-covia o simpla „secretiune a unui organism bolnav, dupa cum igrasia e lacrima zidurilor umede.”

O atmosfera apasatoare, dând sentimentul tristetii domneste peste versurile bacoviene; o at-mosfera al carei fenomen este descompunerea, destramarea. Boala guverneaza o lume care se îndreaptaspre moarte. Jur împrejur ne apasa o greutate inerta de plumb: zarea e de plumb, florile de plumb,amorul cu aripi de plumb a adormit printre sicrie de plumb. Dar aceasta nu e de ajuns. Exista o muzi-caliate dezolanta, „bocetu mortuar” al toamnei, zgomotul pe care-l fac crengile uscate izbite devânt:

„Auzi, cum muzica rasuna clar

În parcul falnic, antic, si solemn, -

Din instrumente jalnice, de lemn,

La geamuri, toamna cânta funerar.”

(Vals de toamna)

Tonalitatea este grava, adaugându-se sinceritatea confesiunii. Coordo-natele universului poetic bacovian se constituie de la început înca din primul volumPlumb. Modificariesentiale nu se vor produce mai târziu. Poetul va adauga nuante noi, dar substanta va ramâne aceeasi.

Poezia lui Bacovia nu se remarca printr-ovarietate prea mare. Bacovia nu se repeta decât în aparenta. Tema sau motivul, tratate cândva, sunt reluatedintr-o perspectiva noua. Registrul liric bacovian este mai restrâns, însa bogatia sensurilor este profunda.

La Bacovia întâlnimo viziune specifica a lumii. În natura, de pilda, poetul observa doar momentele de destramare. De aicipreferinta pentru peisajul autumnal. Toamna e pentru Bacovia imaginea limita a sfârsitului. În viziuneapoetului florile sunt„carbonizate”, parcul„devastat”, „mancat de cancer si ftizie”, crengile„schelet-ice” , amurgul„de metal”, de aceea anotimpul„cânta funerar”, „din instrumente jalnice de lemn”.

32

Toamna-ftizie este de altfel una din cele mai frecvente asociatii bacoviene.Fetele pale tusind la ferestre, îndragostiti contagiosi se desprind din lirica lui Bacovia caun cortegiu deumbre, cu cer de plumb si nesfârsita burnita de toamna. Bacovia se simte obsedat de peisaj, e terorizatde ploaie, de toamna, de noroiul ulitelor strâmte. Iesirea din aceste locurise face doar blestemând:

„Blestemata mai fie si toamna,

Si frunza ce pica pe noi –

Blestemat sa mai fie si târgul

Ursuz, si cu vesnice ploi...”

(Aiurea)

ÎnNote de toamna revine aceeasi tendinta a eului spre spatiul închis. Moartea si viata nu mai suntrigurosdelimitate („Întreg pamântul pare un mormânt”). O toamna universala pare ca staruie asupra orasului:

„Da drumu, e toamna în cetate –

Întreg pamântul pare un mormânt...

Ploua... si peste târg, duse de vânt,

Grabite, trec frunze liberate”

(Note de toamna)

Amestecul de ploaie si de fulgi, sporeste senzatia de frig si de umiditate:

„Si toamna, si iarna

Coboara-amândoua;

Si ploua, si ninge, -

Si ninge, si ploua.

Si noaptea se lasa

Murdara si goala;

Si galbeni trec bolnavi

Copii de la scoala.”

(Moima)

Mai rar apare vara si atunci ea e vazuta tot ca un moment al dezagregarii materiei:

„Sunt câtiva morti în oras, iubito,

Chiar pentru asta am venit sa-ti spun;

Pe catafalc, de caldura-n oras, -

Încet, cadavrele se descompun.”

(Cuptor )

33

În poemulDecembre, interiorul are ceva paradisiac: calduranu mai descompune (ca înCuptor ), ci, dimpotriva îsi accentueaza rolul protector, devenind garantiaarmoniei fiintei si a lumii. Spatiul bacovian închis primeste, mai mult, ceva sacru, aspect accentuatde altfel, din moment ce eul marturiseste ca „toate... mi-s sfinte”. Primavara e singurul anotimp carepare sa aduca unele note de calm si împacare:„O, când va fi un cântec de alte primaveri?!...”(Nervide primavara). Sentimentul predominant este deceptia, iar starea obi¸snuita a poetului e singuratatea:

„Azi, a murit chiar visul meu final.

Si ninge-n miezul noptii glacial...

Si tu iar tremuri, suflet singuratec, -”

(Singur)

sau în alta parte: „Singur, singur, singur...”. (Rar).

Putem observa atractia spre macabru:

„Iubito, si iar am venit...

Dar astazi, de-abia ma mai port –

Deschide clavirul si cânta-mi

Un cântec de mort”

(Trudit )

si setea de disparitie:

„Si-as vrea ca sa mor

Ca Romulus rege,

Uitat, legendar...

Cuprins de-o furtuna,

Pierdut sa dispar

Prin codrii Bacaului...”

(Furtun a)

Emblematica pentru individul bacovian, singuratatea devine o conditie esentiala pentru iesirea dinplanul realitatii (singuratatea implica tocmai absenta unor relatii esentiale cu lumea). LidiaBote noteaza:«Poezia simbolista cu punct de plecare, psihologic vorbind, într-un individualism moral, nu exclusiv,dar în tot cazul destul de raspândit, cultiva din capul locului singuratatea drept una din temele salede baza. La prima vedere, s-ar parea ca pozitiile romantismului nu sunt depasite. Marii izolati, mariiînsingurati sunt prin definitie eroii romantici, si simbolistii lasa de multe ori impresia unui romantismintârziat, oarecum minor. Dar o privire mai atenta dezvaluie tendinta de particularizare, de tratare prinnuante proprii a „singuratatii”, care în simbolism este cu totul alta decât la Byron sau Vigny. [...]

34

Momentul cel mai profund al psihologiei singuratatii seconstata însa în poezia lui Bacovia.El se marturiseste Singur nu odata: „Sunt solitarul pustiilor piete” sau „Când voi fi lin-istit, voi scrie un vers / În care veti vedea ca sunt parasit”, sau „tot mai tacut si sin-gur”, / În lumea mea pustie - / Si tot mai mult m-apasa / O greamizantropie”.

Totul este resimtit la un diapazon acut, patetic, prin confesiuni strangulate, de re-semnare: „Cât de strain sunt de tara mea / Si nici un dor nu mi-a ramas”.

Reactiunea este retractibila si inhibata: „Mai bine singur si uitat, / Pierdut sa te re-tragi nepasator, / În tara asta plina de umor, / Mai bine singuratic si uitat”.»

Lirica solitudinii cunoaste cu Bacovia momentul sau cel mai acut. Oricare ar fi experientaparcursa sau aspiratia dorita, singurtatea îsi afirma autoritatea. La Bacovia, solitudinea devine un senti-ment sumbru, apasator asociat cu spatiul camerei (izolarea) sau cu spatii exterioare: parcul, strazile, sauorasul de provincie. În multime, eul poetic bacovian se simte înstrainat, inadaptat, fara putinta de comu-nicare cu ceilalti, rataceste fara sens. Sentimentul inadaptarii produce înstrainarea si dorinta de evadare.Motivul solitudinii apasatoare este elementul de recurenta în volumul de debut, din 1916:Plumb.

PoeziaLacustra comunica un sentiment alînsingurarii totale, într-o lume de care poetul se simte despartit printr-un„gol istoric” . Poezia cuprindeo succesiune de motive, cum ar fi cel al noptii, al ploii, al golului, al mortii, al plânsului, al nevrozei.Sentimentul este de dezagregare, sub imperiul apei, al lumii si, deci, si a individului, atât de aproape demoarte. Focul purifica si apa fertilizeaza în toata poezia poetilor lumii; la Bacovia cele doua elementeduc la o dizolvare perpetua, la o surpare continua. Cand apa devine o forta cosmica, dand sentimentulde sfârsit de lume, Bacovia se depaseste pe sine, ca simbolist, deschizând orizonturi noi în poezie.

PoeziaLacustra are ostructura armonioasa, dictata de o muzica interioara grava. Poetul tresare dintr-un somn similar mortii siînceputului, un somn adânc, dar si iritant, pentru ca el genereaza amenintarea mortii (Ion Caraion vorbeadespre„sfârsitul continuu” bacovian, despre„neîntreruptul plâns”, „tresarirea continua”). „Sunt sin-gur si ma duce-un gând / Spre locuintele lacustre”semnifica întoarcerea în timp, în anistorie, pentru asublima sentimentul de solitudine. Prezenta locuintei lacustre genereaza impresia de întoarcere în timp.Starea de nevroza, de iritare provocata în prima strofa de plânsul materiei se coreleaza cu spaima, cu fricadin strofa a doua. Poetul ramas la mal, în contextul existentei primitive, înseamna un pericol (locuintalacustra, în epoca primitiva, îi apara pe oameni de fiare, iar podul pastra legatura cu pamântul, cu lumea).

În poeziaLacustra locuintele lacustre ramân doar iluzia salvarii (atât de uscatul incertsi nedimensionat, cât si de acvaticul care ameninta lumea în substanta ei intima), din moment ce tocmainelinistea nu dispare:„Tresar prin somn si mi se pare / Ca n-am tras podul de la mal”. Strofa a doua apoeziei transcrie în întregime o anumita violenta a acvaticului:„Si parca dor pe scânduri ude / În spatema izbeste-un val”. Semnificative aici„parca” si „mi se pare”, ce exprima cât se poate de convingatorideea ca fiinta bacoviana nu se poate desprinde în fond de realitate, traind dramatic propria iluzie.

Ceea ce trebuie remarcat înLacustra e simbolismul poeziei, care se desfasoara pe doua planuri: unul

35

al evadarii, al atmosferei si celalalt al existentei. La Bacovia, reveria primeste un nou sens: ea apare cao continuare, ca o prelungire a singuratatii si a starii de nesiguranta, a trairii maladive a sentimentului:

„Si parca dorm pe scânduri ude,

În spate ma izbeste-un val –

Tresar prin somn, si mi se pare

Ca n-am tras podul de la mal.”

Ploaia acopera, ca un plâns întregul orizont vazut si nevazut al lumii. De aici si stareade depresie, nelinstea, spaima. Ploaia, ca simbol al distrugerii, îi da poetului sentimentul nesigurantei.

Alexandra Indries afirma:«În opera lui Bacovia, motivul ploiise combina cu acela al betiei (Rar), al nebuniei (Ploua), al mortii (Spre toamna), al creatiei (Zborulcartilor) etc., în care variaza conotatiile de tristete si opresiune, dupa cum domina identitatea sau aeter-itatea. O conotatie rara a ploii este umilinta, iar comparatia ce ar motiva-o este atât de imprevizibila,încât imaginea devine cutremuratoare: „Da, ploua... sisuna umil / Ca tot ce-i iubire si ura – / Cu-omuzica trista, de gura, / Pe-aproape s-aude-un copil.” (Ploua). Acest sunet umil al iubirii si al urii,secondat de imaginea atât de vie a copilului oropsit si nestiutor, reprezinta, dupa sensibilitatea noas-tra, veritabilul abis al suferintei, fata de care enervarea, nebunia si moartea din celelalte strofe palesc.Dar poezia, în întregime, are ceva dostoievskian, trecut prin filtrul unei delicateti si precizii latine».

Motivul atât de raspândit al ploii autumnale este folositde majoritatea poetilor. Ploaia este cântata în diverse tonalitati: cantilena plina de langoare (Verlaine -Il pleure dans mon coeur), tristete sentimentala (J. Laforgue -Complainte de l’automne monotone;Dimanches -Le ciel pleut), senzatia unei toropeli funerare (Baudelaire,Spleen– Quand le ciel, Brumeset pluies); (Rollinat, La pluie – „tombe d’un ciel funebre et noir comme un caveau”), agonia unui în-treg oras sub ploaie (G. Rodenbach -Tristesse, Le pluie, Paysages de ville), atmosfera depresiva aploii nesfârsite (Al. Macedonski -Cantecul ploaiei), ritmica mecanica a unui joc de papusi (Ion Min-ulescu -Acuarela, Ploaie urbana, Pastel mecanic) etc. Dimpotriva, în poezia bacoviana, ploaia înreg-istreaza o abundenta deliranta (Rar), e grea (Nocturna), se infiltreaza pretutindeni (Nervi de toamna).

La nici unul dintre poetii româniimaginea iubitei nu se leaga atât de intens de tema mortii. La Bacovia întâlnim un altfel de portret:

„Iubito, cu fata de mort,

Fecioara uitata în turn,

Plângând în balcon

Cu grai monoton,

Cu suflet taciturn -

În visul meu te port.”

(Psalm)

36

Ceea ce surprinde, în gradul cel mai înalt, la Bacovia este lexiul, acesta fiind deo expresivitate patrunzatoare. Din câteva cuvinte – cheie poetul costruieste un univers propriu. Întreagaevolutie a mijloacelor artistice bacoviene ilustreaza tendinta spre simplitate. Lirica lui Bacovia a fostînfatisata ca o lirica depresiva, devitalizata. Nascuta la începutul unui veac plin de izbitoare contradictiisociale, poezia bacoviana reflecta cotradictiile epocii si ale omului însingurat în cadrulacelei epoci.

Atmosfera provinciei se degaja puternicdin majoritatea poemelor bacoviene. Este provincia peisajelor cenusii, a orizontului închis, a ploilor:

„Afara ninge prapadind,

Iubita cânta la clavir, -

Si târgul sta întunecat,

De parca ninge-n cimitir.”

(Nevroza)

sau:

„Clavirele plâng în oras...

Afara o vreme de plumb

Si vântul împrastie ploaia,

Tomnatice frunze prin târg

Alearga, pe drumuri, cu droaia.”

(Toamna)

În lumea provinciei poetul se simte însingurat si uitat având certitudineaunei lente disparitii. Bacovia pronunta de câteva ori niste sentinte grave împotriva societatii burghezilor:

„Eu sunt un monstru pentru voi

Urzind un dor de vremuri noi,

Si-n lumea voastra-abia încap...

Dar am sa dau curând la cap.”

(Serenada muncitorului)

Abatorul, pietele pustii, parcurile saracacioase reprezintaelemete ale universului citadin care provoaca spaima existentiala si, în acelasi timp, constituie fundalulpe care sunt proiectate ipostazele umane specifice poeziei bacoviene. O imagine concludenta a spatiuluiurban este prezentata în Amurg violet . Decorul este aici de o artificialitate intens studiata. Punctulcentral este cromatiaca (violet), disipata în atmosfera (amurg) si în tot spatiul:„Orasul tot e violet”.

În ultimul volum deversuri,Stante burgheze(1946), Bacovia se arata si mai preocupat de conflictele care macina orasul:

„Orasul seara...

37

Santiere în repaos.

Si firme scrise

Din becuri înstelate.

Orasul seara...

Pe o piata

Cu sclipiri de fier

Claxon, armonic, a sunat.

Foburgul

Cu bachice dorinti,

Si cugetari

De opere vazute.

Orasul, seara...”

(Estetic urban)

[I.] [1.]

38

MUZICALITATE SI CROMATIC A

Un element definitoriu al poeziei simboliste îlreprezinta cautarea muzicalitatii, obtinuta nu numai prin ritmuri si rime perfecte, ci mai ales prin repetitiaobsedanta a unor cuvinte, a unor vocale sau a refrenului. Paul Verlaine afirma înL’Art poetique : „Dela musique avant toute chose”- „Muzica înainte de orice”.Aceasta dimensiune muzicala a limbajuluile fusese descoperita simbolistilor de catre Wagner. Mihail Petroveanu afirma:«Sunetul si culoareaau, la poetul nostru, si alte functii decât cele cunoscutesimbolistilor cu care a împartit, la începu-turile sale, afinitatile de epoca. Pentru modernul patimas al sonurilor, mai mult chiar decât Baudelaire– apologeul lui Wagner, sau decât Verlaine – promotorul fascinatiei sonore, „muzica sonorizeza oriceatom”. E de înteles, de aceea, pentru ce intra în repertoriul sau poetic atâtea instrumente: nai, tambal,goarna, clavir, vioara, flasneta, fluier, talanga, lira, harfa – o adevarata orchestra; cum de întâlnimîn titlurile sale romante, serenade, valsuri, marsuri (funebre...), de ritmuri si nuante diverse (largo, pi-ano), dezvoltate în game stranii („Si gem si plâng si râd în hî, în ha...”); de ce putem delimita cu atâtaprecizie categoria sunetelor: fosnet, târâit, geamat,soapta, murmur, suspin, oftat, chiot, vuiet, raget, bol-boroseala, tusit, stranut, ciocnitura, trepidatie,urmarind jocul savant al vocalelor si consoanelor sale.»

Ilustrativa este,din acest punct de vedere, poeziaPlumb, în care tânguirea sufletului e sugerata prin contrastul dintrevocalele deschise „a”, „o”, „e” (fiori, amorul, aripe), cu vocala închisa „u”, „i” sau „î”(adânc, sicriele,plumb, vânt, întors, atârnau etc.). Simbolismul urmarea sa fie muzical, sugestiv. Muzica lui Bacovia edizarmonica, sincopata, tipata la trompeta, isterica. Fata de violinele lui Verlaine, Bacovia pare amuzical.

Gasim în poezia bacoviana o varietatede instrumente si forme componistice: romanta, serenada, doina, balada, cântec de lume, vals, simfonie,concert, opera, muzica de balet, mars funebru etc. Valorizarea psihlogica a muzicii se vede îndeosebiîn „corespondenta” dintre emotie si instrumentele muzicale. Vioara si violina exprima melancolia grava, tristetea, langoarea (Studiu, vol. Stante burgheze), clavirul este mai mult un motiv livresc, nelipsitdecorului macabru simbolist (Nevroza, Trudit, Nocturn a, Mars funebru, Toamna), flautul compunecu piculina, violina si clavirul marsul funebru de toamna (Nocturna), fluierul este fie funebru autumnal(Singur), fie campestru (Note de primavara), fanfara sugereaza ambianta unei gradini publice, într-un târg de provincie, cântând muzica de opera (Fanfara), toamna intoneaza din „crengile schelete”fanfare funerare (Oh, amurguri ), buciumul e agonic (Pastel) sau are sonoritati de alarma (Toamna).

Spre deosebire de emotia provocata de armonia muzicii, urechea bacoviana înreg-istreaza dureros sunetele stridente din exterior: toamna scârtâie „discordant” si „înfiorator” (În gr ad-ina); ploaia târâie; zgomotele metalice (clopote, ceas în turn, gornistii cazarmei), dure ale orasului pustiu(Plapând) sau cuprins de panica toamnei (Toamna); vacarmul monstruos al cafenelelor (Seara trist a).

Originalitatea lui Bacovia staruie în distinctia dintre armonia ideala a structurii muzicale,careia i se abandoneaza sufletul („Acorduri, arpegii, armonii... / Orice au voit din mine au f˘acut” –Versuri din Comedii în fond), dar si materia neînsufletita („Muzica sonorizeaza orice atom”– Largo).

39

La o analiza mai atenta, Tudor Vianu descopera în poezia lui Bacovia ca dominanta, struc-tura simbolista a procedeelor artistice: muzicalitatea discursului prinobsesiva întrebuintare a refrenului,abundenta de imagini decorative. Acestei maniere simboliste din prima faza a creatiei sale, când poetul sedovedea mai estet, mai livresc, mai dependent de modele, Tudor Vianu îi opune aspiratia spre denotatiesi tranzitivitate, manifestate prin tendinta de a nota„senzatia sa nemijlocita, ingenua si dureroasa.”

Culorile simbolistese grefau pe sunete si mirosuri într-un sistem de corespondente. N. Manolescu afirma:„La Bacovia,culoarea devine nu numai persistenta si obsesiva, dar deo mare materialitate, ca la expresionisti. Oricereprezentare (fiind vorba de tablouri de natura) este distrusa, desfigurata, ca o fata de pe care s-a scursfardul. Violetul, negrul, albul, rozul invadeaza lucrurile ca niste prezente fizice, erodeaza peisajele saule pateaza. Poetul pare a aplica vopselele pe pânza direct din tub, sau cu latul cutitului. Si acestevopsele sunt câteodata halucinante prin intensitate. Simbolistii erau cel mult decorativi: Bacovia epictural.” Bacovia se remarca prin intensificarea senzatiei (de sunet, culoare), prin marirea expresivitatii.

Laurentiu Ulici insista asupra atitudiniiexpresioniste a poetului, sustinând ca persistenta intr-o culoare, linia melodica si repetarea unor sin-tagme nu sunt purtatoarele unei estetici simboliste, ci reflex al unui expresionism involuntar:„AtmosferaPlumbului nu e de loc un aspect al formei; ea tine de o pozitie existentialista diferita de a simbolistilor– orientata spre centrul realitatii printr-o zvâcnire antipozitivista si printr-un exces de sensibilitste de-formaoare, ca în peisajele suferinde ale lui Georges Rouault. Bacovia e primul nostru expresionist.”

Volumul Scântei galbene(1926) aduce în discutieimportanta cromaticii în lirica bacoviana. Într-un interviu din 1929, în revistaViata literar a, poetuldeclara: „În poezie m-a obsedat totdeauna un subiect de culoare. Pictura cuvintelor sau auditie colorata[...] îmi plce mult vioara. Melodiile au avut pentru mine influenta colorata. Întâi am facut muzica sidupa strunele vioarei am scris versuri. Fie dupa note, fie dupa urechea sufletului, acest instrument m-aînsotit cu credinta pâna azi. Am facut si compozitiipentru mine. Pictorul întebuinteaza în mestesugul sauculorile: alb, rosu, violet. Le vezi cu ochii. Eu am cautatsa le redau cu inteligenta, prin cuvinte. Fiecaruisentiment îi corespunde o culoare. Acum în urma m-a obsedatgalbenul, culoarea deznadejdii. De aceeasi ultimul meu volum poarta titlul Scântei galbene. Rosul e sângele, e viata zgomotoasa [...]. În plumbvad culoarea galbena. Compusii lui dau un precipitat galben. Temperamentului meu îi convine aceastaculoare. Dupa violet si alb am evolut spre galben [...] Plumbul ars e galben. Sufletul ars este galben[...] Altadata, în Plumb, pe lânga impresia colorata, mai simteam alta statica, de greutate. Plumbulapasa cel mai greu pe om [...] Cât priveste despre mine am fost si ramân un poet al decadentei.”

Gamade culori este restrânsa în poezia lui Bacovia, centrata pe câteva motive tipic simboliste: urâtul, plictisul,tristetea, monotonia. Culorile, ca si instrumentele muzicale, au rolul de a sugera o stare sufleteasca.Astfel, melancolia grava este sugerata de vioara si clavir, în timp ce sentimentul de monotonie este datde culoarea violet, de armonica si fanfara. Violetul indica, de asemenea, un doliu cosmic. Nevroza este

40

sugerata de verde crud, roz si albastru, muzical ea fiind sustinuta de flaut. Galbenul sugereaza depresia.

Bacovia este poetul culorilor depresive:gri, violet, galben, negru etc. Un exemplu elocvent pentru functia estetica a culorii, în viziune baco-viana, ni-l ofera poeziaNegru. Se repeta cuvinte-cheie care sugereaza nelinistea, durerea si dezolareapoetului, fie prin culoarea negru (noian de negru, carbonizate flori, negru profund, sicrie negre, vesmintefunerare, carbonizat amorul fumega), fie prin actiuni contraste în verbe la mod nepersonal (sicrie arse,amor fumegand, parfum de pene arse). Tabloul este static sugerând monotonie si apasare sufleteasca.

În 1936, la aparitiaComediilor în fond, Vladimir Streinu afirma:„unic în literatura noastrasi, daca nu ne-ar fi teama de zeflemeaua anonima a cititorului român, am afirma ca este unic chiarîn cadre mai largi decât ale literaturii noastre”. Baconsky surprindea câteva trasaturi de profunzimeale liricii lui Bacovia, asezându-l printre cei mai mari poeti ai lumii moderne. Apartenenta la tipologia„auditiv-muzicala” tot Baconsky a identificat-o,„fapt care va determina modalitatile de receptionare aimpresiilor si senzatiilor venite din afara, anume, el le va receptiona pe cale auditiva, generalizându-lepe plan muzical. Lumea din jur se sonorizeaza si urechea atenta distinge dupa sunete elementele ei.”

Bacovia nuproduce sugestii muzicale, ci dizarmonii (strigate, gemete, vaiete, scrâsnete etc.). Repetitia devine,la Ba-covia, obsesiva. Propriu-zis, este figura centrala a liricii sale. Marian Popa a înteles importanta repeti¸tieiîn universul bacovian:„unul din cele mai extraordinare exemple de functionare a fixitatilor cu efecteliterare absolute”. Al. George comenta astfel:„Nu exista o muzica bacoviana cu toata proeminentaelementului sonor în alcatuirea acestei poezii, ci o invazie de vaiete, plânsete, soapte obscure si gemete.Ele vin din toate directiile într-o ordine, am zice, descendenta, spre deosebire înca o data de aceea a luiEminescu, care e unduioasa, extinsa spre nemarginire si radicala prin largirea ei spre orizonturile ei celemai vaste”.Simbolurile muzicale exprima, ca si cele coloristice, aceleasi stari deprimante. Instrumentelemuzicale acompaniaza melancolia sufleteasca si exprima emotii grave (vioara, mandolina, hafa) ori vi-olente (fluierul, fanfara). Piculina, flasneta, pianul, caterinca, buciumul sunt instrumentele preferate:

„Plângea caterinca – fanfara

Lugubru în noapte, târziu...

Si singur priveam prin ochene,

Pierdut în muzeul pustiu...”

(Panorama)

Retin atentia cu doua poeme semnificative pentru prezentacântecului în universul bacovian. ÎnNevroza, sunetele se armonizeaza în cântecul capabil sa opreascacaderea lumii. Pe durata cântecului, lumea „sta” pentru o clipa într-un fragil echilibru. O data cu moarteaclavirului si cu pierderea armoniei sunetelor, asocierearealitatii cu cimitirul nu mai este doar iluzorie:

„În dezacord clavirul moare,

Si ninge ca-ntr-un cimitir.”

41

Cea de-a doua poezie este Trudit , unde iubita cânta „un cân-tec de mort”. Eul poeziei are nevoie de acest cântec:

„Iubito, si iar am venit...

Dar astaz,i de-abia ma mai port –

Deschide clavirul si cânta-mi

Un cântec de mort.”

În poetiaBalet, imaginea obsedanta a grupului coregrafic se creezaprin repetarea versului: „Lunecau baletistele albe”. În lirica bacoviana cromatica concureaza cu muzica:

„Copacii albi, copacii negri

Stau goi în parcul solitar”

(Decor)

Poezia sa se organizeaza în jurul unui motiv, laitmotiv, principalul procedeu de obtinerea laitmotivului fiind repetitia unui singur cuvânt, care provine de obicei, din sfera cromatica: negrul,albul, violetul, galbenul, rosul. Asistam, la Bacovia, la desprinderea culorilor de suportul lor material:

„Trec singur spre seara pe ape-nghetate

Când fâlfâie, pe lume, violetul.”

(Plumb de iarna)

sau:

„Acum, sta parcul devastat, fatal,

Mâncat de cancer si ftizie,

Patat de rosu carne – vie -”

( În parc )

Culorile, detasate de sursa lor, delimiteaza o lume apasatoare, închisa, fara perspective:

„Amurgul galben m-a îngalbenit, si m-apasa,

Ca geamuri galbene, cu lacrimi ce nu mai curg.”

(Scântei galbene)

Cromatica indica sentimentulde neliniste („Carbonizate flori, noian de negru”–Negru). Poetul considera culorile, în câteva rânduri,masti ale imposturii:„Femeie, marca de culori”– (Contrast) sau„Trec burgheze colorate”– (Amurg ).Culorile sublimeaza durerea de a trai în mijlocul unei umanitati haotice. Versul devine tot mai apasat:

„Plâng...

Plâng...

Taci...

42

Hai...

Hai;

În infinit...”

(Dialog de iarna)

S-a remarcat, la Bacovia, simplitatea versului. Repetate,versurile capata o încarcatura emotionala, de unefect neobisnuit. Repetitia imprima poeziei o muzicalitate deosebita. Motivele cromatice, ca si cele muz-icale, sunt în perfect acord cu senzatiile predilecte ale poetului. Cenusiul transcrie monotonia apasatoare,rosul reprezinta destramarea vietii, negrul sugereaza neantul. Remarcabila întru totul este poeziaDecor:

„Copacii albi, copacii negri

Stau goi în parcul solitar:

Decor de doliu, funerar...

Copacii albi, copacii negri.

În parc regretele plâng iar...”

Poemul este o splendida stilizare a senzatiilor prin sinteza alb–negru, culori fundamrntale. Suc-cesiunea simetrica alb–negru din primele doua strofe pregateste imaginea obsedanta a unui cenusiu de-zolant, din stofa finala, sinteca cromatica a celor doua culori fiind, griul, culoarea monotoniei, a apasarii:

„Si funze albe, frunze negre;

Copacii albi, copacii negri;

Si pene albe, pene negre,

Decor de doliu, funerar...”

(Decor)Nicolae Manolescu a remarcat ca poetul nu descrie peisajul, ci îl organizeaza în functie de

doua trasaturi opuse, albul si negrul, care nu au numaidecât corespondente în stricta lor realitate. Retinefara îndoiala atentia amestecul de culoare, albul si negrul, care tinde perspectiva conventionala asupraunei realitati care si-a pierdut atributele diferentiatoare si complexitatea, de unde absenta cromatiului.

Vladimir Streinu considera ca „Elementele de baza coloristice nu întârzie sa seinteriorizeze si, în cufundarea lor ascunsa, se preschimba în doua nuclee ce coaguleaza întreaga existentaa sufletului uman: Albul devine principiul vieti –Iubirea,iar negrul, principiul negativ –Moartea.”

Iata acum si „explicatia” pe care o ofera poetul însusi:„ - Când ninge - spune el - orice copac ramânenegru, în contrast cu zapada, care nu-l acopera pe tot trunchiul. Atunci ai alternanta celor doua culori.Parcul casei parintesti mi-a sugerat prima impresie, privind de la fereastra decorul de iarna. Apoi acestepitet l-am revazut în alte multe parcuri din alte orase. LaCismigiu, de exemplu, la Copoul din Iasi...”

În continuare, Bacovia a dat lamuriri cu privirela intentiile poeziei, mai exact, la sensul imaginilor dinstrofa a doua; departe de a încifra un simbol înzborul pasarilor albe si negre, acestea au menirea de a da miscare vietii încremenite:„Alternanta zborului

43

am folosit-o pentru a da miscare, viata încremenirii de iarna...” Ultima strofa o vedeaca „ - O sinteza aacestor doua culori; ele sugereaza un decor de doliu, funerar, ce trezeste un regret, o melancolie fireasca[...] E un tablou. O creionare a iernii. De aceea i-am spus Decor... În prima faza, poezia a avut douastrofe. Tot revazând asemenea decoruri am meditat asupra acestui tablou, i-am adaugat strofa finala,si mai târziu, cele trei versuri intercalate, pentru a da mai mula viata peisajului ce parea inert...”.

În cele din urma,poetul a precizat rostul frazelor de elaborare a poeziei, care, initial de doua strofe, crescuse, într-o altaetapa, la trei, pentru ca , în ultima redactare, versul refren sa fie usor modificat în strofa finala: „Versurileintercalate revin în statica peisajului si îl dinamizeaz˘a. E o constructie gândita îndelung. M-a preocupattehnica pastelului modern emancipat de cel clasic, hieratic, static, de cele mai multe ori, sau strain detesarirea sufleteasca a artustului. Subiectivizarea abia schitata sugereaza prezenta umana” . Decoruleste în primul rând unul „de doliu”, obligatoriu „funerar”,atât prin accentele lui artificiale, cât si prinformele care, în absenta unui continut substantial, viusi real, devin niste prezente pur conventionale.

Culorile relevante ale liricii sale, griul, negrul, galbenul sau violetul se supun dispozitiei semnificativea poetului, dobândind o densitate grea (Decor, Negru, Amurg violet, Note de toamna etc.). Rosul sivioletul, din poezii caTablou de iarna, Amurg violet, Matinal a, taduc dezagregarea, starii morbide:

„Ninge grozav pe câmp la abator

Si sânge cald se scurge pe canal;

Plina-i zapada de sânge animal –

Si ninge mereu pe un trist patinoar”

(Tablou de iarna)

Culorile (plumburiu, galben, rosu, alb, gri, negru, argintiu, violet)au toate acelasi efect: anonimizarea, demantizarea si neantizarea lucrurilor. Un„câmp semantic com-plet articulat”, scrie Alexandra Indries înAlternative bacoviene, are violetul, cumulând semnificatiisintetizatoare pentru întreaga poezie bacoviana: «Unul din simbolurile stilului bacovian este violetul(...), acest simbol al însusi simbolismului bacovian. (...) Astfel violetul apre în contextul amenintarii,al agresiunii, de unde, ca metafora de subtext, bazata pe asemanarea fonologic – grafica a semnifican-telor: violet-violet. Violenta a iernii, a pustietatii, a singuratatii, a fiarelor salbatice... Acel violet carefâlfâie peste lume sau cade peste salon este straniu val al violentei, a tot ce este finit, înghetat, limitator.Conotatiile „liminar” si „violenta” imprima câmpului semantic al violetului bacovian o pecete aparte.»

În cromatica bacoviana culoarea nu are doar valoarea muzicala derefren, nici numai o valoare picturala, ci si o tendinta de a uniformiza sumbru lumea.Noianul de negruse aseaza pe lume ca lespede funebra. Ninsoarea are acelasi efect. ÎnTablou de iarna, „ninge grozav”,în Nevroza, „ninge prapadind”, facând târgul pustiu. ÎnPlumb de iarna nimicul cade sub forma dezapada: „Ninge cu nimic în noaptea vasta”. Întunericul stapâneste pâna si ziua:„E ziua si e întuneric...”(Decembre). Apele sunt pornite sa înece lumea:„E-o noapte uda, grea, te-neci afara”(Sonet).

44

Tezalui B. Munteano despre un simbolism bacovian fara muzica ori „amuzical” nu sta în picioare. Muzicaabsoarbe cuvântul. În codul lui cromatic, culorile obsesive, fundamentale: negrul, violetul, galbenulsunt constituente ale tristetii perpetue.« Persistenta într-o culoare – dezvaluia poetul – am descoperit-ode la decadentii francezi. De altfel, una din observatiile mele a alcatuit-o simbolismul decadent. Prin1898-1903, m-au preocupat adânc Verlaine, Rimbaund, Baudelaire, Rollinat, Jean Moreas, pe care i-amdescoperit în colectia „Les Hommes d’Aujourd’hui”. Cartede capatâi: „les Nevroses de Rollinat”».

Afirmat în mediul simbolist,„prin formatie, G. Bacovia îsi depasesteepoca, apartinând poeziei române moderne ca unul dintre marii precursori”. „Bacovia – noteaza Nico-lae Manolescu – este întâiul nostru antipoet, în sensul modern: expresivitatea lui excesiva, disonantele,primitivismul, coloristica intensa, amestecul de patetic si umor, ricanarea continua îl fac sa traversezedinspre simbolism spre epoca moderna, cu iuteala unei comete, câmpurile de atractie planetara ale ex-presionismului, dadaismului, suprarealismului, ale literaturii absurde”. Universul este plasat sub sem-nul descompunerii, o descompunere ce pare sa ameninte în ultima instanta însasi conditia creatiei.

(a)(a)• ORIZONTUL ÎNCHIS

[I.] [1.] SENTIMENTUL MORTII

Lidia Bote afirma:«Va circula si în simbolism si obsesia mortii ca descompunere, „moarteagrea, universala”, pe care o sugereaza uneori si Bacovia, anulata totusi printr-o stare de euforie .

Plumbul cavernelor funerare, cavourile, corbii „poetuluiTradem”, în genere aparaturamacabra a lui Bacovia au cu toate acestea un aer suspect, ciudat de enigmatic, stilEdgar Poe. Convingerea care se formeaza este ca nu moarteaca reprezentare pre-ocupa (cum ai putea da atribute nimicului, neantului?), cidoar încularea senzatieide straniu, printr-o atmosfera savant construita, cu priza asupra subconstientului.»

La prima vedere s-ar parea ca versurile lui Bacovia se înscriu întraditia simbolismului, cu aceleasi clisee (palatul mort, statui albe, parcul parasit fanfare funebre, „iubitacânta la clavir”, „ flasneta cânta cavernos”), aceleasi culori („De sineala, de aur, de sânge”– Amurgantic) ca la simbolistii reprezentativi: la M. Demetriad, înSpleen(„Ocean de sânge, aur si vâltoare”),D. Karnabat, cu„lire de aur” , amurgul„lac de sânge”, „materia trista” (Rubine), la I. Minulescu etc.:

„Un larg si gol salon vedeam prin draperii,

Iar la clavir o bruna despletia

Cânta purtând o mantie cernita,

Si trist cânta, gemând între faclii.”

(Mars funebru )

45

Poezia sa este a unui universînchis, sufocant, invadat de tristeti autumnale, de o natura contaminata de boli incurabile. Cuvintele-cheie, sau mai exact viziunile emblemetice ale universuluibacovian sunt plumbul, cerul de plumb, ploaia,ninsoarea, amurgul violet, de sânge sau galben, noaptea uda, grea, orasul adormit sau pustiu ca un cimitir.

Am vazut ca una din constantele complexului psihologic bacovian estepresimtirea prabusiri. Elemen-tul care materializeaza acest sentiment este apa; ploaia curge torential, cade greu, apa se infiltreaza înziduri, în lemn, în pamânt, în suflet, apa descompune, deschide goluri în materie. Aceasta umezeala cos-mica este asociata fie noptii, (Sonet, Moima), fie amurgului apasat de aceeasi materialitate descompusa(Amurg de toamna). Trairea în afara timpului determina sentimentul golului (Lacustra, Panorama).Golul, abisul este asociat si altor stari psihice: pustiul, urâtul, delirul. Astfel, prada tristetii funebre atoamnei, orasul e încremenit sub semnul sau fatidic: „E tuse, e plânset, e gol”(Nervi de toamna).

Aprecierea poeziei lui Bacovia s-a bizuit pe asimilarea operei cu viata. Raporturile dintre nevrozasi poezia bacoviana sunt însa de alta natura. Nevroza nu garanteaza valoarea operei si nici nu impuneprin sine o anumita tematica. Poezia lui Bacovia este constituita, în esenta, înainte ca boala sa punastapânire pe aceasta. Poezia sa este dominata de obsesii, psihoze si „nervi”, de o atmosfera apasatoare:

„Departe, în cetate viata tropota...

O, simturtile-mi toate se enervau fantastic...

Dar în lugubrul salii pufneau în râs sarcastic

Si Poe, si Baudelaire, si Rollinat.

(Finis)

La Bacovia exista un mod deosebit de a avertiza asupra fetei întunecate a vietii:

„Sunt câtiva morti în oras, iubito,

Chiar pentru asta am venit sa-ti spun;

Pe catafalc, de caldzra-n oras, -

Încet cadavrele se descompun”

(Cuptor )

Sentimentul damnarii,al izolarii îl întovaraseste; complexele îl apasa si-l constrâng sa-si marturiseasca declinul, deznadejdea:

„Tot mai tacut si singur

În lumea mea pustie –

Si tot mai mult m-apasa

O grea mizantropie.”

(Ego)

Dar nu totdeauna izolarea îl apasa:

46

„Mai bine singuratic si uitat,

Pierdut sa te retragi nepasator,”

(Cu voi)Tristetea revine însa, obisnuita, aceeasi, monotona:

„Si iar toate-s triste.

Si azi, ca si ieri -

Potop de dureri.

Si visul apune

În negrul destin...

Si vremuri mai bune

Nu vin, nu mai vin,

Si nici mângâieri...

Si iar toate-s triste,

Si azi, ca si ieri...

(Piano)

Din siguranta esecului izvoraste tristetea care contopeste totul: clavirele plâng,poetii îsi plâng„poema de vana”, plopii plâng, toamna e pustie, tot ea cânta funerar„din instrumentejalnice, de lemn”, noaptea viscoleste, pe bulevarde gesticuleaza „acei nebuni ratacitori”, totul e „unmars funebru”. Aceasta atmosfera de cosmar îmbraca orice forma a vietii si zadarniceste lumea însasi:

„Zadarnic e soare, si-un cer ideal –

Mereu mai aproape e-al vietii real...

De-aceea, iubito, eu nu te mai vad!

(Ecou de romanta)

O lume trista, crepusculara si fara orizont apare în versurilelui Bacovia, o lume în care sentimentul însingurarii nu se mai poate exprima întodeauna printr-o staremuzicala. Se poate vorbi de un „expresionism” al poeziei lui Bacovia(„Pozitia e trakliana, expresion-ista, dar Trakl si expresionismul sunt vestitorii de electie ai sensibilitatii contemporane. Teroarea în fatalumii convulsive se conjuga la Bacovia cu înclinatia de anonimizare, de anulare a fiintei, prin retragereadin spatiu si timp, prin refugiul la periferie, în odaileminuscule, în pivnite, pe câmpuri acoperite dezapada, sau în epocile preistorice, pierdute. Poet saturnian, sumbru, chinuit si îndoit de sine, Bacoviase manifesta prin impulsuri proprii constiintei moderne”.) sau de un„primitivism modern” al ei, cuml-a numit N. Manolescu:„Ne dam seama, treptat, ca arta poetului Plumbului este una aproape prim-itiva, în sensul în care, de pilda, dupa 1900, pictura moderna a fost una primitiva. Primitivitate vreasa spuna în acest caz naivitate, renuntare la procedeeleprea sofisticate ale traditiei lirice a momentu-lui respectiv, neoromantice, parnasiene, simboliste, sicultivarea unui limbaj mai direct, mai realist”.

47

Respins în viata tumultoasa, poetul o respinge la rândul sau, acceptându-si damnarea:

„Si-a mea serenada s-a ratacit

În note grele, si blestemate...”

(Ecou de serenada)

Poetul pierde putinta de a comunica cu ceillalti:

„Va bate ploaia... si târziu, la geamul tau voi plânge-ncet...

Voi rataci alcoolizat, apoi, în noapte, un schelet, –

Nimic tu nu vei auzi din câte voi avea de spus...”

(Nervi de toamna)

Simbolismul a acreditat dintotdeauna un univers suferind,un decortrist, a ilustrat o conditie minora a vietii, dintr-o perspectiva a învinsului. Acceptându-l, poetul ajungesa se integreze cu totul. Vocabularul este brutal: parcul e„devastat, fatal / Mâncat de cancer si ftizie”(în Poema în oglinda imaginea revine sub forma„gradinei cangrenate”), apar„scene de spital”, „cadfoi de sânge”, „se-nsira scene de viol”(În parc ). Viziunea lumii e dominata de instunctul posedarii:

„Lunecau baletistele albe...

Tainic trezind complexul organic –

Albe, stârnind instinctul satanic,

Lunecau baletistele albe”.

(Balet)

Albul exprima inertia mortii („lumea alba,moarta”), întregeste conditia ei („Pansele negre, catifelate/ Pe marmura alba s-au vestejit” – Ecoude serenada). Amorul frusteat, iubirea neîmplinita, se transpune în imaginea deformata a iubitei:

„Iubito, cu fata de mort,

De geniu trasnita,

De-a pururi monotona,

Goala madona,

De crini prafuita –

În visul meu te port...”

(Psalm)

Crinul e simbolul puritatii; iubita prafuita de polenulcrinilor poate fi simbolul iubirii neîntinate. Crinul este în alta parte si semnul iubirii absente, neîmplinite:

„De vei veni

Când n-o sa vin,

48

Pe banca veche vei gasi:

Un crin”

(Romanta)

Poetul e întovarasit de dezmatul simturilor:

„Femei nocturne, singurele,

La colt de strada se atin,

Desfrâu de bere si de vin

Prin berarii, si cafenele.”

(Si ninge)

Se poate observa atitudinea dubitativa a poetului care-si cenzureaza elanurile, încrederea, dragostea:

„Ea crede c-as fi atacat...

Si când o sarut se teme,

Dar sclava placerii, ea geme

Si cere un lung sarutat.

Pe urma, când spasmul a disparut,

Îsi uda-n parfum o batista –

O pune pe gura, si trista

Ea sterge un ftizic sarut.”

(Igiena)

Femeiaapare lipsita de gingasie, farmec, tandrete („Femeie – masca de culori/ Cocota plina de rafinarii”– Con-trast); viziunea iubirii este sarcastica, meschina („Amorul, hidos ca un satir / Copil degerat”– Proza).

Concluzia pesimista revine:

„Zadarnic e soare, si-un cer ideal -

Mereu mai aproape e-al vietii real...”

(Ecou de romanta)

[I.] [1.]

49

DECORUL INTERIOR

Bacovia a creat o lume, ciudat colorata, umeda, amara. Aceasta existenta este dominata sau redusala câteva probleme: boala, frica, frigul, dragostea etc. Întâlnirile în acest spatiu gol sunt întâmplatoare,pasagere, într-o camera straina, o cârciuma, o strada, un maidan. Orice viata a disparut si, implicit, oricesens. O lume fara viata dominata de obiecte. N. Manolescu retine în cazul poeziei bacoviene constiintaunui eu care«se simte strain nu numai de lume (burgheza sau în general), dar si de sine însusi. Nicicând zice eu, Bacovia nu este eu, ci altul. „Je est un autre”, ca la Rimbaud, Baudelaire, ca la moderni.O înstrainare, asadar, un vid existential ce consta în resimtirea universului ca un univers pe de-a-ntregulreificat.»George Bacovia si-a clamat conditia de însingurat proiectând o viata în continua deriziune. Eulsau liric se misca într-un orizont închis, simbolizat printr-un sicriu (Plumb) sau mormânt („Întreg pamân-tul pare un mormânt”– Note de toamna). Introvertit, sensibil, poetul si-a asumat destinul, preferândcalea singuratatii. Orizontul sau este dominat de stari depresive amenintând continuu cu prabusirea.

Teroareacauzata de spatiul închis îl determina sa paraseasca adesea locuinta. Indiferent de anotimp, cutreierastrazile orasului sau împrejurimile localitatii („Plângeam si rataceam pe strada / În noaptea vasta sisenina”– Fanfare), alteori, pe vreme autumnala, umbla„pe drumuri delirând” (Spre toamna). Imaginisimilare se ivesc în cele mai diverse poezii:„Trec singur pe poduri de fier solitare”(Plumb de iarna);„Crai-nou verde pal, si eu singur / Prin crengile cu sunet deschelet / Învinetit ca un cavou”(Amurg );„Fug ratacind în noaptea cetatii”(Nocturna). La Bacovia, odaia sporeste senzatia solitudinii:

„Eu trec prin odaie-n odaie,

Când bate satanica ora.”

(Miezul noptii )

Bacovia nu înfrunta, ci evita lumea, încearca sa treaca pe lânga altii cât mai putin observat:

„Singur, singur, singur,

Într-un had, departe -”

(Rar)

sau:

„Eu trebuie sa beau, sa uit ceea ce nu stie nimeni

Ascuns în pivnita adânca, fara a spune un cuvânt

Singur fumez acolo nestiut de nimeni.

Astfel, e greu pe pamânt...”

(Poema finala)

Iesind din casa la cadereanoptii, se furiseaza, în tacere, pe lânga ziduri, de-a lungul„gardurilor batrâne” si se opreste în ganguri:

50

„Vai, e ora de de-altadata, umbre ude se-ntretaie,

Si-n curentul unui gang atipesc, plin de ploaie.”

(Nocturna)

sau:

„Sunt solitarul pustiilor piete

Cu jocuri de umbra ce dau nebunie;”

(Palind)

Se amesteca printre cei care se îsi adapostesc durerea în întunericul zidurilor sau al odailor:

„...Dar vai, acei învinsi, pe veci pierduti...

Ori în taverne, ori în mansarde;

Si acei nebuni, ratacitori, tacuti,

Gesticulând pe bulevarde...”

(Vobiscum)

Putem observa dorinta de retragere:

„Si nimeni nu stie ce-i asta –

M-afund într-o crâsma si scriu,

Sau râd si pornesc înspre casa,

Si-acolo ma-nchid ca-n sicriu.”

(Spre toamna)

Mersul se precipita intr-o goana:

„Fug ratacind în noaptea cetatii,

În turn miezul noptii bate rar;”

(Nocturna)

Mai întâi poetul este afara din casa, fiindexpus asfixierii (Pastel, Sonet), pustiirii (Nevroza), zacerii (Toamna). De aceea casa iubitei devine unrefugiu (Note de toamna), o speranta de salvare (Decembre), sau anxietate disperata (Spre toamna).

Orizontul închis, senzatia de cadere sunt marcate în una din capodoperele poetului,care de altfel da si titlul celei mai importante culegeri de versuri ale sale Plumb. Aparitia în 1916, avolumului de poeziiPlumb nu a constituit, în epoca, un eveniment literar. Aceasta datorita conjuncturiinefavorabile poeziei (România se pregatea sa intre în primul razboi mondial), cât si datorita faptului camare parte din poeziile volumului fusesera anterior publicate în periodice. Volumul poate fi socotit cao aderenta la simbolism, prin limbaj, prin unele motive, dar si ca o depasire a acestuia; prin constiintaeului, prin disolutia acestuia atingând expresionismul.La Bacovia, poezia înceteaza sa reprezinte lumeade obiecte; poetul dezvaluie o realitate care îsi are geneza în procesele sale sufletesti, ea fiind o proiectie a

51

starilor sale de spirit. În cazul poezieiPlumb, ridicarea acestei sensibilitati ciudate, bizare, la valoarea desingura realitate esentiala este în spiritul artei expresioniste. Poetul transfera totul în muzica si culoare,ipostazele devin masti, si fiecare masca devine o metafora deschisa ce implica trairea teribila a poetului.

Dupa declaratiile lui Bacovia,germenul acestei poezii, devenita emblematica pentru lirica sa, ar fi încoltit în anul 1900, când, de fata laînhumarea unei rude în cimitirul din Bacau, a coborât intr-unul din cavouri:„Prin 1900 a facut o vizita lacavoul Sturzestilor din cimitirul din Bacau, dupa ce fusese la o înmormântare a unei rude. În cavou erauniste sicrie masive de plumb, peste care se aflau depuse coroane de frunze si flori de plumb, cum sunt siunele la cavoul Hasdeu din cimitirul Bellu. Tânarul poet a fost foarte impresionat de interiorul a caruistranie atmosfera l-a obsedat. Masivitatea de metal ce parca voia sa înfrunte moartea îl zguduise. [...]Poezia a sfârsit-o în 1902, dupa ce a schimbat cele doua versuri din urma, care sunau altfel în forma ante-rioara...” Atmosfera funebra a gasit ecou în sufletul poetului, imaginile s-au cristalizat în poeziaPlumb.

Este interesant de urmarit în aceasta poezie transformarea realitatii obiective, receptata de o sensibilitateaflata sub imperiul unei stari depresive, într-o realitate interioara. Astfel, lucrurile sunt asimilate starilorsufletesti, reducându-se la culoare, linie, stare, miscare, prefacând realitatea în mister. Construit dindoua strofe perfect simetrice ca structura metrica, în a caror versuri predomina iambul, ritmul senzatiilormelancolice, triste, poemul este o creatie în care toate elementele converg. Cele doua strofe ale poezieicorespund celor doua planuri ale realitatii: realitatea exterioara (cimitirul, cavoul) si realitatea interioara(sentimentul iubirii, a carui invocare se face cu disperare). Atmosfera acestei poezii este tulburatoare, maiîntâi prin simpla evocare a unei realitati: moartea, la nivelul semantic al cuvintelor folosite:sicrie, cavou,coroanele care scârtâie, si prin repetitia cuvântului plumb. Poetul invoca „amorul de plumb”, indicândapasarea sufleteasca, sentimentul înabusit, impresia de univers închis, ca si cavoul în care seizoleaza.

Plumbul, prin care estesemnificata apasarea, dar si cenusiul obositor al existentei, este foarte expresiv pentru întelegerea starii despirit bacoviene.Dictionarul de simboluri al lui J. Chevalier si Alain Gheerbrant observa ca plumbul,simbol saturnian („Simbol al greutatii corporale si al individualitatii incapabile”), ar semnifica„obsta-colele de orice fel, opririle, carenta, nesansa, neputinta, paralizia.” Obsesia plumbului, metal primitivsi greu, potenteaza senzatia de coborâre si creaza o atmosfera grea, mortuara. Bacovia însusi asociaplumbul cu sentimentul deznadejdii: „...m-a obsedat galbenul, culoarea deznadejdii. (...) Înplumb vadculoarea galbena. Compusii lui dau precipitat galben. Temperamentului meu îi convine aceasta culoare.”Cavoul dezvaluie„existenta unui cimitir launtric, dorinte refulate, iubiri pierdute, ambitii destramate”.

Plumbul, cuvânt cu valente pe cât de expresive, pe atât de ambigue, proprii liriciisimboliste, este frecvent la Bacovia întâlnindu-se ca atare si în alte poezii:„plumb de iarna”; „zarea greade plumb”– (Gri ); „o vreme de plumb”– (Toamna); „iarba de plumb” – (Nervi de toamna); „un cerde plumb”– (Altfel ), ori chiar în alte titluri:Pumb de toamna, Plumb de iarna. Într-un interviu realizatde I. Valerian, în 1929, Bacovia afirma: „Alta data în plumb, pe lânga impresia colorata, mai sim¸teamalta statica, de greutate. Plumbul apasa cel mai greu pe om. Cum te simti într-un cavou de plumb?”

52

Seretine faptul ca majoritatea verbelor din poezie („dormeau”, „stam”, „era”, „scârtâiau” ) sunt la timpulimperfect, timp durativ, ca expresie a neîmplinirii. Poezia debuteaza cu verbul„a dormi” : universulbacovian se plaseaza inevitabil sub semnul somnului ca stare a realitatii surprinse, incert, între existentasi moarte. Somnul vizeaza, asadar, în egala masura viata si moartea. Reluat în cea de-a doua strofa,verbul„a dormi” este de data aceasta, pus în relatie cu„amorul întors” nu întâmplator spre celalalt polal lumii. Conditia individului bacovian se contureaza din perspectiva singuratatii si a lipsei de comunicareîntr-un univers ce sta nu atât sub semnul mortii, cât, mai ales, al acelei dezordini sugerate foarte bine devântul care ameninta în primul rând tocmai armonia lumii. În numai doua strofe poetul creaza atât uncadru cât si o atmosfera apasatoare. Senzatia de cadere, dominanta este potentata nu numai în planstilistic prin repetarea cuvântului„plumb” , ci si prin dispunerea lui în rima (în patru rânduri). Versul„Dormea întors amorul meu de plumb”se închide prin asocierea consoanelor finale „m” si „b”, carorale corespunde aceeasi închidere a cuvintelor ritmate„vesmânt” / „vânt” din prima strofa si a cuvintelor„strig” / „frig” din cea de a doua, care marcheaza si ele finaluri de vers (cele mediane din ambele strofe).

Muzicalitateatraditionala, obtinuta prin sugestivele repetitii, cât si prin simetria metrica a versurilor din cele douastrofe este nuantata de o muzica dura, foarte frecventa în lirica poetului. Disonantele se realizeza aiciprin senzatia de strigat („Am început sa-l strig”), în contrast cu linistea cavoului care e, tulburata doar descârtâitul naturii („scârtâiau coroanele”). PoemulNegru este constituit exact în tehnica poezieiPlumb:

„Carbonizate flori, noian de negru...

Sicrie negre, arse, de metal,

Vestminte funerare de mangal,

Negru profund, noian de negru...”

Culoarea funerara este dominata, asa cum a observat G. Michaud, si la Baudelaire.

[I.] [1.]

53

DECORUL EXTERIOR

Romancierii descopera în naturaclimatul reconfortant, armonia originara a lucrurilor, cosmicitatea lor; la Bacovia natura contribuie la de-stramarea interioara, adâncind disperarea. Întâlnim, la Bacovia, un colorit sumbru, extrem de monoton:

„S-apropie-ncet miezul noptii,

Si suna a frunzelor hora -

Eu trec din odaie-n odaie,

Când bate satanica ora.”

(Miezul noptii )

sau:

„Si toamna, si iarna

Coboara – amândoua;

Si ploua, si ninge –

Si ninge si ploua.

Si noaptea se lasa

Murdara si goala;

Si galbeni trec bolnavi

Copii de la scoala.”

(Moina)

M. Petroveanu, în monografia consacrata poetului observa pe drept ca la Bacovia poezia e o„tentativa de desacralizare a mitologiei cosmice”: «În Bacovia, prestigiul naturii si nadejdea în aptitu-dinile ei terapeutice nu s-a atrofiat însa. De aceea se poatesustine ca, asemeni peisajului citadin, care,oricât de „infernal”, emana o anume atractie, si imaginea despre elementele naturii este ambivalenta.Bacovia este, cu alte cuvinte, chemat si respins în natura. În cadrul poeziei noastre, dominata de adoratianaturii, lirica bacoviana înseamna o tentativa de desacralizare a mitologiei cosmice.»Poemul modern,crede Hugo Friedrich, elimina descriptivismul si„familiaritatea comunicativa”cu cititorul, asa cum ocultivau poetii veacului trecut. Realitatile le „transpune într-o atmosfera nefamiliara, le înstraineaza,le deformeaza. Poemul nu vrea sa fie comparat cu ceea ce în mod curent se numeste realitate.”

Metaforele, putine, sunt de o intensitate expresiva: frunzeleîn cadere sunt„lacrimi de sânge”; „Aud materia plângând”zice poetul; parcul e mânct de cancer siftizie; când e„toamna în cetate / Întreg pamântul pare un mormânt”– Note de toamna. Starile psihicesunt în raport cu natura. Prin culori depresive: negrul sau griul, natura rasfrânge sentimentul stingerii:

„- Hai, sa valsam, iubito, prin salon,

54

Dupa al toamnei bocet mortuar.”

(Vals de toamna)

Mediul apasator produce „nervi”:

„Orasul luminat electric

Dadea fiori de nebunie -

Era o noapte de septembrie,

Atât de rece si pustie!”

(Fanfara)

Bacovia are un „univers” al lui, orasul provincial,„stilizat” în linii si culori esentiale, în tonuri de cenusiu, de violet si de galben, sincronizate muzical înritmuri si cadente „adecvate” subiectului. El aducea, textelor poetice, acel „sfârsit continuu”, cum aveasa-i defineasca „mesajul” operei, Ion Caraion. La Bacovia, întâlnim: amurguri „violete” ; zapezi„gri” ,corbi croncanind a pustiu si a singuratate;„pereti umezi” de ploaie, copii bolnavi întorcându-se de lascoala, copaci oftând pe strada, pamântul – „un mormânt”, frunze cazând din copaci „ca lacrimi mari desânge” etc. Bacovia are voluptatea mortii, a dezagregarii, a trecerii în neant si toate simbolurile poezieilui conduc catre aceasta idee. Cel mai adesea fixarea „cadrului” în care îsi plaseaza simbolurile are loctoamna si iarna, cel dintâi dintre aceste anotimpuri fiind prin excelenta el însusi un simbol al mortii.

Poetul toamnelor umede si al iernilor murdare este un înstrainat printrelucruri. Nelinistea launtrica duce la o ruptura cu mecanica elementelor din jur, inclusiv cu mediul social:

„Uitarea venea... a venit.

O lacrima cade jos, totul tace,

Lampa obosita a clipit,

Orice obiect atins sopteste: lasa-ma-n pace...”

(Nocturna)

Femeia nu e idealizata, ea cade într-o postura joasa, macinata de boli. Poetulîsi plânge„amorul” („amorul meu de plumb”), iubita „cânta un mars funebru”, este roasa de ftizie:

„- Adio, pica frunza

Si-i galbena ca tine, -

Ramâi, si nu mai plânge,

Si uita-ma pe mine”

(Pastel)

sau:

„O bolnava fata vecina

Racneste la ploaie râzând...”

55

(Ploua)

(a)(a)(a)·

56

ÎNCHEIERE

Pentru a încheia, sa fixam asadar în câteva concluzii portretul poeziei bacovienesi, odata cu el pozitia pe care o detine în evolutia literaturii noastre. Opera sa, constituie o in-epuizabila sursa de opinii si judecati de valoare. Bibliografia critica a operei lui Bacovia nueste, în esenta ei, contradictorie. Mai mult sau mai putin, profilul bacovian apare unitar, înpaginile care i s-au consacrat. Studiile despre viata si opera lui George Bacovia impresioneazanu atât ca numar, ci mai ales ca varietate de aspecte supuse judecatii istoriei si criticii literare.

Elemente apartinând manierismului decadent pot fi descoperite la Bacovia, darel le-a subordonat unei viziuni proprii. Atmosfera opresiva a versurilor sale este unargument de vigoare creatoare. Sub acest aspect Bacovia este incomparabil în în-treaga poezie româneasca. Prin unitatea sa, poezia bacoviana este inextricabila.

Locul aparte pe care îl are în lirica noastra este incontestabil deosebit de impor-tant. Dupa ce din 1946 pâna în 1956, perioada în care opera lui Bacovia n-a fostpretuita cum se cuvine, nu a aparut nici un volum din creatia poetului, peste moarte sivreme Bacovia devine o prezenta. Una majora si distincta în peisajul literaturii române.

Din anul debutului editorial produs în 1916 cu volumulPlumb, critica si istoria literara,în cea mai mare parte, au revelat, semnificatia si unicitatea operei bacoviene. Astfel, de la OvidDensusianu, N. Davidescu, I. Vinea (primii cronicari ai volumului Plumb) E. Lovinescu, Perpessi-cius, Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu, G. Calinescu, Serban Cioculescu si pâna la Mi-hail Petroveanu, Ov. S. Crohmalniceanu, Agatha Grigorescu-Bacovia, Nicolaie Manolescu, Al.Piru, Const Ciorpaga, Mircea Tomus, Dumitru Micu, Gheorghe Grigurcu, Dinu Flamând, DanielDimitriu s.a., exegeza bacoviana s-a îmbogatit si nuantat sub aspect metodologic si analitic.

·

57