BuletinulClubului Romândin Chattanooga

Numărul 111 Ianuarie 2021www.romclub.wordpress.com

Tema lunii:Scurt istoric al medicinii

americane

Cititorilor noștri:La Mulți Ani, sănătate și un An

Nou cu bucurii și noroc!

În zilele noastre, medicina din Statele Unite este una dintre cele, dacă nu cea mai avansată variantă istorică a unui sistem național de îngrijire a bolnavilor.Mă refer la organizarea sistemului medical, la nivelul profesional al practicanților și unităților spitalicești, la calitatea învățământulu medical (universitar și postuniversitar), la performanțele instituțiilor de cercetare medicală, la prestigioasele publicații medicale și la nivelul congreselor de specialitate.

Partea profesională din sistemul medical american este activă, eficace, dinamică, robustă și sănătoasă.

Partea din sistemul medical american care nu a găsit formula cea mai bună pentru a asigura îngrijirea medicală a întregii populații este acea a formelor de asigurare și a raportului dintre cei care practică medicina și cei care se ocupă de partea ei de

business, de suportul financiar al întregului sistem.

Această parte a funcționat foarte bine de la sfârșitul celui de al II-lea RM, când a fost introdus sistemul tripartit sectorul medical - asigurările - masa de pacienți și când la baza sistemului a stat principiul serviciu - contra - plată.

Deranjarea unui astfel de sistem a fost rezultatul creșterii costului medicinii, din perioada 1970-1980, când echilibrul nu a mai fost posibil. Iar costurile medicale continuă să crească cu repeziciune.

O formulă de funcționare stabilă nu a fost încă găsită.

Perioada colonială: de la primele colonii engleze din secolul

XVII, până la Războiul pentru Independență 1776-1783

În "America Colonială", în cele treisprezece colonii ale regatului Britanic se practica o medicină asemănătoare cu cea din regat.Principalele cauze de moarte erau infecțiile, bolile transmisibile (variola, febra tifoidă, febra galbenă, malaria, tuberculoza), accidentele, nașterile complicate și rănirile în conflicte armate. Viața era periculoasă și speranța de viață era de numai 25 de ani.Pentru cei din orașe accesul la îngrijirile medicale era mai ușor, dar fermierii din zone îndepărtate nu puteau conta decât pe ajutorul vecinilor și al rudelor.

Principalele intervenții terapeutice erau concepute ca metode de "eliminare a răului" prin îndepărtarea presupuselor substanțe nocive, folosind sângerări, inducerea diareei, a vărsăturilor, a transpirației excesive. Ca medicamente erau folosite substanțe emetice, purgativele, opiumul, nitratul de mercur, venesecția, dar și chinina (scoarță din copacul Cinchona), camforul, nitratul de potasiu și împachetările calde sau reci.Folosind manualele europene de ierburi, se căutau în noua lume echivalentele plantelor care erau cunoscute în Europa pentru proprietățile de vindecare.

Nu rareori se apela la vindecătorii locali, amerindienii, care aveau o lungă tradiție de cunoaștere a celor mai bune plante medicinale.Mourning Dove Salish (1888-1936), un prestigios vindecător amerindian spunea: orice lucru de pe pământ are un scop, pentru orice boală există o plantă care o poate vindeca, orice om are o misiune în viață. Pe lângă plante, amerindienii mai foloseau cristalele vindecătoare, pungile cu talismane, dansurile și ceremoniile de alungare a bolii, descântecele iar pentru protecția comunității ridicau totemuri și semne magice.

Perioada dezvoltării Statelor Unite: de la Războiul de

Independență la Războiul Civil : Începuturile modeste La începerea revoluției americane și declararea Statelor Unite ale Americii, regatul britanic a interzis orice export de medicamente, instrumente și cărți medicale ca și manualele de folosire a ierburilor terapeutice către fostele colonii, devenite adversari.Situația medicală s-a înrăutățit.A fost de mare ajutor faptul că de la formarea Armatei Continentale (de către Congresul Continental), a fost înființat și serviciul medical al armatei.

Erau puțini medici și pregătirea lor era foarte neomogenă. În lucrarea sa Changing medical practices in early America, Laurie Trask Mann scrie: pregătirea doctorilor din perioada colonială era foarte neformală, unii erau educați, dar nu toți. Mulți proveneau din zecile de școli de medicină din Noua Anglie, unde se ajunsese ca aproape orice oraș să aibă o școală de medicină. Cineva care voia să practice medicina nu avea nevoie de nici un fel de certificare: cei mai mulți din ei aveau câțiva ani de "ucenicie" pe lângă un doctor stabilit și apoi deveneau independenți.

Doi pionieri ai medicinii americane, William Carson și Sir Wilfred Grenfell au înființat primul spital civil, în anul 1814, în localitatea St John. Apoi ei au dezvoltat o serie de alte spitale și puncte de îngrijire în Labrador și Newfoundland.

O problemă de mare importanță a fost asistența la naștere. Primele moașe calificate în Anglia au făcut cursuri pentru a forma noi moașe, căutate în toate regiunile.Apoi unele femei din Africa de Vest, aduse ca sclave în Statele Unite, aveau experiență de moașe empirice și pentru multe decenii au asistat femei de culoare, dar și femei albe, uneori chiar pe stăpânele lor.

Unele din aceste moașe au devenit legendare. Ele erau numite "bunicile moașe" și erau foarte respectate. Martha Ballard, sclavă de origine africană, a asistat nașterea a 996 de copii între anii 1785-1812.

În secolele XVII și XVIII, progresele medicinii au fost exclusiv rezervate europenilor. În Statele Unite se practica o medicină primitivă, neasociată cu o înțelegere a modului de producere a bolilor, neconectată la descoperirile medicale din Europa.Educația medicală nu era standardizată și nu putea fi comparată cu cea oferită de școlile medicale din Anglia, Scoția, Germania, Franța, Austria, care aveau deja tradiție.La începutul secolului XIX existau doar patru facultăți de medicină în Statele Unite: Pennsylvania (înființată în anul 1756), Colegiul Regal (devenită ulterior Universitatea Columbia), Dartmouth și Harvard.Dar nu peste mult timp numărul lor a crescut brusc, ducând la apariția unor școli medicale cu performanță slabă.

Un moment crucial a fost 16 octombrie 1846, când americanul William T.G. Morton a demonstrat anestezia generală cu eter.

Un alt moment important a fost dezvoltarea serviciilor medicale în timpul Războiului Civil (1861-1865).

Fiecare război mare a adus și progrese în anumte sectoare ale medicinii. Așa au fost războiul din Vietnam, în care s-au înregistrat mari progrese în traumatismele vasculare, II RM și războiul din Corea, care au contribuit la tratamentul șocului, războiul din Crimea (1830), în care rusul Pirogov a inventat aparatul gipsat și armata britanică a fost prima care a introdus serviciile unui corp de surori calificate.Războiul Civil American a clarificat importanța amputațiilor precoce, care au salvat multe vieți.Un rol important l-a jucat primul chirurg general Alexander Hammond și funcția acestui membru al guvernului însărcinat cu sănătatea publică a persistat până în zilele noastre.

La vremea războiului civil, în Statele Unite practicau 55.000 de medici, dar mulți erau prost informați, credeau în tot felul de teorii neștiințifice despre modul de producere a bolilor și aplicau tratamente bizare, sau chiar periculoase. În acea epocă au apărut chiar "secte medicale", adepte ale unor sisteme de practică greșite: alopatia, homeopatia, hidroterapia, etc.Modificarea sistemului de practică și a învățământului medical în Statele Unite, început la mijlocul secolului XIX, a avut la bază două principii: o nouă înțelegere a rolului pe care îl are medicina în societate și nevoia de a reorganiza medicina pe baze științifice.

Abia către sfârșitul secolului XIX, medicii americani încep să meargă din ce în ce mai des la specializări la marile centre medicale din Europa și ei aduc cunoștințe, tehnici și informații despre substanțe medicamentoase și modalități de tratament cu care înoiesc practicile medicale din State.

Perioada de la Războiul Civil la Primul Război Mondial:

Lipsă de omogenitate, haos, calitate discutabilă

Până la începutul secolului XX, medicina americană a rămas într-o fază de lipsă de omogenitate, de calitate discutabilă a multor profesioniști și facultăți, de practici nestandrdizate și mai ales de lipsa unui control al calității.

Abia după 1900, facultățile de medicină se aliniază la nivelul din țările cele mai dezvoltate, învățământul medical crește în valoare și calitate, se dezvoltă învățământul postuniversitar și apare un control de calitate în spitale și facultăți.Se poate spune că medicina americană a luat un mare avânt abia atunci când economia americană și-a luat zborul și au apărut marile performanțe tehnologice.

Un rol de primă importanță l-a jucat Raportul Flexner, editat de Abraham Flexner (1886-1959), în anul 1910, care a analizat situația medicinii și a sistemului de învățământ medical. Pe baza lui, Asociația Medicilor Americani și Consiliul pentru Educația Medicală au reformat învățământul medical prin: reducerea numărului de facultăți de la 151 la 31, ridicarea standardului de admitere pentru studenți, eliminarea facultăților cu nivel scăzut de educație, orientarea învățământului medical pe baze științifice, introducerea unui sistem de control al facultăților, cu puterea de a suspenda școlile cu nivel scăzut și introducerea metodei de licențe în toate statele, fără de care nu se putea practica medicina.

Și azi, una din ideile de bază ale învățământului medical american este menținerea unui număr scăzut de facultăți, care poate fi controlat constant.Într-o țară de 330 de milioane de locuitori, sunt doar 155 de facultăți de medicină cu sistemul MD (medical doctor) și 36 în sistemul DO (osteopathic doctor).Ele produc sub 20.000 de medici pe an.Deși este o mare criză de medici, numărul facultăților de medicină americane rămâne mic. Este preferată licențierea unui număr de medici educați în străinătate, după o selecție severă și o pregătire profesională postuniversitară făcută în USA.

Perioada interbelică: de la I RM la pacea de după II RM:

Creșterea rapidă Până la primul RM, învățământul medical american se rezuma la cursurile facultăților.Primul program de rezidență a fost introdus de William Osler la Universitatea din Baltimore, spitalul Johns Hopkins, care este și astăzi un centru de primă calitate a educației medicale.

În această perioadă, economia americană se dezvoltă cu rapiditate, progresele tehnologice sunt imense, apare sistemul economic american bazat pe producția de masă și bunăstarea generală crește.Acum ia avânt mare medicina și americanii devin pionieri în domenii de mare performanță: chirurgia, neurochirurgia, pediatria, bolile neuropsihice, bolile infecțioase, sănătatea publică, imunizarea în masă, cercetarea științifică, industria farmaceutică, industria de tehnică medicală.Un important factor a fost imigrarea în US a unui mare număr de medici de calitate din Europa.

Perioada Statelor Unite ca primă superputere a lumii: 1950 -

1990: Medicina americană la apogeuDupă ce Statele Unite au depășit marea criză economică (1929-1933) și marele efort pe care l-a necesitat cel de al doilea război mondial, țara devine o supraputere mondială, cu o economie de mare capacitate.Toate sectoarele care au fost legate de producția agricolă și industrială s-au dezvoltat rapid, iar Stale Unite au devenit cel mai mare exportator mondial.În aceste condiții, progresele medicale sunt susținute de perfecționarea sistemului de învățământ și rezidență și continuarea imigrării a unui mare număr de medici de calitate din Europa și Asia, mulți goniți de regimurile totalitare.Abia în această fază, învățământul medical american se "democratizează": sunt acceptați studenți catolici, evrei și mai târziu femeile și cei de culoare.Cu resurse la care alte țări nici nu puteau visa, medicina americană dezvoltă noi domenii: cardiologia, chirurgia cardiacă, cercetarea științifică fundamentală, ortopedia, chirurgia generală, medicina bolilor metabolice și endocrine, psihiatria, epidemiologia și tratamentul bolilor infecțioase, etc.

Momentele de glorie și pionierii medicinii americane1779 Colegiul din Williamsburg, VA, înființat de Thomas Jefferson, introduce primul program de medicină;1784 Benjamin Franklin inventează lentilele bifocale;

1820 prima societate americană de medicină, Societatea Fizio-Medicală, care reunește vorbitorii de limbă engleză este înființată la New Orleans1844 dentistul Horace Wells folosește anestezia generală cu protoxid de azot;1844 dentistul William Morton introduce anestezia cu eter;1879: Primul vaccin pentru holeră; 1881: Vaccinul pentru tetanos;1882: Vaccinul turbării;1896: Vaccinul pentru febra tifoidă;1897: Vaccinul pentru ciumă;1902 este creat primul serviciu de sănătate publică în USA;1907 Alton Ochsner călătorește în Elveția pentru a învăța determinarea grupelor de sânge după metoda ABO a lui Karl Lansteiner și face prima transfuzie de succes la întoarcere;1913 Paul Dudley White crează prima școală de cardiologie;1923: primul vaccin pentru difterie;1926: primul vaccin pentru pertussis (tusea convulsivă);1927: Vaccinul TB;1935: Vaccinul pentru febra galbenă;1937: vaccinul pentru tifos;1941: Andre Cournand și Dickinson Richards fac primul cateterism cardiac;1943: savantul american Selman A. Waksman (născut în Ucraina) descoperă streptomicina;1943: vaccinul antigripal;1952: Paul Zoll inventează primul pacemaker cardiac;1954: prima operație pe cord deschis cu aparatul cord-pulmon artificial inventat de Dr. John Gibbon; chirurgul a fost John Kirklin (1917-2004);1954: Joseph A. Murray practică primul transplant renal;1955 Jonas Salk descoperă vaccinul antipolio;1958Ă Mason Sones practică prima coronarografie selectivă;1957: Willem Kolff și Tetsuzo Akutzu implantează prima inimă artificială;anii '50 este introdus microscopul electronic, inventat și brevetat de inginerii de la Siemens;1964: primul vaccin antirujeolic;1965: se introduc sistemele Medicare și Medicaid;1967: vaccinul pentru oreion;1967: vaccinul antirubeolic;

1967: Donald Effler și Rene Favaloro practică primul by-pass aorto-coronarian;1969: Raymond Damadian inventează primul sistem diagnostic prin rezonanță magnetică;1973: George Palade (1912-2008), născut și educat în România, ia premiul Nobel pentrud descoperirea ribozomilor și a reticulului endoplasmic, cercetări făcute în anii '60;1974: vaccinul pentru vărsat;1977: vaccinul pentru pneumonie;1978: vaccinul pentru meningită;1981: vaccinul pentru hepatita B;1983: identificarea virusului HIV (AIDS/SIDA);1992: vaccinul pentru hepatita A;1998: vaccinul pentru boala Lyme;2000: completarea hărții genomului uman;anii 2000s: tratamentul hepatitei C.

J. Marion Simms (1813-1883), for contributions to gynecology.William T. G. Morton (1819-1868), for surgical anesthesia.S. Weir Mitchell (1829-1914), for work in clinical neurology.Joseph Leidy (1823-1891), for contributions to paleontology.Abraham Jacobi (1830-1919), for establishing pediatrics as a specialty.Joseph J. Woodward (1833-1884), for contributions to microscopy and photomicrography. Cu observațiile făcute în timpul războiului civil asupra militarilor care suferiseră traumatisme craniene, Silas Weir Mitchell și William A. Hammond desschid calea neurologiei moderne;Sir William Osler (1849-1919) a pus bazele învățământului medical postuniversitar.Mary Adelaide Nutting (1858-1948), for raising the standards of nursing. Harvey W. Wiley (1844-1930), for his campaigns against food adulteration.William H. Welch (1850-1934), for his major role in introducing scientific medicine to the U.S. John J. Abel (1857-1938), for the isolation of epinephrine and early studies in plasmapheresis.

Theobold H. Smith (1859-1934), for demonstrating the tick transmission ofTexas cattle fever. Walter Reed (1851-1902), for studies on yellow fever.Thomas Hunt Morgan (1866-1945), for the chromosome theory.Charles Wardell Stiles (1867-1941), for solving the problem of hookworm disease.Alice Hamilton (1869-1970), for work in industrial medicine.Walter B. Cannon (1871-1945), for studies of the autonomic nervous system. Eugene L. Opie (1873-1971), for contributions to the pathology of diabetes mellitus and tuberculosis. Florence R. Sabin (1871-1953), for research in neuroanatomy and embryology.Joseph Goldberger (1874-1929), for demonstrating the role of dietary deficiency in pellagra. Harvey Cuhing (1869-1939) pune bazele neurochirurgiei.Anii 50s-60s: mari contribuții la dezvoltarea chirurgiei cardiace: Dwight Harken, Alfred Blalock, Michael DeBakey, Denton Cooley, John Kirklin, Norman Shumway;Oswald T. Avery (1877-1955), for work with the transforming factor in pneumococci-DNA. Michael M . Davis (1879-1971), for efforts to improve health care delivery.Donald D. VanSlyke (1883-1971), for studies on acid-base balance and the gas and electrolyte equilibria in the blood.Paul R. Hawley (1891-1964) and Paul B. Magnuson (1884-1968) , for improving medical care for veterans.Richard H. Shryock (1893-1927), for studies in the social history of medicine. Percy L. Julian (1899-1975), for work in steroid chemistry.Charles R. Drew (1904-1950), for studies on blood plasma and blood preservation. John H. Gibbon (1904-1973), for developing the heart-lung machine.

Momentele "întunecate" ale medicinii americaneNu toată istoria medicinii americane este o poveste de succes, cu fapte și concepții exclusiv pozitive. Au fost momente de eroare și chiar de practici condamnabile. Atunci când, curând după sosirea mea în America, am citit despre ele, am fost șocat și am avut o reacție de neîncredere.

Dar, căutând mai multe surse de informație detailate, am constatat că faptele au fost reale și rămân ca evenimente de necontestat.Într-o enumerare a "momentelor întunecate din istoria medicinii americane" aș plasa:Întârzierea cu care medicina americană s-a aliniat la medicina științifică europeană. Această întârziere a permis unor medici incompetenți, sau chiar escroci, să practice o medicină cel puțin ineficace, dacă nu chiar dăunătoare.Ideile propagate în literatura medicală despre inferioritatea rasială, care încep cu lucrarea Human Physiology, publicată de Rubley Dunglinson în anul 1841. Eugenia nu este străină nici astăzi multor practicanți ai medicinii și - în diferite etape - a fost legiferată în unele state: sterilizarea bolnavilor mintali, interzicerea căsătoriilor inter-rasiale, sau restrângerea îngrijirii medicale a nou născuților sever afectați de boli fizice.În perioada segregației, mai mulți medici au practicat sterilizarea fără consimțământ. Dacă o femeie de culoare, pe care medicii o considerau "un membru indezirabil al societății", avea indicație de intervenție abdominală, chirurgul, fără a o înștiința, practica și ligatura trompelor uterine, fără a menționa procedura în raportul operator. Se estimează că sterilizarea eugenică a fost practicată în secret la peste 64.000 de pacienți (în special femei) între anii 1907-1963.După al doilea RM, organizațiile eugenice au militat pentru limitarea imigrației și pentru sterilizarea pacienților din populația de culoare, a mexicanilor și a amerindeienilor.Între anii 1932 și 1972, un număr de 400 de pacienți de culoare, suferinzi de sifilis, din orașul Tuskegee, statul Alabama, au fost incluși într-un studiu. În timp ce lotul de alți câteva sute de bolnavi primeau tratamentul adecvat, negrii din Tuskegee au primit doar placebo, fără a fi informați. Intenția celor care au condus studiul a fost să precizeze efectele evoluției sifilisului netratat.Sunt documentate studii medicale care au testat medicamente sau proceduri pe arestații din sistemul penitenciar, fără a obține consimțământul lor.Rasismul a fost și motivul principal pentru care, pentru multă vreme, nu au fost acceptați în facultățile de medicină candidații de culoare.

Bizarerii din istoria medicinii americane

În diferite etape ale medicinii, cel mai probabil din cauza faptului că nu existau terapii sigure și eficiente, unii practicanți ai medicinii au introdus metode mai mult decât originale, chiar bizare sau periculoase.Medicina americană a avut și ea parte de astfel de "invenții", care au grevat profesiunea cu un colorit de șarlatanie, indecență și lipsă de responsabilitate.Fumatul a fost recomandat ca tratament pentru astm sau alte afecțiuni respiratorii.Poțiunile bazate pe alcool au fost recomandate pentru dureri, sedare, somn, fără a se menționa că sunt făcute cu o concentrație semnificativă de alcool.Heroina sub formă de sirop a fost recomandată bolnavilor neștiutori ca fiind eficace pentru dureri, tratamentul tusei și al anxietății și că este nepericuloasă, mult mai bună decât morfina și fără potențial de obișnuință. S-a întâmplat exact opusul.Metamfetaminele, descoperite de un chimist japonez în anii '30, au fost multă vreme recomandate pentru tratamentul astmului și pentru slăbire.Una dintre cele mai populare mărci de cereale, fulgii de porumb Kelogg, a fost inițial lansată ca un produs capabil să controleze pornirile sexuale obsesive și să prevină masturbarea. Aceste cereale au fost "inventate" de doctorul JH Kelogg, care era și activist politic.

În anul 1863 a fost lansat vinul tonic Mariani, care s-a bucurat de mult succes și a făcut multă lume fericită, prin conținutul lui de...cocaină.

O cură de slăbire, care nu cere reducerea cantității de mâncare, a fost recomandată de către medicii din epoca victoriană și se baza pe ingestia de ouă de tenie. Dezvoltând viermi intestinali, pacientul pierdea în greutate, fără a se înfometa.

WE CAN OVERCOME CA

La începutul secolului XX, medicii americani au practicat pe scară largă una dintre cele mai sinistre metode de tratament pentru boli psihice: lobotomia. Sub anestezie generală, bolnavul era "tratat" prin distrugerea unei părți a lobului frontal al creierului, folosind un instrument derivat din spărgătorul folosit pentru fragmentarea ghieții. Operatorul, plasa vârful acestui piron în partea internă a orbitei și, folosind un ciocan, îl făcea să progreseze în în interiorul craniului. Terapia prin malarie, a fost preconizată ca o posibilă soluție pentru tratamentul sifilisului: malaria era indusă prin mușcături multiple de țânțari purtători de paraziți (Plasmodium) și se aștepta ca febra mare indusă de malarie să omoare treponemele. Sifilisul nu a fost vindecat prin această metodă, dar 15% dintre pacienți au murit prin complicațiile malariei.Preluată de la vindecătorii australieni, metoda de tratament prin plasarea bolnavului într-un cadavru de animal mare (vite, balene) a fost folosită într-un număr de cazuri în secolul XIX, cu intenția de a vindeca reumatismul, bineînțeles fără mare succes. Apa radioactivă, produsă prin dizolvarea elementului Radiu în apă, a fost recomandată pentru bolnavii debilitați.Soluțiile cu conținut de sânge luat de la cadavre umane au fost folosite până în anul 1890 și au fost recomandate pentru tratamentul erupțiilor cutanate, a ulcerelor de gambă, a abceselor, acneei și reumatismului.Venesecția și sângerările au fost folosite încă din antichitate și s-au găsit descrieri ale tehnicilor de venesecție cunoscute din epoca Egiptului antic.Tratamentul cu mercur (Calomel) prin aplicații externe dar și pe cale

generală(indicat pentru tratamentul sifilisului, a bolilormintale, a "melancoliei") s-a însoțit de intoxicații și complicații renale.

Arsenicul a fost folosit pentru tratarea paraziților intestinali și a sifilisului.

Hemiglosectomia (excizia a jumătate din limbă) a fost folosită pentru corectarea ...bâlbâielii.

În secolul XVIII o ciudată metodă, clismele cu fum de țigară, a fost folosită pentru durerile abdominale, cefalee, greutate în respirație, febră tifoidă și altele.

Medicina americană și relația ei cu business-ulMai mult ca alte sisteme medicale naționale, cel american este strâns legat de business și de bani.Studiile medicale sunt scumpe și cer un efort financiar de cel puțin o sută de mii de dolari pe an (taxe, cămin, asigurare medicală, cărți, cantină). Puține familii își pot permite să plătească totul direct și cei mai mulți studenți fac împrumuturi, care sunt garantate de guvernul federal la cea mai mică dobândă și nu au termen limită de rambursare.Programele de rezidență și fellowship sunt plătite de guvernul federal. Tot el decide și numărul de locuri disponibile, prin comisiile de control ale învățământului post universitar. Salariile rezidenților diferă de la zonă la zonă, în funcție de costul vieții. În medie, ele sunt între $ 30.000 și 70.000/an. Un rezident, chiar dacă are familie și copii, poate face față cheltuielilor, dar la un nivel modest.Odată completată perioada de rezidențiat (la unii șî cea de fellowship), tânărul doctor face un salt mare în ceea ce privește salariul. Cel mai mic salariu de medic (pediatri, anatomo-patologi, medici de recuperare) este de $ 120.000-150.000/ an.Medicii care câștigă cel mai mult sunt cardiologii, chirurgii cardiaci, chirurgii plasticieni, oftalmologii, ortopezii, care ajung la o medie de $ 300.000-500.000/an, dar unii depășesc cu mult acest nivel.După venitul anual, medicii americani se clasează în primii 1-2% din populație.Cifra de afaceri anuală a sistemului medical american (spitale, cabinete, medici, personal medical, asigurări, institutele de cercetare, industria tehnică medicală, industria farmaceutică) reprezintă 17% din PIB, adică 3,5 trilioane de dolari americani/ an.

Spitalele sunt privite și administrate ca firme comerciale. Multe sunt independente, dar multe fac partie din asociații de spitale, unele cu sute de unități.

O măsură inspirată a fost luată de guvernul american la începutul anilor '40, când a cerut spitalelor să aleagă între condiția de spitale pe profit, sau non-profit. Ultimele au făcut uriașe progrese în termen scurt, fiindcă statutul de non-profit (profitul nu e luat de proprietari și nici nu e taxat de stat) obligă la reinvestirea banilor în construcții, tehnologie, personal și cercetare. Astfel s-a ajuns de la mici spitale, multe legate de instituții sau organizații religioase, la gigantele centre medicale ca Mount Sinai și Loma Linda din California, St Mary - Mayo din statul New York sau Presbyterian Hospital în Pennsylvania.

Relația bănească dintre pacient și medic a evoluat în mai multe etape. Până în anul 1940, bolnavii plăteau direct serviciile medicale.Abia după 1940, când industria asigurărilor din USA a luat un mare avânt, s-au introdus asigurările medicale și, în anul 1950, erau 200.000.000 de asigurați. Asigurarea se făcea individual și costul era acceptabil.Pentru o lungă durată de timp, sistemul asigurări-servicii medicale-pacient a funcționat avantajos pentru toate părțile.În anul 1965, guvernul federal a introdus asigurarea Medicare, care plătea costul spitalizării pentru orice persoană peste 65 de ani, indiferent de venit. Curând s-a adăugat Medicaid, pentru persoanele fără venit, sau venit foarte mic.In jurul anilor '80, din cauza costurilor mari ale serviciilor medicale, asigurările și unitățile medicale au inventat sistemul de "îngrijire medicală controlată" (managed care).Asigurarea nu se mai făcea individual, ci în blocuri de bolnavi, majoritatea celor care suportau asigurările medicale erau angajatorii. Pacienții, tratați ca o marfă, erau folosiți de asigurări pentru a negocia reducerile în costurile medicale cu spitalele și organizațiile de servicii medicale.Nici Medicare nu mai era gratis și bolnavii au trebuit să plătească diferite contribuții, după venit.Nici managed care nu a rezolvat problema și a apărut idea introducerii controlului prin guvern (mai întâi proiectul Hillary Clinton din 1995, apoi proiectul Obamacare votat în 2014). Ambele au venit cu o formulă în care guvernul avea numai rolul de a controla costurile, dar serviciile medicale erau furnizate tot prin companiile de asigurări private. Asta s-a dovedit o frână, care nu a asigurat proiectele de acest tip.

Mai mult, introducerea obligativității asigurării medicale, sub amenințarea penalizărilor, a făcut proiectele de mai sus foarte nepopulare.Deși a promis asigurarea medicală universală, Obamacare a reușit doar să reducă numărul celor neasigurați de la 18,4% din populație, la 14%.În plus, Obamacare s-a dovedit foarte costisitoare și cu o tendință de creștere permanentă a ratelor.

Statele Unite au nevoie de asigurări de sănătate universale, dar nu s-a găsit formula fiindcă politicienii se feresc să declare că nu se pot promite toate facilitățile medicale întregii populații. Este rezonabil să se conceapă un sistem cu două componente: unul, identic cu cel existent, pentru cei care plătesc asigurările și altul, limitat la servicii medicale de urgență plus asigurarea tuturor copiilor, pentru cei care nu contribuie financiar.

În ultima campanie electorală, democrații - aderând la ideile lui Bernie Sanders - au promis un sistem "Medicare for all", care - dacă va fi pus în practică nu înseamnă altceva decât naționalizarea industriei de sănătate.

Direcții de viitor, preziceri, perspective Sunt anticipate mari progrese, rezultate mai ales din conlucrarea inteligență artificială - nanotehnologie - inginerie genetică.Un element nou, cu rol potențial de lebădă neagră, care ar putea influența dezvoltarea medicinii în deceniile următoare, sunt consecințele economice ale pandemiei COVID19.

Complexitatea medicinii va crește pe măsură ce specialitățile medicale se divid pe sub-specialități: chirurgii ortopezi au devenit chirurgi de genunchi, sau umăr, sau șold, iar oncologii au format grupuri supra specializate, oncolog de plămân, sân, ovar, etc.Aceste subdiviziuni se vor infiltra și în strucutra și durata programelor de învățământ postuniversitar.

Rolul guvernului federal în practica medicală va crește, pe măsură ce numărul pacienților vărstnici va extinde programul Medicare, iar populația neîntrebuințată (datorită automatizării) va deveni mai numeroasă și va mări numărul celor care sunt asigurați prin Medicaid.Se adaugă asigurații prin Obamacare, ca și cei din programele pentru militari și veterani.

Sistemul medical va deveni și mai mult o variantă de "marfă", așa cum a început să fie odată cu trecerea la sistemul "managed care" (asistență medicală dirijată).Pachete mari de pacienți, ca și spitale și rețele medicale, vor fi negociate, vândute și revândute, la fel ca întreprinderile economice și comerciale.

Datele bolnavilor vor deveni și mai puțin confidențiale, prin schimbarea mâinilor care le dețin și accesul la ele va deveni mai ușor pentru "spărgătorii de coduri".

Pe măsură ce populația va crește și va îmbătrâni, nevoia de forță de muncă suplimentară va aduce o și mai mare internaționalizare a corpului medical și o creștere marcată a numărului de profesiuni medicale intermediare (nurse practitioners și physician assistents).În anul 2018, numărul de absolvenți ai facultăților de medicină a fost de 20.000, dar aceștia nu intră imediat în practică, ci în programele de rezidență și fellowship (supraspecializare), care țin mulți ani.

Utilizarea telemedicinii va crește, pentru a face față numărului mare de bolnavi și pentru a evita greutățile de transport pentru bolnavii vârstnici și tarați.Echipele de surori și tehnicieni care vizitează și tratează bolnavii la domiciliu vor prelua sarcini tot mai mari.

Computerizarea citirii și interpretării analizelor, preparatelor de țesuturi și a testelor de imagistică va fi aproape exclusiv făcută de computere.Recoltarea de analize, accesul venelor pentru analize și perfuzii, terapiile de rutină și manevrele de terapie fizică vor fi preluate de mașini și roboți.

Practicile medicale de tip solo vor fi de domeniul istoriei, ca și grupurile mici de medici asociați. Organizatorii de servicii medicale vor favoriza grupurile mari, personalul medical va fi, în cea mai mare parte, angajat de spitale sau organizații de sănătate și va lucra într-un un sistem integrat de muncă.

În aceste condiții, Statele Unite sunt printre cele mai bine pregătite pentru introducerea noilor metode, prin nivelul tehnologic, tradiția inventivității și spiritul antreprenorial existente deja.Dar, din nou, limita va fi dată de resursele financiare, de stabilitatea economică și de evoluția conflictelor din lume. Ca si de soluția care va fi în final adoptată de politicienii americani în privința asigurărilor de sănătate, în mare nevoie de a fi găsită înainte de falimentarea programelor existente.

______________________________ xx x

______________________________

Din istoria orașului Chattanooga: Celebrități muzicale din Chattanooga

Bessie Smith

Fără îndoială, cea mai mare glorie a orașului este Bessie Smith. Născută în anul 1894, într-o familie foarte săracă, și-a început cariera cântând și dansând pe strada unde locuia, pentru a câștiga câțiva bănuți. Apoi a ajuns solistă la corul bisericii de cartier, unde tatăl ei era predicator. Remarcată de muzicienii vremii, a fost educată de celebra Ma Rainey la Memphis și în curând a devenit "regina bluesului din State", care trăiau marea epocă a jazz-ului.Bessie Smith a murit într-un accident de automobil în anul 1937.

Grupul vocal de soul și doo-wop The Impressions a fost format de doi tineri din Chattanooga, Fred Cash și Sam Gooden. După ce au cunoscut succesul s-au stabilit la Chicago, Il.

Clyde Stubblefield a fost un reputat baterist de jazz, clasat pe locurile

fruntașe din clasamentele epocii (1940-1960).

Roger Alan Wade a fost un cântăreț de country, cu un mare talent pentru compoziții. Piesele lui au fost preluate de Johnny Cash, Waylon Jennings, George Jones, Hank Williams Jr. și alte staruri

contry.

Jimmy Blanton a fost un foarte bun basist de jazz. El a fost un membru constant al orchestrei Duke Ellington i1n anii '30

Yusef Latif a fost un celebru saxofonist de jazz cool, laureat al premiului Grammy și profesor la conservatorul universității statului Massachussetts.

Lovie Austin a fost pianistă de jazz de mare succes, în epoca de mare glorie a jazzului. A cântat cu Bessie Smith și cu Louis Armstrong.

Valadia Snow a fost una dintre puținele trompetiste de jazz. Datorită talentului său a fost poreclită "micul Louis". A făcut turnee în toată

lumea și a cântat cu cei mai mari muzicieni de jazz.

Roland Hayes, care a debutat în corul bisericii sale din Chattanooga, a devenit un mare artist vocal, cu o carieră înternațională în muzica de

operă și de concert. Lenell Glass, deasemeni crescut și educat în Chattanooga, a cântat cu grupurile The Temptations și The Platters, dar și cu muzicieni ca Sammy Davis Jr. și Buddy Guy.

Norman Blake a fost unul dintre cei mai de succes muzicieni de country, varianta blue grass, în anii '70. A cântat și a făcut

turnee cu Johnny Cash, Bob Dylan si Alison Krauss.

Iasaiah Rashad este un muzician rap de succes.

Mitch Rossell, stabilit în Nashville, este compozitor-cântăreț de country. El se i1ntoarce frecvent în Chattanooga, unde s-a născut, pentru concerte.

Usher este unul dintre cei mai celebri cântăreți de soul/rap. Născut în Chattanooga, a debutat în corul bisericii. A luat numeroase premii

Grammy, Billboard #1, People's Choice Award, etc.

Kane Brown este un muzician country în plină ascensiune.

Născută în Rossvile, Georgia, un oraș mic lipit practic de partea de sud a orașului Chattanooga, Lauren Alaina a debutat în 2010 și este solista unui grup de soul.

Ann Lee Patton a fost o harpistă de talie internațională. Năacută în Chattanooga, a studiat muzica la Conservatorul Cadek din oraș. A căntat cu mari orchestre clasice și a avut și performanțe de solistă.

Ghitaristul Eric Heatherly a debutat în muzica country și a ajuns membru stabil al formației care o acompaniază pe Shania Twain.

Muzician cu multiple talente, Keith Harling a debutat ca toboșar, dar a devenit cunoscut și pentru calitățile de ghitarist, saxofonist și trompetist. Este și compozitor și are o reputație stbilită în muzica

country.

Danny Shirley, născut în Chattanooga, a înființat în anul 1987 grupul de southern rock Confederate Railroad, grup de mare succes.

După ce a debutat cu grupul său Bobby Boyd & The Playboy Review, cu care a ajuns să-l acompanieze pe Willie Nelson și pe alți artiști country de prima mână, muzicianul originar din Chattanooga

s-a dedicat compoziției. Piesele lui au fost cântate de muzicieni celebri ca Willie Nelson, Toby Keith, George Jones, Garth Brooks și Conway Twitty.

Grupul pop The Association a fost format de muzicianul din Chattanooga Jules Alexander, în anii '60. Formația a avut o carieră de succes în California.

Rock'n Rollogy: Îmbătrânirea și moartea muzicienilor rock

Până în urmă cu câțiva ani, dispariția muzicienilor de rock a fost legată - în principal - de cele două mari pericole legate de stilul lor de viață: accidentele (Buddy Holly 1959, Duane Allman 1971, Steve Ray Vaughan, Marc Bolan - T Rex- 1977, Ronnie Van Zant - Lynrd Skynrd - 1987) și excesul de droguri sau de alcool (Brian Jones 1969 - The Rolling Stones -, Jimi Hendrix 1970, Jim Morrison 1971 - The Doors -, Janis Joplin 1970, Elvis Presley 1977, Keith Moon 1987 - The Who -, John Bonham - Led Zeppelin - 1980).

Alții au fost omorâți pentru motive mai mult sau mai puțin cunoscute: Sam Cooke 1964, Tupac Shakur 1996, Marvin Gaye 1984, John Lennon 1980, Mia Zapata 1993.

Dar în ultimele decenii, muzicienii rock mor din cauza vârstei și a bolilor, multe din afecțiunile lor fiind accelerate de excesele profesiunii.Iată o listă (incompletă) a muzicienilor de rock, jazz și country morți în ultimii trei ani:

2018: Aretha Franklin, Hugh McDowell (ELO), Marty Balin (Jefferson Airplane), Dennis Edwards (The Temptations), Dolores O'Rirodan (The Cranberries), Eddie Clarke (Motorhead).

2019: Dr. John (Malcolm John Rebennack), Joao Gilberto, Ric Ocasek (The Cars), Ginger Baker (Cream, Blind Faith), Peter Tork (The Monkees).

2020: Neil Pears (Rush), Bill Rieflin (King Crimson), Al Rex (Bill Halley and his Comets), Peter Green (John Mayall & The Blueberries, Fleetwood Mac), Trini Lopez, Mark Stone (Van Halen), Eddie Van Halen, Brian Locking (The Shadows), Spencer Davis (Spencer Davis Group), Little Richard, Kenny Rogers, Charlie Daniels, Ken Hensley (Uriah Heep).

Rubrica gastronomică: Masa de Sfântu' Vasile

La 1 ianuarie, de ziua Sfântului Vasile, păzitorul de duhuri rele, este și ziua primei petreceri a anului, tocmai bună ca să șteargă efectele oboselii și mahmurelii după noaptea de Anul Nou (așa cum era sărbătorită înainte de pandemie).

Numele provine din grecescul „basileos”, care la rândul lui înseamnă „rege”, „împărat”, „bazileu”. Latinii l-au redat prin Basilius de unde Basil, Bazil, Vasilii, Vasile, Vasilie, Vasilica, Vasilache, Vasi, Vasilis, Vasila, Vasilca, Vasilica, Vasea, Sile, Sica, Silica.

Sfântul Vasile cel Mare a trăit între anii 330 şi 379, în vremea împăratului Constantin. El s-a născut în Cezareea Capadochiei din părinţi credincioşi şi înstăriţi, Emilia şi Vasile, tatăl său fiind dascăl în cetate.Iubitor de învăţătură şi înzestrat pentru carte, Sfântul Vasile şi-a îmbogăţit cunoştinţele învăţând în şcolile din Cezareea, Bizanţ şi Atena, la cea din urmă cunoscându-l pe Sfântul Grigorie de

Nazians, cu care a legat o strânsă prietenie.A fost înălţat la rangul de arhiepiscop al Cezareei în anul 370, în vremuri grele pentru biserică.Între scrierile sale de mare importanţă teologică, la loc de cinste este „Liturghia Sfântului Vasile cel Mare”.Sfântul Vasile este primul ierarh care a întemeiat, pe lângă biserici, aziluri şi spitale pentru săraci, o leprozerie şi un aşezământ pentru recuperarea prostituatelor.

A murit în ziua de 1 ianuarie a anului 379, când încă nu împlinise 50 de ani, intrând în istoria creştină cu numele de Sfântul Vasile cel Mare.

Petrecerea de Sfântul Vasile se începe târziu, dupăamiaza, ca să aibă toți timp să se scoale după câteva ore de somn, parțial refăcuți după o noapte de revelion albă, cu mâncare, băutură, dans și veselie.

Deschiderea o fac răciturile de porc, resturile din salata de boeuf, icre, măsline, pește sărat sau afumat și murături, însoțite de o palincă sau țuică rece.Urmează ciorba de potroace, care drege și mai mult mahmureala, apoi friptura de porc cu cartofi la tavă, sau friptură rece de curcan, gâscă sau pui.La dulciuri se aliniază cozonacii, cornulețele și plăcinta cu răvașe.

E recomandat un vin ușor, poate chiar potolit cu sifon rece sau apă minerală, ca să nu se mai adauge multă povară pe ficatul greu încercat deja.Un obicei vechi și ciudat este acela de a răsturna, la masa de Sf. Vasile, un pahar de vin pe fața de masă, pentru a avea noroc în noul an.

În timp ce mesenii petrec, copiii trec de la unul la altul și îi sorcovesc, primind bani, dulciuri și alintături.

Sorcova, legată de tradiția de Sfântul Vasile, reprezintă vegetația de primăvară, așteptată de toți.

Din istoria Bucureștiului: Cafeneaua VecheMonika Seewaldt,

Cafeneaua Veche este cea mai veche cafenea atestată documentar în București, datând din 1781 și fiind atestată în anul 1812. Cafeneaua Veche se află pe Strada Covaci nr. 16, în fața pieței Sfântul Anton din centrul istoric.

În anul 1781, armeanul Ștefan Altîntop a primit permisiunea din partea domnitorului Alexandru Ipsilanti să construiască o cafenea în apropierea Curții Domnești, în partea nordică a pieței Sfâtului Anton, în schimbul unei simbrii de 10 taleri pe an.Cafeneaua avea pereții zugrăviți în alb, un acoperiș închis la culoare, iar fațada sa era decorată de o serie de bazoreliefuri în stil renascentist, amplasate între arcele ferestrelor prevăzute cu obloane de tablă. Cafeneaua și-a schimbat proprietarii în anii 1812 – anul atestării sale documentare – și apoi în 1825.

Începând cu secolul al XIX-lea Cafeneaua Veche a devenit locul de întâlnire pentru personalități ale vremii, precum Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale sau chiar regele Carol al II-lea. Istoria Cafenelei este legată de cea a hotelului Universal, aflat chiar lângă local, la numărul 14 al străzii Covaci, sediul celebrului ziar Timpul. Se spune că Eminescu, redactor la ziar între anii 1880 și 1881, ar fi fost unul dintre clienții fideli ai Cafenelei Vechi.(Wikipedia)

Din istoria limbii române: Ce limbă vorbeau Dacii? - de Daniel Guțăwww.adevărul.ro, aprilie 2020

Aproape 200 de cuvinte din limba română îşi au originea în limba vorbită de daci, potrivit celor mai mulţi dintre oamenii de ştiinţă care s-au dedicat studierii limbilor arhaice. Dacii nu foloseau scrierea, este o altă concluzie la care au ajuns lingviştii consacraţi, însă cele mai multe dintre teoriile privind limba sau scrisul în vremea antică au stârnit controverse. Studiul originii limbii vorbite în vremea dacilor pe actualul teritoriu al României este o ştiinţă complexă, căreia i-au căutat răspunsul lingvişti şi filologi renumiţi ca Ariton Vraciu, Ioan Iosif Rusu sau Bogdan Petriceicu Haşdeu.  Potrivit istoricilor, circa 160 de cuvinte folosite în limba română provin din fondul geto-dacic, deşi urmele certe ale limbii folosite în vremea strămoşilor noştri nu s-au păstrat ori sunt contestate. Oamenii de ştiinţă au identificat aceste cuvinte ca fiind folosite de populaţiile antice băştinaşe de pe actualul teritoriu al României folosind un criteriu eliminatoriu, potrivit lingvistului George Pruteanu. Astfel cuvintele identificate ca fiind autohtone şi arhaice nu îşi au originea în niciuna din limbile cu care limba română avea legătură: latina, greaca, slava, turca, maghiara. În al doilea rând, ele pot fi regăsite în limba albaneză care ar fi avut origini commune cu cele ale tracilor, amândouă populațiile - ca și grecii - fiind ramuri ale primilor indo-europeni stabiliți în Europa de Est..

George Pruteanu, autor al unui studiu dedicat limbii daco-gete a împărţit cuvintele autohtone, arhaice, în patru categorii: cuvinte considerate autohtone de Bogdan Petriceicu Haşdeu, în „Etymologicum Magnum Romaniae”, cuvinte autohtone care au un corespondent de origine indo-europeană în albaneză, listate de Ioan Iosif Russu, cuvinte autohtone fără corespondent în albaneză, listate de I.I. Rusu şi cuvinte considerate autohtone de Ariton Vraciu.

Lista cuprinde următorii termeni: A: abeş,  Abrud, abur, acăţa, adămană, ademeni, adia, aghiuţă, aidoma, ală, alac, aldea, ameţi, amurg,  anina, aprig, argea, Argeş, arunca, azugă. B: baci, baier, baligă, baltă, bară, Barbă-cot, barză, bască, batal, băga, băiat, bălan, balaur, beregată,  boare, bordei, bortă, brad, brânduşă, brânză, brâu, brusture, bucur, buiestru, bunget, burghiu, burlan,  burtă, burtucă, burtuş, butuc, butură, buză. C: caier, caţă, căciulă, căpuşă, căpută, cătun, cioară, cioban, cioc, ciocîrlie, ciomag, cârlan, cârlig, codru, copac, copil, creţ, cruţa, cujbă, culbec, curma, curpăn, cursă, custură, D: darari, daş, dărâma, deh, deretica, descăţa, descurca, dezbăra, desghina, dezgauc, doină, don, dop, droaie, dulău. F: fărîmă. G: gard, gata, gălbează, genune, ghes, ghiară, ghimpe, ghiob, ghionoaie, ghiont, ghiuj, gîde, gîdel, gordin, gorun, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz, gudura, guşă. H: hojma. I: iazmă, iele. Î: încurca, înghina, îngurzi, înseila, întrema. J: jilţ. L: leagăn, lepăda, lespede, leşina. M: mal, maldac, mazăre, măceş, mădări, măgură, mălai, mămăligă, mărcat, mătură, melc, Mehadia, mieru, mire, mistreţ, mişca, mânz, morman, mosoc, moş, moţ, mugure, munună, murg, muşat. N: năpârcă, năsărâmbă, niţel, noian. O: ortoman. P: păstaie, păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea. R: raţă, ravac, răbda, reazem, ridica, rîmfă, rînză. S: spânz, stăpân, stărnut, sterp, stejar, steregie, stână, străghiată, strepede, strugure, strungă, sugruma, suguşa, şale, şiră, şopârlă, şoric, şut, scăpăra, scrum, scula, scurma, sâmbure, sîmvea, sarbăd, Sarmisegetuza. T: tare, traistă, tulei, Ţ: ţap, ţarc, ţarină, ţăruş, ţundră, ţurcă. U: uita (a se), undrea, urca, urcior, urdă, urdina, urdoare. V: vatră, vătăma, vătui, viezure, viscol, Z: zară, zăr, zburda, zestre, zgardă, zgîria, zgârma, zimbru zîrnă. Potrivit istoricilor, o serie de nume de râuri provin din perioada antică, fără a avea neapărat originea în limba dacilor. Printre ele se numără:  Alutus, Aloutas – Olt, Amutrion, Amutria – Motru, Argessos, Ordessos – Argeş, Crisus – Criş, Hyerassus, Tiarantos, Gerasus, Seratos – Siret, Istros, Donaris – Dunărea, Maris, Marisos – Mureş, [B]useos – Buzău, Naparis – Ialomiţa, Patissus, Pathissus, Tisia – Tisa, Pyretus, Pyretos, Pyresos, Porata – Prut, Rabon – Jiu, Samus – Someş, Sargetia – Strei, Tyras – Nistru, Tibisis – Timiş. Lor li se adaugă numele de localităţi şi antroponime: Azizis, Acmonia, Acidava, Albac, Altinum, Ampelum, Bersovia (Berzobis), Degis — antroponim, Dicineus — antroponim, Decebalus—antroponim, Dierna, Dinogessia, Ditugentus — antroponim, Durpaneus — antroponim, Drobeta,— „Turnu Severin", Tapae, Tur(i)dava, Scorylo, Siosto, Potaissa, Sacidaba şi multe altele.

De asemenea, conform unor istorici medievali, dacii erau buni cunoscători ai plantelor medicinale, iar din vremea lor s-au păstrat aproape 80 de denumiri dace de plante. Cercetătorul Ariton Vraciu susţinea că dacii nu foloseau scrierea. „Ştim sigur că tracii şi ilirii din perioada istorică nu au avut o scriere proprie sau un alfabet. Traco-dacii, la fel ca majoritatea populaţiilor antice n-au cunoscut şi n-au întrebuinţat scrierea înainte de începutul influenţei greceşti (Russu 1967). Semnificativ este în această privinţă pasajul istoricului Aelianus: la vechii traci nimeni nu cunoştea slovele, iar toate neamurile barbare din Europa socoteau că este un lucru foarte ruşinos să foloseşti scrierea. Limba ilirilor o cunoaştem tot indirect, din fragmentele ce au rămas întâmplător în scriere greacă sau latină. Desigur, de aici nu trebuie trasă concluzia că, într-o perioadă mai veche, în aceste zone n-ar fi putut exista, teoretic vorbind, sisteme de scriere — autohtone ori importate —, care ulterior au dispărut sau nu au putut fi încă descifrate. "Nu este exclus ca aşa să stea lucrurile în cazul tabletelor de la Tărtăria, datînd cu aproximaţie din anul 3000 î.e.n”, concluziona lingvistul, în volumul Limba daco-geţilor. Timişoara: Editura Facla (1980).

Istorie prezidențială americană: Profesiunile președinților

Parcurgând lista celor 46 de președinți americani, clasați pe criterii de formare profesională și de practicare a unei meserii, remarci cum în timpurile moderne a crescut numărul celor care au fost "politicieni de meserie", fără experiență de muncă, business, responsabilitate profesională, expunere la nevoia de a avea grijă de zeci și sute de salariați, grijă pentru capital, atenție și adaptare strategică la competiție, inspirație în afaceri, selectare de oameni pe criterii de merit, prudență și corectitudine.

George Washington: ofițer de carieră în armata britanică, ofițer și comnadnt suprem al armatei revoluționare, latifundiar, topograf; John Adams: profesor, avocat, diplomat, autor; Thomas Jefferson: scriitor, inventator, arhitect, avocat, autor, rector al Universității Virginia; James Madison: avocat, teoretician și autor politic; John Quincy Adams: avocat, profesor, diplomat; James Monroe: avocat, scriitor; Andrew Jackson: militar, fermier; Martin van Buren: avocat; William Henry Harrison: militar, diplomat; John Tyler: avocat, cancelar al Colegiului William and Mary; James Knox Polk: avocat; Zachary Taylor: militar; Millard Fillmore: avocat; Franklin Pierce: militar, avocat, fermier; James Buchanan: avocat, scriitor; Abraham Lincoln: muncitor forestier,lucrător poștal, comerciant, avocat; Andrew Johnson: croitor; Ulysses Grant: militar; Rutherford Birchard Hayes: avocat, militar; James Abraham Garfield: profesor, militar; Chester Alan Arthur: profesor, avocat, perceptor; Grover Cleveland: șerif, avocat; Benjamin Harrison: avocat, jurnalist, militar; William McKinley: militar, avocat; Theodor Roosevelt: fermier, militar, explorator, vânător; William Howard Thaft: avocat, judecător, decan al facultății de drept de la Universitatea Cincinati; Woodrow Wilson: avocat, profesor, rector al Universității Princeton; Warren Gamaliel Harding: jurnalist; Calvin Coolidge: avocat, scriitor; Herbert Clark Hoover: inginer; Franklin Delano Roosevelt: avocat, scriitor; Harry S. Truman: fermier, comerciant, judecător; Dwight Eisenhower: militar; John Fitzgerald Kennedy: politician de carieră; Lyndon Baines Johnson: profesor, militar, fermier; Richard Milhous Nixon: avocat; Gerald Rudolph Ford: jucător profesionist de futbol, model, avocat; James Earl Carter: fermier; Ronald Wilson Reagan: actor, crainic sportiv de radio, militant pentru asociația ctorilor; George Herbert Walker Bush: businessman în petrol; William Jefferson Clinton: avocat (nepracticant), politician de carieră; George Walker Bush: businessman în petrol, proprietar de echipă sportivă; Barack Hussein Obama: organizator de comunitate (activist), de fapt politician de carieră; Donald J. Trump: businessman în afaceri imobiliare, proprietar de cazinouri, producător de televiziune; Joseph Robinette Biden: politician de carieră.

Pictorul lunii:Tache Papatriandafil (1903, Călăraşi – 1951, Bucureşti)

In mai puţin de 50 de ani de viaţă, Tache Papatriandafil a reuşit să se dezvolte ca artist şi să se individualizeze în rândul pictorilor ce au activat în cea mai efervescentă perioadă artistică autohtonă, cea interbelică.Nu a absolvit Şcoala de Belle Arte, ci doar a frecventat cursurile acesteia, ca de altfel şi pe cele ale Academiilor Libere din Bucureşti, fiind elevul lui Arthur Verona sau Petraşcu. În epocă este cunoscut drept unul dintre elevii cei mai iscusiţi ai lui Tonitza, care nu îl uită în desele cronici artistice. Debutul său se consumă în 1924, la Salonul Oficial, iar anii ce urmează surprind participări cu succes, fiind premiat pe rând în 1926, 1927 şi 1928.În 1929, fiindu-i acordată o bursă, Papatriandafil ajunge la Paris, unde studiază pictura şi desenul. Întors în ţară, va continua să participe la evenimentele artistice ale vremii, fiind prezent atât pe simezele Salonului, dar şi pe cele ale Tinerimii Artistice. În plus, în 1931, ia parte la formarea asociaţiei “Grupul Nostru”, fiind membru al valului de artişti tineri, din care făceau parte Phoebus, Margareta Sterian, Paul Miracovici, Aurel Kessler şi alţii.Din mediul artistic parizian pictorul îşi însuşeşte unele dintre principiile constructiviste pe care le întâlnim şi în lucrarea de faţă. Mici inflexiuni geometrizante se întâlnesc în construcţia peisajului, care altfel devine subordonat unei maniere post impresioniste, mai mult sau mai puţin intenţionate de artist. Pe filieră cezanniană, Papatriandafil orânduieşte imaginea pornind de la desen, urmând, în paşi constructivişti, finalizarea tabloului prin realizarea volumelor cromatice dominante. Tuşele de culoare sunt fin şi atent puse pe suprafaţa pictată, fără a încărca lucrarea, aspectul pastelat fiind atins prin folosirea culorilor în consistenţă pură. Tuşa de culoare este subordonată desenului, drept urmare peisajul este încărcat de recognoscibilitate, însă Papatriandafil urmăreşte să distragă atenţia prin alternanțe mici la suprafeţe colorate, apa, coroana copacilor sau cerul fiind tributare impresiei, ca generator de efect estetic. Astfel atmosfera se armonizează, iar peisajul este coordonat de suprafeţele şi volumele construite în concordanţă cu o cromatică racordată la motivul pictat.

Balcic

Pont Neuf

Vapoare în port

Articolul lunii:

2020: o fotografie a lumii noastre - de Ioan

Stanomirwww.marginaliaetc.ro; 22 decembrie 2020

Anul care stă să încheie a fost o fotografie a lumii noastre. Una nefardată, din care toate iluziile şi aparenţele au fost eliminate, brutal. Din cadrul ei ne priveşte chipul umanităţii, aşa cum este ea acum: încercată de frică, tentată de mesianisme, copleşită de anxietate, pregătită să accepte dominaţia statului ce îşi ia asupră-şi rolul de părinte, de salvator şi de demiurg.

Anul 2020 dovedeşte, încă o dată, că tot ceea ce pare clădit spre a dura poate fi alungat de unda seismică a istoriei, lasând loc viitorului în care recunoaştem imaginea trecutului familiar. Fricile sunt, întotdeauna, raţiunea ce justifică supunerea. Fanatismul este, întotdeauna, alternativa ce triumfă în faţa lucidităţii. Laşitatea este, întotdeauna, victorioasă în faţa curajului. Demagogia este, întotdeauna, mai elocventă decât echilibrul cuvintelor aşezate. Revoluţia este, întotdeauna, preferată organicităţii modeste a evoluţiei. Masificarea este, întotdeauna, mai puternică decât individul parte din comunitatea sa şi solidar cu un patrimoniu al tradiţiei. Arbitrarul este, întotdeauna, biruitor în faţa domniei legii şi separaţiei puterilor în stat. Toate acestea sunt lecţiile pe care anul 2020 le lasă ca moştenire celor care mai au curajul de a gândi în contra curentului, nesupuşi logicii înfricoşării şi înregimentării.2020 confirmă că viitorul în care trăim şi pe care începem să îl cunoaştem stă sub dublul semn al lui “ O mie nouă sute optzeci şi patru “ şi al “ Mândrei lumi noi”. Spectrele lui Orwell şi ale lui Huxley bântuie vremurile în care statul rămâne, indiferent de ipostaza în care se întrupează, cel mai redutabil inamic al libertăţii individuale. Ochiul atoateştiutor se întâlneşte cu ambiţia de a ameliora umanitatea, dacă nu prin inginerie genetică, măcar prin condiţionare ideologică. Totalitarismul şi paternalismul salvaţionist sunt chipurile în care statul de azi se insinuează în viaţa omenirii. În China comunistă, celebrată de tovarăşii de drum ca un miracol, tehnologia oferă dictaturii instrumentele prin care nu doar că poate elimina libertatea, dar poate eradica orice formă de revoltă potenţială. Mai mult decât autocraţia lui Putin, China populară este proiectul ce ilustrează vocaţia orwelliană a totalitarismului. Controlul ajunge până în intimitatea vieţii sociale, acţionând cu precizia inumană a unui altogoritm. Cei care nu se supun dispar în oceanul de date, ca şi cum nu ar fi existat.Reţelele sociale nu sunt mai puţin ambiţioase în încercarea lor de a ordona, de a disciplina, de a domestici. Imaginea de poster publicitar ascunde alienarea, atomizarea, dispariţia liberului-arbitru, atrofierea sentimentelor. Universul de aici găzduieşte un vast experiment de reeducare antropologică. Omul se topeşte în masa remodelată cu gândul la egalitate, dreptate socială, raţiune.

Pandemia a oferit statului, indiferent de tiparul ideologic, ocazia de a –şi exersa, din nou, reflexele sale de intervenţie, supraveghere, control şi condiţionare socială. Stările excepţionale, ce păreau a fi un capitol de istorie constituţională, au devenit cotidianul atâtor societăţi. Stările excepţionale au erodat libertatea dramatic, iar acest proces ireversibil de creştere al statului creează punctul de pornire al unui viitor al intruziunii şi al disciplinării. Argumentul protejării sănătăţii permite extinderea autorităţii statului dincolo de limitele rezonabile ale proporţionalităţii. Omul devine un subiect administrat birocratic, iar apelul la ştiinţa mântuitoare permite politicienilor să restrângă spaţiul de libertate, pas cu pas, în numele siguranţei şi al binelui comun.2020 poate fi primul an din acest viitor imposibil de evitat. Intâlnirea dintre frică, expansiunea statului, masificare, rafinare tehnologică poate fi una fatală libertăţii. Sinteza de Orwell şi de Huxley nu mai are trăsăturile clasice ale dictaturilor din veacul trecut. Ea înseamnă un sistem proteic şi adaptabil, capabil să se hrănească din temerile pe care statele însele le alimentează. Sinergia dintre stat ,reţelele sociale şi media nu este mai puţin neliniştitoare: criticii nu vor mai fi eliminaţi, pentru că vocile lor se vor fi pierdut în cacofonia postărilor şi a comentariilor. Masificarea va fi înlăturat riscul revoltei.2020 este această fotografie în care putem citi semnele timpurilor viitoare. Dincolo de pandemie, ceea se află în cauză este profilul umanităţii înseşi. O omenire educată pavlovian şi abandonată statelor omnipotente, spre a fi ocrotită şi salvată, iată un posibil drum care se desprinde din acest an. Luciditatea poate deveni, în acest viitor, la fel de subversivă ca şi libertatea însăşi.

Din povestea limbii române: Iarăşi despre noua limbă română - de Alexandru Călinescuwww.marginaliaetc.ro, 19 decembrie 2020

Astăzi e absolut necesar să-ţi pigmentezi discursul cu cuvintele ritualice: ever, wow, mainstream, establishment,

whatever, well etc.; din franceză, trecere încă mai are arhaicul déjà vu, dar cu deja scris fără accente, iar la radio şi la TV pronunţat aşa cum se scrie.

Unul dintre cuvintele de mare răspândire astăzi este cuvântul mix. O rapidă căutare pe Google arată că, pe lângă binecunoscutul mix grill, avem şi mix de legume, mix pentru cozonac, mix de seminţe, mix gogoşi, mix fructe de mare, mix de legume cu orez, mix mexican, precum şi enigmaticele combinaţii mix de licheni stabilizaţi, mix master, party mix, mix de marketing. Ar trebui adăugată şi categoria mix lingvistic, pentru a descrie starea în care se află limba română astăzi.Sigur, nu e ceva nou. În secolul al XIX-lea, influenţa covârşitoare a limbii franceze a dus la exagerări şi derapaje de felul celor pe care le ridiculizează Alecsandri. Dar, dincolo de maimuţărelile Chiriţei, franceza a avut un rol decisiv în formarea şi consolidarea limbii române literare, a furnizat un număr considerabil de cuvinte pe care româna le-a adaptat şi le-a integrat în chipul cel mai firesc. Multă vreme după aceea, franceza a rămas limba diplomaţiei, a intelectualităţii, cărţile în franceză erau net majoritare în biblioteci, în şcoli era limba străină studiată în mod prioritar. Situaţia s-a schimbat radical în ultimele decenii, iar locul francezei a fost luat de engleză care s-a impus, de fapt, graţie poziţiei dominatoare a Statelor Unite. Putem să deplângem aceste schimbări brutale, ele nu sunt mai puţin evidente. Limba română nu avea cum să se sustragă tăvălugului anglo-american. Dar, spre deosebire de modul în care franceza a fost „absorbită” în chip organic, contactul dintre română şi engleză a dat naştere, cel puţin deocamdată, unui mix. Şi, aşa cum într-un mix grill cotletele de porc, cârnaţii, micii, măduvioarele, momiţele etc. îşi păstrează, ca să zic aşa, individualitatea, la fel în mixul româno-englez cele două limbi coabitează, formând un monstru cu două capete. Exemplele pe care le voi da mai încolo sunt doar o mică parte dintr-o recoltă ce are toate şansele să devină inepuizabilă.Aşadar, iată mai întâi o jurnalistă: „Mulţi sunt young professionals cu grupurile lor care…”. O altă jurnalistă, politoloagă de temut: „… la o minimă cercetare vezi că nu e nici un open budget din familia internaţională cu acest nume, nici vreo platformă de scrapping care să permită online tracking expenditures…”. Alt analist politic: „avem un vot de tip trustee fără hating”. O jurnalistă face o mărturisire răscolitoare: „Un intelectual pe care îl admiram, dar am fost dezamăgită când l-am cunoscut live”. Ne vorbeşte acum o europarlamentară: „M-am urcat în maşina care m-a adus de la Parlament. Pe urmă am făcut ceva small talk şi a venit întrebarea …”. Şi un europarlamentar: „Trebuie să ne aşezăm pe un road-map”.

O tânără universitară ne relatează în felul următor o întâmplare care a şocat-o în timpul unui curs susţinut pe Zoom: „închei urgent meeting-ul”, „adaug şi o poză cu look-ul de work from home de astăzi”, „asta-i şi varianta mea tardivă şi funny la I’m still here etc”. Comentatorii de pe Facebook ai acestei postări au vibrat, s-au solidarizat cu persoana respectivă şi au încurajat-o. Mixul e practicat şi în zona de cel mai acut şi urgent interes, aceea a combaterii pandemiei. Aflăm, de pildă, că „un psiholog would-be infecţionist spune că…”. Adresându-se întregii populaţii, medicul responsabil cu vaccinarea anti-covid precizează că „vaccinarea se va face şi în centre drive-through”: un mesaj care a fost cu siguranţă apreciat de către oamenii muncii de la oraşe şi sate.În presă – presă scrisă şi TV – e trendy (nu mă pot abţine) să dai titluri în englezeşte. Titlul unui articol despre Karabah: „The winter is coming”. Ştire, pe un post TV, despre posibilitatea introducerii carantinei în mai multe ţări occidentale: „To close or not to close” (trimitere intertextuală gustată de intelectualii fini). O reclamă, tot la TV: „Cumpără de lângă tine challenge” (o campanie promoţională ce mizează pe impactul cuvântului magic „provocare”, servit aici în limba-mamă). Pe FB cineva ne aduce la cunoştinţă că „vreau să cumpăr ceva de încălzit, just in case”. Şi ca să dau un exemplu din viaţa mea cotidiană: la doi paşi de casa în care locuiesc, o cafenea îi îmbie pe trecători (pe trecătorii vorbitori de romgleză, fireşte) cu anunţul „But first coffee”. Să adaug că astăzi e absolut necesar să-ţi pigmentezi discursul cu cuvintele ritualice: ever, wow, mainstream, establishment, whatever, well etc.; din franceză, trecere încă mai are arhaicul déjà vu, dar cu deja scris fără accente, iar la radio şi la TV pronunţat aşa cum se scrie.Fascinaţia pe care o exercită limba engleză şi-a găsit recent o neaşteptată, dar elocventă confirmare. La moartea lui Maradona, plagiatorul Ponta a copiat – în engleză, of course – cuvintele de omagiu de pe postarea fotbalistului Gary Lineker. Nu le-a tradus, a vrut să le savurăm în toată splendoarea lor originară. Iar în seara alegerilor parlamentare, în urma eşecului partidului său, Victor Ponta şi-a încheiat scurtul, dar pateticul său mesaj de adio cu cuvintele „Never give up”.Până în momentul de faţă nu s-a aflat dacă şi pe astea le-a ciupit de undeva.

text publicat în premieră în Ziarul de Iași.