2

La 29 octombrie 2004 a fost semnat, la Roma, «Tratatul de instituire a unei Constitutii

pentru Europa», adoptat de catre Consiliul European la Bruxelles, la 17-18 iunie 2004. După 54

ani de la semnarea, la Paris, a Tratatului CECO (24 octombrie 1950) şi 47 ani şi 7 luni de la

semnarea Tratatelor CEE şi Euratom (Roma, 25 martie 1957), Uniunea Europeana a pasit, astfel,

spre un nou statut, depasind formal incadrarea in categoria organizatiilor internaţionale, deoarece

noul Tratat confera constructiei comunitare cadrul juridic unitar pentru exercitarea unor

competente ce tin mai degraba de esenta statului federal : monedă unica, buget provenit si din

resurse proprii (exista, insa, si contributii nationale), control integrat la frontiere, o serie de

politici comune decise si gestionate direct de la Bruxelles, o politica externa comuna (cu limitele

ei), infiintarea parchetului european, a jandarmeriei europene, a politiei europene de frontiera,

precum si atributii, deocamdata embrionare, in domenii ca apararea şi securitatea. De altfel,

intreaga evolutie a constructiei comunitare a fost una de la interguvernamental spre integrat,

chiar daca, de-a lungul celor peste 50 ani de istorie, Comunitatea Europeana (astăzi Uniunea

Europeana) a cunoscut şi perioade de recul şi euroscepticism. Numit de unii «Constitutie», iar de

altii «Tratat constitutional», documentul semnat la 29 octombrie 2004 este rezultatul unui lung

proces care a început cu Declaratia de la Laeken, din decembrie 2001, a continuat în cadrul

Conventiei privind viitorul Europei (28 februarie 2002 – 10 iulie 2003) si a fost finalizat de catre

Conferinta interguvernamentala a statelor membre UE (4 octombrie 2003 – 18 iunie 2004).

Tratatul CEE cuprinde 240 de articole si este structurat in sase parti distincte, precedate

de un Preambul.

Prima parte este consacrata principiilor care sustin instituirea Comunitatea Economica

Europeana prin intermediul pietei comune, a uniunii vamale si a politicilor comune;

A doua parte se refera la fundamentele Comunitătii. Aceasta cuprinde patru titluri consacrate

liberei circulatii a marfurilor, agriculturii, liberei circulatii a persoanelor, a serviciilor si a

capitalurilor si a transporturilor;

A treia parte se refera la politica Comunitatii si cuprinde patru titluri cu privire la regulile

comune, la politica economica, la politica sociala si la Banca Europeana de Investitii;

A patra parte este consacrata asocierii tarilor si teritoriilor de peste mari;

A cincea parte este consacrata institutiilor Comunitatii, cu un prim titlu care se refera la

dispozitiile institutionale si cu un al doilea care se refera la dispozitiile financiare;

Ultima parte a tratatului se refera la dispozitiile generale si finale.

3

Tratatul cuprinde, de asemenea, patru anexe referitoare la anumite pozitii tarifare, la produse

agricole, la tranzactii invizibile si la tările si la teritoriile de peste mari.1

Constitutia europeana era rezultatul unui proces politic de inovare, reflectand, in

principal, optiunea pentru o integrare politica expresa, spre deosebire de metoda internationala si

economica din etapele anterioare. Este adevarat ca Uniunea Europeana, infiintata in in anul 1992,

avea deja o dimensiune politica, dar natura sa politica erea exprimata mai degraba implicit.

Uniunea Europeana este o uniune politica, pentru ca detine competente de acest tip si adanceste

democratizarea sistemului, abandonand, treptat, simpla dimensiune economica. In plus,

Constitutia nu numai ca explica dimensiunea politica, dar introducea reforme majore care sa-i

permita Uniunii rezolvarea unor mai mari provocari, precum functionarea eficienta si dupa

extindere sau intarirea pozitiei de actor international.

Constitutia Europeana urmarea sa arata cetateanului natura politica a acestei Uniuni.

Aceasta explica, prin urmare, caracterul politic al Uniunii si o facea inclusiv prin aceea ca se

prezenta sub forma unui text constitutional, a unei Constitutii, asa cum este aceasta cunoscuta de

cetateni intr-un sistem politic democratic. Caracterul politic explicit era reflectat in intregul text,

mai ales in partea I, prin structura aleasa, simplificarea redactarii si a instrumentelor, redactarea

valorilor, principiilor si obiectivelor Uniunii, prezentarea sistemului sau institutional, prezentarea

competentelor si elaborarea catalogului acestora, enumerarea drepturilor fundamentale protejate

de catre Uniunea Europeana, a principiilor democratice si multe altele. Aceste elemente nu erau

toate neaparat noi: unele existau deja intr-o forma implicita in sistemul Uniunii, iar altele chiar

explicit, fiind insa formulate in vechile tratate, incat ereau dificil de inteles de catre cetatenii

europeni. Din acest punct de vedere, Constitutia avea meritul de a le prezenta intr-un mod usor

de inteles si de a le explica caracterul politic, ascuns pana in acel moment.

Principalul obiectiv al Constitutiei Europene a fost, prin urmare, acela de a apropia

Uniunea Europeana de cetatenii sai. In acest sens, se credea ca cel mai bun mod de a face acest

lucru era ca, alaturi de ratificarea traditionala a noului tratat – prin parlamentele nationale si/sau

referendumuri acolo unde era cazul - , cetatenii Uniunii sa-si dea in mod direct avizul asupra

Constitutiei prin organizarea unui referendum la nivelul Uniunii. Membri conventiei care

propusesera acest lucru s-au gandit ca acest referendum organizat la scara europeana sa aiba loc

1 Ioana Eleonora Rusu, Gilbert Gornig, Dreptul Uniunii Europene, Editia a 3-a, Editura CH Beck, Bucuresti, 2009; pag. 343

4

odata cu alegerile pentru Parlamentul European, adica in iunie 2004. Pana la urma, nu a fost

posibila organizarea acestei consultari populare, deoarece lucrarile Conferintei

Interguvernamentale 2003 s-au prelungit mult peste termenul stabilit initial – din pricina vetoului

Spaniei si Poloniei. In aceasta situatie, Parlamentul European si alte institutii europene au

stabilit, ca rezolutie de rezerva, ca ratificarea Tratatului Constitutional si organizarea

referendumurilor, acolo unde era cazul, sa aiba loc aproximativ in aceeasi perioada in toate

statele member, astfel incat sa asigure o “dimensiune europeana” acestui eveniment.. Obiectul

acestei initiative era de a se asigura de o reala dimensiune europeana, fara “contaminarea” sa cu

problematica nationala, in dezbaterile cetatenesti ce se organizau pentru cunosterea si intelegeea

textului Tratatului Constitutional. Guvernele statelor member au ignorant insa aceasta solicitare,

planificand ratificarea, respective organizarea de referendumuri, fara o minima actiune de

coordonare intre ele.

Criza constitutionala s-a declansat in 2005, cand, in aceeasi saptamana, francezii si

olandezi au respins prin referendumuri succesive Tratatul Constitutional. Cauza principala a fost

exact cea semnalata inainte, si anume faptul ca o dezbatere ce trebuai sa fie europeana a fost

transformata intr-una nationala. In urma acestor doua voturi negative, Constitutia parea “ranita

de moarte”, iar Uniunea Europeana parea sa intre intr-o criza existentiala. Confruntat cu aceasta

situatie, Consiliul European a decis trecerea Uniunii Europene intr-o pauza de ratificare in timpul

careia sa se organizeze dezbateri care sa aduca la gasirea celui mai potrivit remediu pentr

presupusa instrainare a cetatenilor Uniunii Europene. Se anticipa faptul ca respectiva pauza putea

dura pana la doi ani, adica pana atunci cand Franta si in Olanda ar fi avut guverne noi, capabile

sa ofere o solutie la problemele pe care tot ele le provocasera.

In cei doi ani urmau sa desfasoare dezbateri. Analizandu-le, acestea nu s-au dovedit deosebit de

utile, demonstrand mai de graba ca exista un consens intre statele membe cu privire la modelul

propus de construire a Europei, fara sa se oferi solutii. Absenta unor propuneri alternative a fost

interpretata ca dovada a acordului majoritatii cu privire la modelul si metoda de integrare prin

care Uniunea ajunsese pana aici. Doar. Tony Blair, in perioada presedintiei britanice a

Consiliului, a tinut sa reaminteasca viziunea britanica traditionala de aprofundare a dimensiuni

economice a Uniunii, dublata de neglijenta celei politice; propunerea a ramas fara ecou.

In primavara anului 2007 incepusera deja sa se clarifice principalele necunoscute,

intarindu-se certitudinea ca Sarkozy urma sa fie urmatorul presedinte francez. In acelasi timp,

5

presedintia germana a Consiliului realizase progrese in consultarile bilaterale pe care antrenase

cu statele membre referitor la modul de depasire a crizei constitutionale. Nu era tocmai usor sa

consideri “moarta” o constitutie care, desi respinsa prin referendum in doua state, fusese

ratificata in alte 18, iar in doua dintre acestea chiar prin referendum, asa cum s-a intamplat in

Spania si Luxemburg. Daca Constitutia nu putea fi declarata pur si simplu “moarta”, la fel de clar

era si ca nu putea intra in vigoare neschimbata, avand in vedere rezultatul referendumurilor din

Franta si Olanda.2

Ca urmare a unor abile negocieri, presedentia germana a reusit sa scoata Uniunea Europeana din

criza constitutionala, realizand, cu prilejul Consiliului European din 2007, un acord referitor la

mandatul de revizuire a Constitutiei. Formula de solutionarea fost anticipate de catre presedintele

Sarkozy atunci cand propunea negocierea unui “Tratat simplificat”, care sa recupereze formulele

institutionale esentiale pentru Uniune. Aceasta formula a fost numita de catre specialisti

“recuperare selectiva”, deoarce cauta sa salveze, in vederea includeri in noul tratat, elemente

existente in Tratatul Costitutional.Presedentia germane a mers mai departe pe aceasta cale,

intentionand sa salveze intreaga Constitutie.

Altfel spus, Constitutia care nu murise niciodata cu adevarat, a fost salvata si i s-a oferit o noua

oportunitate de a fi aplicata, sub aparenta unui nou Tratat de reforma, dar si-a pierdut forma

constitutionala.

Noul tratat, Tratatul de la Lisabona, semnat la 13 decembrie 2007, salva fondul

Constitutiei Europene, recuperand 95% dintre reforme si noile instrumente pe care le continea

Constitutia3. Nu a existat de fapt nici o intentie de a incepe de la zero sau de a deschide un nou

proces de reforma, punctul de plecare al noilor negocieri constituindu-l “vechea” Constitutie. Se

revenea, cu toate acestea, la forma clasica, cea a tratatelor. Se pierdea, astfel, saltul inainte pe

care il reprezenta pentru cetatean existenta unei constitutii ce asigura explictarea politica a

finalitatii Uniunii. In procesul de salvare a fondului Constitutiei, a fost folosita o strategie pe care

o putem numi strategia “valului”. Aceasta strategie a constat in ascunderea sub “un val” – acela a

tratatelor clasice – a elementelor de baza a unei constitutii, astfel incat reforma sa para noua, iar

2 Francisco Aldecoa Luzarranga, Mercedes Guinea Llorente, Europa Viitorului – Trataul de la Lisabona, Polirom, Bucureşti, 2011; pag. 29

3 Comisia pentru UE a Parlamentului danez a apreciat ca mandatul de redactare a Tratatului de la Lisabona, avea in continut, 95% din reformele Tratatului Constitutional – FOLKETINGET – EUROPAUD VALGET, Offering referat far Europaudvalgets abne mode den 13.juli 2007, pag. 27, www.eu-oplysningen.dk.

6

noul Tratat sa poate fi ratificat prin intermediul parlamentelor nationale, evitandu-se astfel

referendumurile.

Tratatul de la Lisabona a putut include, in acest fel marile castiguri ale Constitutiei,

precum: mai multa democratie, eficacitate, prezenta in lume si solidaritate pentru Uniunea

Europeana.

In ceea ce priveste aprofundarea democratiei, se realizeaza recunosterea valabilitati juridice a

Cartei Drepturilor Fundamentale in Uniunea Europeana – desi cu exceptii pentru britanici si

polonezi - , dar cu un rol crescut al Parlamentul European in procesul legislativ sau incorporat

parlamentelor nationale in contorul subsidiaritatii, cat si dreptul la initiative legislative

cetateneasca, urmare a strangerii a un milion de semnaturi.

In privinta eficacitatii, aceasta creste prin trecerea unui numar mare de decizii de la unanimitate

la majoritate calificata, realizarea unei ambitioase reforme institutionale, cat si crearea noilor

baze juridice pentru o politica energetica comuna, lupta impotriva schimbarilor climatice, o

politica spatiala europeana si noi instrumente in materie de migratie.

Obiectivul Uniunii de a avea o prezenta mai activa in lume urma sa se realize prin dezvoltarea de

noi instumente (precum Inaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe si Politica de

Securitate – fostul ministru European de Externe prin Tratatul Constitutional, care-si schimba

numai numele - , Serviciul European de Actiune Externa – un adevarat Serviciu Diplomatic

European), dar si prin atribuirea de personalitate juridica Uniunii Europene, ce devine, astfel,

subiect de drept international.

Solidaritatea este intarita prin instrumente cum ar fi obligatia statelor member de a fi solidare in

domeniul energetic, aparitia clauzei de solidaritate in cazul in care un stat membru sufera un atac

terorist sau o catastorfa umana/naturala.

Realizarea acestui acord pozitiv a obligat insa la “plata unui pret”. A fost necesara

sacrificarea unei parti din Constitutie, urmare atat a solicitarilor olandezilor si francezilor, cat si a

celor britanice si poloneze, care au profitat de criza pentru reluarea negocierilor. Pretul platit

consta, in principal, in eliminarea a tot ceea ce suna a constitutie sau amintea de ea. Astfel, in

primul rand au fost schimbate numele Tratatului Constitutional si structura acestuia, inovatiile

constitutionale fiind introduse sub forma consolidarilor juridice, in vechile tratate, adica Tratatul

Uniunii Europene si, respectiv, Tratatul Comunitatii Europene.

7

Eliminarea termenului de “constitutie” nu inseamna insa ca noul tratat nu mai era in fapt,

o constitutie. Cu atat mai mult cu cat, cu multi ani in urma, Curtea de Justitie a decis ca tratatele

joaca rolul unei constitutii materiale comunitare. In fond, caracterul de constitutie nu este dat de

denumirea sa, ci de ceea ce reglementeaza. Si in acest sens, daca continutul fostei Constitutii si

cel al Tratatului de reforma sunt foarte similare, o simpla schimbare de nume nu poate modifica

substantial natura acestuia din urma.

In acelasi timp insa – si aceasta este, probabil, cea mai importanta pierdere fata de

varianta constitutioanala a tratatului – a fost suprimata idea explicita ca Uniunea Europeana este

o uniune la care participa statele membre si cetatenii, Tratatul de la Lisabona pastrand explicit ca

actorii sunt numai statele. Prin aceasta operatiune s-a incercat sublinierea caracterului sau de

tratat international, clasic, si nu de tratat constitutional. In aceeasi logica a “curatirii elementelor

constitutionale” a fost suprimat si articolul privind simbolurile Uniunii Europene. O asemenea

prevedere nu duce automat la disparitia acestora, stabilita de Consiliul European de la Milano in

1985, dar nu mai este obligatoriu folosirea lor. Simbolostica Uniunii capata astfel o dimensiune

mai degraba implicita. Un alt “pret” platit pentru salvarea Constitutiei este cel referitor la unele

aspect juridice ale tratatelor prin revenirea la sistemul tratatelor multiple, suprapuse, in

defavoarea unui text unic, renuntandu-se, totodata, la efortul de simplificare pe care-l urmarea si

realizase Constitutia. In aceeasi ordine de idei, se mentineau vechile denumiri ale instrumentelor

juridice (regulamet, directive, decizie), abandonandu-se cele din Tratatul Constitutional,

respective lege si lege – cadru, data fiind, pentru unii, puternica lor rezonanta constitutialista.

Acestia se temeau ca denumirile respective ar fi putut indica existenta unui “stat european”. Este

regretabila si intrazierea reformei institutionale privitoare la luarea deciziilor in Consiliu prin

dubla majoritate, fata de cea tripla de acum, ce trebuie sa astepte pana in 2014 sau, in mod

exceptional chiar pana in 2017.

Cel mai mare pret va fi platit insa de cetatenii britanici si polonezi, deoarece Carta

Drepturilor Fundamentale nu are caracter obligatoriu pentru instantele din aceste tari. Consecinta

practica va fi ca acesti cetateni nu vor putea solicita, la nivel national, garantii pentru drepturile

recunoscute de Carta. Paradoxul il constituie faptul ca supralicitarea orientarii suveraniste a

guvernelor acestor tari, in numele careaia respectivele guverne considera ca, altfel, maximizeaza

drepturile propriilor cetateni, ii va afecta tocmai pe acesti cetateni, care – spre deosebire de cei ai

8

celorlate 25 de state membre – isi vor vedea minimizate propriile drepturi, ceea ce ii transforma

in cetateni europeni de rangul doi.

Calendarul ratificarilor se dorea a fi unul rapid si neconflictual, pentru a nu ingreuna si

mai mult dezbaterile prevazute pentru anul 2008 privind reforma bugetului. Ratificarile ereau

prevazute a fi, in principal, parlamentare, ceea ce ar fi trebuit sa reduca riscul unor noi “deraieri”.

Dintre statele member, doar Irlanda avea obligatia constitutionala de a organiza referendum. In

acest context, obiectivul asumat de cei 27 de membri ai Uniunii Europene erea de a ratifica

tratatul de-a lungul anului 2008, astfel incat noul tratat sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2009.

Tratatul de la Lisabona punea, astfel, capat crizei constitutionale, efectele principale al acesteia

ramanand, pe de o parte, intrazierea cu cel putin trei ani a reformelor si, pe de alta parte, o mai

redusa explicitare politica a Uniunii Europene.

Tratatul de la Lisabona stabileste bazele viitoarei Uniuni, o Uniune capabila sa ramana o

organizatie de succes, ca si pana acum, chiar si in conditiile in care se va confrunta, in

continuare, cu aceleasi probleme structurale, si anume, deficientele politice ale actualului sistem

politic European.

Acest Tratat este fructul reflectiei profunde, desfasurate in cadrul procesului

constitutional, asupra a ceea ce a fost si este Uniunea Europeana, dar si ce vrea sa devina. Fata de

reformele anterioare, trebuie subliniat caracterul inovator al reformelor specifice noului tratat si

al noului proces pe care il parcurge Uniunea, fiind vorba despre reforme politice ce expliciteaza

modelul European. Aceste reforme vor avea acum si in viitor diverse efecte asupra procesului,

una dintre cele mai importante efecte fiind acela al cresterii progresive a rolului cetatenilor si

societatii civile in viata Uniunii.

Primele analize ale Tratatului de la Lisabona s-au concentrate pe “aparentul” regres fata

de Constitutia Europeana. Comparand noul tratat cu cele vreci, cu care se aseamana ca forma, si

luand in considerare ambitia ratata de a oferi Uniunii o Constitutie, valoarea tratatului pare,

desigur, mai redusa. Nu trebuie sa neglijam insa, faptul ca unele tratate europene, sever judecate

la vremea lor, asa cum a fost cazul Actului Unic European, au avut ulterior, efecte politice

esentiale pentr constructia europeana.

Tratatul de la Lisabona atrage atentia ca Uniunea Europeana se afla in pragul unei mari

transformari in anii urmatori, ca Europa viitoare va fi una mai integrata si mai politica. Trebuie

insa sa fie clar ca aceasta Europa, spre care ne indreptam, nu va avea aparea in mod automat,

9

prin simpla aplicare a dispozitiilor Tratatului. Acest Trata deschide o cale, ofera posibilitatile,

configurarea definitive a Uniunii depinzand insa de vointa politica a actorilor implicati, dar si de

alti diversi factori interni si internationali. Tratatul de la Lisabona contine elemente care permit

progresul, dar creeaza numai drumul pe care am putea merge, urmand sa vedem care va fi, in

fapt drumul ales de catre actorii implicati si favorizat de ceilalti factori.

10

Bibliografie:

Francisco Aldecoa Luzarranga, Mercedes Guinea Llorente, Europa Viitorului – Trataul de la

Lisabona, Polirom, Bucureşti, 2011;

John McCormick, Sa Intelegem Uniunea Europeana – o introducere concisa, Editura CODECS,

2006;

Paul Magnette, Europa Politică - Cetatenie, constitutie, democratie, Editura Institutul European,

Iasi, 2003;

Roxana Munteanu, Drept european. Evolutie. Institutii. Ordine juridica, Editura Oscar Print,

Bucuresti, 1996;

Stelian Scaunas, Uniunea Europeana – Constructie, reforma, instituti, drept, Editura CH Beck,

Bucuresti, 2008;

Ioana Eleonora Rusu, Gilbert Gornig, Dreptul Uniunii Europene, Editia a 3-a, Editura CH Beck,

Bucuresti, 2009;

Marin Voicu, Uniunea europeana inainte si dupa Tratatul de la Lisabona, Universul Juridic,

Bucuresti 2009.

http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/treaties/lisbon_treaty/ai0033_ro.htm

http://www.mfa.gov.md/etape-istorice-ue/