Titus Livius (59i.Hr.-17d.Hr.) a fost un istoric roman, autor al unei monumentale istorii a Romei, Ab urbe condita (De la fondarea Romei).

Numele său de familie nu este cunoscut. S-a născut și a murit la Patavium (azi, Padova) în nordul Italiei. La vârsta de 28 de ani, după seria de războaie civile, se stabilește în Roma, unde a petrecut cea mai mare parte a vieții. În capitala Imperiului își face o solidă cultură. Împăratul roman Octavian Augustus i-a încredințat educarea nepotului său, viitorul împărat Claudius. Spre deosebire de alți istorici romani, cum a fost Gaius Cornelius Tacitus, Titus Livius nu a avut funcții politice sau militare. Acesta făcea parte din nobilimea locală, conservatoare a vechilor obiceiuri. În societatea romană Titus Livius era cunoscut ca fiind un om de o deosebită valoare culturală. El a avut lucrări pe teme de filozofie, opere sub formă de epistole în care a abordat problema retoricii. Către sfârșitul vieții se întoarce la Patavium, unde moare în anul 17 d.Hr. Lucrarea sa fundamentală este ,,Ab urbe condita” (De la fondarea Romei). Aceasta a fost scrisă în 142 de cărţi.TITLUL este o expresie literară latină care înseamnă ,,de la fondarea Cetăţii’’, adică a Romei. Era folosită de istoricii romani pentru a data evenimentele, prin referire la data legendară a fondării Romei de către Romulus. 

Titus Livius a scris cea mai mare parte din opera sa în timpul domniei lui Augustus, când Imperiul Roman domina întregul spațiu mediteranean și trecea printr-o perioadă de înflorire culturală și de prosperitate economică. Totuși, simpatia sa se îndreaptă spre epoca inițială a Republicii Romane. Descrierile sale, care - în parte - transfigurează și idealizează istoria timpurie a Romei, au tendința de a demonstra că Roma, chiar în timpurile începuturilor sale modeste, se bucura de aceeași glorie și măreție ca sub domnia lui Augustus. În ceea ce privește izvoarele de informație, Titus Livius a folosit materialul găsit în cronicile deja existente, fără a verifica autenticitatea faptelor relatate și fără a întreprinde un studiu critic al documentelor istorice. El acorda, mai ales, prețuire valorii literare și interesului provocat de povestirea unui eveniment, indiferent dacă era veridic sau nu. Astfel relatările impresionante ale unor bătălii sau dezbateri politice, în stil direct, ca în întreaga istoriografie a antichității, sunt pline de vioiciune și dramatism.TEMA acestei opere relevă evenimentele de la începuturile Romei, sosirea lui Eneas în Latium până la moartea lui Drusus, fiul vitreg al lui Augustus, în anul 9 p.Chr. IDEEA lucrării este istoria curajului, dreptăţii, modestiei, dragostei de popor, a celor mai alese virtuţi pe care Titus Livius vrea să le cultive în sufletele concetăţenilor săi. GENEZA operei. Cele mai importante dintre izvoarele care stăteau la îndemâna unui istoric antic erau documentele timpului: acte oficiale, inscripţii, pietre funerale, mărturii contemporane, dar şi alte lucrări istorice care tratau aceleaşi probleme. CONCEPŢIA DESPRE ISTORIE- Faţă de documente Titus Livius nu are o atitudine strict ştiinţifică critică şi nici nu le confruntă pentru a verifica unele informaţii.Titus Livius înfăţişează faptele istorice şi eroii într-o formă elevată.

Titus Livius a preferat să lucreze liniștit la opera sa istorică, în sânul familiei, la Patavium, unde și-a sfârșit zilele. Totusi, in cursul celor câteva deplasări la Roma, s-a angajat în aprige polemici cu Asinius Pollio și cu aticistii. Nu era un om blând, ci mai degrabă o ființă energică și chiar rigidă, înclinată să-și controleze cu atenție pulsiunile. Chiar dacă, probabil, nu a fost niciodată supus unor frustrări reale.

Titus Livius a scris foarte mult. Anumite lucrări ale sale s-au pierdut în totalitatea lor, de pildă un studiu asupra retoricii, structurat sub forma unei epistole adresate unuia dintre fii săi, în care îndemna la citirea atentă a discursurilor lui Cicero și Demostene. I se mai atribuie și opere filosofice, în principal dialoguri, în care interferau filosofia si istoria. Este probabil vorba de o mică istorie a doctrinelor filosofice.

În schimb, s-a conservat parțial vasta sa frescă asupra evoluției Romei, "De la intemeierea Orasului". Această imensă operă aparține analisticii, dar, cum s-a remarcat chiar în antichitate, și istoriei, întrucât nu evita cronica unor evenimente recente, contemporane cu autorul. In antichitate, ampla cronică liviană cuprindea o suta patruzeci si două de cărți, care relatau evenimentele petrecute între venirea lui Eneas în Italia și moartea lui Drusus, fiul vitreg al lui Augustus, fapt survenit în 9 e.n. Este însă aproape sigur că Titus Livius și-a conceput opera în o suta cincizeci de cărți, care ar fi trebuit sa se încheie cu relatarea morții lui Augustus. Dar boala și moartea l-au împiedicat pe istoric să-și desăvârșească opera. Din nefericire, s-au pierdut trei sferturi din această foarte amplă cronică. Nu ni s-au păstrat decât treizeci si cinci de carti, la care se adauga "periohele", periochae, adică scurte rezumate ale celorlalte cărți întocmite de abreviatori necunoscuți, precum și fragmente consemnate de diferiți autori.