tencuieli
TRANSCRIPT
1
Cap. 1
Noţiuni generale despre construcţii
1.1 Definiţii
Construcţiile sunt destinate să adăpostească şi să
creeze condiţii potrivite desfăşurării diverselor activităţi
ale oamnenilor : de producţie, cultural - educative, de
odihnă, pentru ingrijirea sănătăţii, etc.
1.2 Condiţii tehnico - economice cerute construcţiilor
Fiecare construcţie sau element de construcţie
trebuie să satisfacă un ansamblu de condiţii tehnice sau
cerinţe tehnico - economice principale, care se referă la
durabilitatea in timp, rezistenţa la foc, rezistenţa şi
stabilitatea construcţiei, condiţii fizice şi igienice,
arhitectonice, economico – organizatorice, ş.a.
Durabilitatea, adică durata de funcţionare normală
in timp a principalelor elemente de construcţie, fără
pierderea calităţilor necesare de exploatare, poate fi
pentru construcţiile definitive:
- ridicată, respectiv mai mare de 100 ani;
- mijlocie, respectiv de 50....100 ani;
- normală, respectiv de 20.... 50 ani.
Construcţiile provizorii au durata de funcţionare de 20
de ani.
2
Durabilitatea este influenţată direct de materialele
folosite, de modul de proiectare şi execuţie, de condiţiile
de exploatare şi intreţinere şi se referă la rezistenţa
materialelor şi elementelor de construcţie impotriva
acţiunii provenite din încărcările construcţiei la care sunt
supuse, precum şi acţiunile mediului ambiant.
Rezistenţa la foc reprezintă capacitatea construcţiei
de a rezista un anumit timp la solicitările termice şi
mecanice produse in timpul şi din cauza incendiilor.
Din punct de vedere al rezistenţei la foc,
elementele de construcţie depind direct de materialele din
care se execută şi se caracterizează prin gradul de
combustibilitate şi limita de rezistenţă la foc.
Limita de rezistenţă la foc a unui element de
construcţie este perioada de timp (in ore) in care acesta,
deşi supus acţiunii temperaturilor inalte, işi păstrează
stabilitatea şi se poate opune propagării incendiilor.
Rezistenţa şi stabilitatea construcţiilor sub acţiunea
solicitărilor se referă la capacitatea portantă, deformaţiile,
fisurarea şi oboseala elementelor de rezistenţă.
1.3 Clasificarea construcțiilor
Criterii de clasificare
- clasificarea funcţională sau după destinaţie;
- clasificarea după calitate;
- clasificarea după structura de rezistenţă;
- clasificare după gradul de rezistenţă la foc
(incendiu)
3
Clasificarea funcţională sau după destinaţie
Această clasificare grupează construcţiile
asemănătoare privind cerinţele funcţionale şi de
amplasament.
Din acest punct de vedcere, construcţiile se impart
în două mari categorii: clădiri şi alte construcţii
inginereşti, altele decat clădirile.
Clădirile sunt construcții închise, împărțite în
diferite spații sau încăperi, astfel ca în interiorul lor să se
poată desfășura diferite activități pentru care sunt
destinate și anume: locuire, producție, învățământ,
îngrijirea sănătății, odihnă sau divertisment. Clădirile sunt
dotate cu instalațiile necesare funcționarii și confortului:
apă, canalizare, electricitate, încălzire, aer condiționat,
transport pe verticală.
In funcţie de scopul şi destinaţia lor, sunt grupate
în:
- clădiri civile, care cuprind : clădiri de locuit
individuale sau colective, clădiri publice şi
administrative (juridice, comerciale, de
administraţie, etc.) clădiri social –culturale ( teatre,
cinematografe, unităţi de invăţămant, biblioteci,
construcţii sportive, etc.)
- clădiri industriale, care cuprind : clădiri de
producţie ( uzine, fabrici, ateliere), clădiri pentru
deservirea producţiei (magazii, rezervoare,
centrale, silozuri, etc.)
4
- clădiri agrozootehnice (agricole), care cuprind :
clădiri pentru adăpostirea animalelor, construcţii
legumicole ( sere, rasadniţe, etc.), clădiri pentru
adăpostirea inventarului agricol, a produselor
agricole (ateliere, remize, silozuri, magazii, etc.)
Construcțiile inginereşti, care nu se încadrează în
categoria clădirilor, sunt: căi de comunicaţie, lucrări de
artă (poduri, tuneluri, viaducte), construcţii hidrotehnice,
coşuri de fum, turnuri de televiziune, conducte de apă,
gaze, canal, linii de transport al energiei electrice, etc.
Clasificarea construcţiilor după criteriile de calitate
Această clasificare este determinată de :
- durabilitatea şi gradul de rezistenţă, inclusiv
rezistenţa la foc, ale principalelor elemente de
construcţie;
- cerinţle de exploatare referitoare la normele de
suprafaţă, inalţime şi volum construite, la gradul de
confort, instalaţii, dotări, calitatea lucrărilor de
finisaj, durata de serviciu, etc.
Din acest punct de vedere, construcţiile se impart
în trei clase de calitate după cum satisfac: cerinţe
ridicate, medii sau obişnuite.
Clasificarea după modul de alcătuire şi
dispunere al elementelor de rezistenţă grupează
structurile de rezistenţă astfel :
5
- structuri cu pereţi realizaţi din lemn, zidării
diverse, beton armat turnat monolit - diafragme sau
din elemente prefabricate ;
- structuri cu schelet portant (cadre) realizate din
grinzi şi stalpi din beton armat monolit, beton
armat din elemente prefabricate sau schelet metalic
;
- structuri cu alcătuire mixtă, realizate din cadre şi
diafragme ;
- structuri speciale – considerate astfel după modul
de alcătuire, destinaţie, dificultăţi de proiectare,
mod de execuţie, materiale utilizate, etc; asemenea
structuri sunt numeroase şi se pot realiza cu arce,
plăci curbe subţiri, cu acoperişuri suspendate pe
cabluri sau se pot intalni la clădiri cu deschideri
mari, poduri, silozuri, buncăre, rezervoare, castele
de apă, coşuri industriale de fum, turnuri de răcire,
etc.
Structură cu pereți portanți din zidărie
(compartimentarea unei clădiri pe acelaș nivel)
6
Structură cu pereți portanți din beton armat sub formă de
prefabricate (panouri mari)
Structură cu pereți portanți din beton armat monolit (diafragme)
7
Structură cu schelet portant (cadre) realizat din beton armat
monolit:
L – deschiderea; h – inălțime etaj; h1 – adâncimea de fundare
1 – fundație cu bloc și cuzinet; 2 – cuzinet de beton armat; 2 – bloc de
beton simplu; 4 – pardoseala peste terenul natural; 5 – stîlp marginal; 6
– stâlp central; 7 – grindă principală (rigla cadrului); 8 – grinzi
secundare curente (nervuri); 9, 10 – grinzi secundare având rol de
rigidizare longitudinală a structurii; 12 – pardoseală peste planșeu; 13 –
placa planșeului de acoperiș; 14 - învelitoare
Structură cu schelet portant din elemente de beton armat
prefabricate:
L – deschiderea; l – travee; H înălțimea; 1 stâlp; 2 – grindă
principală cu inimă plină; 3 – cheson de acoperiș
8
Structură cu schelet metalic
1 – fundație; 2 – stâlp cu inimă plină; 3 – perete de închidere; 4 – grindă cu zăbrele; 5 – pană de acoperiș; 6 – tablă ondulată
de acoperiș; 7 grindă de rulare; 8 – pod rulat; 9 – pardoseală
peste teren natural
Structuri cu alcătuire mixtă realizate din cadre si
diafragme:
a - nucleu tubular; b – nucleu dun două diafragmen
independente in forma de U; c – nucleu în două diafragme
plane intersectate cu margini întărite cu bulbi (Stâlpi
înglobați) ! – diafragme; 2 – stâlp; 3 – bulbi ai diafragmelor; 4 – elemente de închidere (fațadă) ale
construcției
9
2.1 Infrastructura clădirii
Cuprinde ca element principal fundaţia, care se
execută sub nivelul terenului natural, vine in contact cu
terenul bun de fundare şi transmite acestuia toate
incărcările care acţionează asupra construcţiei.
Incărcările trebuie astfel repartizate pe talpa
fundaţiei încat să nu fie depăşită capacitatea portantă a
terenului, iar tasările care rezultă să fie cat mai uniform
repartizate.
Peste fundaţie se execută, după caz, zidăria
parterului sau a subsolului.
2.2 Suprastructura clădirii
Este partea din clădire situată deasupra terenului şi
este formată din :
Structură specială pentru un hangar, realizată cu arce
turnate monolit și cu elemente secundare chesoane I sau
bolțisoare prefabricate II:
1 – arce turnate monolit armate cu carcase sudate; 2 –
chesoane; 3 – bolțișoare prefabricate; 4 – carcasă sudată
10
Elementele de rezistență care cuprind:
- zidurile (pereţii); delimitează spaţiul interior al
clădirii de mediul înconjurător şi împart construcţia
la interior în încăperi şi după caz, preiau
încărcările ce le revin şi le transmit fundaţiilor
(pereţii de rezistenţă - portanţi);
- stalpii sunt elemente verticale sau înclinate de
rezistenţă; preiau încărcările provenite de la
elementele de construcţie orizontale sau înclinate
(grinzi, planşee) şi le transmit fundaţiilor;
- planşeele - sunt elemente orizontale sau înclinate
care separă între ele încăperile unei clădiri pe
înalţimea acesteia sau închid clădirea la partea
superioară, alcătuind în acest ultim caz, acoperişul
numit acoperiş – terasă.
Planşeele preiau încărcări permanente şi utile (oameni,
mobilier, utilaje, pereţi despărţitori neportanţi, etc.) şi
le transmit pereţilor de rezistenţă sau stalpilor direct
sau prin intermediul unor grinzi;
- scările – asigură circulaţia între nivelurile clădirii,
precum şi între exterior şi interior.
- şarpanta - elementul de rezistenţă al acoperişului,
avand rolul de a susţine învelitoarea clădirii şi a
prelua încărcările date de acţiunile mediului (vant,
ploaie, zapadă);
Elemente de închidere și compartimentare
Separă încăperile clădirii între ele și interiorul clădirii
de exterior. Nu au rol portant.
11
- șpaletul reprezintă porțiunea de perete între două
goluri de ferestre sau de uși;
- parapetul este sub golul de fereastră ;
- buiandrugul se află la partea superioară a golului
de fereastră, de ușă și preia încărcările de deasupra
lui;
Elemente de finisaj şi protecţie
Au rolul de a face clădirile utilizabile în condiţii cat
mai confortabile, de a le da un aspect plăcut şi estetic,
precum şi de a le proteja împotriva agenţilor agresivi
proveniţi din mediu (ploaie, vant, gaze, etc.) sau din
exploatare. In cazul acestor lucrări se cuprind :
- invelitoarea – protejează construcţiile împotriva
acţiunilor mediului.
- izolaţiile – au rolul de a proteja interiorul clădirilor
împotriva infiltraţiilor de apă, a modificărilor
temperaturii mediului exterior, precum şi
împotriva zgomotelor.
- tencuielile şi placajele (interioare şi exterioare) –
protejează elementele de construcţie, le dau un
aspect plăcut şi contribuie la ridicarea gradului de
confort;
- pardoselile – asigură o bună circulaţie la interior şi
protejează planşeele împotriva uzurii produse de
circulaţie, ridică gradul de confort;
- tamplăria (uşi şi ferestre) – asigură închiderea
golurilor lăsate în pereţi, atat pentru circulaţie, cat
şi pentru iluminarea şi ventilarea naturală a
încăperilor;
12
- zugrăvelile, vopsitoriile şi tapetele – se aplică
peste stratul de tencuială uscată a pereţilor şi
tavanelor sau pe suprafaţa tamplăriei, a
radiatoarelor şi conductelor, etc., avand rol de
protecţie şi decorativ.
Lucrări de instalaţii
Pentru exploatarea clădirilor în bune condiţii şi
pentru obţinerea unui grad ridicat de confort sunt necesare
lucrări de instalaţii complexe.
Cap. 3 LUCRARI DE FINISAJE
TENCUIELI
3.1 Generalități
Prin tencuire se înțelege operația de acoperire a
unor suprafețe brute (de cărămidă, beton, rabiț etc.) cu un
strat de mortar în stare plastică, care după întărire
formează o crustă compactă și rezistentă numită tencuială.
În încăperile în care umiditatea relativă a aerului
va fi mai mare (peste 60%), cum este cazul băilor,
bucătăriilor și al spălătoriilor, pereții se tencuiesc cu
mortare bogate în ciment, asemănătoare ca rețetă de
preparare cu acelea utilizate pentru tencuirea fațadelor
clădirilor.
Tipuri de tencuieli
După poziția lor în construcții, se
deosebesc:
13
- tencuieli interioare, aplicate pe suprafețele
pereților și ale tavanelor (din beton, zidărie de
cărămidă, beton celular autoclavizat etc.).
După modul de finisare a stratului vizibil
tencuielile sunt: decorative și obișnuite.
3.2 Alcătuirea și tehnologia de execuție
a tencuielilor simple
Tencuielile simple sunt acelea la care suprafața
tencuită trebuie să fie plană, verticală, respectiv
orizontală, iar fața văzută, drișcuită. Aceste tencuieli
numite și tencuieli drișcuite sunt cele mai des
întrebuințate și se folosesc atât în interiorul cât și
exteriorul construcţiilor.
Tencuielile simple sunt alcătuite din trei straturi:
spriț, grund și stratul vizibil. Principalele operații ce se
execută la aceste tencuieli sunt legate tocmai de realizarea
celor trei straturi și precedată de trasarea suprafețelor.
Trasarea suprafețelor
Trasarea cuprinde două operații: punctarea şi
executarea stâlpișorilor (fixarea reperelor).
Punctarea constă în aplicarea pe suprafața de
tencuit a unui număr de martori realizați din mortar, astfel
ca fața acestor martori să corespundă cu fața grundului
care urmează să se aplice. Între martori se execută
stâlpișorii care servesc pentru nivelarea grundului.
Pentru executarea acestor operații la pereți
interiori, în partea de sus a acestora, la o distanță de 20
14
cm de la tavan și 20 cm de la peretele vecin, se bate în
rostul de zidărie un cui, astfel ca floarea lui să rămână în
afară peretelui cu 1-1,5 cm.
Pe floarea acestuia se tine lipită sfoara firului cu
plumb, lăsând greutatea cumpenei să atârne aproape de
pardoseală. Alături de sfoara, la 20 cm de pardoseala, se
bate un al doilea cui, pană ce floarea lui atinge sfoara.
După baterea celor două cuie, se controlează
grosimea tencuielii de-a lungul sforii. Dacă, din cauza
neregularității zidului, grosimea obținută depășește în
multe locuri pe cea normală de 2 cm, se bate atât cuiul de
sus cât și cel de jos, astfel ca să se obțină o grosime de
tencuială cât mai mică, mergând în unele locuri chiar
până la 0,5 cm.
Între aceste două cuie, se mai bate în același mod
încă un cui la mijlocul distanței.
Se repetă operațiile și în cealaltă margine a
peretelui.
Între cuiele de lângă tavane se ține întinsă o sfoară
de floarea cuiului și se bate în lungul sforii, la 1-2 m, câte
un cui până ce floarea acestuia atinge sfoara. În același
mod se procedează și între cuiele intermediare, precum și
între cuiele de lângă pardoseală.
În jurul tuturor acestor cuie se aplică turte de
mortar, nivelându-se până la floarea cuiului, formând
astfel așa numiți martori.
Martorii se mai pot face lipind cu mortar lângă cui,
in poziție orizontala, o bucată de șipcă la nivelul florii lui.
Pentru asigurarea unei aderențe cât mai mari a mortarului
pe suprafețele pe care se aplică tencuiala, trebuie ca
acestea sa fie cat mai rigide, plane, curate și rugoase.
15
Trasarea suprafețelor cu fâșii verticale
Trasarea suprafețelor cu fâșii orizontale
16
Când există abateri verticale sau orizontale
importante ori neregularități locale mari, ele trebuie
reparate. Dacă abaterile nu depășesc limitele admisibile se
curăță doar suprafețele respective de praf, noroi, pete de
grăsime etc. Daca suprafețele de tencuit sunt netede, ele
trebuie înăsprite prin cioplire, șpițuire etc.
În cazul zidăriilor de cărămidă executate cu rosturile
pline, rosturile se curață pe o adâncime de 1 cm pentru a
asigura o legătură bună a tencuielii cu zidăria.
Pereții și tavanele din beton ce s-au realizat în
cofraje de inventar (metalice sau din placaj), având
suprafețe netede nu se tencuiesc. Suprafețele lor trebuie
pregătite pentru o finisare directa cu compoziția de
zugrăveli, vopsitorii sau tapete.
Înainte de aplicarea mortarului, suprafețele de
tencuit trebuie să fie stropite cu apă, pentru a nu se
produce absorbirea excesivă a apei din mortarul de
tencuială, ceea ce ar dăuna adeziunii acestuia.
Toate suprafețele de lemn sau de metal care apar în
zidărie (ghermele, grinzi, buiandrugi. stâlpi, etc.) nu se
tencuiesc decât după ce au fost acoperite cu plasă de rabiț;
cele de lemn vor fi acoperite sub plasa de rabiț cu carton
bitumat pentru a se evita umflarea lemnului în contact
direct cu tencuiala.
La tencuielile pe plasă de rabiț trebuie să se verifice
în primul rând ca plasa să fie bine legată cu sarmă, la
distante de 20…25 cm, de rețeaua de bare de otel-beton.
Componenții mortarelor au un rol diferit și
influențează prin natura, calitatea și cantitatea lor
proprietățile mortarelor, le determină domeniile de
utilizare și astfel trebuie să satisfacă anumite condiții.
17
Componenții principali ai mortarelor sunt: lianții,
apa și agregatele.
Liantul poate fi varul sau cimentul. El determina
lucrabilitatea mortarului proaspăt și conferă liantului
întărit proprietăți mecanice.
Apa de amestec asigură hidratarea liantului și
conferă lucrabilitatea mortarului proaspăt. Apa nu trebuie
să conțină substanțe organice nocive.
Nisipul cu rol de umplutura, contribuie la
reducerea contracției la uscare a liantului întărit. Nisipul
preferabil este cel cuarțos. El trebuie să aibă o anumită
granulozitate și să corespundă la anumite condiții de
calitate în ceea ce privește conținutul de argilă, substanțe
humice, săruri, mica, cărbune etc.
Sculele pentru executarea lucrărilor de tencuieli
sunt :
- mahala pătrată, lungă pentru luarea mortarului
din targă de pe care se ia cu mistria şi se aruncă pe tavan;
- mistrie pentru aruncarea mortarului pe tavan sau
pe pereți;
- fir cu plumb pentru măsurarea verticalității
- dreptar pentru măsurarea verticalității și
orizontalității și nivelarea mortarului
- cuie și sfoară pentru punctarea stâlpișorilor
- maşina de tencuit pentru aplicarea sprițului sau
grundului
- drișca (de oțel, obișnuită, profilată, dreptar lung)
pentru finisarea tencuielii
18
3.3 Prepararea mortarelor pentru tencuieli
drișcuite
Tencuielile obișnuite drișcuite au ultimul strat
din tinci de var aplicat pe un grund din mortar de var gras,
cu sau fără adaos de ciment. Mortarele uzuale pentru
tencuieli drișcuite sunt mortarele de marca M 4 , M 10.
Mortarul de var se prepară într-o ladă de scânduri
bine încheiată în care se pun cu lopata cantitățile necesare
de nisip și de ciment; se adaugă apoi treptat apă,
amestecându-se în continuu cu lopata până ce se obține
un amestec cu aspect uniform și de consistența necesară
punerii în lucrare .
Prepararea mortarului de ciment-var. Pasta de var
în cantitate corespunzătoare dozajelor indicate, se pune
într-o ladă de scânduri.
În momentul măsurării volumelor componentelor,
pasta de var trebuie sa aibă consistenta de 12 cm.
Se toarnă apoi apa și se amestecă bine până la
omogenizare, cu ajutorul sapei de lemn. În același timp,
pe o platformă alăturată se amestecă bine, până la
omogenizare nisipul împreună cu cimentul.
Se toarnă apoi amestecul de nisip și de ciment
peste pasta din ladă în cantități mici, amestecându-se
bine, până se obține o pastă omogenă.
Se verifică consistența cu ajutorul conului – etalon
și dacă nu corespunde prevederilor din proiect, se mai
adaugă apă, amestecându-se din nou până la
omogenizare.
19
3.4 Prepararea mecanizată a mortarelor.
Mortarele pe bază de ciment și var hidratat se prepara
numai prin procedee mecanice asigurându-se următoarele
condiții:
- dozarea gravimetrica a componentelor solide ale
mortarului, cu tolerante de + 2% sau -2% pentru lianți și
+ 3% sau - 3% pentru agregate;
- amestecarea îngrijiăa a mortarului până la
omogenizarea completă.
În cazul utilizării varului hidratat nu mai este
necesară operația de stingere a varului.
Mortarele pe bază de ciment și var-pastă se prepară
prin procedee mecanice (sau manuale), iar dozarea
componenților se va efectua gravimetric sau volumetric,
respectându-se toleranțele indicate pentru lianți și
agregate.
În funcție de tipul mortarului de aplicat,
consistența mortarelor trebuie să fie cuprinsă între
limitele indicate pentru mortarele de tencuială:
Mortare aplicate manual;
- pentru spriț 9
- pentru grund 7…8
Mortare aplicate mecanizat;
- pentru spriț 12
- pentru grund 10…12
Pentru prepararea mecanizată a mortarelor se
folosesc malaxoare cu amestecare forțată sau betoniere cu
cădere liberă.
20
Un malaxor este alcătuit dintr-o tobă cilindrică cu
un ax orizontal și este prevăzut la partea superioară cu o
pâlnie de alimentare cu materiale.
Axul tobei are palete oblice sau elicoidale care
execută afânarea și amestecarea materialelor componente.
3.5 Tehnologia de execuţie a tencuielilor
drișcuite
Tencuielile drișcuite sunt tencuieli simple la care
suprafața tencuită trebuie să fie plană, verticală respectiv
orizontală, iar fața văzută drișcuită.
Principalele operații ce se execută la aceste
tencuieli sunt legate de realizarea celor trei straturi
precedată de trasarea suprafețelor.
Trasarea suprafețelor cuprinde două operații:
- punctarea
- executarea stalpișorilor (sau fixarea reperelor)
Punctarea constă în aplicarea pe suprafața de
tencuit a unui număr de martori realizați din mortar, astfel
ca fața acestor martori să corespundă nivelului feţei
grundului care urmează să fie aplicat. Între martori se
execută stâlpișori care servesc pentru nivelarea grundului.
Pentru executarea acestor operații la pereți, în
partea de sus a acestora la o distantă de 20 cm de la tavan
și 20 cm de la peretele vecin, se bate în rostul de zidărie
un cui astfel ca floarea lui să rămână în afara peretelui cu
1-1,5 cm. Pe floarea acestui cui se ține lipită sfoara firului
cu plumb lăsând greutatea cumpenei să atârne aproape de
pardoseală. Alături de sfoară la 20 cm de pardoseală, se
bate un al doilea cui până ce floarea lui atinge sfoara.
21
După baterea celor două cuie se controlează
grosimea tencuielii de-a lungul sforii. Între aceste două
cuie se mai bate un cui în același mod, la mijlocul
distanței. Se repetă operația și la cealaltă margine a
peretelui. Între cuiele de lângă tavane se ține întinsă o
sfoară lipită de floarea cuiului și se bate în lungul sforii, la
intervalele de 1-2 m câte un cui până ce floarea acestuia
atinge sfoara.
În același mod se procedează și între cuiele
intermediare precum și între cuiele de lângă pardoseală.
În jurul tuturor acestor turte se aplică turte de mortar ce se
nivelează până la floarea cuiului formând așa-numiții
martori.
Între martorii astfel executați se aplică fâșii
verticale de mortar de 8-12 cm lățime nivelate cu un
dreptar, prin mișcarea suscesivă a acestuia în sus și în jos,
rezemat pe martori. Dreptarul se ține în poziție verticală
dar la încăperi mici fâșiile se execută în poziție orizontală.
La trasarea tavanului în centru lui se fixează un
martor de ipsos gros de 1-1,5 cm.
Pe acest martor se ţine paralel cu unul din pereți un
dreptar lung și cu ajutorul unui boloboc aplicat pe acesta
se așază dreptarul în poziție orizontală; la capetele lui se
fixează un martor de ipsos prin umplerea cu mortar a
spațiului dintre dreptar și tavan.
Se întoarce apoi dreptarul în poziție perpendiculară
și se procedează la fel fixându-se alți doi martori la
capetele dreptarului, in noua poziție.
Folosind martorii astfel fixați se punctează în mod
analog linii pe lângă pereți.
22
Aplicarea șprițului sau amorsajului este primul
strat al tencuielii și are ca scop să asigure o bună legătură
a acestuia cu suprafața suport.
Pereții din zidărie de cărămidă se stropesc cu apă
și se amorsează prin stropirea cu un mortar fluid care va
avea aceeași compoziție ca a mortarului pentru stratul de
grund.
La suprafețele de beton și de zidărie de piatră,
pentru șpriț se folosesc lapte de ciment (ciment cu apă)
uneori cu un mic adaos de nisip.
Stratul de șpriț se aplică fie manual, fie mecanizat.
Aplicarea mecanizată se realizează cu mașinile de
tencuit. Manual, stratul de șpriț se aplică cu ajutorul unei
mături scurte astfel încât să formeze un strat cat mai
subțire (circa 3 mm) numai cât este necesar să acopere
toată suprafața cu un strat continuu.
Stratul de șpriț nu se nivelează ci trebuie să rămână
așa cum a rezultat din aruncarea mortarului.
Pe suprafețele de rabiț nu se aplica șpriț ci un strat
suport pentru grund care se numește şmir din mortar de
var cu ipsos de var cu ciment.
Aplicarea grundului se face numai după ce
șprițul s-a întărit dar nu mai devreme de 24 ore de la
aplicarea acestuia în cazul suprafețelor de beton și de o
oră în cazul suprafețelor din caramidă. Mortarele folosite
pentru stratul de grund trebuie sa aibă consistența de 7-8
cm în cazul aplicării manuale si de 9-13 cm la aplicarea
mecanizată.
Grosimea stratului de grund trebuie sa fie de 20
mm la tencuielile pe suprafețe din cărămidă, piatră și
beton.
23
Aplicarea manuală se realizează prin aruncarea
mortarului cu canciocul, cu mistria sau cu fărașul.
Mortarul se întinde între stâlpișori apoi cu ajutorul
dreptarului se nivelează. Suprafața grundului nu se
nivelează, ea trebuie să rămână aspră pentru ca să se
asigure buna aderență a stratului vizibil.
Dacă grundul se aplică în mai multe straturi la
mortarele pe bază de ciment sau de ipsos, fiecare strat
trebuie așternut numai după întărirea celui aplicat anterior
iar în cazul mortarelor de var numai după ce acesta a
început sa se albească.
Nivelarea grundului cu ajutorul dreptarului de lemn
neprofilat: 1- repere; 2- dreptar de lemn neprofilat; 3 -strat de grund
24
Mecanizat grundul se aplica, cu masini de tencuit.
Aplicarea stratului vizibil are ca scop să dea
acestuia forma și aspectul definitiv. Grosimea acestui strat
este de 2-4 mm la aplicare.
Dacă grundul este uscat se stropește cu apă înainte
de aplicarea stratului vizibil.
Tinciul se aplică cu canciocul sau cu mistria pe
porțiuni reduse și imediat se întinde cu drișca-dreptar într-
un strat uniform și cât mai subțire. După zvântarea acestui
strat se procedează la netezirea lui stropindu-l cu apă cu
ajutorul bidinelei și frecându-l cu drișca de lemn.
Pentru a preîntâmpina uscarea rapidă și apariția
fisurilor, stratul vizibil se protejează de soare și de vânt cu
rogojini, saci etc.
Netezirea grundului la colţurile intrânde cu dreptare
speciale
25
3.6 Realizarea unei tencuieli într-un singur strat Straturile subţiri de înveliş destinate izolării zidăriilor
ca de exemplu tencuielile, stabilizează faţadele şi suprafeţele
interioare dând un aspect decorativ, în orice caz, realizarea
tencuielii implică o serie de operaţiuni în funcţie de starea
suportului şi finisarea dorită.
Aplicarea stratului vizibil
26
Faceţi ghemotoace de hârtie şi introduceţi-le în
interstiţiile mari, în găurile dintre pietre, în cavităţile pietrelor
de construcţie sparte.
Lăsând o adâncime suficientă, astupaţi cu un strat de
tencuială de astupare pe baza de ciment, sprijinindu-l pe hârtie.
27
Când s-a uscat tencuiala de astupare, înainte de
tencuire, udaţi bine suprafaţa care trebuie tencuită
Pe o înălţime de 1 sau 2 m, fixaţi şipci cu grosime de
15 mm la o distanţă de circa un metru. Fixaţi-le cu ştifturi
mici, suprafaţa fiind prea udă pentru a le lipi.
28
Pentru a obţine o pastă omogenă, fără cocoloaşe,
respectaţi cu stricteţe proporţiile pentru preparare. Preparaţi cu
mistria sau cu betoniera, în funcţie de suprafaţă.
Cu ajutorul mistriei sau al drişti, întindeţi un strat de 7 -
8 mm între două şipci. După un sfert de oră, un al doilea strat
va completa încărcarea
29
Sprijinindu-vă pe şipci, îndreptaţi stratul de tencuială
urcând cu o riglă, dreptar, de jos în sus.
Cu ajutorul drişti cu alveole, efectuaţi mişcări largi
circulare, de netezire, fără să apăsaţi pe tencuială.
30
Procedaţi în acelaşi fel cu următoarea suprafaţă, având
grijă să o acoperiţi uşor pe precedenta.
Fără să aşteptaţi să se usuce complet, îndepărtaţi riglele
pregătind scoaterea acestora dintr-o mişcare, cu cutter-ul.
Umpleţi golurile rămase cu mistria.
3.7 Verificarea suprafețelor tencuite, abateri
admisibile
Pe parcursul executării lucrărilor, trebuie să se
verifice respectarea tehnologiilor de execuție, utilizarea
tipului de mortar și a compoziției mortarului indicat în
proiect, precum și aplicarea straturilor succesive în
grosimile prescrise; de asemenea este necesar să se
urmărească aplicarea măsurilor de protecție împotriva
uscării forțate, spălării prin ploaie sau înghețării.
Aspectul general al tencuielilor se verifică vizual,
cercetând suprafața tencuită, forma muchiilor, a scafelor
(ca prelucrare), să nu aibă denivelări, ondulații, fisuri,
31
împușcături provocate de granulele de var nestins, urme
vizibile de reparații locale etc.
Suprafețele tencuite nu trebuie să prezinte goluri,
porțiuni neacoperite cu mortar la racordarea tencuielilor
cu tâmplăria, în spatele radiatoarelor etc.
Planeitatea suprafețelor tencuite se verifică cu un
dreptar de 2 m lungime, prin așezarea acestuia în orice
direcție pe suprafața tencuită și măsurarea golurilor între
dreptar și tencuială.
Verticalitatea și orizontalitatea suprafețelor și
muchiile se verifică cu dreptarul, bolobocul și cu firul cu
plumb.
Grosimea stratului de tencuială se verifică prin
baterea unor cuie în zonele respective sau prin sondaje
speciale, care se fac în locurile mai puțin vizibile, pentru a
nu strica aspectul tencuielilor prin reparații ulterioare.
Aderența straturilor de tencuială la stratul – suport
se verifică prin ciocănirea cu un ciocan de lemn; un sunet
“gol” arată desprinderea în cazuri speciale neaderența la
suport a tencuielilor se verifică și prin extrageri de carote
din tencuiala.
Abaterile admisibile sunt :
Defecte Abateri
Umflături nu se admit
Zgrunțuri mari nu se admit
Neregularități ale suprafețelor maxim două
neregularități în orice
direcție
32
Abateri de la verticală la tencuieli interioare
1mm/m
la tencuieli exterioare
2 mm/m
Abateri față de orizontală maximum
1mm/m
3.8 Defecte la executarea tencuielilor drișcuite
și remedierea lor
Pe suprafețele tencuite pot apărea diferite defecte
de exemplu:
- coșcoviri
- crăpături
- pete
- împușcături etc.
Aceste defecte se datorează mai multor cauze,
dintre care cele mai des întâlnite sunt:
- pregătirea necorespunzătoare a suprafețelor
tencuielii;
- calitatea necorespunzătoare a materialelor
folosite la prepararea mortarului ;
- executarea greșită a lucrărilor de tencuieli
- greșeli la executarea altor lucrări
- întreținerea sau exploatarea necorespunzătoare a
construcției.
Coșcovirea tencuielii
În cele mai multe cazuri, tencuielile se coșcovesc
și cad din cauza nerespectării condițiilor pe care trebuie
să le îndeplinească suprafețele ce urmează să fie tencuite,
33
pentru a asigura o bună aderență (legătură) dintre acestea
și mortarul aplicat.
Slaba aderență se poate datora faptului că suprafața
tencuită a fost prea netedă sau nu a fost bine curățată de
praf, noroi, pete de grăsime etc., înainte de aplicarea
mortarului.
Coșcovirea tencuielilor este provocată, uneori și
din cauza insuficientei udări a suprafeței de zidărie sau de
beton, mai ales daca aceasta, ăn momentul aplicării
mortarului a fost prea uscată.
De asemenea, la executarea tencuielilor exterioare
pe pereții expuși la soare și vânt, apa din mortar se
evaporă foarte repede, mortarul îsi pierde rezistența și
tencuiala se desprinde cu timpul și cade.
De aceea, pe timp foarte călduros, acești pereți se
udă bine înainte de aplicarea mortarului și apoi se
protejează cu rogojini care trebuie menținute umede 4…5
zile.
La tencuieli exterioare. stratul vizibil, încălzit de
soare sau bătut de vânt, se contractă și se desprinde de
grund.
Cauza este lipsa de aderență provocată de
suprafața prea netedă a grundului sau neudarea suprafeței
înainte de aplicarea stratului vizibil, și în acest caz este
necesar ca grundul, înăsprit la executarea lui cu crestături
de mistrie, sa fie bine udat și apoi stratul vizibil să fie
protejat de soare și vânt.
34
Crăpături în tencuială
Crăpăturile pot apărea în toate cazurile pe linia de
despărțire a doua materiale diferite pe care s-a aplicat
tencuiala, în special între lemn sau metal și zidărie, dacă
la executare nu s-au luat masuri de acoperire a rostului
între acestea cu plasa de rabiț.
La tencuiala executată pe zidărie, crăpăturile apar
de multe ori din cauza tasării fundațiilor sau a grinzilor pe
care se sprijină zidăria. În acest caz, crăpătura apare pe
toata grosimea zidăriei și se vede pe tencuială pe ambele
fete ale peretelui.
În unele cazuri crăpăturile sunt provocate de
compoziția greșită a mortarului.
Astfel folosirea mortarelor grase aplicate între–un
strat gros duce la formarea fisurilor de contracție deoarece
aceste mortare la uscare își micșorează volumul.
Fisurile de contracție se formează, de asemenea, la
folosirea mortarelor care au stat prea mult în lada de
mortar și au început priza.
Pete pe tencuială
Unul din defectele care strică aspectul tencuielii și
al zugrăvelii îl formează petele. Ele pot fi de diferite
culori, în funcție de cauza care le-a provocat.
Astfel din cauza exploatării greșite și a lipsei de
întreținere în special la locuințe, pe tencuiala coșurilor din
camere apar pete de culoare maro. Acest defect se
datorește unui lichid negru ce se scurge pe cos și care se
formează prin arderea incompletă a combustibilului
35
provocată de un defect al sobei sau al coșului. În acest
caz, lichidul negru pătrunde prin zidăria coșului și apare
în cameră cu o pată urât mirositoare.
Cauza unor astfel de pete se constată prin usița de
curățare din cameră sau din pod, în care caz interiorul
coșului este umezit de un astfel de lichid.
Uneori, pete cu aspect asemănător apare și pe
pereții fără coșuri, datorită existentei sub tencuiala a unor
materii bituminoase cu care a fost pătat peretele și care nu
au fost îndepărtate complet la pregătirea suprafețelor
pentru tencuieli.
Astfel de pete pot fi provocate și de instalația de
scurgere, dacă tencuiala a fost aplicată parțial direct pe
tubul de fontă acoperit în general cu un strat de smoală,
sau dacă îmbinarea tuburilor nu este etanșă în care caz
lichidul din tubul de scurgere, trecând prin frânghia
gudronată de la manșonul de îmbinare, pătează tencuiala.
Pete de importanță mai mică, având culoare
roșcată, apar uneori pe tencuială din cauza prezentei la
mica adâncime a tuburilor de instalație electrică sau de
apă sau barelor de otel beton etc., care, ruginind, pătează
tencuiala. Astfel de pete se repară de zugravi. Acoperind
locurile de culoare alba sunt cele care datoresc aplicării
tencuielii pe zidăria umedă.
Apa din zidărie evaporându–se lasă cate o pată pe
suprafața tencuieli, diferite săruri aduse din masa zidăriei
provocand pătarea tencuielilor sau a zugrăvelilor. Astfel
de pete, după uscarea zidăriei și după o noua zugrăvire,
nu mai apar.
36
Uneori din aceeași cauză, umiditatea din zid nu
lasă săruri pe suprafață și acțiunea ei se rezuma numai la
pătarea zugrăvelii.
Aceste defect dispare odată cu uscarea zidăriei.
Daca umezeala pe pereți se menține vara și iarna și
durează mai mulți ani, aceasta dovedește că umiditatea
vine de la o sursa permanentă și fenomenul se numește
igrasie.
Umezeala, care apare numai pe timp de iarnă și în
special în partea de jos a colturilor exterioare ale camerei,
se datorește condesării aburului din cameră pe pârtile reci
ale zidurilor. În aceste caz nu este necesara nici o
reparație, ci numai o buna încălzire și aerisire a camerei
respective.
Împușcături de var
Acest defect este provocat de calitatea
necorespunzătoare a varului stins folosit la prepararea
mortarului. Varul bulgări conține în el părți de calcar cu
diferite viteze de stingere. Alături de părțile care se desfac
imediat când intră în contact cu apâ, sunt și părți de var
bulgării care se sting mai greu, uneori după 3…4
săptămâni de la amestecarea lor cu apă.
Aceste părți de var nestins, fiind în tencuială
absorb umiditatea din mortar, din zidărie sau din
atmosferă și încep să se stingă mărindu-și volumul. Ca
rezultat, pe suprafața tencuielii apar umflături, apoi
cazând tencuiala rămân găuri conice de dimensiuni pana
la 3…4 cm diametru, având la mijloc o bucata de var.
Acestea pot fi prevenite prin respectarea regulilor de
37
stingere a varului, menținerea lui un timp necesar 4 - 6
săptămâni ăn groapa de var.
3.9 Tencuieli în relief-calciu
Tencuiala este stratul de finisaj aplicată pe
suprafața brută a unor elemente de construcție având rol
igienic de protecție și izolator
Clasificarea tencuielilor
1 După poziția lor in construcție se folosesc
tencuieli interioare si exterioare
2 După natura suprafeței pe care se aplica
denumita si suprafața suport se disting tencuieli pe
suprafața de cărămidă, pe suprafața de beton, beton
armat sau piatra pe suprafața de șipci sau șipci cu trestie
și tencuieli pe rabiț
3 După modul de execuție pot fi;
- umede obișnuite prin aplicarea manuală sau mecanică a
materialului în stare plastică direct pe suprafața de
tencuit și care după întărire formează o crustă compactă
și tare, uscate executate prin aplicarea de plăci sau
panouri subțiri prefabricate pe suprafața brută
38
4 După liantul întrebuințat la prepararea
mortarului se deosebesc tencuieli care nu rezistă la apă și
umiditate.
Executate cu lianți de var, ipsos argilă și tencuieli
la umiditate la care mortarul este executat cu lianți de
ciment și var hidraulic
5 După felul de prelucrare a feței văzute (de
finisare) se deosebesc după tencuieli este numai netezită
(drișcuita) urmând a fi zugrăvită sau vopsită și tencuieli
decorative la care suprafața tencuielilor se execută din
materiale și din metode speciale de finisare dintre
tencuielile obișnuite cele mai întrebuințate sunt:
a) Tencuieli brute executate într-un singur strat
cu fața văzută netezită din grosimea întrebuințată
b)Tencuieli drișcuite care au fața văzută
executată din mortar, din nisip cernut, netezite cu drișca
la cele brute întrebuințându-se la tavanele și pereți
interiori ai locuințelor precum și la fațade simple
c)Tencuieli drișcuite fine executate cu nisip fin
cernut având fața văzută netezită cu drișca
întrebuințându-se la încăpere interioare sau importante
d)Tencuieli sclivisite executate de mortar de
ciment in doua straturi netezite cu drișca de otel
întrebuințându-se la spații cu umiditate mare
e)Tencuieli gletuite - executate în 2 straturi
- tencuiala obișnuita se acoperă cu un strat subțire
de pastă ipsos-var (glet) netezită cu drișca metalică.
Se utilizează numai la interior și poate constitui
stratul suport pentru vospitorii în ulei sau pentru orice alt
tip de finisaj simplu
Tencuielile decorative întâlnite în construcții sunt:
39
- tencuieli cu praf de piatră drișcuite realizate din
mortar preparat cu praf de piatră alb sau colorat se
întrebuințează la fațade
f)Tencuieli stropite-executate manual sau mecanic
prin stropirea unui material fluid format din ciment var
și piatra măcinată și adaos de culoare: se întrebuințează
la fațade.
- tencuieli în imitație de piatră (artificiala
similipiatra) realizate din mortar având ca agregate
piatra de mozaic. Fata văzută se prelucrează prin frecare,
pieptănare, șprițuire, buciardare și lustruire. Se utilizează
la fațade și în special la soclu.
Tencuieli calcio-vechio sau bob de orez marmură
artificială folosită la lucrări interioare mai importante
Grosimea medie a tencuielilor variază în funcție
de natura suprafeței care se tencuiesc și de abaterile de la
planeitate a acestei suprafețe și anume:
- la suprafețe de beton grosimea tencuieli variază
între 10 și 15mm
- la suprafețe de cărămidă între 25mm
- la suprafețe din lemn, treistie sau rabiț între 25-
35mm
Tencuiala se aplică în general în 3 straturi
40
1) Stratul de amorsaj sau sprițul care se aplică pe
suprafața suport pregătită în prealabil, umezită și are
grosimea de aproximativ 3 mm. Șprițul se realizează din
mortar obișnuit și are rolul de a mari aderența dintre
tencuiala propriu zisă și suprafața suport prin umplerea
golurilor de sub șipci, trestie sau rabiț sau prin
pătrunderea mortarului prin porii și rosturile zidăriei sau
a betonului. În cazul suprafețelor rabițate în cazul în care
sa montat rabiț stratul de amorsaj poarta numele de
SMIR. Pentru a crea o legătură mai bună sau straturile
următoare sprițul se lasă întotdeauna sub formă brută.
2) Grundul este stratul de bază al tencuielii și se
aplică pe sprițul proaspăt întărit pe una sau două reprize.
Fiecare repriză fiind formată dintr-un strat subțire
și uniform
Grosimea stratului de grund este de 10 – 15 mm la
tencuielile pe cărămidă, piatră și beton și circa 20 mm la
cele de rabiț sau șipci.
Stratul de grund se lasă nedriscuit pentru a
prezenta o suprafață suport aspră în vederea unei bune
aderențe a feței văzute.
3) Stratul vizibil (de finisare) se aplică pe grundul
întărit și umezit în prealabil. Mortarul pentru stratul
vizibil se numește tinci și se prepară cu nisip fin având
marimea granulelor până la un mm. După aplicarea și
dupa ce stratul de finisaj sa întărit puțin se netezește, se
driscuiește prin umezirea suprafeței.
Pentru tencuielile decorative stratul vizibil se
prepară cu agregate speciale grosimea lui variind în
funcție de module de prelucrare a fetei văzute.
41
Tencuieli decorative simple
Tencuielile decorative simple sunt tencuieli
drişcuite la care, în mortarul stratului vizibil (tinci
obişnuit), se adaugă pigment pentru culoare. Pentru
stratul vizibil se foloseşte nisip curat cu granule până la 1
mm, în care procentul granulelor mici (0,3-0,5 mm) este
de cel puţin 50 %. O parte din nisip, până la 30 %, poate
fi înlocuită cu praf de piatră.
Stratul vizibil se aplică după completa uscare a
grundului (7 zile) în acelaşi mod ca la tencuielile simple;
înainte de aplicare se stropeşte grundul cu apă. După
aplicare, stratul vizibil se netezeşte cu drişca.
Uneori, în tinciul preparat se adaugă un nisip cu
granule mari de până la 3 mm, iar netezirea se execută cu
o drişca de lemn sau de pâslă.
Granulele mari ale nisipului, prinse sub drişcă,
zgârie suprafaţa tencuielii, lăsând, pe ea urme care dau
suprafeţei o structură cu zgârieturi uniforme.
Tencuieli stropite
Tencuielile stropite sunt tencuieli la care stratul
vizibil se aplică prin aruncarea mortarului cu mătura,
peria sau cu aparate speciale, obţinându-se o suprafaţă
zgrunţuroasă care ramâne în această stare fără prelucrarea
ulterioară a feţei sale.
Mortarul pentru stratul vizibil (tinci) se prepară ca
şi pentru tencuielile obişnuite, adaugându-se în prealabil,
colorant în laptele de var sau în ciment.
Stratul vizibil se aplică fie într-un singur strat, fie
în doua straturi; în cel de al doilea caz se aplică înâi în
42
mod obişnuit un strat subţire drişcuit, peste care se
stropeşte imediat un al doilea strat. Stratul vizibil se
aplică în două straturi, când se prevede obţinerea unor
stropi mărunţi.
Stropirea se execută cu mătura, cu peria sau cu
dispozitive speciale
Mătura cu care se aplică stratul vizibil trebuie să
aibă firele de aceeiaşi lungime şi grosime, pentru a se
obţine o stropire uniformă. Mătura se moaie în mortar şi
apoi, ţinând un băţ în faţa suprafeţei de tencuit, la o
distanţă de 20-30 cm, se loveşte mătura de acest băţ
împroşcând mortarul pe suprafaţă.
Stropirea se repetă treptat pe porţiuni, revenind la
locurile unde nu s-a acoperit complet grundul sau primul
strat de tinci aplicat. La aplicarea stratului stropit trebuie
să se urmărească obţinerea unui aspect uniform.
Peria care se utilizează la aplicarea stratului stropit
trebuie să aibă părul lung şi tare, din paie de orez (pir).
Executarea tencuielilor decorative stropite :
a – stropirea cu mătura; b – stropirea cu peria; c- dispozitiv
pentru stropit; 1- mâner; 2 – placă; 3 – perie circulară.
43
Stropirea se execută în mai multe straturi, fiecare
aplicându-se după ce stratul precedent s-a zvântat.
Peria se moaie pe 1-2 cm în mortarul fluid, se
scutură de surplusul de mortar, se apropie de suprafaţa de
tencuit, apoi se trece cu o şipculiţă peste vârfurile, părului
periei cu o mişcare spre tencuitor.
Stropirea se repetă de mai multe ori până la
obţinerea unei structuri compacte şi uniforme. Stropirea
astfel obţinută este mai fină decât aceea obţinută cu
mătura.
Dispozitivele speciale de stropit se compun dintr-
un tambur de tablă, în interiorul căruia pe un ax este
fixată o perie circulară.
Deasupra deschizăturii tamburului se fixează o
placă care intră în firele periei cu 2-3 mm. Axul este
prevazut la exterior cu o manivela, iar pe partea opusă
tamburului este prevăzut un mâner de care se ţine
dispozitivul. În tamburul dispozitivului se introduce
mortar cu canciocul până se umple pe jumătate.
Învârtind încet manivela (30 rot/min), firele periei
înmuiate în mortarul din tambur, trecând prin dreptul
plăcii de sus a dispozitivului, se proptesc în aceasta şi
apoi, scăpând de ea, împroaşcă mortarul pe suprafaţa de
tencuit.
Cu cît mişcarea este mai înceată, cu atît se obţine o
structură mai bună.
Stratul stropit se aplică trecând de mai multe ori pe
acelaşi loc, până la obţinerea unei suprafeţe de structură
uniformă.
Mortarul se prepară cu un nisip având granule de
mărimea 0,3-1 mm.
44
Tencuieli de terasit şi de dolomit
Tencuielile de terasit şi de dolomit au faţa văzută
uniform zgrunţuroasă, având vizibile grişul de marmură şi
mică, care formează pe suprafaţă unele puncte lucioase.
Amestecul uscat din griş de marmură nisip,
ciment, mică este preparat din fabrică, pe şantier urmând
a fi doar adăugat un colorant şi laptele de var.
Materialele pentru stratul vizibil trebuie pregătite
pentru suprafaţa întreagă a clădiri.
Dacă amestecul se prepară pe şantier, el se
pregăteşte pentru o zi de lucru.
Dacă în locul grişului de marmură se foloseşte griş
de dolomit, atunci amestecul se numeşte dolomit.
După 6-7 zile, când grundul s-a întărit şi uscat, se
stropeşte cu apă şi se aplică pe el mortarul de terasit sau
dolomit. Grosimea stratului vizibil este de 8-10 mm.
În timpul lucrului, mortarul se amestecă mereu,
pentru a nu se depune agregatul pe fundul tărgii, ceea ce
ar duce la obţinerea unui aspect neuniform al tencuielii.
După aplicare, mortarul se nivelează şi se netezeşte
cu drişca în mod obişnuit.
Suprafaţa vizibilă se prelucrează cu o perie de
sârmă după ce stratul vizibil s-a întărit puţin. Timpul de
întărire, 3-6 h, se determină astfel ca, trăgând cu peria
pe suprafaţa tencuită, granulele de griş şi de nisip să se
disloce din masa stratului vizibil, fără a antrena mortarul.
După periere, suprafaţa se curăţă de praf şi de
granulele dislocate cu o perie moale, apoi timp de 3-4 zile
se stropeşte cu apa odata pe zi.
45
Prelucrarea suprafeţei nu trebuie întreruptă,
deoarece porţiunile periate mai târziu au culori mai
deschise.
Tencuieli din piatra artificială
Tencuiala din piatra artificială are faţa văzută
astfel prelucrată încât să dea aspect de piatră naturală.
Suprafaţa tencuită se prelucrează, uneori, în
câmpcontinuu, sau împărţind suprafaţa în dreptunghiuri,
prinrosturi (asize), pentru a imita blocurile de piatră.
Tencuieli din piatră artificială
a - prelucrarea în asize ; b - tencuieli buceardate ; c - tencuieli
raşchetate ;
d - tencuieli pieptînate ; e – buceardă ; f- raşchetă cu
dinţi .
46
După modul de prelucrare, tencuielile din piatră
artificială pot fi: frecate; buceardate; pieptănate; şpiţuite.
Grundul se execută din mortar de ciment, cu un
dozaj de 600 kg ciment şi un adaos de var de 0,05 mc la
un metru cub de mortar care se aplică în mod obişnuit pe
suprafaţa şpriţuită zvântată. După aplicare, grundul se
crestează cu linii paralele, la distanţe de 5-6 cm şi se udă
de 2-3 ori pe zi, timp de 4-7 zile.
După întărirea şi uscarea grundului (7-10 zile) se
aplică stratul vizibil pe suprafaţa udată în prealabil.
Acesta se execută în două straturi din acelaşi
mortar, primul strat se aplică din mortar mai diluat, iar
după zvântarea lui se aplică stratul al doilea, de
consistenţă normală.
Mortarul stratului vizibil este preparat din griş de
piatră, ciment în dozaj de 600 kg la 1 mc de mortar şi,
eventual, colorantul dorit.
Mărimea granulelor de griş de piatră variază de la
0,6-5 mm, mărimea maximă stabilindu-se după modul de
prelucrare a feţei văzute şi după aspectul final dorit.
Grosimea stratului vizibil este de 5-8 mm, pentru
cele frecate, 10 mm pentru cele buceardate şi 20-30 mm
pentru cele şpiţuite (după adâncirea cioplirii).
Compoziţia granulometrică a
agregatului se stabileşte prin probe de
laborator, astfel ca să se obţină un volum cât
mai mic de goluri, pentru ca tencuiala să fie
cât mai compactă şi consumul de ciment cât
mai redus.
47
Dacă suprafaţa se împarte în asize, rosturile puţin
adânci se execută înainte de întărirea completă a
mortarului stratului vizibil, iar rosturile adânci se
realizează prin montarea pe grund a unor şipci
trapezoidale cu baza mica spre grund, stratul vizibil
aplicându-se între aceste şipci.
Stratul vizibil se îndeasă între şipci şi în special la
colţuri, prin batere cu mistria până apare la suprafaţă
laptele de ciment; după aceasta se nivelează cu drişca
până se obţine o suprafaţă netedă.
Şipcile se scot a doua zi şi se repară, eventualele
colţuri rupte, iar rosturile obţinute se tencuiesc cu un strat
subţire de mortar cu agregate mai mărunte.
Pentru a se asigura întărirea normală a
mortarului de ciment,
el trebuie să fie protejat de arşiţă şi de vânt şi
udat zilnic, de câteva ori pe zi, timp de 5-7 zile
Tencuiala se lasă apoi să se usuce timp de
2 zile, după care se efectuează proba de
prelucrare.
Prelucrarea se poate începe numai dacă la
probe se constată că mortarul de ciment sare la
lovituri (nu se macină), iar agregatul mare nu se
desprinde, ci se rupe.
La tencuielile frecate, prelucrarea se
realizează când mortarul nu s-a întărit încă
complet.
Suprafeţele dintre rosturi se prelucrează
după întărirea completă a mortarului prin:
frecare, buceardare, pieptanare sau şpiţuire.
48
Tencuielile frecate rezultă prin, prelucrarea
suprafeţei, după o oarecare întărire a mortarului stratului
vizibil, şi anume când la frecare nu se desprind granulele
de mortar. Suprafaţa tencuită se freacă cu o perie de
sârmă moale, pentru îndepărtarea stratului de lapte de
ciment care acoperă granulele.
Frecarea se execută până la obţinerea unui aspect
uniform al structurii exterioare a tencuielii.
Tencuielile buceardate se execută după completa
întărire a stratului vizibil (7-15 zile după aplicare). Acesta
se prelucrează cu un ciocan special denumit buceardă,
prevăzut cu nişte dinţii pe suprafaţa cu care se loveşte.
După aspectul de prelucrare dorit, mai mărunt sau
mai gros, se alege ciocanul cu dinţii mai mici sau mai
mari.
Lovirea cu ciocanul se execută trecând de mai
multe ori pe acelaşi loc, până se îndepărtează complet
stratul de ciment şi apar granulele de griş, obţinându-se o
suprafaţă cu aspect rugos uniform.
Tencuielile buceardate se folosesc la soclurile
clădirilor şi se execută, în general, cu asize, imitând
blocurile de piatra.
Tencuielile pieptănate sau raşchetate se execută
trăgând pe suprafaţa tencuielii, după o întărire oarecare a
straului vizibil, cu raşcheta prevăzută cu dinţi).
Tencuiala aceasta se execută, în general, cu
şănţuleţele verticale.
După mărimea dorită a şănţuleţelor se alege
raşcheta cu dinţii de mărimea respectivă.
Primul rând de şanţuri se trage folosind un dreptar
aşezat vertical, după care se ghidează raşheta.
49
Pentru continuarea lucrarii, dintele marginal al
raşchetei se introduce în ultimul şanţ realizat, care
serveşte astfel drept ghidaj.
Tencuielile pieptănate se folosesc la soclurile
clădirilor.
Tencuielile şpiţuite sunt acele tencuieli la care
stratul vizibil se prelucrează după întărirea completă a
mortarului, prin cioplirea suprafeţei tencuielii cu ajutorul
şpiţului care se loveşte cu ciocanul.
După aspectul dorit, cioplirea se execută fie
mărunt prin lovituri mai slabe, fie cu cioplituri mai,
pronunţate, în care caz şpiţul se loveşte puternic cu
ciocanul, pentru a scoate bucăţi mai mari din tencuială;
şpiţul se ţine puţin înclinat faţă de suprafaţa tencuielii.
Tencuielile şpiţuite se folosesc la soclurile
clădirilor, fie în câmp continuu, fie în asize cu rosturi
adânci, în care caz în jurul asizelor se prevede o fâşie
prelucrată fin cu bucearda, denumită chenar, iar câmpul
din interiorul chenarului se ciopleşte cu şpiţul.
Tehnologia executării profilurilor
Profilurile sunt elemente de construcţie care au în
secţiune transversală diferite forme, compuse din linii
drepte şi curbe şi care se executa („se trag") cu
dispozitive speciale numite şabloane.
După forma elementului de construcţie, profilurile
pot fi drepte sau curbe.
Uneori, aceste profiluri se confecţionează gata
finisate în atelier, iar pe şantier numai se montează.
50
Şablonul este format dintr-o scândură de bază şi o
scândură profilată fixată perpendicular pe prima şi întărită
cu două contrafişe care servesc şi ca mânere pentru
tragere.
Scândura de bază serveşte pentru alunecarea
şablonului pe rigla de ghidare fixată pe perete, în care
scop este prevăzută cu o şipcă de glisare fixată pe aceasta.
Scândura profilată serveşte pentru realizarea
profilului. Marginea profilată a scândurii este tăiată cât
mai aproape de forma profilului cerut şi este teşită pe o
parte a scândurii sub un unghi ascuţit, iar pe cealaltă parte
este captuşită cu o bucată de tablă tăiată exact după profil
şi care se montează depăşind marginea profilată a
scândurii cu 0,5-1,0 cm.
Pentru obţinerea unui profil corect, şablonul
trebuie să gliseze întotdeauna pe două rigle de ghidare,
una inferioară, pe care glisează scândura de bază cu şipca
respectivă, iar cealaltă pe care glisează partea de sus a
şablonului.
La şabloanele de dimensiuni mari (cu profiluri
peste 50 cm, desfăşurat), pentru a uşura alunecarea
şablonului pe riglele de ghidare acesta se poate prevedea
cu role, sau se căptuşeşte cu tablă şipcă de glisare de pe
scândura de bază a şablonului.
Pentru formarea profilurilor, se aplică mai multe
straturi succesive de mortar, la intervale mici de timp, ca
urmare, mortarele folosite trebuie să se întărească mai
repede.
La interior se folosesc mortare de var cu adaos de
ipsos în cantitate de 25-50%, iar 1a exterior mortarele cu
dozaje de 1a 1 : 1 : 3 până 1a 1 : 1 : 5 (ciment: var :
51
nisip). Pentru stratul vizibil, la profiluri interioare se
întrebuinţează mortare numai din ipsos cu var înainte de
folosire, mortarul se strecoară printr-o sită cu ochiuri de
1,5cm
Executarea profilurilor
Elementele profilate se execută din zidărie de
cărămidă sau din beton, având forma brută cât mai
apropiată de profilul cerut, astfel încât grosimea
încărcăturii de mortar să nu întreacă, 3-4 cm.
În cazul unor porţiuni de zidărie pe care
încărcătura rezulta mai mare, se bat cuie în rosturi între
care se împleteşte sârma. În acest caz, suprafeţele se
pregătesc în acelaşi mod ca la tencuirea pereţilor şi a
tavanelor.
Când linia profilului se îndepărtează mult de
perete, el se realizează brut, din plasă de rabiţ, pe schelet
de otel-beton pe care se aplică şmirul.
După aceasta se trage profilul ca pe suportul de
zdărie sau beton. În acelaşi mod se execută şi scafele de
lumină. Fixarea riglelor de ghidare. Riglele de ghidare
sunt confecţionate din lemn de brad dat la rindea, înnădit
la 45°, cu eventuale completări cu ipsos.
Ele se aşează pe pereţi la sfoară sau după dreptar şi
se fixează cu scoabe, cu ipsos sau cu dispozitive speciale.
Unul din dispozitivele speciale de fixare este cel
din figura, alcătuită dintr-un piron care se bate în rostul
zidăriei şi dintr-o plăcuţă metalica îndoită care fixează
rigla, având un orificiu pentru introducerea ei pe piron.
52
La executarea profilurilor între perete şi tavan,
peretele trebuie să fie grunduit, iar tavanul finisat
(inclusiv stratul vizibil).
Executarea profilurilor :
a- şablon pentru profil ; b – dispozitiv pentru fixarea
riglelor de ghidare ; c – poziţia şablonului şi a riglelor de
ghidare la tragerea profilului de colţ ; d – executarea profilului
de grindă ; e – executarea profilurilor pe două grinzi apropiate ; f – executarea profilului în formă de jumătate de cerc ; g –
executarea profilului în formă de arc de cerc ; 1 – scândură de
bază ; 2 – scândură profilată ; 3 – mânere ; 4 – şipcă de glisare ;
5- rigla de ghidare de sus ; 6- şablon ; 7 – şipca de ghidare a
şablonului ; 8 – rigla de ghidare de jos.
53
Pentru fixarea riglelor de ghidare, şablonul se ţine
aplicat pe perete lângă tavan şi se notează poziţia riglei de
ghidare de jos, pe perete, şi a celei de sus, pe tavan
Pentru executarea profilurilor pe grinzile tavanului,
una din riglele de ghidare se fixeaza pe tavan, iar cealaltă
pe fundul grinzii exact în axa ei
Scîndura profilată a şablonului se realizează pentru
jumatate din grinda. După executarea profilului pe ambele
părţi ale grinzii, se scoate rigla de ghidare de jos şi fundul
grinzii se completează cu drişca.
În cazul grinzilor foarte apropiate, cele două rigle
de ghidare se fixează pe fundul ambelor grinzi, în axa lor
iar şablonul se execută astfel încât cu acesta să se tragă
deodată profiluri pe ambele grinzi
Tragerea profilurilor cu şablonul. După fixarea
riglelor de ghidare şi executarea şpriţului pe profilurile
din zidărie sau din beton sau a şmirului pe profilurile din
rabiţ, se aplică grundul.
Grosimea acestui strat depinde de profil şi se
obţine prin aplicarea mortarului în mai multe straturi,
fiecare strat nou fiind aplicat după o oarecare întărire a
stratului precedent.
După fiecare strat de grund aplicat, se trage cu
şablonul pe toată lungimea profilului, pentru a tăia
surplusul de mortar, ţinându-l cu partea căptuşită cu tablă
în direcţia mersului înainte.
Şablonul se trage lin, fără smucituri, cu o uşoară
apăsare a lui pe riglele de ghidare.
Surplusul de mortar care se taie cu şablonul cade
pe scândura de bază a acestuia şi de aici se aruncă în lada
54
cu mortar. Înainte de fiecare tragere, riglele de ghidare se
curăţă de mortar pentru a nu se deforma profilul.
Aplicarea mortarului şi tragerea cu şablonul se
repetă până când se obţine din grund un profil cât mai
curat.
După un oarecare timp de întărire a ultimului strat
de grund (6-10 min), se trage din nou de 2-3 ori cu
şablonul, apăsând de astă dată puternic pe riglele de
ghidare, pentru a crea un spaţiu de 2-3 mm între şablon şi
profilul de grund, necesar pentru aplicarea stratului
vizibil.
Mortarul stratului vizibil se aplică în grosime de 3-
4 mm şi apoi se trage cu şablonul în direcţia opusă
tragerii ultimului strat al grundului, cu o apăsare uşoară a
şablonului pe rigle de ghidare. La executarea stratului
vizibil, şablonul se trage fără opriri pe toată lungimea
profilului.
Colţurile intrânde se execută după tragerea
profilului pe toţi pereţii încăperii.
La executarea colţurilor se folosesc dreptare scurte
(30-40 cm) cu secţiune dreptunghiulară sau curbă având
un capăt teşit pe care este prinsă o lamă de oţel şi cu
ajutorul driştelor de diferite mărimi. Toate liniile
profilului de pe un perete trebuie să corespundă perfect cu
cele ale profilului de pe celălalt perete.
Profilurile executate cu mortar de ciment
se stropesc cu apă în primele zile după
terminarea lor, pentru preîntâmpine apariţia
fisurilor.
55
Profilurile curbe se execută cu un şablon
confecţionat la fel ca pentru profilurile drepte. Acest
şablon în loc să alunece pe două rigle de ghidare, ca în
cazul profilurilor drepte, este fixat la capătul unui braţ
(denumit raza şablonului), care are celălălt capăt prins
într-un punct fix în jurul căruia se poate roti şi care
înlocuieşte una din riglele de ghidare; ca o a doua riglă de
ghidare serveşte însuşi peretele grunduit pe care alunecă
scândura de bază a şablonului.
În figura se arată cum se execută şi se montează
şablonul în cazul profilurilor în formă de jumatate de
cerc.
În cazul unui arc de cerc, modul cum se execută şi
se montează şablonul se arată în figura
Tencuieli exterioare la fațade
După locul unde sunt executate, tencuielile se
clasifică în două părţi şi anume: tencuieli
interioare şi tencuieli exterioare.
Tencuielile exterioare pot fi aplicate pe pereţi de
cărămidă, pe pereţi sau stâlpi de beton şi pe zidărie de piatră.
Tencuielile interioare pot fi împărţite după modul de
prelucrare a feţei vizibile în: tencuieli brute, tencuieli
drişcuite, tencuieli gletuite şi tencuieli sclivisite.
Tencuielile exterioare sânt foarte variate şi se
deosebesc de cele interioare prin compoziţia mortarelor
cu care sânt executate cât şi prin procesul tehnologic de
execuţie.
De aceea, în lucrarea de faţă, se va accentua în
special asupra materialelor şi dozajelor mortarelor pentru
56
tencuielile de faţadă, precum şi a procesului tehnologic al
diferitelor feluri de tencuieli.
După destinaţia şi calitatea execuţiei se deosebec
mai multe tipuri de tencuieli: tencuială brută, tencuială
drişcuită, tencuială netezită, (gletuită) tencuială
decorativă şi tencuială specială.
Din punct de vedere al modului de prelucrare a
suprafeţei, se deosebesc numeroase tipuri de tencuiala
decorativă: tencuială stropită, tencuială prelucrată cu
peria, tencuială striată, tencuială în imitaţie de pietriş,
tencuială în formă de evantai, tencuială cu picături
prelinse, tencuială suplă, tencuială ciclopică, tencuială
granulată, tencuială italiană, tencuială californiană,
tencuială cu martor aruncat în cantităţi mari, tencuială
raşchetată, tencuială buceardată, tencuială şpiţuită,
tencuială în imitaţie de bosaje, tencuială în imitaţie de tuf,
tencuială cu caneluri, tencuială cu profiluri etc.
Din punctul de vedere al compoziţiei mortarului se
deosebesc, de asemenea, numeroase tipuri de tencuială
decorativă: tencuială colorată, tencuială de terasit,
tencuială în similipiatră, stucul (marmură artificială
lustruită cu pietriş de frecat), tencuială lucioasă (marmură
artificială lustruită) etc.
Tencuiala care are o destinaţie specială sau care
este executată cu materiale sau cu procedee speciale se
numeşte tencuială specială.
Dintre acestea se menţionează tencuiala
hidroizolantă, tencuiala torcretată, tencuiala
termoizolantă, tencuiala fonoizolantă, tencuiala de
protecţie contra razelor Roentgen, tencuiala pentru fresce,
57
picturi şi tempera, tencuiala cu argilă stabilizată, tencuiala
turnată, tencuiala uscată etc.
Dintre cele mai răspândite tencuieli de faţadă se pot
cita: tencuieli brute, tencuieli drişcuite, tencuielile
stropite, tencuielile în calcio-vecchio, tencuielile
pieptănate, tencuielile în evantai, tencuielile în terasit sau
dolomit, tencuielile din piatră artificială (similipiatră) şi
tencuielile buceardate.
Ţinând cont de dezvoltarea mare a întrebuinţării
materialelor plastice şi în special a varului lavabil şi a
alhidalului la finisajele faţadelor, s-au dezvoltat, în
special tencuielile brute şi tencuielile drişcuite la faţadă.
Datorită metodelor înaintate de execuţie a
construcţiilor, cu cofraje glisante, cu panouri mari sau cu
elemente spaţiale, s-a dezvoltat şi se dezvoltă în
continuare, executarea lucrărilor de tencuieli de faţade în
special pe pereţii de beton, atât pe beton prefabricat cât şi
pe elemente de beton turnat pe loc.
Scopul tencuielilor de faţadă este de a asigura
protecţia zidăriei, de a asigura o izolaţie şi de a avea un
rol estetic.
Rolul de protecţie a tencuielilor de faţade este unul
din cele mai importante. Deoarece faţadele sunt supuse
intemperiilor din cele mai felurite, vânturi, ploi, zăpezi,
căldură excesivă etc., acestea au un rol distructiv asupra
lor.
Pentru protejarea pereţilor contra acestor intemperii,
stratul de tencuială are un rol deosebit de important. De
aceea, materialele din care sânt confecţionate mortarele
trebuie să fie foarte bine pregătite.
58
Alt rol pe care îl au tencuielile de faţadă este acela
de izolaţie contra ploilor, tencuiala trebuind să ofere o
izolaţie a pereţilor. De asemenea, tencuielile au şi rol de
izolaţie contra zgomotului (acustică) precum şi rol de
izolaţie contra frigului sau căldurii din afară (termică).
Dar unul dintre rolurile cele mai importante pe care
tencuielile de faţadă îl au, este acel de a asigura o
frumuseţe faţadei. Acest rol estetic pe care îl au
tencuielile de faţadă este cu atât mai important, cu cât
faţadele construcţiilor dintr-un oraş au o contribuţie la
frumuseţea oraşului întreg.
De aceea, la executarea lucrărilor de tencuială de
faţadă trebuie să se acorde o deosebită atenţie atât în ceea
ce priveşte întrebuinţarea materialului ca durabilitate şi
culoarea, cât şi în ceea ce priveşte calitatea execuţiei
lucrărilor, care aşa cum s-a spus mai înainte, contribuie
nu numai la frumuseţea unei clădiri, ci şi a unui oraş
întreg.
Executarea lucrărilor de tencuială de o calitate
superioară, trebuie să fie o preocupare permanentă pentru
toţi muncitorii tencuitori de faţadă. Aceasta trebuie
obţinută printr-o serie de măsuri, urmărite permanent şi
dintre care cele mai importante sânt: conştiinciozitate în
executarea dimensiunilor proiectului, respectarea
proceselor tehnologice, grija faţă de evitarea murdăriii
materialelor şi a mortarelor atât la preparare cât şi
lamanipulare, conştiinciozitate în pregătirea suprafeţelor
şi trasării faţadelor, pregătirea locului de muncă etc.
59
3.10. Materiale și mortare pentru lucrări de tencuieli
la fațade
Tencuielile de faţade se execută cu ajutorul
mortarelor care sunt amestecuri de lianţi, agregat mărunt
şi apă, care după preparare formează o pastă moale ce se
prelucrează uşor şi după un timp oarecare se întăreşte.
Calitatea lucrărilor de tencuieli şi mai ales
durabilitatea lor în timp, depinde în cea mai mare măsură,
de materialele din care sânt formate mortarele, de dozajul
lor precum şi de calitatea execuţiei.
Materialele care intră în compoziţia mortarelor
pentru faţade sânt următoarele: lianţii, agregatele, apa şi
materialele diverse.
Lianţi
Lianţii sunt materialele care amestecate cu apă se
transformă în pastă şi după un timp se întăresc. Lianţii au
proprietatea de a face legătura între granulele materialelor
cu care se amestecă. De exemplu, cimentul leagă
granulele de nisip şi când se întăreşte formează stratul de
tencuială compact.
Lianţii care se folosesc la lucrările de tencuieli
exterioare sânt: varul gras, varul hidraulic şi cimentul.
Unii dintre aceştia se întăresc în aer cum este spre
exemplu varul gras, iar alţii, cum sânt cimentul si varul
hidraulic se întăresc atât în aer cât şi în apă.
Varul gras se prezintă sub formă de bulgări de
culoare albă. Pentru tencuielile exterioare se
60
întrebuinţează varul pastă care se obţine prin stingerea
varului gras. Prin stingere volumul lui creşte de 2 - 3 ori.
Trebuie avut grijă ca la lucrările de tencuieli
exterioare, la prepararea mortarului cu var gras să nu se
întrebuinţeze decât var pastă, stins cu cel puţin 6
săptămâni înainte de prepararea mortarului.
Aceasta deoarece în varul stins recent mai rămân
granule mici de var nestinse complet, care prin absorbţie
de apă, se sting în tencuiala deja executată, producând
degradarea acesteia prin asa-zisele împuşcături.
Stingerea varului se face pe şantiere astăzi în mod
centralizat. La punctul de lucru, atunci când mortarul se
prepară pe loc, este adus varul stins sub formă de pastă.
De cele mai multe ori însă se aduce mortarul gata
preparat. Pentru stingerea varului se folosesc aparate
speciale numite stingătoare de var.
În cazul în care mortarul se prepară pe şantier,
varul pastă se păstrează în varniţe şi se acoperă până la
întrebuinţare cu un strat de nisip pentru a-l feri de uscare.
În timpul manipulării varului, atât cel pastă cât şi
laptele de var, muncitorii trebuie să respecte măsurile de
protecţia muncii cerute de această operaţie. Dacă stropii
de var ating pielea, ei pot pricinui arsuri. De asemenea,
praful de var bulgări care este inspirat poate produce
arsuri pe căile respiratorii sau chiar pe ochi.
Varul hidraulic are în compoziţia lui şi materii
argiloase.
El se stinge cu o cantitate mică de apă obţinându-
se un praf care amestecat cu apa formează o pastă care are
proprietatea de a se întări atât în aer cât şi în apă. Varul
61
hidraulic nu se întrebuinţează la construcţiile noastre la
tencuieli.
Cimentul se întrebuinţează pentru lucrările de
tencuieli la faţade. Aceasta are proprietatea ca atunci când
este amestecat cu apă să se transforme într-o pastă care
apoi se întăreşte atât în aer cât şi în apă. Întărirea se face
după o durată de mai multe zile în care timp şi rezistenţa
cimentului creşte, ajungând la tăria rocilor.
La noi în ţară se produc mai multe feluri de
cimenturi, fiecare având alte calităţi. Dintre acestea se
enumeră: cimentul portland, care este cel mai răspândit;
cimentul metalurgic; cimentul RIM, care se mai numeşte
şi ciment cu priză rapidă; aceasta are proprietatea de a se
întări foarte repede, având rezistenţe mari de la începutul
prizei; cimentul cu tras care se face dintr-un amestec de
clincher cu tras; cimentul de furnal şi cimentul de cenuşă
de termocentrală.
Cimentul se foloseşte la tencuieli ca liant
principal, cât şi în compoziţie la mortarele de var gras cu
adaos de ciment.
La prepararea mortarelor pentru tencuieli se
folosesc cimenturile portland.
Atunci când prepararea mortarelor se face pe
şantier la locul de muncă, sacii în care sânt livrate
cantităţile de ciment, se depozitează pe şantier în magazii
bine inchise, având pardoseli de lemn duble pentru a nu
trage umezeală. Folosirea cimentului trebuie să se facă în
ordinea sosirii lui pe şantier, adică folosind mai întâi
cimenturile sosite înainte.
Uneori, când tencuiala la faţadă se execută
colorată, se întrebuinţează şi unele cimenturi speciale.
62
Dintre acestea cel mai răspândit este cimentul alb.
Folosirea cimenturilor colorate permite obţinerea
tencuielilor colorate fără a introduce în mortare substanţe
colorante.
Ipsosul este un liant care se întrebuinţează mai
puţin la tencuielile de faţadă şi numai la executarea unor
profiluri, console şi alte detalii arhitecturale, mai ales la
clădirile vechi. Pentru întrebuinţare ipsosul trebuie să fie
de calitate bună, să fie curat, uscat, alb şi măcinat foarte
fin. Ipsosul are următoarele proprietăţi principale: la
amestecarea cu apă, el face priză şi se întăreşte foarte
repede; în timpul întăririi ipsosul nu-şi micşorează
volumul ca alţi lianţi, ci din contra şi-l măreşte. Aceasta
permite ca ipsosul să poată fi întrebuinţat la mortare în
stare curată, adică numai cu apă, fără adăugare de nisip
sau alt agregat şi fără pericol ca tencuiala să crape.
Ipsosul are o rezistenţă după întărire destul de mare, lucru
care face ca din el să se execute foarte multe elemente de
faţadă: profiluri, console, ustope, dentriculi, cornişe, frize
etc.
În cazul în care este nevoie ca ipsosul să se
întărească repede, se poate adăuga în compoziţie acizi, şi
dacă este nevoie să se întărească mai greu, se adaugă
încetinitori de priză, cum ar fi: clei, borax, alaun sau var.
- Întrucât el absoarbe uşor umiditatea şi rezistenţa
lui se micsorează, se întrebuinţează la faţade numai la
profiluri, console şi cornişe pe rabiţ care sânt apărate de
umezeală, în orice caz, nu se întrebuinţează la tencuiala
directă.
63
Agregate
Agregatele pentru mortarele care se întrebuinţează
la tencuieli de faţadă, sunt nisipul, grişul de piatră, praful
de piatră, mozaicul şi pietrişul. Acestea sânt materialele
de umplutură compuse din granule mici şi care
amestecate cu un liant şi cu apă formează mortarul.
Nisipul este agregatul cel mai des întrebuinţat la
tencuielile de faţadă. Dar pentru a se executa tencuieli de
bună calitate el trebuie să fie neapărat ciuruit. După
marimea granulelor nisipurile se împart în următoarele
sorturi:
nisip fin având granulele de 0,2-1,0 mm;
nisip mijlociu având granulele de 1-3 mm;
nisip mare având granulele de 3-7 mm, care
se numeşte şi mărgăritar.
O mare atenţie trebuie să se dea curăţeniei
nisipului, adică acesta să nu aibă urme de argilă, de sulf,
sau alte resturi provenite din putrezirea materiilor
organice. Se poate constata direct pe şantier dacă este
curat sau nu, prin faptul că atunci când frecăm nisipul
între palme, în cazul în care există aceste materii străine,
palmele se murdăresc.
De asemenea, se mai poate face o încercare pentru
a vedea puritatea nisipului, punând o cantitate mică de
nisip într-un borcan plin cu apă şi vom vedea cum se
depune la fund nisipul curat, iar la mijloc şi la suprafaţă
rămân argilă şi alte impurităţi.
Analiza nisipului pentru tencuială se face în orice
caz de către laboratorul de şantier, iar muncitorul
semnează numai cazurile în care constată ca nisipul nu
64
poate fi întrebuinţat la tencuială având cantităţi mari de
impurităţi.
Din punctul de vedere al rezistenţei tencuielii,
rezultate foarte bune se obţin cu nisipul de carieră datorită
formei colţuroase şi rugozităţii granulelor care permit o
aderenţă mai bună cu liantul.
Un alt agregat pentru tencuielile exterioare este
şi grişul de piatră precum şi praful de piatră. Acestea se
obţin prin concasarea rocilor de diferite culori şi ciuruirea
lor în diverse sorturi, după mărimea granulelor.
Grişul de piatră are mărimea granulelor de 0,3 mm
până la 1 mm. Cele mai răspândite dintre aceste agregate
se obţin din două categorii de roci şi anume: din calcar şi
din marmoră.
Pe şantier aceste agregate se aduc sub numele de
praf de calcar sau praf de marmoră. În cea mai mare
măsură, aceste agregate se întrebuinţează la tencuielile de
faţadă dând suprafeţelor un aspect plăcut care le apropie
de piatra naturală.
Alte preparate care se întrebuinţează la tencuielile
de faţadă sânt terasitul şi dolomitul. Acestea se aduc la
şantier în saci şi sânt amestecături uscate de griş de
marmoră sau dolomit cu griş de piatră şi ciment, precum
şi un colorant oarecare.
În acest amestec se găsesc cristale de mică,
feldspat sau altă piatră colorată care după ce s-a executat
tencuiala pe faţadă dau mici pete care strălucesc în bătaia
soarelui având un aspect foarte plăcut. Se întrebuinţează
mai ales la tencuielile decorative.
Trebuie menţionat că aceste agregate şi preparate
trebuie ţinute în locuri curate, păstrate şi manipulate cu
65
grijă. Murdăria lor duce la execuţia unor lucrări de
tencuieli exterioare de calitate inferioară.
Apa
Apa este un element important în prepararea
mortarelor.
Ea trebuie să aibă anumite condiţii pentru a fi
întrebuinţată la prepararea mortarelor. Prima condiţie este
aceea a curăţeniei apei.
Ea nu trebuie să aibă materiale în suspensie, sau
impurităţi în compoziţia ei.
Dacă în compoziţia apei care se întrebuinţează se
constată existenţa acizilor, substanţe colorate sau dacă apa
provine de la diverse fabrici care aruncă în ea substanţe
chimice, nu trebuie folosită la tencuielile exterioare.
Apele de la conductele oraşelor, din râurile care nu
conţin substanţe chimice pot fi întrebuinţate la tencuieli.
Materiale diverse
Din categoria materialelor diverse care intră în
componenţa mortarelor, în afară de lianţi, agregate şi apă,
pot intra următoarele: coloranţi pentru tencuieli,
încetinitori de priză, acceleratori de priză şi materiale
plastifiante.
Coloranţii se adaugă mortarului pentru a da
tencuielii o anumită culoare, în scopul înfrumuseţării
clădirii. O parte din coloranţi sânt toxici iar o altă parte
sânt periculoşi pentru organism.
66
În executarea lucrărilor de tencuieli se folosesc
mai mult coloranţii netoxici, dintre care cei mai
importanţi sânt următorii:ocru galben, un praf de culoare
galbenă cu o nuanţă de maron sau roşcat şi care este un
colorant stabil la lumină: miniu de fier, un colorant roşu
rezistent la lumină; cromitul care este un praf de culoare
galbenă, dar se întrebuinţează rar întrucât este
toxic: ţinoberul, un colorant de culoare roşie aprins şi care
în amestec cu varul se îngălbeneşte; ultramarinul care este
un colorant de culoare albastră foarte rezistent la lumină,
dar care nu este rezistent la acizi; verdele de crom care
este stabil la lumină şi rezistent la acţiuni atmosferice.
El nu este stabil cu varul; negrul de fum este un
colorant sub formă de praf foarte fin de culoare neagră.
Negrul de fum este un carbon curat rezistent la lumină.
Coloranţii folosiţi la tencuieli trebuie să aibă
următoarele calităţi, care să-i facă apţi pentru a rezista
intemperiilor la care sânt supuse tencuielile de faţadă:
- să nu se decoloreze sau să-şi schimbe culoarea
sub acţiunea razelor solare:
- să nu se dizolve în apă, dar să se răspândească
uniform în apă şi în masa mortarului;
- să fie rezistenţi la acizi şi la alcalii, adică să nu
schimbe culoarea în contact cu varul, cimentul şi ipsosul;
- să aibă puterea de colorare, pentru a se obţine
culoarea necesară cu o mică cantitate de colorant;
- să nu micşoreze rezistenţa mortarului;
- să nu fie toxic.
- Întarzietorii de priză sânt substanţe care se
adaugă la mortarele de ipsos pentru ca să li se
67
încetinească priza în cazurile în care aceste mortare
necesită un timp mai îndelungat pentru punerea lor în
opera.
Dintre întarzietorii de priză cei mai importanţi
sânt: cleiul de oase sau cleiul de piei care se adaugă în
mortar în cantitatea de până la 2% din greutatea
ipsosului; boraxul care se adaugă până la 5% din
greutatea ipsosului, laptelui de var sau a încetinitorilor de
priză preparaţi din clei de oase prelucrat cu var care se
livrează gata preparat pe şantierele de construcţii. Aceşti
întarzietori de priză întârzie termenul de priză al ipsosului
până la o oră.
- Acceleratorii de priză sânt materialele care
introduse în mortarul pentru faţade îi accelerează priza.
Dintre acceleratorii de priză întrebuinţaţi mai frecvent pe
şantierele de construcţii sânt: clorura de calciu, ţipirigul şi
săpunul.
- Materialele plastifiante sânt acele materiale care
măresc plasticitatea mortarului, adică capacitatea acestuia
de a face legătura între el şi suprafaţa pereţilor, precum şi
lucrabilitatea lui.
De cele mai multe ori ca plastificant se
întrebuinţează varul, cenuşa din cărbuni, făină de furnal,
adică materialele compuse din particule foarte mici şi care
acoperă granulele de nisip din mortar.
3.12 Dozajul mortarelor pentru tencuieli de
faţade
Mortarele sânt amestecuri de lianţi, agregate
mărunte şi apă şi care aplicate în formă plastică pe
68
suprafaţa de tencuit se întăreşte, transformându-se într-o
substanţă pietroasă care formează stratul de tencuială.
1. Clasificarea mortarelor
În funcţie de materialele din care sânt compuse,
după felul materialului care intră în compoziţia
mortarului, precum şi după rezistenţa lor, mortarele se pot
clasifica în trei mari grupe de mortare:
- 1. Mortare pe bază de var:
mortare de var;
mortare de var cu adaos de ciment;
mortare de var cu adaos de ipsos.
- 2. Mortare pe bază de ciment
mortare de ciment;
mortare de ciment-var.
- 3. Mortare pe bază de ipsos
mortare de ipsos-var;
mortare de ipsos.
La tencuielile de faţadă, mortarele cele mai
întrebuinţate sânt mortarele cu var gras cu adaos de
ciment şi mortarele de ciment, întrucât acestea au o
rezistenţă mai amre la intelmeriile la care sânt supuse
faţadele.
- Unele mortare se întăresc mai repede, iar altele se
întăresc mai greu.
Cele care se întăresc mai repede se
numesc mortare cu priză rapidă (mortarul de ipsos), iar
cele care fac priză mai încet se numesc mortare cu priză
lentă (mortarul de var gras). Mortarele preparate cu un
singur liant se numesc mortare simple (mortar de var gras
69
sau mortar de ciment), iar mortarele preparate cu doi
lianţi se numesc mortare compuse sau mixte (mortar de
var gras cu adaos de ciment).
La executarea tencuielilor pe timp friguros, care în
ultimii ani se fac din ce în ce mai mult, se întrebuinţează
mortare în care se introduce clorură de var sau alte
substanţe (apă amoniacală). Aceste mortare se
numesc mortare clorurate.
O altă clasificare a mortarelor se face în funcţie
de mărcile lor, adică în funcţie de rezistenţa pe care o are
un cub din mortarul respectiv cu latura de 7,07 cm şi care
se încearcă la compresiune după 28 zile de la
confecţionarea lui.
Dozajele mortarelor şi domeniul lor de folosire
Prin dozajele mortarelor înţelegem proporţiile care
se introduc în amestecul mortarului, diversele materiale
din care se compune acestea. Această proporţie este fixă
dinainte în greutate sau în volume, funcţie de tencuiala pe
care vrem s-o facem.
De exemplu, dacă dorim să executăm o tencuială
exteriară cu mortar de var gras, iar în mortar intră 3 părţi
nisip şi 1 parte var, atunci spunem că proporţia mortarului
este de 1:3 şi notăm mortar de var gras 1:3.
La prepararea mortarelor cantitatea necesară de
ciment trebuie cântărită în mod obligatoriu. O mare
atenţie trebuie să dăm cantităţii de apă care intră în
prepararea mortarului, deoarece ea contribuie la
consistenţa lui şi la rezistenţa tencuielii.
De exemplu, un mortar prea fluid curge şi se tine
greu la aplicarea lui pe suprafaţa care se tencuieşte, iar un
70
mortar prea consistent nu poate fi întins într-un strat
uniform pe suprafaţă, se prelucrează greu sau nu se
menţine pe ea.
Felul liantului se alege după destinaţia mortarului,
de nisip). Aceste mortare de var se întrebuinţează mai
mult la interioare, iar cînd sînt întrebuinţate la exterior,
sînt acoperite pentru protecţie cu alte straturi de materiale,
cum ar fi vinacetul sau alchidalul.
Mortarele de var — ciment se dozează fie prin
stabilirea volumelor între ciment, var şi nisip, fie prin
stabilirea raportului de volume între var şi nisip, iar
cantităţile de ciment sînt date în kilograme de ciment la 1
m3 de mortar. În primul caz se ia în volume, de exemplu,
două părţi var, șase părţi nisip, şi o parte ciment, iar în al
doilea caz se ia dozajul numai la var şi nisip, de exemplu
pentru tencuieli exterioare se ia mortar de var 1 : 4 cu,
adaos de 150 kg ciment 1 mc mortar.
La mortarul de ciment se face raportul de volume
între ciment şi nisip şi se ia de la 1 : 2,5 pînă la 1 : 6 după
marca cerută de mortar.
Cu cît vom pune o cantitate mai mare de ciment în
amestec cu atît mortarul va fi de o rezistenţă mai mare.
Mortarele de ipsos se întrebuinţează în cazul
lucrărilor de faţadă, dar numai la confecţionarea
profilurilor sau a ornamentelor de faţadă.
Aci raportul în volume între ipsos şi nisip se ia de
1 : 1 pînă la 1 : 3.
Acolo unde suprafeţele pereţilor sînt supuse
intemperiilor sau există umiditate mare, la tencuielile
exterioare, se întrebuinţează mortarul de var cu ciment
sau mortare de ciment-var.
71
Acestea se întrebuinţează mai ales la socluri,
cornişe, brîuri etc.
În cazul în care executăm reparaţii la suprafeţele
de tencuieli vechi sau chiar straturi diverse de tencuială în
acelaşi timp, trebuie să ţinem seama să nu aplicăm un
strat de mortar tare peste unul slab deoarece stratul
superior se desprinde de stratul de sub el.
Folosirea diferitelor mortare în funcţie de felul
lucrării la tencuielile exterioare, este arătată în tabele,
deoarece diferiţii lianţi au şi proprietăţi diferite.
Astfel, pentru tencuirea suprafeţelor de zidărie de
cărămidă, care nu este supusă unei acţiuni constante a
umezelii se întrebuinţează mortare de var.
Pentru suprafeţele supuse la umezeală şi
intemperii se întrebuinţează mortar de var cu adaos de
ciment.
Dintre mortarele cele mai frecvente întrebuinţate
la construcţiile noastre, ţinând cont de raporturile în
volum
Mortarele de var gras au raportul în volume între
pasta de var şi nisip de la 1:3 pînă la 1:5 (adică o parte de
var la 3—5 părţi
3.13 Prepararea și transportul mortarelor
Aşa cum s-a văzut mai înainte, mortarele pentru
tencuielile de faţadă se prepară din lianţi, agregate, apă şi
în unele cazuri se introduc şi alte materiale (încetinitori de
priză, plastifianţi, coloranţi etc.). Aceste materiale trebuie
introduse şi amestecate în anumite proporţii, operaţia care
se numeşte dozarea mortarelor.
72
Prepararea mortarului constată în măsurarea şi
amestecarea materialelor care intră în compoziţia
mortarului.
Prepararea mortarelor se face în două feluri:
mecanizat şi manual. În cele mai multe cazuri pe
şantierele noastre, prepararea se face mecanizat, numai în
unele cazuri, atunci când avem suprafeţe mici de tencuit,
atunci prepararea se face manual.
- Prepararea mecanizată a mortarelor se face cu
ajutorul unor utilaje numite malaxoare sau cu ajutorul
betonierelor obişnuite. Se procedează în felur următor: se
stabileşte întâi cantitatea de mortar de care va fi nevoie
pentru un schimb şi se stabilesc cantităţile de materiale
care trebuie introduse în cupa malaxorului. Se introduce
apa, apoi nisipul şi după aceea liantul.
În betonierele obişnuite ordinea introducerii
materialelor este: apa, pasta de var şi apoi nisipul cu
cimentul. Dacă în locul pastei de var se foloseşte laptele
de var, întâi se introduce aceasta şi apoi nisipul şi
cimentul. Durata de amestecare este de 2-5 minute.
În cazul în care sânt necesare de preparat cantităţi
mari de mortar pentru un număr de blocuri de locuit,
prepararea mortarelor se face centralizat în staţii de
mortare.
Principiul de funcţionare al acestor staţii este
următorul: Nisipul depozitat se aruncă cu lopata în ciurul
mecanic montat deasupra benzii transportorului
De pe banda transportorului nisipul cernut cade în
buncărul instalat deasupra malaxorului de mortar.
Deasupra aceluiaş malaxor este instalat un
rezervor de lapte de var cu un dozator. La gura de
73
scurgere a mortarului din malaxor se instalează un buncăr
de mortar, iar sub acesta se instalează pompa de mortar.
Prin deschiderea robinetului de la dozator, în
malaxorul de mortar se introduce o anumită cantitate de
lapte de var stabilită pentru un amestec, iar prin
manipularea unui şiber de la fundul buncărului se
introduce o anumită cantitate de nisip.
După amestecare, mortarul preparat se scurge în
buncărul de mortar din care se descarcă în pompa de
mortar sau eventual în roabe cu care se transportă la locul
de tencuit.
Pentru asigurarea functionării continue a
transportului, a ciurului şi a malaxorului, buncărul de
nisip se desparte în două compartimente, fiecare având
un volum pentru cantitatea de nisip necesară unui
amestec.
Dozarea cimentului în malaxor se face prin
metoda gravimetrică.
Lichefierea varului care se depozitează într-un vas
se face tot cu ajutorul malaxorului, lapte de var obişnuit
se scurge în buncăr şi apoi în pompa de mortar care
pompează lapte de var într-un rezervor.
Cînd preparăm mortar cu adaos de ciment,
cimentul se dozează într-o cutie din care se varsă pe
banda transportorului de unde ajunge în buncăr unde se
amestecă cu nisipul şi trece în toba de amestec a
malaxorului.
Pe şantierele unde nu există pompă de mortar, în
locul ei se introduce sub buncăr roaba sau tomberonul cu
care se transportă mortarul la locul de muncă.
74
Deservirea malaxorului de mortar se face de către
4 muncitori din care:
1 mecanic pentru funcţionarea pompei de mortar, a
malaxorului, a ciurului mecanic şi a transportorului cu
bandă;
1 muncitor care alimentează malaxorul cu agregate
şi liant;
1 un muncitor care aruncă agregate din grămadă la
ciurul mecanic;
1 muncitor care transportă cimentul, îl dozează şi
alimentează malaxorul cu ciment.
Prepararea manuală a mortarelor se face pentru
cantităţi mici de mortare ce se prepară pe şantier şi care
sânt necesare la reparaţii de tencuieli la faţade, la
terminarea profilurilor, bandourilor, solbancurilor,
soclurilor etc.
Prepararea manuală a mortarelor se face în varniţe
de preparat mortar de dimensiuni 2,00 x 2,00 m, şi
adâncimea de 30-40 cm, despărţite printr-un perete de
scânduri, lucru care permite prepararea mortarului în cele
două spaţii în mod alternativ.
Apa este adusă la varniţă pintr-o conductă. Pentru
mortarele de faţadă cu adaos de ciment se prepară mai
întâi mortareu de var în care se adaugă cimentul şi se
amestecă bine până la obţinerea pastei omogene, fără
cocoloaşe şi de culoare uniformă.
Mortarele de ciment se prepară amestecând întâi
nisipul şi cimentul în proporţia cerută de dozaj şi apoi
adăugându-se cantitatea de apă necesară.
Nisipul şi cimentul se măsoară în volume cu
ajutorul unur cutii sau saci.
75
Transportul mortarelor se face pe şantier atât pe
verticală cât şi pe orizontală, pe schele sau la acelaşi nivel
al planşeelor, mortarele sânt transportate în roabe,
buncăre sau cu ajutorul unor utilaje mai perfecţionate,
pompele de mortar.
Pe verticală, transportul mortarelor se face cu
ajutorul macaralelor, al ascensoarelor sau cu ajutorul
pompelor de mortar care împing mortarul până la locul de
lucru prin conducte metalice sau prin furtunuri de
cauciuc.
În cazul transportului mortarului la multe niveluri
cu ajutorul pompelor de mortar se face o mare economie
de forţe de muncă, iar ajutorii zidarului tencuitor devin
doar cei care alimentează pompa de mortar cu mortar şi
supraveghează buna funcţionare a utilajului de transport.
Printre utilaje de transport ale mortarului la diverse
niveluri, există mai multe tipuri de pompe de mortar care
se întrebuinţează pe şantiere.
Pentru evitarea accidentelor ca şi pentru buna
funcţionare a pompei, supravegherea acesteia precum şi
punerea ei în funcţiune se face de către un mecanic care
este în permanenţă lânga pompă.
Mortarele sânt transportate prin conducte atât
orizontale cât şi verticale. Acestea sânt conducte metalice
sau furtunuri de cauciuc care sunt alcătuite din bucăţi de
3-4 m lungime şi au la capetele lor dispozitive de
îmbinare.
O mare atenţie trebuie dată îmbinării tuburilor sau
a furtunurilor, întrucât împingerea mortarului făcându-se
la o presiune mare, neatenţia la îmbinări poate da naştere
la accidente grave sau scoaterea din uz a utilajelor.
76
În cazul în care se lucrează cu pompa şi ţevi la
transportul mortarului, lucrul nu trebuie întrerupt pe
durată lungă deoarece mortarul aflat pe conductă se
întăreşte şi astupă conductele.
În cazul întreruperilor pentru masă, la ulima
cantitate de mortar se adaugă lapte de var care trece prin
conductă şi o spală. În cazul întreruperii pe timpul nopţii,
conductele se golesc, se spală şi se ung cu lapte de var.
3.14 Condițiile de calitate pe care trebuie să le
îndeplinească mortarele pentru fațade
Întrucât mortarele de faţade trebuie să reziste unor
condiţii de exploatare mult mai grele decât mortarele care
se întrebuinţează la tencuielile interioare, ele trebuie
preparate conform dozajelor prescrise şi să îndeplinească
anumite condiţii de calitate.
Una din condiţiile cele mai importante este
plasticitatea, adică proprietatea unui mortar de a se
întinde uşor pe suprafaţa care se tencuieşte umplând toate
neregularităţile acesteia.
Pentru a fi plastic un mortar trebuie să aibă în
compoziţia lui un nisip foarte bine cernut care îl face
omogen, un liant fin măcinat precum şi un raport bun
între aceşti doi componenţi.
Pentru ca unele mortare să fie plastice, se se
adaugă în compoziţia lor o serie de materiale numite
plastifianţi. O contribuţie importantă la plasticitatea
mortarului o are şi calităţile apei întrebuinţate la mortarul
respectiv.
77
O altă calitate pe care trebuie să o aibă mortarul de
faţadă, este aceea de a avea o aderenţă foarte bună faţă de
suprafaţa pe care este aplicat, aderenţă care să fie durabilă.
Timpul de priză al unui mortar este condiţionat de
timpul necesar şi de întinderea mortarului pe faţadă. La un
mortar de calitate bună trebuie să înceapă priza imediat ce a
fost aplicat şi întins pe suprafeţele stabilite.
De asemenea, nici nu trebuie să întârzie priza, făcând
astfel ca executarea lucrării să se prelungească în mod iniţial.
Timpul de priză al mortarelor este condiţionat de timpul de
priză al liantuluidin cae este făcut.
O altă condiţie de calitate pe care trebuie s-o aibă
mortarul de faţade este aceea de a nu avea var nestins în
mortar pentru a evita degradarea tencuielii prin împuşcături.
Pentru aceasta este neapărat necesar ca stingerea
varului să fie făcut la cel puţin 6 săptămâni înainte de
introducerea lui în mortar.
Trebuie să menţionăm că una din condiţiile esenţiale
de calitate ale mortarelor este aceea de a se păstra curăţenia
acestora în timpul preparării şi manipulării lor. Orice
impurităţi introduse în mortar (moloz, argilă, pământ, pietriş
etc), prejudiciază asupra calităţii acestuia, şi duce la realizarea
de lucrări de proastă calitate.
3.15 Tencuieli mecanizate
În ultimii ani, atât în construcții cât și în alte
domenii, conceptele cheie pe care se bazează întreaga
populație sunt eficiența și rapiditatea. Deoarece
tehnologia se află într-un stadiu de dezvoltare foarte
avansat, se căută diferite modalități de a lucra cât mai
rapid, ieftin și eficient.
78
Construcțiile au beneficiat și ele de o modernizare
a tehnologiei, de reducerea personalului în favoarea unor
mașini speciale. Una din cele mai recente inovații în
domeniul finisajelor se referă la tencuiala mecanizată.
Tencuiala mecanizată are un rol fundamental în
finisarea unei case în regim urgent, aceasta fiind o soluție
de mare ajutor.
Astăzi tencuiala manuală este înlocuită treptat cu
tencuiala mecanizată deoarece prin intermediul acesteia
crește atât gradul de eficiență, aplicarea este mult mai
ușoară, se economisește timp și rezultatele sunt mult mai
bune.
Atunci când se realizează o tencuială manuală
materialul se prepara individual cu betoniera, cantitatea
de materiale folosite nefiind tot timpul aceeași, acțiune
care necesită alocarea unei resurse importante de timp și
forță de muncă.
Pe de alta parte, în cazul tencuielii mecanizate,
timpul de execuție este unul redus, iar produsul e bine
omogenizat, economisindu-se timp la preparare. Utilajele
MIXER cu care se lucrează au un randament sporit (de 4
ori mai rapid decât mana de lucru), folosesc mai puțin
personal calificat și utilizează cu 30% mai puțin material.
Astfel, o singură mașină de tencuit poate substitui
între 8 și 15 muncitori, iar pentru operarea unei mașini
sunt necesari numai trei oameni pentru a tencui până la
120 mp pe zi.
Tencuirea mecanizata se aplica pe orice strat
suport, atât la finisajul fațadelor cât și a interioarelor.
79
Tencuielile mecanizate prezintă următoarele
avantaje:
. -productivitate ridicata (150 - 200 mp/8 ore);
-consumuri reduse de material ;
-calitate și omogenitate garantate prin control
industrial ;
-posibilitatea multiple de finisare ;
Suportul trebuie să fie uscat, desprăfuit, să nu
prezinte desprinderi, exfolieri sau eflorescente, să nu fie
înghețat, să aibă capacitatea portanta necesara.
Temperatura aerului și a stratului suport trebuie să
fie peste 5 grade celsius pe durata aplicării și a prizei.
Amestecul mortarului uscat cu cantitatea optimă
dozată de apă și aplicarea pe perete sau pe tavan a
tencuielii se face cu echipamentul specializat.
Tencuieli mecanizate pe cărămidă
80
Din presiunea de aplicare și reglajul pistolului de
spirțare se poate controla grosimea stratului de mortar
aplicat.
Materialul folosit poate fi de mai multe feluri în
funcție de cazuri și anume: material ambalat la sac pe
Tencuieli mecanizate pe BCA
Tencuieli mecanizate la tavan
81
bază de ciment nisip și var, material ambalat la sac pe
bază de ipsos .
Avantajele tencuielii pe bază de ipsos: nu necesită
finisaje ulterioare cu alte produse, se realizează tencuiala
şi finisajul dintr-un singur strat, obţinându-se o suprafaţă
compactă și netedă.
Înlocuieşte, cu un strat, tencuielile tradiţionale
interioare din 3 straturi din mortar de ciment (șpriț, grund,
tinci), reducând timpul de execuţie.
Are un consum scăzut pe metru pătrat (sub 30
kg/mp/ 1,5 cm).
Datorita procentului mare de pori, tencuiala pe
baza de ipsos poate prelua rapid, cantități mai mari de
umiditate din aer și poate reda, la fel de rapid, aceasta
umiditate în aerul uscat.
Tencuiala pe baza de ipsos are o conductivitate
termică redusă și o capacitate de reglare a nivelului de
umiditate din încăpere, de aceea dă senzația de căldură.
Aceasta oferă diferite avantaje atât în ceea ce
privește modul de lucru care este unul mult mai eficient și
rapid, cât și rezultatele care sunt de o calitate mult mai
bună. Aditivii speciali de lipire care se găsesc in
compoziția materialului conferă o elasticitate sporită
tencuielii și astfel se evită apariția fisurilor ulterioare
datorate mișcărilor de așezare a clădirii.
În urma unei astfel de tencuieli, suprafața este
netedă și fără crăpături. Calitatea peretelui la final, după
ce trece prin câteva operații, este una foarte bună mai ales
ca beneficiul cel mai mare îl reprezintă finisarea mult mai
rapidă decât prin metoda clasică.
82
De asemenea, depinde foarte mult și de cât de bine
a fost clădirea zidită în roșu, un rezultat foarte bun
găsindu-se la un perete bine zidit sau la un stâlp bine
turnat.
De ce tencuieli mecanizate pe baza de ipsos?
Pentru că dispare praful şi mizeria, calitatea este
incontestabila, nu e nevoie de o armată de meseriaşi care
să tencuiască cu mistria .
Tencuiala pe bază de ipsos este un mortar uscat
reamestecat în fabrică, ce are în compoziţie, în principal,
ipsos şi var .
Ipsosul are capacitatea de a absorbi rapid mari
cantități de umiditate din aerul încăperii, pe care o
înmagazinează si o poate apoi ceda.
De asemenea prezintã un grad ridicat de
permeabilitate la difuzia vaporilor de apă.
Aceste proprietăti îi conferă atât de apreciata
capacitate de reglare a umiditătii aerului din spațiile de
locuit, care conduce la crearea unui microclimat plăcut și
sănătos.
Este un mortar gata preparat pe bază de ipsos şi
perlite, pentru aplicări mecanizate, care se foloseşte la
tencuieli interioare.
Stratul de tencuială şi finisaj se obţin direct, dintr-
un strat unic, respectând tehnologia de aplicare şi finisare
mecanizată a mortarelor din ipsos.
Transportul mortarului - Transportul mortarului la locul de utilizare se
face cu bena sau cu pompa de mortar, respectiv cu mașini
de tencuit.
83
- La transportul mortarului cu bena se vor respecta
aceleași norme de protecție a muncii ca și la transportul
betoanelor.
- Pompele de mortar și masinile de tencuit vor fi
verificate zilnic, la punerea lor în funcțiune.
- În cazul ivirii - în timpul lucrului - a unor
defecțiuni la utilaj, la conductele de transport ca și în
cazul formării de dopuri de mortar în sistemul de
transport, se va opri imediat lucrul.
Se interzice - în timpul funcționării utilajului -
repararea, curățarea, strângerea unor piulițe sau garnituri.
Operațiunile respective se vor efectua numai după
oprirea utilajului, scoaterea lui de sub tensiune și scăderea
presiunii - în instalație - la zero.
- Nu este admisă îndoirea în unghi a conductelor
și legarea acestora cu sârmă pe ștuțurile utilajului.
Legarea se va face cu brățări strânse cu șuruburi.
- Se va delimita traseul conductelor de transportat
mortar, nepermițându-se circulația pe sub acestea sau în
apropierea lor.
- Locul de munca al mecanicului utilajului de
transportat mortar trebuie să fie în permanență în legătură
cu locurile de muncă unde se primește mortarul, prin
semnale acustice sau luminoase, pentru a putea - la cerere
- opri sau porni transportul mortarului. Semnalele sau
codul vor fi stabilite - anticipat - de către conducătorul
locului de lucru și vor fi afișate.
- În cazul utilizarii motocompresoarelor echipate
cu rezervoare de aer, pentru transportul mortarului prin
conducte se vor respecta instrucțiunile în vigoare privind
exploatarea recipienților sub presiune.
84
- Înainte de curațarea (suflarea) conductelor cu
mortar cu ajutorul aerului comprimat, personalul
muncitor care a lucrat cu injectorul de mortar trebuie
îndepartat de zona de lucru la o distanță de minimum 10
m. Curățarea se va face după cel puțin 20 minute de la
oprirea utilajului.
- Peste conductele pentru mortar, care traverseaza
locuri cu circulație intensă, se vor face podețe de trecere.
- Amplasarea conductelor de aer comprimat va fi
astfel făcută încât să se evite traseele care întâlnesc sau
trec prin apropierea conductelor electrice, pentru ca la o
eventuală deplasare sau rupere a conductelor să nu existe
posibilitatea ruperii conductorilor, creindu-se pericol de
electrocutare.
- Se interzice curățarea de ulei a conductelor de
aer prin arderea uleiului.
- Este înterzisă utilizarea pompelor de mortar și a
mașinilor de torcretat la o presiune mai mare decât
presiunea maximă indicată în fișele tehnice respective.
- Locurile de muncă unde se execută tencuirea
mecanizată vor fi legate printr-un sistem de semnalizare
acustică sau optică de punctul de lucru al mecanicilor
pompelor de mortar.
Manipulantul va urmari cu atentie semnalele date
pentru oprirea sau punerea în funcțiune a pompei.
Lucrarile cu pompa de mortar fără sistem de
semnalizare sunt interzise.
- Înainte de începerea lucrului, pompa de mortar
va fi încercată la o presiune de 15 atm.
85
Rezultatele încercărilor vor fi consemnate în
registrul de procese verbale, aflate la punctul de lucru al
pompei.
- Este interzisă îndoirea furtunului sau ajustarea
ștuțurilor în timpul funcționării pompei de mortar și a
aparatului de torcretat.
- Este interzisă depașirea presiunii maxime în
instalație în timpul lucrului.
Presiunea maximă va fi indicată vizibil pe
placardele de la locurile de muncă de asemenea cu linie
roşie pe manometre.
86
CAP 4. NORME DE TEHNICA A SECURITATII
MUNCII PENTRU LUCRARILE DE TENCUIELI
Lucrări de finisaje la construcții
- Lucrările de finisaj la construcții vor fi executate
numai pe schele realizate conform standardelor in
vigoare.
- Se interzice executarea lucrărilor de finisaje stând
sau circulând pe dulapi izolați sau pe scări atârnate.
- Este interzisă executarea lucrărilor cu instalații
defecte sau neprobate zilnic înainte de începerea lucrului.
- La lucrările de tencuire, placare, vopsire,
zugrăveli etc., ce se execută manual, se vor respecta și
măsurile de protecție a muncii prevăzute pentru lucrările
de zidărie din prezentele norme.
- La lucrările de tencuire și de placare ce se
executa manual, se vor respecta și măsurile de protecție a
muncii prevăzute pentru lucrările de zidărie.
- Lucrările de tencuire interioară trebuie să se
execute de pe schele interioare sau de pe podine asezate
pe capre deplasabile. Folosirea scărilor duble este permisă
numai pentru executarea lucrărilor mici de tencuire
(reparații) în locuri izolate.
- În cazul în care nu există schele exterioare fixe,
tencuirea glafurilor ferestrelor trebuie executată de pe
schele în consolă, trecute în afara prin golul ferestrei
respective sau de pe schele suspendate sistem leagan.
87
- Este interzisă utilizarea pigmenților vătămători
sănătății oamenilor - miniu de plumb, galben de crom,
oxid sau acetat de cupru etc. - la prepararea mortarelor
colorate, necesare lucrărilor de tencuire.
- La lucrarile de buciardari, frecari cu peria etc.
ale fetei văzute, construită din beton sau din piatra,
muncitorii sunt obligati să poarte echipamentul de
protecție adecvat.
Dacă dimensiunile sau greutatea placilor pentru
placaje nu permit ca ele sa poata fi manipulate cu ușurință
de doi oameni, miscarea lor se va face mecanizat.
- La locurile de muncă unde se execută lucrări de
finisaj în mediu umed, conductorii electrici aflați sub
tensiune vor fi deconectați înainte de începerea lucrului.
- Este interzis lucrul cu ajutorul aerului
comprimat, când manometrul este defect sau când
plumburile de garantie ale acestuia lipsesc.
- Muncitorii care efectuează lucrări cu substante
toxice vor fi supuși periodic controlului medical, conform
instrucțiunilor Ministerului Sănătății.
- Placajele și orice alte elemente ornamentale -
aplicate pe ziduri - vor fi bine consolidate cu dispozitive
provizorii până la întărirea mortarului de legătura.
- Taierea geamurilor trebuie să se facî în locuri
amenajate în acest scop. Deșeurile și geamurile sparte
trebuie adunate și îndepartate de la locul de lucru.
- În cursul punerii geamurilor la luminatoare, la
lifturi etc., locurile deasupra cărora se execută astfel de
lucrări trebuie îngradite sau păzite, interzicându-se
accesul oamenilor.
88
- Punerea geamurilor la luminatoare trebuie făcută
cu respectarea prevederilor normative privind montarea
elementelor de construcții și a celor privind executarea
lucrărilor la înălțime.
- În cazul punerii sau ștergerii geamurilor la o
înalțime de peste 2 m muncitorii trebuie să respecte
Normele specifice de securitate a muncii privind lucrul la
înaltime.
- Este interzisă sprijinirea scărilor mobile de
geamurile vitrinelor sau de marginile cercevelelor.
- În cursul lucrărilor de mătuire a geamurilor și al
executării de desene sau inscripții cu ajutorul aparatelor
cu jet de nisip prin presiune sau cu ajutorul acizilor,
trebuie luate masuri pentru protejarea ochilor, a cailor
respiratorii și a mâinilor. Chituirea geamurilor se face cu
scule adecvate, fiind interzisă întinderea chitului cu
degetele.
Lucrări de tencuire
- Lucrarile de tencuire exterioară se execută de pe
schele executate, conform celor specifice în standardele în
vigoare.
- La lucrarile de tencuire interioară și la lucrările
de ipsoserii în interiorul încăperilor se vor folosi schele
interioare sau podine asezate pe capre nedeplasabile.
Folosirea scărilor duble este permisă numai pentru
executarea lucrărilor mici de tencuire (reparații) în locuri
izolate.
- În cazul în care nu există schele, tencuirea
glafurilor exterioare ale ferestrelor trebuie executată de pe
podine imprejmuite, asezate pe console (schele în
89
consolă) trecute în afară prin golul ferestrei respective sau
de pe schelele suspendate în sistem leagan.
- Pompele de mortar, masinile de torcretat etc.
utilizate la executarea mecanizată a lucrărilor de tencuire,
se vor verifica înainte de începerea lucrului fiecarui
schimb, privitor la starea tehnică și la existența
eventualelor dopuri de mortar întărit.
- Atât la locurile de muncă unde se execută
tencuirea mecanizată, cât și la punctul de lucru al
mecanicilor pompelor de mortar, se va afișa - la loc
vizibil
- codul semnalelor folosite.
- După încetarea lucrului, tuburile flexibile,
conducta și pompa de mortar se spală bine cu apă.
- Conductorii electrici aduși la întrerupătorul de
alimentare al pompei de mortar vor fi izolați în tub de
cauciuc, iar întrerupătorul se montează în cutie închisă
(cu lacăt).
- La terminarea lucrului este interzisă demontarea
supapei de aer înainte de a se convinge că presiunea a
scazut la zero.
- Este interzis accesul muncitorilor în încăperi
unde uscarea tencuielilor se face cu instalații mecanice,
pe bază de raze infraroșii sau cu coșuri cu cocs, sau cu
baterii de injectoare de păcură.
În cazuri speciale, se permite numai accesul
muncitorilor dotați cu măști contra gazelor.
- La prelucrarea uscată a tencuielilor în încăperi
închise, acestea vor fi în permanență ventilate, pentru
evacuarea prafului.
90
Dacă tencuielile exterioare se execută în același
timp pe mai multe nivele de lucru, se va lua măsura ca
echipele de la nivele diferite să nu lucreze pe aceeasi
verticală și întotdeauna este bine să se ia măsura
podinelor etanse și a streșinelor sau plaselor.
4.1 Protecția mediului la lucrări de tencuieli
Se ocupă cu studiul factorilor de mediu care
influenţează creşterea şi dezvoltarea organismului, cauzele
care produc bolile şi metodele folosite pentru combaterea lor.
Dacă nu se cunosc şi nu se respectă regulile igienice,
funcţionarea normală a organismului poate fi deranjată şi apare
starea de indispoziţie, de boală.
Igiena ne învaţă cum să prevenim îmbolnăvirile, cum
să ne păstrăm sănătatea.
Este deci o ştiinţă a sănătăţii.
Igiena ne învaţă nu numai cum să prevenim starea de
boală a organismului, ci si cum sa întărim starea de sănătate.
Ea ne arată care sunt factorii dăunători şi folositori de care
depinde sănătatea noastră.
Aceşti factori sunt multipli şi acţionează diferit asupra
organismului.
De asemenea, igiena ne ajută să ne formăm şi
dezvoltăm o personalitate echilibrată emotiv, stăpână pe sine
în faţa situaţiilor dificile, cu o inteligenţă capabilă să rezolve
diferite probleme pe care viaţa le ridică.
O consecinţă firească a cunoaşterii şi aplicării în
practică a principiilor şi regulilor igienei este prelungirea
duratei de viaţă a omului.
Aplicarea şi respectarea regulilor de igienă de care
depinde sănătatea noastră, cer un efort mult mai mic decât cel
pe care îl depunem încercând să ne vindecăm de o boală după
ce a apărut.
91
Boala aduce suferinţe fizice şi psihice, întreruperea
activităţilor zilnice, separarea de cunoscuţi şi prieteni,
cheltuieli pe medicamente etc. Chiar după ce s-au vindecat
unele boli, lasă urme care slăbesc capacitatea de muncă şi
rezistenţa organismului.
Omul sănătos munceşte cu plăcere şi spor, se poate
bucura de viaţă, priveşte cu încredere viitorul.
Omul bolnav suferă mult, devine neîncrezător în
puterile proprii şi în alţi oameni, e nefericit.
Igiena muncii este ştiinţa care se ocupă de păstrarea şi
întărirea sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă, de măsurile
de securitate a muncii şi de prevenirea şi combaterea bolilor
profesionale.
Mediul industrial trebuie să îndeplinească anumite
condiţii igienice care să asigure păstrarea sănătăţii şi a puterii
de muncă a lucrătorilor.
Măsurile de protecţie şi organizare a muncii, au ca scop
să asigure, în primul rând lucrătorilor, microclimatul
corespunzător.
Condiţiile igienice ale microclimatului de lucru.
Microclimatul se referă la:
Încăperile unde se desfăşoară activitatea care trebuie să
fie mari, spaţioase, bine întreţinute şi curate, care să
favorizeze mişcarea liberă a lucrătorilor şi evitarea
accidentărilor şi a noxelor profesionale (noxă – orice
agent vătămător organismului).
Temperatura aerului trebuie să fie de 18-20 0 C.
Există şi situaţii în care muncitorii trebuie să lucreze la
temperaturi mai joase, ceea ce poate determina scăderea
rezistenţei naturale a organismului la diferite boli:
reumatismul, amigdalitele, bronşitele etc. În aceste situaţii
îmbrăcămintea de protecţie se compune din haine, încălţăminte
şi mănuşi confecţionate din materiale rele conducătoare de
căldură şi umiditate, dar permeabile pentru aer.
92
Starea de umiditate a aerului.
Umiditatea normală variază între 50 şi 70%. În afara
acestor limite aerul se consideră uscat, respectiv umed.
Curenţii de aer în industrie se produc în mod special în
atelierele cu surse puternice de
căldură (forje, turnătorii, cuptoare).
Presiunea atmosferică care normal este de 760 mmHg,
iar variaţiile mici nu sunt resimţite de organismul
uman.
Prevenirea accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale
datorate factorilor de microclimat se realizează prin măsurile
tehnico-organizatorice adecvate situaţiei respective, şi anume:
modificare procesului tehnologic sau a utilajului;
ventilarea generală, parţială, locală sau combinată;
izolarea spaţiului de lucru şi amenajarea de spaţii
speciale pentru repaus în
condiţii climatice normale;
duşuri de apă, de aer, perdele de apă, răcirea
pardoselilor cu aer sau cu apă
Noxe chimice
Un important factor de risc care apare în mediul fizic
ambiant îl constituie noxele chimice, reprezentate de
substanţele nocive care se degajă în atmosfera locurilor de
muncă: gaze, vapori, aerosoli, pulberi.
Principalele pericole generate de noxele chimice sunt:
intoxicaţiile, arsurile chimice şi
exploziile. Se deosebesc următoarele categorii de agenţi
chimici nocivi:
- substanţe toxice – sunt acelea care pătrund în
organism (prin inhalare, prin piele sau
prin ingerare), îi afectează funcţiunile şi provoacă intoxicaţiile;
93
- substanţe caustice – sunt cele care în contact cu
organismul provoacă arsuri (clorul, oxidul de azot, arsenul,
potasiul, acidul percloric).
Cele mai frecvente sunt arsurile cutanate, iar cele mai
periculoase ale căilor respiratorii şi ale tubului digestiv;
- substanţe inflamabile – sunt cele cu pericol de
incendiu, dacă întâlnesc condiţii prielnice;
- substanţe explozive – sunt cele la care în urma unor
reacţii chimice foarte rapide, într-un timp scurt rezultă produşi
noi cu degajare de căldură. Numeroase substanţe în contact cu
aerul pot provoca amestecuri explozive (benzina, toluenul,
acetona, acidul etilic, acidul
acetic, pulberea de cărbune, pulberile metalice de zinc,
aluminiu, magneziu).
Prevenirea se caracterizează în cazul noxelor prin:
măsuri tehnice:
- mecanizarea şi ermetizarea proceselor tehnologice;
- înlocuirea substanţelor toxice cu altele mai puţin toxice
sau chiar netoxice;
- înlocuirea unor metode cu altele nepericuloase (de
exemplu sablajul cu nisip se înlocuieşte prin curăţare cu alice
sau curăţare hidraulică);
- înlocuirea unor procedee uscate cu procedee umede;
- ventilarea generală, parţială, locală sau combinată;
- echipamente de protecţie şi de lucru adecvate etc.
măsuri organizatorice:
- examen medical la angajare şi periodic;
- depozitarea şi manipularea corespunzătoare a
substanţelor;
- curăţarea atelierelor;
- alimentaţia de protecţie;
- instructajul muncitorilor etc.
94
Pulberile industrale
Praful industrial apare în cursul desfăşurării unor
procese de lucru, datorită diferitelor utilaje sau instalaţii
(polizoare, aparate de sablare, ciururi etc.). Pulberile
acţionează asupra organismului pe cale mecanică sau chimică.
Cele care constituie noxe chimice au fost prezentate anterior.
Acţiunea mecanică a prafului industrial asupra
organismului se manifestă sub formă de iritări ale pielii, ale
ochilor şi ale căilor respiratorii. Iritaţiile căilor respiratorii se
por datora următoarele pulberi:
- azbest (azbestoza);
- cărbune (antracoza);
- siderit (sideroza);
- ciment (silicatoza);
- siliciu (silicoza – cea mai răspândită).
Prin normele de igienă sunt stabilite limite privind
concentraţia pulberilor în atmosfera zonei de lucru.
Una dintre măsurile de reducere a prafului industrial
este ermetizarea locului unde se produc pulberi.
Acesta este un sistem de protecţie care acoperă perfect
locurile periculoase, nepermiţând ieşirea în afară a agenţilor
vătămători. O altă măsură este ventilaţia corespunzătoare cu
aspiratoare speciale.
Zgomotul şi trepidaţiile
Zgomotul este un factor nociv, frecvent întâlnit într-o
serie de activităţi industriale, cum sunt pilirea şi tăierea
metalelor, nituirea, perforarea cu ajutorul compresoarelor,
încercarea motoarelor etc.
Este o acţiune dăunătoare asupra întregului organism,
dar în special asupra sistemului nervos.
95
Lucrătorii supuşi la zgomot continuu devin somnolenţi,
neatenţi, nervoşi, au dureri de cap şi poftă de mâncare redusă.
Din cauza unor stimulenţi continui şi neregulaţi
cauzaţi de zgomot, urechea pierde treptat funcţiunea normală
şi în câţiva ani se instalează aşa numita surditate profesională.
Trepidaţiile sunt mişcări vibratorii produse de la
maşinile aflate în funcţiune.
Acţiunea lor îndelungată şi de o anumită intensitate,
provoacă aşa numita boală a vibraţiilor. Boala începe cu
oboseală, dureri la nivelul umerilor, slăbire, somn agitat.
Se instalează apoi dureri la degete şi articulaţii, dureri
care se accentuează mai ales noaptea
Radiaţiile
În cursul activităţilor industriale sunt prezente adesea
anumite radiaţii. Radiaţiile, în funcţie de natura, intensitatea,
frecvenţa şi durata acţiunii lor, pot avea diverse influenţe
nocive asupra organismului, şi anume: arsuri, oboseală,
somnolenţă, leşin, şocuri calorice, pigmentarea pielii, căderea
părului, tulburări ale sângelui, boli de iradiere, leucemie etc.
Prevenirea se poate face prin izolarea surselor de
radiaţii prin ecranare, etanşare, ermetizare şi automatizare,
telecomandă, echipament de protecţie, examinare medicală
periodică a muncitorilor etc.
Iluminatul la locul de muncă
Un iluminat necorespunzător produce oboseala oculară
şi nervoasă a muncitorilor. Iluminatul poate fi natural şi
artificial. Cel natural are avantajul că nu oboseşte vederea, însă
prezintă inconveniente în ceea ce priveşte repartizarea
neuniformă, variaţia în timpul zilei, fenomene de orbire
provocate de razele solare etc.
96
Iluminatul artificial igienic trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
- să asigure un nivel suficient de iluminare;
- să creeze o repartizare uniformă a luminii, pentru a
evita fenomenul de orbire;
- să nu impurifice şi să nu încălzească aerul din
încăpere.
O parte interesantă a tehnicii iluminatului o constituie
cromatica la locul de muncă. Asupra culorilor s-au
făcut următoarele constatări generale:
- culoarea este cu atât mai caldă, cu cât se apropie de
roşu şi cu atât mai rece, cu cât este mai dominant albastră;
- culorile închise au efect depresiv, descurajant, negativ
şi dau senzaţia de apăsare;
- culorile prea vii generează: stari de agitatie, de
nervozitate, surescitare, distragerea cu usurinta a atentiei,
obosirea aparatului vizual, etc.;
- culorile deschise au efect stimulant, vesel, pozitiv.
97
BIBLIOGRAFIE
1. Constantin Peştişanu, Corneliu Şchiopu (2003),
Cladiri – sisteme-subsisteme constructive
2. Negoiţă A, (1982), Construcţii civile, Editura
Didactică si Pedagogică, Bucureşti
3. Roşoga C, (1993), Utilajul şi tehnologia
lucrărilor de construcţii, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti
98
C U P R I N S
Cap. 1. Noţiuni generale despre construcţii
1.1 Definiţii
1.2 Condiţii tehnico - economice cerute
construcţiilor
Durabilitatea, rezistenţa la foc, limita de
rezistenţă la foc, rezistenţa şi stabilitatea
1.3 Clasificarea construcţiilor
Criterii de clasificare
Clasificarea funcţională sau după destinaţie
Clasificarea construcţiilor după criteriile de
calitate
Clasificarea după modul de alcătuire şi
dispunere al elementelor de rezistenţă
Cap. 2 Părţile principale ale unei clădiri
2.1 Infrastructura clădirii
2.2 Suprastructura clădirii
Elementele de rezistență
Elemente de închidere și compartimentare
Elemente de finisaj şi protecţie
Lucrări de instalaţii
Cap. 3 Lucrări de finisaje
3.1 Generalități
3.2 Alcătuirea și tehnologia de execuție a
tencuielilor simple
Trasarea suprafețelor
99
Componenții mortarelor
3.3 Prepararea mortarelor pentru tencuieli
drișcuite
3.4 Prepararea mecanizată a mortarelor.
3.5 Tehnologia de execuţie a tencuielilor
drișcuite
3.6 Realizarea unei tencuieli într-un singur strat 3.7 Verificarea suprafețelor tencuite, abateri
admisibile
3.8 Defecte la executarea tencuielilor drișcuite
și remedierea lor
Coșcovirea tencuielii
Crăpături în tencuială
Pete pe tencuială
Împușcături de var
3.9 Tencuieli în relief-calciu
Clasificarea tencuielilor
Tencuieli decorative simple
Tencuieli stropite
Tencuieli de terasit şi de dolomit
Tencuieli din piatra artificială
3.10 Tehnologia executării profilurilor
Executarea profilurilor
Tencuieli exterioare la fațade
3.11 Materiale și mortare pentru lucrări de tencuieli la
fațade
Lianţi
Agregate
Apa
Materiale diverse
100
3.12 Dozajul mortarelor pentru tencuieli de faţade
3.13 Prepararea și transportul mortarelor
3.14 Condițiile de calitate pe care trebuie să le
îndeplinească mortarele pentru fațade
3.15 Tencuieli mecanizate Transportul mortarului CAP 4. Norme de tehnică a securităţii muncii pentru
lucrările de tencuieli
4.1 Protecția mediului la lucrări de tencuieli Noxe chimice
Pulberile industrale
Zgomotul şi trepidaţiile Radiaţiile
Iluminatul la locul de muncă