Tematica GFR, sem I (2014/2015)

1. Romania: ţară dunăreană, carpatică, pontică; 2. Evolutia paleogeografică a teritoriului României (epoca cuaternară);

 3. Unitaţile de platformă şi de orogen ale României (Platforma Moldoveneasca; Platforma Moesică, Carpaţii Orientali: unitatea cristalino-mezozoica, unitatea flisului cretacic si paleogen, unitatea vulcanica; Carpaţii Meridionali: Autohtonul şi Pânza Getică; Depresiunea Colinară a Transilvaniei, Subcarpatii de Curbură şi Subcarpatii Getici, Câmpia de Vest); inclusiv evoluţia acestor unităţi teritoriale în raport cu tectonica plăcilor.

 

4.Suprafeţele de nivelare (Pediplena Carpatica, Suprafaţa medie carpatică, Suprafaţa Carpatică de Bordură) - perioada de formare, tipul de climat in care a fost modelata fiecare suprafata in parte, denumirile regionale ale platformelor (ex. Platforma Borascu - Pediplena carpatică din Meridionali);

 5. Factorii care au contribuit la formarea Piemontului Getic (tectonici, climatici);

Formarea Piemontului Getic

A fost determinată de două categorii de factori: tectonici şi climatici;

Cauzele tectonice – înălţarea puternică a lanţului carpatic, în urma mişcărilor valahe (sf. pliocenului), a condus la apariţia unui front montan cu potenţial mare de eroziune;

Mişcările tectonice au fost cele care au derminat migrarea zonei de subsidenţă a avanfosei precarpatice → propice acumulărilor;

Cauzele climatice – impuse de existenţa unui climat cu două sezoane; aceste condiţii au favorizat eroziunea, transportul fluvio-torenţial al materialelor din regiunile înalte;

Încetarea subsidenţei de la începutul cuaternarului a permis formarea unei întinse câmpii piemontane pericarpatice, aceasta avea o dezvoltare continuă de la Dunăre până la Trotuş (E).

Falia pericarpatică – separă unităţile de orogen de unităţile de platformă (aliniamentul Găeşti –Drăgăşani-Filiaşi-Severin);

Piemontul se suprapune peste două tipuri de fundament:

- carpatic (N);

- de platformă (S).

- Este alcătuit din formaţiuni fluvio-lacustre.

- La suprafaţă acestea sunt reprezentate prin Strate de Cândeşti (pleistocen inf – cele mai vechi depozite cuaternare);

• Relieful este reprezentat prin platouri piemontane mai extinse sau mai înguste, ultimele sub formă de doaburi.

• Platourile piemontane sunt separate de culoare fluviatile cu lunci şi terase (ex. Argeş, Olt, Olteţ, Jiul, Motrul.

- Principalele platouri piemontane:

Piemonturile: Cotmeana, Cândeşti, Olteţului, Motrului;

Gruiurile: Argeşului, Jiului;

Denumirea de grui a fost atribuită de V. Mihăilescu, reprezintă unitatea geografică a Piemotului Getic puternic fragmentată de către afluenţii Argeşului şi ai Jiului.

Are forma unui triunghi cu vârful în jos, confluenţa râurilor constituind vârful triunghiului.

Gruiurile au aspectul de culmi netede, cu altitudini de 400-600 m, alungite pe direcţia N-S şi care se termină sub formă de culmi ascuţite (gruiuri) în dreptul punctelor de confluenţă.

6. Terasele şi luncile râurilor din România (formarea teraselor dispuse în sistem monolateral şi a celor dispuse în evantai);

Sistemul fluviatil

Include procesele de eroziune şi acumulare desfăşurate de apele curgătoare;

Se manifestă cu intensităţi deosebite în zonele temperate;

Ritmicitatea şi alternanţa proceselor de adâncire şi acumulare sunt subordonate oscilaţiilor climatice din cuaternar, mişcărilor neotectonice, oscilaţiilor eustatice ale M. Negre;

LUNCILE

Prezintă relieful cel mai coborât şi de vârstă recentă (holocenă), dezvoltat în lungul văilor, de-o parte şi alta a albiei minore;

Extinderea luncilor este în strânsă corelaţie cu unităţile de relief pe care le străbat râurile şi în raport direct cu volumul de apă şi aluviunile transportate de acestea;

Cele mai dezvoltate lunci se întâlnesc la arterele hidrografice: Dunăre, Jiu, Olt, Someş, Mureş, Siret, Prut, etc., precum şi în lungul râurilor ce traversează regiunile joase ale Cp. Române şi Sectoare largi de luncă se mai întâlnesc şi în regiunile de deal şi podiş, alcătuite din roci puţin rezistente la eroziune (ex. Jijia, Bahlui, Hârtibaci, Târnave);

Extindere mare au şi în depresiunile intracarpatice: Braşov, Giurgeu, Ciuc;

În depresiunile subcarpatice: Tg. Jiu - Câmpu Mare;

În depresiunile afectate de subsidenţă: Tg. Jiu - Câmpu Mare;

Ponderea luncilor în cadrul văilor (>60%, 80-90%) – lunci largi;

Cele mai înguste lunci există în zonele montane şi ale dealurilor subcarpatice (nu depăşesc câteva zeci sau sute de metri);

Pot deveni mai largi în zonele de confluenţă;

În sectoarele cu chei ce alternează cu bazinete depresionare, luncile au extindere diferită;

Structura luncilor

Lunca este alcătuită din două orizonturi aluviale;

Unul bazal – cu o grosime de până la 5 m, format din aluviuni grosiere (bolovani, nisip, pietriş grosier);

Un orizont superior, mai subţire, format din depozite mai fine (nisip);

Cp. de V;

În profil longitudinal, se constată sortarea aluviunilor dinspre regiunile carpatice cu pante mai mari (bolovani, pietriş, etc.), către regiunile de deal şi podiş (pietrişuri, nisipuri), depresionare, piemontane şi de câmpie (grosimea depozitelor poate depăşi 20 m; transport în suspensie - particule foarte fine: nisip, nisip argilos, mâl);

În mod frecvent, în regiunile subcarpatice, puternic fragmentate de torenţi, în structura luncilor se identifică şi al treilea orizont structural alcătuit din materiale alohtone

(conuri de dejecţie, coluvii; panta luncii înclină dinspre versant spre albia minoră (contactul dintre versant-luncă).

Terasele

Trepte de relief situate pe versanţi;

Provin din foste lunci, în urma proceselor de adâncire prin eroziune a râurilor;

În general, acestea păstrează structura luncilor;

Formarea lor este atribuită atât eroziunii laterale asociată cu acumulări aluviale, cât şi eroziunii lineare (când are loc detaşarea terasei);

Sunt procese succesive determinate de oscilaţiile climatice cuaternare, de oscilaţiile eustatice ale lacurilor din Cp. Română, Cp. de V, M. Neagră şi de mişcările neotectonice;

Numărul şi altitudinea teraselor:

Diferă de la o regiune la alta, remarcându-se totuşi diminuarea numărului lor către regiunile mai noi şi mai joase ale Cp. Române şi Cp. de V;

Întâlnim 6-8 terase la râurile principale din Pod. Moldovei, Transilvania, Carpaţi şi Subcarpaţi, cu altitudini cuprinse între 8-10 m şi 140-150 m;

În lungul văilor ce traversează Piemontul Getic şi Dealurile de V există 5 nivele de terasă, cu altitudini cuprinse între 8-10 m şi 90-110 m;

În lungul văilor principale din Cp. Română şi Cp. de Vest au fost identificate 3 nivele de terasă, cu altitudini cuprinse între 5-7 m şi 20-35 m;

Terasele dispuse în plan monolateral (ex. terasele Dunării, Jiului, Oltului, etc.)

terasele Jiului şi Oltului la traversarea Cp. Olteniei (Jiul are terase numai pe stânga, iar Oltul are terase numai pe dreapta, între ele se afla Câmpul Romanaţi);

acest lucru se datorează prezenţei unei anteclize (bombări) a fundamentului pe direcţie N-S, ce a impus tot timpul deplasarea Oltului către E şi a Jiului către V;

7. Relieful glaciar din Carpati;Răcirea generală a climei în Cuaternar a permis acumularea unor cantităţi de zăpadă şi gheaţă în Carpaţi la altitudini mai mari de 1700-1800 m;

Altitudinile de 1700-1800 m → corespund pragurilor glaciare care închid circurile glaciare (Posea et al., 1974);

Altitudinile de 1700-1800 m → constituiau în timpul fazelor de răcire a climatului – zona de acumulare a gheţarilor;

Masele de gheaţă acumulate aici foloseau văile preexistente, pe care coborau sub forma limbilor glaciare până la altitudini de 1100-1150 m;

Între 1100 - 1800 m → se dezvolta o vegetaţie de tundră;

Sub 1100 ... 400-500 m în Carpaţi exista un etaj al jnepenilor sub care se dezvolta etajul pinetelor (Posea et al., 1974);

Sub raport climatic, limita inferioară a zăpezilor permenante (limita de formare şi acumulare a gheţii) corespundea izotermei de 0°C a lunii celei mai calde din an;

Extensiunea şi numărul fazelor glaciare:

Majoritatea autorilor admit existenţa a două faze glaciare: Riss şi Würm;

a existat o primă fază glaciară (Riss) care implica un volum mare de gheaţă → impus de precipitaţii solide abundente, în care limita zapezilor veşnice se afla la circa: 1600 m în N Carpaţilor Orientali şi 1800-1850 m în Carpaţii Meridionali (Ielenicz şi Oprea, 2011);

Faza se reconstituie prin:

- circuri glaciare foarte mari (diametre de mai multe sute de metri) şi văile glaciare largi;

- şei de transfluenţă şi morene frontale cu poziţie joasă (1300-1620 m în M. Retezat; 1000-1350 m în M. Rodnei; 1350-1450 m în M. Godeanu);

- posibila existenţă a unor gheţari de platou, iar în masivele unde condiţiile erau mai puţin favorabile dezvoltării firnului, doar formarea unor gheţari de circ (Ielenicz şi Oprea, 2011);

Cea de-a doua fază glaciară (Würm) s-a caracterizat printr-un climat rece, cu precipitaţii solide reduse cantitativ, un volum mai mic de gheaţă şi o limită mai ridicată a zăpezilor veşnice (1800 m în N şi 2000 m în S).

Faza se reconstituie prin:

- dezvoltarea circurilor suspendate;

- crearea unui al doilea jgheab glaciar îmbucat în cel format în faza anterioară;

- mai multe nivele de morene frontale (1650-1800 m în M. Rodnei; 1700-1900 m în M. Godeanu; 1600-2000 m în M. Retezat; în M. Parâng şi M. Godeanu au fost identificate şi morene la 1850 m, 1920 m, 2000 m, ce-ar releva momentele principale ale retragerii ultimei glaciaţii).

V â rsta fazelor glaciare

Prima este corelată cu glaciaţiunea Riss:

Argumente:

- un volum important de gheată, rezultat al unor precipitaţii bogate, situaţie specifică Riss-ului;

- poziţia limitei zăpezilor permanente la altitudini coborâte, care, astfel, permitea existenţa deasupra ei a crestelor carpatice (Ielenicz şi Oprea, 2011).

A doua fază glaciară este legată de Würm:

Argumente:

- un climat rece cu zăpezi mai puţine;

- gheţari de circ şi limbi glaciare scurte ce s-au retras treptat lăsând morene stadiale (Ielenicz şi Oprea, 2011);

Alţi geografi plasează întreaga modelare glaciară în Würm, cu diferenţieri în stadialele acestuia (Ielenicz şi Oprea, 2011).

 8. Relieful periglaciar din Carpaţi (fosil, actual);Periglaciarul fosil (pleistocen)

► În pleistocen - exista un interval hipsometric cu gheţari şi se puteau diferenţia 3 etaje morfoclimatice distincte.

► Etajul supraglaciar

Creste şi abrupturi situate deasupra maselor de gheaţă, care sufereau modelări prin: dezagregări (cu gelifracte dominant cu dimensiuni reduse ce cădeau pe masa de gheaţă), deflaţie eoliană (şi chiar coroziune asupra vârfurilor), avalanşe.

► Etajul glaciar

Între 1800 şi 2000 m, cu gheţari în circuri şi limbi glaciare pe văile principale, între care rămâneau creste, vârfuri, abrupturi supuse acţiunii periglaciare.

► În interglaciare şi interstadiale, cele două etaje (supraglaciar şi glaciar) formau un etaj crio-nival;

► Acum, au rezultat o mare parte din masele de gelifractele care au umplut văile şi au acoperit versanţii până la altitudini de 1400-1600 m.

►  Etajul subglaciar (periglaciarul propriu-zis)

Includea cea mai mare parte din Carpaţi, începând de la 1600 m (în Würm de la 1800 m) şi până la poalele acestora.

Exista un pergelisol şi un gelisol a căror grosime varia cu altitudinea.

Îngheţ-dezgheţul producea mase însemnate de grohotiş acumulate sub formă de conuri şi poale suprapuse, în prezent acoperite de pădure (fosilizate).

Periglaciarul actual

► În prezent, la latitudinea Carpaţilor limita zăpezilor veşnice se afla la 2900-3000 m;

► Carpaţii se desfaşoară altimetric în două etaje situate la exteriorul ariei periglaciare propriu-zise;

► Procesele specifice etajului periglaciar sunt mult diminuate ca intensitate în Carpaţi, dar contribuie la modelarea reliefului.

► La altitudini mai mari de 1900 m, unde există culmi cu pajişti subalpine şi alpine, creste şi vârfuri golaşe, abrupturi, se evidenţiază un etaj crionival.

► Aici, îngheţ-dezgheţul este posibil în orice lună a anului, dar cu frecvenţă mai mare iarna, determinând dezagregări cu intensitate variabilă şi mase de grohotiş.

► Nivaţia creează microdepresiuni pe suprafeţele plane şi în şeile largi, dar acţionează intens şi pe versanţii alpini cu pantă mare, pe care dezvoltă avalanşe.

► Aici, în unele circuri, zăpada transformată într-un firn incipient persistă până în luna iulie, iar sub aceasta există un pergelisol rudimentar, ce asigură o temperatură constantă apei izvoarelor.

► Crestele şi vârfurile izolate sunt şlefuite de vânturile puternice, ele constituind forme reziduale în care acţiunea celor trei procese se îmbină periodic.

Sub 1900 m, acţiunea crionivală slăbeşte treptat, pe măsura acoperirii reliefului de vegetaţia subalpină şi de cea de pădure şi a diminuării numărului de cicluri gelive.

► Aceasta este mai importantă pe versanţii abrupţi cu roca la zi, dar şi pe cei nordici, pe care zăpada persistă mai mult.

► Frecvent, formele crionivale actuale se îmbină cu cele vechi, pleistocene.

► Se adaugă muşuroaiele înierbate, procesele de solifluxiune şi potcoavele nivale;

► Sub 1600 m, formele de relief tipic periglaciare, rezultat al proceselor actuale, lipsesc sau ocupă areale restrânse.

► Aici, dominantă este modelarea impusă de apele curgătoare permanente şi temporare şi de procesele gravitaţionale.

► Procesele crionivale, deşi sunt prezente, doar susţin dinamica celorlalte.

9. Relieful eolian (Cp. Română, Câmpia de Vest);

Câmpia de Vest – relieful eolian este prezent în câmpia dintre Someş şi Barcău (Câmpia Carei); nisipurile formează aici o fâşie îngustă de 15-18 km, aceasta ocupă o suprafaţă de 31.000 ha. Direcţia dunelor este NE-SV, după direcţia vânturilor dominante; ating înălţimi de 15 m.

Câmpia Română – terenurile nisipoase ocupă 350.000 ha;

Sunt repartizate în trei regiuni:

► Câmpia Olteniei;

► Câmpia Bărăgan;

► Câmpia Tecuci.

► În Câmpia Olteniei, dunele ocupă lunca şi terasele Dunării până la Olt, precum şi terasele de pe stânga Jiului la sud de Craiova. Acestea ocupă 250.000 ha, au lungimi de 3-4 km, înălţimi de 15 m, depresiuni interdunale cu lăţimi de cca. 800 m; dunele sunt orientate NV-SE;

► Câmpia Bărăganului – dune şi nisipuri se găsesc pe dreapta Ialomiţei, Călmăţuiului şi Buzăului; ocupă 100.000 ha, din care numai nisipurile de pe dreapta Călmăţuiului sunt mobile (9.600 ha);

► Orientarea dunelor este NNE-SSV, conform vânturilor dominante; înălţimea lor: 12-20 m;

► În Câmpia Tecuciului, dunele se găsesc pe stânga Bârladului, stânga Siretului; ocupă 14.000 ha;

► Frecvent spulberate de vânt sunt nisipurile de pe stânga Bârladului – Iveşti – Hanul Conachi (16.000 ha); dune longitudinale pe direcţie NNV-SSE, înălţimi de 10 m;

 

10. Relieful litoral (ţărm jos cu plaje, cordoane litorale (N); ţărm cu faleze (S);

► Relieful litoral actual este rezultatul oscilatiilor de nivel ale Mării Negre în timp geologic;

► Este localizat în lungul Mării Negre, între Braţul Chilia (Musura) în nord şi Vama Veche în sud;

În cadrul reliefului litoral şi marin cuprindem:

► Delta (ca relief fluvio-marin);

► litoralul;

► platforma continentală (sau câmpia de şelf).

În timp geologic au existat perioade în care procesele de abraziune au modelat regiunile de ţărm, dar formele de relief mai bine păstrate se găsesc doar în câteva locuri:

► Faleza relictă de la Cheile Turzii, unde la ieşirea râului Hăşdate din chei – masivul calcaros prezintă la partea superioară o suprafaţă de abraziune, iar la contactul cu depres. Transilvaniei o faleză relictă;

► Aici, se găsesc alveole, resturi de folade – scoici mici – litofage (mâncătoare de pietre) ce au sfredelit calcarul;

► Faleza este alcătuită din calcare oolitice de vârstă jurasică.

►  Un alt rest de faleză întâlnim în S Munţilor Vâlcan – la ieşirea Sohodolului (Runcu) din chei – calcare jurasice (bara calcaroasă ce domină localitatea Runcu);

► Relieful litoral cel mai pregnant se întâlneşte în estul Dobrogei şi Delta Dunării – legat de activitatea valurilor, curenţilor M. Negre;

► Activitatea mareică a M. Negre este nesemnificativă (amplitudinea maximă 11,7 cm, cu o periodicitate de 12h şi ½);

► În lungul litoralului pot fi identificate două sectoare:

1. Un sector cu ţărm jos, situat la nord de Capul Midia;

2. Un sector cu faleză, situat la sud de acesta.

Ţărmul jos - situat la nord de Capul Midia

► Este alcătuit dintr-o succesiune de cordoane litorale şi grinduri fluvio-maritime ce închid Delta Dunării şi complexul lagunar Razim;

► Grindurile fluvio-maritime care închid Delta Dunării s-au format în optimul climatic al Holocenului (3000-4000 ani î.Hr.);

► Cordoanele litorale care închid complexul lagunar Razim s-au format în prima ½ a mileniului 1 d.Hr.;

► Acest sector se caracterizează prin marea mobilitate impusă de activitatea curenţilor marini şi de procesele de sedimentare care se produc la gurile de vărsare ale celor trei braţe ale Dunării;

La braţul Chilia apar două aliniamente cu procese contrarii:

La N de braţul secundar Musura, teritoriu ce aparţine Ucrainei, predomină procesele de acumulare – prin intermediul unei delte secundare în interiorul mării;

La sud de Musura – se constată o puternică activitate de eroziune exrcitată de curenţii marini şi de retragere a ţărmului (Golful Musura);

La sud de braţul Sf. Gheorghe, ca urmare a aluviunilor aduse de acest braţ, se formează cordoane litorale, care se modifică după fiecare furtună şi intră în alcătuirea Ins. Sahalin;

În ultima vreme se constată o diminuare a cordoanelor litorale situate la N de Capul Midia, efect pus pe seama digurilor care au fost amenajate aici, a prelungirii canalelor ce au fost construite în interiorul mării şi îndepărtarea de ţărm a aluviunilor aduse de Dunăre;

Ţărmul înalt - prezent la sud de Capul Midia

► A fost şi este dominat de procese de abraziune ce afectează faleza (30 - 40 m înălţime);

► Este un ţărm aflat în plin proces de retragere; acest fenomen a început după ultima regresiune marină (pleistocenul superior);

► Ulterior, a început o transgresiune continuă a mării – urmată de retragerea liniei de ţărm;

► Retragerea şi evoluţia falezei este în funcţie de modul în care apa mării intră în contact cu formaţiunile geologice ce alcătuiesc faleza;

► Fie intră în contact direct cu calcarele sarmatice, acolo unde ele apar deasupra nivelului mării, fie intră în contact direct cu depozitele de loess;

► Atunci când placa de calcar sarmatic se află deasupra nivelului mării se formează un ţărm stâncos, caracterizat printr-o retragere mai lentă, datorită rezistenţei calcarului;

► Atunci când depozitele de loess sunt situate deasupra nivelului mării, valurile intră în contact direct cu acestea, retragerea este puternică, la baza falezei se formează firide de abraziune, care favorizează ulterior prăbuşirea depozitelor de loess.

► Datorită acestei retrageri neuniforme a ţărmului apar mici golfuri, acolo unde abraziunea se produce direct în loess, separate de capuri în mare, unde abraziunea se produce în placa de calcar;

► Golfuri – loess;

► Capuri – placa de calcar.

11. Relieful vulcanic (doar era neogenă şi perioada cuaternară - Carpaţii Orientali);

Vulcanismul neogen şi relieful

► în vestul Carpaţilor Orientali;

► Munţii Apuseni (Metaliferi).

► Erupţiile s-au produs pe linii de fracturi;

► În Carpatii Orientali, fracturile ar coincide, pe o anumită distanţă, cu marginea estică pe care s-a scufundat Bazinul Transilvaniei.

► Locul de origine al lavelor se află pe planul de subducţie al

Plăcii Moldave sub microplaca Transilvană.

În Metaliferi, erupţiile s-au produs pe fracturi interne, legate de o fosă internă sau tot pe un plan local de subducţie.

► Punerea în loc a lavelor în neogen s-a făcut dominant prin erupţii.

► Ca tipuri de vulcani au predominant stratovulcanii.

Vârsta erupţiilor vulcanice neogene: miocen – pliocen;

► în Oaş-Ţibleş – badenian;

► în Călimani-Harghita – pannonian; ponţian – cuaternar;

► Încetarea erupţiilor s-a făcut tot dinspre nord către sud, în urma cu circa 6,8 mil. ani în Oaş şi cu circa 0,3 mil. ani în sudul Harghitei (W. Schreiber, 1994).

► În Călimani-Harghita există însă doua etaje, cel inferior pus în loc în pannonian şi cel superior (al conurilor) erupte dominant în ponţian-cuaternar.

► După studiile geologilor, s-au reconstituit aproximativ patru faze de erupţii (T. Ghiţulescu şi M. Socolescu, 1941).

► Unele faze sunt mai importante pentru cantităţile mari de lave pe care le-au adus la suprafaţă şi care adesea au acoperit total sau parţial lavele mai vechi.

Rocile aduse la zi sunt:

► Andezitele (dominante), riolitele, dacitele şi bazaltele.

► În cantităţi mari, mai ales în grupa Călimanului, se întâlnesc aglomerate vulcanice.

► tufurile din Transilvania şi din regiunile extracarpatice, ale căror raporturi cu erupţiile din Orientali şi Apuseni nu sunt pe deplin

lămurite (Posea, 2006).

1. Sectorul Oaş-Gutâi:

- Primele erupţii vulcanice;

- Nu păstrează aparate vulcanice, ci doar resturi;

- domină formele derivate prin eroziune:

- neck-uri vulcanice care s-au format prin punerea în evidenţă a lavelor consolidate în coşurile vechilor aparate vulcanice;

- dike-uri - Creasta Cocoşului – 1428 m (M. Gutâi);

- platouri vulcanice alcătuite din lavă andezitică (vâscoasă, acidă) – Platoul Ignişului (M. Gutâi); Văratec;

- caldeira Mara (8 km în diametru), caldeira Săpânţa (6 km în diametru) – resturi vulcanice;

Sectorul Călimani-Gurghiu-Harghita:

- În acest sector au predominat erupţiile mixte (curgeri+explozii), aparatele vulcanice au fost de mari dimensiuni şi multe din craterele vulcanice au fost de tip caldeiră;

- În acest sector neovulcanic, relieful este reprezentat în principal printr-o cupolă vulcanică, care formează partea centrală a masivelor, continuată periferic mai ales către Transilvania cu un platou vulcanic mai coborât – ex. platoul vulcanic al Harghitei din apropierea Vlăhiţei.

- Prezenţa stratovulcanilor – erupţii repetate (lave alternante cu cenuşi vulcanice);

- În Călimani se păstrează caldeira Călimani (diametru de 10 km) deschisă spre N de r. Neagra (Mutihac et al., 2004);

- Prin eroziune diferenţiată au luat naştere forme de relief interesante:

- stâncile uriaşe „Pietrele Roşii” şi „12 Apostoli”, stâncile din jurul vârfurilor Tihu (Nefertiti) etc.

- În Gurghiu: caldeira Fâncel-Lăpuşna (în N) şi Saca-Tătarca (S) (Mutihac et al., 2004);

- În Harghita: craterul adventiv (secundar – Ciomatu Mare), caldeira Harghita-Mădăraş (lacul Sf. Ana (crater nedrenat) şi turbăria Mohoş – crater drenat);

► În Ţibleş este specific un şir înalt de cupole dezvelite de sub sedimentarul eocen sau oligocen (în Hudin).

► Munţii Bârgăului se remarcă printr-o suprafaţă de eroziune, la 1000-1200 m, ondulată, care retează sedimentarul şi din care saltă măguri formate din corpuri intrusive de lave, chiar lacolite, scoase la zi de către eroziune.

► În Munţii Apuseni, vulcanismul nou s-a suprapus în general unei regiuni muntoase mai vechi, a fost puternic erodat şi apare în morfologie sub forma unor „clăi” risipite, săltate peste rocile sedimentare sau peste erupţiile mai vechi.

► Erupţiile cuaternare – reprezentate în general prin bazalte.

 12. Relieful structural al Romaniei (Sinclinalele suspendate din zona flişului carpatic - Orientali; relieful structural din Depresiunea Colinară a Transilvaniei, Subcarpaţii de Curbură şi Subcarpaţii Getici);

 

13. Relieful petrografic al Romaniei (pe calcare, gresii, conglomerate, loess, granite, şisturi cristaline, sare, nisipuri, argile si marne; cu exemplificări). 

Relieful dezvoltat pe argile şi marne

► roci plastice cu mare putere de absorţie a apei şi duritate redusă;Procese geomorfologice: ► alunecări, modelare fluvio-torenţială pe dealuri (torenţi, rigole, ravene, ogaşe); ► pământuri rele (badlands) – Subcarpaţii Buzăului, Vrancei în combinaţie cu argile

sărăturoase;A lunecările de teren: ► Factori potenţiali : roca, structura, panta, lipsa vegetaţiei, etc.;► Factori declanşatori : intensitatea ploilor şi oscilaţiile de temperatură, cutremurele,

secţionarea antropică a versanţilor relativ stabili, păşunatul excesiv, despăduririle, variaţiile de umiditate ale masei argiloase impuse de oscilaţile de nivel ale pânzei freatice;

► Vârsta alunecărilor : vechi (pleistocene); actuale (în desfăşurare);

Regiuni cu fregvenţă mare a alunecărilor de teren:► Se desfăşoară în regiunile în care alunecările afectează peste 50% din suprafaţa

versanţilor – modelarea prin ravenare;► În Pod. Moldovei alunecările se produc pe roci sedimentare miocene şi pliocene,

reprezentate prin: conglomerate, marne, nisipuri, etc., ce alternează cu pachete groase de argile şi marne prinse în strate monoclinale;

Pod. Sucevei► alunecări în cuiburi; ► alunecări superficiale - datorită suprapunerii perioadelor de îngheţ-dezgheţ cu ploi; ► alunecări în brazde – afectează depozitele de pe versant (deluviale);

Câmpia Moldovei► alunecări de mare amploare; alunecări de versant – pe suprafeţe mari corpul alunecat

are forma unor movile, întâlnite în faţa unor linii de cuestă; ► alunecări de tip clăi, dezvoltate pe versanţii râurilor: Jijia, Bahlui, Bahlueţ, Sitna;

Podişul Central Moldovenesc ► alunecări în trepte; ► în sud apar şi curgeri noroioase întâlnite pe bazinele torenţiale; ► alunecări de tip hârtop;

Pod. Transilvaniei► Dezvoltate pe depozite de vârstă miocenă (argile, marne, conglomerate, tufuri); ► Sunt alunecări vechi de tip glimee, dezvoltate pe flancurile domurilor şi pe structura

monoclinală;► Ex. Saschiz (615 ha); Movile (825 ha); Saeş (1550 ha);► Masa alunecată se depune în şiruri paralele - grueţi, ce cantonează lacuri în partea

superioară a versanţilor, uneori până în albia râurilor; ex. Câmpia Transilvaniei, Pod. Târnavelor; în rest se întâlnesc alunecări superficiale;

Subcarpaţii ► alunecări dezvoltate pe pachete groase de gresii, tufuri, conglomerate, argile, marne,

nisipuri; au apărut datorită despăduririlor masive din sec. XIX-XX;► Alunecări liniare cu caracter de torent noroios canalizat pe un culoar;► Alunecări în brazde;

► Alunecări de tip cuib;► Alunecările din bazinele torenţiale;

Pământurile rele cu argile sărăturoase (vulcanii noroioşi de la Berca);► Prăbuşiri - alunecări din cadrul cutelor diapire exploatate antropic (Ocnele Mari –

prăbuşiri şi alunecări ale terenurilor de deasupra şi din jur; Ocna Mureş, Ocna Sibiului, Telega, Slănic-Prahova, Tg. Ocna).

► Prezenţa tacârelor – în perioadele secetoase;► În aria flişului se produc alunecări legate de defrişări, nu au amploarea celorlalte; în

etajul alpin şi subalpin – alunecări de tip solifluxiune;Regiunile cu frecvenţă medie a alunecărilor de teren► Piemontul Getic – alunecări pe depozite de nisipuri, pietrişuri ce conţin lentile de

argilă; reprezentative sunt cele din partea de nord, unde declivitatea şi fragmentarea sunt accentuate;

► Alunecări în maluri: Platforma Cotmeana, Piemontul Cândeşti;► Dealurile de Vest: alunecări superficile (Dealurile Silvaniei);

Regiunile cu frecvenţă mică a alunecărilor de teren► Pod. Mehedinţi, Cp. Română, Dobrogea, Cp. de Vest; alunecările se produc atunci

când reţeaua hidrografică intersectează lentile de argilă; apar asociate cu procesele de sufoziune şi afectează malurile râurilor (ex. terasele Dunării).

Relieful dezvoltat pe gresii► Gresii cuarţitice (foarte dure), gresii mai slab cimentate, gresii în amestec cu marne

sau calcare;► Ele apar în strate compacte şi foarte groase (Gresiile de Tracău, Fusaru, Siriu, Kliwa)

sau în strate subţiri în alternanţă cu conglomerate, argile, marne, calcare (Posea, 2002);

► Gresii dure, formate în strate masive, se întâlnesc în munţii flişului (flişul paleogen – C. Orientali); apar şi în M. Banatului, M. Apuseni, Carp. Meridionali, Pod. Someşan, Târnavelor şi Moldovei, în depresiunile intracarpatice şi în Subcarpaţi (Posea, 2002);

► În C. Orientali – masive, culmi, creste, cueste, hogback-uri (gresiile sunt verticale sau monoclinale), vf. ascuţite, piramidale, abrupturi şi grohotişuri la baza lor;

► Chei şi defilee: Bâsca Mare şi B. Mică, Buzău (Harţagu), Dâmboviţa (Cetăţeni);► Turnuri, coloane – când gresiile sunt orizontale;► În restul Carpaţilor, gresiile sunt întâlnite în strate subţiri şi depind de rocile cu care se

asociază;► În Subcarpaţi apar în strate subţiri în alternanţă cu argile, marne, calcare, conglomerate

– ziduri ciclopice, ulucuri în marnele intercalate între gresii verticale, cornişe, spinări de cueste, etc. (Posea, 2002);

► ziduri ciclopice - abrupturi cu structură de zid, în care elementele constitutive sunt blocuri enorme, rezultate prin alterare şi dezagregare, în roci masive dar eterogene.

► În podişuri, gresiile formează spinări de cueste, iar la baza frunţilor se remarcă blocuri prăbuşite sau alunecate în masa de argile (Posea, 2002);

► Pe gresiile calcaroase se pot forma mici lapiezuri, doline, pe cele argiloase mici alunecări, împreună cu microconglomeratele determină ciuperci, babe sau piramide coafate (Posea, 2002);

Relieful dezvoltat pe conglomerate

► Conglomeratele se impun în relief funcţie de: natura liantului (calcaros sau silicios), gradul de cimentare şi granulometrie;

► Cele mai cimentate conglomerate (din permian) – Bihor, Codru Moma, Almăj;► Cele din triasic, cretacic – Ceahlău, Ciucaş, Bucegi, Piatra Craiului, Perşani, Metaliferi

– au grosimi foarte mari – pe ele se dezvoltă turnuri, coloane, sfincşi, ace, tigăi, moşi, apostoli, relief antropomorf, suprafeţe structurale, poliţe, abrupturi;

Mai apar în Culoarul Rucăr-Bran, M. Trascău şi M. Hăşmaş► Pot apărea în alternanţă cu gresii şi calcare;► În cazul cimentului calcaros pot să apară: doline, lapiezuri, alveole, mici canioane

seci;► Conglomeratele cu o granulometrie mai mică şi mai puţin cimentate (paleogene,

miocene) – apar în dealuri şi podişuri;► Subcarpaţi (Culmea Pleşu, Culmea Pietricica, conglomeratele de Brebu - Cheile

Doftanei), Transilvania (Culmea Breaza – conglomeratele de Hida), Depres. Petroşani, Depres. Brezoi-Titeşti, Culoarul Mehadia-Cerna;

► Aici întâlnim pe lângă abrupturile marginale şi coloane, piramide, ogaşe, etc.Relieful dezvoltat pe roci cristaline► Include rocile metamorfice şi rocile vulcanice vechi;► Relieful este specific masivelor cristaline din Carpaţi (Meridionali, Orientali, Apuseni,

măgurile din Jugul Intracarpatic, M. Măcin, Dobrogea Centrală, Pod. Mehedinţi);Caracteristici:► Forma de refief rezultată: masive şi/sau culmi netede, obcine;► Masivele – cu aspect de cupolă (Poiana Ruscă, Gilău-Muntele Mare, Bihor);► Obcine (Obcina Mestecăniş);► Văile au un profil transversal în formă de V ascuţit, cu versanţi înclinaţi; formează

defilee (Lăpuş, Jiu, Olt) sau chei (Morlaca-Huiedin, Marca-Barcău);► Abrupturile marginale (iniţial de falie – la contactul cu unităţile de relief mai joase);► Păstrează reliefuri vechi (peneplene/pediplene - suprafeţe de nivelare, umeri de

eroziune, pedimente, inselberguri);► Conservă reliefurile glaciar şi periglaciar;

Procese: alterare, dezagregare – procese dirijate pe pliurile şisturilor cristaline sau pe fisurile rocilor vulcanice; Rezultate: scoarţă de alterare, grohotişuri, nişe nivale la baza versanţilor, arene granitice, blocuri sferoidale (poalele M. Măcin);Peisaje regionale: ► masivele cu etaj alpin (Meridionali, Orientali - Rodna): rel. glaciar, periglaciar cu

creste (custuri), circuri, văi glaciare, grohotişuri; resturi ale pediplenei carpatice;► masivele împădurite – sunt netede, cu grohotişuri fosile şi scoarţă de alterare groasă;► rocile cristalino-granitice din Măcin (creste, dezagregări sub formă de lespezi păstrate

pe culmi);► pe şisturile verzi din Dobrogea Centrală se remarcă o suprafaţă ondulată de eroziune şi

cupole de inselberguri;

Relieful dezvoltat pe loess► Loessul şi depozitele loessoide ocupă 18% din suprafaţa ţării;► Localizare: Cp. Română, Cp. De Vest, Dobrogea inclusiv faleza, sudul Moldovei;► Solurile fosile sunt dispuse în benzi negre, maronii sau roşcate – apar în legătură

directă cu loess-ul (benzi intercalate);► Prin tasare și sufoziune se formează crovurile, găvanele, padinile;

► Crovuri: Bărăgan, Burnas, Găvanu-Burdea; în crovuri pot fi cantonate lacuri;► Altele au fost preluate de reţeaua hidrografică – văi de tip furcitură (descrise de

Vâlsan); prezintă o particularitate aparte – coturi bruşte (Câmpia Mostiştei, Cp. Snagov);

► Procesele de sufoziune sunt mai active în apropierea malurilor sau a versanţilor de vale şi pe suprafeţele uşor înclinate care facilitează circulaţia subterană a apei de ploaie;

► La suprafaţă apar pâlnii de sufoziune, hrube de prăbuşire, stâlpi, ace, arcade, în interior se formează tuneluri subterane;

► Se remarcă prezenţa formelor concreţionare (când conţine calcar) de tipul păpuşilor de loess;

► Atunci când loess-ul nu conţine calcar se numeşte lehm.

Relieful dezvoltat pe pietrişuri şi nisipuri (slab cimentate)► Pietrişurile sunt intercalate, de obicei, cu nisipuri şi aparţin miocenului şi

villafranchianului; ele au format piemonturi (Piemontul Getic, resturi în cuvetele dintre Teleajen şi Buzău; dealurile externe dintre Slănic şi Trotuş – ex. Măgura Odobeştilor – un hogback cu pante mari);

► Pietrişuri sarmaţiene (Subcarpaţi, Pod. Moldovei, Pod. Transilvaniei);► Pietrişuri acvitanian-burdigalian-helveţian – Muscelele Argeşului, Muscelele

Năsăudului, Culmea Breaza, depres. Brezoi-Titeşti;► Nisipurile: strate compacte (marine, lacustre) şi eoliene;

► Cele compacte sunt coezive, uneori argiloase (pliocenul din Moldova, Transilvania, Subcarpaţi);

► Pe nisipuri se formează interfluvii netede, văi largi (Pod. Getic), rotunjite (Moldova, Transilvania);

► Procese: ravenare, torenţialitate, surpări;► În asociere cu marne şi argile – şiroirea determină piramide coafate, turnuri, ace,

creste ascuţite, ravene; ► Ex. Râpa Roşie (Sebeş) .. piramidele sunt şi uşor cimentate; Valea Stăncioiului (E de

Râmnicu Vâlcea), Mehadia;► Alunecări de teren când apar în asociere cu argila;► Prăbuşiri sufozionale – Pod. Getic (aval de Curtea de Argeş); Subcarpaţii Curburii

(Câlnău, Râmnicu Sărat);► Alunecări de tip glimee;

R elieful dezvoltat pe sare ► Carstul pe sare (halocarstul) este localizat acolo unde sarea apare la zi;► Roca se dizolvă foarte uşor şi de aceea formele evoluează foarte uşor (lapiezuri,

doline, uvale, peşteri, poduri, etc.);► Carstul pe sare antropic – a evoluat din golurile de exploatare a sării de om (puţuri,

galerii, gropi de prăbuşire – lacuri sărate);► Avenele se dezvoltă atât în lungul fisurilor din sare, cât şi pe contactul dintre acestea şi

argila sărată;► Peşterile se formează la contactul dintre blocurile de sare şi argila saliferă, prezintă

forme de precipitare şi cristalizare (stalactite, stalagmite, coloane, cristale de sare, etc.);

Lo c alizare: ► Lopătari-Mânzăleşti (pe Slănicul de Buzău) – platoul şi bazinul Meledic;► Slănic Prahova, Telega, Ocnele Mari, Tg. Ocna, Sovata-Praid, Ocna Sibiului, Ocna

Mureşului, Turda, Cojocna, Ocna Dejului; ► Coştiui, Ocna Şugatag (Depres. Maramureş).

► Plasticitatea sării: ridicată (comparabilă cu a gheţii); ► supusă la presiuni determinate de încărcarea cu stive groase în alte roci sau datorită

efortului tectonic manifestat în timp geologic, sarea se cutează, se bolteşte şi se reorganizează succesiv spaţial prin procesul de diapirism (denumit astfel de către Mrazec în 1906).

► Prin această mişcare ascensională, stratele acoperitoare sunt puternic afectate şi se formează aşa-numita „brecie a sării”, reprezentând un amestec haotic de roci, amplasate la partea superioară a sării (Năpăruş, 2006, p. 88).