tema 9

11
Tema 9 : Planul financiar Capitalul acţionar al Băncii la data de 31.12.14 a constituit 386,5 mln. lei, majorîndu-se cu 22,3 mln. lei faţă de anul precedent. Asupra modificării capitalului acţionar au influenţat următorii factori: + 22,6 mln. lei – profitul net al anului de gestiune. Mărimea capitalului acţionar ce revine la o acţiune a Băncii cu nominalul de 100 lei, aflată în circulaţie constituie 293,8 lei. Preţul de piaţă a acţiunilor Băncii pe piaţa liberă nu a fost format datorită lipsei tranzacţiilor, dar în anul 2014 a fost efectuată evaluarea preţului unui acţiuni de către organizaţia, care se preocupă cu estimarea valorilor mobiliare. Capitalul normativ total la data de 31.12.14 a constituit 283,7 mln. lei, majorîndu-se cu 38,5 mln. lei faţă de anul precedent. Daca se analizează normativele ce ţin de CNT, atunci la 31 decembrie 2014 toţi indicatorii sunt în limitele stabilite de BNM. Indicatorul expunerii mari, care este cel mai mult influenţat de riscul valutar cauzat de fluctuaţia cursului valutar, la data de 31.12.14 a constituit 13,48%, faţă de limita stabilită de 15,00%. Valoarea raportată a suficenţii capitalului şi CNT la finele anului au fost egale cu 21 % şi 283,7 mln.lei respectiv, ceea ce este mult peste limitele stabilite de 16,00% şi 200 mln. lei. Total portofoliul de depozite a Băncii la data de 31.12.14 a constituit 1 373,5 mln. lei, din care depozitele fără dobîndă sunt egale cu 260,9 mln. lei, iar cele cu dobîndă – 1 112,5 mln. lei. Totodată, depozitele persoanelor fizice la data de 31.12.2014 au constituit 951,4 mln. lei

Upload: ion-prinos

Post on 10-Apr-2016

4 views

Category:

Documents


2 download

DESCRIPTION

Tema 9

TRANSCRIPT

Page 1: Tema 9

Tema 9 : Planul financiar

Capitalul acţionar al Băncii la data de 31.12.14 a constituit 386,5 mln. lei, majorîndu-se cu 22,3 mln. lei faţă de anul precedent. Asupra modificării capitalului acţionar au influenţat următorii factori: + 22,6 mln. lei – profitul net al anului de gestiune. Mărimea capitalului acţionar ce revine la o acţiune a Băncii cu nominalul de 100 lei, aflată în circulaţie constituie 293,8 lei. Preţul de piaţă a acţiunilor Băncii pe piaţa liberă nu a fost format datorită lipsei tranzacţiilor, dar în anul 2014 a fost efectuată evaluarea preţului unui acţiuni de către organizaţia, care se preocupă cu estimarea valorilor mobiliare. Capitalul normativ total la data de 31.12.14 a constituit 283,7 mln. lei, majorîndu-se cu 38,5 mln. lei faţă de anul precedent. Daca se analizează normativele ce ţin de CNT, atunci la 31 decembrie 2014 toţi indicatorii sunt în limitele stabilite de BNM. Indicatorul expunerii mari, care este cel mai mult influenţat de riscul valutar cauzat de fluctuaţia cursului valutar, la data de 31.12.14 a constituit 13,48%, faţă de limita stabilită de 15,00%. Valoarea raportată a suficenţii capitalului şi CNT la finele anului au fost egale cu 21 % şi 283,7 mln.lei respectiv, ceea ce este mult peste limitele stabilite de 16,00% şi 200 mln. lei. Total portofoliul de depozite a Băncii la data de 31.12.14 a constituit 1 373,5 mln. lei, din care depozitele fără dobîndă sunt egale cu 260,9 mln. lei, iar cele cu dobîndă – 1 112,5 mln. lei. Totodată, depozitele persoanelor fizice la data de 31.12.2014 au constituit 951,4 mln. lei (69,27%), iar depozitele persoanelor juridice – 421,9 mln. lei (30,72%). Depozitele în valută au constituit 505,7 mln. lei (36,82%), depozitele în valută naţională au constituit 867,5 mln. lei (63,17%). Creşterea portofoliului de depozite în anul raportat a constituit 47,9 mln. lei. Pe parcursul anului 2014 de către comitetul ALCO cu reguşaritate au fost examinate întrebările ce ţin de politica de depozite. În vederea minimizării cheltuielilor legate de întreţinerea bazei de resurse şi majorării eficienţei activităţii, pe parcursul anului de gestiune a fost de mai multe ori revizuită şi micşorată rata dobînzii aferentă depozitelor persoanelor fizice. Activitatea şi acţiunile comitetului ALCO au permis micşorarea costului depozitelor la termen în valuta naţională Portofoliu împruturilor la data de 31.12.14 este egal cu 248,9 mln. lei, majorîndu-se în perioada de gestiune cu 9,8 mln. lei. Activele totale a Băncii la data de 31.12.14 au constituit 2 038 mln. lei, ceea ce este cu 77 mln. lei mai mult faţă de începutul perioadei de gestiune. Ritmul de creştere a activelor Băncii - 4% -mai jos faţă de nivelul mediu înregistrat per sistem - 7,22% (excluzînd trei bănci cu administrarea special a BNM).

Page 2: Tema 9

Graficul 1. Dinamica Activelor

-0,11% 3,77% 5,70% 4,09% 3,36% 5,00% 7,78% 28,09% 0,07% 0,87% 2,10% 7,22% -3,00% 2,00% 7,00% 12,00% 17,00% 22,00% 27,00% 32,00% 0 500 000 1 000 000 1 500 000 2 000 000 2 500 000 3 000 000 3 500 000 Decembrie Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie Dinamica activelor 2014 (FinComBank vs Sistemul Bancar) Energbank Procreditbank Fincombank Dinamica FinComBank Dinamica Sistemul Dinamica Sistemul* (fara 3 bancii)

16 La situaţia din 31 decembrie 2014, reieşind din mărimea activelor, cota Băncii pe piaţă constituie 2,09%, ceea ce corespunde locului 11 per sistem bancar. Tabelul 2. Activele Sectorului Bancar 2013-2014: Denumirea 31.12.2013 31.12.2014 Dinamica, % Dinamica, MDL Pond. 2013 Pond. 2014 Rang 2013 Rang 2014 Banca de Economii 8 532 765 13 982 535 63,87% 5 449 770 11,20% 14,33% 4 3 Banca Sociala 4 443 732 20 115 951 352,68% 15 672 219 5,83% 20,61% 8 1 BCR Chisinau 981 570 1 078 229 9,85% 96 659 1,29% 1,10% 12 12 Comertbank 868 014 896 510 3,28% 28 496 1,14% 0,92% 13 13 Energbank 1 976 468 2 073 915 4,93% 97 447 2,59% 2,13% 10 10 EuroCreditBank 321 089 348 379 8,50% 27 289 0,42% 0,36% 14 14 Eximbank 4 569 270 3 873 852 -15,22% -695 418 6,00% 3,97% 6 7 FinComBank 1 961 488 2 037 997 4,00% 76 509 2,57% 2,09% 11 11 Mobiasbanca 4 463 199 5 783 084 29,57% 1 319 885 5,86% 5,93% 7 6 Moldindconbank 12 821 060 13 263 584 3,45% 442 523 16,83% 13,59% 2 4 Moldova-Agroindbank 13 406 148 15 341 445 14,44% 1 935 297 17,60% 15,72% 1 2 Procreditbank 2 946 988 3 107 769 5,46% 160 781 3,87% 3,18% 9 9 Unibank 7 244 680 3 485 005 -51,90% -3 759 675 9,51% 3,57% 5 8 Victoriabank 11 647 526 12 192 484 4,68% 544 958 15,29% 12,49% 3 5 Total 76 183 996 97 580 738 28,09% 21 401 157 100,00% 100,00% - - Total (făra 3 băncii) 55 962 076 59 997 247 7,22% 4 038 843 - - - - Ritmul de creştere a portofoliului de credite brut a constituit 4,32%. Portofoliul de credite a a constituit la 31 decembrie 2014 1 079,1 mln. lei. În perioada anului 2014 au fost efectuate acordări în sumă totală de 1 200,8 mln. lei (pentru perioada analogica anului 2013 acestea au fost în volum de 1 156,1 mln. lei. Cota creditelor în strucura activelor Băncii constituie 52,85%. Analiza portofoliului de credite pe valute indică asupra faptului că la situaţia din 31 decembrie 2014 80,00% din credite au fost acordate în valuta naţională, 9,05% - în Euro, şi 10,95% - în dolari SUA. Tabelul 3. Dinamica portofoliului de credite bruto 31.12.13 31.03.14 30.06.14 30.09.14 31.12.14 Dinamica Anuală Mii Lei

Page 3: Tema 9

% 1 034 443 1 107 114 1 089 781 1 048 963 1 079 125 44,7 4,32% Tabelul 4. Credite în Sectorul Bancar (suma de bază): Denumirea 31.12.2013 31.12.2014 Dinamica, % Dinamica, MDL Pond. 2013 Pond. 2014 Rang 2014 Banca de Economii 1 476 054 1 338 117 -9,35% -137 937 3,50% 3,28% 8 Banca Sociala 2 902 803 1 960 184 -32,47% -942 619 6,88% 4,80% 7 BCR Chisinau 484 083 447 839 -7,49% -36 245 1,15% 1,10% 12 Comertbank 398 877 395 817 -0,77% -3 060 0,95% 0,97% 13 Energbank 1 013 007 1 053 853 4,03% 40 846 2,40% 2,58% 10 Eurocreditbank 161 486 174 796 8,24% 13 310 0,38% 0,43% 14 Eximbank 2 965 384 2 299 118 -22,47% -666 266 7,03% 5,63% 5 Fincombank 1 034 443 1 079 125 4,32% 44 682 2,45% 2,64% 9 Mobiasbanca 2 753 931 3 429 965 24,55% 676 034 6,53% 8,40% 4 Moldindconbank 7 575 251 8 889 415 17,35% 1 314 164 17,96% 21,77% 2 Moldova Agroindbank 9 184 867 10 826 030 17,87% 1 641 163 21,78% 26,51% 1 ProCredit Bank 2 213 860 2 267 529 2,42% 53 669 5,25% 5,55% 6 Unibank 3 319 441 924 240 -72,16% -2 395 200 7,87% 2,26% 11 Victoriabank 6 687 214 5 755 946 -13,93% -931 267 15,86% 14,09% 3 Total 42 170 702 40 841 975 -3,15% -1 328 727 100,00% 100,00% - Reieşind din rapoartele Băncilor, publicate de BNM, după dinamica relativă a majorării portofoliului de credite, FinComBank deţine locul 5 pe sistem bancar cu indicatorul de 44,7 mln. lei. Pentru 7 bănci din sistemă se observă o diminuare totală a porofoliului de credite cu 5,1 mlrd. Lei

După mărimea portofoliului de credite FinComBank deţine locul 9 pe piaţă, cu cota de 2,64%. Cota creditelor neperformante s-a diminuat de la 7,59% la 4,20%. Pentru perioada de gestiune este înregistrat un rezultat financiar pozitiv în sumă de 22,6 mln. lei faţă de planul de 22,2 mln. lei. Raportul rezultatelor financiare analizat pe categorii de bază pentru anul 2014 în comparaţie cu plan indică următoarea situaţie: - veniturile procentuale pentru perioada de gestiune au constituit 137,6 mln. lei faţă de 137,6 mln. lei; - veniturile neprocentuale pentru perioada de gestiune au constituit 84,6 mln. lei, faţă de volumul planificat de 84,6 mln. lei; - cheltuielile procentuale în perioada de gestiune au constituit 71,9 mln. lei faţă de planul de 76 mln. lei; - cheltuielile neprocentuale în perioada de gestiune au constituit 107,1 mln. lei, faţă de planul de 114,6 mln. lei; - defalcările pentru depreciere pentru activele generatoare de dobîndă şi activele negenerătoare de dobîndă pentru perioada raportată au constituit plus 21,5 mln. lei, faţă de planul de plus 7,6 mln. lei; - Cheltuielile formate pentru impozitul pe venit direct şi amînat în perioda de raportare au constituit 1,9 mln. lei faţă de planul 2,7 mln. lei. Indicatorii atinşi ai rentabilităţii activelor şi capitalului acţiobar ai Băncii la data de 31.12.14 au constituit 1,12%

Page 4: Tema 9

şi 6,2% respectiv, faţă de planul de 1,1% şi 5,9%. Indicatorii respectivi pe sistem la data de 31.12.2014 au constituit: ROA 0,92% şi ROE 6,39%. Activitatea cu creditele neperformante şi alte active în perioada anului 2013 a fost efectuată pe următoarele direcţii: - Rambursarea creditelor problematice aflate la bilanţul Băncii; - Rambursarea creditelor anterior achitate din contul rezervelor formate; - Realizarea activelor luate la bilanţ în contul achitării creditelor. Pe parcursul a 12 luni 2014 au fost efectuate o multitudine de acţiuni menite să diminueze volumul creditelor problematice, să fie rambursate datoriile (care includ principalul creditului, procentele, penalitaţile şi cheltuielile ce ţin de rambursare), atît pentru credite aflate la bilanţul Băncii, cît şi pentru creditele ce au fost anterior trecute la pierderi. Avînd in vedere lipsa perspectivei de achitare în anul 2014 au fost trecute la pierderi o serie de credite în suma totală de 9,8 mil. lei. Pe parcursul a 12 luni a perioadei de gestiune au fost achitate datorii aferente creditelor trecute la pierderi în perioadele anterioare în suma totală de 14,7 mil lei. O atenţie deosebită se acordă activitaţii de evidenţiere a datoriei problematice la etapele timpurii de formare a acesteia şi păstrarii relaţiei positive cu debitorul Băncii. Cu debitorii Băncii se petrec întîlniri cu scopul concretizării şi soluţionarii procedurilor ce ţin de achitarea datoriilor restante pe credite. Suma totală a activelor (soldul) luate în posesie în contul achitării datoriilor, la data de 31.12.14 a constituit 89,8 mln. lei. Pe parcursul anului 2014 au fost luate la bilanţ active în suma totală de 47,8 mln. lei.

Analiza asigurării portofoliului de credite a Băncii permite elaborarea următoarelor concluzii: Asigurarea Portofoliului de Credite cu active materiale (gaj, ipoteca, garantii) constituie 83,8% Ponderea majora in asigurarea creditelor o constituie ipoteca – 57,1% Datoria neasigurata constituie 3,74%. In conformitate au Politica de Creditare a Bancii, cota creditelor neasigurate nu trebuie sa fie mai mare de 10% din Portofoliul de Credite. Nivelul mediu al lichidităţii curente (conform metodologiei de calcul al BNM) în decembrie anului de gestiune a constituit 34,12%, comparativ cu limita minimă stabilită de 20,0%, Graficul 2. Lichiditatea curentă în 2014. La finele anului de gestiune indicatorul lichidităţii pe termen lung a fost stabilit la marimea de 0.68 (media pentru ultimul trimestru constituind 0.72). Coeficientul respectiv determină posibilitaţile Băncii de efectuare a investiţiilor pe termen mediu si lung. Graficul indicat mai jos indică asupra faptului ca rezerva resurselor pe termen lung la finele anului de gestiune a constituit 203 mln. lei (la finele anului 2013 a constituit 97 mln. lei Graficul 3. Lichiditatea pe termen lung 2013-2014

Page 5: Tema 9

Rapoarte Auditate Situaţia Poziţiei Financiare (SIRF) 2014 2013 MDL’000 MDL’000 Active Numerar şi conturi la BNM 344,612 306,425 Conturi curente şi depozite la bănci 224,172 125,404 Investiţii financiare deţinute până la scadență 137,588 289,062 Credite si avansuri, net 1,061,980 995,453 Investiţii financiare, titluri de capital disponibile pentru vânzare 7,153 7,149 Active nemateriale 25,132 16,157 Active materiale 120,317 123,027 Creanţe amânate privind impozitul pe venit - 3,840 Alte active 117,043 94,971 Total active 2,037,997 1,961,488 Datorii Datorii către băncii 166 - Datorii către clienţi 1,375,610 1,328,176 Alte împrumuturi 250,593 240,896 Datorii amânate privind impozitul pe venit 6,485 11,686 Alte datorii 18,636 16,540 Total datorii 1,651,490 1,597,298 Capital Propriu Acţiuni ordinare 131,544 131,544 Prime de capital 73,306 73,306 Capital de rezervă aferent reevaluării activelor 21,904 21,600 Rezerve statutare 52,618 52,618 Profit nedistribuit 107,135 85,122 Total capital propriu 386,507 364,190 Total capital propriu şi datorii 2,037,997 1,961,488

Situaţia Profitului Sau Pierderii şi Alte Elemente ale Rezultatului Global (SIRF) 2014 2013 MDL’000 MDL’000 Venituri aferente dobânzilor 139,716 114,258 Cheltuieli aferente dobânzilor (71,735) (72,594) Venituri nete aferente dobânzilor 67,981 41,664 Venituri aferente taxelor si comisioanelor 38,664 36,505 Cheltuieli aferente taxelor si comisioanelor (9,649) (8,467) Venituri nete aferente taxelor si comisioanelor 29,015 28,038 Venit din activitatea financiară. net 24,785 26,483 Alte venituri operaţionale 21,589 18,205 Total venituri operaţionale 143,370 114,390 Deprecierea creditelor-venit/(cheltuială) (9,319) (7,146) Venituri operaţionale 134,051 107,244 Cheltuieli privind retribuirea muncii şi cheltuieli aferente (55,381) (52,692) Cheltuieli generale şi administrative (34,177) (35,893) Uzura şi amortizarea (19,993) (7,994) Total cheltuieli operaţionale (109,551) (96,579) Profit până la impozitare 24,500 10,665 Beneficii / (cheltuieli) privind impozitul pe venit (1,905) (3,137) Profitul net al anului 22,595 7,528 Câştigul de bază pe acțiune (în MDL) 17,18 5,72 Alte elemente ale rezultatului global - - Total rezultat global al anului 22,595 7,528

1 Situaţia Modificărilor Capitalurilor Proprii (SIRF) Acţiuni ordinare Prime de capital Rezerve aferente reevaluării activelor Rezerve de active financiare disponibile pentru vânzare Rezerve statutare Profit nedistribuit Total MDL’000 MDL’000 MDL’000 MDL’000 MDL’000 MDL’000 MDL’000 Sold la 1 ianuarie 2013 131,544 73,306 21,600 - 52,618 90,748 369,816 Profitul net al anului - - - - - 7,528 7,528 Reevaluarea terenurilor şi clădirilor - - - - - - - Total

Page 6: Tema 9

rezultat global al anului - - - - - 7,528 7,528 Dividende plătite - - - - - (13,154) (13,154) Sold la 31 decembrie 2013 131,544 73,306 21,600 - 52,618 85,122 364,190 Sold la 1 ianuarie 2014 131,544 73,306 21,600 - 52,618 85,122 364,190 Profitul net al anului - - - - - 22,595 22,595 Total rezultat global al anului - - - - - 22,595 22,595 Corecţiuni - - 304 - - (582) (278) Sold la 31 decembrie 2014 131,544 73,306 21,904 - 52,618 107,135 386,507

22 Situaţia Fluxurilor de Trezorerie (SIRF) 2014 2013 MDL’000 MDL’000 Fluxuri de trezorerie din activitatea operaţională Dobânzi încasate 143,532 111,392 Dobânzi plătite (71,359) (72,807) Recuperarea creditelor trecute la pierderi anterior 5,137 14,044 Încasări nete aferente comisioanelor 29,015 21,583 Venituri nete din operaţiuni financiare si alte venituri operaţionale 31,688 30,644 Plăţi privind retribuirea muncii (50,569) (54,976) Plăţi aferente cheltuielilor generale si administrative (34,181) (27,874) Cheltuieli aferente impozitului pe venit - (1,920) Profit operaţional înainte de modificarea capitalului circulant 53,263 20,086 (Creşterea) / reducerea activelor curente : Datorate de BNM 4,711 (32,523) Conturi curente şi depozite la bănci (930) (2,717) Credite (70,248) (135,540) Alte active (40,966) (17,108) Creşterea / (reducerea) datoriilor curente : - - Datorate băncilor 166 - Datorate clienţilor 47,173 256,095 Alte datorii (2,738) 8,336 Numerar net din activitatea operaţională până la impozitare (9,569) 96,629 Impozitul pe venit plătit - - Numerar net din activitatea operaţională (9,569) 96,629 Fluxuri băneşti din activitatea de investiţii Achiziţii de active nemateriale (2,542) (2,115) Achiziţii de active materiale (10,893) (927) Încasări din vânzarea activelor materiale (18,238) 12,923 Venituri din vînzarea activelor financiare deţinute până la scadență >90 zile (4) - Alte investiţii, nete (2,542) (2,115) Numerar net din activitatea investiţională până la impozitare (31,677) 9,881 Fluxuri de trezorerie din activitatea Financiară Încasări din credite şi împrumuturi, net 9,582 6,680 Dividende platite - (13,154) Numerar net utilizat în activitatea financiară 9,582 (6,474) Creşterea/(reducerea) netă a numerarului şi echivalentelor (31,664) 100,036 de numerar Numerar şi echivalente de numerar la 1 ianuarie 436,133 336,097 Numerar şi echivalente de numerar la 31 decembrie 404,469 436,133