113

TEMA 10. ACCIZELE ŞI TAXELE VAMALE

Obiective educaţionale: • Cunoaşterea elementelor caracteristice ale accizelor;

• Cunoaşterea diferitelor tipuri de taxe vamale şi tarife vamale.

Cuvinte cheie:

• Taxă vamală;

• Accize;

• Tarif vamal.

• Politică vamală.

EXPUNEREA DETALIATĂ A TEMEI 10.1. Taxele speciale de consumaţie sau accizele

Acestea sunt impozite indirecte aşezate în mod special pe consumul unor mărfuri considerate

de largă utilitate, fie nocive sau considerate dăunătoare sănătăţii, fie mărfuri sau bunuri de lux.

Accizele armonizate sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat pentru

următoarele produse provenite din producţia internă sau din import: bere, vinuri, băuturi

fermentate, alcool etilic, produse intermediare, tutun prelucrat, produse energetice, energie

electrica, cafea, blănuri, bijuterii, parfumuri, apa de colonie, arme, bărci, iahturi şi nave.

Accizele au reapărut în sistemul nostru fiscal, chiar cu aceeaşi denumire, după ce în perioada

interbelică, au fiinţat ca impozite pe lux şi speciale cu randament ridicat. Până în anul 1993,

impunerea selectivă şi regulatoare a consumului unor bunuri de felul celor amintite s-a realizat pe

seama impozitului pe circulaţia mărfurilor, care avea şi rolul de a regulariza rata rentabilităţii

între ramurile economiei. Este perioada liberalizării preţurilor, când se renunţă la subvenţiile

selective pentru anumite mărfuri destinate populaţiei. Se introduce taxa pe valoarea adăugată

114

care, alături de accize, va sancţiona consumul de bunuri destinate investiţiilor şi consumului

definitiv.

Dacă impozitul pe circulaţia mărfurilor se aplica asupra preţurilor cu ridicata, asupra preţului

cu amănuntul din care se deducea adaosul comercial şi asupra preţurilor de achiziţie, accizele au

rezolvat complicaţiile de evidenţă şi calcul pe care le presupunea impozitul amintit.

Impozitul pe circulaţia mărfurilor şi accizele au coexistat întregul an 1992, după ce impozitul

pe circulaţia mărfurilor a fost reaşezat la sfârşitul anului 1991, până la jumătatea anului 1993

când, odată cu introducerea taxei pe valoarea adăugată, s-a instituit noul tip de impozit special pe

consumul unor produse. Introducerea acestui tip de impozit a avut ca principal scop raţiuni de

natură financiară, dar ţinându-se seama de structura consumului în ţara noastră, s-au căutat şi alte

finalităţi, economice şi chiar sociale.

Mărfurile lovite de acest impozit sunt de felul băuturilor alcoolice, alcoolului, vinurile,

tutunul, produsele din tutun, cafeaua, benzina, motorina, autoturismele, blănurile, bijuteriile,

aparatele electronice, dar şi un impozit sporit pe ţiţeiul din producţia autohtonă şi gazele naturale.

Unele sunt considerate de largă utilitate şi cu un consum stabil cum sunt benzina dar şi tutunul,

altele nocive: tutunul, băuturile alcoolice, altele de lux: bijuteriile, autoturismele, blănurile.

Încadrarea în aceste grupe este discutabilă dar totuşi criteriile au o bază raţională pe lângă

raţionamentele financiare. Aceste mărfuri sunt impuse o singură dată, fie în momentul importului,

fie în momentul vânzării mărfurilor produse în ţară. Unele dintre aceste mărfuri vor intra însă în

componenţa altor mărfuri în calitate de materie primă sau materiale cu accize în costul noului

produs, generând astfel efectul de impozit la impozit, chiar acciză la acciză când este vorba de

băuturile alcoolice. Evoluţia impunerii acestor mărfuri este emblematică pentru evoluţia

tehnicilor de impunere ale accizelor.

Până în 1998 baza impozabilă a fost exprimată valoric, cu câteva excepţii, în funcţie de

natura produselor impozatitate la care se aplică cote procentuale, unele chiar foarte mari, de până

la 300 %. Astfel, pentru mărfurile provenite din import impozitul se aplică asupra valorii în

vamă, formată din preţul extern şi toate obligaţiile în vamă, valoare care mai târziu va fi stabilită

convenţional pentru unele mărfuri pentru a împiedica subevaluarea acestora în facturile

însoţitoare, în scopul evaziunii fiscale în vamă.

Pentru mărfurile autohtone, baza impozabilă era formată din preţul de producţie sau de

vânzare (costul plus profitul realizat) în cazul agenţilor economici producători de asemenea

115

mărfuri, şi preţul de achiziţie în cazul mărfurilor cumpărate de la producători persoane fizice

individuale. Această modalitate de evaluare a masei impozabile a dat naştere unor interpretări

diferite şi cu scopul ocolirii legii fiscale în mod nefraudulos. Valoarea în vamă era subevaluată,

diferenţele de preţ erau de regulă facturate sub forma unor servicii, preţurile de vânzare erau

subevaluate, vânzându-se de multe ori la preţuri mult mai mici decât costurile, unor agenţi

economici având aceeaşi proprietari sau unor societăţi distribuitoare care nu erau independente de

cele producătoare, ale căror proprietari nu erau străini de societatea “mamă”. Astfel, pierderile se

recuperau sub forma adaosului comercial la societatea distribuitoare şi baza impozabilă la

societatea producătoare era subevaluată. Era perioada în care funcţionau facilităţile de scutiri

periodice pentru profitul realizat de noile societăţi şi astfel au apărut pâlcuri de firme în jurul unor

întreprinderi producătoare sau importatoare de mărfuri accizate.

În cazul băuturilor alcoolice, fenomenul s-a manifestat şi după determinarea convenţională a

valorii în vamă, prin procedee de procesări cu randamente diferite la fabricile de alcool.

În această perioadă s-au practicat cote specifice aplicate la baze impozabile exprimate fizic

numai la ţiţei, gaze naturale şi ţigări. După anul 1998 s-a trecut de la practicarea cotelor

procentuale la cele cu tarif specific, sumă fixă, exprimat în ECU pe unitatea de măsură,

eliminându-se astfel posibilitatea jonglării cu baza impozabilă, pentru alcool, băuturi alcoolice,

vinuri, bere, benzină şi alte produse.

Începând cu anul 1999 se iau o serie de măsuri de înăsprire a evidenţei impozitului în cazul

mărfurilor aşa zise pretabile pentru contrabandă: alcool, tutun, cafea, alături de o evidenţiere pe

seama formularelor cu regim special şi însemnate cu cuvintele “alcool”, “tutun”, “cafea”, pentru

circulaţia acestora şi înregistrarea lor la organul fiscal. Mai mult, s-a introdus un regim strict de

urmărire şi măsurare a producţiei de alcool.

Mărfurile accizate au fost împărţite în patru grupe de produse. Pentru primele trei impozitul

este stabilit în sume fixe exprimate în ECU şi mai târziu în EURO iar pentru a patra în cazul

cafelei în cote procentuale.

Se reintroduce pentru o scurtă perioadă dubla impunere a alcoolului, odată la producător

(200 ECU/hl alcool etilic alimentar 100 % grade tărie alcoolică – convenţional) şi încă o dată la

producerea băuturilor alcoolice, când se schimbă tăria alcoolică, cu 220 ECU/hl alcool etilic 100

% grade tărie alcoolică conţinut în băutura impusă, cu drept de deducere a celor 200 ECU/hl

alcool 100 % conţinut în băutura respectivă. Rămâne deci un impozit de 20 ECU/hl alcool etilic

116

conţinut 100 % asupra gradului băuturii alcoolice spirtoase. Se realizează astfel şi o finalitate

financiară şi prin legiferarea dreptului de deducere a accizelor plătite odată cu materia primă, se

raţionalizează evidenţa circulaţiei alcoolului, mai uşor de controlat şi analizat de către organele

de control fiscal. Se renunţă însă peste câteva luni ale aceluiaşi an la această dublă impunere şi a

evidenţierii deducerii în favoarea impunerii simple la producător şi importator, mod de impunere

mai simplu dar fără acele oportunităţi pentru organele de control fiscal asupra unei mărfi care se

pretează evaziunii nefrauduloase dar şi contrabandei.

Şi în cazul acestui impozit se practică avantajele fiscale alăturate constrângerilor legislative

impuse pentru mărfurile accizate. Se caută în primul rând finalităţi financiare în cazul accizelor şi

mai apoi cele de natură economică, cum ar fi protejarea producătorilor proprii faţă de produsele

dinafară, ocolindu-se astfel prevederile internaţionale cu privire la libera desfăşurare a comerţului

internaţional.

Odată cu intrarea României in Uniunea Europeană legislaţia cu privire la accize a trebuit să

sufere modificări. Astfel se pune un accent mai mare pe sănătatea populaţiei şi pe protejarea

acesteia de produsele nocive. La impunerea alcoolului se face o distincţie între micii producători

si marii producători. Astfel, distileriile care au o capacitate de producţie care nu depăşeşte 10

hectolitri de alcool pur/an au o acciză de 475 EUR/hl de alcool pur. Producătorii care depăşesc

capacitatea minimă, au o acciză de 750 EUR/hl alcool pur. Impunerea tutunului se face prin

aplicarea unei accize la 1.000 ţigarete. Accizele pentru tutun cresc semnificativ in fiecare an,

pentru a descuraja consumul de tutun. Persoana care produce ţigaretele în România sau care

importă ţigaretele este obligată să stabilească preţul maxim de vânzare cu amănuntul pentru orice

marca de ţigarete şi este adus la cunoştinţa publică în conformitate cu cerinţele prevăzute de

actele normative.

În conformitate cu prevederile art. 218 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, valoarea în

lei a accizelor se determină prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro, pe baza

cursului de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent,

publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se prevăd de asemenea scutiri, restituiri de impozite în anumite situaţii, avantajând agenţii

economici exportatori. Se caută finalităţi sociale prin impunerea mai aspră a mărfurilor

considerate dăunătoare sănătăţii, dar totuşi acest impozit s-a dovedit a fi foarte stabil şi în

condiţiile în care consumul este depăşit de venituri care nu numai că nu au crescut dar au şi

117

scăzut în această perioadă.

Taxele de consumaţie se găsesc în aceeaşi situaţie cu celelalte impozite indirecte, adică o

taxare aspră a mărfurilor de viciu şi de lux şi o taxare medie a mărfurilor de larg consum. Cred că

accizele în reglementarea actuală sunt excesive şi dăunează echilibrului economic în general.

Influenţează negativ de asemenea prin efectul pe care îl produc, de impozit la impozit, adică

accizele precedând TVA-ul intră în baza de calcul al acestui impozit şi totodată, cota accizei deşi

se aplică la unitatea naturală, aceasta intră în preţul noului produs, alături de alte impozite, preţ

care la rândul său va fi supus taxării.

Accizele sunt reglementate in prezent prin Legea 571/2003-Codul fiscal, Legea 343/2006 si

modificarile ulterioare.

Întrebări de autoevaluare: 1) Ce înţelegeţi prin conceptul de accize armonizate?

2) Când au reapărut accizele în sistemul nostru fiscal?

3) Ce tipuri de cote de accize se practică pentru grupe de mărfuri accizabile?

10.2. Taxele vamale Impozitele de acest tip sunt unele dintre cele mai vechi impozite, utilizate fiind în toate

formele de orânduire a economiei.

În sistemul nostru fiscal actual taxele vamale au cunoscut permanente modificări în ceea ce

priveşte scopul financiar al acestora, dar şi în scopul alinierii acestora la cerinţele unui comerţ

internaţional, modern şi cooperării economice internaţionale necesare alinierii economiei noastre

la performanţele economice internaţionale.

Conţinutul economic al taxelor vamale este dat de raportul financiar desemnat de elementele

impozitului şi destinaţia sarcinii fiscale. Taxele vamale fiind aşezate asupra mărfurilor care trec

graniţa unui stat, în scopul utilizării, consumului acestora, aceste impozite au acelaşi conţinut

economic ca taxele de consumaţie. Odată cu intrarea României în UE, taxele vamale se aplică

doar produselor provenite din afara Uniunii. Acestea se percep la trecerea frontierei în porturi,

aeroporturi. Taxele vamale pot îmbrăca trei forme: de import, de export şi de tranzit.

Taxele vamale de import – sunt cele mai utilizate şi sunt instituite atât din scopuri fiscale cât

118

şi economice pentru a proteja piaţa internă de bunuri similare celor de import;

Taxele vamale de export – sunt mai puţin utilizate dar totuşi există cu scopul de a proteja

piaţa internă de materii prime, industria prelucrătoare şi de a împiedica exporturile masive de

materii prime şi materiale cu un grad de prelucrare redusă (de exemplu – exportul de material

lemnos);

Taxele vamale de tranzit – se percep pentru trecerea bunurilor peste teritoriul unui stat, la

intrarea în ţară. De regulă nu sunt utilizate, urmărindu-se a se încasa venituri din transportul de

regulă pe calea ferată.

Baza de impozitare este valoarea în vamă determinată prin însumarea preţului extern de

achiziţie la cursul oficial al zilei + cheltuieli de transport + asigurare.

La unele mărfuri şi servicii, valoarea în vamă este stabilită convenţional de Ministerul

Finanţelor în funcţie de preţul extern al mărfii respective pentru a se evita eludarea fiscului.

Tehnica taxelor vamale presupune aplicarea unor cote numite – tarife vamale la valoarea în

vamă.

Tarifele vamale sunt prezentate în numită Tariful Integrat al Comunităţii Europene –

TARIC, care este o bază de date destinată să indice dispoziţiile legale comunitare aplicabile

(măsuri tarifare şi netarifare) pentru un anumit produs. TARIC se bazează pe Tariful Vamal

Comun, utilizat în procesul de vămuire a mărfurilor precum şi pentru întocmirea statisticilor de

comerţ al Comunităţii cu ţări terţe (EXTRASTAT) şi a statisticilor de comerţ între Statele

Membre (INTRASTAT). TARIC este o baza de date destinată să indice dispoziţiile legale

comunitare aplicabile (măsuri tarifare şi netarifare) pentru un anumit produs, atunci când acesta

este importat pe teritoriul vamal al UE sau, după caz, când acesta este exportat către ţări terţe. În

TARIC pe lângă cotele tatifare mai sunt prezentate condiţiile de trecere a frontierei, tehnica

taxelor vamale, clasificarea bunurilor impuse, facilităţi fiscale şi alte reguli de tehnică vamale.

Tarifele vamale după scopul şi mărimea lor se împart: autonome, convenţionale,

preferenţiale, antidumping şi sancţionale sau de retorsiune.

a) Tarifele vamale autonome – sunt acele cote care se practică la trecerea mărfurilor dintr-o

ţară în alta când între cele două ţări nu există acord comercial.

b) Tarifele vamale convenţionale – între ţări care au încheiat acorduri comerciale

c) Tarife vamale – sunt cele practicate între ţări care fac parte dintr-o uniune comercială UE.

119

d) Tarife vamale antidumping. Dumpingul este o politică comercială neloială practicată în

diferite ţări din interese economice sau politice, militare. Ţările respective se vor apăra de această

concurenţă neloială şi prin taxe vamale antidumping.

Există două feluri de dumping:

comercial – constă în vânzarea unor mărfuri la export la preţuri mai mici decât cele pe

piaţa externă şi mai mici decât preţurile la intern cu scopul de a cuceri unele segmente ale pieţei.

Această practică este o politică comercială neloială şi se poate realiza datorită unor subvenţii

acordate de stat pentru export care să acopere pierderile din vânzarea la preţuri mai mici decât

costurile. O asemenea impunere pe piaţa mondială poate apărea în mod natural când exportatorul

realizează costuri foarte reduse;

valutar – acesta este de fapt un efect al deprecierii valutei exportatorului. În acest caz

chiar dacă exportatorul vinde mai ieftin pe piaţa externă prin transformarea sumei încasate în

valută în moneda naţională obţine venituri la intern mai mari ca urmare a deprecierii cursului

monedei naţionale. Asemenea vânzări cu astfel de scopuri reprezintă în fond pierderi pentru

exportator pentru că se poate crea situaţii în care cu încasări mai mari în monedă naţională

datorită deprecierii cursului să nu-şi poată relua ciclul productiv pe aceeaşi scară datorită preţului

materiei prime, materiale şi servicii în monedă naţională ca urmare a deprecierii cursului monedei

naţionale.

Contra unor asemenea practici sunt instituite taxele vamale antidumping prin care se

urmăreşte anihilarea puterii de concurenţă a nerezidenţilor. Asemenea taxe sunt instituite în mod

selectiv cu mare grijă pentru a nu distruge relaţiile comerciale internaţionale aşezate. Taxele

antidumping sunt instituite pentru anumite produse şi în unele cazuri chiar şi pentru anumiţi

producători, acestea aplicându-se cu precădere pentru cei din Asia (Chin, India, Taiwan, etc) si

America de Sud.

e) Taxele vamale sancţionale sau de retorsiune – asemenea taxe vamale sunt practicate între

ţări între care relaţiile economice şi uneori chiar politica nu sunt dintre cele mai bune. Ele se mai

practică ca răspuns la o politică vamală prohibitivă a partenerilor ca răspuns la taxele vamale de

export.

Tehnica taxelor vamale – se referă la modul de evaluarea a mărfurilor care trec graniţa, la

lichidarea impozitului şi la perceperea acestuia.

Tehnica taxelor vamale diferă dacă marfa ce trece graniţa este însoţită sau nu de posesorul ei.

120

Locul de percepere al taxei vamale este de regulă situat la biroul vamal, dar poate fi la

domiciliu şi în porturi sau aeroporturi.

Dacă marfa este însoţită de posesorul ei atunci acesta declară organelor vamale cantitatea şi

acesta stabilesc cu ajutorul tarifului vamal suma de plată. Posesorul mărfii este obligat să achite

imediat taxa vamală.

Dacă marfa nu este însoţită de posesorul ei atunci valoarea şi felul mărfii sunt cele de pe

factură, dar impozitul se plăteşte atunci când proprietarul acestora la ridică din vamă.

În cazul în care organele vamale bănuiesc de nesinceritate documentele de transport, ele au

dreptul să desfacă coletele şi să verifice realitatea.

Regimurile suspensive – reprezintă situaţii în care din anumite motive nu se percep taxe

vamale pentru trecerea mărfurilor la frontieră.

Sunt cel puţin următoarele:

1. Tranzitul – se referă la circulaţia mărfurilor pe teritoriul unui stat şi nu se percep taxe

vamale.

2. Mărfurile circulă în vagoane sigilate însoţite de documente de transport.

3. Antrepozitul. Mărfurile care intră pe teritoriul altui stat nu sunt supuse taxelor vamale.

Scopul pentru care aceste mărfuri intră pe teritoriul altui stat este acela de a fi sortate, ambalate şi

reexportate.

4. Admisiunea temporară. Mărfurile intră pe teritoriul altui stat în vederea continuării

prelucrării, ambalării şi reexportului. Nu se percep taxe vamale.

5. Drawback. Mărfurile intră pe teritoriul altui stat în vederea prelucrării şi reexportului. La

intrare se percep taxe vamale, iar când mărfurile părăsesc ţara respectivă taxa vamală se restituie.

6. Zonele libere – reprezintă teritorii unde nu se percep taxe vamale.

Guvernul renunţă la acest venit datorită faptului că în aceste zone libere se desfăşoară o largă

activitate industrială şi comercială, iar statul realizează venituri importante pe seama acestor

activităţi. Aceste zone libere sunt căutate de turişti datorită faptului că mărfurile sunt în general

mai ieftine. Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană s-a convenit ca aceste zone libere

să-şi înceteze activitatea de la data de 01 ianuarie 2011, ele urmând a fi transformate în parcuri

industriale.

Politicile vamale şi rolul GATT în armonizarea acestora

Politicile vamale reprezintă totalitatea principiilor, normelor şi mijloacelor care urmăresc

121

reglementarea importului şi exportului. Datorită creşterii interdependenţelor economice precum

şi a comerţului internaţional s-a simţit nevoia unor politici vamale concertate.

Armonizarea politicilor vamale este realizată de GATT. Această organizaţie internaţională a

luat fiinţă în 1947 şi a început să funcţioneze efectiv de la 1 ianuarie 1948. Iniţial a avut 23 de ţări

membre iar la ora actuală sunt membre ale GATT cu mult peste 100 de ţări. Activitatea GATT se

bazează pe următoarele principii:

1. Nediscriminarea în comerţul internaţional – adică tariful vamal sau anumite înlesniri vamale

se aplică nediferenţiat tuturor ţărilor în care există relaţii comerciale.

2. Economia unei ţări nu trebuie protejată decât prin mijloace tarifare. În principiu este

admisă această idee dar în practică se întâlnesc foarte frecvent şi mijloace netarifare

(contingentările).

3. Promovarea negocierilor – pentru reducerea tarifului vamal, adică ţările membre trebuie

să aibă o activitate continuă şi susţinută pentru reducerea taxelor vamale în vederea stimulării

cooperării şi comerţului internaţional.

4. Consultarea partenerilor comerciali atunci când este vorba de luarea hotărârilor în

vederea modificării taxelor vamale.

Activitatea GATT se desfăşoară sub forma convorbirilor numite runde. O rundă importantă a

fost runda Tokyo desfăşurată între 1973-1979 la Geneva şi a avut ca rezultat reducerea barierelor

tarifare şi netarifare – reducerea taxelor vamale aproximativ 60% din produsele industriale şi

30% produsele agricole.

Pe lângă barierele tarifare mai există şi bariere netarifare dintre care amintim:

1. Restricţiile cantitative (forma contingentărilor, licenţelor de import şi a limitărilor voluntare).

2. Restricţii de natură tehnică.

3. Restricţii datorate modului de evaluare în vamă.

4. Practicarea unor taxe compensatorii.

5. Restricţii datorate practicii achiziţiilor guvernamentale.

122

Întrebări de Autoevaluare: 1) Ce înţelegeţi prin conceptul de taxe vamale?

2) De câte feluri pot fi taxele vamale?

3) Ce înţelegeţi prin conceptul de tarif vamal?

4) De câte feluri pot fi tarifele vamale?

5) Cum puteţi defini politica vamală?

6) Ce este tehnica taxelor vamale?

7) Ce sunt regimurile suspensive şi de câte feluri pot fi ele?

Rezumat Accizele armonizate sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat pentru

următoarele produse provenite din producţia internă sau din import: bere, vinuri, băuturi

fermentate, alcool etilic, produse intermediare, tutun prelucrat, produse energetice, energie

electrica, cafea, blănuri, bijuterii, parfumuri, apa de colonie, arme, bărci, iahturi şi nave.

În sistemul nostru fiscal actual taxele vamale au cunoscut permanente modificări în ceea ce

priveşte scopul financiar al acestora, dar şi în scopul alinierii acestora la cerinţele unui comerţ

internaţional, modern şi cooperării economice internaţionale necesare alinierii economiei noastre

la performanţele economice internaţionale.

Odată cu intrarea României în UE, taxele vamale se aplică doar produselor provenite din

afara Uniunii. Acestea se percep la trecerea frontierei în porturi, aeroporturi. Taxele vamale pot

îmbrăca trei forme: de import, de export şi de tranzit. Tarifele vamale după scopul şi mărimea lor

se împart: autonome, convenţionale, preferenţiale, antidumping şi sancţionale sau de retorsiune.

Tehnica taxelor vamale se referă la modul de evaluarea a mărfurilor care trec graniţa, la

lichidarea impozitului şi la perceperea acestuia. Tehnica taxelor vamale diferă dacă marfa ce

trece graniţa este însoţită sau nu de posesorul ei. Locul de percepere al taxei vamale este de

regulă situat la biroul vamal, dar poate fi la domiciliu şi în porturi sau aeroporturi.

Politicile vamale reprezintă totalitatea principiilor, normelor şi mijloacelor care urmăresc

reglementarea importului şi exportului. Datorită creşterii interdependenţelor economice precum

123

şi a comerţului internaţional s-a simţit nevoia unor politici vamale concertate.

Bibliografie obligatorie 1. Ioan Dan Morar si colectivul, Fiscalitate, Editura Universităţii din Oradea, 2009;

2. Legea 571/2003 privind codul fiscal republicata.