Ce este sufeltul?

Avem in fata una dintre cele mai frcevente intrebari la care omenirea asteapta un raspuns de mii de ani.Daca ar fi sa ne luam dupa oamenii de stiinta, unii dintre ei dedicandu-si chiar intreaga viata pentru a afla raspunsul la aceasta intrebare, acestia ne-ar spune ca sufletul în anumite tradiții spirituale, filozofice și psihologice, reprezintă esența imaterială (și uneori nemuritoare) a unei persoane sau lucru viu. Multe sisteme filozofice și spirituale învață că oamenii au suflete; unele atribuie suflete tuturor lucrurilor vii și chiar obiectelor fără viață (cum ar fi râurile); această credință este în mod curent numită animism. Se crede adesea că sufletul iese din corp și continuă să trăiască după moartea unei persoane, iar unele religii afirmă că Dumnezeu este cel care creează suflete. Sufletul este adesea considerat parte integrală și esențială pentru conștiință și personalitate, poate funcționa ca un sinonim pentru spirit, minte sau sine, deși despre termenul de suflet s-a spus că funcționează într-un mod suficient de diferit de spirit și psihic încât să nu fie folosit interschimbabil.Evident, si inteleptii din vechime, mai ales din Grecia Antica, au incercat sa descifreze aceasta enigma, fiecare ajungand la teorii diferite.De exemplu Platon, reflectând asupra cuvintelor învățătorului său Socrate, considera sufletul ca fiind esența unei persoane, ființe, ceea ce decide cum ne comportăm. El considera această esență ca un ocupant necorporal, etern al ființei noastre. În timp ce corpurile mor, sufletul este în continuu renăscut ulterior în alte corpuri. Aristotel, urmându-l pe Platon, a definit sufletul ca fiind miezul sau "esența" unei ființe umane, dar argumentând împotriva faptului că acesta ar avea o existență separată în întregime. În vederea lui Aristotel, sufletul unui lucru viu este activitatea sa, aceasta fiind, "viața" sa; spre exemplu, sufletul unui ochi, scria el, dacă ar fi o formă de viață independentă în sinea lui, ar fi văzul.

In schimb , daca cineva mi-ar pune mie aceasta intrebare, nu cred ca i-as putea da un raspuns concret.Probabil as spune ca sufletul este o mica “frantura” din Dumnezeu pe care noi, oamenii, o detinem fara voia noastra,si fara a sti pentru ce perioada de timp o vom face, pentru ca intr-o zi aceasta “frantura” se va intoarce la El.Dupa parerea mea, sufletul nu e ceva ce poti cunoaste ori interpreta ca fiind una sau alta.El e pur si simplu suflet, si atat.

In opinia mea, exista 2 etape ale sufletului.Prima este cea de la nasterea noastra,de-a lungul vietii, pana in momentul in care murim.Acest “suflet” se confunda adeseori cu inima noastra,oamenii de stiinta sau cercetatorii nereusind sa precizeze cu exactitate unde s-ar afla asa numitul “suflet”.Dupa cum zicea Sf. Augustin, sufletul este modelul pentru trup,acesta fiind subordonat sufletului si nu invers.Aici, dupa parerea mea apare si o “dilema”, deoarece in general oamenii cred ca in corpul nostrum exista 2 factori de decizie:unul spiritual (reprezentat de inima,in principiu de suflet) si cel rational (reprezentat de ratiune,minte).Ori, daca ceea ce a afirmat Platon sau Sf. Augustin, ca intre suflet si trup exista un raport de “model-copie”,este adevarat, din start sufletul nu mai poate fi pus pe picior de egalitate cu mintea, aceasta fiindu-i

subordonata.Deci practic, luarea unei asa zise decizii “rationale”, se bazeaza tot pe aportul sufletului care reprezinta factorul unanim de decizie al fiintei noastre.

Pentru ca am mentionat mai sus de existenta divina si de apartenta sufletului la aceasta,as vrea sa vorbesc si de cea de-a doua etapa a sufletului, aceea din cer. Cred ca sufletul, in functie de pozitia sa, adica infaptuitor de bine sau de rau va ajunge la o Judecata de Apoi, unde va da socoteala practic, fata de toate faptele pe care le-a savarsit constient sau inconstient in aceasta manta a vietii care este trupul.Conform religiei ortodoxe, Judecata de Apoi va fi infaptuita de Iisus Hristos,inconjurat de apostolic si de sfinti, care va lua o decizie cu privire la soarta sufletului in functie de inclinarea balantei vietii.Dar mai inainte de aceste lucruri, timp de 40 de zile sufletul se spune ca ar mai trai o data viata de aici, de pe Pamant, pentru a rememora toate pacatele si faptele bune pe care le-a savarsit, pentru a ise motiva practice, decizia de a fi trimis intr-una dintre cele doua locuri diametral opuse:Raiul sau Iadul.Totodata se mai spune ca sufletului i se vor arata aceste locuri pentru a vedea ce a pierdut, aceasta in cazul in care ajunge in Iad, ori de a vedea de ce chinuri si dureri groaznice a scapat “slujind cuvantul Lui”in cazul in care acesta ajunge in Rai.Eu ma cred un om credincios, in limitele normalului si cred evident in Inviere si in Viata Vesnica ca orice crestin.Percep aceasta viata vesnica putin diferit fata de ce se pretine a fi de catre alti oameni, care se lauda ca ar fi vazut Edenul sau atrocitatile Iadului, unde oamenii, dupa spusele lor, ar fi tinuti in lanturi ori cuprinsi de flacari mistuitoare,unde dracii cu acel trident de foc i-ar tortura necontenit.Nimic mai fals dupa parerea mea.Eu nu percep viata vesnica ca fiind ceva petrecut intr-o alta lume, dimnesiune sau orice altceva.Pentru mine aceasta “viata vesnica” va fi rasplata tuturor faptelor si va fi traita in chin sau in placere, dar in niciuna dintre variante, aceasta nu va fi traita altundeva decat aici pe pamant.Astfel daca ai facut binele, si daca ai respectat Cuvantul Lui Dumnezeu, pamantul va lua pentru tine forma Edenului de unde Adam, stramosul nostru, a fost izgonit.Te vei bucura de toate placerile vietii,vei trai fericit si fara nicio grija alaturi de fiintele cele mai apropiate de sufletul tau savarsind impreuna “Voia si Cuvantul Lui Dumnezeu”.Pentru tot binele pe care l-ai facut vei fi rasplati.Iar daca, acea balanta se va inclina in directia diametral opusa, Pamantul va fi pentru tine un loc plin de sufetina si chin vesnic-numit “Iad”-acesta fiind o urmare a tot ceea ce ai facut rau ori a tuturor lucrurilor rele si neplacerile pe care le-ai cauzat altora,lucruri care ti se vor intoarce inzecit.