succesiunea. contractul de moştenire. testamentul

Succesiunea. Contractul de moştenire. Testamentul.

Nume student: DUMITRU IOANA ALEXANDRA

SPR III

Bucureşti

http://www.fspub.unibuc.ro/

DUMITRU IOANA ALEXANDRA SPR III

2016

Am ales acest subiect datorită faptului că astăzi, sunt frecvente situaţiile în care

familiile au o structură complexă, iar un rol important într-o astfel de familie îl poate avea

contractul de moştenire. Acest contract se încheie între testator, moştenitorii săi şi eventual

alte persoane, stabilindu-se felul în care urmează să se împartă întreaga moştenire după

decesul testatorului. În acest fel se pot rezolva probleme pe care le-ar putea ridica o moştenire

într-o familie complexă cu divorţuri, căsătorii, copii din şi din afara căsătoriei.

Termenul de moştenire desemnează patrimoniul celui care lasă moştenirea, adică

ansamblul drepturilor şi obligaţiilor, care nu se termină odată cu moartea celui care lasă

moştenirea, dar sunt transmisibile în baza normelor dreptului succesoral.

Moştenirea este lăsată de o persoana decedată, declarată prin metodă

judecătorească, al cărei patrimoniu se transmite pe calea succesiunii.

Testamentul este definit în doctrina pe baza prevederilor articolului 802 din Codul

Civil ca fiind actul juridic unuilateral, personal şi solemn, esenţialmente revocabil în timpul

vieţii defunctului, prin care acesta dispune de tot sau de o parte din avutul sau pentru timpul

când va înceta din viaţă.1

Testamentul cuprinde în primul rând dispoziţii de ultima voinţa cu privire la

bunurile defunctului, adică legate; în practică s-a observat că în cuprinsul său se găsesc şi alte

dispoziţii cum sunt cum ar fi:

sarcini impuse legatarilor sau moştenitorilor legali, fie de natura patrimonială, fie de

altă natură (art. 902, 930 raportat la 830 Cod civil);

exheredari, adică îndepărtarea de la moştenire a unor moştenitori legali cu limitările ce

le aduce rezerva succesorala (art. 802-841 Cod civil);

desemnarea unuia sau chiar a mai multor executori testamentari, personae fizice care

să îndeplinească actele de ultima voinţă a testatorului (art. 910 şi urm. Din Codul Civil);

revocarea dispoziţiilor dintr-un testament anterior sau retractarea unei revocări

anterioare (art. 802 şi 920 Cod civil);

o împărţeală de ascendent (art. 794 şi urm. Cod civil);

1 C. Statescu, Drept civil. Contractul de transport. Drepturile de creaţie intelectuală. Succesiunile, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967, p. 155.

2


recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei (art. 48 şi 57 Codul familiei);

dispoziţii cu privire la funeralii şi îngropare, recunoaşterea unei datorii.

Pentru că testamentul să fie valabil şi să poată produce efecte trebuie să

îndeplinească următoarele condiţii de fond şi de formă prevăzute de lege. Acestea se referă la:

consimţământul testatorului să fie liber exprimat;

capacitatea testatorului de a dispune de bunurile sale;

obiectul testamentului, care trebuie să fie licit şi posibil;

cauza testamentului, care trebuie să fie licită şi morală.

Condiţiile de formă pentru validitatea testamentului se referă la forma scrisă a

testamentului şi la faptul că testamentul trebuie să reprezinte declaraţia de voinţă a unei

singure persoane, exprimată printr-un text scris separat.

Pentru ca o persoană să fie eligibilă pentru moştenire în temeiul legii ea

trebuie să aibă:

1. Capacitatea succesorală – o are orice persoană care există

în momentul deschiderii moştenirii.

Din aceste persoane fac parte:

persoane fizice în viaţă;

persoane dispărute;

persoanele concepute, dar nenăscute la data deschiderii succesiunii;

persoanele juridice;

Dintre persoanele care nu au capacitate succesorală fac parte;

Persoanele fizice predecedate;

Persoanele juridice care au încetat să aibă fiinţă.

2. Vocaţie succesorală legală – acesta este o condiţie generală

a dreptului de moştenire.

Potrivit legislatiei noastre, o persoană îşi poate exprima ultima sa voinţă în diferite

forme testamentare, în functie de dorinţa sa ori de împrejurările în care se află. Astfel, în

condiţii obişnuite, testatorul poate să dispună printr-unul din testamentele ordinare:

testamentul olograf, autentic sau secret (art. 858 Cod civil).

3


Dacă se află în împrejurări exceptionale, care nu-i permit să testeze în una din

formele menţionate mai sus, persoana va putea să-şi exprime ultima voinţă printr-un testament

privilegiat, simplificat, corespunzător condiţiilor în care se află (art. 868-886 Cod civil).

Deosebit de testamentele ordinare şi cele privilegiate, legea reglementează şi

anumite forme simplificate de testament.

Principalele dispoziţii cuprinse în testament sunt:

Legatul este principala dispoziţie cuprinsă într-un testament prin care se exprimă

liberalitatea pentru cauză de moarte făcută unei persoane desemnată de testator.

Desemnarea legatarului trebuie să îndeplinească, pentru a fi valabilă, următoarele

două cerinţe:

să fie făcută prin testament2. Legatarul trebuie să fie o persoană determinată sau cel

puţin determinabilă în momentul deschiderii succesiunii.

În ceea ce priveşte termenii pe care îi foloseşte testatorul, acesta se bucură de o

libertate deplină, nefiind obligat să folosească termeni sacramentali. Desemnarea legatarului

poate fi directă, adică prin nominalizare sau prin arătarea unor calităţi care îl caracterizează pe

acesta (frate, fiu, etc) sau poate fi indirectă, ca în cazul exheredării moştenitorilor

nerezervatari sau a moştenitorilor rezervatari (numai în limitele cotităţii disponibile).

b) legatarul să fie desemnat personal de către testator. Elementele necesare identificării

legatarului trebuie să se găsească în cuprinsul testamentului, fiind nul legatul ce nu oferă, cel

puţin în parte, elementele necesare, cu ajutorul cărora legatarul să fie identificat cu

certitudine. Astfel, este nul legatul secret prin care testatorul nu identifică legatarul, ci

precizează că a comunicat persoana legatarului unui terţ care îl va indica la momentul oportun

sau că legatarul va fi desemnat de un terţ, după cum crede acesta de cuviinţă.

Nulitatea este sancţiunea civilă prin care, în esenţă actele juridice încheiate cu

încălcarea condiţiilor de fond sau de formă sunt lipsite de efecte. Cauzele de nulitate a

legatelor pot fi atât din rândul celor comune tuturor actelor juridice, cât şi din cele specific

actelor mortis cauza. Termenul de prescripţie al acţiunilor în anulare nu curge de la data

întocmirii testamentului, ci de la data când acesta urmează să producă efecte, adică de la data

deschiderii succesiunii.

Revocarea legatelor reprezintă desfiinţarea lor ulterior naşterii valabile şi acest

lucru se poate datora fie voinţei testatorului şi avem de a face cu revocare voluntară, sau se

2 Legatul oral, neînscris în testament nu-şi produce efecte.

4


poate datora conduitei culpabile a legatarului iar în acest caz avem de a face cu revocarea

judecătorească a legatelor.

Revocarea voluntară constă în desfiinţarea legatului prin voinţa testatorului,

testamentul fiind un act esenţialmente revocabil, până în ultima clipă a vieţii, testatorul poate

reveni oricând asupra dispoziţiilor sale testamentare anterioare. Poate fi expresă, când rezultă

dintr-o declaraţie a testatorului cuprinsă într-un testament ulterior sau într-un act autentic (art.

920 Cod civil). Voinţa de revocare trebuie exprimată neîndoielnic, constituind o revocare

valabilă şi menţiunea „anulat“ scrisă, datată şi semnată de autor pe înscrisul testamentului

anterior. Poate fi tacită, când ea rezultă neîndoielnic din alte acte sau fapte juridice ale

testatorului.

Exheredarea sau dezmoştenirea este dispoziţia de ultimă voinţă a testatorului prin

care acesta înlătură de la moştenire unul sau mai mulţi moştenitori legali, rude sau soţ

supravieţuitor. Înlăturarea de la moştenire este posibilitatea oferită de a se deroga de la

regulile devoluţiunii legale a moştenirii prin înlăturarea de la succesiune a persoanei

neagreate, indiferent de motive. Această dispoziţie a celui care lasă moştenirea poate fi

cuprinsă într-o dispoziţie testamentară nicidecum nu se poate face printr-o acţiune în justiţie

motivată de faptul că cel dezmoştenit nu contribuie la întreţinerea părintelui.3

Dezmoştenirea poate fi directă sau indirectă şi exheredarea cu titlu de sancţiune.

Exheredarea directă este cea care rezultă dintr-o declaraţie de voinţă expresă a

testatorului de a înlătura de la moştenire pe unul sau mai mulţi moştenitori legali.

Exheredarea directă poate să fie parţială, în cazul în care vizează pe unii dintre

moştenitorii legali; partea din moştenire ce s-ar fi cuvenit exheredaţilor va profita celorlalţi

moştenitori. Ea va fi totală, dacă toţi moştenitorii legali sunt înlăturaţi de la moştenire, situaţie

în care, dacă lipsesc moştenitorii rezervatari, sau legatari, moştenirea va reveni statului.

Clauzele dezmoştenirii se vor interpreta restrictiv în sensul că vor fi dezmoştenite

potrivit clauzelor arătate expres, acele persoane nominalizate mergându-se prin excludere în

ordine.

Dezmoştenirea totală nu poate privi şi statul, iar dacă ar fi inserat în testament şi o

asemenea dispoziţie aceasta va fi lovită de nulitate absolută, deoarece ar avea ca obiect, în

lipsa moştenitorilor rezervatari – oprirea devoluţiunii moştenirii şi scoaterea unor bunuri din

circuitul civil, lăsându-le fără stăpân, ceea ce este lipsit de sens economic.3 C. Apel Craiova: S. civ., Dec. nr. 2569/1999, publicată în Studia U.B.B nr. 1/2001, p. 157-158.

5


Exheredarea indirectă este realizată prin instituirea unor legate care epuizează

întreaga moştenire. În acest fel este consumată întreaga cotitate disponibilă (dezmoştenind pe

rezervatari şi pe ceilalţi moştenitori legali) ori dacă consumă întreaga moştenire, înlăturând

rudele care nu au favoarea de a fi moştenitori legali. Cu alte cuvinte prin instituirea de

legatari, moştenitorii legali nerezervatari pot fi dezmoşteniţi total, iar moştenitorii rezervatari

în limita cotităţii disponibile.

Cine poate fi recunoscut în calitate de moştenitor legal?

La moştenire pot pretinde rudele defunctului, indiferent dacă legătura de rudenie

rezultă din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie, precum şi soţul supravieţuitor.

Totodată, menţionăm că, potrivit Codului Familiei, gradul de rudenie se stabileşte după

următoarele modalităţi:

Rudenie în linie dreaptă – este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-

o altă persoană – copii, părinţi.

Rudenie în linie colaterală – mai multe persoane au un ascendent comun – fraţi,

surori.

Ordinea de preferinţă pentru rudele defunctului este stabilită de Codul Civil, art.

1500, prin care se instituie 3 clase de moştenitori legali.

Clasa I – descendenţii (fiii şi fiicele celui care a lăsat moştenirea, la fel şi cei născuţi

vii după decesul lui, precum şi cei înfiaţi), soţul supravieţuitor şi ascendenţii privilegiaţi

(părinţii, înfietorii) celui ce a lăsat moştenirea;

Clasa II – colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile) şi ascendenţii ordinari (bunicii,

atât din partea tatălui, cât şi din partea mamei) ai defunctului;

Clasa III – colateralii ordinari (unchii şi mătuşile) ai răposatului.

În cazul în care nu sunt moştenitori succesibili în niciuna dintre cele III clase, şi

nici soţ supravieţuitor, iar defunctul nu a dispus în mod valabil de bunurile sale prin

testament, moştenirea e vacantă şi revine statului.

În cazul moştenirii legale trebuie respectate 3 principii importante, care stabilesc o

anumită ordine în acest tip de moştenire. Acestea sunt următoarele:

1. Principiul priorităţii clasei de moştenitori în ordinea stabilită de lege între

moştenitorii de clase diferite

6


Potrivit acestui principiu, clasele de moştenitori sunt chemate să preia succesiunea

în ordinea stabilită de art. 1501, Cod Civil. Adică, mai întâi la moştenire sunt chemaţi

descendenţii, fiii şi fiicele celui decedat, la fel şi cei născuţi vii după decesul lui, precum şi cei

înfiaţi, soţul supravieţuitor şi ascendenţii privilegiaţi – părinţii, înfietorii celui ce a lăsat

moştenirea. Astfel, dacă moştenitorii din clasa I acceptă moştenirea, automat celelalte II clase

de moştenitori sunt excluse de la moştenire. Chiar dacă defunctul are pe linie colaterală fraţi şi

surori, aceştia fac parte din clasa a II-a de moştenitori, la moştenire fiind chemaţi întâi copiii

defunctului.

Soţul supravieţuitor, deşi nu e rudă cu cel ce a lăsat moştenirea, este inclus în

clasa I de moştenitori legali. Singura condiţie e ca, la data deschiderii succesiunii, acesta să se

afle în căsătorie, la organul de stare civilă. Căsătoria declarată nulă nu produce efecte

succesorale. Art. 1503, Cod Civil, prevede că soţul supravieţuitor pierde dreptul la moştenire,

dacă au existat motive pentru declararea nulităţii căsătoriei.

2. Principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi

clasă

Acest principiu presupune că, în interiorul aceleiaşi clase, rudele mai apropiate în

grad înlătură de la moştenire rudele mai îndepărtate. Bunăoară, copiii defunctului îi exclud de

la moştenire pe nepoţi, strănepoţi etc.; fraţii şi surorile – pe nepoţii şi strănepoţii de frate;

unchii şi mătuşile – pe verii primari etc.

3. Principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad

chemate la moştenire

Potrivit acestui principiu, dacă rudele din clasa chemată la moştenire sunt de

acelaşi grad, ele împart moştenirea în părţi egale. De exemplu, dacă la moştenire vin doi copii

ai defunctului, fiecare va primi o jumătate.

În ce condiţii se realizează ordinea succesorală?

Moştenitorii de clasă posterioară sunt chemaţi la succesiune legală doar dacă

lipsesc moştenitorii din clasele precedente sau dacă acestea nu acceptă ori refuză succesiunea.

Ei sunt chemaţi la succesiune şi în cazul în care toţi moştenitorii de clase precedente au fost

decăzuţi din dreptul la succesiune. Astfel, mai întâi au dreptul la moştenire succesorii din

clasa întâi, apoi cei din clasa a doua şi ulterior din clasa a treia.

7


De exemplu, dacă soţul supravieţuitor şi copiii defunctului au acceptat moştenirea,

automat toţi ceilalţi moştenitori din clasa a II-a şi a III-a nu au dreptul să pretindă la

moştenire.

Nu pot fi succesori legali ai copiilor lor părinţii decăzuţi din drepturi care, la data

deschiderii succesiunii, nu sunt restabiliţi în drepturi părinteşti şi nici părinţii (adoptivi) şi

copii maturi (inclusiv cei adoptaţi) care s-au eschivat cu rea-credinţă de la executarea

obligaţiei de întreţinere a celui ce a lăsat moştenirea, dacă această circumstanţă este constatată

de instanţa de judecată.

În ce condiţii are loc acceptarea succesiunii?

Deoarece moştenirea presupune atât averea, cât şi datoriile decedatului, ea nu

trece automat la succesori. Succesorul primeşte moştenirea doar după ce îşi exprimă dorinţa

de a o accepta, atât în cazul moştenirii legale cât şi a celei testamentare.

Succesiunea se consideră acceptată când moştenitorul depune la notarul de la

locul deschiderii succesiunii o declaraţie de acceptare a succesiunii sau intră în posesia

patrimoniului succesoral. Dacă succesorul a intrat în posesia unei părţi din patrimoniu, se

consideră că a acceptat întregul patrimoniu, oriunde s-ar afla şi din ce ar consta.

În ce termen poate fi acceptată succesiunea?

Termenul de acceptare a succesiunii e de 6 luni de la data deschiderii ei (art. 1517,

Cod Civil). Astfel, din ziua decesului, succesorul are la dispoziţie 6 luni pentru a accepta sau

nu succesiunea.

Potrivit art. 1519, Cod Civil, termenul de 6 luni de zile arătat mai sus poate fi

prelungit de instanţa de judecată cu cel mult 6 luni. Cu acordul celorlalţi succesori, care au

acceptat succesiunea în termen, pot fi incluse în cercul moştenitorilor, fără a se adresa în

instanţa de judecată, persoanele din clasa succesorală chemată la succesiune care au omis

termenul menţionat.

Dacă defunctul a avut 5 copii, iar aceştia vor să lase averea doar unuia dintre ei,

toţi cei 5 copii împreună cu soţul supravieţuitor se adresează la notar, unde printr-o declaraţie

renunţă la moştenire în favoarea unuia sau mai multor fraţi. Dacă renunţă la succesiune

în folosul mai multor persoane, moştenitorul poate desemna cota fiecăreia dintre ele.

În lipsa unei astfel de indicaţii, cota lui se împarte egal între succesorii în favoarea

cărora a fost anunţată renunţarea la succesiune. Nu este admisă renunţarea la moştenire în

8


folosul unei persoane private de dreptul la moştenire sau declarate moştenitor nedemn,

inclusiv conform unei dispoziţii exprese din testament.

Dacă unicul moştenitor din clasa respectivă renunţă la succesiune, aceasta trece la

moştenitorii din clasa următoare, adică la fraţii şi surorile defunctului.

Cum are loc acceptarea moştenirii?

Acceptarea moştenirii se face printr-o declaraţie la notarul la care aţi deschis

succesiunea. De obicei, acesta e notarul din regiunea în care se află bunurile. Potrivit legii,

succesorul are dreptul de a alege între a accepta (art. 1516, Cod Civil) sau a renunţa la

moştenire (art. 1526, Cod Civil).

Un moştenitor nu poate accepta o parte sau renunţa doar la o parte din moştenire

(art. 1527, Cod Civil). Însă, dacă succesorul e chemat la moştenirea mai multor cote

succesorale, el poate accepta o cotă şi renunţa la altă cotă (art. 1528, Cod Civil).

După ce succesiunea a fost acceptată de către unul sau mai mulţi moştenitori,

aceştia vor putea dispune de moştenire numai după obţinerea certificatului de moştenitor, pe

care îl eliberează notarul unde aţi deschis succesiunea.

SPEŢĂ

Potrivit art. 700 Cod civil, „dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un

termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii”. Termenul de 6 luni în care persoana cu

vocaţie succesorală urmează a se pronunţa dacă acceptă succesiunea, este un termen de

prescripţie, care curge de la deschiderea succesiunii. Deoarece succesiunea se deschide „prin

moarte”, termenul de opţiune succesorală curge de la moartea lui de cujus pentru toţi

moştenitorii, prescripţia fiind unică pentru toţi moştenitorii.

Jurisprudenţa a stabilit, însa, că data decesului lui de cujus este momentul

începerii curgerii termenului de prescripţie pentru acceptarea succesiunii, chiar şi în situaţia în

care unii dintre succesibili nu au cunoscut de decesul autorului lor, singura excepţie admisă

fiind atunci când necunoaşterea morţii lui de cujus a fost imposibilă, ca urmare a unor

împrejurări imprevizibile şi de neînlăturat. Această soluţie se justifică prin aceea că, în

împrejurări obişnuite, există între rudele în grad succesibil asemenea legături încât, mulţumită

lor, aceste rude, în mod normal, trebuie să cunoască în termen util atât moartea defunctului,

cât şi părţile active ale moştenirii ce acesta a lăsat.

9


În ceea ce priveşte repunerea în termen în materie succesorală, prin art. 700 alin. 2

Cod civil s-a stabilit că „în cazul când moştenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul

său, din motive de forţă majoră, instanţa judecătorească, la cererea moştenitorului, poate

prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârşit împiedicarea”. Deşi alin. 2 al

art. 700 Cod civil a fost considerat abrogat implicit ca urmare a apariţiei Decretului nr.

167/1958 care, prin art. 19, reglementează instituţia repunerii în termenul de prescripţie,

totuşi, aşa cum a statuat instanţa supremă prin decizia de îndrumare nr. 7 din 28 martie 1963,

aplicarea prevederilor art. 19 din decret şi termenul de prescripţie prevăzut de art. 700 Cod

civil nu trebuie să ducă la concluzia că prelungirea termenului operează automat atunci când

moştenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul său; instanţa apreciază dacă sunt

„temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit” şi dacă

împrejurările invocate sunt sau nu imputabile moştenitorului. În orice situaţie, repunerea în

termen nu va putea fi decisă din oficiu de către instanţă, ci va trebui să existe o cerere în acest

sens, formulata de către succesibil.

Prin cererea formulată la 21 februarie 2007 reclamantul Bujor Silviu a chemat în

judecată pârâtele Bujor Ioana şi Bujor Cristina solicitând instanţei să constate nulitatea

absolută a testamentului autentificat sub nr. 8116/28.02.1995 şi să dispună sistarea stării de

indiviziune asupra masei succesorale rămasă de pe urma defunctului Bujor Eusebiu.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că este descendent de gradul I al

defunctului decedat la 13.08.2003, iar la decesul defunctului au rămas un imobil situat în

Bucureşti, b-dul Mureş. nr. 122 şi un loc de veci situat în Cimitirul Central, lot. 6054. Pârâta

Bujor Ioana are calitatea de soţie supravieţuitoare, iar pârâta Bujor Cristina este descendent de

gradul I.

În privinta testamentului lasat de defunct se susţine că este nul pentru că nu au fost

respectate dispoziţiile art. 8 din Ordinul nr. 261/1982, art. 25 şi 26 din regulamentul de

funcţionare al cimitirelor, HCLM nr. 318/1998 şi HCLM nr. 417/2001.

Prin întâmpinare, pârâta Bujor Ioana a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale

active şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Bujor Cristina, susţinând că nici

reclamantul şi nici pârâta nu şi-au manifestat dreptul de opţiune succesorală în termenul

prevăzut de lege. Prin cerere reconvenţională pârâta a solicitat să se constate că la imobilul

succesoral au fost aduse o serie de îmbunătăţiri asupra cărora are un drept de creanţă, că a fost

edificată o extindere asupra căreia are un drept de coproprietate şi a arătat că pasivul

succesoral este de 4332,5 lei, constând în cheltuieli de înmormântare.

10


Pârâta Bujor Cristina a arătat, prin întâmpinarea depusă, că este de acord cu

acţiunea formulată şi a contestat îmbunătăţirile arătate de pârâta reconvenientă.

Dupa decesul reclamantului Bujor Silviu, la 6.09.2007 au fost introduşi în cauză

succesorii săi Viorel Mioara, Viorel Cristian, Viorel Ionuţ, Viorel Nicoleta.

Prin încheierea din 15 februarie 2008 Judecătoria Bucureşti a respins excepţia

lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta

Bujor Ioana reţinând, în motivare, că nici reclamantul şi nici pârâta Bujor Cristina nu au fost

anunţaţi cu privire la decesul tatălui lor şi că, prin cererea de deschidere a procedurii

succesorale notariale pe care a formulat-o pârâta Bujor Cristina, reiterată ulterior şi de

reclamant, aceştia şi-au manifestat neechivoc voinţa de a participa la moştenire, cererea fiind

implicit o declaraţie de acceptare a succesiunii.

Prin sentinşa civilă nr. 11332 din 25 iunie 2009 Judecătoria Bucureşti a respins

excepţia prescrierii dreptului la acţiune în privinţa cheltuielilor de înmormântare, a admis în

parte acţiunea şi a admis cererea reconvenţională.

A constatat nulitatea absolută a testamentului autentificat sub nr.

8116/28.02.1995, a constatat deschisa succesiunea defunctului Bujor Eusebiu, decedat la

13.08.2003, a stabilit că au calitatea de moştenitori Viorel Ionuţ, Viorel Nicoleta, Viorel

Mioara şi Viorel Cristian, în calitate de descendenţi de gradul II, cu o cota de 3/8, prin

retransmitere de la defunctul Bujor Silviu, pârâta Bujor Ioana, în calitate de soţie

supravieţuitoare, cu o cota de 3/8 şi pârâta Bujor Cristina, în calitate de descendent de gradul

I, cu o cota de 3/8.

A constatat că masa succesorală se compune din activ constând în dreptul de

proprietate asupra imobilului din Bucureşti, b-dul Mureş nr. 122, cota de ˝ din extinderile

edificate împreuna cu Bujor Ioana şi dreptul de folosinţă asupra locului de veci situat în

Cimitirul Central şi din pasiv constând în 6177,60 lei cheltuieli de înmormântare actualizate.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că dovada calităţii de

succesibil se poate face şi prin alte mijloace admise de lege, atunci când nu a fost eliberat un

certificat de moştenitor şi în cauză această dovadă s-a făcut cu actele de stare civilă ale

părţilor.

La stabilirea masei succesorale prima instanţă a avut în vedere că în timpul

căsătoriei cu Viorel Mioara respectiv în anul 1967, defunctul Bujor Eusebiu a cumpărat

imobilul din Bucureşti, b-dul Mureş, imobil care i-a fost atribuit defunctului la partajul dispus

11


prin sentinţa civilă nr. 3033/1974 pronunţată de Judecătoria Bucureşti. După februarie 1993,

în timpul căsătoriei cu Bujor Ioana, au fost aduse îmbunătăţiri imobilului şi s-au făcut o serie

de extinderi, motiv pentru care s-a stabilit că soţia supravieţuitoare are un drept de

coproprietate pentru extinderile făcute şi un drept de creanţă pentru îmbunătăţirile aduse

imobilului.

În privinţa pasivului succesoral instanţa de fond a stabilit pe baza declaraţiei

martorilor audiaţi că pârâta Bujor Ioana a suportat în întregime cheltuielile de înmormântare şi

pentru pomenirile ulterioare, pasivul succesoral fiind de 6177,60 lei.

La partajarea masei succesorale instanţa de fond a atribuit imobilul succesoral

către soţia supravieţuitoare conform manifestării de voinţă a părţilor şi ţinând cont că imobilul

nu este comod partajabil în natură.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Bujor Ioana criticând modul de

soluţionare a excepţiei neacceptării în termen a succesiunii de către reclamant şi de către

pârâta Bujor Cristina.

Prin decizia civilă nr. 212 din 3 mai 2009 Tribunalul Bucureşti a respins excepţia

decăderii apelantei din dreptul de a depune motivele de apel şi a respins ca nefundat apelul

pârâtei Bujor Ioana.

La pronunţarea acestei decizii tribunalul a reţinut că excepţia lipsei calităţii

procesuale active a reclamanţilor şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Bujor

Cristina a fost corect respinsă de instanţă pentru urmatoarele considerente:

Potrivit art.700 alin.1 Cod civil, astfel cum a fost modificat prin Decretul nr.73/1954,

dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni, socotit de la

deschiderea succesiunii. Acest termen de 6 luni este un termen de prescripţie şi el începe să

curgă de la data deschiderii moştenirii, chiar dacă succesibilul a luat cunoştinţă mai târziu de

moartea celui care lasă moştenirea.

S-a mai considerat esenţial şi faptul că însăşi pârâta Bujor Ioana a recunoscut

calitatea acestora de moştenitori ai defunctului, prin cererea de chemare în judecată ce a făcut

obiectul dosarului nr.3389/2004 al Judecatoriei Bucureşti, prin care a solicitat instanţei să se

constate că de pe urma defunctului Bujor Eusebiu au ramas ca moştenitori ea, în calitate de

soţie supravieţuitoare, Bujor Cristina şi Bujor Ionuţ în calitate de descendenţi.

Potrivit art. 700 Cod civil, „dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un

termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii”. Termenul de 6 luni în care persoana cu

12


vocaţie succesorală urmează a se pronunţa dacă acceptă succesiunea, este un termen de

prescripţie, care curge de la deschiderea succesiunii. Deoarece succesiunea se deschide „prin

moarte”, termenul de opţiune succesorală curge de la moartea lui de cujus pentru toţi

moştenitorii, prescripţia fiind unică pentru toţi moştenitorii.

Reclamantul Bujor Silviu şi pârâta Bujor Cristina au susţinut că nu au avut cunoştinţă

de decesul tatalui lor, Bujor Eusebiu, deoarece nu au fost anunţaţi de pârâta Bujor Ioana,

astfel că în cazul lor fie calculul termenului de prescripţie începe cu data luării la cunoştinţă

de deces, respectiv data citării lor la biroul notarului public pentru dezbaterea moştenirii, fie

operează o repunere în termenul de acceptare a succesiunii, curgerea termenului de prescripţie

fiind întreruptă în perioada cuprinsă între decesul autorului şi data când au luat cunoştinţă de

deces.

Faptul că reclamantul Bujor Ionuţ şi pârâta Bujor Mioara – copiii defunctului – nu

aveau relaţii apropiate cu defunctul lor tată, aşa cum au reţinut instanţele şi că locuiau în zone

diferite, nu constituie cauze de forţă majoră, care să justifice suspendarea sau întreruperea

termenului de 6 luni prevăzut de art. 700 Cod civil.

Bibliografie:

C. Statescu, Drept civil. Contractul de transport. Drepturile de creaţie intelectuală.

Succesiunile, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967, p. 155.

C. Apel Craiova: S. civ., Dec. nr. 2569/1999, publicată în Studia U.B.B nr. 1/2001, p. 157-158.

http://portal.just.ro/83/Documents/

Brosura_privind_Noul_Cod_Civil_al_Romaniei_Ministerul_Justitiei.pdf

http://www.notariatbucuresti.eu/noutati/7-blog/23-dreptul-la-mostenire-al-

descedentilor.html

http://www.juspedia.ro/12854/succesiune-acceptarea-mostenirii-presciptia-dreptului-

de-optiune-succesorala-descendent-care-nu-a-pastrat-legatura-cu-de-cujus-repunere-in-

termenul-de-acceptare-conditii/

13

http://www.juspedia.ro/12854/succesiune-acceptarea-mostenirii-presciptia-dreptului-de-optiune-succesorala-descendent-care-nu-a-pastrat-legatura-cu-de-cujus-repunere-in-termenul-de-acceptare-conditii/



http://www.notariatbucuresti.eu/noutati/7-blog/23-dreptul-la-mostenire-al-descedentilor.html

http://www.notariatbucuresti.eu/noutati/7-blog/23-dreptul-la-mostenire-al-descedentilor.html

http://portal.just.ro/83/Documents/Brosura_privind_Noul_Cod_Civil_al_Romaniei_Ministerul_Justitiei.pdf

http://portal.just.ro/83/Documents/Brosura_privind_Noul_Cod_Civil_al_Romaniei_Ministerul_Justitiei.pdf


14