MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVAUNIVERSITATEA DE STAT MOLDOVACONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC:Cojocari EugeniaDoctor habilitat în drept, conferenţiar universitar

CUPRINSINTRODUCERE............................................................................................................................. 4Scopul şi obiectivul tezei ...................................................................................................................... 6CAPITOLUL ICONSIDERAŢII INTRODUCTIVE PRIVIND LIBERALITĂŢILE ....................................... 10§ 1. Scurte referinţe istorice ............................................................................................................... 10§ 2. Noţiunea de liberalitate şi formele ei ............................................................................................ 14§ 3. Modalităţile, termenul şi condiţia liberalităţii ................................................................................. 16§ 4. Acte juridice cu titlu gratuit ca forme ale liberalităţilor. Criterii privind distincţia acestora de alte acte .. 20§ 5. Incapacităţi speciale de a dispune prin donaţie sau testament ........................................................ 24§ 6. Incapacităţi speciale de primi prin donaţie sau testament ............................................................... 26CAPITOLUL IITESTAMENTUL - ACT JURIDIC DE LIBERALITATE........................................................... 30§ 1. Noţiuni introductive privind succesiunea testamentară .................................................................. 30§ 2. Conţinutul testamentului ca act juridic de liberalitate ..................................................................... 35§ 3. Felurile testamentului în dreptul românesc .................................................................................... 49Testamentul autentic ........................................................................................................................54Testamentul mistic sau secret. ..........................................................................................................57Testamentele privilegiate. .................................................................................................................58a. Testamentul militarilor. ...............................................................................................................59b. Testamentul făcut în timp de boală contagioasă. ........................................................................59c. Testamentul maritim.....................................................................................................................59Alte forme testamentare. ..................................................................................................................60§ 4. Execuţiunea testamentară-mod de exercitare a liberalităţii ............................................................. 63CAPITOLUL IIINOŢIUNEA DE LEGAT CA ACT DE LIBERALITATE ŞI CLASIFICAREA LUI................. 70§ 1. Noţiunea de legat şi caracterele sale ............................................................................................ 70§ 2. Clasificarea legatelor în funcţie de diferite criterii .......................................................................... 72I. Legatul universal. ......................................................................................................................... 72II. Legatul cu titlu universal. ...........................................................................................................74III. Legatul cu titlu particular (singular). .........................................................................................753§ 3. Nulitatea, reducţiunea, revocarea şi caducitatea legatelor ............................................................ 83CAPITOLUL IVDONAŢIA DE BUNURI VIITOARE ........................................................................................ 102§ 1. Noţiuni generale privind donaţiile ............................................................................................... 102§ 2. Condiţiile de validitate a contractului de donaţie ......................................................................... 102

§ 3. Donaţiile de bunuri viitoare între soţi .......................................................................................... 104§ 4. Donaţia de bunuri viitoare între alte persoane ............................................................................. 105ÎNCHEIERE ................................................................................................................................ 110Sinteza rezultatelor obţinute .............................................................................................................. 110Concluzii şi recomandări .................................................................................................................. 110BIBLIOGRAFIA .......................................................................................................................... 114ADNOTARE ................................................................................................................................ 118SUMMARY ................................................................................................................................. 119Р Е З Ю М Е ............................................................................................................................... 1204INTRODUCERETeza este o prezentare teoretică, normativă şi practică în dreptul succesoral, care, deşi au fost cercetatede diverşi autori în lucrări de specialitate, autorul vine să o facă în noile condiţii ale economiei de piaţă, cândcu prioritate creşte dreptul de proprietate privată. Deşi întâlnită, atât în literatura de specialitate, cât şi înlegislaţie, noţiunea de liberalităţi este puţin cunoscută în sensul ei adevărat, de aceea autorul şi-a propus cascop principal cercetarea acestora.Liberalităţile au cele mai specifice caractere de care trebuie să se ţină cont la crearea actelor juridicepersonale şi cu titlu gratuit care se încheie, atât între vii, cât şi pentru cauză de moarte.Liberalităţile constituie o categorie specială de acte a căror reglementare creează în plan juridicefecte diverse, existând o corelaţie strânsă prin regimul juridic aplicabil cu diferite instituţii ale dreptuluiprivat. Pe de altă parte, această subclasă de negotium juris prezintă o importanţă deosebită din punctde vedere social, venind să traducă la nivel instituţional, normativ, relaţii interumane cu un pronunţatcaracter privat, dând expresie unor practici sociale încărcate de un înalt grad de subiectivitate şivoluntarism. Astfel, prin aceste forme juridice se sancţionează relaţii sociale ce au atât o dimensiunepatrimonială, obiectivă, cât şi o constantă componentă atitudinală prezentă cel mai adesea sub formaacelui animus donandi.În ceea ce ne priveşte, ne-am îndreptat analiza în două direcţii. Pe de o parte, relaţia dintre liberalităţi şiinstituţia dreptului succesoral, iar pe de alta am accentuat observaţiile printr-o particularizare a acestora încadrul analizei unui studiu de caz ce are ca obiect două figuri juridice cu o configuraţie şi o incidenţă aparteîn relaţia dintre liberalităţi şi dreptul succesoral şi anume donaţia şi testamentul.În cazul relaţiei dintre liberalităţi şi dreptul succesoral, ne-am oprit atenţia asupra unei instituţii specificedin cadrul dreptului civil român ce vine să o reglementeze şi să o dezvolte, fiind vorba de principiul interdicţieiliberalităţilor ce încalcă rezerva succesorală, insistând asupra reducţiunii testamentare şi raportului donaţiilor.Această instituţie apare ca o limită care îngrădeşte dreptul de dispoziţie şi are un caracter de excepţie ce vinesă dea normelor care o compun un caracter de strictă interpretare.Baza juridică pentru această materie o prezintă pe de o parte, articolele 847-855 din Codul civil român,articolul 480 din acelaşi act normativ care prevăd că: proprietatea trebuie exercitată în limitele prevăzute delege, precum şi articolele 1432 şi următoarele din Codul civil al Republicii Moldova, cât şi articolul 827-838din acelaşi act normativ. Din acest caracter limitativ asupra efectelor dispoziţiei decurg o serie de efecte cevor face obiectul de analiză al acestei lucrări. În aceeaşi ordine de idei regăsim în reglementarea normativăromână, cât şi în literatura juridică, două concepte conexe acestei relaţii speciale dintre liberalităţi şi dreptulsuccesoral: rezerva succesorală şi reducţiunea liberalităţilor excesive.5

Raţiunea emergenţei acestor două concepte de o largă răspândire în sistemele de drept continentale (romanogermane)constă în ceea ce s-ar putea numi o obligaţie naturală (care cu timpul dobândeşte caracter juridic) depietate între ascendenţi şi descendenţi, o datorie care îşi găseşte sursa în relaţiile sociale din întreg spaţiul culturaleuropean şi care se regăseşte sancţionată juridic şi la nivelul altor ramuri de drept cum ar fi obligaţia de întreţinerece funcţionează între ascendenţi şi descendenţi din dreptul familiei sau chiar în sfera dreptului public prin incriminareaabandonului de familie. Această problematică a rezervei succesorale interesează chiar şi societatea în ansamblulsău, fără a ajunge la concluzia că am avea de a face cu o instituţie de ordine publică, în schimb această aserţiunepoate fi înţeleasă în sensul în care avem de-a face cu descendenţi ce au cunoscut un standard de viaţă ridicat, careprin liberalităţile excesive ale autorilor s-ar vedea puşi într-o situaţie materială precară. Reducţiunea apare ca osancţiune specifică a încălcării limitelor dreptului de dispoziţie trasate de instituţia rezervei succesorale. În cadrultransgresării acestei norme, actele de gratificare vor fi reduse în limitele cotităţii disponibile.Un alt aspect al lucrării vizează analiza efectelor acestor instituţii asupra unor figuri juridice cum suntdonaţia şi testamentul. Există mai multe motive care ne-au îndreptat spre abordarea studiului de caz în acestelimite. Pe de o parte, am avut în vedere un element exterior de esenţa acestor acte juridice şi anume pondereape care acestea o ocupă în practică. Deşi aparent, tocmai prin această pondere lucrurile ar trebui să fie clareîn ceea ce priveşte regimul juridic aplicabil şi modulaţiile efectelor juridice, tocmai această prezenţă constantăîn prima linie a litigiilor de drept privat vine să arate confuzia conceptuală ce trenează în privinţa lor.În acelaşi sens, considerăm aceste acte juridice ca fiind emblematice pntru categoria liberalităţilor avândîn vedere forma, efectele, precum şi regimul juridic sancţionator aplicabil, ele fiind un etalon pentru materialiberalităţilor şi redând în forme diferite inter vivos şi mortis causa efectele unui act prin care se realizeazăo prestaţie patrimonială fără reprezentarea unei contrapartide de ordin patrimonial.Actualitatea temei investigate și gradul de studiere a acesteiaActualitatea succesiunii este determinată de procesul transformărilor pozitive din toate domeniile vieţiisociale şi economice ale ţării, de insuficienta reglementare a raporturilor sociale care au existat în curs dedecenii fără a dobândi relevanţă juridică, de amploarea noilor raporturi de proprietate privată şi de alţifactori specifici relaţiilor sociale de ordin patrimonial.Adoptarea legilor privind dreptul de proprietate şi cele privind privatizarea nu numai că au suspendatlimitările şi interdicţiile privind proprietatea privată, dar au creat condiţii pentru dezvoltarea şi realizareaformelor organizaţionale, sociale şi economice noi, a entităţilor din sfera economiei de piaţă, lansând peprimul plan persoana fizică, ca subiect central al drepturilor şi obligaţiilor civile. Această evoluţie regăsită lanivelul întregii societăţi ne-a condus spre analiza unor forme de manifestare a liberalităţilor, criteriul determinantîn alegerea acestora fiind frecvenţa apariţiei acestora în practica judiciară.6

Una din condiţiile necesare de dezvoltare a relaţiilor economiei de piaţă şi a funcţionării normale estereglementarea juridică a proprietăţii, care ar corespunde cerinţelor obiective ale pieţii, fapt ce implică necesitateaunor serii de modificări şi în legislaţia succesorală, permiţând soluţionarea cauzelor succesorale într-o manierăunică, completă şi lipsită de controverse, corespunzând astfel, necesităţilor sociale ale contemporaneităţii,cerinţelor statului de drept, fiind evidentă necesitatea unor reforme în dreptul succesoral.Bineînţeles că mulţi jurişti, atât teoreticieni, cât şi practicieni, consideră că dreptul succesoral este unadin cele mai stabile instituţii care nu necesită modificări. Această aserţiune comportă totuşi o analiză maiminuţioasă, deoarece normele de drept sunt relative la evoluţia economicului, fără a înţelege preeminenţaabsolută a economicului. Cu toate acestea, odată cu efectuarea reformelor cardinale în domeniul proprietăţiieste natural ca legislaţia succesorală să apară ca atinsă de desuetudine, normele de drept din această ariefiind „legate indisolubil de procesul dezvoltării statului, reacţionând simţitor la modificările economice” petrecuteîn interiorul structurii etatice. Iată de ce nu putem pleda pentru un drept succesoral fără modificări atuncicând are loc schimbarea principiilor fundamentale ale dreptului de proprietate de la un drept unic al proprietăţiipublice la recunoaşterea cu aceleaşi efecte a dreptului de proprietatea privată.Faţă de evoluţiile contemporane, există un deosebit interes pentru individ, în ceea ce priveşte limiteledreptului de a dispune, precum şi modalitatea de a putea moşteni averea defunctului. Iată de ce considerămcă acum este necesar a se modifica legislaţia în vigoare privind succesiunea, a concretiza unele aspecte alesuccesiunii testamentare, unele liberalităţi, toate fiind legate de dreptul de proprietate privată în legătură cucare au apărut noi forme de proprietate, noi subiecte ale acestui drept, noi probleme, în special la succesiuneaproprietăţii cu caracter comun, care nu pot fi soluţionate de dreptul succesoral actual.În prezenta lucrare a fost studiată evoluţia dreptului succesoral al României, al Republicii Moldova, dela origini până în prezent. Au fost cercetate probleme succesorale, liberalităţile, respectiv donaţia şi testamentul,existente în codul civil românesc, cât şi cele apărute în noul cod al Republicii Moldova.Scopul și obiectivul tezeiScopul tezei este cercetarea, fundamentarea ştiinţifică şi elaborarea recomandărilor asupra problemeiliberalităţilor în dreptul succesoral evidenţiind testamentul, legatul şi donaţia în perioada noilor relaţii a economieide piaţă prin prisma evoluţiei istorice, practicii succesorale a dreptului continental şi american, a principiilorechităţii sociale şi asigurării materiale ale succesorilor, analizei legislaţiei actuale şi elaborarea unor propunericoncrete în scopul desăvârşirii dreptului succesoral şi respectării drepturilor persoanelor fizice şi juridice.Sarcinile investigaţiei sunt: dezvăluirea dialectică a dezvoltării şi contradicţiilor legislaţiei şi normelordreptului succesoral consuetudinar, relevarea esenţei instituţiei de drept succesoral şi a problemelorprivindliberalităţile în etapa actuală, determinarea sarcinilor de dezvoltare în viitor, evidenţierea rolului dreptului7succesoral în asigurarea realizării dreptului de proprietate privată persoanelor şi asigurarea a materială amoştenitorilor prin prisma Legii 18 / 1991 republicată privind Fondul funciar în România, evidenţierea actelorjuridice de liberalitate pentru cauză de moarte, examinarea testamentului ca liberalitate şi modalitate derealizare a dreptului de proprietate privată, analiza legatului ca formă de realizare a liberalităţii, analiza şi

relevarea esenţei şi caracterelor specifice ale donaţiei de bunuri viitoare ca formă de realizare a liberalităţilor,elaborarea propunerilor pentru perfecţionarea şi modificarea legislaţiei succesorale în vigoare.Noutatea știinţifică a rezultatelor obţinuteEa prezintă prima cercetare - a problemelor succesorale după legiferarea proprietăţii private, încare s-a studiat liberalităţile ţi formă de testamente şi donaţii în domeniul succesoral în România şi alte ţăripost socialiste din perioada de tranziţie la relaţiile economiei de piaţă.Această cercetare a fost efecutuată pentru prima dată prin prisma istorică a evoluţiei succesiuniiîn România şi dreptului comparat în condiţiile noilor reforme privind proprietatea privată;Este unica lucrare în acest domeniu, care abordează pe nou problema liberalităţilor din domeniuldreptului succecoral:testamentul şi donaţia de bunuri viitoare, în condiţiile relaţiilor de piaţă ;Este prima lucrare care cercetează specificul donaţiilor de bunuri viitoare atât între soţi, cât şi altepersoane, ca liberalităţi mortis cauza în condiţiile actuale .- Este unica lucrare în care propunerile înaintate privitor la modificarea şi perfecţionarea legislaţieisuccesorale au fost elaborate în baza tradiţiilor succesorale consuetudinare, legislaţiei în plan comptat cusuccesiunea franceză şi americană în conformitate cu specificul locului şi timpului. Pentru apărare se recomandăurmătoarele teze fundamentale:1. Actuala legislaţie succesorală este un imitator fidel al dreptului succesoral socialist, care nici odată nanu s-a ţinut cont de tradiţiile şi obiceiurile naţionale, fondul valoros al ideilor şi formulelor juridice alepredecesorilor noştri, care s-au format treptat în baza experienţei de milenii şi a tradiţiilor de neam trecuteprin prisma legilor romano-bizantini, factor negativ, care a dus la pierderea valorilor succesorale naţionale.2. În legislaţia succesorală a României nu este prevăzut un regim unic de succesiune a patrimoniuluidefunctului fapt, ce a favorizat stabilirea unor reguli destul de complicate şi incomplete, care condiţioneazăutilizarea inexactă a legislaţiei şi lezează drepturile constituţionale ale defunctului şi a succesorilor lui.Deci, pentru înlăturarea consecinţelor din timpul socialismului este necesară stabilirea unui regim unic desuccesiune a întregului patrimoniu succesoral, adică revenirea la concepţia română bazată pe proprietateaprivată de succesiune universală a drepturilor şi obligaţiilor defunctului, utilizată cel mai frecvent în întreaga lume.3. Dat fiind faptul, că în actuala legislaţie, nu este stabilită o normă exclusivă a timpului apariţiei relaţiilorsuccesorale,art.651, CCR prevede, că succesiunea se deschide prin moarte “ de cuius iar art.653 prevede,8că succesorii descendenţi şi ascendenţi au drept de posesiunea succesiunii din “momentul” morţii defunctuluide cuius), acelaşi eveniment juridic decesul defunctului poate avea interpretări diferite care favorizează lezareadrepturilor succesorale ale moştenitorilor, cum ar fi de exemplu în cazul decesului persoanelor în decursulunei zile calendaristice, însă la ore diferite. Deci considerăm, că este necesară stabilirea normei, care arprevede, că relaţiile succesorale apar la survenirea evenimentului juridic decesul lui de cuius şi anume la“momentul morţii” care să fie confirmat prin ora, minutul, secunda decesului.4. Cu dreptul de a-şi testa averea în România sunt instituite persoanele, care au atins vârsta majora,adică de 18 ani. Însă noi, considerăm, că acum în perioada actuală, când a fost legiferat dreptul deproprietate privată, când se desfăşoară pe larg economia de piaţă, când odată cu petrecerea reformeişcolare, comparativ cu anii precedenţi în câmpul muncii se Încadrează un număr tot mai mare de copii minoridin punctul de vedere a dreptului civil, este evidentă şi necesitatea acordării lor a dreptului de aşi testa

averea agonisită pe mijloace dobândite prin muncă, donaţii, câştiguri, ca participanţi şi fondatori a diferitorfundaţii şi altor categorii de persoane juridice datorită cărui fapt ei ar obţine dreptul de exercitare în deplinămăsură a drepturilor de proprietar prevăzute în Legea privind drepturile copilului.5. Legislaţia civila în vigoare mai prevede o formă de testamente şi anume testamentele prin intermediulcărora depunătorul este în drept a-şi testa depunerea, ce se află în instituţia dată. Considerăm, că aceastăformă, care a acordat deţinătorului drepturi nelimitate în testarea depunerilor sale, iar moştenitorilor instituiţi dea primi depunerea testată în orice vreme, fără respectarea termenului de şase luni, fără defalcarea rezervei şiîndestularea pretenţiilor creditorilor, care drept argument are numai corespunderea intereselor bancare, trebuieexclusă. Deoarece ea nu corespunde normelor dreptului succesoral unui stat democrat bazat pe drept.6. A cerceta testamentul ca act de liberalitate, o formă juridică pe care o poate îmbrăca o multitudine deacte juridice independente între ele şi cu regimuri juridice distincte. A studia caracterele juridice ale testamentuluicare sunt aplicabile întocmai legatului, dar sunt specifice şi altor dispoziţii testamentare (de exemplu, exheredări,numirea de executor testamentar etc.).7. Drepturile testatorului în testarea averii nu sunt absolute, art.841 al Codului civil român prevede căliberalităţile făcute prin testament, nu pot trece peste jumătatea bunurilor dacă la moarte-i lasă un copillegitim, peste o a treia parte; dacă lase doi, şi mai mulţi copii, peste a patra parte. Considerăm insă, căaceastă normă nu corespunde cerinţelor statului bazat pe drept şi necesită a fi modificată în următoareledirecţii: - Investirea cu dreptul la rezervă a tuturor succesorilor de clasa 1 inclusiv şi a celor în baza reprezentării,ne cătând la capacitatea de muncă; - Modificarea patrimoniului asupra căruia se extinde rezerva, şi instituireaei asupra tuturor obligaţiilor şi drepturilor defunctului;8. A cerceta liberalităţile care sunt singurele acte cu titlul gratuit care interesează materiamoştenirii şi devoluţiunea ei. În dependenţă de diferite criterii liberalităţile se împart în mai multe9categorii. astfel în dependenţă de producerea efectelor deosebim: liberalităţi între vii şi liberalităţipentru cauză de moarte.9. Cercetarea donaţiei drept act de liberalitate succesorală, prin care donatorele dă irevocabil un lucrudonatarului, care-l primeşte. Donaţiile de bunuri viitoare se deosebesc de donaţiile obişnuite prin faptul căele sunt revocabile şi prin aceea că dreptul de filosinţă asupra bunului tpece în timpul vieţii iar cel de proprietatedupă moarte.Donaţia de bunuri viitoare pe care unul din soţi o face celuilalt, în timpul căsătoriei, este aşadar odispoziţie care îi conferă gratificatului numai titlu de succesibil, printr-un act care este caduc în caz de predecesal acestuia din urmă şi care este prin esenţă revocabil. În toată puterea cuvântului, donaţia de bunuri viitoareîntre soţi este o donaţie din cauză de moarte. Ea nu constituie însă propriu zis o derogare de la oprireapactelor asupra unei succesiuni viitoare, căci, spre deosebire de asemenea pacte, o astfel de donaţie, dupăcum am văzut, nu este irevocabilă.10. Donaţiile de bunuri viitoare sunt permise de legislaţia în vigoare între orice persoane. Soluţia validităţiidonaţiilor de bunuri viitoare şi a caracterului lor, prin esenţă revocabil, a fost explicit confirmată de practicanoastră judecătorească.

11. Studierea necesităţii perfectării Codului civil actual privind dispoziţia referitoare la donaţia de bunuriviitoare, fie că ea ar urma să intervină între soţi, sau între alte persoane, fiindcă după cum confirmă practica,donaţia de bunuri viitoare este necesară pentru mai multe persoane, deoarece acum când a început săcrească proprietatea privată apar posibilităţi de a dobândi foloase patrimoniale chiar prin încheierea căsătoriei.12. Cercetând problema raportului donaţiilor care produce unele devieri de la regula generală a condiţiilorde valabilitate a actelor de donaţie a concluziona că totuşi donatorul se bucura de unele foloase de labunurilor supuse raportului. Deşi donatarul bunurilor raportabile are obligaţia de a readuce bunul la masasuccesorală, cu toate acestea el beneficiază de unele avantaje de pe urma donaţiei primite, astfel:1. donatarii dobândesc imediat posesia şi folosinţa bunurilor donate, şi dreptul de a culege definitiv siexclusiv, până la deschiderea succesiunii, fructele bunurilor donate ;2. la deschiderea succesiunii donatarul are dreptul sa aleagă între a veni la succesiune raportând bunul şia renunţa la succesiune, păstrând bunul susceptibil de raport;3. în cazul în care este posibil raportul prin echivalent, donatarul are dreptul să păstreze în natura, în lotulsău, bunul primit ca donaţie.Semnificaţia teoretică și valoarea aplicativă a lucrăriiBaza teoretică, normativă şi metodologică a investigaţiilor a constituit-o: Constituţia României, modificatăşi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, Legea nr.319 din 10 iunie 194410pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, Codul civil român din 1864 cu modificări, Codul civil alRepublicii Moldova, Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr.845 din 3 ianuarie 1992, Legeanr.18 din 19 februarie 1991 – Legea fondului funciar etc.La elaborarea tezei a fost studiată literatura juridică de specialitate, respectiv:- din domeniul istoriei dreptului privat roman, internaţional privat, dreptului civil, succesoral,familial etc.: Kosren M., Grosse E., Ostroviţianor C., Molcuţ E., Hanga V., Jacotă M., TomulescuC., Eliescu M., Aramă E., Condurachi I. Egunov A., Erbiceanu V., Galben A., Grama D., Firoiu D.,Fotino G., Rădulescu A., Savenco, M. Casenko, M., Sovietov, S. Popescu, Molcuţ E.,Constantinescu E., Nichitiuc P., Alexeev S., Halfin R., Xalperin P., Ioffe O., Şargorodchii,I. Filipescu, Ghe. Beleiu, C. Bârsan, V. Stoica, I. Ceterchi, Aubry et Rau, Dogaru I., T.R. Popescu,Antimonov B., Grave N. , Serebrovchii V., Aidinova Ă., Cepiga T., Gordon M. , Dronicov V.,Rubanov A., Repin V., Volcinschi V. etc. Baza empirică a lucrării cuprinde următoarele componente:prima componentă o reprezintă studiul fondurilor Arhivei Naţionale a României, arhivele judecătoriilorşi birourilor notariale din judeţul Gorj ale anilor 1980 - 2003, Biroului Notarial Anica Merişescu dinperioada anilor 1996 - 2004. Cea de-a doua componentă o reprezintă studierea legislaţiei civile aRomâniei, Republicii Moldova, a Franţei şi a Rusiei.Drept sursă teoretică a cercetării au servit o serie de lucrări. Valoarea ştiinţifico-practică a cercetăriiconstă în faptul că rezultatele cercetărilor şi concluziile întemeiate în baza lor pot fi utilizate în procesulpregătirii noului cod civil. O continuitate logică a scopului cercetării problemelor vizate este şi formularearecomandărilor practice, bazate pe practica judiciară şi îndreptate spre desăvârşirea mecanismului aplicăriinormelor succesorale, menite să sporească eficient apărarea intereselor şi drepturilor constituţionale apersoanelor ce lasă moştenire şi a succesorilor lor.Obiectul cercetării constă în studierea evoluţiei legislaţiei şi dreptului succesoral al României, a problemeloractualului drept succesoral în perioada noilor relaţii a economiei de piaţă.Conţinutul lucrăriiTeza de doctorat este structurată pe introducere, patru capitole divizate în subparagrafe şi încheiere. Ea

are la bază analiza teoretică a noţiunilor şi prevederilor legale ale practicii judiciare referitoare la liberalităţi îndreptul succesoral, respectiv testamentul şi donaţia.Prima parte a lucrării, introducerea, cuprinde noutatea ştiinţifică a lucrării, necesitatea studierii liberalităţilorîn cadrul dreptului succesoral, noutatea, precum şi scopul studierii acestora.Primul capitol intitulat „Consideraţii introductive privind liberalităţile”, este structurat în şasesubcapitole. Primul subcapitol se referă la istoricul apariţiei liberalităţilor, respectiv a testamentului şi donaţiei,11cel de-al doilea cuprinde noţiunea de liberalitate şi formele ei, cel de-al treilea defineşte modalităţile, termenulşi condiţia liberalităţii, cel de-al patrulea se referă la actele juridice cu titlu gratuit, ca forme ale liberalităţilorşi criteriile privind distincţia dintre actele cu titlu oneros şi gratuit, cel de-al cincelea cuprinde incapacităţilespeciale de a dispune prin donaţie şi testament şi cel de-al şaselea cuprinde incapacităţi speciale de a primiprin donaţie sau legat.Capitolul II, intitulat „Testamentul ca act de liberalitate”, cuprinde cinci subcapitole. Primul subcapitolcuprinde noţiuni privind testamentul, cel de-al doilea subcapitol cuprinde conţinutul testamentului, iar cel dealtreilea subcapitol cuprinde condiţiile de valaditate ale testamentului, în subcapitolul patru este studiatăclasificarea testamentelor, iar în subcapitolul cinci este cercetată execuţiunea testamentară ca modalitate deexecutare a liberalităţilor.Capitolul III, denumit ”Noţiunea de legat ca act de liberalitate și clasificarea lui”, este structurat întrei subcapitole. Primul subcapitol defineşte noţiunea de legat şi caracterele sale, cel de-al doilea subcappitolcuprinde clasificarea legatelor în dependenţă de diferite criterii, respectiv defineşte legatul universal, legatulcu titlu universal şi legatul cu titlu particular sau singular, iar cel de-al treilea subcapitol se referă la nulitatea,reducţiunea, revocarea şi caducitatea legatelor.Capitolul IV, intitulat „Donaţia de bunuri viitoare – Liberalitate mortis causa”, cuprinde treisubcapitole. Primul subcapitol se referă la noţiuni generale privind donaţiile şi donaţiile de bunuri viitoare, însubcapitolul doi sunt cercetate donaţiile de bunuri viitoare între soţi, iar în subcapitolul trei este cercetatădonaţia de bunuri viitoare între alte persoane, iar în subcapitolul patru este cercetată instituţia raportuluidonaţiilor, ca efect asupra succesiunii.Teza se încheie cu lista lucrărilor ştiinţifice, de specialitate, care au fost consultate, cu trei rezumate alelucrării în limba română, engleză şi rusă.Aprobarea rezultatelorLucrarea a fost prezentată în cadrul catedrei de specialitate a Universităţii de Stat Moldova şi la seminarulspecializat. Materialele cercetărilor efectuate, principalele concluzii şi recomandări ale investigaţiei şi-au găsitreflectarea în publicaţiile autorului şi pot servi drept suport în noul proiect de modificare a a Codului civil.Tema abordată pentru prima dată în literatura de specialitate poate servi drept informaţie utilă în activitateapractică a instanţelor judecătoreşti, în activitatea notarială şi avocaţială.Lucrarea poate fi folosită ca sursă teoretică şi practică în învăţământul superior de specialitate, precumşi la elaborarea unor lucrări ştiinţifice ulterioare, cercetări legate de problema regimului juridic al actelor de

liberalitate, efectele acestora asupra dreptului succesoral şi în consecinţă, a succesiunii autorului într-o societatedemocratică. Lucrarea are o construcţie conceptuală de studiu monografic, înglobând şi îmbinând aspecte12teoretico-practice ale instituţiei succesiunilor, cu referire la liberalităţi, respectiv testament şi donaţii, cu trimitericomparative la legislaţiile din Republica Moldova, Federaţia Rusă, Franţa, Statele Unite ale Americii.În încheiere sunt formulate concluzii şi propuneri în vederea perfecţionării instituţiei succesiunii, efectulliberalităţilor asupra acestora, regimul juridic.Ideea fundamentală este că liberalităţile, respectiv testamentul şi donaţia mortis causa au un rol importantîn cadrul instituţiei succesiunii, au un rol practic într-o societate democratică, găsindu-şi aplicaţie atât înlegislaţia naţională, cât şi internaţională.Momentele esenţiale în aprobarea materialelor tezei sunt oglindite în publicaţiile în formă de monografii,articole, care şi-au văzut lumina tiparului în România, în tezele simpozioanelor, conferinţelor:1. Drept civil Român.Craiova, Ed.Hellos, 2000, 355 p.2. Crearea unui nou cadru legislativ în România în domeniul dreptului succesoral şi prin propuneri delege ferenda în vederea facilitării integrării în structurile euro-atlantice. Scientia, 2001, nr.1, p.48-53.3. Drept civil. Contracte speciale. Note de curs. Tg-Jiu, 2002, 135 p.4. Drept succesoral. Tg-Jiu, 2002, Ed. Lumina Lex, 140 p.5. Drept civil. Persoana juridică. Tg-Jiu, 2000, Ed. Hellos, Craiova, 434 p.6. Necesitatea sincronizării terminologiei juridice române cu cea occidentală. Scientia, 2004, nr.7,p.119-122.7. Unele consideraţiuni privind donaţia de bunuri viitoare - Liberalitate mortis causa. Scientia, 2004,nr.8, p.42-49.8. Noţiunea de legat ca act de liberalitate şi clasificarea lui. Scientia, 2005, nr.10, p.23-45.9. Unele aspecte privind execuţiunea testamentară ca mod de exercitare a liberalităţii. Scientia, 2004,nr.9, p.42-54.13Capitolul ICONSIDERAŢII INTRODUCTIVE PRIVIND LIBERALITĂŢILE§ 1. Scurte referinţe istoriceDeoarece examinarea liberalităţilor succesorale se va face ţinându-se cont de dreptul de proprietateprivată care a apărut încă din vremurile cele mai străvechi, considerăm că este necesar să ne referim la aceletimpuri prin prisma istoriei, pentru a preciza un adevăr născut în timp.Dacă la origine, la romani, succesiunea se întemeiază pe proprietatea dobândită de către succesoriasupra bunurilor defunctului, în epoca clasică, cuvântul succesiune era întrebuinţat numai în înţelesul desuccesiune cu titlu universal. În dreptul roman, succesiune se numeşte hereditas, cuvânt derivat de la numelenoului titular al patrimoniului - heres - moştenitor sau succesor. Hereditas se numeşte şi totalitatea bunurilorlăsate de persoana decedată. Persoanele chemate a dobândi succesiunea erau desemnate fie prin voinţalegii, în cazul succesiunii ab intestat sau legală, fie prin voinţa defunctului şi atunci avem de-a face cu succesiuneatestamentară .Când nu există succesori testamentari, fie pentru că defunctul nu a lăsat un testament, fie că testamentulnu a fost valabil întocmit, se deschide succesiunea ab intestat. Succesiunea legală era riguros reglementată întimpul Legii celor XII Table. Cu toate acestea, concepţia romanilor de a se considera cetăţeni demni dacă

mor, lăsând un testament, a făcut ca succesiunea testamentară să fie prioritară faţă de succesiunea ab intestat.Pe lângă cele două tipuri de succesiuni, în dreptul roman mai există succesiunea deferită contratestamentului. Potrivit principiului libertăţii de a testa, testatorul putea institui sau dezmoşteni pe descendenţiisăi, după cum crede de cuviinţă, cu condiţia să respecte formele solemne[1, p.236]. Conform Legii celorXII Table, succesiunea ab intestat, se deschidea numai în cazul în care “decujus” (defunctul) nu lăsa testament,ori testamentul lăsat a fost atins de o cauză de nulitate, fie heredele refuza sau devenea incapabil să primeascămoştenirea. Legea prevedea următoarele categorii de moştenitori civili: heredes sui şi adgnatus proximus.Împăratul Justinian a creat prin reforma sa patru categorii de moştenitori:a) descendenţii; b) ascendenţii, fraţii şi surorile bune şi copiii lor; c) fraţii şi surorile consanguini sauuterini şi copiii lor; d) ceilalţi colaterali.Principiile fundamentale ale succesiunii romane erau:1. Nimeni nu poate muri în parte cu testament şi în parte fără testament - nemo pro parle testatus, proparte intestatus decedere potest [2, p.208]. Conform acestui principiu, succesorul nu poate, pentru aceeaşisuccesiune să fie în acelaşi timp herede testamentar şi herede ab intestat.2. Semel heres, semper heres - o dată herede, totdeauna herede. Aceasta înseamnă că dreptul heredeluinu poate fi afectat prin sosirea unui termen sau realizarea unei condiţii.14Ulpian definea testamentul astfel: testamentum est mentis nostrae iusta contestatio in id solemniter factumut post mortem iiostram voleat [3, p.320], adică testamentul este manifestarea în conformitate cu legea, avoinţei noastre, pentru a avea tărie după moarte. La început, testatorul instituia ca succesori numai pe hereziisăi, dar mai târziu a putut institui şi agnaţi mai îndepărtaţi şi chiar persoane străine de familia sa. În principal,succesorul sau succesorii instituiţi în calitatea lor de executori testamentari, asigurau distribuirea bunurilordefunctului conform dispoziţiilor cuprinse în testament [4, p.34].Testatorul putea favoriza pe unii dintre herezi, spre deosebire de moştenirea legală, unde herezii veneau lasuccesiune în mod egal, după cum putea greva pe cei instituiţi cu executarea unor legate în profitul anumitorpersoane străine de familie. Originea cuvântului testament rezultă din latinescul “testari” - a lua mărturie, adesemna. Pentru a putea face un testament se cerea o capacitate specială, numită testamenti factio. Testamentifactio reprezintă capacitatea de a lua parte sub orice formă la un testament, de a avea un legat, de a fi însărcinatcu o tutelă şi chiar de a fi martor la facerea testamentului. Dacă cineva murea în captivitate, Legea Corneliushotăra ca el să fie considerat mort din momentul captivităţii, aşa că era valabil testamentul făcut înainte.Succesorul testamentar trebuie să aibă testamenti factio în momentul întocmirii testamentului şi să opăstreze continuu din momentul deferirii moştenirii medio tempore non nocet. În afară de instituirea deherede, un testament poate cuprinde substituţiuni, exheredări, numiri de tutori, legate, fideicomise, dezrobiri.Instituirea moştenitorului trebuia făcută în termeni imperativi şi solemni până la începutul epocii ImpăratuluiConstantin când formele solemne ale instituirii au încetat să mai fie obligatorii. Numirea succesorului reprezenta

temeiul existenţei juridice a actului şi se făcea în fruntea testamentului, până când Justinian a abrogat această regulă.Voinţa testatorului nu trebuia să fie viciată nici de eroare, nici de violenţă, altfel testamentul era nul. Testatorul puteanumi un herede sau mai mulţi. Când prin testament era numit un herede căruia i se indica o cotă parte, el aveavocaţie totuşi la întreaga succesiune. Heredele dobândea şi partea pentru care nu a fost instituit, deoarece, învirtutea primului principiu, nu se putea deschide succesiunea ab intestat alături de succesiunea testamentară.În virtutea celui de-al doilea principiu nu era admisă instituirea prevăzută la un anumit termen. Până laîmpăratul Augustus, deschiderea testamentului era o operaţiune privată. Împăratul Augustus stabileşte unimpozit pe succesiune, vicessima hereditatum, fiind scutite unele rude şi cei care primeau sub 100.000sesterţi. Mai târziu, Împăratul Caracalla a dublat impozitul şi a suprimat scutirile, extinzându-le la întreagalume romană, in toto urbe romano. În aceste condiţii, pentru perceperea taxei, orice detentor al unuitestament trebuia să-l prezinte la autorităţi pentru a fi deschis în termen de cinci zile de la moartea testatorului.Privind testamentul, magistratul convoca martorii în viaţă şi îl deschidea, încheind cu procesul verbal. Heredeleprimea originalul procesului verbal şi era obligat să-l facă cunoscut oricui era interesat. Atunci când testamentulse găsea în mâna unui terţ, magistratul, la cererea oricărei persoane interesate, dădea ordine de a prezentaactul prin interdictul de tabulis exhibendis.15Existau restricţii la libertatea de a testa, de ordin formal şi material sau real [5, p.385]. Restricţiile deordin formal obligau testatorul de a institui pe heredes suii săi sau de a-i exhereda. Aceasta reprezenta undrept formal al heredes sui-lor de a fi menţionaţi în testament sau de a fi trecuţi sub tăcere (Ulpian). Exheredareatrebuia facută imediat după instituirea heredelui şi în chip solemn.Romanii cunoşteau încă un mod de succesiune în afară de succesiunea ab intestat şi succesiuneatestamentară. Aceasta era succesiunea deferită contra testamentului şi avea loc în două cazuri: dezmoştenireaneregulată sau omisiunea şi dezmoştenirea regulată sau testamentul inoficios. Dezmoştenirea neregulată existaîncă din timpul Legii celor XII Table. Dacă heredes sui nu erau instituiţi sau dezmoşteniţi potrivit anumitornorme, testamentul era nul, ruptum, sau rectificat. Era nul atunci când cel omis era un fin de familie şi erarectificat în sensul că se menţinea testamentul, dar se atribuia celui omis o parte din succesiune, care variadupă împrejurări atunci când cel omis era o fiică de familie sau un nepot.Dezmoştenirea regulată era al doilea caz al succesiunii deferită contra testamentului şi este constituit dintestamentul inoficios. Testatorul nu poate dezmoşteni fără motive întemeiate rudele sale, deoarece o astfel deatitudine este contrară datoriei de a iubi rudele sale, datorie care se numeşte officium. La baza acesteiinstituţii stă ideea de protecţie a rudelor agnatice sau cognatice şi a luat naştere la sfârşitul Republicii.Succesiunea deferită contra testamentului constituie o creaţie a practicii judecătoreşti şi nu estedatorată nici pretorului şi nici jurisconsulţilor. Este o instituţie rezultată din hotărârile constante aletribunalului celor 100 de bărbaţi, centumirii litibus judicandi. Această instanţă a realizat un echilibruîn societatea romană înlăturând dezmoştenirile nedrepte şi care deveniseră foarte frecvente la sfârşitulRepublicii romane.

Justinian a fost cel care a precizat cauzele ce justificau o moştenire. Până la Justinian aceste cauze eraulăsate la aprecierea judecătorilor. Existau trei categorii de moştenitori ce puteau dobândi o moştenire :Heredes sui et necesarii, heredes necesarii şi heredes extranei sau voluntari.Repudierea sau renunţarea la succesiune se putea face printr-o simplă manifestare de voinţă. Acelaşiefect se producea şi în cazul repudierii succesiunii de către unul din succesorii ab intestat. Dacă nu existau nicisuccesori legitimi, succesiunea revenea statului, în conformitate cu dispoziţiile legilor caducare.Legatul constituie o dispoziţie formulată în termeni imperativi şi solemni, prin care testatorul dispune cuintenţie de a gratifica o persoană numită legatar, de anumite bunuri individual determinate, dispoziţie caregrevează asupra heredelui testamentar. Legatul constituia în dreptul roman o dispoziţie cu titlu particularavând ca obiect bunuri individual determinate din moştenire.Uneori, în mod excepţional, dreptul roman cunoştea un legat cu titlu universal, având ca obiect o partedin moştenire. Legatul trebuia făcut în scopul de a gratifica pe legatar, adică de a-i face o donaţiune şi pânăla Justinian nu putea fi lăsat decât prin testament.16Studiind evoluţia dreptului succesoral al Moldovei am stabilit că testamentul a apărut foarte devreme şiîn întreaga perioadă de dezvoltare a sa a fost modificat [6, p.44].Spre deosebire de dreptul Europei continentale, în materie de succesiuni în Statele Unite ale Americii,Dreptul common-law a deţinut supremaţia în materie o perioadă de 40 ani, până când Model ProbateCode a fost adoptat de AMERICAN BAR ASSOCIATION. Totuşi, în pofida acestei tentative de unificarea dreptului succesoral, Statele au continuat să se diferenţieze până când UNIFORM PROBATE COD(U.P.C.) a fost adoptat în anul 1969 de către NAŢIONAL CONFERENCE OF COMMISSIONERSON UNIFORM STATE LAWS şi AMERICAN BAR ASSOCIATION [7, p.245]. 15 state au adoptatAcţiuni din acest cod.În epoca modernă, dreptul succesoral american s-a schimbat ca urmare a transformărilor componentelorprincipale a patrimoniului şi a proprietăţii imobiliare în proprietate mobiliară, existând chiar o tendinţă maimare asupra proprietăţii a membrilor supravieţuitori şi a familiei defunctului. În acest sens, Curtea Supremăa anulat legile succesorale ce conţineau dispoziţii discriminatorii cu privire la copii legitimi. Statele ce funcţioneazăpe principiul common-law recunosc unui testator dreptul de dezmoştenire, în vreme ce statul Loisiana respectăinstituţia rezervei ereditare. De asemenea, se acordă soţului supravieţuitor un drept în succesiunea soţuluidecedat, fie că e vorba de o succesiune legală sau de devoluţiune testamentară.§ 2. Noţiunea de liberalitate și formele eiÎn ansamblul dreptului privat, o arie distinctă, cu un regim juridic special, îl ocupă o categorie de actejuridice recunoscute generic sub denumirea de liberalităţi. În doctrină, liberalităţile au fost adesea prezentateîn cadrul clasificării clasice ce urmează să disocieze actele civile cu titlu oneros de cele cu titlu gratuit, ca fiindo subclasă a acestora din urmă. Această clasificare, ca orice demers de natură taxonomică, vine să opună încadrul actelor cu titlul gratuit, liberalităţile, actele dezinteresate. Avem de-a face mai degrabă cu o definiţienegativă, care nu atinge decât de o manieră epitelială caracterele profunde ale noţiunii de liberalitate. Aceastăclasificare, regăsită în cvasitotalitatea lucrărilor de specialitate, ar trebui supusă unei analize minuţioase, oapreciere critică venind să-i filtreze impreciziile.Astfel, de o manieră uzuală regăsim în diferite studii, deja ca o definiţie încetăţenită, faptul că liberalităţile

ar fi acea categorie de acte juridice prin care cel ce execută prestaţia la care s-a obligat îşi diminueazăpatrimoniul. Accentul cade în cadrul acestor definiţii pe elementul patrimonial, care vine să strucurezeconstrucţia argumentativă. Distincţia faţă de actele dezinteresate, constă tocmai în prezenţa acestei micşorărisurvenite la nivel patrimonial în ceea ce-l priveşte pe debitorul obligaţiei. Această deplasare a accentuluicătre efectele acestei categorii de acte juridice vine să lase într-un con de umbră şi să priveze noţiunea deunul din caracterele ei esenţiale, care vin să îi creioneze identitatea în cadrul diferitelor forme juridice cu titlu17gratuit. Acest caracter la care ne referim este tocmai voinţa juridică ce stă ca fundament al liberalităţilor.Liberalităţile nu se rezumă a traduce la nivel juridic o mişcare de natură patrimonială în sensul micşorăriipatrimoniului unui subiect de drept şi al creşterii altuia, ci presupun şi o cauză juridică ce vine să uneascăaceste fluctuaţii patrimoniale. Elementul subiectiv, cauza, capătă în analiza liberalităţilor un loc central, deoarecede ea depinde nu doar realizarea acestor acte, precum şi valabilitatea lor, ci însuşi elementul distinctiv ce lestructurează ca figuri juridice aparte. Astfel, pentru a avea o imagine mai clară a noţiunii de liberalitate, nutrebuie să ne rezumăm la definirea limitelor câmpului semantic, ci să ne raportăm la elementul de specificitatece vine să se regăsească de o manieră invariantă în însuşi cadrul categoriei de acte. În cazul nostru amidentificat acest element ca fiind însăşi cauza actului, în ocurenţă scopul imediat ce vine să dea relevanţă înplan juridic voinţei subiectului de drept care se obligă să îşi micşoreze patrimoniul, având reprezentareacreşterii unui alt patrimoniu ca urmare a acestei acţiuni. Această voinţă este recunoscută în literatura despecialitate sub forma latină de animus donandi, adică dorinţa de a gratifica şi vine să se regăsească lanivelul diferitelor forme de liberalităţi, jucând rolul central în determinarea acestei categorii juridice.O importanţă deosebită în instituţia dreptului succesoral o au liberalităţile. Succesiunea a fost şi rămânemodul derivat de dobândire a proprietăţii şi se află într-o legătură indisolubilă cu proprietatea, deoarece prinintermediul succesiunii proprietatea îşi manifestă extrem de pronunţat menirea sa obţinând cea mai consecventăşi cea mai deplină realizare.Potrivit legislaţiei civile, voinţa liberală, pentru a fi juridic eficace, trebuie să fie făcută nu numai în formelesolemne prevăzute de lege, dar să îndeplinească şi anumite condiţii de fond: să emane de la o persoanăcapabilă, să fie lipsită de vicii şi să fie determinată de un scop valabil.Codul civil consacră, prin art.475 şi art.480 libertatea de a dispune fiecare proprietar de bunurile pecare le deţine, drept de dispoziţie ce poate fi limitat sau îngrădit numai pe baza unor dispoziţii legale (art.41alin.2 din Constituţie – Vezi Constituţia nouă).În principiu, aceeaşi libertate o au persoanele fizice şi cât priveşte actele mortis causa, putând să laseaverea moştenitorilor legali sau altor persoane aşa cum s-au făcut precizările în acest sens în capitoleleanterioare.Dreptul de a dispune prin acte mortis causa este însă îngrădit de lege, prin reglementările legale referitoarela rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă (art.841-855 Cod civil, art.1 şi 2 din Legea nr.319/1944).Rezerva succesorală este acea fracţiune din averea defunctului stabilită de lege, la care moştenitoriirezervatari au dreptul şi de care defunctul nu poate dispune prin liberalităţi în timpul vieţii, donaţii, şi nici prinliberalităţi făcute mortis causa, donaţiile de bunuri viitoare, între soţi şi alte persoane şi prin testament, esteceea ce caracterizează liberalităţile, în mod special, aceste îngrădiri care în prezent nu s-ar mai impune, datăfiind dezvoltarea dreptului de proprietate privată.18

În timpul vieţii persoana fizică poate face acte de dispoziţii cu titlu oneros fără nici o îngrădire. Esteîngrădit însă, aşa cum am arătat mai sus, dreptul de dispoziţie prin liberalităţi, donaţii, făcute de autor, dacăeste încălcată rezerva moştenitorilor legali rezervatari.Tot asfel, autorul nu poate dispune mortis causa printestament de întreaga avere, ci numai în măsura în care nu încalcă rezerva succesorală.Cotitatea disponibilă este acea fracţiune din averea defunctului care rămâne după stabilirea rezerveisuccesorale şi de care acesta poate dispune neîngrădit, atât prin liberalităţi între vii, cât şi mortis causa.Instituţia rezervei succesorale îi apără pe moştenitorii rezervatari împotriva liberalităţilor excesive făcutede defunct unor persoane străine, unor moştenitori legali sau chiar unor moştenitori rezervatari făcute căîncălcarea rezervei celorlalţi.Articolele 841 şi 843 Cod civil, precum şi Legea 319/1944 desemnează ca fiind moştenitori rezervataridescendenţii, ascendenţii privilegiaţi (părinţii defunctului) şi soţul supravieţuitor. Prin descendenţi se înţeleg şicopiii adoptaţi conform Legii 87/1998.Majoritatea autorilor, la care ne raliem fără rezerve, au ajuns la concluzia că rezerva se stabileşte înfuncţie de numărul moştenitorilor care vin efectiv la moştenire, fiind străini de moştenire şi deci excluşi moştenitoriirenunţători sau nedemni, în acelaşi sens pronunţându-se practica judiciară – Subsol: a se vedea:D.Alexandresco, op.cit., pag.531; M.B. Cantacuzino, op.cit., pag.281/282; C.Stătescu, op.cit.,pag.198; D. Chirică, op.cit, pag.156; Fr. Deac, op.cit, pag.344-345; Tribunalul Suprem – sec.civ.Decizia 613/1988 în Revista Română de Drept nr.3/1988, pag. 66-67; în sens contrar a se vedea M.Eliescu, op.cit, pag.330-332.Considerăm că, faţă de schimbările ce au avut loc în societate, dreptul de proprietate privatăse consideră absolut numai în cazul în care titularul poate dispune pe deplin de toate atributeleacestuia. În aceste condiţii liberalităţile trebuie privite ca nişte posibilităţi cu adevărat democraticeprin care autorul îşi realizează pe deplin drepturile personale. Deşi legislaţia în vigoare atât dinţară, cât şi de peste hotare nu aduce o definiţie acestei noţiuni, s-a stabilit că liberalităţile suntactele juridice cu titlu gratuit prin care o valoare trece dintr-un patrimoniu într-altul fără cadispunătorul, în urma micşorării patrimoniului propriu, să aştepte un echivalent de la gratificat.Aceste acte de liberalitate sunt donaţia şi testamentul (legatele) care, pentru a fi valabile trebuie să seîntemeieze pe o cauză–scop valabilă. Orice act juridic presupune un fenomen psihologic lăuntric, voinţa,care trebuie să fie exteriorizată, fenomen social extern, fiind declaraţia de voinţă şi un scop juridic, pe carevoinţa urmăreşte să-l realizeze.S-a stabilit că voinţa este un fenomen complex, iar decizia exprimată prin declararea de voinţă esterezultatul final al unui proces psihologic complicat care a fost studiat de mulţi savanţi în domeniu [8, p.17].Deci trebuie să ţinem cont, în primul rând, de prevederile dreptului comun privind cauza sau scopul. În orice19liberalitate, cel ce doreşte să dea o face fără a urmări să primească un echivalent în cadrul actului, el esteînsufleţit de intenţia liberală, animus donandi. Această exprimare de voinţă este o cauză abstractă şi obiectivă,care se opune simplelor motive: dragoste, prietenie, caritate, dorinţă etc. Pentru valabilitatea actului deliberalitate este necesară exteriorizarea voinţei lăuntrice a donatorului. Practica judecătorească nu recunoaştedrept cauză a liberalităţilor numai intenţia liberală, deoarece aceasta ar fi dus la unele donaţii sau legate ceurmăreau scopuri contrare legii. De aceea instanţele au consacrat aşa numita cauză impulsivă şi determinată,care înainte de a fi extinsă la actele cu titlu oneros, a fost consfiinţită tocmai în materie de liberalităţi. Această

cauză impulsivă şi determinată este scopul concret şi subiectiv care a hotărât voinţa liberală. Dispunătorul nudă pentru a face abstract o binefacere. El voieşte această liberalitate, urmărind un scop determinat.Reprezentarea mintală a acestui scop este cauza hotărâtoare a donaţiei sau a legatului.Cauza creează şi anumite trăsături specifice ale liberalităţilor. În actele cu titlu gratuit motivul concret areun caracter unilateral, fiind indiferent dacă a fost sau nu cunoscut de gratificat. Folosind noţiunea de cauzăimpulsivă şi determinată, practica judecătorească, lărgind zonele voinţei lăuntrice cercetate, a recunoscutdrept cauză impulsivă şi determinată şi alte consideraţii decât cele referitoare la activitatea sau calităţilegratificantului. Astfel practica judiciară a declarat nule donaţiile sau legatele care se întemeiau pe o cauzăfalsă, ilicită sau contrară regulilor de convieţuire socială. Cauza falsă este o reprezentarea mintală a unui scopcare nu corespunde cu realitatea.În funcţie de diferite criterii, liberalităţile se împart în mai multe categorii, astfel: în funcţie de producereaefectelor deosebim: liberalităţi între vii şi liberalităţi pentru cauză de moarte [9, p.154].După cum este cunoscut din teoria generală a dreptului civil, actele juridice între vii (inter vivos) sunt aceleacte care îşi produc efectele necondiţionat de moartea autorului sau autorilor lui şi reprezintă marea majoritatea actelor juridice civile. Liberalităţile inter vivos care interesează materia succesorală sunt donaţiile. Actul pentrucauză de moarte, mortis causa, este actul juridic civil a cărui esenţă constă în faptul că nu îşi produce efecteleîn timpul vieţii autorului său, ci numai după moartea acestuia, fiind făcut tocmai în consideraţia morţii. Liberalităţilemortis causa care interesează materia succesorală şi devoluţiunea ei sunt: legatul făcut prin testament şi donaţiade bunuri viitoare. Acestea vor fi subiectele principale de studiu în următoarele capitole.1. Deşi actele mortis causa au o reglementare foarte amănunţită spre deosebire de actele inter vivos, înceea ce priveşte capacitatea de a dispune, însă uneori şi capacitatea de a primi actele mortis causa suntsupuse unor condiţii mai restrictive.2. Actele juridice mortis causa sunt numai acte juridice tipice (numite).3. Dacă actele juridice inter vivos sunt solemne numai ca excepţie, actele mortis causa sunt solemne fărănici o excepţie.20§ 3. Modalităţile, termenul și condiţia liberalităţiiLiberalitatea poate fi nu numai pură şi simplă. Ea poate fi, de asemenea, afectată de o modalitate:termen, condiţie sau sarcină. Liberalitatea pură şi simplă este aceea care se naşte şi îşi produce efectele deîndată, adică în cazul donaţiei între vii, de la data actului, iar în cazul legatului sau al donaţiei de bunuri viitoare,din ziua morţii testatorului. De la această din urmă dată, legatarul îşi dobândeşte dreptul şi îl poate exercita,şi, tot de atunci, acest drept se poate transmite moştenitorilor săi. Termenul, în donaţii sau legate, potrivitdreptului comun, poate fi suspensiv sau extinctiv. În primul caz, el nu suspendă naşterea dreptului celuigratificat, ci numai exerciţiul acestui drept. Astfel, dacă legatul este cu termen suspensiv, legatarul nu poatecere predarea decât în ziua când termenul s-a împlinit. Termenul suspensiv nu amână însă naşterea dreptuluidonatarului sau legatarului, astfel că dreptul acestuia se naşte şi devine transmisibil către proprii săi moştenitoridin ziua donaţiei sau, în cazul legatului, de la moartea testatorului. Dacă termenul este extinctiv, dreptul

donatarului sau legatarului se stinge fără retroactivitate. Acestea sunt soluţiile dreptului comun. Singura regulăderogatorie este aceea că termenul incert dacă este suspensiv este asimilat, în materie de legat, condiţieisuspensive. Regula exista şi în dreptul roman: în testament, termenul incert valorează condiţie (dies incertusin testamento, conditimem facit).În acest caz, termenul suspendă chiar naşterea dreptului legatarului şi operează retroactiv. Prin urmare,legatarul instituit cu termen incert, de exemplu la moartea fiicei testatorului, este instituit în realitate subcondiţie, şi, în consecinţă, dreptul său nu se naşte decât la împlinirea modalităţii, iar atunci retroactiveazăpână la deschiderea moştenirii. Dacă legatarul moare între timp, legatul va fi caduc, iar dreptul său nu vatrece asupra moştenitorilor.Condiţia. Liberalitatea poate să fie făcută şi sub condiţie.[10, p.223] Ca şi în dreptul comun, condiţia înmaterie de donaţie sau legat este evenimentul viitor şi nesigur de care depinde naşterea sau stingerea unuiraport de drept. Ea poate fi, în funcţie de efecte, suspensivă sau rezolutorie, iar în funcţie de obiect, cazuală,mixtă sau potestativă.Principiile dreptului comun vor fi aplicate. Prin urmare:1. Dacă dispoziţia testamentară este sub condiţie rezolutorie, dreptul legatarului se naşte şi devinetransmisibil către proprii săi moştenitori din ziua când s-a deschis succesiunea testatorului, iar dacă condiţiarezolutorie se împlineşte, legatul este retroactiv desfiinţat.2. Când însă condiţia este suspensivă, dreptul la legat nu există decât la data când ea se împlineşte.Dacă legatarul încetează din viaţă între timp, legatul devine caduc, iar dreptul la legat, de vreme ce nu s-anăscut încă, nu mai poate trece la moştenitorii săi (art. 925 Cod civil.), afară numai dacă se dovedeşte căintenţia testatorului a fost de a conferi legatarului un drept transmisibil, chiar dacă acesta ar muri înainte deîmplinirea condiţiei (art. 926 Cod civil).21Legatul sau donaţia poate fi cu sarcină (Legea iuguslavă privitoare la succesiuni, din 25 aprilie 1955, art.88; Cod civ. al R.P. Ungare Leg. IV/1959, art. 642-643; C. civ. al R.P. Polone, din 23 aprilie 1964, art.982-985; Cod. civ. al R.S.F.S.R., din 11 iunie 1964, art. 530-531). Sarcina este obligaţia de a face, a nuface sau a da, impusă gratificatului, prin actul de donaţie sau testament.Sarcina poate fi stipulată: în interesul unei terţe persoane, în interesul gratificatului şi în interesuldispunătorului.1) Sarcina stipulată în folosul unui terţ oferă acestuia un folos cu titlu gratuit şi constituie o liberalitateindirectă, materializată printr-o liberalitate directă: donaţie sau legat. Sarcina stipulată în favoarea unui altreilea se deosebeşte de donaţie sau de legat prin aceea că terţul beneficiar nu se află în raport direct cudispunătorul, ci numai cu gratificatul. El nu este legatar sau donatar, ci creditorul celui gratificat. Terţul beneficiar,fiind creditor, are o acţiune directă împotriva gratificatului pentru a cere executarea (Tribunalul Suprem, col.civ., dec. nr. 393, din 13 aprilie 1961, în C.D., nr. 69), iar dacă legatarul, voind să evite îndeplinirea sarcinii,nu cere predarea legatului, beneficiarul o va putea face, pe calea acţiunii oblice. Incapacităţile de a dispunesau de a primi cu titlu gratuit, întrucât sunt absolute, nu sunt aplicabile între dispunător şi terţul beneficiar, căciacesta din urmă nu este nici legatar, nici donatar. Astfel, de pildă, o persoană neconcepută, incapabilă de adobândi prin legat sau donaţie, poate fi beneficiara unei sarcini. Incapacităţile relative de a primi liberalităţi dela anumiţi dispunători sunt adevărate prohibiţii legale. Ele corespund, în mod necesar, unei incapacităţi corelative

de a dispune, căci, dacă una din părţi nu poate primi de la cealaltă, nici aceasta din urmă nu poate gratifica pecea dintâi. Drept urmare, tutorii, medicii şi cei asimilaţi lor, sau ofiţerii de marină nu vor putea fi gratificaţi decătre minorul, bolnavul sau călătorul de la care ei nu pot primi donaţii sau legate nici pe calea indirectă a uneisarcini prevăzute de dispunător în beneficiul lor.2) În cazul când sarcina este stipulată în chiar interesul celui gratificat nu mai suntem în prezenţa a douăliberalităţi, una directă şi cealaltă indirectă, ci a uneia singure, care este însă făcută cu afectaţie specială. Înacest caz, executarea sarcinii poate fi cerută de dispunător sau de moştenitorii săi.3) Sarcina poate fi stipulată în interesul dispunătorului şi este, în principiu, un act cu titlu gratuit, cuexcepţia situaţiei în care sarcina impusă constituie principalul, iar liberalitatea accesoriul.Din practica instanţelor s-a ajuns la concluzia că testatorul nu poate impune legatarului o sarcinăcare să-l oblige la o prestaţie înainte de deschiderea succesiunii, cum ar fi aceea de a da întreţineretestatorului, căci efectele patrimoniale ale legatului, fie el chiar sub modo, nu se pot produce decât ladecesul celui care testează (Tribunalul Suprem, col. civ., nr 1.844 din 19 octombrie 1956, în C.D., an. I, nr.149; col. civ, dec. nr. 1.259, din 10 noiembrie 1959, în C.D., nr. 66; Tribunalul regional Bucureşti, col. IIIciv., dec. nr. 1.021, din 3 martie 1956, în L.P., an XIII (1957), nr. 5).Sarcina nu trebuie confundată cu condiţia.22a) Deosebirea este uşoară dacă se compară sarcina cu condiţia suspensivă. Aceasta suspendă naştereadreptului cuvenit donatarului sau legatarului, pe când sarcina nu suspendă nici naşterea şi nici exercitareadreptului celui gratificat. Legatul cu sarcină se dobândeşte şi se poate exercita de la deschiderea moştenirii,dată de la care dreptul său se poate transmite moştenitorilor.b) Mai simplă este deosebirea între condiţia rezolutorie şi sarcină, căci dreptul la legat atât când este cusarcină, cât şi când este sub condiţie rezolutorie, se naşte, deopotrivă, la deschiderea moştenirii, ca şi cândar fi pur şi simplu, iar pe de altă parte, atât împlinirea condiţiei rezolutorii, cît şi neexecutarea sarcinii, atragdupă sine desfiinţarea retroactivă a liberalităţii. Dacă este vorba de o condiţie rezolutorie cazuală, deosebireaeste învederată, căci această condiţie se împlineşte neţinând cont de voinţa celui gratificat, pe când sarcinaimplică întotdeauna un act de comisiune sau de omisiune al acestuia.În cazul însă când liberalitatea depinde de o condiţie rezolutorie potestativă, deosebirea este anevoioasă,căci atât condiţia rezolutorie potestativă, cât şi sarcina presupun o activitate a celui care dobândeşte cu titlugratuit. De exemplu, un legat este făcut cu obligaţia pentru gratificat de a nu înstrăina bunul sau de a secăsători. Suntem în faţa unei condiţii sau a unei sarcini? Interesul distincţiei se manifestă prin aceea că împlinireacondiţiei rezolutorii desfiinţează donaţia sau legatul de drept, pe când neexecutarea sarcinii dă naştere numaiunei acţiuni în revocare.Un criteriu de distincţie, fără controverse, nu a putut fi încă stabilit. Cea mai satisfăcătoareopinie este aceea care vede în sarcină o afectare economică a unui bun, pe când condiţia ar interesastatutul personal al celui gratificat. În exemplele de mai sus, clauza de inalienabilitate ar fi o sarcină,pe când obligaţia de a se căsători ar constitui o condiţie.Sunt însă ipoteze când acest criteriu este neîndestulător. Spre exemplu, în cazul unui legat cu clauza dea locui în casa lăsată prin testament. O asemenea clauză interesează atât bunul ce face obiectul dispoziţieitestamentare, cît şi persoana legatarului, şi, prin urmare, criteriul la care ne-am oprit nu ne-ar permite săcalificăm o asemenea clauză drept sarcină sau condiţie. Oricare ar fi deosebirile dintre condiţie şi sarcină, seadmite [11, p.239] că regulile scrise în art. 1008 Cod civil privitoare la condiţiile imposibile, ilicite sau

imorale se aplică şi sarcinilor (Legea iugoslavă privitoare la succesiuni, din 25 aprilie 1955, art. 8 al alin. 3; C.civ. al R.P. Ungare, Leg. IV/1959, art. 647, alin. 2).1. Condiţia sau sarcina imposibilă este aceea care, material şi în mod absolut, nu se poate îndeplini. Încazul când imposibilitatea este numai relativă, adică există numai pentru gratificat, ea putând fi însă obiectivînvinsă, validitatea condiţiei sau a sarcinii nu este atinsă.2. Condiţia sau sarcina ilicită este aceea a cărei realizare este materialmente posibilă, dar care încalcă odispoziţie imperativă sau prohibitivă a legii.3. Condiţia este imorală atunci când contravine normelor de convieţuire morală.23Diferitele moduri de manifestare în practică se referă, fie la conduita viitoare a gratificatului, cum ar fiaceea de a îmbrăţişa o anume îndeletnicire, de a nu se căsători sau de a nu se recăsători, fie la organizareaproprietăţii, cum ar fi clauza de inalienabilitate, sau la executarea testamentului, respectiv exheredarea acelormoştenitori care vor ataca dispoziţiile testamentare. În ceea ce priveşte valabilitatea acestor modalităţi,trebuie analizat dacă ele, subiectiv, prin scopul lor sau obiectiv, prin obiectul lor, încalcă norma juridică sauregula morală.a) Uneori validitatea clauzei depinde de caracterul licit sau ilicit, moral sau imoral al scopurilor urmăritede dispunător prin clauza considerată. Criteriul de determinare al nulităţii este, în asemenea cazuri, subiectiv.Astfel, clauzele de inalienabilitate temporară vor fi valide dacă se întemeiază pe un interes serios şi legitim aldispunătorului, care a stipulat inalienabilitatea temporară pentru a garanta plata rentei, pe care gratificatul saobligat să i-o plătească. Dacă a fost prevăzută în interesul unui terţ sau chiar în cel al gratificatului,inalienabilitatea are ca scop să ocrotească pe gratificat, date fiind vârsta sa fragedă, inexperienţa sau spiritulsău de risipă.b) De regulă însă, pentru a ne pronunţa asupra validităţii condiţiei sau sarcinii, va trebui să recurgem la uncriteriu obiectiv. Astfel, o clauză de inalienabilitate care nu ar fi limitată în timp, în principiu, urmează să fiedeclarată nulă, ca fiind contrară principiului liberei circulaţii a bunurilor, inalienabilitatea stipulată pentru duratavieţii omeneşti fiind socotită ca perpetuă.În unele testamente întâlnim clauze penale prin care testatorul prevede anumite pedepse patrimonialepentru moştenitorii care nu i-ar respecta dispoziţiile de ultimă voinţă, precum reducerea unui copil la rezervace i-o acordă legea sau revocarea legatului făcut moştenitorului. O asemenea clauză penală va fi valabilădacă dispoziţia testamentară, sancţionată pe această cale, priveşte numai interese particulare, cum ar fiaceea care ar asigura eficacitatea legatului lucrului altuia sau împărţirea moştenirii făcute de testator, fără aaduce ştirbire rezervei. Clauza penală va fi însă nulă dacă este destinată să asigure respectarea unei dispoziţiicontrare ordinii publice, sociale şi economice, cum ar fi penalitatea prevăzută pentru a anula rezervatarilordreptul la acţiunea în reducţiune în caz de atingere a rezervei sau pentru a împiedica pe moştenitori să cearănulitatea testamentului pentru vicii de formă, sau spre a-i lipsi de termenele acordate de lege pentru a faceinventar şi a delibera.Condiţia sau sarcina imposibilă, ilicită sau imorală, atrage sancţiunea nulităţii absolute.Se pune însă întrebarea dacă nulitatea este totală sau parţială? Dacă ea anulează întregul act juridicafectat de o astfel de modalitate?Codul Napoleon, care a servit în 1864 ca model Codului civil român, face deosebire, în această

privinţă, între actele cu titlu oneros şi cele cu titlu gratuit. Condiţia imposibilă, ilicită sau imorală, trecutăîntr-un act cu titlu oneros, atrage nulitatea întregului act. O astfel de modalitate însă cuprinsă într-un act cu24titlu gratuit se socoteşte nescrisă, actul rămânând valabil. Această distincţie îşi are originea în dreptulrevoluţionar francez, care a urmărit, pe această cale, să libereze tinerele generaţii gratificate prin donaţiesau legat de condiţiile şi sarcinile inspirate de ideologia vechiului regim feudal, păstrându-le totuşi beneficiulliberalităţii [12, p. 722].Care este, în aceste împrejurări, soluţia dreptului nostru cu privire la actele cu titlu gratuit şi, înspecial, la liberalităţi? În această materie, fosta Curte de Casaţie, sub cuvânt că art. 1008 Cod civilromân, vorbeşte de convenţii, l-a aplicat numai actelor cu titlu oneros şi donaţiilor. Cât priveştelegatul făcut prin testament, acest act, fiind unilateral, a socotit condiţia nescrisă, astfel cum decideart. 900 Cod civil francez, deşi legiuitorul român din 1864 n-a voit să introducă acest principiu încodul civil [13 , 345].Soluţia justă în problema noastră constă în a aplica tuturor actelor juridice, fără a deosebi după cum elesunt cu titlu oneros sau gratuit, sau după cum se înfăţişează ca un contract sau ca un act unilateral de voinţă,regula scrisă în art. 1008 Cod civil, potrivit căreia convenţiile ce depind de o condiţie imposibilă, ilicită sauimorală, sunt nule (Jud. mixtă populară Huşi, jud Fălciu, cartea de judecată nr. 477, din t iunie 1948, în J.N,an IV (1948), nr. 8).Această soluţie se sprijină pe următoarele argumente:a) În lipsa unei reglementări generale a actului juridic, dispoziţiile codului referitoare la convenţii,cu excepţia celor ce privesc acordul de voinţă, se aplică şi actelor juridice unilaterale;b) Legiuitorul nostru, neînsuşindu-şi principiile ce au stat la baza art. 900 Cod civil francez, prinaceasta şi-a manifestat voinţa de a sancţiona, în principiu, printr-o nulitate integrală, atât convenţiile,cît şi legatele ce depind de o condiţie imposibilă, ilicită sau imorală;c) Art. 1008 Cod civil român este un caz de aplicare a art. 5 Cod civil român, care sancţioneazăcu nulitate actele juridice ilicite sau imorale nu numai când sunt convenţii, dar şi în cazul actelorunilaterale de voinţă, denumite, în acest text, „dispoziţii particulare”: „Nu se poate deroga princonvenţiuni sau dispoziţiuni particulare de la legile care interesează ordinea publică şi bunelemoravuri”.Ar fi însă inexact să credem că actul juridic care cuprinde o condiţie imposibilă, ilicită sau imoralăar fi întotdeauna în întregime nul. Căci textul art. 1008 Cod civil cere ca actul să depindă de aceacondiţie pentru a i se aplica sancţiunea pe care acest articol o prevede. În concluzie, reţinem cănulitatea va fi totală numai în cazul când condiţia sau sarcina interzisă a fost cauza impulsivăşi determinantă a actului juridic, în cazul contrar, condiţia sau sarcina se va socoti nescrisă,restul actului rămânând valabil.25§ 4. Acte juridice cu titlu gratuit ca forme ale liberalităţilorCriterii privind distincţia acestora de alte acteLiberalităţile sunt prevăzute şi apar prin intermediul diferitor acte juridice cu titlu gratuit. Este cu titlugratuit acel act juridic civil prin care se procură un folos patrimonial fără a se urmări obţinerea altui folospatrimonial în schimb [14, p. 116].Regulile generale ale devoluţiunii legale a moştenirii, potrivit cărora transmiterea moştenirii are loc întemeiul legii la persoanele, în ordinea şi în cotele determinate de lege, nu pot fi înlăturate, decât fie prin legat,

făcut prin testament, fie prin donaţia de bunuri viitoare [9, p. 152]. Aceste acte juridice fac parte din categoriaactelor cu titlu gratuit. Potrivit art.946 Cod civil, actul cu titlu gratuit este definit ca fiind acela în care unadintre părţi voieşte să procure celeilalte un folos, fără să urmărească a procura un echivalent. Ca exemple deacte juridice cu titlu gratuit reglementate de Codul civil cităm: „donaţia, comodatul (împrumutul de folosinţă),împrumutul fără dobândă, mandatul gratuit, depozitul ne remunerat, legatul”. Actele cu titlu gratuit se împartîn două mari categorii: actele dezinteresate şi liberalităţile.Liberalităţile, la rândul lor, se împart în: liberalităţi între vii şi liberalităţi pentru cauză de moarte[9, p. 154].Clasificarea actelor juridice civile între vii şi acte juridice pentru cauză de moarte prezintă importanţădeoarece: actele mortis causa au o reglementare foarte amănunţită spre deosebire de actele inter vivos,care nu au toate o asemenea reglementare, în ceea ce priveşte capacitatea de a dispune, iar uneori şi capacitateade a primi, actele mortis causa sunt supuse unor condiţii mai restrictive, actele mortis causa sunt numai actejuridice tipice (numite), dacă actele inter vivos sunt solemne numai ca excepţie, actele mortis cauza suntsolemne fără nici o excepţie.Actele dezinteresate sunt acele acte juridice cu titlu gratuit prin care dispunătorul procură un avantajpatrimonial unei persoane fără a-şi micşora propriul patrimoniu. Contractul de mandat, prin care o persoanăse obligă să încheie un act juridic pentru o altă persoană, fără a pretinde vreo plată, este un act juridicdezinteresat (art. 1532 Cod civil). Contractul de mandat este în principiu gratuit şi nu duce la micşorareapatrimoniului mandantului.Tot astfel, potrivit prevederilor art.1560 Cod civil, contractul de împrumut de folosinţă (comodat), esteacel contract în temeiul căruia o persoană, numită comodant, predă un bun în folosinţă temporară şi gratuită alteipersoane numită comodatar, cu obligaţia pentru acesta din urmă de a-l înapoia. Contractul de împrumut este uncontract gratuit şi deci un act juridic dezinteresat prin care se procură un avantaj patrimonial comodatarului fărăa fi micşorat patrimoniul comodantului, căruia bunul îi va fi restituit la termenul şi în condiţiile stabilite princontract. De asemenea, depozitul neremunerat, prin care o persoană, numită deponent sau depunător, predă unbun altei persoane, numită depozitar, care se obligă să-1 păstreze şi să-1 restituie în natură, fără să perceapăvreo plată, este un act juridic dezinteresat deoarece patrimoniul dispunătorului nu se micşorează.26Spre deosebire de actele dezinteresate, liberalităţile sunt acte juridice solemne. Regulile prevăzute înmaterie succesorală privind reducţiunea şi raportul se aplică numai în cazul liberalităţilor.Este act cu titlu oneros acel act juridic civil în care în schimbul folosului patrimonial procurat de o parteceleilalte, se urmăreşte obţinerea altui folos patrimonial [15, p. 261]. Deşi distincţia dintre actele cu titlugratuit oneros şi actele cu titlu gratuit pare a fi delimitată net, în realitate titlul oneros se întrepătrunde cu titlugratuit. Astfel, un act juridic cu titlu oneros, cum este contractul de vânzare-cumpărare, poate fi o donaţiedeghizată.Donaţia este deghizată atunci când este făcută printr-o altă operaţie juridică, care prevede ocontraprestaţie, dar care este simulată (exemplu: un contract cu titlu oneros – vânzare, ascunde o donaţie).

Donaţiile deghizate încheiate sub forma şi aparenţa unui contract oneros sunt valabile dacă părţile au capacitateade a dispune şi de a primi cu titlu gratuit şi dacă donaţia are o cauză şi un obiect licit şi moral [16 , 158].Contractul de donaţie este un contract cu titlu gratuit, dar poate cuprinde şi sarcini în folosuldonatorului sau al unui terţ şi în acest caz contractul are caracter oneros în limitele valorii sarcinii.În cazul donaţiei indirecte, renunţarea la un drept cu intenţia de a gratifica este un act juridic cutitlu gratuit. În cazul în care renunţarea la un drept se face cu plată, actul juridic va fi cu titluoneros. Iertarea de datorie cu intenţia de a gratifica este un act juridic cu titlu gratuit. În cazul încare creditorul renunţă la creanţă pentru a-şi crea în schimb anumite avantaje, face un act cutitlu oneros.Unele acte juridice, prin esenţa lor gratuite, pot deveni acte juridice cu titlu oneros, în cazul în careintervine o plată, potrivit înţelegerii dintre părţi. De exemplu, în cadrul contractului de comodat (împrumutulde folosinţă), dacă pentru folosinţa lucrului se va cere un echivalent, contractul va înceta să mai fie contractde comodat şi va deveni contract de închiriere.Actele juridice gratuite, numai prin natura lor, cum este contractul de comodat, pot deveni acte juridicecu titlu oneros, în cazul mandatului remunerat. Faţă de cele menţionate mai sus, mai putem exemplifica şi alteacte juridice care pot fi atât cu titlu gratuit, cât şi cu titlu oneros: contractul de depozit, împrumutul deconsumaţie etc. Această clasificare a actelor juridice cu titlu oneros şi cu titlu gratuit are o deosebită importanţăpractică şi vizează următoarele aspecte:- în ceea ce priveşte capacitatea de a încheia un act juridic cu titlu gratuit, legea este mai exigentă(instituirea unor incapacităţi speciale). Actele cu titlu gratuit nu pot fi încheiate de către persoanelipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, nici prin reprezentant legal,nici cu autorizarea prealabilă a ocrotitorului legal. Legea este mai exigentă şi în ceea ce priveşteaspectul formei în care se încheie actele cu titlu gratuit, spre deosebire de actele cu titlu oneros, cazîn care legea este mai permisibilă;27- regimul juridic al viciilor de consimţământ este diferit, după cum actul este: cu titlu oneros saucu titlu gratuit;- obligaţiile părţilor sunt reglementate cu severitate în cazul actelor cu titlu oneros (garanţiaîmpotriva evicţiunii este amănunţit reglementată în cazul actelor cu titlu oneros şi numai în modexcepţional în actele cu titlu gratuit);- acţiunea revocatorie (pauliană) în cazul unor acte cu titlu gratuit poate fi admisă dacă estedovedită frauda săvârşită de debitor, spre deosebire de actele cu titlu oneros când este necesar să sedemonstreze pe lângă frauda săvârşită de debitor şi participarea la fraudă a terţului dobânditor albunului;- în materie succesorală există o serie de reguli deosebite pentru actele cu titlu gratuit, ce vor faceobiectul capitolelor următoare (reducţiunea liberalităţilor excesive, care încalcă rezerva succesorală, şiinstituţia raportului privesc numai contractele cu titlu gratuit, nu şi pe cele cu titlu oneros);- actele cu titlu gratuit, fiind contracte instituitu - personae, eroarea asupra persoanei va ficonsiderată viciu de voinţă şi deci cauză de anulabilitate, spre deosebire de actele cu titlu oneros undenumai în mod excepţional această eroare va fi considerată viciu de voinţă. Aceste aspecte expresesuccint au făcut ca în literatura juridică să existe preocupări majore pentru găsirea criteriilor care săpoată face distincţia dintre actele cu titlu oneros şi actele cu titlu gratuit.

Distincţia dintre actele cu titlu oneros şi actele cu titlu gratuit este foarte greu de realizat, iar îndoctrina juridică au fost propuse mai multe criterii pentru determinarea caracterului oneros sau gratuital unui act juridic.1. Un prim criteriu este criteriul formal, în sensul că actele cu titlu gratuit au caracter solemn, pe cândactele cu titlu oneros sunt consensuale [9 , p. 153]. Acest criteriu a fost combătut în literatura juridică,susţinându-se judicios că nu corespunde cu realităţile dreptului, de vreme ce există acte cu titlu onerossolemne, cum ar fi, de pildă, constituirea de ipotecă şi, dimpotrivă, se cunosc acte cu titlu gratuit care seformează valabil fără îndeplinirea vreunei solemnităţi, ca de exemplu darul manual.2. Un alt criteriu a fost acela al rezultatului economic al actului juridic, în sensul existenţei sau inexistenţeireciprocităţii prestaţiilor convenite. Potrivit acestui criteriu, un act este cu titlu gratuit dacă o parte procură unfolos patrimonial fără să primească nimic în schimb, un patrimoniu sărăceşte, iar altul se îmbogăţeşte.Dimpotrivă, un act ar avea caracter oneros dacă, în schimbul folosului patrimonial de o parte, celeilalte părţi,se urmăreşte obţinerea altui folos patrimonial în schimb. Acest criteriu a fost respins cu motivarea că ar aveadrept consecinţe confundarea contractului sinalagmatic cu contractul cu titlu oneros sau contractul unilateralcu contractul cu titlu gratuit [17, p. 33]. Critica acestui criteriu privind distincţia dintre actele cu titlu oneros şiactele cu titlu gratuit este fondată.28Astfel, în dreptul nostru există contracte unilaterale cu titlu oneros, de exemplu contractul de împrumutcu dobândă. Tot astfel, contractul de donaţie cu sarcini, devine contract sinalagmatic şi îşi păstrează caracterulgratuit numai în măsura în care sarcina nu ajunge să anihileze în întregime beneficiul contractului.De asemenea, sunt acte cu titlu gratuit care procură un folos patrimonial fără a sărăci patrimoniul cumsunt de pildă fidejusiunea sau mandatul gratuit.Pe baza aceluiaşi criteriu, vom fi în prezenţa unui act juridic cu titlu oneros atunci când, scopul ce adeterminat încheierea contractului, a fost de a obţine un anumit folos drept echivalent al obligaţiei asumate.Folosul obţinut poate profita atât celui ce se obligă, cât şi unei terţe persoane, străine de contract, cum arfi cazul unei donaţii afectate de o sarcină în beneficiul altcuiva decât al donatorului. Pe lângă criteriulhotărâtor, care îl constituie elementul intenţional, scopul (cauza impulsivă, determinantă), poate fi folosit şicriteriul echivalenţei, în acest sens şi-au exprimat opinia în doctrină mai mulţi autori [18 , p. 33]. Criteriulechivalenţei poate fi considerat drept un criteriu complementar, pe lângă criteriul cauzei, deoarece prinaprecierea echivalenţei prestaţiilor obiective sau subiective, se va putea aprecia în ce măsură este gratuitsau oneros actul juridic analizat. Aprecierea prin prisma criteriului echivalenţei ne va permite să stabilimdacă ne aflăm în faţa unui act juridic cu titlu oneros sau gratuit ori este vorba numai de rezultatul uneiîntrepătrunderi a titlului oneros cu cel gratuit.În general, nu vom întâlni dificultăţi de calificare la contractul de vânzare-cumpărare, la contractul deschimb, la contractul de donaţie fără sarcini sau la un contract de comodat. Necesitatea unui criteriu dedistincţie apare însă în acele cazuri în care actele juridice se află la limita dintre caracterul oneros şi cel gratuit,de exemplu donaţia cu sarcini. Această distincţie nu se impune în cazul contractelor care prin esenţa lor suntcu titlu oneros, cum ar fi contractul de vânzare-cumpărare, contractele de schimb, contractele de închiriere,etc şi nici în cazul contractelor gratuite prin esenţa lor, cum este contractul de comodat.Distincţia se impune în cazul contractelor gratuite numai prin natura lor, cum este de exemplu, contractulîn mandat care poate deveni un contract cu titlu oneros, mandat remunerat.

§ 5. Incapacităţi speciale de a dispune prin donaţie sau testamentPotrivit art.949 Cod civil “poate contracta orice persoană ce nu este declarată necapabilă de lege”.Acest text de lege consacră în legislaţia română regula capacităţii de a contracta, incapacitatea fiind excepţia.Cu privire la capacitatea de a dispune cu titlu gratuit, Codul civil prevede anumite dispoziţii speciale princare se restrânge această capacitate. Astfel, legea instituie, în vederea ocrotirii intereselor patrimoniale pentruanumite categorii de persoane, incapacităţi speciale de a dispune cu titlu gratuit.Cu privire la incapacităţile speciale de a dispune prin donaţie, prima categorie de persoane ocrotite delege sunt minorii. Atât minorii lipsiţi de capacitatea de exerciţiu (până la 14 ani), cât şi cei cu capacitatea de29exerciţiu restrânsă (între 14 şi 18 ani) sunt incapabili de a face donaţii. Aceştia nu pot face donaţii nicipersonal, nici prin reprezentanţii lor legali sau asistaţi şi nici autoritatea tutelară nu poate încuviinţa încheiereaunor asemenea acte de către minori. Minorii nu pot dispune prin donaţii, chiar dacă au împlinit vârsta de 18ani, în favoarea tutorelui, atâta timp cât autoritatea tutelară nu a autorizat descărcarea tutorelui din gestiune.Interzişii judecătoreşti, nu pot face nici un fel de donaţii, deoarece interdicţia constituie o măsură deocrotire a patrimoniului lor, care trebuie folosit exclusiv în vederea refacerii sănătăţii lor. Interdicţia opereazăatunci când incapacitatea donatorului este prezentă, fie în momentul încheierii contractului dacă este constatatăprintr-un înscris unic, fie în momentul acceptării donaţiei de către donatar, când aceasta a fost făcută printrunînscris separat, sau în momentul notificării acceptării, dacă s-a făcut, de asemenea, prin două înscrisuri. Înconsecinţă, sunt capabile de a incheia un contract de donaţie numai persoanele fizice care au capacitate deexerciţiu deplină, cu condiţia de a nu fi puse sub interdicţie.Cu privire la testament, dispoziţiile testamentare, ca acte juridice, trebuie să îndeplinească condiţiile devaliditate ale actului juridic în general, dar acest lucru singur nu este suficient ci este necesar, pe de o parte, săemane de la o persoană cu capacitate de a dispune prin liberalităţi, iar pe de altă parte ca persoana înfavoarea căreia este făcut testamentul să aibă capacitatea de a primi liberalităţi. Potrivit art.856 Cod civilromân, „orice persoană este capabilă de a face testament, dacă nu este poprită de lege”. Acest text de legeinstituie regula potrivit căreia, orice persoană are capacitatea de a dispune prin testament, dacă acest lucrunu îi este oprit de lege astfel că, şi în materie de testamente regula este aceea a capacităţii de a dispune, iarincapacitatea, doar excepţia. Pe cale de consecinţă, incapacităţile de a dispune sau de a primi prin testament,ca excepţii de la regula capacităţii, este necesar ca acestea să fie prevăzute expres de lege, fiind de strictăinterpretare - excepţio est strictissimae interpretationes.Potrivit legii sunt incapabile de a dispune prin testament:a) Incapacitatea prevăzută de art. 806 Cod civil român, potrivit căreia minorul sub 16 ani nu poatedispune în nici un fel prin testament. Incapacitatea minorului sub 16 ani este totală.Având în vedere că dispoziţia testamentară este esenţialmente personală, minorul sub 16 ani nu poatedispune nici prin reprezentant sau cu încuviinţarea ocrotitorilor legali, chiar dacă a împlinit vârsta de 14 ani,când are capacitate de exerciţiu restrânsă.b) Incapacitatea interzişilor judecătoreşti şi a persoanelor care, fără a fi puse sub interdicţie, sunt lipsitede discernământ la momentul încheierii actului de dispoziţie. Puşi sub interdicţie judecătorească, au potrivitart. 147 Cod familiei, statultul juridic al minorului sub 14ani şi nu pot dispune prin testament ca şi acesta din

urmă (art. 806 Cod civil român). Fiind totala şi permanentă, incapacitatea interzisului judecătoresc, asimilatăcu cea a minorului sub 14 ani, are drept consecinţă incapacitatea acestuia de a testa şi în intervalele lucide,când are loc întreruperea vremelnică a bolii mintale, cât timp interdicţia nu a fost ridicată. Pentru persoanele30lipsite de discernământ dar care nu au fost puse sub interdicţie, nu există în prezent un text de lege în cepriveşte incapacitatea de a dispune prin testament a acestor persoane.Problema fiind discutabilă, într-o opinie s-a susţinut că lipsa discernământului ar echivala culipsa consimţământului, ceea ce ar atrage nulitatea absolută a testamentului pentru lipsa unui elementesenţial al acestuia. Majoritatea autorilor şi jurisprudenţei au opinat însă că interesul ocrotit fiind aldispunătorului şi că acest interes ar putea fi direct lezat de sancţiunea nulităţii absolute, au consideratcă testamentul este doar anulabil, deci lovit de nulitate relativă, sancţiune corespunzătoare în cazulnulităţilor de protecţie [9 , p. 162]. Cu atât mai mult se impune această soluţie cu cât actele juridiceîncheiate personal de cei puşi sub interdicţie pentru alienaţie sau debilitate mintală nu sunt sancţionatecu nulitate absolută, ci cu nulitate relativă, de protecţie (Trib. Suprem, s. civ., dec.nr.1998/1999, înDreptul nr.7/1990). În legătură cu fundamentarea soluţiei anulabilităţii testamentului în cazul încheieriisale de către o persoană lipsită de discernământ, atât doctrina, cât şi jurisprudenţa au manifestat ouşoară inconsecvenţă. Într-o speţă se vorbeşte de o “incapacitate naturală”, asimilabilă incapacităţilorde protecţie expres prevăzute de lege (Trib. Suprem, s. civ., dec.nr.657/1974).Într-o altă speţă se vorbeşte de lipsa discernământului ca despre un viciu de consimţământ(Trib.Suprem, s.civ., dec.nr. 1998/1989, cit.supra). Majoritatea autorilor din literatura juridică auîmpărtăşit punctul de vedere subliniat în literatura de specialitate: nu numai că lipsa discernământuluinu echivalează cu un viciu de consimţământ, dar ele chiar se exclud reciproc, întrucât dacădiscernământul nu există, lipsind voinţa raţională, nu există ce să fie alterat prin eroare, dol sau violenţă[19 ,210]. Lipsa discernământului trebuie să fie dovedită în mod neechivoc prin probe concludente,între care expertiza medico-legală are o importanţă deosebită.c) Incapacitatea prevăzută de art. 807 Cod civil român, potrivit căreia minorii între 14-18 ani nu potdispune ca majori. Potrivit art. 807 Cod civil român, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani poate dispuneprin testament de jumătate din ceea ce ar dispune, dacă ar fi o persoană majoră. Cu privire la acest aspect,atât practica juridică cât şi literatura juridică au statuat că minorul care se căsătoreşte, având capacitatedeplină de exerciţiu, potrivit art.8 din Decretul nr.31/1954, poate dispune prin testament ca şi persoanelemajore, deşi nu a împlinit 18 ani. Astfel, potrivit art. 4 din Codul Familiei, femeia se poate căsători dacă aîmplinit vârsta de 16 ani, dar, pentru motive temeinice se poate încuviinţa căsătoria femeii care a împlinit 15ani. Articolul 8 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, prevede că opersoană devine majoră la vârsta de 18 ani, dată de la care începe capacitatea deplină de exerciţiu. Înaliniatul 2 al acestui text de lege se mai prevede că minorul care se căsătoreşte dobândeşte, prin aceasta,capacitatea deplină de exerciţiu. Dacă o femeie se căsătoreşte la vârsta de 15 ani, ea dobândeşte, potrivittextului de lege mai sus citat, capacitatea deplină de exerciţiu. Având capacitatea deplină de exerciţiu, femeia31căsătorită la 15 ani, poate dispune prin testament (şi prin donaţie) de întreaga sa avere, deşi are vârsta de 15ani, vârsta la care minorii potrivit art.806 Cod civil au o incapacitate totală de a dispune prin testament saudonaţie. Este firesc ca, din moment ce legea i-a oferit capacitatea deplină de exerciţiu, femeia căsătorită între15/18 ani să fie considerată o persoană majoră cu toate consecinţele ce decurg de aici privind încheiereaactelor juridice în general.

Cu privire la capacitatea parţială de a testa a minorului între 16/18 ani, trebuie subliniat că acestadispune valabil de o jumătate din întreaga sa avere, dacă nu are moştenitori rezervatari.Dacă însă are asemenea moştenitori, minorul între 16/18 ani poate dispune prin testament numai de ojumătate din cotitatea disponibilă [20 ,177].d) Incapacitatea prevăzută de articolul 809 Cod civil, potrivit cărusia minorii între 16-18 ani, nu potdispune prin testament în favoarea tutorelui lor, incapacitate ce se menţine şi după vârsta majoratului până lapredarea-primirea socotelilor tutelei. Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, deşi are capacitate parţială dea dispune prin testament, totuşi nu poate dispune în favoarea tutorelui său. Interdicţia subzista şi după ce el aajuns la majorat, îndeplinind vârsta de 18 ani, dacă socotelile definitive ale tutelei n-au fost date şi primite, iarautoritatea tutelară nu a dat descărcare pentru gestiunea tutorelui. Dispoziţia testamentară făcută până ladescărcarea gestiunii nu este valabilă nici în situaţia în care testatorul moare după încuviinţarea socotelilor.Această incapacitate de a dispune nu funcţionează dacă tutorele este, totodată şi ascendentul minorului(art.807 Cod civil).§ 6. Incapacităţi speciale de primi prin donaţie sau testamentDispoziţiile Codului civil român declară ca incapabile de a primi prin donaţii directe, următoarele persoanefizice:a) Persoanele neconcepute încă în favoarea acestor persoane însă, se pot face donaţii indirecte, cum arfi donaţia cu sarcini în folosul unor terţe persoane.b) Medicii (chiar şi persoanele care practică ilegal medicina) şi farmaciştii. Potrivit articolului 810Cod civil român, medicii care au tratat, cu caracter de continuitate (nu şi accidental) o persoană, în timpulbolii ce a pricinuit moartea acesteia, nu pot primi donaţii de la pacient. La fel şi farmaciştii care 1-au tratatpe defunct. În această situaţie există prezumţia absolută de captaţie şi sugestie şi care nu poate fi combătutăprin faptul că donaţia este opera unei voinţe libere şi că justificarea s-ar datora unor sentimente de prieteniesau rudenie.Interdicţia operează în următoarele condiţii: donaţia să fi fost făcută în timpul bolii de care a murit pacientul,moartea să fi fost cauzată de boala de care a fost îngrijit pacientul donator, medicul donatar să-1 fi tratat pebolnav, iar tratamentul să fi avut caracter de continuitate (A se vedea în acest sens Trib.Suprem, s.civ,. dec.nr.875/321969, în R.R.D, nr.12/1969). În această categorie intră şi preoţii care 1-au asistat pe donator. În Codul civil alRepublicii Moldova nu sunt prevăzute astfel de reglementări.c) Minorii şi interzişii judecătoreşti. Minorii sub 14 ani şi interzişii judecătoreşti nu pot accepta personaldonaţii, decât prin reprezentanţii lor legali sau prin oricare din ascendenţii lor, chiar dacă aceştia nu aucalitatea de reprezentanţi legali. Minorii între 14-18 ani pot accepta personal o donaţie cu încuviinţareapărinţilor sau a tutorelui.d) Surdo-muţii care nu ştiu carte, deşi au capacitate de exerciţiu, nu pot accepta donaţia, decât asistaţide un curator special numit de autoritatea tutelară. Dacă surdo-muţii au capacitate de exerciţiu, şi ştiu carte(să scrie şi să citească), pot accepta personal o donaţie.e) Incapacitatea persoanelor juridice de a primi donaţii care nu corespund scopurilor lor.Incapacităţile de a primi prin testament sunt incapacităţi de folosinţă şi incapacităţi de exerciţiu.Incapacităţile de folosinţă se împart în incapacităţi absolute de folosinţă şi incapacităţi relative de folosinţă.Incapacităţile absolute de folosinţă de a primi prin testament sunt următoarele:a) Incapacitatea persoanelor fizice neconcepute până la data deschiderii succesiunii şi a persoanelorjuridice care nu au luat fiinţă. Persoanele fizice neconcepute la data deschiderii succesiunii nu au capacitatea

de a primi prin testament. Tot astfel, persoanele juridice nu pot primi legate decât de la data îndepliniriiformalităţilor anume prevăzute de Dispoziţiile Decretului 31/ 1954 şi a actelor normative privind înfiinţarea şiacordarea personalităţii juridice, cum este Legea nr. 31/1990 cu modificările ulterioare. Persoanele juridicecare nu au îndeplinit toate formalităţile legale au capacitatea limitată de a dobândi drepturi de la data actuluide înfiinţare “dar numai dacă acestea sunt cerute pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în modvalabil”(Decretul31/1954).b) Incapacitatea persoanelor juridice de a primi prin testament liberalităţi care nu corespund scopuluilor, determinat prin lege, actului de înfiinţare sau statutului - art.34 D31/1954.Incapacităţile relative de folosinţă sunt următoarele:a) Incapacitatea medicilor şi farmaciştilor de a primi testamente de la cei pe care i-au îngrijit în ultimaboală de care aceştia au decedat.Potrivit articolului 810 Cod civil român, medicii şi farmaciştii, inclusiv persoanele care practică ilegalmedicina, care 1-au tratat pe testator în boala de care moare, nu pot primi liberalitatea testamentară pe carebolnavul a făcut-o în favoarea lor, în cursul acelei boli. Această dispoziţie se aplică şi preoţilor care au asistatpe testator din punct de vedere religios în cursul ultimei boli. Dispoziţiile articolului 810 Cod civil se aplicăfarmaciştilor în cazul în care aceştia îşi depăşesc atribuţiile şi intră în cadrul profesiunii medicilor, în efectuareade tratamente specifice, practicând ca şi cum ar fi medici. În toate cazurile, medicii, farmaciştii, preoţii,trebuie să acorde bolnavului în calitatea pe care o au, asistenţă cu caracter repetat, de continuitate. Sunt33valabile legatele cu titlu particular cu caracter remuneratoriu, dar să fie în concordanţă cu starea materială atestatorului şi proporţională cu serviciile prestate de legator. Când legatorul este rudă cu testatorul până lagradul IV inclusiv, sunt permise chiar şi legatele universale, cu excepţia cazului în care legatorul este rudă pelinie colaterală, iar testatorul are succesibili care sunt rude în linie dreaptă [20 ,183].S-a recunoscut valabil în literatura de specialitate legatul făcut medicului de către bolnavul care estesoţia lui, dacă căsătoria este anterioară ultimei boli [9 , 167].b) Incapacitatea ofiţerilor de marină de a primi legate de la călătorii aflaţi la bordul vaselor în cursulcălătoriilor maritime, dacă nu sunt rude cu testatorul.Potrivit articolului 883 Cod civil român, testamentul făcut în cursul călătoriei pe mare nu va putea cuprindenici o dispoziţie în favoarea ofiţerilor de marină, dacă nu sunt rude cu testatorul. Această interdicţie este denatură să ocrotească persoanele aflate în nevoie de un abuz de influenţă manifestate de cei vizaţi de textul delege. Nefiind vorba de testamentul maritim, această incapacitate de a primi operează în privinţa oricărortestamente făcute pe mare, cum ar fi testamentul ordinar olograf [9 ,168].Rudenia în acest caz, care înlătură incapacitatea de a primi prin testament nu este limitată la al IV-Iea grad şipoate fi atât în linie directă, cât şi pe linie colaterală [20 ,184]. Acceptarea unei liberalităţi depăşeşte sfera actelorde administrare, astfel că minorii şi interzişii lipsiţi de capacitatea de exerciţiu nu pot exercita acest drept decât prinreprezentanţii lor legali (art. ll din D.31/ 1954 şi art. 147 din C.F.), iar minorii care au capacitate de exerciţiurestrânsă pot accepta personal liberalităţile testamentare, dar numai cu încuviinţarea prealabilă a ocrotitorilor legali.Totodată, conform Dispoziţiilor art.l29 alin.2, art.133 alin.2 şi art.147 CF, este necesară şi o încuviinţareprealabilă a autorităţii tutelare.

În ceea ce priveşte incapacităţile speciale de a dispune prin donaţie, incapacitatea donatorului se apreciazăîn momentul încheierii contractului. Întrucât incapacităţile de a dispune prin donaţie au ca scop protecţiavoinţei minorului sau interzisului judecătoresc şi a intereselor familiei sale, nefiind puse în discuţie interese deordine publică, sancţiunea este nulitatea relativă a donaţiei, potrivit dreptului comun. Atât doctrina juridică,cât şi practica juridiciară au statuat că actele juridice încheiate de cei puşi sub interdicţie judecătorească nusunt sancţionate cu nulitatea absolută, ci cu nulitatea relativă (A se vedea în acest sens Trib. Suprem, s. civ.,dec.nr.377/1972, în C.D. 1972).Mutatis mutandis şi actele juridice încheiate de minorii lipsiţi de capacitate de exerciţiu sau cucapacitate de exerciţiu restrânsă pot fi sancţionate cu nulitatea relativă. În ceea ce priveşte testamentul,efectele juridice se produc la deschiderea moştenirii, dată până la care testatorul îl poate revoca totalsau parţial.Doctrina şi practica judiciară au statuat în mod constant că testatorul trebuie să aibă capacitatea de atesta, la momentul când îşi manifestă voinţa, la data întocmirii testamentului.34Modificările ulterioare ale statutului testatorului din punct de vedere juridic sau a stării sănătăţii mintale va fi lipsităde relevanţă. Testamentul incapabilului nu poate fi recunoscut valabil, chiar dacă acesta a devenit ulterior o persoanăcapabilă (Trib.Suprem, s.civ. dec.nr.657/1974, în C.D. 1975). Indiferent la ce dată se produc efectele unui actjuridic, capacitatea de a încheia un act juridic trebuie să fie apreciată la momentul când se încheie actul. Sancţiuneaincapacităţii legale sau naturale de a dispune prin testament, este nulitatea relativă care, în principiu, poate fi invocatădoar de cei ocrotiţi şi de succesorii lor în drepturi.Termenul de prescripţie a dreptului la acţiunea în anulare a testamentului începe să curgă de la data deschideriisuccesiunii, când actul de liberalitate începe să producă efecte, iar nu de la data întocmirii testamentului.În ceea ce priveşte incapacităţile speciale de a primi prin donaţie sau legat, sancţiunile vor fi diferenţiate înfuncţie de natura juridică a incapacităţii. Incapacitatea persoanelor încă neconcepute şi a persoanelor juridicede a primi donaţii ce nu corespund scopului lor sunt sancţionate cu dispoziţiile imperative ale Decretului 31/1954. În acest caz, momentul în raport de care se apreciază incapacitatea de a primi donaţii şi sancţiuneaaplicabilă este momentul acceptării donaţiei. Incapacitatea de a primi donaţii a medicilor şi farmaciştilor, aminorilor fără capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, a interzişilor judecătoreşti, ori asurdo-muţilor care nu ştiu carte, având ca scop protecţia voinţei incapabilului, precum şi a intereselor familieisale, este nulitatea relativă a contractelor de donaţie. În ceea ce priveşte incapacitatea de a primi prin testamentşi sancţiunea aplicabilă, trebuie să precizăm că, întrucât testamentul produce efecte la deschiderea moştenirii,capacitatea de a primi prin testament se apreciază în funcţie de această dată. Cât priveşte, însă, apreciereacalităţii de medic, preot, farmacist, ofiţer de marină, se are în vedere situaţia existentă la data redactării

testamentului. Incapacităţile absolute de folosinţă sunt lovite de nulitate absolută, întrucât nimeni nu poate dispuneîn favoarea celor la care ele se referă. Incapacităţile relative de folosinţă afectează capacitatea de folosinţă apersoanelor la care se referă şi sancţiunea încălcării lor este nulitatea absolută, care poate fi invocată de oricepersoană interesată, cum ar fi moştenitorii defunctului, sau statul în calitatea sa de virtual beneficiar al uneimoşteniri vacante [21, p. 83-85].În acelaşi sens, s-a susţinut că interdicţia prevăzută de articolul 810 Cod civil, instituie o regulă deapărare a prestigiului profesiei de medic sau preot [20, p. 185].În ceea ce priveşte incapacităţile de exerciţiu, acceptarea liberalităţilor testamentare fără respectareanormelor legale este sancţionată cu nulitatea relativă.35Capitolul IITESTAMENTUL - ACT JURIDIC DE LIBERALITATE§ 1. Noţiuni introductive privind succesiunea testamentarăActuala legislaţie civilă oferă oricărei persoane fizice dreptul de a-şi institui sau destitui succesorii, de aşirepartiza patrimoniul succesoral după bunul plac, adică îi asigură pe deplin realizarea dreptului de proprietateprivată. Potrivit art.650 Cod civil român, patrimoniul succesoral se poate transmite nu numai în temeiul legii(la persoanele, în ordinea şi în cotele determinate de lege), dar şi în temeiul voinţei celui care lasă moştenirea,manifestată prin testament, caz în care moştenirea (devoluţiunea ei) este testamentară. Aceleaşi prevederi seconţin în art.1432 Cod civil al Republicii Moldova.După cum am văzut, este posibilă şi coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară. Codul nostru civilnu a păstrat principiul roman al incompatibilităţii moştenirii testamentare cu cea legală (nemopartim testatuspartim intestaîus decedere potest), permiţând, în situaţia în care existau moştenitori legali rezervatari,coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară. În dreptul nostru moştenirea legală este regula şi constituiedreptul comun în materia transmiterii patrimoniului succesoral, ea poate fi înlăturată, în tot sau în parte, încondiţiile sau în limitele prevăzute de lege, prin testamentul lăsat de cujus. Astfel, legea consacră principiullibertăţii testamentare, libertate la care nu se poate renunţa (se consideră ilicită o convenţie prin care opersoană s-ar obliga să nu dispună pe cale testamentară de bunurile sale”. TS, col. civ., dec. nr.1844/1956, în CD, 1956, vol. I), în sensul că orice persoană capabilă este liberă de a lăsa (sau a nu lăsa) untestament şi de a dispune, pe această cale, de patrimoniul său pentru cauză de moarte (mortis causa).Deci, testamentul este un act juridic de liberalitate. Vom vedea însă că, în dreptul nostru, liberalitateatestamentară nu este absolută, legea prevăzând anumite îngrădiri, cea mai importantă fiind instituţia rezerveisuccesorale prevăzută în favoarea unor moştenitori legali. Aceste îngrădiri îl deosebesc de alte actejuridice de liberalitate.În legislaţia şi literatura de specialitate a diferitor ţări testamentul este definit diferit. Astfel,CCRM defineşte testamentul ca act juridic solemn, unilateral, revocabil şi personal prin caretestatorul dispune cu titlu gratuit, pentru momentul încetării sale din viaţă, de toate bunurile salesau de o parte din ele (art.1449 CCRM), care în opinia noastră tot este un act juridic civil deliberalitate.Potrivit art.802 Cod civil român testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune, pentrutimpul încetării sale din viaţă, de tot sau parte din avutul său.Din aceste definiţii, coroborate cu alte dispoziţii legale, rezultă că testamentul este un act juridic unilateral,

solemn, esenţialmente personal și revocabil.36Prin lege se evidenţiază următoarele caractere juridice:a) Testamentul este un act juridic, deoarece cuprinde manifestarea de voinţă a testatorului cu intenţiade a produce efecte juridice şi, ca atare, pentru a fi valabil, trebuie să îndeplinească condiţiile de fond(consimţământul neviciat, capacitate, obiect şi cauză) prevăzute de lege pentru orice act juridic şi cele specificeliberalităţilor.b) Testamentul este un act juridic de liberalitate. Legea consacră principiul libertăţii testamentare,liberalitate la care nu se poate renunţa, (se consideră ilicită o convenţie prin care o persoană s-ar obliga sănu dispună pe cale testamentară de bunurile sale”. TS, col. civ., dec. nr.1844/1956, în CD, 1956, vol. I), însensul că orice persoană capabilă este liberă de a lăsa (sau a nu lăsa) un testament şi de a dispune, peaceastă cale, de patrimoniul său pentru caz de moarte (mortis causa). Deci, testamentul este un actjuridic de liberalitate. Vom vedea însă că, în dreptul nostru, liberalitatea testamentară nu este absolută,legea prevăzând imperă anumite îngrădiri, cea mai importantă fiind instituţia rezervei succesorale prevăzută înfavoarea unor moştenitori legali şi care sustrasă actelor liberale ale celui care lasă moştenirea, fie ca vorba deliberalităţile făcute în timpul vieţii (donaţii), fie pe cauză de moarte (legate). Aceste îngrădiri îl deosebescde alte acte juridice de liberalitate.c) Testamentul, ca act juridic, este unilateral: voinţa testatorului producătoare de efecte, indiferent deatitudinea legatarului şi indiferent de acceptarea de către el a legatului. Legatul se dobândeşte din momentuldeschiderii moştenirii prin actul unilateral al testatorului dacă legatarul nu renunţă la legat. Fiind unilaterallegea interzice testamentele colective, adică a mai multor persoane şi testamente reciproce, adică aceletestamente care conţin obligaţii reciproce a unor persoane faţă de altele.Acceptarea legatului nu trebuie confundată cu testamentul. Cele două acte, testamentul şi acceptarealegatului sau a altor dispoziţii testamentare (de exemplu, execuţiunea testamentară) sunt acte unilateraledistincte, cu efecte proprii şi nu se unesc în sensul formării unui act juridic bilateral (contract).d) Testamentul este un act juridic esenţialmente personal, în sensul că nu poate fi încheiat prin reprezentaresau cu încuviinţarea ocrotitorului legal. În măsura în care o persoană are capacitate de a testa, o poate faceexclusiv personal, iar dacă nu are această capacitate nu o poate face prin reprezentare sau cu încuviinţareaaltei persoane, chiar dacă testatorul primeşte consultaţii de la specialişti.Din caracterul personal (şi revocabil, unilateral) al testamentului, mai rezultă şi caracterul lui individual, însensul necesităţii de a exprima voinţa unei singure persoane. Legea interzice ca două mai multe persoane sătesteze prin acelaşi act (art.857 Cod civil român).e) El este un act juridic solemn. Sub sancţiunea nulităţii absolute testamentul trebuie să fie încheiat întrunadintre formele prevăzute de lege. Posibilitatea de alegere a testatorului este limitată la cele reglementatestrict de lege.37f) Testamentul este un act juridic pentru cauză de moarte. Efectele dispoziţiilor testamentare se producnumai la moartea testatorului. Prin urmare, condiţiile de validitate ale actului se apreciază în momentul întocmiriisale, efectele pe care le produc dispoziţiile sale se apreciază în momentul morţii testatorului (Vezi şi TS, col.civ., dec. nr. 1838/1956, în CD, 1956, vol. I). Astfel fiind, legatarul nu dobândeşte nici un drept cât timptestatorul este în viaţă. Testatorul păstrează dreptul de dispoziţie asupra bunurilor de care dispune printestament.

g) Testamentul este un act esenţialmente revocabil. Până în ultima clipă a vieţii testatorul poate revocasau modifica unilateral dispoziţiile sale testamentare. El are un drept absolut, deci nesusceptibil de abuz de arevoca dispoziţiile testamentare şi sub nici o formă nu poate renunţa valabil la acest drept. Renunţarea arconstitui un pact asupra unei succesiuni viitoare, interzis de lege (art.965 Cod civil .)h) Testamentul este un act secret, conţinutul lui poate fi divulgat succesorului instituit sau altor persoanenumai de către testator. În timpul vieţii persoanele care conform legii au participat la alcătuirea şi autentificarealui nu sunt în drept să divulge conţinutul testamentului (vezi Legea privind notarii publici., Monitorul Oficial,1996, nr. 2).Având în vedere ansamblul caracterelor juridice ale testamentului, în multe privinţe derogatorii de ladreptul comun al actelor juridice, el se manifestă ca un act juridic excepţional, guvernat, în mare măsură, dereguli de fond şi de formă speciale.După cum rezultă din definiţia legală a testamentului, obiectul lui principal îl constituie legatele, caresunt dispoziţii referitoare la patrimoniul succesoral (legate universale sau cu titlu universal) sau la bunurilece fac parte din acel patrimoniu (legate cu titlu particular), însă, alături de legate sau chiar fără acuprinde legate, testamentul poate conţine şi alte manifestări de ultimă voinţă a defunctului, cum ar fi:- exheredări, adică înlăturarea de la moştenire a unor moştenitori legali, în limitele prevăzute de lege(art,802 şi 841 şi urm. Cod civil);- numirea de executor testamentar, împuternicit pentru a putea asigura executarea dispoziţiilor testamentare(art. 910 şi urm. Cod civil);- sarcini impuse legatarilor sau moştenitorilor legali, de natură patrimonială (legate) sau de altă natură(art. 902 şi 930 coroborat cu art. 830 Cod civil);- revocarea, totală sau parţială, a unui testament anterior sau a unei dispoziţii testamentare anterioare,ori retractarea revocării anterioare (art.802 şi 920 şi urm. Cod civil);- partajul de ascendent, adică împărţeala făcută de testator între descendenţii săi a bunurilor succesoralesau a unei parţi din aceste bunuri (art.794 şi urm. Cod civil);- recunoaşterea de către mamă a copilului trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinţi necunoscuţisau recunoaşterea de către tată a copilului din afara căsătoriei (art. 48 şi 57 C. fam.);38- alte dispoziţii de ultimă voinţă, cum ar fi cele privitoare la funeralii şi îngropare, recunoaşterea uneidatorii etc., dispoziţiile legale în materie nefiind limitative.În privinţa limitării moştenitorilor în Statele Unite ale Americii, menţionăm că numai 9 din state recunoscregimul matrimonial al comunităţii şi asigură protecţia soţului supraveţuitor, acordându-i jumătate din bunurilecomune la decesul celuilalt soţ.Celelalte state au ajuns la aceeaşi concluzie declarând că soţul supravieţuitor are dreptul la o parterezervată sau ELECTIVE SHARE. În aceste state, mai puţin Carolina de Sud şi Georgia, soţul supravieţuitorpoate alege, fie donaţiile testamentare, fie o parte din activul net al succesiunii înaintea deschiderii acesteia decătre legatori.Orice tentativă a soţului testator de a-şi priva partenerul supravieţuitor de dreptul a alege între acestedouă opţiuni va putea fi atacată ca fraudă împotriva legii [22, p. 251].Avându-se în vedere cuprinsul (posibil) foarte variat al testamentului, care poate cuprinde nunumai legate (cum pare a rezulta din art.802 Cod civil), dar şi dispoziţii de altă natură, care nu vizează

(cel puţin în mod direct) transmiterea patrimoniului (bunurilor) succesoral, s-a ajuns la concluziapotrivit căreia dacă un testament conţine în același timp legate și dispoziţii de natură diferită,ne aflăm “în faţa a două (sau mai multe) acte juridice deosebite, întrunite sub forma unuitestament”, acte care pot fi independente între ele [22, p. 873]. Pornind de la constatarea cătestamentul cuprinde, în mod indirect şi alte dispoziţii testamentare care pot avea (sau chiar au) influenţăasupra transmiterii patrimoniului succesoral, totuşi acestea nu constituie, în sens juridic, dispoziţii cuprivire la transmiterea avutului testamentului în sensul art.808 Cod civil. De exemplu, prin recunoaştereacopilului din afara căsătoriei el devine, la moartea părintelui, moştenitor legal care, în aceeaşi calitate,va culege cel puţin rezerva succesorală. Tot astfel, partajul de descendent poate influenţa devoluţiunealegală a moştenirii, descendenţii să se transforme din moştenitori legali în legatari.În Statele Unite ale Americii, regula tradiţională a dreptului comun era că un legat făcut unei persoane cenu supravieţuia testatorului devenea caduc şi decădea din succesiune. Statele federale au adoptat texte delege ce doresc să evite ca legatul testamentar să devină caduc, tribunalele fiind invitate a se conforma intenţiilorprezumate ale testatorului. De exemplu, nu legat este atribuit membrilor familiei testatorului decedat. Încondiţiile în care nu se poate stabili cine a decedat mai întâi, testatorul sau legatarul, soluţia poate fi găsită înUNIFORM SIMULTANEOUS DEATH ACT [22, p. 253] adoptată de toate Statele Unite, prin care suntformulate o serie de prezumţii prin care se dispune că, în lipsă de probe, legatorul se prezumă a fi decedatînaintea testatorului.Testamentul conţine nu numai legate, dar şi alte dispoziţii sau numai alte dispoziţii, nefiind obligatoriuca testamentul să cuprindă legate. S-a ajuns la concluzia, împărtăşită de marea majoritate a autorilor,39potrivit căreia “testamentul nu este decât un tipar juridic, o formă în care trebuie să fie îmbrăcateunele acte de ultimă voinţă, cum sunt legatul sau execuţiunea testamentară ...”, că “în unitatea materialăa înscrisului testamentar, sunt cuprinse, din punct de vedere intelectual, o pluralitate de acte juridicedeosebite, supuse fiecare, în ceea ce priveşte fondul, regimului său juridic propriu” [9, p. 199-205].Menţionăm că între cele două concepţii, aşa cum subliniază autorul citat, “nu există în realitate deosebiride efecte juridice, ci numai de calificare juridică” (p.15). În esenţă, în ambele concepţii, dispoziţiiletestamentare au caracter juridic, în ceea ce priveşte însă teoria testamentului ca act juridic, în cazullegatelor, actul juridic este testamentul (considerat negotiian iuris), legatele fiind doar cauze aletestamentului. Considerăm că, practic, nu este utilă o asemenea diferenţiere între legate, pe de oparte, şi toate celelalte dispoziţii testamentare, pe de altă parte, mai ales dacă testamentul cuprindedispoziţii din ambele categorii. Testamentul este suportul formal pentru toate aceste dispoziţii cuvaloare de acte juridice şi trebuie să îndeplinească condiţiile de fond prevăzute de lege pentru actulîn cauză (legate, partaj de ascendent, revocarea unui testament anterior etc.) şi condiţiile de formăale testamentului.Din teoria actelor juridice de sine stătătoare, ce îmbracă forma testamentară (numită şi testament -formă juridică), rezultă că:- validitatea dispoziţiilor testamentare trebuie să fie analizată separat, pentru fiecare în parte, deoarece esteposibil ca unul din acte să fie nul, fără să atragă nulitatea celorlalte. De exemplu, nulitatea partajului de ascendent nuafectează validitatea legatului cotităţii disponibile (Vezi Trib.Supr, col. civ., dec. nr. 1196/1956, în C.D. 1956, vol. I).Tot astfel, caducitatea unui legat (de exemplu, pentru predecesul legatarului) nu afectează eficacitatea altor legate.

Relativa independenţă a dispoziţiilor testamentare se manifestă şi în domeniul revocării. Astfel, revocarea unordispoziţii testamentare printr-un testament ulterior, poate produce efecte chiar dacă celelalte dispoziţii ale testamentuluirevocator ar fi ineficace, dacă dispoziţia revocatorie este valabilă şi testamentul care o conţine nu este nul înîntregime. În schimb, forma (testamentară) fiind comună, viciile de formă se răsfrâng asupra tuturor dispoziţiilora căror validitate este condiţionată de validitatea testamentului.Recunoaşterea unui copil printr-un testament se distinge de toate celelalte dispoziţii prin faptul că este unact irevocabil şi produce efecte imediat, nu la moartea testatorului, căci calitatea de părinte nu poate firecunoscută cu termen sau sub condiţie [24, p. 463]. Validitatea actului de recunoaştere nu depinde nici devaliditatea testamentului, dacă condiţ__________iile special prevăzute de lege sunt îndeplinite. De exemplu, recunoaştereafăcută printr-un testament autentic, nul pentru violarea art.857 Cod civil român (interzicerea testamentuluiconjunctiv), este valabilă, pentru că s-a făcut prin act autentic [25, p. 775-776] (art.48 şi 57 Codul familiei).În dreptul Statelor Unite ale Americii, pentru a se determina sensul real al unui testament, tribunalelecaută voinţa testatorului prin studierea dispoziţiilor testamentare. Judecătorii vor face uz de elementele extinse40şi care se raportează circumstanţelor în care testatorul a ridicat testamentul sau care ating sensul particularpe care testatorul a dorit să-l dea anumitor cuvinte, majoritatea statelor aplicând mai mult sau mai puţinriguros principiul interpretării simple şi ordinare a cuvintelor folosite de testator [22, p. 253].Concluzii:1. Aşadar, testamentul este un act de liberalitate, o formă juridică pe care o poate îmbrăca omultitudine de acte juridice independente între ele şi cu regimuri juridice distincte, iar definiţiacuprinsă în art.802 Cod civil român vizează legatul ca dispoziţie testamentară, iar nu testamentulcare poate cuprinde în conţinutul său şi alte (chiar şi numai alte) dispoziţii de ultimă voinţă curegimuri juridice deosebite.2. S-a ajuns la concluzia potrivit căreia dacă un testament conţine în acelaşi timp legate şidispoziţii de natură diferită, ne aflăm “în faţa a doua (sau mai multe) acte juridice deosebite,întrunite sub forma unui testament”, acte care pot fi independente între ele.3. În ceea ce priveşte caracterele juridice ale testamentului arătate mai sus, ele sunt aplicabileîntocmai legatului, dar sunt specifice şi altor dispoziţii testamentare (de exemplu, exheredări,numirea de executor testamentar etc.), în măsura în care legea nu prevede altfel (de exemplu,recunoaşterea unui copil este revocabilă şi produce efecte imediate, iar nu la decesul testatorului,partajul de ascendent se poate face şi prin donaţie, când nu este act unilateral, revocarea uneidispoziţii testamentare anterioare se poate face şi altfel decât printr-un testament ulterior etc.)§ 2. Conţinutul testamentului ca act juridic de liberalitate(Caractere, condiţii de valabilitate)Actuala legislaţie admite în mai multe ţări o formă liberă de expunere a conţinutului testamentului,cu respectarea cerinţelor legale [26, p. 36].Cu toate că testamentul este un act juridic solemn, voinţa testatorului poate să fie exprimată insuficientde clar, termenii întrebuinţaţi nu trebuie să aibă mai multe înţelesuri etc., mai ales în cazul testamentuluiolograf. Astfel fiind, în caz de îndoială şi neînţelegere între persoanele interesate, instanţa este chemată săinterpreteze conţinutul testamentului şi clauzele pe care le conţine.Cu excepţia art.908 Cod civil român (referitor la legatul care are ca obiect un lucru de gen nedeterminat

calitativ şi care trebuie să fie prestat de calitate mijlocie), legea nu stabileşte reguli de interpretare a clauzelortestamentare. Astfel fiind, se admite că sunt aplicabile, în mod corespunzător, şi în această materie, regulilecare guvernează interpretarea contractelor (art.977-985 Cod civil român). Aceasta este specific şi pentrulegislaţia Republicii Moldova. Fără a analiza aceste reguli, subliniem numai unele aspecte ce trebuie avute învedere în mod special în materia interpretării testamentelor. Interpretarea dispoziţiilor testamentare trebuie41să se facă după intenţia, voinţa reală (dovedită) a testatorului şi nu după sensul literal al termenilor (art.977Cod civil român), potrivit regulii “in conditionibus (testamenti) primum locum voluntas defunctiobtinet”[27, p. 775]. Intenţia testatorului se va căuta în principal în însuşi conţinutul testamentului şi numai înmod accesoriu în acte şi împrejurări exterioare, extrinseci [23, p. 874].În caz de îndoială, prin aplicarea în mod corespunzător a art.983 Cod civil român la materia analizată,clauza se interpretează în favoarea moştenitorilor legali (mai ales dacă este vorba de întinderea legatului),[28, p. 251] iar nu a legatarilor. Prin această regulă însă, nu trebuie anihilată regula de interpretare a clauzeiîn sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar produce nici unul (art.978 Cod civil român). Deexemplu, legatul făcut unui creditor urmează să fie luat în considerare ca atare (ca liberalitate), iar nu ca platăa datoriei (deşi legea noastră nu a reprodus art. 1023 Cod civil francez). Tot astfel, în caz de îndoială, oclauză cuprinzând o substituţie, va fi interpretată în sensul unei substituţii vulgare, iar nu fideicomisare.Clauzele testamentare se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din actulîntreg (art.982 Cod civil român). Actul juridic nu poate fi interpretat scindat, el trebuie examinat în întregime(TS, col.civ., dec.nr.1844/1956, în CD, 1956, vol.I) (una pars testamenti per alium declaratur). Deexemplu, din întregul conţinut al testamentului poate rezulta că legatarul universal (datorită legatelor cu titluparticular sau cu titlu universal care epuizează emolumentul moştenirii) nu este, în realitate, decât un simpluexecutor testamentar.Pentru validitatea testamentului legea stabileşte condiţii de fond. Dispoziţiile testamentare, ca acte juridice,trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate ale actului juridic în general: capacitatea de a încheia actul încauză, consimţământ valabil, obiect determinat (determinabil) şi licit, iar cauza să fie reală, licită şi morală(art. 948 şi urm. Cod civil român). Vom cerceta aceste condiţii de validitate numai în măsura în care prezintăparticularităţi în materia dispoziţiilor testamentare, în special în privinţa legatelor şi a altor dispoziţii testamentarereferitoare la transmiterea patrimoniului succesoral.Referitor la capacitatea testatorului, pentru ca dispoziţia testamentară să fie valabilă şi deci producătoarede efecte juridice, acesta trebuie să aibă capacitatea de a dispune pe această cale prin liberalităţi (legate) saualte acte juridice (exheredări, revocarea unui testament anterior etc.), iar persoana în favoarea căreia opereazădispoziţia să aibă capacitatea de a primi prin testament.Potrivit principiului general în materie de acte juridice, regula este, şi în acest domeniu, capacitatea, iarincapacitatea este excepţia. Astfel, potrivit art.856 Cod civil român, “orice persoană este capabilă de a facetestament, dacă nu este oprită de lege”, iar potrivit art.808 alin.2 Cod civil român, “este capabil de a primiprin testament oricine este conceput la epoca morţii testatorului”. Prin urmare, incapacităţile de a dispune sau

de a primi prin testament, ca excepţii de la regula capacităţii, trebuie să fie expres prevăzute de lege şi acestetexte, ca texte de excepţie, sunt de strictă interpretare (exceptio est strictissimae interpretationis). Întrucât42incapacitatea trebuie să fie prevăzută de lege, nimeni nu ar putea renunţa, în tot sau în parte, la capacitatea dea dispune (şi de a primi) prin testament (vezi, de exemplu, TS, col.civ., dec.nr. 1844/1956, în CD, 1956,vol.I) (art.6, alin. 1 din Decretul nr.31/1954).Legea stabileşte şi unele incapacităţi de a dispune prin testament. Potrivit legii, sunt incapabile de adispune prin testament:a) Minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate dispune prin testament (art. 806 Cod civilromân), incapacitatea lui fiind totală.b) Persoana pusă sub interdicţie judecătorească, având statutul juridic al minorului sub 14 ani (art.147.Codul familiei).c) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani poate dispune prin testament, dar numai de jumătate din ceea ce arputea dispune, dacă ar fi o persoană majoră (art.807 Cod civil român). Minorul care se căsătoreşte, având capacitatedeplină de exerciţiu (art.8 din Decretul nr.31/1954), poate dispune prin testament ca şi persoanele majore. În literaturade specialitate această prevedere este discutabilă. Astfel, împotriva acestei susţineri s-a pronunţat P. Nichitiuc, motivândfaptul că prin căsătorie nu se stabilesc excepţii de la regula generală privind capacitatea de exerciţiu deplină sau dreptulde a alege etc. [29, p. 119-120]. Minorul între 16-18 ani are capacitatea parţială de a testa. El poate dispune dejumătate din întreaga sa avere, dacă nu are moştenitori rezervatari, iar dacă are asemenea moştenitori, poate dispuneprin testament numai de o jumătate din cotitatea disponibilă. De exemplu, dacă are un părinte care este rezervatar pe1/4 din moştenire, poate dispune de jumătate din 3/4, adică 3/8 din moştenire.d) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, deşi are capacitate parţială de a dispune prin testament, nupoate dispune în favoarea tutorelui său.e) După cum am văzut, sunt pe deplin incapabili de a testa minorii până la 16 ani şi persoanele puse subinterdicţie judecătorească, sunt parţial incapabili minorii intre 16-18 ani, iar minorul ocrotit prin tutelă nu arecapacitatea de a dispune în favoarea tutorelui cât timp acesta nu a fost descărcat de gestiune. În toate acestecazuri incapacitatea este expres prevăzută de lege, fiind o stare de drept (de iure). În aceste cazuri suntem înprezenţa unor incapacităţi legale care pot fi invocate fără prezentare de dovezi, în sensul că testatorul nu aavut capacitatea de discernământ pentru a face testament sau că discernământul său a fost alterat datorităinfluenţelor exercitate asupra lui de tutore. În acest domeniu au existat controverse ajungându-se la concluziacă minorul trebuie să dispună prin testament [6, p. 20].Legislaţia franceză prevede capacitatea parţială de a testa averea la minorii care au împlinit vârsta 16ani, astfel ei pot să testeze ˝ din averea de care poate dispune liber după lege, majorul (art.904, p.1 Cod civilfrancez). Drepturi similare sunt acordate de legislaţia Marii Britanii, Statul Georgia, SUA etc. În Republica

Moldova minorul nu dispune de posibilitatea de a-şi testa averea, cu exepţia cazurilor de căsătorie şi declarareajudecătorească a emancipării (p.2,3 art.20 CCRM).43În cazuri de incapacitate naturală există posibilitatea ca persoana deplin capabilă sau cu capacitate parţialăde a dispune prin testament potrivit legii, în fapt (de facto), să fie lipsită temporar de discernământul necesar pentrua dispune prin testament. Prin urmare, lipsa discernământului, neprevăzută de lege ca atare (Pentru validitateaactului juridic legea prevede - printre altele - necesitatea unui “consimţământ valabil” (art.948 C.civ.), iar“consimţământul nu este valabil, când este dat prin eroare, sau prin violenţă, sau surprins prin dol” (art.953C.civ.), dar nu se referă expres la consimţământul dat fără discernământ.), atrage incapacitatea celui în cauzăde a face dispoziţii testamentare (ca şi alte acte juridice), deoarece nu are puterea de a aprecia efectele juridice alemanifestării sale de voinţă [30, p.109]. În concluzie, „pentru validitatea testamentului este necesar ca dispunătorulsă aibă discernământ în momentul în care îl întocmeşte, în sensul de a nu exista incapacităţi legale şi nici naturale,indiferent dacă acestea se datorează unor cauze trecătoare sau permanente” (TS, s.civ., dec.nr.1129/1987, înCD, 1987). Înseamnă că persoana care lasă un legat “trebuie să aibă capacitatea de a dispune prin testament şi,ca urmare, este necesar a se stabili dacă testatorul a avut discernământ în momentul în care a întocmit actul juridicde ultimă voinţă” (TS, s.civ., dec.nr.438-1989, în Dreptul, nr.1-2, 1990; vezi şi dec.nr.657/1974, în CD,1974; dec.nr.273/1977, în CD, 1977).Lipsa discernământului (din cauza alienaţiei sau debilităţii mintale, ori datorită unor cauze vremelnice castarea de boală, hipnoză, somnambulism, beţie alcoolică, folosirea de stupefiante etc.) [23, p. 711] trebuiesă fie dovedită în mod neechivoc prin probe concludente, deoarece ea determină o incapacitate naturală,care nu rezultă din lege, spre deosebire de incapacitatea alienatului sau debilului mintal pus sub interdicţie, acărui incapacitate este legală şi permanentă (Art.449 Cod civ. a permis anularea testamentului pentru lipadiscernământului testatorului, după moartea lui, numai dacă s-a cerut interdicţia lui în timpul vieţii, sau dacădovada “smintelii de minte” rezultă din chiar cuprinsul testamentului. După abrogarea acestui articol prinart.49 din Decretul nr.32/1954 (pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor lapersoanele fizice şi persoanele juridice), dovada lipsei discernământului se poate face, potrivit dreptuluicomun, prin orice mijloc de probă. Dacă testatorul este o persoană pusă sub interdicţie judecătorească, nueste cazul a se invoca lipsa discernământului la încheierea testamentului, cum se procedează uneori. Vezi, deexemplu, TS, s.civ., dec.nr.2395/1980, cu Notă de R.Petrescu, în RRD nr.7, 1981), chiar dacă ar aveamomente de luciditate.e) Menţionăm că nu este incapabil de a testa comerciantul persoană fizică aflat în stare de faliment(reorganizare şi lichidare judiciară). Însă, în caz de moarte a comerciantului, legatele se vor putea executanumai după ce creditorii vor fi plătiţi (nemo liberalis nisi liberatus). În acest sens, art.108 din Legea nr.64/1995, precizează că vor fi îndreptăţiţi să participe la distribuirea fondurilor obţinute din vânzarea bunuriloraverii debitorului şi titularii creanţelor izvorând din acte cu titlu gratuit, dar numai după ce toate creanţelechirografare vor fi fost plătite. Amintim şi art.40 alin.l lit.a din lege, potrivit căreia judecătorul sindic poate44

cere “anularea şi recuperarea de la terţi” a transferurilor cu titlu gratuit din partea debitorului, făcute în cei 3ani anteriori înregistrării cererii introductive. în lumina acestei dispoziţii, care nu distinge între transferurile cutitlu gratuit inter vivos şi mortis causa, nu excludem posibilitatea anulării certificatelor de moştenitori obţinuteca urmare a decesului comerciantului în perioada prevăzută de lege.În practica judiciară este important a se aprecia corect capacitatea avută în momentul întocmiriitestamentului. Cu toate că testamentul produce efecte la deschiderea moştenirii (cu excepţia clauzei derecunoaştere a copilului din afara căsătoriei) şi până în acest moment testatorul îl poate revoca, totalsau parţial, se admite în unanimitate de autori şi în practica judecătorească (pentru jurisprudenţă vezi,de exemplu, TS.s.civ., dec.nr.657/1974, în CD, 1974) că testatorul trebuie să aibă capacitatea de a testacând îşi manifestă voinţa, deci la data întocmirii actului, modificările ulterioare ale statutului său juridicsau a stării sănătăţii mintale fiind fără relevanţă. În consecinţă, testamentul incapabilului nu poate fi recunoscutvalabil, chiar dacă ulterior a devenit o persoană capabilă. Capacitatea de a încheia un act juridic trebuie săfie apreciată la momentul când se întocmeşte, chiar dacă efectele sau executarea actului este amânatăpână la o dată ulterioară, fie şi incertă, cum este moartea testatorului. De altfel, dacă capacitatea testatoruluis-ar aprecia în raport de datele dinaintea morţii, în majoritatea cazurilor testamentele nu ar putea firecunoscute valabile, mai ales datorită incapacităţii naturale. Dacă testatorul avea discernământ în momentulautentificării testamentului la spital (rezultând din acte medico-legale), el este valabil “chiar dacă în ultimelezile de viaţă defunctul ar fi avut perioade de semiinconştientă sau inconştientă” (TJ Suceava, dec.civ.nr.837/1972).Sancţiunea incapacităţii legale sau naturale de a dispune prin testament.Întrucât incapacităţile de a dispune prin testament au ca scop protecţia voinţei incapabilului şi a intereselorfamiliei sale, nefiind dictate de interese de ordine publică, sancţiunea este nulitatea relativă a testamentului,potrivit dreptului comun. “Actele juridice încheiate personal chiar de cei puşi sub interdicţie judecătorească...nu sunt sancţionate cu nulitatea absolută, ci cu nulitatea relativă...” (TS, s.civ., dec.nr.377/1972, în CD,1972). Termenul de prescripţie a acţiunii în anulare a testamentului “nu poate începe a curge înainte demoartea tesr tatorului, data «încheierii actului», în sensul art.9, alin.2, din Decretul nr. 167/1958, fiind datadeschiderii succesiunii” (TS, s.civ., dec.nr. 1558/1972, în CD, 1972). Incapacitatea parţială a minorului între16-18 ani se sancţionează cu nulitatea parţială a efectelor actelor de dispoziţie până la limita prevăzută delege (1/2 din patrimoniul succesoral sau din cotitatea disponibilă, după caz). Legatul universal lăsat de minorulîntre 16-18 ani va produce efecte ca legat cu titlu universal, iar dacă minorul de peste 16 ani a dispus înfavoarea tutorelui, numai această dispoziţie va fi anulabilă, restul dispoziţiilor testamentare fiind valabile şiproducând efecte în limita capacităţii parţiale a minorului.45Soluţia se impune şi pe considerentul că numai la deschiderea moştenirii se poate aprecia în concret,măsura în care minorul putea dispune de patrimoniul succesoral lăsat (are sau nu are moştenitori rezervatari).Este vorba de o reducţiune (calificată nulitate parţială) de natură specială, care nu trebuie să fie confundatăcu reducţiunea liberalităţilor care încalcă rezerva succesorală, guvernată de alte reguli. Jumătatea de careminorul între 16-18 ani nu poate dispune nu reprezintă o rezervă succesorală în favoarea unor moştenitori, civa fi atribuită moştenitorilor legali, potrivit regulilor generale.În literatura de specialitate, printre incapacităţile de a primi liberalităţi testamentare, se cercetează

incapacitatea persoanelor fizice neconcepute şi a persoanelor juridice care nu au luat fiinţă, precum şiincapacitatea persoanelor juridice de a primi prin testament legate care nu corespund scopului lor stabilit prinlege, actului de înfiinţare sau statutului (principiul specialităţii capacităţii de folosinţă). Opinia noastră estecă, în aceste ipoteze se pune problema capacităţii succesorale, ca o condiţie generală a dreptului lamoştenire legală, testamentară, şi acestea nu sunt incapacităţi de a primi prin testament. Pe de altăparte, dacă se analizează “incapacitatea” persoanei neconcepute şi a persoanei juridice care nu a luat fiinţă,ar trebui să se analizeze şi incapacitatea persoanei care nu mai există la data deschiderii moştenirii (predecedaţi,comorienţi, codecedaţi şi persoanele juridice care au încetat să aibă fiinţă).a) Potrivit art.810 Cod civil român, medicii şi farmaciştii, (Incapacitatea îi loveşte pe farmacişti în cazulîn care îşi depăşesc atribuţiile şi intră în cadrul profesiunii medicilor, prin efectuarea de tratamente specificeacestei din urmă profesiuni, indicând şi chiar administrând bolnavului medicamente fără prescripţie medicală,procedând ca şi cum ar fî medici. TS, s.civ., dec.nr.826/1978, în Repertoriu..., 1975-1980), inclusivpersoanele care practică ilegal medicina, [9, p. 167] care 1-au tratat pe testator de afecţiunea din caredecedează (acea afecţiune fiind cauza morţii), nu pot primi liberalitatea testamentară pe care bolnavul afăcut-o în favoarea lor în cursul acestei boli. Întrucât prohibiţia se întemeiază pe o prezumţie absolută decaptaţie şi sugestie (vezi infra nr.101) nu se admite dovada că liberalitatea este opera unei voinţe libere, deexemplu, medicul curant nu ar putea dovedi că nu a abuzat de influenţa pe care o avea asupra bolnavului(TS, s.civ., dec.nr.875/1969, în CD, 1969). Această dispoziţie se aplică şi preoţilor care au asistat petestator din punct de vedere religios în cursul ultimei boli.Observăm că ceea ce interesează este nu calitatea de medic, farmacist sau preot, ci asistenţa cu caracterrepetat sau de continuitate acordată bolnavului în calităţile vizate de lege. Prin urmare, bolnavul poate gratificaun prieten medic, dacă nu 1-a tratat în cursul ultimei boli.Sunt exceptate de la interdicţia de a primi prin testament, şi deci sunt valabile legatele cu titlu particularcu caracter remuneratoriu, dacă sunt potrivite cu starea materială a testatorului şi cu serviciile prestate delegatar, iar dacă legatarul este rudă cu testatorul până la al IV-lea grad inclusiv, sunt permise chiar şi legateleuniversale, afară numai dacă legatarul este o rudă pe linie colaterală, iar testatorul are succesibili care sunt46rude în linie dreaptă. În literatura de specialitate se recunoaşte şi validitatea legatului făcut medicului de cătrebolnavul care este soţul lui, dacă căsătoria este anterioară ultimei boli [9, p. 168].b) Potrivit art.883 Cod civil, testamentul făcut în cursul călătoriei pe mare nu va putea cuprinde nici odispoziţie în favoarea ofiţerilor de marină, dacă nu sunt rude cu testatorul. Prohibiţia se întemeiază pe oprezumţie legală absolută de abuz de influenţă. Întrucât legea nu precizează că ar fi vorba de testamentulmaritim (aşa cum o face în altă ordine de idei în art.882 Cod civil român), considerăm că incapacitatea de aprimi operează şi în privinţa altor testamente făcute pe mare (testamentul ordinar olograf), iar rudenia careînlătură incapacitatea de a primi prin testament nu este limitată la al IV-lea grad şi poate fi atât în linie directă,cât şi pe linie colaterală.Momentul în raport de care se apreciază incapacitatea de a primi prin testamentşi sancţiunea aplicabilă

Întrucât testamentul produce efecte la deschiderea moştenirii, capacitatea de a primi prin testament se apreciazăîn funcţie de această dată. La aprecierea calităţii de medic curant, farmacist, preot sau ofiţer de marină, în condiţiilearătate, se are în vedere situaţia existentă la data redactării testamentului. Sancţiunea incapacităţii este, potrivitdreptului comun, nulitatea relativă a dispoziţiei testamentare (cu toate că formularea art.812 Cod civil român“dispoziţiile în favoarea unui incapabil sunt nule”, sugerează sancţiunea nulităţii absolute), ce poate fi invocată decătre succesibilii testatorului (moştenitori legali sau chiar legatari obligaţi la predare sau executare).În cazul în care incapacitatea este dictată de interese de ordine publică, sancţiunea este nulitatea absolutăa dispoziţiei testamentare. Astfel, incapacitatea datorată lipsei cetăţeniei române în privinţa dreptului deproprietate asupra terenului. Această interdicţie a fost apreciată şi în trecut ca fiind de ordine publică (Vezi,de exemplu Cas.S.U., dec.nr.24/1922, în C.civ.adnotat, vol.III, nr.35; Cas.I, decJir.350/1916; ibidem,nr.26; CApel Buc., II, dec.nr. 131/1925, p.431).Considerăm că nulitatea este absolută şi în cazul dispoziţiilor testamentare făcute în favoareamedicilor, farmaciştilor sau preoţilor. Interdicţia este prevăzută în art.810 Cod civil român ca o dispoziţieprohibitivă (nu numai de ocrotire), ca o regulă generală de apărare a prestigiului profesiei de medicsau preot, iar în cazul persoanelor care practică ilegal medicina, faptă ce constituie infracţiune, înorice caz se impune sancţiunea nulităţii absolute.Dispoziţia testamentară va fi nulă, respectiv anulabilă, chiar dacă testatorul, pentru a ocoli dispoziţiileprivind incapacităţile de a primi prin testament, a recurs la interpunere de persoane, căci dispoziţia testamentarăcare sincer stipulată ar fi nulă, rămâne nulă şi dacă a fost simulată.Datorită dificultăţii de dovadă a simulaţiei prin interpunere de persoane, legea (art.812 alin.2 Codcivil) prezumă absolut că sunt persoane interpuse părinţii, descendenţii şi soţul persoanei incapabile şi47care devin, prin intermediul prezumţiei, persoane incapabile de a primi prin testament. Această prezumţieeste aplicabilă incapacităţilor de a primi prevăzută de lege în privinţa medicilor, farmaciştilor, preoţilor,ofiţerilor de marină şi străinilor sau apatrizilor, precum şi în privinţa tutorilor care, datorită incapacităţiicelor ocrotiţi de a dispune în favoarea lor, sunt incapabili de a primi prin testament. În privinţa incapacităţiiparţiale a minorului între 16-18 ani (care poate dis-pune de 1/2 din cotitatea disponibilă a averii)prezumţia de interpunere nu are aplicabilitate, pentru că această incapacitate de a dispune nu are dreptcorolar necesar anume persoane incapabile de a primi prin testament; indiferent cine este beneficiarulliberalităţii testamentare, ea este oricum reductibilă dacă depăşeşte limita legală. Pentru o altă viziune înaceastă problemă [9, p. 28].Un rol important în valabilitatea testamentului îl are consimţământul. Astfel, pentru ca dispoziţiiletestamentare să fie valabile, nu este suficient ca testatorul să aibă capacitatea legală şi naturală de a testa, cieste necesar şi ca voinţa sa (consimţământul) să nu fie alterată de vreun viciu de consimţământ: eroare, dolsau violenţă. Problema leziunii nu se poate pune în această materie, chiar dacă testatorul este un minor între16-18 ani, pentru că dispoziţiile testamentare nu sunt acte juridice bilaterale, cu titlu oneros şi comutative.Eroarea (de exemplu, în persoana beneficiarului dispoziţiei testamentare, eroare referitoare nu numai laidentitatea lui, dar şi la calităţile sale socotite esenţiale de testator, de exemplu, a crezut că legatarul estecopilul său din afara căsătoriei, actul fiind încheiat intuitu personae) şi violenţa, inclusiv morală, aplicabile în

materie, se întâlnesc rar în practică. În schimb, dolul existent în această materie sub forma sugestiei şi captaţieise întâlneşte relativ frecvent în practică.Întrucât viciile de consimţământ în materie de dispoziţii testamentare sunt supuse regulilor de dreptcomun, (“Este de principiu că dispoziţiile cu titlu gratuit sunt supuse regulilor de drept comun, în ce priveşteviciile de consimţământ”. TS, s. civ., dec. nr. 1426/1976, în CD, 1979) urmează să facem numai uneleprecizări, vizând aspectele particulare ale materiei cercetate, în special în cazul dolului. Ţinând seama deconţinutul posibil complex al testamentului, unitar numai în formă, este posibil ca viciul de voinţă să afectezenumai una sau mai multe dispoziţii testamentare (de exemplu, un legat instituit sub influenţa dolului), fără săafecteze validitatea altora.După cum s-a subliniat în literatura de specialitate, spre deosebire de lipsa discernământului (sau, deregulă, a capacităţii legale de a testa) care duce la nulitatea testamentului în integralitatea sa, nefiind conceputca discernământul să existe în cazul unor dispoziţii testamentare (de exemplu, legate) şi să lipsească în cazulaltora, viciul de consimţământ “ar putea afecta - de regulă - numai unele din dispoziţiile testamentare, celelalterămânând valabile” [19, p. 17]. Prin urmare, instanţa trebuie să analizeze nu numai existenţa viciului deconsimţământ, dar şi influenţa lui asupra conţinutului testamentului, operaţiunea fiind, sub acest aspect, maicomplicată decât în cazul actelor încheiate inter vivos (de exemplu, donaţie).48Dolul există în materie testamentară sub forma captaţiei şi sugestiei, constând în utilizarea de manopereviclene şi frauduloase, folosite de o persoană (sau mai multe), având calitatea de beneficiar al dispoziţieitestamentare sau chiar aceea de terţ, cu intenţia de a câştiga încrederea testatorului şi a înşela buna luicredinţă pentru a-1 determina să dispună în sensul în care nu ar fi făcut-o din proprie iniţiativă. Prin urmare,dolul presupune:- utilizarea de manopere, de mijloace viclene, frauduloase, directe şi brutale în cazul captaţiei (îndepărtareatestatorului de rude şi prieteni, interceptarea corespondenţei, abuzul de influenţă şi autoritate etc.) şi indirecte,mai subtile, ascunse în cazul sugestiei (şiretenii, afirmaţii mincinoase la adresa anumitor moştenitori legali,specularea anumitor sentimente sau concepţii - inclusiv religioase - ale testatorului etc.). Dacă nu s-au utilizatmijloace frauduloase nu suntem în prezenţa dolului (de exemplu, dacă este vorba de simpla simulare a grijii şiafecţiunii ori de prestarea interesată a unor servicii şi îngrijiri) [23, p. 712-713];- intenţia de a induce în eroare cu rea-credinţă pe testator să dispună în sensul în care nu ar fi făcut-o dinproprie iniţiativă;- manoperele frauduloase folosite să fi avut un rol determinant, având drept rezultat alterarea voinţeitestatorului;- prin derogare de la regulile aplicabile în materia actelor bilaterale (art.960 alin. l Cod civil român.), seadmite unanim [23, p. 713] că manoperele frauduloase pot proveni nu numai de la “cealaltă parte”, adică dela beneficiarul actului unilateral de dispoziţie testamentară (cum ar fi legatarul sau alt beneficiar al dispoziţiei,de exemplu, comoştenitorul sau moştenitorul subsecvent care beneficiază de exheredare, deşi nu are calitatea

juridică de legatar), dar şi de la un terţ, care nu beneficiază de testament. Acestea intervin chiar dacă întrebeneficiar şi terţ nu a existat o înţelegere prealabilă sau beneficiarul nu a avut cunoştinţă de intervenţia terţului,iar terţul nu este reprezentantul său (părinte, tutore), dacă se dovedeşte că activitatea dolosivă a terţului aalterat voinţa testatorului.Sancţiunea aplicabilă în cazul viciilor de consimţământ este, ca şi în cazul incapacităţii legale sau naturalede a dispune prin testament, nulitatea relativă, potrivit dreptului comun. Anularea poate fi cerută şi viciul deconsimţământ este dovedit prin orice mijloc de probă (iar nu numai prin înscrierea în fals), inclusiv în cazultestamentului autentic, căci notarul poate constata numai existenţa consimţământului testatorului, iar nu şiabsenţa viciilor de voinţă [19, p. 22].Anularea testamentului pentru viciile de consimţământ este incompatibilă cu anularea lui pentru lipsadiscernământului, (vezi TJ Hunedoara, dec.civ.nr.98/1982, în RRD nr.2,1983) dacă testatorul nu a avutdiscernământ, nu se poate pune problema viciilor de voinţă. în subsidiar se poate însă formula cererea deanulare pentru viciul voinţei. Termenul de prescripţie a acţiunii în anulare începe să curgă ca şi în cazul incapacităţiide a dispune prin testament, de la data deschiderii moştenirii.49Obiectul şi cauzaPentru ca dispoziţiile testamentare, ca acte juridice de liberalitate, să fie valabile, pe lângă condiţiile decapacitate şi consimţământ valabil, ele trebuie să aibă un obiect determinat sau determinabil şi licit, iar cauzalor să fie reală şi licită. Întrucât aceste condiţii sunt guvernate, în principiu, de regulile de drept comun,urmează să facem numai unele precizări referitoare la obiect şi cauză.Ţinând seama de conţinutul complex al testamentului, valabilitatea dispoziţiilor testamentare în funcţie deobiect şi cauză trebuie să fie analizată în raport cu fiecare act juridic în parte. Viciile de consimţământ potafecta numai una sau unele dintre dispoziţiile testamentare, fără să afecteze validitatea altora. Spre deosebirede condiţiile de formă, care afectează validitatea testamentului în întregul său, condiţiile de fond, obiectul,cauza şi consimţământul, trebuie să fie raportate la fiecare dispoziţie testamentară în parte şi analizată separat,fiind posibil ca unele dispoziţii să fie nule, iar altele valabile. De exemplu, imoralitatea cauzei unui legat nuafectează validitatea altora.Probleme speciale se pun, sub acest aspect, în legătură cu legatele. Ca şi în materie de convenţii,obiectul trebuie să fie în circuitul civil (art.963 Cod civil român). În trecut, au fost scoase din circuitul civilgeneral terenurile, care puteau fi dobândite numai prin moştenire legală (Legile nr.58/1974 şi 59/1974).După abrogarea acestor dispoziţii restrictive, legatele de terenuri au devenit valabile, chiar dacă testamentula fost redactat sub regimul acestor legi, deoarece valabilitatea obiectului testamentului se apreciază în raportcu data deschiderii moştenirii [21, p. 87].Obiectul legatului poate fi şi un lucru viitor, care nu există în momentul testării şi nici chiar în momentuldeschiderii moştenirii. De exemplu, nudul proprietar poate lăsa legat plina proprietate a bunului. De altfel, chiardacă ar dispune numai de nuda proprietate în favoarea legatarului, acesta oricum ar deveni proprietar deplin laîncetarea uzufructului. Dintre bunurile viitoare numai moştenirea ne- deschisă nu poate forma obiectul unui legat(art.702 şi 965 Cod civil român). După cum vom vedea, se poate lăsa legat (cu titlu particular) dreptul succesoral

moştenit de testator ca universalitate sau cotă-parte de universalitate, cât timp acea moştenire nu a fost încălichidată, în schimb testatorul nu ar putea lăsa legat un drept eventual dintr-o moştenire nedeschisă.Considerăm că: Un asemenea legat ar fi nul, chiar dacă acea moştenire s-ar deschide înaintede moartea testatorului, dar după data testamentului, constituind un pact asupra unei succesiuniviitoare. Dacă testatorul ar predeceda sau ar fi comorient (codecedat) problema validităţii legatuluidreptului succesoral nici nu se mai pune, deoarece el nu are capacitate succesorală.Este valabil şi legatul cu titlu particular al bunului altuia, dacă testatorul a dispus în cunoştinţă de cauză,ştiind că bunul nu este al său, în caz contrar, legatul este nul (art.906-907 Cod civil român).Cu toate că textele Codului civil referitoare la cauză vizează materia contractelor (art.948 şi 966-968),se admite unanim că teoria cauzei are aplicabilitate şi în materia actelor unilaterale, cum sunt dispoziţiile50testamentare. Mai mult decât atât, în materia liberalităţilor interesează, întotdeauna, nu numai cauza (scopul)imediată (causa proxima) urmărită de testator la încheierea actului şi care este un scop abstract, pur tehnicşi invariabil, constând în intenţia liberală (animus donandi, animus testandi), dar şi cauza (scopul) mediată(causa remota) concretă şi variabilă de la caz la caz, constituind motivul impulsiv şi determinant al actului,fără de care testatorul nu ar fi făcut liberalitatea. Dacă aceste motive sunt ilicite sau imorale ori nu sunt reale,liberalitatea “nu poate avea nici un efect” (art.966 Cod civil român).Problema cauzei imorale se pune în practică la legatul făcut concubinului. În literatura de specialitate[23, p. 715] şi în practica judecătorească, (vezi, de exemplu, TS, s.civ., dec.nr.144/1983, în RRD nr.2,1984) cu unele deosebiri de formulare, se admite soluţia potrivit căreia concubinajul în sine nu este cauză denulitate a liberalităţii [25, p. 1069].Drept cauză falsă (nereală) se reţine naşterea unui copil postum al testatorului, cu consecinţa caducităţiilegatului [9, p. 185]. Precizăm însă că nulitatea legatului (nu caducitatea lui) pentru naşterea unui copildupă deschiderea moştenirii poate interveni numai dacă testatorul nu a cunoscut sarcina femeii şi sedovedeşte că, în cunoştinţă de cauză, nu ar fi lăsat legatul. Validitatea cauzei, întrucât vizează formareaactului de liberalitate, se apreciază în raport de data redactării testamentului, cu toate că efectele seproduc la data deschiderii moştenirii. Dacă intervin modificări ulterioare (de exemplu, concubinii secăsătoresc) şi testatorul doreşte să pună la adăpost dispoziţiile de ultimă voinţă de pericolul nulităţii,urmează să facă un nou testament [25, p. 1075-1076]. În toate cazurile, nevaliditatea cauzei trebuie să fiedovedită de cel ce o invocă. În acest scop, poate administra orice fel de probe, inclusiv cele extrinsecitestamentului.Condiţii generale de formă pentru validitatea testamentuluiAvând în vedere importanţa şi gravitatea efectelor pe care le produc dispoziţiile testamentare şi pentruprotejarea, pe cât posibil, a voinţei testatorului împotriva unor influenţe şi presiuni, precum şi pentru a nu lăsaîndoială asupra existenţei şi sensului manifestării de voinţă, legea prevede ad solemnitatem - sub sancţiuneanulităţii absolute - anumite forme testamentare pe care trebuie să le îmbrace voinţa testatorului pentru a puteaproduce efecte juridice (art.800 şi art.858 şi urm. Cod civil român.).Formele testamentare prevăzute de lege sunt fie forme ordinare (testament olograf, autentic şi secret,numit şi mistic), între care testatorul poate alege liber, fie forme extraordinare, numite testamente privilegiate,care pot fi încheiate în împrejurări excepţionale, când testatorul nu are posibilitatea alegerii între formeletestamentare ordinare, fie alte forme de testamente, special prevăzute de lege. Reglementând o varietaterelativ mare de forme testamentare, legea consacră două condiţii de formă, care sunt generale, comune

tuturor testamentelor: a) forma scrisă şi b) forma actului separat.51Indiferent de forma testamentului şi chiar dacă testatorul s-ar găsi în împrejurări excepţionale (de exemplu,militar în timp de război), în toate cazurile testamentul trebuie să fie în formă scrisă. Legislaţia noastră nurecunoaşte ca valabil testamentul verbal (nuncupativ). Subliniem că forma scrisă este prevăzută __________ca o condiţiede validitate a testamentului (ad solemnitatem), iar nu ca o simplă condiţie de dovadă, lipsa ei fiind sancţionatăcu nulitatea absolută a manifestării de voinţă. În principiu, fără forma scrisă nu există testament, întrucâtforma scrisă este o condiţie de validitate a testamentului, ea nu poate fi înlocuită cu înregistrarea pe peliculăsau bandă magnetică ori alte asemenea procedee, care pot ascunde o fraudă, fiind posibile şi trucaje. Înseamnăcă dispoziţiile mortis causa ale testatorului trebuie să rezulte din cuprinsul unui testament încheiat într-una dinformele scrise prevăzute de lege. Dispoziţia testamentară poate fi inserată şi într-un act având alt obiect (deexemplu, procură de administrare), cu condiţia să îndeplinească condiţiile de formă prevăzute de lege (TS,s.civ., dec.nr.2259/1977, în CD, 1997). Mai mult decât atât, întregul conţinut al testamentului trebuie să aibăforma testamentară valabil întocmită, nefiind admis aşa numitul act per relationem. De exemplu, nu esteposibilă confirmarea unui testament anterior nul pentru vicii de formă, printr-un testament posterior, chiardacă acesta din urmă este valabil încheiat. Pentru lămurirea adevăratului înţeles al unei dispoziţii cuprinse întestamentul valabil încheiat se pot folosi, în cadrul operaţiunii de interpretare, dovezi extrinseci, dar nu pentrua constata dispoziţii necuprinse în testament.Dacă lipseşte testamentul întocmit în forma prevăzută de lege, intenţia testatorului de a dispune pentrucaz de moarte nu se poate dovedi, chiar dacă el ar fi fost împiedicat să testeze de o forţă majoră sau de oterţă persoană şi chiar dacă şi-ar fi exprimat voinţa prin viu grai sau prin aprobarea unui proiect de testamentnesemnat [9, p. 244].Altfel, se pune problema dacă testamentul a fost înlocuit în forma prevăzută de lege, dar nu poate fiprezentat de cel interesat (de exemplu, de legatar, de moştenitorul legal care pretinde că un comoştenitora fost exheredat etc.), deoarece a fost distrus, pierdut sau dosit. În această ipoteză, întâlnită în practicănumai în cazul testamentului olograf, se admite aplicarea, prin asemănare, a dispoziţiilor art.1198 Cod civilromân, (care permite folosirea oricărui mijloc de probă pentru dovedirea cuprinsului unui înscris care nupoate fi prezentat din motive fortuite, inclusiv fapta unei terţe persoane), persoana interesată putânddovedi, prin orice mijloc de probă, că testamentul a existat cu conţinutul pretins, dar nu poate fi prezentatdin cauze fortuite şi care sunt independente de voinţa şi ştirea testatorului [23, p. 830-831]. Prin urmare,dacă testamentul legal încheiat nu poate fi prezentat pentru valorificarea drepturilor pretinse, reclamantultrebuie să dovedească:- în primul rând, faptul că testamentul a existat, fiind întocmit în forma prevăzută de lege. Dacăimposibiltatea prezentării testamentului se datorează pârâtului, validitatea testamentului se prezumă pânăla proba contrară.52- în al doilea rând, dispariţia sau distrugerea testamentului după moartea testatorului sau chiar în timpulvieţii lui dar, în acest din urmă caz, cu dovada în plus că evenimentul s-a produs fără voia sau ştirea testatorului.Dacă testatorul a avut cunoştinţă de distrugerea sau dispariţia testamentului şi nu l-a refăcut, deşi aveaaceastă posibilitate, înseamnă că a revenit asupra dispoziţiilor de ultimă voinţă.

- în sfârşit, reclamantul trebuie să dovedească conţinutul pretins al testamentului (de exemplu, legatulreclamat). Întrucât această dovadă este deosebit de anevoioasă, se prezumă existenţa legatului dacă distrugereatestamentului este opera moştenitorului pârât [25, p. 772-773].Pentru a asigura libertatea de voinţă a testatorului şi caracterul personal, unilateral şi revocabil al dispoziţiilortestamentare, legea nu permite ca două sau mai multe persoane să testeze “prin acelaşi act, una în favoareaceleilalte sau în favoarea unei a treia persoane” (art.857 Cod civil). Asemenea testamente, numite conjunctive,sunt interzise pentru că pluralitatea de părţi ar conferi testamentului caracter contractual şi deci irevocabilprin voinţă unilaterală. Înseamnă că libertatea de voinţă a testatorului nu ar fi deplină nici la încheiereatestamentului şi nici la revocarea dispoziţiilor pe care le cuprinde.În practică, problema se pune mai ales în cazul testamentelor făcute de soţi şi denotă preocuparea lor dea asigura menţinerea dispoziţiilor testamentare mutuale şi corelative, în cazul celor făcute în favoarea unei(unor) terţe persoane (de exemplu, în favoarea copiilor celor doi soţi din căsătoriile anterioare). În acestsens, nu se pot lua măsuri care să garanteze menţinerea (irevocabilitatea) dispoziţiilor testamentare. Ele sunt,prin esenţă dispoziţii revocabile până în ultima clipă a vieţii, iar dacă testamentul este conjunctiv, chiar dacănu este revocat de nici unul dintre testatori, intervine sancţiunea prevăzută de lege. În literatura şi practicajudecătorească s-a precizat că testamentul nu este conjunctiv dacă două sau mai multe persoane testează peaceiaşi coală de hârtie, dacă “actele” (art.857 Cod civil) de dispoziţie sunt distincte, valabile în sine şisemnate separat, exprimând fiecare voinţa unei singure persoane. Prin urmare, testamentul este conjunctivnumai dacă este, ca act juridic, o operă comună a două sau a mai multe persoane, dispoziţiile fiind contopiteîn acelaşi context. Dimpotrivă, dacă testamentele (actele de dispoziţie testamentară) sunt separate, ele vor fivalabile chiar dacă conţin dispoziţii reciproce şi interdependente, inclusiv clauza că revocarea unui testamentatrage şi revocarea celuilalt, caz în care dispoziţiile dintr-un testament constituie motivul determinant (causaremotd) al intenţiei liberale (animus donandi) al celuilalt testator (causa proxima)[23, p. 823].Reciprocitatea dispoziţiilor nu împiedică revocarea lor unilaterală, testamentele fiind separate. Este valabil şitestamentul unuia dintre soţi, chiar dacă a fost semnat şi de către celălalt soţ. Vezi, în acest sens, de exemplu,TS, s.civ., dec.nr. 627/1973 (în CD, 1973, p. 196-202), prin care nulitatea testamentului conjunctiv a fostconsiderată înlăturată în temeiul art.1167 alin.3 C.civ., prin recunoaşterea testamentului în cadrul proceduriisuccesorale notariale de către moştenitorii ambilor testatori. Aplicarea art.1167 alin.3 în materie de testamentenule pentru vicii de formă (deşi vizează în mod direct donaţiile) se justifică pe considerentul că legatul este o53liberalitate ca şi donaţia, altfel spus “o donaţie care-şi produce efectele la moartea testatorului “ (Cas.1,10dec.1907, în C.civ.adnotat, vol.II, p.281, nr.9).Potrivit art. 866 Cod civil român, nerespectarea condiţiilor generale de formă (formă scrisă şi formaactului separat), ca şi nerespectarea condiţiilor speciale de formă prevăzute pentru diferite feluri de testamentese sancţionează cu nulitatea absolută şi, ca atare, potrivit dreptului comun, constatarea nulităţii poate fi

invocată de orice persoană interesată şi oricând, fie pe cale de excepţie, fie pe cale de acţiune, dreptul de ainvoca fiind imprescriptibil. Întrucât sancţiunea prevăzută expres de lege este nulitatea absolută, ar urma catestamentul întocmit cu nerespectarea condiţiilor de formă să nu producă nici un efect, potrivit principiuluiquod nullum est nullum producit effectum. Totuşi, prin extinderea unor reglementări de la instituţii vecineşi conexe şi în lumina principiilor sau reglementărilor aplicabile în materie de nulitate pentru vicii de formă,rigoarea sancţiunii este atenuată sub anumite aspecte ori devine inaplicabilă.Există însă şi unele limitări ale efectelor nulităţii absolute şi derogări. Astfel:a) în primul rând, se admite aplicarea în materie de testamente a art.1167 alin.3 Cod civil român (vizânddonaţiile), care permite, după moartea testatorului, acoperirea nulităţii pentru vicii de formă (inclusiv formaverbală a testamentului)[9, p. 247] prin confirmarea, ratificarea sau executarea voluntară a actului de cătremoştenitorii legali sau alţi reprezentanţi (succesori universali sau cu titlu universal) (De exemplu, legataruluniversal instituit în primul testament poate executa benevol un legat cu titlu particular prevăzut într-un testamentulterior (codicil) încheiat cu ne respectarea condiţiilor de formă. Precizăm că noţiunea de codicil (în sens deadaos, supliment la un testament anterior) este folosită în dreptul nostru (oarecum impropriu), fără semnificaţiadin dreptul român şi reprezintă, în realitate, un alt testament care trebuie să fie încheiat cu respectareacondiţiilor de formă prevăzute pentru testamente, ca şi testamentul iniţial (pe care nu-1 revocă)) ai testatorului,dacă confirmarea, ratificarea sau executarea este benevolă şi făcută în cunoştinţă de cauză (art.1190 Codcivil). Evident, confirmarea testamentului nul absolut pentru vicii de formă de către un succesor nu creeazănici o obligaţie pentru ceilalţi. Beneficiarul confirmării poate valorifica dreptul numai împotriva succesorului încauză şi numai pentru partea acestuia din datorie.Rezultă că testamentul inform lasă în persoana succesorului o obligaţie naturală, deci o obligaţie civilăimperfectă care nu poate fi valorificată pe cale de constrângere (acţiune în justiţie), dar care, fiind executatăsau confirmată de bunăvoie şi în deplină cunoştinţă a cauzei de nulitate, constituie o plată valabilă nesupusărepetiţiunii (art. 1092 alin.2 Cod civil), putând servi şi drept cauză valabilă pentru o obligaţie civilă perfectă(de exemplu, în caz de novaţie)[20, p. 84].

b) Sancţiunea nulităţii nu vizează acele dispoziţii testamentare care, potrivit legii, pot fi făcute şi în altăformă decât aceea testamentară. De exemplu, recunoaşterea unui copil printr-un testament autentic, nulpentru că este conjunctiv, produce efecte deoarece este făcut prin act autentic [25, p. 775-776] (art.48 şi5457 C. fam.). Tot astfel, considerăm că revocarea unui testament anterior printr-unul ulterior produceefecte, chiar dacă cel din urmă este nul ca testament (de exemplu, este conjunctiv), dar este autentificat(art.920 Cod civil).c) Se admite că testamentul autentic sau mistic, la care adăugăm şi testamentele privilegiate, nuleca atare pentru vicii de formă, sunt valabile ca testamente olografe, dacă îndeplinesc condiţiile deformă prevăzute de lege pentru acesta (scris, datat şi semnat de mâna testatorului) [9, p. 84-96].Considerăm că pentru aceasta nici nu este nevoie să aplicăm principiul conversiunii actelor juridicela formele testamentare. Actul este valabil ca testament olograf pur şi simplu pentru că îndeplineştecondiţiile de formă ale unui astfel de testament. De exemplu, testamentul scris, datat şi semnat demâna testatorului, dar autentificat cu nerespectarea regulilor de autentificare (de pildă, de către unorgan necompetent). Un asemenea testament va fi avut în vedere în cadrul procedurii succesoralenotariale ca testament olograf, iar nu ca testament autentic. Astfel, în plan temporal, sub aspectulformei se aplică, în dreptul intern, principiul tempus regit actum; condiţiile de formă ale testamentului

se apreciază după legea în vigoare la data întocmirii. Astfel, de exemplu, instanţa supremă a validattestamentul comun (conjunctiv) al soţilor din Ardeal întocmit sub incidenţa art.13 al Legii testamentelornr.XVI din 1876, care permitea soţilor să facă testament comun (şi care a fost în vigoare până laadoptarea Legii nr.389 din 22 iunie 1943)d) Nulitatea absolută a testamentului pentru nerespectarea condiţiilor de formă prevăzute de legislaţia învigoare se aplică testamentelor făcute sub incidenţa acestor reglementări, de către cetăţenii români şi pe teritoriulţării. Dacă testamentul s-a făcut sub incidenţa altor legi ori în străinătate sau de către străini, regulile de formă şi,în consecinţă, validitatea testamentului urmează să fie apreciate în mod diferit (vezi, TS, col.civ., dec.nr. 1926/1955, în CD, 1955, vol.I). Testamentul făcut de către români în străinătate este valabil dacă a fost încheiat înconformitate cu legislaţia locului, care permite, de exemplu, testamentul verbal sau conjunctiv (principiul locusregit actum) [25, p. 770]. În dreptul internaţional privat român regulile de formă ale testamentului nu au caracterde ordine publică, nu reprezintă norme fundamentale de drept ale statului. De altfel, potrivit art.68 alin.3 dinLegea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, “întocmirea, modificareasau revocarea testamentului sunt socotite valabile dacă actul respectă condiţiile de formă aplicabile, fie la datacând a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricăreia dintre legileurmătoare: legea naţională a testatorului, legea domiciliului acestuia, legea locului actului unde a fost întocmit,modificat sau revocat, legea situaţiei imobilului ce formează obiectul testamentului şi legea instanţei sau a organuluicare îndeplineşte procedura de transmitere a bunurilor moştenite”. Prin urmare, în privinţa condiţiilor de formăale testamentului, inclusiv forma verbală sau cea a actului separat, această lege prevede o mare varietate de legiîn raport de care se poate aprecia valabilitatea testamentului, inclusiv legea locului încheierii actului. Astfel fiind,55este posibil ca testamentul, chiar verbal sau conjunctiv să nu fie lovit de nulitate şi să producă efecte depline înRomânia (nu efectele imperfecte ale unei obligaţii naturale).Într-o speţă, Curtea de Apel Bucureşti, a respins recursul reclamantului privind constatarea calităţii deunic moştenitor a defunctei S.C. decedată la 12 martie 1998, obţinută în temeiul unui testament întocmit înanul 1997, unele din bunurile aceluia fiind situate în Germania iar altele în România (Curtea de ApelBucureşti ,dec.civ.nr.3974 din 28 ianuarie 2000).În motivarea soluţiei s-a reţinut că testamentul întocmit în anul 1997 nu este valabil întrucât nu a fostprezentat judecătoriei conform art. 864 alin.3 Cod civil privind testamentul mistic şi în consecinţă nu poartăprocesul verbal de suprascriere efectuat de judecător, respectiv ” actul de subscriere”. Mai mult, se susţineîn motivare testamentul respectiv nu poate fi considerat nici autentic, nefiind autentificat de notar, şi niciolograf, întrucât nu a fost scris şi datat de testatoare, ci dactilografiat, neputând produce astfel nici un efectjuridic. Nici motivul că pricina nu este de competenţa instanţei române nu este întemeiat întrucât defuncta a

avut cetăţenie română, iar competenţa instanţei este dată de preved.149 pct 8 din Legea 105/1992, o partedin bunuri aflându-se în România.Cu privire la acest ultim aspect, menţionăm că în literatura juridică există controverse cu privire laproblema competenţei instanţei în funcţie de cetăţenia defunctului. Curtea de Casaţie franceză a decis că„competenţa instanţei franceze fondată pe naţionalitatea reclamantului este independentă de naţionalitateadefunctului a cărui succesiune se dezbate” (Cass.civ. 4 dec.1979, Bull. Civ. Nr.303 şi Jurnal du DroitInternastional nr.4/1997, editions du Juris Clesseurs, Paris,1997).e) în sfârşit, trebuie semnalat că în privinţa interzicerii testamentului conjunctiv părerile sunt divergente(dacă este regulă de formă sau de fond).Potrivit unei opinii, “prohibiţia din art.857 regulează o chestiune de formă exterioară care dă loc, la onulitate absolută, dar care nu se aplică nici la un testament făcut sub legea veche, chiar când autorul ar fidecedat sub imperiul legii noi, nici la un testament făcut într-o ţară a cărei lege nu prohibă testamentulconjunctiv.” [9, p. 432]O altă susţinere, este că prevederea din art.857 Cod civil “este una de fond, iar nu de formă, dat fiind căea are menirea de a asigura caracterul unilateral şi caracterul revocabil al testamentului, ambele elementeţinând cont de esenţa testamentului şi nu de forma acestuia”. În consecinţă, un asemenea testament încheiatde români nu poate produce efecte, chiar dacă s-a încheiat sub imperiul unor legi anterioare sau într-o ţarăstrăină a cărei legislaţie nu conţine o asemenea prohibiţie [21, p. 90-91].După părerea noastră în favoarea primei opinii pledează mai multe argumente, unele maivechi, altele rezultând din acte normative şi tendinţe mai noi în direcţia libertăţii testamentare şia autonomiei de voinţă.56Astfel, considerăm că inserarea art.857 Cod civil în secţiunea intitulată “reguli generale pentru formatestamentelor” nu poate fi considerată întâmplătoare. Pe de altă parte, cerinţa actului separat vizează formade exprimare a voinţei testatorului, iar nu fondul dispoziţiilor testamentare, iar nerespectarea acestei cerinţenu aduce atingere ordinii publice de drept internaţional privat. De altfel, potrivit art.68 alin.l din Legea nr.105/1992, legea aplicabilă devoluţiunii testamentare a moştenirii care vizează fondul dispoziţiilor testamentare,are şi ea caracter supletiv. Astfel, în cazul raporturilor cu element de extraneitate (raporturi juridice de dreptinternaţional privat), cum ar fi încheierea testamentului în străinătate, obiectul legatului situat în ţară străină,legatar cetăţean străin sau domiciliat în străinătate etc., testatorul are dreptul să aleagă legea aplicabilă moştenirii(lex succesionis), numai dispoziţiile imperative (în sensul ordinii publice de drept internaţional privat) dinlegea naţională (lex patriae), respectiv din legea locului situării imobilelor sau a fondului de comerţ (lex reisitae) care fac obiectul testamentului.§ 3. Felurile testamentuluiÎn afara condiţiilor generale de formă care afectează validitatea oricărui testament (forma scrisă şi formaactului separat), legea permite testatorului să aleagă, în funcţie de diferite împrejurări, posibilitatea de aîncheia diverse forme de testamente, cu respectarea însă, pentru fiecare, anumite reguli speciale, a cărornerespectare atrage după sine, în condiţiile şi limitele arătate, nulitatea absolută a dispoziţiilor testamentare.Subliniem că aceste reguli speciale de formă, ca ş__________i cele generale, trebuie să fie respectate şi în privinţacodicilului (în sens de adaos sau supliment la dispoziţiile dintr-un testament anterior), deoarece legea noastră,spre deosebire de dreptul roman de unde s-a împrumutat noţiunea, fără a fi prevăzută de lege şi undecodicillus era conceput ca un testament anexă în formă simplificată, nu prevede reguli speciale, deosebite

pentru acesta. În consecinţă, aşa-numitul codicil, fiind în formă un testament nou (care modifică, adaugă etc.la un testament anterior, pe care nu-1 revocă), trebuie să fie redactat într-una din formele testamentareprevăzute de lege şi cu observarea tuturor condiţiilor de validitate ale acesteia.După lege, testamentele de clasifică în trei categorii:- testamente ordinare (obişnuite), încheiate în condiţii normale şi care sunt: testamentul olograf,testamentul autentic şi testamentul mistic (secret);- testamente privilegiate (extraordinare) care pot fi încheiate numai în anumite împrejurări excepţionale.Astfel sunt, testamentul militarilor, testamentul făcut în timp de boală contagioasă şi testamentul maritim;- alte forme de testament, special permise de lege pentru legate având ca obiect anumite sume de banisau pentru dispoziţiile testamentare ale cetăţenilor români aflaţi în străinătate.Testamentul olograf, potrivit legii, (etimologic noţiunea provine din cuvintele greceşti holos - întreg,total şi grafos - a (se) scrie) este valabil ca atare “când este scris în tot, datat şi semnat de o mâna a57testatorului” (art.859 Cod civ.). Cu toate că nu necesită îndeplinirea unor formalităţi speciale, fiind confecţionatca înscris sub semnătură privată, testamentul olograf - ca şi orice alt testament - este un act solemn; scriereaintegrală, datarea şi semnarea de mâna testatorului sunt prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute,deci ad solemnitatem, iar nu ad probationem sau pentru opozabilitate.Precizăm că toate cele trei cerinţe de solemnitate (scrierea, datarea şi semnarea) trebuie să fie îndeplinite“de mâna testatorului” şi “trebuie să fie întrunite cumulativ, în lipsa oricăreia dintre ele testamentul fiind nul.”(CSJ, s.civ., dec.nr. 1409/1992, în Deciziile CŞJ 1990-1992). În dreptul nostru, testamentul scris de altul(olograf) sau chiar de testator, dar cu mijloace mecanice (de exemplu, la maşina de scris) şi semnat de el înfaţa martorilor, nu este valabil (spre deosebire de unele legislaţii străine). În dreptul românesc testamentulscris de altul şi semnat de testator (testamentul olograf) poate lăsa în persoana succesorilor numai o obligaţiecivilă imperfectă (naturală), susceptibilă de confirmare sau executare benevolă (vezi Cas.1,10 dec.1907, înC.civ.adnotat, vol.II, p.281 nr.9). Dacă testamentul nu este scris, datat şi semnat de mâna testatorului, elpoate avea valabilitate numai ca alt fel de testament (de exemplu, autentic), dacă condiţiile acelui fel detestament sunt îndeplinite (de exemplu, condiţiile prevăzute de art.61-62 din Legea nr.36/1995).Testamentul olograf prezintă o serie de avantaje: poate fi folosit de oricine ştie să scrie; se poate faceoricând şi oriunde, fără ajutorul altei persoane (nu necesită prezenţa vreunui martor); nu necesită cheltuieli;asigură secretul deplin al dispoziţiilor de ultimă voinţă; poate fi revocat uşor de testator prin distrugereavoluntară a manuscrisului testamentar.Testamentul olograf, datorită simplicităţii, prezintă şi unele inconveniente: poate fi uşor dosit sau distrusdupă moartea testatorului sau chiar în timpul vieţii, dar fără ştirea lui; nu asigură protecţia voinţei testatoruluiîmpotriva influenţelor abuzive (sugestie sau captaţie) ale celor interesaţi; datorită simplităţii formalităţilorpoate fi mai uşor falsificat; poate fi contestat mai uşor decât celelalte feluri de testamente; dacă testatorul nuare cunoştinţe juridice testamentul poate cuprinde formulări neclare, confuze şi chiar contradictorii, susceptibilede interpretări ne conforme voinţei reale a testatorului.ScriereaÎntregul conţinut al testamentului olograf trebuie să fie scris de mâna testatorului, cerinţă prevăzută delege ad solemnitatem (art.859 Cod civ.), spre deosebire de formalitatea “bun şi şi aprobat” prevăzută delege numai “ad probationem” în cazul contractelor unilaterale (art. 1180 Cod civil). Dacă testamentul nu

este scris de mâna testatorului, fiind dactilografiat (sau utilizându-se alte procedee mecanice ori electrotehnicede scriere, cu caracterele impersonale ale unei maşini), va fi nul, chiar dacă a fost făcut personal de testatorşi cuprinde menţiunea - datată şi semnată de către testator - că reprezintă ultima sa voinţă. Dacă testamentulnu este scris de mâna testatorului nulitatea se justifică prin faptul că ar fi posibile fraude, care nu ar putea fi58descoperite prin verificarea de scripte (expertiză grafoscopică). În privinţa scrierii de mână legea nu prevedelimitări; testatorul poate scrie cu orice (cerneală, creion, pastă, vopsea, cărbune, cretă etc.); pe orice fel dematerial (hârtie - inclusiv carte poştală -, pânză, lemn, piatră, sticlă, material plastic etc.); în orice limbăcunoscută de testator; cu orice fel de scriere (cu caractere de mână sau de tipar, stenografie sau alfabetulspecial pentru orbi, etc.); pe un singur suport material sau pe mai multe (de exemplu, mai multe foi de hârtie),în acest din urmă caz, cu condiţia să existe o legătură materială sau cel puţin intelectuală între ele pentru aconstitui un singur act, chiar dacă nu a fost scris dintr-o dată, ci pe etape. Nici titulatura de testament saufolosirea formulelor sacramentale nu este necesară, dacă din conţinutul actului rezultă că reprezintă ultimavoinţă a testatorului.Testamentul olograf astfel redactat poate cuprinde şi modificări, ştersături, adăugiri sau intercalări făcute demâna testatorului cu ocazia sau posterior redactării testamentului. În principiu, asemenea intervenţii nu afecteazăvaliditatea testamentului şi ele urmează a fi luate în considerare, chiar dacă nu sunt datate şi semnate separat,dacă reprezintă simple corecturi sau interpretări ale dispoziţiilor iniţiale. În schimb, dacă intervenţia conţinedispoziţii testamentare noi faţă de cele iniţiale sau elimină ori modifică conţinutul iniţial al testamentului, eletrebuie privite ca testament nou (numite în practică codicil) şi recunoscute ca valabile numai dacă, pe lângăscriere, au fost şi datate şi semnate de mâna testatorului, potrivit att.859 Cod civil.[6, p. 209] Testamentul carenu îndeplineşte cerinţele art.859 cod civil nu conferă calitatea de moştenitor testamentar celui care-l invocă.Într-o speţă, petentul P.J. a formulat plângerea împotriva Hotărârii Comisiei Judeţene Gorj de Jud.funciar, solicitând desfiinţarea acestuia şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru 2 suprafeţe de teren,situate în intravilan, susţinând că terenurile au fost proprietatea mătuşii sale, care le-a transmis prin testamentulolograf la 13 iulie 1963 sorei petentului P.M. în prezent decedată. Reconstituirea dreptului de proprietatepentru aceste terenuri sa făcut în favoarea altei persoane P.P., care nu este rudă cu autoarea.Judecătoria a admis plângerea petentului, a desfiinţat Hotărârea Comisiei Judeţene Gorj şi a dispusreconstituirea dreptului de proprietate pentru cele 2 suprafeţe de teren, soluţia fiind menţinută prin respingereaapelului de către Tribunalul Gorj.Ambele instanţe au reţinut că testamentul din 13 iulie 1963 constituie un testament olograf, în virtuteacăruia terenurile au întrat în succesiunea lui P.M., care este culeasă de petentul P.J. în calitate de frate, decicolateral privilegiat. Fiind moştenitor legal al surorii sale, petentul este îndreptăţit să i se reconstituie dreptulde proprietate pentru cele două terenuri.Împotriva ambelor hotărâri a formulat recurs intimatul P.B. contestând valabilitatea testamentului încalitate de moştenitor testamentar a petentului.Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 9006 din data de 5 iulie 2000, a admis recursul declarat,a casat ambele hotărâri, iar pe fond a respins plângerea petentului, considerând că actul încheiat la 13 iulie

591963 şi invocat ca testament olograf nu întruneşte cerinţele art.85 a codului civil , nefiind scris, datat şisemnat de autoare.Cerinţa scrierii testamentului de către testator nu exclude participarea unei alte persoane (rudă, prieten,avocat etc.), care să-l ajute la redactare, oferind un model scris (care să fie pe înţelesul testatorului) sauverbal pentru formularea corectă a dispoziţiilor voite de testator. Colaborarea terţului nu trebuie însă săvicieze consimţământul testatorului (sugestie, captaţie). Testamentul va fi valabil numai dacă, din conţinutul luirezultă că exprimă voinţa liberă a testatorului, asistenţa fiind pur tehnică. “Testamentul olograf este valabilchiar dacă testatorul a fost asistat de o terţă persoană, cu condiţia ca aceasta sâ nu participe la «confecţionarea»testamentului” (CSJ, s.civ., dec.nr.1409/1992, loc.cit., p.132). Astfel fiind, se pune problema, ce se întâmplădacă testamentul - deşi scris de testator - cuprinde şi o scriere străină. Evident, nu soarta scrierii străineinteresează (ea nu are nici o valoare juridică), ci soarta testamentului scris de mâna testatorului. În aceastăprivinţă trebuie să deosebim două situaţii [30, p. 434]:- dacă scrierea străină nu are nici o legătură cu conţinutul testamentului (de exemplu, notarea unui mesajtelefonic pe foaia conţinând testamentul) testamentul este valabil – indiferent dacă testatorul a avut sau nucunoştinţă de scrierea străină ori aceasta este contemporană ori ulterioară redactării testamentului - căcivoinţa lui nu a fost cu nimic afectată;- dacă scrierea priveşte dispoziţii din cuprinsul testamentului (ştersături, modificări, completări) trebuiescutită distincţie după cum testatorul a avut sau nu cunoştinţă de intervenţia străină în redactarea conţinutuluitestamentului. Astfel, testamentul va fi nul dacă testatorul a avut cunoştinţă de scrierea străină; ultima savoinţă a fost alterată prin intervenţia unei voinţe străine. în schimb dacă scrierea străină s-a făcut fără ştireatestatorului (chiar dacă în timpul vieţii lui), testamentul va fi valabil aşa cum a fost redactat de el, fără luareaîn considerare a intervenţiei străine.O importanţă deosebită o are data întocmirii testamentului olograf. Aceasta este una din condiţiile devalabilitate a acestuia. Datarea lui exactă, trebuie să fie făcută de mâna testatorului, prin indicarea zilei, a luniişi anului în care a fost întocmit. Ea prezintă importanţă pentru că în funcţie de data testării se poate stabilidacă testatorul a avut sau nu capacitatea de a testa, iar în cazul pluralităţii de testamente succesive, cudispoziţii contrare sau incompatibile, în raport cu data lor se stabileşte “ultima voinţă” a testatorului, careurmează a fi luată în considerare, revocând pe cele anterioare. În plus, data poate prezenta importanţăpentru stabilirea împrejurărilor în care testamentul a fost întocmit şi care pot determina nulitatea; de exemplu,a existat pericolul vicierii consimţământului (captaţie).Datarea testamentului se poate face în cifre sau în litere ori, prin referire la un eveniment care se poatestabili cu certitudine (de exemplu, prima zi de Crăciun ’97). Întrucât legea nu specifică locul unde trebuie săfie inserată data, se admite că ea poate fi aşezată nu numai la sfârşitul testamentului, dar şi la începutul ori în60cuprinsul lui, dacă rezultă că se referă la întregul conţinut al testamentului, chiar dacă acesta cuprinde maimulte foi. Ora (şi locul) întocmirii testamentului nu sunt elemente obligatorii, la nevoie se poate dovedi prinorice mijloc de probă.Dacă testamentul nu este datat potrivit celor arătate (ceea ce se întâmplă relativ frecvent în practică) saudata indicată în testament este eronată ori falsă, potrivit legii testamentul ar urma să fie considerat nul absolut

(art.859 coroborat cu art.886 Cod civil român.). Totuşi, având în vedere că data are o importanţă mairedusă decât scrierea [31, p. 365] (şi semnătura) pentru stabilirea cu certitudine a intenţiei testatorului (animustestandî) şi pentru a salva eficacitatea testamentului ce cuprinde voinţa neîndoielnică a testatorului, în practicajudecătorească şi literatura de specialitate rigoarea sancţiunii este atenuată, admiţându-se - în anumite condiţii- stabilirea, întregirea sau rectificarea datei testamentului cu ajutorul unor elemente intrinseci sau extrinsecitestamentului. În această ordine de idei trebuie să deosebim două ipoteze:a) în caz de lipsă - totală sau parţială – a datei, testamentul nu va fi nul dacă persoana interesată să-isalveze valabilitatea (de exemplu, legatarul desemnat sau moştenitorul legal care urmează să profite de exheredareaunui comoştenitor) reuşeşte să facă proba datei întocmirii lui cu ajutorul elementelor sau indicaţiilor rezultând dincuprinsul testamentului (probă intrinsecă) sau chiar cu ajutorul elementelor exterioare testamentului care însă îşigăsesc “principiul şi “rădăcina” în elemente intrinseci cu care se coroborează. [25, p. 786]Aceeaşi soluţie se admite şi în cazul în care data testamentului este involuntar inexactă (eronată sauincertă), de exemplu, din cauza scrierii defectuoase sau pentru că testamentul cuprinde mai multe datediferite.b) Data falsă, adică aceea indicată de testator în mod intenţionat eronat, atrage nulitatea testamentului,căci data cerută de art.859 Cod civil român vizează data reală a întocmirii testamentului, iar dacă aceastădată reală a fost voluntar tăinuită, testamentul nu poate fi recunoscut valabil, chiar dacă falsificarea datei nu safăcut în scop de fraudă.c) în toate cazurile, dacă testamentul este datat se prezumă - până la proba contrară - că data este ceareală, iar dacă data este incompletă sau inexactă se poate completa sau rectifica un element (ziua, luna sauanul) care lipseşte sau este inexact, fără a afecta celelalte elemente, ele fiind divizibile.O altă formalitate necesară pentru validitatea testamentului este semnătura testatorului. Prinsemnătură, testatorul atestă că dispoziţiile din testament reprezintă voinţa sa definitivă pentru caz demoarte. în lipsa semnăturii actul poate fi un simplu proiect de testament, nedefinitivat şi, ca atare, lipsitde efecte juridice.Ca şi scrierea ori data, testatorul trebuie să semneze “de mână”. Nu se poate folosi parafa, sigiliulori ştampila. Este nul şi testamentul semnat prin punere de deget (TS, col.civ., dec,nr.2420/1995, înCD, 1955, vol.I).61Întrucât legea nu stabileşte modul de semnare, se admite că semnătura nu trebuie să cuprindă obligatoriunumele şi prenumele; semnătura poate să fie aceea pe care testatorul o folosea în mod obişnuit (de exemplu,pseudonimul, iniţialele numelui şi prenumelui etc.) şi care permite identificarea lui.Cât priveşte locul semnării, deşi legea vizează sfârşitul testamentului (“subsemnat”), se admite că semnăturapoate fi aşezată şi la începutul sau în cuprinsul testamentului, dacă rezultă neîndoielnic că, prin semnăturadată, testatorul şi-a însuşit întregul conţinut al testamentului şi dispoziţiile pe care le cuprinde reprezintăvoinţa sa. Cu această condiţie, cerinţa legii este îndeplinită printr-o singură semnătură, chiar dacă testamentuleste scris pe mai multe foi. În schimb, semnătura de pe plicul în care se află închis testamentul nu este

valabilă, căci cei interesaţi ar putea introduce în plicul semnat de testator un simplu proiect de testamentpe care testatorul nu 1-a desăvârşit, [9, p. 212]. Soluţia rezultă şi din textul legii care prevede necesitateasemnării testamentului, iar nu a ambalajului în care se găseşte. În orice caz, considerăm că semnătura depe plic poate fi recunoscută valabilă numai dacă între ea şi conţinutul plicului se poate stabili o legăturăindisolubilă, care să excludă posibilitatea înlocuirii lui cu un conţinut care să nu reprezinte voinţa ultimă şidefinitivă a testatorului.[25, p. 212]Art.892 Cod civil român prevede prezentarea testamentului olograf (sau mistic), înainte de executare, laun birou notarial în a cărui rază teritorială s-a deschis moştenirea, pentru a constata prin proces-verbaldeschiderea lui şi starea în care s-a găsit, după care se va păstra în arhiva biroului notarial. Pentru nerespectareaacestei formalităţi nu este prevăzută nici o sancţiune şi deci testamentul îşi produce efectul şi poate fi valorificat(de exemplu, prin justiţie) chiar dacă nu a fost, în prealabil, înfăţişat biroului notarial. De altfel, potrivit Legiinr.36/1995, numai testamentul (indiferent de felul lui) găsit la inventarierea bunurilor succesorale se vizeazăspre neschimbare şi se păstrează în depozit la biroul notarului public (art.71 alin.5), iar testamentul inventariatsau prezentat de partea interesată în cadrul procedurii succesorale notariale se deschide numai în acestcadru, întocmindu-se un proces-verbal prin care se constată starea materială dacă testamentul este olografsau mistic (art.76, alin.2). În lumina acestor dispoziţii noi, considerăm că art.892 Cod civil nu mai prezintăinteres practic.În ceea ce priveşte scrierea şi semnătura, ele au putere doveditoare numai dacă cei cărora li se opunetestamentul (de regulă, dar nu exclusiv, moştenitorii legali) recunosc că aparţin testatorului. Recunoaştereapoate fi expresă, dar şi tacită, de exemplu, prin executarea de către moştenitor a testamentului (CSJ, s.civ.,dec.nr. 1409/1992, în Deciziile CSJ 1990-1992). Dar persoanele faţă de care se invocă testamentul olografpot declara - fără să fie obligate a prezenta o dovadă - că nu recunosc scriitura şi semnătura testatorului oriuna dintre ele (art.1177 Cod civil, aplicabil, deoarece este vorba de un act sub semnătură privată). Pentru caaceste persoane să se poată pronunţa cu privire la recunoaşterea sau contestarea testamentului olograf (şimistic), notarul public este obligat să citeze pe toţi moştenitorii testatorului. De asemenea şi pe moştenitorii62care nu se bucură de rezervă succesorală şi în situaţia în care prin testament s-a instituit un legatar universal,inclusiv statul prin autoritatea administraţiei locale competente pentru caz de vacanţă succesorală, în ipotezafalsităţii testamentului (art.75 alin.2 din Legea nr.36/1995 şi art.78 din Regulamentul de punere în aplicare aLegii nr.36/1995). lar dacă părţile nu se înţeleg, notarul public suspendă procedura succesorală, urmând caneînţelegerile să fie soluţionate de instanţă, pe cale judecătorească (art.78 din Legea nr.36/1995).Potrivit părerii dominante în literatura de specialitate [23, p. 843] şi practica judecătorească, (CSJ, s.civ.,dec.nr. 1409/1992, cit. supra; T. reg. Bacău, dec.civ. nr. 489/1966, cu Notă de L.Cristian, în RRD nr.6,1968) această verificare a testamentului urmează a se face prin procedura verificării de scripte, comparându-sescrierea şi semnătura cu alte acte scrise de testator şi recunoscute ca atare. În caz de îndoială se dispuneefectuarea unei expertize (grafice, fizico-chimice etc., după caz), proba cu martori fiind insuficientă.Dacă s-a stabilit veridicitatea scrierii şi semnăturii, indiferent prin recunoaştere sau prin verificare descripte, se admite că data testamentului olograf are putere probatorie astfel cum este prevăzută (iar nu dela data decesului testatorului), cu toate că nu a devenit certă potrivit regulilor aplicabile în privinţa dateiînscrisurilor sub semnătură privată (art.1182 Cod civil). Rezultă că persoana care invocă testamentul nutrebuie să dovedească că data indicată în testament este cea reală. Dimpotrivă, persoana care contestă data

are sarcina probei inexactităţii sau falsităţii ei. Prin urmare, data se prezumă a fi reală până la proba contrară.Testamentul autenticTestamentul făcut pe teritoriul ţării (pentru testamentul făcut în străinătate vezi infra nr.136) este autenticdacă, prin încheiere, a fost învestit, în condiţiile prevăzute de lege pentru autentificarea înscrisurilor, cu formăautentică de către notarul public (art.860 Cod civil român şi art.65 din Legea nr.36/1995). Întrucât regimulspecial de autentificare a testamentului de către Judecătorii prevăzut de art.861-863 Cod civil român a fostabrogat, ca şi actele normative ulterioare cu incidenţă în materie, iar în prezent se aplică regulile de dreptcomun privind autentificarea actelor (întrucât autentificarea testamentelor se face potrivit aceloraşi reguli caşi a altor acte, în practica judiciară s-a considerat că este valabilă dispoziţia testamentară inserată într-un actautentic, având alt obiect (de exemplu, contract de dec. 1957, în LP nr.7/ vânzare-cumpărare), dacă actuleste autentificat de notar (TS, s.civ., dec.nr. 2259/1997, în CD, 1997, p.90; Notariatul de Stat Buzău,încheierea din 13 1958, p.119, cu Notă de I.Penculescu) şi sunt respectate celelalte dispoziţii care guverneazămateria testamentelor) prevăzute de Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr.36/1995 şi deRegulamentul de punere în aplicare a Legii nr.36/1995, vom sublinia, în continuare, numai aspectele care neinteresează în mod special sau care prezintă particularităţi în materie testamentară.Testamentul autentic prezintă avantajul că în această formă pot testa şi persoanele care nu ştiu să scrie şisă citească sau persoanele care din cauza infirmităţii, a bolii sau din orice alte cauze nu pot semna. Pe de altă63parte, contestarea testamentului de către persoanele interesate este mai anevoioasă. Actul de autentificareare autoritate publică, iar conţinutul actului, este verificat de notar pentru a nu cuprinde clauze contrare legiisau bunelor moravuri (art.4 şi 6 din Legea nr.36/1995) ori clauze neclare, de natură a genera procese inutile.În toate cazurile, testamentul se bucură de forţa probantă a actelor autentice şi, ca atare, sarcina doveziirevine celui care îl contestă. Testamentul autentic prezintă şi avantajul că un exemplar original se păstrează înarhiva biroului notarial (art.64 din Legea nr.36/1995), astfel încât nu poate fi sustras, dosit sau distrus depersoanele interesate, iar dacă a dispărut poate fi obţinut un duplicat sau poate fi reconstituit în condiţiileprevăzute de lege (art.10 lit. d şi art.54-55 din Legea nr.36/1995)Testamentul autentic prezintă inconvenientul că presupune anumite cheltuieli şi necesită pierdere de timppentru îndeplinirea formalităţilor de autentificare. Printre inconveniente se menţionează şi faptul că nu asigurăsecretul dispoziţiilor de ultimă voinţă. În realitate, acest inconvenient este aproape inexistent, deoarece testatorulpoate alege pentru autentificare orice notar din ţară, iar notarul şi personalul biroului notarial au obligaţia săpăstreze secretul profesional în condiţiile prevăzute de art.36 din Legea nr.36/1995.Autentificarea testamentelor făcute pe teritoriul ţării este de competenţa notarilor publici. Autentificareaactelor, inclusiv a testamentelor, nu face parte dintre actele notariale care pot fi îndeplinite de către secretariiconsiliilor locale ale comunelor şi oraşelor unde nu funcţionează birouri ale notarilor publici sau de către alteinstituţii (art.12 din Legea nr.36/1995). Nici în trecut comitetele (birourile) executive ale consiliilor nu aveaucompetenţa să autentifice testamente.Excepţiile de la competenţa generală a notarilor publici, prevăzute de art.10 din Legea nr.36/1995, nu

vizează autentificarea testamentelor, în materie succesorală excepţiile sunt referitoare la procedura succesoralănotarială (biroul notarial situat în circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut ultimuldomiciliu) şi la eliberarea duplicatelor şi reconstituirea actelor notariale, de exemplu, a testamentului autentic(biroul notarial unde s-a întocmit actul).Testamentul care urmează să fie autentificat poate să fie redactat, după indicaţiile şi voinţa testatorului, decătre notarul public. Dar el poate fi întocmit şi de către testator sau, la cererea acestuia, de către un terţ.Considerăm că art.44 din Legea nr.36/1995 - potrivit căruia actul testatorului. Excepţiile de la competenţagenerală a notarilor publici, prevăzute de art.10 din Legea nr.36/1995, nu vizează autentificarea testamentelor,în materie succesorală excepţiile sunt referitoare la procedura succesorală notarială (biroul notarial situat încircumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut ultimul domiciliu) şi la eliberarea duplicatelor şireconstituirea actelor notariale, de exemplu, a testamentului autentic (biroul notarial unde s-a întocmit actul).Testamentul care urmează să fie autentificat poate să fie redactat, după indicaţiile şi voinţa testatorului,de către notarul public. Dar el poate fi întocmit şi de către testator sau, la cererea acestuia, de către un terţ.Considerăm că art.44 din Legea nr.36/1995 - potrivit căruia actul poate fi redactat numai de către notar sau64un avocat, iar persoanele cu pregătire juridică superioară numai înscrisurile pentru sine, soţ, ascendenţi saudescendenţi - nu este aplicabil în cazul testamentului, pentru că acesta nu este înscris “pentru care legeaprevede forma autentică” (cum sunt, de exemplu, actele juridice între vii de înstrăinare a terenurilor, potrivitart.67 din Legea nr.18/1991, republicată în 1998); în cazul testamentului forma autentică nu este obligatorie,ci facultativă (ca şi în cazul înstrăinării, de exemplu, a unei construcţii fără terenul aferent).Având în vedere caracterul esenţialmente personal al testamentului, testatorul nu poate fi reprezentat laautentificare (printr-un mandatar cu procură specială, potrivit art.58 alin.2 din Legea nr.36/1995). El trebuie săfie prezent în persoană la autentificare, fie la sediul biroului notarial public, fie în afara sediului (la domiciliu, spitaletc.) dacă din motive temeinice (bătrâneţe, infirmitate, boală etc.) este împiedicat să se prezinte la sediul biroului(art.48 din Legea nr 36/1995). Temeinicia motivelor este lăsată la aprecierea notarului public însă, în afarasediului, el este competent numai în limitele circumscripţiei sale teritoriale. În cazul deplasării notarului la domiciliultestatorului (sau în alt loc), anumite formalităţi pot fî efectuate la sediul biroului notarial, după indicaţiile testatorului,esenţial fiind consimţământul său valabil (TS, completul de 7 jud., dec.nr. 61/1973, în CD, 1973).Testamentul se întocmeşte în limba română. La cererea justificată a testatorului, notarul public poateautentifica testamentul întocmit într-o altă limbă pe care o cunoaşte sau după ce a luat cunoştinţă de cuprinsullui prin interpret (art.47 din Legea nr.36/1995).Autentificarea se constată printr-o încheiere care, sub sancţiunea nulităţii, trebuie să cuprindă, printrealtele: data şi locul autentificării, cu precizarea împrejurărilor pentru care s-a îndeplinit în afara biroului notarial,dacă este cazul; modul în care s-a constatat identitatea testatorului; constatarea că s-a luat consimţământul

testatorului şi că testamentul a fost semnat de acesta în faţa notarului, respectiv menţiunea notarului cătestatorul nu a putut semna (în lipsa menţiunii, testamentul ne semnat de testator este lovit de nulitate (TS,complet de 7 jud, dec.nr.61/1973, loc.cit, p.218; TS, s.civ., dec.nr. 2255/1989, în Dreptul nr.8,1990.) etc.(amănunte în art. 49, 62 şi 65 din Legea nr. 36/1995 şi art. 59 din Regulament). Pentru formalităţile deîndeplinit dacă testatorul este surd, mut sau surdo-mut ori nevăzător (art.61 din Legea nr. 36/1995).Dacă condiţiile de autentificare nu sunt îndeplinite şi testatorul stăruie în cerere, notarul dă, în termen de5 zile de la data înregistrării cererii, o încheiere de respingere motivată, pe care testatorul o poate ataca prinplângere la judecătorie care, dacă va fi admisă, notarul va autentifica actul, conform hotărârii judecătoreştirămasă definitivă şi irevocabilă (art.51 şi 67 din Legea nr.36/1995 şi art.57 din Regulament). Dacă testamentulnu a fost autentificat cu respectarea prevederilor legii, sancţiunea este nulitatea absolută, însă actul, nul catestament autentic, poate valora ca testament olograf dacă condiţiile prevăzute de lege pentru acesta suntîndeplinite (art.1172 Cod civil român.). De exemplu, actul autentificat de secretarul consiliului local poatevalora testament olograf dacă a fost scris, datat şi semnat de mâna testatorului. Tot astfel, poate fi testamentolograf, dacă lipseşte încheierea de autentificare sau aceasta nu cuprinde menţiunile prevăzute de lege.65Testamentul autentificat în condiţiile legii face deplină dovadă, până la înscrierea în fals, în ceea cepriveşte constatările personale ale agentului instrumentator făcute prin propriile sale simţuri (expropriissensibus) în limita atribuţiilor conferite de lege şi menţionate în încheierea de autentificare, cum ar fi: data şilocul autentificării, prezenţa şi identificarea testatorului, consimţământul şi semnătura lui etc. În schimb,declaraţiile testatorului consemnate în încheierea de autentificare, precum şi cele inserate în testament facdovada numai până la proba contrară, deoarece agentul instrumentator nu a putut decât să ia act de acestedeclaraţii, ne având posibilitatea să controleze dacă ele corespund realităţii (vezi CSJ, s.civ., dec.nr.222/1994, în Dreptul nr.5,1995). Tot astfel vor putea fi combătute constatările făcute de notar, chiar personal,dar în afara atribuţiilor legale. [9, p. 220]Puterea doveditoare deosebită a testamentului autentic este avută în vedere şi în reglementarea proceduriisuccesorale notariale. Astfel, dacă testatorul a instituit un legatar universal, la dezbaterea succesorală se citează,în afară de legatar, numai moştenitorii rezervatari, dacă există, nu şi ceilalţi moştenitori legali, cum se procedeazădacă testamentul este olograf sau mistic (art.75 din Legea nr.36/1995). Aceasta nu înseamnă însă că moştenitoriine rezervatari nu ar putea ataca testamentul autentic prin procedura înscrierii în fals, respectiv prin acţiunea înanulare, de exemplu, pentru lipsa de discernământ a testatorului sau pentru vicii de consimţământ etc.Este adevărat că notarul respinge cererea de autentificare dacă constată lipsa de discernământ a testatorului,iar dacă are îndoieli cu privire la deplinătatea facultăţilor lui mintale procedează la autentificare numai dacă unmedic specialist atestă în scris că el poate să-şi exprime în mod valabil consimţământul în momentul autentificării(art.51 alin.2, lit. d şi art.59 din Legea nr.36/1995), dar autentificarea nu atestă - notarul nu are calitatea dea atesta - existenţa discernământului testatorului (TJ Bistriţa-Năsăud, dec.civ.nr. 190/1974, în RRD nr.6,1975) lipsa capacităţii testatorului, vicierea consimţământului etc., pot fi dovedite potrivit dreptului comunprin orice mijloc de dovadă.Testamentul mistic sau secretPotrivit art.1458 Cpd civil al Republicii Moldova, testamentul mistic este testamentul scris în întregime,

datat şi semnat de testator şi apoi prezentat notarului care aplică inscripţia de autentificare pe plic şi îlsemnează împreună cu testatorul.Spre deosebire de Republica Moldova, testamentul mistic în România este un testament semnat demâna testatorului, strâns şi sigilat, prezentat judecătoriei în vederea efectuării formalităţilor de suprascriere(art.864-867 Cod civil român).Ca formă oarecum intermediară între testamentul olograf şi testamentul autentic, testamentul mistic,(dispoziţii testamentare în forma înscrisului sub semnătură privată, iar suprascrierea în forma actuluiautentic), aproape neutilizat în prezent în practică, împrumută unele avantaje şi inconveniente de la66ambele (principale) feluri de testamente: asigură secretul dispoziţiilor testamentare, poate fi folosit numaide persoanele care ştiu şi pot citi şi scrie (art.865 Cod civil), iar forţa probatorie a dispoziţiilor testamentareeste aceea a actelor sub semnătură privată, ca şi în cazul testamentului olograf; în schimb, necesităanumite cheltuieli şi pierdere de timp pentru îndeplinirea formalităţilor, dar are forţa probatorie atestamentului autentic numai în ceea ce priveşte actul de suprascriere. De lege ferenda se preconizeazărenunţarea la această forma testamentară. Probatorie a dispoziţiilor testamentare este aceea a actelorsub semnătură privată, ca şi în cazul testamentului olograf; în schimb, necesită anumite cheltuieli şi pierderede timp pentru îndeplinirea formalităţilor, dar are forţa probatorie a testamentului autentic numai în ceea cepriveşte actul de suprascriere.Testamentul mistic poate fi scris de testator - de mână sau cu mijloace mecanice - cât şi de orice altăpersoană, în limba română sau orice altă limbă cunoscută de testator, inclusiv în alfabetul special pentru orbi,cu condiţia să exprime voinţa testatorului.În toate cazurile, testamentul trebuie să fie semnat de testator, ca şi testamentul olograf. Testamentulastfel redactat se va strânge sau se va introduce într-un plic şi se sigilează, anterior sau cu ocazia prezentăriilui la judecătorie ori în faţa judecătorului delegat, dacă testatorul a fost în imposibilitatea fizică de a se deplasala judecătorie. Insuficienţa sigilării, care ar permite înlocuirea testamentului, atrage nulitatea lui. În faţajudecătorului, testatorul va declara că dispoziţiile din înscrisul prezentat este testamentul său, scris de el saude altul, dar semnat de el.Pe hârtie sau plicul sigilat judecătorul este obligat să întocmească “actul de suprascriere” (“actul de subscripţie”,potrivit art.864 Cod civil român), constând într-un proces-verbal în care se consemnează prezentarea testatorului(identificat de judecător) şi declaraţia acestuia că testamentul este al său (fiind scris de el sau de altul) şi estesemnat de el. Dacă testatorul nu poate vorbi, declaraţia se va face în scris în procesul-verbal (art.866 Cod civilromân). Actul de suprascriere, datat - această dată reprezentând data testamentului - se va semna de cătretestator şi judecător. Actul poate fî scris de alte persoane decât judecătorul (Cas.I, dec.31 mai 1906, înC.civ.adn., vol.H, p.302 nr.13) Dacă testatorul declară că, din cauze ulterioare semnării testamentului, nu poatesemna actul de suprascriere, această declaraţie se va trece în procesul-verbal.Pentru a se înlătura posibilitatea înlocuirii testamentului, formalităţile arătate trebuie să se desfăşoare fărăîntrerupere, sub sancţiunea nulităţii. Continuitatea vizează numai lucrarea judecătorească, iar nu scrierea şiprezentarea testamentului la judecătorie, între care intervalul de timp poate fi mai îndelungat (Cas.I, dec.nr.48/1887, în C.civ.adn, vol.II, p.301, nr.6). Dacă judecă-torul delegat s-a deplasat la domiciliul testatorului, iar

actul de suprascriere se face ulterior la sediul judecătoriei, testamentul mistic este nul din cauza între-ruperiiformalităţilor. (Cas.I„dec.nr.43/1880 şi dec.nr.95/1924, ibidem p.301 nr.l şi p.303 nr.22). După terminareaformalităţilor, testamentul poate fi restituit testatorului, dacă nu preferă să fie păstrat la judecătorie.67Formalităţile ulterioare decesului testatorului sunt cele prevăzute de lege şi pentru testamentul olograf.Dacă formalităţile prevăzute de lege nu au fost respectate, testamentul mistic este nul absolut ca atare(art.886 Cod civil român), dar înscrisul testamentar poate valora testament olograf, dacă a fost scris, datat şisemnat de mâna testatorului (art.1172 Cod civil).Testamentele privilegiateÎn cazurile în care o persoană se află în anumite împrejurări neobişnuite, excepţionale şi doreşte să facă untestament în formă autentică, dar nu poate recurge la formalităţile autentificării potrivit dreptului comun, legeaprevede posibilitatea testării într-o formă simplificată de autentificare, potrivit unor reguli speciale, derogatoriide la regulile autentificării înscrisurilor (Legea nr.36/1995). Formalităţile fiind simplificate (art.868-884 Cod civilromân) şi pentru a deosebi aceste testamente de cele ordinare, ele au fost denumite testamente privilegiate, fiind- în esenţă - testamente autentice simplificate. Astfel sunt: testamentul militarilor, testamentul făcut în timp deboală contagioasă şi testamentul maritim. Evident, persoana care se găseşte în împrejurările excepţionale carejustifică posibilitatea testării într-o formă autentică simplificată, nu este obligată să recurgă la această formă; eapoate redacta testamentul în formă olografă, potrivit regulilor aplicabile acestei forme de testament.a. Testamentul militarilor.Militarii şi persoanele asimilate lor pot testa în mod valabil în faţa comandantului militar al unităţii sau înfaţa unui alt ofiţer superior asistat de doi martori (art.868 Cod civil român), dar numai dacă se află peteritoriu străin în misiune sau prizonier la inamic ori pe teritoriul ţării într-o localitate asediată sau într-un alt locfără comunicaţie cu exteriorul din cauza războiului, data se poate dovedi cu elemente intrinseci testamentuluişi, potrivit prevederilor art. 870 Cod civil român. Dacă militarul este rănit sau bolnav, poate testa în faţamedicului militar şef, asistat de comandantul militar al Spitalului (art.869 Cod civil român).b. Testamentul făcut în timp de boală contagioasă.Persoanele - bolnave sau sănătoase - care se află într-o localitate izolată din cauza ciumei sau a unei alteboli contagioase pot testa în mod ne valabil în faţa unui membru al consiliului local, asistat de doi martori(art.872 Cod civil român). Se apreciază, [23, p. 224] deşi legea nu prevede, că acest testament privilegiat,ca şi cel al militarilor, nu poate fi folosit dacă în localitate există birou notarial.c. Testamentul maritim.Persoanele care se află pe bordul unui vas sub pavilionul României - indiferent că fac parte din echipajsau sunt călători - pot testa în cursul călătoriei în faţa comandantului navei sau a unui înlocuitor al său, asistatde ofiţerul intendent de bord sau înlocuitorul său şi de doi martori (art.874 şi 881 Cod civil român). Dacătestatorul ar fi chiar ofiţerul competent a instrumenta, testamentul se va face în faţa înlocuitorului său (art.875

Cod civil român). Această formă testamentară poate fi folosită numai în timpul călătoriei pe mare, nu şi dacă68vasul se află ancorat la ţărm sau se apropie de un port străin unde se află un agent diplomatic sau consularromân l36 (art.880 Cod civil). Testamentul maritim trebuie să fie redactat în două exemplare originale (art.876Cod civil român ) şi nu poate cuprinde nici o dispoziţie (legate) în favoarea ofiţerilor instrumentatori, dacă nusunt rude (în grad succesibil sau soţ) cu testatorul (art.883 Cod civil român). Dacă vasul ancorează într-unport străin în care există un agent consular român, un exemplar al testamentului se predă acestuia spre a fiexpediat în ţară, iar dacă vasul ancorează într-un port românesc ambele exemplare (respectiv cel rămas) sepredau organului portuar spre a fi înaintat biroului notarial de la domiciliul testatorului (art. 877-878 Cod civilromân ), iar dacă există mai multe birouri, biroului notarial care ţine registrul de evidenţă a succesiunilor dincircumscripţia domiciliului testatorului (art.68 din Legea nr.36/1995 şi art.43-44 din Regulament). Neobservarea acestor reguli de predare şi expediere a testamentului nu se sancţionează cu nulitatea.Pentru ca testamentele privilegiate să fie valabile legislaţia în vigoare stabileşte următoarele reguli comunetestamentelor privilegiate. Forma scrisă şi forma înscrisului separat sunt obligatorii, evident, şi în cazul testamentelorprivilegiate137. De exemplu, soţii care călătoresc pe mare nu ar putea face un testament conjunctiv. Dar în afaraacestor reguli comune tuturor testamentelor şi a regulilor de formă prevăzute de lege pentru fiecare testamentprivilegiat în parte, trebuie să fie avute în vedere şi unele reguli comune pentru aceste testamente privilegiate:- Sub sancţiunea nulităţii, testamentul privilegiat trebuie să fie semnat de testator - iar dacă nu poatesemna se face menţiunea despre aceasta şi despre cauza ce 1-a împiedicat să semneze - şi de către agentulinstrumentator şi, în cazul martorilor, de cel puţin unul dintre ei, arătându-se cauza pentru care al doilea nu aputut semna (art.884 Cod civil). Deşi legea nu prevede expres, se apreciază că şi datarea este un elementesenţial, necesar pentru aprecierea împrejurărilor care justifică folosirea acestor forme testamentare.- Testamentele privilegiate sunt eficace numai dacă testatorul a decedat în împrejurările excepţionaleprevăzute de lege, iar după încetarea acestor împrejurări numai o perioadă de timp limitată, astfel: testamentulmilitarilor şi testamentul făcut în timp de boală contagioasă timp de şase luni, iar testamentul maritim timp detrei luni. După expirarea acestor termene, dacă testatorul a supravieţuit şi doreşte să testeze, trebuie să ofacă în forma testamentelor ordinare. Testamentul privilegiat, deşi nu este revocat, îşi pierde valabilitatea(art.871, 873, şi 882 Cod civil român.).Alte forme testamentarePe lângă testamentele ordinare şi testamentele privilegiate analizate mai sus, legea prevede reguli specialede formă pentru:- dispoziţiile testamentare - numite clauze testamentare - având ca obiect sumele de bani depuse la Casade Economii şi Consemnaţiuni (CEC). În acest cadru se pune şi problema dacă sumele de bani depuse laalte unităţii bancare pot fi sau nu testate sub forma clauzei testamentare.69- testamentele cetăţenilor români aflaţi în străinătate.

Testamentul având ca obiect sume de bani depuse la CECArt.22 din Statutul CEC, aprobat prin Hotărârea Guvernului din nr.888/1996 în baza art.8 din Legeanr.66/1996 privind reorganizarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni din România în societate bancară peacţiuni, prevede: “Titularul depunerii are dreptul să indice CEC persoanele cărora urmează să li se eliberezesumele depuse, în caz de deces. Depunerile asupra cărora nu s-au dat dispoziţii testamentare se elibereazăde CEC moştenitorilor legali şi testamentari. După cum rezultă din textul citat, în privinţa sumelor depuse laCEC se consacră o formă specială de testament, denumită dispoziţie testamentară sau clauză testamentară.Subliniem că această dispoziţie poate fi dată numai de către titularul libretului, chiar dacă o altă persoană afăcut depunerea pe numele său. Deponentul pe numele altuia, nefiind titularul sumei depuse, nu poate dispunede ea mortis causa sub nici o formă.Clauza testamentară poate fi prevăzută în favoarea unei singure persoane (deşi textul este formulat laplural) sau a mai multor persoane. În acest din urmă caz, dacă testatorul nu a dispus altfel, ele vor aveadrepturi egale. [9, p. 229] Dacă o persoană are mai multe depuneri pe instrumente de economisire separateşi doreşte să dispună pentru caz de deces, trebuie să o facă separat pentru fiecare depunere. Persoanaindicată în cadrul unei depuneri nu are nici un drept, în temeiul acestei desemnări, asupra altor depuneri. Întoate cazurile, dispoziţia făcută sub această formă specială testamentară poate avea ca obiect numai “sumeledepuse” (art.22 din Statut), indiferent că este vorba de sume în lei sau în valută (art.5 din Statut), art.22 nudistinge.Cât priveşte natura juridică a acestei clauze, părerile sunt unanime în sensul că ea reprezintă o liberalitatepentru cauză de moarte, adică un legat cu titlu particular făcut prin testament.[9, p. 226-229] (iar nu stipulaţiepentru altul). Astfel fiind, sunt aplicabile normele de drept comun privind condiţiile de fond (capacitate, viciilevoinţei, reducţiunea [9, p. 229-231] etc.) prevăzute pentru liberalităţile testamentare.Fiind o liberalitate pentru cauză de moarte,[9, p. 227] produce efecte numai la decesul titularuluide libret (spre deosebire de clauza de împuternicire - prevăzută la art.21 din Statut - care la datadecesului titularului încetează să-şi producă efectele), legatarul dobândind sumele de bani depuse numaidin momentul morţii titularului de libret şi în cuantumul existent la acea dată (iar nu la data stipulăriiclauzei), legatarul beneficiază nu numai de dobânzile, dar şi de câştigurile cuvenite titularului; prin clauzatestamentară se transmit toate drepturile, inclusiv cele aleatorii, rezultând din raportul de depozit. Dardacă câştigul s-a realizat până la data deschierii moştenirii, moştenitorii rezervatari vor putea cereincluderea lui în masa de calcul a rezervei, aşa cum pot cere şi includerea sumei depuse (şi a dobânzilor)testate sub forma clauzei testamentare. Dacă libretul a ieşit câştigător după deschiderea moştenirii,numai suma depusă (soldul) şi dobânzile cuvenite până la data morţii titularului se includ în iţiasa de70calcul. Câştigul (şi dobânzile) cu dată ulterioară apaiţin legatarului, în virtutea drepturilor proprii dobânditela data deschiderii moştenirii .titularul libretului având dreptul, în timpul vieţii, să micşoreze (ceea ceechivalează cu o revocare voluntară tacită) sau să adauge alte sume, ori să revoce legatul prin anulareaclauzei testamentare sau printr-un alt testament (ordinar sau privilegiat) şi fără a fi necesară respectareaunei simetrii a formelor testamentare. Bineînţeles, faţă de CEC revocarea va produce efecte numai dinmomentul înştiinţării.[9, p. 237-240]Dacă în privinţa clauzei testamentare se aplică, de regulă, condiţiile de fond din dreptul comun, în privinţaformei acestei dispoziţii testamentare se prevede o importantă derogare; ea nu trebuie să fie scrisă în întregimeşi datată de mâna testatorului, ci numai semnată, fapt pentru care a fost calificată un testament olograf

simplificat.[9, p. 235]Potrivit art.800 Cod civil român, nimeni nu va putea dispune de avutul său personal pentru caz demoarte decât cu formele prescrise de lege, testamentul fiind un act juridic solemn. Astfel fiind, se puneîntrebarea dacă dispoziţiile (clauzele) testamentare, practicate de alte unităţii bancare, particulare, sunt saunu valabile.S-a susţinut că reglementările privind depunerile la CEC “vor fi aplicabile şi în ceea ce priveşte depunerilebancare.” [32, p. 205]. O asemenea soluţie este, desigur, indicată de lege ferenda. De lege lata însă soluţianu are temei legal. Forma specială de testament, prevăzută de art.22 din Statutul CEC, purtând numaisemnătura testatorului, nu poate fi aplicată, “prin asemănare”, în cazul altor unităţi bancare, cât timp nu esteprevăzută prin Legea bancară nr.58/1998. În consecinţă, clauza testamentară practicată la alte unităţi devaloare ar putea fi recunoscută valabilă - ca testament olograf - numai dacă este scrisă în întregime, datată şisemnată de mâna testatorului 859 Cod civil român), nu şi dacă îmbracă forma simplificată a clauzei prevăzutăde legea specială numai pentru cazul depunerilor la CEC, [26, p. 343-346] moştenire a legatarilor (dacăeste cazul), ci în sensul că sumele depuse aparţin moştenitorilor care îşi justifică această calitate “potrivitlegii”, inclusiv legatarul cu titlu particular desemnat printr-un testament de drept comun. Nu exista nici oraţiune care să justifice înlăturarea de la moştenire a legatarilor.Dacă dispoziţia testamentară nu întruneşte condiţiile de formă prevăzute de lege pentru testament, ea vaputea produce numai efectele limitate ale testamentului inform (obligaţie civilă imperfectă, naturală carepoate fi confirmată de bunăvoie de către succesorii universali sau cu titlu universal ai testatorului).Testamentul făcut peste hotare este prevăzut de legislaţia română. Potrivit art.885 Cod civilromân “românul ce s-ar afla în ţară străină va putea face testamentul său, sau în forma olografă, sau în formaautentică întrebuinţată în locul unde se face testamentul”. Textul a fost interpretat în sensul că, prin derogarede la regula locus regit actum, testamentul va putea fi redactat în forma olografa prevăzută de legea română,chiar dacă legea ţării respective nu prevede posibilitatea întocmirii testamentului în această formă. De asemenea,71este valabil testamentul autentificat, pe baza legii române, de către misiunile diplomatice şi oficiile consulareale României, la cererea persoanelor fizice având cetăţenia română. Misiunile diplomatice şi oficiile consulareale României nu sunt competente să autentifice înscrisurile (inclusiv testamentele) cetăţenilor străini sau apatrizilor(art.5 şi 13 din Legea nr.36/1995). Autentificarea se poate face la sediul misiunii sau oficiului, precum şi labordul navelor sau aeronavelor sub pavilion românesc care se află staţionate în raza de activitate a acestororgane, iar la domiciliul cetăţeanului român ori în alt loc (de exemplu, spital) numai dacă acest lucru esteprevăzut în convenţiile internaţionale la care România şi statul de reşedinţă sunt părţi sau legea locală nu seopune.Cât priveşte referirea din textul art.885 Cod civil la forma testamentului autentificat potrivit legiilocului, ea a fost interpretată, într-o părere, ca o limitare a regulii locus regit actum, în sensul că poatefi utilizată numai această formă de testament, nu şi alte forme admise de legea locului, [31, p. 370-371]într-o altă părere, referirea la testamentul autentificat are caracter enunţiativ, putând fi utilizate şi alteforme prevăzute de legea locală [9, p. 242-243], fie şi forme nereglementate de legile româneşti, [23,p. 872] cum ar fi testamentul verbal admis în multe ţări, chiar dacă în condiţii restrictive (Austria,Germania, Ungaria, Brazilia etc.).Această controversă a fost soluţionată prin Legea nr. 105/1992 potrivit căreia, după cum am văzut,

testamentele cu element de extraneitate - cum sunt şi cele făcute de români într-o ţară străină - sunt valabiledacă respectă condiţiile de formă prevăzute, printre altele, de legea naţională (lex patriae) sau legea domiciliuluitestatorului (lex domicilii) ori de legea locului întocmirii testamentului loci testamenti), în vigoare fie la dataîntocmirii lui, fie la data deschiderii moştenirii (art.68 alin.3). Faţă de aceste dispoziţii noi, s-a susţinut că“prevederile art.885 Cod civil român apar ca fiind pe deplin concordante, dând expresie aceluiaşi principiual legii mai favorabile. Potrivit unei alte păreri, “art.68 Legea nr. 105/1992 a modificat implicit art.885 dinCodul civil . După părerea noastră, se poate merge chiar mai departe. şi Legea nr. 105/1992 a abrogatexpres numai art.2 din Codul civil, poate fi considerat abrogat implicit şi art.885 Cod civil român, întrucâtconţine poziţii contrare” (art.183 din Legea nr. 105/1992), mai restrictive de reglementarea mai largă, defavoare, în materia formei testamentare (in favorem testamenti), adoptată după modelul Convenţiei laHaga din 1961 privind conflictele de legi în materia formei distincţiilor testamentare (la care România nu esteparte).[33, p. 196] în orice pentru a recunoaşte validitatea unui testament întocmit de un în străinătate înconformitate cu legea locului, nu mai este să apelăm la art.885 Cod civil român.În dreptul Statelor Unite, în ceea ce priveşte succesiunea testamentară, toate statele recunosc testamentul„FORMAL” sau ”ATESTAT”, formalităţile testamentare fiind: redactarea, semnarea de către testator sau dealtă persoană, dar numai în prezenţa şi sub îndrumarea testatorului; semnarea testamentului de către doimartori care pot certifica formalităţile care au fost respectate.72În caz de conflict între legi, legea statului în care s-au îndeplinit formalităţile testamentare prevaleazăasupra legii statului în care va locui testatorul la moartea sa, chiar dacă legea statului din urmă este maiexigentă. [22, p. 252]Totuşi, vechiul drept de „common-law” încă în vigoare în câteva state, pune ca şi condiţie de validitatea testamentului semnătura de la sfârşitul documentului, iar alte state aplică încă dreptul comun tradiţional,solicitând prezenţa a 2 martori la semnarea testamentului.Majoritatea statelor recunosc şi validitatea testamentelor scrise de mână de către testator: „holograficwills” ( testamentul olograf) dar acesta trebuie scris în întregime de mâna testatorului. Un alt tip detestament este testamentul ”nuncupativ- nuncupative wills” (testament oral) adoptat de câteva state.Acestea acordă valoare legală unui testament oral, cu condiţia de a fi imediat scris de către un martorcare a ascultat testatorul exprimându-şi ultimile dorinţe. Mai sunt recunoscute şi testamentele comune(semnate de 2 persoane), precum şi testamentul reciproc – „mutual vills ”ce permite ca două persoanesă-şi facă donaţii reciproce.Subliniem că diferitele feluri de testamente, astfel cum sunt reglementate de lege, au valoare juridicăegală. În acest sens, se poate vorbi de un principiu al echivalenţei formelor testamentare.§ 4. Execuţiunea testamentară-mod de exercitare a liberalităţiiExecutarea testamentară este o dispoziţie cuprinsă în testament prin care testatorul desemnează una saumai multe persoane (art.910 Cod civil) conferindu-le împuternicirea necesară pentru a putea asigura executareadispoziţiilor testamentare.Testatorul recurge la instituirea de executor testamentar, de regulă, pentru a-i degreva pe moştenitori deaceastă sarcină sau în cazurile în care apreciază că moştenitorii chemaţi în puterea legii să execute dispoziţiiletestamentare (succesori universali) nu ar vrea sau nu ar putea asigura îndeplinirea dispoziţiilor sale de ultimăvoinţă (de exemplu, sunt minori sau persoane puse sub interdicţie).Împuternicirea de executor testamentar poate fi dată numai printr-un înscris în formă

testamentară, în sensul că desemnarea executorului testamentar poate rezulta şi din împuternicireadată prin testament unui legatar cu titlu particular de a vinde imobilul succesoral şi de a împărţipreţul cu alţi legatari cu titlu particular fie şi codicil posterior testamentului dar făcut în formătestamentară, şi poate fi revocată de testator până în ultima clipă a vieţii numai în condiţiile prevăzutede lege privitor la - revocarea testamentelor (art.920 şi urm. Cod civil aplicabile în modcorespunzător).În baza dispoziţiei testamentare nerevocate notarul public competent a desfăşura procedura succesoralăeliberează persoanei instituite executor testamentar un certificat constatator al acestei calităţi (art.83 alin.373din Legea, nr.36/1995) şi al întinderii drepturilor şi obligaţiilor cu care a fost învestit de către testator (art.85din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr.36/1995).Executor testamentar poate fi orice persoană (moştenitor legal sau testamentar ori o terţă persoană, deexemplu, un avocat), cu singura condiţie să aibă capacitate de exerciţiu deplină (art.913 Cod civil).Considerăm că: Persoana care are calitatea de notar public poate fi desemnată executortestamentar, dar să nu fie investită în cauză cu desfăşurarea procedurii succesorale notariale(art.9 din Legea nr.36/1995 referitor la consultaţii juridice. Monitorul Oficial,1995,p.88 nr.36/95). Minorulcu capacitate de exerciţiu restrânsă nu poate fi executor testamentar nici chiar cu încuviinţarea ocrotitoruluilegal (art.915 Cod civil). Evident, capacitatea executorului testamentar trebuie să fie apreciată nu în raportde data desemnării (data testamentului), ci în raport de data deschiderii moştenirii, când împuternicireaîncepe a produce efecte.Persoana incapabilă de a primi un legat (de exemplu, medicul care 1-a asistat pe testator în cursulultimei boli) poate fi numit executor testamentar, dar nu poate fi remunerat sub forma unei liberalităţitestamentare.[31, p. 382] Pentru a beneficia de legat remunerator, executorul testamentar trebuie să aibăcapacitatea necesară pentru ambele calităţi.Testatorul poate desemna unul sau mai mulţi executori testamentari. În caz de pluralitate atribuţiile (funcţiile)pot fi: conjunctive, caz în care oricare dintre executori poate să lucreze singur în vederea îndeplinirii misiunii(art.918 alin.l Cod civil), dacă testatorul nu a prevăzut să lucreze în comun; divizate (de exemplu, unulpentru afacerile comerciale, altul pentru cele civile); subsidiare, pentru ipoteza în care primul desemnat nupoate sau nu vrea să accepte misiunea.Potrivit părerii dominante, execuţiunea testamentară este un mandat special, care - ca atare - seaseamănă, dar se şi deosebeşte de mandatul de drept comun, motiv pentru care regulile de drept comun înmaterie de mandat se aplică în această materie numai în măsura în care legea nu prevede altfel sau nu suntcontrare scopului execuţiunii testamentare. [23, p. 976-986] Acest mandat special dispune atât de asemănări,cât şi deosebiri faţă de mandatul de drept comun. Asemănările datorită cărora este posibilă aplicarearegulilor de la mandatul de drept comun:a) Ca şi mandatul de drept comun, acceptarea execuţiunii testamentare este facultativă şi poate fi nunumai expresă, dar şi tacită. Refuzul de a accepta nu este susceptibil de abuz.b) În principiu, execuţiunea testamentară are caracter gratuit. Executorul testamentar poate cereremuneraţie numai dacă testatorul a prevăzut o stipulaţie expresă în acest sens (art.1534 Cod civil) sau dacăexecutorul testamentar este un profesionist (de exemplu, avocat), când - în lipsă de stipulaţie şi criterii legale- instanţa urmează să stabilească remuneraţia în funcţie de volumul serviciilor prestate. [20, p. 268] Astfel, caorice legatar (moştenitor), el poate renunţa la legat, acceptând însă sarcina de executor testamentar.74

c) Executorul testamentar este supus, în principiu, obligaţiilor mandatarului obişnuit: de a îndeplinimandatul, de a da socoteală şi de a răspunde pentru faptele persoanei substituite.d) Mandatul testamentar, ca şi cel de drept comun, este conferit intuitu personae.Fiind un mandat special, execuţiunea testamentară prezintă importante deosebiri faţă de mandatul dedrept comun:a) Spre deosebire de mandatul de drept comun, care este, de regulă, un act juridic consensual, putândfi conferit chiar şi tacit, instituirea executorului testamentar se poate face, după cum am văzut, numai printrunînscris în formă testamentară, fiind deci un act solemn.b) Mandatul obişnuit încetează, de regulă, la moartea mandantului, iar dacă s-a prevăzut continuarea luipost morterri mandantis moştenitorii lui îl pot revoca oricând ad nutum [20, p. 285-286]; în schimb,mandatul testamentar începe să producă efecte la moartea testatorului - mandant şi moştenitorii lui nu îl potrevoca, încetând să producă efecte numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.c) În timp ce limitele împuternicirii mandatarului obişnuit se determină liber de către părţi, limitele atribuţiilorexecutorului testamentar, precum şi durata maximă a unor atribuţii sunt stabilite de lege în mod imperativ.d) Spre deosebire de mandatarul obişnuit care poate oricând să renunţe la mandat, dacă renunţarea nueste păgubitoare pentru mandant, se admite că mandatarul testamentar, o dată ce a acceptat misiunea, numai poate renunţa la ea, afară de cazul când dovedeşte că executarea în continuare a mandatului i-ar fipricinuit lui însuşi o pagubă însemnată (art.1556 Cod civil.). Această deosebire de regim juridic se poatejustifica prin faptul că mandatul testamentar produce efecte post mortem şi mandantul nu mai are posibilitateaînlocuirii mandatarului.Este posibil ca testatorul - pentru a conferi executorului testamentar puteri cu depăşirea limitelor legale- să-l numească, aparent, ca legatar universal, prevăzând totodată sarcini şi legate cu titlu particular (eventualşi cu titlu universal) care absorb cvasi totalitatea moştenirii, emolumentul legatului universal fiind redus la celmult valoarea remuneraţiei. În astfel de cazuri, la cererea persoanelor interesate (de regulă, moştenitorilegali), instanţa va putea constata caracterul simulat al instituirii de legatar universal şi realitatea calităţii deexecutor testamentar, cu atribuţiile corespunzătoare astfel cum sunt limitate de lege [23 ,980-981]. Precizămcă dacă executorul testamentar are şi calitatea (reală) de succesor universal (moştenitor legal sau legataruniversal) limitarea atribuţiilor prevăzute de lege pentru executorul testamentar nu mai operează, dat fiind căatribuţiile de executor testamentar sunt dublate de atribuţiile succesorului universal.Atribuţiile executorului testamentar sunt reglementate de lege în mod diferit, după cum testatorul iaconferit sau nu “posesiunea” (art.911 Cod civil) - numită după terminologia Codului francez sezinăbunurilor mobile din moştenire. Prin urmare, legea prevede anumite atribuţii generale, minimale, care seexercită de orice executor testamentar şi anumite atribuţii mai întinse care aparţin numai executorului cu75sezină. Orice executor testamentar - cu sau fără sezină - care a acceptat această sarcină are dreptul şiobligaţia de a supraveghea şi de a asigura executarea dispoziţiilor testamentare. În acest scop:- potrivit art. 916 alin. 2 Cod civil, executorul testamentar este chemat să stăruie ca notarul public competentsă facă inventarierea bunurilor succesorale în conformitate cu art.70 şi urm. din Legea nr.36/1995;- când există moştenitori (legali sau testamentari) minori, interzişi sau absenţi, executorul testamentar este

obligat să ceară punerea sub sigiliu (ori predarea unui custode) a bunurilor pentru care există pericol de înstrăinare,pierdere, înlocuire sau distrugere (art.916 alin.l Cod civil coroborat cu art.72 din Legea nr.36/1995).- dacă nu există sumă îndestulătoare pentru plata legatelor, executorul testamentar “va cere vindereamişcătoarelor” (art.916 alin.3 Cod civil) pentru a asigura astfel executarea dispoziţiilor testamentare. Aceastăatribuţie este specială executorului cu sezină. [23, p. 997] Alţi autori, semnalând că problema estecontroversată, o menţionează printre atribuţiile executorului fără sezină. [25, p. 826] Ne aliniem acestei dinurmă opinii. Considerăm că atribuţiile (toate) prevăzute în art.916 Cod civil aparţin oricărui executortestamentar. În plus, pentru a “cere vinderea” - fără a vinde şi a încasa preţul - nu trebuie să ai“posesiunea” (art.911 Cod civil) acelor bunuri, adică să fi executor testamentar cu sezină;- dacă s-a contestat în justiţie validitatea testamentului sau a unei (unor) dispoziţii testamentare, executorultestamentar are dreptul (şi obligaţia) să intervină în proces pentru a susţine validitatea lor (art.916 alin.4).Interpretând această dispoziţie, s-a susţinut că executorul testamentar poate apăra validitatea testamentului(dispoziţiilor sale) nu numai pe cale incidentă, ci şi printr-o acţiune (pe cale principală) împotriva persoanelorobligate să le execute.[23, p. 290]Considerăm că: Această soluţie se impune şi în lumina art.78 din Legea nr.36/1995, care prevedesuspendarea procedurii succesorale notariale, printre altele, din cauza neînţelegerilor dintre părţileinteresate (de exemplu, se contestă calitatea de legatar a unei persoane sau se susţine că liberalitateatestamentară este excesivă, aducând atingere rezervei succesorale etc.), îndrumându-le săsoluţioneze aceste neînţelegeri pe cale judecătorească. în acest caz, dacă cei în cauză şunt inactivi,consideraţi că - pentru a asigura executarea dispoziţiilor testamentare - acţiunea poate fi intentatăde executorul testamentar, urmând ca certificatul de moştenitor (legatar) să se elibereze în bazahotărârii judecătoreşti rămasă definitivă şi irevocabilă (art.83 din Legea nr.36/1995);- în sfârşit, executorul testamentar poate întreprinde şi alte măsuri, nenominalizate de lege, pentru “catestamentele să se execute” (art.916 alin.4), dar fără a întreprinde măsuri propriu-zise de executare dacătestatorul nu i-a conferit sezină.Menţionăm că pentru a putea îndeplini atribuţiile ce-i revin, în toate cazurile în care testatorul a desemnatexecutor testamentar (cu sau fără sezină), el trebuie să fie citat în cadrul procedurii succesorale notariale,alături de moştenitorii legali şi legatari (art.75 din Legea nr.36/1995).76Potrivit art.911 Cod civil, testatorul “poate să le dea de drept în posesiune, toată sau parte numai dinaverea sa mobilă, pentru un timp care nu va trece peste un an de la moartea sa”. Rezultă că această prerogativă- numită în literatura de specialitate “sezină” (din fr. saisine) - aparţine executorului testamentar numai dacăi-a fost conferită expres prin testament, însă fără cerinţa unor formule sacramentale. Întrucât certificatul deexecutor testamentar trebuie să precizeze “întinderea drepturilor şi obligaţiilor cu care a fost învestit de cătretestator” (art.85 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr.36/1995), notarul public care îl elibereazătrebuie să precizeze calitatea de sezinar a executorului testamentar, bunurile mobile - toate sau partea - pecare le poate deţine în această calitate, durata sezinei şi sarcinile pe care este chemat să le îndeplinească.Sezina (“posesiunea”) executorului testamentar nu trebuie să fie confundată cu sezina conferită de legemoştenitorilor care sunt rude în linie directă cu defunctul (art.653 Cod civil.) şi care au nu numai posesiunea,dar şi proprietatea asupra bunurilor succesorale atât mobile, cât şi imobile. Pe de altă parte, sezina moştenitorilor,

ca şi dreptul lor la rezervă succesorală, nu exclude sezina conferită de testator executorului testamentar, (veziCas.I, dec.nr.354/1890, în C.civ.adn. p.341 nr.3.) ele pot coexista în privinţa bunurilor mobile şi în limiteleprevăzute în testament, având conţinut diferit.Astfel, sezina executorului testamentar, deşi legea o denumeşte “posesiune”, nu este decât o simplădetenţiune precară, mobilele fiind deţinute în numele moştenitorilor (legali sau testamentari) care sunt proprietarişi adevăraţi posesori. Autorii îl califică pe executorul sezinar un simplu sechestru [23, p. 991-993] (custode),împuternicit să asigure executarea dispoziţiilor testamentare şi chiar să execute anumite dispoziţii testamentare.Conform părerii dominante - care pare să rezulte per a contrario şi din formularea legii (“poate să ledea ... în posesiune ... averea sa mobilă”) - imobilele şi, în consecinţă, fructele şi veniturile produse de eledupă deschiderea moştenirii nu pot forma obiectului sezinei. Durata sezinei se determină şi ea de cătretestator, dar “nu va trece peste un an de la moartea sa” (art.911 Cod civil). Prin urmare, durata maximă asezinei este un an (un an şi o zi potrivit Cod civil francez, art.1026), termen care nu poate fi prelungit deinstanţă. În schimb, testatorul poate conferi sezina pe o perioadă mai scurtă, iar moştenitorii lui o pot scurtaoferind executorului sume îndestulătoare pentru plata legatelor mobiliare sau dovedind că au plătit acestelegate (art.912 Cod civil). Evident, sezina încetează înainte de termen şi dacă dispoziţiile testamentare referitoarela bunuri mobile au fost executate, caz în care bunurile mobile rămase deţinute de executor trebuie să fiepredate succesorilor în drept.Cât priveşte data de la care începe durata sezinei, deşi textul vizează data deschiderii moştenirii, seadmite că - în mod excepţional - termenul se calculează de la o dată ulterioară dacă, din motive independentede voinţa sa, executorul (sezinar) nu a putut începe îndeplinirea misiunii de la deschiderea moştenirii, deexemplu, testamentul a fost descoperit mai târziu sau a fost contestat ori în cazul declarării judecătoreşti amorţii. În aceste cazuri, termenul se calculează de la data când executarea testamentului a devenit posibilă.77[23, p. 993-994] Precizăm că încetarea sezinei prin expirarea termenului, inclusiv prin asigurarea plăţiilegatelor de către moştenitori (art.912 Cod civil.), nu atrage încetarea execuţiunii testamentare; executorulpoate continua misiunea, dar fără sezină, iar succesorii îl pot împuternici - expres sau tacit - să deţină încontinuare bunurile moştenirii şi să exercite prerogativele speciale ale executorului sezinar, dar nu în aceastăcalitate, ci în calitate de mandatar, potrivit dreptului comun.În afara atribuţiilor generale pe care le are orice executor testamentar, în virtutea sezinei pe care o areasupra bunurilor mobile executorul testamentar cu sezină are, în această calitate, în plus, şi anumite prerogativespeciale.- Executorul sezinar poate proceda la predarea către legatari a bunurilor mobile determinate sau de genpe care le deţine şi care formează obiectul unor legate cu titlu particular, necontestate de succesorii universali(de exemplu, în cadrul procedurii succesorale notariale -art.75,78 şi 82 din Legea nr.36/1995 - sau pe calejudecătorească).- Dacă legatul cu titlu particular are ca obiect o sumă de bani sau bunuri care urmează să fie procuratepentru a fi predate legatarului cu titlu particular şi sumele din moştenire nu sunt îndestulătoare, executorul vacere vinderea bunurilor mobile succesorale (art.916 alin.3 Cod civil) şi, fiind sezinar, va avea dreptul să

încaseze preţul obţinut în vederea achitării legatelor.- Executorul testamentar sezinar poate urmări pe debitorii moştenirii şi încasa creanţele succesorale.- Controversată este problema dacă executorul sezinar are sau nu dreptul şi obligaţia de a plăti pecreditorii succesiunii. Evident, fără împuternicire în acest sens dată prin testament, el nu poate plăti datoriilesuccesorale şi nu poate fi urmărit de creditori (decât pentru datoriile contractate în vederea executăriitestamentului, de exemplu, cheltuieli de înmormântare, inventariere a bunurilor succesorale etc.). În lipsadispoziţiilor testamentare, plata datoriilor succesorale nu constituie executare testamentară, în schimb, dacătestatorul l-a împuternicit prin testament pe executor să plătească datoriile - şi ele nu sunt contestate desuccesori - considerăm că achitarea lor se încadrează în noţiunea de execuţiune testamentară, ca şi platalegatelor particulare. În definitiv, atât legatarul cu titlu particular al unei creanţe, cât şi titularul creanţei cegrevează succesiunea sunt creditori care pot fi plătiţi de executorul testamentar cu sezină din mobilelesuccesiunii.[23, p. 998-999] Dacă executorul testamentar nu a fost împuternicit prin testament să plăteascădatoriile succesorale şi, din cauza lor, nu poate executa legatele (datoriile având prioritate potrivit principiuluinemo liberalis nisi liberatus), el va putea achita datoriile numai cu autorizarea justiţiei.[23, p. 992]Considerăm că: Sezina nu conferă prerogative executorului testamentar asupra imobilelor.Chiar dacă prin testament executorul ar fi împuternicit să ceară vânzarea imobilelor (fie şi înscopul achitării legatelor), o va putea face numai cu concursul moştenitorilor, potrivit dreptuluicomun (contract de mandat). Mandatul post mortem, impus moştenitorilor de către testator şi78care nu poate fi revocat de către ei, poate produce efecte numai în limitele prevăzute de lege. Iarlegea limitează obiectul sezinei şi obiectul cererii de vânzare (art.911 şi art.916 alin.3 Codcivil) la bunurile mobile.Misiunea executorului - fie că este sezinar sau a fost sezinar dar aceasta a încetat anterior, fie că nu a fostsezinar - încetează în următoarele cazuri: - dacă dispoziţiile testamentare au fost executate integral; - prinmoartea executorului testamentar (art.917 coroborat cu art.1552 pct.3 Cod civil); - prin renunţareaexecutorului; - prin revocarea execuţiunii de către instanţă, la cererea succesorilor, pentru motive temeinice(abuz sau rea-credinţă, incompetenţă sau infidelitate etc.);- prin punerea sub interdicţie a executorului testamentar (art.913 coroborat cu art.1552 pct.3 Cod civil).În caz de pluralitate de executori testamentari, desemnaţi conjunctiv, execuţiunea testamentară înceteazănumai dacă, pentru cauzele arătate (moarte, renunţare, revocare sau punere sub interdicţie), nici unul dintreei nu mai poate continua misiunea, deoarece “unul singur va putea lucra în lipsa celorlalţi” (art.918 alin.l Codcivil). În schimb, dacă funcţiile executorilor au fost divizate (“despărţite’’ -art.918 alin.2 Cod civil), execuţiuneatestamentară încetează pentru fiecare în parte, împreună cu funcţia corespunzătoare.Asemănător mandatarului de drept comun, executorul testamentar este obligat faţă de succesorii universalisă dea socoteală de gestiunea sa şi să le predea tot ce a luat în primire în virtutea sezinei sau chiar fără drept.Alături de alţi autori, [9, p. 293] considerăm că obligaţia de dare a socotelilor o are nu numaiexecutorul testamentar cu sezină, dar - ca orice mandatar (art.1541 Cod civil.) - şi executorul fără sezină.Numai că, executorul sezinar poate fi obligat a da socoteală de două ori; le încetarea sezinei (cel mult înan - art.916 alin.5 Cod civil) şi apoi - potrivit dreptului comun - la încetarea execuţiunii testamentaredacă a continuat-o după încetarea sezinei (pentru cheltuieli sau daune ulterioare).În controversata problemă a dreptului testatorului de a-l scuti pe executor - cu saufără sezină - de obligaţia de a da socoteală, şi implicit de a răspunde de gestiuneaîntreprinsă, împărtăşim părerea potrivit căreia scutirea este valabilă în măsura în care

nu contravine unor reguli de ordine publică [25, p. 1033] (de exemplu, moştenitoriirezervatari pot cere socoteală dacă rezerva lor este periclitată). O dată ce testatorul dispuneliber de patrimoniul său în limitele prevăzute de lege, îl poate gratifica pe executorultestamentar sub forma scutirii de a da socoteală şi a posibilităţii păstrării valorilor rămasela terminarea misiunii.Ca şi mandatarul contractual, [20, p. 277-280] executorul răspunde - sub forma daunelor-interese- de orice culpă comisă în legătură cu executarea (neexecutarea) dispoziţiilor testamentare. Diligenţacerută se apreciază mai sever (culpa levis in abstracto) dacă executorul primeşte o remuneraţie,indiferent sub ce formă, decât dacă a lucrat fără plată (culpa levis in concreta). Răspunderea lui poate79fi atenuată de testator, după cum am văzut, prin scutirea de obligaţia de a da socoteală. În nici un caz,el nu răspunde de pieirea fortuită (dovedită) a bunurilor pe care le-a deţinut. În ipoteza pluralităţii deexecutori testamentari legea prevede o derogare de la regula de drept comun potrivit căreia întremandatari nu există solidaritate legală (art.l543 Cod civil). În materia execuţiunii testamentare “ei vor firesponsabili solidar de a da socoteală de mişcătoarele ce li s-au încredinţat, afară numai dacă testatorula despărţit funcţiile lor şi dacă fiecare din ei s-a mărginit în ceea ce i s-a încredinţat” (art.918 Cod civil).Rezultă ca răspunderea este solidară:- dacă executorii sunt sezinari (numai atunci li se încredinţează mişcătoarele succesorale)[23, p. 1003] şi dacă funcţiile lor nu sunt divizate de testator sau, divizate fiind, nu respectă diviziuneafuncţiilor. În toate celelalte cazuri (executorii fără sezină sau sezinari cu funcţii divizate şi respectate) se aplicăregula de drept comun a răspunderii conjuncte (divizibile); fiecare executor testamentar - lucrând singur sauîmpreună cu altul - răspunde numai pentru şi în raport de actele sau faptele proprii săvârşite în cadrul execuţiuniitestamentare.În raport cu aceste caracteristici ale executării testamentare din dreptul continental, regimul tradiţionalde administrare a succesiunilor în Statele Unite ale Americii era un regim fesnealist, oneros şi deseorivexatoriu. În prezent UPC a adus o schimbare radicală în dreptul succesoral american, abandonândsistemul ce conferea administratorului sau executorului testamentar titlul de proprietate asupra bunurilorsuccesorale. În acest sens, UPC prevede că în micile succesiuni care nu sunt compuse din bani lichizi şibunuri mobile, urmaţii pot intra în posesia succesiunii, pe plăti taxele şi încasa veniturile, fără intervenţiatribunalului.80Capitolul IIINOŢIUNEA DE LEGAT - CA ACT DE LIBERALITATEŞI CLASIFICAREA LUI§ 1. Noţiunea de legat și caracterele saleAşa cum s-a demonstrat mai sus, testamentul poate cuprinde o mare varietate de dispoziţii, însă principalamenire a testamentului este să asigure transmiterea, în tot sau în parte, a patrimoniului succesoral - prinderogare de la regulile devoluţiunii legale a succesiunii - potrivit voinţei testatorului. Acest scop se realizează,de regulă, prin intermediul legatelor prevăzute în testament. În legislaţiile diferitelor ţări şi în literatura despecialitate se aduc mai multe definiţii legatului. În Codul civil al României nu este expres definit legatul darsunt reglementate formele acestuia (legatul universal, singular etc.). Codul civil al Republicii Moldova prinart.1486 defineşte legatul ca “avantaje patrimoniale acordate unei persoane de către testator”, fără ca aceasta

să fie desemnată în calitate de moştenitor. După Fr. Deak, legatul este o dispoziţie testamentară prin caretestatorul desemnează una sau mai multe persoane care, la decesul său, urmează să dobândească cu titlugratuit întregul său patrimoniu sau o fracţiune din acesta ori anumite bunuri determinate.[20, p. 228]Dat fiind faptului că în lucrare legatul va fi examinat ca o liberalitate aducem următoarea definiţie: „legatuleste o liberalitate pentru cauză de moarte, făcută prin testament, uneia sau mai multor persoanedesemnate de testator printr-un înscris, pentru a fi succesori”.După cum rezultă din definiţiile expuse mai sus, legatul - ca act unilateral de voinţă - este o liberalitatepentru cauză de moarte. Legatul este o liberalitate (ca şi donaţia) pentru că testatorul urmăreşte să procureun avantaj patrimonial (drept real şi/sau de creanţă) legatarului fără un contraechivalent. Intenţia liberalăcaracterizează legatul chiar dacă este grevat de sarcini, fie şi de ordin patrimonial; în limita folosului purgratuit legatul este o liberalitate.Legatul este un act juridic pentru cauză de moarte (mortis causa) deoarece produce efecte juridicenumai din momentul morţii testatorului; “testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viaţă” (art.802Cod civil român). Spre deosebire de donaţie, prin intermediul căreia donatorul îşi micşorează în mod actualpatrimoniul său, legatul nu produce un asemenea efect; patrimoniul testatorului nu suferă modificări cât timpel este în viaţă. Efectele se produc numai din clipa morţii testatorului în favoarea legatarului şi în detrimentulmoştenitorilor săi legali.Întrucât legatul este o dispoziţie testamentară ce exprimă voinţa unilaterală a testatorului, desemnarealegatarului trebuie să fie făcută prin testamentul încheiat în formele prevăzute de lege şi să fie făcută personalde către testator. Cu respectarea acestor cerinţe, testatorul este liber să aleagă modalitatea de desemnare alegatarului.81a) Desemnarea legatarului trebuie să fie făcută prin testament, în sensul ca elementele necesare pentruidentificarea legatarului să se regăsească în cuprinsul testamentului. Astfel fiind, este nulă dispoziţia testamentarădacă nu oferă în cuprinsul testamentului, cel puţin în parte, elementele necesare cu ajutorul cărora legatarul săpoată fi identificat cu certitudine. Prin urmare, legatarul trebuie să fie o persoană determinată sau cel puţindeterminabilă în momentul deschiderii succesiunii. Conform prevederilor legislative legatul poate fi lăsatnumai persoanelor fizice, (TS,s.civ.,dc.nr.1364/1980, în CD, 1980) ca şi capacitatea succesorală (existenţasuccesibilului - art.654 Cod civil român), tot astfel şi posibilitatea determinării lui trebuie să se raporteze ladata deschiderii moştenirii. Legatarul poate fi însă şi o persoană viitoare, cu condiţia să fie concepută înmomentul deschiderii moştenirii (infans conceptus... sau persoana este încă în curs de înfiinţare) şi să fiedeterminabilă. Numai în acest caz patrimoniul succesoral sau bunurile din acest patrimoniu (legat cu titluparticular) vor avea titular, deci nu rămân fără stăpân.Având în vedere necesitatea desemnării legatarului prin testament, este considerat nul legatul secret,prin care persoana legatarului nu este identificată în testament, ci este comunicată de testator (verbal sauchiar în scris, dar fără respectarea formelor testamentare) unui (fie şi succesibil). întrucât determinarea legataruluinu se poate face în temeiul testamentului, fiind necesar, în acest scop, concursul unei terţe persoane, legatulnu poate fi recunoscut valabil.b) Deoarece testamentul este un act juridic esenţialmente personal, desemnarea legatarului trebuie săfie făcută personal de către testator, neputând fi lăsată la alegerea unei terţe persoane. în consecinţă,

legatul cu facultate de alegere, prin care testatorul a lăsat determinarea legatarului pe seama unei terţepersoane (indicate în testament) este nul, pentru că, în acest caz, nu “testatorul dispune, pentru timpulîncetării sale din viaţă” (art.802 Cod civil român), ci un terţ, după moartea testatorului. Astfel fiind, seadmite nulitatea legatului făcut în favoarea unei persoane a cărei alegere este lăsată pe de-a întregul lalibera apreciere a unei terţe persoane (cui voluerit), fără nici o contribuţie din partea testatorului ladeterminarea persoanei legatarului.În schimb, legatul este considerat valabil în următoarele două cazuri:- Dacă legatul este făcut unei persoane determinate de testator, dar cu sarcina predării bunurilor unei(unor) persoane alese de către legatar sau de un terţ. Legatarul fiind determinat de testator, dispoziţiileart.802 Cod civil român, sunt respectate, chiar dacă ultimul beneficiar al bunurilor legate urmează să fiedeterminat după moartea testatorului de către legatar sau de către un terţ. De exemplu, legatul unei sume debani făcut unei Primări cu sarcina împărţirii sumei între săracii din localitate.- Dacă legatul este făcut unor persoane determinate, dar repartizarea între ele a bunurilor legate estelăsată la aprecierea unui terţ, care are calitatea de mandatar, [20, p. 286] întinderea drepturilor legatarilordesemnaţi de testator nu afectează validitatea legatului.82Controversată este problema validităţii legatului făcut în favoarea unei persoane aleasă de un terţ dintruncerc restrâns de persoane stabilit de testator (persona incerta ex certis personis). Suntem de acord cusoluţia validităţii unui asemenea legat, pentru că legatarul este determinabil, mai ales dacă testatorula precizat şi criteriile de determinare (de alegere) a persoanei legatarului. [9, p. 251]c) Testatorul poate alege liber modul de desemnare a legatarului, nefiind obligat să respecte formulesacramentale. Astfel, desemnarea directă se poate face nu numai prin indicarea numelui şi prenumelui, şi prinarătarea calităţii care îl (îi) individualizează pe legatar ( amant, nepot, frate sau soră etc.). Desemnarea unei categoriide rude la plural masculin (de exemplu, nepoţi, fraţi etc.) cuprinde şi rudele din aceeaşi categorie de sex feminin.Desemnarea legatarului se numeşte indirectă dacă rezultă din exheredarea (directă parţială, nominală)a unor moştenitori legali, care are drept rezultat mărirea cotei succesorale cuvenite comoştenitorului sauchemarea concretă la moştenire a moştenitorului subsecvent. În acest sens se spune că exheredarea directăparţială (nominală) a unor moştenitori legali valorează legat (desemnare de legatar) tot aşa cum instituirea,desemnarea directă de legatar valorează exheredare indirectă (totală sau parţială). [9, p. 286]În Republica Moldova a fost reglementat legatul însă nu se cunosc formele şi clasificarea acestuia, iar oexaminare mai minuţioasă va contribui pozitiv la implementarea lui în practică.§ 2. Clasificarea legatelor în funcţie de diferite criteriiLegatele se clasifică în funcţie de mai multe criterii astfel:1. după criteriul obiectului legatului, acestea se clasifică în legate universale, legate cu titlu universal,legate cu titlu particular;2. după modalităţile care afectează voinţa testatorului, se clasifică în: legate pure şi simple, legate cutermen, legate cu sarcini.Legatul este universal dacă are ca obiect întreaga avere a testatorului ce va lăsa la moartea sa şi cu titluuniversal dacă vizează o cotă-parte (fracţiune) din acea universalitate, iar în al doilea caz, legatul este cutitlu particular, având ca obiect bunuri determinate.Precizăm că legatele universale şi cu titlu universal sunt de aceeaşi natură juridică, diferenţa dintre elefiind numai cantitativă, spre deosebire de legatele cu titlu particular, care au altă natură juridică, deosebirea

fiind calitativă; în principal este vorba de faptul că legatarii universali şi cu titlu universal moştenind o universalitate- sunt ţinuţi de datoriile şi sarcinile moştenirii, în schimb legatarul cu titlu particular, în principiu, nu răspundede datorii şi sarcini, dobândind un drept determinat şi limitat la bunurile prevăzute în testament.Legatul universalPotrivit art. 888 Cod civil român, “legatul universal este dispoziţia prin care testatorul lasă după moarteasa, la una sau mai multe persoane, universalitatea bunurilor sale” . În literatura de specialitate s-a precizat că83formularea legii nu este riguros exactă, pentru că lasă impresia greşită potrivit căreia legatul ar fi universalnumai dacă legatarul (legatarii) culege totalitatea bunurilor testatorului; cu alte cuvinte, caracterul universal allegatului ar depinde de cantitatea bunurilor culese, deci de emolumentul pe care culege legatarul.În realitate, legatul este universal dacă conferă chemare la întreaga moştenire. Prin urmare, ceeace interesează este nu culegerea efectivă a întregii moşteniri, ci posibilitatea conferită legatarului (dreptul luieventual) de a culege întreaga universalitate succesorală. Astfel se explică dispoziţia legală potrivit căreiapot exista sau nu mai mulţi legatari universali; dacă ei pot şi vor să vină la moştenire, universalitatea succesoralăse împarte în mod egal. Însă fiecare dintre ei are vocaţie (eventuală) la întreaga moştenire, astfel dacăcolegatarii nu pot (de exemplu, din cauza predecesului) nu vor să vină la moştenire (sunt renunţători), unulsingur dintre ei oricare va putea culege întreaga moştenire. Prin urmare, legatarul universal are vocaţie laîntreaga moştenire, asemănător moştenitorilor legali cu vocaţie concreta (utilă) la moştenire (numai izvorulvocaţiei este diferit; legea, respectiv testamentul). Instituirea legatarului universal are semnificaţia exheredării‘infra nr. 175.2) moştenitorilor legali nerezervatari, astfel încât numai irul universal are vocaţie la reconstituireadreptului de proprietate asupra alui în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.!8/1991(Vezi L.Hadnagy, Notă icăla sent.civ. nr. 1842/1 992 a Jud.Miercurea Ciuc, în Dreptul nr.7, 1993 p.71-;Jd.Hunedoara, dec.civ.nr.257/1993, în Dreptul nr.10-11, 1993, p.117). lar în izepţa legatarului universal moştenitorii rezervatari au dreptulnumai la rezerva evăzută de lege în favoarea lor.Legatul este universal dacă legatarul desemnat a culege întreaga moştenire e în concurs cu moştenitoriilegali rezervatari care au dreptul la rezerva prevăzută imperativ de lege în favoarea lor. Legatul este universalşi în acest caz pentru că în absenţa moştenitorilor rezervatari (nu pot sau nu vor să vină la moştenire),legatarul universal culege totalitatea moştenirii, nu numai cotitatea disponibilă. Rezultă că - în prezenţamoştenitorilor rezervatari - legatul universal nu se transformă în legat cu titlu universal; el păstrează vocaţiaîntregii moşteniri şi numai emolumentul cules se reduce la o fracţiune din moştenire (la cotitatea disponibilă).Emolumentul moştenirii cules de legatarul universal poate fi micşorat şi prin existenţa unor legate cu titluparticular sau cu titlu universal şi datorii sau sarcini ale moştenirii (dacă titularii lor pot şi vor să beneficieze dedrepturile lor).În literatura de specialitate se precizează însă că dacă moştenirea ar fi absorbită de celelalte legate şidatorii sau sarcini (legatul universal fără emolument), instanţa poate decide, în funcţie de circumstanţe, cătestatorul nu a avut intenţia să desemneze un adevărat legatar universal, ci un simplu executor testamentar

[23, p. 904]. În acest caz, de ineficacitatea vreunui legat vor profita moştenitorii legali, iar nu pretinsul legataruniversal care este un simplu executor testamentar.Din cele expuse rezultă că legatul universal nu se referă la bunuri determinate, ci conferă vocaţie laîntreaga moştenire, conţinutul ei concret (emolumentul) determinându-se numai la data decesului84testatorului. Până în acel moment pot interveni schimbări (vânzări, cumpărări, donaţii etc., inclusivpieirea unor bunuri) care să mărească sau să micşoreze patrimoniul testatorului, dar care nu modificăvocaţia legatarului la întreaga succesiune în componenţa ei concretă de la data decesului testatorului.Practica judecătorească precizează, că înstrăinarea unor bunuri, facerea unui testament ulterior prin care seinstituie un legat cu titlu par-ticular, încheierea unui antecontract de vânzafe-cumpărare (chiar cu legataruluniversal în cauză) nu are semnifîcaţia revocării legatului universal, influenţând numai emolumentul ce urmeazăa fî cules de acesta în calitate de legatar univer-sal (vezi, de exemplu, TS, col.civ., dec.nr.552/1953, în CD,1952-1954,1; TS, s.civ., dec.nr. 1939/1972, în Repertoriu... 1969-1975, ; TJ Timiş, dec.civ.nr.417/1973,în RRD nr.ll, 1973).În sfârşit, precizăm că legatarul (legatul) universal poate fi desemnat nu numai sub această denumire, darşi prin termeni echivalenţi, de exemplu:- legatul tuturor bunurilor mobile şi imobile. (vezi, de exemplu, dec. TS, completul de 7 jud., nr.4/1984,în CD, 1984)- legatul cotităţii disponibile a moştenirii, căci în lipsă de moştenitori rezervatari la data deschiderii moşteniriisau dacă cei existenţi nu pot ori nu vor să vină la moştenire, legatarul are vocaţie la întreaga moştenire, (vezi,de exemplu, Notariatul de stat la raionului 1 Mai Bucureşti, încheierea succesorală nr.308/1956) dacă dinconţinutul testamentului nu rezultă intenţia testatorului de a limita vocaţia legatarului la cotitatea disponibilăcalculată în raport de datele din ziua întocmirii testamentului.- legatul nudei proprietăţi a întregii moşteniri este, de asemenea, un legat universal, deoarecelegatarul devine proprietarul universalităţii, iar la stingerea uzufructului va avea proprietatea deplină a întregiimoşteniri.- legatul prisosului (rămăşiţei), adică a ceea ce rămâne după executarea legatelor (cu titlu universal şi/saucu titlu particular) cuprinse în testament; un astfel de legat este universal pentru că, dacă ceilalţi nu pot sau nuvor să vină la moştenire, legatarul prisosului va culege întreaga moştenire (dacă testatorul nu a limitat vocaţiasa la una din moştenire [23, p. 926-929] şi dacă nu există moştenitori rezervatari).Legatul cu titlu universalLegatul este cu titlu universal dacă conferă legatarului chemare la o cotă-parte (fracţiune) din moştenireuniversalitate), cotă-parte exprimată printr-o fracţiune matematică sau prin indicarea unei mase de bunurisuccesorale, determinate prin natura lor juridică de imobile sau de mobile. Astfel, potrivit art.894 alin.l Codcivil român, sunt legate cu titlu universal:- Legatul unei fracţiuni din moştenire, precum jumătate, a treia parte (exemplele nefiind limitativ prevăzute);legatul tuturor bunurilor imobile; legatul tuturor bunurilor mobile;- Legatul unei fracţiuni din totalitatea bunurilor imobile;

85- Legatul unei fracţiuni din totalitatea bunurilor mobile.Cu toate că în alin.2 din art.894 se precizează că “orice alt legat este singular”, se admite - în luminaart.807 Cod civil român că şi legatul întregii averi pe care l-ar face minorul între 16-18 ani este (şi nu poatefi decât) un legat cu titlu universal. [9, p. 256]Într-adevăr, după cum am văzut, el poate dispune prin testament numai de jumătate din bunurile de care,după lege, poate dispune o persoană majoră. Deci o fracţiune de maximum 1/2 din avere dacă nu aremoştenitori rezervatari şi 1/2 din cotitatea disponibilă dacă are moştenitori rezervatari. Legatul lăsat deminorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă peste aceste limite este reductibil la cotele arătate (anulareparţială).Rezultă că ceea ce caracterizează legatul cu titlu universal este vocaţia la o cotă-parte din moştenire(universalitate), iar nu emolumentul care va fi cules de legatar şi care poate fi micşorat de existenţa moştenitorilorrezervatari, a unor legate cu titlu particular sau datorii şi sarcini. Întrucât legatarul cu titlu particular are ocotă-parte determinată din moştenire, el nu poate profita de cota unui alt legatar cu titlu universal care nu arputea sau nu ar voi să vină la moştenire (vor profita moştenitorii legali sau legatarul universal), în schimb, elprofită de renunţarea sau înlăturarea de la moştenire a legatarului cu titlu particular sau a moştenitoruluirezervatar, dacă prezenţa acestora ar fi determinat micşorarea patrimoniului sau a bunurilor asupra cărora secalculează fracţiunea ce revine legatarului cu titlu universal.Legatul cu titlu universal are aceeaşi natură juridică ca şi legatul universal, diferenţa între ele fiind numaicantitativă. În consecinţă, legatul cu titlu universal exprimat sub forma unei fracţiuni matematice poateîmbrăca aceleaşi forme ca şi legatul universal.În ceea ce priveşte legatul tuturor bunurilor imobile sau a tuturor bunurilor mobile (ori al uneifracţiuni din aceste mase de bunuri) unii autori, critică justificat originea istorică a acestor categorii delegate cu titlu universal, [23, p. 926-929]. Când cota-parte cuvenită legatarului rezultă din separaţiaîntre cele două categorii de drepturi asupra succesiunii (deşi imobilele sau mobilele nu reprezintă ouniversalitate) – bunurile constituie parte cu titlu universal pentru că legea (art.894) le califică ca atareşi totodată reprezentă veritabile legate cu titlu particular pentru că sunt luate individual bunurile ce lecompun. În consecinţă, deşi testamentul face referire numai la bunurile în cauză, legatarul dobândeşte,în partea calificării legale, o cotă-parte de universalitate, iar dobânditorul cotei-părţi din moştenre îiincumbă şi obligaţia suportării cotei-părţi corespunzătoare (proporţionale) din datorii şi sarcini. Legatariicu titlu universal devin, ca şi legatarii universali, succesori în drepturi şi obligaţii (habentes causam) aitestatorului.Subliniem că aceste consecinţe intervin numai dacă legatul este potrivit legii, cu referire la totalitateabunurilor imobile şi mobile, ori fracfiune din ele.86Legatul cu titlu particular (singular)Potrivit art.894 alin.2 Cod civil, orice legat care nu este cu titlu universal (şi bineînţeles nici universal)este singular . Din această definiţie negativă s-a tras concluzia că legatul cu titlu particular dacă conferălegatarului vocaţie succesorală la unul sau mai multe bunuri determinate (art.887 Cod civ.), privite izolat (utsinguli). Prin urmare, legatarul cu titlu particular nu are un drept eventual (vocaţie) la universalitatea succesiuniisau la o fracţiune din acea universalitate, ci numai asupra unor bunuri determinate sau determinabile, specificateîn testament, indiferent de numărul şi valoarea acestor bunuri. Se consideră că legatul cu titiu particular poate

şi coexista cu legatul cu titlu universal, chiar şi în persoana aceluiaşi legatar (vezi, de exemplu, TS, s.civ.,dec.nr. 972/1981, în CD, 1981, p.132-134). îh schimb, cu legatul universal poate coexista numai în persoanaunor legatari diferiţi. Astfel fiind, valoarea legatului cu titlu particular ar putea depăşi emolumentul cules delegatarul universal sau cu titlu universal. De exemplu, legatul casei poate valora mai mult decât tot restul averiidefunctului cules de către legatarul universal.Legatul cu titlu particular nu se confundă cu legatul cu titlu universal chiar dacă acesta din urmă esteprevăzut în testament prin individualizarea categoriei de bunuri care îl compun (de exemplu, legatul tuturorimobilelor), iar nu sub forma unei fracţiuni matematice din moştenire. Constituie legate particulare:1. Legatul unor bunuri corporale certe, individual determinate (casă,[9, p. 257] autovehicul etc.) saubunuri de gen determinate sau determinabile după număr, măsură etc.(o sumă de bani, o cantitate degrâu etc). Dreptul conferit legatarului este, de regulă, dreptul de proprietate (proprietate exclusivă, cotăparteideală din dreptul de proprietate sau nuda proprietate) asupra bunului, dar poate fi şi un alt drept real(uzufruct, abitaţie etc).Articolul 903 al Codului civil mai precizează că lucrul legat cuprinde şi accesoriile necesare, în starea încare se găseau la moartea testatorului. În cazul imobilelor, legatarul are dreptul şi la îmbunătăţirile şi construcţiilenoi făcute de testator asupra fondului ulterior întocmirii testamentului, precum şi la adaosul făcut unui locînchis prin extinderea îngrădirilor (art.904 alin.2 şi 3 cod civil). În schimb, achiziţiile de imobile noi, fie şialăturate, prin care se măreşte imobilul lăsat prin legat nu se cuvin legatarului dacă testatorul nu face o nouădispoziţie testamentară pentru aceasta (art.904 alin.l cod civil).În cazul când legatul are drept obiect un lucru de gen nedeterminat (calitativ), cel obligat la predarea luitrebuie să presteze un lucru de calitate mijlocie (art.968 Cod civil.), fie dintre cele (mal multe) existente înpatrimoniul succesoral (genus limitatuni), fie procurate din altă parte.2. Legatul unor bunuri incorporale (de exemplu, legatul creanţei - legatum nominis - pe care testatorulo are împotriva unui terţ sau alte drepturi patrimoniale, cum ar fi dreptul de proprietate intelectuală, dreptulasupra unor dividende sau alte beneficii etc.), căci orice legat care nu este universal sau cu titlu universal estecu titlu particular (art.894 alin.2 Cod civ.).873. Legatul prin care testatorul-creditor iartă datoria legatarului-debitor (legatum liberationis), caz încare datoria se stinge din momentul deschiderii moştenirii.4. Legatul unui fapt (posibil şi licit) prin care moştenitorul universal sau cu titlu universal este obligat săfacă sau să nu facă ceva în favoarea legatarului, de exemplu, să repare casa lui, să plătească datoria acestuiafaţă de un terţ etc.5. Legatul dreptului succesoral moştenit de testator ca universalitate sau cotă-parte din universalitate (şicare, cât timp această moştenire nu a fost lichidată, poate fi înstrăinată ca atare atât prin acte inter vivos, câtşi mortis causa). Întrucât legatul testatorului nu dobândeşte, în această ipoteză, vocaţie succesorală launiversalitatea sau la cota-parte din universalitatea bunurilor (moştenirea) lăsată de testator, potrivit art.894alin.2 Cod civ. legatul este cu titlu particular. O asemenea moştenire reprezintă o universalitate (cotă-partedin universalitate) numai în raporturile dintre cel care o lasă şi testatorul-moştenitor. În raporturile dintretestator şi legatarul său acea moştenire nu reprezintă decât un grup particular de bunuri [23, p. 949] (asemănătordrepturilor reale sau de creanţă dobândite de testator prin legate cu titlu particular). Şi fără a epuiza toateipotezele posibile, reamintim că este legat cu titlu particular legatul nudei proprietăţi a unui (unor) bun determinat.

6. Legatul uzufructului, este o problemă controversată şi necesită o examinare separată. Tot astfel,legatul unui bun individual determinat (corp cert) prezintă dificultăţi când bunul în cauză este al altuia sau dacăse găseşte în indiviziune. Analizăm în continuare aceste trei probleme speciale.Potrivit art. 805 al Codului civil, este posibil ca prin testament nuda proprietate să fie lăsată unei persoane,iar uzufructul unei alte persoane.Asemenea dispoziţii testamentare se întâlnesc în practică mai ales sub forma legatului nudei proprietăţişi, respectiv, al uzufructului întregii averi şi mai rar asupra unui bun determinat (de exemplu, un teren agricol)sau asupra unei fracţiuni de moştenire.Pe de altă parte, legatul uzufructului este lăsat, de regulă, în favoarea soţului supravieţuitor, iar nudaproprietate în favoarea (Vezi, TS, completul de 7 jud., dec.nr.4/1984, în CD, 1984; TJ Constanţa, dec.civ.nr.1079/1988, în RRD nr.5,1988) unor rude ale testatorului care, după moartea soţului supravieţuitor altestatorului, să beneficieze de toate prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor legate. Substituţiilefideicomisare fiind interzise, în acest fel beneficiul uzufructului poate fi lăsat unei persoane, urmând ca - lamoartea ei - folosinţa şi culegerea fructelor (usus şifructus) să revină titularului nudei proprietăţi.[34, p. 90] Înaceastă ordine de idei s-a atras atenţia că instanţa trebuie “să examineze cu atenţie intenţia testatorului pentrua vedea dacă aceasta nu constituie o substituţie fideicomisară”. După părerea noastră, în nici un caz legatulnudei proprietăţi şi, respectiv, legatul uzufructului nu intră sub incidenţa art.803 Cod civ., care sancţioneazănu nulitatea substituţiilor fideicomisare. Aceasta pentru că legea permite expres dispoziţia testamentară princare nuda proprietate se lasă unei persoane, iar uzufructul alteia (art.805 Cod civ.). Pe de altă parte, titularul88nudei proprietăţi beneficiază de stingerea uzufructului prin moartea uzufructuarului ope legis, iar nu ca urmarea voinţei testatorului; el dispune numai pentru cazul propriei sale morţi, nu şi pentru caz de moarte auzufructuarului. În plus, deoarece dreptul de uzufruct încetează la moartea titularului, acest drept nu mai intrăîn alcătuirea patrimoniului succesoral lăsat de uzufructuar. Astfel fiind, nu se poate vorbi de o ordine succesoralăstabilită de testator. [25, p. 1118] Iar dacă titularul nudei proprietăţi (legatarul) ar fi înstrăinat între timpdreptul, dobânditorul nudei proprietăţi - şi nu legatarul - ar beneficia de stingerea uzufructului. În literatura despecialitate se mai precizează că legatele în uzufruct şi nuda proprietate nu pot fi considerate o substituţiefideicomisară fiindcă cele două liberalităţi au - juridic - două obiecte distincte, care se transmit în acelaşitimp, iar nu succesiv.[9, p. 312]Contraversată este natura juridică a legatului în uzufruct al întregii moşteniri sau al unei fracţiuni dinmoştenire. Unii autori consideră că, legatul în uzufruct este universal dacă, uzufructul are ca obiect întreagamoştenire» şi cu titlu universal dacă priveşte o fracţiune din moştenire. [9, p. 258-259]Alţi autori sunt de altă părere conform căreia, atât legatul uzufructului întregii moşteniri, cât şi legatuluzufructului asupra unei fracţiuni din moştenire sunt legate cu titlu universal. [25, p. 820] O a treia părereconfirmă că legatul uzufructului este un legat cu titlu particular în toate cazurile, chiar dacă uzufructul are caobiect întreaga moştenire sau o fracţiune din aceasta.[21, p.120-121]Considerăm că: Legatul uzufructului nu poate fi calificat niciodată legat universal, chiar dacă

dispoziţia testamentară vizează uzufructul întregului patrimoniu al testatorului. Aceasta pentrucă legatarul nu are vocaţie (eventuală) la întreaga moştenire, el dobândind numai folosinţa şifructele (usus şifructus) patrimoniului succesoral, pe timp limitat, cel mult viager. Astfel fiind -spre deosebire de legatarul universal al nudei proprietăţi, care are vocaţie la dobândirea întregiimoşteniri, în plină proprietate şi, ca atare, profită de stingerea uzufructului sau de ineficacitatealegatului în uzufruct - drepturile legatarului uzufructului sunt limitate definitiv la folosinţa şiculegerea fructelor patrimoniului succesorului, el neavând nici odată vocaţie la dobândireatotalităţii drepturilor care alcătuiesc patrimoniul succesoral, în consecinţă, de ineficacitatea(nulilitatea, revocarea sau caducitatea) legatului nudei proprietăţi vor profita moştenitorii legali(dacă testatorul nu a dispus altfel).Referitor la cea de-a doua opinie, dominantă în doctrina şi jurisprudenţa franceză mai recentă, principialeste corectă calificarea legatului în uzufruct asupra întregii moşteniri sau asupra unei fracţiuni din moşteniredrept legate cu titlu universal. Numai că un asemenea legat cu titlu universal nu este prevăzut în enumerarealimitativă a art.894 alin.l Cod civil, iar argumentarea autorilor în sensul includerii legatului uzufructului universalsau cu titlu universal în noţiunea de “fracţiune a moştenirii” nu este suficient de convingătoare, căci sarcinavremelnică a uzufructului nu atrage fracţionarea patrimoniului. Pe de altă parte, dacă argumentarea ar fi89acceptată, până la urmă ar trebui să ajungem la concluzia că şi legatele cu titlu particular (cel puţin uneledintre ele) ar fi legate cu titlu universal, dat fiind că reprezintă şi ele “fracţiuni de moştenire” (de exemplu,legatul imobilelor dintr-o localitate sau a mobilelor dintr-o casă).Din aceste considerente ajungem la concluzia că legatul uzufructului este un legat cu titlu particular,chiar dacă are ca obiect o universalitate sau cotă-parte din universalitate, şi deci uzufructul, privit în sine, estepotrivit art.550-552 Cod civil. - uzufruct universal sau cu titlu universal, iar nu cu titlu particular. Nu se poatepune semnul egalităţii între uzufructul universal sau cu titlu universal, pe de o parte şi legatul universal sau cutitlu universal, pe de altă parte. Prima vizează numai obiectul dreptului de uzufruct, iar a doua vocaţia succesorală(obiectul legatului), adică natura titlului din care derivă dreptul de uzufruct. Iar faptul că titularul legatului înuzufructul întregii moşteniri sau a unei fracţiuni din moştenire contribuie, alături de nudul proprietar, la platadatoriilor şi sarcinilor (art.550 şi 552 cod civil.) nu contravine caracterului cu titlu particular al legatului; legea,precum şi testatorul pot impune legatarului cu titlu particular plata unor datorii şi sarcini. între legatul cu titluparticular şi suportarea unor datorii şi sarcini nu există incompatibilitate.Aceste obligaţii ale legatarului cu titlu particular nu derivă din natura legatului, cum se întâmplă în cazullegatului universal sau cu titlu universal, ci din dispoziţiile speciale ale legii. Mai rezultă că, fiind legatarparticular, titularul dreptului de uzufruct universal sau cu titlu universal nu poate fi ţinut de plata datoriilor şisarcinilor succesiunii decât în măsura prevăzută special de lege [31, p. 185-186] (sau de testator), iar nupotrivit regulilor aplicabile legatarilor universali sau cu titlu universal.Precizăm că repartizarea pasivului între proprietar şi legatarul uzufructului nu afectează dreptul creditorilormoştenirii de a urmări activul succesoral în plină proprietate. Legatul altor dezmembrăminte ale proprietăţii(de exemplu, uzul sau abitaţia) constituie legate cu titlu particular.

Atunci când legatul cu titlu particular are ca obiect un bun individual determinat ce nu aparţine testatoruluifiind proprietatea unui terţ, eventual chiar proprietatea moştenitorilor testatorului - se pune problema validităţiilegatului. Această problemă se pune numai dacă:1. dacă testatorul nu era proprietarul bunului legat în momentul testării, dar a devenit proprietar ulterior,legatul este perfect valabil şi nu suntem în ipoteza legatului bunului altuia [35, p. 447]2. obiectul legatului este un bun individual determinat. Dacă legatul are ca obiect bunuri de gen, fie şiinexistente în masa succesorală la data deschiderii moştenirii, legatul este perfect valabil deoarece nu are caobiect bunul altuia.Dacă cele două condiţii sunt îndeplinite, şi deci suntem în prezenţa legatului lucrului altuia, liberalitatea va fivalabilă sau nulă, după cum testatorul a dispus în cunoştinţă de cauză sau greşită că bunul este al său. Astfel:- conform art.907 Cod civil, dacă testatorul a lăsat legat bunul altuia, crezând că este al său, legatul estenul, prezumându-se că dacă testatorul ar fi cunoscut realitatea nu ar fi făcut liberalitatea. Eroarea de fapt90asupra obiectului (error in corpore) în care se găseşte testatorul este concepută de legiuitor ca viciu deconsimţământ distructivă de voinţa (eroare-obstacol) cu consecinţa nulităţii absolute a legatului datorită lipseiconsimţământului. Despre aceste împrejurări în sensul nulităţii absolute a scris R. Perju.[36, p. 91] Nuexcludem totuşi posibilitatea confirmării, ratificării sau executării voluntare şi în cunoştinţă de cauză a legatuluide către cel însărcinat cu executarea lui, soluţie prevăzută de art.1167 alin.3 Cod civil, în materia nulităţiiabsolute a liberalităţilor între vii (donaţiilor [20, p. 96]).În cazul când din testament nu rezultă în mod neîndoielnic cunoaşterea statutului juridic al bunului decătre testator, se prezumă ignoranţa lui, dat fiind că, în mod normal, nici un testator nu lasă legat un lucru cenu-i aparţine.[23, p. 952] Prin urmare, sarcina probei cunoaşterii de către testator a faptului că lucrul nu-iaparţine revine legatarului. Soluţia este conformă şi cu regula de drept comun, potrivit căreia, sarcina doveziiincumbă celui care emite o pretenţie, adică reclamantului, care trebuie să dovedească că testatorul a ştiut căa legat un lucru străin şi deci legatul este valid (actori inciffnbitprobatio).[9, p. 260]- Când testatorul a dispus de bunul altuia ştiind că nu este al său, “însărcinatul cu acel legat este dator ada sau lucrul în natură sau valoarea lui din epoca morţii testatorului” (art.906 Cod civil.) În fond, în acest caz,în concepţia codului, testatorul nu dispune propriu-zis de lucrul altuia şi legatarul nu devine titularul dreptuluiasupra bunului la data deschiderii moştenirii (şi deci nu reprezintă o operaţiune speculativă), ci îl obligă numaipe cel însărcinat cu executarea liberalităţii (obligaţie de a face) să procure acel bun (de exemplu, un tablou,o bijuterie etc.) de la proprietar şi să-1 transmită legatarului, care - în această ipoteză - devine proprietarnumai după procurarea bunului de către cel obligat la executarea legatului şi transmiterii lui în proprietatelegatarului. Mai mult decât atât, însărcinatul cu executarea legatului se poate libera de orice obligaţie, laalegere, şi prin plata valorii bunului legat, valoare apreciată în raport de data deschiderii moştenirii. Prinurmare, legatul lucrului altuia creează o obligaţie alternativă, alegerea având-o debitorul (art.1027 Cod civil),dacă testatorul nu a dispus altfel.În cazul în care legatul cu titlu particular are ca obiect un bun individual determinat în indiviziune la data

deschiderii moştenirii, poate fi vorba de un bun proprietate comună pe cote-părţi a defunctului cu altepersoane sau de un bun făcând parte dintr-o universalitate ori cotă-parte de universalitate (indiviziune propriuzisă).De exemplu, bunul care face parte din moştenirea cuvenită testatorului într-o anumită cotă-parte.Pentru soluţionarea soartei legatului în aceste cazuri speciale trebuie făcută o distincţie. Dacă testatorul alăsat legat cota sa ideală de drept asupra titlului determinat ori cota sa asupra unui bun determinat dinuniversalitate, legatul este perfect valabil, deoarece dreptul asupra cotei-părţi ideale din proprietatea bunuluideterminat (ca şi asupra universalităţi) este un drept de proprietate individual, absolut exclusiv al fiecăruicoindivizar, transmisibil nu numai inter vivos, şi mortis causa. În consecinţă, legatarul cu titlu particular sesubstituie în drepturile testatorului-coindivizar, fiind fără relevanţă rezultatul partajului la care va participa el91- legatarul - în calitate de titular al dreptului indiviz (putând dobândi în natură, în proprietate exclusivă, o partedin bun, întregul bun cu indemnizarea corespunzătoare a celor-laţi copărtaşi sau valoarea cotei sale idealedacă lucrul este atribuit în natură altui copărtaş ori este vândut la licitaţie).2.Când legatul are ca obiect nu cota-parte ideală ce aparţinea testatorului, ci chiar bunul în natură aflatîn indiviziune (sau o parte determinată material din acel bun), considerăm că, prin asemănare cu legatulbunului altuia, trebuie să avem în vedere dacă testatorul a dispus de bun în cunoştinţă de cauză (ştiind că esteproprietar numai pro-parte) sau cu credinţa greşită că bunul îi aparţine în exclusivitate. În primul caz, legatuleste valabil, cel însărcinat cu executarea liberalităţii având obligaţia, la alegere, fie să procure pentru legatarcota-parte de proprietate aparţinând altuia, fie să plătească valoarea cotei-părţi aparţinând altuia.Considerăm că: O dată ce legea prevede expres validitatea legatului lăsat de testator având caobiect un lucru proprietatea exclusivă a altuia, cu atât mai mult trebuie să recunoaştem validitatealegatului când obiectul lui este proprietatea altuia numai în parte. De altfel, art.906-907 Codcivil) nu distinge după cum obiectul legatului este al altuia în tot sau în parte.În cel de-al doilea caz (testatorul a crezut că bunul îi aparţine în exclusivitate) legatul urmează să fieconsiderat nul (în orice caz pentru partea ce depăşeşte cota testatorului), prezumându-se că, în cunoştinţă decauză, testatorul nu ar fi lăsat legat proprietatea exclusivă a acelui bun. În dreptul francez, datorită nulităţiilegatului bunului altuia (art.1021 C.civ.fr.), şi a nulităţii vânzării bunului altuia (art 1599), dacă bunul legatconstituie singurul obiect al indiviziunii (coproprietate) legatul este recunoscut valabil în limita numai a dreptuluitestatorului pentru cota-parte ce-i aparţine, pentru rest fiind nul ca legatul lucrului altuia. Dacă bunul legatface parte dintr-o masă indiviză, soarta legatului va depinde de rezultatul partajului; dacă bunul legat cade înlotul moştenitorilor testatorului, datorită efectului declarativ retroactiv al partajului, el se consideră a fi fostproprietarul bunului şi legatul valabil. În caz contrar, legatul având ca obiect bunul altuia va fi nul, potrivitart.1021 C.civ.fr. [28, p. 273] Soluţiile admise, în lipsă de reglementare, în materia vânzării lucrului indiviz(soarta contractului atârnă de rezultatul partajului nu pot fi aplicate în această materie, pentru care legeanoastră oferă soluţii deosebite.[23, p. 954]Este considerat pur şi simplu legatul dacă nu este afectat de nici o modalitate. În acest caz drepturilelegatarului, asemănător cu drepturile moştenitorilor legali, se nasc din momentul deschiderii moştenirii. Lamoartea testatorului legatarul devine titularul dreptului real sau de creanţă ce intră în conţinutul legatului(universal, cu titlu universal sau cu titlu particular), indiferent de momentul exercitării dreptului de opţiunesuccesorală sau şi de punerea sa în posesiune, astfel fiind, din acest moment el poate înstrăina prin acte între

vii dreptul dobândit de legatarul cu titlu particular prin vânzare-cumpărare obişnuită, respectiv prin cesiunede creanţă, iar de legatarul universal sau cu titlu universal potrivit regulilor aplicabile vânzării unei moşteniri,iar în caz de moarte a legatarului după această dată, drepturile lui se transmit asupra propriilor moştenitori92(art.899 Cod civil). Cu toate că art.899 este plasat în secţiunea “despre legatele particulare”, se adimite cătransferul dreptului operează la fel şi în cazul legatelor universale sau cu titlu universal.[23, p. 888]Legislaţia civilă prevede dreptul testatorului de a stabili legatul cu termen. Astfel, dacă testatorul asupus legatul unui termen, efectele se vor produce, în principiu, potrivit dreptului comun în materie de modalităţiale actului juridic, după cum termenul este suspensiv sau extinctiv. La legatul cu termen suspensiv, drepturilelegatarului se vor naşte şi se vor putea transmite inter vivos şi mortis causa - ca şi în cazul legatului pur şisimplu - din momentul deschiderii moştenirii; numai executarea, exigibilitatea legatului este amânată până laîmplinirea termenului (de exemplu, la împlinirea vârstei majoratului). Consecinţă, legatarul va putea cerepredarea lucrului legat sau plata creanţei - deşi a devenit proprietar, respectiv creditor, de la deschidereamoştenirii - numai din ziua împlinirii termenului (art.926 şi 1022 Cod civil). Dacă termenul este extinctiv,legatul produce efecte de la deschiderea moştenirii întocmai ca un legat pur şi simplu, dar la împlinireatermenului dreptul legat se stinge pentru viitor (de exemplu, dreptul la o rentă). Din cele arătate rezultă că seaplică soluţiile din dreptul comun. Prin derogare se admite că, în materie de legate - după regula dreptuluiroman - termenul incert (suspensiv) valorează condiţie (dies incertus in testamento conditionemfacit). Deexemplu, legatarul instituit “la moartea fiicei testatorului”. Dreptul legatarului se naşte, cu efect retroactiv, laîndeplinirea modalităţii, iar dacă moare mai înainte legatul va fi caduc, [35, p. 445]În opinia noastră, în lipsa unei norme legale, o asemenea regulă nu poate fi generalizată, în schimb,interpretând voinţa reală a testatorului, instanţa poate aprecia (nu numai în cazul termenului incert, dar şi înalte cazuri), dacă modalitatea prevăzută afectează naşterea sau desfiinţarea dreptului (deci este o condiţie)ori numai executarea legatului, ţinând seama şi de faptul că testatorul nu totdeauna este conştient de semnificaţiiletermenilor folosiţi.În multe cazuri legatul este stabilit sub o condiţie. Ca şi în dreptul comun, condiţia care afecteazăexistenţa legatului poate fi suspensivă sau rezolutorie.Atunci când, condiţia este suspensivă legatarul nu devine proprietar sau creditor la deschiderea moştenirii,ci numai în momentul realizării condiţiei îndeplinirea sau neîndeplinirea evenimentului, după cum condiţia estepozitivă sau negativă. Din acel moment însă, condiţia produce efecte retroactive; legatarul devine proprietarsau creditor de la data deschiderii moştenirii.Potrivit art.1016 Cod civil ”Pendente conditione” legatarul poate lua măsuri conservatorii, de exemplu,întreruperea unei prescripţii, să intervină într-o acţiune asupra validităţii testamentului etc. însă, spre deosebirede regulile dreptului comun (transmisibilitatea dreptului sub condiţie la moştenitori - art.1015 Cod civil. - şiprin acte între vii), legatul sub condiţie suspensivă devine caduc dacă legatarul încetează din viaţă înainte derealizarea condiţiei (chiar dacă post mortem condiţia se realizează); dreptul la legat nu mai trece la moştenitoriisăi (art.925 Cod civil.). Înseamnă că, practic, dreptul legatarului este dublu condiţional; naşterea lui depinde

93de realizarea condiţiei prevăzută de testator şi, în plus, de îndeplinirea condiţiei prevăzută de lege, constândîn propria sa supravieţuire până la realizarea evenimentului. Nu excludem însă posibilitatea transmiterii legatuluisub condiţie suspensivă prin acte între vii, dreptul dobânditorului fiind dublu condiţional ca şi dreptul «legataruluiînstrăinător (nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet).În cazul când condiţia este rezolutorie, drepturile legatarului se nasc din momentul deschideriimoştenirii, pendente conditione legatul produce efecte ca şi legatele pure şi simple. În consecinţă,legatul este transmisibil prin acte între vii, iar în caz de moarte a legatarului, proprii săi moştenitoridobândesc dreptul la legat, indiferent că este legat universal, cu titlu universal sau cu titlu particular, darîn caz de retransmitere prin moştenire testamentară având ca obiect acest legat determinat, legatul va fiîn toate cazurile cu titlu particular.La realizarea condiţiei rezolutorii (eveniente conditione) legatul se desfiinţează cu efect retroactiv de ladata deschiderii moştenirii. în consecinţă, se desfiinţează şi drepturile succesorilor în drepturi ai legatarului(dobânditori prin acte între vii sau mortis causa.) În cazul în care condiţia rezolutorie nu se realizează saueste sigur că nu se va putea realiza, legatul se consolidează definitiv, ca şi cum ar fi fost legat pur şi simplu. Cuprivire la riscuri, caracterul ilicit, imoral sau imposibil al condiţiei, curgerea termenului de prescripţie etc., seaplică regulile dreptului comun.Un unele cazuri testatorul stabileşte legatul cu sarcină (sub modo). Specifică liberalităţilor, sarcina, camodalitate a legatului, este o obligaţie impusă de testator legatarului, care, după acceptarea legatului, esteţinut s-o execute. Sarcina poate fi prevăzută de testator atât în cazul legatelor universale sau cu titlu universal,cât şi în cazul legatelor cu titlu particular.Sarcina, asemănător condiţiei rezolutorii, nu afectează dobândirea dreptului asupra legatului din momentuldeschiderii moştenirii (ca şi cum legatul ar fi pur şi simplu); pe de altă parte, neexecutarea sarcinii, ca şinerealizarea condiţiei, produc efecte până la momentul deschiderii moştenirii.Spre deosebire însă de condiţie,[9, p.189] sarcina, care nu reprezintă o simplă dorinţă (apreciatăca atare de instanţă), obligă pe legatarul acceptant al liberalităţii. Succesorul care a acceptat legatul,legatarul este obligat să execute sarcina, independent de posibilităţile materiale mai mari sau mai micide care dispune. (vezi TS, col.civ., dec.nr.393/1961, în CD, 1961). În caz de neexecutare persoaneleinteresate beneficiarul sarcinii, executorul testamentar, creditorii beneficiarului) putând cere prin justiţieexecutarea silită (eventual şi/sau daune-interese). Pe de altă parte, orice persoană interesată poatecere revocarea judiciară a legatului pentru executarea sarcinii (art. 930 coroborat cu art.830 Codcivil). În cazul sarcinii stipulate în favoarea unui terţ, beneficiarul poate cere executarea, nu şi revocarea(nu are nici interes în acest sens). Sarcina poate fi stipulată în interesul unui terţ, în interesul testatoruluisau în interesul gratificatului însuşi.94Dacă sarcina este prevăzută în favoarea unui terţ, ea reprezintă stipulaţie pentru altul şi constituie fie oplată realizată pe această cale, fie o liberalitate indirectă. În acest ultim caz suntem în prezenţa unui legatdublu şi regulile de capacitate urmează să fie analizate nu numai în raporturile dintre testator şi legatar, dar şiîn raporturile dintre testatorul-stipulant şi terţul beneficiar al sarcinii. În schimb, în raporturile dintre legatar şi

terţul beneficiar, executarea sarcinii reprezentând plata unei obligaţii, problema capacităţii de a face, a primio liberalitate nu se pune [25, p. 117].Prin excepţie de la regulile capacităţii succesorale a terţului beneficiar al sarcinii, se recunoaşte validitateasarcinii stipulate în favoarea unei persoane viitoare (neconcepute) sau nedeterminabile, cu condiţia ca ea săexiste şi să fie determinabilă la data executării sarcinii. De exemplu, sarcina stipulată în favoarea copiluluicare se naşte din căsătoria pe care o va încheia nepoata testatorului.Sarcina este în interesul testatorului în cazul în care el personal are un viu interes, material sau moral, înexecutarea sarcinii (de exemplu, plata unei datorii, suportarea cheltuielilor de înmormântare sau organizareaunei slujbe religioase de pomenire etc.).În nici un caz, testatorul nu poate impune legatarului obligaţii care să fie prestate în timpul vieţii lui,deoarece legatul, cu sau fără sarcină, produce efecte numai din momentul deschiderii moştenirii, putând fi şirevocat până în acest moment. Atât sarcina stipulată în favoarea unui terţ beneficiar, cât şi sarcina în interesultestatorului produc efecte numai din clipa morţii lui, ca şi legatul însuşi afectat de sarcină, (vezi de exemplu,TS, col.civ. dec.nr.1844/1956, în CD, 1956, vol.I; dec.nr.979/1959, în Repertoriu.)c) Dacă sarcina este stipulată chiar în interesul legatarului, suntem în prezenţa unei liberalităţi cu afectaţiunespecială, testatorul având şi el un interes - cel puţin moral - în executarea sarcinii. De exemplu, o sumă debani cu titlu de legat pentru finanţarea continuării unor cercetări ştiinţifice începută de testator. Spre deosebirede sarcina stipulată în favoarea unui terţ sau în interesul testatorului şi când legatul încetează să fie liberalitateîn măsura sarcinii, în acest caz legatul este pur gratuit, dar revocabil în caz de neexecutare.§ 3. Nulitatea, reducţiunea, revocarea și caducitatea legatelorÎn literatura de specialitate se desemnează unele ineficacităţi ale legatelor în ipotezele în care dispoziţiatestamentară prin care testatorul a instituit unul sau mai multe legate este lipsită de efecte juridice, deci esteineficace, din cauze prevăzute de lege. Aceste cauze pot fi grupate în patru categorii.1. Nulitatea absolută sau relativă a legatelor intervine în caz de nerespectare a regulilor de formă sau defond prevăzute de lege pentru validitatea lor.Nulitatea absolută sau relativă a legatului intervine în cazul în care testamentul, respectiv dispoziţiatestamentară prin care a fost prevăzut nu întruneşte condiţiile de validitate, de fond sau formă, prevăzutede lege. Poate fi vorba de cauze de nulitate comune tuturor actelor juridice, cum ar fi viciile de consimţământ,95cauză sau obiect ilicit (imoral) ori alte motive care afectează validitatea actului (de exemplu bunul careformează obiectul legatului cu titlu particular era pierit în momentul întocmirii testamentului) testatorul nuavea capacitatea de a dispune.[25, p. 843] inclusiv minorul de 16 ani care a lăsat legate cu o valoare cedepăşeşte jumătatea disponibilă a moştenirii (depăşirea limitei de care poate dispune prin liberalitate mortiscausa minorul de 16 ani determină nu reducţiunea propriu-zisă a liberalităţii, ci anularea parţială a legatuluipentru lipsa capacităţii depline de exerciţiu. Dacă minorul are moştenitori rezervatari, calculul rezervei seimpune numai pentru a afla cuantumul jirniătăţii de cotitate disponibilâ de care poate dispune prin legatş. Deexemplu, dacă la decesul său, minorul are doi părinţi, rezerva acestora este de 1/2, deci legatele vor fivalabile pentru un sfert, părintii culegând ca moştenitori legali 3/4 din moştenire.) etc.), sau de cauze denulitate specifice legatelor, cum ar fi nerespectarea regulilor de formă prevăzute de lege pentru testamente(inclusiv cerinţa actului separat), testarea bunului altuia cu credinţa testatorului că este al său, stipulareaunei substituţii fideicomisare etc. în toate cazurile, nulitatea legatelor se apreciază în raport de elementele,cauzele existente la data întocmirii testamentului şi care împiedică naşterea valabilă a legatului.

Anularea sau constatarea nulităţii legatului urmează regimul de drept comun al nulităţilor. Se impun însădouă precizări în materie:- Se admite[9, p. 264] că după moartea testatorului nulitatea legatului (fie şi nulitatea absolută) poatefi acoperită prin confirmarea, ratificarea sau executarea voluntară a legatului făcută în cunoştinţa cauzei denulitate de către persoanele interesate, în această materie de către persoanele care ar beneficia deineficacitatea legatului din cauza nulităţii, de exemplu moştenitorii legali sau legatarul universal dacătestamentul cuprinde şi legate cu titlu particular. Se aplică, prin analogie, dispoziţiile art.1167 alin.3 C.civildin materia donaţiilor.[20, p. 96] Dacă sunt mai mulţi moştenitori ratificarea va produce efecte numai faţăde cei care au consimţit întrucât testamentul se întocmeşte, de regulă, cu mult timp (uneori decenii) înaintede data la care începe să-şi producă efectele (decesul testatorului), termenul de 18 luni prevăzut în art.9alin.2 din Decretul nr. 167/195 8 în materia prescripţiei acţiunii în anulare se calculează nu “de la dataîncheierii actului”, ci de la data deschiderii succesiunii (TS, s.civ., dec.nr.1558/1972, toRRD nr.4,1973).2. Reducţiunea legatelorÎn conformitate cu art.847 Cod civil: „liberalităţile prin acte între vii sau prin testament, când vor trecepeste cotitatea disponibilă, vor fi reduse la această parte.” Reducţiunea, ca şi o sancţiune civilă, nu atragenulitatea actelor de liberalitate, ci lipseşte de eficacitate aceste acte numai în măsura în care aduc atingererezervei prevăzute de lege pentru moştenitorii rezervatari. În timp ce nulitatea se pronunţă pentru încălcareacondiţiilor de validitate ale actelor juridice, reducţiunea ca sancţiune civilă nu permite depăşirea limitelorcotităţii disponibile a moştenirii. Sunt supuse reducţiunii donaţiile, inclusiv donaţiile deghizate şi legatele,inclusiv cele al căror obiect constă în depuneri la CEC cu clauză testamentară.96Despre rezervă, cotitate disponibilă şi reducţiune nu se poate discuta decât după deschiderea moştenirii,atât în cazul legatelor care produc efecte numai din acest moment, dar şi în cazul donaţiilor, deoarece drepturilerezervatarilor iau fiinţă la aceeaşi dată. Până la deschiderea succesiunii rezervatarul are o simplă expectativăcare nu este suficientă nici pentru a lua măsuri asigurătoare împotriva actelor autorului său, care ar ameninţasau ar compromite legitimele sale aşteptări.Ocrotirea rezervei se impune şi atunci când liberalităţile excesive care depăşesc cotitatea disponibilă auca beneficiar un moştenitor rezervatar şi nu numai în cazul liberalităţilor făcute moştenitorilor nerezervatari,ori unor terţe persoane.Art.848 Cod civil prevede că: „reducţiunea liberalităţilor între vii nu va putea fi cerută decât numai deerezii rezervatari, de erezii acestora sau de cei care înfăţişează drepturile lor”. Potrivit literaturii juridice acesttext conţine o inadvertenţă deoarece referirea numai la liberalităţile între vii (donaţii) nu duce la concluzia cănu s-ar aplica şi dispoziţiilor testamentare, reducţiunea fiind aplicabilă şi în cazul liberalităţilor mortis causa.Enumerarea persoanelor care pot invoca reducţiunea este limitativă, nici o altă persoană decât cele precizateîn art.848 Cod civil nu au acest drept. Atunci când există mai mulţi moştenitori rezervatari, atât în doctrină,cât şi în practica judiciară s-au adoptat două soluţii contradictorii. Potrivit primei soluţii, acţiunea în reducţiuneaeste divizibilă, ea nu se poate porni decât pentru partea de rezervă ce se cuvine moştenitorului, pentrucomplinirea acestuia, astfel că odată ce se dispune reducţiunea, de ea urmează să beneficieze numai cel ce acerut-o. În cea de-a doua opinie, cu care suntem de acord, în cadrul acţiunii de împărţeală, fiecare copărtaşare dublă calitate de reclamant şi de pârât.Acţiunea în reducţiune, deşi are un caracter personal, dacă este exercitată de unul dintre comoştenitori

în termen, este de natură să folosească tuturor comoştenitorilor, în măsura în care şi ei, în ceeea ce-i priveşte,se mai găsesc în termenul legal de a o introduce, tocmai pe considerentul că în cadrul acţiunii de împărţealăfiecare moştenitor are dubla calitate arătată. De aici concluzia, că orice moştenitor se poate prevala pe caleincidentală, în procesul de partaj succesoral, de dreptul său de moştenitor rezervatar pentru a solicita să i sestabilească şi să i se atribuie partea din masa succesorală ce i se cuvine (206, p.92).În acelaşi sens, în literatura juridică, s-a statutat că, în cazul în care există mai mulţi rezervatari, ei potexercita dreptul la reducţiune în mod colectiv, dar acest drept având un caracter individual, oricare moştenitoracceptant al moştenirii poate renunţa la reducţiune şi numai în această ipoteză, liberalităţile se vor reduce înmăsura necesară întregirii rezervei celorlalţi.(207, p.380)În conformitate cu dispoziţiile art. 848 Cod civil, reducţiunea mai poate fi cerută şi de cei care„înfăţişează drepturile” rezervatarilor. În această categorie intră avânzii lor cauză (habentes causam).Aceştia sunt succesori universali sau cu titlu universal ai moştenitorului rezervatar şi creditoriimoştenitorului rezervatar.97Codul civil consacră o anumită ordine a reducţiunii, instituind trei reguli care au la bază ideea că liberalităţilecu dată anterioară sunt făcute din cotitatea disponibilă şi trebuie menţinute (prior tempore potior jure) şi numaidacă au aceeaşi dată trebuie reduse cu valoarea lor.(208, Ph. Malaurie, citat de Fr. Deac, op.cit, p.382):1. Legatele se reduc înaintea donaţiilor (art.850 alin.1 Cod civil).2. Legatele se reduc toate deodată şi în mod proporţional (art.852 Cod civil). Producând efecte la datadeschiderii succesiunii, legatele universale, cu titlu universal sau cu titlu particular, se reduc toate deodată şi înmod proporţional (209, Tribunalul Suprem, col.civ., dec. nr.2420/1995 în C.D. 1955, vol.I pag.199).S-a admis în literatura juridică şi faptul că legatarii se pot înţelege şi pot deroga de la regula reducţiuniiconcomitente şi proporţionale a legatelor (210, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Boicoianu, op.cit., pag.720;M.Eliescu, op.cit. pag. 370).3. Donaţiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă (art.850 alin.2Cod civil). Această normă este imperativă şi are la bază ideea că ultimele donaţii încalcă rezerva succesorală.Reducţiunea legatelor are ca efect caducitatea totală sau parţială a acestora, după cum încalcă total sauparţial rezerva. La donaţii, reducţiunea are ca efect rezoluţiunea totală sau parţială a acestora, după cumîncalcă total sau parţial rezerva succesorală. În acest sens, dispoziţiile art.854 Cod civil sunt edificatoare.Potrivit art. 855 Cod civil, actele de înstrăinare a bunurilor donate până în momentul deschiderii succesiunii rămânvalabile, situaţie în care restituirea bunurilor se va face prin echivalent. Mai sunt şi următoarele excepţii de la acest principiu:1. În cazul în care donaţia a fost făcută cu scutire de raport unui descendent sau soţului supravieţuitor.2. Dacă donaţia unui imobil este făcută unui moştenitor fără scutire de raport, iar partea care depăşeştecotitatea disponibilă este mai mică de ˝ din valoarea imobilului la data deschiderii succesiunii, potrivit art.770alin.2 Cod civil, donatarul poate păstra imobilul, plătind echivalentul în bani a excedentului sau prin luare maipuţin din celelalte bunuri succesorale.

3. Dacă bunul donat a pierit din culpa donatarului, acesta are obligaţia de a suporta reducţiunea prinechivalent.4. Dacă bunul donat a fost un bun fungibil şi consumptibil, donatarul va restitui bunuri de aceeaşi calitateşi valoare, conform art. 849 Cod civil.Codul civil sub titlul “Despre revocarea testamentelor şi despre caducitatea lor” (titulatură nu tocmaiexactă, pentru că revocarea poate viza nu neapărat testamentul, dar şi numai una sau unele din dispoziţiilesale, fără a afecta eficacitatea celorlalte, iar caducitatea vizează nu testamentul, ci dispoziţiiletestamentare).[25, p. 884] mai reglementează două cauze de ineficacitate.3. Revocarea testamentului sau a unora din dispoziţiile sale (aici ne interesează legatele) poate fivoluntară, când este opera testatorului, sau judecătorească, pronunţată de instanţă pentru cazurileprevăzute de lege.984. Caducitatea legatelor intervine când executarea lor devine imposibilă din cauze posterioare momentuluiîntocmirii testamentului.Potrivit art.920-923 şi 930-931 Cod civil legatul născut în mod valabil poate deveni ineficace prinefectul revocării lui, fie că este vorba de revocarea testamentului în; întregul lui, fie că revocarea vizeazănumai legatul (o parte dintr-un legat) sau legatele instituite prin testament.Revocarea legatelor poate fi voluntară când îşi găseşte sorginitea în voinţa unilaterală a testatorului saujudecătorească când se pronunţă de către instanţă pentru faptele culpabile prevăzute de lege săvârşite de legatar.În principiu, testamentul, ca şi dispoziţiile pe care »le cuprinde, sunt acte juridice esenţialmente revocabile,dacă legea nu prevede altfel în mod expres. Potrivit art.57 alin.3 Codul familiei, recunoaşterea copilului dinafara căsătoriei, făcută prin testament, nu se poate revoca. în schimb, recunoaşterea unei datorii prin testamenteste revocabilă.[23, p.1006] În orice caz, legatele pot fi revocate prin voinţa unilaterală a testatorului până înultima clipă a vieţii. El nu poate renunţa valabil la acest drept - orice clauză de renunţare făcută prin testamentsau alt act este nulă absolut (art.802 Cod civil.) - şi îl poate exercita în mod discreţionar, nefiind susceptibilde abuz iar legatarul nu poate invoca vreun drept câştigat, deoarece legatul nu produce efecte decât ladeschiderea moştenirii.Revocarea voluntară poate fi expresă sau tacită şi este valabilă dacă testatorul a avut capacitatea de a testa şiconsimţământul neviciat. Potrivit art.920 Cod civil, testatorul poate revoca testamentul - toate dispoziţiile pe carele cuprinde sau o parte din ele, în speţă legatele - printr-un testament posterior (deci încheiat într-una din formeleprevăzute de lege pentru testamente) sau printr-un act autentic (autentificat în condiţiile art.58-67 din Legea nr.36/1995, iar nu legalizat potrivit art.89). Rezultă că revocarea voluntară expresă este un act solemn. Sub sancţiuneanulităţii absolute actul revocator trebuie să fie redactat în formă testamentară sau în formă autentică.Testamentul revocator trebuie să fie valabil ca atare, dar nu este necesar să aibă aceeaşi formă ca şitestamentul pe care îl revocă; nu se aplică regula simetriei formelor. De exemplu, dispoziţiile (legatele) conţinuteîntr-un testament autentic pot fi revocate printr-un testament olograf, dacă condiţiile de formă prevăzutepentru acesta din urmă au fost respectate. Spre deosebire de revocarea tacită (indirectă) - care poate rezultaşi dintr-un act nul - cea expresă (directă) necesită, ca şi în materie de donaţii, respectarea întocmai a formei

solenme prevăzută de lege (art.920 C.civ.). Se poate vorbi de “severitatea legii”, de “contradicţie” între celedouă feluri de revocare dar cerinţa legală este neîndoielnică, atât în privinţa testamentului originar, cât şi înprivinţa celui revocator.[23, p. 1008].Dacă testamentul revocator cuprinde legate (noi sau cele revocate sunt testate în favoarea altorlegatari) ineficacitatea acestor legate nu afectează nulitatea revocării (art.922 Cod civil dacătestamentul revocator este valid în formă şi testatorul nu a condiţionat validitatea revocării deeficacitatea legatelor .[23, p. 1008]99Înscrisul autentic revocator poate fi un act redactat special în acest scop, dar poate fi conţinut şi încadrul unui alt act autentic, de exemplu, contract de donaţie încheiat în formă autentică (art.813) întrucâtînscrisul autentic revocator nu este testament, nu implică nici examinarea îndeplinirii condiţiilor speciale prevăzutede lege pentru validitatea testamentelor.Indiferent de forma actului, voinţa revocatorie nu trebuie să fie exprimată în termeni sacramentali, darintenţia testatorului trebuie să fie neîndoielnică.Alături de revocarea expresă, se admite şi revocarea tacită a legatelor. Revocarea este tacită fără a fideclarată expres, rezultă indirect, dar neîndoielnic, din anumite acte sau fapte, săvârşite de testator saucunoscute de el. Codul civil prevede două cazuri de revocare tacită; confecţionarea unui testament nou(posterior) care - fără a revoca expres pe cel anterior - conţine dispoziţii incompatibile (incompatibile saucontrare) cu dispoziţiile testamentului anterior (art.921) şi înstrăinarea obiectului legatului (art.923) cu carese asimilează şi distrugerea lui.Facerea unui testament nou constituie un caz de revocare tacită numai dacă:- testamentul nou a fost întocmit cu respectarea formelor solemne prevăzute de lege pentru testamente,iar testatorul a avut capacitatea de a testa şi consimţământul neviciat.- noul testament să nu conţină revocarea testamentului anterior, căci dacă conţine o asemenea clauzărevocarea nu mai este tacită, ci expresă.- testamentul anterior să conţină dispoziţii (legate) “care sunt necompatibile sau contrarii cu acelea aletestamentului posterior” (art.921 Cod civil.). Deşi cele două noţiuni par a fi şi sunt considerate de unii autorica fiind sinonime[211, p. 1013] şi, indiscutabil, produc acelaşi efect revocator, împărtăşim analiza diferenţiatăfăcută de alţi autori,[9, p. 273-275] diferenţiere care este utilă din punct de vedere practic, pentru căincompatibilitatea se poate stabili pe baza unor elemente obiective - de imposibilitate materială sau juridică –în timp ce contrarietatea necesită cercetarea unor elemente subiective, de imposibilitate intenţională, ceea ceeste mai dificil de stabilit şi necesită o atenţie sporită.Incompatibilitatea între dispoziţiile testamentelor succesive presupune o imposibilitate absolută, obiectivă- materială sau juridică - de a se executa cumulativ, concomitent, legatele din două (sau mai multe) testamentesuccesive (şi chiar de ar fi cuprinse în acelaşi testament). în mod obiectiv, legatele incompatibile nu pot coexista.Contrarietatea între două legate făcute prin testamente succesive presupune şi ea o imposibilitate deexecutare concomitentă, cumulativă, dar această imposibilitate nu este obiectivă, ci se datorează intenţieitestatorului; material şi juridic ar fi posibilă executarea cumulativă, se opune numai voinţa testatorului. Deexemplu, dacă acelaşi obiect este lăsat legat în favoarea a două persoane deosebite ele pot deveni prinmoştenire coproprietare a bunului în cauză (cum se întâmplă dacă cele două legate au fost făcute prin acelaşitestament). Dar dacă cele două legate au fost făcute prin două testamente succesive, pe cale de interpretare

100a voinţei testatorului se poate deduce revocarea primului legat din cauza contrarietăţii. Nu excludem chiarprezumarea intenţiei testatorului în acest sens din cauza succesiunii testamentelor, dacă din alte elemente nurezultă intenţia testatorului ca cele două legate, deşi cuprinse în două testamente succesive, să fie executateîmpreună, cei doi legatari devenind coproprietari. Tot astfel se întâmplă dacă cele două legate sunt legateuniversale, ştiut fiind că şi legatul universal poate avea ca titular două sau mai multe persoane (art.888 Codcivil.). Dar dacă cele două legate universale au fost făcute prin testamente succesive se poate deduce intenţia,chiar prezumată a testatorului de a revoca primul legat universal, dacă nu rezultă voinţa contrară a testatorului(instituirea de colegatari universali). Revocarea intervine tacit “prin întocmirea celorlalte testamente, care auavut ca obiect acelaşi legat universal, acordat în mod succesiv altor per-soane...” (CSJ, s.civ., dec.nr.1912,în Dreptul nr.8,1993, p.83).În toate cazurile, dispoziţiile testamentului anterior sunt revocate numai în cazul sau în măsura în care suntincompatibile sau contrarii dispoziţiilor din testamentul posterior şi, în cazul contrarietăţii, numai dacă testatorulnu a voit executarea lor cumulativă (art.921 Cod civil).Reamintim că legatele din testamentul anterior sunt revocate datorită incompatibilităţii sau contrarietăţiicu legatele din testamentul posterior, chiar dacă acestea din urmă ar fi ineficace (art. 922 Cod civil), căcivoinţa revocatorie nu se identifică cu voinţa de a face liberalitatea. Astfel fiind, prin facerea unui testamentulterior prin care se instituie un legat cu titlu particular ce conferă vocaţie la unul sau mai multe bunurisuccesorale singulare privite ca bunuri izolate... nu se poate considera revocat tul universal instituit printr-untestament anterior,se micşorează numai emolumentul titlului universal.Nu există contrarietate (şi cu atât mai puţin incompatibilitate) nici între legatul cu titlu particular sau cutitlu universal făcut prin testamentul anterior şi legatul universal instituit testamentul posterior.[9, p. 274]Dacă prin testamente succesive aceeaşi persoană este desemnată legatar, în principiu testamentul posteriorurmează să producă efecte, revocând tacit legatul anterior care este incompatibil sau contrar dispoziţiei dintestamentul posterior. Legatul posterior revocă legatul anterior.[21, p.127], teză contrară (calitatea de legatarcu titlu universal din primul testament, nu este incompatibilă sau contrară cu calitatea de legatar universal dintestamentul posterior), adoptată într-o speţă. Dacă testamentul posterior este anulat, legatarul va puteabeneficia de dispoziţia din testamentul anterior (legat cu titlu universal), nu pentru că ar fi conciliabil cu legatuluniversal (cum se arată în decizie), ci pentru că testamentul lovit de nulitate (de exemplu, pentru lipsa formei,a capacităţii testatorului etc.) nu produce efecte (revocatorii), deci dispoziţiile din testamentul anterior semenţin (vezi, TJ Braşov, dec.eiv.nr.72/1973, în RRD nr.ll, 1973), speţă ce nu poate fi acceptată.În schimb, calitatea de dobânditor (sau de beneficiar al promisiunii de vânzare) prin act cu titlu oneros alunui imobil (contract sau antecontract încheiat inter vivos) este perfect compatibilă cu calitatea de legataruniversal (sau cu titlu universal) şi prezintă importanţă practică pentru că dobândirea cu titlu oneros nu este101supusă reducţiunii pentru depăşirea cotităţii disponibile (Vezi, TJ Timiş, dec.civ.nr.417/1973, în RRD nr.ll,1973, p.168. Pentru ipoteza în care dobânditorul prin act între vii a fost desemnat anterior dobândirii calegatar cu titlu particular 2 lit.b, alin. penultim). Nici calitatea de donatar nu este incompatibilă cu calitatea delegatar universal, însă donaţia este supusă reducţiunii pentru depăşirea cotităţii disponibile, ca şi liberalitatea

testamentară.Potrivit art.923 Cod civil, “orice înstrăinare a obiectului legatului, făcută cu orice mod sau condiţie,revocă legatul pentru tot ceea ce s-a înstrăinat, chiar când înstrăinarea va fi nulă, sau când obiectul legat vafi reintrat în starea testatorului”.a. Domeniu de aplicare. Revocarea tacită prin “înstrăinarea obiectului legatului” poate interveni numaiîn cazul legatelor cu titlu particular. Numai legatele singulare sunt revocate prin înstrăinări ulterioare, iar nu şicele universale sau cu titlu universal (Cas.I.dec.nr. 190/1914, în C.civ.adnotat, p.352, nr.6, TS, col.civ.,dec.nr.552/1952, în CD, 1952-1954, I; TS, s.civ., dec.nr.l939/1972, în Repertoriu... 1969-1975; idem,dec.nr. 794/1988, în RRD nr.2,1989, p.69; TJ Cluj, dec.civ.nr. 1307/1982, în RRD nr.4,1983). Obiectullegatelor universale sau cu titlu universal fiind patrimoniul sau cotă-parte din acesta nu poate fi înstrăinat prinacte între vii şi deci nu poate intra sub incidenţa art.923 Cod civil. Pe de altă parte, înstrăinarea bunurilorcuprinse în patrimoniu (ca şi dobândirea de bunuri) afectează numai emolumentul legatului din I momentuldeschiderii moştenirii; nu şi vocaţia universală sau cu titlu universal al legatarului, astfel încât nu poate aveasemnificaţia unei revocări tacite.Pentru ca înstrăinarea să aibă efect revocator legatul trebuie să aibă ca obiect bunuri individualdeterminate,(vezi şi TS, col.civ., dec. nr.552/1953. loc.cit şi TS, s.civ., dec. nr.794/1988, loc.cit) fie bunuricerte, fie bunuri de gen dar individualizate. Înstrăinarea bunurilor de gen neindividualizate care formează obiectullegatului nu atrage revocarea, chiar dacă, la data deschiderii moştenirii, în masa succesorală nu se vor găsibunuri de genul respectiv. Legatarul bunurilor de gen ne individualizate este un simplu creditor al moştenirii saual moştenitorului legal sau testamentar obligat la plata legatului.[23, p. 1017]. Legea nu limitează revocarea prinînstrăinare la ipoteza bunurilor corporale, iar prin “obiectul legatului” (art.923 Cod civil) se înţeleg şi bunurileincorporale.Dacă legatul cu titlu particular are ca obiect dreptul succesoral moştenit de testator ca universalitate saucotă-parte din universalitate (care în raporturile dintre testator şi legatarul său reprezintă un grup particular debunuri, deci este un legat cu titlu particular), revocarea legatului se produce prin înstrăinarea (cedarea)drepturilor succesorale de către testator.[20, p. 83-84].Pentru ca legatul cu titlu particular să fie revocat prin înstrăinarea bunului individual determinat careformează obiectul legatului, înstrăinarea trebuie să îndeplinească şi ea mai multe condiţii:- trebuie să fie voluntară, căci numai din actul voit de testator se poate deduce - indirect – voinţa revocatorie.102Înstrăinarea implică intenţia de revocare numai dacă este reală şi efectivă. O înstrăinare pur fictivă, unsimplu proiect de înstrăinare sau un pact de referinţă nu este de natură să atragă revocarea. În schimb,intenţia de revocare rezultând din actul încheiat nu depinde de faptul ieşirii lui legat din patrimoniul testatorului.Astfel, se admite că antecontractul de vânzare-cumpărate (chiar şi promisiunea unilaterală de vânzare),susceptibilă de executare silită, atrage revocarea legatului, deşi, în sine, nu este translativ deproprietate”(Exemplu, TJ Timişoara, dec.civ.nr.328/1987, cu Notă de C.J. t, în RRD nr.2, 1988, şi; D.Chirică,

op.cit., p.128-129.; D.Radu, Notă la dec.civ. nr.328/1987 a TJ Timiş, loc.cit.).Dacă o înstrăinare nulă ori condiţională produce efecte revocatorii şi nici reîntoarcerea bunului înpatrimoniul testatorului nu anihilează efectul revocator al actului (art.923 Cod civil), efect trebuie recunoscutşi antecontractului, (Antecontractul nu produce efecte revocatorii dacă legaţul lăsat prin testamentul anterioreste universal sau cu titlu universal, iar nu cu titlu particular, TJ ltniş dec.civ. nr.417/1973, RRD nr.ll, 1973)căci nu sferul proprietăţii interesează, ci manifestarea tacită, indirectă a voinţei revocatorii a testatorului prinactul încheiat.- Potrivit legii revocarea legatului operează “pentru tot ce s-a înstrăinat” (art.923 Cod civil), deci poatefi totală sau parţială.În concluzie, înstrăinarea bunului legat produce efecte revocatorii dacă legatul este cu titluparticular şi are ca obiect bunuri individual determinate, iar înstrăinarea acelui bun, totală sau parţială,este voluntară, reală şi efectivă. Alte cerinţe nu sunt prevăzute de lege în privinţa efectelor revocatoriiale înstrăinării.Astfel, legea precizează expres că revocarea operează “chiar când înstrăinarea va fi nulă”, indiferent cănulitatea este relativă sau absolută (Vezi şi TS, completul de 7 jud., dec.nr.28/1979, în RRD nr.12,1979).Invaliditatea înstrăinării nu afectează validitatea revocării. De la această regulă se admite o singură excepţie.Anularea înstrăinării pentru incapacitatea sau vicierea consimţământului testatorului (nu şi a dobânditorului),va atrage după sine şi anularea revocării. Revocarea, fie şi tacită, fiind un act juridic, presupune un consimţământvalabil exprimat, chiar dacă exprimarea este indirectă. Dacă voinţa manifestată direct (de înstrăinare) nu estevalabilă, nu poate fi valabilă nici voinţa manifestată indirect [9, p. 276]. Numai în cazul minorului între 16-18ani există posibilitatea ca înstrăinarea să fie anulată pentru incapacitate şi totuşi revocarea să opereze pentrucă el are, în limita prevăzută de lege, capacitatea de a testa şi deci şi de a revoca. În cazul lui, regulile decapacitate sunt diferite, după cum sunt acte inter vivos sau mortis causa.Dacă înstrăinarea nulă produce efecte revocatorii, cu atât mai mult nerespectarea formelor de publicitatenu va face revocarea inopozabilă legatarului. Dar dacă legatarul, neavând cunoştinţă de înstrăinare -revocare, face cheltuieli inutile pentru valorificarea legatului (cerere de predare a bunului legat), va puteapretinde dobânditorului repararea pagubei suferite.[25, p. 838]. Potrivit legii, revocarea operează chiar103dacă actul de înstrăinare ar fi afectat de modalităţi, termen suspensiv sau extinctiv ori condiţie suspensivăsau rezolutorie; textul nu distinge (art.923 Cod civil). Astfel fiind, considerăm că revocarea se producedin momentul încheierii actului, chiar dacă înstrăinarea ar fi fost consimţită sub condiţiesuspensivă.[23, p. 1017-1018].Pentru ca revocarea să opereze, este indiferent dacă actul de înstrăinare este cu titlu oneros sau cutitlu gratuit. Nu prezintă relevanţă nici persoana dobânditorului. Potrivit legii, bunul individual determinatînstrăinat printr-un act între vii, fie şi legatarului, revocă legatul având acelaşi obiect. Prin execepţie, seadmite că donarea bunului legatarului însuşi nu implică revocarea legatului (afară numai dacă donaţia ar fifăcută cu condiţii sau sarcini care nu figurează în testament) şi legatul urmează să producă efecte, darnumai dacă donaţia ar fi nulă (apel laşi, dec.nr.81/1905, în Cciv.adhdtat p.352 nr.4; M.Eliescu, op.cit.).Există controverse în legătură cu justeţea acestei excepţii neprevăzută de lege. Deşi între cele două liberalităţiexistă multe asemănări, regimul lor juridic este diferit în multe privinţe (de exemplu, donaţia se revocă dedrept pentru survenienţă de copil, iar legatul este numai reductibil dacă încalcă rezerva copilului născut

după facerea testamentului). Înseamnă că, prin donaţia făcută după întocmirea testamentului, voinţa liberalăa testatorului s-a modificat şi urmează să producă efecte voinţa cea din urmă, iar nu legatul revocat tacit,indirect, chiar dacă efectele actului prin intermediul căruia se manifestă ultima voinţă ar fi anihilate.Distrugerea voluntară a bunului, ca şi înstrăinarea voluntară, reprezintă manifestări de exercitare adreptului de dispoziţie (ius abutendi), se asimilează cu înstrăinarea (dispoziţie juridică), distragerea bunuluiindividual determinat care formează obiectul legatului cu titlu particular (dispoziţie materială). Dacă distrugereaeste voluntară din partea testatorului (bunul este distrus de către testator sau de către altul, dar cu voia lui) eadovedeşte intenţia lui de a revoca legatul. Distrugerea involuntară de către testator sau distrugerea de cătrealţii fără voinţa testatorului ori pieirea fortuită în timpul vieţii lui are drept consecinţă nu revocarea, ci caducitatealegatului.[23, p. 1018]În afara celor două cazuri de revocare voluntară tacită prevăzute expres de lege (art.921 şi art.923 Codcivil.), se admite că legatul este neîndoielnic revocat şi în cazul în care, în mod voluntar, testamentul estedistrus de către testator sau cu ştirea lui.Distrugerea (materială) a testamentului are semnificaţia revocării tacite a testamentului numai dacă suntîndeplinite următoarele condiţii:- testamentul este olograf sau mistic, existând într-un singur exemplar în posesia testatorului. Dacătestamentul este autentic, distrugerea exemplarului rămas asupra testatorului nu atrage revocarea, (vezi, TS,s.civ., dec.nr.1057/1987, în CD, 1987) un exemplar original păstrându-se la notar;- distrugerea testamentului să fie voluntară, efectuată de către testator sau de către altul cu ştireatestatorului;104- distrugerea testamentului să fie materializată, să fie efectivă;- testatorul să fi avut capacitatea necesară pentru a reveni asupra dispoziţiilor testamentare şi voinţa luisă fie neviciată.Revocarea tacită prin distrugerea testamentului poate fi nu numai totală, dar şi parţială. Revocarea tacităparţială se poate realiza şi prin ştergerea unei (unor) dispoziţii testamentare, ulterior redactării testamentului.Dacă se dovedeşte că radierea este ulterioară redactării testamentului, ea reprezintă un testament nouolograf, care revocă o dispoziţie testamentară anterioară. În consecinţă, trebuie să respecte condiţiile defond şi de formă prevăzute de lege: să fie făcută, datată şi semnată de mâna testatorului[9, p. 278].Revocarea, fiind şi ea un act unilateral de voinţă pentru caz de moarte, ca şi testamentul însuşi, poate fi,la rândul ei, revocată, ceea ce se numeşte retractarea revocării. Este vorba, de fapt, de posibilitatea unorrevocări succesive.Retractarea, fiind tot o revocare, poate interveni, în principiu, în aceleaşi condiţii. Retractarea revocăriipoate fi expresă, caz în care, sub sancţiunea nulităţii absolute, urmează să fie făcută prin act autentic sau întroformă testamentară (art.920 Cod civil).Dificilă şi controversată este problema privind efectele retractării revocării voluntare. Conform uneisusţineri, “retractarea revocării are drept efect reînvierea dispoziţiilor testamentare revocate, dacă nu sedovedeşte că testatorul a voit altfel”. În cazul distrugerii testamentului, rechemarea la viaţă a vechilor dispoziţiitestamentare trebuie să fie îmbrăcată în formele unui testament nou.[9, p.279]Curtea Supremă de Justiţie s-a pronunţat, relativ recent, în sensul că prin revocarea ultimului testamentnu a “reînviat” primul. “În raport cu particularităţile testamentului ca act unilateral de voinţă, nu este deconceput ca un înscris care a devenit ineficient să-şi producă efecte numai datorită desfiinţării actului prin

care a fost declarat ineficient. Numai în prezenţa unei manifestări de voinţă, indiferent sub ce formă ar fi, dincare să rezulte intenţia menţinerii dispoziţiilor luate prin testamentul revocat, acesta va putea să-şi producăefectele” (CSJ, s.civ., dec.nr.1912/1992, în Dreptul nr.8/1993).După părerea noastră, fiecare din aceste teze conţine în sine o parte de adevăr, dar nici unadintre ele nu poate şi nu trebuie să fie absolutizată câtă vreme nu este consacrată legal. Retractareaşi efectele ei trebuie să fie analizate de la caz la caz şi, în funcţie de împrejurările cauzei şi deanaliza atentă a intenţiei testatorului, urmează să se stabilească soluţia concretă.Astfel, în cazul revocării legatului prin distrugerea testamentului care îl prevede sau prinînstrăinarea obiectului legatului, “reînvierea”, “reîncarnarea la viaţă” nu mai este posibilă prinretractare. Tot astfel, dacă legatul din testamentul iniţial a fost revocat expres printr-un testamentulterior, revocarea acestuia din urmă nu va atrage reînvierea legatului iniţial dacă nu se dovedeştevoinţa contrară a testatorului, în schimb, dacă legatul, iniţial (de exemplu, legatul unei creanţe)105a fost revocat ca fiind incompatibil sau contrar cu noua dispoziţie testamentară (iertarea de datorie),revocarea testamentului ulterior poate avea semnificaţia revalidării legatului iniţial.Rezultă că retractarea revocării şi efectele ei necesită o analiză atentă şi specială în fiecarecaz în parte, fără a se putea stabili o regulă general valabilă sau o regulă de principiu. În lipsatextului legal, o asemenea regulă nu poate fi recunoscută. Poate că lipsa unei reguli generaleeste soluţia cea mai indicată şi de lege ferenda.De exemplu, Codul civil german a consacrat soluţia reînvierii primului testament prin revocareatestamentului revocator. În schimb, Codul civil italian şi portughez au consacrat soluţia potrivit căreia retracarearevocării nu atrage reînvierea testamentului revocat.[23 , 1021-1022 ].Revocarea judecătorească a legatelor - cauză de ineficacitate ca şi revocarea voluntară sau nulitateaori caducitatea, intervine în cazurile în care legatarul săvârşeşte, în mod culpabil, o faptă dintre cele limitativprevăzute de lege drept cauze de revocare judecătorească. Fapta care justifică revocarea poate fi săvârşităînainte sau după deschiderea moştenirii, după caz, dar revocarea poate fi pronunţată de instanţă, la cerereapersoanei (persoanelor) interesate, numai după moartea testatorului.Revocarea judecătorească a legatelor cu aplicabilitate în materia moştenirii testamentare corespundenedemnităţi succesorale din materia devoluţiunii legale a moştenirii, iar cazurile în care poate interveni sunt, înprincipiu, cele prevăzute drept cauze legale de revocare a donaţiilor, şi anume: neîndeplinirea sarcinilor(art.930 coroborat cu art.830 Cod civil) şi ingratitudinea legatarului (art.930 coroborat cu pct.1-2 dinart.831şi art.931 Cod civil).Printre cauzele de revocare judecătorească a legatelor pentru ingratitudinea legatarului, legiuitorul nua reţinut însă “refuzul de alimente”, deoarece testamentul produce efecte numai la moartea testatorului şilegatarul nu poate avea obligaţii (alimentare) anticipate rezultând din testament. Întrucât testamentul estedestinat să producă efecte după decesul testatorului, nu poate impune legatarului obligaţii (de întreţinere,de plată a datoriilor etc.) care să fie executate în timpul vieţii testatorului (TS, col.civ., dec.nr.1844/1956,în CD, 1956, p.364-367; idem dec.nr.979/1959, în Repertpriu... 1952-1969, nr.1335; idem, dec.nr.1229/1959, în CD, 1959). Iar dacă legatarul - fără nici o legătură cu dispoziţia testamentară făcută înfavoarea sa are, potrivit legii (C.fam), obligaţia de a-i acorda întreţinere testatorului, obligaţie pe care nua executat-o, numai testatorul are, până în ultima clipă a vieţii, dreptul de a revoca voluntar legatul, expressau tacit, potrivit regulilor aplicabile.Survenienţa de copil, cauză legală de revocare a donaţiilor (art.836 şi urm. Cod civil), nu este nici ea

prevăzută de lege printre cauzele de revocare judecătorească a legatelor. Astfel fiind, dacă testatorului i senaşte un copil după redactarea testamentului, numai el poate revoca legatul, iar dacă nu o face, dispoziţiatestamentară urmează să fie executată.106Sarcina de care este afectat legatul obligă pe legatarul acceptant al liberalităţii să o execute, persoaneleinteresate (terţul beneficiar al sarcinii, creditorii lui sau executorul testamentar) putând cere prin justiţieexecutarea silită. Legea prevede însă şi o altă posibilitate: revocarea judecătorească a legatului pentruneîndeplinirea sarcinii (art.930 coroborat cu art.830 Cod civil). Întrucât revocarea judecătorească a legateloroperează în această materie ca şi în cazul donaţiilor cu sarcini,[20, p.126-129] urmează să facem numaiunele precizări.Acţiunea în revocare poate fi intentată (sau opusă pe cale de excepţie) de persoanele care, în cazde admitere, urmează să beneficieze de efectele revocării: moştenitorii legali (indiferent că sunt sau nurezervatari), legatarii universali sau cu titlu universal, chiar şi cei cu titlu particular dacă pot justifica uninteres în revocarea legatului (de exemplu, legat cu titlu particular conjunctiv[21, p. 135] sau legatarulcu titlu particular este însărcinat cu executarea legatului), inclusiv creditorii lor pe calea acţiunii oblice(art.974 Cod civil.). Terţul beneficiar al sarcinii nu poate cere revocarea, neavând nici un interes înacest sens, cu excepţia cazului când are şi calitatea de succesibil al defunctului,[36, p. 184-188] iar înaceastă din urmă calitate revocarea îi profită, legatul (parte din legat) ce-i revine fiind mai valoros decâtsarcina stipulată în favoarea sa.În toate cazurile, interpretând voinţa testatorului, instanţa este chemată să aprecieze dacă neexecutareasarcinii (care nu are caracterul unei simple recomandării (vezi TS, cod civ., dfec.nr. 1229/1959, cit. supra.))este suficient de gravă pentru a justifica revocarea. În caz de executare parţială, instanţa poate hotărî revocareaparţială, iar în caz de întârziere poate acorda un termen de graţie.Este controversată problema, dacă revocarea legatului pentru neîndeplinirea sarcinii este sau nu condiţionatăde culpa legatarului. Potrivit unei păreri, revocarea poate fi pronunţată de instanţă numai dacă neexecutareaeste culpabilă, nu şi atunci când se datorează unui caz fortuit sau de forţă majoră.[9, p. 269]. Potrivit unei altepăreri, cauza neexecutării este indiferentă.[23,p. 1029] În opinia noastră, nici una din cele două teze nu trebuiesă fie absolutizată. Astfel, pornind de la ideea că revocarea judecătorească a legatelor are ca temei culpalegatarului, în principiu ea nu poate fi adoptată dacă legatarul dovedeşte că neexecutarea nu-i este imputabilă,datorându-se cazului fortuit sau forţei majore. Nu excludem însă posibilitatea ca instanţa, în funcţie de împrejurărileconcrete ale cauzei deduse judecăţii şi interpretând voinţa testatorului, să ajungă la concluzia că eficacitatealegatului este condiţionată (condiţie rezolutorie) de executarea sarcinii, desfiinţarea legatului cu efect retroactiv,de la data deschiderii moştenirii, “când s-ar putea deduce în mod neîndoielnic din act că sarcina constituie, înintenţiunea dispunătorului, o condiţiune rezolutorie expresă la care era supusă liberalitatea.[31, p. 356] Prinurmare, numai revocarea judecătorească propriu-zisă presupune o neexecutare culpabilă.Precizăm că testatorul poate înlătura valabil prin testament posibilitatea acţiunii în revocare pentruneîndeplinirea sarcinii, păstrând pentru persoanele interesate numai calea acţiunii în executare (T.reg. Suceava,107

dec.civ.nr. 1569/1956, cu Notă de B-Diamant, în JN nr.2, 1957). Potrivit legii, revocarea judecătoreascăpoate fi pronunţată dacă legatarul a săvârşit următoarele fapte:a) în timpul vieţii testatorului (art. 930 coroborat cu art.831 pct.l şi 832 Cod civil):- atentat la viaţa testatorului;- delicte, cruzimi sau injurii grave la adresa lui;b) după moartea testatorului (art,931 Cod civil.):- injurie gravă făcută memoriei lui.Cu toate că numai în ultima ipoteză suntem în prezenţa unui caz de ingratitudine propriu-zisă, faptafiind săvârşită după ce liberalitatea a produs efecte (legatarul dovedindu-se ingrat), preferăm să păstrămcalificarea de ingratitudine (iar nu de nedenmitate) şi în primele două cazuri (şi chiar dacă legatarul nuavea cunoştinţă de dispoziţia testamentară făcută în favoarea sa), deoarece calificarea este dată deart.831 la care art.930 face trimitere şi, mai ales, pentru că regimul juridic al nedemnităţii succesoralenu este aplicabil în cazul revocării liberalităţilor pentru ingratitudine. Revocarea judecătorească a legatelorpentru ingratitudine, ca şi revocarea pentru neîndeplinirea sarcinilor, este guvernată, în principiu, deregulile prevăzute în materie de donaţii, la care legea face trimitere, care diferă de regimul juridic alnedemnităţii succesorale: revocarea pentru ingratitudine se pronunţă la cerere; nedemnul este obligat sărestituie fructele de la data folosirii bunurilor din moştenire, iar legatarul ingrat numai de la data cereriide revocare; în cazul nedemnităţii, atentatul la viaţă trebuie să rezulte dintr-o hotărâre penală decondamnare, ceea ce nu se cere în cazul revocării pentru ingratitudine; efectele nedemnităţii nu pot fiînlăturate prin iertarea nedemnului, în schimb legatarul poate fi iertat de testator; nedemnitatea poateproduce anumite efecte nu numai faţă de nedemn, dar şi faţă de alte persoane, în schimb revocareapentru ingratitudine numai faţă de legatar. [20, p. 131-133]Cererea de revocare (sau excepţia[37, p. 557]) întemeiată pe injurie gravă adusă memoriei testatoruluitrebuie să fie promovată în termen de un an de la săvârşirea faptei (art. 931 Cod civil). Conform unorsusţineri, termenul de un an se aplică numai în cazul anume prevăzut de art.931, iar nu şi în celelalte cazuri derevocare pentru ingratitudine.[23, p. 1032-1033] Se poate adăuga şi argumentul că art.930, vizând celelaltecauze de revocare pentru ingratitudine, trimite numai la art.831, nu şi la art.833 Cod civil. Suntem de acordcu susţinerea potrivit căreia termenul de un an este aplicabil şi în celelalte cazuri de ingratitudine, căci art.930C.civ. trimite, implicit, şi la art.833 care reglementează acţiunea revocatorie, iar nu numai la art.832 şi art.834(revocare la cerere şi efectele revocării)[37, p. 575]. Nu se justifică cu nimic deosebirea care se face înprivinţa art.833, faţă de art.832 şi art.834 Cod civil, iar dispoziţia specială din art.937 C.civ, se justifică princonsacrarea unei cauze deosebite de ingratitudine în materia legatelor şi nicidecum prin considerente care săjustifice aplicarea termenului general de prescripţie.108Dacă faptele de ingratitudine au fost săvârşite în timpul vieţii testatorului, el (şi numai el) poaterevoca legatul oricând, până în ultima clipă a vieţii, indiferent de timpul care a trecut de la săvârşireafaptei şi fără a avea nevoie de acţiune în justiţie în acest scop. Iar dacă a trecut un an de la săvârşireafaptei şi, în cunoştinţă de cauză (art.833 Cod civil), testatorul nu a revocat legatul şi astfel şi-a manifestatvoinţa de a-l ierta pe legatar, legatul nu va putea fi revocat după moartea testatorului la cerereapersoanelor interesate.Dacă legatul a cărui revocare se cere are drept obiect un imobil, se pune problema publicităţii imobiliare.Unii autori au susţinut că cererea de revocare a donaţiei (pentru ingratitudine) este supusă publicităţii imobiliare

(art.834 Cod civil.), sub sancţiunea inopozabilităţii faţă de terţele persoane, în schimb, această regulă nu seaplică cererii de revocare a legatului, deoarece nulităţile imobiliare din cauză de moarte nu sunt supuse publicităţii[9, p. 271]. Conform unei alte susţineri, “toate înstrăinările sau constituirile de drepturi reale, consimţite asuprabunurilor dăruite sau lăsate prin testament, de către donatar sau legatar, până la intentarea acţiunii sau până latranscrierea cererii, vor rămâne neatinse”.[31, p.359] Autorul nu face distincţie între revocarea donaţiei şi alegatului. În legătură cu această problemă reamintim că şi în prezent (ca şi în trecut) dobândirea de drepturi realeprin succesiune este opozabilă faţă de terţi, necondiţionat de înscrierea în cartea funciară (art.28 din Legeacadastrului şi publicităţii imobiliare nr.7/1996). Prin urmare, nu numai moştenitorii legali, ci şi legatarii sunt scutiţide necesitatea efectuării formelor de publicitate. Dar la revocarea legatului pentru ingratitudine se pune problemaopozabilităţii actelor încheiate de legatar cu terţii (de bună–credinţă), deoarece, în principiu, această revocarenu produce efecte retroactive faţă de terţi. Pentru acest motiv art.834 Cod civil, la care art.930 Cod civil facetrimitere implicit, prevede necesitatea înscrierii cererii de revocare. Numai în felul acesta înstrăinările sau constituirilede drepturi reale consimţite de legatarul incorect ulterior cererii în revocare pentru ingratitudine, (eventual şi cuefectuarea înscrierilor în cartea funciară potrivit art.28) devin inopozabile faţă de titularul acţiunii în revocare, iarîn lipsa înscrierii riscă să suporte consecinţele mutaţiilor imobiliare consimţite de legatarul ingrat.Legatele instituite în mod valabil şi nerevocate pot deveni ineficace din cauze intervenite ulteriorîntocmirii testamentului şi care fac imposibilă executarea lor. Spre deosebire de nulitatea legatelor, care sedatorează unor cauze existente în momentul întocmirii testamentului, caducitatea se datorează unorevenimente, împrejurări ulterioare. Ea se produce independent şi chiar împotriva voinţei testatorului. Însfârşit, caducitatea se deosebeşte şi de revocarea judecătorească prin care se sancţionează anumiteatitudini culpabile ale legatarului. Cauzele care determină caducitatea nu sunt determinate sau condiţionatede culpa legatarului. Având în vedere aceste deosebiri şi cazurile de caducitate prevăzute de lege, eapoate fi definită ca o imposibilitate de executare a legatului, instituit valabil şi nerevocat, din cauzeobiective posterioare întocmirii testamentului sau din cauza renunţării legatarului la legat dupădeschiderea moştenirii.109Legatul devine caduc dacă legatarul a murit înaintea testatorului. Dispoziţia se explică prin faptul căliberalităţile în general şi cele făcute mortis causa au caracter exclusiv personal, fiind acte încheiate înconsiderarea persoanei legatarului (intuitu personae). Astfel fiind, dacă legatarul a murit înaintea testatorului,deci înainte de momentul deschiderii moştenirii, când dispoziţia testamentară urma să-şi producă efectele,executarea legatului devine imposibilă din cauza lipsei capacităţii succesorale a legatarului, deci legatul devinecaduc. Dacă legatarul a murit după deschiderea moştenirii, succesorii lui vor beneficia de legat deoarecedreptul la legat, dacă nu este afectat de o condiţie suspensivă, se dobândeşte din clipa morţii testatorului şideci se poate transmite prin moştenire, iar dacă există o pluralitate de legatari, moartea unuia nu afectează

eficacitatea legatelor făcute în favoarea altora.Controverse au existat în situaţia în care legatarul nu a decedat înaintea testatorului, “predeces” -art.924 Cod civil, ci în acelaşi timp (deodată) cu testatorul, fără a se putea stabili (dovedi) ordinea deceselor,deci testatorul şi legatarul sunt comorienţi sau codecedaţi, de exemplu, au murit cu ocazia unei catastrofeaeriene sau în împrejurări deosebite, dar în aceeaşi zi şi fără a se putea stabili “existenţa” (art.654 Codcivil.) legatarului (supravieţuirea lui) în momentul morţii testatorului. Întrucât caducitatea legatului în cazulpredecesului legatarului îşi găseşte fundamentarea în lipsa capacităţii succesorale a legatarului în momentuldeschiderii moştenirii, iar capacitatea succesorală nu este şi nu poate fi recunoscută nici în cazul comorienţilorsau codecedaţilor, deoarece nu se poate dovedi “existenţa” legatarului în clipa morţii testatorului, soluţiacare se impune şi în aceste ipoteze este caducitatea legatului (ubi eadem est ratio, ibi eadem lex). Dacănu se poate dovedi capacitatea succesorală a legatarului (capacitate care este o condiţie generală adreptului la moştenire, indiferent că este legală sau testamentară), nici legatarul comorient sau codecedatnu poate dobândi legatul şi deci nu poate să-1 transmită prin moştenire la proprii săi succesori, la fel ca şilegatarul predecedat. Astfel fiind, considerăm că, într-o viitoare reglementare, textul art.924 Cod civil arurma să fie reformulat, în sensul că legatul devine caduc dacă legatarul nu are capacitate succesorală (nuexistă) în momentul morţii testatorului.Dacă legatarul “există” la data deschiderii moştenirii, indiferent de durata supravieţuirii faţă detestator, el dobândeşte dreptul la legat şi deci îl poate transmite prin moştenire. Face excepţie legatulafectat de o condiţie suspensivă. Potrivit legii, legatul făcut sub condiţie suspensivă devine caducdacă legatarul moare înainte de realizarea condiţiei (art.952 Cod civil) şi chiar dacă post mortemcondiţia se realizează. Dacă legatul este afectat de o condiţie rezolutorie (inclusiv o condiţie suspensivăpotestativă şi negativă, asimilată condiţiei rezolutorii [9, p. 266]) sau de un termen (suspensiv sauextinctiv) ori de o sarcină, este suficient ca legatarul să fie în viaţă la data deschiderii moştenirii.Aceste modalităţi nu afectează dobândirea dreptului la legat, ci numai desfiinţarea, respectivexigibilitatea sau stingerea dreptului.110A doua precizare vizează natura dispoziţiei art.924 Cod civil. Este evident că această regulă decaducitate, ca şi cea prevăzută în art.925, are caracterul unei dispoziţii supletive. Astfel fiind, testatorulpoate stipula ca, în cazul în care legatarul desemnat în primul rând nu ar fi în viaţă în momentuldeschiderii moştenirii sau ar deceda după această dată, dar înainte de realizarea condiţiei suspensivecare afectează naşterea legatului, el să revină uneia sau altor persoane, de exemplu, moştenitorilorlegatarului. O asemenea dispoziţie, prevăzută de testator pentru cazul în care legatarul prim nu arputea sau nu ar voi să accepte legatul, reprezintă o substituţie vulgară permisă expres de lege (art.804cod civil), în concluzie, decesul legatarului determină caducitatea legatului în lumina art.924 (coroboratcu art.654) şi art.925 Cod civil.Potrivit art.928 Cod civil. “orice dispoziţie testamentară cade când... legatarul... va fi necapabila o primi”, întrucât capacitatea de a primi a legatarului trebuie să fie apreciată în raport de data deschideriimoştenirii. Tot art.928 Cod civil prevede caducitatea legatului dacă “legatarul nu va primi...”. Drepturilelegatarului se nasc, de drept, din momentul deschiderii moştenirii, dar potrivit principiului că “nimeni nueste obligat de a face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine”, principiu aplicabil şi în cazul moşteniriitestamentare.Potrivit art.927 Cod civil “legatul va fi caduc dacă lucrul legat a pierit de tot în viaţa testatorului”. Dupăcum rezultă, explicit sau implicit din această dispoziţie, pentru ca pieirea bunului să atragă după sine caducitatealegatului trebuie să fie îndeplinite mai multe condiţii:

a) Legatul să fie cu titlu particular şi să aibă ca obiect bunuri corporale certe, individual determinate.Pieirea obiectului legat nu constituie o cauză de caducitate decât pentru legatele particulare de corp cert, iarnu şi pentru legatele universale sau cu titlu universal. Într-adevăr, în aceste două ultime cazuri pieirea unuiasau a mai multor bunuri din succesiune nu are ca efect decât reducerea valorii legatului (TS., col.civ., dec.nr.594/1963, în CD, 1963).Dacă legatul are ca obiect bunuri incorporale, problema caducităţii prin pieire nu se pune. De exemplu,încasarea de către testator a creanţei care formează obiectul legatului nu atrage caducitatea, ci poate fianalizată ca ineficacitate rezultând din revocarea voluntară a legatului.[9, p. 267]b) Pieirea bunului să fie totală (“... pierit de tot”, art.927 Cod civil.). Dacă bunul a pierit numai în parte,legatul nu devine caduc nici măcar în parte, cum se consideră uneori,[9, p. 267] micşorându-se numaiemolumentul. Dacă peirea este totală, datorită caducităţii legatului, legatarul nu are dreptul nici la despăgubiri,nici la indemnizaţia de asigurare. Face excepţie ipoteza în care intenţia testatorului ar fi fost să acorde legataruluiîn eventualitatea pieirii totale a bunului legat, dreptul la creanţa de despăgubire sau indemnizaţia de asigurare.În dreptul francez (dar fără a distinge între pieirea totală şi cea parţială) se pare că intenţia testatorului seprezumă într-un sens favorabil legatarului[25, p. 844]. Opinia noastră este că, în caz de pieire parţială, dreptul111legatarului la creanţa de despăgubire împotriva persoanei responsabile sau a asigurătorului nu necesită prezumareaintenţiei testatorului. Ea rezultă din textul legii care prevede caducitatea numai în caz de pieire totală.c) Pieirea bunului să fie produsă “în viaţa testatorului” (art.927 C.civ), adică în perioada dintre momentulîntocmirii testamentului şi data morţii testatorului.d) Cauza pieirii bunului poate fi un eveniment fortuit (caz fortuit sau forţă majoră) ori o faptă culpabilăsăvârşită de o terţă persoană sau chiar de testator ori legatar. Numai pieirea datorată faptei intenţionale atestatorului se analizează ca revocare voluntară a legatului, iar nu cauză de caducitate.În literatura de specialitate se asimilează cu pieirea bunului şi înstrăinarea sa independentă de voinţatestatorului şi făcută în timpul vieţii lui, cum ar fi vânzarea silită la cererea creditorilor sau exproprierea pentrucauză de utilitate publică.[23, p. 1026]. Legatul devine caduc în aceste cazuri dacă bunul iese din proprietateatestatorului în timpul vieţii lui (art.927 Cod civil). La cele patru cazuri de caducitate prevăzute în Codul civil,în literatura de specialitate se mai adaugă şi altele cum ar fi: neîndeplinirea condiţiei suspensive sub care a foststipulat legatul, depăşirea cotităţii disponibile, dispariţia cauzei impulsive şi determinante a actului de liberalitate.Este adevărat că legatul devine ineficace şi în aceste cazuri, însă, riguros vorbind, ele nu constituieveritabile cauze de caducitate. Astfel, dacă legatul este sub condiţie suspensivă care nu se realizează se vaaplica regimul juridic corespunzător.Nici depăşirea cotităţii disponibile nu atrage caducitatea, ci reducţiunea liberalităţii excesive, care seproduce numai la cererea persoanelor îndreptăţite şi vizează nu numai legatele, dar şi donaţiile. Dacă estecazul, iar dispariţia cauzei actului de liberalitate după întocmirea testamentului (de exemplu, naşterea unui

copil) poate avea semnificaţia revocării tacite a legatului[28, p. 265-266] sau desfiinţării legatului ca urmarea realizării unei condiţii rezolutorii negative tacite, şi nu semnificaţia caducităţii lui. Unii autori nici nu recunoscineficacitatea (caducitatea) legatului datorită dispariţiei cauzei după redactarea testamentului. Analiza cauzeijoacă un rol numai la formarea legatului, modificările intervenite ulterior neafectând valabilitatea lui, dacătestatorul nu l-a revocat expres[25, p. 839]. Nu excludem totuşi ipoteza ineficacităţii legatului în ipotezadispariţiei cauzei produsă fără ştirea testatorului, (de exemplu, copilul conceput), dacă se dovedeşte că, încunoştinţă de cauză, nu ar fi lăsat legatul. De altfel, survenienţa de copil după facerea testamentului poate fianalizată ca realizarea unei condiţii rezolutorii tacite.După părerea noastră, nici renunţarea legatarului la legat (neacceptarea lui - art.928 Cod civil) nu artrebui să figureze printre cazurile de caducitate, ea urmând regimul juridic al dreptului de opţiune succesorală,ca şi în cazul moştenitorilor legali. Caducitatea veritabilă înseamnă imposibilitatea de executare a legatuluidin cauze obiective ivite după întocmirea testamentului şi independente de voinţa legatarului.În cazurile în care legatarul (universal, cu titlu universal sau cu titlu particular) al cărui legat a devenitcaduc (de exemplu, pentru predeces) a fost însărcinat cu un legat în favoarea unei alte persoane, caducitatea112legatului principal nu va atrage caducitatea legatului-sarcină, ci acesta din urmă va trece asupra succesoruluicare beneficiază de caducitatea legatului principal. De exemplu, legatul unei sume de bani cu care a fostînsărcinat legatarul casei urmează să fie executat de moştenitorul care beneficiază de caducitatea legatuluicasei. Legatul grefat pe un alt legat va deveni caduc numai dacă legatul principal este cu titlu particular şiobiectul acestuia piere total în condiţiile art.927 Cod civil. În toate cazurile, caducitatea legatului-sarcină nuafectează existenţa legatului principal, titularul lui beneficiind de caducitatea legatului-sarcină (dacă testatorulnu a prevăzut altfel).Dacă legatul este ineficace din cauza nulităţii, revocării sau caducităţii (inclusiv din cauza desfiinţăriipentru nerealizarea condiţiei suspensive sau pentru că s-a realizat condiţia rezolutorie) se pune întrebarea,care va fi soarta bunurilor (drepturilor) care au format obiectul legatului ineficace. Problema esteasemănătoare, dar nu identică, cu situaţia ce se poate întâlni în materia moştenirii legale, când o persoanăcare ar fi avut vocaţie succesorală concretă (utilă) nu poate (de exemplu, din cauza nedemnităţii sau alipsei capacităţii succesorale) sau nu vrea să vină (renunţă) la moştenire. Potrivit regulilor devoluţiuniilegale a moştenirii, în astfel de cazuri moştenirea, respectiv cota-parte corespunzătoare din moştenire,va fi culeasă de comoştenitori - a căror cote succesorale vor creşte în mod corespunzător - sau vatrece la moştenitorii subsecvenţi.Şi în domeniul moştenirii testamentare, din ansamblul dispoziţiilor care guvernează materia, se poatedesprinde o regulă călăuzitoare care însă nu va primi aplicare dacă testatorul a dispus altfel, căci în aceastămaterie primum locum voluntas defuncti obtinet. Astfel se întâmplă dacă, pentru eventualitatea ineficacităţiilegatului, testatorul a prevăzut o substituţie vulgară sau dacă, fiind lăsat unei pluralităţi de legatari, legatuleste conjunctiv şi când, în caz de ineficacitate a legatului în privinţa unora dintre ei, operează dreptul deacrescământ (de creştere) în favoarea altora.Regula în materia devoluţiunii testamentare a moştenirii este că ineficacitatea legatului profită acelormoştenitori (legali sau testamentari) ale căror drepturi succesorale ar fi fost micşorate sau înlăturateprin existenţa legatului sau care aveau obligaţia să execute legatul. Cu alte cuvinte, profită moştenitoriiîn dauna cărora legatul ar fi fost executat.Ineficacitatea legatului universal profită moştenitorilor legali rezervatari care vor culege întreaga moştenire

sau moştenitorilor nerezervatari care numai datorită ineficacităţii legatului universal vor putea veni la moştenire.În schimb, dacă testatorul a numit doi (sau mai mulţi) legatari universali şi numai unul dintre legate esteineficace va profita celuilalt (ceilalţi) legatar universal care, în virtutea vocaţiei universale (art.888 Cod civil),va culege întreaga moştenire, respectiv întreaga cotitate disponibilă, după caz. Ineficacitatea legatului cu titluuniversal profită moştenitorilor legali sau legatarului universal, după caz. Dacă există mai multe legate cu titluuniversal, ineficacitatea unuia nu poate profita altui legatar cu titlu universal, deoarece vocaţia acestuia este113limitată la fracţiunea determinată din moştenire (art.894 Cod civil). Numai dacă pentru aceeaşi fracţiune dinmoştenire au fost desemnaţi doi (sau mai mulţi) legatari cu titlu universal, ineficacitatea legatului în privinţaunuia va profita celuilalt. Ineficacitatea legatului cu titlu particular profită moştenitorului legal sau legataruluiuniversal ori cu titlu universal care ar fi avut obligaţia să execute acel legat.Regula potrivit căreia ineficacitatea legatului profită moştenitorilor ale căror drepturi (cote) succesoralear fi fost micşorate prin existenţa legatului sau care aveau obligaţia să execute legatul, cunoaşte două excepţii,special prevăzute de lege, datorate voinţei testatorului: substituţia vulgară şi legatul conjunctiv, în acest dinurmă caz operând dreptul de acrescământ.Substituţia vulgară (la romani această instituţie era relativ frecvent aplicată în practică, de unde şi denumirea(vulg adv., adesea, obişnuit) este acea dispoziţie testamentară, permisă expres de lege (art.804 Codcivil.), prin care testatorul desemnează în mod subsidiar un al doilea legatar care urmează să beneficieze prinsubstituţie de legat (universal, cu titlu universal sau cu titlu particular) în cazul în care primul legatar nu ar puteasau nu ar voi să beneficieze de legat. Rezultă că, în acest caz, suntem în prezenţa a două legate alternative.Cel de-al doilea produce efecte numai sub condiţia (suspensivă) ineficacităţii celei dintâi şi înlătură dreptulaltor persoane (moştenitori legali sau legatari) de a beneficia de această ineficacitate.Legatul conjunctiv este acea dispoziţie testamentară prin care acelaşi bun determinat individual saunumai generic este lăsat de testator în totalitate în favoarea mai multor legatari cu titlu particular, fiecareavând vocaţie (un drept eventual) la totalitatea bunului legat. De exemplu, testatorul lasă casa sau sumade bani depusă la banca legatarilor A şi B, fără a determina partea fiecăruia. Legatul este conjunctiv datătestatorul lasă gospodâria sa soţiei supravieţuitoare, urmată de dispoziţia prin care lasă aceeaşi gospodăriefiului său din prima căsătorie (vezi Notă la dee.civi a. TJ Suceava nr.837/1972. în RRD nr.6, 1974). În acestcaz, întrucât prin voinţa testatorului legatul este conjunctiv, dacă legatarii pot şi vor să primească legatul,fiecare va suporta concursul celuilalt (celorlalţi), obiectul legat împărţindu-se între ei în mod egal. Înschimb, dacă unul (unii) dintre legatari nu poate sau nu vrea să primească legatul, partea lui (lor) nu sescade, ci va mări partea colegatarului (colegatarilor) care pot şi vor să primească legatul, oricare dintreei având dreptul la totalitatea bunului legat (art.929 Cod civil). În această situaţie suntem în prezenţaaşa-numitului drept de acrescământ (drept de creştere). Întrucât dreptul de acrescământ nu opereazăde la persoană la persoană (ca în cazul substituţiei vulgare), ci de la porţiune la porţiune (portio portioniaccrescit), creşterea profită şi moştenitorilor colegatarului decedat.[37, p.588] Astfel, de exemplu,moştenitorii colegatarului decedat după deschiderea moştenirii vor profita de acrescământul datoratrenunţării ulterioare a unui alt colegatar.

Dreptul de acrescământ operează dacă sunt întrunite următoarele condiţii:- Există o pluralitate de legatari cu titlu particular.114- Legatul făcut în favoarea legatarilor să aibă acelaşi obiect.În această ordine de idei s-a pus problema ce se întâmplă dacă legatul conjunctiv are ca obiect uzufructul (Problemase poate pune şi se rezolvă în mod asemănător şi m cazul altor dezmembrăminte ale proprietăţii (de exemplu,dreptul de abitaîie). Reamintim şi faptul că legatul uzufructului este un legat cu titlu particular (şi deci poate ficonjunctiv), chiar dacă uzufructul este universal sau cu titlu universal, iar nu cu titiu particular) şi moare unuldintre colegatari. Partea legatarului decedat va profita nudului proprietar. Dacă legatarul este decedat la data deschideriimoştenirii, în temeiul dreptului de acrescământ, colegatarul va dobândi totalitatea uzufructului, iar dacă moartea intervinedupă deschiderea moştenirii, dreptul de acrescământ nu mai operează, fiindcă legatul nu este ineficace potrivit art.929Cod civil, ci şi-a produs efectele, fiecare colegatar culegând legatul uzufructului, împreună cu ceilalţi.Potrivit dreptului comun în materie, stingerea uzufructului, în total sau în parte, profită în principiunudului proprietar, întregind dreptul său de proprietate (prin consolidare), dacă testatorul nu a prevăzutaltfel. [23, p. 1037-1038] În materia legatului conjunctiv de uzufruct (sau alt dezmembrământ al proprietăţii,de exemplu, dreptul de abitaţie), ţinând seama de specificul constituirii, opinia noastră este pentruindivizibilitatea dreptului, ceea ce înseamnă că la moartea unuia dintre titularii dreptului de uzufruct constituitprintr-un legat conjunctiv (de exemplu, în favoarea soţilor) colegatarul în viaţă exercită în continuaredreptul de uzufruct pentru tot, stingerea lui intervenind numai la moartea ultimului titular, dacă testatorul nua prevăzut altfel.[38, p. 296]- Vocaţia (eventuală) a colegatarilor să se întindă asupra bunului în totalitatea lui, nefiind fracţionată, şitestatorul să nu fi înlăturat dreptul de acrescământ (de exemplu, printr-o substituţie vulgară). Cum s-a spus,“să existe o solidaritate de vocaţiune între colegatarii aceluiaşi lucru”.- În sfârşit, legatul să devină ineficace pentru unul (unii) dintre colegatari. Dacă legatul conjunctiv esteineficace pentru toţi, va profita moştenitorilor potrivit regulilor generale.Dacă condiţiile arătate sunt îndeplinite, se pune problema dacă dreptul de acrescământ operează facultativ(voluntar) sau obligatoriu (forţat) şi daca adăugirea se dobândeşte cu sau fără sarcini. În legătură cu primaproblemă nu există unanimitate de păreri. În ceea ce ne priveşte, ne alăturăm opiniei potrivit căreia dreptul deacrescământ operează în mod obligatoriu, de drept. Dacă acceptă legatul, legatarul îl dobândeşte, chiar fărăştirea şi împotriva voinţei lui, cu sporul rezultând din ineficacitatea legatului prevăzut în favoarea colegatarului.Legatarul nu poate îmbucătăţi chemarea la întreg, pentru a o restrânge la partea care ar rezulta din concursulcu toţi ceilalţi colegatari.[9, p. 282]În favoarea soluţiei arătate pledează şi principiile care guvernează dreptul de opţiune succesorală. Opţiuneasuccesorală este un act juridic indivizibil (nemo pro parte heres) şi acest principiu operează nu numai încazul succesiunii universale sau cu titlu universal, dar şi în ipoteza legatului cu titlu particular, inclusiv celconjunctiv, deci în această situaţie legatarul nu are vocaţie succesorală dublă.

115În ceea ce priveşte a doua problemă, este necontestată soluţia că dreptul de acrescământ operează cusarcini. Legatarul care beneficiază de acrescământ este obligat să suporte şi sarcinile (parte din ele) ce-ireveneau colegatarului a cărui parte o ia. Prin urmare, acrescământul operează cum onere. Numai dacăsarcina a fost special prevăzută în consideraţia persoanei colegatarului iniţial (intuitu personae legatarit),beneficiarul acrescământului nu va fi obligat s-o execute (de exemplu, pictorul însărcinat a face portretulcuiva). Ineficacitatea legatului în acest caz va atrage ineficacitatea sarcinii.116Capitolul IVDONAŢIA DE BUNURI VIITOARE– LIBERALITATE MORTIS CAUSA –§ 1. Noţiuni generale privind donaţiileÎn conformitate cu art.801 Cod civil român, donaţia este un act de liberalitate prin care donatorul dăirevocabil un lucru donatarului, care-l primeşte. Din definiţia expusă rezultă caracterul principal al acestuia,liberalitatea. Acest caracter principal de liberalitate îl deosebeşte de alte acte cum ar fi testamentul, liberalitatecare la donaţie se produce numai după transmiterea bunurilor şi acceptarea trebuie să se facă până lamoartea donatorului şi nu după. Actul prin care are loc donaţia se mai numeşte contract, prin care una dintrepărţi (donatorul) îşi micşorează în mod irevocabil patrimoniul său cu un drept, mărind patrimoniul celeilaltepărţi (donatarul), cu acelaşi drept, fără ca donatorul să urmărească a primi ceva în schimb. Donaţia este uncontract solemn, unilateral, cu titlu gratuit, liberalitate.Bunul ce formează obiectul contractului trebuie să fie în circuitul civil, să fie determinat, posibil, licit, săexiste sau să poată exista în viitor. Dacă bunul este determinat individual, donatorul trebuie să aibă calitateade proprietar, în caz contrar donaţia este nulă absolut.Conform art. 813 Cod civil român, toate donaţiile se fac prin act autentic. Consimţământul ambelorpărţi trebuie să fie manifestat în formă autentică. Autenticitatea este prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute.După moartea donatorului, nulitatea unei donaţii pentru vicii de formă poate fi acoperită prin confirmare,ratificare sau executarea voluntară de moştenitorii sau reprezentanţii donatorului.Dacă donaţia are ca obiect bunuri mobile, se mai cere ca obiectele mobile donate să fie trecuteîntr-un stat estimativ semnat de donator şi care să cuprindă descrierea şi evaluarea lucrurilor mobiledăruite.[39, p. 144]Un principiu important al donaţiilor este irevocabilitatea. Irevocabilitatea priveşte atât efectele, cât şi esenţacontractului, fiind o condiţie de valabilitate a acestuia. În cazul încălcării acestui principiu, sancţiunea este nulitateaabsolută a întregului contract, nu doar a cauzei incompatibile. Clauzele incompatibile cu principiul irevocabilităţiisunt: condiţiile potestative, plata datoriilor viitoare nedeterminate, dreptul de a dispune de bunul donat, dreptulde denunţare unilaterală a contractului. Clauzele permise în cazul donaţiilor sunt: donaţia cu termen, condiţiacauzală sau mixtă, plata datoriilor prezente, clauzele de inalienabilitate, donaţia cu rezerva uzufructului etc.§ 2. Donaţiile de bunuri viitoare între soţiÎn conformitate cu art. 937 alin 1, Cod civil român, orice donaţie făcută între soţi în timpul maritagiuluieste revocabilă. Revocarea se poate realiza prin voinţa unilaterală a soţului donator oricare ar fi forma de117

realizare a donaţiei. Soţul donator are dreptul de a revoca donaţia în orice moment, fie în timpul căsătoriei, fiedupă încetarea ei, chiar şi după decesul soţului donatar, împotriva moştenitorilor lui. Revocarea nu trebuie săîmbrace forma unei acţiuni în justiţie putând şi atât expresă, cât şi tacită, constând într-un act ulterior aldonatorului din care rezultă voinţa acestuia de a revoca donaţia.Obiectul contractului de donaţii între soţi, poate să constea numai din bunuri proprii ale soţului donator.Soţul donator poate dona şi cota parte ideală ce aparţine din dreptul de proprietate asupra unui bun ce nuformează obiectul comunităţii de bunuri sau a unui drept asupra unei moşteniri deschise care este un bunpropriu al soţului moştenitor art.31 lit. b, Codul familiei. Dacă ne referim la donaţiile de bunuri viitoare, aiciputem găsi şi alte caractere specifice doar pentru această categorie de contracte. Legislaţia altor state nureglementează aceste categorii, ba chiar le interzic. Astfel alin.4 al art.827 CCRM concretizează faptul că,contractul care prevede predarea bunului după decesul donatorului este nul.Codul civil român prin art.937 admite donaţii ce pot fi făcute între soţi, în timpul căsătoriei, prin înscrisautentic. Donaţiile de bunuri viitoare între soţi devin caduce prin predecesul donatarului. Soluţia nu esteprevăzută în cod, dar rezultă din aceea că dreptul de moştenire nu se poate naşte decât dacă are un subiectactiv la deschiderea succesiunii. Donaţiile de bunuri viitoare între soţi sunt în esenţă revocabile, potrivit reguliică orice donaţie făcută între soţi în timpul căsătoriei se poate revoca (art.937 Cod civil român). Aceastăprevedere face o abatere de la regula generală a donaţiilor.Dreptul de revocare este exclusiv personal, pentru că, pe de o parte, nu poate fi exercitat, prin acţiune oblică, decreditorii donatorului, iar pe de altă parte, pentru că nu trece asupra moştenitorilor acestuia, ci se stinge prin moarteacelui care a făcut donaţia.[40, p. 229] Acest drept aparţine donatorului, în virtutea legii şi independent de stipulaţiileactului de donaţie, iar donatorul nu poate să renunţe la facultatea de a anula donaţia prin revocare. Revocarea poatefi expresă sau tacită. În primul caz, ea trebuie să se facă prin înscris autentic sau în formă testamentară. Revocareatacită rezultă din orice dispoziţie incompatibilă sau contrară cu menţinerea donaţiei de bunuri viitoare.Titlul de succesibil, dobândit prin donaţia de bunuri viitoare consimţită între soţi, fiind prin esenţă revocabil,bunurile viitoare astfel donate nu devin indisponibile în mâinile donatorului. Acesta le poate înstrăina nu numaicu titlu oneros, dar şi cu titlu gratuit, fără însă a putea aduce atingere rezervei de care se bucură soţulsupravieţuitor, în baza Legii nr. 319 din 1944. Donaţiile de bunuri viitoare făcute între soţi rămân supusetuturor cauzelor de revocare prevăzute de dreptul comun pentru donaţii, cu singura excepţie a revocăriipentru survenire de copii, care nu are aplicare în cazul nostru (alin.3 al art.937 Cod civil român).Donaţia de bunuri viitoare pe care unul din soţi o face celuilalt, în timpul căsătoriei, esteaşadar o dispoziţie care îi conferă gratificatului numai titlu de succesibil, printr-un act care estecaduc în caz de predeces al acestuia din urmă şi care este prin esenţă revocabil. În concluzie,donaţia de bunuri viitoare între soţi este o donaţie pentru cauză de moarte. Ea nu constituie însă118propriu-zis o derogare de la oprirea pactelor asupra unei succesiuni viitoare, căci, spre deosebirede asemenea pacte, o astfel de donaţie, după cum am văzut, nu este irevocabilă.În privinţa dreptului succesoral al soţului supravieţuitor putem arăta că, Common-low-ul tradiţional a

fondat drepturile strămoşilor pe legătura de sânge între părinţi. Soţul era protejat de instituţia „courtesy” carereprezenta dreptul acestuia asupra bunurilor imobiliare ale soţiei decedate. Statele Michigan şi Ohio recunoscîncă acest drept în favoarea unuia din soţi asupra bunurilor imobiliare ale soţului decedat.U.P.C. acordă primii 50000 dolari din succesiune soţului supraveţuitor şi o parte suplimentară atuncicând suma totală variază în funcţie de categoriile de moştenitorii supravieţuitori.[41, p. 265]§ 3. Donaţia de bunuri viitoare între alte persoaneÎn literatura juridică de specialitate au existat diverse controverse cu privire la existenţa donaţieide bunuri viitoare arătând că, în afară de unele cazuri excepţionale, ar fi oprită de legea civilă[42, p.253]. Se pretinde că asemenea donaţii ar veni în contradicţie cu oprirea pactelor asupra unei succesiuniviitoare, regulă de la care legiuitorul ar fi admis derogare numai în cazul persoanelor căsătorite. În aldoilea rând, art.800 Cod civil român prevede că se poate dispune cu titlu gratuit numai prin donaţiiîntre vii şi testament, din acest articol rezultând că donaţiile pentru cauză de moarte ar fi oprite. Înacest sens, împărtăşim opinia emisă de Tr. Ionaşcu, A. Ionaşcu, S. Brădeanu şi M. Eliescu, potrivitcăreia donaţiile pentru cauză de moarte sunt permise în dreptul nostru, dar sunt revocabile şidemonstrăm acest fapt, făcând propuneri de lege ferenda, prin care concretizăm aceastăprevedere.[43, p. 302-305]Din articolul 800 Cod civil român rezultă că legea nu limitează modurile prin care se pot faceliberalităţi, ci numai formele pe care acestea urmează să le îmbrace. Este eronată afirmaţia căacest text de lege ar opri donaţia de bunuri viitoare. Această analiză este confirmată de art.821Cod civil român, care spre deosebire de codul civil francez, dar în acord cu vechea legislaţie dinţările române,[44, p. 79] dispun că donaţiile de bunuri viitoare ar fi nu numai nule, dar că acesteasunt şi revocabile, ceea ce regăsim şi în art. 937 Cod civil român, referitor la donaţiile între soţi,unde întâlnim o formulare identică. Aceste prevederi nu pot avea înţelesul că legea conferădonatorului un drept exclusiv, personal, netransmisibil pentru cauză de moarte, de a cere nulitatea,ci numai de a revoca donaţia.[40, p.199]. Concluzionăm că donaţiile de bunuri viitoare suntpermise de legislaţia în vigoare între orice persoane. Soluţia validităţii donaţiilor de bunuriviitoare şi a caracterului lor, prin esenţă revocabil, a fost explicit confirmată de practicanoastră judecătorească (Trib. Suprem, col. Civ., dec. nr. 273, din 5 martie 1956, în L.P., an. IV(1958), nr. 12).119În funcţie de timpul pentru care se fac donaţiile, deosebim donaţii de bunuri actuale, care suntirevocabile şi donaţii de bunuri viitoare, care se pot întotdeauna revoca (art. 821 Cod civil român).Donaţiile revocabile de bunuri viitoare pot deveni donaţii irevocabile de bunuri actuale în cazul cânddonaţia făcută de moştenitorii unui dispărut, ulterior declarat mort, are drept obiect bunurile acestuia.În acest caz, donaţia făcută înainte ca sentinţa civilă declarativă de moarte să rămână definitivă şiirevocabilă, nu poate fi revocată ca o donaţie de bunuri viitoare, dacă a fost încheiată după data fixatăulterior prin sentinţă, ca fiind aceea a morţii.Fiind asemănătoare dispoziţiilor testamentare, prin esenţă revocabile, caduce, prin predecesul gratificatuluişi producând aceleaşi efecte, donaţia pentru cauză de moarte apare ca un legat izvorât dintr-un contract, încare consimţământul celui gratificat este ca un element de prisos. Practica, cu foarte rare excepţii, ignoreazăacest mod de a dispune din cauză de moarte.[45, p. 201]Propunem ca: În proiectul Codul civil să fie perfectată dispoziţia referitoare la donaţia debunuri viitoare, fie că ea ar urma să intervină între soţi, sau între alte persoane.§ 4. Raportul donaţiilor

Potrivit dispoziţiilor art.738 Cod civil, „fiecare erede raportează la masa succesiunii, conform curegulile mai jos prescrise, donaţiunile ce a primit şi sumele ce este dator către succesiune” (273 Fr. Deac,op. cit, pag.559).Raportul succesoral este dreptul persoanelor anume prevăzute de lege de a solicita obligarea unormoştenitori de a aduce la masa succesorală donaţiile primite de la defunct şi datoriile pe care le-a avut faţă dedefunct pentru realizarea unei împărţiri echitabile a unei moşteniri.Aşa cum rezultă din reglementarea legală de mai sus, moştenitorii vizaţi de acest text de lege vor faceatât raportul donaţiilor, cât şi raportul datoriilor.Din dispoziţiile art.751 Cod civil român şi ale art.3 din Legea nr.319/1944, rezultă că descendenţiişi soţul supravieţuitor care au primit donaţii de la defunct în timpul vieţii acestuia, în cazul în care lamoştenire vin mai mulţi descendenţi, ori unul sau mai mulţi descendenţi şi soţul supravieţuitor, au obligaţiade a aduce la masa succesorală acele donaţii, la cererea acelora care nu au fost gratificaţi, dacă donatorulnu a dispus altfel.Obligaţia de readucere la masa succesorală a acestor bunuri poartă denumirea de obligaţie de raport,iar readucerea bunurilor, ca act de executare a obligaţiei, poartă denumirea de raport. Raportul nu trebuieconfundat cu reducţiunea liberalităţilor excesive:a) Reducţiunea liberalităţilor excesive se referă la orice fel de liberalitate, fie că este vorba de o donaţie,fie că este vorba de un legat, pe când obligaţia de raport are ca obiect numai donaţiile.120b) Operaţia de reducţiune a liberalităţilor excesive se declanşează ori de câte ori şi numai în măsura încare există moştenitorii rezervatari, iar liberalităţile făcute de defunct au depăşit cotitatea disponibilă, obligaţiade raport funcţionează indiferent dacă s-a depăşit sau nu s-a depăşit cotitatea disponibilă.c) Consecinţele reducţiunii liberalităţilor excesive se răsfrâng asupra tuturor celor gratificaţi, indiferent căaceştia sunt succesori sau străini de moştenire, care îşi văd restrânsă astfel întinderea liberalităţilor primite,obligaţia de raport priveşte numai un anumit cerc de succesori si funcţionează numai în relaţiile dintre aceştia,descendenţii şi soţul supravieţuitor când vine la succesiune în concurs cu descendenţii.d) Normele privind reducţiunea liberalităţilor excesive sunt norme imperative a căror aplicare nu poatefi înlăturată de defunct, pe când normele ce privesc obligaţia de raport au în general un caracter dispozitiv,defunctul putând ca, prin voinţa sa, să scutească de raport pe moştenitorii gratificaţi. Bineînţeles însă căscutirea de raport nu va putea funcţiona decât în măsura în care donaţia scutită de raport nu va întrececotitatea disponibilă, aducând atingere rezervei. În cazul în care donaţia scutită de raport depăşeşte marginilecotităţii disponibile, în măsura depăşirii, donaţia va fi nu raportabilă, ci reductibilă.Obligaţia de raport a donaţiilor este însoţită de anumite condiţii:1. Calitatea de descendent sau de soţ supravieţuitor, constă în aceea ca succesorul să fie admis lamoştenire în calitate de descendent al defunctului sau în calitate de soţ supravieţuitor, în acest ultim caz numaidacă soţul vine în concurs cu descendenţii defunctului (art. 751 cod civil; art. 1, Legea nr. 319/1944). Ceilalţisuccesori legali sau testamentari nu au obligaţia de raport.În privinţa protecţiei financiare a soţului supravieţuitor, putem arăta că în dreptul american o influenţădecisivă a avut-o U.P.C., prin crearea conceptului de „succesiune mărită” care permite adăugarea la valoareanulă a unei succesiuni a valorii donaţiilor făcute altor persoane. Prin prisma acestui concept se ţine cont de

donaţiile făcute de soţul supravieţuitor în raport cu valoarea activului patrimoniului său, U.P.C. atribuind 3%pentru o cotă valoare mai mică de 2 ani.2. Acceptarea succesiunii. Pentru a datora se cere ca succesorii în cauză să fi acceptat succesiunea,indiferent de felul acceptării: acceptare pură şi simplă sau acceptare sub beneficiu de inventar. Prin art. 752cod civil român se prevede că cel ce renunţă la succesiune poate opri donaţia primită. Bineînţeles, însă, că înacest caz, menţinerea donaţiei nu va fi posibilă decât în limitele cotităţii disponibile.3. Donaţia să nu fi fost scutită de raport. Pentru a se datora raportul este necesar ca donaţia să fi fostfăcută fără scutire de raport. Scutirea de raport alcătuieşte ea însăşi o liberalitate şi, în consecinţă, va trebuisă fie făcută în formele prescrise pentru liberalităţi, adică, fie prin înscris autentic asemenea unei donaţii, fieprin testament (art. 840 alin. 2 cod civil român).Potrivit art. 846 alin. 1 cod civil român, scutirea de raport trebuie să fie expresă. Aceasta nu înseamnăcă trebuie să se facă în termeni sacramentali, ci numai că scutirea de raport trebuie să rezulte în mod neîndoielnic.121În toate cazurile, prin scutirea de raport nu se pot aduce atingeri, rezervei succesorale, în măsura în caredonaţia scutită de raport ar depăşi cotitatea disponibilă, ea va fi supusă reducţiunii.4. Dubla calitate de moştenitor şi donatar. Pentru a funcţiona obligaţia de raport, pe lângă condiţiile menţionatemai sus, se mai cere atât calitatea de succesor, cît şi aceea de donatar să fie întrunite de aceeaşi persoană. Înaplicarea acestei reguli, prin art. 754 cod civil român, se dispune că descendentul nu este obligat a raportadonaţiile primite de fiul său. De asemenea, descendentul nu este obligat a raporta donaţiile făcute soţului său decătre defunct (art. 756 cod civil), excepţie de la principiul că raportul nu este datorat pentru altul.Unele distincţii sunt făcute de lege pentru ipoteza în care la succesiunea defunctului este chemat un nepotde fiu al acestuia, când fiul defunctului fusese gratificat cu o donaţie. De exemplu, defunctul a făcut o donaţiefiului său. La moştenirea defunctului este însă chemat descendentul acestui fiu. Va fi obligat acest descendent,nepot al defunctului, la raport? Legea distinge două situaţii: :

- dacă succesorul este chemat la succesiunea bunicului său în nume propriu, el nu va fi obligat a raportadarul făcut părintelui său, chiar dacă a primit succesiunea acestui părinte;- daca succesibilul este chemat la succesiunea bunicului său prin reprezentare, el va fi obligat a raportaceea ce s-a dăruit părintelui său, chiar în cazul în care ar îi renunţat la succesiunea părintelui.Articolul 753 cod civil român dispune că donatorul care nu aveau calitatea de a moşteni în momentuldonaţiei, dar care va avea această calitate la epoca deschiderii succesiunii, este obligat de a face raport,dacă donatorele nu 1-a dispensat de aceasta. O anumită justificare ar exista pentru ipoteza în care reprezentantulacceptase succesiunea celui reprezentat, când s-ar putea susţine că succeptibilul, deşi nu a fost gratificatdirect şi personal, a profitat de donaţia făcută părintelui său, a cărui moştenire a acceptat-o. Este greu însă dejustificat obligaţia de raport a succeptibilului reprezentant care nu a acceptat succesiunea părintelui săureprezentat, deci când el nu a profitat în nici un fel de donaţia primită de acesta din urmă.De aceea opinăm că soluţia adoptată prin art. 755 cod civil ar trebui să fie înlăturată în viitorul proiect alcodului civil, cel puţin în ipoteza în care reprezentantul nu a primit succesiunea lăsată de cel reprezentat.Persoanele care pot cere raportul sunt descendenţii şi soţul supraveţuitor. Obligaţia de raport estereciprocă. În consecinţă, fiecare dintre cei obligaţi la raport este îndreptăţit a cere raportarea donaţiilor

făcute de defunct. Regula este aşadar aceea că pot să ceară raportul numai acei moştenitori care ar fi avut şiei obligaţia de a raporta.Prin art. 763 din codul civil român se prevede că „legatarii şi creditorii nu pot pretinde raportul”. Pentruînţelegerea acestui text, cât priveşte pe creditori, trebuie să facem distincţie între creditorii personali ai erezilorşi creditorii succesiunii. Creditorul personal al unui moştenitor va putea cere efectuarea raportului, uzând dedreptul succesorului debitor, pe calea acţiunii oblice prevăzute de art. 974 Cod civil. Creditorii succesiunii nuau dreptul, în principiu, să ceară efectuarea raportului, deoarece, faţă de ei, bunurile donate au ieşit definitiv122şi irevocabil din patrimoniul defunctului, patrimoniu ce constituia pentru ei gajul general prevăzut de art. 1718Cod civil. Numai că acest principiu nu va funcţiona efectiv decât în cazul în care succesiunea a fost acceptatăsub beneficiu de inventar. Dacă succesiunea a fost acceptată pur şi simplu, patrimoniul succesoral se confundăcu patrimoniul fiecărui succesor, iar creditorii succesiunii devin succesori personali ai succesorilor. În calitatealor de creditori personali vor putea, aşa cum s-a arătat mai sus, ca, pe calea acţiunii oblice, să ceară raportul.Legatarii, fără nici o distincţie, nu pot cere raportul şi nici nu pot cere foloase de pe urma efectuăriiraportului.Cel care cere raportul are, faţă de actul juridic al donaţiei, calitatea de terţ. În consecinţă va putea facedovada donaţiei prin orice mijloace de probă.Donaţiile sunt de două feluri: supuse raportului şi donaţiile exceptate de la raport. Regula: toate donaţiilesunt supuse raportului. Prin art. 751 din codul civil se instituie regula potrivit căreia trebuie să fie raportat totceea ce persoanele obligate la raport au primit de la defunct „prin dar, atât direct, cât şi indirect, afară decazul când donatorele nu a dispus altfel”. Din această regulă deducem, mai întâi, că ceea ce se raporteazăsunt numai donaţiile, nu şi legatele. În al doilea rând, deducem că donaţiile sunt supuse raportului indiferentde forma lor. Drept urmare vor trebui să fie raportate: donaţiile făcute părţii, în formă autentică, darurilemanuale, donaţiile simulate şi donaţiile indirecte.Excepţii: donaţiile nesupuse raportului. Aşa cum am arătat mai sus, donatorul, prin voinţa sa exprimatăîn forma în care se pot constitui liberalităţile, poate scuti de raport pe cel gratificat.În afară de scutirile de raport instituite prin voinţa dispunătorului, prin lege, (art. 759 şi art. 762 cod civil)sunt prevăzute de asemenea unele scutiri de raport după cum urmează:a) cheltuielile de hrană, întreţinere, educaţie, de învăţare a unui meşteşug, cheltuielile de nuntă şi darurileobişnuite (art. 759 cod civil).În principiu, donaţiile simulate sunt supuse raportului ca orice donaţii. Prin ele însele, simulaţiile nu înseamnăscutire de raport. Donaţiile indirecte supuse raportului sunt: iertarea de datorie, renunţarea defunctului la undrept cu intenţia de a gratifica cu acel drept pe cel obligat la raport, asigurarea pe viaţă în favoarea celuiobligat la raport etc.Toate fructele bunurilor supuse raportului nu sunt datorate decât din ziua deschiderii succesiunii (art.762 cod civil). Regula potrivit căreia nu se datorează fructele dobândite anterior deschiderii succesiunii esteimperativă. Orice clauză prin care succesorul ar fi obligat a raporta şi fructele dobândite până la acel moment

ar fi lovită de nulitate absolută.Nimic nu ar împiedica însă pe defunct să instituie o scutire de raport, totală sau parţială, în privinţafructelor dobândite de succesor după defunct.În privinţa neraportabilităţii fructelor două precizări urmează a fi:123- dacă donaţia are ca obiect un bun producător de fructe, bunul va fi supus raportului, iar fructele salevor fi neraportabile, iar dacă donaţia are ca obiect numai fructele unui bun, acestea nu se vor raporta.Explicaţia scutirii de raport prevăzute în art. 762 Cod civil o găsim în faptul că obligaţia de raport tinde amenţine calitatea dintre succesori, iar donaţia de fructe, neafectând fondul bunurilor, nu este de natură atulbura această egalitate. Donaţiile de fructe nu micşorează patrimoniul donatorului, deoarece, oricum acestale-ar fi întrebuinţat pentru nevoile sale, pe măsura culegerii. Pe de altă parte, fructele sunt destinate a ficonsumate.Există două moduri de efectuare a raportului: în natură şi prin luare mai puţin, adică prin echivalent (art.764 cod civil). În prima ipoteză, succesorul obligat la raport readuce la masa succesorală însuşi bunul primitca donaţie. În cea de-a doua ipoteză, succesorul gratificat păstrează obiectul, înapoind moştenitorilor numaivaloarea acestuia. Raportul prin luare mai puţin se poate realiza prin două procedee: prin preluare, caz încare coerezii cărora li se datorează raportul, iau mai întâi din masa succesorală o parte egală din valoareadonaţiei raportabile, prin imputaţie, caz în care valoarea bunurilor supuse raportului se scade din partearevenită succesorului obligat la raport, astfel încât acesta va culege din succesiune un profit micşorat cuvaloarea donaţie primite interior deschiderii succesiunii (art. 764 cod civil): cel gratificat depune la masasuccesorală contravaloarea donaţiei primite.Prin art. 765, alin. I Cod civil se stabileşte, principiul restituirii în natură a imobilelor. Raportul are ca efectîn acest caz desfiinţarea retroactivă a donaţiei, ceea ce înseamnă că dreptul de proprietate al donatarului sedesfiinţează retroactiv, iar bunul, intră în masa succesorală. Potrivit aceluiaşi articol, dacă donatarul a înstrăinatsau ipotecat imobilul înainte de deschiderea succesiunii, raportul în natură nu mai este obligatoriu. Din interpretareacoroborată a art. 765 şi 769 rezultă că, în realitate, se desfiinţează retroactiv numai acele sarcini consimţite dedonatar, altele decât ipotecile, cum ar fi de exemplu, uzufructul, servitutele etc.[9,p. 233]Prevederile art.765 Cod civil consideră că ipotecile rămân în vigoare, în măsura în care au fost constituiteînainte de deschiderea succesiunii. Art.769 instituie principiul că imobilele revin la masa succesorală, libere deorice sarcină. Faţă însă de menţionarea expresă în art. 705 a ipotecilor, ca sarcini ce nu se desfiinţează, contradicţiadintre cele două texte nu poate fi soluţionată decât în sensul ca art. 769 se referă la alte sarcini decât ipotecile.Art. 769 nu se va aplica deloc în situaţia imobilelor supuse regimului de carte funciară, chiar dacă ar fi vorba desarcini reale, altele decât ipoteca. Dacă succesorul donatar a făcut cheltuieli cu imobilul pe care îl raportează,art. 766 din codul civil obligă pe ceilalţi comoştenitori să-i restituie contravaloarea integrală a cheltuielilor necesareşi a cheltuielilor inutile, în măsura sporului de valoare dobândit de imobil. Până la restituirea cheltuielilor succesorulobligat la raport se bucură de un drept de retenţie (art. 771 Cod. civil).

Raportul în natură a imobilelor se va face prin echivalent, în următoarele cazuri: când donatorul impunesau autoriză efectuarea raportului prin echivalent, când imobilul a pierit din culpa succesorului gratificat,124acesta va raporta fie contravaloarea integrală a imobilului, dacă acesta a pierit complet, fie echivalentul părţiidistruse, in caz de distrugere parţială (art. 760, 767 cod civil), când imobilul a fost înstrăinat sau ipotecatînainte de deschiderea succesiunii (art.765, alin.1).În toate cazurile de raport prin echivalent al imobilelor, preţuirea se va face după valoarea bunului dinmomentul deschiderii succesiunii (art. 765 Cod civil). Spre deosebire de raportul imobilelor, prin articolul772 din codul civil se stabileşte regula după care raportul mobilelor se face prin echivalent. Nimic nu seopune însă ca donatorul să oblige sau să autorizeze efectuarea raportului în natură. Fiind obligat numai laraportul prin echivalent, donaţia nu va mai fi desfiinţată. Donatarul este şi rămâne proprietar definitiv dinmomentul efectuării donaţiei. Drept urmare, donatarul va suporta riscul pieirii fortuite a bunului, fiind obligata-i raporta echivalentul, chiar dacă bunul a pierit independent de orice culpă a sa.În ceea ce priveşte modul de evaluare prin lege (art. 772 Cod civil) se precizează că preţuirea se face lavaloarea pe care mobilele o aveau în momentul facerii donaţiei, avându-se în vedere statutul estimativ. Înlipsa acestui statut, evaluarea se va face prin expertiză.În cazul în care donatarul a primit bani, raportul se face prin luare mai puţin din numerarul succesiunii.Dacă numerarul nu ajunge, va lua mai puţin din mobilele succesiunii, iar, în caz de nevoie, din imobile (art.773 Cod civil).Studiind problema raportului donaţiilor am ajuns la concluzia, că totuşi, donatarul se bucurăde unele foloase asupra bunurilor supuse raportului.Deşi donatarul bunurilor raportabile are obligaţia de a readuce bunul la masa succesorală,cu toate acestea el beneficiază de unele avantaje de pe urma donaţiei primite, astfel:1. donatarii dobândesc imediat posesia şi folosinţa bunurilor donate, şi dreptul de a culegedefinitiv, şi exclusiv, până la deschiderea succesiunii, fructele bunurilor donate ;2. la deschiderea succesiunii, donatarul are dreptul sa aleagă între a veni la succesiuneraportând bunul şi a renunţa la succesiune, păstrând bunul susceptibil de raport;3. în cazul în care este posibil raportul prin echivalent, donatarul are dreptul să păstreze înnatura, în lotul său, bunul primit ca donaţie.125ÎNCHEIERESinteza rezultatelor obţinuteCercetările efectuate mi-au permis să fac unele concluzii şi propuneri. Astfel se propun următoarelemodificări şi completări, pentru doctrină şi legislaţia în vigoare în scopul perfecţionării acestora şi a mecanismuluiaplicării normelor de drept succesoral, menite să sporească eficient apărarea intereselor şi drepturilorpersoanelor testatoare şi a succesorilor lor. Ele ar putea fi utilizate de legiuitor în viitoarea codificare alegislaţiei civile.Concluzii și recomandări1. Liberalitatea în concepţia codului civil român actual este un act deosebit de grav, privitoarecum cu defavoare, deoarece sărăceşte pe donator fără echivalent şi care ar putea vătăma întrunfel interesele familiei. Consider, că faţă de schimbările ce au avut loc în societate, accentuldreptului de proprietate privată se consideră absolut numai în cazul când titularul poate dispunepe deplin de toate atributele acestuia, respectiv posesie, folosinţă şi dispoziţie prin testament sau

donaţie.În prezent, se impune ca liberalităţile să fie privite ca noi posibilităţi cu adevărat democraticeprin care autorul îşi realizează pe deplin dreptul său de proprietate.2. Deşi legislaţia în vigoare atât din România cât şi din Republica Moldova, nu aduce odefiniţie acestei noţiuni se impune crearea unei norme prin care să se stabilească următoareadefiniţie a acestora: “liberalităţile sunt actele juridice cu titlu gratuit prin care o valoare trecedintr-un patrimoniu într-altul fără ca dispunătorul, în urma micşorării patrimoniului propriu,să aştepte un echivalent de la gratificat”.3. Având în vedere că liberalităţile sunt singurele acte cu titlul gratuit care interesează materiamoştenirii şi devoluţiunea ei, propunem legiferarea clasificării acestora în funcţie de efectele pecare le produc în: liberalităţile între vii (inter vivos) – donaţia actuală şi liberalităţi pentru cauzăde moarte (mortis causa) – legatul făcut prin testament şi donaţia de bunuri viitoare între soţi şialte persoane.4. Faţă de faptul că atât în România, cât şi în Republica Moldova minorii nu pot să-şi testezeaverea, deşi cei mai mulţi dintre ei se încadrează în muncă, se propune modificarea dispoziţiilorlegale atât din Codul civil român, cât şi din Codul civil al Republicii Moldova, în sensul caminorii cuprinşi cu vârsta între 14 – 18 ani să aibă dreptul să-şi testeze drepturile băneşti şipatrimoniul agonisit prin mijloace proprii, fără nici o îngrădire.1265. De asemenea, propun legiferarea posibilităţii ca minorii cu vârsta cuprinsă între 14-18 anisă-şi testeze întreaga avere cu încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare, respectiv orice bun,indiferent de modul de dobândire.6. Având în vedere faptul că în prezent în proiectul noului Cod civil se propune excludereatestamentului mistic ca urmare a faptului că procedura păstrării acestuia este foarte greoaie,consider că este necesară menţinerea acestuia, dar cu procedura de păstrare prevăzută în art.1458Cod Civil al Republicii Moldova, astfel:” scris în întregime, datat şi semnat de testator, strâns şisigilat şi apoi prezentat notarului, care aplică inscripţia de autentificare pe plic şi îl semneazăîmpreună cu testatorul“7. Drepturile testatorului în testarea averii sunt limitate, aşa cum rezultă din dispoziţiileart.841 Cod civil român, respectiv: “ Liberalităţile, făcute fie prin acte între vii, fie făcute printestament, nu pot trece peste jumătatea bunurilor dispunătorului, dacă-i la moarte lasă un copillegitim; peste o a treia parte, dacă lasă doi copii; peste a patra parte, dacă lasă trei sau mai mulţi”.Propun modificarea acestei norme, în sensul ca testarea sau donarea averii să se facă fără nici orestricţie.8. S-a ajuns la concluzia potrivit căreia, dacă un testament conţine în acelaşi timp legate şidispoziţii de natură diferită, ne aflăm „în faţa a doua (sau mai multe) acte juridice deosebite,întrunite sub forma unui testament, iar aceste acte pot fi independente între ele”.9. Testamentul este un act de liberalitate, o formă juridică pe care o poate îmbrăca omultitudine de acte juridice independente între ele şi cu regimuri juridice distincte, iardefiniţia cuprinsă în art.802 Cod civil român vizează legatul ca dispoziţie testamentară, iarnu testamentul care poate cuprinde în conţinutul său şi alte (chiar şi numai alte) dispoziţiide ultimă voinţă cu regimuri juridice deosebite.10. În ceea ce priveşte caracterele juridice ale testamentului arătate mai sus, ele sunt aplicabileîntocmai legatului, dar sunt specifice şi altor dispoziţii testamentare (de exemplu, exheredări,numirea de executor testamentar etc.), în măsura în care legea nu prevede altfel (de exemplu,recunoaşterea unui copil este revocabilă şi produce efecte imediate, iar nula decesul testatorului,

partajul de ascendent se poate face şi prin donaţie, când nu este act unilateral, revocarea uneidispoziţii testamentare anterioare se poate face şi altfel decât printr-un testament ulterior etc.)11. Drepturile proprietarului prevăzute de legislaţie în testare averii nu sunt absolute. Art.841al Codului civil, prevede că liberalităţile făcute prin testament nu pot trece peste jumătateabunurilor, dacă la moarte îi lasă un copil legitim, peste o a treia parte dacă îi lasă doi sau maimulţi copii. Considerăm că această normă nu corespunde cerinţelor statului bazat pe drept şi127necesită a fi modificată în sensul ca prin testament testatorul să testeze întreaga avere fără nici oîngrădire.12. Considerăm că sezina nu conferă prerogative executorului testamentar asupra imobilelor.Chiar dacă prin testament executorul ar fi împuternicit să ceară vânzarea imobilelor (fie şi înscopul achitării legatelor), o va putea face numai cu concursul moştenitorilor, potrivit dreptuluicomun (contract de mandat). Mandatul post mortem, impus moştenitorilor de către testator şicare nu poate fi revocat de către ei, poate produce efecte numai în limitele prevăzute de lege. Iarlegea limitează obiectul sezinei şi obiectul cererii de vânzare (art.911 şi art.916 alin.3 Cod civil)la bunurile mobile.13. Deoarece în ambele legislaţii nu există o definiţie dată legatului, propun introducerea uneinorme cu următoarea definiţie: “legatul este o liberalitate pentru o cauză de moarte făcută prin testamentuneia sau mai multor persoane desemnate de testator printr-un înscris, pentru a fi succesori”.14. S-a ajuns la concluzia că testatorul nu poate impune legatarului o sarcină care să-l obligela o prestaţie înainte de deschiderea succesiunii, cum ar fi aceea de a da întreţinere testatorului,căci efectele patrimoniale ale legatului, fie el chiar sub modo, nu se pot produce decât la decesulcelui care testează.15. Propunem ca atât convenţiile, cît şi legatele ce depind de o condiţie imposibilă, ilicită sauimorală să fie sancţionate cu nulitatea totală.16. Deşi legatele alcătuiesc o categorie aparte a actelor de liberalitate ele depind de testamentedeoarece ele se creează doar în interiorul acestora, dar se deosebesc de testamente prin faptul căsunt doar o parte din conţinutul acestora şi dispun de caractere specifice. Recomand introducereaîn Codul civil al Republicii Moldova o normă privind clasificarea legatelor în funcţie de obiect,ca fiind: “Legatul universal este dispoziţia prin care testatorul lasă după moarte-i, la una sau maimulte persoane, universalitatea bunurilor sale”; Legatul “poate avea de obicei o fracţiune amoştenirii, precum jumătate, a treia parte sau toate imobilele sau toate mobilele sau o fracţiunedin imobile sau mobile. Orice alt legat este singular”.17. Considerăm că legatul uzufructului nu poate fi calificat niciodată legat universal, chiardacă dispoziţia testamentară vizează uzufructul întregului patrimoniu al testatorului. Aceastapentru că legatarul nu are vocaţie (eventuală) la întreaga moştenire, el dobândind numai folosinţaşi fructele (usus şi fructus) patrimoniului succesoral, pe timp limitat, cel mult viager.18. În concluzie, înstrăinarea bunului legat produce efecte revocatorii dacă legatul este cutitlu particular şi are ca obiect bunuri individual determinate, iar înstrăinarea acelui bun, totalăsau parţială, este voluntară, reală şi efectivă.12819. Întrucât art.802 Cod civil vizează legatul ca dispoziţie testamentară propunmodificarea acestui text cu următoarea definiţie: Testamentul este un act de liberalitate, oformă juridică care poate îmbrăca o multitudine de acte juridice interdependente între elecu regimuri juridice distincte. Aceeaşi recomandare o fac şi pentru art.1449 al Codului

civil al Republicii Moldova.19. Legatele în funcţie de diferite criterii se clasifică în mai multe feluri stabilind diferiteparticularităţi pentru fiecare clasificare care sunt specifice doar pentru România.20. Desemnarea legatarului trebuie să fie făcută personal de către testator, neputând fi lăsatăla alegerea unei terţe persoane. În consecinţă, legatul cu facultate de alegere, prin care testatorula lăsat determinarea legatarului pe seama unei terţe persoane (indicate în testament) este nul,pentru că, în acest caz, nu „testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viaţă” (art. 802Cod civil român), ci un terţ, după moartea testatorului. Astfel fiind, se admite nulitatea legatuluifăcut în favoarea unei persoane a cărei alegere este lăsată pe de-a întregul la libera apreciere aunei terţe persoane (cui voluerit), fără nici o contribuţie din partea testatorului la determinareapersoanei legatarului.21. În ceea ce priveşte donaţia de bunuri viitoare, fie că ar urma să intervină între soţi sauîntre alte persoane, propun perfectarea unei dispoziţii referitoare la acestea.22. De asemenea, propun ca în ambele legislaţii să se introducă următoarea definiţie: “donaţiade bunuri viitoare între soţi este un act de liberalitate, o dispoziţie care îi conferă gratificatuluititlu de succesibil, printr-un act care este caduc în caz de predeces al acestuia din urmă şi careeste prin esenţă revocabil şi, deci, este o donaţie pentru cauză de moarte.”23. Donaţiile de bunuri viitoare se deosebesc de donaţiile obişnuite prin faptul că ele suntrevocabile.Se poate confirma, într-adevăr, că donaţia de bunuri viitoare între soţi este o donaţie pentrucauză de moarte. Ea nu constituie însă propriu-zis o derogare de la oprirea pactelor asupra uneisuccesiuni viitoare, căci, spre deosebire de asemenea pacte, o astfel de donaţie, după cum amvăzut, nu este irevocabilă.24. Donaţiile de bunuri viitoare sunt permise de legislaţia în vigoare între orice persoane.Soluţia validităţii donaţiilor de bunuri viitoare şi a caracterului lor, prin esenţă revocabil, a fostexplicit confirmată de practica noastră judecătorească.25. Cercetând problema raportului donaţiilor care produce unele devieri de la regula generalăa condiţiilor de valabilitate a actelor de donaţie am ajuns la concluzia că totuşi donatorul sebucura de unele foloase de la bunurilor supuse raportului.129Deşi donatarul bunurilor raportabile are obligaţia de a readuce bunul la masa succesorală,cu toate acestea el beneficiază de unele avantaje de pe urma donaţiei primite, astfel:a. donatarii dobândesc imediat posesia şi folosinţa bunurilor donate, şi dreptul de a culegedefinitiv, si exclusiv, până la deschiderea succesiunii, fructele bunurilor donate ;b. la deschiderea succesiunii donatarul are dreptul sa aleagă între a veni la succesiuneraportând bunul şi a renunţa la succesiune, păstrând bunul susceptibil de raport;c. în cazul în care este posibil raportul prin echivalent, donatarul are dreptul să păstreze înnatura, în lotul său, bunul primit ca donaţie.26. În ceea ce priveşte capacitatea de a încheia un act juridic cu titlu gratuit, legea este maiexigentă (instituirea unor incapacităţi speciale). Actele cu titlu gratuit nu pot fi încheiate decătre persoane lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, nici prinreprezentant legal, nici cu autorizarea prealabilă a ocrotitorului legal. Legea este mai exigentă şiîn ceea ce priveşte aspectul formei în care se încheie actele cu titlu gratuit, spre deosebire deactele cu titlu oneros, caz în care legea este mai permisibilă.130BIBLIOGRAFIA

1. Hanga, V., Jacotă, M., Drept roma, Bucureşti, 1964.2. Tomulescu, C. Şt., Manula de Drept civil roman, Bucureşti, 1958.3. Hanga,.V., Drept roman privat, Bucureşti, 1978.4. Tomulescu, C. Şt., Contribuţiuni la studiul dreptului roman, Buzău, 1937.5. Corondeanu, N., Obligaţiile şi succesiunea, Curs de drept roman, vol. II, 1937-1938.6. Constantinescu, E., Ordinea de succesiune în Franţa. Legea şi viaţa, nr. 4, 1995.7. Furtună, C., Dreptul Statelor Unite, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1999.8. Ionașcu, Tr. R., L’evolution de la notion de cause dans le conventions a titre onereux, Paris,1923.9. Eliescu, M., Moştenirea şi devoluţiunea ei în Dreptul RSR, Editura ACademiei, Bucureşti, 1966.10. Legislaţia Iugoslavă privitoare la succesiuni11. Ionașu, Tr., Curs.12. A. Colin și H. Capitaut, Cours elementaire de droit civil francais (Curs elementar de dreplcivilfrancez), ed. a 10-a, vol. III, Paris, 1950, nr. 1 340.13. C. Hamangiu și N. Georgeanu, Codul civil adnotat, vol. II, Bucureşti, 1900, art., 1008, nr. 14.14. Gheorghe Beleiu, Drept civil român, Casa de editură şi presă “Şansa” S.R.L., Bucureşti 1992.15. Tr. Ionașcu, în Tratat de drept civil, vl.1,1967.16. Ioan Zinveliu. Contractele civile .ed. Dacia Cluj-Napoca ,1978.17. C.Stătescu, C.Bîrsan, Drept civil, Teoria generală a obligaţiilor, ed.ALL.18. Exemplis grafîa Tudor R-Popescu, Petre Anca.

19. Al.Bacaci, Nulitatea testamentului pentru lipsa voinţei ori pentru viciile ei”, în RRD, nr.7, 1985.20. Francisc Deack, Tratat de drept succesoral, Bucureşti, ed. Academiei, 1999.21. Dan Chirică, Succesiuni.ed.Lumina.Bucureşti, 1966.22. C. Furtună, op.cit. p.251.23. C. Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu, M. Bâicoianu, op. Cit., p. 873.24. E. Poenaru, Recunoaşterea prin testament a copilului din afara căsătoriei, în J.N. nr.3,1956.25. Mazeaud, Dreptul francez.26. Halfina R. Pravo nasledovania v SSSR. Moscova, lit juridică 1972.27. Obtineo, inere, vb.lat28. Ph.Malaurie, Semper in obscuris, quod minimum est sequitur (sequor, sequi, secutus sum),vb.lat. - a urma, a admite, a adopta).13129. Nichitiuc P. Dreptul la succesiune şi proces. Chişinău, Ştiinţa, 1973.30. Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil Subiectele dreptului civil, Ed.Şansa,Bucureşti, 1993.31. M.B.Cantacuzino.32. E.Safta-Romano.33. D.A.Sitaru.34. D. Macovei.35. St.Cărpenaru, Drept civil. Drepturile de creaţie intelectuală şi succesiuni. Bucureşti:Editura didactică şi pedagogică, 1971.36. M.Georgescu, A.Oproiu, Notă la dec.civ. nr.1533/1993 a TJ Olt, loc.cit.37. D.Alexandresco, Principiile dreptului civil român , v.II, Bucureşti, 1926.38. Ch.Larroumet, Droit civil, vol.II, Paris, 1988.39. R.Motica, F.Moţiu. Contracte civile. Ed. Lumina lex. Bucureşti.40. Tr. Ionașcu. Drept civil ,partea a II-a.

41. C. Furtună. Dreptul Statelor Unite ale Americii, Craiova, 2001.42. Al.Dégré :Scrieri juridice . vol. I. Bucureşti.43. Tr. Ionașcu,Curs, Particularităţile dreptului civil român faţă de cel francez, în materie deliberalităţi, în „Pandectele române”, IV, 1932.44. Manual juridic al lui Andronache Donici, ed. critică, Bucureşti, ed. Academiei, 1959, cao. XXIV,art. 2.45. S.Brădeanu.1. ACTE NORMATIVE:- Constituţia României, 2003, Bucureşti, ed.sedcom libris.- Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994, Chişinău: Direcţia de Stat pentru AsigurareaInformaţională Moldpres, 1994.- Codul civil Român, ed. II-a, ed. Rosetti, 2001, Bucureşti.- Legea nr. 314/1944 pentru dreptul de moştenire a soţului supravieţuitor.- Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,nr. 126 din 17 noiembrie 1990.Legea nr.247/2005 privind proprietatea şi justiţia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,nr.653 din 22 iulie 2005.Legea 105/1992 privind regimul juridic al străinilor.132Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor judiciare, publicată în Monitorul Oficialal României, Partea I, nr.212 din 10 septembrie 1943.Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, modificată şi completată prin Legea 169/2000 şi Legea 1/2001.Legea 10/2001 privind restituirea imobilelor confiscate, publicată în Monitorul Oficial al României,Partea I, nr.75 din 14 februarie 2001.Codul familiei.O.U.G. nr.25/1997 modificată prin Legea 87/1998Legea 36/1995 privind notarii publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 16mai 1995.Decretul nr.40/ 1953 privitor la procedura succesorală notarială, publicat în Buletnul Oficial al României,Partea I, nr.2 din 22 ianuarie 1953.Legea Republicii Moldova Cu privire la notariat din 11.04.1997. Chişinău: Monitorul Of.1997, nr.61.Legea Republicii Moldova Cu privire la proprietate, din 22 ianuarie 1991. Nr. 459-XII. Acte normativecu privire la problemele economice şi bugetare (1990-1992). Chişinău: Universitas, 1992, p. 62-74.Legea Republicii Moldova privind drepturile copilului. Mesager. Supliment la revista „Legea şi viaţa”.1995, Nr. 3, p. 3-8.Codul civil al Republicii Moldova. // Cod de legi ale Republicii Moldova, Chişinău, 2003, 445 p.Codul familiei al Republicii Moldova. – Chişinău, 2001, - 119 ń.Legea Iugoslavă privitoare la succesiuni, din 25 aprilie 1955, art. 88 ;Cod civil al Republicii Ungare Leg. IV/1959, art. 642-643;Codul civil al Republicii Polone, din 23 aprilie 1964, art. 982-985;Codul civil al Federaţiei Ruse, din 1996, art. 530-531.Jud. mixtă populară Huşi, jud. Fălciu, cartea de judecată nr. 477, din 7 iunie 1948, în J.N., an. IV(1948), nr. 8, p. 355.Trib. Suprem, s. civ., dec.nr.1998/1999, în Dreptul nr.7/1990, p.66Trib. Suprem, s. civ., dec.nr.657/1974, p.180Trib.Suprem, s.civ., dec.nr. 1998/1989, cit.supra

Trib.Suprem, s.civ,. dec.nr.875/1969, în R.R.D, nr.12/1969, p. 175.Trib. Suprem, s. civ., dec.nr.377/1972, în C.D. 1972, p.171Trib.Suprem, s.civ.s dec.nr.657/1974, în C.D. 1975, p.163-165, etc.TS, col. civ., dec. nr.1844/1956, în CD, 1956, vol. I, p.367.TS, col. civ., dec. nr. 1838/1956, în CD, 1956, vol. I, p. 369.Legea privind notarii publici., Monitorul Oficial, 1996, nr. 2.p.56133Trib.Supr, col. civ., dec. nr. 1196/1956, în C.D. 1956, vol. I, p. 350-352.TS, col.civ., dec.nr.1844/1956, în CD, 1956, vol.I, p.366.TS, col.civ., dec.nr. 1844/1956, în CD, 1956, vol.I, p.367.Codului familieiTS.s.civ., dec.nr.657/1974, în CD, 1974, p.163-165.Cas.S.U., dec.nr.24/1922, în C.civ.adnotat, vol.III, p.415, nr.35; Cas.I, decJir.350/1916; ibidemp.414, nr.26; CApel Buc., II, dec.nr. 131/1925, nr.25, p.431.TJ Hunedoara, dec.civ.nr.98/1982, în RRD nr.2,1983, p.63.TS, s.civ., dec.nr.144/1983, în RRD nr.2, 1984, p.104;TS, s.civ., dec.nr. 627/1973 (în CD, 1973, p. 196-202), prin care nulitatea testamentului conjunctiv afost considerată înlăturată în temeiul art.1167 alin.3 C.civ., prin recunoaşterea testamentului în cadrul proceduriisuccesorale notariale de către moştenitorii ambilor testatori.Legea testamentelor nr.XVI din 1876, care permitea soţilor să facă testament comun (şi care a fost învigoare până la adoptarea Legii nr.389 din 22 iunie 1943).TS, col.civ., dec.nr. 1926/1955.Curtea de Apel Bucureşti ,dec.civ.nr.3974 din 28 ianuarie 2000, în Culegere de practică judiciară înmaterie civilă. ed. Rosetti. 2002, p.85 şi urm.CSJ, s.civ., dec.nr. 1409/1992, în Deciziile CŞJ 1990-1992.Legea asupra impozitului progresiv al succesiunii (1921).Legea 319 /1944.TS, col.civ., dec,nr.2420/1995, în CD, 1955, vol.I..CSJ, s.civ., dec.nr. 1409/1992, în Deciziile CSJ 1990-1992.TS, s.civ., dec.nr.2259/1997, cit.mai sus.TJ Bistriţa-Năsăud, dec.civ.nr. 190/1974, în RRD nr.6, 1975.TS, s.civ., dec.nr.1629/1967, în RRD nr.3,1977, p.59.Legea nr.36/1995 referitor la consultaţii juridice. Monitorul Oficial,1995,p.88 nr.36/95Vezi Cas.I, dec.nr.354/1890, în C.civ.adn. p.341 nr.3.TS,s.civ.,dc.nr.1364/1980, în CD, 1980, p.89-92.Legii nr.18/1991TS, completul de 7 jud., nr.4/1984, în CD, 1984, p.68.Notariatul de stat la raionului 1 Mai Bucureşti, încheierea succesorală nr.308/1956,TS, completul de 7 jud., dec.nr.4/1984, în CD, 1984, p.68-72; TJ Constanţa, dec.civ.nr. 1079/1988,în RRD nr.5,1988 p.74. ;

134TS, col.civ., dec.nr.393/1961, în CD, 1961, p.184-188.TS, s.civ., dec.nr.1558/1972, toRRD nr.4,1973TJ Braşov, dec.eiv.nr.72/1973, în RRD nr.ll, 1973, p.168TJ Timiş, dec.civ.nr.417/1973, în RRD nr.ll, 1973, p.168.

TJ Timişoara, dec.civ.nr.328/1987.Apel laşi, dec.nr.81/1905, în Cciv.adhdtatTS, cod civ., dfec.nr. 1229/1959.T.reg. Suceava, dec.civ.nr. 1569/1956Trib. Suprem, col. Civ., dec. nr. 273, din 5 martie 1956, în L.P., an. IV (1958), nr. 12.135ADNOTAREMerişescu Anica. ” LIBERALITĂŢILE ÎN DREPTUL SUCCESORAL: TESTAMENTUL ŞIDONAŢIA”.Teza de doctor în drept la specialitatea -12.00.03- drept privat( cu specificarea: civil, familial, procesualcivil, notarial, al afacerilor, informaţional, internaţional privat, dreptul muncii, dreptul protecţiei sociale).Universitatea Liberă Internaţională din Moldova. Chişinău, 2004. Manuscris.Actualitatea succesiunii este condiţionată de procesul transformărilor pozitive din toate domeniile vieţiisociale şi economice ale ţării, de insuficienţa de reglementare a raporturilor juridice care în decurs de deceniiau determinat modul de viaţă a cetăţenilor, de amploarea noilor raporturi de proprietate privată etc. În tezăsau exercitat cercetări pentru un studiu mai aprofundat al uneia din cele mai importante şi actuale problemeale dreptului civil - instituţia liberalităţilor în dreptul succesoral. S-a fundamentat conceptul acestui institutcare se întemeiază pe opinia de a considera că liberalităţile sunt acte juridice civile unilaterale, cu titlu gratuit,cele mai importante fiind testamentul şi donaţia. Cercetând legislaţia şi literatura de specialitate atât din ţară,cât şi din diferite ţări de peste hotare (SUA, Anglia, Germania, Franţa, Rusia, Moldova) s-a stabilit că estenecesară perfectarea legislaţiei civile a Codului civil cu unele compartimente ce ar reglementa mai aprofundatnoţiunile de liberalităţi, testamentele şi donaţii pentru cauză de moarte. Face propuneri de lege ferenda.Specific pentru această teză este şi faptul că problema se cercetează cu un accent asupra liberalităţilor:testamente şi donaţii, care după opinia autorului sunt foarte importante la etapa actuală de dezvoltare a ţăriişi pentru viitor.Cercetările efectuate i-au permis autorului să formuleze un şir de concluzii şi propuneri de perfectare alegislaţiei civile, aplicării practicii judiciare, precum şi îmbunătăţirii activităţii organelor judiciare în cercetareaşi cauzelor civile privind succesiunile, creării unor noi posibilităţi în acest domeniu. Cercetările efectuate vorcontribui şi la îmbunătăţirea calităţii procesului de studii pentru pregătirea cadrelor calificate în jurisprudenţă,pentru aprofundare cunoştinţelor specialiştilor şi populaţiei. Se propune studierea mai aprofundată liberalităţilorsuccesorale într-un curs special.136SUMMARYMerisescu Anica “LIBERTIES IN THE SUCCESSION LAW: TESTAMENT AND DONATION”Doctoral Thesis in Law, specialization -12.00.03.-Civil Law, Family Law,Procedural Civil Law, International Private Law.Free International University from Moldova. Manuscript.The topical character of the succession is conditioned by the process of positive transformations in allthe domains of social and economic life of the state, by the deficiency of regulation of juridical reports

which, during decades, determined citizens way of life, by the ampleness of new reports of private property,etc. Researches for a more thorough study of one of the most important and actual problems of the Civil Law- the institution of liberties in the succession law, were made in the thesis. In the thesis was substantiated theconcept of this institution which is based upon the opinion that liberties are civil, unilateral, juridical factswith free title, the most important ones being testament and donation. Inquiring the legislation and referencematerials from the country and abroad (USA England, Germany, France, Russia) it was decided that thereis a need in concluding of the Civil Legislation of the Civil Code in some its compartments that wouldregulate more profoundly notions of liberalities, testaments and donations in the cases of death.Specific for the thesis is the fact that the problem is inquired with a visible accent upon liberalities:testaments, donations which, in author’s opinion, are very important at this moment in the development of thecountry and for the future.Researches made, permitted the author to formulate a number of conclusions and suggestions of concludingof the Civil Legislation of application of judicial practice, as well as, of improvement of judicial body’sactivity in the researches of civil causes concerning successions, in creation of new possibilities in this field.The researches made, will contribute to the improvement of the quality of the studying process for thepreparing of qualified staff in jurisprudence, for the enlarging of specialists and people’s knowledge. Athorough study of succession liberties in a specially provided course is advised.137Р Е З Ю М ЕМеришеску Аника. ВОЛЬНЫЕ СДЕЛКИ ВНАСЛЕДСТВЕННОМ ПРАВЕ: ЗАВЕЩАНИЕ И ДАРЕНИЕ.Докторская диссертация по специальности 12.00.03-частное право поспециализации:гражданское, семейное,гражданский процеcс, нотариальное, предпринимательское, информационное,междуна роднодное частное право, трудовое право,право социального обеспечения, насоискание ученой степени доктора права.Международный Независимый Университет Молдовы. Кишинэу. 2004. Рукопись__________.В диссертации проведены исследования по глубокому изучению одной изактуальнейших проблем гражданского права – института наследственного права. Былообоснованно концепция этого института, которая обосновывается на мнении о том, чтоэто в первую очередь вид юридической ответственности. Анализируя гражданскоезаконодательство как Республики Молдовы так и других стран (США, Англии, Франции,Германии, Ро ссии, Румынии), автор приходит к выводу о необходимостисовершенствования гражданского законодательства, гражданского кодекса, нормами правакоторые определяли гражданско - правовую ответственность как вид юридическойответственности а гражданско-договорную ответственность и гражданско - деликтнуюответственность как виды гражданско-правовой ответственности а не только какобязательство за неисполнения или причиненный вред. Предлагает формулировку нормправа по определения гражданско-правовой ответственности, условия ее наступления,гражданско-правовой деликтной и договорной ответственности, неустойки и ее форм ивидов, убытка и его форм, видов и другие.Отличительной особенностью диссертации является исследование гражданско-правовой ответственности в комплексе как самостоятельный институт гражданского права,акцентируя внимание на убытки как главное условия применения гражданско-правовой

ответственности выделяя особенности убытков причиненные при не исполнениидоговорных обязательств и убытков при случае причинения вреда. Исследуются разныевиды неустойки, разные виды ответственности за причиненный вред.Приведенный анализ зарубежной юридической литературы и законодательствапозволили автору обобщить много выводов и предложений. Основные положения ивыводы диссертации могут быть использованы для дальнейшего совершенствованиядействующего гражданского законодательства обеспечения реализации его норм, внедрения138в работу судов новых возможностей для решения спорных вопросов по гражданским делам.Проведенные исследования применимы и в учебном процессе по подготовке кадровыхюристов и других специальностей, изучающих гражданское законодательство. Было быцелесообразно внести специальный курс лекций по гражданско-правовой ответственности.139Cuvintele cheie:Act de liberalitate, succesiune, succesiune legală, testamentară, testament, testatori, succesori,donaţii cu cauză de moarte, donaţii între vii, donaţii între soţi, donaţii de bunuri viitoare, raport, predeces,revocabil, legat etc.Lista abrevierilor utilizate în teză.CCR sau Cod civil - Codul civil Român, CCRM – Codul civil al Republicii Moldova, ABA -AMERICAN BAR ASSOCIATION, U.P.C. - UNIFORM PROBATE COD , RSR –Republica SocialistăRomână.