Dimensiunea religioasa a existentei

Cuprins1. Sacrul si profanul..42. Homo Religiosus .................................................................63. Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie . ........74. Mitropolitul Varlaam..105. Dosoftei....116. Miron Costin.127. Simion Stefan....148. Antim Ivireanul.........159. Ion Neculce.. ...1710. Biblia de la Bucuresti1911. Bibliografie.. ...2212. Anexe.. ...23

"A tia latura religioas din istoria literaturii romneti nseamn a renuna la cunoaterea trsturii celei mai caracteristice din cultura noastr veche i una din feele ei de glorie. Nicolae Cartojan

Dimensiunea religioasa a existenteiInceputurile literaturii romne sunt legate de contextul ariei culturale din rsritul Europei, un spaiu complex format pe temeliile tradiiei bizantine. ncepnd cu secolul al XVII-lea, limba slavon, limba oficierii serviciului divin n biseric, ncepe s fie nlocuit treptat cu limba romana. n aceast perioad s-au tradus i s-au tiprit cazaniile (evanghelii explicate cuprinzand invataturi morale dezvoltate pe marginea textului biblic), carti religioase folosite de toti credinciosii si pravilele (corpuri de legi). Actele de cultura din cele trei tari demonstreaza ca mentalitatea religioasa, caracteristica Evului Mediu, este dominanta.

Inceputurile culturii scrise a romanilor sunt profund legate de viata lor spirituala, de credinta in Dumnezeu si de raportarea la sacru a fiecarui individ, fie el om simplu, slujitor al bisericii sau voievod. Religia, alaturi de istorie, este cel dintai fundal de manifestare a culturii scrise si a literaturii. Cartea religioasa romaneasca este mai intai o carte de cult in limba slavona, apoi o carte de cult in limba romana. Traducerea ei prilejuieste cea dintai exprimare a creativitatii prin cuvant in limba noastra, chiar daca timida, aproape insensibila la inceput. Trairea religioasa determina trecerea prin mai multe filtre a dogmei crestine si a cartilor sfinte: unul este cel al identitatii si al culturii colective, altul a identitatii si a culturii individuale.

Dimensiunea religioasa a existentei capata treptat forme de expresie romaneasca mai intai prin actul traducerii, apoi prin actul creatiei individuale, fie in cadrul bisericii, ca literatura religioasa, fie in afara ei, ca literatura de inspiratie religioasa. In ce masura participa fiecare dintre ele la scrierea primelor pagini de literatura romana este intrebarea prin care poate fi rezumat cazul romanesc al inceputurilor literaturii.

Sacrul si profanul

In Sacrul si profanul, Mircea Eliade prezinta anumite conceptii ale sale asupra lumii senzoriale si extrasenzoriale. Cartea a fost conceputa pentru marele public, ca o introducere generala n studiul fenomenologic i istoric al faptelor religioase. Scopul su este de a face acest domeniu accesibil i cititorului neavizat i de a furniza o serie de informaii i definiri a conceptelor de sacru i profan fr a fi nevoie de parcurgerea unei prea ntinse bibliografii. Astfel, sunt atinse urmtoarele problematici: Spaiul sacru i sacralizarea lumii, timpul sacru i miturile. n primul rnd, putem spune c omul ia cunotin de sacru pentru c acesta se manifest, se prezint ca fiind ceva cu totul diferit de profan. Se propune termenul de hierofanie, care nseamn dezvluire a sacrului, putnd chiar afirma c istoria religiilor este alctuit din mai multe hierofanii. Omul arhaic are tendina de a tri ct mai mult n sacru sau n intimitatea obiectelor consacrate, deoarece pentru el sacrul nseamn realitate, perinitate, eficacitate. Astfel, pentru homo religiosus sacrul se poate manifesta n obiecte, pietre, arbori etc., lucru pe care omul modern nu l poate concepe sau accepta. Astfel se disting dou moduri de a fi n lume: modul sacru i modul profan. Acestea sunt dou situaii existeniale asumate de ctre om de-a lungul istoriei. Scopul acestei cri este de a prezenta noiunea de sacru, lsnd la o parte pe ct posibil pe cea de profan. O prim definiie a sacrului poate fi totui aceea c sacrul se opune profanului. n primul capitol, Eliade trateaz noiunea de spaiu sacru, subliniind c pentru omul religios, spaiul prezint n primul rnd rupturi care permit constituirea lumii, acestea fiind cele care dezvluie punctul fix, axis mundi, care are menirea de a face legtura ntre cele trei nivele ale lumii: Infernul, Lumea terestr i Cerul,(Sacrul). Omul arhaic are deci nevoie de plasarea lui i a locuinei lui n Centrul Lumii, ct mai aproape de punctul care face legtura cu divinul i care i ofer echilibrul care i este necesar. Homo religiosus a avut ntotdeauna fric de acel ntuneric primordial i de acea omogenitate a spaiului care i confer relativitate, nesiguran, de aceea el i asum responsabilitatea de a imita cosmogonia prin sacralizarea spaiului ce urmeaz s l locuiasc. Pentru aceasta, el are nevoie de rupturi n omogenitatea spaiului care s fac trecerea de la sacru la profan. Omul nu reuete prin propriul su efort s consacre un spaiu, ci ritualul de consacrare este eficient doar dac este reprodus lucrarea zeilor. Un spaiu poate fi consacrat i prin cucerirea de teritorii sau prin defriarea spaiilor necultivate. Cci haosul care trebuie transformat n cosmos este prezent att atunci cnd un teritoriu ntins nu este locuit, ct i atunci cnd un teritoriu este locuit de o populaie strin care trebuie cucerit i sacralizat. Precum am spus, lumea se formeaz de la un singur punct care este considerat sacru. Acel punct, axis mundi, poate aprea n mai multe forme: un munte, un stlp etc. Deci imaginea universului pornete de la un centru, ceea ce explic cum n unele tradiii satul pornete de la o rspntie. n unele regiuni ale Asiei, cnd se vrea construirea unui nou sat, se caut o rscruce natural, unde dou drumuri se ntretaie perpendicular. Astfel satul va fi mprit n patru sectoare care nfieaz cele patru orizonturi, iar n mijlocul satului este ridicat locul de cult. Aceeai imagine a celor patru orizonturi poate fi ntlnit i n simpla construcie a unei locuine, cei patru perei fiind cei care confer casei calitatea sacr.

Eliade evidentiaza printr-o secventa din Vechiul Testament faptul ca, pentru omul religios : revelatia unui spatiu sacru are valoare existentiala: nimic nu poate incepe, nici nu se poate face fara o orientare prealabila. Totusi pentru experienta profana spatiul este, deopotriva omogen si neutru; nu exista nici o ruptura care sa determine deosebiri calitative intre diversele parti ale masei sale.Lumea moderna confunda religia ca forma de viata cu crestinismul. Folclorul popoarelor europene (credinte, obiceiuri, comportamentul in fata Vietii si a Mortii) poate evidentia o mica parte din perspectiva religioasa arhaica. Mentalitatea medievala: homo religiosus

Omul medieval are alta mentalitate decat omul modern, traind in alt orizont cultural. Omul medieval este prin excelenta un homo religiosus, care comunica cu Dumnezeu, si cu sfintii, crede in semne si minuni, are cultul moastelor, face pelerinaje la locuri sfinte.

Omul medieval vede lumea ca pe o creatie divina, I se supune neconditionat lui Dumnezeu, iar cataclismele si razboaiele ii apar ca moduri de avertizare sau pedeapsa din partea lui Dumnezeu ori ca interventie a puterii diavolului. In ambele cazuri, iesirea din impas presupune recunoasterea pacatelor si indreptarea lor prin penitenta.

Realitatea din jur ofera semne la care au acces cu precadere cei initiati: calugari si peoti, astrologii de pe langa curtile domnesti, voievodul insusi care domnea ca unsul lui Dumnezeu pe pamant.

Mentalitatea medievala se confrunta cu marile epidemii de ciuma, catastrofe naturale (cutremure, inundatii), perioade lungi de seceta si foamete, razboaie ce dureaza uneori zeci de ani. Toate genereaza sentimentul de instabilitate a lumii si nesiguranta a vietii.

Religia oficiala si autoritatea bisericii coexista cu crestinismul popular; de-alungul secolelor s-au perpetuat superstitii, credinte si practici pagane legate de vechile religii ale naturii.

Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie

Literatura noastra veche din epoca slavonismului se poate mandri cu o opera literara exceptionala, ca stil, ca spirit si continut. Este vorba de opera unuia din cei mai cucernici si cei mai invatati domnitori ai Munteniei, de Invataturile lui Neagoe Basarab. Aceasta lucrare, de dimensiuni relativ mari, este o completare la stirile pe care ni le da istoria cu privire la stralucita domnie a voievodului muntean de la inceputul secolului al XVI-lea, la personalitatea lui inzestrata cu inalte calitati sufletesti, la mediul moral si cultural al epocii. In aceasta opera se proiecteaza idealurile vietii de atunci, inaltator si inviorator; aici gasim crampeie din viata curtilor noastre domnesti, aici apare figura smerita, dar barbateasca si plina de intelepciune batraneasca a lui Neagoe Basarab.

Opera lui Neagoe Basarab in redactia pe care o publica N. Iorga, se compune din 11 parti inegale si , la prima vedere disparate in continut. Prima si cea mai mare parte, intitulata Cuvantul ,contine bucati din Cartea Regilor (din Vechiul Testament), alese insa nu la intamplare, ci ca sa ilustreze anumite invataturi. Se incepe astfel:

Iubitul meu fiu! Mai inainte de toate se cade sa cinstesti si sa lauzi neincetat pe Dumnezeu, cel mare si bun si milostiv si ziditorul nostru cel intalept si ziu si noaptea si in tot ceasul si in tot locul Urmeaza o rugaciune cu citate din Psalmii lui David, in care il preamareste pe Domnul, dupa care iar se adreseaza catre fiul sau si-I recomanda sa fie milostiv tuturor oamenilor si tuturor noroadelor care ti le va da, spune el pe mana tasa nu omori pe nimeni far judecata dreapta, si far de ispovedanie, ca sa nu fii si tu injunghiat far de mila, ca mieii . Toti oamenii, macar domni, macar bogati, macar saraci, toti gresesc si de aceea el il invata pe fiul sau sa fie ingaduitor fata de slabiciunile omenesti. Imparatul si domnul se cuvine sa aiba judecata dreapta si nefatarnica, ca cinstea imparateasca si domneasca judecata iubeste. Domnul nu trebuie sa fie mandru; el este dator sa-si pazeasca curatenia sufletului, caci omul are trup si suflet. Si sa nu gandesti, citim intr-un loc, ca eu le graiesc acestea din capul mieu, pentru ca toate acestea ti le graiesc din Sfanta Scriptura si ti le zic ca sa-ti fie de povata si de indreptare.

Domnul trebuie sa fie credincios lui Dumnezeu, sa se fereasca de eretici si de pagani. Imparatul Constantin cel Mare a crezut in semnul crucii si cu acel semn toate razboaiele le biruia. Si Neagoe Basarab face istoria lui Constantin dupa operele hagiografice pe care le-a avut la indemana, demonstrand credinta lui Constantin in Dumnezeu si viata lui sfanta.

Cu toata incoerenta citatelor si textelor mai mari, imprumutate din Scriptura, in aceasta parte a operei reies indatoririle unui carmuitor de popoare, care este trimisul lui Dumnezeu, catre Dumnezeu si catre supusii Sai. Dar si supusii sunt datori sa-l asculte pe domnitor. Ca de la Dumnezeu se da imparatia si domnia sip e pamant si in cer Pentru aceia nimeni san u indrazneasca, nici slujitor, nici taran, nici nimeni sa-si ridice firea si gandul cu mestesug viclean, dintru indemanarea diavolului, spre imparatul sis pre domnul si stapanul loracela cu adevarat de pripa isi va adduce mania lui Dumnezeu cea dreapta spre nedreptul sau cap.

In urmatorul fragment se recomanda calugarilor a se feri de pizma, de rautate si de a se indeletnici cu lucrul manual; sederea far de lucru face moarte sufletului. Cand sezi in chilia-ti, de aceste trei lucruri te ingrijeste: de ruga, de invatatura si de rucodenie. Mai departe gasim sfaturi din practica misticii crestine: se arata calea pentru a veni in contact cu Dumnezeu.

Incepand cu partea a patra, opera lui Neagoe Basarab capata un alt character, simtindu-se influenta personala. El se adreseaza la inceput Mitropolitului tarii, Macarie si clerului, aceasta parte fiind vazuta ca o spovedanie. Se tanguieste ca a chinuit-o pe mama sa cand ea traia, prin faptul ca ea l-a nascut, ingrijit si a muncit o viata intreaga, ca o albina. Dar albina noaptea se odihneste, iar tu, maica mea, niciodata n-ai avut odihna nici ziua, nici noaptea, nici macar intr-un ceas, nici te-ai saturat niciodata de osteneala. Pentru aceea, iubita maica, te numesc pe tine mai ostenitoare decat albina si decat pasarile cerului si decat pestii marii.

Cea mai frumoasa parte, patrunsa de o adanca simtire si imbracata intr-o forma aleasa, in care autorul isi revarsa durerea, este consacrata mortii fiului sau, Petru: O, fiul meu Petru, iata ca-ti trimit coruna, surguciul si diademele, pentru ca tu erai stilparea mea cea inflorita, de care pururea se umbreau si se racoreau ochii miei. Iar acum stilparea mea s-a uscat si florile ei s-au vestijit si s-au scuturat, si ochii miei au ramas arsi si parliti de jalea infloririi tale. O, iubitul mieu fiiu Petru, eu gandeam si cugetam sa fii domn sis a veselesti batranetele mele oarecand cu tineretele tale si sa fii biruitoriu pamantului. Autorul insa nu cade in disperare; el isi gaseste mangaiere in credinta in Dumnezeu.

In partea a sasea, intitulata Pentru soli si pentru razboaie sunt evidentiate elemente din timpul razboaielor, astfel incat primirea solilor se va face cu fastul cuvenit si cu multa diplomatie, indifferent de tipul de vesti aduse.

Urmatoarele capitole, Cuvantul pentru pecetluirea acestei carti si Rugaciunea lui Ioan Neagoe Basarabla iesirea sufletului sau sunt povete pur religioase, in care se vorbeste despre mantuirea sufletului si in care autorul cere iertare pentru greselile pe care le-a comis.

La sfarsitul cartii, gasim un Cuvant de invataturacatre doua slugi credincioase ale sale si dragi, carele se lepadara de lume si se detera vietii calugaresti. Si aceasta invatatura nu iese din cadrul intregii lucrari, luate in ansamblu, desi ea pare fara legatura cu capitolele de mai inainte, fapt care ii face pe unii istorici sa o considere ca lucrare aparte. Si aceasta invatatura are forma didactica, impestritata cu citate din Sfanta Scriptura. Sunt povete cu character monahal, ascetic, in care se repeat unele idei din scrierile ascetice pe care le-am remarcat mai inainte: Din frica lui Dumnezeu se naste postul, iara din post curatia, iara din curatie rugaciunea, iara rugaciunea naste smerenia, smerenia naste dragoste etc.

In opera lui Neagoe Basarab se gasesc si elemente contemporane de o mare valoare pentru noi. Pe langa datele cu privire la familia lui, la mama si copiii sai, la mitropolitul tarii si la zidirea manastirii Arges, aici gasim si elemente extreme de pretioase cu privire la viata si obiceiurile curtilor domnesti, a raporturilor dintre domni si boieri, a felului cum se primeau solii, cum se purtau razboaiele: Auzi cum locuiesc tatarii in case facute pe roate si lacasul lor este facut tot ca al unor pastori.

Se contesta de catre unii autenticitatea acestei opera, se semnaleaza caracterul ei compilativ; nici una, nici alta nu micsoreaza valoarea ei ca opera literara. In aceasta opera mosaic, cum o numeste profesorul D.Russo, se oglindesc ca intr-o picatura de apa intreaga conceptie slavo-bizantina asupra vietii, intreaga cultura slavo-bizantina cu caracterul ei ascetic si religios. Daca am admite chiar parerea lui Russo, ca opera lui Neagoe Basarab este alcatuita in secolul al XVII-lea de catre un calugar admirator al lui Neagoe, nici atunci ea n-ar pierde din importanta ei literara.

La inceput s-a crezut ca Invataturile lui Neagoe Basarab au fost scrise in romaneste (B.P.Hasdeu si A.Densusianu). A.D.Xenopol si D.Russo presupuneau ca textul Invataturilor au fost scrise in greceste. Majoritatea istoricilor literaturii au inclinat spre parerea (la care ulterior a aderat si D.Russo) ca Invataturile lui Neagoe Basarab au foist scrise totusi in limba slava, din acre ele au fost taduse mai tarziu in romaneste. Aceasta parere isi gaseste sprijin in faptul ca profesorul rus P.Lavrov a descoperit in anul 1896, in Biblioteca Nationala din Sofia, niste fragmente slavonesti vechi, pe care le-a publicat in 1904.

O cercetare mai atenta a textului romanesc, cu toate ca el vadit- a fost innoit, ar da argumente noi in sprijinul acestei teze. Stilul in care este scrisa opera lui Neagoe, pe alocurea constructia frazei (de ex: obidele trupului sunt spasire sufletului, p.142), cuvinte luate de-a dreptul din textul slav: libov, pohvala, dosadi, bdenie, rucodelie, spasenie, trezvire, zlobiv etc., dovedesc ca textul romanesc care s-a pastrat a fost tradus din limba slava. La aceste stiri cu privire la istoria textului mai adaugam ca profesorul de la Universitatea din Atena, Sp. Lambros, precum si profesorul D.Russo au descoperit cate o versiune greceasca la Muntele Athos, fapt care dovedeste ca originalul slav a avut ca model izvoare bizantine..

Mitropolitul Varlaam

Mitropolitul Varlaam (pe numele sau de mirean Vasile Motoc)s-a nascut in Balotestii Putnei, intr-o familie de razesi si a intrat in cinul calugaresc la Manastirea Secu. A fost, pe rand, egumen, duhovnic si a fost hirotonit mitropolit in 1632. A invatat greceste si slavoneste iar in 1637, avea gata traducerea Cazaniei. S-a implicat in viata culturala si politica, bucurandu-se de o mare reputatie in lumea ortodoxa figurand chiar, la un moment dat pe lista candidatilor la scaunul vacant al Patriarhiei din Constantinopol. Este apropiat al domnitorului Vasile Lupu dar prabusirea acestuia a dus si la caderea lui Varlaam. S-a retras la Manastirea Secu, si a impartit averea neamurilor si a murit in 1657 fulgerat la maini.

In operele sale, limba romana dobandeste un stil propriu, cu fraze expresive, cu pasaje remarcabile prin energia tonului si prin ritmul constructiei. Cazania lui Varlaam sau Cartea romneasc de nvtur Dumenecele preste an i la praznice mprteti, cuprinde 74 de predici pentru toate duminicile dint-un an i pentru srbtorile mai nsemnate ale bisericii, ns cuprind i sfaturi de nfrnarea viiilor i a patimilor, de infratire si ajutorare a aproapelui.

Legendele povestite de Varlaam cu reale insusiri epice vor fi ascultate cu mai mult interes de popor decat greoaiele parabole evanghelice. Considerand ca inaintea omului este viata si moartea si ca nu alegem moarte in loc de viata, Varlaam combate punct cu punct dogmele bisericii calvine, adresandu-se in special celor din partile Ardealului cu noi intr-o credinta, adica romanilor ortodocsi. Tonul polemicii mitropolitului este muscator: Protestantii scrie el calca in picioare poruncile dumnezeiesti, ceea ce spun ei nu se gaseste in sfintele scripturi, ci au fost scoase din capul lor. In ultima carte, la traducere careia Varlaam numai a colaborat scriind prefata este Seapte taine a besearicii , un volum in care sunt condamnate superstitiile si vrajile si se dau norme pentru indreptarea sufletelor noastre cele pacatoase concepandu-se o paritate a claselor macar in planul credintei religioase.

Limba cartilor lui Varlaam este o limba literara cu caracter popular, cu anumite trasaturi regionale dar si cu unele influente slavone medievale, o sinteza a normelor limbii romane literare din acea epoca.

Dosoftei

Poet propriu zis, Clement Marot al nostru, este clericul Dosoftei pe numele mirenesc Dimitrie Barila, fiu al unui negutator numit Leontari si al Misirei. Ar fi fost macedonean dupa tata si avea, la Lemberg, ruda pe un Chiriac Papara, originar din Ianina, epitrop al scolii Fratia ortoxoda. Cariera lui Dosoftei este asemanatoare cu cea acontemporanului sau, Miron Costin. Si el dorea o colaborare a crestinilor (moldiveni, poloni, rusi), menita sa opreasca expansiunea otomana, dar nu avea in aceasta privinta tactul diplomatic si rabdarea lui Miron Costin. In 1679, Gheorghe Duca primeste din partea turcilor misiunea de a mijloci pacea cu rusii. Profitand de prilej, Dosoftei trimite la Moscova doua scrisori, una adresata lui Nicolae Milescu, alta patriarhului Ioachim, cu rugamintea de a-i expedia un teasc de tipografie cu litere. Cererea i-a fost indeplinita, dupa cum rezulta din versurile de multumire tiparite in cartea Parimiile preste ani :Laudata s-aiba direptul pomana,/In ceri si pre lume fara de prihana,/Ca si de la Moscova luceste ucoare,/Intinzand lungi raze si bun nume supt soare;/Ioachim svantul, a sfanta cetate,/Acea imparateasca de crestinatate./La dansul pentru mila cine nazuiaste/Cu ovilit suflet bine-l daruiaste./C-am nazuit si noi la svanta lui fata,/Primitu-ne-au bine ruga cu dulceata./Din patriersie datu-ne-au tipare,/Sufleteasca treaba, si bine ne pare.

Cu aceste slove a tiparit Dosoftei la mitropolia din Iasi, in romaneste, principalele carti necesare serviciului liturgic: Psaltire de-ntales a santului imparat proroc David (1680), Molidvenic de-ntales (1681), Molidvenicul cel mic si Sfanta Liturghie (1683). Tot in 1683 incepea sa tipareasca in limba romana un Octoih sau Osmoglasnic (cele 8 slujbe duminicale pe glasuri aparte a lui Ioan Damasceanul, scrisa in anul 735). La aceste carti liturgice trebuie sa adaugam Acatistul Preceste tiparit in 1673 tot la Uniev si Gheata si petreacerea svantilor, in patru volume (Iasi, 1682-1686).

Adevarata creatie a lui Dosoftei ramane traducerea in versuri Psalmilor. Cu aceasta remarcabila opera, mitropolitul Moldovei, contempoan cu Miron Costin si emul al sau, a dat priml serios impuls poeziei noastre culte, imbogatind totodata si lirica anonima, populara.

Miron CostinMiron Costin (1633-1691), continuatorul cronicii lui Grigore Ureche, este un carturar de tip renascentist, cu o insemnata cultura, cu lecturi din scrierile antice, din "Iliada" lui Homer si "Eneida" lui Vergiliu. Este in acelasi timp un istoric lucid, cu o vasta informatie in domeniu, framantat sa nu se piarda in negura anilor faptele insemnate ale neamului, pe care incearca sa le recupereze in scrierile sale cele mai importante, "Letopisetul Tarii Moldovei" si "De neamul moldovenilor".Miron Costin a inceput prin a scrie versuri intr-un moment cand poezia era la noi o indeletnicire vag incercata, incidentala. Avem temeiul sa credem ca poemul filosofic Viata lumii a fost scris intre 1671-1673, cand Miron Costin avea aproape patruzeci de ani, cam pe vremea razboiului turco-polon, inainte de aparitita Psaltirii in versuri a lui Dosoftei. Tema poemului Viata lumii, rezumata intr-un motto scos din Ecleziast, desertarea desartarilor si toate sunt desarte..., este asa numita tema a sortii alunecoase (Fortuna labilis), foarte raspandita in literatura universala, mai ales in Evul Mediu.

Poemul debuteaza cu comparatia vietii cu o ata subtire, ceea ce ne duce la pomenitul vers din Ovidiu (omnia sunt hominum tenui pendentia filo):

A lumii cant cu jale cumplita viata /Cu griji si primejdii, cum ieste si ata,/Prea subtire si-n scurta vreme traitoareIdeea trecerii necontenite a timpului a cantat-o si David in Psalmii 39 si 90 si Virgiliu, in Georgia (III, 284). Sed fugit interea, fugit inreparabile tempus,/Singula dum capti circumvectamur amore.. si Ecleziatul , din care se inspira indeosebi Costin. Poetul pare atins in aceasta privinta de un pesimism fara leac, prevazand surparea inevitabila a intregii lumi. Cerul, soarele, luna, stelele si pamantul toate vor pieri, fiindca: Nu-i nimica sa stea in veci, toate trece lumea, / Toate-s nestatatoare, toate-s niste spume. De fapt, ca si Ecleziastul, Miron Costin urmareste temperarea pornirii spre glorie, modelarea spiritului feudal de conchista. Asa cum solul scit vorbeste lui Alexandru Macedon, poetul atrage atentia asupra instabilitatii norocului : Norocul la un loc nu sta, intr-un ceas schimba pasul.

"Viata lumii" are drept concluzie o privire moralista asupra conditiei umane: pentru a fi fericit, omul trebuie sa faca pe pamant numai fapte bune. Dintre cronicarii moldoveni, Miron Costin este scriitorul cu gradul cel mai mare de complexitate, prin eruditie, orizont cultural, valoarea si amploarea documentarii, tendinta de integrare a evenimentelor din istoria Moldovei in cele ale istoriei europene, viziunea moralista, uneori polemica si virulenta, asupra destinului uman si al popoarelor, nu in ultimul rand prin rafinamentul stilistic, rezultat din modul in care utilizeaza toate artificiile literare ale epocii.

In poezia pe tema sortii labile, se utilizeaza in mod obisnuit enumeratia, evocarea marilor glorii prabusite in noianul timpurilor, ca pietrele intr-un abis. Intr-o nota, poetul explica intelesul unor pilde ce sunt in stihuri dupa izvoare neidentificate pana in prezent. Sfaturile care se dau in continuare, Orice faci, fa si cauta firsitul cum vine. amintesc de dictonul latin medieval din Gesta Romanorum:Quinquid agis, prudenter agas et respice finem.Poem de inspiatie religioasa, dar de esenta didactica, Viata lumii se sfarseste cu un precept asupra conduitei umane: existenta fiind scurta, omul trebuie sa se ilustreze prin fapte bune. Binele e telul suprem al vietii. Miron Costin avea idee de masura (prefera masura de 13 silabe) si de rima (cuvintele ceale la sfarsitul stihului a doao stihuri sa tocmeasca intr-un chip, pe o slova sa sa citeasca). Recomanda lectorului, contopirea, coliziunea sau eliziunea vocalelor in hiat.unde va fi de traganat sa traganezi, unde de scurtat, sa scurtezi, fara a avea totusi o notiune clara despre ritm si scandare. Viata lumii este un poem cult de rezonanta biblica. InIstoria ieroglifica si in Descriptio Moldaviae, Dimitrie Cantemir il citeaza ca pe un bocet popular anonim. Imaginea cu viata fragila precum firul subtire (de origine ovidiana) a devenit in orice caz populara, de vreme ce o vom regasi cu aproape un secol si jumatate mai tarziu la Nicolae Vacarescu.

Cu aceasta pilda scrisu-t-am si eu aceasta mica carte, a cariia numile ieste Viata lumii, aratandu-ti pre scurtu cum este lunecoasa si putina viiata noastra si supusa pururea primejdiilor si primenelilor. Nu sa pofteasca vreo lauda dintr-aceasta putina osteneala, ci mai multu sa vaza ca poate si in limba noastra a fi acest feliu de scrisoare ce se cheama stihuri...".

In poemul "Viata lumii" Miron Costin concentreaza teme literare de mare raspandire si rasunet, reluate mai tarziu de poetii romantici romani si indeosebi de Mihai Eminescu in motivul ruinelor si in marea poezie a destramarii domului universal al lumilor.

Simion tefan

Mitropolitul Simion tefan (1643-1651), a fost un crturar i traductor romn, mitropolit al Ardealului. A dat mare ndemn tipririi i traducerii de cri bisericeti, n timpul ct a pstorit.Originar din Alba Iulia, a studiat la o coal mnstireasc din capitala Transilvaniei, fiin ales, n 1643, arhiepiscop i mitropolit scaunului Blgradului i a Vadului i a Maramurului i a toat ara Ardealului.

Noul Testament, tiprit de el nsui la Alba Iulia, n 1648, sub patronajul lui Gheorghe Racoczy, este important prin Predoslovia compus de el. Dup ce l omagiaz pe Racoczy din grija cruia s-a tiprit cartea i care l-a trimis la fraii si de dincolo de muni s nvee, emite cteva preri interesante n sensul unificrii limbii. El este primul nvat romn care definete noiunea de circulaie a cuvintelor printr-o comparaie din domeniul civilizaiei monetare a epocii, cnd banii de aur erau valabili pretutindeni: Bine tim c cuvintele trebuie s fie ca banii, c banii aceia snt buni carii mbl n toate rile; aea i cuvintele, acealea snt bune carele le neleg toi. Predoslovia se ncheie cu prea bine cunoscuta figur de stil a epocii din Pravila de la Govora, pe care o utilizau atunci toi scriitorii: Socotete, cititorule, n ciast carte, pentru c n-au scris ngerii din ceriu, ci au scris mn pctoas, din rn fcut.

Tiprind Noul Testament al lui Silvestru, el face o declaraiune de mulumire ctre George Racotzi, principele Transilvaniei, apoi o prefa ctre cititor. Aici ne spune c, ndat dup moartea lui Silvestru, a cercetat lucrarea acestuia i a aflat o sum de greeli, provenite din pricin c traductorul rposat nu tia bine grecete. De aceea a luat texte greceti, latineti i slavoneti i a completat lucrarea pe care ar voi s-o vad citit de toi romnii, nu numai de cei din Transilvania. Tot el a remarcat i marea disponibilitate a limbii romne de a se mbogi cu neologisme.Antim Ivireanul

Antim Ivireanul s-a nscut in 1660 in Iviria ,ca fiu al lui Ioan si al Mariei. A fost rpit la 16 ani de turci si vndut ca sclav la Constantinopol. Acolo, prin destoinicia sa, a invatat mestesugul imprimeriei si limbile turca, greaca si araba si a reusit sa-si redobandeasca libertatea. Numit director al tipografiei Mitropoliei din Bucuresti, Andrei a intrat in tagma monahala schimbandu-si numele in Antim. Prima tiparitura iesita din mainile sale este cartea de Invataturi ale lui Vasile Macedoneanul catre fiul sau Leon (1691). Tipareste la Manastirea Snagov carti in greceste si romaneste (Evanghelia romaneasca, Psaltirea romaneasca, Evanghelia greco-romana).

In 1703 este numit episcop de Ramnic unde si-a lsat cu modestie si umilina amprenta sa monahala, s-a identificat cu suferinele prin care trecea tara sub dominaia turceasca, aspirnd la scuturarea jugului robiei.

A tradus in romaneste si tiparit la Targoviste Dumnezeestile si sfintele liturghii a celor dintru sfintii parintilor nostri, Catavasier si o culegere de Pilde filozofesti. A ridicat sase edificii in Bucuresti si biserica Antim in care spera sa fie inmormantat. Opera principala a lui Antim Ivireanul, Didahiile predici scrise si rostite intre 1709-1716, nu s-a tiparit in timpul vietii autorului, desigur datorita mortii sale premature, ceea ce a impiedicat raspandirea lor si influenta asupra literaturii imediat urmatoare. Manuscrisul original se afla la Academia Romana. Ar fi o greseala sa socotim ca Didahiile lui Antim Ivireanul sunt o opera in intregime originala. El compileaza mai multe izvoare pe care, spre deosebire de traducatorii de cazanii, le citeaza macar in parte.

Carturarul avea unele notiuni de filosofie si nu numai din sfintii parinti Atanasie ori Dionisie, dar si din Socrate, Aristotel, Democrit si Anaxagora. A deprins in timp procedeele artei, a fost constient de rosturile compozitiei si si-a dat seama de efectul pe care-l poate produce asupra ascultatorilor ospatul cuvintelor. El depaseste canoanele stramte ale talcului Evangheliei si proloagelor hagiografice, luand in considerare publicul caruia i se adreseaza si cauta sa-l educe conform cu trebuintele lui.

Cu toate ca Antim isi tinea predicile la mitropolie, unde auditorul era constituit din boieri, el se adreseaza mai mult poporului, celor mici si asupriti, aratandu-si simpatia pentru cei obiditi. Isi exprima indignarea fata de cei care practica sudalmele, nesocotind legile civile si crestinesti. Pornind de la ideea ca nu s-au facut nimeni invatat sau intelept din cei ce s-au rasfatat in mancari, Antim satirizeaza pe cei de dati viciului lacomiei, care stramba din nas la ideea postului. In Didahiile sale el osandeste cu vehementa delatiunea, asociind-o cu uciderea si concluzionand ca, din punct de vedere duhovnicesc, nu poate fi iertare pentru ea. Ca orice om al bisericii,Antim Ivireanul crede ca orice rau se poate indrepta prin practica virtutii si respectarea autoritatii domnesti.

Poet ca si Dosoftei, Antim nu are darul povestirii si predicile sale contin prea putine pasaje epice, abia cateva scurte parabole. In schimb, pasajele lirice abunda si unul din cele mai pure este cel in care se face, cu o mare bogatie de comparatii si epitete, ca in Acatist, lauda Fecioarei. Inainte de Eminescu, Antim a numit luna stapana marii si tot el, evocand un episod evanghelic, a dat cea dintai imagine plastica a furtunii pe mare iar apoi, facand o apropiere intre episodul evocat si vremea sa fructifica timpul in care tara se afla bantuita de jafurile si robia turceasca.

Prabusirea lui Antim Ivireanul a venit in vremea lui Nicolae Mavrocordat care l-a destituit si l-a trimis in exil la Mnstirea Sfnta Ecaterina din muntele Sinai. Pe drum, ns, ostaii turci l-au omort, aruncndu-i trupul n apele rului Tungisa, lng Adrianopol. Abia dup 250 de ani (1966), Patriarhia ecumenic a anulat nedreapta sentin de caterisire dat asupra marelui Ierarh i Mucenic Antim.

ION NECULCE (1672-1745)

Cronicar, provenit dintr-o familie de mari boieri inrudit prin casatorie cu Cantemirestii, ajunge la rang inalt in timpul domniei lui Dimitrie Cantemir. Pribegeste vreme de noua ani (in Rusia si in Polonia), dupa lupta de la Stanilesti si revine in tara cu firman de iertare de la Poarta. Repus in drepturi, ocupa diferite dregatorii pana la sfasitul vieii. In plina maturitate (1733), incepe sa scrie Letopisetul Tarai Moldovii de la Dabija voda pana la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat, continuand cronicile lui Grigore Ureche si Miron Costin. Letopisetul este precedat de O sama de cuvinte, o culegere de legende culs din traditia orala fara atestare documentara. Intentia fictionala reiese din indemnul adresat cititorilor: Cine le va citi si le va crede, bine va fi, iara cine nu le va crede, iara va fi bine. Majoritatea legendelor il au ca personaj principal pe Stefan cel Mare.

O sam de cuvinte este o opera important a lui Ion Neculce, lucrarea cuprinznd 42 de legende cu un coninut educativ i o naraiune simpl dup cum spune i Alexandru Piru n "Istoria literaturii romne de la origini pn la 1830: Ceea ce face farmecul legendelor lui Neculce este coninutul lor educativ fr ostentaie sau cumpnit anectodic, epicul cuminte, btrnesc, naraiunea simpl, popular. Este lesne de neles de ce legendele din O sam de cuvinte au fost att de citite i prelucrate de scriitorii din secolul urmtor. Acetia au gsit fr mult zbav subiecte de-a gata, necesitnd doar versificaia pentru a fi transformate n cntece, balade sau peome.O sama de cuvinte cuprinde legende, respectiv scurte povestiri caracterizate prin acuratetea stilului si unitatea actiunii, texte care prezinta fapte legate de o epoca istorica sau, si mai ades, de viata unui voievod. Povestirile au fost culese de Neculce si transpuse in maniera personala si sunt cuprinse aici aproape toate tipurile narativului. Asfel legenda a X-a este o anecdota pusa pe seama logofatului Tautu, care, plecat intr-o misiune diplomatica la Curtea Otomana, se face de ras prin atitudinea lui grobiana, in timp ce legenda XXXVII reprezinta un adevarat epos de aventura pe tema juramintelor facute in copilarie. Legenda XVI ataca tema slugii devenite voievod, iar legendele XXII si XXIII trateaza latura senzationala a mortii lui Barnovski. In procesul creatiei literare intamplarea se modifica, supusa unei retrairi subiective, caci orice naratiune cu intentii estetice dezvolta sau condenseaza o povestire prima, dupa cum observa Claude Bremond: Ea o regenereaza, nu o imita niciodata. Ceea ce este povestit nu este, in textura sa intima, un complex de evenimente si de roluri organizate dupa legi care ii sunt straine, ci o alta povestire care a pus deja sub forma de rol, a inrolat tesatura narabilului. De la aceasta teza trebuie pornit in cercetarea legendelor lui Neculce, care, in fond, repovesteste istorii unanim cunoscute in epoca sa. In mod conventional, o poveste exprima o intamplare simpla numita fabula, dezvoltata uneori intr-un subiect si expusa obligatoriu printr-un discurs narativ. In cele 42 de legende, intitulate O sama de cuvinte, Ion Neculce abordeaza teme variate; apar aici povestiri monografice (III, V), anecdotice (X), miraculoase (XV), de aventuri (XX), dramatice si senzationale (XXIII, XXXVII), precum si povestea in poveste (IV). Povestirile lui Neculce se caracterizeaza prin stil alert si concis, sunt scrise in limbaj popular, cu umor autentic. Scrieri fictionale, legendele prezinta intamplari care ilustreaza caracterul unei personalitati, dar exista si povestiri expuse pentru nota lor dramatica.Numarul mare de informatii condensate in imagini, pe cat de rezumative, pe atat de percutante, confera impresia de viata aflata in desfasurare, capabila sa explodeze in detalii infinite, impresie care persista de-a lungul intregului volum. Cele mai multe dintre povestirile lui Neculce fructifica faptul legendar, situandu-l insa in acelasi registru al naratiunii condensate, al evenimentului nedezvoltat inca, dar care pare sa se afle in posibila si imediata desfasurare. In legenda a XV-a, se spune ca un sihastru din Slatina Sucevei are viziuni ciudate in zilele de sarbatoare: el vede lumini deasupra unui copac. Dupa un timp, ii apare Maica Precista in vis si ii spune ca Alexandru Lapusneanu trebuie sa ridice acolo o manastire. Sihastrul ii povesteste toate acestea voievodului si lacasul se inalta. Cronicarul nu dezvolta insa tema visului prevestitor, ceea ce ar fi dat amploare fictionalului, ci o enumera printre alte fapte care au condus la ridicarea manastirii. In fond, intr-un text, explicatia si interpretarea se opun si se conciliaza, indefinit, in chiar inima lecturii, prin implicarea directa a cititorului, care da valoare si nume unei scriituri.Neculce are ca principala insusire tocmai aceasta capacitate de a-l implica pe receptor. Nu evenimentul, cat posibilitatile lui de derulare epica fascineaza in povestirea neculceana. La Neculce se descopera o tehnica incheiata a portretului in care intra cateva note tipice: o insusire sau o anomalie fizica, starea intelectului, predispozitia etica; o insusire sau o scadere morala, un tic, o manie, un obicei, totul dozat, ritmat si rotit in jurul unei virtuti sau diformitati substantiale. Portretul neculcean sta la mijloc intre caricatura si tablou. Neculce se serveste de procedee stilistice simple si sobre, la fel ca toti scriitorii populari. Stilul lui este de obicei direct, adica propriu: spune lucrurilor pe nume, asa cum face masa cea mare a vorbitorilor, neinfluentati de teorii estetice sau de modele literare consacrate. Expresiile figurate, care exista totusi in opera cronicarului, nu sunt sau nu fac impresia a fi creatii personale, intrucat apartin limbii intregului popor, unde au intrat pe masura ce au luat nastere in conditii determinate, devenind, cu timpul, un bun obstesc al colectivitatii lingvistice.

BIBLIA DE LA BUCURESTITraducerea integrala a Bibliei s-a facut la noi dupa mai mult de un secol si jumatate de sfortari, din initiativa si cu cheltuiala domnitoruluiSerban Cantacuzino. Manuscrisul a fost pus sub tipar in luna noiembrie 1688 si a fost terminat de tiparit in septembrie 1689 in domnia lui Constantin Brancoveanul. Observand ca pana in zioa de astazi...n-au ramas nici un neam , nici o limba (macara si varvara si carii la cele de apoi hotara ale lumii departati) ca sa nu citeasca intru a lor limba dumnezaiasca scriptura , domnitorul a hotarat ca Biblia sa se talmaceasca in intregime si in limba poporului roman (de subliniat ca opera este oferita rominilor din toate provinciile romanesti: ruminilor, moldovenilor si ungrovlahilor, adica transilvanenilor).La realizarea traducerii au fost angajati peste 70 de invatati straini si locali.

Traducatorii romini, ei sunt aratati in epilog: Serban biv 2 logofet i brat ego Radul logofat, fratii Greceanu. O mina de ajutor in acest sens va fi dat si mitropolitul Tarii Rominesti Teodosie si Mitrofan, episcopul de Husi, in sarcina caruia a fost tiparul.In ceea ce priveste izvoadele vechi, se intelege ca traducatorii au folosit tot ce se talmacise mai inainte, tipariturile rominesti coresiene, Palia de la Orastie, Noul Testament al lui Simion Stefan si versiune manuscrisa a Vechiului Testament a lui Nicolae Milescu. Biblia de la Bucuresti (1688)Stema rii Romneti, de pe prima pagin a Bibliei

Cunoscut i sub numele de Biblia de la Bucureti sau Biblia lui erban Cantacuzino aceasta lucreare reprezint prima ediie integral n limba romn a textului Sfintei Scripturi. Bazndu-se pe traducerile anterioare ale crturarilor, Biblia de la 1688 va constitui, la rndul su, un punct de referin pentru toate traducerile textului sacru care se vor realiza de acum nainte. Mai mult, va contribui la cristalizarea limbii romne literare n toate provinciile romneti, fiind considerat ca o expresie a unitii romnilor de pretutindeni. Dumnezeiasca Scriptur s-au tlmcit spre neleagerea limbii rumneti Tiprirea Bibliei de la Bucureti s-a realizat n timpul domnitorilor erban Cantacuzino (1678-1688) i Constantin Brncoveanu (1688-1714), ambii iubitori de credin i cultur. Pregtirile pentru editare au nceput n jurul anului 1682, cu strngerea materialelor necesare i alctuirea grupului de crturari nsrcinai cu aceast lucrare, dintre care amintim pe arhiepiscopul Ghermano de Nisa (directorul Academiei Greceti din Constantinopol), Sevastos Kymenites (directorul colii Greceti din Bucureti) i fraii Radu i erban Greceanu. Probabil ca Gherman din Nis a fost inlocuit de Dosithei, patriarhul Ierusalimului , care semneaza prefata, rolul lui , ca si al predecesorului sau, fiind doar de consultant. Biblia de la Bucureti reprezint o oper de mari proporii pentru vremea n care a fost tiprit: are 944 de pagini, format mare. Textul este imprimat cu litere mici, chirilice, dispus pe dou coloane, cu excepia celor dou prefee unde exist o singur coloan. Scrierea folosind caractere chirilice era un lucru obinuit pentru acea vreme; ea se va menine pn n timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, cnd va fi nlocuit cu alfabetul latin.

Dimensiunea religioasa a calauzit nu numai existenta, da si conceptia celor care au scris in aceasta perioada. Ei cred ca tot ce se petrece pe pamant este hotarat de Dumnezeu, dupa cum marturiseste si Miron Costin: Orice nevointa pune omul, sorocul lui Dumnezeu, cum este oranduit, a-l clati nime nu poate. Dintotdeaua religia a fost piatra de temelie a umanitatii, fiind nu numai motivul evolutiei dar totodata si centrul acesteia. Lucrul acesta a fost posibil prin credinta si prin cultura diferitelor popoare in diferite momente ale istorieiBibliografie:

Calinescu George :Istoria literaturii romane, Editura pentru literatura, 1968

Calinescu George: Istoria literaturii romne de la origini pn n prezent, ediie ngrijit de Al. Piru, Editura Minerva, Bucureti, 1985

Ciobanu Stefan : Istoria literaturii romane vechi, Editura Eminescu, Bucuresti, 1989

Costin Miron : Opere alese, Biblioteca pentru toti , 1986

Eliade Mircea : Sacrul si profanul , Editura Humanitas, 2005

Manolescu Nicolae : Istoria critica a literarurii romane vol I, Editura Fundatiei culturale romane, Bucuresti, 1997

Manolescu Nicolae : Istoria critic a literaturii romne, vol. I, Ediia a II-a, Editura Minerva, 1990

Negrici Eugen : Expresivitatea involuntar, Editura Minerva, 1977

Piru Al : Istoria literaturii romane de la origini pana in 1830, Editura stiintifica si enciclopedica ,Bucuresti, 1977

Piru Al.: Literatura romn veche , Bucureti, 1961

Sorohan Elvira: Introducere in istoria literaturii romane, Editura Universitatii Al.I. Cuza", Iasi 1997.

Sorohan Elvira : Naratori si modelare umana in medievalitatea romaneasca , Editura Junimea , Iasi, 2000

30 Octombrie 2008

Dimensiunea religioasa a existentei

-Studiu de caz-

Curelusa Luiza

Feher Ewa-Miruna

Sandu Robert Cristian

Suhan Catalina