strategia de dezvoltare teritorialĂ a romÂnieisdtr.ro/upload/studii/21. sinteza_infrastructuri...

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studii de fundamentare

2014

STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEI STUDII DE FUNDAMENTARE

Servicii elaborare studii în vederea implementării activităţilor proiectului cu titlul „Dezvoltarea de instrumente şi modele de planificare strategică teritorială pentru sprijinirea viitoarei perioade de programare post 2013”

Beneficiar:

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Ministru: Liviu Nicolae DRAGNEA Contract nr.: 122/ 02.07.2013

Elaboratori asociaţi:

S.C. Agora Est Consulting SRL Administrator: Florin‐Silviu BONDAR

şi Quattro Design SRL – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi

Director general: Toader POPESCU

STUDIUL 21. INFRASTRUCTURI CULTURALE Asociat responsabil: Quattro Design – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi

Raport de sinteză. 2014

2

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studii de fundamentare Studiul 21

2

Infrastructuri culturale Quattro Design – Arhitecți şi urbanişti asociați 2014

3

Studiul 21. Infrastructuri culturale

I. Informaţii generale

I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului

Domeniul 6. Cultură şi patrimoniu Studiul 21. Infrastructuri culturale

I.2. Tipul raportului (iniţial, intermediar, final)

Raport de sinteză

I.3. Lista autorilor, colaboratorilor

Quattro Design – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi Autori: arh. urb. Irina POPESCU‐CRIVEANU, urb. Ramona UNGUREANU, arh. Şerban POPESCU CRIVEANU Cartografie, GIS: dr. geogr. Sorin BĂNICĂ, dr. geogr. Gheorghe HERIŞANU Consultanţilor de specialitate: Dr.arh. Sergiu NISTOR, dr. Virgil Ştefan NIŢULESCU

I.4. Cuprinsul raportului

V. Raport de sinteză V.1. Scopul studiului, problematică şi ipoteze de cercetare V.2. Diagnostic

V.3. Tendinţe de evoluţie V.4. Priorităţi de dezvoltare V.5. Sinteza strategică şi operaţională

Harta 21.1. Numărul bibliotecilor publice pe judeţe în anul 2012 Graficul 21.1. Număr cititorilor activi pe judeţe / media cititorilor activi pe judeţ Fig.1. Repartiţia infrastructurilor culturale în teritoriu (1) Fig.2. Repartiţia infrastructurilor culturale în teritoriu (2)

I.5. Anexă

Cuprinsul raportului final

4


4

V. Raport de sinteză

V.1. Scopul studiului, problematică şi ipoteze de cercetare

Scopul studiului este stabilirea stării infrastructurii culturale şi a implicaţiilor în teritoriu în ceea ce priveşte educaţia şi cultura populaţiei, precum şi stabilirea modului de reflectare a culturii populare în manifestări specifice.

Pentru a contura politici, programe şi proiecte din domeniul cultural care să fundamenteze dezvoltarea teritorială a României, studiul a realizat un diagnostic al culturii privită din trei perspective: ca reţea a infrastructurilor culturale existente, ca sumă de concepţii, tradiţii şi valori şi ca sector de actvitate (industrii culturale şi creative). Diagnosticul a pornit de la observarea situaţiei de fapt din România anilor 1990‐2013.

După 1990, pierderea treptată a autorităţii statului (deconcentrare, descentralizare) a condus la dispariţia sau utilizarea infrastructurilor culturale în alte scopuri decât cele culturale. În aceeaşi situaţie a fost şi infrastructura urbană, afectată major de delăsare, urmată de privatizare sau închiriere/concesionare pentru utilizări. Infrastructura de cinematografe s‐a distrus aproape în totalitate, cea de muzee s‐a diminuat, cea de biblioteci trecând destul de convenabil peste această perioadă de tranziţie către economia de piaţă. Un proces mai lent a fost acela de retrocedare către foştii proprietari a imobilelor preluate abuziv de către stat, ceea ce are astăzi repercusiuni majore asupra întregii infrastructuri culturale, dar mai ales asupra instituţiilor muzeale.

Pe de altă parte, creşterea/diversificarea ofertei culturale a glisat dinspre rolul social activ către propagandă şi de la propagandă către iresponsabilitate sau divertisment, cu toate problemele derivate din această modificare de fond. Nu trebuie uitat faptul că, în România de după 1990, patrimoniul de stat, judeţean sau local a fost considerat o piedică şi nu un avantaj, nicidecum o pierdere a cărei înlocuire trebuie prevăzută în mod planificat. De aceea, sub termenul de „descentralizare” sau de „privatizare”se ascunde, mai ales în domeniul cultural, lipsa de dorinţă de a administra acel patrimoniu.

În aceeaşi perioadă şi cu precădere după integrarea în UE, metodele şi practicile globalizării s‐au impus în toate domeniile vieţii sociale, economice şi culturale. Urmând principiile definite pe plan european care vizează o întoarcere la tradiţie – în state în care nu mai există populaţie rurală care să menţină vie această tradiţie – se poate, însă, recupera rolul social pierdut al acţiunii culturale coordonatoare a Statului. Pe de altă parte, promovarea inovaţiei este o altă direcţie care poate fi urmată cu beneficii majore, cu singura condiţie a existenţei unor seturi de politici publice coordonate.

Nu în ultimul rând, reducerea populaţiei României şi schimbul de populaţie urban‐rural după criterii economice sau de opţiune de viaţă conduce la o nouă pătură de proprietari rurali, ale căror obiective sunt autosusţinerea în condiţiile culturii noului mileniu. O parte semnificativă din aceştia vor forma o nouă pătură a intelectualităţii rurale de vocaţie, în lipsa programelor Statului de atragere a medicilor, farmaciştilor, profesorilor ş.a. în comunele care au nevoie de aceştia.

Cea mai importantă ofertă culturală din România este oferită de sistemul public, prin intermediul instituţiilor publice de cultură finanţate direct de Ministerul Culturii sau de Administraţiile Publice Locale, constatându‐se faptul că şi după apariţia posibilităţilor legale de a constitui o ofertă privată, instituţiile publice deţin în continuare o poziţie principală în producerea şi oferta de bunuri şi servicii culturale. Acest fapt se datorează existenţei unei infrastructuri distribuite pe tot teritoriul ţării, atât în ceea ce priveşte localurile proprii de desfăşurare a activităţilor culturale, cât şi personalul angajat şi posibilităţilor de formare a acestuia în sistemul de învăţământ românesc.

Deţinerea unei poziţii principale nu denotă, în schimb, o bună funcţionare şi îndeplinirea corespunzătoare a obiectivelor de atragere şi menţinere a interesului publicului, de recunoaştere a valorii şi a importanţei serviciilor oferite.

Problemele sistemului instituţional au apărut din lipsa unor reforme care să răspundă dinamicii societăţii contemporane. Forma de organizare stabilită de cadrul normativ specific în vigoare respectă prevederile sistemului public bugetar, ceea ce a condus la o protejare a instituţiilor publice culturale de piaţa competitivităţii şi la ignorarea schimbărilor din sfera consumatorilor de cultură (apariţia mai multor tipuri de public cu aşteptări şi pretenţii diferite).

Completarea ofertei s‐a produs prin apariţia manifestărilor culturale contemporane susţinute, în principal, de mediul privat şi domeniul s‐a extins prin dezvoltarea industriilor culturale şi creative care au readus în prim plan rolul economic al culturii.

Problematică şi întrebări de cercetare Au fost analizate infrastructura culturală (muzee, colecţii, expoziţii, case memoriale, biblioteci), infrastructura de spectacole (săli de teatru, săli de cinematograf, săli de concert, case de cultură), formaţiile artistice de profesionişti şi de amatori, evenimente culturale (festivaluri, spectacole), artizani, zone etnologice şi obiceiuri notabile, manifestări culturale contemporane (cultura urbană), sistemul instituţional şi politicile culturale. O atenţie deosebită a fost acordată infrastructurii culturale din mediul rural (cămine culturale, case de cultură, biblioteci, muzee locale) şi a analizării programelor adresate dezvoltării acesteia.


5

Întrebările care au ghidat studiul au fost formulate în raport cu cele de mai jos:

Care sunt relaţiile dintre populaţie şi manifestările culturale?

Care sunt implicaţiile educaţiei şi ale culturii populaţiei în teritoriu?

Care sunt relaţiile din zonele care prezintă infrastructură culturală dezvoltată?

Cum se poate dezvolta, prin programe şi proiecte, infrastructura culturală în zonele în care aceasta e absentă?

Ce beneficii ar putea avea pentru societatea românească creşterea nivelului cultural al populaţiei?

Ipoteze de cercetare

Aparent declin al infrastructurii culturale „clasice” în teritoriul naţional;

Migraţia către forme de cultură alternativă în zonele urbane;

Declinul infrastructurii culturale din zonele rurale;

Posibilitatea reînvierii tradiţiei româneşti, de încurajare a culturii în mediul rural;

Creşterea rolului industriei culturale şi creative în procesul de dezvoltare.

V.2. Diagnostic

Principale constatări ale studiului:

Cea mai importantă ofertă culturală din ţară este cea organizată de Ministerul Culturii; acesta este şi administratorul celei mai importante părţi din patrimoniul statului.

Existenţa în ţară a unei infrastructuri culturale puternice şi diversificate (muzee, săli de spectacole, biblioteci, cămine culturale, case de cultură), cele mai multe localuri fiind în domeniul public al statului sau al colectivităţilor locale;

Absenţa din obiectivele politicii de dezvoltare duse de administraţia publică centrală şi locală a obiectivului de susţinere a nivelului cultural al populaţiei; absenţa ideilor de susţinere, în principal, a culturii populaţiei care locuieşte în mediul rural.

Cheltuielile de întreţinere a instituţiilor culturale şi a localurilor sunt foarte mari, iar susţinerea bugetară în scădere.

Colectivităţile locale au în patrimoniu case de cultură, cămine culturale, colecţii artistice şi muzee şi fac faţă greu cheltuielilor de funcţionare a instituţiilor şi de întreţinere a localurilor.

În ultimii ani au fost retrocedate unele localuri care fuseseră naţionalizate, cele mai multe dintre ele localuri ale muzeelor şi cinematografelor;

Existenţa unei industrii creative private, cu aport la PIB, nesusţinută de stat (ramuri creative, creatori populari, meşteşugari în curs de dispariţie ş.a.)

Inexistenţa pe plan local a funcţiunilor artistice de amatori;

Existenţa unor fenomene populare culturale care încă nu sunt bine susţinute de stat sau de autorităţile locale: festivaluri artistice, evenimente culturale, târguri tradiţionale, procesiuni şi sărbători religioase ş.a.

Formarea lentă a sectorului privat de infrastructuri culturale (cu excepţia cinematografului);

Necesitatea măririi numărului de teatre (se înregistrează creşterea numărului de spectatori), teatre pentru copii, muzee şi expoziţii, biblioteci publice cu echipare modernă şi cu un inventar adus la zi. Necesitatea repartiţiei teritoriale judicioasă a acestora, pentru micşorarea decalajului enorm dintre Bucureşti şi restul ţării; necesitatea micşorării decalajului între oraşele mari pe de‐o parte, şi oraşele mici sau satele ţării pe de altă parte.

Sectorul cultural privat are mare nevoie de spaţii construite repartizate judicios în ţară.

Existenţa a foarte puţine săli de sport şi bazine de înot, amplasate numai în oraşele importante.

Susţinerea foarte slabă de către stat sau de autorităţile locale a mişcării sportive în totalitatea ei (cu excepţia susţinerii cluburilor de fotbal).

Apariţia multor infrastructuri sportive extraurbane, finanţate din fondurile locale, fonduri europene şi fonduri private; înfiinţarea unor instalaţii sportive intraurbane cu scop lucrativ executate din fonduri private (în general, instalaţii de mici dimensiuni);

Formarea lentă a unui segment orientat spre cultură al societăţii non‐etatice;

Constatări pe tematici studiate: Constatări cu privire la spectacole, teatre, cinematografe:

În medie, la 100.000 loc. există 170 spectacole/an ceea ce înseamnă că 600 loc. pot beneficia de 1 spectacol/an;

Numărul spectacolelor trebuie mărit pentru a avea o ofertă culturală care să satisfacă cererea şi pentru a susţine creşterea nivelului cultural al populaţiei;

Este necesară o susţinere puternică a statului pentru realizarea mai multor teatre profesioniste;

Este necesară susţinerea statului pentru realizarea teatrelor de amatori, mai ales în sate şi oraşe mici.

Există o scădere semnificativă atât a numărului de localuri (cinematografe) cât şi a numărului de spectacole în cinematografe, petru toate regiunile ţării, cu excepţia regiunii Bucureşti‐Ilfov pentru care a fost identificată o creştere a numărului de spectacole cinematografice după anul 2000.

Există o medie sub 10 spectatori/100 loc. ceea ce conduce la interpretarea că 1 spectator vede un film o dată la 10 ani.

6


6

Harta 21.1. Numărul bibliotecilor publice pe judeţe în anul 2012 Sursa: prelucrare urb. Ramona Ungureanu, geogr. Sorin Bănică – Quattro Design, pe baza datelor INS – Tempo‐home – CULTURĂ – 1. Biblioteci; Constatări cu privire la reţeaua de biblioteci: Reţeaua de biblioteci este bine reprezentată în regiunile Nord‐Est, Sud‐Muntenia, Nord‐Vest şi Sud Vest‐Oltenia şi slab reprezentată în regiunile Vest şi Centru; numărul mic de instituţii pentru regiunea Bucureşti‐Ilfov se poate explica prin lipsa acestui tip de infrastructură în zona Ilfov şi prin modul în care este concentrată populaţia în capitală.

Există diferenţe între regiuni şi în ceea ce priveşte numărul cititorilor înscrişi în biblioteci. Cei mai mulţi cititori înscrişi la bibliotecă, conform statisticilor INS (date până în 2012), au fost înregistraţi în regiunile Nord‐Est şi Sud‐Muntenia, existând o bună relaţionare între numărul de biblioteci ale acestor regiuni şi numărul cititorilor activi.

Graficul 21.1. Număr cititorilor activi pe judeţe / media cititorilor activi pe judeţ Sursa: date INS – Tempo‐home – CULTURĂ – 1. Biblioteci; POPULAŢIE; prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design


7

Constatări cu privire la domeniul sportului: Fotbalul este un sport aducător de venituri, cu o bună reprezentativitate în ceea ce priveşte infrastructura sportivă; Se observă, în prezent, funcţionarea sălilor de sport private de mici dimensiuni amplasate în cartierele oraşelor mari (săli

de fitness); Se observă o diminuare a terenurilor de sport pentru construcţii (mai ales în cazul învăţământului primar şi secundar); Se remarcă incomodarea totală a canotajului pe lacul Snagov prin inexistenţa unor reglementări de folosire a acestuia

(ambarcaţiunile private, de agrement se suprapun peste programul de antrenament al sportivilor) Apariţia marilor infrastructuri sportive: pârtii de ski, motocross, aerodromuri sportive, stadioane private, şcoli sportive,

călărie, sporturi nautice, telegondole, teleferice, terenuri de golf; Realizarea unor investiţii mari în stadioane de fotbal (Bucureşti, Cluj, Izvorani, Mogoşoaia, Chiajna); Cmpetiţiile de importanţă internaţională sunt încă în număr redus, principală cauză fiind neîndeplinirea condiţiilor de bază

a infrastructurilor sportive (capacitate săli, standarde sportive etc.);

Constatări cu privire la muzee, colecţii publice, case memoriale: În anul 2012 au existat aprox. 10 mil. vizitatori, inclusiv străini; Muzeul cu cel mai mare număr de vizitatori din ţară este Palatul Peleş; Muzeele private, colecţiile săteşti, etnografice nu beneficiază de o statistică; Există o serie de grupuri de sculpturi în aer liber (Galaţi, Brăila, Buzău ‐ Măgura) supuse degradării; Există puţine programe de publicitate şi de încurajare în frecventarea muzeelor (Noaptea porţilor deschise, Noapte

muzeelor).

Constatări cu privire la evenimente culturale în teritoriu: Statisticile sunt inexistente sau incomplete; Se manifestă forme noi de evenimente culturale cu aport turistic important, care trebuie luate în considerare; Evenimentele culturale presupun fluxuri de cetăţeni, adunări de oameni, stimularea apariţiei de servicii, în special,

turistice; Evenimentele culturale sunt un catalizator al coeziunii teritoriale; Evenimentele culturale nu sunt susţinute de stat, au eventual, o susţinere locală, dar, în general, reprezintă o investiţie

privată;

Constatări cu privire la domeniul patrimoniului mobil: Slab cunoscut, slab cercetat, slab pus în valoare. Domeniu dominat de perspectiva contrafăcută a perioadei socialiste şi de

noua abordare comercială a folclorului; Dominat de problema ‐ moştenită din perioada socialistă ‐ a inexistenţei de spaţii proprii pentru expunere şi conservarea

colecţiilor, documentelor ‐ care impune, cu cea mai mare urgenţă, construirea de spaţii adecvate şi de soluţii temporare de adăpostire a colecţiilor (procesul de retrocedare a clădirilor reprezentative fiind în curs)

Sistemul muzeelor, încadrarea administrativă a acestora, corelarea cu activitatea de cercetare necesită reevaluare Multe muzee au trecut prin etape de recreare sau modernizare susţinute şi de gestiune competitivă rezultatele sunt

vizibile în cazul MNŢR, MNAC, MNAR ş.a. Necesitatea sprijinirii sistemului privat/local de expunere a patrimoniului (şi în special a colecţiilor din mediul rural)

Infrastructurile culturale românești în date: 168 săli de spectacole, 65 teatre, 81 cinematografe; 11309 biblioteci din care 2663 biblioteci publice; 9 complexe sportive naționale, 48 cluburi sportive, 55 federații sportive, 64 stadioane; 663 muzee și colecții publice; 36 de posturi radio și 112 posturi de televiziune cu difuzare prin satelit (naţionale/regionale); 725 posturi de radio şi 248 posturi de televiziune locale, cu difuzare terestră;

8


8

Fig.1. Repartiţia infrastructurilor culturale în teritoriu (1) Sursa: date INS – Tempo‐home – Cultură; Ministerul Tineretului şi Sportului, prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design

Fig.2. Repartiţia infrastructurilor culturale în teritoriu (2) Sursa: date INS – Tempo‐home – Cultură; prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design


9

Diagnostic: Absenţa politicilor publice de educare şi culturalizare a populaţiei din mediul rural a condus la apariţia disparităţilor rural‐urbane în domeniul cultural, constând în absenţa aproape totală a ofertei culturale din mediul rural care a condus treptat şi la degradarea localurilor infrastructurilor culturale. Existenţa unor centre culturale dezvoltate numai în câteva oraşe mari ale ţării, interesul scăzut pentru restul teritoriilor şi pierderea tradiţiilor a creat dezechilibre culturale care adâncesc problemele sociale şi economice dintre mediul urban şi rural.

Diminuarea potenţialului cultural şi neimplicarea culturii în politicile de dezvoltare scad şansele consolidării educaţiei cetăţenilor, îmbunătăţirii coeziunii sociale, a protejării şi valorificării patrimoniului cultural şi a dezvoltării economiei locale (turism, industrii creative şi culturale).

V.3. Tendinţe de evoluţie

Degradarea infrastructurilor culturale, cu precădere în mediul rural şi în oraşele mici;

Utilizarea infrastructurii culturale în alte scopuri decât cele culturale;

Pierderea, în continuare, a spaţiilor culturale amplasate în clădiri retrocedate vechilor proprietari;

Degradarea grupurilor de sculpturi în aer liber (Galaţi, Brăila, Buzău ‐ Măgura);

Creşterea iniţiativei locale în ceea ce priveşte evenimentele culturale;

Diminuarea veniturilor directe în diferitele tipuri de infrastructură;

Absenţa investiţiilor în domeniu și diminuarea cheltuielilor pentru menţinerea şi dezvoltarea infrastructurii culturale;

Diminuarea numărului meşteşugarilor și pierderea tradiţiilor locale.

V.4. Priorităţi de dezvoltare

Direcții prioritare și ținte formulate prin strategii generale și sectoriale

Documentele strategice de referinţă, analizate (sau mentionate) în Cap. II.2. şi II.5., împreună cu alte documente strategice (unele recente, în curs de aprobare) stabilesc elemente strategice şi operaţionale pentru domeniul 6. Cultură și patrimoniu. Dintre acestea, cele mai relevante sunt:

Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României, Orizonturi 2013‐2020 are stabilit un obiectiv național pentru anul 2013 în ceea ce privește dimensiunea culturală a dezvoltării durabile, prin care este propusă “creșterea accesului tuturor categoriilor de populație, din toate zonele și mediile sociale, la informație și cultură și îmbunătățirea statutului social și economic al creatorului și artistului”.

În ceea ce privește patrimoniul mobil (muzee, colecții cu specific divers, arhive etc.) sunt propuse: Perfecționarea cadrului legislativ și normativ și asigurarea accesului publicului larg la muzee și colecții printr‐o bună

promovare; Pregătirea continuă a specialiștilor muzeografi și în management și marketing cultural; Diversificarea activităților așezămintelor muzeale și dezvoltarea schimburilor de expoziții între muzeele Uniunii

Europene; Dezvoltarea infrastructurilor culturale; Stabilirea și adoptarea măsurilor care să vizeze asigurarea securității și integrității exponatelor.

În cadrul acestei strategii mai sunt stabilite obiective strategice și direcții de acțiune care vizează artele spectacolului, lectura publică și bibliotecile, artele vizuale și iașezămintele culturale.

În Strategia Deltei Dunării pentru perioada 2011‐2015 este propusă dezvoltarea tradițiilor meșteșugărești și conservarea ocupațiilor tradiționale în această zonă, prin sprijinirea creatorilor locali (în special a celor din mediul rural) și prin sprijinirea pescarilor (pescuitul fiind una dintre cele mai importante activități economice din Delta Dunării).

În Acordul de Parteneriat propus de România pentru perioada de programare 2014‐2020 este evidențiată o provocare privind incluziunea socială și este analizat impactul pe care serviciile culturale (alături de cele sociale și de asistență medicală) îl au asupra incluziunii sociale.

Acțiuni necesare propuse pentru dezvoltarea acestor servicii: Aplicarea și în cultură a tehnologiilor informaționale care au posibilitatea de a îmbunătăți eficiența serviciilor culturale

destinate cetățenilor; Recunoașterea mai bună pe scena națională și internațională a valorilor culturale ale României; Necesitatea investițiilor în e‐cultură cu rolul de a îmbunătăți promovarea educației și turismului, de a “facilita accesul

publicului la resursele culturale” și de a stimula sectorul digital.

Studierea strategiilor dedicate culturii realizate până în prezent, citate în prezentul studiu, arată că unele obiective propuse de acestea au fost realizate cu succes, pe când altele nu au fost atinse, justificarea venind din asumarea sau neasumarea obiectivelor de către instituţii responsabile, de existenţa unor linii de finanţare uşor de accesat, de existenţa finanţărilor de la bugetul de stat, de implicarea sau neimplicarea activă a artiştilor şi comunităţilor locale.

10


10

Pe baza strategiilor studiate, s‐au făcut următoarele constatări:

Activităţile propuse de ONG au un rol activ în mediul cultural, acestea fiind adesea susţinute de A.F.C.N., astfel, ONG atrag finanţări nerambursabile într‐un procent ridicat, oferind ocazia cetăţenilor să participe la viaţa culturală; acest lucru demonstrază existenţa unor asociaţii cu experienţă, dedicate proiectelor culturale care ar trebui să devină parteneri direcţi şi permanenţi ai instituţiilor de stat;

Specializarea proiectelor culturale pe tipuri de beneficiari, grupuri ţintă: public adult, copii, turişti români şi străini etc.

Eforturile depuse până în prezent în domeniul cultural au condus la dezvoltarea culturală, educaţia şi dezvoltarea publicului, la manifestarea multiculturalităţii şi a multidisciplinarităţii în actelede cultură şi la dezvoltare locală;

Au fost realizate o serie de infrastructuri culturale în mediul urban, atât prin construirea de noi infrastructuri, cât şi prin recuperarea şi reconversia culturală a unor spaţii/clădiri industriale sau altele, dezafectate sau abandonate (fenomen care s‐a manifestat mai ales în capitală, la iniţiative private).

Obiectivele mai puţin realizate care trebuie urmărite în continuare sunt:

Susţinerea reabilitării infrastructurii culturale de bază din mediul rural şi din oraşele mici, fiind necesară, pentru început, crearea unei baze de date cu privire la existenţa şi starea infrastructurii amintite;

Sprijinirea artiştilor şi artiştilor aflaţi la început de carieră;

Dezvoltarea de noi forme artistice;

Creşterea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi operatorilor culturali;

Extinderea legăturilor interinstituţionale, susţinerea de parteneriate între autorităţile regionale, judeţene şi locale pentru realizarea în comun de investiţii;

Integrarea socială prin cultură;

Dezvoltarea şi implementarea proiectelor culturale adresate comunităţilor locale;

Implementarea unei politici de formare (de bază şi continuă) a personalului de specialitate.

Crearea de noi specializări profesionale, în vederea asigurării unor resurse umane competente, capabile să dezvolte noi servicii (în bibliotecă, muzee, galerii de artă etc.);

Priorități și direcții de dezvoltare la nivel național și teritorial

Politică de investiţii în infrastructura culturală: întreţinere, reparaţii, realizarea unor capacităţi noi

Construirea de spaţii noi pentru infrastructura culturală de interes naţional (şi, în primul rând, un program de construire de muzee reprezentative pentru România);

Sprijinirea proiectelor de punere în valoarea a grupurilor de sculpturi în aer liber (Galaţi, Brăila, Buzău) prin crearea unor muzee în aer liber (ex: Metaloteca Dunării Galaţi) pentru punerea în valoare a monumentelor de for public realizate în cadrul taberelor de sculptură ai anilor ’60, ’70, ’80 – vezi pp. 40‐41;

Sprijinirea muzeelor şi colecţiilor săteşti;

Sprijinirea muzeelor şi colecţiilor bisericeşti, mănăstireşti;

Politică de cercetare a stării culturii în plan naţional şi de încurajare a ridicării nivelului cultural în mediile urban şi rural; programe de investiţii şi de sprijinire a iniţiativelor locale

Politică de sprijinire a evenimentelor – la nivelul statului, la nivelul judeţelor

Politică de sprijinire şi formare a meşteşugarilor – în ateliere, în şcoli speciale ş.a.


11

V.5. Sinteza strategică şi operaţională

O viziune (nouă, sau măcar revigorată) având obiective strategice realiste porneşte de la evaluarea şi adoptarea schimbărilor paradigmatice contemporane din domeniul instituirii, conservării, restaurării şi punerii în valoare a patrimoniului cultural şi, cu precădere, de la reevaluarea următoarelor trăsături ale domeniului:

În detrimentul monopolului claselor privilegiate și respectiv a experților, beneficiarii și principalii contributori în definirea patrimoniului cultural au devenit colectivitățile;

Rolul patrimoniului cultural nu mai este exclusiv acela de a ilustra pentru erudiți evoluția artelor și succesiunea marilor evenimente ori personalități, ci acela de a contribui la dezvoltarea umană și creșterea calității vieții colectivităților.

În perspectiva Convenţiei‐cadru a Consiliului Europei privind valoarea socială a patrimoniului cultural pentru societate (art. 2):

Patrimoniul cultural constituie un ansamblu de resurse moştenite din trecut pe care persoanele le consideră, indiferent de regimul de proprietate a bunurilor, ca o reflectare şi o expresie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor lor în continuă evoluţie. Acesta include şi toate aspectele de mediu care rezultă din interacţiunea în timp între persoane şi locuri;

O comunitate patrimonială este formată din persoanele care ataşează o anumită valoare aspectelor specifice ale patrimoniului cultural pe care ei doresc, în cadrul acţiunii publice, să le menţină şi să le transmită generaţiilor viitoare

Părţile convin să promoveze o recunoaştere a patrimoniului comun al Europei care include (art. 3):

Toate patrimoniile culturale din Europa care constituie, în ansamblu, o sursă partajată de memorie, înţelegere, identitate, coeziune şi creativitate; şi

Idealurile, principiile şi valorile născute din experienţa progreselor şi a conflictelor trecute, care favorizează dezvoltarea unei societăţi a păcii şi a stabilităţii bazată pe respectul drepturilor omului, a democraţiei şi a Statului de drept.

Aplicarea Convenției de la Faro în România – după semnarea acesteia de către statul român, menţionată în programul de guvernare – trebuie concepută ca pe o completare și extindere a obligațiilor pe care țara noastră și le‐a asumat în virtutea aderării la Convenția de la La Valetta și la Convenția de la Granada. Îndatoririle statelor în domeniul configurării legislative, administrative, fiscale și metodologice a sistemelor de protecție a patrimoniului arhitectural ori arheologic, deja prevăzute prin Convențiile Consiliului Europei din 1985 și 1992 se întregesc prin Convenția de la Faro cu:

Precizarea rolului social al patrimoniului, privit ca resursă în raport cu o comunitate ce‐i împărtășește valorile culturale ori economice, precum și instituirea conceptului de patrimoniu cultural european comun,

Provocarea construirii unei relații multipolare între patrimoniul cultural, pe de o parte, și autoritatea centrală de protecție a patrimoniului, administrațiile publice locale și diversele straturi sociale și colectivități, pe de altă parte. Această relație este bazată pe dreptul persoanelor și colectivităților de a se bucura de patrimoniul cultural ‐ ca parte a dreptului la cultură și identitate culturală – și de responsabilitatea comună în a contribui la protejarea și punerea în valoare a acestuia.

Domeniul culturii – în sens larg – este integrat în noţiunea de patrimoniu cultural propusă de Convenţie, inclusiv problemele patrimoniului mobil şi ale patrimoniului intangibil.

Viziunea domeniului Cultură şi patrimoniu ia în considerare faptul că patrimoniul cultural al României, astfel înţeles, reprezintă o parte a patrimoniului cultural european comun, set de valori culturale în concordanţă cu drepturile fundamentale ale omului, cu principiile statului de drept, ale democrației și coeziunii sociale, împreună cu elementele patrimoniului cultural ce le materializează. Prezervarea patrimoniului cultural reprezintă o obligaţie europeană şi naţională, responsabilitatea fiind împărţită între state, administraţie publică locală, comunităţi şi cetăţeni.

Obiectivul strategic al domeniului, bazat pe înţelegerea rolului major al patrimoniului cultural pentru societate, este promovarea culturii şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural în beneficiul comunităților.

Obiectivul general în privinţa infrastructurilor culturale este promovarea culturii ca premisă a dezvoltării comunităților, în acord cu specificul și rolul fiecărui tip de comunitate în societate.

Pentru orizontul 2020, viziunea ia în considerare faptul că patrimoniul cultural al României reprezintă o parte a patrimoniului cultural european comun, set de valori culturale în concordanţă cu drepturile fundamentale ale omului, cu principiile statului de drept, ale democrației și coeziunii sociale, împreună cu elementele patrimoniului cultural ce le materializează. Prezervarea patrimoniului cultural reprezintă o obligaţie europeană şi naţională, responsabilitatea fiind împărţită între state, administraţie publică locală, comunităţi şi cetăţeni.

În acest context, cultura este un instrument de regenerare socială (urbană / rurală) şi economică, reprezentând nu numai un set de atitudini, cencepţii, obiceiuri, valori şi tradiţii ci şi un sector de activitate, cultural şi creativ, plus de valoare pentru economia locală dezvoltată de ramurile industriilor creative şi de turismul generat de activităţile culturale.

12


12

Infrastructurile culturale reabilitate, modernizate şi dotate, atât în oraşele mari, cât şi în mediul rural şi în oraşele mici conduc la consolidarea educaţiei populaţiei, la crearea de locuri de muncă şi la promovarea utilizării eficiente a resurselor umane, materiale şi patrimoniale.

Misiunea statului – ca protector al patrimoniului cultural – este aceea de a însoţi procesul de schimbare a paradigmei patrimoniale caracteristice secolului trecut, în contextul descentralizării serviciilor publice, printr‐o politică activă de pilotaj metodologic, ştiinţific şi legislativ îndreptată către nivelul local şi printr‐o politică de finanţare adecvată, în scopul întăririi capacităţii locale de a îşi însuşi valorile patrimoniale locale şi de a prelua (parţial şi efectiv) responsabilităţi în gestiunea, protecţia şi monitorizarea patrimoniului.

VIZIUNE

Infrastructurile culturale reabilitate, modernizate şi dotate, atât în oraşele mari, cât şi în mediul rural şi în oraşele mici conduc la consolidarea educaţiei populaţiei, la crearea de locuri de muncă şi la promovarea utilizării eficiente a resurselor umane, materiale şi patrimoniale

PALIERUL STRATEGIC

Obiectiv strategic

OS6. Promovarea culturii şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural în beneficiul comunităţilor.

Obiectiv general (linie directoare)

OG.21. Promovarea culturii ca premisă a dezvoltării comunităților, în acord cu specificul și rolul fiecărui tip de comunitate în societate

Obiective specifice naţionale

Obiective pe termen lung (orizont 2035) Obiective pe termen mediu (orizont 2020)

ON21.1. Creșterea nivelului cultural al populaţiei ca parte a politicii de dezvoltare la toate nivelurile și urmărirea cu prioritate a creșterii gradului de participare a publicului la decizii (în special în cadrul proceselor de planificare);

ON21.2. Dezvoltarea activităţilor culturale, întreţinerea corectă a localurilor în care acestea se desfăşoară și creșterea numărului și a gradului de utilizare a acestora;

ON21.3. Crearea învăţământului specializat: cadre calificate în problemele culturale, meşteşuguri tradiţionale, funcţionarea învăţământului şi asigurarea localurilor necesare;

ON21.4. Stimularea formării sectorului cultural privat: subvenţii, facilităţi fiscale, concesionări de imobile și stimularea organizării unor forme non‐etatice de sprijinire a culturii şi sportului;

ON21.5. Perfecţionarea administrării bunurilor din patrimoniul instituţiilor prin implementarea unui sistem de management adecvat;

ON21.6. Crearea unor mecanisme transparente şi competitive de acces la finanţările naţionale şi europene pentru mărirea ofertei culturale a instituţiilor publice de specialitate.

Obiective specifice teritoriale (operaţionale)

OT21.7. Prevederea unor fonduri pentru investiţii în mărirea patrimoniului construit prin: cumpărarea unor clădiri existente cu valoare patrimonială pentru instituţiile culturale; construirea unor localuri adecvate pentru activităţile culturale; construirea unor săli polivalente de dimensiuni medii (pentru spectacole şi sport).Consecinţe teritoriale: restructurarea unor zone în interiorul localităţilor de dimensiuni medii, extinderea teritoriului intravilan al unor localităţi mici;


13

1. Urban‐rural şi zone metropolitane

OT21.7.1. Construirea unor săli de sport şi de spectacole de dimensiuni medii, a unor bazine de înot acoperite, situate fie în interiorul localităţilor, fie în zone de extindere a acestora. Stimularea funcţionării cluburilor sportive pentru toate disciplinele sportive (zone funcţionale urbane, sisteme urbane, oraşe de mari şi medii dimensiuni);

OT21.7.2. Stimularea construirii unei mari infrastructuri sportive în afara localităţilor (zone metropolitate, sisteme urbane, oraşe de mari dimensiuni) şi a unor mici amenajări sportive în interiorul localităţilor (oraşe medii şi mici, mediul rural); Consecinţe teritoriale: extinderea localităţilor în care se amplasează;

OT21.7.3. Mărirea numărului teatrelor pentru adulţi şi pentru copii, al muzeelor, expoziţiilor, bibliotecilor publice, amplasate în special în oraşele mici şi în unele sate mai importante. Consecinţe teritoriale: restructurarea unor zone din teritoriul intravilan al unor localităţi mici.

OT21.7.4. Susţinerea amenajării unor zone culturale în centrele localităţilor şi a realizării unor ansambluri cu monumente artistice (sculpturi, decoraţii, artă murală ş.a.);

OT21.7.5. Înfiinţarea unor forme noi de servicii culturale, prin folosirea patrimoniului situat în aer liber (tabere de sculptură, situri arheologice ş.a.), cu consecinţe în extinderea unor localităţi mici;

OT21.7.6. Prevederea unor fonduri pentru sprijinirea muzeelor şi colecţiilor locale, publice sau private (orăşeneşti, săteşti, ale bisericilor, ale altor organizaţii; ale persoanelor particulare ş.a.);

2. Zone periferice (frontaliere)

OT21.7.7. Sprijinirea cooperări transfrontaliere în scopul dezvoltării culturale şi turistice din localităţile de graniţă

3. Zone slab populate sau izolate

OT21.7.8. Sprijinirea comunităţilor locale în valorificarea patrimoniului tradiţional imaterial

4. Zone în transformare sau declin (cu deficienţe de structură)

OT21.7.9. Sprijinirea comunităţilor locale în creşterea şi menţinerea nivelului cultural al locuitorilor

a. Repararea sau construirea unor localuri adecvate pentru activităţile culturale (cămine culturale, biblioteci publice, case de cultură ale studenţilor, şcoli de arte)

b. Conservarea activităţilor rurale tradiţionale în zonele rurale în transformare (zone suburbane, zone turistice)

5. Zone geografice

‐

PALIERUL OPERAŢIONAL

Politici

Politică cu titlul Patrimoniul cultural al României ca parte a patrimoniului cultural european comun, urmărind afirmarea patrimoniului în societate ca o resursă comunitară, cu rol social şi identitar

Măsuri

M21.1. Mărirea bugetului statului şi al administraţiei publice locale cu fonduri necesare dezvoltării activităţilor culturale şi întreţinerii corecte a localurilor în care acestea se desfăşoară

M21.2. Acordarea de subvenţii, facilităţi fiscale, concesionări de imobile pentru stimularea formării sectorului cultural privat

M21.3. Încurajarea şi sprijinirea cercetărilor in domeniul patrimoniului imaterial din romania, prin inventarierea elementelor de patrimoniu

M21.4. Susţinerea sistematică şi continuă a participării româneşti la evenimente culturale de talie internaţională

M21.5. Clarificarea legislativă şi sporirea rigorii reglementărilor în materia proprietăţii literare şi artistice

Programe

Pachetul 1 (asociat ON21.1)

PT21.1. Program de conştientizare şi implicare a populaţiei în luarea deciziilor publice (în special în cadrul proceselor de planificare);


PT21.2. Programe de studii şi cercetări (se va acorda o atenţie deosebită mediului rural şi mic urban) pentru: a. Stabilirea necesarului şi tipului serviciilor culturale; b. Stabilirea poziţiei în teritoriu a tipurilor de servicii culturale; c. Stabilirea amplasamentelor construcţiilor şi amenajărilor şi evaluarea efectelor teritoriale ale acestora.

PT 21.3. Programul prioritar naţional pentru construirea de sedii pentru aşezăminte culturale în localităţile unde nu există asemenea instituţii, precum şi pentru reabilitarea, modernizarea, dotarea şi finalizarea lucrărilor de construcţie a aşezămintelor culturale de drept public din mediul rural şi mic urban

14


14


PT21.4. Program de organizare şi funcţionare a învăţământului pentru cadre calificate în domeniul culturii, pentru deprinderea meşteşugurilor tradiţionale

PT21.5. Instituirea Sistemului Naţional de Educaţie şi Formare în domeniul patrimoniului construit, cu integrarea mecanismului de atestare a specialiştilor şi experţilor în domeniu


PT21.6. Program de stimulare a industriei creative, cu efecte asupra PIB şi a creării surselor bugetelor publice; sprijinirea colecţiilor artistice şi a muzeelor particulare;


PT.21.7. Program privind Sistemul naţional de managementul al administrării infrastructurilor culturale aflate în patrimoniul administraţiilor publice centrale şi locale

PT21.8. Realizarea de parteneriate între autorităţile naţionale, regionale, judeţene şi locale pentru consolidarea bugetelor privind dezvoltarea şi întreţinerea infrastructurii culturale


PT21.9. Programe de stimulare a evenimentelor culturale locale de orice natură

PT21.10. Programe de cooperare prin crearea reţelelor culturale (cunoaşterea bunelor practici, informare asupra valorilor locale, promovare turistică)

PT21.11. Programul de sprijinire a creaţiei artistice contemporane prin susţinerea taberelor de creaţie, organizarea de expoziţii şi evenimente culturale;

PT21.12. Program de sprijinire a industriei cinematografice româneşti

PT21.13. Program de transformare a resurselor culturale în forme de dezvoltare economică prin turism specific şi industrii culturale şi creative

Pachetul 7 (asociat OT21.7)

PT21.14. Program de realizare a muzeelor naţionale reprezentative și de extindere a reţelei de muzee în aer liber

PT21.15. Program de îmbunătăţire a funcţionării infrastructurii sportive

PT21.16. Program de sprijinire a cluburilor pentru sporturi mai puţin mediatizate decât fotbalul

PT 21.17. Program de construire a unor amenajări sportive de dimensiuni mari şi medii şi de organizare a unor competiţii sportive de vârf (cu participare internaţională)

PT21.18. Program de amenajare pentru agrement şi sport a lacurilor artificiale, cu consecinţe teritoriale importante

PT21.19. Programe de cooperare transfrontalieră pentru toate graniţele ţării

PT 21.20. Programul prioritar naţional pentru construirea de sedii pentru aşezăminte culturale în localităţile unde nu există asemenea instituţii, precum şi pentru reabilitarea, modernizarea, dotarea şi finalizarea lucrărilor de construcţie a aşezămintelor culturale de drept public din mediul rural şi mic urban

Proiecte (proiecte‐pilot la nivel naţional)

PP21.1. Proiect‐pilot de inventariere a infrastructurii culturale din mediul rural: crearea unei baze de date care să cuprindă informaţii referitoare la căminele culturale, biblioteci comunale şi alte infrastructuri culturale existente în mediul rural.

PP21.2. Proiect pilot privind economia diversităţii culturale: noi modalități de finanțare, producere sau difuzare de conținut cultural prin intermediul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (TIC). Proiectul va contribui la facilitarea accesului la cultură (inclusiv patrimoniul cultural) și la inițietrea în cultură prin intermediul dispozitivelor on‐line și va promova diversitatea culturală în mediul digital1.

PP21.3. Proiect pilot de valorificare a patrimoniului cultural naţional în mediul virtual

PP21.4. Proiect pilot de formare a cadrelor calificate în domeniul culturii.

PP21.5. Proiect pilot turism cultural: promovarea activităţilor cultural‐sportive, recreative, a destinaţiilor culturale, a atelierelor, expoziţiilor şi cursurilor tematice privind tradiţii pierdute: artizanat, olărit, sticlă, fier forjat, scultură, ceramică etc.

Notă. Structura principală a prezentării sintetice a fost comunicată de MDRAP autorilor studiilor, pentru o mai bună integrare în structura SDTR.

1 Punctul de contact cultural al României: http://www.cultura2007.ro/noutati_doc_119_lansarea‐unui‐proiect‐pilot‐privind‐economia‐diversitatii‐culturale_pg_0.htm


15

I.5. Anexă Cuprinsul raportului final

I. Informaţii generale I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului I.2. Tipul raportului (iniţial, intermediar, final) I.3. Lista autorilor, colaboratorilor I.4. Lista consultanţilor de specialitate I.5. Cuprinsul studiului I.6. Lista hărţilor şi cartogramelor I.7. Lista tabelelor şi graficelor I.8. Anexe

II. Metodologie II.1. Scopul studiului şi relevanţa pentru SDTR II.2. Contextul european şi românesc

II.2.1. Contextul european şi documentele de referinţă II.2.2. Contextul local al planificării strategice şi documente de referinţă

II.3. Problematică şi obiective specifice II.3.1. Problematică şi întrebări de cercetare II.3.2. Obiective specifice

II.4. Ipoteze şi metode de cercetare II.4.1. Ipoteze de cercetare II.4.2. Nivelul şi tipul analizelor II.4.3. Indicatori şi indici II.4.4. Reprezentări cartografice

II.5. Bibliografie şi surse II.5.1. Studii şi publicaţii II.5.2. Surse legislative, directive, convenţii, recomandări II.5.3. Strategii II.5.3. Date statistice II.5.4. Date cartografice

II.6. Glosar de termeni

III. Analiză şi recomandări III.1. Analiza‐diagnostic a situaţiei

III.1.1. Generalităţi ‐ administrare III.1.1.a. Situaţia înainte de anul 1990 III.1.1.b. Situaţia după anul 1990

III.1.2. Infrastructura culturală în teritoriu III.1.2.a. Infrastructura minimală

1. Săli de spectacol 2. Biblioteci 3. Spaţii pentru activităţi sportive

III.1.2.b. Teatre, ansambluri artistice permanente, cinematografe 1. Teatre 2. Cinematografe

III.1.2.c. Cămine culturale 1. Cămine culturale 2. Case de cultură

III.1.2.d. Muzee, colecţii publice, case memoriale 1. Muzee şi colecţii publice 2. Muzee etnografice (săteşti)

III.1.2.e. Posturi locale de televiziune

16


16

III.1.3. Evenimente culturale în teritoriu III.1.3.a. Evenimente culturale de importanţă naţională şi internaţională III.1.3.b. Festivaluri, evenimente culturale orăşeneşti şi săteşti III.1.3.c. Evenimente culturale în zone transfrontaliere III.1.3.d. Cultură urbană – liberalizarea pieţei culturale III.1.3.e. Procesiuni religioase, hramuri importante

III.1.4. Încurajarea şi promovarea culturii III.1.4.a. Instituţii şi responsabilităţi

1. Ministerul Culturii (MC) 2. Institutul Cultural Român (ICR) 3. Alte instituţii implicate în promovarea culturii

III.1.4.b. Sectorul cultural independent şi neguvernamental III.1.5. Investiţii şi potenţial economic

III.1.5.a. Subvenţii şi fonduri pentru cercetare III.1.5.b. Subvenţii şi fonduri pentru infrastructura culturală

1. Acte normative 2. Responsabili 3. Linii de finanţare

III.1.5.c. Potenţialul sectorului industriilor culturale şi creative III.2. Tendinţe de evoluţie III.3. Priorităţi de dezvoltare III.4. Legături cu alte domenii III.5. Implicaţii economice, sociale, de mediu

IV. Elemente strategice şi operaţionale IV.1. Viziune şi obiective strategice IV.2. Politici şi programe IV.3. Modalităţi de implementare IV.4. Sinteză strategică şi operaţională

Lista hărţilor şi cartogramelor

Harta 21.1. Numărul bibliotecilor publice pe judeţe în anul 2012 Harta 21.2. Numărul cititorilor activi în biblioteci publice pe judeţe în anul 2012 Harta 21.3. Media cititorilor activi într‐o bibliotecă publică pe judeţe în anul 2012 Figura 21.1. Tipologia infrastructurii publice de distribuţie a bunurilor şi serviciilor culturale Figura 21.2. Repartiţia în teritoriu a Instituţiilor şi companiilor de spectacole de păpuşi şi marionete Figura 21.3. Opere şi Instituţii muzicale de estradă şi operetă – repartiţia în teritoriu Figura 21.4. Filarmonice şi orchestre simfonice – repartiţia în teritoriu Figura 21.5. Orchestre populare şi ansambluri artistice – repartiţia în teritoriu Figura 21.6. Număr de spectacole în instituţii de spectacol – diferenţe regionale Figura 21.7. Complexe sportive – distribuţia în teritoriu Figura 21.8. Cluburi sportive – distribuţia în teritoriu Figura 21.9. Spectacole în cinematografe – diferenţe regionale în evoluţia numerică recentă (1995‐2005) Figura 21.10. Casele de cultură a studenţilor – distribuţia în teritoriu Figura 21.11. Muzee naţionale, regionale şi judeţene – repartiţia în teritoriu Figura 21.12. Evenimente culturale de importanţă naţională şi internaţională – repartiţia în teritoriu


17

Lista tabelelor şi graficelor

Tabelul 21.1. Analiza SWOT a procesului de descentralizare a instituţiilor de cultură Tabelul 21.2. Topul celor mai necesare şi celor mai puţin necesare tipuri de infrastructură culturală pe grupe de vârstă Tabelul 21.3. Nevoia de infrastructură de distribuţie a bunurilor culturale în mediu urban, procentele celor ce au răspuns „da” Tabelul 21.4. Spaţiile de desfăşurare a activităţilor culturale, în funcţie de frecvenţa de participare şi atractivitate Tabelul 21.5. Categorii de instituţii (IS) şi companii de spectacol sau concerte existente în România: Tabelul 21.6. Tipuri de biblioteci existente în România Tabelul 21.7. Factorii care influenţează organizarea şi funcţionarea bibliotecilor Tabelul 21.8. Analiza SWOT a mediului în care funcţionează bibliotecile din sistemul naţional de biblioteci din România Tabelul 21.9. Numărul bibliotecilor publice şi numărul UAT din România Tabelul 21.10. Distribuţia pe judeţe, regiuni de dezvoltare şi macroregiuni a Bibliotecilor publice din România raportate la Tabelul 21.11. Numărul filialelor BMB pe sectoare Tabelul 21.12. Tipuri de biblioteci în mun. Bucureşti, altele decât cele publice Tabelul 21.13. Stadioane de fotbal în România Tabelul 21.14. Spectatori şi auditori la reprezentaţii artistice în România Tabelul 21.15. Evoluţia numărului de teatre între 1990 şi 2012 Tabelul 21.16. Evoluţia numărului de cinematografe între 1990 şi 2012 Tabelul 21.17. Tipul proiectelor susţinute de AFCN (2013) Graficul 21.1. Numărul instituţiilor şi companiilor de spectacole dramatice (inclusiv secţiile de teatru) pe judeţe Graficul 21.2. Numărul instituţiilor şi companiilor de spectacole dramatice (inclusiv secţiile de teatru) pe regiuni/macroregiuni Graficul 21.3. Numărul instituţiilor şi companiilor de spectacole de păpuşi şi marionete pe judeţe Graficul 21.4. Numărul instituţiilor şi companiilor de spectacole de păpuşi şi marionete pe regiuni şi macroregiuni Graficul 21.5. Număr de biblioteci publice pe judeţe / media de biblioteci publice pe judeţ Graficul 21.6. Număr cititorilor activi pe judeţe / media cititorilor activi pe judeţ Graficul 21.7. Raportul dintre cititorii activi dintr‐un judeţ şi numărul de biblioteci publice din judeţ Graficul 21.8. Numărul muzeelor şi colecţiilor publice în perioada 2005‐2012 Graficul 21.9. Numărul vizitatorilor în perioada 2005‐2012

Anexe

Anexa 21.1. Muzee ale căror sedii au fost retrocedate Anexa 21.2. Muzee ale căror sedii sunt în curs de retrocedare

strategia de dezvoltare teritorialĂ a romÂnieisdtr.ro/upload/studii/21. sinteza_infrastructuri...

Documents