Stan Nicolae Razvan - Fac. Teologie din Craiova

Ortodoxia sau locul Întalnirii cu Dumnezeu

Înca din momentul creatiei, omul a fost înzestrat de Dumnezeu cu libertate, putînd sa-si manifeste dragostea sa fata de Creator în mod liber. Însa el, omul, crezînd ca are tot ce vrea si ca poate face orice si fara Dumnezeu si-a luat partea cu care fusese înzestrat si a plecat în tara îndepartata, tara pacatului, prin calcarea poruncii si refuzul de a conlucra cu dragostea Tatalui (Lc. 15, 11-32).

Hristos se pogoara în lume pentru a ridica pe om din moartea pacatului la viata în Dumnezeu. Omul nu mai este stapînit de moarte, ci se face un învingator al ei prin viata cea întru Hristos, fiind înzestrat cu putere de sus, cu harul ce izvoraste din Fiinta Divina a Sfintei Treimi, care se revarsa în Biserica.

Biserica este locul de întîlnire al omului cu Dumnezeu, treapta de pe care si prin care îsi începe zborul sau spre înaltimile ceresti. Ea este cea care ne ofera tot ceea ce ne este necesar pentru a ne realiza conditia de oameni.

Unicitatea lui Dumnezeu presupune principiul singularitatii Bisericii, în sensul ca El ofera puterea desavîrsita si nu are nevoie de o corectare în actele Sale. Lucrarea Lui nu se repeta, ceea ce zideste El nu are nevoie de o întarire din partea altcuiva, caci este întarita din fire. Biserica cea zidita de Dumnezeu este una, iar celelalte asa-zise “biserici” sînt zidite de oameni, care, crezîndu-se dumnezei încearca sa-L corecteze pe Dumnezeu, potrivit conceptiei lor demonice. “Biserica cea una este mostenitoarea Celui Care prin fire este Unul; si pe aceasta Biserica se silesc ereziile sa o împarta în multe biserici”1.

Adevarata Biserica este zidita pe “Piatra cea din capul unghiului” (Ps. 117, 22: Is. 28, 16; Mt. 21, 42; Mc. 12, 10-11), Care are vîrful în Dumnezeu si Care este Dumnezeu. Originea ei este divina si nu are la baza principii umane.

Pentru Sf. Grigorie de Nyssa, întemeierea Bisericii este echivalenta cu o noua zidire a lumii (Omilia 13 la Cîntarea Cîntarilor). Prin urmare, lumea fiind creata o data, tot la fel si Biserica se întemeiaza o data si pentru totdeauna. Ea este zidita pentru vesnicie si este condusa de Hristos, Capul sau (Colos. 1, 18), fara întrerupere: “... portile iadului nu o vor birui” (Mt. 28, 20).

Romano-catolicii sustin ca ei sînt cei care constituie Biserica adevarata, deoarece marturisesc “integral si autentic adevarul universal si ortodox, pe întreg globul”2.Vorbe goale pe care nici ei nu le cred, caci istoria crestina arata si demonstreaza netemeinicia lor. Nu poti sa fii cu Dumnezeu atîta timp cît nu pastrezi cuvîntul Sau, ci încerci sa-l modifici dupa bunul tau plac. Ori cîte dogme noi nu au intrat în biserica lor, dogme care nu au nici macar un principiu logic, dar altminteri scripturistic? Sf. Ap. Pavel ne învata ca Scriptura nu poate fi modificata: “Dar chiar daca noi sau un înger din cer v-ar vesti alta Evanghelie decît aceea pe care v-am vestit-o - sa fie anatema!” (Gal. 1, 8).

Adevarata pazitoare a cuvîntului lui Dumnezeu este Biserica Ortodoxa. Ea este paznicul credincios care tot timpul a respectat porunca Domnului si tocmai de aceasta a împlinit-o

pentru ca Hristos a fost, este si va fi prezent în ea: “Si toate le-a supus sub picioarele Lui si, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineste toate întru toti” (Ef. 1, 22-23).

Ortodoxia este rezultatul iubirii Tatalui, aratata în Fiul Cel rastignit, prin Sfîntul Duh Cel darator de viata (In. 3, 16). Este scaldatoarea Vitezdei în care se vindeca si cei care au, dar si cei care nu au “om care sa-i arunce în apa” (In. 5, 1-15). Totul este aici “adevarul care ne face liberi” (In. 8, 32) si “dragostea care nu cade niciodata” (I Cor. 13, 8). Aici este “Calea, Adevarul si Viata” (In. 14, 6), iar cel care vrea sa înainteze catre Dumnezeu trebuie sa mearga pe drumul Ortodoxiei, avînd drept calauza Lumina lumii, adica pe Hristos (In. 8, 12), caci: “... în afara Ortodoxiei celei adevarate întunericul creste cu repeziciune”3.

Ea este plinatatea, în sensul ca nu are ce primi de la nimeni, ci numai poate sa ofere pentru a îmbogati sufleteste si pentru a apropia de Dumnezeu. “În afara de Biserica Ortodoxa nu este adevar. Ea este singura pastratoare credincioasa a tuturor celor poruncite de Domnul prin Sfintii Apostoli si este, ca atare, adevarata Biserica Apostolica”4. Puterea ei este puterea lui Hristos, care permanent este prezent în ea (Mt. 28, 20) pentru a o ocroti si a o hrani cu Trupul si Sîngele Sau.

Ortodoxia este Cina cea de Taina la care sînt chemate toate popoarele (Ierem. 31, 31) sa se împartaseasca cu Domnul Hristos, nu cu simboluri, ci cu Însusi Trupul si Sîngele Lui. Toti participa la aceeasi rugaciune, împartind fiecare dupa harul si darul sau. Aici este familia cea mare unde cu toti ne sîntem frati prin iubire, iar Dumnezeu ne este Tata5.

Precum atunci, la Cina cea de Taina, asa si acum, Sfintii Apostoli stateau smeriti si uniti în rugaciune, iar dintre ei numai Iuda Iscarioteanul, cel ce avea punga, (cel ce s-a limitat la partea vazuta - partea lumeasca), s-a gasit sa-L încerce pe Domnul, vînzîndu-L.

Iuda Iscarioteanul reprezinta omul eretic, care fuge de la masa euharistica, de la unitatea Bisericii, gasindu-si “linistea” în conceptiile sale si nu în Dumnezeu. Istoria ne arata ca lumea a fost plina de astfel de oameni. Sînt multi de Iuda care se cred apostoli (I Cor. 12, 29). Însa nadejdea nu trebuie sa ne-o punem în “infailibilitatea” noastra, ci în puterea si dragostea lui Dumnezeu. Nu trebuie ca Dumnezeu sa urmeze drumul nostru, potrivit regulilor impuse de noi, ci noi trebuie sa urmam drumul Sau, drumul Crucii, prin dragoste si smerenie, drumul Ortodoxiei.

Ortodoxia este izvorul nesecat si datator de viata care izvoraste din coasta Mîntuitorului Hristos si care racoreste prin aceasta “apa vie” (In. 4, 10) pe tot omul care alearga la ea. Ea nu-si rezerva aceste daruri numai pentru sine, ci se lasa deschisa catre toti oamenii: “Ortodoxia nu este proprietatea traditiei sobornicesti, a carei pastratoare se stie a fi... Ortodoxia nu poate decît sa priveasca cu bunavointa, sa înlesneasca, sa întareasca orice întoarcere la izvoare”6.

Ea este cea care propune si care a propus înca de la întemeierea ei, din vremea Apostolilor, un alt fel de viata, o viata traita în comuniune cu Dumnezeu. Cu toata teologia si practica ei liturgica reprezinta o relatie mistica, o relatie în care omul si Dumnezeu îsi vorbesc reciproc, în care omul devine liber si protejat de Dumnezeu.

Multe se pot spune despre Ortodoxie, dar nu poti patrunde în profunzime tainele ei, asa cum nu poti sa-l cunosti pe Dumnezeu în totalitate. Poti sa vorbesti despre ea numai ceea ce ai

vazut din unghiul din care ai privit, iar schimbarea unghiului înseamna o înaintare în viata cea întru Dumnezeu, prin urmare subiectul nu poate fi epuizat niciodata.

În încheiere, as vrea sa spun ca Biserica Ortodoxa este oaza din mijlocul desertului acestei lumi, unde toti cei care alearga se vor mîntui de arsita disperarii si nesigurantei; unde toti se vor racori si hrani cu bunurile dumnezeiesti. Este soarele cel mare care lumineaza cu puterea si cu harul lui Dumnezeu pe tot cel ce doreste revenirea la casa parinteasca (Lc. 15, 11-32).

Veniti, fratilor, caci masa este îndestulata si pentru noi, dar si pentru voi, ci astfel vom trai în comuniune cu Dumnezeu. “Veniti la Mine toti cei osteniti si împovarati si eu va voi odihni pre voi” (Mt. 11, 28).

1 Clement Alexandrinul, Stromata a VII-a, în Scrieri, Partea a doua, PSB 5, trad. Pr. D. Fecioru, EIBM, Bucuresti 1982, pg. 544.

2 Tertulian Longa, Credo - Dictionar teologic crestin din perspectiva ecumenismului catolic, colectia “Homo Religiosus”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca 1997, pg. 184.

3 Ieromonah Serafim Rose, Ortodoxia si religia viitorului, trad. Mihaela Grosu, FEP - Tipografia Centrala Cartea Moldovei, Chisinau 1995, pg. 228.

4 Sfîntul Teofan Zavorîtul, Tîlcuiri din Sfînta Scriptura pentru fiecare zi din an, trad. Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Colectia “Parinti rusi”, Ed. Sofia, Bucuresti 1999, pg. 10.

5 Mica Dogmatica vorbita, de Pr. M. A. Costa de Beauregard si Parintele Dumitru Staniloae, trad. Maria Cornelia-Oros, Ed. Deisis, Sibiu 1995, pg. 61.

6 Oliver Clement în prefata la cartea Împartasirea Sfîntului Duh, de Pr. Prof. Boris Bobinskoy, trad. Mariuca si Adrian Alexandrescu, Colectia “Biblioteca Teologica”, Seria “Teologi Ortodocsi Straini”, EIBM, Bucuresti 1999, pg. 11.