Bacteorologie

Prof Olaru Irina

3

STAFILOCOCUL

Genul stafilococ cuprinde mai mult de 20 de specii impartite in 2 grupe in functie de

posibilitatea de a coagula plasma cu ajutorul enzimei numita coagulaza. Astfel, exista

stafilococi cuagulazo-pozitivi si stafilococi coagulazo- negativi.

Epidemiologie Stafilococii pot fi raspanditi in natura (aer , apa , pamant), pe tegumente si in cavitatile

naturale ale oamenilor si animalelor unde sunt cunoscuti sub numele de stafilococi saprofiti.

In unele conditii, stafilococii pot deveni potential patogeni, omul putandu-se infecta in 2

moduri :

- exogen = omul se infecteaza de la o sursa externa reprezentata de omul bolnav - endogen = omul se infecteaza cu stafilococii purtati de el insusi .

Cel mai frecvent, stafilococii se gasesc in cavitatea nazala sau la nivel perineal. Portajul

nazal de stafilococi este de 40 -50 %. O persoana poate purta stafilococii timp de ani de zile .

Stafilococii nu se inmultesc in mediul ambient cu exceptia produselor alimentare (carne,

lapte ) dar pot supravietuii in praf, puroi , sputa uscata , pe lenjeria de pat.

Animalele pot sa transmita omului stafilococii atat cand sunt bolnave dar sic and sunt

purtatoare. Cel mai mare risc de infectii stafilococice apare in sectiile de nou-nascuti , in

sectiile de terapie intensiva , in salile de operatie , in serviciile de chimioterapie

anticanceroasa.

Caracactere morfologice

Stafilococii sunt germeni sferici dispusi in gramezi neregulate care amintesc de forma unui

ciorchine de struguri.

Stafilococii sunt imobili, necapsulati, nesporulati si se coloreaza gram pozitiv.

Caractere de cultura

Stafilococii cresc pe medii uzuale , in conditii aerobe sau microaerofile. Coloniile obtinute pe

medii solide sunt rotunde , lucioase de tip S si in cazul stafilococului auriu formeaza un

pigment galben.

In medii lichide stafilococii tulbura uniform mediul de cultura in timp ce o categorie restransa

formeaza un deposit pe fundul eprubetei.

Stafilococii se dezvolta pe medii cu o concentratie de sare de 7-10 % ceea ce favorizeaza

izolarea lor din diferite produse biologice .

Proprietati biochimice

Stafilococii fermenteaza multe din zaharuri ( in special glucoza ) fara a produce gaze.

Producerea de catalaza de catre stafilococi conduce la diferentierea acestora fata de

streptococci.

Actiunea agentilor fizici si chimici Stafilococii sunt relative rezistenti la caldura si uscaciune. In puroiul sau sputa uscata

stafilococii pot supravietuii timp de cateva saptamani. Ei sunt distrusi la 60 de grade C dupa

o ora.. Alcoolul de 70 o distruge stafilococii in timp de o ora.

In mod normal stafilococii sunt rezistenti la penicilina si la ampicilina. Ei sunt sensibili la

actiunea cefalosporinelor si a vancomicinei.

Bacteorologie

Prof Olaru Irina

3

Caractere de patogenitate

Stafilococii patogeni isi datoreaza aceasta proprietate pe de o parte virulentei sip e de alta

parte unor toxine pe care le elaboreaza. Principalele enzime produse de stafilococi sunt

reprezentate de :

- Coagulaza: este o enzima cu ajutorul careia germenul coaguleaza plasma din organism creindu-si in jurul lui un invelis care ii protejeaza de actiunea fagocitelor.

- Fibrinolizina : este o enzima cu ajutorul careia stafilococii lizeaza (distrug ) reteaua de fibrina.

- Hialuronidaza : este o enzima care desface acidul hialuronic permitand difuzarea infectiei in organism .

Stafilococii elaboreaza exotoxine cu multiple activitati. De exemplu stafilococii produc

hemolizine (toxine care lizeaza hematiile diferitelor specii de animale la 37 Co .

Stafilococii pot produce si enterotoxine rezistente la 100 de grade C timp de 30 de minute.

Acestea determina varsaturi , crampe , greata , ameteala.

PATOGENIE

Spectrul imbolnavirilor determinate de stafilococi este larg de la toxiinfectia alimentara

determinata de enterotoxina prezenta in alimente , pana la septicemia sau abcese disseminate

in intregul organism.

Stafilococii nu patrund in tesuturi decat daca pielea sau mucoasele sunt lezate (arsuri, taieturi,

intepaturi). Dupa ce au patruns in tesut , stafilococii supravietuiesc in functie de numarul de

bacterii existente , de locul de patrundere, de viteza reactiilor inflamatorii , de imunitatea

organismului. Daca numarul de bacterii este mic, iar imunitatea organismului este mare atunci

omul nu se va infecta. Infectia locala cu stafilococ se caracterizeaza prin formarea de abcese (

stafilococul auriu este prototipul de bacterie piogena ) Dupa patrunderea stafilococilor in

tesuturi se produce o reactie inflamatorie acuta , unii stafilococi supravietuind si distrugand

neutrofilele care i-au ingerat astfel se elibereaza o cantitate mare de enzime provenite din

neutrofile. Aria inflamata se inconjura de o capsula de fibrina care este datorata produceii de

coagulaza de catre stafilococ . In centrul abcesului se gasesc polimorfonucleare , bacterii

moarte si vii si lichid de edem.. stafilococii produc urmatoarele tipuri de infectii:

1 ) Infectii cutanate - care raman localizate la suprafata pielii

a) Furunculul - este o infectie cu punct de plecare de la nivelul foliculului de par cu

extindere in profunzimea tesuturilor.

b) Abcesele cutanate - sunt colectii purulente , calde localizate sub piele. In absenta

tratamentului , abcesul se rupe iar bacteriile se raspandesc infectand tesuturile si ganglionii

limfatici din vecinatate. Persoanele afectate prezinta febra si stare generala alterata.

Tratamentul presupune drenarea chirurgicala a puroiului si spalarea plagii cu soluie salin

steril , astfel incat sa existe siguranta indepartarii totale a puroiului. Dac abcesul este

complet drenat, de obicei nu necesit tratament cu antibiotice. Daca insa infecia s-a raspandit,

atunci trebuie administrate antibiotice care distrug stafilococii (doxicilin, cefalexin).

c) Carbunculul reprezinta colectii multiple de abcese superficiale care se unesc intre ele

sub piele. Poate drena la suprafata pielii simultan la nivelul maimultor leziuni. Persoana

prezinta febra , se simte obosit, prezinta descuamare excesiva a tegumentului cu formare de

cicatrici. Daca abcesele sunt mari se intervine chirurgical dupa care se administreaza

antibiotice uneori chiar si cateva luni.

d ) Foliculita - este o infectie a foliculului pilos , reprezentata de o colectie purulenta cu

aspectul unei mici pustule de culoare alba situata la baza firului de par. Poate fi afectat un

singur folicul sau mai multi. Fiecare folicul este usor dureros. Foliculita se trateaza cu

Bacteorologie

Prof Olaru Irina

3

comprese calde si antibiotice topice (pe locul respectiv ) de 2-3 ori pe zi ca de exemplu

clindamicina . In unele cazuri antibioticile pot fi administrate si pe cale orala : dicloxacilin.

e ) Hidrosadenita - reprezinta inflamatia glandelor sudoripare.

f ) Panaritiul - este o infectie periunghiala

g ) Celulita de obicei bacteriile care cauzeaza celulita sunt reprezentate de stafilococi si

streptococci. Celulita cel mai frecvent membrele inferioare determinand inrosirea pielii ,

durere locala , sensibilitate crescuta , tegument cald , usor umflat cu aspect neregulat de coaja

de portocala. Uneori pot aparea si vezicule pline cu fluid. Edemul apare deoarece bacteriile

conduc la blocarea vaselor limfatice din piele. Persoana prezinta febra, frisoane , cresterea

frecventei cardiace, dureri de cap , hipotensiune, confuzie si limfadenita (ganglionii limfatici

din zona se maresc si devin durerosi ). Tratamentul presupune utilizarea de antibiotice

(dicloxacilin, cefalexin) care in cazuri usoare pot fi administrate pe cale orala iar in cazurile

mai grave , in perfuzie . Tratamentul se continua timp de 10 zile sau chiar mai mult.

Disconfortul poate fi ameliorat prin aplicarea local de pansamente reci i umede.

h ) Impetigo - este o infectie care se manifesta prin formarea de ulceratii cu crusta galbena si

uneori prin aparitia unor vezicule mici pline cu un fluid galben. Mai frecvent infectia este

intalnita la nivelul fetei si al membrelor . Veziculele care se formeaza (impetigobulos ) au

dimensiuni variabile si persista timp de zile sau saptamani. Leziunile sunt pruriginoase

(mancarimi ) si dureroase Afectiunea este foarte contagioasa transmitandu-se atat spre alte

zone ale corpului cat si la alte persoane. Regiunea afectata trebuie spalata cu apa si sapun de

cateva ori pe zi pentru indepartarea crustelor. Leziunile putin extinse se pot trata prin aplicare

locala de bacitracina in timp ce leziunile mai grave se trateaza cu antibiotice administrate

pe cale orala ca de exemplu : cefalosporinele.

i ) Sindromul pielii oparite -