sssss

1
11 jurnalul olteniei 28 martie - 3 aprilie nr. 0/ 2012 Sport Parcursul celor două echipe până în semi nale Cele două formaţii s-au întâl- nit în penultimul act al celei mai puternice competiţii interclu- buri în aprilie 2010, atunci când s-a impus gruparea finanţată de Constantin Roibu . P rima manșă s-a disputat în Ungaria și s-a încheiat nedecis, 25-25. Returul a fost unul tensionat, ambele echipe traversând momente când au fost marcate de miza partidei. După un început mo- dest, Oltchim a echilibrat me- ciul și a intrat cu avantaj de un gol la pauză, 11-10. Încuraja- te frenetic de 3.000 de supor- teri, „galacticele” au menți- nut diferența în prima jumă- tate a reprizei secunde, însă în niciun moment nu au izbu- tit desprinderea decisivă. Ho- tărâtoare a fost în acel ultim sfert de oră Paula Ungureanu, ale cărei intervenții extraor- dinare le-au blocat psihic pe oaspete. Meciul s-a încheiat cu succe- sul oltencelor, 24-20, și cu o ca- lificare istorică. Pentru Oltchim au marcat atunci: Nechita (8 goluri), Neagu (5), Manea (4), Stanca (2), Șimkute (2), Vizi- tiu (1), Pușcașu (1), Fiera (1). De partea cealaltă, ETO Gyor a punctat prin: Gorbicz (6), Amo- rim (4), Kovacsics (4), Spiridon (2), Mravikova (2), Br ădeanu (1) și Verten (1). Prezentă pe teren la victoria cu 24-20 din 2010, Oana Manea speră într-o reedi- tare a acelui rezultat. Pivotul Oltchimului i-a asi- gurat pe fani de dăruirea tota- l ă a echipei: „Gyor are o echipă bună, omogenă, dar eu cred că șansele sunt egale. Poate noi o să prindem zile mai bune, o să le facem să joace mai prost. De un singur lucru trebuie să fie si- guri suporterii noș tri: vom lupta până la capăt, pentru că ne do- rim să ajungem în final ă. Când te bați, când dai totul pe te- ren, rezultatul trebuie să fie de partea ta. Am mai reușit o da- tă să le învingem, am dovedit că se poate. De ce n-am face- o și acum?”. Radu ȘTEFAN Trecutul ne sus ț ine Oltchim a mai eliminat Gyor în semifinalele Ligii Campionilor, în urmă cu două sezoane, după o dublă manșă extrem de tensionată Explicatie foto foto CREDIT: AUTOR AUTOR De un singur lucru trebuie să fie siguri suporterii noștri: vom lupta până la capăt, pentru că ne dorim să ajungem în finală. OANA MANEA PIVOT OLTCHIM jurnalulolteniei.ro 1. Oltchim - 10 p 2. Itxaco - 8 p 3. D. Volgograd - 6 p 4. Buxtehuder - 0 p Rezultate: Buxtehuder - Oltchim 20-24 Oltchim - D. Volgo- grad 31 - 26 Itxaco - Olthim 22-25 D. Volgograd - Oltchim 34 - 30 Oltchim - Buxtehuder 28-22 Oltchim - Itxaco 30-22 Parcursul Oltchimului în sezonul 2011 - 2012 Grupa D 1. Gyor 8p 2. Metz 6p 3. Randers 6p 4. Hypo 4p Rezultate: Randers - Gyor 29 - 23 Gyor - Metz 28 - 23 Metz - Gyor 24 - 33 Gyor - Randers 35 - 20 Hypo - Gyor 29 - 27 Gyor - Hypo 37 - 29 Parcursul lui Gyor în sezonul 2011 - 2012 Grupa C 1. Buducnost - 12 p 2. Oltchim - 7 p 3. Krim - 4 p 4. Metz - 1 p Rezultate: Krim - Oltchim 25-31 Oltchim - Metz 30 - 21 Olthim - Buducnost 24-34 Metz - Oltchim 26 - 36 Oltchim - Krim 30-26 Buducnost - Oltchim 31-25 Parcursul Oltchimului în sezonul 2011 - 2012 Grupa principală 2 1. Gyor 9p 2. Larvik 6p 3. Itxako 5p 4. Midtjylland 4p Rezultate: Itxako - Gyor 26 - 28 Gyor - Midtjylland 35 - 27 Gyor - Larvik 31 - 22 Midtjylland - Gyor 24 - 29 Gyor - Itxako 25 - 25 Larvik - Gyor 32 - 25 Parcursul lui Gyor în sezonul 2011 - 2012 Grupa principală 1 3 calificări în semifina- lele Ligii Campionilor a reușit Oltchim Râm- nicu Vâlcea 91 de goluri a marcat Anita Gorbicz în actualul se- zon al Ligii, fiind gol- ghetera competiției

Upload: sorin-sorin

Post on 18-Mar-2016

214 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

sdsdddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddd

TRANSCRIPT

11jurnalul olteniei28 martie - 3 aprilie

nr. 0/ 2012 Sport

Parcursul celor două echipe până în semifi nale

Cele două formaţii s-au întâl-nit în penultimul act al celei mai puternice competiţii interclu-buri în aprilie 2010, atunci când s-a impus gruparea finanţată de Constantin Roibu .

Prima manșă s-a disputat în Ungaria și s-a încheiat nedecis, 25-25. Returul

a fost unul tensionat, ambele echipe traversând momente când au fost marcate de miza partidei. După un început mo-dest, Oltchim a echilibrat me-ciul și a intrat cu avantaj de un gol la pauză, 11-10. Încuraja-te frenetic de 3.000 de supor-teri, „galacticele” au menți-nut diferența în prima jumă-tate a reprizei secunde, însă în niciun moment nu au izbu-tit desprinderea decisivă. Ho-tărâtoare a fost în acel ultim

sfert de oră Paula Ungureanu, ale cărei intervenții extraor-dinare le-au blocat psihic pe oaspete.

Meciul s-a încheiat cu succe-sul oltencelor, 24-20, și cu o ca-lificare istorică. Pentru Oltchim au marcat atunci: Nechita (8

goluri), Neagu (5), Manea (4), Stanca (2), Șimkute (2), Vizi-tiu (1), Pușcașu (1), Fiera (1). De partea cealaltă, ETO Gyor a punctat prin: Gorbicz (6), Amo-rim (4), Kovacsics (4), Spiridon (2), Mravikova (2), Brădeanu (1) și Verten (1). Prezentă pe teren la victoria cu 24-20 din 2010, Oana Manea speră într-o reedi-tare a acelui rezultat.

Pivotul Oltchimului i-a asi-gurat pe fani de dăruirea tota-lă a echipei: „Gyor are o echipă bună, omogenă, dar eu cred că șansele sunt egale. Poate noi o să prindem zile mai bune, o să le facem să joace mai prost. De un singur lucru trebuie să fie si-guri suporterii noștri: vom lupta până la capăt, pentru că ne do-rim să ajungem în finală. Când te bați, când dai totul pe te-ren, rezultatul trebuie să fie de

partea ta. Am mai reușit o da-tă să le învingem, am dovedit că se poate. De ce n-am face-o și acum?”.

Radu ȘTEFAN

Trecutul ne susține

Oltchim a mai eliminat Gyor în semifinalele Ligii Campionilor, în urmă cu două sezoane, după o dublă manșă extrem de tensionată

Explicatie foto foto CREDIT: AUTOR AUTOR

De un singur lucru trebuie

să fie siguri suporterii noștri: vom lupta până la capăt, pentru că ne dorim să ajungem în finală.OANA MANEAPIVOT OLTCHIM

jurnalulolteniei.ro

1. Oltchim - 10 p2. Itxaco - 8 p3. D. Volgograd - 6 p4. Buxtehuder - 0 pRezultate:Buxtehuder - Oltchim 20-24Oltchim - D. Volgo-grad 31 - 26

Itxaco - Olthim 22-25D . V o l g o g r a d - Oltchim 34 - 30Oltchim - Buxtehuder 28-22Oltchim - Itxaco 30-22

Parcursul Oltchimului în sezonul 2011 - 2012Grupa D

1. Gyor 8p2. Metz 6p3. Randers 6p4. Hypo 4pRezultate:Randers - Gyor 29 - 23

Gyor - Metz 28 - 23Metz - Gyor 24 - 33Gyor - Randers 35 - 20Hypo - Gyor 29 - 27Gyor - Hypo 37 - 29

Parcursul lui Gyor în sezonul 2011 - 2012Grupa C

1. Buducnost - 12 p2. Oltchim - 7 p3. Krim - 4 p4. Metz - 1 pRezultate:Krim - Oltchim 25-31Oltchim - Metz 30 - 21

Olthim - Buducnost 24-34Metz - Oltchim 26 - 36Oltchim - Krim 30-26Buducnost - Oltchim 31-25

Parcursul Oltchimului în sezonul 2011 - 2012Grupa principală 2

1. Gyor 9p2. Larvik 6p3. Itxako 5p4. Midtjylland 4pRezultate:Itxako - Gyor 26 - 28

Gyor - Midtjylland 35 - 27Gyor - Larvik 31 - 22Midtjylland - Gyor 24 - 29Gyor - Itxako 25 - 25Larvik - Gyor 32 - 25

Parcursul lui Gyor în sezonul 2011 - 2012Grupa principală 1

3calificări în semifina-lele Ligii Campionilor a reușit Oltchim Râm-nicu Vâlcea

91de goluri a marcat Anita Gorbicz în actualul se-zon al Ligii, fiind gol-ghetera competiției