slavă Ţie, doamne, slavă Ţie -...

6
BISERICA ORTODOXA ROMANA “SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL“ – PALM SPRINGS, CA PRIVEGHEAŢ I ŞI RUGA Ţ I ! “Iată stau la ușă și bat. De va auzi cineva glasul Meu și va deschide, voi intra la el, și voi cina cu el și el cu Mine“ (Apocalipsa 3, 20) NUMARUL 12 , ANUL 1 , IULIE 2016 Duminica a 5-a dupA Rusalii Evanghelia zilei Matei 8, 28-34; 9,1 n vremea aceea, când a trecut Iisus dincolo, în ţinutul Gherghesenilor, iată că L-au întâmpinat doi îndrăciţi, care ieşeau din morminte, foarte furioşi, încât nimeni nu putea să treacă pe drumul acela. Şi iată au început să strige şi să zică: ce ai cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? Şi era departe de ei o turmă mare de porci la păscut. Iar diavolii îl rugau, zicând: dacă ne scoţi afară, dă-ne voie să ne ducem în turma de porci. Atunci El le-a zis: duceţi-vă! Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci; şi îndată toată turma de porci s-a aruncat de pe ţărm în mare şi s-a înecat în apă. Atunci păzitorii au fugit şi, ducându-se în oraş, au povestit tot ce se petrecuse şi cele întâmplate cu cei îndrăciţi. Îndată tot oraşul a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să plece din ţinutul lor.Şi intrând în corabie, Iisus a trecut dincoace şi a venit în oraşul Său. Î Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie !

Upload: trinhthien

Post on 15-Apr-2018

268 views

Category:

Documents


8 download

TRANSCRIPT

Page 1: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie - rochurchorg.weebly.comrochurchorg.weebly.com/uploads/3/8/9/6/38961123/revista_nr._12.pdf · biserica ortodoxa romana “sfintii arhangheli mihail

BISERICA ORTODOXA ROMANA “SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL“ – PALM SPRINGS, CA

PRIVEGHEAŢ I ŞI VĂ RUGA Ţ I !

“Iată stau la ușă și bat. De va auzi cineva glasul Meu și va deschide,

voi intra la el, și voi cina cu el și el cu Mine“

(Apocalipsa 3, 20)

NUMARUL 12 , ANUL 1 , IULIE 2016 Duminica a 5-a dupA Rusalii

)

Evanghelia zilei

Matei 8, 28-34; 9,1

Zi n vremea aceea, când a trecut Iisus dincolo, în ţinutul

Gherghesenilor, iată că L-au întâmpinat doi îndrăciţi, care ieşeau

din morminte, foarte furioşi, încât nimeni nu putea să treacă pe

drumul acela. Şi iată au început să strige şi să zică: ce ai cu noi

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să

ne chinuieşti? Şi era departe de ei o turmă mare de porci la păscut.

Iar diavolii îl rugau, zicând: dacă ne scoţi afară, dă-ne voie să ne

ducem în turma de porci. Atunci El le-a zis: duceţi-vă! Iar ei, ieşind,

s-au dus în turma de porci; şi îndată toată turma de porci s-a

aruncat de pe ţărm în mare şi s-a înecat în apă. Atunci păzitorii au

fugit şi, ducându-se în oraş, au povestit tot ce se petrecuse şi cele

întâmplate cu cei îndrăciţi. Îndată tot oraşul a ieşit în întâmpinarea

lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să plece din ţinutul lor.Şi intrând

în corabie, Iisus a trecut dincoace şi a venit în oraşul Său.

Î

Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie !

Page 2: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie - rochurchorg.weebly.comrochurchorg.weebly.com/uploads/3/8/9/6/38961123/revista_nr._12.pdf · biserica ortodoxa romana “sfintii arhangheli mihail

Pagina 2 PRIVEGHEAȚI ȘI VĂ RUGAȚI !

Iubiți credincioși continuăm în acest număr al revistei parohiale explicarea cât se poate de

rezumativ a “Sfintei Liturghii”.

Partea a 2-a "Sfânta Liturghia”

„Sfânta Liturghie este Taina Tainelor, Sfinţirea Sfinţirilor, adevărată Sfânta Sfintelor, a toate săvârşirilor

săvârşire, începătoare de săvârşire şi săvârşitoare.” (Sfântul Simeon al Tesalonicului)

Cuvîntul Liturghie vine din limba greacă și înseamnă o slujbă sau lucrare comună, de interes

public. De-a lungul timpului, Dumnezeiasca Liturghie a fost cunoscută sub mai multe

denumiri: frângerea pâinii, Cina Domnului, paharul binecuvântării, euharistia, aducerea(prosfora, termen

sinonim cu anafură), taină sau mister, jertfă, sfânta slujbă, adunare.

Sfânta Liturghie are un dublu scop: primul, sfinţirea Darurilor de Jertfă – adică prefacerea pâinii şi

vinului în Sfântul Trup şi Sânge al Domnului şi al doilea, sfinţirea credincioşilor prin împărtăşirea

lor cu Sfintele Taine.

Temei scripturistic

Instituirea Sfintei Jertfe a avut loc la Cina cea de

Taină săvârşită de Însuşi Mântuitorul cu ucenicii Săi

înainte de Sfintele Patimi (cu o zi înainte de Paştele

iudaic):

„Iar pe când mâncau ei, Iisus luând pâine şi binecuvântând a

frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este

trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat,

zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este sângele

Meu, al Noului Legământ, care pentru mulţi se varsă

spre iertarea păcatelor.”(Matei 26, 26-28) „Aceasta faceţi

spre pomenirea Mea.” (1 Corinteni 11, 24) Istoric Împlinind această poruncă, Sfinţii Apostoli săvârşeau în fiecare duminică Jertfa Mântuitorului în

chip nesângeros, rugându-se îndelung ca Domnul să prefacă pâinea şi vinul de pe masa lor în Însuşi

Sfântul Său Trup şi Sânge cu care apoi se împărtăşeau. Cea mai cunoscută şi folosită formă a Liturghiei până în secolul IV a fost Liturghia Sfântului

Apostol Iacov. Deoarece circulau foarte multe variante ale acestei rânduieli de slujbă, Sfântul Vasile

cel Mare (sec. IV) şi, mai apoi, Sfântul Ioan Gură de Aur (începutul sec. V), folosindu-se de

variantele existente, au alcătuit fiecare câte o Liturghie care să poată fi folosită fără schimbare în

toată Biserica. După ei, Sfântul Grigorie Dialogul (începutul sec.VII) alcătuieşte Liturghia

Darurilor Mai Înainte Sfinţite.

În cursul vremii, în Biserica Ortodoxă au mai circulat şi alte forme ale Liturghiei, însă cele trei

enumerate mai sus s-au impus şi răspândit pretutindeni astfel încât aproape numai ele se săvârşesc.

Dintre ele cel mai des se foloseşte Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur; Liturghia Sfântului Vasilie

cel Mare se săvârşeşte numai de zece ori în an, iar a Sfântului Grigorie Dialogul (care nu este o

Page 3: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie - rochurchorg.weebly.comrochurchorg.weebly.com/uploads/3/8/9/6/38961123/revista_nr._12.pdf · biserica ortodoxa romana “sfintii arhangheli mihail

Liturghie completă

deoarece se folosesc

Sfintele Taine deja sfinţite

la o Liturghie precedentă,

scopul ei fiind numai

acela de a se împărtăşi

credincioşii în timpul

Postului când nu se face

Liturghie) se face numai

în Postul cel Mare.

Pagina 3 PRIVEGHEAȚI ȘI VĂ RUGAȚI !

Liturghie completă deoarece se folosesc Sfintele Taine deja sfinţite la o Liturghie precedentă, scopul ei

fiind numai acela de a se împărtăşi credincioşii în timpul Postului când nu se face Liturghie) se face

numai în Postul cel Mare.

Timpul săvârşirii

Sfânta Liturghie se poate săvârşi o singură dată pe zi de acelaşi slujitor (preot sau episcop). De

asemenea, indiferent de săvârşitor, într-un altar nu se poate sluji decât o singură Sfântă Liturghie

într-o zi.

„Această unicitate a Sfintei Jertfe (una singură în zi) înseamnă numai o moarte a lui Hristos, care moarte a

luat-o pentru noi, şi numai o patimă a Lui pe care odată a răbdat-o pentru noi.” (Liturghier, Povăţuiri)

Sfânta Liturghie se săvârşeşte de regulă dimineaţa, pe la ceasul al treilea din zi, adică în jurul orei 9

dimineaţa. Excepţie de la această regulă sunt: luni şi marţi din prima săptămână a Postului Paştelui,

Vinerea Patimilor, Vinerea dinaintea Crăciunului şi Bobotezei când acestea cad Duminica sau luni, în

miercurea şi vinerea din Săptămâna Brânzei.

Săvârşitor

Sfânta Liturghie se săvârşeşte numai de arhierei şi preoţi care nu sunt opriţi de a sluji, prin

impedimente morale sau canonice. Preotul poate sluji singur sau cu diacon, iar arhiereul slujeşte de

obicei înconjurat de sobor de preoţi şi diaconi. Diaconul nu poate sluji Sfânta Liturghie singur

niciodată.

Locul săvârşirii

Sfânta Liturghie se săvârşeşte numai în biserică, paraclis sau capele sfinţite şi care au Antimis şi

anume în Sfântul Altar. Se poate sluji Sfânta Liturghie şi afară din biserică (însă tot pe Sfântul

Antimis) în cazuri excepţionale: la hramuri, la sfinţiri de biserici şi pe câmpul de luptă, având

binecuvântarea episcopului pentru aceasta.

Sfântul Antimis (gr. αντιμηνσιον - "în loc de masă") este o

bucată de pânză de in sau mătase şi este de formă pătrată sau

dreptunghiulară (50/60 cm) pe care este imprimată icoana

Punerii în Mormânt a Mântuitorului. În Antimis se găsesc

cusute părticele de Sfinte Moaşte. Sfântul Antimis este sfinţit,

semnat şi dat de episcopul locului, indicânduse parohia sau

biserica unde a fost dat pentru slujire, cu hramul ei.

Obiecte şi materii trebuincioase Pentru săvârşirea Sfintei Liturghii sunt necesare următoarele:

Sfântul Antimis,

sfintele veşminte,

sfintele vase (Potir, Disc, Steluţă, Copie, Linguriţă, Buret, Vas pentru căldură),

Procoveţe,

prescuri (de regulă cinci),

Page 4: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie - rochurchorg.weebly.comrochurchorg.weebly.com/uploads/3/8/9/6/38961123/revista_nr._12.pdf · biserica ortodoxa romana “sfintii arhangheli mihail

Pagina 5 PRIVEGHEAȚI ȘI VĂ RUGAȚI

Procoveţe,

prescuri (de regulă cinci),

vin curat din struguri,

apă curată,

cădelniţă şi

tămâie.

Sunt necesare de asemenea cărţi de slujbă:

Sfânta Evanghelie şi Liturghier pentru preot,

Apostol, Catavasier sau Liturghierul de strană pentru cântăreţ.

Obligatoriu pentru a săvârşi Sfânta Liturghie este nevoie de două lumini pe Sfânta Masă şiuna la

Sfânta Proscomidie (acestea pot fi candele sau lumânări).

Pregătirea preotului pentru Sfânta Liturghie

Cel mai mare dar pe care ni l-a dat Bunul Dumnezeu este lucrarea prin care omul vine în contact

nemijlocit cu Însuşi Sfântul Trup şi Sânge al Domnului, Îl poartă în mâini pe Cel Necuprins, se

împărtăşeşte cu Cel Nefăcut şi Îl împarte credincioşilor pe Împăratul împăraţilor.Este cea mai

înfricoşătoare taină: a împreună petrecerii făpturii cu Ziditorul său, prin bunăvoinţa şi iubirea Celui

Atotputernic, a negrăitei smerenii a Celui Preaînalt Care Se coboară în inima omului ridicându-l şi

îndumnezeindu-l.

Dacă mireanului care se împărtăşeşte i se cere o riguroasă şi îndelungă pregătire trupească şi

sufletească, cu atât mai mult i se cere celui care săvârşeşte Sfânta Liturghie o pregătire continuă

pentru a fi gata în orice moment pentru această slujire.

Pregătirea sufletească

Pregătirea sufletească cuprinde: pacea sufletului, mărturisirea păcatelor şi rugăciunea personală.

Aşadar preotul slujitor trebuie:

să nu aibe ură, mânie sau dorinţă de răzbunare împotriva cuiva şi să fie împăcat cu toată

lumea;

să nu aibă alte gânduri rele (de supărare, de mâhnire, de trândăvie, de desfrânare etc.);

De va îndrăzni să slujească având asemenea patimi, după Pravila de la Govora, se va opri 60 de zile

de la slujire, făcând zilnic 50 de metanii până se va îndrepta.

să fie spovedit chiar dacă nu a făcut păcate grele;

Şi preotul, om fiind, poate face multe din păcatele aparent mici: îmbuibarea pântecelui, beţia,

mândria, minciuna, atitudinea părtinitoare, smintirea credincioşilor, neglijenţa faţă de lucrurile

bisericii, lipsa de râvnă în povăţuirea credincioşilor etc.

să săvârşească mai înainte măcar slujba Utreniei sau un Acatist;

Să se ştie însă că preotul este dator a săvârşi toate cele Şapte Laude.

Page 5: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie - rochurchorg.weebly.comrochurchorg.weebly.com/uploads/3/8/9/6/38961123/revista_nr._12.pdf · biserica ortodoxa romana “sfintii arhangheli mihail

Pagina 5 PRIVEGHEAȚI ȘI VĂ RUGAȚI !

Să se ştie însă că preotul este dator a săvârşi toate cele Şapte Laude.

să-şi împlinească mai înainte cu evlavie şi cu luare aminte pravila personală de

rugăciune şi anume: Rânduiala Sfintei Împărtăşiri, Canonul Îngerului Păzitor,

Acatistul şi Paraclisul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, Acatistul Mântuitorului,

Rugăciunile de dimineaţă şi de seară şi, după caz, închinăciuni şi metanii câte va putea.

Pentru cei mai râvnitori se recomandă privegherea cu rugăciuni şi citiri sfinte, în toată

noaptea premergătoare slujirii sau cât vor putea.

Pregătirea trupească

Preotul slujitor este dator la:

înfrânare de la împreunarea trupească cu soţia (pentru clericul căsătorit) trei zile

înainte de slujire cât şi în noaptea următoare slujirii;

înfrânare de la orice mâncare şi băutură în dimineaţa zilei în care va sluji;

Vechile pravile rânduiau ca preotul slujitor chiar să ajuneze în ziua dinaintea săvârşirii

Sfintei Liturghii. Cel ce din neputinţă nu va putea ajuna, să evite însă mâncarea multă

şi băutura şi să nu mănânce nicidecum după ceasul 3 din noapte (ora 21.00) pentru a

evita tulburările, visele păcătoase şi poluţia care vin în timpul somnului din acestea. Se

recomandăde asemenea preotului să nu se spele pe dinţi dimineaţa, ci seara, pentru a

nu înghiţi din greşeală apă şi să nu mestece gumă înainte de slujire. Fumatul este cu

desăvârşire interzis.

curăţenia trupului.

În afară de curăţenia coprului, preotul trebuie să aibă hainele curate şi

îngrijite. Veşmintele liturgice să fie curate şi întregi, să nu fie pătate şi rupte căci

"greşeşte de moarte înaintea Domnului dacă vor fi altfel".

Continuarea în numărul următor

***

Page 6: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie - rochurchorg.weebly.comrochurchorg.weebly.com/uploads/3/8/9/6/38961123/revista_nr._12.pdf · biserica ortodoxa romana “sfintii arhangheli mihail

Pagina 6 PRIVEGHEAȚI ȘI VĂ RUGAȚI !

AGENDA PAROHIALĂ

Programul slujbelor pentru perioada 18 iulie – 15 august

Miercuri, 20 iulie

†) Sfântul și slăvitul Măritul Prooroc Ilie Tezviteanul

09:20(AM) – Acatisul Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul

10:00(AM) – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie

Vineri, 22 iulie

07:00 (PM) – Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

†) Duminica, 24 iulie – Duminica a 5 -a după Rusalii

09:30(AM) – Acatist

10:00(AM) – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie

Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”

590 Vella Rd., Palm Springs – CA Contact:

Phone: 760-774-5529; e-mail: [email protected]

Surse articole publicate: Sfânta Scriptură; Doxologia, Ziarul Lumina al Patriarhei Române, Lumea

Credintei, anul VIII, nr. 11 și www.crestin-ortodox.ro

IMPORTANT

În Duminicile și sărbătorile, 31 iulie; 6 august; 7 august; 14 august

și 15 august; la biserica noastră nu se va săvârși Sfânta Liturghie

deoarece Preotul Paroh este plecat în concediu.

Duminica Biserica va fi deschisa incepand cu ora 10:00(AM)