100. paraclisul sfintilor arhangheli

6
Paraclisul Sfinţilor Arhangh eli Rugăciunile începătoare (pag 5) Doamne miluieşte! (de 12 ori) Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu! Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu! Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul  nostru! Psalmul 95 Cântaţi Domnului  cânt ar e no u ă , cânt a ţ i Domnului tot Pământul! Cântaţi  Domnului,  binec uvânt aţi  Numel e Lui,  bineve stiţi  din zi în zi mântuirea Lui! Vestiţi între neamuri Slava Lui, între toate  popo arele minunile Lui! Că mare este Domnul şi lăudat foarte, înfricoşător  este; mai presus decât toţi dumnezeii. Că toţi dumnezeii neamurilor sunt idoli; iar Domnul, Cerurile a făcut. Laudă şi frumuseţe este înaintea Lui, sfinţenie şi măreţie în locaşul cel sfânt al Lui! Aduceţi Domnului seminţiile popoarelor, aduceţi Domnului Slavă şi Cinste!  Aduceţi Domnului  Slavă  Numel ui Lui! Aduceţi jertfe şi intraţi în curţile Lui! Închinaţi-vă Domnului, în curtea cea  sfântă a Lui! Să tremure în faţa Lui  tot  Pământul! Spuneţi între neamuri că Domnul a Împărăţit! Pentru că a întărit lumea, care nu se va clinti; judecaţi-vă   popo are întru dreptate. Să se veselească Cerurile şi să se  bucur e Pământul, să se zguduie marea şi toate cele ce sunt  întru ea! Să se  bucure  câmpiile şi toate cele ce sunt  pe ele! Atunci se vor   bucur a toţi copacii  pădurii , de faţa Domnului,  că vine, vine să  judece  Pământul. Judeca-va lumea întru dreptate şi popoarele întru adevărul Său!  Dumnez eu este Domnul şi S-a ar ătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!(de 3 ori) ( )  Tropar Către Sfinţii Arhangheli să ne rugăm şi smerindu-ne să strigăm din tot sufletul zicând: Sfinţilor Voievozi ai Oştirilor  Cereşti ajutaţi-ne nouă  şi tuturor  dreptmăritorilor  creştini, salvând din iad toate sufletele celor oropsi ţi, care  au ajuns la chinuri grele! Bin ecuvântate să fie Sfintele Oştiri Cer eşti con dus e de mari i Arhistrategi Mihail, Gavriil, Rafail, Varahil, Evgudiil, Uriil, Salatiil, că îi pot apăra şi-i pot vindeca pe creştinii iubitori de Dumnezeu şi pot salva din toate chinurile iadului sufletele rudelor şi ale tuturor creştinilor.  Slavă Tatălui  şi  Fiului  şi   Sfântul ui   Duh, acu m şi pururea şi în vecii vecilor! Amin! Psalmul 96  Domnul   Împărăţeşte! Să se bucure Pământul, să se veselească insule multe!  Nor  şi negură împrejurul Lui. Foc înaintea Lui, va merge şi va arde împrejur pe vrăjmaşii Lui. Luminat-au fulgerele Lui lumea; văzut-a şi s-a cutremurat Pământul. Munţii ca ceara s-au topit de faţa Domnului, de faţa Domnului a tot Pământul. Vestit-au Cerurile Dreptatea Lui şi au văzut toate popoarele Slava Lui. Să se ruşineze toţi cei care se închină chipurilor cioplite şi se laudă cu idolii lor! Închinaţi-vă Lui toţi Îngerii Lui! Auzit-a şi s-a veselit Sionul. Şi s-au bucurat fiicele Iudeii pentru judecăţile Tale, Doamne. Că Tu eşti Domnul Cel Preaînalt, peste tot Pământul; înălţatu-Te- ai foarte, mai presus decât toţi dumnezeii. Cei care Îl iubiţi pe Domnul, urâţi răul! Domnul   păzeşt e sufletele cuvioşilor Lui! Din mâna păcătosului îi va izbăvi pe ei! Lumina a răsărit dreptului şi celor drepţi cu inima, veselie. Veseliţi-vă drepţilor, în Domnul şi lăudaţi pomenirea Sfinţeniei Lui! Canonul Sfinţilor Arhangheli Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea asupritorilor scăpând poporul striga:  Izbăvitorului  şi  Dumnezeului nostru să-I cântăm! Sfinţilor Arhangheli, vă rugăm ajutaţi şi salvaţi sufletele adormiţilor din chinurile iadului, iar pe noi ocrotiţi- ne de cel rău! Fiind înconjuraţi de multe ispite şi căutând scăpare din greutăţile noastre, strigăm către Sfinţii Voievozi spre a ne ajuta pe noi toţi, dar şi toate sufletele greu chinuite în iad. Sfinţilor Arhangheli, vă rugăm ajutaţi şi salvaţi sufletele adormiţilor din chinurile iadului, iar pe noi ocrotiţi- ne de cel rău! Suntem tulburaţi de ispitirile venite de la potrivnicii noştri şi alergăm către voi, Sfinţilor Voievozi Cereşti, să-i izbăviţi pe toţi cei care sunt la grele chinuri în adâncurile iadului.  Slavă Tatălui  şi  Fiului  şi   Sfântulu i   Duh!  Spre voi căutăm protecţie şi izbăvire, Sfinţilor Arhangheli, că sunt multe duhuri care nu se supun Bunului Dumnezeu şi ne împiedică pe noi în toate zilele cu lucrarea lor nedreaptă, ispitind pe toţi creştinii spre a-i duce în întunericul cel de nedescris.   Şi  acum şi   pururea  şi  în vecii  vecilor!  Amin! Spiritele rele necăjesc sufleteşte şi trupeşte creştinii şi de aceea cerem ajutorul Sfinţilor Arhangheli şi Sfinţilor Îngeri din Oştirile Cereşti, să izgonească duhurile rele către întunericul de unde au venit, spre a nu mai ispiti omenirea - pentru a avea ei lucrare în iad. 1

Upload: maria-ioana

Post on 30-May-2018

258 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Page 1: 100. Paraclisul Sfintilor Arhangheli

8/14/2019 100. Paraclisul Sfintilor Arhangheli

http://slidepdf.com/reader/full/100-paraclisul-sfintilor-arhangheli 1/6

Paraclisul Sfinţilor ArhangheliRugăciunile începătoare (pag 5)Doamne miluieşte! (de 12 ori)Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostruDumnezeu!Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos Împăratul şiDumnezeul nostru!

Psalmul 95

Cântaţi  Domnului  cântare nouă, cântaţiDomnului tot Pământul! Cântaţi Domnului,  binecuvântaţi  Numele  Lui,  binevestiţi  din  zi  în  zi mântuirea Lui!Vestiţi  între  neamuri  Slava  Lui,  între  toate  popoarele minunile  Lui!  Că  mare  este  Domnul  şi  lăudat  foarte,înfricoşător  este; mai presus decât toţi dumnezeii. Că toţi dumnezeii neamurilor sunt idoli; iar Domnul, Cerurilea făcut. Laudă şi frumuseţe este înaintea Lui, sfinţenie şi măreţie în locaşul cel sfânt al Lui! Aduceţi Domnuluiseminţiile popoarelor, aduceţi Domnului Slavă şi Cinste! Aduceţi Domnului Slavă  Numelui Lui! Aduceţi jertfeşi intraţi în curţile  Lui!  Închinaţi-vă  Domnului,  în  curtea  cea  sfântă  a  Lui!  Să  tremure  în  faţa  Lui  tot  Pământul!Spuneţi între neamuri că Domnul a Împărăţit! Pentru că a întărit lumea, care nu se va clinti; judecaţi-vă   popoareîntru dreptate. Să se veselească Cerurile şi să se  bucure Pământul, să se zguduie marea şi toate cele ce sunt întru ea!Să se  bucure câmpiile şi toate cele ce sunt  pe ele! Atunci se vor   bucura toţi copacii  pădurii, de faţa Domnului, căvine, vine să  judece Pământul. Judeca-va lumea întru dreptate şi popoarele întru adevărul Său!

 Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!(de 3 ori)( )   Tropar

Către Sfinţii Arhangheli să ne rugăm şi smerindu-ne să strigăm din tot sufletul zicând: Sfinţilor Voievozi aiOştirilor   Cereşti  ajutaţi-ne  nouă  şi  tuturor   dreptmăritorilor   creştini, salvând din iad toate sufletele celor oropsiţi, care  au ajuns la chinuri grele! Binecuvântate să fie Sfintele Oştiri Cereşti conduse de mariiArhistrategi Mihail, Gavriil, Rafail, Varahil, Evgudiil, Uriil, Salatiil,că îi pot apăra şi-i pot vindeca pe creştiniiiubitori de Dumnezeu şi pot salva din toate chinurile iadului sufletele rudelor şi ale tuturor creştinilor. Slavă Tatălui  şi  Fiului  şi   Sfântului   Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!

Psalmul 96 Domnul   Împărăţeşte!  Să se bucure  Pământul,  să se  veselească  insule  multe!  Nor   şi negură împrejurul Lui. Focînaintea Lui, va merge şi va arde împrejur pe vrăjmaşii Lui. Luminat-au fulgerele Lui lumea; văzut-a şi s-acutremurat Pământul. Munţii ca ceara s-au topit de faţa Domnului, de faţa Domnului a tot Pământul. Vestit-au

Cerurile Dreptatea Lui şi au văzut toate popoarele Slava Lui. Să se ruşineze toţi cei care se închină chipurilor cioplite şi se laudă cu idolii lor! Închinaţi-vă Lui toţi Îngerii Lui! Auzit-a şi s-a veselit Sionul. Şi s-au bucuratfiicele Iudeii pentru judecăţile Tale, Doamne. Că Tu eşti Domnul Cel Preaînalt, peste tot Pământul; înălţatu-Te-ai foarte, mai presus decât toţi dumnezeii. Cei care Îl iubiţi pe Domnul, urâţi răul! Domnul   păzeşte  sufletelecuvioşilor Lui! Din mâna păcătosului îi va izbăvi pe ei! Lumina a răsărit dreptului şi celor drepţi cu inima,veselie. Veseliţi-vă drepţilor, în Domnul şi lăudaţi pomenirea Sfinţeniei Lui!

Canonul Sfinţilor ArhangheliApa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea asupritorilor scăpând poporul striga:  Izbăvitorului  şi  Dumnezeuluinostru să-I cântăm!Sfinţilor Arhangheli, vă rugăm ajutaţi şi salvaţi sufletele adormiţilor din chinurile iadului, iar pe noi ocrotiţi-ne de cel rău!  Fiind înconjuraţi de multe ispite şi căutând scăpare din greutăţile noastre, strigăm către SfinţiiVoievozi spre a ne ajuta pe noi toţi, dar şi toate sufletele greu chinuite în iad.Sfinţilor Arhangheli, vă rugăm ajutaţi şi salvaţi sufletele adormiţilor din chinurile iadului, iar pe noi ocrotiţi-ne de cel rău! Suntem tulburaţi de ispitirile venite de la potrivnicii noştri şi alergăm către voi, Sfinţilor VoievoziCereşti, să-i izbăviţi pe toţi cei care sunt la grele chinuri în adâncurile iadului. Slavă Tatălui  şi  Fiului  şi   Sfântului   Duh! Spre voi căutăm protecţie şi izbăvire, Sfinţilor Arhangheli, că sunt multeduhuri care nu se supun Bunului Dumnezeu şi ne împiedică pe noi în toate zilele cu lucrarea lor nedreaptă,ispitind pe toţi creştinii spre a-i duce în întunericul cel de nedescris.   Şi  acum şi   pururea şi  în vecii  vecilor!  Amin!

Spiritele rele necăjesc sufleteşte şi trupeşte creştinii şi de aceea cerem ajutorul Sfinţilor Arhangheli şi Sfinţilor Îngeri din Oştirile Cereşti, să izgonească duhurile rele către întunericul de unde au venit, spre a nu mai ispitiomenirea - pentru a avea ei lucrare în iad.

1

Page 2: 100. Paraclisul Sfintilor Arhangheli

8/14/2019 100. Paraclisul Sfintilor Arhangheli

http://slidepdf.com/reader/full/100-paraclisul-sfintilor-arhangheli 2/6

Cântarea a III-aDoamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica Ta, pe noi ne întăreşte întrudragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule, Iubitorule de oameni!Sfinţilor Arhangheli, vă rugăm ajutaţi şi salvaţi sufletele adormiţilor din chinurile iadului, iar pe noi ocrotiţi-ne de cel rău!  Apărători ai întregii creştinătăţi sunteti voi Sfinţilor   Arhangheli  împreună  cu Oştirile voastreminunate şi binecuvântate, drept pentru  care  vă  rugăm  ajutaţi-ne pe noi în lupta cu forţele întunericului,  peurmaşii noştri şi pe cei care au trecut la cele veşnice.Sfinţilor Arhangheli, vă rugăm ajutaţi şi salvaţi sufletele adormiţilor din chinurile iadului, iar pe noi ocrotiţi-ne de cel rău! Conlucrători în Sfânta Împărăţie a Cerurilor sunteţi împreună cu toţi Sfinţii Îngeri şi de aceea vărugăm ajutaţi-ne la lucrarea cea bună şi sfântă pe noi şi pe urmaşii noştri, spre a-i salva pe toţi cei care pot fisalvaţi din grelele chinuri ale împărăţiei întunericului.  Slavă Tatălui  şi  Fiului  şi   Sfântului   Duh! Sfinţii Îngeri slujeau Domnului Iisus în timpul misiunii Sale pe Pământ.Sfinţilor Arhangheli acum ajutaţi-ne pe noi şi pe toţi cei care vă cer ajutor, spre a salva sufletele din adâncurilede nedescris ale întunericului.  Şi  acum şi   pururea şi  în vecii  vecilor!  Amin! Ucenicii Domnului Iisus îi vedeau peSfinţii Îngeri în jurul Mântuitorului şi acest adevăr a fost scris de Sfinţii Evanghelişti în sfintele lor scriericreştine. Sfinţilor  Voievozi Cereşti împreună cu Oştirile Îngereşti pe care cu cinste le conduceţi, apăraţi-ne petoţi cei care suntem împresuraţi de duhurile rele, alungându-le departe de noi! Căutaţi cu milostivire spre noi ceicare suntem supuşii Bunului Dumnezeu şi îndreptaţi-ne pe toţi pe calea cea bună şi sfântă, iar pe cei adormiţisalvaţi-i din chinurile iadului!

Ectenia mileiMiluieşte-ne  pe noi, Doamne Dumnezeule, după mare mila Ta, ne rugăm Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte!Doamne miluieşte!Pentru întărirea şi unirea întregii Biserici Creştine de peste tot Pământul, într-una Sfântă Ortodoxă,Sobornicească şi Apostolească Biserică, Domnului să ne rugăm!Doamne miluieşte!Pentru toţi fraţii noştri, pentru toţi cucernicii şi dreptmăritorii creştini şi pentru cei de faţă (nume) pentrusănătatea, iertarea păcatelor, mântuirea lor şi a familiilor lor, Domnului să ne rugăm!Doamne miluieşte!Că  milostiv  şi  iubitor  de  oameni  eşti  Doamne  Dumnezeule  şi  Ţie  slavă-Ţi  înălţăm,  Tatălui,  Fiului  şi  SfântuluiDuh,  acum  şi  pururea  şi  în  vecii  vecilor!  Amin!  Cei care sunteţi Voievozi ai Oştirilor Cereşti şi staţi înainteaSfântului Tron Divin, pe voi vă rugăm apăraţi-ne de toată lucrarea cea rea a duhurilor rele, apăraţi-ne de boli şi

de toţi duşmanii noştri văzuţi şi nevăzuţi! Cântarea a IV-aAm auzit Doamne taina rânduielii Tale, am înţeles lucrurile Tale şi am Preaslăvit Dumnezeirea Ta! Sfinţilor Arhangheli, vă rugăm ajutaţi şi salvaţi sufletele adormiţilor din chinurile iadului, iar pe noi ocrotiţi-ne de cel rău! Conducând Oştirile Cereşti îndepliniţi misiunile sfinte date de Bunul Dumnezeu, dar puteţi să şisalvaţi sufletele adormiţilor din toate chinurile iadului, pentru care noi fierbinte ne rugăm.Sfinţilor Arhangheli, vă rugăm ajutaţi şi salvaţi sufletele adormiţilor din chinurile iadului, iar pe noi ocrotiţi-ne de cel rău! Pe toţi cei botezaţi în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, care au trecut la cele veşnicevă rugăm ajutaţi-i să scape, dacă au ajuns la chinuri, pentru rugăciunile şi milosteniile celor binecuvântaţi, dar şidin Mila Cerească a Domnului Iisus Hristos! Slavă Tatălui  şi   Fiului   şi   Sfântului   Duh! Daruri minunate, vindecări, precum şi multe  inspiraţii sfinte  puteţi dacreştinilor care cu credinţă se roagă şi cer ajutor ceresc.  Şi  acum şi   pururea şi  în vecii  vecilor!  Amin! Zid şi liman de

izbăvire pentru creştini sunt Oştirile Îngereşti conduse de Sfinţii Arhangheli: Mihail, Gavriil,  Rafail, Varahil, Evgudiil, Uriil, Salatiil şi îi pot ajuta pe cei care trecând la cele veşnice nu au ajuns în Ceruri.

Cântarea a V-aLuminează-ne pe noi, Doamne, cu Poruncile Tale şi cu Lumina Ta Divină, pacea Ta dă-ne-o nouă,   Unule, Iubitorule de oameni!Sfinţilor Arhangheli, vă rugăm ajutaţi şi salvaţi sufletele adormiţilor din chinurile iadului, iar pe noi ocrotiţi-ne de cel rău! În lucrarea voastră minunată, împreună cu cea a Sfinţilor Îngeri din Oştirile voastre Cereşti, vărugăm ajutaţi-ne, umplând sufletele noastre de bucurie!

2

Page 3: 100. Paraclisul Sfintilor Arhangheli

8/14/2019 100. Paraclisul Sfintilor Arhangheli

http://slidepdf.com/reader/full/100-paraclisul-sfintilor-arhangheli 3/6

Sfinţilor Arhangheli, vă rugăm ajutaţi şi salvaţi sufletele adormiţilor din chinurile iadului, iar pe noi ocrotiţi-ne de cel rău! Daruri mari au adus oamenilor  Sfinţii Arhangheli şi Sfinţii Îngeri, că mulţi au fost izbăviţi de lamoarte, de boli cumplite, din robia altora, dar şi din grelele munci ale iadului.  Slavă Tatălui  şi  Fiului  şi   Sfântului   Duh! Din Poruncă Divină Sfântul Arhanghel Mihail s-a arătat cu sabia scoasăîn faţa lui Valaam, care văzându-l de frică a căzut cu faţa la Pământ.  Şi  acum şi   pururea şi  în vecii  vecilor!  Amin!

Sfântul Arhanghel Rafail, Voievodul Oştirii Îngerilor Vindecători, l-a însoţit pe Tobie până în Media, a izbăvit-ode cel rău pe Sara, fata lui Raguel, a legat duhul cel rău, a înlesnit căsătoria lui Tobie cu Sara şi l-a învăţat peacesta cum să-şi tămăduiască Tatăl, iar la urmă a zis: Bun lucru este a binecuvânta pe Dumnezeu, a preaînălţa Numele Lui şi slăvind a vesti Faptele Lui!

Cântarea a VI-aRugăciunea mea voi vărsa-o către Domnul şi Lui Îi voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu derăutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad şi ca Iona mă rog:  Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă!Sfinţilor Arhangheli, vă rugăm ajutaţi şi salvaţi sufletele adormiţilor din chinurile iadului, iar pe noi ocrotiţi-ne de cel rău!  Firea noastră cea plină de păcate poate fi izbăvită prin lucrarea Sfinţilor Îngeri şi a Sfinţilor Arhangheli, aşa cum a fost izbăvit şi Isaac de la jertfire.Sfinţilor Arhangheli, vă rugăm ajutaţi şi salvaţi sufletele adormiţilor din chinurile iadului, iar pe noi ocrotiţi-ne de cel rău! Minuni au făcut Sfintele Puteri Cereşti când a fost arsă jertfa lui Manoe sau când a fost salvatămănăstirea Dochiarului de la inundaţie.  Slavă  Tatălui   şi   Fiului   şi   Sfântului   Duh!  Sfânt! Sfânt! Sfânt e Domnul Savaot! Plin e Cerul şi Pământul de

mărirea Sa! Aici  pe Pământ noi ne rugăm pentru mântuirea sufletelor noastre, dar şi spre a fi izbăvite sufleteleadormite care au ajuns la chinurile veşnice.   Şi  acum şi   pururea şi  în vecii  vecilor!  Amin! Sfântul Ierarh Ioan Gurăde Aur, stând la masă cu doisprezece oameni, a văzut un tânăr foarte frumos pe care l-a întrebat: Ia spune tinere,cum te cheamă? Tânărul acela, fiind un Sfânt Înger a zis:  Minunat şi s-a ridicat în Sfânta Împărăţie a Cerurilor.Cu lacrimi de pocăinţă şi cu credinţă să ne rugăm şi să cerem cu smerenie să fie salvate cât mai multe suflete dinstăpânirea iadului.

EctenieCu pace, Domnului să ne rugăm!Doamne miluieşte!Pentru Pacea de Sus şi pentru salvarea din chinurile iadului a rudelor noastre, dar şi a celor pentru care nu seroagă nimeni, Domnului să ne rugăm!Doamne miluieşte!

Ca Domnul Dumnezeu să ne trimită nouă un Sfânt Înger Vindecător, spre a ne salva de boli şi pentru a salvatoate rudele noastre din adâncurile iadului, Domnului să ne rugăm!Doamne miluieşte!Pentru alungarea tuturor  duhurilor  rele din trupurile, din minţile, din sufletele noastre, din viaţa noastră şi din totce ne înconjoară, Domnului să ne rugăm!Doamne miluieşte!Pentru toţi robii Lui Dumnezeu care au trecut la cele veşnice şi sunt în chinurile iadului,  pentru scoaterea lor dinacea stare, Domnului să ne rugăm!Doamne miluieşte! (de 3 ori)Că milostiv şi iubitor de oameni eşti Doamne Dumnezeule şi Ţie slavă-Ţi  înălţăm, Tatălui şi Fiului şi SfântuluiDuh, acum şi pururea şi  în vecii vecilor! Amin! Cel care îi faci  pe Îngerii Tăi duhuri şi  pe slugile Tale  pară de foc, miluieşte-ne  pe noi! Închinaţi-vă Domnului toţi Îngerii Lui! Închinaţi-vă Domnului toate Puterile Lui!

ApostolulÎnţelepciune!  Din epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iuda Tadeul, citire:

 Fraţilor! Voiesc să vă aduc aminte vouă, celor  care aţi ştiut odată toate acestea, că Domnul după ce aizbăvit pe poporul Său din pământul Egiptului, i-a pierdut după aceea pe cei care nu au crezut; iar pe Îngerii carenu şi-au  păzit vrednicia şi au  părăsit locaşul lor, i-a  pus la  păstrare sub întuneric, în lanţuri veşnice, spre Judecatazilei celei mari. Tot aşa Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care în acelaşi chip ca acestea, s-au dat ladesfrânare şi au umblat după trup străin, stau înainte  pildă, suferind  pedeapsa focului cel veşnic. Asemenea, decişi aceştia visând, pângăresc trupul şi hulesc măririle. Dar Mihail Arhanghelul când se împotrivea diavolului,certându-se cu el pentru trupul lui Moise, nu a îndrăznit să aducă  judecată de hulă, ci a zis: Să te certe pe tine

3

Page 4: 100. Paraclisul Sfintilor Arhangheli

8/14/2019 100. Paraclisul Sfintilor Arhangheli

http://slidepdf.com/reader/full/100-paraclisul-sfintilor-arhangheli 4/6

 Domnul! Aceştia  însă defaimă cele ce nu cunosc, iar cele ce ca dobitoacele necuvântătoare ştiu din fire, întruacestea îşi găsesc pieirea. Pace  ţie cititorule şi  duhului  tău!  Aliluia! Ascultă Doamne şi vezi pe poporul nostru dreptcredincios! Lăudaţi-L pe Domnul, toate slugile Lui, lăudaţi-L pe El, toate Puterile Lui!

EvangheliaÎnţelepciune drepţi!  Din Sfânta Evanghelie de la Matei citire (Matei 28; 2 - 8)

În vremea aceea s-a făcut cutremur mare, că Îngerul Domnului coborând din Cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui era albă ca zapada. Şi de fricalui s-au cutremurat cei care păzeau şi s-au făcut ca morţi. Iar Îngerul răspunzând, a zis femeilor:  Nu vă temeţi!Că ştiu că pe Iisus Cel Răstignit Îl căutaţi. Nu este aici, că S-a sculat precum a zis; veniţi să vedeţi unde a zăcut. Şi degrabă mergând spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi iată va merge înaintea voastră înGalileea, acolo Îl veţi vedea. Iată v-am spus vouă! Iar ele plecând în grabă de la mormânt, cu frică şi cucutremur mare, au alergat să vestească ucenicilor Lui.  Slavă  Tatălui   şi   Fiului   şi   Sfântului   Duh!  Părinte,  Cuvinte  şi  Duhule  Sfânt,  Treime  Sfânta,  curăţeşte  mulţimea păcatelor noastre!  Şi  acum şi   pururea şi   în vecii  vecilor!  Amin! Pentru rugăciunile Sfinţilor Arhangheli: Mihail,Gavriil,  Rafail, Varahil,  Evgudiil, Uriil, Salatiil, ale tuturor Sfintelor Oştiri Cereşti, ale Tuturor Sfinţilor  şi alePreasfintei Fecioare Maria, curăţeşte Doamne mulţimea  păcatelor  noastre şi salvează-i din adâncurile iadului  petoţi chinuiţii! Sfinţilor  Arhangheli nu ne lăsaţi pe noi ajutorului omenesc, ci ajutaţi-ne, că duşmanii cei văzuţi şicei nevăzuţi sunt foarte vicleni şi făţarnici. Pe toţi cei care se chinuiesc în amarnicele munci ale iadului salvaţi-i

 pentru rugăciunile tuturor creştinilor! Cântarea a VII-aTinerii care au mers din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa în Preasfânta Treime, văpaia cuptorului aucălcat-o, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat!Sfinţilor Arhangheli, vă rugăm ajutaţi şi salvaţi sufletele adormiţilor din chinurile iadului, iar pe noi ocrotiţi-ne de cel rău! Împăratul Irod a vrut să-L ucidă pe Pruncul Iisus, însă Domnul Savaot a trimis un Sfânt Înger să îispună  dreptului  Iosif,  protectorul: Scoală Iosife, ia Pruncul şi pe Fecioara şi fugi  în  Egipt!  Acum şi noi vărugăm: Salvaţi-i pe cei adormiţi care au ajuns în chinurile iadului!Sfinţilor Arhangheli, vă rugăm ajutaţi şi salvaţi sufletele adormiţilor din chinurile iadului, iar pe noi ocrotiţi-ne de cel rău! Sfinţii Arhangheli s-au arătat în vedenie Sfinţilor Părinţi, pustnici şi ierarhi, arătându-le a douavenire a Domnului nostru Iisus Hristos.  Slavă Tatălui  şi  Fiului  şi   Sfântului   Duh! Când Domnul Iisus Hristos se ruga în grădina Ghetsimani şi  plângea cu

lacrimi de sânge, un Sfânt Înger  a fost trimis spre a-L întări Dumnezeieşte. Spre a salva toate sufletele care suntchinuite în adâncurile iadului noi cerem ajutor îngeresc.  Şi  acum şi   pururea şi  în vecii  vecilor!  Amin! Sfinţii Îngericare au fost văzuţi la Mormântul Domnului Iisus, i-au lovit pe străjeri cu lumina lor cea sfântă lăsându-i ca morţi,iar Femeilor Mironosiţe le-au vorbit cu demnitate cerească, întărindu-le în credinţă şi nădejde sfântă.

Cântarea a VIII-aPe Împăratul Ceresc, pe Care-L laudă Sfintele Oştiri Cereşti, să-L lăudăm noi credincioşii şi să ne închinăm Lui,cântându-L şi Preaînălţându-L întru toţi vecii!Sfinţilor Arhangheli, vă rugăm ajutaţi şi salvaţi sufletele adormiţilor din chinurile iadului, iar pe noi ocrotiţi-ne de cel rău!  Sfântul Ierarh Nifon al Constanţianei i-a văzut în vedenie pe Sfinţii Arhangheli împreună cuOştirile lor minunate. Din întunericul păcatelor noastre, cu smerenie şi cu credinţă ne rugăm pentru mântuireanoastră şi să fie salvate toate sufletele ajunse în chinurile întunecatului iad.Sfinţilor Arhangheli, vă rugăm ajutaţi şi salvaţi sufletele adormiţilor din chinurile iadului, iar pe noi ocrotiţi-ne de cel rău! În timpul Vechiului Testament, o întreagă oştire asiriană a fost tăiată de Sfântul Arhanghel Mihailcu Îngerii din Sfânta sa Oştire Cerească. Cu speranţă ne rugăm acum să fie alungate de pe Pământ toate duhurilerele, care înspiră omenirea la răutăţi.  Slavă Tatălui  şi  Fiului  şi   Sfântului   Duh! Cei din Ceruri care ne apără pe noi, la rugăciunile noastre fierbinţi îi potsalva din iad pe toţi oropsiţii.  Şi  acum şi   pururea şi  în vecii  vecilor!  Amin! Să lăudăm Sfintele Oştiri Cereşti şi peSfinţii Arhangheli pentru apărarea, întrajutorarea, vindecarea oamenilor şi pentru izgonirea tuturor vrăjmaşilor noştri văzuţi şi nevăzuţi.

Cântarea a IX-aCu  adevărat  pe  Tine Te mărturisim, Preasfântă Treime,  că  eşti  Dumnezeirea  Cea  Adevărată  şi  vrednică de preamărire întru toţi vecii.

4

Page 5: 100. Paraclisul Sfintilor Arhangheli

8/14/2019 100. Paraclisul Sfintilor Arhangheli

http://slidepdf.com/reader/full/100-paraclisul-sfintilor-arhangheli 5/6

Sfinţilor Arhangheli, vă rugăm ajutaţi şi salvaţi sufletele adormiţilor din chinurile iadului, iar pe noi ocrotiţi-ne de cel rău! Doamne Te rugăm trimite Sfintele Puteri Cereşti să ne ajute şi să-i salveze  pe cei din iad,  pentrurugăciunile celor binecuvântaţi din Ceruri şi de pe Pământ.Sfinţilor Arhangheli, vă rugăm ajutaţi şi salvaţi sufletele adormiţilor din chinurile iadului, iar pe noi ocrotiţi-ne de cel rău! Inimile noastre se umplu de  bucurie şi de fericire văzând ajutorul ceresc dat nouă şi tuturor celor care Îl iubesc, Îl slăvesc pe Dumnezeu şi împlinesc Voia Lui. Slavă Tatălui  şi  Fiului  şi   Sfântului   Duh! Stând în faţa Bunului Dumnezeu, Sfinţii Arhangheli îşi acoperă feţele cuaripile, din cauza marii străluciri Dumnezeieşti, iar noi auzind acestea să ne smerim şi să cerem iertarea păcatelor noastre. Şi   acum  şi   pururea  şi   în  vecii   vecilor!  Amin!  Vă rugăm Luminaţilor Voievozi ai Sfintelor OştiriCereşti să fiţi buni şi îngăduitori cu noi creştinii, îndrumaţi-ne, apăraţi-ne, vindecaţi-ne şi faceţi  tot ce este  bine pentru ridicarea noastră duhovnicească şi  pentru salvarea celor  oropsiţi care se chinuiesc în adâncurile iadului.

Laudele Sfinţilor ArhangheliCu  ce  cântări  de  laude   îi  vom   încununa  noi  creştinii  pe  Sfinţii  Arhangheli,  care  împlinesc  PoruncileDumnezeieşti, arătându-se celor aleşi şi îndreptându-le calea spre Bine? Cu ce podoabe de cântări  îi vom  încununa pe Sfinţii Arhangheli, care slujesc necontenit Dumnezeirii, cântândimnuri răsunătoare de slavă sfântă?Cu ce flori duhovniceşti  îi vom  încununa pe Sfinţii Voievozi Cereşti:  Mihail, Gavriil,  Rafail, Varahil,  Evgudiil,Uriil,  Salatiil   şi  pe  Oştirile  lor,  care  necontenit  lucrează  pentru  apărarea  noastră  şi  lauda  AtotputerniculuiDumnezeu, dar şi pentru salvarea celor chinuiţi în adâncurile iadului.

 Slavă  Tatălui   şi   Fiului   şi   Sfântului   Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor!  Amin!  Veniţi toţi pământenii săaducem laude Sfinţilor  Arhangheli, care mijlocesc pentru noi la Bunul Dumnezeu, ne apară de duşmanii văzuţişi nevăzuţi, ne vindecă sufleteşte şi trupeşte sau ne îndrumă pe calea spre Sfânta Împărţie, împreună cu Oştirilelor cele minunate şi binecuvântate de Atotputernicul Domn Savaot!

DoxologiaSlavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat  nouă  Lumina! Slavă întru cei de Sus, Lui Dumnezeu şi pe Pământ pace, întreoameni bunăvoire! Lăudămu-Te,  bine Te cuvântăm, închinămu-ne Ţie, slăvimu-Te, mulţumim Ţie  pentru Slava Tacea  Mare.  Doamne  Împărate  Ceresc,  Dumnezeule,  Părinte  Atotţiitorule,  Doamne  Fiule  Unule-Născut,  IisuseHristoase şi Doamne Duhule Sfânt, Doamne Dumnezeule, Mieluşelul Lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel careridici păcatul lumii miluieşte-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii! Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui şi ne miluieşte pe noi! Că Tu eşti Unul Sfânt! Tu eşti Domnul nostru Iisus Hristos, întru SlavaLui Dumnezeu Tatăl. Amin! În toate zilele bine Te vom cuvânta şi vom lăuda Numele Tău, în veac şi în veacul

veacului. Învredniceşte-ne Doamne în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim noi. Bine eşti cuvântat Doamne,Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi Preaslăvit este Numele Tău în veci! Amin! Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am nădăjduit şi noi întru Tine! Bine eşti cuvântat Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale! (de 3 ori) 

Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Eu am zis:  Doamne miluieşte-mă! Vindecă  sufletul  meu,că am  greşit  Ţie!  Doamne la Tine am  scăpat, învaţă-mă  să  fac Voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu! Că la Tineeste  Izvorul  Vieţii, întru Lumina Ta vom vedea lumina! Tinde, Doamne, mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine!  Sfinte  Dumnezeule, Sfinte Tare,  Sfinte  fără-de-moarte, miluieşte-ne  pe noi ! (de 3 ori)

 Slavă Tatălui  şi  Fiului  şi   Sfântului   Duh şi  acum şi   pururea şi  în vecii  vecilor!  Amin!

 Sfinte fără-de-moarte, miluieşte-ne pe noi! Bine este cuvântat Atotputernicul Dumnezeu Savaot, cu toate SfintelePersonalităţi Cereşti care Îl ascultă şi fac Voia Lui cea Sfântă! Să ne rugăm să fim şi noi cereşte binecuvântaţi.

Mai  Marilor   Voievozi  ai  Oştirilor   Cereşti  vă  rugăm  să  ne umbriţi cu acoperământul aripilor slavei  voastrenetrupeşti,  păzind pe cei ce cad cu dinadinsul şi să strigăm: Izbăviţi-ne din nevoi Marilor Voievozi peste Cetele Puterilor cele fără de trup!

Rugăciune către Sfinţii ArhangheliSfinţilor   Arhangheli  Mihail,  Gavriil,  Rafail,  Varahil,  Evgudiil,  Uriil,  Salatiil  şi toţi câţi sunteţi în

Sfânta Împărăţie a Cerurilor sub directa comandă a Dumnezeirii, împreună cu Sfintele voastre Oştiri, rugaţi-vă pentru  noi,  apăraţi-ne,  ajutaţi-ne,  tămăduiţi-ne  de  boli,  inspiraţi-ne  la tot lucrul  bun şi bine  plăcut  BunuluiDumnezeu, iar după o viaţă plină de fapte bune, mijlociţi să ajungem şi noi în Sfânta Împărăţie a Cerurilor, undesă avem un loc veşnic şi împreună cu voi, cu Sfintele Oştiri Cereşti, cu Maica Domnului şi cu Toţi Sfinţii săcântăm: Osana!  Slavă întru Cei de Sus, Lui Dumnezeu!  Doamne Dumnezeule în Sfânta Treime slăvit şi

5

Page 6: 100. Paraclisul Sfintilor Arhangheli

8/14/2019 100. Paraclisul Sfintilor Arhangheli

http://slidepdf.com/reader/full/100-paraclisul-sfintilor-arhangheli 6/6

închinat, Te rugăm primeşte rugăciunea noastră pentru cei ce se chinuiesc în chinurile iadului şi apără-ne, păzeşte-ne, ocroteşte-ne de toată răutatea şi de tot necazul care s-ar putea abate asupra noastră, a celor care amfăcut această rugăciune. Îţi mulţumim, Doamne, pentru tot ajutorul! Amin!

6