Ministerul Educaţiei din Republica Moldova

Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei

Sectorul ,,Psihosociologia educaţiei şi incluziune şcolară”

Bolboceanu Aglaida (coordonator)

Jelescu Raisa

Iachim Dumitru

Între dragoste şi viaţă

Profilaxia suicidului şcolar în mediul educaţional

Chişinău – 2011

Cuprins

Introducere 3

1. Fenomenul suicidului 4

2. Mit şi realitate despre sinucidere 5

3. Tipurile comportamentelor suicidale 5

4. Persoanele predispuse la tentative de suicid 5

5. Semnele tulburărilor emoţionale presuicidale 6

6. Avertismentele verbale presuicidale 6

7. Motivele suicidului şcolar 7

8. Daunele comportamentului autodistructiv 8

9. Diagnosticarea depresiilor suicidale 8

10. Identificarea şi asistenţa persoanelor suicidale (după Earl Grollman) 9

11. Sugestii de profilaxie a suicidului în mediul educational 13

Încheiere 15

Bibliografie selectivă 16

2

Introducere

Dat fiind faptul că în ultimele decenii în multe ţări din lume (îndeosebi în cele ex-

sovietice) a izbucnit pe neaşteptate “epidemia” suicidului şcolar, care n-a ocolit, cu regret, nici

Republica Moldova, în recomandările “Între dragoste şi viaţă. Profilaxia suicidului şcolar în

mediul educaţional”, pregătite la comanda Ministerului Educaţiei, ne propunem pentru realizare

obiectivele:

informarea părinţilor, cadrelor didactice, psihologilor, medicilor şi elevilor cu

noţiuni generale despre suicid;

informarea lor cu cele mai semnificative însuşiri comportamentale presuicidale la

elevii stresaţi de multiplele probleme şcolare şi cotidiene cu care se confruntă,

fiind afectaţi puternic de repetate gânduri şi acţiuni suicidale;

informarea lor cu metode de diagnosticare a depresiilor suicidale şi cu modalităţi

de profilaxie a fenomenului suicidar care poate duce la invaliditate gravă sau la

curmarea fatală şi stupidă a vieţii adolescenţilor.

Exprimăm încrederea că pregătirea psihologică oportună a adulţilor şi elevilor, în condiţii

normale de viaţă şi activitate, va contribui la înţelegerea profundă a sensului vieţii de către ei,

precum şi a faptului că toate problemele cu care se confruntă nu numai elevii, ci orice om

(părinţii, profesorii etc.), pot fi rezolvate constructiv, evitând astfel povara gândurilor şi

acţiunilor suicidale.

3

1. Fenomenul suicidului

Sinuciderea, numită şi suicid (din latină sui caedere, a se omorî), este actul prin care

cineva îşi ia singur viaţa.

În lume suicidul ocupă locul trei la capitolul mortalitate adolescentină, după accidente, boli

incurabile şi alte nenorociri. Cele mai frecvente sinucideri printre elevi se produc toamna (în

octombrie), primăvara (în aprilie, mai) şi vara între orele 15 - 24. E de menţionat că suicidul

şcolar în ultimele decenii a luat proporţii de “epidemie” în ţările ex-sovietice.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii ne informează că în Republica Moldova conform datelor

statistice, în anul 2007, la 100.000 de persoane revin 32 de sinucideri, 28 dintre care sunt comise

de bărbaţi, iar 4 – de femei. În total în 2007 au fost înregistrate 54 de sinucideri comise de

persoane între 5 şi 24 ani (9,6% din numărul total de sinucideri din acest an). Analizând datele

oficiale furnizate de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, constatăm că în anul

2009 în ţara noastră au fost inregistrate 32 de cazuri suicidale realizate de minori, iar în anul

2010 – 59 de cazuri. Sinuciderea se plasează pe locul doi după decesele provocate de variate

accidente şi boli incurabile în rândul adolescenţilor şi tinerilor contemporani între vârsta de

15 şi 19 ani (anual îşi curmă viaţa prin sinucudere câte 500 de tineri). Potrivit experţilor, unele

dintre ele sunt camuflate.

Din acest motiv, ar trebui de acordat atenţie specială prevenirii sinuciderilor în şcoli.

Ce trebuie să cunoască elevii, părinţii, cadrele didactice despre sinucidere? Earl

Grollman, autorul cărtii best-seller, care a abordat tema dată, menţionează că suicidul "nu este

singura cauză prin care adolescentul încearcă să-şi curme propria viaţă, factorul principal în

suicidul adolescenţilor fiind predominanţa sentimentelor de desperare şi neputinţă. În perioadele

suicidale ei nu văd ieşire din situaţie. Problemele cu care se confruntă par de neînvins. Ei nu sunt

apţi să le soluţioneze şi nici să prognozeze anumite schimbări spre bine. Tinerii care fac tentative

de suicid se subestimează, trăiesc sentimentul inferiorităţii şi al inutilităţii... Ei, de fapt, nu doresc

să moară, ci doar să se debaraseze de problemele pe care le consideră intolerabile, să evadeze din

lumea sau circumstanţele insuportabile”.

Comportamentul suicidal se întâlneşte în normă, în psihopatii şi în accentuare.

4

2. Mit şi realitate despre sinucidere

• Mit: "Cei care vorbesc despre sinucidere rar întreprind astfel de tentative şi nici nu le

realizează". Realitate: Majoritatea tinerilor cu tentative de sinucidere aduc dovezi (argumente)

verbale semnificative cu privire la intenţiile lor.

• Mit: "Tendinţele suicidale se moştenesc". Realitate: Nu există date veridice privind

predispoziţia genetică suicidală. Cu toate acestea, o sinucidere anterioară în familie poate deveni

model distructiv sau chiar de imitare.

• Mit: "Nimic nu poate opri persoana, dacă a luat deja decizia de a se sinucide". Realitate:

Majoritatea adolescenţilor care sunt absorbiţi de gândul de sinucidere, se zbat între viaţă şi

moarte. Sufletul lor este străpuns de dorinţa de încetare a suferinţei. Ei căută insistent alternative,

modalităţi, căi de înăbuşire a suferinței, dar, de regulă, strigătul sufletului lor nu este auzit de

nimeni (de prieteni, de familie şi chiar nici de specialişti).

• Mit: "Adolescenţii suicidali sunt bolnavi psihic". Realitate: Medicii n-au putut pune

diagnosticul “psihic bolnav” la mulţi dintre oamenii care au încercat să-şi curme viaţa ori s-au

sinucis. Este firesc însă că o boală sufletească cronică sporeşte riscul unui eventual suicid.

• Mit: "Un adolescent care a supravietuit după sinucidere, niciodată nu se va simţi în

siguranţă, chiar şi atunci când va fi adult". Realitate: Mulţi tineri care se confruntă cu depresiile

suicidale, după ce primesc ajutor medical, duc un mod sănătos, normal de viaţă. Cunoaşterea

tehnicilor de avertizare a suicidului şi posedarea procedeelor de susţinere, de ajutor urgent

specializat adolescenţilor, tinerilor, vor contribui la soluţionarea oportună a problemelor

acestora, ei rămânând în viaţă.

3. Tipurile comportamentelor suicidale

comportament demonstrativ: se recurge la tăierea venelor, consumul preparatelor

neotrăvitoare, reprezentarea spânzuratului – tendinţe de auto-vătămare corporală (autoagresiune);

comportament afectiv: se manifestă tendinţe de strangulare, intoxicare cu preparate toxice şi

puternice;

suicid real: în cele mai frecvente cazuri se recurge la strangulare.

4. Persoanele predispuse la tentative de suicid

Categoriile persoanelor predispuse la suicid sunt:

5

• tinerii care au probleme în relaţiile interpersonale, fac abuz de alcool sau droguri, manifestă

comportamente deviante sau penale, inclusiv violenţa fizică;

• persoanele exagerat autocritice;

• persoanele umilite sau care au suferit pierderi tragice;

• persoanele frustrate de neconcordanţă între succesele aşteptate şi realizările obţinute;

• persoanele bolnave ori abandonate;

• persoanele care au mai încercat să se sinucidă sau au fost martore oculare la sinuciderile din

familie.

5. Semnele tulburărilor emoţionale presuicidale

Pierderea poftei de mâncare sau bulemia impulsivă, insomnia sau hipersomnia pentru cel

puţin câteva zile.

Acuze frecvente de stres somatic (dureri de stomac, dureri de cap, oboseală permanentă,

somnolenţă).

Neglijarea neobişnuită a aspectului exterior.

Sentimentul constant de singurătate, de inutilitate, de vinovăţie sau de tristete.

Lipsa de sinceritate (în special în raport cu părinţii).

Simţul plictiselii într-un mediu obişnuit sau în timpul executării unei activităţi care a adus

anterior plăcere.

Abţinerea de la contacte cu oamenii, izolarea de prieteni şi de familie, însingurarea.

Dereglări de atentie însoţite de scăderea randamentului şi a calităţii muncii.

Lipsa planurilor pentru viitor.

Crize de furie din cauza problemelor mici.

Complăcerea în starea de boală, invocarea unor boli incurabile pentru a atrage atenţia

părinţilor asupra sa.

Tendința de a produce suferinţă părinţilor.

Absorbirea de gânduri despre moarte, ameninţarea cu moartea.

6. Avertismentele verbale presuicidale

• „Am decis să mă omor!”

• „M-am săturat. Cât se poate!”

• „Mai bine să mor.”

• „Am trăit, mi-e de-ajuns.”

• „Îmi urăsc viaţa!”

6

• ,,N-am ochi să văd pe nimeni!”

• ,,Singura cale de ieşire din impas – este moartea.”

• ,,Nu mai pot!”

• ,,Nu mă veţi vedea niciodată!”

7. Motivele suicidului şcolar

Specialiştii (psihologii şi psihiatrii) care au analizat mii de cazuri suicidale (cercetând

bileţelele de „adio”, intervievând colegii, cadrele didactice, părinţii, rudele, analizând

experienţele deja acumulate), constată că cele mai frecvente motive ale acestui fenomen ar

putea fi:

tendiţa de a repeta „faptele şi bune, şi rele”;

desele conflicte cu părinţii, cu cadrele didactice, cu colegii ori prietenii;

dragostea neîmpărtăşită, fără răspuns;

decesul persoanelor apropiate;

decesul actorilor preferaţi, care au fost pentru ei „fani, idoli” sau al tinerilor de care erau

îndrăgostiţi şi cu care sperau să aibă o relaţie frumoasă;

problemele şcolare de orice gen (insucces, demotivare, relaţii tensionate, dragoste

neîmpărtășită, nivelul redus de adaptare şcolară, neputinţa de a-şi asigura studiile, plângerile,

obiecţiile şi frecventele invitaţii la ședințele clasei);

singurătatea (în cazul insuccesului şcolar, al despărţirii de prietenul drag, de părinţii plecaţi

peste hotare la muncă, în anturajul părinţilor cu cerinţe exagerate sau care duc un mod de

viaţă nesănătos, sau care i-au lăsat în voia soartei, având prea mare încredere în ei ş.a.m.d.);

deşertăciunea vieţii (nu mai vede farmec în viaţă);

moartea prin sinucidere a unor rude, colegi de clasă;

romantismul morţii timpurii;

protestul împotriva ordinii din lumea adulţilor;

imitarea;

drogarea şi fanatismul religios după intrarea în diferite secte;

extorcarea şcolară,

alte lipsuri materiale, inclusiv şi neputinţa de a se alimenta normal;

cerinţele exagerate ale şcolii contemporane, care au devenit foarte aspre (şcoala este

normativă, neflexibilă, neadaptată la toţi copiii);

dorinţa de a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă ori de a obţine mai multă

afecţiune din partea părinţilor;

7

dorinţa de a-i pedepsi pe adulţi, a-i face să înţeleagă cât de nedrepţi sunt cu ei;

dereglările depresive şi presiunea succesului (,,прессинг успеха”), tendința la modă de a

face neapărat studii, chiar în imposibilitate (în acest cerc vicios de elevi intră eminenţii şi

codaşii). În Japonia şi Coreia de Sud unde prestigiul studiilor este mare, de obicei, tinerii îşi

curmă viaţa după examenele de intrare la facultate;

problemele de trai (n-au locuinţe);

căutarea unei lumi mai bune şi realizarea acestei dorinţe prin pedepsirea celor care nu-i

înţeleg ş.a.

8. Daunele comportamentului autodistructiv

Comportamentul autodistructiv

prezintă pericol şi ameninţare pentru viaţă;

prezintă pericol pentru sănătatea fizică a omului, o deteriorează;

prezintă pericol pentru dezvoltarea spirituală şi morală a omului;

prezintă pecicol pentru viitorul statut social al omului;

prezintă pericol pentru elevii vulnerabili, care se pot molipsi uşor de această maladie.

9. Diagnosticarea depresiilor suicidale

1. Interviu diagnostic (anamneza familială).

2. Testul Licko (Личко “ПДО”). Prin aplicarea testului Licko se determină tipul accentuat de

comportament. În combinaţie cu cel hipoteroid, emoţional labil, schizoid, epileptoid şi isteroid

poate servi ca indice direct de risc sporit în aprofundarea conflictului autodistructiv.

Riscul dezadaptării sociale şi al dezvoltării comportamentului autodistructiv depinde de

disfuncţiile personalităţii:

accentuarea caracterului;

variante extreme ale conduitei comportamentale cu devieri serioase de la normă;

tulburări non-psihotice de personalitate;

tulburări psihotice de personalitate.

3. Testul lui Rosenzweig pentru investigarea toleranţei frustrării.

4. Testul lui Bass pentru determinarea orientării personalităţii.

5. Testul lui Temml, Dorky şi Amen pentru determinarea anxietăţii şcolare.

9. Identificărea şi asistenţa persoanelor suicidale (după Earl Grollman)

8

1. Prevenirea sinuciderilor constă nu numai în grija, supravegherea, implicarea

prietenilor în viaţa persoanelor afectate, dar şi abilitatea lor de a recunoaşte semnele

pericolului iminent. Cunoştinţele privind principiile acestor persoane şi dorinţa de a poseda

informaţiile respective, ar putea salva viata cuiva. Împărtăşindu-vă cu alţii, sunteţi în stare să

distrugeţi miturile şi concepţiile greşite ale persoanelor afectate. Depistaţi şi nu rămâneţi

indiferenţi la primele semnale de alarmă ale unui eventual pericol de suicid: ameninţări şi

tentative repetate de sinucidere, depresii suicidale, schimbări semnificative comportamentale sau

de personalitate, precum şi pregătirile pentru o nouă tentativă de suicid. Surprindeţi manifestările

de neputinţă şi desperare şi determinaţi măsura în care o persoană este însingurată şi izolată. Cu

cât mai mulţi oameni vor sesiza aceste primejdii, cu atât mai mari vor fi şi şansele lichidării

suicidului ca unul din multiplele motive de deces al adolescenţilor şi tinerilor.

2. Trataţi persoanele cu risc suicidal ca pe niște personalități. Admiteţi, împăcaţi-vă cu

gândul că omul este într-adevăr o persoană sinucigaşă. Nu presupuneţi că el nu ar putea şi nu ar

fi în stare să decidă realizarea intenţiei de care este absorbit. Uneori este periculos de a nega

posibilitatea opririi unui om de la sinucidere. De aceea mii de oameni de diverse vârste, rase şi

grupuri sociale reuşesc, totuşi, să se sinucidă. Nu permiteţi altora să vă inducă în eroare privind

neseriozitatea situaţiei suicidale concrete apărute. Dacă simţiţi că viaţa unei anumite persoane

este amenințată de riscul sinuciderii, acţionaţi în conformitate cu propriile convingeri. Nu vă

lăsaţi pradă sentimentelor de neputinţă, implicați-vă activ şi constructiv în rezolvarea situaţiei

create. Subapreciind o pierdere potenţială, puteţi rata şansa de a salva viaţa unui om aflat în

primejdie de moarte sigură.

3. Stabiliţi relaţii grijulii. Nu există răspunsuri atotcuprinzătoare la o astfel de problemă

gravă ca sinuciderea. Puteţi însă face un pas uriaş înainte, dacă veţi accepta un om desperat. Mult

depinde de calitatea relaţiilor Dumneavoastră viitoare cu el. Empatia trebuie s-o exprimaţi nu

numai verbal, ci şi prin acţiuni nonverbale. Mai eficiente în astfel de cazuri sunt acţiunile de

sprijin, dar nu cele de moralizare. Persoanele afectate, la rândul lor, trebuie să-şi analizeze şi să-

şi înţeleagă profund sentimentele proprii. Receptivitatea, atitudinea grijulie şi de securitate,

precum şi implicarea directă în viaţa persoanelor care se simt nevaloroase, inutile, neplăcute,

sunt mijloace colosale de stimulare şi de susţinere a lor. Aceasta este calea cea mai accesibilă de

a pătrunde în sufletul unui om desperat.

4. Fiţi un ascultător atent. Sinucigaşii sunt persoane deosebit de afectate de un puternic

sentiment de înstrăinare. Din acest motiv este prea posibil să fie predispuse să nu vă asculte

sfaturile. Mult mai mult ele au nevoie să vă comunice despre suferinţa, durerea, frustrarea lor.

Simţindu-se inutile, deseori spun: "Nu am nimic important, care m-ar ţine în viaţă". Dacă o

9

persoană suferă de depresie, ea trebuie să-şi descarce sufletul, vorbind despre sine totul. Dialogul

cu el nu are sorţi de izbândă. Vă puteţi simţi uneori ofensat, frustrat, când persoana afectată nu

vă răspunde conform aşteptărilor. Înţelegând însă faptul că ele sunt absorbite de intenţia de

sinucidere, nu vă retrageţi acţiunile de ajutor şi susţinere, chiar dacă nu vă răspund imediat

adecvat la solicitări. Ţineţi minte că ele nu se pot concentra la alceva decât la problema dezolării

personale. Ele vor să scape de durere, dar nu pot găsi o soluţie vindecătoare.

Nu acuzaţi persoana care recunoaște slăbiciunea de a se sinucide. Străduiţi-vă să rămâneţi

calmi, înţelegători, empatici. Spuneţi-i: "Apreciez mult sinceritatea şi curajul tău". Nu contează

conţinutul şi caracterul confesiunilor clientului: e o mărturie a tristeţii cu care se confruntă, a

geloziei, a sentimentului de vinovăţie, de teamă, de furie etc. Îi puteţi oferi asistenţă de nepreţuit,

ascultându-l atent ori privindu-l tăcut, compătimitor şi îngrijorat. Indiferenţa îl poate ucide cu

adevărat. Ca psihologi şi nespecialişti trebuie să vă dezvoltaţi arta de a "asculta cu urechea a

treia" – capacitate importantă de a pătrunde în sensul celor relatate nonverbal: expresii

comportamentale, pofta de mâncare, dispoziţia, mimica, gesturile, dereglările de somn, tendinţa

spre fapte impulsive într-o situaţire de criză acută etc..

Deși principalele simptome ale suicidului sunt adesea ascunse, camuflate, ele, totuşi, pot fi

uşor depistate sau recunoscute de un ascultător receptiv.

5. Nu polemizaţi. Confruntându-vă cu un pericol de sinucidere, nu-i reproşaţi celui suferind

în felul următor: "Gândeşte-te, tu doar trăieşti cu mult mai bine decât alţi oameni, s-ar cuveni să

fii recunoscător destinului!" Acest reproş imediat blochează continuarea discuţiei. Deseori

părinţii vin şi cu alte reproşuri, cum ar fi: "Îţi dai seama ce ruşine şi ce nenorocire aduci familiei

tale?!” Astfel de obiecţii aprofundează depresia, persoana devenind şi mai deprimată, iar dorinţa

de a o ajuta obţine efect opus.

Categoric nu se recomandă ca părinţii şi prietenii să-şi exprime deschis zguduirea,

zbuciumul sufletesc pentru cele întâmplate în prezenţa celor afectaţi de depresia sinuciderii,

precum nu sunt eficiente nici manifestările de agresivitate faţă de suferinzi. Ele aprofundează,

accentuează şi mai mult starea de deprimare şi intenţia de sinucidere.

În impactul cu persoanele afectate, puteţi pierde şi discuţia, şi copilul, persoana dragă, dacă

nu ştiţi cum să-l influenţaţi pozitiv.

6. Puneţi întrebări. În soluţionarea problemei apărute nu se recomandă a strecura aluzii de

tipul: ”Sper să nu pui la cale sinuciderea ta?”. Nu va soluţiona criza răspunsul negativ "Nu!"

Cel mai bun mod de a interveni pozitiv într-o criză suicidală este adresarea sinceră a unor

întrebări directe:”Te gândeşti la sinucidere?” Ea nu-l va conduce spre gândul de a se sinucide,

dimpotrivă, atunci când este absorbit de acest gând şi întâlneşte o persoană interesată de

problemele sale, care exprimă liber dorinţa de a discuta cu el această temă închisă, deseori simte

10

uşurare, se eliberează parcă spontan de durerea care-i sfâşie sufletul. În rezultat reuşeşte să-şi

înţeleagă sentimentele şi să atingă starea de eliberare - catharsis.

Se mai recomandă, în astfel de situaţii, conversaţii deschise şi sincere, cum ar fi: ”De cât

timp consideri că viaţa ta nu mai are sens? De ce ţi-au apărut astfel de gânduri? Ai gânduri de

sinucidere? Ce te-a oprit să nu realizezi această tentativă?” Uneori pot fi repetate cele mai

semnificative răspunsuri obţinute în discuţie ("Cu alte cuvinte, spui. . . "), pentru a spori eficienţa

ajutorului acordat.

Cu atât mai mult că aceste persoane mai au şi frica să nu fie judecate nedrept şi, pregătite

fiind să plece într-o lume mai bună, discuţia sinceră cu scopul de a le descoperi motivele

suferinţei, dar şi de a le acorda ajutorul aşteptat, le va aduce, în sfârşit, eliberare de stres.

7. Nu oferiţi mângâieri nejustificate. Unul dintre cele mai importante mecanisme de

apărare psihologică este faptul de a gândi just. Numai un dialog constructiv, cu o atitudine

adevărat grijulie, sinceră şi competentă poate reduce tentativele şi dorinţa adolescentului de a se

sinucide, pentru a pleca în altă lume.

În caz contrar, persoanele deprimate vor fi conduse spre suicid prin aplicarea procedeelor

banale de consolare şi a clişeelor anume în momentele de vârf ale depresiei, când, fiind foarte

desperate, au nevoie de coparticipare sinceră, grijulie, pentru a le schimba destinul spre bine.

Nu sunt constructive în discuţiile cu ei nici îndrumările de tipul ,,Toţi au aceleaşi probleme

ca şi tine”. Ele minimalizează, îi distrug simţurile, impunându-le situaţia de risc şi inutilitate.

8. Propuneţi abordări constructive. Rugaţi-l să mediteze asupra variantelor de alternativă,

care, posibil nu le-au trecut prin minte, în loc de a le spune:”Gândeşte, ce durere poate aduce

moartea ta familiei?”

Unul dintre cele mai importante obiective ale profilaxiei siucidale constă în acordarea

ajutorului privind depăşirea izvorului disconfortului psihologic. Identificarea lui poate fi dificilă,

dat fiind faptul că ,,mediul alimentar” al suicidului este o taină.

Întrebările mai potrivite la începutul dialogului ar putea fi: ,,Ce s-a întâmplat cu tine în

ultimul timp? Când te-ai simţit mai rău? Ce shimbări s-au produs în viaţa ta din acel moment?

Cine este omul care te-a jignit?”

Important este ca persoana potenţial sinucigaşă să identifice problema cu care se confruntă

şi să determine, cu mare precizie, ce anume o complică.

Persoana va fi încurajată să vorbească fără constrângere, fără a se sfii despre sentimentele

sale, precum şi despre emoţiile negative precum ura, amărăciunea, dorinţa de răzbunare. Dacă

subiectul nu se va deschide, poate fi condus spre răspuns printr-un lanţ de afirmări: ,,Mi se pare

că eşti indispus”. “După părerea mea, vrei să plângi”. ,,Totuşi eşti emoţionat”. ,,Dacă îmi vei

mărturisi problemele, mă voi strădui să te ajut”.

11

Dacă situaţia va rămâne acută şi emoţiile accentuate, va fi necesar de clarificat cum a

rezolvat în trecut astfel de probleme, procedeu care se defineşte ca ,,aprecierea mijloacelor de

soluţionare a problemelor, pe care subiectul le posedă deja”.

Pentru stimularea răspunsului, i se va pune apoi întrebarea: ”Ai mai avut în trecut trăiri

similare?” Obţinerea răspunsului va fi o şansă unică de descoperire a procedeelor utilizate în

trecut de soluţionare a problemelor critice, procedee care ar putea fi de folos şi în rezolvarea

conflictului actual.

Este important de clarificat apoi ce valori semnificative apreciază conlocutorul,

înregistrând semnele înviorării emoţionale, când va povesti despre clipele fericite din trecut. Este

important de aflat ce scop important a atins în viaţă şi cine sunt oamenii care continuă să-l

traumeze.

După ce situaţia de viaţă a fost analizată, poate fi îndrumat să căute variante alternative de

soluţionare a problemei cu care se confruntă şi să vadă raza de speranţă pe care i-o oferă

destinul.

9. Semănaţi speranţă încurajatoare. În situaţiile critice de genul suicidului, nu are sens de

spus ,,Totul va fi bine!”, când viaţa nu e deloc simplă. Speranţa nu trebuie să se sprijine pe iluzii

deşarte, ea trebuie să aibă rădăcini concrete în realitate. Eficiente ar putea fi alternativele

descoperite împreună onest, convingător şi uşor.

Ar fi foarte important să consolidaţi forţele şi posibilităţile persoanelor deprimate,

insuflându-le ideea că problemele critice sunt, de regulă, trecătoare, dar sinuciderea – irevocabilă

(prin sinucidere viaţa se întrerupe).

Sensul vieţii nu se pierde, dacă viața ne face uneori să suferim. În pânza existenţei umane

întunericul şi lumina, bucuriile şi tristeţea, fericirea şi suferinţa sunt fibre strâns împletite între

ele. Trebuie să-i învăţaţi pe potențialii sinucigași cum să învingă dificultăţile vieţii. Trebuie să-i

învăţaţi să lupte, deoarece viaţa fără luptă nici n-ar fi atât de interesantă. Numai luptând şi

învingând, omul simte că trăieşte cu adevărat. Aşadar, învăţaţi persoanele deprimate şi stresate să

înceapă lupta pentru viaţa proprie, învingând toate dificultăţile ei.

10. Evaluaţi gradul riscului de sinucidere. Străduiţi-vă să determinaţi gradul de severitate

al unei sinucideri posibile. Fiţi prudenţi şi reţineţi că intenţiile pornesc de la gânduri vagi,

fulgerătoare, trecătoare despre această ,,oportunitate” şi finisează cu elaborarea planului de

sinucidere prin otrăvire, de săritură de la înălţime, de utilizare a armei de foc sau a frânghiei.

Este foarte important să se identifice şi alţi factori, cum ar fi alcoolismul, consumul de droguri,

gradul de dezechilibru emoţional şi de comportament, sentimentele de desperare şi neputinţă.

Indiscutabil, de netăgăduit este faptul că riscul unui suicid potenţial sporeşte, când persoana

afectată programează metoda de sinucidere. Nu mai rămân îndoieli cu privire la gravitatea

12

situaţiei în cazul când adolescentul deprimat donează pe neaşteptate obiectul personal preferat. În

astfel de situaţii trebuie neapărat de îndepărtat, de ascuns medicamentele, armele, cuţitele,

sporind concomitent supravegherea şi vigilenţa.

11. Nu lăsaţi singură persoana deprimată în situaţiile de risc suicidal accentuat. Sprijinul

Dumneavoastră va fi colac de salvare pentru adolescentul deprimat. Veţi avea responsabilitate

deosebită pentru viaţa lui, dacă aflând despre astfel de intenţii, veţi ezita. În caz de necesitate

chemaţi medicul, rugaţi pe cineva să-l supravegheze. Puteţi încheia cu el un contract suicidal,

luând promisiunea de a vă contacta inainte de a decide cu privire la o nouă tentativă de sinucid

ori când va mai avea gânduri sumbre de omor. Luaţi-i cuvântul că vă va pune la curent cu noua

sa tentativă de sinucidere. Un astfel de acord ar putea fi foarte eficient, chir dacă pare ciudat.

12. Solicitaţi urgent un specialist.Cine Vă poate ajuta?

Un preot empatic cu experienţă duhovnicească considerabilă.

Un psihoterapeut, un psihiatru.

Familia (sprijinul, atenţia, empatia şi dragostea membrilor ei).

Spitalizarea. Ea însă nu trebuie privită ca un panaceu, deoarece persoana deprimată poate

realiza planul său de sinucidere şi în spital ori imediat după externare. E deosebit de

periculos de spitalizat persoanele deprimate, atât tip cât spitalul de psihiatrie este conceput

de ele ca ,,închisoare”. În astfel de situaţii sporeşte riscul de suicid.

13. Acordaţi-i sprijin şi empatie, supravegheaţi-l, nu aveţi mare încredere în el după

traversarea perioadei de criză. Este de menţionat că persoanele deprimate au nevoie de sprijinul

şi empatia celor din preajmă. De regulă, ele se confruntă cu mari dificultăţi în căutarea omului

empatic, precum şi în acceptarea sprijinului de care au nevoie.

Fiţi prudenţi! Riscul unui suicid va rămâne până când persoanele deprimate nu se vor

adapta la viaţă. Termenul maximal de repetare a tentativei de omor poate dura cca trei luni, când

continuă presiunea asupra lui, când nu-i este acordat ajutor calificat.

10. Sugestii de profilaxie a suicidului în mediul educational

1. Să se promoveze ore de clasă şi întruniri părinteşti, consacrate problemei abordate.

2. Părinţii şi cadrele didactice vor fi informaţi cu:

recomandări concrete de diagnosticare a comportamentului suicidal;

motivele, factorii, dinamica comportamentului suicidal:

problemele comportamentului dezadaptativ, inclusiv suicidal:

măsurile de psihoprofilaxie şi psihocorecţie şi de tratament.

13

3. Elevii vor lua cunoştinţă despre suicid şi sinucigaşi, reieşind din faptul că, de regulă, în

situaţii critice rezolvă, în primul rând, problemele apărute cu colegii şi prietenii.

Vor avea la dispoziţie numerele telefoanelor persoanelor de încredere, posibilitatea de a

solicita şi apela la ajutorul psihologului şcolar, a cadrelor didactice, a managerilor instituţiei de

învăţământ, a părinţilor, prietenilor, bunicilor, fraţilor, surorilor, vecinilor etc.

Atenţie! Calea cea mai sigură de prevenire a unei catastrofe suicidale ar putea fi posedarea

informaţiei despre sensibilitatea sufletului uman, evitând din start crearea unor probleme grave,

violenţa, relaţiile tensionate, conflictele în comunicare, în activitatea psihologică, în familie etc.

4.Ajutorul va fi acordat prin conversaţii individuale, crearea grupelor de sprijin, solicitarea

urgentă a specialiştilor, părinţilor şi prietenilor preferaţi în condiţii de manifestare a atenţiei şi

îngrijorării față de destinul adolescentului, supravegherii şi afecţiunii sincere, deschise faţă de

problemele cu care se confruntă.

5. În coridoarele instituţiei de învăţământ vor fi instalate panouri colorate în care

adolescenţii ar vedea, cum pot interveni urgent în situaţiile dificile, ce ajutor pot acorda

colegilor, prietenilor (când este cineva afectat de insucces, de abandonul unuia din părinţi, de

decesul unui părinte sau al unui coleg, fan, etc., de acostarea în stradă, de viol, etc.)

Încheiere

14

Pe parcursul anilor de şcoală elevii susţinuţi de părinţi, de cadrele didactice, de colegi şi

prieteni vor putea depăşi dificultăţile şcolare şi cotidiene numai înţelegând că munca este izvorul

bucuriilor, iar viaţa este un dar divin fără de preţ.

,,Sensul vieţii nu se pierde, dacă uneori ne face să suferim. În pânza existenţei umane

întunericul şi lumina, bucuriile şi tristeţea, fericirea şi suferinţa sunt fibre strâns împletite între

ele.”

Elevii au nevoie să fie învăţaţi cum să învingă dificultăţile vieţii, să lupte, deoarece viaţa

fără luptă nici nu ar fi atât de interesantă. Numai luptând şi învingând, omul simte că trăieşte cu

adevărat.

Aşadar, învăţarea modalităţilor de depăşire a dificultăţilor şi problemelor cu care se

confruntă, ar duce la îndepărtarea din start, la elevii stresaţi şi deprimaţi, a sensibilității exesive, a

gândurilor sumbre despre sinucidere.

Fenomenul suicidar în mediul educaţional necesită atenţie deosebită, în perioada tranziţiei

la economia de piaţă în Republica Moldova, şi din partea Ministerului Educaţiei, a Guvernului

Republicii Moldova, în soluţionarea adecvată a problemelor elevilor, familiilor vulnerabile,

cadrelor didactice şi specialiştilor prin intervenţie urgentă, reexaminând şi unele aspecte ale

sistemului educaţional.

Bibliografie selectivă

15

1. Earl Grollman. Suicide: Prevention, Intervention, Postvention. 1988.

2. Şarpe V. Caracteristica medico-legală, structura şi etiopatogenia fenomenului suicidal

printre copii şi adolescenţi. Autoreferat al tezei de doctor in ştiinţe medicale, Chişinău, 2005.

3. Вроно Е.М. Предотвращение самоубийства. Руководство для подростков. 2001.

4. Вроно Е. М. Поймите своего ребенка. 2002.

5. Моховиков А.Н. Суицидология: Прошлое и настоящее: Проблема самоубийства в

трудах философов, социологов, психотерапевтов и в художественных текстах. 2001.

6. Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Prevenirea sinuciderilor. Manual pentru consultanţi. 2006 -

http://www.who.int/publications/list/9241594314/ru/index.html (în rusă).

7. Organizaţia Mondială a Sănătăţii – statistica pentru Republica Moldova -

http://www.who.int/entity/mental_health/media/repmol.pdf (în engleză).

16