sinuciderea ca fenomen social1

1. IntroducereSinuciderea nu a fost dintotdeauna un

fenomen demn de atenþie. Cuvântul „sinu-cidere“ a fost folosit mai întâi în latinã de cãtrecazuiºtii secolului al XVII-lea. În francezã, deexemplu, el apare de-abia în 17342 - dovedindfaptul cã pesemne realitatea socialã nu impus-ese folosirea lui. În Bills of Mortality, JohnGraunt menþioneazã 222 de sinucideri (din229.250 de decese) prin spânzurare, adicã maipuþin de 0,01 % în Anglia anilor 16603 - pro-porþie neglijabilã, s-ar putea spune. Se mani-festa interes faþã de latura moralã a fenomenu-lui de sinucidere, problema de bazã fiind dacãomul are sau nu voie sã-ºi ia viaþa pe care nuel ºi-a dãruit-o. Un anume Burton, de exemplu,preot anglican, „îºi pune întrebarea dacã toþisinucigaºii sunt damnaþi ca Iuda ºi Pilat.Rãspunsul lui este complex, dar în cele dinurma, binevoitor: cei care au murit cu atâtaîndãrãtnicie ºi repeziciune încât nu au apucatsã-þi cearã iertare «au a se teme de ce-i mairãu»; pentru cei cãrora moartea le-a luat cevatimp, caritatea ne îndeamnã sã credem cã auavut rãgazul necesar cãinþei. În sfârºit, dacãcineva s-a omorât «din nebunie sau melanco-lie... þinând cont cã a comis acest gest nu atâtdin propria-i voinþã cât din pricina bolii, tre-buie sã-l interpretãm, în cel mai bun caz, înfelul turcilor care cred cã toti nebunii ºidemenþii ajung direct în paradis».“4

Secolul al XIX-lea aduce o schimbare îndiscuþiile asupra sinuciderii; începe sã se dis-cute mai mult despre cauzele fenomenului –sociale sau psihologice. Problema responsa-bilitãþii individului este secundarã în acest tipde abordare: individul este vãzut ca manipulatde factori sociali sau psihologici pe care nu-ipoate controla. Sinuciderea ca problemãmoralã rãmâne în discuþie, dar nu în ºtiinþelesociale. Schimbarea perspectivei de abordareprin cãutarea cauzelor sinuciderii în afaravoinþei individului (cum ar fi societatea sauimpulsuri interioare imposibil de stãpânit) arputea fi interpretatã ca o deplasare spre ire-sponsabilizarea persoanelor, deoarece vina numai poate fi a celui care se sinucide, ci cadeasupra factorilor sociali sau psihologici.

Din aceastã perspectivã cauzalã, existãdouã direcþii de abordare: cauze psihologice,exclusiv legate de individ ºi cauze sociale,legate de intensitatea vieþii sociale ºi tipul derelaþii ce se stabilesc între indivizi. Dat fiindfaptul cã indivizii ºi nu un grup social - cupuþine excepþii - se sinucid, prima variantã deinterpretare este mai naturalã, cu atât mai multcu cât cei care recurg la acest act au, în maremajoritate, probleme psihologice.5

Din perspectivã psihanalistã (S. Freud,Karl Abraham) sinuciderea este o formã deauto-agresiune: un potenþial agresiv care nu sepoate manifesta asupra unui obiect extern, secentreazã asupra propriului eu ºi îl distruge.6

Sociologie Româneascã, nr. II, anul 1999

SINUCIDEREA CA FENOMEN SOCIAL 1

Cristina Brãdãþan

Centrul de Cercetãri Demografice „Vladimir Trebici“

1 Acest studiu a fost realizat pe baza grantului CNCSU nr. 17/19982 Jean Delumeau - Pãcatul ºi frica, Culpabilizarea în Occident (secolele XIII-XVIII), trad. I. Ilinca ºiC. Chiriac, vol. I, Editura Polirom, Iaºi, 1997, pag. 2173 John Graunt - Natural and Political Observations Mentioned in a Following Index, and Made Uponthe Bills of Mortality, în D. Smith, N. Keyfitz, Mathematical Demography, Selected Papers, Springer-Verlag, 1977. Mai existã ºi decese prin otrãvire, dar nu sunt explicit descrise ca sinucideri.4 J. Delumeau, op.cit., pag. 217-2205 J.C. Chesnais citeazã un sondaj al Institutului de Demografie din Budapesta în care au fost studiaþi 800de sinucigaºi. S-a constatat cã trei sferturi dintre ei fuseserã sau erau sub tratament psihiatric.

Agresivitatea este declanºatã de o pierdereobiectualã „care trebuie înþeleasã nu numai cao pierdere a relaþiei cu o persoanã ci ºi ca sen-timent de profundã frustrare faþã de pierderearespectivã“.7 Deoarece nu poate acceptapierderea suferitã, individul internalizeazãobiectul, se identificã cu el. Toate resenti-mentele faþã de obiect se întorc asupra indi-vidului însuºi ºi determinã acþiuni autodistruc-tive. Principala obiecþie care se poate aducepunctului de vedere psihanalitic este cã sebazeazã pe experienþele persoanelor cu graveprobleme psihologice, iar o eventualã extin-dere a teoriei la sinucidere în general ar impli-ca faptul cã toate persoanele care se sinucid audezechilibre grave de personalitate.

Punctul de vedere psihologic poate expli-ca mecanismul de producere a suicidului, darnu poate explica constanþa fenomenului lanivel de grup social. Dacã sinuciderea arecauze exclusiv psihologice, de ce rata de sinu-cidere este aproape invariabilã pentru o anu-mitã societate pentru lungi perioade de timp?Durkheim este printre sociologii care auobservat aceastã regularitate ºi au susþinutipoteza existenþei unei determinãri sociale asinuciderii. Considerând cã rata de mortalitate- sinucidere este o mãsurã a tendinþei de sinu-cidere a unei societãþi la un moment dat el aobservat cã fiecare popor are, colectiv, o ten-dinþã de sinucidere bine determinatã. Aceastãtendinþã ar fi invers proporþionalã cu gradul deintegrare a individului în societate.8 Legilegãsite de el au fost verificate ºi confirmatede-a lungul timpului de diverºi cercetãtori:supramortalitatea suicidarã masculinã, imuni-tate relativã a persoanelor cãsãtorite, intensifi-carea fenomenului în timpul crizelor eco-nomice ºi scãderea ratelor de sinucidere înperioadele de rãzboi.9

Una din problemele pe care le ridicãstudiul sinuciderii este cea a calitãþii datelor.Acestea sunt de multe ori discutabile: în multecazuri nu se ºtie sigur dacã a fost accident,crimã sau sinucidere, totul depinzând deancheta care se face într-un asemenea caz. Înunele þãri, în caz de sinucidere se fac ancheteasupra motivelor care au condus la aceasta, înmajoritatea însã nu se fac. 10 „Secret, sinu-ciderea e un act atât de secret încât nici nuºtim numãrul anual al sinuciderilor. Desigur,avem o seamã de statistici, dar, neînregistrân-du-se decât sinuciderile reuºite sau constatate,acestea subevalueazã numãrul lor real“. 11 Oaltã problemã este legatã de definirea sinu-ciderii: dacã se utilizeazã definiþia datã deDurkheim sinuciderii, în care conºtientizareaconsecinþelor actului suicidar de cãtre per-soana care se sinucide este determinantã,datele statistice sunt aproape de nefolosit, datfiind faptul cã nimeni nu poate ºtii cât deconºtientã era victima înainte de moarte.

În studiul de faþã sunt analizate dateleprivind sinuciderile în România pentru anii1983-1997, cu detalii asupra anilor 1994-1996, pornind de la ideea sinuciderii cafenomen cu determinaþii sociale. Întrebarea lacare încearcã sã rãspundã studiul de faþã este:care sunt caracteristicile demografice ale sinu-cigaºului în România? În pofida ostentaþieicare o însoþeºte, sinuciderea rãmâne învãluitãîn tainã12. Nu ºtim de ce se sinucid oamenii, nuºtim de unde gãsesc puterea de a se desprindede viaþã, nici cum de adunã atâta disperareîncât sã nu o mai doreascã. Ceea ce se poatespune este care sunt caracteristiciledemografice - vârstã, sex, mediu de rezidenþãºi stare civilã - ale celor care s-au sinucisîntr-o anumitã perioadã de timp.

Cristina Brãdãþan80


6 O. Buda - Psihanaliza în faþa medicinei legale, în Tratat de medicinã legalã, coord. Vladimir Beliº,Editura Medicalã, Bucureºti, 19957 O. Buda, op. cit. pag. 8138 E. Durkheim - Despre sinucidere, trad. Mihaela Calcan, Editura Institutului European, 19939 J.C. Chesnais – Histoire de la violence, Ed. Robert Laffart S.A., Paris, 198110 M. Gelder, D. Gath, R. Mayou – Suicidul ºi autovãtãmarea deliberatã, trad. Olga Ralu, în Tratat depsihiatrie Oxford , Editura Medicalã, 199411 P. Ariès, G. Duby, ed. – Sinucigaºul în Istoria vieþii private , vol. 10, trad. Constanþa Tãnãsescu,Editura Meridiane, 1997, pp. 37-3812 P. Ariès, G. Duby, ed. - op.cit, pp.37

81Sinuciderea ca fenomen social


2. Situaþia generalãPornind de la ideea durkheim-ianã a deose-

birilor dintre tendinþele de sinucidere alediverselor popoare, Chesnais propune o tipolo-gie a þãrilor în funcþie de intensitateafenomenului suicidar13: Ungaria este þara curate de sinucidere excepþionale ( 55,5 la100.000 pentru bãrbaþi în 1994). Grupul þãrilorde influenþã a culturii germane (Austria,Germania, Cehia, Elveþia, Danemarca) estecaracterizat prin rate de sinucidere ridicate,chiar dacã nu de nivelul celor din Ungaria - 20-30 la 100.000. România se încadreazã în grupul

þãrilor cu ratã de sinucidere slabã, caracteristicãþãrilor semiindustrializate, cu profunde tradiþiirurale, pentru care ratele de sinucidere suntcuprinse între 10 - 15 sinucideri la 100.000locuitori. Datele pe ani ºi pe regiuni ale þãriidovedesc cã fenomenul suicidar cunoaºte vari-aþii importante în timp ºi spaþiu, þara fiind maidegrabã neomogenã în raport cu acestfenomen.

Din ratele de sinucidere pentru România înperioada 1983-1997 se pot distinge trei inter-vale în care fenomenul a evoluat diferit: 1983-1988, 1989-1991, 1992-1997.

13 J.C. Chesnais, op.cit. 14 M. Gelder, D. Gath, R. Mayou – op.cit.

Perioada 1989-1991 este caracterizatã deo ratã medie sub 10 la 100.000 - în timp ceratele medii ale celorlalte perioade sunt în jurde 12 la 100.000. Scãderea este explicabilã încontextul legilor lui Durkheim: revoluþia din1989 a fost un moment de intensã viaþã socialã,fenomen care trebuia sã conducã la scãdereaintensitãþii sinuciderii. Din 1992 efectele aces-tei revoluþii sunt neglijabile, ºi sinuciderea nunumai cã revine la valori ale ratelor peste 11,dar creºte în intensitate. Perioada 1992 - 1997este destul de scurtã pentru a putea presupune ocontinuare a creºterii ratelor de sinucidere, dardezordinea vieþii sociale româneºti - fãrã con-strângerile perioadei totalitare, dar profundanomicã - pot argumenta o intensificare afenomenului suicidar.

Una din legile sinuciderii este inegalitateasexelor în faþa fenomenului: raportul dintreratele de sinucidere la bãrbaþi ºi ratele de sinu-cidere la femei este supraunitar. Aceasta esteuna din diferenþele dintre sinucideri ºi tenta-tivele de sinucidere, ºi unul din motivele pentrucare cele douã fenomene sunt tratate diferit14:numãrul de tentative de sinucidere este maimare la femei decât la bãrbaþi. Diferenþa ar fiuna de scop: cei care încearcã sã se sinucidã ºinu reuºesc vor, mai degrabã decât sã moarã, sãatragã atenþia asupra problemelor lor. Ei suntdisperaþi, dar nu ºi-au pierdut orice speranþã.

Ratele de sinucidere confirmã faptul cãintensitatea fenomenului este diferitã pentrucele douã sexe (raportul este în jur de 3), dar seobservã ºi trenduri diferite pentru perioadastudiatã ( Grafic 1).

1990 este an de scãdere a ratelor de sinu-cidere atât pentru sexul masculin, cât ºi pentrusexul feminin dar, dacã pentru bãrbaþi rãmânean cu rate minime pentru întrega perioadã, nuacelaºi lucru se constatã ºi pentru femei:începând cu 1995, ratele de sinucidere pentrusexul feminin sunt mai mici decât valoarea din1990. Femeile participã prea puþin la viaþasocialã ºi este de aºteptat ca evenimentelesociale majore sã aibã un impact mult maiscãzut asupra lor decât au asupra bãrbaþilor. Elereacþionezã mai degrabã la schimbãrile care auinfluenþã directã ºi imediatã asupra familiei,vieþii private15, ºi mai puþin la problemele gene-rale ale societãþii. Este de remarcat faptul cãvariaþia ratelor pentru femei este mult mai

micã, de la un an la altul, decât cea a ratelorpentru bãrbaþi, ceea ce face ca graficul ratelorpentru sexul feminin sã fie aproape liniar, spredeosebire de graficul ratelor pentru sexul mas-culin, care are mai degrabã o formã curbã, cuminime ºi maxime locale accentuate.

3. Sexe ºi vârsteO a doua diferenþã între tentativele de sinu-

cidere ºi sinucideri constã în aceea cã dacãsinucigaºii sunt în mare mãsurã persoane învârstã, cei care doar încearcã sã se sinucidãsunt adolescenþi ºi tineri. ªi în România ratelede sinucidere la adolescenþi ºi tineri sunt mici,persoanele în vârstã având, în general, rate ridi-cate de sinucidere.



15 Este de remarcat creºterea ratei de sinucidere la populaþia femininã în 1986, an foarte dur economic pentrupopulaþia României.

Variatia ratelor de sinucidere pe sexe,1983-1997sursa : Comisia Nationala pentru Statistica

0.0

5.0

10.0

15.0

20.0

25.0

1983 1984 1985

1986

1987

1988 1989 1990

1991

1992

1993 1994 1995 1996

1997

Feminin

TotalMasculin

Grafic 1. Variaþia ratelor de sinucidere pe sexe, 1983-1997



16 Pentru grupa de vârsta 0-14 ani, practic nu se pot calcula rate de sinucidere datoritã numãrului redus decazuri. Diferenþele se pot observa la nivel de numãr de sinucideri.17 Probabilitãþile de sinucidere pe stare civilã sunt distorsionate de existenþa segmentului de vârstã 0-14 ani cenu poate cuprinde decât populaþie necãsãtoritã. Aceastã grupã de vârstã este aproape neafectatã de fenomenulsinuciderii; introducerea ei în grupul de stare civilã necãsãtoriþi modificã probabilitãþile totale pentru aceastãgrupã. De aceea am considerat necesar sã pun în evidenþã ºi probabilitãþile de sinucidere pentru populaþianecãsãtoritã de peste 15 ani ºi probabilitãþile totale de sinucidere pentru populaþia de peste 15 ani.

Doar în perioada 1989-1991 ratele de si-nucidere ºi-au atins maximul la persoanele de75 ani ºi peste, în restul perioadelor categoriade vârstã 45-59 ani având cele mai înalte ratede sinucidere. Dacã la persoanele vârstnicesingurãtatea ºi boala sunt explicaþiile care potacoperi o mare parte din cazuri, persoanele cuvîrsta cuprinsã între 45 ºi 59 ani sunt cele maiafectate de ceea ce se întâmplã în societate -ele sunt cele care suportã consecinþeleanomiei din societate ºi nu mai gãsescresurse ºi sens pentru a supravieþui.

În perioada 1994-1996, la femei, cele mairidicate rate de sinucidere se înregistreazã lagrupa de vârstã de peste 75 ani pentru 1994,iar pentru 1995-1996 la grupa de vârstã 60-74ani. Putem spune, deci, cã cel mai mare riscde sinucidere îl au, pentru perioada 1994-1996, femeile de peste 60 ani. Scãdereaintensitãþii sinuciderii este aproape generalãpe grupe de vârstã însã grupele tinere (0-14ani16 ºi 15-29 ani) sunt cele pentru care scadconstant ratele de sinucidere. Pentru bãrbaþi,dacã în 1994 ratele de sinucidere erau celemai mari la categoria de vârstã peste 75 ani,în 1995 ºi 1996 ratele pentru categoria 45-59ani devin cele mai mari.

4. Stare civilã17

Datele pe stare civilã se referã doar laperioada 1994-1996. Din aceastea rezultã cãratele de sinucidere maxime se înregistreazã lapopulaþia divorþatã sau vãduvã masculinã (peste100 cazuri la 100.000 locuitori)(Anexa 1). Se observã cã ratele de sinucidere pentruvãduvi ºi divorþaþi sunt apropiate, ºi sunt multmai mari decât pentru persoanele necãsãtoritesau cãsãtorite. În interpretarea datelor trebuieþinut cont de calitatea estimãrilor pe starecivilã: persoanele divorþate au tendinþa sã sedeclare ca aparþinând uneia dintre celelatestãri civile, în special femeile. Totuºi diferen-þele dintre ratele pentru divorþaþi ºi cele pentrucãsãtoriþi ºi necãsãtoriþi sunt suficient de maripentru a face credibilã existenþa unei realediferenþe, dincolo de erorile rezultate din cali-tatea datelor. Pe categorii de vârstã, ratele desinucidere pentru persoanele divorþate suntmaxime la categoriile 30-59 ani, pe când lapersoanele vãduve sunt maxime pentru per-soanele 15-19 ani ºi 60-74 ani.

Atât pentru bãrbaþi cât ºi pentru femei, celemai scãzute rate de sinucidere le au cei cãsã-toriþi; se confirmã astfel observaþia lui Durkheimreferitoare la apãrarea datã de cãsãtorie.

Tabel 3: Coeficientul de apãrare faþã de cãsãtoriþi, pe sexe

Calculând un coeficient de apãrare dat decãsãtorie (Tabel 3), ca raport între ratele desinucidere pentru fiecare stare civilã pe ratãde sinucidere pentru cãsãtoriþi, pe sexe, seobservã cã toate celelalte stãri civile au ratede sinucidere mai mari decât pentru per-soanele cãsãtorite. Cel mai mare coeficient seînregistreazã atât la femei cât ºi la bãrbaþipentru persoanele divorþate (5,4 la bãrbaþi, 3pentru femei), dar valorile sunt apropiate decele pentru persoane vãduve ºi de douã-treiori mai mari decât pentru persoane necãsã-torite. Sã presupunem cã divorþaþii au rateînalte de sinucidere datoritã unui proces deselecþie prin care ajung în aceastã situaþie ceicu probleme psihologice, cu o viaþã dezorga-nizatã. Atunci coeficientul de apãrare pentruaceastã stare civilã ar trebui sã fie diferit de alpersoanelor vãduve, pentru care nu se poatepresupune existenþa unui proces de selecþie.

Persoanelor vãduve ºi divorþate le suntcomune: a) existenþa unei perioade în care autrãit în mijlocul unei familii; b) starea actualãde singurãtate. Trecerea de la o stare la altaeste apãsãtoare ºi determinã apariþia unorstãri psihice speciale care pot conduce la sui-cid. Aceasta ar putea fi o explicaþie ºi pentrudiferenþa mare între ratele de sinucidere alepersoanelor necãsãtorite, pe de o parte, ºi acelor divorþate ºi vãduve. Persoanele necãsã-torite nu trec prin acest ºoc al schimbãrii destatut; problemele lor sunt diferite faþã de celeale vãduvilor ºi divorþaþilor.

Raportul ratelor de sinucidere mascu-lin/feminin aratã cã cea mai mare diferenþãeste pentru categoriile de stare civilã vãduv ºidivorþat. Schimbarea statutului, dispariþiafamiliei, îi afecteazã - surprinzãtor - mai multpe bãrbaþi decât pe femei.

Dispariþia partenerului perturbã mai grav

viaþa bãrbaþilor decât a femeilor; de aicitendinþa mai mare spre sinucidere ºi sprerecãsãtorie. Femeile sunt cele care orându-iesc viaþa de familie; dispariþia lor înseamnã

dispariþia unui întreg stil de viaþã. Existenþacopiilor este consolatoare pentru femei, darmai puþin pentru bãrbaþi.



Tabel 4 : Raportul ratelor de sinucidere masculin-feminin pe stare civilã

sursa: CCSSDM, calcule ale autorului

Nivel de educaþie. Metode de sinucidere

Structura pe educaþie a persoanelor carese sinucid este asemãnãtoare cu cea din po-pulaþie; este interesant de observat cã pro-porþia persoanelor cu studii superioare este

mai redusã în populaþia de sinucigaºi decâtîn populaþia de bazã. Aceasta este o trãsãturãde remarcat a fenomenului de sinucidere înRomânia, ºtiut fiind18 cã, în general, se sinu-cid într-o proporþie mai mare persoanele cunivel ridicat de instrucþie.



18 J.C. Chesnais – op.cit.19 E. Durkheim – op.cit.20 La aceste categorii de vârstã s-a trecut de la rate de sinucidere mai mari în urban decât în rural la ratede sinucidere mai mari în rural; tinerii oricum aveau rate de sinucidere mai mari în rural decât în urban.

Se presupune cã un nivel înalt de educaþieimpune o mare schimbare în personalitateaindividului - o mai mare reflexivitate, maimultã angoasã, mai multã singurãtate. S-arputea ca educaþia superioarã din România sãînsemne mult mai puþin reflexivitate, cât odiplomã care sã asigure o muncã mai uºoarã ºiun trai mai bun. Cu atât mai mult cu câtmajoritatea absolvenþilor de învãþãmânt supe-rior sunt absolvenþi de facultate tehnicã, ceeace presupune dobândirea unor abilitãþi tehnicemai degrabã decât reflexivitate.

În privinþa metodelor de sinucidere,majoritatea - peste 80% dintre bãrbaþi, 65%dintre femei, au drept cauzã de moarte asfixia.O a doua metodã folositã - sub 10% dintre bãr-baþi, 25% dintre femei - este otrãvirea cudiverse substanþe. Restul cazurilor au dreptcauzã de moarte leziunile traumatice ºi arsurile.

6. Mediu de rezidenþãSe considerã cã 19oraºul predispune la

sinucidere datoritã lipsei unor legãturi comu-nitare puternice. Datele pentru România dupã1990 contrazic însã aceastã idee. În 1991 seproduce o schimbare a raportului urban -rural: ratele de sinucidere din rural sunt maimari decât cele din urban . Din distribuþia sin-uciderilor pe categorii de vârstã ºi mediu derezidenþã rezultã cã schimbarea raportuluiurban – rural a fost determinatã de schimbarearaportului ratelor de sinucidere pentru cate-goriile 40-44 ani, 50-54 ani ºi 60-64 ani: ratelede sinucidere din rural au devenit mai maridecât în urban, pentru aceste categorii devârstã.20 Din datele pe categorii de vârstã,mediu de rezidenþã ºi sex, rezultã cã ratele desinucidere la bãrbaþii din rural au devenit mai

Grafic 2: Sinucideri pe nivel de educaþie, 1996

mari decât ratele de sinucidere la bãrbaþii dinoraºe, în timp ce ratele de sinucidere pentrufemei au rãmas mai mari în oraºe decât înrural. La bãrbaþi, categoriile de vârstã care auschimbat raportul sunt 40 -54 ani; categoria 50 -54 ani are cea mai mare diferenþã rural-urban, înfavoarea ruralului (10 la 1.000.000). Bãrbaþii

peste 75 de ani din oraºe rãmân totuºi cu cea maimare ratã de sinucidere. ªi între 1994-1996 sepãstreazã rate de sinucidere mai mari în ruraldecât în urban; ceea ce caracterizeazã aceastãperioadã este schimbarea raportului ratelor desinucidere rural-urban pentru femei, devenitacum ºi el supraunitar ( Grafic 3).



Grafic 3: Rate de sinucidere în urban ºi rural, pe sexe, 1995

Schimbarea produsã nu este specificãRomâniei; Chesnais, de exemplu, observã cãregiunea Parisului are cele mai mici rate desinucidere, deºi este un mare oraº. Aceeaºiobservaþie este valabilã ºi pentru Londra.21

Marea Britanie ºi Franþa sunt þãri cu un gradridicat de urbanizare, în care mediul ruralcuprinde doar o fracþiune redusã din populaþi-ile respective; situaþia lor este aproape incom-parabilã cu cea de aici. În Romania însã 45 %din populaþie trãieºte în mediul rural; aceastãcreºtere a ratelor de sinucidere în rural poate fiun semn de dezagregare a comunitãþilorsãteºti.

5. Naþionalitãþi. JudeþeDin totalul de cazuri de sinucidere pe anii

1994-1996, 21% sunt de naþionalitatemaghiarã, în timp ce proporþia maghiarilor în

populaþia totalã nu depãºeºte 8%; maghiari dinRomânia au deci rate de sinucidere de aproapetrei ori mai mari decât populaþia de naþionali-tate românã. Ei îºi pãstreazã comportamentulsuicidar specific Ungariei - cu rate de sinu-cidere foarte înalte, deºi trãiesc în mijloculunei populaþii cu rate de sinucidere scãzute.Proporþia de persoane maghiare (central-europene) se va dovedi cel mai important pre-dictor pentru ratele de sinucidere în teritoriu.

Numãrul mediu de sinucideri la nivel dejudeþ pentru un an calendaristic este prea mic(50) pentru a calcula rate de sinucidere; deaceea au fost calculate rate pentru cei trei aniîmpreunã (Anexa 2). Din modelul de regresierezultã cã cel mai important predictor pentrusinucidere este proporþia de populaþie centraleuropeanã 22 din judeþul respectiv. Un al doileapredictor este numãrul de autoturisme la 1.000

21 M. Gelder, D. Gath, R. Mayou – op.cit.22 Înþeleg prin populaþie central europeanã: maghiari, germani, cehi, slovaci, croaþi. Acestea sunt popu-laþii care au rate de sinucidere înalte; nu am putut sã calculez ratele lor de sinucidere în România pentrucã nu existã estimãri pe naþionalitãþi în afara recensãmântului.

de locuitori, ca mãsurã a capitalului material:cu cât un judeþ este mai bogat, cu atât va aveaºi rate de sinucidere mai scãzute.

În modelul de regresie pentru judeþele în careponderea maghiarilor nu depãºeºte 10% (Anexa2), apare un nou predictor: numãrul de salariaþi la1.000 de locuitori. Judeþele în care numãrul desalariaþi la 1.000 de locuitori este mare sunt celecu o ratã mare de urbanizare ºi în care pondereapopulaþiei care a absolvit numai ºcoala primarãeste scãzutã. Dependenþa ratei de sinucideri denumãrul de salariaþi la 1.000 de locuitori poatepãrea stranie dar datele pe cazuri de sinuciderearatã cã 25% din sinucigaºii din 1994-1996 suntsalariaþi, 20% sunt pensionari. Judeþele cu mulþisalariaþi sunt ºi cele în care existã mulþi pensio-nari, deci este de aºteptat ca în aceste judeþe sãexiste rate de sinucidere mai ridicate decât în rest.O explicaþie pentru dependenþa numãr de salariaþi- rate de sinucidere ar putea fi insatisfacþia faþã demuncã a salariaþilor din întreprinderile de stat,sentimentul de inutilitate a muncii, alienarea faþãde aceasta. Atâta timp cât nu sunt calculate rate desinucidere pentru salariaþi, aceastã explicaþie nupoate rãmâne decât la stadiul de ipotezã. ªi înacest model existã predictorul autoturisme la1.000 de locuitori ca semn de bunãstare. Sãrãciaîn sine nu este un motiv de sinucidere.23 Nu fap-tul cã eºti sãrac conduce la disperare, ci faptul cãeºti din ce în ce mai sãrac, ajungând pânã la lipsacondiþiilor de supravieþuire. Schimbarea statutu-lui este angoasantã ºi ar putea fi o explicaþie anumãrului mai mare de sinucideri.

BIBLIOGRAFIE

Ariès, P, Duby, G. (ed.), Sinucigaºul, înIstoria vieþii private, vol.10, trad. C.Tãnãsescu, Editura Meridiane, 1997

Buda, O. , Psihanaliza în faþa medicineilegale, în Tratat de medicinã legalã, vol.II,Editura Medicalã, Bucureºti, 1995

Chesnais, J.C., Histoire de la violence, Ed.Robert Laffart, S.A. Paris, 1981

Delumeau, Jean, Pãcatul ºi frica,Culpabilizarea în Occident(secolele XIII-XVIII) , trad. I. Ilinca ºi C. Chiriac, Editura Polirom, Iaºi, 1997

Durkheim, E., Despre sinucidere, trad.Mihaela Calcan, Editura Institutul European,1993

Gelder, M., Gath, D., Mayou, R., Suicidul ºiautovãtãmarea deliberatã, trad. Olga Ralu,în Tratat de psihiatrie Oxford, EdituraMedicalã

Graunt, John, Natural and PoliticalObservations Mentioned in a FollowingIndex, and Made Upon the Bills ofMortality, în D. Smith, N. Keyfitz,Mathematical Demography, Selected Papers,Springer-Verlag, 1977





Anexa 1



Centru de Statisticã Sanitarã ºi Documentare MedicalãComisia Naþionalã de Statisticãcalcule ale autorului

Anexa 2

sursa:

1 Deoarece au fost calculate în raport cu populaþia la 1 ianuarie a anului respectiv, valorile obþinute sunt defapt probabilitãþi prospective.

Fig. 1 Modelul cauzal al variaþiei interjudeþene a sinuciderilor.Modelul este consistent cu datele: matricea de corelaþii observate nu diferã semnificativ de matriceacorelaþiilor teoretice, aºteptate în baza modelului path P = 0.36. Pe arcele de graf sunt notaþi coeficienþiide regresie parþialã standardizaþi (path). În interiorul blocurilor corespunzãtoare variabilelor endogenesunt notaþi coeficienþii de determinaþie multiplã. Din analizã au fost excluse datele pentru Bucureºti ºiIlfov. Numãrul de autoturisme este considerat ca mãsurã a capitalului material regional. Pentru constru-irea modelului a fost folosit AMOS.



care a absolvit numai _cs oala primara.1992

0.56

a

a

Anexa 3

Fig. 2 Modelul cauzal al variaþiei sinuciderilor la nivelul judeþelor care au sub 10% populaþie maghiarã.

Modelul este consistent cu datele: matricea de corelaþii observate nu diferã semnificativ de matriceacorelaþiilor teoretice, aºteptate în baza modelului path P = 0.19. Pe arcele de graf sunt notaþi coeficienþiide regresie parþialã standardizaþi (path). În interiorul blocurilor corespunzãtoare variabilelor endogenesunt notaþi coeficienþii de determinaþie multiplã. În analizã sunt cuprinse cele 31 de judeþe în care popu-laþia maghiarã reprezenta mai puþin de 10% în 1992. Bucureºti ºi Ilfov sunt, de asemenea, omise dinanalizã. Numãrul de autoturisme este considerat ca mãsurã a capitalului material regional. Pentru con-struirea modelului a fost folosit AMOS.

sinuciderea ca fenomen social1

Documents