PATOLOGIA GLANDELOR SALIVARE

D.ş.m. conf. universitar Natalia Rusu

LITIAZA SALIVARĂ Glandele salivare şi canalele lor excretoare sunt destul de

frecvent sediul unor concreţiuni litiazice, care provoacă o serie de tulburări, uneori destul de importante.

Etiopatogenie. Boala este întîlnită în deosebi la adulţi avînd maximul de frecvenţă între 30-50 ani.

Bărbaţii fac mai des calculi salivari. În etiologia calculozei salivare sunt incriminaţi diferiţi factori. Factorii morfologici. Canalul Warthon deşi este aprope la fel de

lung ca şi canalul Stenon, are pe traiectul său două curburi (una la nivelul marginii posterioare a muşchiului milohioidian şi alta cînd devine adiacent nervului lingual căruia îi „dă braţul”).

Factorii funcţionali, saliva glandei submaxilare fiind mai bogată în mucus şi săruri de calciu

Factori de mediu Factorii alimentari

LITIAZA SUBMANDIBULARA

Prezintă în general o perioadă de latenţă, în care bolnavii nu au nici o tulburare chiar dacă mai elimină uneori mici calculi. În perioada de stare bolnavii prezintă dureri, fenomene inflamatorii şi/sau hipertrofia pseudo-tumorală a glandei bolnave.

1) Colica salivară – se produce în litiaza canaliculară datorîndu-se migrării calculului şi spasmului peretelui canalului, care produce blocajul momentan.

2) Bolnavii simt o durere vie în limbă şi planşeul bucal, care iradiază spre ureche (au senzaţia că li se „smulge”limba). Regiunea submandibulară se tumefiază repede prin oprirea scurgerii salivei. Durerea dispare imediat după evacuarea unui val de salivă de stază. Criza durează cîteva minute, alteori mai mult.

3) Abcesul salivar este o complicaţie a litiazei. Uneori poate fi chiar primul semn al unei litiazei submandibulare. Supuraţia se dezvoltă în glandă şi în canalele excretoare. Apar semne de inflamaţie: dureri vii, febră, tulburări în masticaţie şi deglutiţie, tumefierea inflamatorie.

4) Tumora salivară în urma infecţiilor repetate, care duc la transformarea scleroasă a glandei.

CLINICA SIALOLITEAZEI

TRATAMENT CHIRURGICAL

LITIAZA PAROTIDIANĂ

În litiaza canalului Stenon se produc colici salivare de mică intensitate precum şi tumefierea moderată a glandei în legătura cu mesele. Sediul durerii este în obraz sau în regiunea maseterină şi iradiază în ureche. Prin palpare bidigitală endo-şi exobucală se poate simţi calculul în grosimea obrazului sau un cordon gros, care merge în obraz din dreptul celui de al doilea molar superior pînă în porţiunea anterioară a glandei. Dacă calculii sunt locaizaţi în glandă nu se produc colici.

Tratamentul se stabileşte în raport cu forma clinică a afecţiunii şi cu localizarea calculului.

Extirparea calculilor din canalul Warthon

Incizia paralelă cu plica sublinguală se face la nivelul la care se percepe calculul. Se descoperă prin disecţie canalul Warthon care trebuie deosebit de nervul lingual.

În litiaza canalului Stenon, bine identificat clinic şi radiologic se practică ablaţia calculului pe cale endobucală. Intervenţia se practică preferabil. Anestezia: loco-regională prin infiltraţie jugală cu xilină 1%

Canalul este cateterizat cu un ac bont. Se incizează mucoasa jugală de la nivelul papilei canalului

Stenon mergînd înapoi şi în sus pînă la nivelul calculului. Dacă supuraţia se cronicizează, prin canal evacuîndu-se

secreţia tulbure, iar tumefacţia glandei nu cedează, parenchimul său percepîndu-se infiltrat, indurat, este indicată extirparea glandei. Cel mai frecvent în practică submaxilectomia, parotidectomia în litiaze este o intervenţie ce se practică mai rar avînd un grad mare de dificultate.

SIALOZELE Se caracterizează prin alterarea parenchimului glandular, cu mărirea

volumului sau, mai rar, atrofia tuturor glandelor salivare, însoţită de tulburări marcate ale secreţiei salivare şi de alte fenomene clinice care le diferenţiază de celelalte boli sau sindroame.

Sindromul Sjogren Se caracterizează în forma sa tipică, printr-o triplă simptomatologie:

salivară, oculară şi articulară. Boala apare mai frecvent la femei după vîrsta de 40-45 de ani. Clinic, boala poate debuta prin manifestări parotidiene, (parotidomegalie

bilaterală) oculare sau articulare de tip reumatismal.

1) Manifestările buco-faringiene constau din hiposialie însoţită de tot cortegiul de manifestări secundare. Parotidele sunt la început voluminoase şi la presiune lasă să se scurgă pe canal puţină salivă, cu aspect mucoid.

Ulterior parotidele pot suferi un proces de indurare, apoi de atrofie, nemaiputînd fi percepute la palpare. În acest stadiu, papila canalului Stenon devine imperceptibilă, iar la nivelul său nu se mai scurge salivă.

Sialografia îşi modifică aspectul pe parcursul evoluţiei: la început apar zone de opacifiere punctate „miliare”.

 

ELECTRORENTGHENOGRAMMA, SINDROMUL SJOGREN

2) Manifestări oculare: kertoconjunctivită uscată cu senzaţia de arsură oculară sau de corpi străini intraoculari şi fotofobie.

3) Manifestările articulare. Apar la început sub forma unor artralgii, interesînd articulaţiile membrelor.

4) Manifestări asociate. Se remarcă uscăciunea mucosei nazale cu anosmie şi perforaţia septului, obstrucţia trompei lui Eustachio, laringo-traheo-laringite, atrofia mucosei gastrice însoţită de hipoclorhidrie, uscăciunea mucosei vaginale.

Pielea devine şi ea uscată cu zone de sclerodermie, putînd căpăta chiar aspect ihtiozic. Fanerele sunt uscate sfărîmicioase.

Tratamentul este simptomatic şi mai puţin patogenic. S-au obţinut unele rezultate pasagere. S-a propus tratamentul imunosupresoare de tipul azathioprinei (Imuran). Ciclofosfamidei. Clorambucilului.

BOALA MICKULICZ

Este o afecţiune rară, cu evoluţie îndelungată dar benignă, care se manifestă prin hipertrofia simetrică a glandelor salivare şi lacrimale însoţită de scăderea pînă la dispariţie a secreţiei acestor glande.Afectează de regulă vîrstnicii, atît femei cît şi bărbaţi.

Subiectiv, bolnavii Acuză senzaţia de uscăciune a cavităţii bucale şi senzaţia de corpi străini la nivelul conjunctivei bulbare datorită uscăciunii corneei.

După o perioadă de creştere progresivă, glandele rămîn într-un stadiu constant hipertrofiat fără a-şi modifica volumul în continuare.

Tratamentul. Se obţin rezultate bune cu prednisolon în doze moderate.

PLĂGILE GLANDELOR SALIVARE

Plăgile care lezează parenchimul glandular submaxilar sunt extrem de rar întîlnite datorită poziţiei profunde a glandei.

Plăgile parotidiene şi parotideo-maseterine sunt pe departe cel mai frecvent întîlnite datorită poziţiei mai expuse, subcutane, a glandei.

FISTULELE SALIVARE

Reprezintă căi anormale de scurgere a salivei la mucoasă sau piele; fistulele mucoase nu prezintă interes clinic, deoarece saliva se scurge în cavitatea bucală.

Fistulele salivare cutanate se produc cu totul excepţional la glanda submandibulară.

Cauzele cele mai frecvente sunt: Traumatismele accidentale ale regiunii

parotideo-maseterine Supuraţiile glandelor parotide Litiaza glandulară Inflamaţii specifice Tumori ulcerate

Simptome şi diagnostic Clinic, fistula se prezintă ca un mic orificiu, uneori abia

vizibil, alteori înfundat sau ascuns de un mugure granulativ care poate chiar sîngera.

Fistulele glandulare, parenchimatoase, parotidiene, se deschid la piele retromandibular, în dreptul glandei, subangulomandibular şi în porţiunea posterioară a regiunii maseterine.

  Tratamentul. Curativ se pot practica: Suprimarea temporară a secreţiei salivare pentru

închiderea spontană a traseului fistulos. Aplicarea unei fronde mentoniere. Compresia pe glandă cu bandaj strîns.

Cauterizarea traiectului fistulos pentru a provoca o cicatrice scleroasă.