SFANTA LITURGHIE (istoric, rânduială, explicare)-

Sfântul Simeon al Tesalonicului spunea despre Sf. Liturghie că: “este o încununare a slujbelor serviciului divin public deaorece în cadrul ei ni se oferă posibilitatea împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos”. Rânduiala sfântă în cursul căreia se săvârşeşte jertfa Noului Legământ este Sf. Liturghi. Originea şi fundamentul acesteia sunt Sfânta Jertfă, adusă în chip nesângeros de către Mântuitorul pe Cruce pentru mântuirea lumii şi prevestită sau anticipată de El, în chip nesângeros în seara Cinei celei de taină. Datorită faptului că Mântuitorul Însuşi a prefăcut darurile de pâine şi vin în Sfânta euharistie în cadrul Cinei celei de taină, putem afirma că Sfânta Liturghie este singura slujbă divină săvârşiă de Domnul Hristos. Temeiul instituirii euharistiei: Mt 26/26-28 “Luaţi mâncaţi…; Beţi…..”.

Rânduiala Liturghieie Bisericii primare din Ierusalim, oficiată de Sfinţii Apostoli, înainte de răspândirea lor pentru misiune a fost pusă mai târziu pe seama Sfântului Iacob, fratele Domnului, primul episcop al Cetăţii Sfinte.

Atât Sfinţii Apostoli cât şi ucenicii şi urmaşii lor la conducerea Bisericilor au adăugat contribuţia lor personală la ritul primitiv uniform, adaptând rânduiala Liturghiei la nevoile şi cerinţele locale, la caracterul etnic al credincioşilor respectivi, sau la diferitele practici şi datini care constituiau specificul vieţii lor religioase.

Liturghia Sfântului Iacob, alcătuită la Ierusalim, a trecut la Antiohia, unde a înlocuit Liurghia mai veche a acestui oras, adică ritul antiohian pur. Plecând de aici, ea a devenit apoi Liturghia întregului patraiarhat al Antiohiei, adiă a întregii Sirii răsăritene. Această liturghie a fost cea mai răspândită dintre Liturghiile vechi. În sec. IV-V era folosită aproape în tot răsăritul: Siria, Palestina, Asia Mica şi Grecia.

Din ea au derivat toate liturghiile ulterioare folosite la sirienii de vest şi de est. În Asia Mică şi Grecia ea a dat naştere Liturghiilor mai noi, a sfântului Vasile cel Mare +379 şi cea a Sfântului ioan Gură de Aur +407 numite liturghii bizantine care îi vor lua curând locul. În Ierusalim era încă în întrebuinţare în sec IX, iar în restul Orientului Ortodox (Siria apuseană şi răsăriteană s-a menţinut până prin sec. XII, când a început a fi treptat înlocuită de Liturghiile bizantine).

Aşadar din Liturghia Sfântului Iacob derivă toate Litrughiile folosite azi în diferitele Biserici răsăritene, calcedoniene şi necalcedoniene:

a) Liturghiile din uzul sirienilor iacobiţi (sirienii de vest)b) Liturghiile bizantinec) Liturghia Bisericii armened) Liturghiile sirienilor orientali (persanii nestorieni) – ritul chaldeian.Liturghia Sf. Vasile cel Mare este fără îndoială, cea mai veche dintre

Liturghiile bizantine. Ea este, la origine o variantă a Liturghiei Sfântului Iacob localizată în Cezareea Capadociei, variantă care, cel puţin pentru rugăciunea principală (anaforaua), a primit o formă definitivă prin Sfântul Vasile cel Mare +379, cel mai ilustru episcop al acestei al acestei cetăţi. Această liturghie, în forma ei mai veche, urmează întru totul rânduiala Liturghiei Sf. Iacob, faţă de care are înşă unele rugăciuni mai scurte. La sfârşitul sec VII, părinţii sinodului quinisext (canonul 32) pomenesc liturghia Sf. Iacob ca pe o liturghie normală a Răsăritului creştin, alături de cea a Sfântului Vasile.

Documente care consemnează: a) Sf. Grigorie de Nazianz în “Cuvântarea sa funebră ţinută după moartea Sf. Vasile (cap. 34; el a compus formulare de rugăciune şi rânduiala altarului)”.

b) biografia Sf. Vasile atribuită lui Amfilohie episcop de Iconiu +403.

Inainte de hirotonia lui Amfilohie ca episcop, Sf. Vasile s-a rugat şase zile în şir lui Dumnezeu să-l învrednicească să-I aducă jetfa cea nesângeroasă cu propriile sale cuvinte, adică să compună u formukar propriu al anaforalei liturgice. In a VII-a zi i s-a arătat mântuitorul în vis, împlinindu-i dorinţa.

c) sec VI (520) Petru Diaconul şi călugări din Sciţia, într-o scrisoare către ep. Fulgenţiu citează un text din dipticele Litugiei Sf. Vasile.

d) 531, Leonţiu de Bizanţ vorbeşte despre anafora lui Teodor de Mopsuestia care fiind plină de blesfemii se deosebesc de cea a Sf. Iacob şi a Sf. Vasile.

e) Can 32 al Sinodului Trulan (692).f) Sf. Ioan Dmaschinulg) Părinţii Sinodului VIII ecumenic – Niceea – 787.h) Regele Carol Pleşuvul al francilor – 877.i) Codicele Barberini – sec. VIII.

Întrebuinţare în cursul anului bisericesc: de 10 ori pe an:- în primele 5 duminici ale Postului Mare- 1 ianuarie, de ziua Sfântului- Joia şi Sâmbăta din Săptămâna Patimilor- În ajunul Crăciunului (24 dec.) şi ajunul Bobotezei (5 ian)- Cu Vecernia până după Vohodul cu Evanghelia.

Când ajunurile cad sâmbăta ori duminica, în ziua ajunului se săvârşeşte Liturghia Sf. Ioan, iar Liturghia Sf. Vasile se săvârşeşte Liturghia sf. Ioan, iar Liturghia se săvârşeşte în ziua praznicului respectiv fără să se mai combine cu Vecernia.

Deşi era menţionată ca liturghie zilnică, începând cu sec. IX-X, din pricina lungimii excesive a anaforalei ei, Liturghia Sf. Vasile a fost înlocuită cu cea a Sfântului Ioan Gură de Aur, limitându-i-se întrebuinţarea în cult.

Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur are o origine şi o autenticitate mai puţin sigură şi clară. Nici contemporanii sfântului, nici istoricii,biografii, panegiriştii nu afirmă că Ioan Gură de Aur a alcătuit vreo liturghie.

Documente care o consemnează:a) “Despre predania dumnezeieştii Liturghii” – Proclu al Constantinopolului.

Mărturia aceasta nu are valoare documentară, deoarece opusculul menţionat constituie un fals.

b) Codicele Barberini s. VIII-IX puse pe seama Sf. Ioan Gură de Aur doua din rugăciunile de azi ale Sf. Liturghii: rugăciunea proscomidiei de după Vohodul mare şi rugăcinuea catehumenilor

c) Codicele 15 (474) din Muzeul Rumanianţev Moscova sec X-XIDenumirea de Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur apare într-un manuscris din sec VIII-IX şi apoi în altul din secolele XI-XII.d) vechimea liturighiei o confirmă liturghiile necalcedoniene care au folosit-o

ca sursă ori ca model. Rugăciunea euharistică din anaforauă numită “ a celor 12 Apostoli” din uzul sirienilor iacobiţi este aproape identică cu cea bizantină a Sf. Ioan Gură de Aur. Este posibil că Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur să fi existat sub un alt nume înainte de sec. V-VI când Bisericile Vechi-Orientale se despart definitiv de Biserica Ortodoxă.

Întrebuinţare în cursul anului bisericesc: este liturghia normală, obişnuită în Biserica Ortodoxă săvârşindu-se de cele mai multe ori în duminicile şi sărbătorile în care nu se săvârşeşte una din celelalte două Liturghii.

În afară de vremea Postului Mare, litrughia Sf. Ioan Gură de Aur se săvârşeşte în toate sărbătorile din cursul anului, cu trei exceptii când se săvârşeşet Liturghia Sf. Vasile:

a) 1 ianuarieb) ajunul Naşterii Domnului – 24 decembrie.c) Ajunul BobotezeiÎn Postul Mare, Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur se săvârşeşte numai de opt ori:a) în primele şase sâmbete,b) Duminica Floriilor,c) Buna-Vestire.Cele două liturghii bizantine (a Sf. Vasile şi a Sf. Ioan) sunt prelucrări ale

uneia şi aceleiasi liturghii mai vechi, adică acea a Sf. Iacob. Ele sunt deci liturghii surori formate aproape în acelaşi timp; cea dintâi reprezintă varianta capadociană, iar cea de a doua varianta constantinopolitană a vechii liturghii care se întrebuinţa în sec. IV-V în tot Orientul creştin. Ele au aceeaşi rânduială şi nu se deosebesc între ele decât prin textul deosebit al anaforalei, mult mai scurt la Sf. Ioan Gură de Aur decât la Sf. Vasile, precum şi prin alte câteva dintre rugăciiunile citite azi de preot în taină, care au texte deosebite în cele două Liturghii. Era obiceiul în Biserica veche, ca în cadrul rânduielii fixe a Liturghiei să se adopte rugăciuni, mai ales anaforale brodate pe tema sau schema tradiţională şi compuse de diferiţi liturghisitori sau ierarhi iluştri prin pietatea sau prin reputaţia lor cărturărească, morală. Este deci, probabil ca opera Sf. Vasile şi a Sf. Ioan Gură de Aur constă, în primul rând, în compunerea celor două anaforale personale, mai scurte decât cea veche a Sf. Iacob, pe care apoi au înlocuit-o.

Am putea spune că şi în Bisericile Ortodoxe de rit bizantin se oficiază de fapt o singură rânduială de Liturghie, cu două anaforale de schimb, aşa precum este uzul în toate celelalte Biserici răsăritene (necalcedoniene).

De la Sf. Vasile şi Sf. Ioan Gură de Aur – sau din vremea lor – nu provine decât partea din Liturghia de azi cuprinsă între lecturile bibilice (Apostol şi Ev.) şi rugăciunea amvonului, această parte reprezintă deci elementul originar, de provenienţa siriană şi capadociană, în Liturghia noastră. Partea de la început şi cea de la sfârşit precum şi unele piese din restul Liturghiei noastre (ca Heruvicul, Crezul, Axionul) sunt adaose posterioare ale epocii celor doi Sf. Părinţi au dezvoltări proprii ale ritului bizantin, precum ne încredinţează unele documente.

În româneşte Liturghiile ortodoxe au fost traduse şi tipărite înca din sce XVI (întâi în Ardeal), deşi limba slavă n-a fost înlocuită definitiv în slujba bisericească decât abia spre sfârsitul sec XVII şi începutul sec. XVIII.

Procesul de înlocuire a vechilor Liturghii prin cele bizantine s-a intensificat mai ales din sec. XVIII înainte şi s-a încheiat în sce XIII.

În cursul anului bisericesc sunt câteva zile aliturgice în care potrivit tradiţiei Bisericii, nu se săvârşeşte Liturghie nici chiar în mânâstiri. În aceste zile se ajunează deplin până seara. Zilele aliturgice sunt:

a) Vinerea Patimilor (seacă) pentru că Domnul a fost răstignit şi îngropat;b) Luni şi marţi din prima săptămână a Postului Mare;c) Miercuri şi vineri din săptămâna brânzii pentru că în aceste zile în loc de

“Dumnezeu este Domnul” se cântă “Aliluia”.d) Vinerea dinaintea Craciunului şi a Bobotezei când acestea cad duminica

sau luni. Liturghia Darurilor: se oficiază de obicei miercuri şi vineri în Postul Mare, luni şi marţi în săptămâna Patimilor şi în câteva sărbători mai mari din perioda Postului Mare:

e) A) Sf. Haralambie – 10 februarie;

f) Întâia şi a doua aflare a Cinstitului cap al Sf. Ioan Botezătorul – 24 februarie;

g) Sfinţii 40 de Mucenici – 9 martie;h) Ajunul Bunei-Vestiri - 24 martie.

dacă aceste sărbători menţionate cad într-una din zilele de rând (luni-vineri) din Postul Mare.