sexul În lumina Ştiinţei spirituale - după rudolf steiner

4
Sexul în lumina Ştiinţei Spirituale (după Rudolf Steiner) Rudolf Steiner - BĂRBAT ŞI FEMEIE ÎN LUMINA ŞTIINŢEI SPIRITUALE München, 18 martie 1908 Ştiinţa spirituală porneşte de la concepţia fundamentală că în dosul tuturor lucrurilor şi fenomenelor vizibil-senzoriale se află ceva de natură sufletesc-spirituală. Astfel, noi trebuie să ne întrebăm: Ce fel de realitate spirituală se află în dosul celor două sexe ? Nu ar trebui să privim doar exteriorul, ci întreaga fiinţă. Constrâns de faptele înseşi, în câte un cercetător s-a ridicat la suprafaţa conştienţei o presimţire, dar ea a fost cufundată într-o gândire materialistă. Fiinţa omului poate fi privită în aşa fel încât în omul individual să nu vedem în mod unilateral doar masculinul sau femininul, ci să observăm că în masculin e amestecat femininul şi invers. Această idee s-a comprimat, prin puterea de sugestie a epocii, devenind o idee materialistă. Ajungem să credem că găsim într-un anumit amestec de substanţe interacţiunea masculin-feminin, astfel încât în fiecare bărbat trebuie să găsim un element feminin ascuns, şi în fiecare femeie un element masculin ascuns. Dar de aici rezultă nişte consecinţe bizare. Şi, dat fiind faptul că în concepţia aceasta e vorba de un amestec pur material, cantitativ, de însuşiri masculine şi feminine, bărbatul are în el toate acestea. Dar, în mod evident, ele sunt distruse de însuşirile lui masculine. Dacă abordăm lucrurile în mod absolut direct, dăm de o concepţie care se autodistruge. Dar, după cum vom vedea, la bază se află o presimţire justă. Va fi necesar să pătrundem, în ceea ce priveşte aceste lucruri, în concepţia spiritual-ştiinţifică fundamentală. Ştiinţei spirituale nu-i este la fel de uşor să studieze fiinţa omului, cum e cazul cu ştiinţa de orientare materialistă. Fiindcă ceea ce vedem la om din

Upload: genna-tomescu

Post on 10-Nov-2015

9 views

Category:

Documents


2 download

DESCRIPTION

Sinteză la "BĂRBAT ŞI FEMEIE ÎN LUMINA ŞTIINŢEI SPIRITUALE München, 18 martie 1908" realizată de Katona NicolaeAlte articole utile și interesante pe :http://loveblog4all.blogspot.ro/șihttps://katonanico.wordpress.com/

TRANSCRIPT

Sexul n lumina tiinei Spirituale (dup Rudolf Steiner)Rudolf Steiner - BRBAT I FEMEIE N LUMINA TIINEI SPIRITUALE Mnchen, 18 martie 1908 tiina spiritual pornete de la concepia fundamental c n dosul tuturor lucrurilor i fenomenelor vizibil-senzoriale se afl ceva de natur sufletesc-spiritual. Astfel, noi trebuie s ne ntrebm: Ce fel de realitate spiritual se afl n dosul celor dou sexe ?Nu ar trebui s privim doar exteriorul, ci ntreaga fiin. Constrns de faptele nsei, n cte un cercettor s-a ridicat la suprafaa contienei o presimire, dar ea a fost cufundat ntr-o gndire materialist. Fiina omului poate fi privit n aa fel nct n omul individual s nu vedem n mod unilateral doar masculinul sau femininul, ci s observm c n masculin e amestecat femininul i invers. Aceast idee s-a comprimat, prin puterea de sugestie a epocii, devenind o idee materialist. Ajungem s credem c gsim ntr-un anumit amestec de substane interaciunea masculin-feminin, astfel nct n fiecare brbat trebuie s gsim un element feminin ascuns, i n fiecare femeie un element masculin ascuns. Dar de aici rezult nite consecine bizare. i, dat fiind faptul c n concepia aceasta e vorba de un amestec pur material, cantitativ, de nsuiri masculine i feminine, brbatul are n el toate acestea. Dar, n mod evident, ele sunt distruse de nsuirile lui masculine. Dac abordm lucrurile n mod absolut direct, dm de o concepie care se autodistruge. Dar, dup cum vom vedea, la baz se afl o presimire just.

Va fi necesar s ptrundem, n ceea ce privete aceste lucruri, n concepia spiritual-tiinific fundamental. tiinei spirituale nu-i este la fel de uor s studieze fiina omului, cum e cazul cu tiina de orientare materialist. Fiindc ceea ce vedem la om din punct de vedere fizic-senzorial, pentru tiina spiritual e doar o parte a entitii ntregi, trupul fizic. Dincolo de acesta, tiina spiritual distinge trupul eteric sau trupul puterilor plsmuitoare, pe care omul l are n comun cu plantele i cu animalele. Ca o a treia parte a entitii umane, ea recunoate ceea ce este purttorul plcerii i al suferinei, ceea ce triete n senzaiile i sentimentele noastre, trupul astral sau trupul sufletului, pe care omul l are n comun cu animalele. i, drept o a patra parte, tiina spiritual recunoate ceea ce l face pe om s fie, de-abia acum om, contiena de sine, Eul. Aa descrie tiina spiritual omul, ca fiin alctuit din patru pri constitutive.

n prim instan, pe noi ne ating trupul fizic i trupul eteric. i aici zace ascuns dezlegarea enigmei privitoare la raportul dintre sexe. Omul este, conform cu entitatea sa, un organism ciudat, fiindc numai parial trupul eteric este un fel de replic a trupului fizic. n ceea ce privete sexualitatea, lucrurile stau altfel. La omul de sex masculin, trupul eteric este feminin, iar la omul de sex feminin, trupul eteric este masculin. Orict de ciudat ar prea, o observaie mai profund trebuie s ne conduc la nelegerea acestui fapt extraordinar de important: n ascuns, n fiecare om zace ceva din cellalt sex. Avnd n vedere acest fapt, dispare posibilitatea de a vorbi de brbat i femeie n sensul strict al cuvntului, i va trebui s vorbim de nsuiri masculine i feminine. Femeia orienteaz spre exterior anumite nsuiri, iar pe altele, diametral opuse acestora, spre interior. Femeia are n luntric nsuiri masculine, iar brbatul, nsuiri feminine. Aadar, pe cnd brbatul devine, de exemplu, un rzboinic, datorit corporalitii sale, vitejia sa exterioar fiind legat de organizarea exterioar a corporalitii sale, femeia posed vitejia luntric, facultatea de jertf, puterea druirii de sine. Dac se ridic la nivelul unei activiti, brbatul se cufund cu totul n realitatea exterioar. Femeia acioneaz n lume cu o pasivitate plin de druire. Vor deveni clare nenumrate fenomene ale vieii dac vom concepe entitatea uman drept conlucrare a doi poli :- la brbat : polul masculin ndreptat spre exterior, polul feminin ndreptat spre interior,- la femeie, polul feminin ndreptat spre exterior, cel masculin spre interior. tiina spiritual arat i cauzele mai adnci ale faptului c n masculin se gsete un element feminin, iar n feminin un element masculin. Omul trece prin multe viei, pentru a se nla spre o desvrire din ce n ce mai mare. Viaa actual este ntotdeauna consecina celor precedente. i, prin faptul c omul strbate astfel multe viei, el strbate multe ncarnri masculine i feminine. n ceea ce ia natere astfel se exprim efectul experienelor i tririlor pe care le putem avea n ambele direcii, ca oameni pmnteti. Tririle mai intime ale fiecruia dintre cele dou sexe sunt cu totul diferite, ele trebuie s fie cu totul diferite. ntreaga noastr via pmnteasc este o acumulare de triri i experiene dintre cele mai variate. Dar aceste triri i experiene pot deveni multilaterale numai dac omul trece prin aceste experiene din perspectiva ambelor sexe. Astfel, privind omul chiar i numai din punctul de vedere al celor dou pri constitutive inferioare, vedem c el este o fiin dual. Dar ct timp nu recunoatem dect existena unui trup fizic, nu putem ajunge la o concluzie rezonabil. Trebuie s recunoatem spiritul aflat n dosul acestui fenomen. Transprnd prin elementul masculin, n brbat ni se arat feminitatea lui luntric, iar n femeie, transprnd prin elementul feminin, ni se arat masculinitatea ei luntric. Pentru a cunoate adevrul ntreg, trebuie s-l privim i noi pe omul ntreg. Trebuie s studiem omul i n strile lui alternative de veghe i somn. n timpul somnului, trupul astral i Eul au ieit din organizarea fizic-eteric a omului. La adormire, omul i pierde contiena obinuit de zi; prin somn, el intr ntr-o alt contien, contiena de somn. Percepiile i tririle prin care trec Eul i trupul astral n lumea spiritual, n timpul somnului, rmn ascunse contienei obinuite. n stadiul actual al evoluiei sale, omul este organizat n aa fel nct Eul i trupul astral trebuie s se foloseasc, n starea de veghe, de organele de sim fizice, pentru a dobndi o contien a lumii fizice. Nu urechea aude, ci eu aud. Orice percepie senzorial pornete din Eu, adevrata entitate luntric a omului. n fiecare diminea, cnd omul se scoal, Eul i trupul astral devin contiente, prin organele de sim, de ambiana lor fizic. - See more at: http://loveblog4all.blogspot.ro/2015/05/sexul-in-lumina-stiintei-spirituale.html#.VVcl9yhElFs.facebook