1. DICIONARUL STIINEI SPORTULUIDefinitii si formulari generale:Explozia informationala si cresterea impetuoasa a depozitelor dedocumente in toate domeniile stiintifice, sociale, economice, etc, au obligat pespecialistii acestora sa-si intensifice preocuparile si studiile de ordinterminologic pentru a facilita intelegerea unei literaturi tot mai bogate provenitedin izvoare diferite ca limba si conceptie.A unifica pe ct este posibil, continutul termenilor indiferent dedeosebirea lor fonetica (generata de limbile diferite in care se folosesc) si acontribui astfel la redactarea sau la utilizarea rapida si corecta a unor documentein termeni universali acceptati in relatiile dintre organizatiile interne siinternationale.Termenii folositi in DICIONARUL TIINTEI SPORTULUI auvazut lumina tiparului gratie eforturilor unei echipe internationale in anul 1994,fiind tiparit in fraceza, engleza si germana la Institutul Federal de Stiinta aSportului din Koln.Obiectivul initial al autorilor, a fost acela de a crea o terminologie propriestiintei sportului in conformitate cu regulile stiintifice fundamentale, necesareintelegerii si transmiterii cunostintelor devenite tot mai subtile, a termenilorteoretici rostiti, constituie invelisul sonor sau grafic caruia ii corespunde unconcept, o notiune anumita.Colectivul de oameni de stiinta ai domeniului sport , a urmarit mai putinlatura lingvistica a termenilor stiintei sportului si mai mult s-au aplecat sprelatura logica a fenomenelor.

2. Asa cum rezulta din schema termenilor folositi in totalitate pentrudefinirea fenomenului sport prin care se prezinta faptul ca notiunea primara dela care s-a pornit a fost miscarea omului ce s-a caracterizat printr-o multitudinede acte motrice, prin Dictionarul Stiintei Sportului sunt determinate attcontinutul ct si relatiile subdisciplinelor constituante.Pe plan national dorim sa prezentam, sa facem cunoscute aceste realizariale specialistilor internationali, ca sprijin al viitorilor antrenori, absolventi aisistemului de invatamnt sportiv. 3. SCHEMA TERMENILOR FUNDAMENTALI AIDOMENIULUI SPORT Pornindu-se de la schema terminologiei domeniului sport, conceptiile, metodele si problematica Stiintei Sportului a fundamentat stiintific si a definit o terminologie proprie.Azi, notiuni ca: Stiinta Sportului sau a Antrenamentului, TeoriaCompetitiei sau a Miscarii, s.a.m.d., devin necesare si ii sprijina pe specialistiidin structurile sportive in abordarea de pe pozitii stiintifice a problemeloreconomice ale domeniului sport.De asemenea, oamenii de sport, pot emite cerinte de marketingfundamentale prin cunoasterea diferentelorde continut si structura,corespunzator att aspectelor generale ct si a celor particulare a fiecarei ramurisau probe sportive si individual ale fiecarui sportiv.I. TIINTA SPORTULUITotalitatea conceptelor, discutiilor si metodelor care au ca obiect - inconformitate cu regulile stiintifice fundamentale problemele si manifestariledomeniului Sport. Un aspect esential al Stiintei Sportului il reprezintacaracterul sau teotretic.In analiza epistemologica a Stiintei Sportului, structura datelor,conceptelor si teoremelor capabile sa asigure consensul, sunt inca echivoce.Stiinta Sportului este interpretata ca o stiinta transversala, o stiinta compozita, ostiinta aplicata, interdisciplinara, multidisciplinara. 4. Termenul este utilizat att la singular ct si la plural, in functie de punctul devedere stiintific (Stiintele Sportului).Criteriile ce determina o stiinta, in mod uzual, nu pot fi satisfacute complet decatre Stiinta Sportului, pentru ca aceasta adopta criteriile stiintifice ale altorstiinte: obiect de cercetare autonom (domeniul fenomenului sport, obiectformal); concepte si metode de cercetare stiitifice (acestea derivnd, de obicei,din stiintele-mama); sistematizarea cunostintelor noi (are loc, de obicei ininteriorul subdisciplinelor Stiintei Sportului); terminologie stiintifica (intr-ofoarte mare dependenta cu a disciplinelor-mama). Inegal este, de asemenea si procesul de dezvoltare a Stiintei Sportului, ceprezinta ritmuri foarte diferite in tarile Europei, in S.U.A., etc. Centrulpreocuparilor fiind diferit, acesta se schimba in functie de tara. in acest sens,procesul de dezvoltare a cunostintelor este inca la inceputul sau si prezintamoduri de analiza foarte diverse. in conformitate cu aceste concepte, Stiinta Sportului va parcurgeurmatoarele etape:1. DIFERENTIEREA2.MEDICIN| SPORTPSIHOLOGIE SPORTSOCIOLOGIE SPORT.SPORT3.4. INSUMAREA MEDICINA PSIHOLOGIASOCIOLOGIA . SPORTULUISPORTULUI SPORTULUI 5. 5. INTEGRAREA**** ***** * Datorita intereselor diferite care ghideaza procesul de productie acunostintelor (fundamentale, cercetare de baza, cercetare aplicata sau analitica,teoria actiunii, orientare emancipatorie) si ca efect a diferitelor origini alecercetarilor din Stiinta Sportului, att in ceea ce priveste orientarea muncii (ctmai inalta) ct si in ceea ce priveste accentul pus pe fiecare dintre subdiscipline(pedagogia, psihologia, sociologia, medicina, istoria, filozofia, informatica,politica sportului, biomecanica, teoria antrenamentului, jurnalism sportiv,instalatii si echipament sportiv) exista diferente considerabile in concepteleasupra finalitatilor si metodelor de lucru; aceste divergente putnd fi dificil,aduse la un consens de baza. In istoria inca tnara, a disciplinei, diferitele aspecte specifice sauagregate nu au putut fi amalgamate, dect foarte rar pentru a constitui unansamblu functional in sensul unei cercetari integrative, interdisciplinare.Daca se face referire la modelul etapelor mai sus mentionat, disciplina arputea fi in etapa a doua. Nevoia de regrupare nationala si internationala sub forma insumariisubdisciplinelor Stiintei Sportului ar putea reprezenta expresia vizibila a acesteisituatii. 6. II.TIINA ANTRENAMENTULUI Subdisciplina a Stiintei Sportului, ce are ca obiectiv generalizareasolutiilor legate de analiza performantei sportive, de antrenament si decompetitie si, a solutiilor ce privesc discipline sau domenii ale sportului ingeneral, grupe de discipline sau domenii sau chiar discipline si subdisciplineizolate. Stiinta Antrenamentului nu se raporteaza doar omului care seantreneaza, ci si conditiilor performantei sportive ce nu depind de persoane,precum : instalatii, agregate si echipament sportiv, factori geografici saumeteorologici de influenta (meteorologia sportului). Stiinta Anternamentului este considerata intr-o mare masura ca o stiintaexperimentala. Ea are un caracter de stiinta aplicativa, al carei descoperiri oferabazele pentru o ameliorare a practicii din antrenament si competitie. Teoriile relative la Stiinta Antrenamentului iau inconsiderarecunostintele diverselor stiinte de baza (in primul rnd medicina, biomecanica,psihologia si sociologia) si le grupeaza in interiorul unui model, cu scopulposibilitatilor de aplicare ale unei stiinte izolate. Din punctul de vedere al organizarii stiintifice, apare o dificultate : oparte din specialistii in Stiinta Antrenamentului se caracterizeaza prinapartenenta la alte stiinte de baza, sau alte sudiscipline ale Stiintei Sportului ; oalta parte, mai ales cercetatorii orientati mai mult spre teoria antrenamentuluieste privata de asemenea conexiuni si legaturi cu alte discipline. 7. Teoriile Stiintei Antrenamentului sunt bine dezvoltate, mai ales indomenii in care exista un raport univoc la o stiinta de baza (in special cumedicina sportiva si, in crestere, in ultima perioada, cu biomecanica).In Teoria Antrenamentului (metodologia antrenamentului), unde acestraport lipseste in mare masura nu se dispune in prezent, dect de inceputul spredezvoltarea unor cunostiinte stiintifice si metodologice, cercetari empirice(experimentale), independente (proprii). O delimitare a Stiintei Sportului inraport cu alte subdomenii multi sau interdisciplinare (precum : teoria miscarii,pedagogia sportului, didactica sportului) este dificila mai ales datoritacontroverselor asupra obiectivelor acestor discipline.Termenii Stiinta Antrenamentului, Teoria Antrenamentului, suntuneori utilizati ca sinonimi. in Teoria Antrenamentului pot fi regrupate numaiacele date si sisteme de date care provin din strategiile de actiune din timpulantrenamentului si competitiei.In acest caz, datele teoriei antrenamentului, verificate stiintific nu pot ficonsiderate dect ca o parte a Stiintei Antrenamentului. Se subntelege ca,procedurile de antrenament se pot baza pe principii stiintifice, oamenii de stiintase refera foarte des la Stiinta Antrenamentului prin utilizarea improprie atermenului Teoria Antrenamentului.III. TEORIA ANTRENAMENTULUIDef.: Descriere ordonata si sistematica ce rezuma toate obiectivele,principiile, tipurile, continuturile, metodele de antrenament si o Teorie aCompetitiei din punct de vedere al aplicatiilor practice.Teoria Antrenamentului este fondata pe experientele din practica sportivasi pe rezultatele studiilor stiintifice din Stiinta Sportului, predominant din 8. domeniile cercetarii din medicina sportului, fiziologia efortului (-exercitiului),biochimie, biomecanica, teoria miscarii (motor learning), pedagogia sportului(didactica, metodologie), psihologia sportului si sociologia sportului.Teoria generala a Antrenamentului trateaza principiile de baza, valabilepentru toate disciplinele sportive; dimpotriva, Teoria specifica de Antrenamentse ocupa de particularitatile diferitelor sporturi, discipline si probe sportive.in ultimii ani, Teoria Antrenamentului a cstigat din ce in ce mai mult inimportanta, plecnd din sportul competitional, spre sportul de intretinere aconditiei fizice (Fitness Trainig) si in domeniile prevenirii si reabilitarii fizice.Termenii Teoria Antrenamentului si Stiinta Antrenamentului, sunt utilizatideseori ca sinonimi; dar, se considera ca se ocupa cu probleme diferite dincontinutul disciplinei.IV.ANTRENAMENTULDef.: Proces de actiune complex, al carui obiectiv il reprezintadezvoltarea performantei sportive, intr-o maniera sistematica si orientata sprescop. in acest context, numit complex un conglomerat de actiuni (proces deactiune), efectuat in scopul de a obtine efecte precise in raport cu toatecaracteristicile ce determina performanta unui sportiv (ca si interrelatiile dintreefectele lor reciproce).Aspectul sistematic a procedurilor de antrenament este evidentiat intr-unplan de antrenament, ce consta nu numai din continuturile antrenamentului simetodele de antrenament, ci si din obiectivele intermediare ale antrenamentului,a caror realizare poate fi evaluata prin metodele de control a antrenamentului.Aspectul de orientare spre scop al antrenamentului, implica ca toatemasurile sa contribuie direct la obiectivul vizat pentru o performantadeterminata sau la un nivel de performanta determinat. Un antrenament condus 9. dupa criterii stiintifice implica, ca necesitate prealabila, planuri de antrenamentscrise, obiective operationale si controale standardizate ale performantei (testespeciale) ce servesc la dirijarea antrenamentului (ghidare, directionare).in functie de obiectivele antrenamentului, nivelul performantei sportivuluipoate fi ameliorat, mentinut sau, uneori, redus. in antrenament persoanele se potantrena singure (ca sportivi) sau pot antrena pe altii (ca antrenori).Termenii Antrenament si Antrenament sportiv pot fi utilizati in sportca sinonimi, in conformitate cu uzanta din practica curenta. Adjectivul sportivdevine necesar daca antrenamentul trebuie sa fie nelimitat in raport cu forme deantrenament din alte domenii ale vietii.Antrenamentul are o importanta care va depasi domeniul ingust alsportului de inalta performanta, daca este sa luam in calcul cresterea numaruluimaladiilor hipokinetice, cele care influenteaza activitatea motrica. El serveste laconservarea, restabilirea si ameliorarea capacitatii performantiale corporale si asanatatii omului.Antrenamentul de prevenire si de reabilitare s-au dezvoltat pna audevenit domenii de aplicatie specifica a antrenamentului sportiv (obiective deantrenament).Conform diferitelor finalitati si nivelului obiectivelor,antrenamentul poate fi realizat prin intermediul diferitelor tipuri; antrenamentconditional, antrenament coordinativ, antrenament tehnic. Pentru medicinasportiva, antrenamentul este definit, deseori, ca suma tuturor masurilor careconduc la ameliorarea capacitatii performantiale corporale (vazut pornind de lasolicitarea musculara: repetarea sistematica a unei solicitari musculare, subpragul de excitabilitate, in scopul ameliorarii performantei acompaniata deprocese de adaptare morfologica).Antrenamentul se distinge de educatia fizica si sportiva structuratasimilar, prin accentele puse pe obiective diferite, obiective de invatare, prin alta 10. structura institutionala, care conduc la diferite abordari, mai ales in ceea cepriveste incarcaturile de lucru V. ANTRENORAT (coaching) Termen pentru ansamblul de consilieri si masuri de urmat, efectuate deantrenor, ce trebuie sa conduca la optimizarea performantelor din antrenamentsi competitie. Asistenta specifica pentru obtinerea configuratiei optime a conditiilorinterne si externe ale competitiei coachingul ia in consideratie attcarcateristicile individuale ale sportivului (personalitatea) ct si conditiilespecifice situatiei competitionale. El se bazeaza pe un sistem codificat (cuvinte,semnale), elaborat in perioada de pregatire, ncesar pentru o interventie rapida sieficienta. Obiectivul coachingului il constituie stabilizarea comportamentului saumodificarea sa in cazul unei atitudini gresite, cnd situatia conditiilorcompetitionale se schimba, sau cnd se adopta o alta tactica. Coachingul contineatt elemente cognitive (consilieri, sarcini), ct si afective (consolidareaincrederii, spirit de lupta). Forme de coaching pe timpul competitiei: - optimizarea conditiilor externe (cazare, deplasare, intretinere echpiament si materiale); - asistenta in etapa de prestart (psiho-reglare); - feedback imediat (rapid) pe timpul competitiei (sistemul codificat); - analiza si modificare la nivelul actiunilor tehnico-tactice (instructiuni in pauze dintre reprize); 11. - consiliere pe timpul intreruperilor din proba (refacere corecta,concentrare la momentul oportun);- indrumare postcompetitie (tratarea esecurilor);- coachingul pe timpul competitiei trebuie intotdeauna, sa fie orientatspre sarcina si sa nu consolideze greselile VI.ANTRENORDef.: Persoana competenta (expert), care dirijeaza (trains) sportivii inantrenament si ii calauzeste (coaches) in competitie. in plus, si pe lngacunostintele si aptitudinile necesare oricarui profesor de educatie fizica,antrenorul trebuie sa posede cunostinte speciale (tehnice), specifice domeniuluisau de specialitate (disciplina sportiva) si, in special totul din metodicacoachingului. De obicei, la baza acestor cunostinte sta, suplimentar uneieducatii formale adecvate, experienta personala din antrenamente si competitii.Termenul trainer are un inteles mult mai limitat in Statele Unite dect inEuropa. El este aplicat antrenorilor sportivi ce au responsabilitati asupra stariide sanatate si prevenirii accidentelor si, persoanelor insarcinate cuconditionarea sportivilor (strength trainers, antrenor pentru dezvoltareamotricitatii)COACH este o functie (sau responsabilitate) detinuta de regula de catreantrenor, ca persoana care indruma in timpul unei competitii, sportivi sau echipeexpunndu-le (oferindu-le) indicatii tactice si motivndu-i. Activitatea sa estelimitata la acele momente de competitie in cursul carora este permis contactuldintre sportiv si coach. Posibilitatile de interventie variaza in functie dedisciplinele sportive: contact verbal, pe parcursul pauzelor si intreruperilor dejoc (sporturi colective, box)sau doar intre probele unei competitii (gimnastica laaparate, atletism). 12. In sporturile de echipa, pentru care sportivii sunt pregatiti de catre unnumar de antrenori specializati, HEAD COACH are responsabilitatea generalaasupra strategiei coachingului din timpul partidei.Termenul antrenor poseda un sens mult mai larg. in plus, fata de functiade directionare a sportivilor (managerat) de pe parcursul competitiei (definitamai sus), el preia, de o maniera axplicita, functiile antrenoriale, in sensulpregatirii pentru competitie.VII. TEORIA MICRIIAnsamblul datelor stiintifice referitoare la complexul de probleme, inrelatiile cu miscarea din sport si educatia fizica.Aceste date reprezinta cunostintele acumulate, despre miscare si amisca, prin intermediul teorieieducatiei fizice si a cercetarilor din stiintasportului, asa cum ea (miscarea) este descrisa in teorie. Teoria miscariiinsumeaza diferite concepte (ce trebuie sa fie considerate ca Teorii ale miscariidomeniului sport), fiecare caracterizata prin propriilr premise si, limitata delegaturile pe care le are cu o teorie particulara. Pentru conceptele pedagogico-normative, obiectivul il reprezinta acumularea de informatii despre ansamblulexercitiilor fizice, educatiei fizice sau sportului sub aspectul unei acceptiunimotrice, justificate pedagogic. Ca punct central al acestei teorii, trebuie citatapunerea in evidenta a indicilor carcteristici esentiali ai miscarilor selectionate(calitati motrice), cercetarea pentru studierea principiilor motrice si descrierea sievaluarea instructionala a proceselor de invatare a miscarilor corespondente.Exista, de asemenea, un concept fundamentat prin intermediul teoriei sistemelorsi a ciberneticii, in care miscarea este considerata ca un sistem de procesare ainformatiilor (sistem senso-motric). Aceasta pozitie nu se limiteaza totusi, doarla sport si educatia fizica. Conceptele functional-integrative (chinesiologie 13. functionala) au ca obiect de cunoastere raportul relational dintre miscare caprodus (abilitate motrica) si miscare ca proces (actiune motrica), in situatiilein care acestea exista in mod traditional, in activitatile fizice si sportive sau insport, sau in situatii ce ramn inca de determinat. Punctele centrale alechinesiologiei functionale sunt: investigarea problemelor motrice specificesportului (sarcini motrice); examinarea necesitatilor si spatiilor pentru jocurilemotrice; a solutiilor existente sau care ramn de descoperit; decodificareaactiunilor individuale pentru reducerea problemelor, in relatie cu solutionareaproblemelor (problem solving), si cu particularitatile invatarii motrice ce rezultadin solutionarea repetata a problemelor (repeated problem solving). VIII. COMPETIIA Confruntare aranjata in prealabil, pe baza principiului egalitatii sanselor,intre indivizi grupe (echipe) sau natiuni, pentru o miza abstracta, simbolicasau materiala, care, ca o regula, poate fi obtinuta numai de una din partileangajate. Notiunea este intlnita in toate domeniile vietii publice sau private,cnd performanta este comparata si este vorba de victorie sau infrngere(putere, prestigiu, consideratie, gratificatie). Termenul competitie este deseori utilizat ca sinonim cu termenulconcurs. Principiul egalitatii (sanselor) este aplicat prin intermediul unorreguli, care sunt valabile pentru toti participantii. Egalitatea sanselor estecompromisa, intr-o competitie, in cazul in care avantajele particulare de carebeneficiaza anumiti participanti nu pot fi compensate (ex.: conditii maifavorabile de pregatire, antrenament), cunoasterii (familiarizarii) cu locul dedesfasurare (vedeta locala), diferentelor de constitutie, vrsta, sex, sau cndarbitrii admit interpretari divergente ale regulamentului. Regulile sunt aplicate 14. structurii competitiei, in respectul fata de persoane, interactiuni si organizatii (r.constitutive); ele descriu (ca r. regulative) comportamentele si actiunile permisesau nu, si determina consecintele infractiunilor (sanctiuni).Valoarea competitiei, consta in natura abstracta (idealista) a acesteia,atunci cnd accentul este pus pe actiunea comuna sau pe confruntare, sau cndin cadrul regulilor, predomina compararea performantelor si a victoriei (sauinfrngerii); in natura simbolica, cnd desfasurarea si rezultatul competitieiprimesc o semnificatie particulara (reinvierea unui model arhaic, igienizareaconflictelor, ascunderea sau disimularea realitatii, prestigiul personal saupolitic) si este reprezentat printr-un simbol (cupa, obiect de arta).Valoarea materiala depinde exclusiv de rezultat (victorie) si cuprindenumeroase forme (cadouri personale, prime, bunuri imobiliare). Deseori, celetrei forme ale valorii se pot intlni, simultan, in sportul de inalta performantamodern.Din punct de vedere sociologic ea poate fi interpretata ca un conflictsocial cu doua forme de interactiune posibile: forme de asociere intre oponentisi forme de cooperare intre membrii aceluiasi grup.Din punct de vedere psihologic, starea de tensiune dintre pauzelecompetitionale si eveniment sau rezultatul competitional, poate fi interpretata caun conflict, deoarece probabilitatea obiectiva de reusita (ca raport intresolicitarile obiective ale competitiei si dispozitia pentru performanta) deviazafoarte putin sau foarte mult de la probabilitatea subiectiva de succes (caevaluare interna a gradului de dificultate ). Atta timp ct competitia obliga lanecesitatea de a crea , a aplica sau a verifica strategii de rezolvare a conflictelor(ex.: sub forma sistemelor de reguli, de norme si de actiuni), ea poate avea inacelasi fel ca jocul, efecte retroactive, intr-o dialectica adaptativa ce conduc lainovatii in realitatea extrasportiva. 15. Forme de competitie, proprii disciplinelor sportive: in cadrul uneistructuri conflictuale comune a competitiei, apar forme specifice uneidiscipline sportive determinate. Conform teoriei teoriei matematica a jocului,individul efectueaza o competitie contra naturii (mediului ambiant) daca este unjoc individual (ex.: schi, plansa cu vele, alpinism, atletism: probele de sarituri side aruncari). Criteriul de performanta este atunci, intre altele, capacitatea dementinere a uni echilibru stabil in situatii de stres inalt (extrem) sau de utilizareoptima a fortelor naturii (gravitate, rezistenta aerului). Aceasta confruntare nudevine competitie sportiva dect in raport cu alti participanti care au efectuatanterior, in acelasi timp sau in viitor, un set de standarde comparabile. Pentru acompensa absenta concurentului uman, se pot utiliza performante obiectivabile.in caz de obiectivizare suficienta a solicitarii (inaltimea muntelui, adncimeaapei), conditiile ambientale (externe) (echipament, asistenta, temperatura) devindeseori, criterii de performanta.Exista competitie intre practicanti individuali in disciplinele sportiveindividuale, in sporturile de contact direct (de lupta, combative) si in jocurile cuparteneri (dual game joc sportiv). Diferentele specifice dintre disciplinelesportive depind de masura in care competitorul trebuie sa se concentreze pentrudepasirea obstacolului natural sau sa tina cont ca trebuie sa incorporezeintentiile de adversarului in propriul plan. Din acest motiv dominaTehnomotricitatea, in sporturile in natura, si motricitatea condusa prin tactica insporturile de contact (combative).In competitiile intre grupuri sau echipe, performantele individuale(victorii, locuri in clasament) sunt aditionate conform unui sistem de punctaj,daca diferitele performante trebuie sa fie reunite intr-o performanta totala (ex.:atletism, gimnastica artistica, tenis). in canotaj (bob, navigatie cu pnze),performanta individuala se integreaza la modul sincron in performanta grupei,ca o deviatie minima de la optima acesteia (in termeni de angajare a energiei si 16. ritmului). in sporturile colective (jocuri sportive), competitia este determinata deinteractiunile ce se deruleaza intre membrii unei echipe (cooperare) si jucatoriiadversi (asociere). Aceste interactiuni sunt in relatie spatio-temporala si suntmediate semantic. Selectia interactiunilor apare in concordanta cu probabilitateasubiectiva si obiectiva de reusita. intre natiuni competitiile se disputa in cadrulintlnirilor amicale, campionatelor continentale, mondiale ca si a JocurilorOlimpice.Desemnarea natiunii invingatoare devine problematica, deoarece barbatiisi femeile concureaza pentru tara lor, in discipline sportive diferite. in acest caz,numarul de medalii acumulat serveste drept criteriu de decizie (acest criteriueste discutabil si neoficial). in sporturile colective, echipa unui continentintlneste, uneori, o echipa de club in jocuri in memoriam sau in beneficiu.Echipe nationale sau continentale concurnd la Cupa Mondiala de Atletism.Competitia sportiva ajunge, in astfel de cazuri, la un nivel de inter- sau supra-nationalitate, neatins inca de nici o alta institutie culturala, politica saueconomica.Raportul dintre competitie si antrenament: in teoriile de antrenamentmoderne, antrenamentul este supraaccentuat iar competitia subapreciata,datorita faptului ca antrenamentul poate fi condus dinexterior in toate fazele siun mare numar de factori poate fi, in consecinta, controlat. Aceasta posibilitateeste foarte limitata in cazul competitiei datorita factorilor situationali(variabilele perturbatoare, sansa). O viitoare Teorie a Competitiei trebuie safaca din competitie o situatie de aplicare si de testare, o variabila de referinta aantrenamentului (situatie de testare). Acelasi lucru este valabil si pentruantrenament ca echivalent, substitut si simulare a competitiei.IX.SPORT COMPETIIONAL 17. Forma a practicii sportive, al carei obiectiv il constituie comparareaperformantei. Acest criteriu al, al compararii performantelor, necesitastandardizare a echipamentului si instalatiilor sportive, precum si existenta unorproceduri cantitative de comparare. Sportul competitional este sport deperformanta, deoarece compararea implica o performanta obtinuta prinangajarea vointei si emulatiei. Sportul competitional nu trebuie sa fie in modnecesar, Top Sport, deoarece nu este necesar ca standardele de comparare aperformantei sa fie raportate obligatoriu doar la anumite criterii absolute, ci si lacriterii relative. in cadrul cercetarilor din Stiinta Sportului, sportul competitionaleste studiat, de exemplu, in raporturile sale cu fenomenele de agresiune. Stadiulactual al cercetarilor demonstreaza ca exista modele explicative foarte diversepentru multitudinea de situatii sportive specifice in care comportamenteleagresive nu sunt tipice doar sportivilor, ci si spectatorilor. Alaturi de agresivitatemotivatia sau motivatia pentru performanta poate fi considerata in strnsaasociere cu sportul competitional. Una dintre problemele de interes acercetatorilor sportivi o reprezinta cunoasterea faptului, daca practica sportuluicompetitional, sau implicarea in sportul competitional, are ca consecinta o starespecifica a motivatiei pentru performanta. Pentru obtinerea unor modele depredictibilitate ale sportului competitional, este studiat sportul de performanta,att in contextele situatiilor de antrenament ct si in competitie. Practicasportului competitional presupune antrenament adecvat si o pregatiresistematica, daca se doreste considerarea sportului competitional ca o forma apracticii sportive, acceptat din punctul de vedere al sanatatii.Sportul competitional poate fi analizat in relatie cu diferitele salecontexte:- grupuri variabile de participare (sport competitional in scoala, pentrufemei/barbati); 18. - discipline sportive diferite (sporturi individuale, sporturi cu opozitia adoua persoane sau sporturi cu opozitia a doua echipe); - nivele competitionalediferite (locale, regionale,nationale,internationale). in centrul discutiilor se afla referiri la grupurile variabile de populatie,sportul competitional si antrenamentul de inalt nivel la copii si adolescenti(printre altele, in gimnastica si patinaj artistic), ct si la femei (printre altele,incluziunea in probe sportive limitate, formal, numai pentru barbati). Extrem de importante sunt experientele si datele stiintifice internationaleprivitoare la sportul competitional; in special in Statele Unite, unde a luatnastere o forma specifica sportul competitional integrat in programa scolara.Totodata in Statele Unite, de un interes particular se bucura cercetarile asupraproblemelor comportamentului, motivatiei, personalitatii si performanteisportivilor de inalt nivel.X.SPORT DE PERFORMAN Sport practicat in scopul atingerii performantei personale maxime. Dacaperformanta este considerata in valoare absoluta sau relativa, Sportul dePerformanta poate primi o semnificatie mai larga sau mai restrnsa. in sensulcel mai restrns, sportul de performanta devine sport de inalta performanta,distingndu-se de acesta prin faptul ca persoana trebuie sa atinga un grad maximde angajament (timpi, abilitati, dispozitie de performanta), pentru a ajunge ctmai aproape posibil de normele absolute impuse sub forma de record sau titlude campion sau, pentru a stabili noi norme de acest gen (C.M., J.O.). Pentru arealiza aceste obiective, se procedeaza la incurajarea sistematica aperformantelor, incepnd din prima copilarie (promovarea talentelor) pna ladiferite nivele, in asa numitele centre de antrenament. 19. Sportul de performanta, in sens restrns, presupune specializarea siantrenamentul sistematic, ce este considerat ca pregatire pentru sportul de inaltnivel. n sens larg, intreaga practica sportiva reprezinta sport de performanta,deoarece realizarea unei performante este un element constitutiv de baza acomportamentului motor caracteristic diferitelor forme si tipuri de disciplinesportive. Criteriul decisiv pentru sportul de performanta, in sens larg, ilreprezinta nivelul aspiratiilor, determinat plecnd de la limitele personale sirelative ale performantei individuale. Abordarile luate in dezbaterile stiintificerecente referitoare la subiectul fenomenului performantei sportive permitdecelarea reflexiei si o luare de pozitie critica care releva o recunoastere, celputin graduala, a utilizarii abuzive a sportului de performanta, din punctul devedere al contextelor pedagogice si socio-politice. Se incearca analizarea siinterpretarea sportului de performanta prin puncte de vedere diferite: - din perspectiva socio-istorica, se subliniaza relativitatea istorico-culturala a performantei in sport, mai ales legaturile cu credintele(modelele) religioase fundamentale ale societatii. O intreaga serie deinterpretari filozofice incearca sa stabileasca relatiile intre acestfenomen uman de baza, care este performanta, si sport. De un specialinteres, in discutiile despre sport si performanta, sunt contributiile dinTeoria critica a sportului (critical sport theory), in care sportul deperformanta este pus intr-o relatie foarte strnsa cu munca, fiindconsiderat ca rezultat al structurii societatii capitaliste; - din cmpul teoretic al psihologiei sportului provin o intreaga serie destudii si de cercetari importante asupra analizarii sportului deperformanta. Aceste studii se ocupa de aspecte precum: geneza sidezvoltarea performantei, pna la valorile cele mai inalte; tnarulsportiv de (inalta) performanta; activitatea psihologiei practice din 20. sportul deperformanta;psiho-analizasportivuluide mareperformanta; diagnosticul psihologic si stresul implicat in sportul deperformanta.Conceptele de performanta absoluta si relativa sunt recunoscute si au fostincluse in Teoria Antrenamentului Sportiv.XI.SPORT DE NALT PERFORMANForma a sportului de performanta, practicat la nivel regional, national siinternational, avnd ca obiectiv performanta maxima absoluta. El poate fidiferentiat de termenul sport de performanta utilizat deseori ca sinonim princriteriul sau de aspiratie la performanta maxima absoluta (de vrf).Sportul de performanta (definit mai sus) nu este limitat la sportul de inaltaperformanta, si poate fi definit ca o forma de sport in care este vizata personalamaxima, in perspectiva unei comparari a performantelor. Antonimul termenuluiSport de inalta Performanta este Sportul pentru toti (Sport for all). Criteriileprincipale ce justifica apelativul de Sport de inalta Performanta suntrecordurile si succesele internatioale. O preconditie a sportului de inaltaperformanta este masurarea cantitativa a performantei. Aceasta a fost difuzata inlumea intreaga, pornind din Anglia la sfrsitul sec. 18 si, mai ales, de lainceputul sec. 20, in special prin miscarea olimpica. in raport cu alte epociistorice trecute si cu alte domenii ale culturii, performanta si cu sportul de inaltaperformanta, al erei industriei moderne, este caracterizata prin rationalizare(antrenament), cantificare (competitie) si abstractizare (recorduri, prezentare inmass-media). Pentru sportivul de inalta performanta sportul a devenit o realitateesentiala, care acapareaza o parte majora a vietii cotidiene. Sportul de inaltaPerformanta, este considerat ca jucnd o functie sociala importanta, att ininteriorul domeniului sportiv, ct si in ansamblul societatii. Pentru practicant, 21. sportul de inalta performanta poate servi ca o forma de auto-exprimare.Totodata, sportul de inalta performanta, este considerat ca avnd un efectantrenant in afara propriului sau sector, adica el poate incita comunitatea sprepracticarea sportului (sportul pentru toti). El poate incuraja identificarea, prinnormele si valorile sale cu persoane (vedete), regiuni, natiuni si sisteme politice,avnd deci o functie reprezentativa. Sportul de inalta performanta poate oferisportivului integrarea in domeniul pe care il reprezinta sau o compensatie pentruposibilitatile de identificare inexistente in alte locuri. Sportul de Inalta Performanta a devenit obiect de interes major pentrustudiile stiintifice (mai ales medicale), datorita stresului extrem pe care ilexercita asupra corpului uman. El demonstreaza principiile performantei si succesului si intra in sferadivertismentului prin prezentarile mass-media ale marilor momente sportive. Ca obiect de divertisment pentru spectatori, el devine sport spectacolcare il transforma in factor de dezvoltare economica; ca atare prin actiunedirecta (ex.: sportul profesionist), sau prin actiune indirecta (ex.: vehicol pentrupublicitate). Datorita acestor functii, Sportul de inalta Performanta a cstigat greutatepolitica si, pe aceasta baza, a devenit obiect pentru dezbaterile politice (ex.:Jocurile Olimpice). XII. PERFORMANA Prin performanta se inteleg att procesul ct si rezultatul unei actiuni.Deseori exigentele cerute unei persoane sunt denumite performante. Daca el este , in sens general, rezultatul unor actiuni, realizari si procese,dintr-un punct de vedere normativ reprezinta desavrsirea maiestriei sau faptulde a indeplini o sarcina ct mai bine posibil. 22. Acceptiunea termenului in stiintele sociale accentueaza, inainte de toate,dependenta rezultatului de abilitatile prezente si aptitudinile existente (talent),toate ca procese anterioare de invatare si maturizare. in afara coneptiei sportivedespre performanta, pot fi retinute urmatoarele interpretari:- din perspectiva antropologica: Comportamentul uman nu este regularizat printr-o schema instinctuala rigida, si nici fixat intr-un mediu ambiental inchis. El este caracterizat printr-o (mare) flexibilitate si capacitate de adaptare (Piaget: acomodare si asimilare). Astfel insusi actorul determina, in mare masura, care actiuni si ce rezultate sunt de luat in considerare si apreciate ca performante. Performanta servind realizarii de sine (emancipare, stil de viata) si auto-afirmatiei (prestigiu, rang social) in comunitate depinde de: (pre-) dispozitiile de personalitate (talent, abilitati, capacitati, constitutie, capacitate de performanta); procesele de dezvoltare (maturizare, pubertate, acceleratie vrsta, socializare); caracteristicile personalitatii (afectivitate, motivare, caracter, sentiment,ritmpsihomotor, extraversiune, inteligenta,creativitate); nivelul aspiratiilor (motivatie, interes, motivare pentru performanta) si de factori negativi (angoasa, frustrare, nevroza)- din perspectiva filozofica si culturala: in toate societatile se dezvolta o ierarhie a valorilor bazata pe credinta, concepte morale, filozofii, ideologii (ideologia performantei) si tendinte de intietate. Aceasta ierarhie determina care din performante au o valoare culturala inalta pentru a servi astfel, la directionarea societatii. Iata de ce, doar performantele realizate pentru atingerea obiectivelor acceptate de societate sunt apreciate la modul pozitiv. Performanta artistica este considerata ca expresie estetica a realitatii existente, a propriei interioritati sau a sarcinilor de desavrsit. Evaluarea acestor 23. performante nu poate fi dect calitativa, depinznd de diferite valoride apreciere, de normele culturale, de climatul cultural si influentatimpului. in sport, se poate aspira la realizarea de performante esteticechiar in conditii competitionale (discipline sportiv-compozitionale, cufinalitati individuale (gimnastica ritmica expresiva, dans), in conditiide grup (balet, dans scenic) si de asemenea in context creativ (dansmodern);- din perspectiva teoriei invatarii: Modificarea relativ durabila acomportamentului, urmnd unui proces de invatare, este descrisa cafiind performanta realizata prin invatare. Marimile ce influenteazaperformantele sunt: variabilele din predare (informatia, ajutor pentruintelegere, intarire, program de predare, metode de predare,personalitatea profesorului, structura sociala); variabilele din invatare(experienta, nenorie, ritm psihomotor, atentie, dispozitie pentru efort,conducere, talent, creativitate); variabilele performantei (reusita,miscare, retroactiune). Se numeste performanta senso-motrica deinvatare, raportul dintre intrarea si iesirea informatiilor;- din perspectiva biologica: Medicina masoara performanta in mkp/secsau in Watt (1 mkp/sec = 9,81 W). Aceasta performanta fizica estepusa in raport cu parametrii fiziologici. Criteriul brut, denumitcapacitate deperformanta organica (cardiaca, circulatorie,respiratorie si metabolica) este definit prin absorbtia maxima deoxigen pe minut. Alti parametrii de performanta ai sistemului cardio-respirator sunt: volumul repirator pe minut, echivalentul respirator,frecventa cardiaca, pulsul de oxigen, nivelul acidului lactic, valoareaPH ului sanguin. Performanta musculaturii scheletice este masuratain putere exercitata sau lucru consumat (incarcatura/unitate detimp). Aceste date sunt utilizate pentru: aprecierea capacitatii de 24. performanta a scheletului sau organelor, in raport cu valorilenormative; evaluarea efectelor medicamentelor; evaluarea efectelorunui antrenament (dupa completarea diferitelor programe deantrenament, dupa raniri); eveluarea capacitatii de performantaspecifica unei discipline sportive. Conform opiniei lui Frake,sanatatea poate fi considerata ca o performanta psiho-fizica inrealitatea vietii;- din perspectiva pedagogica: Utilizarea termenului implica faptul caperformanta obiectiv realizata a fost relativizata in raport cu factoriioperationali ai sistemului de predare-invatare, care actioneazasubiectiv. Accentul este pus pe procesul de invatare si nu pe rezultatulacestuia. Pot fi considerate criterii ale procesului de invatare pentruproblemele si subiectele (continutul) invatarii, urmatoarele: gradul dedificultate al sarcinii (informatie, metode de predare, programe depredare,curriculum);procesul de interactiune dinscoala(interactiune); capacitatea de performanta a subiectului (talent,aptitudine, experienta, concentrare); disponibilitatea la performanta(pentru efort, motivatia atitudinea, nivelul aspiratiilor, interesul);cunostintele despre performanta (intelegerea sarcinilor, obiectivelor,mijloacelor, cailor si limitelor performantei);- din perspectiva sociologica: Societatea in care sunt realizateperformantele, determina valoarea si importanta relativa (clasamentul)anumitor performante, prin intermediul unui sistem de valori (sistemsocial, norme sociale, rang social). in plus, factorii ambientali(socializare, stratificare si structura sociala) contribuie intr-o maremasura, la ajustarea performantelor prin medierea anumitor factorisociali(comportament,integraresociala). Performanta este 25. determinata, de asemenea prin integrarea in grup a individului (rol social, statut, dinamica de grup);- din perspectiva stiintelor economice: Performanta este definita prin toate formale de servicii si productie a bunurilor, dar si producerea sau vnzarea de bunuri, intr-o unitate de timp determinata, ca si valoarea acestor bunuri. in context economic, valoarea performantei este determinatadevaloarea sa de piata (sport profesionist, profesionalism) XIII. DISPOZIIA PENTRU PERFORMANDesemneaza factorii psihici (mentali) care, complementar capacitatii deperformanta, influenteaza performanta din antrenament si competitie. Dispozitiapentru performanta este consecinta experientelor anterioare, a succeselor siesecurilor si poate fi modificata prin factori cgnitivi (inteligenta, talent) sifactori afectivi (sentimente, afectivitate, angoasa, agresiune, motiv, interes,motivatie, vointa). in acest context, factorii relativ durabili (personalitate,caracter, temperament), factorii de termen mediu (atitudine in raport cucompetitia, comportament in situatii problema), dar si factorii situationali(oboseala, teama de adversar, spectatorii) pot juca un rol decisiv in acest proces.Dispozitia pentru performanta este o experienta partial constienta si poateperturba considerabil realizarea performantei.Gradul de eficacitate al dispozitiei pentru performanta, intr-o situatie demoment, depinde de nivelul de aspiratie si de evaluarea subiectiva aperformantei.Pe timpul antrenamentului dispozitia pentru performanta depinde foartemult de stilul de directionare al antrenorului, de progresele realizate in invatare 26. si de climatul social al grupului. in starea de pre-start, anumite emotii siimpulsuri volitive, produse de atitudinea specifica referitoare situatieicompetitionale concrete, determina mobilizari psiho-vegetative (involuntare).Sinonim: dispozitie pentru effort, dispozitie pentru antrenament.XIV. DIAGNOZA PERFORMANEI (SPORTIVE)Identificarea si desemnarea la nivelul fiecarui individ, componentelorunei performante sportive sau a starii de performanta sportiva.O diagnoza a performantei extrem de detaliata si ct mai precisa cuputinta reprezinta conditia prealabila pentru directionarea si regularizareaantrenamentului. intre procedeele utilizate ca diagnoza a performantei, insportul competitional, se pot distinge:- cercetari in teren si in laborator (examinari medicale sibiomecanice);- teste ( teste motrice si psihologice sportive);- competitii de control. XV. DEZVOLTAREA PERFORMANEIModificarea profilului motric al performantei sau al performantei sportiveindividuale, pe parcursul perioadei de antrenament (dezvoltare) sau pentruintreaga viata. Urmatoarele aspecte ce influenteaza dezvoltarea performantei, ocupa unloc important in analizele stiintifice: ontogeneza abilitatilor motrice pe timpulcopilariei, modificarea parametrilor relativi la conditionarea fizica de la tineretepna la senectute, vrsta optima pentru invatarea de sarcini motrice,posibilitatea de stabilizare a performantelor odata cu inainterea in vrsta, 27. influenta vrstei, influenta factorilor socio-economici, impedimentele(intrzierea) dezvoltarii performantei, efectele solicitarilor pentru performantaprea timpurie, influentele experientelor de succes si a esecurilor. Conceptul dedezvoltare are o semnificatie restrnsa in Top Sport, in sensul modificariiperformantei pe timpul perioadei competitionale. XVI. CAPACITATEA DE PERFORMANCapacitatea de performanta a unui sportiv este definita ca performantamaxima posibila (epuiznd toate rezervele), dintr-o disciplina sau probasportiva.Aptitudinea pentru performanta determina pna la ce punct un sportivpoate utiliza toate posibilitatile sale cnd se angajeaza in realizarea uneiperformante efective (nivel de performanta).Pentru a sublinia ca este vorba de domeniul sportiv, este mai corect de ase folosi capacitate de performanta sportiva sau capacitate de performantamotrica sportiva. Deoarece performanta maxima este in relatie cu propriulpotential individual, utilizarea termenului performance capability (capacitateade performanta) pare a fi mai corecta dect "achivement capability(capacitatea de reusita).XVII. MOTIVAIA DE REUITAspiratia pentru ameliorarea si mentinerea propriilor capacitati la unnivel ct mai inalt posibil in toate domeniile in care este admis un standard de 28. excelenta, in asa fel inct performanta din acele domenii sa poata fi condusa fieprintr-un succes, fie printr-un esec.In functie de diversitatea interindividuala a eforturilor de a fi competent,care depinde de nivelul aspiratiilor si al afirmarii de sine, si de asteptarile fatade succes sau de esec, motivatia pentru performanta poate fi divizata in douaelemente independente: speranta de reusita si teama de esec; cea maiputernica din cele doua asteptari determina intensitatea si nivelul intregiimotivatii pentru performanta.In consecinta, se poate face distinctia intre cei ce sunt preponderentmotivati prin succes si cei ce sunt preponderent motivati prin esec. Dezvoltarea motivatiei pentru performanta, ca o dispozitie de personalitaterelativ stabila si specifica, depinde, in mod esential, de aprecierea subiectiva aprobabilitatii de reusita intr-o situatie considerata din punc de vederecompetitional.Procesele de moment ale motivatiei pentru performanta sunt asimilateproceselor emotionale si cognitive ce sunt stimulate prin experienta individualadin situatiile ce solicita realizarea de performante.Faptul ca motivul pentru performanta a persoanelor izolate (ca sidispozitia durabila pentru o confruntare sistematizata, in vedera realizarii unuirezultat intr-o situatie performantiala) este mai mult sau mai putin pronuntat lapersoane diferite, se traduce de exemplu in sport, prin faptul ca indivizii exercitadiferite nivele de efort si energie pentru a obtine anumite rezultate, in situatiiidentice.Si aceasta cu att mai mult cnd este vorba de a realiza o actiune, de a seorienta dupa o scara de valori si dificultati diferite, de a le considera inainte de afi realizate, ca fiind mai mult sau mai putin restrictive si de a dispune de un grad(mai mare sau mai mic) de responasabilitate pentru performantele lor. 29. In plus motivul pentru performanta este, deseori, inclus de o manierafunctionala in alte contexte de valoare (agresivitate, efortul de acumulare debunuri, tendinta spre putere, etc.)XVIII.NORME PENTRU REUITIn sport exista, fie un indicator numeric fie o descriere calitativa anivelului abilitatilor si aptitudinilor sportive permitnd, pentru fiecare cazcaracterizarea att a nivelului de performanta exprimat (sau normal), dintr-odisciplina sportiva ct si a conditiilor care fac posibila realizarea acestora.In functie de domeniul de aplicare normele servesc pentru : subdivizareagrupurilor din punctul de vedere al unei clasificari sportive, delimitareanumarului de participanti in sensul unor criterii de admitere considerate castandarde pentru atribuire de suport material pentru sau nonmaterial (ajutorsportiv, asistent consultant), stabilirea unei clasificari a performantelorindividuale realizate intr-un cadru general de referinta ( valoare medie, deviatiestandard).Cu ajutorul normelor pentru reusita pot fi regularizate procesele deantrenament privind factorii individuali ce determina performanta. Acest proces,ce se bazeaza pe calcule statistice si pe analizele exacte ale structurii exigentelorunei discipline sportive particulare, constituie una din caile spre optimizare.Acest principiu (optimizarea) este utilizat de stiinta antrenamentului(modern), si vizeaza performanta din competitiile de inalt nivel. O cerintaimportanta pentru o aplicare cu succes o reprezita dezvoltarea de testecorespondente (teste orientate spre obiective norme). XIX. NIVELUL DE PERFORMAN 30. Nivelul de performanta al unui individ este caracterizat prin performantarealizabila la un moment dat intr-o disciplina sportiva.Printre factorii susceptibili de determinarea acestei performante se pot distinge:tehnica sportiva, conditia motrica, tactica sportiva si componentele psiho sociale.