Rolul domnitorului în stat şi relaţiile acestuia cu poporul

Titulatura de domnitor

Suveranul țării purta titlul de domn, din latinescul „dominus”, adică stăpân. Domnul era stăpânul recunoscut al țării, căreia i se închinau boierii, în calitate de vasali. În ceremonialul înscăunării un rol important îi revenea închinării, care se manifesta prin sărutarea mâinii de către boieri. Domnul era echivalentul unui monarh absolut sau al unui rege din evul mediu. Avea comanda armatei, bătea monede, semna tratate și folosea însemne de regalitate: coroană, sceptru, tron iar adresarea se făcea cu termenii „Măria Ta.

(poze cu Stefan cel Mare, Mircea cel Batran-adica exemple de domnitori)

Atribuţiile domniei

Domnul era echivalentul unui monarh absolut sau al unui rege. El era conducătorul administrației statului, îi numea pe marii dregători, înființa noi dregătorii și poruncea acestor funcționari în chestiunile legate de administrarea țării. Era comandantul suprem al oastei, care putea mobiliza oastea cea mare a țării; uneori atribuțiile militare puteau fi delegate unor demnitari care conduceau contingentul militar. Avea inițiativa și răspunderea în planul politicii externe; declara război și pace (desigur după consultarea stărilor), încheia tratate de pace, de alianță și de vasalitate. Era judecătorul suprem al țării, asistat de Sfatul domnesc și urmând cutuma țării.

Însemnele domniei

Coroana - era deschisă, prevăzută cu cinci colțuri fleuroane, câteodată trilobată, ornată cu pietre prețioase.

Buzduganul - era purtat în cadrul ceremoniilor de spătar.

Sceptrul, sau marele sceptru - era un toiag sau baston ornamentat.

Coroana

Buzduganul

Spada

Marii boieri -pozee

Ei sunt, de la începuturi, tovarăşii domnului în toate „trebile ţării", şi la război şi la cârmastatului în vreme de pace. Printre ei îşi alege domnul dregătorii, echivalentul miniştrilor de azi, care fac parte dintr-un sfat.Numele pe care le poartă dregătoriile sunt mai toate de origine bizantină,.Uneori se regăseşte aproape neschimbată forma veche latină, de pildă pentru comis (lat. comes, care a dat în ierarhia feudală apuseană pe comite sau conte), sau vistierul (de la vestiarius, cel ce ţine cheia garderobei domneşti unde se află şi tezaurul ţării,vistieria); spătarul (de la spată sau spadă), comandantul oastei; logofătul, echivalentul unui cancelar la apuseni, vine de la numele unui mare dregător bizantin, logothelis, literal: păstrătorul legilor.Mai era paharnicul, care gusta vinul din paharul lui Vodă, ca să se asigure că nu e otrăvit!Din veacul al XV-lea, în Muntenia, primele ranguri se înşirau astfel: mare ban, mare vornic, mare logofăt, mare spătar, în Moldova, ordinea era diferită: nu exista mare ban (banul a fost, mai târziu, un dregător

de rang mic), primul în sfat era logofătul, iar căpeteniei oştirii nu-i zicea spătar, ci hatman. De-abia mai târziu, pe la sfârşitul secolului al XVII-lea a început confuzia între dregătorie şi boierie, pentru ca echivalenţa să fie chiar instituţionalizată sub regimul fanariot — mult după epoca medievală. Marii boieri erau aşadar foarte puţini la număr, şi, cu toate că existau între ei rivalităţi şi crunte duşmănii, ei au format veacuri de-a rândul o clasă destul de solidară, care a încercat tot timpul să limiteze autoritatea voievodului şi să împartă puterea cu el.

Boierii mici-pozeee

Cine urma în ierarhia statului după marii boieri? în hrisoave, Vodă se adresează întotdeauna „boierilor mei mari şi mici". Exista deci o categorie întreagă de boieri mai mici, care aveau şi ei moşii şi se bucurau de anumite privilegii în schimbul serviciului în oştire sau la Curte. Foarte repede s-a stabilit un obicei ,a cărui origine istorică nu s-a lămurit deplin, după care voievodul avea asupra pământului întregii ţări un fel de drept superior de proprietate, juriştii vorbesc de dominium eminens. Aceasta îi dădea dreptul să atribuie cui voia pământurile vacante sau nelucrate, să moştenească pământurile sau casele rămase de pe urma unui posesor mort fără moştenitori, în fine, cum am spus, să confişte bunurile unui boier hain.Acest drept recunoscut voievodului reprezenta pentru el un puternic mijloc de presiune asupra boierilor, mari şi mici, şi a fost sursa unei continue înnoiri a clasei boiereşti.

Moşneni şi răzeşi-poza

Răzeşii şi moşnenii sunt oameni liberi, deţinători de întinderi de pământ în devălmăşie, adică în comun în sânul unei familii întinse care-şi organizează lucrările împărţind pământul în fiecare an între membrii ei. Cu vremea însă moşnenii şi răzeşii au decăzut la rangul de ţărani liberi, posesori de pământ.

Rumâni sau vecini-pozaa

Coborând pe scara ierarhiei sociale, după moşneni (răzeşi) vin rumânii, adică acei ţărani care au căzut sub stăpânirea unui boier sau a unei mânăstiri şi trebuie să rămână pe pământul lor, să-l lucreze pentru ei,

să facă clacă. Rumânul nu e stăpân de pământ, dar stăpânul trebuie să-l lase să lucreze atât pământ cât poate lucra.

Oastea-pozaaa

La armată — la oaste se zicea, tot un cuvânt latin — Vodă cheamă bineînţeles pe boieri, pe boierii mari şi pe cei mici, iar dintre ţăranii liberi pe cei care sunt în măsură să „armeze" un cal.Aceasta este oastea cea mică, pe care o poate aduna repede Domnul.Când acesta se aşteaptă însă la o primejdie mare, atunci el cheamă oastea cea mare.