rezumat teza doct veronica pirvu

26
1 MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE CONFLICTELE SECOLULUI XX CONFLICTELE SECOLULUI XXI TEZĂ DE DOCTORAT REZUMAT Coordonator Ştiinţific: Prof. Univ. Dr. Ioan Mircea PAŞCU Doctorand: Veronica PÎRVU BUCUREŞTI 2011

Upload: kjbniubiby

Post on 04-Aug-2015

94 views

Category:

Documents


10 download

TRANSCRIPT

Page 1: Rezumat Teza Doct Veronica Pirvu

1

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE

CONFLICTELE SECOLULUI XX

CONFLICTELE SECOLULUI XXI

TEZĂ DE DOCTORAT

REZUMAT

Coordonator Ştiinţific:

Prof. Univ. Dr. Ioan Mircea PAŞCU

Doctorand:

Veronica PÎRVU

BUCUREŞTI

2011

Page 2: Rezumat Teza Doct Veronica Pirvu

2

CUPRINS

I. CUPRINSUL TEZEI DE DOCTORAT...............................................................................3

II. CUVINTE CHEIE.................................................................................................................5

III. SINTEZE ALE PRINCIPALELOR PĂRŢI ALE TEZEI DE DOCTORAT..................6

IV. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ....................................................................................23

Page 3: Rezumat Teza Doct Veronica Pirvu

3

I. CUPRINSUL TEZEI DE DOCTORAT

INTRODUCERE.................................................... .............................................................4

Capitolul 1

CONFLICTELE ÎN RELAŢIILE INTERNAŢIONALE

ÎNTRE TEORIE ŞI REALITATE ISTORICĂ ………………………………….………....13

1.1. Teorii şi perspective de analiză a conflictelor internaţionale . ……..…….....13

1.2. Definirea şi tipologia conflictelor. .................................................................25

1.3. Conflictele asimetrice în relaţiile internaţionale contemporane. .................34

Capitolul 2

CONFLICTELE ÎN RELAŢIILE INTERNAŢIONALE

ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI RECE……………………………............... ..........................47

2.1.Conflictele şi crizele Războiului Rece de la Politica

De Containment la Criza Rachetelor Cubaneze.............. .....................................47

2.1.1. Războiul din Vietnam (1954-1975) …………………………………...…......79

2.1.2. Criza Rachetelor Cubaneze ……………………………………………….....81

2.2. Conflictele internaţionale între descurajare şi confruntare

Conflicte prin procură( 1962-1989).......................................................................90

2.2.1 Războiul „de şase zile” din Orientul Mijlociu (iunie 1967). ............90

2.2.2 Războiul din Afganistan (1979-1988)...............................................94

2.2.3 Războiul dintre Iran şi Irak (1980-1988)..........................................97

2.2.4 Războiul din Malvine.............................................. ........................100

Page 4: Rezumat Teza Doct Veronica Pirvu

4

Capitolul 3

CONFLICTE ŞI CRIZE ÎN EPOCA UNIPOLARISMULUI

ÎN RELAŢIILE INTERNAŢIONALE.............................................. ................................105

3.1. Războiul din Golf (1991).............................................. ..................................105

3.2. Războaiele din Iugoslavia............................................. .................................111

3.3. Războiul din Bosnia-Herţegovina............................................................... ...112

3.4. Războiul din Kosovo.......................................................................................114

3.5. Africa de Sud – abolirea politicii de apartheid..... ....................................... 117

Capitolul 4

PREVENIREA ŞI GESTIONAREA CONFLICTELOR

DIN SISTEMUL RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE.....................................................121

4.1. Consideraţii pe marginea conceptelor de prevenire

şi gestionare a conflictelor...................................... ................................................121

4.2. Instituţii şi mecanisme politice şi diplomatice

de prevenire a conflictelor..................................................... .................................142

4.2.1 Rolul ONU în prevenirea conflictelor internaţionale ............142

4.2.2 Rolul NATO în prevenirea şi managenetul conflictelor........ ...........153

4.2.3 OSCE - prevenirea şi gestionarea conflictelor

în politica internaţională…………………………………………… ...…..…180

4.2.4 Rolul UE în prevenirea conflictelor...................................................197

Capitolul 5

MANAGEMENTUL CONFLICTELOR POST RĂZBOI RECE................... .....................203

5.1. Transformări şi mutaţii în natura ameninţărilor............................................203

5.2. Gestionarea conflictelor în perioada Post Război Rece

în Balcani şi zona extinsă a Mării Negre. Studii de caz .......................................216

5.3. Conflictele din Balcani şi Zona Extinsă a Mării Negre.................. ..................238

5.3.1 Context şi particularităţi...................................................... ..............238

5.3.2 Managementul conflictului Transnistrean. Studiu de caz............ .....245

5.3.3 Managementul Conflictelor din Caucaz. Studiu de caz......... ............259

CONCLUZII……………………………………………………………………………………...294

BIBLIOGRAFIE............................................................................................................... .....322

Page 5: Rezumat Teza Doct Veronica Pirvu

5

II. CUVINTE CHEIE

Relaţii internaţionale, relaţiile dintre state, conflicte internaţionale, managementul

conflictelor, conflictualitate, război drept, crize internaţionale, pace, menţinerea păcii,

diplomaţie, securitate internaţională, strategia de securitate, structuri globale/regionale de

securitate, drept internaţional, organizaţie internaţională, intervenţie umanitară.

Page 6: Rezumat Teza Doct Veronica Pirvu

6

III. SINTEZE ALE PRINCIPALELOR PĂRŢI ALE TEZEI DE DOCTORAT

Secolul al XX-lea a fost, în evoluţia istoriei, perioada celor mai mari descoperiri

ştiinţifice şi a celor mai remarcabile progrese în civilizaţie şi cultură. A fost, însă, şi secolul în

care sute de milioane de oameni au fost victimele războaielor, revoluţiilor, epurărilor etnice şi

religioase, epurărilor şi intoleranţelor ideologice, a unor mari dezastre şi calamităţi naturale.

În prima jumătate a veacului trecut marile puteri s-au implicat în două războaie

devastatoare care au cuprins cvasitotalitatea naţiunilor civilizate şi au avut ca rezultat nu

pacea visată ci moartea a aproape 50 de milioane de oameni. Cea de-a doua jumătate a

secolului a fost răvăşită de un Război Rece în care marile puteri au evitat confruntarea

directă dar au purtat războaie prin procură şi s-au terorizat reciproc cu arma nucleară.

Sfârşitul Războiului Rece a însemnat dispariţia unui regim de dictatură de sorginte

comunistă dar şi multiplicarea conflictelor interetnice şi interreligioase la scară globală.

De ce au avut loc aceste conflicte? Poate omenirea să evite crizele şi conflictele în

secolul XXI? Cum vor influenţa viaţa internaţională, globalizarea şi revoluţia informaţională?

Iată doar câteva întrebări care conduc nu numai la nevoia de a cunoaşte istoria

conflictualităţii secolului XX, ci mai ales la înţelegerea cauzelor care au generat

conflictul/războiul în acest veac. Ultima decadă a secolului XX s-a impus prin schimbări ce

afectează toţi parametrii importanţi ai sistemului internaţional: de la configuraţia centrelor

de putere la structura resurselor de putere şi, în particular, a armatelor naţionale, de la

structura organizaţiilor internaţionale la relaţiile interstatale; de la matricele teoretice

utilizate în proiectarea relaţiilor şi acţiunilor internaţionale la circuitele informaţionale.

Epoca stabilităţii relative în relaţiile internaţionale a rămas o simplă amintire, iar

procesele de învăţare, indispensabile pentru adaptarea la schimbare, nu pot ţine pasul cu

ritmul transformărilor.

Starea de tranziţie care afectează, chiar dacă în modalităţi diferite, cvasitotalitatea

laturilor activităţii intrastatale, precum şi ansamblul relaţiilor şi proceselor definitorii pentru

structurarea sistemului internaţional, îi imprimă acestuia o serie de caracteristici şi tendinţe

majore a căror prezentare crează o anumită imagine a situaţiei lui actuale.

Page 7: Rezumat Teza Doct Veronica Pirvu

7

Dintre acestea, în studiile de sociologia relaţiilor internaţionale sunt reţinute şi

următoarele: caracterul realmente global, pentru prima dată în istorie, al sistemului

internaţional; apariţia unor noi state şi altor entităţi; niveluri fără precedent ale comerţului,

investiţiilor, dezvoltării şi transferului de tehnologii; fluxuri instantanee de informaţii şi idei;

progrese rapide în ştiinţă şi tehnologie; interdependenţă economică puternică şi în creştere;

presiuni pentru extinderea economiei de piaţă; căutări pentru introducerea guvernelor

reprezentative şi a democraţiei în statele cu regimuri autoritare; creşterea permeabilităţii

frontierelor naţionale sub impactul revoluţiei tehnologice; difuzia puterii (militare şi

economice) către un număr mai mare de actori ai politicii mondiale; fragmentare politică,

soldată cu dezagregarea imperiilor şi a unor state; larga disponibilitate a tehnologiilor

distructive (nucleare, chimice, biologice ş.a.); profilarea violenţei; apariţia unor noi actori în

relaţiile internaţionale, în afara celor de nivel statal (grupuri interne sau transfrontaliere, care

încearcă să obţină un rol în structurile de guvernare sau declanşează acţiuni secesioniste sau

revoluţionare; actori nestatali; interdependenţele şi vulnerabilităţile economice sporite

limitează capacitatea statelor puternice de a decide dacă şi cum să se implice în evenimentele

internaţionale ca actori globali.

Ca urmare a acumulărilor ştiinţifice şi tehnologice şi distribuţiei lor diferenţiate în

statele lumii, are loc reaşezarea mai accentuată a acestora pe o scară a civilizaţiilor care nu

mai are două niveluri, ci trei. Pe primul nivel încep să se detaşeze societăţile tehnologiilor

înalte, care se vor specializa tot mai mult în munca ştiinţifică. Urmează, în ordine, societăţile

industrializate, în sensul tradiţional al termenului. Pe ultimul palier, în timp, ţările tot mai

puţin adaptate evoluţiilor de pe primul nivel şi, implicit, conexării la sistemul internaţional.

Este o lume în emergenţă, în care marile puteri pot intra în declin, state minuscule pot

deveni stele fulgerătoare, structuri nestatale stăpânesc multe decizii şi tehnologii avansate, iar

armamentele pot apărea în cele mai îndepărtate colţuri ale planetei.

Pe fondul acestor transformări are loc inclusiv modificarea structurii sistemului

internaţional. În stadiul său actual, marcat de înlăturarea regimurilor comuniste din estul

Europei, desfiinţarea Tratatului de la Varşovia şi dezintegrarea Uniunii Sovietice, sistemul

internaţional realizează trecerea de la bipolarismul consacrat în perioada Razboiului Rece,

stare relativ simplu de controlat, la o structură multipolară de distribuţie a puterii. Datorită

multiplicării variabilelor care intervin în sistem, această nouă stare ce se va instaura treptat

se caracterizează printr-un grad sporit de complexitate şi prin restructurarea, în consecinţă, a

mecanismelor şi proceselor de autoreglare ce au loc în sistem.

Pe termen scurt sau poate chiar mediu, sistemul internaţional menţine un aspect inedit

monopolar. SUA rămân în prezent singura mare putere care dispune de capacităţi naţionale

Page 8: Rezumat Teza Doct Veronica Pirvu

8

ce-i permit să organizeze singură sau în cooperare cu alte state acţiuni politice, economice şi

de securitate de mare amploare. Victoria coaliţiei multinaţionale în războiul din Golf

împotriva Irakului a probat posibilităţile de care dispune Washingtonul de a motiva, organiza

şi conduce spre victorie o coaliţie de genul celei din 1990-1991. Foarte rar, în istorie, un

politician a putut afirma despre ţara sa ceea ce a declarat în 1992 Secretarul Apărării din

acea perioadă, Dick Cheney, în legatură cu situaţia politico-strategică a SUA: "Astăzi noi nu

mai avem un competitor global, cu excepţia domeniului forţelor nucleare strategice. Nici o

ţară nu este egalul nostru în ceea ce priveşte tehnologia militară convenţională sau capacitatea

de a o utiliza. Nu există alianţe semnificative ostile intereselor noastre… În fapt, noi am

câştigat o mare profunzime a poziţiei noastre strategice. Ameninţările la adresa

securităţii noastre au devenit mai îndepărtate, nu numai în sens fizic, dar şi în timp." Chiar

dacă SUA ocupa încă o poziţie confortabilă, imprimând inclusiv coloratura monopolară a

sistemului internaţional, presiunile spre multipolarism sunt, încă de acum, puternice.

Deşi, Rusia a pierdut, cu excepţia armamentului nuclear strategic, statutul de

superputere, după o relativă echilibrare politică internă în perioada 1993-1994, ea a reluat

deja ofensiva pentru a-şi consacra un rol important în relaţiile internaţionale. Extinderea

preocupărilor sale politice şi de securitate la spaţiul din afara graniţelor proprii, denumit la

un moment dat "vecinătatea apropiată", intenţia declarată de a menţine sau instala

30(treizeci) de baze militare în aceste teritorii, insistenţa manifestată pentru a fi primită în

grupul celor şapte state industrializate, devenite între timp G-8, semnarea Cartei pentru

Parteneriat şi Prietenie Americano-Rusă de către preşedinţii George Herbert Walker Bush şi

Boris Elţîn, la 17 iunie 1992, precum şi încercarea de a dobândi o poziţie privilegiată în

relaţiile cu NATO, inclusiv tendinţa de a avea un cuvânt important de spus în extinderea

alianţei spre est, sunt indici relevanţi ai acestei ofensive politice.

Redresarea economică într-un anumit interval de timp, precum şi succesul tranziţiei la

o societate pluralistă, democratică pot da o consistenţă suplimentară acestor eforturi în viitor.

Îndeplinirea programului de integrare politică şi de securitate conţinut în Tratatul de

la Maastricht va transforma Uniunea Europeana şi, în cadrul ei sau poate chiar autonom,

Germania sau cuplul franco-german într-un pol esenţial al securităţii internaţionale probabil,

şi cel mai important partener al SUA în gestionarea afacerilor mondiale.

Afirmarea Germaniei va fi tot mai mult potenţată de schimbările antrenate de

unificarea landuri1or din est, realizată în contextul evoluţiilor din estul Europei, cu sprijinul

aliaţi1or occidentali şi exploatând interesele economice şi politice ale URSS, fenomen ce a

surprins, prin ritmul alert de înfăptuire, cele mai optimiste previziuni. Unitatea germană nu

s-a aflat, aşa cum se presupunea, la capatul evoluţiei spre o Europă unită ci, dimpotrivă, ea

Page 9: Rezumat Teza Doct Veronica Pirvu

9

este cea care deschide perspective mai concrete pentru o comunitate europeană care să

depăşească graniţele fostei RDG, integrând şi Europa de Est. Deşi evaluarea consecinţelor

acestui important eveniment istoric nu poate fi considerată încheiată, iar în gama

aprecierilor formulate au fost prezente puternice accente optimiste, dar şi destule

avertismente cu vădite tonuri pesimiste. Se poate aprecia că unificarea Germaniei a marcat

nu numai destinul naţiunii germane, ci şi însuşi viitorul continentului şi al relaţiilor

internaţionale în ansamblu.

În Extremul Orient, Japonia, împreună cu partenerii privilegiaţi din zona sa

economică, competitori comerciali principali ai SUA şi Uniunii Europene, îşi vor asuma, în

timp, un rol pe măsură în arena internaţională.

La rândul său, China, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU,

angajată într-un proces de reformă economică bine controlată, fapt ce-i permite să

înregistreze în mod constant o creştere economică remarcabilă, devine din ce în ce mai mult

un partener cu greutate în relaţiile internaţionale.

Autonomia polilor asiatici în sfera internaţională va fi afectată, cel puţin pe termen

mediu, de starea relaţiilor politice şi de securitate în această zonă a lumii. Din multe puncte de

vedere, aici se manifestă reminiscenţele politicii internaţionale tradiţionale, asemănătoare cu

aceea practicată în Europa în perioada interbelică sau chiar înainte de primul război

mondial.

În această zonă nu s-au declanşat procese de dezvoltare a cooperării în domeniul

securităţii de genul OSCE, nu s-au încheiat şi aplicat acorduri importante de dezarmare sau

programe multilaterale de măsuri de întărire a încrederii şi securităţii.

Tranziţia către o lume multipolară implică, inevitabil, şi scăderea relativă a ponderii

SUA şi, implicit, a capacităţii lor de influenţare în relaţiile internaţionale. Paralel cu mutarea

centrului de interes economico-financiar şi geopolitic al SUA către Extremul Orient, se

înregistrează un anumit gen de "retragere strategică" a Statelor Unite, prin reducerea

angajamentului lor pe continentul european. Succesul în Războiul Rece, dispariţia

adversarului de altădată, precum şi presiunile interne pentru restructurarea şi creşterea

capacităţii propriei economii, pot tenta SUA să considere că protejarea noii ordini mondiale

ar putea fi realizată mai ieftin sau colectiv, opţiune apreciată de unii politologi ca un potenţial

eşec.

Trecerea, în perspectivă, la un sistem internaţional multipolar poate avea consecinţe

importante asupra evoluţiilor în materie de securitate.

Deşi constituirea mecanismelor de reglare şi autoreglare în sistem este mai complicată

decât în configuraţia bipolară specifică perioadei Războiului Rece, acestea pot deveni mai

Page 10: Rezumat Teza Doct Veronica Pirvu

10

permisive faţă de promovarea intereselor de securitate ale statelor. Dictatul la nivel planetar

sau în interiorul "sferelor de influenţă" are mai puţine şanse de instalare, în orice caz este mai

greu de exercitat şi menţinut, datorită numărului mai mare de combinaţii posibile între

principalii actori ai sistemului internaţional şi dinamicii intereselor acestora, în condiţiile

interdependenţelor globale în curs de diversificare şi extindere. De aici, o mai mare libertate

de mişcare pentru actorii mici şi mijlocii. Din punct de vedere teoretic, se deschid mai multe

şanse pentru realizarea, într-un anumit orizont de timp, a unor relaţii mai stabile în sistemul

internaţional, datorită posibilităţilor sporite pentru fiecare actor de a-şi găsi echilibrul cu

ceilalţi prin compromis şi cooperare.

Totodată, poziţia privilegiată a marilor puteri în relaţiile internaţionale,

interdependenţele lor şi interesele fiecareia dintre ele pot conduce, în unele situaţii, la evoluţii

care afectează securitatea statelor cu un potenţial mai redus: impunerea de către una dintre

puteri a soluţiei dorite de ea în detrimentul unei ţări mici; tolerarea neaplicării dreptului

internaţional în aceste cazuri, acceptarea motivaţiilor fabricate pentru a acoperi acţiuni

agresive, încălcări flagrante ale unor norme general acceptate în sistem. Pentru perioada de

început, în care noua arhitectură a sistemului internaţional este insuficient conturată, este

inevitabilă creşterea entropiei sistemului, datorită accentuării mişcării de tip brownian a

actorilor în căutarea unui nou statut în sistem. Gradul mai mare de libertate de care

beneficiază aceştia, corelat cu necesitatea de reechilibrare a sistemului internaţional poate

conduce la un asemenea rezultat.

Aceste deducţii teoretice sunt confirmate de transformările ce au loc în sistemul

internaţional după încheierea Războiului Rece, însoţite de o amplificare a “dezordinii” la

nivel regional. Se pare că instabilitatea va fi regula de bază a unei perioade destul de

îndelungate, în care presiunile pentru extinderea conflictelor regionale sunt create de

persistenţa vechilor conflicte, îngheţate în anii confruntării bipolare, ca şi de emergenţa unor

noi surse politice şi economice de conflict, pe fondul unui acces relativ facil la mijloace de

luptă, inclusiv din gama celor sofisticate.

Corelarea ultimelor două procese descrise mai sus conduce la apariţia unui alt

fenomen specific stării actuale a sistemului internaţional: nevoia sporită de capacităţi şi

acţiuni de reglare în sfera relaţiilor internaţionale conflictuale este însoţită, pe fondul

insuficienţelor mecanismelor de autoreglare în sistem, de o disponibilitate redusă de angajare

a organismelor mondiale sau regionale abilitate să soluţioneze stările de confruntare: lăsând

la o parte dinamica intereselor care motivează implicarea sau neimplicarea unei puteri în

eforturile internaţionale pentru soluţionarea unui anumit conflict, subliniez că, şi în situaţia în

care asemenea interese există şi ele nu afectează neutralitatea faţă de părţile în conflict,

Page 11: Rezumat Teza Doct Veronica Pirvu

11

participarea propriu-zisă este ponderată de controlul opiniei publice asupra politicii de

securitate a statelor democratice.

În condiţiile actuale, posibilităţile globale de penetraţie ale mass-media au transformat

publicul nu numai în spectator al evoluţiilor conflictuale, ci şi în factor implicat indirect în

gestionarea lor. Fără a minimaliza importanţa controlului opiniei publice pentru garantarea

obiectivităţii şi, implicit, a eficienţei acţiunilor de reglare, există, însă, şi efecte

complementare, care limitează posibilitatea actorilor statali de participare la asemenea

acţiuni. Angajarea cu forţe armate în soluţionarea unei anumite crize implică depăşirea

multor dificultăţi suplimentare generate de necesitatea motivării temeinice, sociale şi politice,

a măsurilor preconizate şi de obţinerea sprijinului public faţă de acestea.

În consecinţă, vor creşte complexitatea şi costurile pregătirilor, existând, în plus,

incertitudinea menţinerii implicării pe toată perioada necesară obţinerii rezultatului scontat.

Rezultă de aici încă o condiţie favorizantă a "autonomiei" relativ mari a conflictelor locale.

Există, de regulă, posibilităţi destul de mari pentru a le provoca, dar, de cele mai multe ori,

este foarte dificilă sau chiar imposibilă soluţionarea lor înainte ca potenţialul sau

disponibilitatea pentru confruntare să se fi epuizat.

Lucrarea nu-şi propune să trateze toate conflictele şi crizele care au avut loc în secolul

XX şi în primii ani ai veacului XXI. Oferă paradigmele teoretice şi conceptele necesare ale

celor mai relevante tipuri de crize şi conflicte care au fost caracteristice pentru o perioadă sau

alta a evoluţiei mediului internaţional contemporan. Majoritatea analizelor care au avut ca

obiect de cercetare războaiele şi crizele din sistemul relaţiilor internaţionale de după 1900

s-au centrat pe rolul factorului politico - militar sau economic. Samuel Huntington a sesizat

această “suprasaturare” şi a introdus o nouă “grilă” de lectură a conflictualităţii – “ciocnirea

civilizaţiilor”. Noutatea abordării a trezit reacţii de entuziasm dar şi critici severe.

Indiferent dacă suntem de acord sau nu cu modul său de a înţelege confruntarea din

viaţa politică internaţională un lucru nu poate fi negat – războaiele şi crizele pot fi “lecturate”

din varii perspective.

a) Stadiul actual al cercetării în domeniu, cu privire la tema propusă

Având în vedere « popularitatea » problematicii conexe domeniului conflictului respectiv

managementul conflictelor, ne confruntăm cu o proliferare deosebită a literaturii de

specialitate.

Page 12: Rezumat Teza Doct Veronica Pirvu

12

Practic, considerăm că nu este posibilă o parcurgere a tuturor acestor surse şi nici măcar

o inventariere a tuturor lucrărilor publicate până în prezent.

Dacă restrângem sfera de documentare doar la monografiile publicate referitoare la

fenomenele recente, rezultă câteva mii de titluri, la fel de imposibil de cuprins. În toate aceste

lucrări conflictul a fost abordat atât în manieră academică, din punct de vedere istoric,

teoretic (sociologic, psihologic, comunicaţional), punctual - pentru o anumită perioadă sau

zonă, cât şi jurnalistică. Practic nu se poate face o inventariere completă a definiţiilor,

punctelor de vedere, accepţiunilor referitoare la conflict interstatal si intrastatal care s-a

manifestat cu atâta putere în secolul trecut şi în zilele noastre.

Toate acestea ne fac să fim perfect conştienţi de riscurile implicite ale abordării unui

subiect atât de vast, în care simpla intenţie de a aduce ceva nou reprezintă o uriaşă aventură

cu final impredictibil. Există însă un număr relativ restrâns de lucrări clasice de referinţă,

unanim recunoscute ca atare, cu deosebire în spaţiul anglo-american şi francofon, la care vom

face trimitere şi pe baza cărora vom încerca să ne sprijinim demersul ştiinţific.

Crizele şi conflictele armate Post Război Rece la care se va face referire sunt – la scară

istorică – extrem de recente. Mai mult decât atât, nici în cazul Balcanilor şi nici al zonei

extinse a Mării Negre la care am făcut referire, conflictele nu sunt pe deplin încheiate, ci doar

în diferite faze ulterioare conflictului armat deschis. Această imediată proximitate temporală

faţă de evenimentele analizate implică o serie de riscuri asumate: caracterul limitat al datelor

şi informaţiilor disponibile, subiectivitatea acestora, lipsa detaşării istorice, absenţa

deznodământului şi a semnificaţiilor acestuia etc. Compensaţia la toate aceste limite inerente

acestei întreprinderi ştiinţifice este deopotrivă interesul uriaş şi aplicabilitatea imediată a

concluziilor.

Asistăm totodată la o creştere a interesului noii generaţii faţă de dezbaterea problematicii

conflictelor contemporane dar cu precădere din perspectiva analizei conflictelor ca atare şi

mai puţin cu trimitere la managementul lor. Intervenţia umanitară, războiul drept (just) sau

neo colonial sunt teme pentru lucrări de licenţă sau doctorat recente, dar fără a fi urmate de

demersuri similare comprehensive la nivelul unor personalităţi recunocute din domeniu.

Lucrarea de faţă este unul dintre puţinele demersuri din România care abordează

într-un mod comprehensiv conflictul, începând cu fundamentele teoretice şi mergând până la

analiza practicii rezolvării situaţiilor conflictuale din vecinătatea României.

Page 13: Rezumat Teza Doct Veronica Pirvu

13

b) Metode, obiective, ipoteze

Am considerat că abordarea calitativă este cea mai potrivită pentru cercetarea noastră

legată de tema aleasă. Acest tip de cercetare permite o analiză inductivă a datelor, cu un

interes mai pronunţat pentru aspectele particulare, dar semnificative în ansamblul

fenomenului. Totodată cercetarea calitativă ne va permite folosirea şi colectarea unei varietăţi

consistente de materiale documentare precum monografii punctuale, observaţii şi texte

istorice. Perspectiva istorică ne-a asigurat un bagaj consistent de argumente evolutive în

demonstraţiile noastre, precum şi în critica unor exegeze legate de diverse concepte mai larg

utilizate precum cel de conflict, securitate sau managementul crizelor.

Astfel, am încercat să filtrez, să sintetizez, să grupez informaţiile acumulate în urma

consultării surselor bibliografice într-o manieră cât mai relevantă pentru obiectul cercetării

mele, nelipsind însă argumentele proprii, singurele în măsură să ofere, din punctul meu de

vedere, „personalitate” lucrării.

Ca metodă de cercetare, am optat pentru o formă, desigur tot calitativă, a analizei de

conţinut. Interdisciplinaritatea constituie totodată o altă trăsătură a lucrării de faţă, în special

în abordarea analitică în studiile de caz. Astfel, am folosit alături de abordări specifice

relaţiilor internaţionale, ştiinţelor politice şi pe cele specifice studiilor de geostrategie sau

geopolitică.

Dintre metodele de analiză existente, am ales analiza comparativă – aplicată în

prezentarea diverselor teorii din domeniu – şi studiul de caz – utilizat pentru a oferi o

reflectare în practică a suportului teoretic al acestei lucrări, dar şi pentru a sublinia anumite

erori sau omisiuni prezente în literatura de specialitate.

Materialul stabilit pentru cercetare care este cuprins în lista bibliografică a provenit din

trei mari categorii de surse:

a) discursuri, rapoarte sau alte documente oficiale, de sorginte predominant militară

sau politică, care au furnizat baza de colectare a definiţiilor, caracteristicilor şi principiilor

directoare pentru conceptele studiate, cu referire la dimensiunea oficioasă a etapelor

procesului de reconstrucţie;

b) studiile teoretice şi monografiile unor autori consacraţi (cu precădere anglo-

americani, francezi) care au analizat conceptele menţionate din punct de vedere istoric,

sociologic, psihologic sau al ştiinţelor politice şi relaţiilor internaţionale;

c) articole şi materiale din mass media română şi internaţională cu relevanţă în

argumentarea unor puncte de vedere sau studiile de caz.

Page 14: Rezumat Teza Doct Veronica Pirvu

14

Obiectivele pe care ni le-am propus în acest studiu sunt următoarele:

formularea unei noi abordări procesuale a conflictului, actualizată în acord cu

realităţile din politica internaţională contemporană, precum şi cu retorica

general acceptată în spaţiul euro-atlantic. Vor fi creionate caracteristicile

managementului conflictelor de tip „european” „soft” utilizat de UE şi OSCE

comparativ cu cele ale reconstrucţiei de tip american, „hard”, neorealist utilizat

în practica diferitor cancelarii diplomatice sau de NATO;

stabilirea asemănărilor şi deosebirilor, precum şi a relaţiilor existente între

diferitele concepte vehiculate în domeniu; în mod deosebit va fi explicată

emergenţa folosirii conceptelor în practica soluţionării conflictelor;

identificarea şi explicarea limitelor şi vulnerabilităţilor conceptuale, doctrinare

şi operaţionale ale acţiunilor de gestionare a unor situaţii de criză şi conflict, în

special din punctul de vedere al eficacităţii acestora.

Toate aceste contribuţii considerăm că sunt utile şi, mai ales, imperios necesare atât

mediului universitar dar şi societăţii civile româneşti, pentru a avea o bună cunoaştere a

evoluţiilor conflictuale din politica internaţională.

c) Structura lucrării

Ţinând cont de toate aceste considerente, am structurat lucrarea după cum urmează:

introducere, cinci capitole de conţinut (la care se adaugă subcapitolele aferente), concluzii,

bibliografie.

Primul capitol de conţinut, intitulat: „Conflictele în Relaţiile Internaţionale între teorie şi

realitate istorică” este dedicat exclusiv aspectelor teoretice, conceptuale privind conflictul şi

modul cum este abordat în viziunea diferitor Şcoli de gândire din teoria relaţiilor

internaţionale.

Capitolele doi şi trei se referă la „Conflictele în Relaţiile Internaţionale în timpul Războiului

Rece” şi „Conflicte şi crize în Epoca Unipolarismului în Relaţiile Internaţionale”, este abordată

dimensiunea istorică, respectiv o succintă analiză a conflictelor care au avut loc în perioada şi

după încheierea Războiului Rece.

Capitol patru se axează pe: „Prevenirea şi gestionarea conflictelor din sistemul Relaţiilor

Internaţionale”, un studiu critic al modului cum diferite instituţii şi organizaţii îşi propun să

acţioneze pentru prevenirea şi soluţionarea conflictelor internaţionale.

Page 15: Rezumat Teza Doct Veronica Pirvu

15

Ultimul capitol, intitulat: „Managementul conflictelor Post Război Rece”, cuprinde o

analiză pe bază de studii de caz pe marginea unor conflicte din vecinătatea României.

Scopul tezei nu este creionarea unui tablou complet al conceptului de conflict sau o analiză

exhaustivă a fenomenului conflictual din practica relaţiilor internaţionale ci formularea şi

argumentarea unei noi abordări a evoluţiilor de criză încercând să vedem dacă teoriile sunt

cadre adecvate de soluţionare a conflictelor.

Prin urmare, pe baza cercetării curente, în teza de doctorat, am ajuns la o serie de

rezultate semnificative nu numai în plan teoretic, dar şi al practicii politice privind apariţia

escaladării conflictelor politice şi a metodelor de soluţionare a lor. În primul rând,

considerăm că, deşi factorul hard/militar a fost aproape întotdeauna prezent atunci când s-a

intervenit în conflictele din vecinătatea României, noi considerăm că tratativele sau factorul

soft utilizat cu precădere de UE şi OSCE pentru soluţionare paşnică trebuie să fie prioritar.

Voinţa de a soluţiona conflictul pe calea paşnică ar trebui să guverneze modul de gândire

şi acţiune al factorilor decidenţi. Politica ultimatelor şi a intervenţiei militare nu este calea cea

mai favorabilă spre pace şi acord, chiar dacă pe moment sunt obţinute unele rezultate. Aşa s-a

ajuns la ceea ce noi numim astăzi oarecum metaforic conflicte îngheţate. Analiza noastră a

dovedit că eforturile bine gândite, îndreptate spre prevenirea şi soluţionarea conflictelor, pot

aduce rezultatele necesare pe termen lung. Cu ajutorul acestora pot fi îndepărtate adevărate

cauze ale conflictului, pot fi canalizate eforturile materiale, logistice şi umane în direcţia

nepericuloasă a efectului energiei lui distructive.

Am ajuns la concluzia, că pentru soluţionarea conflictelor politice internaţionale

indiferent de natura lor, normele de drept internaţional public trebuie să joace rol regulator

important pentru toate părţile aflate în conflict. Dreptul este capabil şi trebuie să fie unica

sursă de soluţionare a situaţiilor politice apărute, care ameninţă să evolueze în conflict,

deoarece doar în statul cu adevărat democratic şi de drept societatea funcţionează pe principii

democratice. Acordându-i dreptului prerogativa de soluţionare a conflictelor politice,

societăţile aflate în stare de criză şi conflict pot face paşi fermi spre pace şi stabilitate.

Aplicarea dreptului în soluţionarea conflictelor politice poate deveni garantul existenţei

durabile şi prospere a statelor independente care au apărut în urma prăbuşirii fostului

imperiu sovietic sau a federaţiei iugoslave.

Analiza conflictelor interetnice şi interreligioase din spaţiul post-sovietic şi fost iugoslav a

atins o anumită dezvoltare în conflictologia actuală şi poate fi suport pentru gestionarea unor

viitoare asemenea stări din alte părţi ale lumii. Ne gândim la continentul african în special

regiunea de nord-vest şi Orientul Mijlociu. O concluzie care trebuie remarcată în acest sens

este că în viitor va trebui să crească rolul comunităţii internaţionale mai ales pe latura sa soft.

Page 16: Rezumat Teza Doct Veronica Pirvu

16

Intervenţia umanitară nu trebuie să fie unicul efort el trebuie urmat de ajutor în

reconstrucţia statală şi prosperitate economică.

În condiţiile istorice actuale, în care lumea occidentală vorbeşte şi acţionează într-o lume

tot mai globală îşi aşteaptă “deblocarea” în spaţiile analizate de noi, cele mai acute probleme

politice şi etnice, care necesită abordări complexe şi poate chiar în afara standardelor

consacrate de practica managementului aplicat de NATO, UE, OSCE sau ONU.

Aducem în atenţie doar câteva dintre aceste probleme:

gestionarea conflictelor care au ieşit din faza acută şi au trecut la un nivel

inferior de intensitate, de îngheţ, de exemplu cele din zona extinsă a Mării

Negre dar şi din Kosovo, trebuie treptat să fie transferată de la organismele şi

instituţiile internaţionale la cele locale dacă sunt indeplinite unele condiţii

minime. Una dintre acestea vizează existenţa unui cadru juridic şi instituţional

pentru apărarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor, indiferent de apartenenţa

lor etnică sau religioasă;

starea şi perspectivele de a se crea pentru toate comunităţile condiţii politice şi

socio-economice în măsură să conducă la manifestarea lor plenară în domeniul

cultural-identitar;

crearea unui spaţiu juridic unic şi a unui spaţiu social unic (protecţia muncii, a

sănătăţii; învăţămîntul, cultura);

renaşterea spaţiului economic unic, restabilirea sistemului financiar unic;

confirmarea bugetului public;

crearea unui spaţiu defensiv unic.

Modelul lumii unipolare care a jucat un rol major timp de aproape două decenii după

încheierea Războiului Rece pare să îşi fi consumat resursa în practica relaţiilor internaţionale

datorită ascensiunii, cel puţin a încă doi poli de putere(UE şi China- fără să excludem şi alţii

dacă ne gindim la BRIC). De aceea, noi considerăm drept condiţie de asigurare a securităţii

constituirea unei lumi multipolare care poate fi creată doar prin unire potenţialului tuturor

statelor şi regiunilor, intermediată de instituţiile internaţionale, combinând interesele

naţionale ale tuturor actorilor clasici şi internaţionali ale actorilor non clasici cum ar fi

NATO.

O direcţie importantă în acest context este analiza ştiinţifică a conflictelor politice,

elaborarea unor recomandări/expertize, întemeiate în mod conceptual şi empiric, privind

soluţionarea contradicţiilor, care abia apar sau a celor existente, de către instituţiilor de

învăţămînt şi cercetare, pentru a se realiza şi o educaţiei în ceea ce priveşte cultura de

securitate.

Page 17: Rezumat Teza Doct Veronica Pirvu

17

Polemologia sau conflictologia ar trebui pentru anumite specializări şi linii de studii

universitare să fie domenii aparte al ştiinţelor sociale care se predau.

Prezenta teză de doctorat este o încercare de analiză complexă, a conflictualităţii din

politica internaţională pornind de la realizările teoretice contemporane ale autorilor străini şi

autohtoni ce ţin de conflictologie dar şi de relevare a unor posibile căi de urmat pentru

practica gestionării conflictelor chiar dacă acestea nu sunt întotdeauna explicite.

Analiza situaţiilor conflictual-politice şi genezei tensiunilor interetnice prin metoda

studiilor de caz, ne-a arătat că în evoluţiile politice din relaţiile internaţionale domină două

tendinţe: globalizarea şi regionalizarea. Studierea pe larg a proceselor legate de aceste

tendinţe cu toate dificultăţile existente, este importantă pentru interpretarea adecvată a

transformărilor semnificative ce au loc atât pe plan mondial, cât şi în plan regional.

Cercetarea întreprinsă ne-a demonstrat că în lumea contemporană nu pot fi aplicate reţete

unanim valabile pentru gestionarea conflictelor.

Educaţia populaţiei în spiritul unei culturi de securitate este necesară pentru ca

aceasta să poată conştientiza riscurile şi cauzele conflictului şi, astfel să fie parte a procesului

de soluţionare. Acolo unde nu s-a ţinut seama de aşa ceva s-a obţinut doar un conflict

îngheţat.

Dacă totuşi pentru soluţionarea conflictelor metoda soft nu dă rezultate şi trebuie să

fie utilizat factorul militar atunci trebuie regândite şi reformulate modelele strategice şi

tactice. Aceasta trebuie să fie completată cu o strategie de reabilitare post conflict în zona în

care s-a acţionat militar.

O asemenea strategie trebuie să conducă pentru o regiune care a fost afectată de

conflicte la:

reînnoirea elitei conducătoare şi a birocraţiei;

formarea unei baze sociale dezvoltate: orientarea spre conştiinţa individuală,

dezvoltarea unui proprietar responsabil şi competent, capabil de a activa

într-un mediu concurent;

adâncirea procesului de diferenţiere socială, lărgirea participării politice;

divizarea puterii şi proprietăţii;

formarea instituţiilor politice dezvoltate;

formarea unui nou mecanism de administrare a puterii.

Soluţionarea acestor probleme, după părerea noastră, va permite evitarea multor

paradoxuri şi contradicţii, care apar în procesul de gestionare a unui conflict interetnic şi care

nu face altceva decât să conducă la prelungirea stării de insecuritate. Cercetând strategiile de

soluţionare a conflictelor din studiile de caz prezente în teză, putem deduce următoarea

Page 18: Rezumat Teza Doct Veronica Pirvu

18

concluzie: în societăţile multietnice şi plurireligioase sunt necesare activităţi eficiente pentru

implementarea unei stări de pace şi conlucrare în toate sferele societăţii. Strategiile

schimbărilor interne ale dialogului intercultural şi ale transformărilor structurale nu sunt

nişte instrumente de excludere reciprocă, ci din contră, sunt instrumente de susţinere

reciprocă pentru implementarea unei bune strategii de gestionare a conflictelor. Suntem

convinşi că am reuşit să epuizăm toate chestiunile ce ţin de înţelegerea cauzalităţii şi, mai ales,

a gestionării conflictelor inter şi intrastatale.

Propunem următoarele idei spre reflexie, privind reducerea comportamentului

conflictual în regiunile de criză apărute după încheierea Războiului Rece:

este necesar de localizat conflictul apărut, de determinat în mod clar cauzele lui şi de a

nu permite introducerea în derularea sa a noi factori cum ar fi religioşi şi etnici care

pot deveni catalizator în escaladarea lui;

trebuie evitată simplificarea problemelor, interpretarea lor dihotomice, adică

opunerea dură a intereselor şi scopurilor părţilor conflictuale: să fie ascultată fiecare

dintre părţi şi luată în considerare propria argumentare, în egală măsură;

de a nu se întîrzia în luarea de măsuri. Timpul în soluţionarea conflictului este unul

dintre factorii decisivi, fiindcă pierderea momentului în acest caz are însemnătatea de

a nu face faţă în continuare nu numai conflictului, ci şi consecinţelor sale, care pot fi

mult mai periculoase decât însuşi conflictul. În acelaşi timp nu este exclusă aplicarea

forţei statale împotriva acelora care încalcă legile, lezează drepturile şi libertăţile altor

membri ai societăţii.

managementul internaţional şi respectarea dreptului umanitar este o condiţie esenţială

pentru situaţiile în care avem de-a face cu „state prăbuşite”;

strategie postconflict realistă, oportună şi acceptată de părţile aflate în conflict;

cooperarea dintre UE si NATO privind menţinerea păcii şi gestionarea conflictelor.

Ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona şi a Noului Concept Strategic,

atât Uniunea Europeană cât şi NATO, au dezvoltat o serie de mecanisme şi instrumente în

domeniul politicii de securitate şi apărare care să le permită să răspundă rapid şi coerent la

ameninţările, pericolele şi riscurile care ameninţă securitatea euro-atlantică, atât intern cât şi

extern.

Se apreciază că NATO intră în al doilea deceniu al secolului al XXI-lea ca o sursă

esenţială de stabilitate într-o lume nesigură şi imprevizibilă. Statutul său pe glob, ca cea mai

de succes alianţă politico-militară, este de necontestat. Deşi, în pofida realizărilor obţinute

până azi, NATO nu poate oferi nici o garanţie pentru viitor. În acest sens, reţine atenţia

aprecierea că, de acum şi până în 2020, NATO va fi testat de apariţia unor noi pericole, de

Page 19: Rezumat Teza Doct Veronica Pirvu

19

numeroase operaţii complexe şi va fi provocat să se organizeze eficient, într-o eră în care

răspunsurile rapide vor fi vitale, criticile versatile şi resursele restrânse.

Prima concluzie care se desprinde încă de la început, în opinia mea, esenţială pentru

continuarea abordării, este afirmaţia potrivit căreia NATO are nevoie de un nou Concept

Strategic, deoarece lumea s-a schimbat în mod semnificativ din 1999, când a fost adoptat

Conceptul actual. Atacurile dramatice din 9 septembrie 2001 şi cele ulterioare au demonstrat

legătura dintre tehnologie şi teroarea morţii, declanşând un răspuns, care a scos trupele

NATO în afara spaţiului euroatlantic, pentru mai mult timp. Raportul pune în evidenţă o

serie de pericole a căror pondere a crescut pe scara evaluării stării de securitate a lumii.

Astfel, se menţionează că au reînviat tensiunile istorice generatoare de incidente de

instabilitate în unele zone periferice ale Europei. Apoi, regimul de neproliferare nucleară

globală se află într-o presiune crescândă, iar implicaţiile de securitate ale pirateriei, riscurile

aprovizionării cu energie şi lipsa de protecţie a mediului au devenit mai evidente ca oricând.

Este amintită şi criza economică ce a pus în mare dificultate bugetele multor state. Iar dacă se

ia în calcul şi faptul că Alianţa a crescut la douăzeci şi opt de membri, atunci, devine evident

că este chiar timpul de a da o imagine proaspătă misiunilor, structurilor, planurilor şi

procedurilor de operare.

De asemenea, Noul Concept Strategic trebuie să vină ca o invocare a voinţei politice, ca

o reînnoire a angajamentelor fiecărui membru. Se mai precizează că ameninţările la adresa

intereselor Alianţei provin din afară, dar organizarea şi vigoarea lui ar putea fi foarte uşor

măcinate din interior. Complexitatea tot mai crescută a mediului politic global are potenţialul

de a eroda coeziunea Alianţei; problemele economice pot distrage atenţia de la nevoile de

securitate; rivalităţile vechi ar putea reapărea; există şi posibilitatea reală a unui dezechilibru

între contribuţiile militare ale unor membri în raport cu ale altora.

Statele membre NATO nu pot permite ca pericolele secolului al XXI-lea să facă ceea ce

pericolele trecute nu au reuşit: să dividă liderii lor şi să slăbească hotărârile colective ale

acestora, se concluzionează în raport.

Astfel, Noul Concept Strategic trebuie să clarifice, atât ceea ce ar trebui să facă NATO

pentru fiecare aliat, cât şi ce ar trebui să facă fiecare aliat pentru NATO.

Prin urmare, Noul Concept Strategic, prevede atât pentru forţele combinate, cât şi

pentru cele convenţionale şi nucleare, principiile de acţiune, rolul, misiunile şi directivele ce

trebuiesc urmărite. Misiunile forţelor combinate ale Alianţei sunt de a descuraja orice

agresiune potenţială la adresa sa, de a opri avansarea agresorului cât mai departe posibil, de a

asigura independenţa politică şi integritatea teritorială a statelor membre, menţinerea

riscurilor la distanţă prin contracararea celor potenţiale încă din faza incipientă, participarea

Page 20: Rezumat Teza Doct Veronica Pirvu

20

la menţinerea păcii prin operaţii executate în sprijinul altor organisme internaţionale.

Angajamentele la îndeplinirea misiunilor sunt reflectate prin mărimea, pregătirea,

disponibilităţile şi desfăşurarea forţelor armate, prin interoperabilitate şi prin menţinerea

permanentă în stare de operativitate, care să asigure succesul operaţiilor desfăşurate într-un

perimetru extins, incluzând la nevoie ţările din cadrul PfP sau/şi din afara Alianţei.

Prin dimensiunile şi conexiunile sale, NATO rămâne cea mai importantă relaţie

diplomatică din lume. SUA şi Europa controlează 70% din comerţul mondial. Cooperarea lor

în domeniile democraţiei şi drepturilor omului, economiei şi cercetării, telecomunicaţiilor şi

luptei antiteroriste este vitală pentru omenire. Schimbările înregistrate, mai ales creşterea

forţei militare a SUA şi a integrării UE, sunt de natură să stimuleze egocentrismele, dar ele

vor fi depăşite.

În privinţa relaţiei NATO – UE privind securitatea şi apărarea, o evoluţie importantă

a reprezentat-o adoptarea la Copenhaga, în anul 2002, a acordurilor NATO – UE, cunoscute

drept Acordurile „Berlin +”, ce prevedeau garantarea accesului UE la mijloacele şi

capabilităţile NATO în vederea desfăşurării de operaţiuni sub comanda UE.

Strategia de Securitate a Uniunii Europene vizează stabilirea obiectivelor strategice ale

UE din perspectiva asumării unui rol mult mai pronunţat în demersul global de gestionare a

noilor tipuri de riscuri, ameninţări şi pericole – denumite „asimetrice” sau „neconvenţionale”.

Pornind de la analiza globală a impactului acestora asupra securităţii europene, a

noului mediu internaţional de securitate post 11 septembrie 2001, se stabileau trei obiective

strategice fundamentale pe care Uniunea trebuie să le promoveze pentru a-şi apăra

securitatea şi a-şi susţine valorile:

1. promovarea unei politici eficiente de prevenire a conflictelor, prin utilizarea

întregului set de capabilităţi (militare şi civile) pe care UE le posedă;

2. orientarea demersurilor Uniunii în vederea creării unui climat de securitate în

imediata vecinătate a Europei (Orientul Mijlociu, Balcani şi Caucaz);

3. menţinerea ordinii internaţionale prin promovarea multilateralismului efectiv, prin

respectarea şi dezvoltarea dreptului internaţional, în deplin acord cu principiile Cartei

Naţiunilor Unite.

Adoptarea acestei strategii europene şi încercarea de a ajunge la o poziţie comună

europeană în privinţa chestiunilor de securitate şi apărare este o consecinţă şi a acestui

eveniment, dar mai cu seamă a provocărilor pe care mediul internaţional de securitate de la

începutul secolului XXI le cuprinde, fapt ce necesită o viziune de tipul securităţii cooperative.

Astfel, la data de 13 decembrie 2007 liderii europeni, şefi de stat şi de guverne, au

semnat Tratatul de la Lisabona - TL, intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, cunoscut iniţial şi

Page 21: Rezumat Teza Doct Veronica Pirvu

21

sub numele de Tratatul de Reformă, act care amendează tratatele anterioare de instituire a

Comunităţilor Europene şi a UE.

Obiectivele cheie ale tratatului sunt acelea de a face Uniunea extinsă mai eficientă şi de

a-i spori transparenţa şi legitimitatea democratică. Documentul conţine reforme instituţionale

şi inovaţii de anvergură.

Tratatul de la Lisabona, în cea mai mare parte a sa, codifică procedurile şi practicile

existente, bazate pe tratatele anterioare (Maastricht, Amsterdam, Nisa) şi cuprinde o serie de

inovaţii menite să crească coerenţa şi capabilităţile UE în calitatea sa de actor de securitate.

Principala modificare instituţională este extinderea rolului Înaltului Reprezentant pentru

Politică Externă şi Securitate Comună, susţinut acum de un nou Serviciu European pentru

Acţiune Externă.

Referindu-ne la Clauza de apărare reciprocă şi clauza de solidaritate, putem spune că,

acestea sunt inovaţii importante aduse de TL, ce promovează principiile pe care se bazează

UE şi anume solidaritatea cu, şi asistenţa pentru, alte state membre.

Clauza de apărare reciprocă în Tratatul de la Lisabona obligă toate statele membre să

ofere ajutor şi asistenţă „prin toate mijloacele, în puterea lor” în cazul în care un alt stat

membru ar deveni victima unei agresiuni armate, fără a aduce atingere neutralităţii sau

relaţiei acestuia cu NATO.

Observăm din nou trimiterea care se face la Alianţa Nord-Atlantică, considerată în

continuare drept organizaţia principală de securitate pentru statele europene.

Clauza de solidaritate reprezintă un nou mecanism de asistenţă juridică între statele

membre atunci când unul dintre acestea este victima unui atac terorist, a dezastrelor naturale

sau a celor provocate de om. UE va mobiliza toate instrumentele de care dispune, inclusiv

mijloacele militare puse la dispoziţie de către statele membre, pentru a veni în ajutorul

partenerului afectat în următoarele situaţii:

− prevenirea unei ameninţări teroriste pe teritoriul unui stat comunitar;

− protejarea instituţiilor democratice şi a populaţiei civile de orice fel de atac

terorist;

− ajutorarea unui stat membru, pe teritoriul acestuia şi la solicitarea autorităţilor

sale politice, în cazul producerii unor asemenea evenimente precum cele

descrise mai sus.

Aceste două clauze prezente în TL întăresc şi mai mult coeziunea statelor comunitare

în materie de securitate şi oferă Uniunii mijloace de intervenţie ce o pot cataloga drept

furnizor de securitate.

Page 22: Rezumat Teza Doct Veronica Pirvu

22

Concluzionând, putem afirma că Tratatul de la Lisabona reprezintă o încercare a

statelor membre de a depăşi impasul cauzat de eşecul Tratatului Constituţional şi îşi propune

să creeze o arhitectură instituţională îmbunătăţită, oferind oportunităţi mai bune pentru o

acţiune colectivă consolidată – totodată, abordând, ca şi NATO, politica uşilor deschise.

De asemenea, putem spune că, Tratatul de la Lisabona conţine o serie de schimbări

instituţionale importante, astfel încât, UE a devenit astăzi, prin intrarea în vigoare a

Tratatului, un actor de securitate mai coerent şi eficient, care poate fi considerat şi furnizor

de securitate – atât intern, cât şi extern, nu doar un consumator.

La final, ne exprimăm speranţa ca această lucrare să aducă o contribuţie în ceea ce

priveşte:

o formularea unei noi abordări procesuale a conflictului, actualizată în acord cu

realităţile din politica internaţională contemporană, precum şi cu retorica

general acceptată în spaţiul euro-atlantic;

o stabilirea asemănărilor şi deosebirilor, precum şi a relaţiilor existente între

diferitele concepte vehiculate în domeniu, în mod deosebit, este explicată

emergenţa folosirii conceptelor în practica soluţionării conflictelor;

o identificarea şi explicarea limitelor şi vulnerabilităţilor conceptuale, doctrinare

şi operaţionale ale acţiunilor de gestionare a unor situaţii de criză şi conflict, în

special din punctul de vedere al eficacităţii acestora.

Toate aceste contribuţii considerăm că sunt utile şi, mai ales, imperios necesare atât

mediului universitar cât şi societăţii civile româneşti, pentru a avea o bună cunoaştere a

evoluţiilor conflictuale din politica internaţională.

Adresăm în acest context, mulţumiri instituţiilor şi persoanelor care, cu amabilitate şi

generozitate ne-au pus la dispoziţie o serie de materiale bibliografice fără de care, teza de

doctorat nu ar fi putut fi elaborată.

De asemenea, adresez sincere mulţumiri familiei, colegilor şi prietenilor care m-au

susţinut şi sprijinit necondiţionat.

Si, nu în ultimul rând, îmi exprim gratitudinea faţă de dl. Prof. Univ. Dr. Ioan Mircea

PAŞCU, pentru sfaturi, îndrumări, sprijin si, în egală măsură, critici adresate cu multă

delicateţe şi generozitate.

Pentru toate acestea, Sincere Mulţumiri!

Page 23: Rezumat Teza Doct Veronica Pirvu

23

IV. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

LUCRĂRI DE SPECIALITATE

Abass, A., Regional Organizations and the Development of Collective Security: Beyond

Chapter VIII of the UN Charter, Oxford, Hart Publishing, 2004

Ackermann, Alice, The Idea and Practice of Conflict Prevention, în Journal of Peace

Research, vol. 40, no. 3, 2003

Aliboni, Roberto, “Security Factors and Responses in the Emerging Mediterranean Strategic

Setting”, prelegere susţinută la “Associazione svizzera degli ufficiali informatori”, Zurich, 9

July 2002

Aron, Raymond, Paix et guerre entre les nations , Calman Levy, Paris, 1992

Atanasiu, Traian, NATO şi războiul global împotriva terorismului, în vol. Provocări la

adresa securităţii şi strategiei la începutul secolului XXI., Editura Universităţii Naţionale de

Apărare, Bucureşti, 2005

Buchsbaum, Thomas, OSCE’s Comprehensive Security: Integrating the Three Dimensions

Burton, John, Global Conflict: The Domestic Sources of International Crisis,Brighton,

Sussex, UK: Wheatsheaf Books, 1984

Buzan, Barry, Ole Wæver, Regions and Powers. The Structure of International Security,

Cambridge University Press, 2003

Cline, Austine, Vietnam, Iraq, and the Public Perception of War, in http://atheism.about.com

Clausewitz, Carl, On war, disponibil on line la http://www.gutenberg.org/etext/1946

Andreas Peter, “The Clandestine Political Economy of War and Peace inBosnia” în

International Studies Quarterly, 48: 29–51, 2004, disponibil online la

www.brown.edu

Collsaet, Rik, Le mythe Al-Qaida. Le terrorisme symptôme d’une société malade. Editions

Mols, 2004

Corten, Olivier, Guerres préventives et droit international : le retour du bâton ? Labor, 2003

Vasile, Paul, Noul terorism – ameninţarea asimetrică, în Gândirea Militară Românească,

Nr.1/2002

Fastabend, David, The Categorization of Conflict, in Parameters Summer 1997

Page 24: Rezumat Teza Doct Veronica Pirvu

24

Fisher, Simon, et al., Working with Conflict: Skills & Strategies for Action, London: Zed

Books, 2000

Francart , Loup, French Military Reform: Lessons for America's Army? Editura Masson

2000

Francart, L., Les actions dans les champs psychologiques (În „Défence Nationale”, Franţa, an

56, nr.2/2000)

Freund, Julien , "Guerre et politique de Karl von Clausewitz à Raymond Aron", Revue

française de sociologie, vol. 17, 1976

Frichova, Magdalena, Grono, Georgia’s Conflicts: What role for the EU as a mediator, martie

2010, IFP Meditation Cluster, International Alert cf. www.initiativeforpeacebuilding.eu

Gachechiladze, Revaz Givievich, The New Georgia: Space, Society, Politics, Texas A&M

University Press, Texas, 1995

Galtung, Johan, Transarmament and Cold War: Peace Research and the Peace Movement,

Christian Eljers, Copenhaga, 1988, apud, Martin Griffith, Relaţii internaţionale. Şcoli,

curente, gânditori., Editura Ziua, Bucureşti, 2003

Galady, Lilach, Bruce Russett, Peacemaking and Conflict Resolution în www.yale.edu

Gusti, Dimitrie, Sociologia războiului, Editura L. Sfetea, Bucureşti, 1913

Harbulot, Christian, Didier Lucas, La guerre economique est elle un paradigme des rivalites

internationales?, în vol. La France a-t-elle un strategie de puissance economique?, Lavauzelle,

2004

Murphy, David, Kondrashev, Sergei, Baily, George, Bătălia pentru Berlin – C.I.A. şi K.G.B.

în Războiul Rece, Bucureşti, Editura ELIT, 1997

Hendrickson, R. C., Diplomacy and war at NATO: the Secretary General and military action

after the Cold War, Columbia and London: University of Missouri Press, 2006

Hirst, Paul , Război şi putere în secolul XXI. Statul conflictul militar şi sistemul internaţional,

Editura Antet, 2001

Hlihor, Constantin, The Post Cold War Era: România and The Stability in The Balkans, în

vol. Building Stability in Weak States: The Western Balkans, Vienna, 2002

Hobson, John, The Crisis of Liberalism:New Issues of Democracy, Harvester Press Brighton,

1974

Kenneth N. Waltz, Rowan and Littlefield Publishers Inc., New York, editia a V-a, 1999

Kaplan, Lawrence, Report of the Committee of Three on Non-Military Cooperation in

NATO" on the 50th anniversary of its publication NATO Review,Spring 2006, on line

http://www.nato.int

Page 25: Rezumat Teza Doct Veronica Pirvu

25

Kellerhals, Merle David Jr., “Clinton Urges Patience from Georgia over Breakaway

Regions,”22septembrie 2009

Laurent, Cohen-Tanugi, Les sentinelles de la liberté : l’Europe et l’Amérique face au monde

du XXIème siècle. Odile Jacob, 2003

Levy, Jean, Jours de colère. La guerre américaine contre l’Irak. 19 mars, 1er mai 2003.

L’Harmattan, 2003

Liégeois, Michel, Le rôle des organisations européennes dans le maintien de la paix et de la

sécurité internationale, on line, http://www.cerium.ca

Maliţa, Mircea, Între război şi pace, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007

Manon, Tessier, Le maintien de la paix: de la théorie et des acquis pratiques în Études

internationales, Volume XXX, No. 1 Mars 1999

Manualul NATO, Oficiul de informaţii şi presă al NATO, Bruxelles 1997 Căderea

Bagdadului, Editura Ziua, 2003

Nichol, Jim, Russia-Georgia Conflict in August 2008: Context and implications,

Congressional Research Service, 2010 cf. www.crs.gov

Paşcu, Ioan Mircea, Teorie şi practică în politica externă contemporană, în vol. „Concepte şi

metodologii în studiul relaţiilor internaţionale”, coordonator Mihai Timofte, Editura

Ankarom, Iaşi, 1997

Paul, Vasile, Fizionomia conflictelor militare în secolul XXI, Bucureşti,1999, Teza de doctorat

Popescu, Mihail, – Contribuţia Armatei la implementarea conceptului strategic al NATO.

Pregătirea forţelor pentru ducerea operaţiilor întrunite şi multinaţionale, Editura A.I.S.M.,

2003

Sava, Nicu-Ionel ş.a. (coord.), Armata şi societatea, Editura Info-Team, Bucureşti, 1998

Solana, Javier, N.A.T.O.: Ce este. Ce va fi. Noua Europă şi securitatea statelor mici, R.A.

Monitorul Oficial, Bucureşti, 1996

Străinu, Emil, Războiul geofizic. Tehnici de modificare a mediului înconjurător în scopuri

militare, Editura AISM, Bucureşti, 2003

Suceavă Ion, Cloşcă Ionel, Dreptul Internaţional Umanitar al Conflictelor Armate, Casa de

Editură şi Presă “ŞANSA”, Bucureşti, 1993

Toffler, Alvin şi Heidi, Război şi antirăzboi, Editura Antet, Bucureşti, 1995

Waltz, Kenneth, Omul, statul şi războiul. O analiză teoretică, traducere de Mihaela

Sadovschi, Institutul European, Iaşi, 2001

Waltz, Kenneth, Kaplan, Robert, Politici de război, Polirom, Iaşi, 2002

Wieviorka, Michel, Le nouveau paradigme de la violence (Partie 2), în Cultures & Conflicts,

Sociologie politique de l'international, http://www.conflits.org

Page 26: Rezumat Teza Doct Veronica Pirvu

26

Wilder Peacekeeping, Preinted in the United Kingdom for HMSO, chapter 4, section 2

Robert L.Mclure, Is the UN Peacekeeping Role in Eclipse? în Parameters, Autumn 1999,

vol XXIX, no 3Yagcioglu, Dimostenis, Psychological Explanations of Conflicts between

Minorities and Majorities. An Overview.,

în http://www.geocities.com

Zainea, Eugen, Sursele de conflict ale secolului XXI, în GeoPolitica, Anul II, nr. 7-8, 2004

Zverev, Alexei, Ethnic Conflicts in the Caucasus 1988-94, în Bruno Coppetiers (ed.),

Contested Borders in the Caucasus, VUB Press, Bruxelles, 1996.