potincu veronica cap.1 licenta

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR"FACULTATEA DE FINANŢE, BĂNCI ŞI CONTABILITATE

BRAŞOV

LUCRARE DE LICENŢĂ

Absolvent:POȚINCU VERONICA

Conducător ştiinţific:Conf. univ. dr. CONSTANTINESCU LILIANA AURORA

BRAŞOV2012

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR"FACULTATEA DE FINANŢE, BĂNCI ŞI CONTABILITATE BRAŞOV

SPECIALIZAREA: FINANŢE ŞI BĂNCI

POLITICI DE PROMOVARE A PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR

BANCARE MODERNE

Absolvent:POȚINCU VERONICA

Conducător ştiinţific:Conf. univ. dr. CONSTANTINESCU LILIANA AURORA

BRAŞOV2012

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”FACULTATEA DE FINANŢE, BĂNCI ŞI

CONTABILITATE – BRAŞOV

Specializarea:FINANŢE ŞI BĂNCI

ABSOLVENT: POȚINCU I. VERONICA

Forma de învăţământ: ZI/FRDurata studiilor: 3 aniPromoţia: 2012

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: CONF.UNIV.DR. CONSTANTINESCU LILIANA AURORA

VIZA FACULTĂŢII:


1. TITLUL: POLITICI DE PROMOVARE A PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR BANCARE MODERNE

2. STRUCTURA:

I. INSTITUȚII DE CREDIT MODERNE ÎN ROMÂNIA SECOLULUI AL XXI-LEA

II. PROMOVAREA PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR BANCARE CU STUDIU DE CAZ LA BANCA ...

III. CONCLUZII ȘI PROPUNERI

3. BIBLIOGRAFIA SELECTIVĂ:1. Constantinescu, L. A., Operațiuni și instituții de credit. Editura Lux Libris, Brașov, 2010 [Constantinescu,

2010]

2. Armstrong, M., Managementul resurselor umane. Editura CODECS, București, 2003 [Armstrong, 2003]

3. Constantinescu, L.A., Managementul performant al băncilor cooperatiste într-o Românie modernă, europeană.

Editura Lux Libris, Brașov, Ediția a II-a, 2009 [Constantinescu, 2009]

4. Reglementări și proceduri proprii ale băncii....

4. APRECIEREA LUCRĂRII DE LICENŢĂ

Lucrarea de licenţă este/nu este unitară, are/nu are o structură corespunzătoare, rezolvă/nu rezolvă problemele enunţate în temă, este/nu este de nivel ştiinţific ridicat/mediu/satisfăcător/ nesatisfăcător, conţine/nu conţine contribuţii şi interpretări personale, nu este/este copiată după o altă lucrare similară, şi în consecinţă poate/nu poate fi susţinută în faţa comisiei de licenţă.

Nota acordată are la bază următoarele criterii de apreciere:

Nr. crt.

Criterii de apreciere

Calificative / Note acordate*

Foarte bine BineSatisfă-

cătorNesatis-făcător

10 9 8 7 6 5 41. Actualitatea, complexitatea şi originalitatea temei lucrării

de licenţă2. Documentarea din literatura naţională şi internaţională

3. Documentarea practică pentru realizarea studiului de caz

4. Utilizarea unor surse statistice din ţară şi din străinătate

5. Prelucrarea şi sistematizarea informaţiilor din literatura de specialitate

6. Prezentarea informaţiilor şi rezultatelor în tabele statistice şi sub formă grafică

7. Elaborarea şi fundamentarea economică a propunerilor

8. Concluziile finale ale lucrării şi contribuţia personală a autorului

9. Utilizarea surselor bibliografice şi modul de trimitere la sursele bibliografice

10. Modul de tehnoredactare a lucrării şi utilizarea diacriticelor

Suma pe coloană a notelor acordate pe criterii:

Suma totală a notelor acordate:

Nota acordată**:

Semnătura conducătorului ştiinţific:

* Pentru fiecare criteriu de apreciere se trece semnul X, corespunzător calificativului şi notei acordate.** Nota acordată de conducătorul ştiinţific se calculează cu relaţia: Suma totală a notelor acordate / 10

5. Declaraţia pe proprie răspundere privind autenticitatea lucrării de licenţă

Subsemnatul / subsemnata ................................................................................................................... declar pe proprie răspundere, sub rezerva sancţiunilor legale şi morale, că la redactarea lucrării mele de licenţă nu am folosit decât sursele bibliografice menţionate în text şi în bibliografia de la finalul lucrării de licenţă. Declar că nu am mai prezentat această lucrare în faţa unei alte comisii de examen de licenţă.

Semnătura absolventului:


C U P R I N S

I N T R O D U C E R E..........................................................................................................................1

1. INSTITUŢII DE CREDIT MODERNE ÎN ROMÂNIA SECOLULUI AL XXI-LEA ...............21.1 ISTORICUL SISTEMULUI BANCAR DIN ROMÂNIA.........................................................................2

1.2 ACTIVITATEA BANCARĂ DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA DE TRANZIŢIE, LA ECONOMIA DE PIAŢĂ............................................................................................................................................................5

1.2.1 Banca în economia de piaţă......................................................................................................................81.2.2 Băncile în etapa tranziţiei la economia de piaţă.....................................................................................11

1.3 STRUCTURA SISTEMULUI BANCAR ŞI TIPURILE DE BĂNCI....................................................131.3.1 Structura sistemului bancar românesc...................................................................................................13

1.3.2 Tipuri de instituţii de credit ..................................................................................................................15

1.4 PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE........................................................................................................161.4.1 Principalele produse oferite de intituţiile de credit................................................................................17

1.4.2 Servicii moderne oferite de instituţiile de credit ...................................................................................19

1.5 BĂNCILE ÎN ERA GLOBALIZĂRII.......................................................................................................19

B I B L I O G R A F I E.......................................................................................................................22


I N T R O D U C E R E

Această lucrare intitulată „ Politici de promovare a produselor şi serviciilor bancare

moderne” îşi propune să evidenţieze importanţa dezvoltării politicilor de promovare a

produselor şi serviciilor bancare într-o economie de piaţă modernă, deschisă şi într-o

continuă transformare dar mai ales prin legăturile stânse cu persoanele fizice, personele

juridice şi entităţi fără personalitate juridică într-o eră a globalizării.

Primul capitol al acestei lucrări tratează instituţiile de credit din România încă de la

apariţia lor şi până în prezent prin tranziţia lor la economia de piaţă. Este prezentat istoricul

sistemului bancar din România, activitatea bancară din ţară în perioada de tranziţie la

economia de piaţă, urmând a se prezenta apoi structura sistemului bancar românesc, tipurile

de instituţii de credit dar nu în ultimul rând principalele produse şi servicii bancare oferite de

instituţiile de credit în era globalizării.

1


1. INSTITUȚII DE CREDIT MODERNE ÎN ROMÂNIA SECOLULUI AL XXI-LEA

1.1 ISTORICUL SISTEMULUI BANCAR DIN ROMÂNIA

Primele dovezi ale desfășurării unei activități bancare pe teritoriul României au fost

descoperite între anii 1786-1855, reprezentând 55 de plăci de piatră, găsite într-o zonă de

mine aurifere. Aceste mine datau din perioada Daciei Traiane și conțin detalii referitoare la

contractul privind înființarea unei instituții bancare. Clauzele principale se refereau la faptul

că băncile acordau împrumur în numerar și percepeau dobânzi.

În epoca modernă, primele încercări de creare a unei bănci au avut loc la începutul

secolului al XIX-lea.

Încă din 1861, a fost ridicată problema creării unei bănci naționale de Ion C. Brătianu,

care, în discursul rostit în Cameră în ziua de 10 ianuarie, a afirmat că: ”atâta timp cât nu vom

avea o bancă națională nu vor dispare crizele financiare din țară”.

Cuvântarea din 10 ianuarie 1861 a lui Ion C. Brătianu nu a rămas fără ecou. În

februarie 1861, Manolachi Costachi Epureanu, președinte al Consiliului de Miniștri și

ministrude finanțe, a publicat în Monitorul Oficial, un poriect de lege pentru înființarea unei

bănci de scont și circulație, cu un capital de 12 milioane lei vechi din care 3 milioane să fie

subscris de stat, iar restul de 9 milioane de către particulari. Proiectul nu a fost votat deoarece,

între timp, Guvernul Manolachi Costachi a demisionat.

In 1864 a fost fondată Casa de Depuneri și Consemnațiuni. Această instituție a avut un

rol foarte important până la crearea Băncii NAționale a României în 1880, întrucât a fost

principala bancă de emisiune pe teritoriul Principatelor Unite.

În perioada următoare, au apărut tot felul de proiecte și încercări, mai ales din cercuri

străine, în vederea organizării unei bănci de scont și circulație.

Creditul funciar și celelalte instituții financiare, create prin forțe proprii, care

prosperau, au intensificat discuțiile și pregătirile pentru înfințarea unei bănci de emisiune.

Înființarea unei bănci de emisiune rămânea, în continuare, o mare nevoie determinată

de interesele generale ale statului sub aspect financiar și valutar, a greutăților politice din anii

1876-1877.1

1 ? Rotaru C., Sistemul bancar românesc, Editura Expert, București, 2000 [ Rotaru, 2000]

2


La 27 februarie 1880, Guvernul I.C. Brătianu a depus în Cameră proiectul unei bănci

naționale care trebuia să ajute economia națională mai mult ca oricare altă industrie.

La 17 aprilie 1880, poiectul depus de ministrul de finanțe I. C. Brătianu a devenit

legea prin care se statorniceau normele de organizare a Băncii Naționale a României, care

urma să-și înceapă activitatea la 1 iulie 1880.

Acest moment important a fost caracterizat de Ștefan Zeletin ca ”cel mai de seamă

eveniment în dezvoltarea burgheziei române moderne, metropola capitalismului nostru

bancar”.

Sediul principal al băncii s-a stabilit la București, cu obligația de a înființa sucursale și

agenții în principalele orașe ale țării și în special în fiecare capitală de județ.

Capitalul băncii s-a stabilit la 30 de milioane de lei, din care 10 milioane de lei să se

depună de stat și 20 de milioane de lei de particulari.

Datorită urmăririi în permanență a mersului pieței, adaptându-se cu elasticitatea la

cerințele acesteia, asigurând respectarea liniei generale de dezvoltare a economiei țării,

îngrijindu-se de garantarea și existența disponibilităților de fonduri în lei și în moneda străină,

Banca Națională a contribuit, efectiv, la depășirea cu succes a perioadelor de criză cu care s-a

confruntat economia țării în acea perioadă.

Banca Națională a României este cea mai importantă bancă înființată în acea perioadă,

care , din punct de vedere organizatoric, a fost concepută după modelul Băncii Naționale a

Belgiei. Acesta a fost începutul dezvoltării unui sistem bancar nou și modern.2

Înființarea Băncii Naționale a României a creat premisele pentru apariția și a altor

bănci și pentru dezvoltarea cu alte instrumente financiare.

La 1 ianuarie 1901, Banca Națională devine instituție cu caracter privat, statul ieșind

din asociație.

La sfârșitul secolului al XIX-lea a început să se facă simțită o puternică centralizare a

capitalului bancar în România. În această perioadă, unele case bancare sau asociații bancare,

apărute anterior, dar care în contextul nou nu dispuneau de suficient capital financiar, și-au

schimbat statutul juridic sau au fost absorbite de altele.

În perioada primului război mondial s-a intensificat activitatea bancară în România ca

rezultat al neutralității României. În această perioadă au apărut oportunități noi de comerț cu

toate părțile implicate în conflict. Nivelul ridicat al comerțului a adus beneficii sistemului

bancar.

2 Bogdan I., Tratat de management financiar-bancar, Editura Economică, București, 2002 [ Bogdan, 2002]

3


Anii care au urmat imediat războiului au adus o încetinire dramatică activității

economice, recesiunea curpinzând toată Europa.

Treptat, țările din Europa au început să-și refacă economia, fenomen resimțit și în

România. Rezultatele s-au regăsit și în sistemul bancar. Băncile au atras importante fonduri

disponibile de pe piață și, prin intermediul creditelor acordate de Banca Națională, au reușit să

ramburseze sumele în bani devalorizați.

După primul război modial, numărul băncilor din România a continuat să crească până

la criza economică din perioada 1929-1933. Această depresiune a determinat falimentul

multor bănci. Guvernul României din acea perioadă a trebuit să intervină contracarând

efectele crizei economice, bancare și monetare. Guvernul a adoptat politici de conducere și

control în vederea acordării ajutorului necesar revigorării sistemului bancar.

Politicile adoptate au contribuit la salvarea băncilor mai mari, dar din cele 1204 bănci

existente în 1934, circa 600 de bănci au fot lichidate sau au fuzionat.

În anii `40 sistemul bancar a fost dominat de 5 bănci principale: Banca Românească,

Banca de Credit Român, Banca Comercială Română, Banc aComercială Italiană și Română și

Sociatatea Bancară Română. Aceste bănci realizau 50% din totalitatea operațiunilor bancare.

Până în 1947, sistemul bancar românesc cunoscuse o dezvoltare remarcabilă. Băncile

dețineau resurse importante și funcționau conform standardelor internaționale; personalul

bancar era format de specialiști pregătiți în condiții de concurență și standarde profesionale

foarte ridicate, așa cum erau stabilite de Banca Națională.

După 1947, sistemul bancar a fost restrâns datorită trecerii la economia de comandă și

intrării României în zona de influență sovietică( fosta U.R.S.S.).

Până la sfârșitul anului 1989, sistemul bancar românesc oferea un număr limitat de

servicii și produse bancare.

În anul 1989 în România existau 4 bănci: Banca Națională a României, Banca Română

de Comerț Exterior, Banca de Investiții și Banca Agricolă, la care se adaugă și C.E.C.-ul.

După 1989, România a fost martora multor schimbări, iar trecerea la o economie de

piață a determiant creșterea continuă a numărului de agenți economici privați,

Reforma sistemului bancar a început în 1990-1991, prin elaborarea și abordarea unei

noi legislații bancare privind organizarea și funcționarea băncii centrale și a băncilor

comerciale.3

3 Rotaru C., Sistemul bancar românesc, Editura Expert, București, 2000 [ Rotaru, 2000]

4


Sistemul bancar din România este structurat pe două nivele, respectiv o bancă centrală

și instituțiile financiare, cărora prin lege li s-a acordat statutul de bănci. Banca Națională a

României este banca centrală a țării, instituția de emisiune a statului român.

Prin noile reglementări, Banca Națională încearcă să creeze un sistem bancar modern

și, în același timp, să-și indeplinească rolul de bancă centrală. Operațiunile comerciale

îndeplinite până la 1989 de Banca Națională, au fost transferate unei noi bănci comerciale și

anume Banca Comercială Română.

În România, băncile comerciale funcționează conform legii privind societățile

comerciale, legii privind activitatea bancară și pe baza licenței( autorizației) acordate de

Banca Națională a României.4

1.2 ACTIVITATEA BANCARĂ DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA DE TRANZIȚIE, LA ECONOMIA DE PIAȚĂ

Datorită evoluției istorice și particularităților tranziției către o economie de piață,

sistemul bancar românesc prezintă unele especte și probleme comune cu situația sistemelor

bancare din alte țări. Luând în considerare modelul structurii unui sistem bancar a fost creat

un sistem bancar pe două nivele: Banca Națională a României, ca bancă centrală și băncile

comerciale.

În epoca contemporană locul și rolul băncilor în economie sunt strâns legate de

calitatea lor de intermediar principal în relația economii- investiții, relație hotărâtoare în

creșterea economică.

Locul și rolul băncilor în economie, structura lor, sunt determinate și de creația

monetară, factor specific al funcționalității băncilor în economie.

Având în vedere rolul și importanța pe care le au băncile la buna funcționare a

unităților economice și a economiei în ansamblu, s-a impus ca în perioada de tranziție la

economia de piață, să se creeze un sistem modern, capabil să ofere o gamă largă de produse și

servicii bancare de un nivel calitativ superior care să satisfacă exigențele tuturor categoriilor

de agenți economici( clienți) din economia de piață.

Există un potențial considerabil de creștere și dezvoltare a activității bancare, atât în

domeniul cilenților- persoane juridice, cât și pe termen lung în domeniul clienților-persoane

fizice.5

4 Bogdan I., Tratat de management financiar-bancar, Editura Economică, București, 2002 [ Bogdan, 2002]5 Basno C., Monedă, credit, bănci, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1994 [ Basno, 1994]

5


În acest context, imediat după 1989, la începutul perioadei de tranziție, în activitatea

bancară din România s-au impus o serie de schimbări esențiale:

a) Banca Națională a României a fost reorganizată și a intrat astfel în sarcinile sale

firești de Bancă Centrală, cu următoarele funcții: emisiune monetară, asigurarea stabilității

monetare, administrarea rezervelor valutare ale țării, urmărirea execuției balanței de plăți

externe,

supravegherea activităților bancare. Pentru activitățile comerciale ale Băncii Naționale

a României a fost creată Banca Comercială Română S.A. .

Pentru menținerea circulației bănești la nivel corespunzător, Banca Națională a

României asigură legătura dintre dimensiunile creditului și volumul masei monetare în

circulație.

b) Băncile (Banca Română de Comerț Exterior, Banca Agricolă, Banca de Investiții)

pe baza Hotărârii Guvernului au fost transformate în bănci comerciale, cu capital de stat și

autohton privat, aprobându-li-se și noi statute de organizare și funcționare.

c) Au fost înființate bănci cu capital privat autohton și străin precum și sucursale ale

unor bănci străine. Băncile constituite aveau obligația de a deschide conturi de corespondent

la Banca Națională și crearea de rezerve minime potrivit reglementărilor date de Banca

Națională a României și alte conturi precum și să se refinanțeze de la aceasta, în condițiile

stabilite.

Crearea de bănci particulare contribuie, atât la o mai bună acoperire a nevoilor de

capital, cât și la dezvoltarea procesului concurențial cu efecte benefice pentru agenții

economici, pentru economia națională în ansamblu.

O dată cu începerea perioadei de tranziție în 1990 și cu restructurarea economiei

românești, s-a încercat în primul rând revirimentul economic al sectorului bancar,

considerându-se în mod firesc că acesta trebuie să acționeze ca un „vârf de lance” în

înfăptuirea tranziției.

Legislația bancară adoptată inițial în 1991, a stimulat , într-o primă fază, apariția unui

sistem bancar novator, favorabil tranziției la economia de piață.6

Pentru a crește numărul băncilor în economia de piață, printre primele sectoare

restructurate se numără și cel bancar. Această restructurare a vizat următoarele aspecte:

desființarea monopolului statului asupra sectorului bancar;

reorganizarea băncilor de stat ca societăți pe acțiuni;

capitalizarea băncilor;

6 Dinu M., Economie contemporană. Ce este tranziția?, Editura Economică, București, 2000[ Dinu, 2000]

6


privatizarea băncilor de stat sau cu capital majoritar de stat;

înființarea unui număr foarte mare de bănci;

diversificarea tipurilor de bănci;

diversificarea produselor și serviciilor bancare;

extinderea rețelei teritoriale;

realizarea unui management performant , participativ și eficient;

desfășurarea activității bancare după strategii și statute proprii fiecărei bănci;

informatizarea bancară;

deschiderea către colaborarea cu băncile străine;

sprijinirea activității de investiții și de creditare, ca instrumente majore ale

construcției economiei de piață;

perfecționarea relațiilor cu clienții.

De asemenea, în 1991 reorganizarea declanșată a fost necesară nu numai ca urmare a

schimbărilor fundamentale în teoria și practica economică, ci și pentru faptul că trebuia

valorificat un potențial mare al activității bancare, mai ales sub aspectele:

pregătirii foarte bune a specialiștilor bancari existenți;

rețelei teritoriale relativ dezvoltate;

nevoii de continuitate mai ales în creditarea economiei naționale, dar și în

efectuarea plăților, înlăturarea blocajului financiar, diversificarea produselor și serviciilor

bancare.

Modernizarea sectorului bancar nu se putea face în România și din cauza vidului

legislativ. De aceea, printre primele măsuri luate a fost și aprobarea unei legi cu specific

bancar.

Principalul obiectiv al reformei sistemului bancar românesc este de a se crea un sistem

bancar modern, corespunzător standardelor internaționale, care să contribuie direct la

dezvoltarea și stabilitatea economiei. Acest obiectiv poate fi atins prin activitatea concentrată

a Băncii Naționale a României și a băncilor comerciale.7

1.2.1 Banca în economia de piață

În economia de piață, sectorul bancar are un rol major, el acționând în promovarea

reformei și manifestarea concretă a mecanismului autoreglării economice. În manifestarea lui

7 Bogdan I., Tratat de managemnt financiar-bancar, Editura Economică, București, 2002 [Bogdan, 2002]

7


permanentă, sectorul bancar este o parte componentă de bază a sistemului economico-

financiar.

Și în perioada de tranziție, băncile sunt de mai multe tipuri și organizate pe mai multe

niveluri. Activitatea bancară în țara noastră, spre exemplu, este mult mai complexă față de

perioada de dinainte de 1990. În primul rând, sectorul bancar este organizat pe două niveluri

și anume băncile comerciale și Banca Națională. În cadrul băncilor s-au dezvoltat foarte mult

produsele și serviciile bancare. Însăși esența activității bancare s-a îmbunătățit, prin

organizarea băncilor ca societăți pe acțiuni și prin demararea procesului de privatizare. S-a

dezvoltat foarte mult numărul băncilor comerciale, amre parte din acestea având capital privat

sau mixt. Au fost elaborate politici și strategii ale băncilor care să contribuie la dezvoltarea

produselor și serviciilor bancare noi și diminuarea riscului, în special a riscului de creditare.

Am pus accentul pe riscul de creditare, întrucât băncile românești sunt, în primul rând, bănci

de credit, ponderea creditului în total produse și servicii variind foarte mult.

Activitatea băncilor este constituită dintr-o multitudine de operațiuni bancare, care

conduc la conceperea , realizarea și înregistrarea produselor și serviciilor bancare. Un grup de

operațiuni omogene legate de un produs bancar, un segment al cativității bancare, o

metodologie, strategie constituie tehnicile bancare. Deci tehnicile bancare cuprind în primul

rând operațiunile și tehnicile ca părți ale activității bancare în ansamblu.

În esență, se poate afirma că activitatea bancară este constituită din operațiunile

bancare, evidența bancară și controlul bancar propriu. Pe lângă aceste componente de bază, se

poate aprecia că activitatea este puternic influențată de strategiile și politicile băncilor și de

politica și normele Băncii Naționale a României.

La rândul lui, fenomenul bancar influențează strategiile, produsele și serviciile bancare

și oferă noi date managementului bancar și analizei bancare. Deci banca înseamnă și

organizarea și desfășurarea operațiunilor bancare, a evidenței bancare și a controlului bancar

în concordanță cu strategiile ți managementul băncilor.

Activitatea bancară este un sector mai deosebit, ami greu al economiei. De aceea, se

poate aprecia că toate operațiunile bancare au un caracter tehnic. Ca atare, tehnicile bancare

influențează foarte mult dezvoltarea și modernizarea sectorului bancar românesc.8

Activitatea bancară este extrem de complexă. Ea cuprinde concepte, principii, reguli,

decizii, dar mai ales o intensă activitate practică. În mare măsură, practica bancară este o

activitate concretă, inclusiv cu partenerii de afaceri.

8 Bogdan I., Tratat de management financiar-bancar, Editura Economică, București, 2002 [Bogdan, 2002]

8


Trecerea la economia de piață face ca nici sectorul financiar-bancar să nu mai poată

funcționa ca înainte. Marile schimbări intervenite în sistemul de produse și servicii bancare, în

structura partenerilor de afaceri, în legislația și reglementările cu privire la întraga activitate

din economie impun ca băncile să-și adapteze strategiile la provocările noului mediu.

Ca orice societate comercială, banca trebuie să se întrebe cât cheltuiește, ce venituri

realizează, cât de eficientă este activitatea. Pentru aceasta trebuie să folosească la maximum

toate opțiunile partenerilor de afaceri, să stabilească cât de puternică este identitatea sa

proprie, cea a clienților săi sau a altor parteneri de afaceri.

Sistemul bancar stă în centrul oricărei economii de piață, pentru că el trebuie să

asigure cadrul care să dea posibilitatea mobilizării tuturor fondurilor bănești din economie și

dirijării lor în scopul

desfășurării normale a activității social-economice. Banii, circulația bănească, creditul,

procesele valutare în general încep să devină și în România instrumente active în stimularea

activității economice. Pârghiile sistemului financiar-bancar stimulează orice fenomen

economic pozitiv și descurajează activitățile ineficiente.

Spre deosebire de situația de dinainte de decembrie 1989, sistemul financiar-bancar

pune mai mare accent pe realizarea unor rezultate financiare favorabile, concretizate în primul

rând pe profit. În această privință se poate afirma chiar că economia de piață admite și unele

activități speculative, dar întemeiate pe organisme specializate, cum ar fi speculațiile de

bursă.9

Din elemente de servire a unor structuri social-economice, băncile devin parteneri

activi, în principal ai agenților economici. Băncile stimulează și mențin trează atenția

agenților economici spre probleme majore, și anume resursele și utilizarea acestora gestiunea

întreprinderii, eficiența utilizării resurselor, modul de utilizare a profitului. Băncile comerciale

au chiar obligația de a opri pe agenții economici să angajeze activități nerentabile și

riscante.Acest lucru se poate realiza cu ocazia acordării creditelor, a avizării studiilor de

fezabilitate, a efectuării plaților prin cont. Prin intervenția băncilor ca parteneri se pot evita

unele implicații, care ar comporta riscuri în gestiunea agenților economici. Nu este vorba de o

tutelă a băncilor asupra agenților economici, ci de un sprijin în realizarea unei felxibilități în

adaptarea la cerințele pieței, în funcție de perspectivele ce se întrevăd în dezvoltarea

economică. Realizarea unei astfel de flexibilități și cu ajutorul băncilor comerciale are rolul de

a acționa continuu, astfel încât să-și poată reorienta oricând activitatea. Băncile sunt implicate

și interesate în realizarea acestei flexibilități în activitatea agenților economici, întrucât prin

9 Iovițu M., Tranziția la economia de piață, Editura Economică, București, 2000[ Iovițu, 2000]

9


aceștia, mecanismul pieței poate acționa din punctul de vedere al riscului și asupra instituțiilor

și organismelor bancare. Dar, în cazul băncilor, extensia și efectele negative ale riscului au

consecințe mult mai nefavorabile, întrucât greutățile se repercutează și asupra economiei în

general, dar mai cu seamă asupra unui mare număr de agenți economici ce formează clientela

băncii respective.

În economia de piață funcționează mai multe feluri de bănci, organizate ca societăți

comerciale sau pe feluri de produse și servicii bancare. Activând însă într-un domeniu cu totul

special al vieții economice, băncile trebuie să aibă un regim de organizare și funcționare care

să dea drept de îndrumare, supraveghere și control băncii centrale, adică în România, Băncii

Naționale.

Controlul nu trebuie să se suprapună cumonopolul sau centralizarea. În orice țară cu o

economie de piață dezvoltată, există o bancă centrală care dirijează procesele și fenomenele

financiar-bancare de mare însemnătate pentru țara și națiunea respectivă. În mare parte,

băncile, fie și comerciale,își mențin rolul de instituții publice,deci activitatea lor trebuie

reglementată riguros și bine coordonată de către banca centrală. Aceasta din urmă, prin

împuternicirile pe care le are, precum și prin metodele și tehnicile proprii folosite, dar mai

ales prin politica monetară și strategia dezvoltării sectorului financiar-bancar, acordă un

sprijin calificat fiecărei bănci comerciale. De asemenea, Banca Centrală are rolul de a da un

nou impuls activității bancare în România, contribuind la aducerea băncilor comerciale la

nivelul standardelor internaționale.10

Legătura dintre Banca Națională a României și băncile comerciale trebuia să fie una

foarte strânsă. Nu mai era vorba de a accepta un monopol accentuat al Băncii Naționale

asupra celorlalte bănci, deși acesta ăși mai făcea simțită prezența uneori. Conlucrarea dintre

aceste două esectoare distincte ale sectorului bancar presupunea luarea în considerație a

specificului fiecărei bănci, a propunerilor făcute de bănci. Prin Asociația Română a Băncilor,

se căutau unele soluții cât mai adecvate în rezolvarea problemelor strategice și de modernizare

a întregului sistem bancar.Chiar dacă acest domeniu era fragil, Asociația Română a Băncilor

susținea interesele instituțiilor bancare, deoarece ele executau toate operațiunile în lei și în

valută atât pentru români, cât și pentru străini, pentru agenți economici și pentru populație.

De multe ori această asociație reprezenta și apăra interesele băncilor pe lângă Banca

Națională, pe lângă Federația Bancară a Comunității Economice Europene și pe lângă alte

organisme. De asemenea, această instituție își aduce o contribuție însemnată la pregătirea

10 Ruscanu Gh., Pintea A., Băncile în economia românească, Editura Economică, București, 1995[ Ruscanu, Pintea, 1995]

10


specialiștilor bancari, alături de Banca Națională. Asociația Română a Băncilor promovează

unele principii care vor contribui la modernizarea întregului sector bancar românesc, cum ar

fi: apartenența la profesie; desfășurarea concurenței loiale; eliminarea centralismului în

activitatea bancară; elaborarea unor strategii de dezvoltare pentru întregul sistem bancar; o

disciplină severă în interiorul sectorului bancar; asigurarea, în primul rând prin băncile

comerciale, a funcționării instrumentelor de reglare a mecanismului monetar și a lichidităților

bănești necesare.

În acea perioadă de tranziție la economia de piață se profila următoarea structură a

sistemului bancar român: Banca Națională, ca bancă centrală și de emisiune; celelalte bănci,

precum cele de depozit, de credit, de import-export, de ipotecare, de garantare si cooperativele

mutuale dar nu în ultimul rând înființarea unor noi bănci în viitor.

1.2.2 Băncile în etapa tranziției la economia de piață

Legea bancară nr. 33/1991 arată la articolul 3 că ”societățile bancare sunt persoane

juridice al căror obiect principal de activitate îl constituie atragerea de fonduri de la persoane

juridice și fizice sub formă de depozite sau instrumente negociabile, plătibile la vedere sau la

termen, precum și acordarea de credite”.

Băncile se pot constitui în România numai cu respectarea prevederilor Legii nr.

31/1990 privind societățile comerciale și pe baza autorizației Băncii Naționale. Băncile au in

general un rol operativ, ele neavînd dreptul să încheie contracte, înțelegeri, convenții, care să

le asigure o poziței dominantă pe piața monetară sau în politica financiar-bancară.Băncile nu

pot obține avantaje pe baza concurenței neloiale.11

Băncile sunt obligate să deschidă conturi curente la Banca Națională și să mențină la

aceasta rezerve minime obligatorii, putând, de asemenea, să deschidă și alte conturi. Băncile

comerciale efectuează o mare gamă de operațiuni, printre care: depozite la vedere și la

termen, operațiuni în cont, operațiuni cu numerar, fără numerar și cu titluri. Una dintre

activitățile principale ale băncilor comerciale este creditarea.

Băncile comerciale pot cumăra, vinde, ține în custodie și administra active monetare,

pot executa transferuri, operațiuni de virament, clearing. De asemenea ele pot primi titluri în

gaj sau în păstrare. Alte operațiuni cu pondere destul de mare în activitatea băncilor se referă

la: operațiuni valutare, operațiuni cu metale prețioase, cu alte valori care au un grad mare de

11 Dardac N., Barbu T., Monedă, bănci și politici monetare, Editura Didactică și Pedagogică, R. A., București, 2005 [ Dardac, 2005]

11


lichiditate, plasamente, gestionare, păstrare și comerț cu titluri de valoare, cnsulting

bancar,garanții, mandatări, alte operațiuni proprii sau în contul clienților.

Băncile au largă autonomie în utilizarea profitului deoarece își constituie provizioane

pentru risc, fond de dezvoltare, pot dispune de o mare parte a profitului net.

În perioada de tranziție către economia de piață, atragerea depozitelor și desfășurarea

activității de creditare constituie funcțiide interes public; de aceea, băncile comerciale cad sub

incidența regimului instituțiilor publice, însă doar într-o anumită măsură.

Cu toate că activitatea băncilor a devenit foarte complexă, totuși esența ei o reprezintă

mijlocirea creditului și efectuarea plăților între agenții economici sau/și persoane fizice. Deci

băncile constituie instituții primitoare și distribuitoare de capital. Legea bancară a României

din 1934 definește foarte bine conceptul de bancă, concept care a rămas valabil și de mare

actualitate. Prin Legea bancară din 1934 se arată că ”prin întreprinderea de bancă se înțelege

orice întreprindere

comercială, al cărei obiect principal este acela de a săvârși orice fel de operațiuni

asupra sumelor de bani în numerar,asupra creditelor, asupra efectelor de comerț, asupra

diferitelor valori negociabile precum și alte operațiuni în legătură cu acestea”. Se poate afirma

deci că banca este o instituție care se ocupă de comerțul cu bani sub orice formă, cu mijlocirea

creditului și cu efectuarea tuturor serviciilor ce se referă la monedă, titluri, creanțe, deci la

orice fel de bunuri mobilare înafară de mărfuri.12

În cei zece ani de tranziție, activitatea bancară s-a perfecționat continuu, astfel că

Legea nr.33 s-a perimat. Începând cu 1998, acționează Legea bancară nr. 58/ 1998 care

stipulează noi criterii și condiții de desfășurare a activității bancare în România. Cadrul legal

al activității băncilor comerciale este constituit din Legea nr. 101/1998 cu modificări și

completări ulterioare, prin Legea nr. 312 din 28 iunie 2004, privind statutul Băncii Naționale a

României, Legea bancară nr. 58/1998 și Legea privind procedura falimentului băncilor nr.

83/1998 cu modificările și completările ulterioare,care se completează cu actele normative

emise de Banca Națională a României, în temeiul art. 50 din Legea 101/1998.

Principalele noutăți ale reglementărilor prin această lege se referă la: dispariția

termenului de ”bancă comercială” și înlocuirea cu cel de ”bancă”; autorizarea și a altor

instituții decât cele bancare pentru desfășurarea activității bancare, cu respectarea prevederilor

12 Dardac N., Barbu T., Monedă, bănci și politici monetare, Editura Didactică și Pedagogică, R. A., București, 2005 [ Dardac, 2005]

12


acestei legi; introducerea unor definiții și precizarea unor concepte din activitatea bancară

precum bancă, filială, afiliată, depozit, credit si altele; precizarea mai clară asupra ce anume

cuprinde documentația de credit; punerea unui accent pe sporirea prudenței bancare și

supravegherii prudențiale bancare; precizarea mai exactă a tipurilor de activități permise

băncilor; autorizarea băncilor; fuziunea și divizarea băncilor; conflictul de interese; secretul

profesional; transferul de fonduri; administrarea specială a băncilor.

Se poate constata deci faptul că nu se mai acordă atenție specială creditului, ci el este

pus pe același plan cu depozitele. Cu alte cuvinte, băncile românești nu mai sunt doar bănci de

credit, ci și bănci care realizează o mare diversitate de produse și servicii.

1.3 STRUCTURA SISTEMULUI BANCAR ȘI TIPURILE DE BĂNCI

1.3.1 Structura sistemului bancar românesc

Sistemul bancar are un anumit specific și are nevoi de un tratament special față de alte

sectoare ale economiei, deși se bazează tot pe mecanismele pieței.

Într-o economie modernă, există o piață specială pe care se tranzacționează moneda.

Sistemul bancar, moneda și masa monetară sunt condițiile necesare pentru funcționarea pieței

monetare.

Având o existență de mai multe secole și îndeplinind inițial un rol limitat- acela de a

păstra depozitele clienților și de a executa plăți în numele acestora, băncile s-au impus în

lumea contemporană ca un agent economic dinamic, care exercită o influență puternică asupra

întregii societăți.13

Băncile, instituțiile financiare și societățile de asigurări( private, publice, mixte)

alcătuiesc un sistem mega-agent economic, specializat în intermedierea monetară a celorlalți

agenți economici, în gestionarea instrumentelor monetare și a pârghiilor financiare ale țării.

Într-o economie de piață, sistemul bancar îndeplinește funcția de atragere și

concentrare a economiilor societății și de canalizare a acestora, printr-un proces de alocare a

creditului, către investițiile cele mai eficiente. Rolul esențial al unui sistem bancar competitiv

trebuie să se bazeze, înafară de restructurare și recapitalizare, pe un management eficient, pe

profesionalism și pe o largă transparență.

Sistemul bancar din România este organizat pe două niveluri:

primul nivel: Banca Națională a României, ca bancă centrală și de emisiune;13 Constantinescu, L. A., Operațiuni și instituții de credit, Editura Lux Libris, Brașov, 2010 [ Constantinescu, 2010]

13


al doilea nivel: Instituțiile de credit.

Banca Națională a României asigură emisiunea de monedă, elaborează și aplică

politica monetară și de credit a României, a cărei activitate se desfășoară pe baza Legii nr.

312/28 iunie 2004( ce a înlocuit legea 101/1998 privind statutul Băncii Naționale a

României).

Operațiunile cele mai importante efectuate de Banca Națională sunt emisiunea de

monedă și punerea ei ăn circulație sub formă de bilete de bancă și monedă metalică;

conlucrarea cu băncile comerciale și instituțiile de credit specializate; conlucrarea cu sistemul

trezoreriei statului și nu în ultimul rând operațiunile cu aur și valută.14

Instituțiile de credit funcționează în România pe baza următoarelor legi și norme:

Legea 31/1990 privind societățile comerciale, republicată cu modificările și completările

ulterioare; Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 99 din 6 decembrie 2006 privind instituțiile

de credit și adecvarea capitalului; Legea nr. 227 din 4 iulie 2007 pentru aprobarea,

completarea și modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 99/2006; Ordonanța de

Urgență a Guvernului nr. 25 din 18 martie 2009 pentru modificarea și completarea Ordonanței

de Urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului;

Legea nr. 270 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 25/2009 pentru

modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind

instituțiile de credit și adecvarea capitalului; Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 98 din 6

decembrie 2006 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor financiare dintr-un

conglomerat financiar; Ordonanța Guvernului nr. 10/2004 privind procedura reorganizării

judiciare și a falimentului instituțiilor de credit, cu modificările ulterioare; Legea nr. 83 din 21

mai 1997 pentru privatizarea societăților comerciale la care statul este acționar, cu

modificările ulterioare; norme de implementare.

Instituțiile de credit, persoane juridice române, potrivit legilor în vigoare, se pot

constitui și funcționa în una din următoarele categorii:

1. bănci;

2. organizații cooperatiste de credit;

3. bănci de economisire și creditare în domeniul locativ;

4. bănci de credit ipotecat;

5. instituții emitente de monedă electronică.

14 Constantinescu, L. A., Operațiuni și instituții de credit, Editura Lux Libris, Brașov, 2010 [ Constantinescu, 2010]

14


Instituțiile de credit joacă rolul de intermediar între agenții economici și sistemul

bancar. Pentru realizarea acestui rol, instituțiile de credit îndeplinesc funcția de mobilizare a

activelor monetare disponibile în economie; funcția de utilizare a resurselor proprii și atrase

prin acordarea de credite clientelei sale financiare și nefinanciare și funcția de decontare între

titularii de conturi.

Ca orice societate comercială, instituțiile de credit dispun de un patrimoniu propriu,

diferit însă ca natură de patrimoniul celorlalți agenți din economie. Patrimoniul instituțiilor de

credit este gestionat autonom, pe propria răspundere și pe riscul instituției, sens în care

trebuiesc respectate trei principii fundamentale: principiul prudenței bancare, principiul

echilibrului financiar și principiul profitabilității.15

1.3.2 Tipuri de instituții de credit

Prezentarea instituțiilor de credit se poate face luând în considerare mai multe criterii.

Din punct de vedere al managementului este important a lua în considerare criterii care

influențează modul de organizare, sistemul informațional, procesul decizional și modul de

numire a cadrelor de conducere. Astfel, vom lua în considere trei coordonate pe care se

bazează cele patru criterii amintite anterior, și anume: forma de proprietate; apartenența

națională și rolul pe care îl joacă în sistemul bancar național.

a) În funcție de forma de proprietate se pot delimita următoarele tipuri de bănci:

bănci de stat care au ca trăsătură definitorie deținerea întregului capital de către

stat;

bănci private al căror capital aparține unei persoane sau unui grup de persoane;

Bănci mixte care funcționează sub forma societăților pe acțiuni în care statul este

unul din acționari.

b) În funcție de apartenența națională delimităm următoarele tipuri de bănci:

- Bănci autohtone, al căror capital este deținut de persoane fizice și juridice din țară și

care fiind componente ale sistemului bancar național, funcționează sub supravegherea Băncii

Centrale.

15 Constantinescu L. A., Operațiuni și instituții de credit, Editura Lux Libris, Brașov, 2010 [ Constantinescu, 2010]

15


- Bănci multinaționale precum organismele monetare și financiare internaționale care

au ca trăsături comune elemente precum capitalul care este constituit prin subscrierea băncilor

centrale, managementul asigurat de guvernator, asigură asistență și acordă credite țărilor

membre și supraveghează funcționarea piețelor financiar-bancare internaționale.

- Bănci mixte, care sunt constituite prin aportul de capital a doi sau mai mulți

parteneri din țări diferite și care se supun legislației din țara unde hotărăsc să-și stabilească

sediul central. Activitatea băncilor mixte este supravegheată de Banca Centrală a țării pe

teritoriul căreia ăși are sediul social și funcționează sub forma societăților pe acțiuni.

c) În funcție de rolul pe care băncile îl joacă în sistemul bancar național, ele se

clasifică în:

Bănci centrale- care sunt instituții guvernamentale ce asigură funcționarea și

supravegherea sistemului bancar la nivel național, prin atribuțiile și responsabilitățile

dobândite prin actul lor constitutiv.

Prin funcțiile sale, băncile centrale operează ca instituții publice ale statului, indiferent

de natura capitalului lor. Aceste funcții sunt: de emisiune; de bancă a statului, a administrației

și a serviciilor publice; de bancă a băncilor; de centru valutar și de gestionare a rezervei

valutare; funcția prudențială și de supraveghere și unele funcții economice ocazionale.

Instituții de credit-denumire generică, dată celorlalte societăți bancare, altele decât

banca centrală. Activitatea acestora este diversă și se axează, în principal, pe atragerea

depozitelor și acordarea de credite; pe acceptarea de depuneri de la alte bănci sau firme; pe

operațiuni valutare pentru persoane fizice și juridice; pe plasamentul fondurilor; pe finanțarea

schimburilor comerciale externe dar nu în ultimul rând pe activități de consultanță.16

1.4 PRODUSE ȘI SERVICII BANCARE

În cadrul sistemului bancar românesc își desfășoară activitatea atât persoane juridice

române constituite în societăți comerciale bancare, cât și sucursalele din România ale unor

bănci, persoane juridice străine.

Politica de diversificare a produselor și serviciilor face parte din politica băncilor. Ea

este înscrisă în deciziile luate la nivelul cel mai înalt al managementului băncilor, dar totodată

se acordă o largă autonomie unităților teritoriale.17

16 Dardac N., Barbu T., Monedă, bănci și politici monetare, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2005[ Dardac, 2005]17 Bogdan I., Tratat de management financiar-bancar, Editura Economică, București, 2002 [ Bogdan, 2002]

16


Instituțiile de credit din România desfășoară în conformitate cu legislația în vigoare

anumite activități precum atragerea de depozite și de alte fonduri rambursabile; acordare de

credite; leasing financiar; operațiuni de plăți; emitere și administrare de mijloace de plată,

precum cărți de credit, cecuri de călătorie, emitere de monedă electronică dar și emitere de

garanții și asumare de angajamente. De asemenea instituțiile de credit tranzacționează în cont

propriu și/sau pe contul clienților cu cecuri, cambii bilete la ordin, certificate de depozit,

valută, contracte futures și options financiare; participă la emisiunea de valori mobiliare și alte

instrumente financiare; oferă de asemenea servicii de consultanță, administrează portofolii;

are în custodie și administrează instrumente financiare; oferă intermediere pe piața

interbancară; prestează servicii privind furnizarea de date și referințe în domeniul creditării;

închiriază casete de siguranță. De asemenea acestea mai desfășoară operațiuni cu metale și

pietre prețioase și pot dobândi participații la capitalul altor entități.

1.4.1 Principalele produse oferite de instituțiile de credit

Principalele produse bancare oferite de instituțiile de credit clienților săi sunt:

a) produse bancare de creditare;

b) produse bancare de economisire;

c) alte produse bancare.

a) Creditul se referă la contractul încheiat între o instituție de credit cu o persoană

juridică sau fizică căreia i se acordă o sumă de bani pentru a o folosi o perioadă de timp

nedeterminată, într-un anumit scop. Pentru folosința sumei acordate de bancă, beneficiarul

creditului trebuie să plătească dobândă, comisioane și speze bancare( costul creditului), iar

suma trebuie rambursată la termenele prevăzute în contract.

Creditul îndeplinește următoarele funcții, și anume funcția de mobilizare care

presupune atragerea depozitelor ca sursă importantă de fonduri în vederea distribuirii acestora

sub formă de credite, iar a doua funcție este cea de calcul( management) prin care instituția de

credit, în cadrul politicii în domeniul creditelor, are în vedere garanția rambursării creditului,

inclusiv a perceperii dobânzilor și comisioanelor aferente.18

Cu privire la formele creditului, avem următoarele criterii de clasificare:

I. Din punctul de vedere al calității debitorului, se disting:

18 Constantinescu L. A., Operațiuni și instituții de credit, Editura Lux Libris, Brașov, 2010 [ Constantinescu, 2010]

17


Credite pentru persoane fizice: credite imobiliare, ipotecare, de nevoi personale, de

consum, credite auto, credite pentru studii, vancanțe, credite pentru profesii liberale, linii de

credit atașate cardurilor, credit de refinanțare, alte tipuri;

Credite pentru persoane juridice:

- credite de exploatare, adică acoperirea cheltuielilor din activitatea curentă de

producție;

- credite de mobilizare sau de trezorerie, adică scontarea efectelor de comerț;

- credite de prefinanțare, acordat celor ce produc mărfuri sezoniere sau pe stoc;

- credite de echipament, pentru proiecte de investiții ce privesc reînnoirea

echipamentelor existente sau dobândirea de noi capacități de producție;

- credite de leasing;

Credite acordate altor bănci( interbancare);

Credite acordate statului.

II. În funcție de destinația creditului, se disting:

Credite de producție;

Credite de circulație;

Credite de consum.

III. În funcție de maturitatea creditelor, se disting:

Credite pe termen scurt( până la un an);

Credite pe termen mediu( 1-5 ani);

Credite pe termen lung( peste 5 ani).

IV. După natura garanției creditului există:

Credit real, care are drept acoperire materială garanții mobiliare și imobiliare, și

altele;

Credit personal, a cărei garanție este garanția morală acordată clientului creditat.

V. După tipul de dobândă avem:

Credite cu rată de dobândă fixă;

Credite cu rată de dobândă indexată.

b) Produse bancare de economisire. Operațiunile de acceptare de depozite sunt

principala categorie de operațiuni prin care societățile bancare își atrag resursele necesare

desfășurării actvității de intermediere pe piață. Principalele categorii de depozite sunt: contul

curent în lei, contul curent în valută, contul de depozit la termen, certificatul de depozit,

certificatul de depozit cu discount, carnete de economii sau libtrete de economii și alte

produse financiare deeconomisire.

18


c) Alte produse bancare sunt cele precum: închirieri de casete de valoare, activități de

consultanță bancară și financiară, bancassurance- un produs de economisire și asigurare,

factoringul, forfetarea și leasingul financiar.

1.4.2 Servicii moderne oferite de instituțiile de credit

Serviciile bancare sunt cele care sunt solicitate de clienții instituțiilor de credit. Ca

servicii bancare menționăm:

Operațiunile de casă- primiri și eliberări de sume în numerar;

Operațiunile privind plățile/ încasările efectuate la intern și mai ales relațiile de

plăți cu străinătatea, în ceea ce privește acreditivele și încasările documentare, ordinele de

plată, scrisoarea comercială de credit, modalitățile de plată combinate, schimbul de

documente la plată, circulația;

Operațiunile efectuate în conturile curente ale clienților bancari;

Emiterea de scrisori de garanție bancară și asumarea de angajamente;

Garanțiile independente și scrisorile stand-by;

Alte operațiuni în care banca îndeplinește și funcția de intermediar pe piața

financiară, cum ar fi plasamente de titluri( obligațiuni) emise de întreprinderi și alte instituții

pentru procurarea de fonduri și transmiterea ordinelor la bursă.19

1.5 BĂNCILE ÎN ERA GLOBALIZĂRII

Globalizarea şi mutaţiile asociate acesteia au transformat sistemele financiare, prin

întărirea legăturii între bănci şi pieţele financiare. A avut loc o schimbare de regim financiar,

în special în ţările europene, în care preleva, până la începutul anilor 1980, o economie de

îndatorare administrată. La nivelul alocării capitalurilor, piaţa a dobândit o importanţă

considerabilă. Totuşi, dezvoltarea pieţelor financiare s-a produs în paralel cu dezvoltarea

intermediarilor financiari, în special băncile. Relaţia de complementaritate între pieţele de

capitaluri şi intermediarii financiari s-a întărit considerabil.20

19 Constantinescu L. A., Operațiuni și instituții de credit, Editura Lux Libris, Brașov, 2010 [Constantinescu, 2010]

20 Bădulescu D., Globalizarea şi băncile, Editura Economică, Bucureşti, 2007[ Bădulescu, 2007]

19


Băncile au profitat de mutaţiile aduse de globalizarea financiară; ele nu au rămas

pasive în faţa acestor transformări, ci, dimpotrivă, au evoluat şi şi-au adaptat activitatea la

noile realităţi. Băncile se prezintă astăzi ca mari grupuri multispecializate, capabile să ofere o

gamă completă de servicii bancare şi financiare şi să desfăşoare o activitate care se

internaţionalizează şi se globalizează tot mai mult. Activitatea tradiţională de retail, orientată

spre colectarea de depozite şi acordarea de credite, rămâne cel mai adesea baza pe care se

inserează noile activităţi legate de managementul activelor, al titlurilor sau asigurărilor. Noile

tehnologii nu au înlăturat reţelele tradiţionale, chiar dacă situaţia diferă de la o ţară la alta.

Marile bănci sunt actorii principali ai globalizării financiare datorită comercializării

unei game largi de produse şi servicii în lumea întreagă, prin intermediul unor canale de

comunicare diverse şi de mare debit, devenind astfel actori activi ai interdependenţelor

economice mondiale. Ele stimulează şi favorizează constituirea unui sistem internaţional care

tinde spre unificarea regulilor, valorilor şi obiectivelor. Organizarea acestora este tot mai

complexă, iar funcţiile lor tot mai tehnice şi inovatoare într-o perspectivă internaţională.

Aceasta conduce la interconexiunea şi funcţionarea în timp real şi continuu a pieţelor

financiare.

Băncile îşi redefinesc permanent activitatea în secolul al XXI-lea iar peisajul bancar se

conturează în jurul a trei categorii de instituţii: marile bănci multispecializate la scară

planetară, orientate spre retail; marile bănci specializate, de anvergură internaţională, foarte

competitive pe o nişă- cum ar fi banca de afaceri; micile bănci monospecializate, dispunând

de un avantaj comparativ pe o anumită activitate. 21

Restructurarea sectorului bancar răspunde unei logici industriale şi financiare. Cauzele

restructurărilor sunt atât interne, legate de orientarea strategică a instituţiilor, cât şi externe,

legate de evoluţia mediului lor ambiant şi de constrângerile cu care se confruntă; mai mult,

aceste cauze ţin atât de aspecte economice, precum reducerea costurilor, diversificarea

riscurilor, apărarea sau căutarea puterii de piaţă, cât şi de aspecte financiare, precum creşterea

valorii acţionariale, accesul la pieţele internaţionale de capital, protejarea faţă de tentativele de

preluare.

Reglementările bancare se sprijină pe o coordonare tot mai puternică între autorităţi,

pieţe şi instituţii. Axele majore ale reglementării financiare sunt: principiile de guvernare

aplicate în cadrul instituţiilor şi supravegherea exercitată de puterea publică. Instituţiile

bancare în epoca globalizării financiare sunt supuse obiectivelor de rentabilitate financiară,

21 Bari I., Globalizarea economiei, Editura Econonomică Bucureşti, 2005[ Bari, 2005]

20


obiective care au dus la reorientarea strategiilor către crearea de valoare acţionarială. Paralel,

instituţiile financiare trebuie să îşi mărească solvabilitatea pentru a se conforma normelor

internaţionale cu privire la fondurile proprii. Instrumentele de supraveghere, cum ar fi

Acordul Basel II, au cunoscut o evoluţie majoră; totuşi, organizarea dispozitivelor prudenţiale

rămâne încă insuficient adaptată la integrarea şi internaţionalizarea activităţilor bancare şi

financiare. Viziunea asupra riscului rămâne foarte limitată, centrată pe riscul falimentelor

individuale şi ignorând riscul falimentului global al sistemului.22

22 Bădulescu D., Bădulescu A., Aspecte ale globalizării financiare, Analele Universităţii Tibiscus, Timişoara, 2005[ Bădulescu, 2005]

21


B I B L I O G R A F I E

1. Bari I., Globalizarea economiei, Editura Economică, Bucureşti, 2005 [Bari, 2005]2. Basno C., Monedă , credit, bănci, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994 [Basno, 1994]3. Bădulescu D., Bădulescu A., Aspecte ale globalizării financiare, Analele Universităţii Tibiscus,Timişoara, 2005 [ Bădulescu, 2005]4. Bădulescu D., Globalizarea şi băncile, Editura Economică, Bucureşti, 2007 [Bădulescu, 2007]5. Bogdan I., Tratat de management financiar-bancar, Editura Economică, Bucureşti, 2002 [Bogdan, 2002]6. Constantinescu L. A., Operaţiuni şi instituţii de credit, Editura Lux Libris, Braşov, 2010

[Constantinescu, 2010]7. Dardac N., Barbu T., Monedă, bănci şi politici monetare, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2005 [Dardac, 2005]8. Dinu M., Economie contemporană. Ce este tranziţia?, Editura Economică, Bucureşti, 2000 [Dinu, 2000]9. Ioviţu M., Tranziţia la economia de piaţă, Editura Economică, Bucureşti, 2000 [Ioviţu, 2000]10. Rotaru C., Sistemul bancar românesc, Editura Expert, Bucureşti, 2000 [Rotaru, 2000]11. Ruscanu Gh., Pintea A., Băncile în economia românească, Editura Economică, Bucureşti, 1995 [Ruscanu, 1995]

22

potincu veronica cap.1 licenta

Documents