Revista trimestriala de turism montan si drumetie Anul II, numarul 4CUPRINS

Festivalul Enescu si Muntele .............. 3 Obcinele Bucovinei ............................. 5 Retezat: apa, ceata si verdeata .......... 31 Muntii Cernei: Varful Arjana ............ 39 Dobrogea - Gradinile cu flori de pe crestele Macinului ............................ 42 Din Ceahlau panan Hasmas ............ 58 In aflarea Pietrei Vithos .................... 93 Hoinari in Muntii Nemira ................ 104 O ultima zapada in Calimani ........... 108 De la plimbari in jurul Iasiului la campionatul national de turism sportiv montan ............................................ 118 Inceputul (Calimani august 2006) ... 126 Fii om, planteaza un pom ................ 129 Dealul cu salcami de la Voinesti .... 132 Hai cu bicicleta ................................ 133 Primavara pe doua roti ................... 137 Semicerc in jurul Iasiului ................ 142 Plimbare pe doua roti in jurul Iasiului ......................................................... 149 Zendii Tora Apocalipsa ............... 152 Progresia continua si expeditia Pamir 2010 ............................................... 158 Glume montane (si cu animale). 164 Alimentatia stiintifica la plic.... 166 Ursul arctos arctos (ursul) ...............168

Orice persoana care doreste sa devina colaborator este binevenita, iar materialele sunt asteptate pe adresa haipemunte@yahoo.com. Redactor: Mihai Cibotaru Identitate grafica: Elena Cibotaru Webmaster: Radu Clapa Colaboratori: Daniela Achim Claudiu Birliba Ana Maria Brasoveanu Petrica Blajuti Elena Cibotaru Mihai Gheorghe Tudor Ghioc Alexandru Grigoras Valentin Jujea Gabriel Antonie Lazarovici Gabriel Lupu Claudiu Moga Adrian Nastase Daniel Negoita Paul Popa Andrei Raftopol Adi Rangu Lucian Rosu Aurica Scriitoru Rodica Untu Sorin Untu Contact: haipemunte@yahoo.com ISSN: 2067 0842Revista trimestriala de turism montan si drumetie realizata cu sprijinul membrilor Asociatiei de Turism Montan Hai pe Munte! Iasi

WWW.haipemunte.orgReproducerea oricarui material din revista este interzisa fara acordul individual al autorilor. Foto coperta 1 In Memoriam: Adi Rangu (Iasi ) Foto coperta 2 Solitar in Calimani: Mihai Cibotaru (Iasi)

2

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text: Gabriel Antonie Lazarovici

Festivalul Enescu si Muntele (un pamflet adevarat)Va veti intreba, desigur, ce legatura exista intre o manifestare culturala si o drumetie pe munte. Intrebarea este legitima, dar in cele ce urmeaza veti vedea ca este o stransa legatura si anume gradul de civilizatie al combatantilor. Cei care ma cunosc stiu ca am doua mari pasiuni: muzica si muntele sau invers. Deci prezint lucrurile asa cum le stiu din interiorul fenomenului. Inainte de toate sa mentionez ca ultimul Festival Enescu editia a XIX-a a avut loc in toamna anului trecut. Sa o luam metodic. Deci toamna a avut loc festivalul, toamna fiind un anotimp prielnic drumetului. Uite o asemanare! Cine participa la un festival muzical de o asemenea anvergura, in primul rand melomanii, adica cei care indragesc muzica simfonica, apoi cei care considera ca da bine sa te afli in sala de concert (politicieni, ziaristi, oameni de cultura, etc. care de regula nu sunt prezenti in restul timpului in salile de concert) si cei care considera ca este un fenomen monden si vor sa se dea rotunzi. Cine sunt cei care merg in drumetii, sigur cei ce iubesc muntele si frumusetile sale, apoi, indivizi care nu au nici o legatura cu muntele, dar care considera ca e de bon ton daca ajungi cu telecabina (sau chiar pe poteca) pe un platou montan si sa tragi o betie la cabana si intr-o mai mica masura personalitati. Lume pestrita in ambele situatii. Sar putea afirma ca nivelul cultural al celui care asculta muzica simfonica este mai ridicat, dar asta nu inseamna ca cei care merg pe munte nu au o pregatire intelectuala corespunzatoare. Un concert incepe la o anumita ora, ora care trebuie respectata stiind ca vei ramane in sala de concert 2-3 ore deci poti sa estimezi la ce ora se va sfarsi . Si pe munte iti pregatesti drumetia, iti propui sa intri pe traseu la o anumita ora ca sa poti estima la ce ora te poti intoarce in siguranta la cabana, etc. Deci o alta asemanare! In fapt, ce se intampla? O serie de indivizi intarzie sa-si ocupe locurile in sala, desi pe scena festivalului erau prezenti dirijorul si membrii orchestrei. Pe munte unii pleaca cand da Domnul, ca de aceea exista Salvamontul sa ne scape din orice situatie.

3

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text: Gabriel Antonie Lazarovici De la un concert se pleaca dupa ce au incetat aplauzele, dar la noi sunt persoane care o intind spre usile salii de concert in timp ce pe scena se mai afla dirijorul si orchestra care multumesc spectatorilor pentru aplauze. Si de pe munte se pleaca fara a multumi cabanierului pentru ospitalitate. Sunt asemanari? Eu zic ca sunt. Daca esti racit, poti sa mergi la un concert sau pe munte? Sigur ca poti. Este deosebit de placut ca sa ai participarea ta componistica si atunci in timpul muzicii poti sa o acompaniezi cu o tuse alergica sau nervoasa, sa-ti sufli nasul, etc. Pe munte, poti de asemenea sa tusesti, sa scuipi pe poteci, etc. Sugi o bomboana, bei dintr-o sticla si la concert si pe munte, apoi desigur, arunci deseurile pe jos. Soneriile celularelor suna pe munte ca si in timpul spectacolelor. O noua asemanare! Pleci cand vrei in timpul spectacolului si pe munte la fel. Cum arata o sala de spectacol dupa terminarea unui concert? Plina de PET-uri, hartii, pungi. Pe munte ce gasesti? PET-uri, hartii, etc. Alta asemanare! Si as putea continua Rezumand, ce am vrut sa spun prin aceste alegatii, degeaba se fac actiuni de ecologizare (mai bine zis curatenie) la 7 scari, de exemplu, imediat vor aparea alte PET-uri, etc. Daca la Sala Palatului, la un festival de mare tinuta si renume international intalnim acelasi fenomen, situatia este fara iesire. Fiecare va face ce va dori, unii vor arunca gunoaie peste tot, altii, extrem de putini, printre care cred ca va numarati si dumneavoastra, cititorii mei, vor continua sa isi stranga gunoaiele proprii si uneori pe ale altora. Cred ca v-ati lamuritnu este nici o deosebire intre Festivalul George Enescu si muntii patriei. Al dumneavoastra, veteranul (pagina personala web www.veteranul1.ro)

4

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Mihai Cibotaru

Obcinele BucovineiDulce Bucovin, vesel grdin, Cu pomi roditori i mndri feciori (Vasile Alecsandri) Trecusem de atatea ori cu trenul ori masina spre Vatra Dornei ori mai sus, insa pana acum ceva timp niciodata nu-mi pusesem problema de a ajunge in zona aceasta a Sucevei si cu rucsacul in spate. Avand vecini mult mai de seama, cu inaltimi ori nume mai cunoscute, cu povesti poate mai populare ori prezentate ca adevarate destinatii turistice, adevarate land of choice-uri Obcinele Bucovinei au ramas mai mereu in urma, mai mereu necunoscute si ascunse. De fapt asta cred ca e si farmecul acestor munti, adevarate dealuri molcome ori paduri nepatrunse, cu stani risipite si catune ascunse de lume si de vreme, cu masini care au numar de Brodina ori cu scoli in care, in aceasi clasa gasesti copii de la 7 la 10 ani (si nu din lipsa salilor de curs ci din lipsa scolarilor). Cu oameni simpli dar deschisi la suflet, gospodari si mai ales saritori. locului am hotarat sa ne intoarcem cu alta ocazie, cand vom traversa de la Putna la Gura Humorului.

Si poate pentru farmecul zonei si pentru prospetinea si linistea locurilor e mai bine sa ramana asa aceasta zona, care dincolo de drumurile asfaltate reprezinta mici colturi de rai, faramitate si presarate in aceste obcini. Si sunt sigur ca si in Obcina Mare a Bucovinei e la fel de fermecator, spatiul si omul, insa pentru a putea prinde cu adevarat ritmul si pulsul

Situate in nord-estul Carpatilor Orientali romanesti, Obcinele Bucovinei reprezinta, prin particularitatile lor geografice o subunitate distincta a acestora. Ca si limite geografice, Valea Sucevei constituie limitarea nordica, incepand de la izvoare si pana la iesirea din munte, la Vicovu de Sus, pe o lungime de peste 65 kilometri. Limita sudica porneste din valea Bistritei, de la Iacobeni, continuand pe valea Mestecanisului care este afluent al Bistritei, urmand apoi Pasul Mestecanis (1096 m), valea Putnei (afluent al Moldovei, care separa Obcina 5

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Mihai Cibotaru Mestecanisului de Giumalau) si valea Moldovei de la Pojorata pana la Paltinoasa, care separa Obcina Feredeului i Obcina Mare de Rarau si Muntii Stanisoarei. Limita dinspre est este de-a lungul localitatilor Vicovu de Sus - Marginea Solca - Cacica - Paltinoasa, care limiteaza de fapt Obcinele de Podisul Sucevei. Limita vestica este data de valea Bistritei Aurii, intre Iacobeni si Carlibaba, de unde ea se continua pe valea Carlibabei si Pasul Carlibabei, prin care se face legatura cu bazinul Sucevei (la localitatea Izvoarele Sucevei). existente duc pasii mai ales prin padurile ce acopera in cea mai mare parte aceasta zona. Inaltimile medii sunt de 1400 metri in Obcina Mestecanisului, 1250 metri in Obcina Feredeului pentru ca in Obcina Mare (mare doar datorita suprafetei) sa se ajunga la 900 de metri. In fine, ideea de a ajunge in zona a aparut in urma unor mailuri schimbate intre Iasi si Piatra Neamt; cu o saptamana inainte am fi vrut sa ajungem in Tarcau pentru cateva zile insa nu ne iesise planul, asa ca acum incercam sa ne documentam cat mai bine legat de aceasta zona. Cu referinte bibliografice aproape inexistente doar Obcina Mare se pare ca apare in cateva materiale mai ales datorita faptului ca zona este mult mai cunoscuta datorita manastirilor (Sucevita, Moldovita, Putna) din apropiere, cat si poate faptului ca mai aproape de ea se gasesc oarecum inconjurand Obcina orasele Gura Humorului, Radauti, Solca cat si numeroase comune si sate- hotaram sa alocam acestei iesiri o saptamana intreaga. In prima faza ne gandim sa plecam de vineri de acasa, insa toata saptamana a plouat mai mereu, asa ca la un moment dat (cu ochii mereu pe vremea online) suntem cat pe ce sa renuntam la idee. Nu vrem sa avem parte de regrete legate de ratarea unei iesiri pe motiv ca nu am plecat de acasa si am ascultat de meteorologi, asa ca duminica dimineata, sunt pregatit sa plec spre Pasul Mestecanis 23.05.2010 Iasi Pasul Mestecanis varful Mestecanis (1291 metri) pe langa Vf. Oitei (1284 metri) pe langa varful Orata (1380 metri) marginea catunului Delut (aprox 1050 metri). Marcaj banda rosie bun, poate prea des uneori, lungime 17 kilometri, 5 ore. Conform lucrarii din colectia Muntii Nostri publicata acum 24 de ani, mai toate traseele transversale aferente acestor obcini sunt lungi, marcate destul de bine si necesita un efort fizic destul de sustinut pentru strabaterea lor. 6

Cu inaltimi reduse, caracteristica de baza a zonei, de cele mai multe ori traseele

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Mihai Cibotaru cabana care se pare ca a ramas ca in vremurile ei bune de demult, fara modificari sau imbunatatiri se afla o pensiune mult mai eleganta. Stau destul de mult in zona, trebuie sa astept mai mult de o ora, asa ca ma apuc de lecturat descrierea traseului pe care urma sa intram. Din pacate descrierea traseelor este facuta pur teoretic, la fel ca si asa-zisul traseu marcat, in realitate de fapt se pare ca nu prea s-a pus pe acolo piciorul. Daca tura trecuta, prin Hasmas ne-am incapatanat sa tinem traseul matematic, cum aparea el pe harta, aici in urmatoarele zile de multe ori aveam sa ne hotaram asupra directiei de mers studiind terenul si deabia apoi sa ne uitam pe harta doar pentru a ne pozitiona pe teren.

Ceasul desteptator suna pe la ora sase dandu-mi desteptarea; am mai multe variante de ajuns in vatra Dornei dar cea mai eleganta pare o cursa auto care ma lasa in Pasul Mestecanis pe la 1130, sincronizandu-ma destul de bine cu Adi care vine pe valea Bistritei, cealalta vale ce delimiteaza dinspre vest Rarau-Giumalaul de Muntii Bistritei. Gasisem cursa asta doar cu o seara inainte asa ca nu facusem inca rezervare. Nu neaparat problema locului mi-o puneam cat mai degraba a existei acestei curse. Insa am noroc, foarte mare chiar avand in vedere ca e chiar un autocar, mult mai elegant si mai aerisit decat un microbuz. Plecarea e pe la 715 din autogara Vama Veche si in ciuda distantei mari ajung repede, poate putin prea repede la destinatie. Vremea e foarte frumoasa, insa parca soarele stralucitor, care arde pielea ma face sa fiu putin rezervat in privinta mentinerii acestei vremi pana spre seara. Atmosfera pare incarcata si inainte de a ma opri la una din mesele prafuite de la terasa cabanei Mestecanis in asteptarea lui Adi imi caut si las la suprafata pelerina de ploaie si husa pentru rucsac. Alaturi de

Plec de la terasa si urc cateva zeci de metri pe traseu. Ma intind pe iarba continuand lectura in compania unui 7

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Mihai Cibotaru sandwich pe care-l scot din rucsac. E aproape ora unu cand ma intalnesc cu Adi, pentru ca dupa cateva minute sa intram pe traseu. Plecam pe drumul forestier bine continuat ce pleaca exact dintre cabana Mestecanis si cealalta pensiune; vedem urcand si coborand de pe el masini asa ca ne inchipuim ca este folosit des. Mergem cale de aproape trei kilometri pana in zona Varfului Mestecanis. Drumul face stanga, pe directia nord-vest (directia generala de urmat in urmatoarele doua zile) continuand pe forestier. De aici pana in zona Poienii Manaila suntem pe vechiul drum al tatarilor, drum ce lega Maramuresul cu Moldova peste pasul Prislop, prin valea superioar a Bistritei Aurii pana la Carlibaba, apoi pe pintenul Dadului (cu Vf. Dadu) pana la Poiana Manaila si, in continuare, pe culmea obcinei pana la Vf. Mestecanis, de unde se indrepta spre est, pe Obcina Arsenesei, in directia Pojorata Campulung Moldovenesc si mai departe spre est. Singurul lucru care ne iese in evidenta este marcajul foarte bun, aplicat destul de recent pe copaci; in plus apar multe ramificatii, chiar mai multe decat traseele ce apar pe harta noastra in aceasta zona si care sunt la fel bine marcate. Singura problema este poate faptul ca la intersectii s-a folosit pentru scrierea pe sagetile indicatoare din lemn (scandura) probabil un cui, scrisul find astfel destul de putin vizibil. Pe harta apare un singur traseu punct rosu ce coboara in Ciocanesti, insa pe langa acesta intalnim trasee marcate punct si banda, ba chiar si triunghi albastre sau rosii, care duc tot in directia Ciocanesti. Ne gandim ca foarte posibil sa existe o legatura intre aceste trasee si proaspat declarata comuna turistica, rugandu-ne in acelasi timp ca cei ce au facut marcarea sa cunoasca semnificatia figurilor geometrice folosite si a culorilor aplicate. Pe aici se poate foarte bine merge si cu bicicleta, ca mai peste tot de altfel in Obcina Mestecanisului. Ne intersectam cu mai multe drumuri forestiere care coboara atat in stanga cat si in dreapta insa nu avem probleme de orientare caci banda rosie e foarte vizibila. Lasam in urma un indicator (la fel cu scrisul aproape indescifrabil) care arata directia si timpul pana spre varful Orata dupa care incet incet drumul nostru parca intra la apa. Suntem in coborare lina si vedem cum marcajul merge inainte insa drumul a disparut. Ce e mai derutant e ca parca nici in spate nu se mai vede pe unde am venit. Semnele turistice sunt aplicate pe copacii pe care sunt si limitele parcelelor silvice, ba chiar si H-ul limita comunala asa ca avem dupa ce ne ghida chiar si cand trecem printr-o zona in care s-a taiat padurea in urma cu ceva ani, acum zona fiind invadata cu conifere ce sunt parca lipite una langa alta. Prindem o carare deabia ghicita de-a lungul semnelor noastre.

Nu mai consultam harta; stim cu aproximatie cam pe unde am parasit drumul, cunoastem directia de mers pentru ca mereu apelam la busola; acum ne intereseaza doar distanta pe care o strabatem pentru a ne putea pozitiona raportandu-ne la Varful Botosul Mare. Intram pentru cateva sute de metri intr-o zona cu doboraturi unde pierdem repede viteza de inaintare; rucsacii sunt grei fiind la inceput de tura, asa ca ne ia ceva mai mult timp sariturile peste copaci. Dureaza aproape o ora pana iesim din zona doboraturilor; marcajul continua inca o 8

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Mihai Cibotaru bucata pe copaci, intersecteaza un drum forestier, mai apar doua-trei semne dincolo de el dupa care se termina. Marcajele forestiere continua, insa ale noastre au disparut; drumul pe care l-am intersectat vine dinspre vest spre est, deci nu ar trebui sa-l urmam. Prospectam zona si ajungem la concluzia ca cel mai indicat ar fi sa mergem spre nord-est pe drum chiar daca nu apar marcaje. La urma urmei eram pregatiti psihic pentru a nu gasi marcaje aici si deocamdata primii aproape 10 kilometri ii facusem fluerand, cu marcaje pe fiecare copac. Harta ne spune ca am putea cobora spre Delnita, insa incet drumul face stanga mai mult, spre nord; asa ca ne dam seama cum pasii se indreapta spre Delut. La un moment dat, dupa ore apare din senin marcajul banda rosie pe un alt drum forestier, la o intersectie de drumuri de fapt care urmeaza directia vest. In dreapta apare si un triunghi galben (doar cateva semne) dupa care dispare. Parasim banda rosie si mergem spre nord-est in coborare destul de accentuata. gresim, insa pana la primele salase vom mai merge inca ore. Ajungem undeva deasupra satucului, mergand de-a lungul unui gard. Ne oprim intr-un loc cu vizibilitate si consultand harta vedem directia de mers precum si creasta matematica a obcinii ce este in stanga noastra. Zona insa este extraordinar de frumoasa, cerul din albastru senin s-a transformat intr-un gri plumburiu gata gata sa porneasca o ploaie asa ca hotaram de comun acord sa gasim un loc in care sa montam cortul. Campam langa paraul Botos se pare si aproape exact cand terminam de montat cortul vine ploaia. De fapt mai mult o sperietura care ne face pentru 15 minute sa bagam tot bagajul in cort.

Auzim niste glasuri si ne gandim ca am ajuns la marginea catunului Delut. Nu

Apare din nou soarele si aburii pamantului se ridica in vazduhuri. E frumos, mai ales ca in fata noastra se profileaza destul de clar traseul nostru de maine care se pare ca va fi mai mult prin poieni cu deschidere de jur imprejur. Apare si un satean ce cara fan pentru animale care ne confirma directia de 9

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Mihai Cibotaru mers, plus faptul ca foarte rar apar turisti prin zona. De la el aflam ca de anul trecut din vara, de cand au mai trecut sase domni si doamne care cautam apa de baut si care tot asa o mers mai departe spre Lucina suntem primii care vin iarasi dinspre Mestecanis. Ne spune ca putem tine cortul intins acolo pana in septembrie (cand probabil vine frigul) dupa care fiecare isi vede de treburile lui. Suntem si obositi putin (mai mult din cauza drumului de acasa pana in Mestecanis) si infometati (putin mai mult), asa ca trecem pe chestii gastronomice. Tragem tare de produsele posibil perisabile, eu personal avand grija sa cedez cat mai greu indemnurilor lui Adi care ma ispiteste cu toata mancarea din rucsac. Sa mananc de la el inseamna sa-mi ramana mie rucsacul greu, asa ca facem troc: o felie de la mine, o felie de la tine, pe rand pentru a ne usura in mod egal bagajul. Glumim in timp ce molfaim spunand ca in primele zile nu vom putea merge caci vom avea burtile pline pentru ca apoi sa nu ne miscam din cauza ca vom fi infometati ... ordine. Se lasa apusul peste casele rasfirate, asa ca urcam cat mai sus pentru a prinde ultimile raze ale soarelui cum se ascund dupa norii aliniati pe linia orizontului. La inceput suntem reticienti cand vine vorba de vremea de a doua zi, insa odata cu noaptea vedem cum se insenineaza si apar primele stele. Peste noapte deabia adie vantul, e destul de cald afara asa ca se anunta pentru maine o zi frumoasa. 24.05.2010 Catun Delut dealul Obcina Poiana Manaila Varful Chitcaul Mare (1357metri) Herghelia Lucina Varful Lucina (1588 metri) Muntele Hrobi (1507 metri) - Pasul Carlibaba (1225 metri) sat Bobeica (1100 metri) marginea satului Izvoarele Sucevei (950 metri). Aproximativ 36 kilometri, 12 ore de mers cu pauze incluse, marcaj inexistent. Ne trezim devreme, prima data chiar inainte de a rasare soarele insa dupa cateva fotografii adormim la loc. A doua desteptare are loc pe la ora sapte, cand iesim sa alergam cu picioarele desculte prin roua. Face bine la reumatism, zicem noi. Scoatem bagajul din cort dupa care incepem rotitul acestuia spre soare pentru a se usca cat mai repede. Peste noapte au fost afara cam 30 C, in cort trecand de 100 C. Bagam si primusul in functiune pentru o cana cu ceai dupa care incepem sa bagam totul in rucsaci. Ca de obicei, nici in aceasta tura nu constituie o exceptie faptul ca, cu cat consumi mai mult din papornita, cu atat ti se va parea mai greu rucsacul a doua zi, plus faptul ca lucrurile nu-ti vor mai incapea la loc indiferent cat de mult te chinui. Pe la ora 9 dimineata suntem gata de drum. Stim ca marcajul este undeva in stanga noastra spre vest si consideram ca odata reintrati pe culmea principala sa incercam sa-l regasim, avand in vedere ca ieri mai tot tompul ne-am ghidat dupa el, fiind foarte vizibil. Mai salutam un satean in coborare care ne explica cum sa 10

Prindem greu semnal (pe orice retea) si vorbim acasa linistindu-ne sau asigurand persoanele dragi ca totul este in

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Mihai Cibotaru ajungem spre Poiana Manaila, acesta recomandandu-ne sa urcam pe langa magazinul satului. Coboram pentru cinci minute dupa care pe partea stanga se profileaza un drum bine batut de caruta. O luam pe el, mai ales ca nu simtim nevoia neaparata de a trece pe la magazinul celelebru. Intersectam un alt parau ce se varsa in paraul Botus si intram pe un drum si mai batut, unde surpriza, reapare si marcajul nostru banda rosie. Cautam cateva zeci de metri de jur imprejur si un al doilea semn care sa ne arate de unde vine insa se pare ca a intrat in pamant. Doar pe directia noastra apare destul de des, directie care urmeaza un drum de care (tot al tatarilor se pare) ce duce spre varful Obcina si Manaila. un drum si marcajul o ia din nou la stanga. Directia generala si pentru ziua de astazi este nord-vest, asa ca ni se pare oarecum dubios cand marcajul urmeaza directia sudsud-vest. Mergem cale de vreo 200 de metri si vedem ca e in coborare serioasa drumul asa ca ne oprim; scoatem harta, o orientam pe nord si ajungem la concluzia ca de fapt coboram spre Ciocanesti. Destul de nelamuriti (pana acum marcajul fusese ok) parasim drumul respectiv, facem stangaimprejur si o luam spre nord-est. Drumul trece printr-o zona in care padurea a fost rasa asa ca nu avem pe ce copaci sa cautam un marcaj; mergem pret de vre-un sfert de ora pana iesim intr-o poiana de unde in stanga se vede Suhardul ca in palma iar in spatele lui crampee din Rodnei. E simplu sa deosebesti cele doua masive la ora asta: in Suhard mai sunt rare limbi de zapada in schimb ce Rodnei e mai totul alb. Cautam in continuare marcajul, chiar si cand trecem printr-o herghelie de hutuli (imagine cu care ne vom tot intalni pana vom ajunge in Pasul Carlibaba) insa nu dam de el. Ne lamurim si ne dam seama ca suntem pe directia corecta deabia cand observam in stanga Varful Dadu, inconfundabil de altfel (la fel ca Negoiu Romanesc din Calimani) datorita exploatarii minereului de mangan existente aici. Existenta exploatarii e semnalata si in Muntii Nostri asa ca datorita acestui amanunt ne dam seama ca suntem pe directia cea buna. Faptul ca marcajul ducea intr-o cu totul si cu totul alta directie o punem pe seama vre-unui glumet care din exces de zel o fi obosit colorand copacii si in coborare spre Carlibaba (cred) a incercat sa scape de toate cutiile de vopsea. Marcaj haotic si inselator, la fel ca si celelalte 5-6 intersectii de unde plecau alte trasee in vale (lucru vazut in prima zi). Ideea e ca de aici inainte si pana spre capatul celeilalte obcini, a Feredeului marcaj vom mai intalni foarte rar si nu neaparat acolo unde ai nevoie de el. In principiu cam 20-30 de 11

Urcam mai bine de o ora destul de solicitant, pana ajungem iarasi la 1200 metri, deasupra catunului unde am dormit. Marcajul e bun si merge de-a lungul unui drum forestier. Urmeaza apoi o curba de nivel, de unde spre dreapta ghicim casele razlete ale catunului Obcina. Intersectam

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Mihai Cibotaru semne in urmatorii 65-70 kilometri pana la Sadova. avem probleme de orientare: mergem pe directia buna mereu si pe drumul cel mai vizibil, drumul principal. Ajungem in apropierea unui schit (Ioan cel Nou) dupa care trecem pe langa o stana de vaci. Salutam cei 4-5 ciobani si intrebam daca urmam directia corecta. Am trecut pana aici mai aproape sau mai departe pe langa o multime de salase ori stani, asa ca iarna cu skiuri se poate merge doar cu sacul de dormit, fara cort. Mergem corect spre Poiana Manaila, unde ajungem cam dupa jumatate de ora. E aproape ora 13, asa ca luam o mica pauza pentru masa si odihna. Si aici sunt doua stani, in aceasta imensa poiana care ofera o larga perspectiva asupra Bucovinei. Privirea zboara catre siluetele impuntoare ale Raraului i Giumalului de la sud-est, Obcina Feredeului apare catre est cu culmile domoale, varful golas si impunator al Lucinei catre nord, Muntii Rodnei si Suhardului catre vest. Imensa poiana a aparut se pare si ca urmare a indepartarii padurii pentru a mari suprafetele de pasunat, lucru caracteristic acestei zone, avand in vedere faptul ca inaltimile sunt totusi mici, plus numeroasele sate, catune ori salase izolate. Chiar si aici peisajul este completat de numeroase stani si salase, razletite pe intreg cuprinsul poienii. Stam mai mult de jumatate de ora si luam rucsacii in spate deabia cand pe drum trece o caruta, moment in care salutam oamenii si intrebam care e directia spre Lucina. E destul de greu cu orientarea, avand in vedere hatisul de drumuri forestiere, plus faptul ca in fata noastra toate culmile par la fel de inalte si in intregime acoperite de padure. Sunt toate la fel si chiar cu busola in mana e greu de stabilit directia de mers. Prindem un drum care trece exact printr-o alta herghelie dupa care incet incet coboram. Daca ieri intre Pasul Mestecanis si Delut nu am intalnit surse de apa, la fel ca si astazi de altfel, de aici inainte pana la capatul Obcinei Mestecanisului aceasta nu mai constituie o 12

Si cum tatarii au fost multi si au cotropit des partea asta de tara, si drumul pe care au venit ei e bine conturat asa ca nu

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Mihai Cibotaru problema. Izvoarele traverseaza drumul nostru cam la fiecare jumatate de kilometru. Dupa vreo patru kilometri de drum (ne mai prinde si o ploaie scurta de vara, o rafala mai exact doar cat sa ne racoreasca) de depaseste o sareta. Iarasi culegem informatii cu privire la drumul ce duce spre Lucina. Apar ceva confuzii legate de satul si varful Lucina dar pana la urma stim ca sunt cam pe aceeasi directie fata de noi asa ca mergem in continuare catre nord. Inca aproape doi kilometri si parasim drumul bine conturat care isi schimba directia catre nord-est coborand spre localitatea Benia, noi urmand un alt drum care de la distanta se vede cum urca serpuind catre Varful Chitcaul Mare (1357 metri), lasand in stanga Batca Tatarcii (1549 metri). Acest ultim varf mi se pare ca seamana foarte mult cu Ousorul din Suhard, atat formei pe care o are precum si prin modul in care isi individualizeaza altitudinea, delimitandu-se clar de celelalte varfuri din jur. In continuare poieni peste poieni, stani de vaci mai ales dar si de cai care pasc in toate directiile. Din poiana pana aici am mers pe culmea Obcioarei trecand si prin padurea Manailei dupa care drumul a strabatut intinse poieni. Urmeaza iarasi o portiune de doi kilometri prin padure (moment in care vedem si salbaticiunile fioaroase ale Obcinelor, adica vreo trei veverite sarind dintr-un copac in altul) dupa care iesim pe culmea Chitcaului. Iar in vale ... cladirile de la herghelia Lucina. Harta nu prea batea cu realitatea, lasand herghelia undeva in dreapta traseul continuandu-se teoretic pe langa Chitcaul Toncii (1431 metri) dupa care pe culme spre Varful Lucina. Dar suntem deja lamuriti de harta, e doar informativa, cu un marcaj si traseu marcat inexistent asa ca incepem coborarea spre cladirile hergheliei. De la distanta vedem vreo trei angajati , dar cand ajungem dispar cu totii asa ca nu avem pe cine sa intrebam despre directia de urmat. Singurul lucru pe care putem sa-l facem e sa scoatem harta si sa vedem pe unde o vom lua, asta in timp ce citim povestea infiintarii acestei herghelii ce e afisata pe un perete. Asa ca urmeaza o mica istorie: Din punct de vedere geografic herghelia Lucina se afla situata pe valea Lucavei, o mini depresiune aflata in muntii Obcina Mestecanisului, strabatuta de paraul Lucava, un afluent al raului Moldova. Altitudinea medie la care se afla este in jur de 1300 metri.Din punct de vedere teritorial-administrativ apartine de comunele Moldova Sulita, Carlibaba si Izvoarele Sucevei din judetul Suceava. Distanta dintre sediul hergheliei si celelalte localitati este de 7 kilometri catre Moldova Sulita si 20 de kilometri de Izvoarele Sucevei si Breaza. Pana la Campulung Moldovenesc sunt 45 de kilometri, herghelia aflandu-se la nordvest de acest oras. 13

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Mihai Cibotaru Altitudinea la care este situata herghelia este cuprinsa intre 1200 metri si 1590 metri, cat are varful Lucina. Herghelia are 154 de ani de la infiintare, din anul 1856. De la infiintare pana in 1914 herghelia a apartinut imperiului Austro-Ungar, impreuna cu herghelia Radauti. 1807 au fost construite adaposturi pentru tineret, insa acestea au fost distruse in totalitate de incendii in 1813. In anul 1856 s-a infiintat herghelia de cai hutuli de la Lucina sub comanda cavalerului colonel Martin von Hermman, infanterist, aceasta rasa fiind apreciata de armata austriaca, in special de companiile de mitraliori datorita abilitatilor exceptionale de a se strecura pe potecile de munte, pe marginea prapastiilor, dar si datorita faptului ca putea duce o incarcatura impresionanta pe samar, nefiind pretentioasa la conditiile de hranire, prezentand o rezistenta si un grad de adaptabilitate exceptional. Aceasta rasa reprezinta adaptarea perfecta a cabalinelor din regiunea muntoasa a Carpatilor, zona ce cuprinte teritorii din Polonia, Slovacia, Ucraina si Romania. Cresterea s-a realizat pe linii de sange (linii de tata, linii genealogice). La infiintare efectivul hergheliei era format dintr-un armasar si zece iepe, exemplare provenite de la crescatorii din zona. In anul 1875 din motive necunoscute herghelia este desfiintata, insa datorita cererilor armatei este reinfiintata doi ani mai tarziu, in 1877 apartinand armatei. Evolutia rasei hutul a inregistrat progrese deosebite la Lucina pana in anul 1914, in august, cand din cauza razboiului herghelia a fost evacuata din Bucovina in Austria. Tot in acest moment se pierd si registrele genealogice ale hergheliei. La 29 iulie 1919 s-au adus la Radauti 150 de capete de armasari si iepe de reproductie cumparate de la Viena de catre o delegatie a Romaniei. La 10 martie din cauza celui de-al doilea razboi mondial efectivul de 60 de iepe mame, cinci armasari eppinieri precum si o parte din tineretul hergheliei Lucina a fost evacuat la Sambata de Jos, la poalele Muntilor Fagaras. In timpul luptelor care s-au dat in zona hergheliei au ars toate adaposturile pentru animale si toate locuintele. Din aceasta cauza, dupa razboi 14

Inainte de infiintarea hergheliei de cai hutuli, incepand cu anul 1788 Lucina a fost intrebuintata ca pasune alpina pentru tineretul de diferite varste si rase de la herghelia Radauti, fiind sectie de crestere a tineretului cabalin a acestei herghelii. In

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Mihai Cibotaru cabalinele nu au fost aduse imediat la Lucina. Pana in 1990 herghelia a fost sub administrarea CRCCCR (Centrul Republican de Crestere si Calificare a Cabalinelor de Rasa) dupa care a trecut din punct de vedere administrativ la RA Cai de Rasa SA, care in anul 2000 a devenit SN Cai de Rasa SA ramanand aici pana in toamna anului 2002. Moment in care herghelia trece sub administratia Directiei Silvice Suceava. In scopul prezervarii rasei, in anul 1994 s-a infiintat Federatia Internationala a Hutulului (H.I.F.). Si daca oamenii au intrat in pamant parca, noua nu ne ramane dacat sa urcam dealul ce apare in fata noastra, banuind ca dincolo de el se afla goliciunea Varfului Lucina. E aproape 1630. Ne abtinem de la a bea apa din el avand in vedere faptul ca in zona pasc cai, foarte multi cai. Plus ca paraul trece pa langa numeroase grajduri tot ale hergheliei mai sus mentionate. Dupa aproape o ora depasim si ultimul grajd, aflat la baza pantei care ne urca pana pe varf. Suntem aproape pe la 1100 metri, asa ca pana sus avem de urcat aproape 400 metri. Diferenta de nivel cat si peisajul inconjurator si mai ales profilul Lucinei ne fac sa comparam acest varf de 1588 metri (cel mai inalt din Obcinele Bucovinei), cu un alt varf pe care ajunsesem in urma cu vreo trei saptamani, varful Highes (1502 metri) din Hasmas. Ai spune ca sunt gemeni, atat de bine seamana intre ele; doar ca unul are la baza o herghelie renumita. Vazusem panta accentuata si cum eram de ceva vreme in miscare facem la poalele varfului o pauza mai lunga in care mancam ceva si scot ultimele doua mere pe care le mai aveam in rucsac. Stam pe malul unui parau ce-si duce apele la vale unduindu-se de-a lungul numeroaselor meandre, precum un fluviu celebru. Incercam zadarnic sa il identificam insa din pacate harta are destul de multe lacune in ceea ce inseamna denumirile precum si fidelitatea cu care sunt trecute formele de relief. Despre marcaje nu pot spune nimic, mai mult ca sigur ca in momentul in care Muntii Nostri a fost tiparita in 1986 acestea erau in stadiu de proiect si pregatite probabil de a fi efectuate in urmatorul cincinal. E totusi buna si acesta lipsa a marcajelor, e bine chiar si faptul ca aproape dupa vreo 5 kilometri de la plecarea din Mestecanis am dat de doboraturi; in felul asta multi temerari gugulisti isi vor pierde elanul de a murdari zona si isi vor indrepta psihicul dornic de aventuri si adrenalina spre mai comercialul Rarau (care din pacate se pare ca va deveni sau era mai demult- atractia comerciala a zonei, un alt Ceahlaul al Orientalilor ori un Bucegi al Meridionalilor). 15

Drumul nostru serpuieste pana dincolo de deal dupa care in fata noastra apa Lucina. Mergem in continuare in urcare lina, pe un drum ce serpuieste alaturi de meandrele unui parau limpede.

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Mihai Cibotaru E trecut de ora 16 cand incepem urcarea. Sunt numeroase izvoare in zona asa ca tot de pe aici se poate face aprovizionarea cu apa. Important e sa luam apa cat mai de sus, pentru ca v-ati prins, nu?- aproape peste tot sunt cai la pascut. Pana aici se poate ajunge si cu masina, cat mai aproape de grajdurile hergheliei plecand din satul Moldova-Sulita cale de aproape 7 kilometri. Sarim de mai multe ori cursuri de apa care apar din toate directiile dupa care prindem o poteca ce deabia se mijeste prin iarba ce musteste de apa. In fata avem abruptul Lucinei, destul de impresionant. Pe partea dreapta apar ceva stancarii iar prin stanga urcusul pare ceva mai domol urmand liziera padurii ce se ghiceste dincolo de orizont. In prima faza incepem urcusul pe directia matematica cea mai scurta, adica direct inainte. Transpiratia curge siroaie de pe noi asa ca incepem urcusul in serpentine scurte. In spatele nostru cladirile si grajdurile se fac tot mai mici. Creionasem un traseu de cand eram jos si era momentul sa mergem mai mult dreapta spre ceva stancarie ce o vazusem. Ne angajam pe o poteca exact in momentul in care se aud doua-trei tunete. Ridicam ochii si deasupra noastra vedem cum orizonturile se inchid din ce in ce mai mult. Speram ca ploaia (daca va veni) sa nu tina prea mult, caci plouase suficient cu o saptamana in urma, aproape in fiecare zi asa ca speram ca vom avea acum vreme frumoasa. Facem stanga imprejur renuntand pe moment la planul de a ajunge pe Lucina, indreptandu-ne spre padure inainte ca perdeaua de ploaie (ce deja o vedeam venind dinspre Giumalau) sa ne ajunga si sa ne transforme in muraturi. Bate si vantul destul de tare, asa ca sperantele ca totul sa fie o alarma falsa cresc. Sub doi copaci ne oprim, bem o gura de apa si pana sa reusesc sa-mi scot pelerina de ploaie se insenineaza. Murmur ceva printre buze, fericit totusi ca nu e nevoie sa mergem mai departe prin ploaie. Adi se dezechipeaza, eu imi strang pelerina si mi-o bag intr-un buzunar interior de la hanorac (in caz ca ...) dupa care incepem iar numaratoarea. Adica mergem pe calea cea mai scurta si evident cea mai abrupta numarand. Cel putin asta e tactica aplicata de mine: numar pana la cincizeci, pe la patruzeci daca ma mai tin picioarele- uit unde am ramas si o iau iarasi de la zece astfel incat sa ajung cat mai repede sus.

Pe la jumatatea distantei ne intalnim si cu unul din cei doi paznici ai cailor ce sunt insirati pe toata culmea din fata noastra; Adi e in spatele meu cu aproape 100 de metri asa ca fac o mica 16

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Mihai Cibotaru pauza cat sa stau la vorbe cu el. Imi confirma faptul ca proprietarul cailor e Romsilva, si ca mai avem cam zece minute pana sus. Aflu ca cealalta parte, cea dinspre nord-vest e impadurita, asa ca (de data asta si harta arata acelasi lucru) pentru a ajunge la Izvoarele Sucevei ar trebui sa coboram o mica portiune tot pe unde am urcat pentru a prinde un drum ce se pierde in padure. Acesta ar urma sa ne scoata undeva langa o vacarie, dupa care trecand dincolo de Muntele Hrob (1507 metri) sa coboram in pasul Carlibaba (1225 metri) iar de acolo prin Bobeica la ajungem la marginea lumii; adica atat de aproape de granita cu Ucraina, incat de am fi fost Hercule, am fi putut arunca cu o piatra pana la Cernauti. Ajungem sus unde varful e marcat de o cruce iar un transeu din primul razboi probabil merge pe creasta de la vest la est, platoul fiind delimitat la fel de clar si de catre un gard. De la ultimul grajd pana pe varf am facut mai putin de 1 ore.

Multumesc pentru informatii, apare si Adi asa ca e momentul sa predau stafeta la conversatii. Interesant faptul ca toti oamenii pana aici incheie conversatiile cu Doamne ajuta, in timp ce eu tot am incercat variante care sa fie cat mai aproape de realitatea cotidiana: sanatate, spor la munca, toate cele bune etc. Mi se pare ca mai e o aruncatura de bat, insa mai mergem cam un sfert de ora.

A meritat urcusul pana aici, sus pe varf; peisajul e impresionant de jur imprejurul nostru. La urma urmei suntem pe cel mai inalt varf al Obcinilor Bucovinei, care cu toate ca are 1588 metri ofera o ampla perspectiva asupra intregii zone: in stanga noastra spre nord-est intreaga culme a Obcinei Feredeului iar de 17

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Mihai Cibotaru la sud-est spre vest se perinda goliciunea Raraului, varful tesit al Giumalaului, iar in continuare muntii Suhardului dincolo de Carlibaba cu varful cel mai inalt cu urme de zapada inca pe el. In continuare, pierduti in zare sunt Muntii Rodnei, inca albi in aceste zile de sfarsit de mai 2010. Iar jos, in valea de unde am urcat caii pe jumatate salbatici care se bucura de libertate si de natura. De liniste si de aer curat. De viata. unui drum spre Muntele Hrobi. Inca jumatate de ora pana cand drumul parca intra in pamant; noi insa stim ca trebuie sa o luam spre vest, in stanga asa ca traversam saua de dinaintea Muntelui Hrobi (1507 metri) pe sub care mergem si apar primele case din Bobeica. In spatele nostru Varful Lucina de pe care tocmai am coborat, iar spre est alte case, probabil apartinand de Sulita Moldova. Din acest unghi varful e cu totul si cu totul altfel: impadurit pana la varf si cu prea putine variante de a fi urcat cum se intampla pe partea sudica. De aici mai avem cam doi kilometri pana in pasul Carlibaba, kilometri pe care ii facem mai mult sarit garduri, deschizand si inchizand porti, caci in zona nu exista notiunea de drum public se pare. Drumul exista, doar ca trece exact prin curtile si gradinile oamenilor. La inceput eram mai sfiosi pana ce ni s-a explicat intr-o zi ca e normal sa treci prin fata casei altuia prin ograda. Asa ca am luat-o de buna. Ajungem la o intersectie unde salutam un nene. Nu va suparati, mai este mult pana in Bobeica? intrebam; Aici e Bobeica! vine raspunsul dupa care multumim si plecam. O luam in dreapta si-i dam bice cu speranta ca poate vom prinde o masina pana spre Izvoarele Sucevei. Am avut ghinion insa. Ar mai fi vreo 10 kilometri pana la Izvoare insa efortul de astazi a fost destul de mare asa ca e destul de putin probabil sa ajungem pana la capat. Mi-as fi dorit asta in speranta de a gasi o farmacie. Una dintre masele, de fapt ce a mai ramas din ea se pare ca are o infectie. Durerea e uneori insuportabila si cu toate ca am atat eu cat si Adi suficiente calmante, ma gandesc totusi sa nu apara complicatii si la faptul ca ar fi util un antibiotic. Pana atunci ma uit cu speranta in caz ca ... la ceva ketonal forte, variante finale in caz ca-mi iau campii si urlu de durere. Pana atunci tot algocalminul saracul e sfant. 18

Noi insa coboram de-a lungul lizierei padurii pentru ca nu cumva sa pierdem drumul ce ne va duce in pasul Carlibaba si apoi dincolo de Bobeica. Il gasim si dupa doar cateva minute ne intalnim si cu ciobanul de care ni se spusese. Ne explica directia de mers (un pic cam grabit, telefonul ii suna intr-una) dupa care multumim frumos. Foarte repede iesim din padure si ocolim vacaria dar si cainii care se invart in jurul nostru. Iarasi informatii, iarasi sfaturi de la un alt cioban dupa care mergem pe curba de nivel, de-a lungul

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Mihai Cibotaru Dam buna ziua in stanga si dreapta pana ce ajungem la un magazin mixt. Luam o paine, ceva udatura plus ca mai stam la barfe cu un nene care rupe cam greu romaneste. E o limba mai deosebita, un fel de ruso-ucraineana, atat de diferita incat omul ne spune ca nu s-ar intelege bine nici cu rusii nici cu ucrainienii. E o limba locala asa cum a doua zi aveam sa aflu ca exista chiar si numere locale la masini in zona. Strabatem kilometru dupa kilometru si chiar inainte de a iesi din sat trebuie sa ne punem iarasi pelerinele. A inceput ploaia. Din pacate nu e torentiala, nu e o ploaie fulger de vara si cum si cerul e inchis deja planurile negre cum ca va fi sa stam o zi la gura cortului apar in mintea noastra. Mergem de-a lungul unui parau, ce insoteste drumul pe partea dreapta. Abia ajuns acasa am aflat ca se numeste Izvor; nici harta dar nici cei doi oameni intrebati a doua zi nu au reusit sa-mi raspunda. Din fericire ploaia se opreste, iar noi cautam din priviri un loc de pus cortul pe albia paraului. Reusim sa gasim un loc destul de ferit, nu atat de ferit incat sa facem un foc alaturi, dar intr-o poienita frumoasa. Singura problema e ca suntem doar la 20-30 de metri de drum si nu stim exact cat de folosit e acest drum. Insa vom afla in curand ... E putin trecut de ora 2030; gps-ul sa oprit in seara asta la 51 de kilometri parcursi in cele doua zile si aproape 2500 metri diferenta de nivel cumulata atat la urcare cat si la coborare. In principiu maine ar mai fi maxim 4 kilometri pana in centrul localitatii Izvoarele Sucevei, unde se termina si Obcina Mestecanisului. Adica un total de 55 kilometri din Pasul Mestecanis pana la Izvoarele Sucevei, la o aruncatura de bat de granita. Suntem destul de obositi asa ca prima grija in momentul in care se opreste ploaia (cerul senin alungand si temerile noastre legate de vremea rea) e sa intindem cat mai repede cortul. Dupa care impartim frateste chestiile administrativorganizatorice: eu pregatesc primusul si termin de ancorat cortul in timp ce Adi pleaca sa aduca apa de undeva mai de sus unde vazusem un paraias ce venea de sus. Paraul propriu-zis are apa destul de tulbure de la ploaie si mai ales o salba de peturi si pachete de tigari netimbrate de-a lungul albiei.

Poate si din acest motiv la un moment trece pe drum masina politiei de frontiera, ne depaseste dupa care opreste; se intoarce si coboara din ea un subofiter. E la mintea cocosului ca vor sa ne intrebe ceva pe noi (altii nu vad in jur) asa ca ma apropii de masina loc. Saluta, salut, se legitimeaza si incep cateva intrebari despre ce cautam prin zona. Mai ales ca era ziua de luni si nu prea incepusera perioada de concedii. Mi se cere sa ma legitimez si-mi dau seama ca nu am buletinul; ma intorc cu legitimatia de la club pe care am trecut si cenepeu pe langa fotografie si emergency number, asa ca sper sa fie suficienta. Apare si Adi cu bidonul in mana de apa, el fiind 19

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Mihai Cibotaru in regula cu actele. Intr-adevar la prima vedere suntem relativ suspecti; in timpul saptamanii sa intinzi cortul intr-o poienita la marginea drumului ce se afla in linie dreapta la mai putin de 1,5 kilometri cu granita Uniunii Europene. Si oamenii trebuie sa-si faca treaba, la urma urmei asta scrie in fisa postului lor. Pleaca dupa cateva fraze amical schimbate urandu-ne calatorie placuta in continuare. Noi le uram serviciu usor. Ne intoarcem la ale noastre si dupa o mica baie in parau ne apucam de mancat. Teminam ziua cu o cana de ceai fierbinte in cort, uitandu-ne la termometrul ce arata aproape 100 C afara. Peste noapte in cort vor fi cam 140 C. 25.05.2010 De langa Izvoarele Sucevei (950 metri) Pasul Pohonis (1225 metri) Brodina de Sus (880 metri) Varful Obcina (1270 metri) Obcina Cruhlei Dealul Veju Mic langa Poiana Seredna (1381 metri) Distanta 30 de kilometri din care 14 facuti cu o masina de ocazie, 6-7 ore de mers; marcaj inexistent, doar pe harta. Dimineata pe la ora 4 sunt aproape sigur ca o sa mai stam o zi la cort, afara ploua incontinuu; a plouat in mai multe reprize toata noaptea asa ca nu-mi fac sperante foarte mari si ma intorc pe partea cealalta. Pe la ora opt scot capul din cort si nu-mi vine sa cred: afara s-a inseninat, e soare si culmea ... nici nu zici ca a plouat in noaptea ce a trecut. Facem repede bagajul, mancam si mai rapid in timp ce tragem cortul de sub copacul langa care l-am montat aducandu-l in bataia razelor soarelui. De asemenea in timp ce mancam il rotim pentru a se usca cat mai repede. Terminam bagajul fara a mai vedea jeepul politiei de frontiera patruland si sarim gardul inapoi la sosea. Singurul eveniment notabil s-a petrecut pe la ora 7, cand inca nu iesisem din cort. Auzim cum o masina se opreste, se deschide o portiera dupa care un urlet a la Tarzan Uaaaaaaaaiiii dupa care liniste. Adi scoate capul si raspunde cu un da sec; omul ramane surprins probabil de replica si pleaca cu masina. O fi vrut oare sa vada daca mai traim? Sau asa sa fie distractia de marti dimineata in zona? Trebuie sa ne intoarcem intr-o zi cu soare si sa verificam aceasta dilema. Aflasem de cu seara de la politisti ca pana in sat ar mai fi fost vreo doi kilometri (puteam sa fi ajuns si aseara dar aparea problema locului de campare) asa ca dupa jumatate de ora suntem aproape de centrul satului, de unde un drum judetean (nu neaparat asfaltat) pleaca spre Brodina de Sus; un indicator marcheaza inceputul acestui drum: 16 kilometri pana la destinatie. In momentul in care facem dreapta, spre est pe acest drum putem considera ca iesim din Obcina Mestecanisului si ne pregatim sa intram in cea a Feredeului.

Din fericire scurtam mult acest drum pentru ca dupa doar doi kilometri, imediat ce depasim si ultimile case din sat opreste din bunul simt al soferului o masina care ne duce pana in Brodina. Adi vede o masina cu numar de Germania parca si intreaba asa, intr-o doara ce fel de numar are masina. De Brodina ni se raspunde cu un zambet pe sub musteata. Si

20

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Mihai Cibotaru

atunci imi dau seama ca mai mult de un sfert din masinile intalnite fie erau cu numar de afara fie si mai elegant nu aveau nici o placuta de inmatriculare. Asta, combinat cu intrebarea unui mosneag din Brodina, care vazandu-ne cu rucsaci ne intreaba, asa mai pe ocolite, daca nu avem cumva vre-un pistol de vanzare imi fac o idee despre ce se intampla in zona asta uitata de multi. Oamenii cu masina sunt extraordinari de amabili si ne duc pana in centrul satului unde fusese zi de bazar. Cumparam si noi niste napolitane, mai iau un pumn de pastile dupa care intrebam in stanga si in dreapta cam de pe unde ar trebui sa incepem urcarea. Ne invatasem si din alte ture sa intrebam oameni cat mai in varsta, care inca mai cunosc locurile in care au trait, care mai stiu denumirile locurilor. Intrebam pentru mai multa siguranta de vreo trei ori si din fericire ni se da acelasi raspuns cu aceasi directie indicata. Bineinteles ca mai mereu ni s-a sugerat sa luam autobuzul mai degraba pana la Campulung Moldovenesc decat sa o luam peste munti, ca ne mananca lupchii. Avem parte de o vreme deosebita, un adevarat albastru de Voronet ne ofera cerul senin pe care se contureaza cativa ori fotogenici. Alaturi de aceste culori verdele crud al ierbii alaturi de aerul proaspat si curat intregeste peisajul de pastel. Chiar din centrul satului, de langa scoala tinem drumul de-a lungul paraului

Obcina. Vom merge pe drumul paralel cu acest parau pana sub Varful Obcina, chiar pana la izvoarele lui. De fapt din centru satului pana langa poiana Seredna unde vom intinde cortul avem de mers aproximativ 11 kilometri, cu un urcus destul de aprig pe ultima portiune inainte de a ajunge pe Varful Obcina, portiune pieptisa si mai ales prin padure foarte deasa, pe ultima portiune nemaigasind nici o carare. E o caldura sufocanta si astazi, mi se pare ca parca anotimpul calduros a venit prea repede chiar si aici, in nordul de unde se agata harta in cui. Mergem de-a lungul unei vai, trecand cand de o parte cand de cealalta a paraului pe care-l insotim pana sus. Pe partea dreapta sunt case insirate si mai avem de cateva ori ocazia sa dam buna ziua. Dupa aproape 30 de minute lasam in urma noastra si ultimile case si ne angajam pe drumul de exploatare care incepe sa urce din ce in ce mai pieptis. Nu se pune problema lipsei de apa, din fericire este peste tot. Drumul e folosit de curand, ne dam seama de asta uitandu-ne la prospetimea urmelor lasate de drujbe, la mirosul de rasina, de lemn proaspat taiat ce-l simtim in intunecimea padurii si la urmele proaspete lasate de tafuri. Inca jumatate de ora prin padure dupa care incet drumul nostru se transforma in carare, apoi in poteca firava pentru ca in sfarsit sa dispara. Apelam la gps pentru a stabili directia corecta de mers. Ar mai fi aproape 21

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Mihai Cibotaru un kilometru pana sa ajungem pe varf, varf care din fericire imi apare si pe gps. Diferenta de nivel este insa mare si nici urma de carare. Hotaram sa o luam exact inainte, luand aproape in brate padurea tanara si deasa prin care trecem. Transpiram din greu si dupa aproape alta jumatate de ora ajungem pe varful partial impadurit. Identificam in vale Obcina Cruhlei spre care incepem coborarea trecand pe celalalt versant, cel sud-estic al Varfului Obcina care este ras in totalitate, peisajul fiind dezolant. In vale apar mai multe salase, gradini, fanete si mici parcele agricole lucrate. Urcam domol prin poiana imensa care se deschide in fata noastra tinand directia generala a traseului, sud-est. Ajungem in partea de sus a poienii dupa ce la un moment dat trebuie sa trecem prin curtile a doua case. Ne latra cainii dar nu apare nici un chip la fereastra; probabil oamenii sunt jos in sat si nu urca decat odata cu seara cand trebuie sa mulga vacile. Tinem un drum de caruta care uneori deabia se desluseste. Mergem mereu de-a lungul lui caci acesta ne va calauzi pasii si odata ce vom intra in padure. Intrarea se face chiar din spatele unui salas mai izolat situat in partea superioara a poienii. Si aici trecem prin curte la doar 3-4 metri de un dulau urias (legat din fericire). Drumul urca in cateva serpentine si conform hartii credem ca ajungem pe Varful Veju Mic, pe cel Mare lasandu-l in dreapta noastra. Ajungem intro poiana destul de mare dar care simturile noastre turistice nu o detecteaza ca fiind Poiana Seredna. Tinem in continuare drumul pe care am ajuns pana aici si simtim cum pierdem repede altitudine. Prea repede pentru gusturile noastre, avand in vedere ca tot ce coboram urma sa fie urcat la loc. Iesim iarasi din padure intr-o poiana si oprim pe marginea drumului. E trecut de amiaza si simtim ca suntem un pic pierduti in spatiu in ideea ca nu suntem 100% siguri unde ne aflam si mai ales ce avem de jur imprejurul nostru. Simtim ca ar fi trebuit sa mergem undeva mai in stanga, mai spre est, mai ales ca acum simtim cum ne indreptam mai degraba spre vest. Drumul devine din ce in ce mai bun si conform hartii credem ca ne duce exact in localitatea Benia. Ajungem la un nou salas unde alaturi de o pisica batrana si lenesa este de data asta si stapana. O asteptam sa-si caute ochelarii (chiar mi-a placut ideea) si vine sa se uite pe harta noastra. Ne place idea ca stie bine chiar sa citeasca harta, o intoarce in asa fel incat imaginea din fata sa corespunda cu varful ... Feredeului care se 22

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Mihai Cibotaru afla chiar in fata noastra. De fapt e intreaga culme ce se profileaza inainte, destul de greu de urcat direct. Valea pe care am coborat desparte varfurile (dealul) Veju Mic de Veju Mare iar paraul pe care am coborat se numeste Benia iar drumul da, coboara in satul cu acelasi nume. Suntem la aproape 1250 metri altitudine; asa ca urma sa urcam cel putin 150 de metri, cei pe care-i coborasem in ultimele 10 minute. vajaie capul de durerea pricinuita de restul de masea al carui posesor sunt. Ajungem intr-o poiana imensa unde in jurul unui salas vreo 20 de vaci pasc linistite. Intreaga poiana e ingradita si cum vacile sunt mulgatoare e mai mult ca sigur ca pe seara va veni cineva la ele. Un adevarat zid in fata noastra aceasta padure compacta si sincer cheful de a cauta o carare imi scade vazand cu ochii, de fapt simtind cu maselele. Ieri fusese o zi destul de lunga pentru noi asa ca de comun acord hotaram sa ramanem peste noapte aici, urmand ca maine sa continuam spre Varful Feredeului (1477 metri) sau in cel mai rau caz coborarea spre Benia. Montam repede cortul cu toate ca vantul ne cam plimba folia exterioara prin poiana. Facem rost de apa si trebaluim in jurul cortului. E devreme, este deabia ora sase si mai avem mult timp de omorat pana sa ne prinda somnul. Ma bag in cort si atipesc cam o ora, ieri noapte nu putusem sa dorm decat vreo doua ore asa ca ma simteam obosit rau tare. Apare o caruta trasa de un cal si tocmai dupa cateva minute apar si cei doi stapani; avusesem dreptate in legatura cu ora de muls de seara. Pleaca Adi in intampinarea lor impreuna cu aparatul de fotografiat atat pentru a face oficiile de rigoare cat si pentru a cere ceva lamuriri referitor la traseul de a doua zi. Pana la urma ajung langa cortul nostru asa ca am si eu parte de ceva socializare. De la inceput imi place bunul simt cat si generozitatea de care dau oamenii dovada, scuzandu-se chiar ca nu ne pot da decat o cana/sticla de lapte, caci pana si smantana o coborasera jos dimineata. Plus ca spun ei- daca ar fi stiut ar fi cumparat ceva de la magazin din sat. Sunt placut surprinsi, incantati chiar ca sunt oameni care vin de la ceva distanta tocmai pentru a cutreiera dealurile, muntii si padurile in care traiesc de-o viata ei. Si asta cu rucsacul in spate si pentru mai multe zile ... Nu sunt fan al laptelui in 23

Aflam ca pentru a ajunge in Poiana Seredna trebuie sa mergem in continuare pe acelasi drum dupa care la prima intersectie sa prindem drumul din stanga noastra. Multumim frumos, fotografiei pisica lenesa din toate unghiurile dupa care o luam la drum. Drumul nostru se lungeste muuuult spre vest asa ca hotaram sa o luam tot in stilul nostru propriu (adica capcompas drept inainte) sarind vreo doua garduri si cam tot atatea paraie umflate. Facem si o semicatarare pentru cateva zeci de metri si iata-ne ajunsi la drumul forestier ce urca si ajunge, aveam sa vedem, la capatul sud-estic al Dealului Veju Mic. La fel pana sus unde vom intinde cortul apa este la discretie, numeroase paraie sau mici firisoare de apa traversand drumul. Din pacate mie imi

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Mihai Cibotaru general asa ca din respect spunem ca vom trece dimineata pe la ei pentru o cana de lapte eventual. Primim si informatii legate de directia pe care sa o urmam, intelegand de altfel ca pana dincolo de Varful Pascani (1479 metri) ar trebui sa prindem o poteca ce pleaca chiar dintr-un colt al proprietatii lor. Intelegem ca varful Feredeului este intreaga culme din fata noastra, cea pe care o vazusem si de la salasul cu pisica, doar ca inaltimea maxima a varfului nu aveam cum sa o vedem, aceasta fiind dincolo de culmea impadurita din fata noastra. Multumim dupa care pleaca spre casa lor unde ii asteapta munca de seara. cort. Regret, mai ales ca se pare ca in sfarsit voi putea si eu sa dorm ca toti oamenii; adica mai mult de doua ore. Suntem la 1228 metri altitudine. Noapte buna! 26.05.2010 Zona Poienii Seredna (1228 metri) Varful Feredeu (1477 metri) Varful Pascanu (1479 metri) Pasul Pascanu (1250 metri) - Varful Obcina Feredeului (1364 metri) Varful Pietris (1351 metri) Lacul Iezer Sadova Astazi a fost un mic maraton, gpsul aratand spre finalul zilei cam 37 de kilometri parcursi din care vreo doi cu o masina de ocazie in aproape 8 ore de mers efectiv. Am intalnit vreo 15 semne roase de vreme pe traseu, in special inainte de varful Pascanu si pana in pasul Pascanu. O zi in care chiar daca am mers mult, din fericire nu am avut doboraturi sau diferente mari de nivel pe distante scurte.

Chiar daca astazi nu am mers foarte mult oboseala acumulata in cele trei zile isi spune cuvantul, mai ales ca gps-ul nostru s-a oprit spre seara pe la 85 de kilometri parcursi, diferenta cumulata pe altitudine atat pozitiva cat si negativa fiind de 4150 metri, relativ egale. Peste noapte bate vantul destul de puternic si este prima data in tura asta cand regret ca bateria de la mp3 mi s-a terminat inca din prima noapte de

Parerea noastra e ca ne trezim rezonabil insa la ora sapte deja oamenii sunt de mult timp coborati in sat asa ca nu avem cui sa mai multumim. Astazi ar trebui sa ajungem undeva in zona orasului Gura Humorului (ajutati si de masina sau tren de la Vama) asa incat maine sa intram 24

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Mihai Cibotaru in Obcina Mare. Asa ca pregatim motto-ul de astazi: move fast! concluzionam ca am ajuns pe varful ce poarta numele acestei obcini. Urmeaza o mica coborare cu unele momente in care cararea ce ne-a adus pana aici se desparte in zeci de directii; mergem urmarind marcajul forestier, pe care culmea ... la un moment apar si vreo patru marcaje de-ale noastre, turistice. Pierdem cam 100 metri altitudine apoi alta suta. Ceva nu se leaga in mintea noastra, mai ales ca citind descrierile avute la indemana trebuia sa ajungem pe Varful Pascanu fara prea multa coborare. Verificam gps-ul si ne dam seama ca tocmai trecem pe langa el ... il lasam frumos in stanga noastra si cautam sa regasim semnele forestiere, singurele elemente de identificare care pana acum ne-au ajutat urmandu-le. Urcam o poiana si chiar la limita superioara intalnim alaturi de marcajul silvic alte patru cinci benzi rosii sterse de vreme, de-abia vizibile. Ar trebui sa fim in zona pasului Pascanu probabil, mai ales ca suntem pe la 1270 metri. Zona in care ne aflam e plina de drumuri forestiere, iar undeva in mijlocul padurii duduie niste tafuri. Zgomotul este infundat si ne dam seama ca am pierde multa vreme daca am incerca sa ajungem la ele. Plus ecoul ... Prindem cel mai conturat drum posibil din zona si o luam spre est pe el considerand ca acolo ar trebui sa fie pasul. Dureaza 10 minute pana dam de zona respectiva plus stana de vaci ce apare in descrieri. Nu apare descris acolo cainele urias care ne latra si care vine pana in trei metri de noi. Iesim repede din zona de interes a acestuia si luam o pauza; e momentul sa stabilim o noua directie; marcajele (de acum inainte cand fac referire la marcaje e de subinteles ca ma refer la cele silvice ...) o iau in sus, cam abrupt si putin mai spre vest fata de gusturile noastre, asa ca prindem un drumeag de exploatare (se vede ca s-a circulat recent pe aici, dupa urmele proaspete si mirosul de cetina) din stanga noastra. Ajungem in zona unei balti 25

Plecam pe la 9 in directia aratata de aseara de catre gospodina cu care vorbisem; inconjuram intreaga poiana ca nu cumva sa ratam startul si chiar in coltul diametral opus locului de unde am plecat gasim o poteca destul de bine conturata. Pleaca din sud-estul poienii, chiar de la coltul gardului. Poate fi identificata repede avand in vedere ca pe langa ea apar si copacii cu marcajul silvic de delimitare a parcelelor. Suntem cand in coborare usoara cand pe curba de nivel. Verificam distantele si ajungem la concluzia ca pana la varf sunt cam 3-4 kilometri cu o diferenta de altitudine de aproape 200 metri. Asta inseamna mai degraba plimbare, si cum directia e foarte bine conturata (de data asta!) si fara vizibilitate in stanga sau dreapta tragem tare. Cred ca ajungem pe varful Feredeului; nimic nu anunta acest lucru, dar noroc cu gps-ul nostru; arata 1480 metri si cu eroarea de 6 metri afisata

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Mihai Cibotaru

imense, nu prea arata a lac, pe care o ocolim prin stanga iar apoi incepem sa urcam pe un picior care scoate sufletul din noi pentru vre-o suta de metri. Noroc ca e pasune si avem vizibilitate. Conform hartii ar trebui sa dam sus de un drum care sa ne duca pana spre Varful Pietris (1351 metri), insa tot ce gasim e o carare. Se putea si mai rau asa ca urmam cararea ce merge chiar pe liziera padurii si tine directia est. Se face ca ajungem in padure cand noi am fi trebuit sa fim mai sus pe varful dealului, doar ca aici ne-a dus cararea. Norocul vine de la un taf in pozitie de stationare cel vedem printre copaci; o luam spre el si-l depasim indreptandu-ne spre locul de unde vin zgomotele. Apare si al treilea chiar plus cativa muncitori forestieri. Casca ochii cat cepele cand afla ca suntem romani si ne confirma ca directia pe care o gasisem era cea buna; trebuie doar sa o luam direct prin padure in sus, cale de vreo 200 metri si sa prindem vechiul drum militar cum i-a zis omul cararii noastre. Il ascultam, multumim si la drum! Urcam cam 75 metri diferenta de nivel si prindem drumul respectiv, intre timp cine stie pe unde umblase caci intradevar se transformase in drum. Dupa cum aflasem ar trebui sa ne duca pana la Trei

Movile, insa mai avusesem zilele astea experiente de genul asta: gasesti un drum bine conturat care iti apare si pe harta si zice ca te duce pana la capatul pamantului, pentru ca dupa cativa kilometri sa se opreasca brusc de zici ca l-a inghitit apa! Mergem aproape 2 ore pe curba de nivel, trecand de Pietris si Obcina Feredeului (varfurile). Portiunea nu are nici un marcaj dar e imposibil de ratacit, merge chiar pe culme fara a exista posibilitatea de a o lua in stanga sau dreapta; trece prin cateva mici poienite, in general aspectul fiind de drum circulat, fara a exista doboraturi pe el. Ne miscam foarte repede si tragem sperante ca in curand vom ajunge la Trei Movile. E deabia ora 15 si conform gps-ului ar mai fi vreo 9 kilometri pana acolo. Daca drumul e tot asa, intr-o ora jumatate ne-am intersecta cu soseaua ce leaga Sadova de Moldovita gandim noi. Insa drumul nu e deloc asa; odata ce trecem de Varful Pietris incepem sa coboram. Stim ca nu-i bine, deoarece la distanta pe care o mai avem de parcurs orice coborare e continuata mai mult ca sigur de o noua urcare. Doar ca vrem, nu vrem trebuie sa coboram momentan. Padurea e taiata pe aici, lasandu-ne privirea sa treaca de depresiunea Campulungului, 26

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Mihai Cibotaru

pana dincolo de ea, in Rarau. Se vad ca in palma Popii Raraului, Pietre Doamnei si releele de pe Varful Rarau. Exploatarea recenta a padurii ne da batai de cap: asa au aparut mult mai multe drumuri si ne e greu sa hotaram care e cel bun; stim ca trebuie sa mergem mereu spre sud-est asa ca privim cu jale cum pe directia sunt doar drumuri care urca. Urcam si coboram; urcam si iarasi coboram ... poate ar fi trebuit sa tinem culmea prin padure, matematic. Numai ca de acolo venisem tocmai pentru ca nu mai era cum sa mergem. Murmur ceva printre buze gandindu-ma la randurile ce imi spuneau ca drumul e ca o plimbare odata trecut de Pasul Pascanu pana la Trei Movile ... poate asta intr-un alt cincinal! Ne cam saturam de tot ursusul si coborasul asta asa ca hotaram sa o luam pe cel mai bun drum din fata noastra. Vedem cum prindem directia vest dar nu mai incercam sa ne impotrivim firii lucrurilor

... pana si apa curge in directia asta, plus ca nu mai fusesem de mult timp in Sadova. Drumul merge paralel cu un paraias care creste vazand cu ochii; e si cazul caci in curand, dupa mai bine de jumatate de ora ajungem la Lacul Iezer iar de aici dupa alti doi kilometri la marginea satului Sadova. Ne uitam la ceas, e ora 18 fara cateva minute. Suntem luati de un jeep cale de vreo doi kilometri, care mananca asfaltul, soferul lui incercand sa ne repeada pana la autobuzul de Campulung. Il pierdem insa la musteata si dupa inca vreo sase kilometri ajungem la un magazin alimentar.

27

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Mihai Cibotaru Socializam in jurul unei beri si concluzionam ca oboseala e destul de mare pentru a mai parcurge inca vre-o 70-80 de kilometri cat are Obcina Mare, din Gura Humorului pana la Putna. Hotaram sa tratam aceasta obcina cu toata seriozitatea intr-un alt week-end de trei zile si sa punem capat turei aici. De fapt nu chiar aici, caci trebuie sa mai si dormin undeva in noaptea asta. Treburile fiind hotarate ne mai intindem la o bere dupa care facem cumparaturile de rigoare pentru o seara in jurul focului.Vine si ploaia, in rafale asa ca plecam spre locul de campare. Pana ajungem mai mergem inca vreo 5 kilometri. Pe drum exersam imbracatul si dezbracatul pelerinei de ploaie, norii jucandu-se cu limitele noastre. Incercam mai multe locuri unde am putea intinde corturile, dar mai mereu fie e prea aproape de sosea, fie iarba e imensa. Reusim sa gasim pana la urma un loc de cort destul de departe de sosea, pe un tapsan cu vizibilitate perfecta catre satul ce se intinde la picioarele noastre plus posibilitatea de a aduna repede ceva lemne. Prima grija insa e cortul, asa ca la primul moment de acalmie a ploii il si intindem. Folosim si de data asta maceta (din fericire la rupt uscaturi nu la croit drum), adunam lemne cat mai uscate si facem o vatra de foc din ceva bolovani. Cautam doi mai mari pe post de scaune dupa care pornim focul.

Calculam pe harta, socotim pe gps si hotaram ca cel mai potrivit ar fi ca ultima noapte la cort sa fie undeva deasupra Sadovei si locul cel mai nimerit ar fi undeva dincolo de localitate, pe marginea drumului Sadova-Moldovita. 28

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Mihai Cibotaru

29

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Mihai Cibotaru Stam la palavre pana tarziu in noapte, mai ales ca maine e ziua in care ne indreptam spre casa. Peste noapte chiar daca ploua de cateva ori in rafale e foarte cald. 27.05.2010 De langa Sadova Campulung Moldovenesc centru. Aproximativ 10 kilometri facuti pe asfalt, nici o problema de orientare, evident nici un semn. Dimineata e ceata de o tai cu cutitul; Adi nu prea are somn si de la 5 cu noaptea in cap tot se foieste intr-o incercare discreta de a ma determina sa plecam mai devreme. Lenevesc in sac, bucuros ca e o prima noapte pentru mine fara dureri. Fac si eu ochi intr-un sfarsit si ne strangem rucsacul. Cortul meu are cred inca un kilogram in plus de la roua depusa pe el; nu ma mai intereseaza sa-l am uscat pentru deseara, voi fi deja acasa ... Mergem repede pe sosea si fara nici un eveniment notabil ajungem in autogara, dau un tur de curiozitate si vad un microbuz pe care scrie Iasi. Incotro? intreb soferul ... si cand aflu ca in cinci minute pleaca spre Iasi mai ca-mi pica fata, in sfarsit un lucru care se potriveste cu o precizie germana. Urc rucsacul in spate, ma urc si eu dupa ce-mi salut prietenul dar cand sa ma asez pe scaun hop si Adi langa mine cu planurile motificate si cu Suceava trecuta in agenda. Ce a mai urmat? Caldura mare, ajuns acasa, baie luuuunga dupa care o plimbare cu fiu-miu prin oras. Nu prea am povestit cum a fost pe munte, de acuma nu mai are rost, poate lumea sa si citeasca. Concluzii tehnice: marcaj inexistent, foate importante parerile oamenilor cu care te intalnesti prin zona, e bine sa tii cont de ele, in jur de 107 kilometri au cele doua obcini fara transferul de la Izvoarele Sucevei la Brodina de Sus, cu 5700 metri cumulati altitudine in urcare si aproape 6000 metri in coborare. Iar pentru data viitoare Obcina Mare care cu o lungime de aproximativ 7080 kilometri merge parcursa cam in doua trei zile pline; pana atunci ... mai multa miscare ...

30

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Ana-Maria Brasoveanu

Retezat- apa, ceata si verdeataData: 21-25.05-2010 Traseu: Ziua Z0: Rausor Saua Ciurila Cabana Pietrele- Cabana Gentiana Ziua Z0+1: Cabana GentianaCabana Pietrele Lacul Gales Taul dintre Brazi Cabana Gentiana- Cabana Pietrele Ziua Z0+2: Cabana Pietrele Saua Ciurila Rausor Am fost: Adi, Flor, Mihai B, Marius, Razvan, Mihai M, Cosmin, Radu, Alex, Daniel, Ana-Maria, Stefan, Alin. Am plecat din Bucuresti cu masina lui Alin de-abia la 5 seara si am ajuns noaptea in Rausor. Ne-am cazat la pensiune iar dimineata dupa micul dejun ne-am inhamat cu rucsacii monstruos de grei si am pornit la drum. Am prostul obicei sa car o gramada de lucruri inutile si mancare de 2-3 ori mai multa, iar de data asta am mai carat in plus si primusul cu butelie, cratite si supe la plic, pe care nu le folosesc de obicei, dar daca asa scrie in conditiile turei, zic si eu unde-i ordin, cu placere! Una din regulile de mers pe munte este ca la un grup mai mare e musai sa ai cate-un caine de ghid. Aveam marea onoare si nesperatul noroc sa il intalnim pe Potecuta un lungan negru mustacios, cu fundul si sprancenele crem, un excelent alpinist si bun cunoscator al potecilor de munte. Ziua e umeda, iarba si mai si, ceata cocheteaza cu padurea, iar noi avem cam 3 ore de mers pana la Cabana Pietrele. Mergem intai pe cruce albastra, pe langa partia de ski apoi intram pe drum forestier strajuit de brazi si bine tapitat cu iarba deasa verde intens. Treptat drumul devine apos ca apoi sa intalnim suvoaie de apa care se scurg pe carare. Iarba musteste de apa, calcam pe smocuri ca sa nu ne udam la picioare prea mult si prea repede. Retezatul isi etaleaza colectia de bijou-uri asa ca admir din mers flori galbene cu frunza lata si lucioasa, bolovani cu pete irizate verzi albastrui, luminati de apa, ce par niste agate uriase dar si licheni creponati si colorati crescuti pe stanca. Facem pauze destul de lungi si dese, imi sprijin rucsacul de fiecare stanca mai rasarita in asteptarea celorlalti si fotografiez minunatiile proaspat spalate si inviorate de ploaie.

Cum s-a intamplat: Vineri mi-am luat o zi de concediu. Desi se anunta vreme urata cu ploi si ceata preferam sa imi petrec week-endul prelungit de Rusalii pe munte intr-o tura organizata de Adi. Daca stai sa te gandesti de plouat oricum ploua, si de ce sa te plictisesti in casa, cand poti sa te plimbi pe munte cu un grup de amici?

31

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Ana-Maria Brasoveanu

Din Saua Ciurila schimbam marcajul cu banda galbena si mergem un pic pe Culmea Lolaia pana la Masa Capcaunului o aglomeratie de stanci aurii in jurul uneia mai mari si netede ca un platou, strajuita de un copac stramb si uscat, furculita capcaunului probabil.

De aici incepem sa coboram pe o panta de stanci spre Cabana Pietrele unde facem popas de o ciorba delicioasa de

cartofi cu afumatura. Nu stam mult, am intarziat destul de mult pe drum, la fiecare ora pierdem cate 20 de minute, asa ca plecam spre Gentiana cu inca un caine dupa noi: Zombi, un scandalagiu cu chica blonda, mare ajutor de cabanier la Gentiana. Drumul dintre cabane e marcat cu banda albastra si pavat cu pietre mari pe care se revarsa suvoaie de ape. Incercam sa ocolim cursul iar cand nu avem cum, facem echilibristica pe pietrele umede si alunecoase. La Gentiana Adi ne anunta ultimele informatii cu privire la traseul spre lacul Bucura, traseul propus initial in descrierea turei: impracticabil, cu zapada multa pe o panta accentuata si cu trecere pe sub o cornisa. Urmeaza decizia care a declansat razmelita: ramanem la Gentiana ca nu putem trece toti. Dar e de-abia ora 16 si ce faci cu un grup de barbati in proportie covarsitoare, plin de energie si care a batut cale luuuunga musai sa vada Lacul? Si la urma urmei cui i-ar conveni sa isi strice programul si traseul pentru care s-a pregatit, din cauza altora mai nepregatiti? Si apoi de ce sa renuntam unii pentru altii cand putem face fiecare traseele dorite fara sa ii fortam pe restul? Adi nu are solutii de criza sau variante ocolitoare, asa ca scindarea 32

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Ana-Maria Brasoveanu echipei este amanata inca 45 de minute pana la Bordul Tomii, de unde se poate aprecia mai clar situatia. Pe drum ne intanlim cu un cuplu in coborare de la partea urata a traseului care ne confirma ipotezele spuse de salvamontisti. Dar Mihai B si Marius, sunt hotarati sa mearga pana la capat, asa ca fiecare din grup trebuie sa decida ce face: Merge la Bucura sau ramane la Gentiana? Este exact genul de situatie in care orice decizie as lua tot o sa regret. Cateodata as vrea ca Dumnezeu sa imi spuna clar care e cea mai buna solutie, dar El respecta atat de mult omul si dreptul de a alege liber incat ne lasa sa ne exersam puterea de a discerne. Cei mai multi s-au decis pentru Bucura, cu Adi a ramas doar Flor si Alin. Imi doresc mult sa ajung la Bucura, ideea de a ramane la cabana de la 4 pm nu imi place deloc, dar oare e intelept sa iau o decizie gandindu-ma numai la mine si la dorintele mele? Plus ca intr-un grup de 9 barbati tineri eu as fi elementul cel mai slab si probabil la fata locului as fi o povara, cu atat mai mult cu cat am antecedente la alunecat si cazut pe pante inzapezite.

33

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Ana-Maria Brasoveanu

Ceata devine plumburie in jurul lui Alex care asteapta definitivarea echipei. In concluzie cu inima indoita decid sa ma intorc la Gentiana. Si daca tot ne-am divortat se face si partajul cainilor: cum Zombi a ramas la Gentiana, Potecuta pleaca spre Bucura. Ajunsa in cabana tot nu am liniste: am inima grea si o senzatie de frica si neagra presimtire imi tine gandurile legate de grupul plecat. Ma rog cu palmele presate pe fata: Doamne Isuse, fie-ti mila si ai grija sa nu pateasca nimeni nimic, dupa marea ta indurare! In zilele urmatoare aveam sa aflu ca Dumnezeu imi ascultase rugamintea: desi avusesera ceva probleme, toti erau teferi. Pentru multi toate astea pot parea coincidente sau intamplari fericite. Pentru mine e un sir de minuni bazat pe o relatie de dragoste si dependenta si comunicare zilnica cu Hristos. Ce singura m-as simti fara El! La cabana, nea Mircea cabanierul cu inima ca painea calda proaspat scoasa din cuptor, ne-a facut focul in camera de ne-am uscat hainele si bocancii si am dormit regeste. Numai ca nu am scapat de dandanale: Alin spune ca se simte rau, ca e hipertensiv si si-a uitat pastilele acasa si ca vrea sa coboare in Cirnic. Asa ca a doua zi

iar facem sedinta: Adi trebuie sa coboare cu el ca nu il poate lasa singur, daca i se face rau pe drum? Intrebarea e ce facem noi doua ca sa nu avem toata ziua pierduta in asteptare? Ture scurte in jurul cabanei pana vine Adi - nu-mi convin mie, tura lunga fara Adi nu vrea Flor. Facem un compromis: mergem toti pana la Cabana Pietrele 45 minute si acolo intrebam la Salvamont daca au ceva medicatie si solutii pentru bolnavii de inima. Daca cei de la Salvamont il pot ajuta pe Alin, plecam spre Lacul Galesul, daca Adi trebuie sa coboare cu el, regandim traseul. Alin se simte mai bine, si de la refugiul Pietrele, un salvamontist pleaca cu el spre Cirnic. Noi trei negrii mititei ramasi o taiem spre Lacul Gales pe poteca cu triunghi albastru ce se desprinde din cararea care leaga cele doua cabane, cam la 15 minute de cabana Pietrele. Ajungem la raul Pietrele ce coboara in spume albe treptele de stanca. Il traversam pe un pod de lemn si intram pe marcaj triunghi rosu de unde mai avem circa 3 ore pana la Gales. Se pare ca am nimerit intr-o zi festiva: Craiasa Apelor e in vizita la Imparatul Verde, pentru ca acesta si-a pregatit palatul cu imense covoare pufoase tesute cu nenumarate soiuri de muschi, 34

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Ana-Maria Brasoveanu covoare care acopera deopotriva pamant, stanci si copaci cazuti. Drumul e marginit cu fasii de macrisul iepurelui cu inimioare acrisoare de un verde crud drept frunze si flori gingase si timide. Trunchiurile copacilor sunt de asemenea imbracate in licheni si muschi. Craiasa nu se lasa mult asteptata: isi anunta venirea cu suvite de ceata si apoi paseste in suvoiaie reci pe vai si poteci, lasand in urma trena de burnita sa ne umezeasca hainele. place. Ce plictisitor poate sa fie sa dai numai de zile insorite, si mai ales in camp deschis! Asa, trag gluga pe cap si respir aerul curat si parfumurile umede ale padurii, si imi limpezesc privirile pe culorile inviorate de ploaie. Al doilea pod de lemn ne trece peste raul care se scurge din Lacul Gales, asa ca nu ne mai departam prea mult de firul vaii, urmand poteca marcata cu triunghi rosu. Iesim din padure, traversam ceva pete de zapada, apoi urcam pe lespezi udate de ape si bordate de jnepeni, pana la o superba poiana intr-o caldare larga, care imi starneste, prin splendoarea ei, toata gama de onomatopee disponibile. Ne energizam un pic cu ciocolata si plecam mai departe, portiunile cu zapada sunt ceva mai mari, dar si ceata din ce in ce mai densa. Ajungem repede la destinatie. Lacul ne intampina ursuz, incomplet dezghetat, dar frumos in aroganta lui. Mancam ceva de prin rucsaci, putin si repede pentru ca incepe sa cearna o mazariche scurta iar Galesu si-a tras cortina de ceata densa si innegurata si nu mai vedem mare lucru. La intoarcere ne intanlim cu vre-o doua grupuri ce intentionau sa treaca in Valea Rea de la lac, dar noi suntem in coborare accentuata grabiti si de amenintarea ploii care se declanseaza mai serios dupa 20-30 de minute. Ne intoarcem pe acelasi drum, dar cum eu imi doresc foarte mult sa vad si Taul dintre Brazi, ne oprim la intersectia cararii cu poteca marcata prost cu punct rosu. Sunt doar 10 minute pana la Tau si ploua, asa ca Flor si Adi raman sub un copac, las rucsacul si iau betele lu Flor si plec singura cu avertizarea lui Adi: Daca nu esti inapoi in 25 de minute, vin dupa tine. O iau la fuga pe carare ca sa am mai mult timp de poze si ajung la un raul Galesul care curge furios in cascade. Imi fixez bocancii pe bustean cu betele, ca sa nu fuga, pentru ca daca alunec si cad, o sa ma lovesc de 35

Poate sunt masochista, dar desi incep sa ma ud la picioare imi place muntele si padurea si ceata si ploaia imi

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Ana-Maria Brasoveanu

stancile de jos din rau, o sa ma ud toata si o sa plec si la vale in sirul de cascade, trasa de curentul destul de puternic. Nu stiu cum am scapat, inghit in sec si respir adanc sa imi asez cumva inima inapoi in piept si sa dau afara golul din stomac, si iar o iau la fuga. Taul e ceva de vis: o oglinda verde din marginile careia tasnesc trunchiuri de brazi si ciufuri dese de jnepeni, cu iarba mlastinoasa prin jur. E atat de salbatic si ciudat prin frumusetea si linistea lui, se aud doar picaturile de ploaie care ii ciupesc luciul, incat uit de timp si de tovarasi. Ii dau ocol si il pozez din cate unghiuri pot, ca apoi sa tresar speriata la gandul intoarcerii. Dar dupa ce m-am invartit de cateva ori pe aici, sa ma bati daca mai stiu pe unde am venit. Parca as avea amnezie asa mi s-au resetat toate punctele de reper si amintirile de acum 8-10 minute. Auzisem eu ca sunt locuri unde ielele vrajesc pamanteni prin muzica si frumusete ca sa le ia mintile celor ce cuteaza sa le incalce taramul, si probabil Taul acesta era locul lor de scaldatoare. Imi fac curaj si iau la rand cele 5-6 poteci care mi se pare mie ca le vad, ca de punct rosu nici nu poate fi vorba sa fie vreunul. Cand o fi disparut? Dar fiecare poteca ma duce la cate o cascada care mai de care mai apriga si

mai balauroasa. Nici urma de bustean nici in amonte, nici in aval. Si de fiecare data o iau inapoi spre Tau si incerc alta poteca. Dupa un timp incep sa incurc potecile ca nici nu mai stiu pe care am fost si pe care nu.

Pentru un experimentat in orientare, om cu fler si busola interioara, poate parea ilara brambureala asta a mea, dar la momentul respectiv nu am vazut nimic amuzant. Un urs mai lipsea sa ma 36

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Ana-Maria Brasoveanu fugareasca prin prejur. In cele din urma da peste mine unul din grupurile intanlite mai devreme, se intorsesera din drum din pricina ploii, unul din ei ma conduce pana la bustean. Dar nu mai am curaj sa trec inapoi tot pe acolo, mi-am luat portia de adrenalina pe luna asta, asa ca prefer sa ma duc cativa metri mai sus si sa trec direct prin rau, cautandu-mi puncte de sprijin cu betele, ca sa nu ma zboare curentul. Apa aveam deja in bocanci, o improspatez cu ocazia asta. i-am speriat, isi imaginasera ca am cazut pe undeva. Drumul de intoarcere e mai rapid, de la ultimul pod, podul peste raul Pietrele, mergem in stanga, pe langa rau, pe triunghi albastru printre statui stranii formate din radacini imbracate in muschi. Apoi am intrat pe banda albastra, drumul care unea Gentiana de Pietrele tocmai la timp ca sa prindem ultimii doi din ratacitorul grup plecat la Bucura. Ne oprim in poteca de vorba pentru schimb de impresii. Se hotarasera sa innopteze la cort la Pietrele ca sa plece a doua zi devreme si sa ajunga mai repede la masini. Da, numai ca o data ce Alin plecase, eu nu mai aveam masina cu ce sa ajung la Targoviste, asa ca trebuie sa ma agat de alta masina care pleaca in directia aia. Adi imi spune ca pot sa o iau inainte la Gentiana, sa imi strang lucrurile si sa cobor sa dorm cu ceilalti. Zis si facut: bag viteza, imi strang rucsacul, imi iau ramas bun de la Nea Mircea, dai-ar Domnul sanatate! si o iau la topaiala din piatra-n piatra. Radu ma asteapta in fata cabanei pentru ca n-as fi nimerit locul de campare. Imi bag rucsacul in cort si mergem la cabana sa mancam ceva fierbinte si lichid. Sunt uda la picioare si mi se face frig, Alex imi pune pe umeri polarul lui, ca mancam cu tremurici. Oricum nu rezist mult, seara se lasa frig, ma retrag in cort, am talpile albe si creponate ca toata ziua am mers prin apa, dar ma schimb de haine si ma infasor in moliciunea sacului de puf ca un cocon. Ma incalzesc greu, imi simt membrele amortite, dar in cele din urma adorm cu fermoarul deschis de caldura. Dimineata sunt prima care ma trezesc si dau scularea tuturor. E soare, e cald, zdranganit de cratite si primusuri, scuturat de corturi, harjait de fermoare, nimeni nu se indura sa plece. De-abia pe la 11 se urnesc pe acelasi drum, cu necaz ca uite acum la plecare se indreapta vremea. La Rausor ne intanlim si cu Adi si Flor, mai matinali, si ne impartim pe masini. 37

De partea celalta ma asteapta Adi: Hai ca sa vezi tu ce ti-o iei la cabana! Iau o mutra de catel batut si zic cu juma de gura: Dar .... m-am ratacit! De parca asta ar fi vreo scuza. O iau inainte si imi pare rau ca

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Ana-Maria Brasoveanu Plec cu Daniel si Alex spre Brasov, dar nu mai am nici-o sansa sa prind ultimul autobuz spre Targoviste. Iau un maxi taxi pana la Sinaia si la 10 noaptea faceam autostopul spre Targoviste. Cuplul de targovisteni tineri si inimosi ma duc pana aproape de bloc. Ei spun ca gesturile de omenie sunt normale si de la sine inteles, dar ce mai e normal pe lumea asta? Cand inimile deschise sunt din ce in ce mai putine la ce se mai raporteaza normalul? La ideal sau la majoritar? Si cand majoritara devine indiferenta si individualismul se cade sa apreciem si sa rasplatim idealul, pana nu se imputineaza de tot. Ii sunt recunoscatoare Lui Dumnezeu, ca totul s-a terminat cu bine si de data asta. Sunt situatii pe care incerc sa le evit cum pot si cateodata nu am incotro. Stiu ca nu ar trebui sa risc, dar nu pot sa imi traiesc viata incatusata de frica. Nu-I cer minuni, dar oricum sunt dependenta de El cu fiecare respiratie care si asta e o minune, la fel cu ploaia, cu iarba care creste si se usuca, cu frumusetile efemere si durerea si mai efemera.

Dupa cum spuneam, traiesc zilnic un sir de minuni, si tocmai m-am intors dintr-una: Retezat!

Doamne ce pustiu e un oras noaptea! Rar trece cate o masina si nu in directia care trebuie. Hoteluri sunt in centru, pe aici nici magazinele nu mai sunt deschise. Fac semn la niste faruri, ca pe bezna nu vezi cine e-nauntru, si in sfarsit opreste o masina. Trimit sms lui Alex ca am plecat si sunt bine, ei aveau sa ajunga in Galati de-abia in jurul orei 2. 38

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Valentin Jujea

Vrful Arjana (Muntii Cernei)Plecam devreme de acas din dorinta de a scpa de cldura si ajungem devreme in gara din Herculane unde ne ntlnim cu alti prieteni dornici de calatori si, dup ce bem cteva cafele ne urnim. Alegem o alta poteca spre vrf, una mai putin stiuta de strini. Vom merge spre Arjana din satul Valea Bolvasnita. Putini stiu de acest sat si de faptul ca ofer acces mai lejer spre creasta Cernei. Sunt locuri cu oameni primitori (sunt banateni doar) si gata sa-ti dea sfaturi daca ntrebi. Aici am aflat si eu multe despre aceste locuri. Intram in sat si ne oprim sa luam apa caci de la iesirea din sat nu am mai gsit izvoare pana spre Parvovita, care este la poalele Arjanei. Umplem sticlele si dup doi kilometri de mers cu masina ne oprim. De aici continuam fara ele. Parcam langa o cariera (credem caci n-am ntrebat ce fac acolo), ne luam rucsacii si la drum. Drumul de carute pe care mergem de acum urca spre ctunele de la poalele Arjanei: Dobraia, Bedina, Poiana Lunga si spre satele dinspre Cornereva: Globuru, Bogltin si Topla. In 15 minute de mers ajungem la paraul Belareca, l traversam si mergem in continuare pe acelasi drum care ncepe sa urce si la prima rscruce facem dreapta. Nu mergem nainte caci ne duce spre Globuru si mai apoi la Bogltin. Urcam, urcam si dup ceva timp iesim in loc deschis, de unde Arjana ne zmbeste sagalnic. Cu cat naintam cu att pare mai aproape. Am ajuns in Parvovita, asa numesc aceste locuri oameni din Bolvasnita, caci cei din Bogltin ii spun Prislopul.

Suntem cam la jumtate de drum de vrf dar greul acum ncepe. ncercam sa ne tragem sufletul caci sunt cam 36 de grade la umbra dar flcul meu, Darius, nu ne las asa ca la drum. Zarim Piatra lui Manta, Piatra Zmeului dar cam pe fuga 39

Revista trimestriala de turism montan si drumetie Text&foto: Valentin Jujea mare ca o plcinta si doar partea spre vest arata ca un vrf. Motiv de pauza. Cei care au venit cu noi sunt la prima drumetie si, in timp ce ei privesc minuntiile din jur, ncercam sa aflu daca vor rezista pana sus. Mergeam de 3 ore. Pentru mine este putin, pentru ei poate era mai mult dect puteau dar au vrut Arjana, Arjana primesc. M ntorc spre Muntii Mehedinti si vad peste Geantul Arjanei nori negrii. Nu-mi place dar continuam. Am batut atta cale ca sa renuntam din cauza ploii? Nu ! Ne ridicam si ncepem sa urcam din nou si ajungem sub vrf, partea cea mai usoara- striga ceilalti si hotrsc prin vot ca meritam o pauza, Inclusiv subsemnatul Cam multe pauze- zice Darius Cam scurte - striga toti in cor inspaimantati de gandul ca Darius ii va pune pe fuga iar.

caci Darius parca buse kerosen. Ne tinem de el cam greu si cei din grup erau deja cam departe asa ca l strunim nitel si dup ce ne regrupam, bem ceva apa , admiram locurile si refacem si rezerva de apa. Gsim izvorul usor caci este chiar la mar