Etica reprezinta teoria sau studiul filozofic al moralei, calitate in care se ocupa de studiul

principiilor, normelor si valorilor morale, de studiul originii, dezvoltarii si justificarii

continutului lor. Se mai numeste si "filosofie morala", alcatuind impreuna filosofia

politica, ceea ce se cheama "filosofie practica". Ea cauta raspuns la intrebarea cum

trebuie sa actioneze individul in raport cu sine insusi, cu semenii sai si cu lumea din jur.

Numele disciplinei vine de la cuvantul grec "ethos" care inseamna "obicei", "caracter",

"comportament".

Etica medicala se ocupa de normele morale si comportamentale ale celor ce ingrijesc si

trateaza bolnavii. Ea defineste obligatiile si sarcinile de serviciu, modul de conduita in

raport cu bolnavul, responsabilitatea fata de reusita actului medical, calitatile psiho-

morale ale personalului medico-sanitar: cinstea, solicitudinea, spiritul de daruire.

Cel care a utilizat pentru prima data termentul de "deontologie" a fost Jeremy Bentham

(1748-1832), in lucrarea sa "Deontology or science of morality" ("Deontologia sau stiinta

moralei"), aparuta postum in 1834. Bentham opune adjectivul "deontology"- in sensul de

ceea ce trebuie sa fie, ceea ce trebuie respectat, celui de "ontology"- in acceptiunea de

ceea ce exista, ceea ce este.

Termenul de "deontologie" provine din doi termeni grecesti: "deontos"- cea ce se cade,

ceea ce este necesar si "logos" - stiinta. El desemneaza, in sens larg, acele teorii etice care

se ocupa de studiul datoriei morale, al originii, al naturii si formelor acestora, in calitate

de componenta a constiintei morale.

In sens restrans prin deontologie se intelege un ansamblu de norme (datorii, reguli)

morale specifice unei anumite profesiuni (medicina, drept, stiinta).

In domeniul medicinii, la locul de munca, asistenta medicala trebuie sa manifeste un

respect deosebit fata de colegii săi. Ea isi va desfasura activitatea cu respect și cu

demnitate față de colegi și ii va trata indiferent de starea lor socio-economică, rasă, sex,

vîrstă etc.

În condiţiile de azi fiecare asistentă medicală lucrează într-un colectiv, mai mare sau mai

mic, care îndeplineşte sarcina de importanţă statală: ocrotirea sanataţii oamenilor.

Realizarea cu succes a acestei sarcini este asigurata de controlul şi responsabilitatea

reciproca a intregului colectiv şi a fiecarui membru al lui in parte.Dezvoltarea continua a

ştiinţei şi tehnicii medicale, diferentierea si specializarea diferitelor tiputi de asistenţa

medicala fac sa crească importanţa principiului colectiv de acordare a ajutorului medical.

Un chirurg oricit de experimentat, nu poate sa activeze de unul singur fără asistenţii

calificaţi, asistenţa de chirurgie, fără anesteziolog, fără eforturile personalului medical

ocupat cu îngrijirea bolnavului după operaţie. Importanţa muncii colective sporeste şi

mai mult cu referire la lucrul ştiinţific deoarece efectuarea cercetărilor complexe şi

anevoioase cu forţele unui singur om este practic imposibila – această muncă prin esenţa

sa trebuie să fie colectivă.

Nivelul modern de dezvoltare a medicinei prevede participarea în lucru curativo-

profilactic nu numai a medicilor de diferite specialitaţi şi niveluri profesionale, dar şi a

diferitelor instituţii medicale. Activitatea medicală are deci un caracter colectiv. Vom

menţiona că în sistemul ocrotirii sănătăţii exista în prezent aproximativ 170 de specialităţi

medicale şi mai mult de 100 de specialităţi ale lucrătorilor cu studii medicale medii.

Munca eficientă a colectivului medical e de neînchipuit fără respectarea unuia din

principiile importante ale deontologiei – stabilirea relaţiilor etice şi profesionale

corespunzătoare între medici, între lucratorii medicali cu studii medii şi personalul

medical inferior.

Baza activităţii sociale a oricărei instituţii medicale este reprezentată de colectivul secţiei

sau al cabinetului. El se ocupă în mod direct cu deservirea medicala a populaţiei.

Realizarea acestei sarcini importante depinde nu numai de pregatirea profesionala dar şi

de educaţia fiecarui colaborator, de gradul de însuşire şi de respectarea practică a

normelor etice şi regulilor corespunzătoare în relaţiile profesionale dintre membrii

colectivului – medici, personalul medical mediu şi inferior. Într-un colectiv bun se

lucrează cinstit şi conştiincios, în el domnesc respectul reciproc, bunavoinţa. De

succesele şi insuccesele fiecarui colectiv de muncă în parte depind indicii calitativi ai

activităţii întregii instituţii.

Relaţiile favorabile în colectivele de medici reprezintă uneori cheia succesului în muncă a

instituţiei medicale. Neînţelegerile, certurile şi alte fenomene anormale împiedică

desfăşurarea activităţii eficiente in instituţie, influenţează negativ asupra psihicului

bolnavilor care frecventează instituţia dată.

Relaţiile dintre lucratorii medicali constituie un aspect important al deontologiei medicale

care stipulează normele de comportament pentru lucrătorii medicali de toate

categoriile(medici, asistente medicale şi infirmiere). Fiecare colectiv medical se

deosebeşte după componenţa socială şi profesională. In el activează bărbaţi şi femei de

vîrste diferite – de la 17-18 ani pînă la vîrsta pensionară. După profesie, aceştia sunt

medici, lucrători medicali cu studii medii, personalul auxiliar. Toate cerinţele şi

principiile deontologiei medicale , în deosebi cele care se referă la etica relaţiilor, sunt

obligatorii pentru toţi.

Relaţiile in colectiv sunt determinate, în primul rînd, de cunoaşterea la perfecţie şi

îndeplinirea conştiincioasă a funcţiilor sale. Aceasta exclude dublarea de către lucrători

medicali diferiţi a unora şi aceloraşi funcţii. Fiecare asistenţă medicală(de salon, din sala

de proceduri şi pansamente etc.) trebuie să-şi cunoască bine obligaţiile şi să le

îndeplinească corect. Controlul muncii asistenţelor este asigurat de asistenta superioară.

Colectivul medical este unit atunci cind se simte o bună colaborare între oameni, năzuinţa

lor comună de a-şi depune toate eforturile pentru cauza comună – păstrarea sănătăţii

oamenilor.

Relaţiile prieteneşti dintre membrii colectivului sunt binevenite, dar ele au specificul lor

şi nu trebuie confundate cu amiciţia. O condiţie a activităţii cu succes a fiecărui colectiv

medical este aspiraţia permanentă a tuturor membrilor lui spre a îmbunătăţi şi a

perfecţiona lucrul instituţiei proprii. Pentru aceasta se impune îndeplinirea impecabilă a

îndatoririlor, /disciplina strictă, prestarea serviciilor la un înalt nivel ştiinţific şi practic,

cultivarea unei atmosfere creatoare.

Istoria Medicinei ne oferă numeroase exemple de lucru creator al colectivelor de medici

și asistenți medicali. Tradiţiile acumulate se păstrează pînă în prezent, ele servind drept

exemplu pentru tineri. Este şi în cazul din timpul războiului al II-lea mondial, celor care

şi-au riscat viaţa în conflictul armat din Transnistria, în Cecenia şi alte împrejurări.

Tradiţiile formate trebuie apreciate la justa lor valoare şi înmulţite. Datoria tânărului specialist care se încadrează într-un colectiv cu bogate tradiţii este să se familiarizeze cu ele şi să le respecte.

într-o instituţie curativo-profilactică nu există sarcini şi datorii importante, şi mai puţin importante. De aceea şi atitudinea lucrătorilor de diferite calificări şi funcţii trebuie să se construiască pe baza egalităţii totale.

Încă de pe băncile studenţeşti viitorul lucrător medical trebuie să înveţe a preţui lucrul greu şi de răspundere al celor din preajma sa: asistente, felceri, infirmiere. O bună experienţă sub acest aspect pentru fiecare student este stagierea din timpul verii, mai întâi în calitate de infirmier, iar mai apoi ca lucrător medical mediu.

Medicii trebuie să aibă o atitudine plină de consideraţie unul faţă de altul, să evite suprasolicitările psihice cu care şi aşa ne confruntăm în profesia noastră deloc uşoară. Un exemplu perfect de astfel de atitudine îi găsim în literatură cu referire ia profesorul TA Kuprianov din Sanct-Peterburg Kuprianov s-a îmbolnăvit grav, era nevoie de o intervenţie chirurgicală de urgenţă. Când medicul-şef i s-a adresat cu rugămintea să numească el însuşi chirurgul care să-1 opereze Kuprianov a răspuns: "îmi dau seama de starea în care mă aflu. O asemenea operaţie e ca o pedeapsă. Iar eu nu-mi pot pedepsi atât de crud pe nici unul dintre prietenii mei".

Organizarea bună a lucrului şi disciplina în colectivul medical ocupă un loc important în formarea unor relaţii de lucru normale dintre membrii lui . Conlucrarea dintre medic şi asistentă trebuie să fie de aşa natură încât tot timpul de lucru al medicului să aparţină bolnavilor, el fiind scutit de funcţiile nelegate cu deservirea lor, cum ar fi documentaţia medicală, dări de seamă ş.a. Acolo unde este strict determinat volumul de lucru al fiecărui colaborator, iar posibilitatea îndeplinirii lui este asigurată de pregătirea profesională corespunzătoare a cadrelor medicale şi prezenţa mijloacelor materiale necesare (instrumente medicale, aparate de diagnostic), colectivul va lucra în deplină armonie. într-un astfel de colectiv munca prilejuieşte bucurie, este sursa unei dispoziţii moraî-etice sănătoase şi a unor relaţii corecte dintre medici, personalul medical mediu şi cel inferior.

Trebuie condamnată practica unor lucrători medicali cu funcţii de răspundere când aceştia îşi permit să critice de faţă cu bolnavul tratamentul prescris de medicul curant. In felul acesta nu numai că este subminată autoritatea lucrătorului medical, dar şi referirile negative pot influenţa negativ asupra stării psihice a bolnavului. Discutarea greşelilor şi lacunelor nu se dă publicităţii în presă, ca pacienţii să nu piardă încrederea în

tratament. în instituţiile medicale trebuie întreţinută curăţenia şi ordinea. Se va face totul pentru formarea condiţiilor favorabile pentru tratamentul bolnavilor.

Personalul medical mediu (asistente medicale, felceri, moaşe, laboranţi, farmacişti) constituie cea mai numeroasă parte a colectivului oricărei instituţii medicale. Relaţiile între ei şi de asemenea cu medicii determină în cea mai mare parte dispoziţia de muncă şi climatul moral al colectivului, al instituţiei medicale în general.

Respectul reciproc dintre membrii colectivului şi loialitatea sunt imposibile fără încredere reciprocă şi sinceritate deplină. Fiecăruia dintre noi i se întâmplă să comită în lucru anumite greşeli în colectivele sănătoase ne vin în ajutor colegii mai experimentaţi şi conducătorii astfel încât erorile pot fi corectate fără consecinţe nefaste pentru pacienţi. Dar aceasta e posibil numai cu condiţia că greşeala a fost descoperită la timp, nu este ascunsă, tăinuită.

Dacă asistenta de serviciu fără a măsura temperatura bolnavului scrie în listă o cifră luată din "pod" sau un ordinator a uitat să execute o investigaţie necesară şi comunicătîn timpul vizitei bolnavilor nişte rezultate falsificate, acestea sunt încălcări brutale ale disciplinei, o sfidare a încrederii colectivului, a colegilor de lucru, sunt o minciună. In munca noastră complicată şi grea încrederea în sinceritatea fiecărui coleg are o mare importanţă. Şi orice încercare de a ascunde greşelile şi gafele se prezintă nu numai ca o încălcare a încrederii colegilor dar şi, în unele cazuri, aproape ca o infracţiune. Observată la timp greşeala, lucrul neterminat poate fi corectat. In acest caz ea devine o lecţie folositoare pentru colectiv. Dar tăinuită ea poate avea urmări neprevăzute atât pentru bolnav cât şi pentru acel care a comis greşeala. Niciodată nu trebuie să vă temeţi a recunoaşte greşelile şi lacunele în muncă. Nu trebuie de asemenea să va jenaţi a le observa în lucrul colegilor de muncă. Autocritica şi critica binevoitoare, principială este baza vieţii colectivului, o metodă efectivă de educare a lui. Intr-un colectiv bun, membrii lui se controlează reciproc, învaţă unul de la altul, ajută unul altuia.

Vorbind despre autocritică şi controlul reciproc prietenesc în colective medicale nu trebuie uitat de un aşa fenomen negativ cum este zâzania, intrigile. Ele împiedică lucrul normal în instituţiile sanitaro-profilactice şi ştiinţifice.

În ce împrejurări apar intrigi? Când avem printre noi persoane cu un nivel cultural scăzut, bărfitori. Totuşi cauza principală a acestui fenomen este organizarea defectuoasă a muncii, când oamenii au prea mult timp liber, nu sunt antrenaţi în lucrul creator.

Climatul bun în colectiv este asigurat şi prin stabilirea unei ordini de rezolvare a problemelor apărute. Este corect ca infirmiera să se adreseze cu probleme de serviciu asistentei medicale, iar aceasta - asistentei medicale superioare. Nu se admite ca lucrătorii medicali de o calificare medie să-1 contacteze pe şeful de secţie sau conducerea instituţiei: această subordonare trebuie respectată cu stricteţe.

În afară de faptul că subordonarea între lucrători este o condiţie a bunei organizări a muncii, unei discipline înalte, ea reglementează relaţiile dintre lucrătorii medicali şi în aspect deontologic. în medicină, se impune nu subordonarea formală, bazată doar pe cerinţele disciplinare, ci contactele reciproce bazate pe o apropiere etico-morală dintre funcţionarii de grad superior şi cei inferiori, şi invers, exprimată prin stimă reciprocă, tact şi simţul tovărăşiei. Respectarea acestor cerinţe face ca relaţiile reciproce în colectivul de medici să se plaseze pe o treaptă profesională superioară, contribuie la faptul ca umanismul medicilor să devină necesitate de toate zilele a fiecărui individ în parte.

Educaţia etico-deontologică a colectivului medical este o sarcină importantă a administraţiei, a organizaţiilor obşteşti ale instituţiei. Climatul favorabil în colectivele

medicale, buna organizare a muncii lui sunt garanţia succesului care nu înseamnă altceva decât mai multe decizii corecte, mai mulţi bolnavi consultaţi, mai mulţi oameni sănătoşi-

Omul în halat alb a fost şi trebuie să rămână simbolul curăţeniei sufleteşti, fidelităţii faţă de profesia căreia şi-a dedicat viata.

Inca din 1948, in cadrul OMS, se recunoaste importanta asistentelor medicale, ca element

esential in realizarea programelor de sanatate, ingrijirea bolnavilor, prevenirea

imbolnavirilor, promovarea si pastrarea sanatatii. De fapt acestea constituie si in ziua de

azi cele patru responsabilitati esentiale ale asistentei medicale si anume: promovarea

sanatatii, prevenirea imbolnavirilor, restaurarea sanatatii si inlaturarea suferintei. Nevoile

privind ingrijirile sunt universale. Respectul fata de viata, de demnitatea umana si fata de

drepturile omului face parte integranta din ingrijirile medicale si nu e influentat de

consideratii precum nationalitatea, religia, culoarea, varsta, sexul, opiniile politice, sau

statutul social. Asistenta medicala acorda ingrijiri pentru sanatatea individului, familiei si

colectivitatii si isi coordoneaza activitatea cu cea a altor persoane ce muncesc in alte

discipline din domeniul sanatatii.

Responsabilitatea primordiala a asistentei medicale consta in a acorda ingrijiri

persoanelor care au nevoie de acestea. In exercitarea profesiei sale asistenta medicala

creaza o ambianta in cadrul careia valorile, obiceiurile, religia, credinta individului sunt

respectate.

Asistenta medicala este reglata prin secretul profesional si analizeaza intotdeauna

indeaproape informatiile detinute despre bolnavi, in ce masura si cui sa le comunice in

mod constient, de buna credinta.

Asistenta medicala isi asuma o responsabilitate personala in acordarea ingrijirilor,

precum si pentru a-si mentine nivelul profesional la zi, printr-un sistem de reinnoire a

cunostintelor si de educatie permanenta. Ea asigura, in orice situatie, mentinerea unui

standard de ingrijire la nivelul cel mai ridicat posibil. Accepta si delega responsabilitati,

evalueaza cu spirit critic propria sa competenta sau a colegilor sai. In activitatea sa

profesionala, asistenta medicala face intotdeauna dovada unei conduite ce ii onoreaza

profesia. Asistenta medicala imparte cu concetatenii sai, responsabilitatea de a lua

initiativa si participa la activitati destinate sa raspunda exigentelor sociale si de sanatate

ale populatiei.

In cadrul relatiei cu colegii sai imparte responsabilitatea de a coopera cu toti cei cu care

lucreaza indeaproape, ia toate masurile pentru a injura individul.

Asistenta medicala contribuie in mod activ la dezvoltarea propriilor cunostiinte privind

profersia sa, iar prin intermediul organizatiei ei profesionale (in cazul nostru CAMR)

participa la progresul in domeniul ingrijirilor medicale, crearea si pastrarea conditiilor de

munca echitabile pe plan economic si social.

Deoarece ingrijirea bolnavilor neouropsihici, mai ales a celor cu agitatie psihomotorie,

presupune o specializare si o pregatire tehnica corespunzatoare asistentele care lucreaza

in aceste sectii au indatoriri speciale si nevoie de calitati morale deosebite. Atentia,

consideratia, talentul, pasiunea, finetea, eleganta, ravna, zelul si solicitudinea sunt tot

atatea calitati pe care asistenta trebuie sa le manifeste de-a lungul tratarii pacientului sau.

Cunostintele teoretice de specialitate, impreuna cu tehnicile de varf folosite, constituie

doar o parte esentiala pentru tehnica tratamentului, insa maniera de efectuare a intregii

game de ingrijiri de catre echipa de ingrijire, constituie o parte foarte sensibila pentru

bolnav.

Aceasta are darul de a diminua mult din aversitatea de care se simte stapanit pacientul in

postura de internat. Toata echipa de ingrijire din care face parte si asistenta medicala

trebuie sa dea dovada de o maniera deosebita de solicitudine cu care sa inconjoare

bolnavul deoarece el in aceasta postura este departe si despartit de cei dragi, se simte

dezorientat si in plus nelinistit de starea sanatatii lui. De aceea rolul asistentei este de a-l

primi ca pe un prieten, ca pe un parinte, cu multa intelegere, cu multa compasiune, dand

dovada de o mare capacitate empatica, uneori punandu-se ea insasi in locul lui

inchipuindu-si care ar fi reactiile ei daca ar fi internata urgent, examinata, investigata,

lasata singura intr-o camera cu unul sau mai multe paturi, cu fete necunoscute in jurul ei.

In primul rand trebuie sa dea dovada de un inalt umanism, sa se poarte cordial, sa fie

accesibila, sa nu fie distanta, rece, pentru ca bolnavul sa se bucure de caldura afectiva,

bunavointa si blandete, pentru ca atunci moralul lui se va ridica si va influenta pozitiv

comunicarea.

Asistenta trebuie sa cunoasca bine pe fiecare din bolnavii care ii sunt incredintati spre

ingrijire, la fel ca si pe cei din familia sa.

Asistenta trebuie sa cunoasca "global" individul, precum si comunitatea in care acesta

traieste. Un criteriu etic de care trebuie sa tinem seama in comportamentul fata de bolnav

este DEMNITATEA PERSOANEI UMANE, promovarea si respectarea valorilor umane,

autonomia, autodeterminarea, respectarea deciziilor, intimitatea, integritatea fizica si

psihica, increderea, adevarul si justitia.

Criteriul etic are ca scop, deci, respectarea si promovarea demnitatii umane si a tuturor

persoanelor implicate, tinand cont de binele comun.

Binele etic poate reprezenta un compromis intre ideal si ceea ce putem face. Astfel

contactul cu bolnavul se face inca de la internare prin examinarea bolnavului, care

cuprinde 4 etape:

observarea bolnavului;

discutia cu bolnavul;

examenul fizic;

tratamentul.

Asistenta va trebui sa se prezinte pacientilor, sa puna accent asupra persoanei sale, sa

impuna respect prin tinuta, prestanta, comportament fara a astepta sa fie tratata cu un

respect de la sine inteles.

Observarea bolnavului este un act spontan si deliberat care apare in mod automat din

momentul in care acesta vine in contact cu noi. Acest lucru nu trebuie sa se transforme in

ceva jenant si ostentativ, ci respectandu-i intimitatea.

Un alt element esential il constituie discutiile cu pacientul si necesitatea de a aduna

suficiente informatii despre el. Aceste discutii trebuie sa fie deschise, sa nu fie prea lungi,

sa fie la obiect, fara a crea impresia de interogatoriu. Un lucru foarte important este sa sti

sa asculti. Dialogul trebuie sa fie confidential, iar bolnavul trebuie lasat sa vorbeasca, sa-

si povesteasca boala. Trebuie sa gasim calea de comunicare atat verbala cat si nonverbala

prin gesturi, mimica, cu bolnavul. Trebuie sa creem un cadru de confidentialitate,

incredere si intelegere asupra problemelor sale. Pacientul trebuie sa aibe siguranta ca i se

acorda toata atentia si interesul.

Asistenta nu trebui sa aibe prejudecati despre pacient deoarece va ingreuna relatia sa cu

pacientul, lipsindu-l de ajutor.

Examenul fizic trebuie sa fie cat mai putin invaziv; ii explicam bolnavului in ce consta si

necesitatea efectuarii lui cu foarte mult tact, la un nivel la care sa ne facem intelesi.

Asistenta il va ajuta sa invete sa-si acorde din nou ingrijirile zilnice, cu sau fara

supraveghere.

Dar pentru un tratament cat mai eficace, pentru o recuperare cat mai rapida, asistenta

medicala va incerca sa implice si familia in procesul terapeutic pentru a crea un suport

real pentru bolnav.

Brown si Liff au aratat ca se produce o decompensare rapida la cei la care familia nu

prezinta ostilitate si este alaturi de bolnav.

Asistenta va respecta valorile esentiale in ceea ce priveste participarea familiei. Va

discuta intai privat cu familia, va respecta secretul familiei referitor la pacient, va defini

foarte precis ce se va comunica familiei. Va discuta cu onestitate cu familia si o va invata

cum sa rezolve crizele bolnavului, cum sa ceara ajutorul. Vom da relatii despre boala,

fara a o minimaliza, sau exagera. In relatia dintre bolnav si familie asistenta nu va

informa familia de o problema a pacientului decat daca are consimtamantul acestuia.

Relatia pacient-asistenta-familie este cu atat mai eficienta cu cat este mai lunga si

continua. Aceasta continuitate permite pacientului sa se simta in siguranta.

In ceea ce priveste bolnavul ii aducem informatii despre boala, tratament, evolutie,

analize semnificative, dar nu toate informatiile.

Ne asiguram ca pacientul intelege informatia pe care i-o dam, informatie ce trebuie sa fie

dublata, dupa ce s-a terminat, de un consimtamant voluntar.

In situatia de azi, lipsurile financiare, somajul, stresul, pierderea locului de munca, etc.

fac ca tot mai multi oameni sa nu se mai poata adapta si rezista schimbarilor de situatie si

conditiilor de viata, toate acestea ducand la dezechilibre majore. Asistetnta medicala ia

parte la punerea in practica a planului terapeutic conceput de medic, dar in acelasi timp

va cauta ca planurile specifice propriei activitati sa fie in deplin acord cu acestea, asa

incat sa satisfaca pe deplin nevoile pacientului.

In atentia cadrului medical nu boala in sine ar ocupa locul principal, ci omul bolnav si

consecintele care se reflecta asupra starii lui in totalitate, pentru ca formarea unei imagini

despre pacient va fi hotaratoare in conceperea planului de ingrijire. Tulburarile in

functionare se traduc prin imposibilitatea de a se ingriji pe sine.

Prin profesia noastra suntem plasati uneori in situatia in care trebuie sa actionam intr-un

mod in care nu mai exista o granita precisa intre bine si rau, atat ca persoana cat si ca

profesionist. In aceste cazuri pastram secretul si-l impartasim numai daca este necesar.

Putem incheia, deci, amintind ca unei asistente medicale nu trebuie sa-i lipseasca acel

atribut pe care medicina antichitatii il asimileaza celui mai eficient tratament: zambetul.

"Un zambet nu costa nimic, dar ofera mult. El ia numai o clipa, dar amintirea lui dainuie

uneori pentru totdeauna. Un zambet aduce fericirea in casa, bunavointa in munca, este

semnul prieteniei. Un zambet nu poate fi imprumutat, cumparat sau cersit, pentru ca el nu

are valoare pentru nimeni pana cand nu este daruit".

Unii oameni sunt prea obositi ca sa va daruiasca un zambet. Daruiti-le voi unul pentru ca

nimeni nu are mai mare nevoie de un zambet, decat acela care nu-l mai poate darui.

Bibliografie: www.google.md

CODUL DE ETICĂ (DEONTOLOGIC) CADRU

a lucrătorului medical

Ministerul Sănătății al Republicii Moldova

Colegiul de Medicină

Tema:

Relația etico-deontologică: Asistent medical – medic

Elaborat: Aprobat:

Rocoveanu Ion Botnariuc Oleg

Cahul 2012