Reglementări procedurale privind cercetarea la faţa locului

Asemenea, oricăror altor activităţi de investigare a faptelor penale, cercetarea la

faţa locului se realizează după o anumită procedură, care este prevăzută cu stricteţe în

dispoziţiile articolului 129 Cod procedură penală.

În primul alineat al textului de lege indicat mai sus, se stabileşte norma de

principiu potrivit căreia „cercetarea la faţa locului se efectuează atunci când este necesar

să se facă constatări cu privire la situaţia locului săvârşirii infracţiunii, să se descopere şi

să se fixeze urmele infracţiunii, să se stabilească poziţia şi starea mijloacelor materiale de

probă şi împrejurările în care infracţiunea a fost săvârşită.”

Interpretând enunţul legal, reiese că pentru organul judiciar această reglementare

are valoarea unui criteriu orientativ1, astfel anchetatorii au posibilitatea să apeleze la acest

procedeu probator, ori de câte ori consideră ei necesar, deoarece legea fundamentală nu

enumeră situaţiile exacte, care ar justifica utilitatea efectuării cercetării la faţa locului.

În continuare, legiuitorul a arătat că din punct de vedere material sunt competente

să efectueze acest act procedural, atât organele de urmărire penală cât şi instanţele de

judecată, procedura fiind diferită după cum este realizată de o categorie sau alta de

organe.

În faza de urmărire penală, cercetarea la faţa locului este dispusă printr-o rezoluţie

motivată a organului de urmărire penală, de regulă, după începerea urmăririi penale.”2

Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. 2 Cod procedură penală, cercetarea la faţa

locului se realizează întotdeauna în prezenţa martorilor asistenţi, afară de cazul când

aceasta nu este posibil, precum şi în prezenţa părţilor atunci când este necesar. O

eventuală neparticipare a părţilor încunoştinţate nu împiedică efectuarea cercetării.

1 Aurel Ciopraga, Ioan Iacobuţă, Criminalistică, Editura Junimea, Iaşi, 2001, pag. 2202 Emilean Stancu, Procedee tactice folosite în investigaţiile penale. Evoluţii, Editura AIT Laboratories S.R.L.,

Bucureşti, 2011, pag. 1

„În vederea garantării exercitării dreptului de apărare în cazul învinuitului sau

inculpatului reţinut sau arestat, legea a înscris posibilitatea aducerii acestuia la cercetare;

în situaţia în care nu poate fi adus, organul de urmărire penală are obligaţia să-i pună în

vedere că are dreptul să fie reprezentat şi să îi asigure, la cerere reprezentarea.”3

În cadrul judecăţii, legea procesual penală prevede că în situaţia în care activitatea

de cercetare la faţa locului este înfăptuită de către instanţă, aceasta trebuie să o efectueze

„în condiţii de contradictorialitate, cu citarea părţilor şi în prezenţa procurorului, când

participarea acestuia la judecată este obligatorie.”4

În ultimul paragraf al aceluiaşi text de lege, este recunoscut dreptul organului de

urmărire penală sau a instanţei de judecată de a interzice persoanelor care se află ori vin

la locul unde se efectuează cercetarea, să comunice între ele sau cu alte persoane, ori să

plece înainte de terminarea cercetării. Această cerinţă se explică, dacă ne raportăm la

faptul că discuţiile între anumite persoane prezente la această activitate ar putea influenţa,

într-un mod sau altul, desfăşurarea în bune condiţiuni a cercetării.

Făcând o analiză comparativă asupra modului în care cele două organe judiciare

efectuează cercetarea la faţa locului, pot fi sesizate cu uşurinţă „unele aspecte

diferenţiale, şi anume: în timp ce organele de urmărire penală încunoştinţează părţile,

instanţa le citează, în cazul efectuării cercetării la faţa locului de către instanţă,

participarea procurorului este obligatorie, dacă şi participarea la judecată este obligatorie,

în timp ce, în cazul efectuării cercetării la faţa locului de către organele de cercetare

penală, procurorul poate să nu fie prezent.”5

3 Ion Neagu, Tratat de Procedură Penală , Editura PRO, Bucureşti, 1997, pag. 2944 Lazăr Cârjan, Compendiu de criminalistică, Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Fundaţiei România de

Mâine, Bucureşti, 2004, pag. 2215 Ion Neagu, Drept procesual penal. Partea generală. Tratat., Editura Global Lex, Bucureşti, 2007, pag. 440

Pe aceste considerente, atât în doctrina de specialitate cât şi în practică s-a

învederat ideea că „cercetarea la faţa locului, efectuată de instanţa de judecată, nu are nici

întinderea şi nici adâncimea celei efectuate de către organul de urmărire penală.”6

În ciuda acestui fapt, eu personal, apreciez că actul procedural întreprins de către

instanţa de judecată are o însemnătate la fel de mare ca cel efectuat de către organul de

cercetare penală, deoarece „instanţa are posibilitatea să ia contact direct cu anumite

aspecte ale locului în care s-a comis infracţiunea şi să cântărească mai exact rezultatele

desprinse din cercetările anterioare ale organelor de urmărire penală.”7

Cu ocazia cercetării la faţa locului pot fi prelevate urme biologice, efectuate

fotografii, reconstituiri, sau constatări medico-legale, audiaţi martori, persoane vătămate.

Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului se face, în conformitate cu prevederile

art. 131 Cod procedură penală, prin încheierea unui proces-verbal de cercetare la faţa

locului, care trebuie să includă, în afara menţiunilor arătate în art. 91, descrierea

amănunţită a situaţiei locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate şi a celor ridicate,

a poziţiei şi stării celorlalte mijloace materiale de probă.

Indubitabil, abordarea activităţii de cercetare a locului faptei din punct de vedere al

cadrului procesual este deosebit de importantă, deoarece autorităţile chemate să efectueze

această activitate trebuie să cunoască şi să se supună mai întâi normelor imperative ale

legii, iar apoi în eventualitatea în care investigatorului îi este consimţit dreptul de a lua

decizii proprii privind efectuarea actului de cercetare la faţa locului, acesta trebuie „să

discearnă asupra limitelor spaţiale ale acestuia, având pregătirea şi calitatea necesară,

pentru a stabili în mod pertinent, unde se termină dreptul autorităţii judiciare şi unde

6 Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti,

2004, pag. 3177 Andrei Vocilă, Cercetarea la faţa locului. Investigarea tehnico-ştiinţifică a locului faptei, articol publicat la data

de 19.10.2010, pe site-ul http://andreivocila.wordpress.com

începe abuzul de drept, unde servirea intereselor justiţiei devine doar un prilej, pentru

provocarea, şicanarea ori hărţuirea abuzivă a unor persoane.”8

8 Niţă Nelu, Criminalistica, Suport de curs, Universitatea „George Bacovia” Bacău, 2010, pag. 82-83