reformulare_paragraf_2

4
Redactare academică | 2013-2014 Exemple de aplicații Tip: reformulare paragraf Următoarele paragrafe sunt preluate din textele scrise de dumneavoastră la primul seminar. Încercați să le reformulați. A. Tema eseului: Promovarea cauzelor sociale online. În ce măsură un „Like” sau „Share” pot valora ca implicare socială? „Într-o eră dominată de mediul virtual, unul dintre cele mai ieftine, mai rapide, mai eficiente și mai utilizate canale ale procesului de comunicare, este, fără îndoială, cel online. Pe lângă promovarea personală, viralizarea de idei și concepte, promovarea de produs, de asociații sau de evenimente, mediul online a ajuns să expună și nenumărate cauze sociale, reprezentate virtual care urmăresc o cât mai mare susținere. Oamenii își manifestă virtual interesul și suportul față de o anumită cauză socială prin trei simpli indici: ”like”, ”comment” și ”share”. „Aproape toți oamenii care sunt prezenți pe o rețea socială, au auzit de o ”anume” cauză, au primit invitații la anumite eventuri, să participe la anumite cauze în stradă. Dar asta se poate întâmpla și fără aceste rețele sociale. Câte revoluții au fost până să existe acestea, sau până să existe internet, calculator ș.a.m.d?” „În trecut dorința de participare și de schimbare a unei componente sociale se putea identifica prin participarea propriu-zisă la întruniri sau chiar proteste. Însă lucrurile s-au schimbat puțin de atunci, acum un „like” sau un „share” pe Facebook este echivalent cu „sunt de acord cu schimbarea”. Nu este însă prea puțin? Nu sunt de acord cu promovarea cauzelor sociale online, ci doar cu informarea populației despre ele și mobilizarea în vederea unor acțiuni reale”. „Mulți dintre noi vedem lucrurile prin perspectiva site-urilor pe care le urmărim. Știrile și evenimentele din viața apropiaților noștri se găsesc pe Facebook sau alte rețele de socializare și tot din această

Upload: anca-toma

Post on 14-Apr-2016

215 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Page 1: reformulare_paragraf_2

Redactare academică | 2013-2014

Exemple de aplicații

Tip: reformulare paragraf

Următoarele paragrafe sunt preluate din textele scrise de dumneavoastră la primul seminar. Încercați să le reformulați.

A. Tema eseului: Promovarea cauzelor sociale online. În ce măsură un „Like” sau „Share” pot valora ca implicare socială?

„Într-o eră dominată de mediul virtual, unul dintre cele mai ieftine, mai rapide, mai eficiente și mai utilizate canale ale procesului de comunicare, este, fără îndoială, cel online. Pe lângă promovarea personală, viralizarea de idei și concepte, promovarea de produs, de asociații sau de evenimente, mediul online a ajuns să expună și nenumărate cauze sociale, reprezentate virtual care urmăresc o cât mai mare susținere. Oamenii își manifestă virtual interesul și suportul față de o anumită cauză socială prin trei simpli indici: ”like”, ”comment” și ”share”.

„Aproape toți oamenii care sunt prezenți pe o rețea socială, au auzit de o ”anume” cauză, au primit invitații la anumite eventuri, să participe la anumite cauze în stradă. Dar asta se poate întâmpla și fără aceste rețele sociale. Câte revoluții au fost până să existe acestea, sau până să existe internet, calculator ș.a.m.d?”

„În trecut dorința de participare și de schimbare a unei componente sociale se putea identifica prin participarea propriu-zisă la întruniri sau chiar proteste. Însă lucrurile s-au schimbat puțin de atunci, acum un „like” sau un „share” pe Facebook este echivalent cu „sunt de acord cu schimbarea”. Nu este însă prea puțin? Nu sunt de acord cu promovarea cauzelor sociale online, ci doar cu informarea populației despre ele și mobilizarea în vederea unor acțiuni reale”.

„Mulți dintre noi vedem lucrurile prin perspectiva site-urilor pe care le urmărim. Știrile și evenimentele din viața apropiaților noștri se găsesc pe Facebook sau alte rețele de socializare și tot din această cauză implicarea noastră în diverse cauze se face tot prin intermediul lumii virtuale”.

„Valoarea unui „like” sau „share” este semnificativă ca implicare socială, deoarece, pe lângă faptul că arată, participarea activă a publicului și interesul acestuia față de o anumită cauză prezentată, se obține și feed-back-ul, sau opinia publică având, în rândul organizațiilor o mare importanță. De asemenea, o altă particularitate a acestui aspect este aceea că, prin „like” sau „share” se observă informații despre utilizatori și comportamentul lor, precum și despre impactul pe care l-au avut mesajele transmise asupra publicului”.

B. Tema eseului: În ce măsură sistemul de învățământ din România răspunde nevoilor tinerilor și realităților societății contemporane?

Page 2: reformulare_paragraf_2

Redactare academică | 2013-2014

„Din propria experiență, ca proaspăt absolvent al ciclului liceal, aș putea aduce câteva observații în legătură cu măsura în care ne sunt prezentate noțiunile teoretice, de bază, fără oportunitatea de a le pune în practică. La nivel teoretic sistemul de învățământ liceal din România este destul de bine conceput, cadrele didactice sunt bine instruite, iar accesul la informație este disponibil tuturor, însă practica nu trebuie ignorată. Nu este de ajuns să avem acces la noțiunile teoretice, atâta timp cât nu avem posibilitatea de a pune în practică aceste noțiuni”.

„Pregătirea cadrelor didactice din sistemul de învățământ liceal, în ultimii ani, a lăsat foarte mult de dorit, ei fiind nepregătiți în această meserie și mulți dintre ei având note dezamăgitoare la examenele de titularizare și nu numai. Cu toate acestea, cerințele care îi privesc pe elevi, devin din ce în ce mai mari, punându-se presiune pe ei în privința învățatului, impunându-li-se din ce în ce mai multe reguli, dar oferindu-li-se din ce în ce mai puține condiții favorabile și cadre didactice bine pregătite pentru a-i ajuta să se dezvolte, să le ofere informații, să îi stimuleze intelectual, să îi ajute în a-și îmbogăți cunoștințele și cultura generală și să îi pregătească atât pentru viața de zi cu zi, dar și pentru următorul pas important și anume, facultatea”.

„În România, cerințele elevilor nu prea sunt ascultate, de altfel și nici sistemul de învățământ nu are o bună organizare; fapt ce duce la deconectare. Din acest motiv, elevilor nu li se poate răspunde la cerințe, așa cu ar fi trebuit. Probabil un factor în acest caz ar fi mentalitatea și sistemul care este destul de rigid”.

„Cred însă că în această societate din România, nevoile tinerilor nu sunt destul de împărtășite. Deși în liceu „se spune” că se pune accent pe creerea unei culturi personal, cu greu se înțelege această idee (desigur că asta depinde de fiecare persoană, de felul în care răspunde la ceea ce te îndrumă)”.

„Nevoile tinerilor cresc gradual în funcție de interese și de modul de a gândi. Unii elevi văd o necesitate, și mai mult decât atât, percep ca pe ceva normal a avea un comportament adecvat, de a avea un limbaj și un vocabular bine structurat și simt nevoia permanentă de a ști cât mai multe lucruri, de a se documenta, de a căuta, de a afla”.

C. Tema eseului: Reality show-urile și succesul facil. Influențează emisiunile de acest tip felul în care tinerii își aleg modelele de viață?

„Pe de o parte, sunt persoane cărora nu le place armonia și doresc să cunoască, să afle tot felul de picanterii despre diverși artiști și urmăresc emisiunile cu modele de viață nu tocmai bune. Așadar, ei sunt influențați de aceste persoane, deoarece le văd mereu pe ecran cu fel de fel de subiecte care nu se opresc la o anumită limită a decenței. Omul tot auzind și văzând situații și discuții de genul, începe să procedeze la fel, poate involuntar. Îi consider vinovați pe cei care susțin astfel de emisiuni fără a se gândi și la consecințele acestora”.

„Marea majoritate a reality-show-urilor din România au un caracter manipulator, acestea promovează anumite ”pseudo-modele” și le atribuie acestora anumite situații cât mai interesante, dar câteodată, neadevărate, pentru a avea un rating cât mai mare. Un argument în acest sens este acela că televiziunile

Page 3: reformulare_paragraf_2

Redactare academică | 2013-2014

caută să își întreacă concurența și de aceea, încearcă să găsească orice fel de noutate asupra unui subiect pentru a se detașa de restul televiziunilor. Un exemplu este acela al emisiunii ”Un show păcătos” de pe canalul Antena 1 care este, în primul rând, în concurență cu emisiunea ”Wow biz” de pe Kanal D din cauza faptului că se difuzează la aceeași oră. Astfel, aceste emisiuni promovează multe știri false și vedete cu o conotație negativă doar pentru a avea un rating mai mare decât concurența”.

„În era tehnologiei, cu toții avem acces la televiziune, și internet încă de la vârste fragede. Fiind expuși de mici la aceste emisiuni, unii copii pot avea tendința să vadă în persoanele de la televizor modele demne de urmat. Evident, trebuie luat în calcul și factorul educației primite de fiecare individ. În funcție de aceasta, tinerii își pot dezvolta sau nu un simț al diferențierii dintre o influență bună și una rea, și pot sintetiza informația care o primesc”.

„Reality-show-ul se autodefinește încă din denumire. Acesta se dorește a exprima viața reală a persoanelor publice. Poate acesta influența viața telespectatorilor? Da. În primul rând, de la începutul lumii oamenii care petrec timp împreună încep să preia din caracterul celuilalt. Astfel, dacă petrec două ore în prezența unei vedete îi pot prelua anumite părți din caracter. Un exemplu bun este termenul „hahaleră” folosit de Gigi Becali; acum o țară întreagă folosește acest termen”.

„Sunt de acord cu afirmația conform căreia reality-show-urile influențează modul de gândire al tinerilor în privința alegerii unui model. În primul rând, tinerii nu cunosc suficient de bine termenul „model” și nici nu știu ce implică acesta mai exact. Alegerea unui model în viață trebuie făcută stabilind anumite criterii datorită faptului că acesta are anumite influențe asupra propriei personalități”.