UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI

FACULTATEA DE ISTORIE

Muzeul Poni-Cernătescu

INTRODUCERE ÎN MUZEOLOGIE

Enache Theodor

ANUL II

GRUPA B

IAȘI 2014

2

Date generale

Muzeul este amplasat într-o zonă mai puțin cunoscută a orașului, cu multe străzi mici și

amestecate din dealul Copou, neavând acces direct la un mare bulevard. Strada pe care se

situează muzeul este, relativ, liniștită, puțin circulată în comparație cu celelalte străzi ale orașului

și în consecință greu de găsit pentru un necunoscător al zonei. Mai exact, imobilul care

găzduiește Muzeul Poni-Cernătescu, se află situată pe strada Kogălniceanu, nr. 7B, în vecinătatea

unui alt muzeu, Mihail Kogălniceanu și a Colegiului Național „Mihai Eminescu”.

Construcția edificiului a fost începută în anul 1839 de către mitropolitul Veniamin

Costachi. De-a lungul timpului, casa a fost deținută de mai mulți proprietari, fiind reședință

familiară pentru o serie de persoane importante ale orașului, dar și sediul unor instituții

administrative sau culturale. Câteva date importante privind istoria casei, semnalează că într-un

singur secol, ea a fost în posesia mai multor personalități de marcă locale, precum: sărdarul

Nicolae Goncescu, mitropolitul Calinic Miclescu, avocatul Dimitrie Telemaque, iar din 1880

până în 1925 a devenit proprietatea familiei profesorului Petru Poni. Din acest an casa revine

fiicei lui Petru Poni, chimista Margareta Poni, care o donează în 1973 Consiliului Popular al

orașului Iași, cu scopul de a fi organizată ca muzeu memorial dedicat familiei Petru Poni. În anul

1974, nepoata savantului, profesoara Florica Mageru oferă Complexului Muzeal Național

"Moldova", o importantă donație, care a cuprins patrimoniul mobil existent, la acea dată, în casa

familiei Poni (mobilier, obiecte personale, medalii, diplome, obiecte decorative etc.). După un

lung proces de restaurare, casa dobândește statutul oficial de muzeu, inaugurat la 7 noiembrie

1991, sub titulatura inițială de Muzeul Chimiei ieșene "Petru Poni". Din 1994, în urma unei

ample reorganizări, acesta devine Muzeul "Poni-Cernătescu".

Descrierea muzeului

Prima sală a muzeului reconstituie un hol de primire tipic ieșean de la sfârșitul secolului

al XIX-lea și început de secol XX. Holul de primire, reprezenta în epocă un spațiu privat, deschis

permanent socializării, și constituia locul predilect de reunire zilnică a familiei, dar și de primire

a musafirilor. Acest spațiu era folosit cu diferite ocazii și ca salon de dans. Piesele de mobilier

grupate în jurul unei măsuțe, marchează intenția de a sugera atmosfera specifică unui astfel de

3

interior de epocă. Încercând să se reconstituie cât mai fidel casa, s-a optat pentru refacerea

balustradei de la intrare și a geamurilor mari, care înconjoară repceția în trei părți. Această

încăpere este denumită în limbajul de specialitate lazvant și a fost reconstituită, asemenea

întregului muzeu pe baza fotografiilor păstrate în arhive. Tot în recepție se găsește, într-un spațiu

destul de îngust, biroul, un spațiu dedicat carderobei (un simplu cuier pentru maxim cinci

persoane, ambele situate în partea dreaptă a intrării. În partea stângă se află o vitrină în care se

găsesc suveniruri ce pot fi cumpărate de vizitatori, caloriferul ce este acoperit de un suport din

lemn și un scaun. Încăperea este luminată de o lustră, ce evocă fidel aceleași surse de iluminat

utilizate de membri familiei Poni, respectiv Cernătescu.

Toate piesele de mobiler din această încăpere sunt confecționate din stejar masiv, maro

închis, achiziționate recent, la comandă, pentru a fi asortate, cât mai mult posibil, cu restul

mobilierului din muzeu, care este original sau a fost procurat pe criteriul că este contemporan cu

perioada dorită a fi surprinsă de specialiștii ce au lucrat la renovarea muzeului. Ușa principală are

draperii reconstituite după mărturiile existente, cât mai fidel după cele din vremea locuirii lui

Petru Poni în această casă. Geamurile laterale sunt acoperite cu perdele cu un frumos model

floral. Muzeografii și conservatorii muzeului, au încercat să reconstituie cât mai fidel ambianța

perioadei anilor 1880-1930. Astfel, s-a optat decorarea salonului cu un tapet ales după un model

aproximativ la fel cu cel original, însă nu indentic. Tavanul este simplu, de culoare albă, identic

cu cel original. În mijlocul tavanului este agățată o interesantă lustră, asemănătoare cu celelalte

lustre din muzeu. Însă din informațiile obținute de la personalul muzeului, am putut constata că

lustrele nu au apaținut din totdeauna casei, majoritatea fiind achiziționate sau reconstituite după

modelele păstrate în ilustrații. Din păcate, parchetul trădează aspectul de originalitate a camerei,

deoarece are un aspect lucios, asemănător celui actual, cel vechi, original fiind schimbat. În toată

casa, podeaua este acoperită de acest parchet.

În salon se regăsesc și multe obiecte valoroase de patrimoniu, unele aparținând familiei

Poni, altele datând din perioada respectivă. Astfel, pe pereți sunt agățate mai multe fotografii ale

familiei Poni și două fotografii ale academicienilor Petru Poni și Radu Cernătescu. Pe peretele

opus intrării sunt expuse o oglindă și un ceas de podea, ambele achiziționate, ulterior de muzeu.

Sub portretul lui Radu Cernătescu se află expus și un barometru, ce a apaținut savantului, ceea ce

sugerează ocupația profesorului pentru studierea meteorologiei. Pe pereții laterali se regăsesc

două lămpi de lumină. În perioada vizitării muzeului, salonul găzduia o expoziție temporară,

4

dedicată omului de știință Ștefan Procopiu. Expoziția consta în manuscrise și obiecte personale

ce au aparținut savantului. Expuse în vitrină, elementele de patrimoniu erau bine scoase în

evidență de lumina artificială provenită de la ledurile așezate în marginea de sus a vitrinei.

Holul de primire mai găzduiește și aparatură modernă, atât de necesară funcționării

muzeului. Astfel, se pot observa camere video, un sistem de alarmă, un stingător pentru incendii,

întrerupătoare, prize și un aparat pentru măsurarea temperaturii și a umidității. Acestea din urmă

sunt destul de vizibile aici, ca și în restul celorlalte camere ale muzeului. Însă, sub geam se află

un calorifer bine acoperit într-un cadru de lemn, asortat cu mobilierul camerei. La fel de bine

mascat este și calculatorul infotouch-ului, perfect în nuanța mobilierului.

Sufrageria

Circuitul de vizitare a muzeului continuă pe ușa din dreapta, următoarea sală fiind

sufrageria. Informațiile privind exponatele din această sală sunt prezentate pe o tablă, susținută

de un suport din lemn ce se asortează foarte bine cu culoarea mobilierului. Această sală a

muzeului este dominată de o impunătoare lustră. Tapetul diferă de cel din salon, fiind reconstituit

cu motive florale, în moda începutului de secol XX. De asemenea, diferă și draperiile,

preferându-se culoarea vernil pentru a se asorta cu încăperea. Camera este bine luminată natural,

iar din acest motiv ferestrele conțin sticlă opac, pentru a proteja obiectele de patrimoniu de

lumina soarelui, care în timp acționează în mod distructiv asupra acestora.

Sufrageria se deosebește de celelalte camere prin obiectele de mobilier din stejar masiv,

confecționate la un atelier din Franța, în secolul al XIX-lea, majoritatea fiind donate muzeului de

diverși proprietari. Cele mai impunătoare piese de mobilier sunt: bufetul de sufragerie, biroul cu

scrin, piedestalul din lemn, masa de suport pentru lampă, servanta cu ornamente florale, o

canapea pentru trei persoane și un fotoliu cu spătar (ambele cu tapițărie reconstituită în moda

secolului XX, ce conține ornamente florale, asemănătoare cu cele de pe tapet).

Într-un colț este reconstituită o sobă, element de nelipsit din casele sfârșitului de secol

XIX – începutul secolului XX. Aceasta este reconstituită după mărturiile din descrieri și

fotografii, iar lângă ea sunt expuse un fier vătrai pentru foc și o lădiță cu lemne. În partea dreaptă

a sobei se află așezat pe un pidestalul din lemn, un bust de femeie, donat de Carol I lui Petru Poni

prin testament. Piedestalul ascunde prin așezarea sa o priză, care în mod obișnuit în locuințe, nu

este situată lângă sobă.

5

În centrul camerei este situată pe un covor ce a aprținut familiei Poni, o masă de

sufragerie cu patru scaune. Pe obiectele de mobilier enumerate mai sus sunt expuse mai multe

lucruri personale, ce au aparținut familiei Poni (albume foto, vază de lemn, serviciu pentru cafea,

serviciu de ouă pentru mic dejun, fructieră etc.). De asemenea, pentru amenajarea sufrageriei au

fost folosite: oglinda (a aparținut familiei Poni), fotografii, lămpi aplicate pe păreți, un goblen,

portretul lui Petru Poni și un ceas într-un șemineu. Consider că s-a reușit crearea ambianței

începutului de secol XX, a unei camere ce a găzduit în numeroase rânduri personalități de marcă

ale orașului.

Biroul Petru Poni

După sufragerie urmează o sală concepută ca un loc de relaxare și de studiu, biroul lui

Petru Poni. Pentru a se facilita fluiditatea circuitului muzeografic, specialiștii au decis să scoată

ușile. Majoritatea obiectelor din birou sunt autentice, aparținând marelui savant. Ceea ce se

remarcă imediat în această sală este tapetul în dungi, reconstituit după cel original după o

fotografie. De asemenea, s-a adoptat pentru a acoperi ferestrele la draperii de culoare bej închis,

în asorteu cu tapeul și majoritatea obiectelor din cameră. La fel ca în întreg muzeul, ferestrele au

geamuri opace, ce nu permit trecerea razelor solare.

Specialiștii au urmărit să evidențieze importanța savantului recunoscută la nivel

internațional. În acest sens, s-a amenajat o vitrină lumiată cu led, în care sunt expuse importante

decorații. Ele sunt evidențiate foarte bine, fiind așezate pe o catifea de culoare bej deschis. Tot în

acest scop sunt expuse pe pereți cele mai importante diplome obținute de Petru Poni de-a lungul

carierei.

Pentru a pune în valoare prețioasele obiecte deținute de muzeu (în special fondul de cărți

păstrat de la cei doi savanți) s-a optat pentru amenajarea unei suprafețe, ce ocupă aproximativ

jumătate din cameră. În bibliotecă sunt expuse cărți de valoare ce nu trebuie să lipsească dintr-un

birou. Pe birou se remarcă numeroase obiecte dedicate activității intelectuale și un telefon vechi

de peste un secol.

În partea opusă a biroului, într-un colț, s-a amenajat un spațiu dedicat familiei Poni,

dominat de numeroase fotografii ale membrilor. În imediata vecinătate se află o sobă de

dimensiuni reduse, verde, datând de la 1860, achiziționată ulterior de muzeu din Austria. În plus

camera este concepută pentru începutul secolului XX, iar soba achiziționată este mai veche cu

6

jumătate de secol. De asemenea, lustra și lampa abajur nu sunt originale, ele fiind achiziționate

recent, însă sunt asemănătoare cu cele originale.

Camera doamnei

Camera dedicată soției lui Petru Poni este amenajată în stil salonaș. Această cameră a

fost gândită ca un loc retras dedicat doamnelor, iar prin mobilier și piesele de patrimoniu

existente, s-a încercat sugerarea preocupărilor Maltidei Cugler-Poni. Astfel, în cameră se observă

numeroase manuscrise și volume de poezii, sugerând vizitatorilor preocupările de ordin poetic

ale doamnei. Mobilierul este de secolul XIX și fabricat majoritatea în România. Tapițăria

canapelei este țesută după cea originală, modelul fiind sugerat de o fotografie, însă s-a optat

pentru un model floral, în locul culorii roșii, pentru a se asorta cu tapetul de pe pereți. În aceeași

măsură și tapetul este reconstituit după fotografii, iar împreună cu mobilierul, obiectele tipic

feminine (mănușile, oglinzile, cutiile pentru bijuterii, balansoarul, cutiuța pentru tutun etc.) oferă

un aer de eleganță camerei.

Această sală se evidențiază prin soba de fontă emailată, care datează din a doua jumătate

a secolului al XIX-lea și a fost achiziționată din Austria. Se înțelege că soba nu apaținea poetei,

și nici aplicele de pe păreți sau veioza. Însă acestea conferă un aer de secol XIX camerei. De la

Matilda Poni s-a păstrat covorul, volumele de poezii, însemnările, măsuța de fantezie și piesele

de design de pe ea. Tot în această încăpere au fost expuse mai multe fotografii cu rudele

doamnei.

De remarcat sunt draperiile de la uși și geam, de culoare vernil deschis, care ascund unele

accesorii contemporane necesare muzeului. Însă prizele, întrerupătoarele, stingătorul de incendii,

termohigrograful (aparat de măsurat temperatura și umiditatea) sunt destul de vizibile și strică

din atmosfera de influență franceză a camerei.

Camera Radu Cernătescu

Camera în care a locuit savantul Radu Cernătescu, a fost amenajată într-o mare măsură în

așa fel încât să reflecte pasiunea chimistului pentru muzică. Astfel, piesa cea mai impumătoare

din încăpere este pianul. Acesta a aparținut lui Radu Cernătescu și este conservat într-o stare

foarte bună. Pe pian se află mai multe partituri de ale lui Beethoven ce s-au păstrat până astăzi,

iar lângă pian o cutie pentru discuri, ziare, parpituri etc. Pasiunea pentru muzică a savantului este

7

redată și de patefonul portabil, care de asemenea a aparținut lui Cernătescu, albumele muzicale

etc.

Aplicele, tapetul și draperiile vernile sunt asemănătoare cu cele din biroul lui Petru Poni.

Putem afirma că ambele săli ale muzeului au un rol moralistic și sunt în mare asemănătoare, fiind

reconstituite după același tipar. La fel ca în celelalte camere, și aici se regăsesc numeroase

fotografii cu Radu Cernătescu, familia Cernătescu, Lucia Poni etc.

Laboratorul

Această sală a fost concepută de specialiști pentru amenajarea unui laborator de chimie

contemporan și în același timp un spațiu dedicat activităților desfășurate în muzeu. Aici este

amenajată o vitrină în care sunt prezentați cei mai importanți chimiști ieșeni, manuscrise ale lui

Radu Cernătescu, precum și imagini cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Laboratorul este amenajat cu obiecte contemporane (mese, scaune etc.) necesare desfășurării

manifestațiilor culturale, cu aparate moderne (o plasmă cu soft special conceput pentru a oferi

informații vizitatorilor), dar și cu mobilier, eprubete păstrate de la Petru Poni. Aici s-a optat

pentru acoperirea ferestrelor cu jaluzele, renunțându-se la geamurile opace.

Mina

Ultimul punct de atracție al muzeului îl constituie subsolul, în care a fost reconstituită o

mină. Pentru amenajarea subsolului și introducerea lui în circuitul muzeografic, s-a apelat la o

firmă de profil. Spațiul ințial al beciului era puțin înalt, fapt pentru care s-a hotărât adâncirea lui,

pentru ai oferi o înălțime corespunzătoare unei camere. Accesul în subsol se face printr-o ușă din

lateralul casei sau prin platforma din salon, la care am făcut referire mai sus.

Încă de la intrarea în „mină” se remarcă decorația pereților ce constă în polistiren

îmbrăcat cu o substanță specială. Acest decor, numit în limbajul de specialitate, butaforie creează

iluzia că totul este autentic. Este de apreciat ideea și munca celor de la muzeu. La fel de bine

reconstituiți sunt și pilonii de suport a „galeriilor”. În camerele subsolului sunt expuse în vitrine

luminate cu leduri, mai multe minerale, primite prin donație de muzeu, de la Constantin Gruescu.

Exponatele sunt bine puse în evidență, ele fiind așezate pe tamburi rotativi, cu scopul de a ajuta

vizitatorul să observe aspectul minereului. Această expoziție a fost constituită în scopul de a

sugera vizitatorilor pasiunea lui Petru Poni pentru minerale.

8

Marea problemă a acestei părți din muzeu era umiditatea. Din cauza umezelii din subsol,

specialiștii au fost nevoiți să achiziționeze aparate de dezumificat aerul. Mulțumind personalului

muzeului am putut observa în acest accesoriu modern apa extrasă din aer. Pentru protejarea

obiectelor de patrimoniu sunt amplasate la subsol aparate de măsurare a temperaturii și umidității

aerului. Pe ecranul acestor aparate apăreau valorile de 59,7% umiditatea din atmosferă și 21,7oC

temperatura aerului.

Și aici sunt destul de vizibile accesoriile moderne necesare muzeului (prize, cabluri,

aparatele de dezumificare, stingătoare, camere video etc.), însă trebuie remarcată ideea de a

ascunde întrerupătorul în spatele unui zid fals, precum și mascarea gurilor de aerisire. Trebuie

apreciat încercarea de a se reconstitui un tunel de mină prin așezarea unui vagon pe șine și

desenarea pe peretele din fundal a unui tunel. Aceste amenajări creează iluzia optică continuării

traseului prin acest tunel. Pentru a se sugera ideea de mină sunt expuse unele obiecte specifice

muncii în subteran: cască de protecție, târanacoape, lămpi etc. Camerele subsolului sunt

iluminate cu vechi lămpi de mină modificate cu leduri moderne.

Concluzii

Ceea ce ar fi de schimbat la acest muzeu, din punctul meu de vedere, ar consta în primul

rând, în angajarea unui ghid cu studii în domeniu, întrucât actualul nu se ridică la măsura

responsabilității sale. O altă problemă pe care o semnalez, constă în aspectul exterior al

muzeului. Dacă interiorul este amenajat destul de bine în ambianța începutului de secol XX,

exteriorul are un aspect neglijent. Ar trebui reamenajarea stilului arhitectural al casei în acord cu

ceea ce este prezentat în interior.

9

ANEXE

10

11

12

13

14

15

16