REFERINŢE ISTORICO – JURIDICE ASUPRA DREPTURILOR FEMEII. ASPECTE LEGATE DE “MIŞCAREA FEMINISTĂ”

APOSTOL SEBASTIANILIESCU ALEXANDRURADU MIHAILiceul Teoretic „Nichita Stănescu”, BucureştiProfesori îndrumători: Răceu Mihaela Dana

Mehedinţeanu Dumitru Florin

In ancient times, women were considered to be inferior to men. The Bible also seemed to enforce this belief, given that in the biblical writings, Eve was the one who allegedly persuaded Adam to bite from the forbidden fruit, at the behest of the snake.

During the Middle Ages, the role of women in society remained unchanged, because women were still given only domestic tasks to accomplish.

This situation changed, starting with the 18th and 19th centuries, when an increasing number of women started to speak out against discrimination based on gender.

Today, women are believed to be equal to men, but there are still several countries in which women’s rights are being ignored.

Keywords: women in society, women’s rights, women in ancient times, women in the middle ages.

1

Introducere

Drepturile femeii se referă la libertăţile şi drepturile acordate femeilor în societate. Aceste drepturi şi libertăţi includ dar nu sunt limitate la: integritate corporală, autonomie, dreptul la vot, dreptul de a deţine o poziţie oficială, dreptul la un loc de muncă şi la un salariu decent, de a servi în forţele armate, dreptul la proprietatea privată, la educaţie, şi drepturi maritale, parentale şi religioase.

Prevederile internaţionale cu privire la drepturile omului vizează astăzi şi persoanele de sex feminin. Principiul conform căruia nici o persoană nu trebuie să aibă de suferit din pricina faptului că aparţine unui anumit sex a fost încă de la începuturi parte esenţială a declaraţiilor ONU. Totuşi, discriminarea femeilor mai continuă şi astăzi să fie o realitate peste tot în lume, femeilor fiindu-le limitate drepturi esenţiale şi fundamentale precum dreptul la viaţă şi la integritate corporală. Feministele critică conceptul drepturilor omului, susţinând că acesta ar viza doar societatea occidentală şi mai ales problemele cu care se confruntă doar bărbaţii.

Femeile în antichitate

Roma antică

Femeile libere din Roma antică erau cetățeni (cives), dar nu puteau vota sau deține o funcție politică. Datorită rolului lor public limitat, femeile sunt menţionate, de către istoricii romani mai puţin decât bărbaţii. Dar în timp ce femeile romane nu aveau nici o putere politică directă, cele din familii bogate sau puternice îşi puteau exercita influența prin negocieri private1.

Ca și în cazul persoanelor de sex masculin ale societății, femeile de elită și faptele lor politice semnificative eclipsează faptele celor de statut inferior în scrierile istorice. Diferite inscripții și în special epitafuri menţionează numele multor femei din Imperiul Roman, dar nu spun nimic altceva despre ele. Unele episoade ale vieții de zi cu zi sunt conservate în operele literare latine, având genuri precum comedia, satira, și poezia, în special poezii de Catullus și Ovid, care oferă detalii cu privire la modul în care femeile luau masa, cum se comportau la evenimente sportive și la teatru, modul în care făceau cumpărături, şi modul în care se machiau. Este menţionată şi practicarea magiei şi grijile cu privire la sarcină. Toate aceste detalii fiind totuşi redate în scris de către bărbaţi2.

Un rol public major rezervat exclusiv pentru femei a fost în cadrul religiei: slujirea preoțească a Vestalelor. Eliberate de orice obligație de a se căsători sau de a avea copii, Vestalele se dedicau studiului și respectării ritualurilor care erau considerate necesare pentru securitatea și supraviețuirea Romei, dar care nu puteau fi efectuate de către preoţii de sex masculin3.

Societatea romană, fiind o societate patriarhală, nu acorda femeilor dreptul de a vota, de a ocupa o poziţie oficială sau de a se înrola într-o legiune.

Egiptul Antic

Femeile din Egiptul Antic aveau un statut care poate părea surprinzător de modern comparativ cu statutul femeilor din alte state ale perioadei antichităţii.

1 A.N. Sherwin-White, Roman Citizenship (Oxford University Press, Oxford, 1979), pp. 211 - 2682 Kelly Olson, Roman Dress and the Fabrics of Roman Culture (University of Toronto Press, Toronto, 2008), p. 1393 Ariadne Staples, From Good Goddess to Vestal Virgins: Sex and Category in Roman Religion (Routledge & Kegan, London, 1998), p. 113

2

Cunoştinţele actuale despre Egiptul Antic indică faptul că femeile egiptene erau egale cu bărbaţii, în faţa legii (spre deosebire de femeile greco-romane sau de femeile mesopotamiene din aceeaşi perioadă). Astfel, acestea puteau deţine terenuri, îşi puteau administra proprietatea şi se puteau reprezenta singure în instanţă. Puteau face parte din jurii şi puteau depune mărturie. În acelaşi timp, ele puteau fi supuse aceloraşi pedepse legale ca şi bărbaţii.4

Femeile în Evul Mediu

Potrivit legilor britanice, toate bunurile pe care o femeie le deţinea la momentul căsătoriei, intrau în posesia soţului. Eventual, Curţile de Justiţie britanice, i-au interzis soţului să transfere bunuri fără consimţământul soţiei. În Franţa, femeile măritate au avut restricţii din punct de vedere legal, care au fost înlăturate abia în 19655.

Ca şi în cazul bărbaţilor ţărani, viaţa femeilor din Evul Mediu era foarte dificilă. Femeile din această clasă socială se bucurau în mare parte de aceleaşi drepturi ca şi bărbaţii, doar că în cele mai multe cazuri, acest lucru însemna pur şi simplu o sărăcie comună. Până la îmbunătăţirea nutriţiei, speranţa de viaţă a femeilor era mult mai scăzută faţă de cea a bărbaţilor, aceasta rareori depăşind 25 de ani în cazul femeilor6.

Femeile în secolele XVIII – XX

Începând cu secolul al XVIII-lea, şi de-a lungul secolului al XIX-lea, drepturile, ca şi concept, au câştigat o importanţă politică, socială şi filosofică tot mai crescută. Au apărut mişcări care cereau libertatea religiei, abolirea sclaviei, drepturi pentru femei, drepturi pentru cei care nu puteau deţine proprietăţi, apărând de asemenea şi cereri pentru votul universal. În secolul al XVIII-lea problema drepturilor femeii a devenit centrul dezbaterilor politice, atât în Franţa cât şi în Marea Britanie.

Marea Britanie

Mary Wollstonecraft, o scriitoare britanică, a publicat în anul 1792, cartea „A Vindication of the Rights of Woman”, în care susţinea că aşteptările limitate din partea femeilor se datorează educaţiei lor. În cartea sa, Wollstonecraft, a cerut oportunităţi egale în învăţământ, cerând de asemenea „dreptate!” şi “dreptul la umanitate” pentru toţi. Mary Wollstonecraft, împreună cu Damaris Cudworth şi Catherine Macaulay au argumentat că femeile ar trebui tratate la fel ca şi bărbaţii deoarece şi femeile sunt fiinţe morale şi raţionale, exact ca şi bărbaţii7.

Într-un eseu publicat în anul 1869, filozoful John Stuart Mill a descris situaţia femeilor din Marea Britanie în felul următor: “Ni se spune, în permanenţă că civilizaţia şi creştinismul i-au restaurat femeii drepturile sale. Între timp, soţia este supusă în totalitate soţului ei, având aceleaşi obligaţii legale ca aşa numiţii sclavi”.

Fiind un membru al Parlamentului britanic, Mill a argumentat în cadrul adunărilor că femeile are trebui să aibă dreptul la vot. La momentul respectiv, dreptul la vot le era rezervat doar proprietarilor bogaţi. Datorită legii proprietăţii şi a legii mariajului, bărbaţii obţineau drepturi depline asupra proprietăţilor şi a bunurilor femeii, în momentul căsătoriei. Femeilor li se interzicea în mod explicit să voteze prin „Actul reformator” din 1830 şi prin „Actul corporaţiilor municipale”. Millicent Fawcett şi Emmeline Pankhurst au condus o campanie 4 Norman Bancroft Hunt , Living in Ancient Egypt (Thalamus Publishing, New York, 2009), p.525 James A. Brundage, Law, Sex, and Christian Society in Medieval Europe (University of Chicago Press, Chicago, 1987 ) p. 1076 Sally Fox, The Medieval Woman: An Illuminated Book of Days, (Little, Brown and Company, Boston, 1985) p.1127 William Sweet, Philosophical Theory and the Universal Declaration of Human Rights (University of Ottawa Press, 2003) p. 10

3

publică pentru a susţine dreptul la vot al femeilor, iar în 1918 a fost adoptată o lege prin care femeile cu vârsta de peste 30 de ani aveau dreptul să voteze în Marea Britanie8.

Franţa

În 1791, scriitoarea de piese de teatru Olympe de Gouges a publicat “Declaraţia drepturilor femeii şi a cetăţencei”, modelată după “Declaraţia drepturilor omului şi a cetăţeanului” din 1789. Declaraţia lui Olympe de Gouges era ironică la adresa revoluţiei franceze, o revoluţie a cărei obiectiv era egalitatea. Ea afirma că “Această revoluţie îşi va face efectul numai atunci când toate femeile vor conştientiza condiţia lor deplorabilă şi drepturile pe care le-au pierdut în societate”. “Declaraţia drepturilor femeii şi a cetăţencei” este bazată pe cele 17 articole ale “Declaraţiei drepturilor omului şi a cetăţeanului” şi a fost descrisă de către Camille Naish ca şi “aproape o parodie a documentului original”.

De Gouges atrage de asemenea atenţia asupra faptului că în conformitate cu legea franceză, femeile pot fi pedepsite pe deplin în cadrul legii, dar le sunt negate drepturi egale cu ale bărbaţilor9.

Mişcările feministe

Fără dreptul de a se implica în politică, femeile se aflau la bunul plac al partenerilor lor de sex masculin şi depindeau întru totul de situaţia politică. Partenerii de coaliţie şi partidele cu renume nu sprijineau idealurile feministe decât atâta vreme cât acest lucru le servea satisfacerii propriilor interese. Atunci când toţi aceştia îşi vedeau scopurile atinse, femeile rămâneau singure. În consecinţă, prima mişcare feministă a insistat din ce în ce mai mult asupra dobândirii dreptului de vot. Feministele s-au asociat în organizaţii proprii, autonome sau parţial autonome. Aceste femei care s-au impus pe firmamentul vieţii publice pot fi împărţite în trei categorii distincte:

“Feministele moderate”: aici vorbim despre o grupare eterogenă de asociaţii de femei, ale căror membre încercau să impună anumite schimbări într-o mai mică măsură sau treptat, în cadrul societăţii burgheze preexistente. În acest caz se sublinia faptul că femeia este altfel şi că ea are o cu totul altă misiune în societate decât bărbatul. Din această categorie făceau parte de exemplu asociaţiile caritabile creştine care se îngrijeau de femeile sărmane, dar şi asociaţiile liberale de femei şi femeile conservatoare. Nu toate aceste asociaţii cereau însă introducerea dreptului de vot şi pentru femei, unele din acestea chiar pronunţându-se în defavoarea acestuia pe motivul că femeile nu erau încă pregătite pentru a vota, că nu se dorea bruscarea conducerii, sau se cerea pur şi simplu introducerea dreptului de vot în funcţie de clasă socială, care includea astfel şi femeile.

"Feministele radicale": aceasta era o categorie relativ restrânsă de burgheze care se impuneau pentru o transformare radicală a societăţii. Aceste femei susţineau din răsputeri egalitatea dintre sexe, femeile trebuind să dispună astfel de aceleaşi drepturi ca şi bărbaţii. Gruparea radicalelor a fost o mişcare de mici proporţii, care nu se afiliase nici unui partid. Unele dintre aceste femei au încercat însă să lege contacte cu femeile socialiste. Feministele radicale s-au impus şi pentru drepturile femeilor dezavantajate social - muncitoarele şi prostituatele. Reprezentantele acestei categorii au înfiinţat pe timpul Primului Război Mondial "Liga Internaţională a Femeilor pentru Pace şi Libertate", din care făceau parte femei din toate naţiunile implicate la acea oră în conflagraţia mondială.

"Feministele socialiste": aceasta era gruparea femeilor organizate în mod relativ autonom în jurul mişcării socialiste, şi mai târziu, al mişcării comuniste. Revendicările principale ale femeilor socialiste corespundeau revendicărilor socialiste mai generale de după

8 Melanie Phillips, The Ascent of Woman: A History of the Suffragette Movement (Abacus Publishing, London, 2004) pp. 218 - 2209 Camille Naish, Death comes to the maiden: Sex and Execution (Routledge & Kegan, London, 1991) p. 137

4

desfiinţarea diferenţelor dintre clase şi a proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie. Precursoarele mişcării socialiste a femeilor - ca de exemplu Clara Zetkin - prevedeau independenţa economică a femeii ca o condiţie de bază pentru obţinerea de drepturi egale, precum şi desfiinţarea ierarhizării sexelor în mod analog cu desfiinţarea claselor sociale. În centrul revendicărilor femeilor socialiste s-a aflat mai întâi ameliorarea situaţiei economice a muncitoarelor şi ridicarea acesteia la nivelul celei de care beneficiau muncitorii (salarii egale pentru o muncă egală, acceptarea femeilor în sindicate etc.), mai târziu, la aceste revendicări s-a adăugat şi dreptul de vot. Ziua Internaţională a Femeilor de la data de 8 martie a fost fixată de adeptele mişcării socialiste a femeilor: "În acord cu organizaţiile politice şi sindicale ale proletariatelor din toate ţările lumii, femeile de pretutindeni vor sărbători în fiecare an Ziua Femeii, care serveşte în primul rând agitaţiei în vederea obţinerii dreptului de vot la femei." [Rezoluţia celei de-a doua Conferinţe Internaţionale a Femeilor de la Copenhaga din 1910]

"Noua" mişcare feministă (1969)

Femeile erau organizate în grupuri mici, refuzând să intre în asociaţii mai mari sau în partide, pentru că nu-şi doreau să construiască structuri de putere stabile. Feministele de pretutindeni aveau aceleaşi idei, obiective şi metode de acţiune, fiind prezente în toate domeniile societăţii (în domeniul social, cultural, politic, ştiinţific, al medicinei etc.). Chiar dacă nucleul mişcării feministe a rămas independent, feministele s-au îngrijit mai târziu să-şi impună multe revendicări şi idei la nivelul instituţiilor statului sau al partidelor.

Multe femei se inspirau din lectură. "Celălalt sex" al lui Simone de Beauvoir, "Nebunia feminităţii" a lui Betty Friedan, "Sexul şi puterea" a lui Kate Millet, "Mica diferenţă şi marile consecinţe ale acesteia" a lui Alice Schwarzer precum şi produsele cercetării unor subiecte precum rolul femeilor în istorie sau matriarhatul au fost citite de multe femei, fapt care a făcut ca relaţiile dintre sexe de până la acea vreme să fie puse sub semnul întrebării.

Dreptul familiei şi al căsătoriei a fost supus reformelor în multe ţări. Discriminarea şi tratamentul inegal al soţiilor au fost înlăturate parţial din spaţiul tradiţional burghez sau creştin şi adaptate realităţilor curente. În Germania de exemplu, acest lucru a vizat alegerea numelui de familie (numele de familie în cazul unei căsătorii poate fi atât cel al bărbatului, cât şi cel al femeii), legea căsătoriei (bărbatul şi femeia au drepturi egale în ceea ce priveşte exercitarea unei profesii, prototipul căsniciei în care femeia era casnică a fost desfiinţat), legea divorţului (a fost desfiinţat principiul părţii vinovate) şi dreptul la custodie (binele copilului primează).

Mişcarea feministă a avut influenţe remarcabile în toate domeniile societăţii — atât la nivel instituţional cât şi în viaţa privată, în ceea ce privea convieţuirea sexelor. Multe revendicări ale acestei mişcări continuă să fie de actualitate, unele dintre ele fiind aplicate de abia în zilele noastre10.

Femeile în societatea contemporană

Astăzi, cele care luptă pentru drepturile femeilor încearcă să vină în întâmpinarea întregii diversităţi de necesităţi feminine care rezultă atât din multitudinea de tradiţii culturale cât şi din diferitele realităţi socio-economice şi politice. În plus, ele se implică şi în activităţile reţelelor internaţionale cu scopuri comune şi mai generale. Criza economică la nivel global şi distrugerea mediului înconjurător sunt, de asemenea, subiecte importante, iar prin conectarea lor la paradigma drepturilor omului, mişcarea internaţională a femeilor ar putea căpăta noi impulsuri.

Primii paşi pentru a implementa sancţiuni internaţionale împotriva statelor care nu respectă drepturile femeii au fost făcuţi prin elaborarea "Acordului pentru înlăturarea oricărei

10 Estelle B. Freedman , No Turning Back: The History of Feminism and the Future of Women (Ballantine Books, London , 2003) pp. 255 - 314

5

forme de discriminare a femeii", în care au fost introduse pentru întâia oară clauze anti-discriminare şi în care a fost propus instituirea unui program de înlăturare a oricărei forme de discriminare a femeilor. La Conferinţa Internaţională a Drepturilor Omului din 1993 de la Viena, violenţa asupra femeilor a fost pentru prima oară numită o încălcare a drepturilor omului.

La cea de-a patra Conferinţă Internaţională a Femeilor din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, de la Beijing (1995), în protocolul final s-a stipulat că "drepturile femeii sunt drepturi ale omului". Mişcările feministe din toată lumea pot apela la această Declaraţie, cerând guvernelor ţărilor lor să ia măsuri specifice şi concrete în aproape toate domeniile societăţii.

În plus a mai apărut aici şi posibilitatea aplicării unor sancţiuni: în 1999 a fost semnat "protocolul facultativ" al "Convenţiei pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare a femeii", care permite acceptarea în instanţă a plângerilor individuale. Acest lucru înseamnă că o femeie care este discriminată în ţara ei de origine se poate adresa celui mai înalt for competent, Comitetului Femeilor din cadrul ONU şi să-şi ceară dreptul la un tratament egal. Tribunalul pentru crime de război de la Haga reprezintă şi el un progres important în ceea ce priveşte drepturile femeii. Aceasta este prima instanţă în care poate fi condamnat violul pe timp de război ca încălcare a drepturilor omului, ca şi crimă împotriva umanităţii11.

11 „Manual de drept european privind nediscriminarea” (Luxemburg, 2010)6

Bibliografie orientativă

Brundage, A. James, Law, Sex, and Christian Society in Medieval Europe (University of Chicago Press, Chicago, 1987 ).

Fox, Sally, The Medieval Woman: An Illuminated Book of Days, (Little, Brown and Company, Boston, 1985).

Freedman, B. Estelle, No Turning Back: The History of Feminism and the Future of Women (Ballantine Books, London , 2003).

Hunt, Norman Bancroft, Living in Ancient Egypt (Thalamus Publishing, New York, 2009).

Naish, Camille, Death comes to the maiden: Sex and Execution (Routledge & Kegan, London, 1991).

Olson, Kelly, Roman Dress and the Fabrics of Roman Culture (University of Toronto Press, Toronto, 2008).

Phillips, Melanie, The Ascent of Woman: A History of the Suffragette Movement (Abacus Publishing, London, 2004).

Sherwin-White, Adrian Nicholas, Roman Citizenship (Oxford University Press, Oxford, 1979).

Staples, Ariadne, From Good Goddess to Vestal Virgins: Sex and Category in Roman Religion (Routledge & Kegan, London, 1998).

Sweet, William, Philosophical Theory and the Universal Declaration of Human Rights (University of Ottawa Press, 2003).

7