Universitatea Stefan Cel Mare Suceava Facultatea de Istorie si Geografie Relatii Internationale si Studii Europene

Politica industriala

Student:Lauric Anisoara Introducere

Desavrsirea pietei interne unice, la nceputul anilor 90, a dat un impuls puternic restructurarii industriei europene. nlaturarea barierelor fizice, tehnice si fiscale din calea schimburilor comerciale intra-comunitare a suscitat intensificarea acestor schimburi si, implicit, a concurentei n interiorul Uniunii. Acelasi produs poate fi azi livrat pe ntreaga piata interna, producatorii nemaifiind obligati sa-si adapteze productia la 15 piete diferite. Intensificarea extraordinara a concurentei a antrenat o aliniere a preturilor furnizorilor nationali la cele ale furnizorilor din alte state membre. Pe termen scurt, aceasta a comprimat profitul marginal al ntreprinderilor protejate sau n situatii de monopol, unele dintre ele fiind chiar obligate sa paraseasca piata. Cele care au ramas s-au putut extinde si si-au putut valorifica mai bine si rentabiliza capacitatile de productie prin economiile de scara, ntarindu-si eficienta interna prin restructurari si o mai buna alocare a resurselor umane, tehnice si financiare, mbuna-tatindu-si si procesul de inovare. Aceasta presiune a concurentei a produs deja un val impresionant de transformari ale structurii industriale a Uniunii Europene. Industria europeana a trebuit nsa, n acelasi timp, sa faca fata schimbarilor pietei internationale si evolutiilor tehnologice pe plan mondial. Ea nu poate raspunde acestor provocari dect prin intermediul unei armonizari la nivel comunitar a politicilor industriale generale si sectoriale ale statelor membre.

Politica industriala n cadrul Uniunii Europene Tratatele constitutive, n forma lor originara, nu cuprindeau dispozitii exprese privind o politica industriala comuna. Cu toate acestea, ele reglemen-tau n primul rnd, dar nu si n mod exclusiv, sectoarele industriale ale economiilor statelor membre. n timp ce tratatele instituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice puneau bazele politicilor comune din domeniile industriale respec-tive, tratatul instituind Comunitatea Economica Europeana (azi Comunitatea Europeana) reglementa n principal piata comuna (si apoi piata interna unica) a produselor industriale. Cel mai important dintre ele, Tratatul instituind Comunitatea Europeana, este construit pe logica functionarii automate a concurentei pe piata si a libertatii comertului, nu doar n vederea realizarii pietei interne unice a produselor industriale, ci si pentru restructurarea sectoarelor si a ntre-prinderilor, restructurare ceruta de dinamismul si dimensiunea acestei piete. Astfel, fara sa faca referiri exprese la o politica industriala comuna, el cuprinde dispozitii privind mai multe elemente importante ale unei asemenea politici, precum regulile privind concurenta, dispozitiile fiscale, armonizarea legislatiilor nationale. El presupune totodata ca abolirea masurilor protectioniste din calea comertului ntre statele membre si des-chiderea pietelor constituie imbolduri suficiente date ntreprinderilor si sectoarelor industriale pentru surmontarea problemelor structurale. Abia odata cu modificarile si completarile aduse Tratatului instituind Comunitatea Europeana prin Tratatul de la Maastricht, intrat n vigoare n noiembrie 1993, competitivitatea industriala element-cheie al oricarei politici industriale moderne a devenit un obiectiv asumat al constructiei comunitare. Art. 3 alin. 1 (m) TCE arata ca unul dintre seturile de actiuni pe care Comunitatea trebuie sa le ntreprinda pentru realizarea obiectivelor si scopurilor sale trebuie sa vizeze ntarirea competitivitatii industriei Comunitatii. La rndul sau, Art. 157 alin. 1 TCE ntareste obligatia Comunitatii si a statelor membre de a asigura conditiile necesare competitivitatii indus-triei Comunitatii, prin actiuni menite sa: accelereze adaptarea industriei la schimbarile structurale; ncurajeze conditiile favorabile initiativei si dezvoltarii ntreprin-derilor, n special a celor mici si mijlocii, pe teritoriul ntregii Comunitati, -ncurajeze conditiile favorabile cooperarii ntre ntreprinderi, si sa intensifice exploatarea potentialului politicilor de inovare, cer-cetare si dezvoltare tehnologica.

Continutul politicii industriale generale a Uniunii Europene

Dupa realizarea uniunii vamale, n iulie 1968, a rezultat limpede ca ea singura nu va putea rezolva problemele industriei comunitare. Astfel, raspunznd solicitarilor exprimate de reuniunea la nivel nalt a sefilor de state si de guverne de la Paris din octombrie 1972, Comisia Europeana a transmis Consiliului o comunicare privind programul de politica industriala si tehnologica a Comunitatii. Acest program prezenta masurile necesare pentru eliminarea unui numar nsemnat de obstacole din calea liberei circulatii a produselor industriale, deschiderea progresiva si efec-tiva a pietelor pentru achizitiile publice, promovarea ntreprinderilor n conditiile respectarii regulilor concurentei la scara europeana si actiunile n favoarea sectoarelor confruntate cu probleme speciale (industriile traditionale, aflate n criza, si industriile de nalta tehnicitate, aflate n ntrziere). Trebuie mentionat ca partea cea mai dificila a acestui program, adoptat de catre Consiliu prin Rezolutia din 17 decembrie 1973, era cea privind realizarea efectiva a pietei interne. Realizarea acestui obiectiv necesita mult timp si eforturi politice, ceea ce a facut necesara o noua comunicare a Comisiei, doisprezece ani mai trziu, pentru adoptarea unor masuri hotarte n vederea desavrsirii pietei unice: Cartea Alba din 1985 (asa-numitul Raport Cechinni). Astfel, dintr-o activitate relativ marginala, constnd n adoptarea anevoioasa de standarde precise si complete pentru diferite categorii de produse n parte, la nceputul anilor 90, standardizarea comunitara s-a transformat ntr-o activitate prioritara pentru Uniunea Europeana. Potrivit asa-numitei noi abordari n materia armonizarii, certificarii calitatii si standardizarii, legis-latia comunitara este limitata la definirea cerintelor esentiale carora trebuie sa le raspunda produsele n vederea asigurarii protectiei sanatatii publice, sigurantei consumatorilor si conditiilor de mediu. Standardele europene, odata asimilate de catre producatori, confera marfurilor o prezumtie de conformitate si le ngaduie sa circule, nestingherite de bariere tehnice, n cadrul ntregii piete interne. Din aceasta perspectiva, standardele europene sunt necesare nu doar pentru eliminarea barierelor tehnice din calea liberei circulatii a marfurilor, ci sunt, ntr-o masura tot mai mare, un element-cheie pentru promovarea competitivitatii industriale. Foarte importante pentru competitivitatea industriala europeana sunt si achizitiile publice, deschise concurentei ntre operatorii din toate statele membre ale Uniunii, gratie functionarii pietei interne unice. Importanta pie-tei achizitiilor publice pentru competitivitatea industriala este una tripla:

n primul rnd, volumul pietei achizitiilor publice este unul semnificativ, reprezentnd n prezent peste 16% din PIB al Uniunii, ceea ce nseamna ca accesul n conditii de egalitate este foarte important pentru toti operatorii economici;

n al doilea rnd, achizitiile publice pot spori capacitatea tehno-logica, prin cresterea cererii de produse ncorpornd tehnologii dintre cele mai avansate;

n sfrsit, achizitiile publice fiind extrem de concentrate ntr-un grup relativ restrns de sectoare, aceste industrii depind de o piata concurentiala a comenzilor publice pentru a dezvolta pro-dusele si pentru a asimila calificarile profesionale necesare, care sporesc competitivitatea producatorilor pe pietele interne si externe. n comunicarea sa privind Politica industriala ntr-un mediu deschis si concurential: linii directoare pentru o abordare comunitara, transmisa Consiliului si Parlamentului European, Comisia Europeana a definit abordarea pe care intentiona sa o urmeze n materie industriala n cadrul pietei unice. Evitnd sa intre n mai vechea dezbatere ntre liberalism si interventionism, ea a subliniat ca operatorilor econo-mici, ntreprinderilor, le revine ntreaga raspundere pentru asigurarea competitivitatii industriale, nsa autoritatile publice au obligatia de a le garanta un mediu de afaceri si perspective clare si previzibile pentru activitatile lor. Comunicarea pune de fapt bazele unei strategii de adap-tare permanenta a operatorilor economici si a sectoarelor industriale la cerintele pietei, cu respectarea cerintelor liberului schimb si a concurentei pe piata. Aceasta strategie se ntemeiaza pe trei principii majore:

utilizarea coerenta a ansamblului politicilor care influenteaza activitatea industriala, inclusiv a celor urmarind protejarea resur-selor si a mediului (Rezolutia Consiliului din 3 decembrie 1992 privind simplificarea administrativa n beneficiul ntreprinderilor si ndeosebi al IMM-urilor);

asigurarea accesului operatorilor economici comunitari pe terte piete, prin luarea de masuri mpotriva practicilor comerciale neloiale si prin dezvoltarea cooperarii industriale internationale (Rezolutia Consiliului din 17 iunie 1992 privind cooperarea in-dustriala cu terte state), si

adaptarea pozitiva la mutatiile industriale si tehnologice pe baza unei strategii coerente [Comunicarea Comisiei intitulata De la Actul unic la Maastricht si mai departe: mijloacele pentru a ne mplini ambitiile. Principalele politici industriale sectoriale n mod clasic, ntre masurile pe care un guvern le ia pentru modernizarea si orientarea industriei se numara acordarea de stimulente, precum ajutoarele directe acordate unui ntreg sector sau doar anumitor ntre-prinderi; ajutoarele sub forma fiscala; subventiile pentru entitatile din cer-cetare, centrele de documentare si de raspndire a informatiilor si cunos-tintelor, centrele care studiaza organizarea proceselor tehnologice si de productie, sau centrele de formare profesionala. Alte masuri importante sunt legate de politica comerciala, ntruct asemenea masuri au po-tential consecinte si mai vaste asupra sectoarelor respective: manipularea tarifelor vamale, stabilirea de contingente tarifare, masuri anti-dumping, ncheierea de acorduri comerciale si acordarea de sti-mulente pentru export. n Uniunea Europeana toate aceste instrumente se afla deja n minile institutiilor comunitare, prin stabilirea si dezvoltarea politicii n domeniul concurentei sau a politicii comerciale comune, putine prghii fiind retinute nca de catre statele membre. Acest lucru nu este suficient pentru a asigura succesul politicii industriale comunitare, respectiv cresterea competitivitatii industriei europene. Actiunile izolate ale guvernelor sau aplicarea regulilor comunitare generale nu rezolva problema vulnerabilitatii anumitor sectoare pe plan international, cauzata de faptul ca piata produselor respective este saturata (de exemplu, n cazul industriei siderurgice) sau pentru ca industriile respective nu sunt suficient de dezvoltate la nivel comunitar, comparativ cu nivelul pietei mondiale (de exemplu, industria aeronautica). Pentru a raspunde acestor nevoi, sunt necesare politici comunitare sectoriale.

1.Industria siderurgica

Punctele de cotitura pentru acest sector au fost criza energetica din 1973 si recesiunea economica din 1975, generata de prima. Pe masura dezvoltarii crizei, care a dus la contractia sectorului pe plan mondial, Comunitatea si-a asumat raspunderi tot mai mari, intervenind tot mai puternic.

2.Industria constructoare de nave

Aceasta constituie un alt sector aflat n pierdere de viteza n Europa nca de la nceptul anilor 60. n 1960, santierele navale ale celor sase state, atunci membre ale Comunitatilor Europene3 si ale celor trei care urmau sa adere la Comunitati la nceputul anilor 704 asigurau jumatate din pro-ductia mondiala de nave. n 1975, contributia lor se prabusise la 22%. n 1997, jumatate din productia mondiala de nave se realiza n santierele japoneze, iar santierele Coreii de Sud sunt un alt competitor serios pe plan mondia. Tot ntre 1960 si 1975, piata constructiilor navale a cunoscut modificari importante de structura, din cauza expansiunii spectaculoase a nevoilor de transport de produse petroliere. Criza petroliera din 1973 i-a gasit pe armatori cu capacitati de transport excedentare, iar pe constructori cu capacitati de productie excedentare, n special de tancuri petroliere, acestia din urma fiind grav afectati de anulari masive ale comenzilor. n Rezolutia sa din 19 septembrie 1978, Consiliul a insistat asupra necesitatii de a mentine n cadrul Comunitatii o industrie a constructiilor navale sanatoasa si competitiva, dezvoltata n functie de nevoile de transport maritim ale Comunitatii, precum si n functie de propria im-portanta economica, sociala si strategica a sectorului constructiilor de nave. O serie de masuri restrictive au fost adoptate n cadrul politicii concurentei n privinta ajutoarelor de stat, dar o reglementare globala a sectorului la scara mondiala a ramas nca un deziderat pna la finele anilor 80, cnd au fost angajate negocieri multilaterale n cadrul Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica ntre principalii producatori: UE, Japonia, Coreea de Sud, Norvegia si SUA (acoperind mpreuna peste 70% din productia mondiala de nave). Negocierile au condus, n iulie 1994, la un acord permitnd eliminarea ansamblului obstacolelor din calea unei concurente mondiale normale n acest sector si ndeosebi n privinta ajutoarelor de stat. Ulterior, n comunicarea sa privind Viitorul Europei maritime, Comisia Europeana a preconizat o politica industriala a Uniunii pentru ansamblul industriilor relevante (nu numai constructii de nave, dar si productia de echipament maritim, serviciile portuare si industriile ba-zate pe resursele maritime) ntemeiata pe:

promovarea investitiilor intangibile, n special n domeniile cerce-tarii-dezvoltarii, tehnologiei informatiilor si telecomunciatiilor, dezvoltarea cooperarii industriale n interiorul UE si cu industriile statelor terte, extinderea aplicarii acordului OCDE la industriile statelor terte, si mbunatatirea infrastructurilor portuare prin intermediul unei retele transeuropene.

3.Textilele si mbracamintea

Industria usoara a fost si ea ncercata de dificultati deosebite ncepnd cu deceniul 7 al secolului trecut, cauzate mai ales de slaba crestere a cererii interne si de dezvoltarea rapida a exporturilor statelor n curs de dez-voltare. De fapt, ntruct nu necesita nici o nalta tehnologie, nici o mare concentrare a capitalurilor, aceasta industrie si pierde avantajele com-parative si competitive n favoare industriilor din statele care dispun de mna de lucru suficient de calificata la preturi mai mici.

n prezent, Comisia Europeana si-a stabilit un plan de actiune pentru sporirea competitivitatii acestui sector industrial, aprobat n reuniunea Consiliului Industrie din 7 mai 1998, si pe baza caruia acesta a identificat nevoia de a se actiona cu prioritate n urmatoarele domenii:

ocuparea fortei de munca, pregatirea profesionala si recalificarea fortei de munca; dezvoltarea si raspndirea noilor produse, metode si echipamente tehnologice; asigurarea unei functionari corespunzatoare si uniforme a pietei interne;

accesul pe pietele altor state; dezvoltarea regionala armonioasa.

4.Industria aeronautica

Prin volumul cifrei sale de afaceri, industria aeronautica europeana se claseaza n urma SUA si cu mult naintea Japoniei. Ea ofera locuri de munca pentru peste 500.000 de lucratori n Uniune, fiind o industrie de vrf cu impact asupra mai multor alte ramuri industriale, unul dintre domeniile catre care Uniunea urmareste sa se orienteze n urma deplasarii altor productii catre statele n curs de dezvoltare. Dar, n timp ce piata europeana aeronautica reprezinta aproximativ 20% din cea mondiala, segmentul industriei europene nu a atins aceasta cota, primul exportator mondial fiind SUA att n materie civila, ct si militara. Cresterea cererii mondiale, estimata a fi de circa 5% pe an pna n 2010, partial si temporar numai afectata de evenimentele de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite, constituie o oportunitate pentru industria aeronau- tica europeana, care nsa poate fi valorificata numai prin rationalizarea ciclurilor de fabricatie, cooperare ntre statele membre si valorificarea rezultatelor cercetarii-dezvoltarii. Comisia Europeana, n acord cu Consiliul, urmareste o strategie constnd ntr-o serie de actiuni puse n aplicare deopotriva de catre operatorii economici, de autoritatile statelor membre si de catre institutiile Uniunii, urmarind mbunatatirea pe termen mediu si lung a competitivitatii acestei ramuri. Aceasta strategie este reflectata de comunicarea Comisiei Industria aeronautica europeana: o prima evaluare si posibile actiuni la nivel comunitarsi de Concluziile Consiliului Industrie din 17 iunie 1992 privind industria aeronautica civila europeana. n acest sens, Comisia Europeana a creat n 1995 un grup de lucru (task-force) aeronautic, a carui misiune este de a asigura convergenta, prin interme-diul proiectelor industriale comune, a diferitelor eforturi de cercetare, desfasurate la nivel comunitar sau national sau n contextul aplicatiilor concrete legate de societatea informationala.

5.Industria constructoare de autoturisme

n acest sector, sistemul european al aprobarilor-tip pentru diferitele categorii de vehicule cu motor are drept scop sprijinirea constructorilor n reducerea costurilor, asigurnd n acelasi timp prescriptii tehnice identice si un nivel de protectie ridicat pe ansamblul Uniunii Europene. n domeniul concurentei, regulamentul de exceptare a categoriilor de acorduri de distributie si de asistenta tehnica pentru vnzare si post-vnzare are ca obiect sa intensifice concurenta n domeniul distributiei de autoturisme. n domeniul cercetarii, un grup de lucru privind autoturismul viitorului coordoneaza eforturile la nivel european pentru a accelera dezvoltarea unor tehnologii auto cu emisii scazute de gaze. n domeniul social, o retea transnationala garanteaza difuzarea programelor de formare profesionala si favorizeaza mai buna adaptare a lucratorilor la transformarile structurale ale acestei industrii. n sfrsit, n privinta politicii comerciale comune, dupa un ndelungat razboi comercial, Comisia Europeana a realizat cu Japonia o ntelegere privind accesul ordonat al autoturismelor de fabricatie japoneza pe piata interna unica (declaratia comuna a reuniunii UE-Japonia, Haga, 18 iunie 1991) si a negociat cu alte state accesul pe terte piete al autovehiculelor cu motor produse n UE pe baza de acorduri bilaterale si multilaterale. Politica actuala a Uniunii n acest domeniu este reflectata de comunicarea Comisiei privind industria europeana a autoturismelor.

6.Industria farmaceutica

Libera circulatie a produselor acesteia n interiorul pietei unice a fost asigurata pentru mult timp prin armonizarea legislatiilor nationale. n prezent, functioneaza un sistem comunitar de autorizare a medicamentelor de uz uman si veterinar. Autorizarea este acordata fie printr-o procedura centralizata, fie printr-una descentralizata. Prin Rezolutia sa din 23 aprilie 1996 privind punerea n aplicare a orientarilor de politica industriala n sectorul farmaceutic, Consiliul a solicitat Comisiei Europene sa realizeze un bilant al functionarii pietei unice n acest domeniu, sa promoveze o transparenta sporita si o mai mare concurenta pe aceasta piata, asigurnd astfel punerea n aplicare a liniilor directoare privind evolutia sectorului farmaceutic propuse de aceasta prin comunicarea sa. Ulterior, Comisia a revenit cu un document de politica actualizat, urmarind desavrsirea pietei unice n domeniul produselor farmaceutice.

Romnia n procesul de adaptare la exigentele politicilor industriale aplicate n cadrul Uniunii Europene Romnia urmareste ndeaproape politicile Uniunii Europene n domeniul industrial, cu scopul de a dezvolta o piata nationala competitiva, integrata n piata interna europeana. Cel mai recent document reflectnd politica industriala a Romniei, adoptat prin Hotarrea Guvernului, reflecta prevederile Deciziei Consiliului privind punerea n aplicare a programului de actiune n vederea ntaririi competitivitatii industriei europene. Documentul romnesc de politica industriala a fost elaborat pentru a facilita adaptarea industriei la schimbarile structurale si a sprijini crearea unui mediu favorabil pentru initierea de afaceri si dezvoltarea lor permanenta, inclusiv pentru intreprinderi mici si mijlocii, care sa sprijine cooperarea ntre intreprinderi, sa stimuleze investitiile straine si sa asigure utilizarea mai eficienta a potentialului industrial. La elaborarea documentului de politica industriala s-au avut n vedere prevederile urmatoarelor documente: Strategia Nationala de Dezvoltare Durabila 20002020; Strategia Nationala de Dezvoltare pe Termen Mediu a Romniei 20012004; Programul de Guvernare si Planul de actiune al Guvernului 20012004; prognoza evolutiei economiei romnesti n perioada 20012004; Planul National de Dezvoltare a Romniei; Programul National de Aderare a Romniei la Uniunea Europeana. Documentul de politica industriala a avut n vedere necesitatea pastrarii coerentei dintre aceasta si alte politici economice, astfel nct sa nu apara contradictii care pot mpiedica realizarea prevederilor acestuia. Concluzie

Obiectivul general al politicii industriale romnesti vizeaza ntarirea competitivitatii industriei, care se va realiza n principal prin: cultivarea si consolidarea unui mediu de afaceri viabil si deschis, bazat pe un cadru legal stabil si coerent, accelerarea si adncirea ajustarilor structurale, promovarea investitiilor intangibile (investitii n capitalul uman, cercetare-dezvoltare si inovare, calitate, standardizare etc.) sustinerea dezvoltarii cooperarii industriale si a IMM-urilor, precum si prin dez-voltarea serviciilor industriale si de afaceri. In acelasi timp, se acorda o atentie deosebita cresterii productivitatii muncii, promovarii produselor si tehnologiilor curate, economisirii de energie, cresterii utilizarii resurselor locale, ntaririi mecanismelor de piata de alocare a resurselor, precum si dezvoltarii unei infrastructuri regionale eficiente. Politica industriala a Romniei aplica, prin prevederile sale, conceptul de dezvoltare durabila. Acest lucru se realizeaza, pe de o parte, prin utilizarea n procesul de dezvoltare industriala a acelor cai prin care activitatile economice, pot proteja mediul nconjurator n mod durabil, iar pe de alta parte, prin utilizarea rationala a resurselor naturale, n special a acelor cu valoare economica si potential limitat n timp.

Bibliografie1.Ileana Pascal, Stefan Diaconu,Nicolae Fabian, Politica industriala, din cadrul proiectului Campanie de informare a functionarilor publici privind Continutul acquis-ului comunitar,Ed.Polirom, Bucuresti, 2002 2. www.minind.ro3. www.europa.eu