UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGAFACULTATEA DE DREPT „SIMION BĂRNUŢIUSPECIALIZAREA ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

Politica Uniunii Europene

în domeniul sănătăţii

Chelaru Daniela Cristina

--- 2013 ---

2

Planul referatului:

1. Politica Uniunii Europene în domeniul sănătăţii – Introducere

2. Strategia în domeniul sănătăţii 2008-2013

3. Sănătatea şi fondurile structurale

4. Structuri şi agenţii europene cu rol în sănătatea publică

Anexa 1- Titlul XIV din TF UE – Sănătatea publică

Bibliografie

3

1. Politica Uniunii Europene în domeniul sănătăţii –Introducere

Promovarea şi ocrotirea sănătăţii sunt elemente fundamentale în atingerea unei calităţi acceptabile a vieţii în prezent, dar şi pentru generaţiile viitoare în contextul unei dezvoltări durabile. S-a demonstrat că sănătatea şi bunăstarea comunităţilor umane sunt compromise de sărăcie, inegalităţi sociale şi poluare.

Definiţia stării de sănătate emisă în anul 1948 de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, îşi găseşte şi după 50 de ani suportul ştiinţific, dar şi oportunitatea faţă de problemele majore la nivel mondial. Astfel în definiţie sunt incluşi toţi factorii, care pot menţine sau altera starea de sănătate: ”integritate fizică, psihică şi socială a unui individ la un moment dat”, deci nu presupune doar absenţa bolii şi este practic un deziderat, deoarece sunt implicaţi o serie de factori endogeni şi exogeni. 

O stare bună de sănătate este una dintre principalele preocupări ale cetățenilor europeni. De aceea, Uniunea Europeana (UE) se străduiește să atingă un nivel înalt de protecție a sănătății prin toate politicile și activitățile comunitare, în conformitate cu articolul 168 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) (Anexa 1). Politica UE în domeniul sănătății vizează, în special, să îmbunătățească sănătatea publică, să prevină bolile și amenințările la adresa sănătății (inclusiv cele legate de stilul de viață al cetățenilor europeni), precum și să combată epidemiile prin promovarea cercetării. Acțiunile comunitare vin în completarea politicilor naționale, iar Uniunea încurajează cooperarea între statele membre în domeniul sănătății.

Totuși, definirea politicilor naționale în domeniul sănătății rămâne de competența exclusivă a statelor membre. Politica europeană în domeniul sănătății constă în dezvoltarea unei competențe comune cu statele membre și completarea politicilor naționale. În toate ţările Uniunii Europene guvernele sunt implicate în finanţarea îngrijirii medicale; cele mai multe state membre folosesc un sistem combinat între contribuţiile la asigurările sociale şi finanţarea guvernamentală directă a sănătăţii. Cât priveşte asigurările private, acestea reprezintă mai degrabă un supliment decât un substituent al sistemului principal de sănătate1.

Sănătatea cetăţenilor este una dintre principalele priorităţi ale UE. Politica europeană în domeniul sănătăţii prevede dreptul tuturor de a avea acces la asistenţă medicală de înaltă calitate.

Tratatul de la Lisabona consolidează importanţa politicii de sănătate. În titlul XIV, Sănătatea publică, articolul 168 din TFUE (fostul articol 152 din

1 Cristina Doboş, Calitatea vieţii, XIX, nr. 1–2, 2008, p. 107

4

Tratatul CE) se stipulează că „în definirea şi punerea în aplicare a tuturor politicilor şi acţiunilor Comunităţii se asigură un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii umane”. Acest obiectiv urmează să fie realizat cu sprijinul Uniunii acordat statelor membre şi prin încurajarea cooperării. Responsabilitatea principală pentru protecţia sănătăţii şi, în special, a sistemelor de sănătate, revine statelor membre. Cu toate acestea, UE joacă un rol important în îmbunătăţirea sănătăţii publice, în prevenirea şi gestionarea bolilor, atenuarea surselor de pericol pentru sănătatea umană şi armonizarea strategiilor de sănătate între statele membre.

În virtutea atribuţiilor care îi sunt conferite prin tratat, Uniunea Europeană derulează acţiuni menite să amelioreze sănătatea publică, să prevină bolile umane şi să identifice sursele de pericol la adresa sănătăţii. Rezultă astfel un demers integrat la nivel european, care îşi propune să reunească toate domeniile de acţiune care au legătură cu sănătatea.

OBIECTIVECele trei obiective strategice ale politicii de sănătate a UE sunt

următoarele:Promovarea unei stări bune de sănătate - prevenirea bolilor şi

promovarea unor stiluri de viaţă sănătoase prin abordarea aspectelor legate de nutriţie, activitate fizică, consumul de alcool, fumatul şi consumul de droguri, riscurile legate de mediu şi leziunile. Având în vedere îmbătrânirea populaţiei, nevoile de sănătate specifice ale persoanelor în vârstă impun, de asemenea, mai multă atenţie.

Protejarea cetăţenilor împotriva ameninţărilor pentru sănătate - îmbunătăţirea monitorizării şi pregătirii pentru situaţii de urgenţă în cazuri de epidemie sau bioterorism, pentru a mări capacitatea de reacţie la noi provocări legate de sănătate, cum ar fi schimbările climatice.

Sprijinirea sistemelor de sănătate dinamice pentru a ajuta sistemele de sănătate ale statelor membre să răspundă provocărilor pe care le reprezintă îmbătrânirea populaţiei, cerinţele tot mai mari ale cetăţenilor şi mobilitatea pacienţilor şi a personalului medical.

Principalele scopuri ale politicilor de sănătate sunt realizarea unui nivel ridicat de sănătate cu realizarea distribuirii echitabilă a serviciilor de asistență medicală. În Uniunea Europeană există o diversitate de modele de sisteme sanitare, fiecare cu modul său particular de organizare și finanțare. Ceea ce face dificil să se urmeze un anumit model, adică un sistem sanitar unitar.

Ca şi structură, la ora actuală există trei sisteme de finanţare2 performante predominante în Uniunea Europeană. Primul (cunoscut sub numele de modelul

2 Iustinian Zegreanu, Clujul Medical, 2010 Vol. LXXXIII - Supliment 1, p. 37

5

Beveridge) se caracterizează prin finanţare publică pe baza impozitelor culese de la contribuabili. Al doilea sistem (cunoscut sub numele de modelul Bismark) în care finanţarea se realizeaza prin intermediul asigurării obligatorii ale populaţiei . Al treilea sistem constă în finanţarea privată prin asigurări voluntare

modelul Semashko – bugetul asigurărilor sociale de stat; modelul Beveridge – principiul rolului de „ filtru” (avut de medicii de

familie – aleşi, în mod liber, de către pacienţi şi finanţat prin impozite); modelul Bismarck – sistemul de asigurări sociale de sănătate (bazat pe

prime obligatorii de asigurare, dependente de venituri). În majoritatea acestor modele pacienţii contribuie, într-o proporţie

variată la finanţarea îngrijirilor medicale în toate ţările membre ale Uniunii Europene.

2. Strategia europeană în domeniul sănătăţii 2008-2013

6

Comisia Europeană a propus o abordare strategică pentru politica UE în domeniul sănătăţii în perioada 2008-2013. Această strategie, intitulată „Împreună pentru sănătate: o abordare strategică pentru UE 2008-2013” se bazează pe rezultatele acţiunilor deja întreprinse şi oferă un cadru global care acoperă nu doar aspectele strict legate de sănătate, ci şi aspecte mai ample precum integrarea sănătăţii în toate politicile şi sănătatea la nivel mondial.

Pachetul financiar pentru punerea în aplicare a programului în perioada menționată a fost stabilit la 321 500 000 EUR.3

Strategia europeană în domeniul sănătăţii plasează aspectele legate de sănătate în centrul ansamblului de politici comunitare, pentru a oferi o mai bună protecţie cetăţenilor europeni şi pentru a îmbunătăți sănătatea acestora. Este vorba, în special, de a face faţă problemelor din ce în ce mai acute şi riscurilor majore pentru sănătate, cum ar fi pandemiile şi bioterorismul

Strategia UE în domeniul sănătăţii face apel la crearea unui parteneriat cu toate părţile interesate: autorităţi naţionale, Parlamentul European, Consiliul UE, Comitetul Regiunilor, Comitetul Economic şi Social, agenţii din domeniul sănătăţii, grupuri de interese, cetăţeni.

Actuala strategie UE în domeniul sănătăţii (2008-2013) îşi propune să contribuie la obţinerea unor rezultate concrete în materie de ameliorare a sănătăţii în Europa şi defineşte, de asemenea, obiectivele şi priorităţile ca răspuns la principalele provocări în materie de sănătate.

Cele 4 principii4 care stabilesc direcţia de acţiune pentru anii următori sunt:

- adoptarea unei abordări care se bazează pe valori comune, punerea pacienţilor în centrul preocupărilor şi reducerea inegalităţilor

- recunoaşterea legăturii dintre sănătate şi prosperitatea economică- integrarea sănătăţii în toate domeniile politice- consolidarea rolului UE în domeniul sănătăţii la nivel global, printr-o

mai amplă cooperare cu organismele internaţionale

Obiectivele strategice5 sunt: a. ameliorarea sănătăţii într-o Europă afectată de îmbătrânirea populaţieib. protejarea cetăţenilor împotriva ameninţărilor la adresa sănătăţii:

- boli transmisibile, boli netransmisibile şi boli rare- vaccinare- pregătire pentru situaţii de criză şi sporirea capacităţii de a contracara

ameninţările la adresa sănătăţii-c. promovarea unor sisteme de sănătate dinamice şi a noilor tehnologii în domeniul sănătăţii :

- evaluarea tehnologiilor din domeniul sănătăţii (HTA)3 DECIZIA NR. 1350/2007/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 23 octombrie 2007, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 301/34 Comisia Comunităţilor Europene – Carte Albă, p. 4 şi urm.5 Comisia Comunităţilor Europene – Carte Albă, p. 7 şi urm.

7

- drepturile pacienţilor în materie de asistenţă medicală transfrontalieră- personalul sanitar- siguranţa pacienţilorStrategia comunitară în materie de sănătate îşi propune să consolideze

cooperarea şi coordonarea, să sprijine schimbul de cunoştinţe şi de informaţii viabile şi să ofere asistenţă în procesul de luare a deciziilor la nivel naţional. În acest scop, UE elaborează un sistem global de informare în materie de sănătate care să permită, la nivelul întregii Uniuni, accesul la informaţii sigure şi actualizate privind aspectele cheie din domeniul sănătăţii şi care să creeze baza pentru o analiză comună asupra factorilor care afectează sănătatea publică.

De asemenea, UE doreşte să amelioreze capacitatea de reacţie rapidă faţă de ameninţările la adresa sănătăţii. Acesta este motivul pentru care se consolidează supravegherea epidemiologică şi controlul bolilor infecţioase.Alte obiective ale Uniunii sunt siguranţa pacienţilor şi calitatea îngrijirilor medicale pentru a facilita asistenţa medicală transfrontalieră, precum şi mobilitatea pacienţilor şi a specialiştilor din domeniul sănătăţii.

Politicile în materie de sănătate şi de protecţie a consumatorilor se află în raport de interdependenţă. Siguranţa produselor şi serviciilor - inclusiv siguranţa alimentară şi sistemul de alertare rapidă în sectorul alimentar - reprezintă priorităţi esenţiale.

Există şi alte domenii politice de importanţă semnificativă pentru asigurarea unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii. Sănătatea şi siguranţa la locul de muncă vizează protecţia împotriva riscurilor la locul de muncă, împotriva accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. Politicile privind sănătatea şi mediul trebuie, de asemenea, să fie asociate pentru a se atinge un nivel înalt de protecţie a sănătăţii. Politicile consacrate dezvoltării tehnologice şi societăţii informaţionale includ aspecte legate de sistemele sanitare şi de sănătatea publică. Investiţiile în domeniul sănătăţii la nivel regional sunt susţinute prin fondurile structurale, menite să reducă dezechilibrele existente între statele membre sau în interiorul aceluiaşi stat membru şi să contribuie la consolidarea coeziunii economice şi sociale la nivel european. O serie de proiecte de cercetare sunt concepute astfel încât să ofere sprijinul ştiinţific necesar pentru a face faţă provocărilor în materie de sănătate. Evaluarea şi autorizarea produselor medicinale reprezintă un alt aspect cheie.

Programul Sănătate-UE contribuie la îndeplinirea obiectivelor strategiei, venind în completarea şi în sprijinul politicilor şi măsurilor statelor membre. Programul este gestionat de Agenţia Executivă pentru Sănătate şi Consumatori, cu sediul la Luxemburg.

Direcţii de acţiune 1. Prevenirea îmbolnăvirilor- UE promovează etichetarea responsabilă a alimentelor, astfel încât

consumatorii să ştie ce cumpără.

8

- Comisia depune eforturi pentru a facilita accesul tuturor cetăţenilor europeni la programele de depistare a cancerului de sân, col uterin şi colorectal. De asemenea, stimulează utilizarea eficientă a resurselor în domeniu şi creează cadrul necesar pentru realizarea schimbului de cunoştinţe între experţi din toate statele membre, contribuind astfel la evitarea derulării unor acţiuni disparate sau a unora care se suprapun.

- UE se asigură că cetăţenii sunt informaţi în legătură cu problemele de sănătate asociate unor obiceiuri care pot cauza boli cronice (fumatul, dietele, abuzul de alcool).

- UE şi autorităţile naţionale caută modalităţi de extindere a accesului populaţiei la vaccinul împotriva gripei sezoniere.

2. Sistemul de avertizare şi reacţie precoce- UE şi statele membre colaborează pentru consolidarea pregătirii şi a

capacităţii de reacţie (inclusiv a sistemelor de alertă timpurie) care să contribuie la contracararea acestor ameninţări, aşa cum s-a întâmplat în cazul pandemiei de gripă porcină (H1N1) din 2009.

- Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor , cu sediul la Stockholm, evaluează pericolele, permiţând UE să reacţioneze rapid în cazul unor urgenţe de sănătate publică. Centrul culege şi difuzează informaţii referitoare la ameninţările existente şi potenţiale şi colaborează cu omologii din statele membre pentru instituirea unor sisteme europene de monitorizare a bolilor.

3.Produsele farmaceutice- Politica în domeniul sănătăţii publice garantează o utilizare fără riscuri a produselor cosmetice. Toate medicamentele noi trebuie autorizate înainte de a fi comercializate pe piaţa UE. Odată intrate pe piaţă, ele sunt permanent monitorizate. Sistemul european de farmacovigilenţă are scopul de a garanta luarea unor măsuri rapide în cazul apariţiei unor reacţii adverse după administrarea unui medicament..

4. Cercetarea şi inovareaPrin intermediul celui de-al 7-lea program cadru pentru cercetare şi

dezvoltare tehnologică (PC7), pentru perioada 2007-2013, Uniunea Europeană a alocat un buget de 6 miliarde de euro cercetărilor în domeniul sănătăţii.

5. Îngrijiri transfrontaliere -Accesul la tratament medical în toate ţările UE

Legislaţia UE (care urmează să fie pusă în aplicare de toate statele membre până în 2013) referitoare la drepturile pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontaliere va clarifica dreptul europenilor de a fi trataţi în altă ţară a UE şi de a le fi rambursate costurile tratamentului.

6. O altă iniţiativă care a fost deja pusă în aplicare - cardul european de asigurări de sănătate - le permite europenilor aflaţi în vacanţă şi celor care călătoresc în interes de serviciu să beneficieze de asistenţă medicală dacă se îmbolnăvesc în altă ţară din Europa sau din UE.

9

7. Sănătatea – o abordare globalăSănătatea globală se referă la aspecte care depăşesc frontierele naţionale

şi care pot fi soluţionate doar acţionând la nivel global asupra factorilor determinanţi. Printre aceştia se numără comerţul, migraţia, securitatea, siguranţa alimentelor şi schimbările climatice. Comisia Europeană colaborează strâns cu parteneri strategi precum OMS, în contextul unui cadrul politic privind sănătatea globală.

3. Sănătatea şi fondurile structurale

Politica de coeziune

10

Scopul politicii de coeziune este reducerea disparităţilor economice şi sociale dintre regiunile Europei, în principal prin intermediul fondurilor structurale.

Legătura dintre sănătatea populaţiei şi gradul de dezvoltare şi competitivitate al unei regiuni a devenit din ce în ce mai evidentă. De aceea, proiectele privind sănătatea au devenit eligibile pentru finanţarea prin fondurile vizând coeziunea regională.

Fondurile structurale sunt gestionate de statele membre ale UE.Comisia Europeană coordonează următoarele fonduri:

Fondul european de dezvoltare regională (prin DG Politică Regională) - a alocat 5 miliarde de euro pentru investiţii în infrastructura de sănătate (2007-2013). Fondul social european (prin DG Ocuparea forţei de muncă şi Afaceri sociale) - finanţează proiecte de sănătate legate de îmbătrânire, eHealh, promovare şi formare în domeniul sănătăţii.

Priorităţile de finanţare sunt definite de:           -  cadrele naţionale strategice de referinţă            - programele operaţionale regionale/ naţionale

Tipurile de proiecte de sănătate ce pot obţine fonduri UE sunt cele vizând : a. infrastructura pentru sănătate – modernizarea sistemului de asistenţă medicală, construcţii şi renovări de clădiri, echipamente şi tehnologie medicală. b. proiectele de investiţii în activităţi menite să îmbunătăţească sănătatea şi siguranţa la locul de muncă, promovarea sănătăţii şi prevenirea bolilor, învăţarea de-a lungul vieţii pentru sporirea adaptabilităţii forţei de muncă, formarea şi educaţia personalului sanitar, ameliorarea capacităţii instituţionale, a accesului la piaţa locurilor de muncă şi a incluziunii sociale în sectorul sănătăţii şi al îngrijirilor de sănătate pe termen lung.c. proiectele din alte domenii – îmbătrânirea în condiţii bune de sănătate, eHealth, cooperarea transfrontalieră, inovarea în domeniul sănătăţii, tehnologia informaţiei.

4. Structuri şi agenţii europene cu rol în sănătatea publică

11

În cadrul strategiei UE privind sănătatea, Comisia Europeană a creat o serie de grupuri şi structuri pentru a ajuta cetăţenii, grupurile de interes şi organizaţiile să se implice activ în acţiunile derulate la nivelul UE în sectorul sănătăţii.

Pentru fiecare obiectiv stabilit în Strategia UE în domeniul sănătăţii, Comisia a înfiinţat mai multe comitete sau grupuri de lucru, care reunesc reprezentanţi ai autorităţilor naţionale, locale şi regionale, părţi interesate, organizaţii naţionale şi internaţionale, precum şi alţi experţi.

(De menţionat: în cadrul Comisiei Europeane funcţionează Comisariatul pentru sănătate şi protecţia consumatorilor, în cadrul Parlamentului European: Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, în cadrul Consiliului Uniunii Europene: Consiliul pentru Ocuparea forţei de muncă, politica socială, sănătate şi consumatori, în cadrul Comitetului Economic şi Social European: Secţiunea „Ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi cetăţenie”)

Mecanisme de cooperare la nivelul UEGrupul de lucru la nivel înalt din cadrul Consiliului UE oferă consiliere

Comisiei şi promovează consolidarea cooperării între statele membreComitete şi grupuri de experţi selecţionate şi prezidate de Comisie:

o  Grupul la nivel înalt în materie de alimentaţie şi activitate fizicăo Grupul de reflecţie privind HIV/SIDAo Parteneriatul european de luptă împotriva cancerului o Comitetul pentru securitate sanitarăo Grupul de lucru privind siguranţa pacienţilor şi calitatea îngrijirilor

medicale o Grupul de experţi privind informarea în domeniul sănătăţii (EGHI) 

Folosind structuri de tipul Forumului privind sănătatea, Comisia încurajează grupurile interesate, organizaţiile regionale şi locale să se implice în conceperea şi punerea în aplicare a acţiunilor menite să protejeze şi să amelioreze sănătatea cetăţenilor europeni.

Forumul European pentru Politici de Sănătate reuneşte 52 de organizaţii reprezentând factori implicaţi în domeniul sănătăţii publice şi al asistenţei medicale la nivel european. Atribuţii: analizează activitatea desfăşurată de UE în diverse domenii ale sănătăţii publice şi adoptă recomandări, răspunde la consultările Comisiei şi se implică în organizarea acestora, facilitează schimbul de opinii şi experienţă cu privire la o gamă largă de aspecte, oferă asistenţă în implementarea şi monitorizarea iniţiativelor specifice. Se încurajează mai mult participarea cetăţenilor la procesul de elaborare a politicii de sănătate prin întărirea şi susţinerea Forumului de Sănătate al UE, prin care se evaluează, în mod regulat, priorităţile cetăţenilor şi preocupările din domeniul sănătăţii, se elaborează acţiuni politice şi de sprijinire

12

a activităţii ONG-urilor şi a organizaţiilor pacienţilor la nivelul UE, şi se asigură participarea organizaţiilor din toate statele membre.6

Grupul de dialog al părţilor interesate oferă Direcţiei Generale Sănătate şi Consumatori din cadrul Comisiei Europene sfaturi cu privire la bunele practici în procesul de consultare. Grupul ajută Comisia Europeană să-şi adapteze procedurile de implicare a părţilor interesate la nevoile acestora, în domeniul sănătăţii publice şi al protecţiei consumatorilor. Furnizează Comisiei consultanţă în ceea ce priveşte aspectele procedurale, nu şi conţinutul politicilor. Membrii grupului participă la lucrări în nume propriu, nu ca reprezentanţi ai organizaţiilor din care fac parte.

Agenţiile UE îndeplinesc sarcini cu caracter tehnic, ştiinţific sau administrativ. Sunt reglementate de legislaţia europeană şi au personalitate juridică, dar sunt entităţi separate de insituţiile europene (Consiliu, Parlament, Comisie etc).

Agenţia Executivă pentru Sănătate şi Consumatori (EAHC) – pune în aplicare programul UE în domeniul sănătăţii, programul privind protecţia consumatorilor şi iniţiativa „o mai bună formare pentru o hrană mai sigură”.

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) – contribuie la întărirea capacităţii de apărare împotriva bolilor infecţioase.

Agenţia Europeană de Mediu (EEA) – oferă informaţii fiabile şi independente referitoare la mediul înconjurător.

Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie (EMCDDA) – furnizează informaţii ample privind drogurile şi dependenţa de droguri în Europa.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) – protejează şi promovează sănătatea oamenilor şi a animalelor, prin evaluarea medicamentelor pentru uz uman şi veterinar.

Agenţia Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) – garantează că substanţele chimice sunt înregistrate, evaluate, autorizate şi restricţionate pe teritoriul UE.

Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA) – oferă consiliere ştiinţifică independentă şi informaţii clare privind riscurile la adresa siguranţei produselor alimentare şi a hranei pentru animale.

Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă (EU-OSHA) – oferă informaţiile de care au nevoie angajatorii şi lucrătorii pentru a aborda problematica securităţii şi a sănătăţii.

Eurofound – oferă principalilor actori implicaţi în elaborarea politicilor sociale expertiză privind condiţiile de viaţă şi de muncă, relaţiile industriale şi gestionarea schimbării.

Acţiuni la nivel internaţional

6 Andrzej Rys, Management în sănătate, Vol. XV/1/2011, p. 2

13

UE cooperează îndeaproape cu organizaţii internaţionale  precum OMS, ţările şi regiunile europene învecinate şi potenţialele state membre, cu scopul de a îmbunătăţi securitatea sanitară globală.

De asemenea, UE s-a angajat să promoveze implementarea şi aplicarea acordurilor internaţionale în materie de sănătate (ex. Convenţia-cadru a OMS pentru controlul tutunului şi Regulamentul Sanitar Internaţional).

14

Anexa 1Versiunea Consolidată a Tratatului privind Funcţionarea Uniunii EuropenePublicat în Jurnalul Oficial C 83 din 30 martie 2010

TITLUL XIV SĂNĂTATEA PUBLICĂArticolul 168

(ex-articolul 152 TCE) În definirea și punerea în aplicare a tuturor politicilor și acțiunilor Uniunii se asigură un nivel ridicat de protecție a sănătății umane. Acțiunea Uniunii, care completează politicile naționale, are în vedere îmbunătățirea sănătății publice și prevenirea bolilor și afecțiunilor umane, precum și a cauzelor de pericol pentru sănătatea fizică și mentală. Această acțiune cuprinde, de asemenea, combaterea marilor epidemii, favorizând cercetarea cauzelor, a transmiterii și prevenirii acestora, precum și informarea și educația în materie de sănătate, precum și supravegherea amenințărilor transfrontaliere grave privind sănătatea, alerta în cazul unor asemenea amenințări și combaterea acestora.Uniunea completează acțiunea statelor membre în vederea reducerii efectelor nocive ale drogurilor asupra sănătății, inclusiv prin informare și prevenire.

(2) Uniunea încurajează cooperarea între statele membre în domeniile care intră sub incidența prezentului articol și, în cazul în care este necesar, sprijină acțiunea acestora. Aceasta încurajează, în special, cooperarea dintre statele membre pentru îmbunătățirea complementarității serviciilor lor de sănătate în regiunile transfrontaliere.Statele membre își coordonează, în cooperare cu Comisia, politicile și programele în domeniile menționate la alineatul (1). Comisia poate adopta, în strâns contact cu statele membre, orice inițiativă utilă promovării acestei coordonări, în special inițiative menite să stabilească orientările și indicatorii, să organizeze schimbul celor mai bune practici și să pregătească elementele necesare pentru supravegherea și evaluarea periodică. Parlamentul European este pe deplin informat.

(3) Uniunea și statele membre favorizează cooperarea cu țările terțe și cu organizațiile internaționale competente în domeniul sănătății publice.

(4) Prin derogare de la articolul 2 alineatul (5) și de la articolul 6 litera (a) și în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) litera (k), Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară și după consultarea Comitetului Economic și Social și a Comitetului Regiunilor, contribuie la realizarea obiectivelor menționate de prezentul articol prin adoptarea, pentru a face față obiectivelor comune în materie de securitate:(a) de măsuri care instituie standarde ridicate de calitate și de securitate a organelor și substanțelor de origine umană, a sângelui și a derivatelor acestuia; aceste măsuri nu pot împiedica un stat membru să mențină sau să stabilească măsuri de protecție mai stricte;(b) de măsuri în domeniile veterinar și fitosanitar, având în mod direct ca obiectiv protecția sănătății publice;(c) de măsuri care instituie standarde înalte de calitate și de securitate a medicamentelor și a dispozitivelor de uz medical.

(5) Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară și după consultarea Comitetului Economic și Social și a Comitetului Regiunilor, pot adopta, de asemenea, măsuri de încurajare în scopul protecției și îmbunătățirii sănătății umane, în special în scopul combaterii epidemiilor transfrontaliere, măsuri privind

15

supravegherea amenințărilor transfrontaliere grave asupra sănătății, alerta în cazul unor asemenea amenințări și combaterea acestora, precum și măsuri al căror obiectiv direct îl reprezintă protejarea sănătății publice în ceea ce privește tutunul și consumul excesiv de alcool, excluzând orice armonizare a actelor cu putere de lege și a normelor administrative ale statelor membre.

(6) Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta, de asemenea, recomandări în scopurile enunțate de prezentul articol.

(7) Acțiunea Uniunii respectă responsabilitățile statelor membre în ceea ce privește definirea politicii lor de sănătate, precum și organizarea și prestarea de servicii de sănătate și de îngrijire medicală. Responsabilitățile statelor membre includ administrarea serviciilor de sănătate și de îngrijire medicală, precum și repartizarea resurselor care sunt alocate acestora. Măsurile menționate la alineatul (4) litera (a) nu aduc atingere dispozițiilor naționale privind donarea de organe și de sânge sau privind utilizarea acestora în scopuri medicale.

16

BIBLIOGRAFIE

1. Cristian Vlădescu, Cristian Buşoi – „Politica de sănătate în Uniunea

Europeană”, Editura Polirom, Bucureşti 2011

2. Revista „Management în sănătate”, Vol. XV/1/2011, p. 1-3

3. Comisia Comunităţilor Europene – Carte Albă „Împreună pentru

sănătate: O abordare strategică pentru UE 2088-2013”, Bruxelles

2007

4. Revista „Clujul Medical”, Vol. LXXXIII/1/2010, p. 35-49

5. Surse online:

http://ec.europa.eu/health/index_ro.htm

- Portalul Sănătate - UE al Comisiei Europene

http://europa.eu/legislation_summaries/public_health/htm

- Portalul Europa – sinteze ale legislaţiei UE

17